august - Steaua

ealizãri dintr-o serie proiectatã din
autori români. (op. cit. f. 38).
Eugen Ionescu a mai informat
centrala Ministerului Afacerilor
Strãine despre apariþia în hebdomadarul
„Demain” a nuvelei
„Sborului de la cuib” (L’abandon du
Nid), scrisã de Pavel Dan.
Traducerea era semnatã de
Gabrielle Cabrini ºi de Eugen
Ionescu. Diplomatul are grijã sã
trimitã în þarã cinci exemplare din
lucrare.
O serie editorialã proiectatã
cuprinzând autori români
La începutul anului 1944,
revine printr-un referat (cf. op.cit,
raport 1464 din 22 ianuarie 1944,
AMAE, dosar X, ff. 37-38), în care
menþiona cã „din cauza crizei
actuale de hârtie din Franþa,
nuvela româneascã nu apare în
condiþiile cele mai satisfãcãtoare:
prezentarea scriitorului – care
trebuia sã aibã ºaptezeci de linii
a fost redusã numai la douãsprezece
linii, – iar nuvela nu
poate fi publicatã decât în douã
pãrþi succesive, cu „urmare” ca un
roman foileton. Sperã totuºi ca
asemenea neajunsuri sã fie
înlãturate la apariþia în volum a
nuvelelor lui Pavel Dan, care erau
traduse ºi pregãtite pentru editare.
Dar editura „Fundaþiilor” nu se
învredniciserã sã asigure editorului
de la Marseille copyrightul pe
care diplomatul îl solicitase în
corespondenþa anterioarã.
Totodatã, Eugen Ionescu
solicitã din þarã un stoc de hârtie
care ar uºura ºi grãbi editarea
traducerilor.
Sunt inedite elementele pe care
diplomatul le comunicã factorilor
români; Ionescu subliniind stadiul
în care se aflau alte lucrãri în atenþie,
respectiv: „culegerea de poeme
traduse din T. Arghezi aºteptatã, la
rându-i, autorizaþia autorului,
solicitatã în ultimele noastre rapoarte,
tot pe numele editoruluui
Jean Vigneau, din Marseille.
Despre Academia de
humanism din Franþa
La 3 februarie 1944, Eugen
Ionescu redacteazã un referat
26 succint, rezultat al unei convorbiri
avutã cu Jean Rivain, preºedintele
„Academiei de humanism” despre
obiectivele acestei instituþii
internaþionale din care fãceau parte
personalitãþi de seamã ale
naþiunilor lumii.
Vrem sã credem cã nu întâmplãtor,
ci dimpotrivã, din
încrederea pe care i-a produs-o
interlocutorul, acesta i-a solicitat
diplomatului român sã îi prezinte
nume de români care sã fie
cooptaþi ca membri ai acestei
instituþii. Se vede cã discuþia a fost
mai aplecatã cãtre nume concrete
ºi cãtre activitatea ºtiinþificã desfãºuratã
de unele personalitãþi
culturale româneºti în vogã în acea
perioadã, de vreme ce Jean
Rivaine a reþinut, deocamdatã,
numele profesorilor: I. Petrovici, G.
Brãtianu ºi Tudor Vianu.
Eugen Ionescu solicita organelor
de resort româneºti sã facã
ºi alte propuneri. El urmãrea însã
cu asiduitate modul în care se
prefigura miºcarea intelectualã
postbelicã ºi va trimite la Bucureºti
numãrul 9 al publicaþiei: „Cahiers
de l’Unite Francaise” – în fapt
buletinul miºcãrii franceze ce îºi
propunea sã contrbuie la „organizarea
intelectualã ºi politicã a
Europei de mâine ºi la formarea
tinerelor cadre viitoare, - într-un
spirit humanist, naþionalist, universal
ºi autoritar: un autoritarism
însã întemiat pe primatul
intelectualitãþii, - într-un sens platonician,
- propunându-ºi o luptã
pentru restabilirea ordinii morale
a ierahiei conducerii lumii, în fruntea
cãreia nu poate sta decât
„intelectualul” ºi nu „politicul” sau
„demagogul”. Erau aprecierile
diplomatului scriitor.
În încheierea referatului, Eugen
Ionescu anunþa cã va întocmi în
curând un raport cu privire la rostul
miºcãrii respective ºi a semnificaþiilor
acesteia. Se pare cã n-a mai
apucat sã întocmeascã raportul
respectiv, activitatea sa diplomaticã
la Vichy încetând în apriliemai
1944.
Atrage atenþia cã nr. 9 al
publicaþiei respective, tipãrit cu
aprobarea „ºefului statului”,
difuzat în cercuri restrânse ºi care
nu se aflã în vânzare se aflã
înserate numele noilor membri
români (propuºi de secretarul
pricincipal cultural – Eugen
Ionescu) ºi care se aflau la
paginile VIII ºi IX.
Ultimul raport
Redactat ºi expediat de Eugen
Ionescu de la Vichy este datat la 3
aprilie 1944, în preajma bombardamentelor
aliate asupra Bucureºtilor.
Abordeazã o chestiune
stringentã pentru activitatea lui pe
care o mai semnalaserã, aceea a
asigurãrii hârtiei necesare pentru
tipãrirea traducerilor din literatura
românã.
Eugen Ionescu informeazã cã
se aflã finalizat volumul de nuvele
din creaþia transilvãneanului Pavel
Dan predat editurii Jean Vigneau
din Marsilia, care are aprobarea
primei cenzuri de la Paris, urmând
în sãpãmâna în care se intrase sã
se înfãptuiascã ºi formalitãþile
propriu zise.
Aflãm cã volumul de poezii
traduse din Arghezi, - „cu învoirea
autorului” ar fi ºi el aproape gata,
afarã de unele mici modificãri pe
care tocmai i le aducea, acestea
fiind cerute de autor. Erau traduse,
de asemenea, ºi poemele din
Blaga, din care unele apãruse
(probabil în presa literarã).
Lipsa de hârtie care se semnala
în Franþa putea sã facã imposibilã
apariþia acestor lucrãri. Arãta cã
vitrinele librãriilor sunt pline cu
literaturã finlandezã, estonianã
etc., personal citise romanele
acestor literaturi moderne cât ºi
unele poeme ºi exprima convingerea
cã „ele nu depãºesc
niciuna în valoare producþiile
literare româneºti”. (ibidem f. 136).
Informeazã cã proza maghiarã,
mai ales, se realiza din iniþiativa
oficiilor lor de propagandã de la
Budapesta, iar în cazul altor þãri,
editãrile erau „patronate de Legaþii,
iar hârtia adusã din þãrile respective
sau obþinutã pe piaþa liberã sau prin
intervenþia Legaþiilor pe lângã
autoritãþile franceze de resort”.
Eugen Ionescu mai sublinia cã
editorii nu au hârtia decât în cantitãþi
limitate; pânã ºi Gallimard, cea mai
mare editurã din Franþa, cu care
se discutase în vederea publicãrii
unui roman românesc, nu dispunea
de hârtia necesarã. Ungurii au
fost cei care au asigurat hârtia