Descarcă - Salvati Copiii

Aşa cum rezultă din disp. art.71 C.proc.pen. la care face trimitere art.77 din
Codul de procedură penală, ascultarea victimei nu poate începe prin citirea sau
reamintirea declaraţiilor pe care aceasta le-a dat anterior în cauză, la fel cum aceasta
nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă mai înainte, cu precizarea că se poate
însă servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.
Relatarea spontană prezintă o serie de avantaje prin aceea că: victima poate
relata împrejurări necunoscute de organul judiciar până la acea dată; pot apărea date
din care să rezulte săvârşirea (şi) a altor fapte penale de către învinuit sau inculpat 53 ;
poate fi analizat modul în care victima îşi formulează declaraţiile sub aspectul
veridicităţii; poate fi estimată sinceritatea şi buna credinţă a victimei, cel care
audiază având posibilitatea să studieze, să observe, şi să noteze omisiunile, ezitările,
aspectele cu privire la care apar contraziceri; relatarea victimei în această etapă se
poate constitui în cea mai veridică dovadă care poate fi obţinută.
Pe parcursul relatării libere, magistratul trebuie să abordeze ascultarea activă,
menită să încurajeze vorbitorul să continue discuţia şi să furnizeze cât mai multe
date 54 .
Limbajul non verbal al profesionistului trebuie să reflecte atenţie şi interes
pentru ceea ce spune victima.
Este indicat să se evite sugestiile de orice fel, aprobarea sau dezaprobarea
afirmaţiilor copilului, precum şi manifestările de satisfacţie sau mulţumire 55 .
a.3. Etapa adresării de întrebări. După ce copilul victimă a epuizat relatarea,
pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi subsumat scopului de a evita reaudierea
acestuia, se trece la etapa adresării de întrebări. În această etapă, o importanţă
deosebită o reprezintă modul de adresare a întrebărilor.
Astfel, întrebările adresate copilului victimă trebuie să fie clare, precise şi
concise, să fie exprimate într-o formă accesibilă copilului, potrivit vârstei,
experienţei, pregătirii şi inteligenţei sale. Întrebările vor viza faptele percepute
direct de către copil; nu vor conţine elemente de intimidare, de punere în dificultate
şi nu vor fi sugestive 56 .
Este de menţionat că în special, la copii, persoane extrem de influenţabile,
sugestia conduce la acceptarea fără examen critic a ideilor altor persoane, limitând
opţiunea victimei pentru una sau alta dintre alternativele pe care întrebarea însăşi le
indică.
Menite să lămurească toate aspectele cauzei, întrebările trebuie să aducă
explicaţii referitoare la autorul faptei (date care să ajute la identificarea acestuia -
dacă este o persoană necunoscută, sau cum numeşte agresorul - dacă este o persoană
ştiută de copil - precum şi descrierea relaţiei cu această persoană); detalierea
faptelor în termenii descrişi de copil ( descrierea de către copil a locului
incidentului, a modului în care a ajuns în postura de victimă, a ceea ce a perceput
prin propriile simţuri - sens în care i se va cere să descrie hainele suspectului,
corpul, tatuaje, cicatrice, mirosul deodorantului de corp -, dacă i s-au oferit droguri
53 R.Moisescu, op.cit., p.33.
54 Infra C. Luca, Perspectiva psihologică
55 V.Zdrenghea, T.Butoi, „Ancheta judiciară din perspectivă psihologică” în op.cit., p.156.
56 T. Butoi, I.T.Butoi, op.cit., p.269.
31