august - Steaua

Despre relatiile , româno-italiene
între cele doua razboaie mondiale
Romanian-Italian Relationship in the Inter-war Period
ªtefan Damian
Fie cã au fost abordate din punct
de vedere politico-diplomatic,
economic, militar, ori cultural,
relaþiilor româno-italiene le-au fost
dedicate, mai ales în ultimele douã
decenii, numeroase studii, când
generale, în context european cel
mai adesea, când speciale, care
au valorizat un numãr tot mai numeros
de documente din arhivele
celor douã þãri, ori din arhive diplomatice
strãine. Aproape întotdeauna,
numeroºii ºi valoroºii
cercetãtori au zãbovit asupra
caracterului legãturilor dintre
reprezentanþii celor douã naþiuni,
încã din primii zori cunoscuþi ai
acestor raporturi, raporturi ilustrate,
cel mai adesea, pe baza
“miracolului” redescoperirii celuilalt,
a originii comune ºi a limbii de
sorginte romanicã, dupã secolele
de diviziune din mileniul “întunecat”.
Acestea sunt câteva elemente
care revin ca un fir coordonator
mai ales în momentele de
încercare ori de derutã provocate
de situaþii politice internaþionale
complexe, care vãd când de
aceeaºi parte a baricadei cele
douã þãri, când pe poziþii opuse, ori
în situaþii de jubilaþie în urma
realizãrii unor interese
convergente. Însã asemenea
elemente îºi dovedeau caducitatea
atunci când factori ºi conjuncturi
internaþionale divizau aspiraþiile
fiecãreia dintre aceste entitãþi
statale, când conjuncturile
economice ºi politice s-au
constituit urmând interese
divergente, ambiþionând spre þinte
diferite sau chiar opuse.
Un argument deosebit în
susþinerea celor afirmate îl
constituie ºi una dintre lucrãrile
recente, Relaþii diplomatice
ªtefan Damian este conferenþiar la
Universitatea „Babeº-Bolyai“. (ªtefan
Damian is conferenciary at the „Babeº-
32 Bolyai“ University).
)
)
româno-italiene 1918 - 1940
apãrutã anul acesta în colecþia de
istorie a editurii bucureºtene
Tritonic, ºi semnatã de Lilian
Zamfiroiu. Autorul, absolvent al
Facultãþii de filologie a Universitãþii
Bucureºti, dupã un stagiu la
catedrã, a urmat un parcurs care
i-a permis cunoaºterea mai multor
domenii de activitate, la Ministerul
Educaþiei, la cel al Apãrãrii Naþionale
ºi la Ministerul Afacerilor
Externe (Direcþia Arhive Diplomatice);
actualmente este adjunctul
ambasadorului român pe
lângã UNESCO, la Paris. ªi-a luat
doctoratul în istorie la Universitatea
din Oradea cu o tezã care, ulterior,
a generat prezenta lucrare care “se
constituie într-o modalitate de
prezentare realistã, obiectivã” ºi în
care se remarcã “tonul ponderat
al explicaþiilor ºi predominarea
laturii de reconstituire a trecutului
care trebuie sã caracterizeze orice
lucrare de istorie” dupã cum
remarcã în deplinã cunoºtinþã a
problematicii autorul Cuvântului
înainte, acad. Ioan - Aurel Pop.
Beneficiind nemijlocit de documente
dintre cele mai variate, rãmase
uitate în perioada vechiului
regim pentru cã dezvãluiau o laturã
mai puþin favorabilã uneia sau alteia
dintre þãri ºi nu se dorea nici mãcar
aluziv raportarea la ele, aceste
documente reflectã metamorfozele
unor atitudini ale Italiei faþã de
România ºi invers, într-o perioadã
de intense convulsiuni politice,
diplomatice, marcate de cointeresãri
economice ori, de dorinþa
de expansiune culturalã (la adãpostul
cãrora navigau interese de
multe ori de cu totul altã naturã):
dacã în preajma primei conflagraþii
mondiale România Micã era
curtatã de oficialitãþile italiene de
cel mai înalt rang pentru a o
determina sã intre în conflict alãturi
de puterile Antantei (concomitent,
dacã s-ar fi putut, cu intrarea Italiei
de partea acestora), la sfârºitul
conflagraþiei ºi în anii imediat
urmãtori, când interesele Italiei
intraserã în contradicþie cu cele
franceze ºi engleze pentru
acapararea primordialitãþii în
spaþiile balcano-carpatice, ºi atitudinea
cercurilor conducãtoare
peninsulare începe sã se deplaseze
dinspre România spre
adversarii ei, ajungând, odatã cu
deplina instaurare a fascismului ºi
a dictaturii mussoliniene, ca fosta
aliatã sã intre într-un con de umbrã
ºi apoi sã fie trãdatã prin participarea
Italiei la dezmembrarea
ei în urma diktatului de la Viena.
Lilian Zamfiroiu urmãreºte cu o
deosebitã atenþie reflectarea
acestei atitudini în rapoarte ºi note
diplomatice ale corpului diplomatic
român ºi italian, atent sã capteze
pânã ºi nuanþele sau semnificaþia
unor gesturi din anturajul puterii.
Sunt reliefate, astfel, eforturile spre
echilibru ale unor personalitãþi
româneºti prezente în foruri
internaþionale ori în capitala Italiei
(Al. Em. Lahovary, Dimitrie M.
Ghika, Raoul Bossy, Nicolae
Titulescu, Gr. Gafencu ºi mulþi alþii)
ºi violenþa unor aserþiuni, mai târzii,
ale lui Galeazzo Ciano, Dino
Grandi ori Mussolini. Acestea din
urmã sunt explicate de autor atât
prin prisma nemulþumirilor
conducãtorilor italieni care la
Conferinþele de pace de la Paris
s-au considerat frustraþi de
drepturile solicitate ºi stabilite prin
tratatele de alianþã încheiate înainte
de conflagraþie cu Franþa, Anglia
ºi SUA, cât ºi prin situaþia din þarã,
ajunsã în pragul “bolºevizãrii” din
cauza ruinãrii economice, a
rupturilor alianþelor sociale ºi a unei
tot mai agresive propagande de
stânga. Acestora li se adãugau
unele mãsuri luate de statul român:
reforma agrarã din 1921 care a
presupus confiscarea marilor
proprietãþi funciare – unele deþinute