You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
— Are să-ţi poruncească iar.<br />
— Am să caut să mă supun. Dacă voi putea, cinstite comise.<br />
Era o înmlădiere ameninţătoare în glasul acela blând. Bătrânul tuşi înăbuşit şi-şi bătu tureatca ciubotei cu<br />
harapnicul.<br />
Jderul cel mititel se întorcea călare pe pagul lui, cu mare repeziciune. După el, pe un buiestraş bălţat,<br />
care venea lin cu urechile culcate pe spate, urma cel căruia-i zicea Gheorghe Tătarul. Era un tătar<br />
adevărat, pripăşit de multă vreme între moldoveni şi creştinat din tinereţă. Scund, spătos, cu umerii<br />
obrajilor ieşiţi şi cu pleoapele numai pe jumătate deschise, cu pielea obrazului lucie şi smeadă şi cu mustaţa<br />
rară — părea cu adevărat atunci sosit din pustie. Însă purta straie moldoveneşti şi era cu inimă curată<br />
oşteanul lui Hristos. Şi mai ales era omul cel mai de credinţă al comisului, între toţi acei slujitori de la Timiş.<br />
Băiatul şi Gheorghe Tătarul descălecară. Comisul se întoarse spre ei.<br />
— Vreau să înţeleg de la voi, porunci bătrânul, cum facem ca să aibă şi măria sa vânat dacă pofteşte şi<br />
să-mi fie la vreme, întru întâmpinarea măriei sale, vistiernicul Cristea<br />
— Om aduce şi vânat şi pe bădiţa Cristea, îl încredinţa cu voie-bună Ionuţ, uitându-se cu ochi îndulciţi şi<br />
spre Simion.<br />
— Ştiu eu că dumneata te arăţi gata la orice, îl mustră comisul; însă una-i vorba şi alta fapta. Soarele nu<br />
ne aşteaptă, acuşi se suie la prânzişor. Văd venind şi pe starostele Nechifor Căliman. El are caraule înşirate<br />
până în Branişte ca să deie veste de pornirea alaiului. Măria sa porneşte. Cum vă duceţi, când vă<br />
întoarceţi<br />
— Măria sa nu porneşte decât după sfânta leturghie, băgă de samă Simion.<br />
— De unde ştii dumneata se întoarse dârz bătrânul.<br />
— Nu era greu de ştiut. Mi-a spus şi băietul.<br />
— Acest băiet e dumnealui Ionuţ Păr-Negru şi e rânduit să fie copil de casă al măriei sale.<br />
— Să fie sănătos. Mă pot lipsi de dânsul.<br />
Jderul cel mititel îi făcu dintr-un ochi, din partea cu pata de perişor, şi-şi scoase cătră el limba, apoi<br />
îndată şi-o înghiţi, când bătrânul se răsuci spre el.<br />
Bătrânul staroste Nechifor Căliman se oprise şi întrebă cu mirare:<br />
— Care-i acel boier al măriei sale despre care se vorbeşte<br />
Comisul Manole arătă cu barba spre copil.<br />
— Ptiu, drace! se veseli starostele vânătorilor. Acu te-ai suit în sus, mânzule, şi mai alaltăieri îţi mâncau<br />
raţele din buzunar.<br />
Jderul cel mititel se zvârli mânios în şa. Tătarul se zvârli şi el ca să-l urmeze.<br />
— Unde vă duceţi, oameni buni răcni comisul.<br />
— Mă duc să împlinesc porunca domniei tale, îşi aruncă Ionuţ răspunsul peste umăr.<br />
— Mai întăi şi mai întăi să-l trezeşti pe vistiernic din somn, răcni comisul. De ce-mi ruşinezi feciorul se<br />
întoarse apoi el cu prietinie spre bătrânul Căliman. Ce este Înţeleg că ai a-mi spune ceva.<br />
— Am a spune, cinstite comise. Trebuie să asculte şi jupân Simion.<br />
Bătrânul Jder se întoarse ploconindu-se cu ţeremonie:<br />
— Jupâne al doilea comis, binevoieşte a pofti la sfatul nostru.<br />
Pe când starostele Căliman spunea cu taină ce avea de spus, împungând cu nasul când spre Jder<br />
bătrânul, când spre Simion Jder, Ionuţ fugea cu tătarul după el, întorcând din când în când capul peste<br />
umăr, îndărăt, bănuind ce poveşti putea să înşire starostele vânătorilor. Iar îi era inima îndoită de presimţiri<br />
urâte. Tătarul îl urma tăcut şi cu luare-aminte, după obiceiul lui.<br />
Întârziară puţină vreme la curte, ca să sloboadă din lanţuguri cânii şi să scoată din cuşcă eretele.<br />
Fecioraşul se feri de glasul comisoaiei Ilisafta care suna fără întrerupere la cuhnii. Când dumneaei simţi prin<br />
ţigănci sosirea lui, el cobora la vale în fuga calului, spre zăvoiul Moldovei. Ridicându-şi în sus braţele şi<br />
pocnind palmele una de alta, comisoaia îl urmări cu mirare din cerdac până ce-l pierdu din vedere.<br />
Aşezarea vistiernicului Cristea Păr-Negru nu era mai depărtată decât o fugă bună de cal. După o fugă<br />
bună de cal, stăteai uitându-te la ea, căci era aşezată dincolo de apa Moldovei. Tătarul fu nevoit să chiuie<br />
ca să înştiinţeze podarul, care era cu podul umblător la celălalt mal. Dintr-o pricină cu totul necunoscută,<br />
podarul întârzia în bordeiul lui. Tătarul îşi aruncă privirile spre luncă, de unde Jderul cel mititel, înainte de a<br />
descăleca, îi făcuse semne de mare grabă. Mai chiui o dată. Apoi îşi repezi buiestraşul bălţat la deal în<br />
prund şi dădu cu el prin apă de-a dreptul.<br />
Ajunse şiroind de apă dincolo şi grăbi la curtea lui Cristea Jder. Se vedea uşor că ajunge într-un loc<br />
îmbielşugat şi dezmierdat. Robii şi slujitorii se prăjeau la soare, ca într-o zi de sărbătoare ca aceea. O<br />
trăsură de modă leşască aştepta la scară, cu patru cai înhămaţi doi câte doi. Coşul acelei căruţe scumpe,<br />
vopsite verde, era atârnat de leuci în legături de curele, ca să aibă legănare şi să nu zdruncine la mers.<br />
Caii aveau hamuri lustruite de piele. Vizitiul care ţinea hăţurile pe capra căruţei purta mintean scump cu<br />
ceaprazuri. Cite-un paie stăpânea jos fiecare păreche de cai.<br />
Tătarul cunoştea toate acestea. Nu se opri la vorbă cu slugile. Se zvârli din şa şi năvăli în pridvor,<br />
stropind apă de pe îmbrăcăminte şi încălţări.<br />
— Vai de mine! Ce este strigau ţigăncile răsărind din lenea lor şi năvălind după el.<br />
— Unde-i jupân Cristea întrebă tătarul.<br />
— Boierul se găteşte să iasă întru întâmpinarea măriei sale.<br />
— Unde-i