Curs (moodle) – format pentru printare - OvidiusMD

Pentru utilitatea sa practică redăm schema simptomatologiei clinice a
șocului ( după Schoemaker):
1. Semne obținute prin anamneza bolnavului:
- stare de rău,
- apatie,
- leșin,
- colaps.
2. Semne obținute prin inspecția bolnavului:
- paloare,
- agitație urmată uneori de torpoare,
- transpirații reci,
- răspuns cerebral întârziat ( obnubilare).
3. Semne obținute prin examen fizic:
- scăderea presiunii arteriale și a amplitudinii pulsului,
- creșterea frecvenței pulsului,
- creșterea inițială a ratei frecvenței respiratorii urmată uneori de
scăderea frecvenței
respiratorii,
- scăderea temperaturii corpului,
- răceala extremitățiilor,
- persistența palorii pielii după presiunea digitală ( reumplere
capilară întârziată),
- reflexe întârziate ( hiporefelxie).
Aprecierea gravității șocului la locul accidentului se poate face
măsurând valorile tensiunii arteriale și ale pulsului.
După aceste criterii se pot distinge trei forme de șoc ( E. Cosma):
- T.A sistolică 100 mmHg cu puls 90 – 100 bătăi pe minut reprezintă o
formă de șoc ușor;
- T.A sistolică 90 - 80 mmHg cu puls 120 – 140 bătăi pe minut reprezintă o
formă de șoc
mijlociu;
- T.A sistolică 70 - 60 mmHg cu puls 140 bătăi pe minut cu tendință de puls
filiform reprezintă
șocul grav.
Măsurile terapeutice ce se iau la locul accidentului în stările de șoc
vizează următoarele obiective:
1. asigurarea funcțiilor vitale prin măsurile de resuscitare
cardiorespiratorii;
2. asigurarea unei hemostaze provizorii;
3. combaterea durerii se realizează prin:
- imobilizarea focarelor de fractură;
- infiltrații locale cu xilină 1%, novocaină 0,5 ml;
- administrarea de Mialgin 60 – 100 mg ( are avantajul că nu
deprimă centrul respirator
17
18