Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
4<br />
<strong>Constantin</strong> <strong>Hrehor</strong><br />
rezervă, căci în vremea aceea toţi învăţătorii erau ofiţeri, era concentrat. La<br />
şcoala primară din Suceviţa doamna Beuca învăţa clasa I şi a II-a, domnul<br />
profesor Georgescu - reformat, având şi o defecţiune la un picior, era liber<br />
de sarcini militare - învăţa clasa a III-a şi a IV-a; domnul Popovici învăţa<br />
clasa a V-a, fiind şi comandantul subcentrului de premilitari, iar doamna<br />
Boghean, soţia directorului, învăţa clasa a VI-a şi a VII-a. Aceşti dascăli<br />
predau toate materiile. Şi se făcea carte bună. Rog să mă scuze dascălii din<br />
învăţământul de astăzi, dar copiii sunt extrem, extrem de slab pregătiţi, din<br />
toate punctele de vedere. Nu prea ştiu despre Şelimbăr, despre Ceremuş,<br />
despre Hotin ori Cetatea Albă...<br />
Erau atunci patru-cinci învăţători care predau de toate şi ucenicii<br />
aveau orizont, predau de toate la şapte clase!<br />
La această şcoală a învăţat şi dl. Modest Radu Siretean, ajungând<br />
mai târziu directorul ei, când încă era adolescent. Tot de aici s-au ridicat<br />
oameni cu nume bun. Călin Gavril Boghean - ofiţer superior, Valerian<br />
Procopciuc, profesor şi bibliograf, autorul monografiei Suceviţa...<br />
C.H.: Accentuaţi că dimensiunea patriotică, absolut obligatorie în<br />
cadrul educaţional, e astăzi ignorată, aproape abandonată.<br />
Gv.V.: Da. Au fost `n compania mea cu ocazia unor excursii la<br />
monumentele noastre evocatoare de vremi glorioase, tineri care m-au făcut<br />
să roşesc din pricina cunoştinţelor elementare precare. Aşa s-a întâmplat la<br />
Putna, la Arcul de Triumf, la Cozia. ~n faţa unor statui, înaintea Galeriei<br />
Voievozilor de la Iaşi şi de la Rădăuţi...<br />
Şi, ca să duc răspunsul până la capăt, voi spune că etapa pe care o<br />
evoc - Suceviţa natală fiind în centrul ei - era tulbure.<br />
Din punct de vedere social, din punct de vedere economic, să vorbim<br />
aşa, era timpul concentrărilor, deoarece, după cum ştim, Basarabia în '39 a<br />
fost răpită. Erau câţiva pensionari care au lucrat în fabrica de cherestea,<br />
majoritatea nemţi de la Voievodeasa, puţini, foarte puţini, de la Suceviţa.<br />
Cei care munceau la pădure, cu ţapina, nu aveau pensie. Trăiau oamenii cu<br />
palma de pământ pe care o aveau. Dar fiind cu adevărat liberi şi pentru că<br />
banul avea valoare atunci, oamenii creşteau vite, le vindeau şi făceau faţă<br />
vieţii, pe lângă alte venituri. O oaie şi un miel costau 250 de lei; când a<br />
plecat un alt frate al meu în armată - că noi am fost trei fraţi reangajaţi în<br />
armată: Niculai, Costel şi eu, Gavril -, tatăl meu a câştigat o astfel de sumă<br />
în urma unei negustorii.<br />
Ce m-a determinat să merg sub arme Am terminat şcoala primară;<br />
ce să fac aici Tata a murit când aveam 14 ani. Am rămas eu cu o soră. Toţi<br />
ceilalţi erau căsătoriţi. Eu, împreună cu sora mea, care era mai mare decât<br />
mine, am rămas fără stea. Am zis: „Merg şi eu ca şi Costel, ca şi Niculai.<br />
Mă reangajez, fac şcoală şi voi avea o sursă de viaţă asigurată, căci aici este<br />
foarte greu". Aşa am zis şi am plecat.