Curs (moodle) – format pentru printare - OvidiusMD

definit instabilitatea ca fiind imposibilitatea „de a menţine raporturile dintre
vertebre sub încărcări fiziologice, în aşa fel încât să nu apară leziuni ale
măduvei spinării sau ale rădăcinilor nervoase, deformări sau durere”, nu a
putut opri multiplele controverse cu privire la managementul optim al
fracturilor vertebrale.
mobilizarea precoce a pacienților, care iată că, în condițiile noilor ghiduri de
tratament conservator este un deziderat ușor de realizat. În climatul medicoeconomic
actual, în condițiile în care tratamentul chirurgical este mult mai
costisitor față de cel conservator, considerăm necesară reevaluarea
eficacității celui din urmă.
6.1. Tratamentul conservator
6.2. Tratamentul chirurgical
Tratamentul conservator a fost timp îndelungat singura opțiune de
tratament pentru fracturile vertebrale. Și astăzi, tratamentul conservator este
opțiunea de elecție pentru anumite tipuri de fracturi (e.g. fracturi tip A
conform clasificarii AO/Magerl la care peretele posterior al corpului
vertebral este intact, fracturi izolate ale elementelor arcului posterior,fracturi
stabile cu potențial mic de progresie a deformării cifotice și care nu sunt
însoțite de tulburări neurologice). Inițial tratamentul constă în repaus la pat
și analgezice, după care pacienții sunt externați recomandându-se purtarea
unui corset toraco-lombo-sacrat (TLSO) pentru 90 de zile. În cazul în care
durerea persistă și/sau apare progresia deformării cifotice, se intervine
chirurgical.
De-a lungul timpului mai multe regimuri de tratament conservator au
fost prescrise. Unii autori recomandă repausul prelungit la pat între 4-12
săptămâni, urmat de purtarea unui corset. În timpul perioadei de repaus, se
recomandă tonifierea musculaturii paravertebrale prin metode
fizioterapeutice.
Ghidurile actuale de tratament conservator recomandă fixarea
precoce în poziție de reclinare cu ajutorul unui corset toraco-lombo-sacrat la
pacienții cu fracturi ale joncțiunii toraco-lombare care au o stare generală
bună. Una din justificările adepților tratamentului chirurgical este tocmai
257
Tratamentul chirurgical trebuie să includă următoarele:
1. planificarea intervenției, inclusiv a acțiunilor concrete ce
urmează a fi efectuate asupra substratului anatomic, identificarea
condițiilor de funcționare a implantului;
2. intervenția chirurgicală propriu-zisă;
3. inițierea și potențarea mecanismelor regenerative ale
organismului;
4. minimalizarea consecințelor iatrogene ale tratamentului.
Acțiunile de bază ale tratamentului chirurgical al fracturilor
vertebrale sunt: reducerea, decompresia și stabilizarea. Pe lângă acestea
mai sunt două elemente importante și anume: prezervarea mobilității
segmentelor neafectate și mobilizarea precoce a pacientului.
Reducerea
Scopul acesteia este de a reface anatomia preexistentă a coloanei.
Fracturile stabile pot fi tratate conservator. Reducerea chirurgicală este
recomandată pentru fracturile instabile. Pentru aceasta manevră se utilizează
implanturi bazate spe suruburi pediculare.
Decompresia
Compresia elementelor neurale prin fragmentele osoase retropulsate,
258