Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Acolo descăleca şi trase din cobur pita de grâu.<br />
— Poftim la sfatul nostru pe feciorul lui jupân Manole comisul, îl întâmpină cu voie bună maimarele locului.<br />
Dacă pofteşte să ospăteze, să binevoiască a ospăta. Avem vin de la sfântă mănăstire. Cât ne-a mai<br />
rămas, să-l istovim pe drum, ca să ducem acasă ulcioarele goale, după cuviinţă. Pofteşte, fecior de comis;<br />
nu te ruşina de oamenii de rând.<br />
— Nu mă ruşinez, cinstite gospodarule.<br />
— Vorba asta-mi place. Ia de bine din ulcior şi să te văd şi altă dată sănătos. Aş fi vrut să mă duc şi eu<br />
azi să mă înfăţişez la măria sa Ştefan-Vodă, dar m-am sfiit. Aş fi vrut să-l rog aşa: măria ta, fă-mă şi pe<br />
mine lup. Atunci măria sa ar fi râs şi ar fi înţeles că-l poftesc să mă facă boier.<br />
Ionuţ crezu că trebuie să râdă şi el; pe urmă se gândi că are datoria să se mânie pentru vorbele<br />
îndrăzneţe ale acelui gospodar; vinul îl înveseli şi-l îmblânzi în acelaşi timp.<br />
— Eu i-aş spune alta acestui oaspete tinerel, ca să aibă învăţătură la treburile muiereşti, se întoarse iar<br />
gospodarul cel şăgalnic. Să nu se supere dumnealui pentru rugămintea mea la Ştefan-Vodă, căci eu cunosc<br />
pe părintele său, jupân Manole comisul. I-am fost slujitor şi, în multe împrejurări, cu priinţă. Dac-ar avea<br />
mulţi măria sa ca dumnealui comisul Manole Păr-Negru, apoi n-ar mai avea ce lucra divanurile măriei sale;<br />
s-ar odihni sabia sa şi i-ar rugini buzduganul. Mă uit la acest fecioraş şi-l văd pe părintele său. Să fie<br />
sănătos şi să aibă parte de dragoste. Să nu te ruşinezi, domnia ta, dacă am să-ţi spun o întâmplare de pe<br />
când săream gardurile. Aveam o ibovnică isteaţă, cu bărbat nătărău. Ascultă domnia ta întâmplare cum nu<br />
s-a mai pomenit pe lumea asta. Mă înţeleg eu cu dânsa ca să vin sara. Bărbatul cel nătărău şi gângav se<br />
dusese la moară şi, ca totdeauna, avea a se întoarce a doua zi. Dintr-o întâmplare neaşteptată, omul<br />
venise înapoi devreme. Cum ne era înţelegerea, eu trec pârleazul şi bat la uşă, schimbându-mi glasul şi<br />
gângăvind, ca soţul: Deschide, Sa-salomie! Atunci omul, de pe cuptor, scoate un cap buhos şi strigă şi el:<br />
Ian auzi, măi fe-femeie, du-te şi deschide degrabă; mi se pare că mă întorc iar de la moară!<br />
Mai ales muierile din preajma focului râdeau ascuţit. Unele găsiră în ele atâta cutezare, încât veniră până<br />
la Ionuţ, ca să-l îmbrăţişeze şi să-l sărute. Se ştie într-adevăr că, dintr-al şaselea an al domniei lui Ştefan-<br />
Vodă, de când au început bielşugul şi huzurul, buruiana care se chiamă ruşine nu mai înfloreşte în Ţara<br />
Moldovei.<br />
Fecioraşul se luptă nu cu mare izbândă şi se supuse râzând. Cupa de vin mănăstiresc îi înfocase obrajii.<br />
Se simţea viteaz ca niciodată şi mai ales mândru. Unul dintre oamenii de la foc, pe cât se vedea<br />
cunoscător în lucruri bune, se apropiase de Jder şi-i cerceta calul şi din laturea dreaptă şi din cea stingă.<br />
— Frumos căluţ, grăi el fără să se uite la Ionuţ şi clătinând din cap cu uimire. Pare că se trage din bun<br />
soi.<br />
— Ehe, se amestecă povestitorul cel cu bărbatul nătâng. Pe unde-i fi umblat dumneata, mări şi ţări,<br />
precum spui, e greu să afli sămânţă ca cea din care se trage acest harmasăraş.<br />
— Dar de ce, mă rog dumnitale<br />
— Cum Apoi dumneata n-ai auzit că acest boieraş e al comisului Manole Păr-Negru de la Timiş<br />
— Am auzit.<br />
— Ei Apoi Manole Păr-Negru e comisul cel mai de samă al măriei sale. Şi-n grajdul de la Timiş se află<br />
sămânţa cailor albi ai măriei sale.<br />
— Asta n-am ştiut.<br />
— Dacă n-ai ştiut până acuma, să ştii de-acu înainte.<br />
— Oi şti, se supuse omul, cu umilinţă. Fiind străin de aceste locuri, mă rog să fiu iertat. Ce să spun<br />
Place-mi calul; dar şi mai mult mi-a plăcut călăreţul. L-am cunoscut şi pe el că-i de bun soi, după cum se<br />
ţine în şa şi după cum umblă.<br />
— Unu-i Ionuţ, feciorul comisului Manole, se bucură una dintre muieri.<br />
Jderul cel mititel îşi îndreptă grumazul cu semeţie şi-şi pipăi armele. Simţi în el mare plăcere şi prietinie<br />
pentru acel drumeţ. Era un om scund, bine legat, cu ochii ageri depărtaţi şi lungiţi spre tâmple.<br />
— Dumneata încotro călăreşti ispiti el pe străin.<br />
— Mă duc în Ţara-de-Jos, boierule.<br />
— Eşti neguţător de cai<br />
— Văd c-ai înţeles. Aşa este. Însă nu mă încumet să neguţez cai domneşti. Nici nu sunt călăreţ ca<br />
domnia ta. Acest pag e într-adevăr din seminţia harmăsarului alb<br />
— Este. Iepele de la Timiş fată rar mânzi cu păr curat, după asemănarea lui Catalan. Când şi când iese<br />
mânz alb. Care-i alb întreg, ori numai cu ţintă în frunte, e al măriei sale. Oprit să iasă de la noi şi să-l<br />
încalice străin.<br />
— Catalan îl chiamă<br />
— Da.<br />
— De unde va fi fost adus<br />
— E bine să ştii şi asta, se veseli Ionuţ, ca să te miri. Când părintele meu comisul a luat iarăşi în<br />
stăpânire herghelia, după ce măria sa Ştefan-Vodă s-a fost întors la moştenirea sa...<br />
— Când s-a petrecut asta<br />
— Asta s-a petrecut chiar în cel dintăi an de domnie al măriei sale, Dumnezeu să-i deie mulţi şi buni ani<br />
de-acu înainte.<br />
Oamenii de la foc se închinară, dorind viaţă şi izbândă măriei sale. Străinul îşi trase din cap cuşma şi-şi<br />
făcu şi el semnul crucii, cu deosebită smerenie.