Despre Bătrâna Europă Dr. Arh. Gabriel Szekely O ... - BJT2006.org

Despre Bătrâna Europă
Dr. Arh. Gabriel Szekely
O cunoaşteţi desigur cu toţii pe Doamna Europa. Eu personal sunt un
mare admirator al Distinsei Doamne care are astăzi o vârstă respectabilă. Am
admirat din totdeauna manierele ei deosebite, talentul pentru ştiinţă şi artă,
modul inteligent în care a ştiut să asimileze în diferite epoci tot ce înseamnă
cultură şi umanism. Distinsa Doamna a învăţat umanismul de la cei mai
renumiţi meşteri ai Renaşterii, sarcasmul de la Voltaire, filosofia de la Kant,
Hegel, Nietzsche, şi a fost în toate timpurile o patroană desăvârşită a artelor.
Putem spune că spiritualitatea ei a devenit în secole însăşi materia din care
suntem făcuţi. Am absorbit această materie pe nesimţite, încet în decursul
secolelor. Mai mult decât atât, eu personal şi mulţi dintre d-voastră dragi
cititori suntem încă şi astăzi chiriaşii ei. Trebuie să spunem totuşi, că noi
evreii nu am avut în decursul secolelor numai experienţe plăcute cu Bătrâna
Doamnă. A încercat să fie binevoitoare de multe ori, ne-a apărat în anumite
momente ale istoriei, dar nu fără sentimente ambivalente. Atitudinea ei către
noi a fost un amestec ciudat de admiraţie, recunoaştere, dar uneori şi de ură.
Ura provenea din religiozitatea ei excesivă din tinereţe, când încă nu învăţase
raţionalitatea de la gânditorii Iluminismului. În acele timpuri vechi îi venea
greu să fie tolerantă cu noi, şi accepta cu mare greutate gândirea noastră
diferită care nu făcea compromisuri.
De atunci Distinsa Doamnă s-a schimbat foarte mult. Experienţa celor
două războaie mondiale, suferinţele îndurate, au făcut-o mai tolerantă ca
oricând, mai deschisă spre dialog, într-un cuvânt mai umană. A învăţat să
respingă extremismul, să promoveze fraternitatea între oameni, şi a devenit
mai raţională. A ajuns să considere că fiecare individ are dreptul să creadă în
ce doreşte, cu condiţia să nu încerce să impună crezul său şi altora cu forţa.
De când a pierdut posesiunile ei de peste mări s-a retras pe moşiile ei
europene şi are o atitudine critică faţă de acţiunile ei din trecut. În numele
umanismului şi democraţiei respinge orice formă de violenţă, propovăduieşte
egalitatea între oameni, de orice rasă ar fi ei, şi încearcă să ofere câte ceva
din avuţia ei respectabilă săracilor de pe alte continente.
Totuşi am început în ultimul timp să-mi fac griji pentru această
binevoitoare bătrână. Pare să nu înţeleagă lucruri simple şi fireşti care se
întâmplă în lume. A devenit foarte sigură pe sine şi crede că modelul ei de
viaţă este unicul sistem de gândire acceptabil în lume. Priveşte lumea cu
superioritatea bătrânilor înţelepţi, care ajung să gândească într-un mod rigid.
În umanismul ei se întrezăreşte undeva dispreţul ascuns pentru toţi cei de
altă cultură, deşi într-un mod foarte bine disimulat. Aceasta se citeşte şi în
relaţia ei ambiguă faţă de copii ei adoptivi musulmani, ai căror exces de zel îl
tratează cu bunăvoinţa unei bunice iubitoare, totuşi exasperată de purtarea
tinerilor. Nu poate înţelege de ce într-o epocă, când la ea acasă în Europa
statele naţionale se dizolvă, evreii luptă din răsputeri pentru fiecare metru al
1

ţării lor. Orientul Apropiat este pentru ea un loc gălăgios, deranjant, poate
chiar periculos pentru pacea lumii. Nu înţelege de ce evreii nu renunţă la
identitatea lor, de ce nu păstrează din ea doar atât cât ar fi interesant de
păstrat în muzee. Lipsa ei de înţelegere pentru Israel şi pentru evrei în
general provine din faptul că nu încearcă să se imagineze în locul acestora.
Amnezia vârstei o face să uite evenimentele istorice care i-au făcut pe evrei
să părăsescă în masă ţările lor natale unde au trăit secole. Nu-şi mai aduce
aminte din ce motive a fost atât de imperioasă crearea unui stat pentru evrei
în 1948. Reticenţele ei vechi faţă de evrei, aproape uitate, renasc acum, când
îşi exprimă dezacordul faţă de mica ţară din Orientul Apropiat care i-a
tulburat liniştea la care ţine atât de mult. Linişte atât de greu dobândită prin
abolirea ideilor legate de naţiune.
Pur şi simplu nu poate înţelege două lucruri: faptul că evreii nu doresc săşi
abandoneze identitatea, indiferent de recompensele tentante care li se
oferă, şi că nu mai pot avea încredere în promisiunile altora, după ce au
scăpat ca prin minune de exterminarea totală pe „Bătrânul Continent”. Ar
trebui să fim într-adevăr foarte naivi să credem în pacea universală şi
fraternitatea lumii, pe care Europa le propune ca pe un viitor cert. Aceste idei
sunt cu adevărat frumoase şi credibile atunci când trăieşti în bunăstare şi
securitate şi îţi poţi permite să visezi la un viitor perfect, dar mai puţin
interesante când trebuie să înfrunţi agresivitatea şi ameninţarea întregii lumi
musulmane, şi ţi-ai pierdut în urmă cu doar şaizeci de ani toate rudele în
lagărele de exterminare ale Europei Civilizate şi Înţelepte. Recent a apărut
pe scena istoriei un nepot spiritual american al Bătrânei Doame, care în ciuda
originilor sale din Kenia, şi a faptului că este născut în Statele Unite, are o
gândire destul de apropiată de cea a mătuşii lui europene. Aceasta se vede
din păcate în atitudinea sa faţă de Israel.
Consider foarte frumoase doctrinele pacifiste ale lumii de astăzi, încerc să
cred într-un viitor perfect al unei lumi lipsite de conflicte, şi personal nu am
pus încă mâna niciodată pe o armă. Totuşi nu cred că ne putem permite să
confundăm utopia cu realitatea, şi ideile optimiste cu realitatea istorică.
2