seria a treia, an V, nr. 3-4 martie-aprilie 2013 - Insemnari Iesene

insemnariiesene.ro

seria a treia, an V, nr. 3-4 martie-aprilie 2013 - Insemnari Iesene

seria a treia,

an V, nr. 3-4

martie-aprilie 2013

­

revist| de cultur|

editat| de prim|ria

municipi ului ia{i

semneaz\:

Anton AD|MU}

{tefan AFLOROAEI

Tiberiu BR|ILEAN

Theodor CODREANU

Constantin CUBLE{AN

Codrin-Liviu CU}ITARU

Alexandru DOBRESCU

N. GEORGESCU

Paul GORE (Gr. T. POPA)

Emilian MARCU

Simona MODREANU

Corneliu OSTAHIE

Adrian Dinu RACHIERU

Dorel SCHOR

Mircea TOMU{

Ion }URCANU

Cornel UNGUREANU

Doina URICARIU

Alexandru ZUB

Însemn\ri

ie[ene


~nsemn\ri ie[ene

serie nou\, anul V,

nr. 3-4 (martieaprilie) 2013

Revist\ de cultur\ `nfiin]at\

la 1 ianuarie 1936 de

M. Sadoveanu, G. Top`rceanu

[i Gr. T. Popa

A doua serie (2004-2005)

a ap\rut sub egida Universit\]ii de

Medicin\ [i Farmacie „Gr. T. Popa“

din Ia[i, fiind coordonat\ de

Corneliu {tefanache

[i Alexandru Dobrescu

Colegiul de redac]ie:

prof. univ. {tefan Afloroaei

acad. Valeriu D. Cotea

Alexandru Dobrescu

primar Gheorghe Nichita

prof. univ. Constantin Romanescu

Redactor [ef:

Alexandru Dobrescu

Tehnoredactare [i prepress:

Think Pink Studio

Prezentare artistic\:

Aldo

Tel.: 0758 / 102302

E-mail: insemnariiesene@gmail.com

www.insemnariiesene.ro

Editor: Prim\ria Municipiului Ia[i

ISSN: 1221-3241

Revista „~nsemn\ri ie[ene“ este

membr\ a Asocia]iei Revistelor,

Imprimeriilor [i Editurilor Literare

(A.R.I.E.L.)

C U P R I N S

EDITORIAL:

Barosanii universitari de Alexandru Dobrescu 1

BROASCA {I BARZA:

Ciotul cunoa[terii de Doina Uricariu 2

GR. T. POPA. RESTITUIRI:

Subt impresia focului (3) de Paul Gore 6

MI{CAREA LITERAR|:

{apte poeme de Emilian Marcu 16

CRONICA TRADUCERILOR:

Estetica lui Adorno de Codrin Liviu Cu]itaru 18

CAVE CANEM:

Dumnezeu pe credit (sau dreptul la risc) de Anton Ad\mu] 21

MI{CAREA IDEILOR:

Dou\ apari]ii ciudate: visaul [i filosofia de {tefan Afloroaei 28

BURSA IDEILOR ECONOMICE:

Garduri `n Paradis de Tiberiu Br\ilean 34

PENSULA {I DALTA:

Simbol, metafor\ [i nara]iune `n pictura lui Vasile Anghelache

de Corneliu Ostahie 38

Trupul de la Miezul Nop]ii de Simona Modreanu 44

ZICERI:

La f\r\ frecven]\ de Dorel Schor 47

CONTROVERSE:

O istorie politic\ a literaturii române postbelice:

„Noul“ Camil [i proba erosului (2) de Adrian Dinu Rachieru 48

PE MARGINI DE C|R}I:

Mircea Muthu `ntre bibliografii vechi [i noi

de Cornel Ungureanu 56

MESERIA DE A CITI:

Proza lui Caragiale sau aventura limbajului (9) de Mircea Tomu[ 58

POLEMICI:

Istoria `n prizonieratul frivolit\]ii [tiin]ifice de Ion }urcanu 67

EMINESCOLOGICALE:

Scenariul probabil al edi]iei princeps Eminescu (2)

de N. Georgescu 74

Eminescu [i Basarabia dreptului de Theodor Codreanu 82

OCHIUL ANTICARULUI:

Eugen Jebeleanu: „proletar“ [i „aristocrat“

de Constantin Cuble[an 90

HISTORIA – MAGISTRA VITAE:

Istorie [i propensiune memorial\: Carol Iancu de Alexandru Zub 94


Barosanii universitari

–Ce mai faci, dom’ profesor?

– Destul de amestecat, prietene!

– Sper s\ nu `ncepi a te v\ic\ri, c\ nu

]ine. Crezi c\ n-am v\zut eu `n gazet\ ce

salariu ridic\ un dasc\l universitar?

– Pove[ti, domnule!

– Vrei s\ insinuezi, adic\telea, c\ mint

gazetele?

– Nici vorb`. Dar sumele acelea urie -

[e[ti le `ncaseaz\ foarte pu]ini, cei mai

mul]i sunt pl\ti]i la limita inferioar\ a gri -

lei, asta `nsemnând cam o mie de euro.

– {i atunci cum se explic\ salariile de

zece ori mai mari?

– Simplu: exist\ facult\]i bogate [i fa -

cult\]i s\race. S\race sunt acelea care nu

prea au studen]i pl\titori de tax\ sau n-au

deloc, precum matematica ori fizica, `n -

trucâtva [i literele; bogate sunt cele unde

se `nghesuie studen]ii ca la miere, precum

economia ori educa]ia fizic\. La cele dintâi,

salariul e dup\ buget, a[adar mic, la

celelalte e tot dup\ buget, va s\ zic\ semnificativ

mai mare.

– Dou` lucruri nu `n]eleg.

– Numai dou\?

– M\ rog! Din câte [tiu, [i facult\]ile

bogate, [i rudele lor s\race sunt de stat.

Iar `n institu]iile de stat se aplic\ o gril\

unic\ de salarizare, cu un raport fix `ntre

baz\ [i vârf. La universit\]ile particulare,

e alt\ poveste. Acolo, salariul e rodul negocierii

`ntre proprietar [i angajat, primul

pl\tindu-l cât `l ]ine cureaua pe al doilea.

Dar la stat, drept s\-]i spun, n-am auzit ca

grila s\ fie negociabil\.

– E[ti naiv, amice! N-ai auzit nici de

autonomia universitar\, care face din fa -

cult\]i `ntreprinderi pe jum\tate de stat

[i pe jum\tate private? O parte semnificativ\

din fondurile strânse din taxe multiplic\

salariile.

Însemn\ri ie[ene

– Eu credeam c\ ace[ti bani sunt destina]i

exclusiv `mbun\t\]irii bazei materia -

le a `nv\]\mântului, achizi]ion\rii de

a pa ratur\ pentru laboratoare, construirii

de c\mine stu-den]e[ti etc.

– Nu ]i-am zis c\ e[ti naiv? Banii se duc

unde sunt trimi[i, nu unde ar fi necesari.

De altfel, trebuie s\-]i amintesc, fenome -

nul nu e specific doar universit`]ilor de

stat. {tii ce salarii au unii directori de institu]ii

descentralizate [i de regii auto no -

me? Sau administratorii `ntreprinderilor

falimentare, `n curs de lichidare? ~n cazul

lor cum se mai aplic\ grila de salarizare

pe care o invoci cu atâta zel?

– Ai dreptate, sunt un naiv incurabil.

{i, dac\ tot mi-am recunoscut infirmita -

George Grosz:

Autoportret

tea, `ng\duie-mi s\ formulez [i a doua nedumerire!

– E[ti invitatul meu!

– Când aflu c\ o persoan\ are un sa -

la riu de 10.000 de euro pe lun\, res pec -

tabil pe orice meridian, presupun imediat

c\ ea trebuie s\ fie o somitate `n materie

[i c\, `n lipsa ei, institu]ia ori `ntreprin de -

rea cu pricina ar fi `n mare pagub\, de nu

cumva s-ar duce imediat de râp\. Or, cre -

dincios acestei prejudec\]i, mi-am permis,

iertat\ s\-mi fie `ndr\zneala, a m\ infor -

ma asupra performan]elor profesio nale

ale universitarilor cu salarii de po veste.

– {i ce-ai aflat?

– Nu mare lucru. Unii sunt dasc\li

buni, al]ii nici m\car atât. ~ns\ nota co -

mu n\ tuturor e faptul c\ nici unul, absolut

nici unul, nu a sporit cu ceva zestrea

disciplinei pe care o pred\ de ani buni.

Opera lor „[tiin]ific\“ se compune din

compila]ii mai mult ori mai pu]in oneste,

reeditate periodic sub alte titluri [i cu su -

marele dispuse mereu `n alt\ ordine.

– {i ce-ai vrea dumneata? S` fie nea -

p\rat originali?

– P\i, nu ]i se pare c\ s-ar c\dea, pentru

banii pe care-i primesc, s\ r\spund\

[i acestei exigen]e, alt\dat\ de neocolit,

a statutului de profesor?

– Eh, alt\dat\... Acum e altfel… {i,

dac\ e[ti dispus s\ prime[ti un sfat, re -

nun ]\ s\ mai evoci asemenea criterii vetuste.

Nu de alta, dar, cine [tie?, s-ar pu -

tea s\ se g\seasc\ `ntr-o zi vreun naiv pus

`n fruntea `nv\]\mântului, care s\ le ia `n

serios [i s\ goleasc\, Doamne fere[te!, u -

niversit\]ile de dasc\li!

– {i crezi c\ ar fi r\u m\car pentru 24

de ore?

Alexandru DOBRESCU

1


oasca şi barza · broasca şi

2

Doina Uricariu

Ciotul cunoa[terii

Cum e s\ mu[ti dintr-un mango

Zborurile cu avionul spre New York

sau înapoi la Bucure[ti mi-au schimbat de

multe ori fusul orar, într-o rela]ie cu timpul

[i vremea tot mai relativ\. Am plecat vi -

neri la prânz dând o rait\ cu privirea prin

gr\dina plin\ de ghiocei [i am aterizat la

New York, unde ploaia începea s\ devin\

lapovi]\ [i s\ se transforme într-o ninsoa -

re temeinic\, dar numai ... a mieilor. A[a

o numeau pe vremuri cititorii, în vremea

când împ\r]eau cu întregul univers feno -

menele naturale. În dic]ionarele bune, mai

po]i s\ descoperi [i azi în ce fel rostul precipita]iilor

se leag\ de averea de viet\]i [i

de plante de pe întregul p\mânt. Pe cât

e rau de gra[i sau c\rno[i ghioceii r\s\ri]i

lâng\ Arcul de Triumf din Bucure[ti, pe a -

tât era de fragil\ z\pada apoas\ de peste

Oceanul Atlantic. {i totu[i destul\, cât s\

umple mâinile copiilor ferici]i în b\taia cu

bulg\ri. În Brooklyn, a doua zi. Trebuie s\

m\rturisesc cât de stranie mi s-a p\rut pri -

ma b\taie cu z\pad\ a copiilor de culoare

[i s\niu[ul lor în ligheane de plastic de pe

aleile abrupte din Fort Greene. Nu peste

mult aveam s\ descop\r acelea[i lighene de

plastic importate în România pe post de

s\nii dup\ ce umpluser\ mai toate der de -

lu[urile europene. E limpede c\ nici u nul

dintre ace[ti copii nu va mai putea scrie

vreodat\ poemul lui Serghei Esenin cu ver -

sul lui de început hohotitor: „Ah, voi s\nii,

s\nii / [i voi cai, voi cai!”, pe care-l recita

în stilul s\u nostalgic-flegmatic actorul {te -

fan Iordache. Asta mi-a amintit de poves -

tea unui scriitor din Nigeria despre c\r]ile

care l-au marcat la începuturile sale. A -

vând în centrul lor lumea albilor cu toate

tabieturile lor, de la b\uturi, precum invari -

a bila ginger beer, pân\ la nesfâr[itele con -

versa]ii despre vreme din romanele engle -

ze[ti, mutate cu totul aiurea [i artificial în -

tr-o ]ar\ a soarelui de foc. Ce te faci dac\

nu e[ti în stare s\ scrii despre un copil ca -

re m\nânc\ mango? Dac\ nu po]i s\ re -

nun]i la stereotipia c\r]ilor, unde toat\ lu -

mea mu[c\ din m\r [i unde tot r\ul cu noa[ -

terii se declan[eaz\ de la aceast\ mu[c\ -

tur\ interzis\? Fructul ispitei în Biblie este

m\rul, dar cum po]i `mp\rt\[i exotica [i

o tr\vitoarea mu[c\tur\ din fructul cunoa[ -

terii în lumea ta plin\ de ghiulelele parfumate

de mango!!! C\l\tore[ti cu un Boe -

George Grosz:

ing [i visezi la florile de ciubo]ica-cucului,

la buchetele galbene sm\l]uite ce pot în -

so ]i prim\verile din sud-estul Europei. Lu -

mea rural\ ni le-a transmis ca leacuri mi -

raculoase al\turi de atâtea plante [i ierburi

cu care ai împletit coroni]e [i pove[ti în a -

nii copil\riei. Traista-ciobanului cu semin -

cioarele ei strânse înt-un s\cule] în form\

de inim\. Coada-[oricelului care se ag\]a

de rochii [i [osete [i de care nu mai sc\pai

dac\ ]i se prindea de p\rul lung, cu spicul

ei insidios. Ce copil va mai scrie când va

ajunge... mare despre asemenea nimicuri,

adunate cel mult în ierbarele, [i ele abandonate

pentru clasoarele wikipedia, ori câ -

te gre[eli, omisiuni [i cioturi de informa]ie

ar exhiba. Cau]i ceva pe internet despre

un scriitor mare [i e[ti avertizat dup\ câte -

va rânduri c\ materialul la care ai apelat e

doar un ciot de... informa]ie. Str\batem

lumea de-a lungul [i de-a latul, dar [tim tot

mai pu]in despre toate, preveni]i, e drept

Din ciclul Culise

Însemn\ri ie[ene


c\ exist\ acest prea pu]in sau mult prea

pu]in, recunoscut a fi doar un ciot al cu -

noa[terii. Iar când nu avem ce s\ ne spu -

nem, vorbim despre vreme. {i traducem

proza mânc\torilor de conserve de pe[te,

c\utându-i cititorii ilumina]i printre pes -

carii din tat\ în fiu ce str\bat de când e lu -

mea toate râurile, m\rile [i oceanele lu mii.

O scriitoare din Israel vrea s\ traduc\ în

ivrit Fram, ursul polar [i de]in\torii dreptului

de copyright îi cer o avere, dup\ spusele

ei. Ce c\r]i ale copil\riei scrise de ro -

mâni s-au tradus, m-au întrebat mai mul]i

editori, convin[i c\ publicul unei literaturi

se cucere[te pornind de la primele experi -

en]e de lectur\ devoratoare ale cititorilor

ei. Oare s\ fie obligatoriu s\ fi citit basme -

le fra]ilor Grimm ca s\ ajungi s\-l cite[ti pe

Thomas Mann sau pe Goethe, pe Rilke sau

pe Musil? Nu g\se[ti în mijloacele de trans -

port nici o bibliotec\. Nici m\car un raft de

c\r]i indispensabile zborului. Doar un teanc

de ziare [i gazete. Dar po]i vedea c\l\tori

înso]i]i de c\r]ile pe care le citesc, fie acestea

volume în toat\ regula, tip\ri te, cu co -

per]i [i cotoare sau e-book-uri lecturate pe

ecrane, c\l\toare [i ele. De fapt, c\l\torim

cu biblioteca fiecare din noi, chiar [i atunci

când o dispre]uim sau o ignor\m.

Despre exil [i ou\ de cuc

Pe ecranele televizoarelor aflate la bordul

aeronavei, cifrele ce comunic\ altitudi -

nea, viteza, timpul r\mas pân\ la desti na-

]ie domin\ orice alte informa]ii. M\ gândesc

la ce se vor fi gândit cei ce au botezat cu nu -

mele de ciubo]ica-cucului florile aurii sm\l -

]uite dup\ care alergam prim\vara în co -

pil\rie, la fel de fascinat\ de ele ca [i a cum.

De ce au fost alese tocmai ele drept înc\l -

]\ri ale p\s\rii care-[i depune ou\le în cui -

buri str\ine, parazitând aceste cuiburi [i a -

vând un asemenea talent de a mima for ma,

dimensiunea [i culorile pe care le au o u\le

din cuibul ales drept locuin]\ tempo ra r\.

Înainte s\ plec, spiritele din ]ar\ sunt a -

prinse de discu]iile legate de admiterea

sau neadmiterea pentru înc\ o perioad\ a

George Grosz:

României în spa]iul Schengen. A costat o

avere securizarea tehnic\ a grani]elor. A[ -

tept\rile au fost mari, iar refuzul anun]at de

unele ]\ri europene [i declara]iile înso]itoa -

Capitalistul

re irit\. }\rile poten]ial refuzate sau amânate

tr\iesc o nou\ frustrare [i discrimi na -

re, dup\ c\derea de acum jum\tate de veac

în ghetoul comunist O c\dere care nu a

broasca şi barza · broasca şi

Însemn\ri ie[ene

3


oasca şi barza · broasca şi

fost în nici un caz decis\ de popoarele lor.

Se decide o nou\ [i perpetuat\ exilare din

cuiburile Europei. Ca [i cum toate aceste

popoare au devenit un soi de cuci ai istoriei.

Pe lâng\ europenii neclinti]i din destinul

lor, ultimii aspiran]i la Schengem ara -

t\ ca o specie de cuci, pute]i alege care a -

nume dintre ele, de vreme ce sunt cam

acelea[i p\s\ri cenu[ii, mai zvelte decât

porumbeii. Cucii, se [tie, sunt p\s\ri de o -

car\ pentru c\ paraziteaz\ cuiburile temei -

nice, trainice [i legitime ale altor p\s\ri

cânt\toare c\rora nimeni nu le contest\

drepturile, apartenen]a [i autenticitatea o -

u\lelor aduse pe lume [i depuse în cuibul

propriu. Ei nu-[i clocesc propriile ou\, ci

le depun în cuiburi str\ine care reprezint\,

fire[te, o zidire [i proprietate indiscutabil\,

definitiv\ [i irevocabil\.Ce apar]ine celorlal]i.

Puii vor cre[te în cuiburi str\ine. Masculii

cânt\ spre a marca locul unde [i-au l\ -

sat, spre clocirea altor p\s\ri-p\rin]i, pro -

ge niturile în curs de plodire. O dubl\ mi -

gra]ie [i înstr\inare par s\ confirme jude -

cata iresponsabilit\]ii [i refuzul îndatoriri -

lor de p\rinte. E interesant s\ vedem reac -

]ia diferitelor p\s\ri ce se trezesc cu ou\

de cuc în cuibul lor. Aproape dou\ treimi

din specii le tolereaz\, în vreme ce alte

specii distrug efectiv ou\le str\ine, iar alte

specii î[i p\r\sesc cuibul parazitat dimpre -

un\ cu propriile ou\, având un acut sentiment

al purit\]ii maculate [i un exclusi -

vism suicidar. Vom reg\si asemenea tipo -

logii de comportament nu doar în lumea

p\s\rilor ci [i în aceea european\. În felul

în care ne l\s\m înghi]i]i sau nu de globa -

lism [i ne imagin\m c\ vom scrie c\r]i din

care va disp\rea diferen]a, dimpreun\ cu

grani]ele dintre anotimpuri, lichefiate de...

înc\lzirea global\. Vom folosi dou\ c\r]i de

identitate supersecurizate pentru a marca

Exilul [i Împ\r\]ia. {i vom scrie romane,

piese de teatru [i poezii despre ampren -

te le noastre.

Ghearele picioru[elor de cuc par mai

galbene [i str\lucitoare în contrast cu penajul

gri cu reflexe albastre pe pântec. Ele

George Grosz:

arat\ ca ni[te înc\l]\ri aurite în compa ra -

]ie cu penajul cenu[iu. A[a se explic\ pro -

babil [i denumirea popular\ a florilor

galbene ce umplu paji[tile prim\vara alun -

gând cenu[iul iernii c\tre sfâr[it.

Din ciclul Culise

Ce cite[te lumea

la coafor sau `n frizerii

În saloanele de cosmetic\ pentru fe -

mei ori în frizeriile italiene po]i citi People

Magazine, US Weekly, dar [i reviste renu -

4

Însemn\ri ie[ene


mite de design precum Domus [i Abitare.

La noi î]i faci cultura cu Click [i Liberta -

tea. Efectul acestor lecturi ce preced a[ -

teptarea unor proceduri de înfrumuse]are

[i igien\ corporal\ este incalculabil prin

schimbarea mentalit\]ii în timp. Te des par]i

de cultura bârfei [i scandalului, ochiul ve -

de un mod de a locui [i tr\i mai civilizat.

Se apropie de estetica vie]ii, descoper\ sti -

lul, acolo unde credea c\ realitatea se reduce

la cantit\]i, conturi în banc\ [i cioco -

isme postmoderne. Lumea nu se deose be[-

te doar prin calitatea pielii [i a tenului. Ci,

mai ales prin aderen]a la urât [i frumos, la

vulgar [i bun sim]. Vreau s\ m\ întâlnesc

la New York cu Paola Antonelli, care este

senior curator pentru arhitectur\ [i design

la Muzeul de Art\ Modern\. E o mare admiratoare,

ca [i mine, a unui mare arhitect

[i teoretician al arhitecturii: Rem Koolha -

as. Liviu mi-a vorbit mult despre el [i la ne -

sfâr[it, m-a determinat s[ citesc despre Mi[ -

George Grosz:

carea metabolist\ din arhitectura anilor

60, despre arhitec]i [i designeri care concep

arhitectura ca o structur\ celular\ ce se

dezvolt\ împreun\ [i e parte dintr-un metabolism.

Cu atât mai mult mi-e greu s\

în]eleg ofensiva împotriva patrimoniului

arhitecturii române[ti din ultimele dou\

de cenii, în care am populat cu ruine locuri

unde s-au zidit cet\]i, conace, castele, forturi,

cule, palate, s-au ridicat construc]ii industriale

sau zone reziden]iale declarate

istorice azi.

Înver[unarea cu care lovim în metabo -

lismul valorilor noastre e inexplica bil\, ca

[i lipsa instinctului ap\r\rii lor. Vom avea

curând poate mai mul]i stili[ti în coafur\

decât în arhitectur\.

Buletinul meterologic etern

Lumea c\l\tore[te tot mai mult [i în a -

cela[i timp înghea]\ în noi [i tot mai înc\ -

p\]ânate prejudec\]i. Unii din comisarii

Occidentului seam\n\ incredibil [i trist cu

vechi comisari ai t\v\lugului de la R\s\rit.

Sp\larea creierelor î[i schimb\ cenu[a [i

s\punul animal cu detergen]i tot mai parfuma]i

[i sofistica]i. Celor ahtia]i dup\ mo -

dernitate le propun cu întârziere de a proape

un veac un joc lingvistic. S\ rebotez\m

ciubo]ica-cucului, adidasul-cucului. E drept

c\ am folosit numele de adida[i pentru a

boteza punga cu gheare de pas\re, la care

aveam acces, pe post de hran\ f\r\ restric -

]ie pe vremea comunismului de neîn]eles

pentru o Europ\ a Împ\r\]iei.[i azi putem

vorbi despre un ciot al cunoa[terii când e

vorba de comunism.

Unii dintre cei care scriu procesul co -

mu nismului vor s\ ne con ving\ c\ po]i

scrie despre oameni ca [i cum ai citi un

buletin meteorologic despre vre me. ~ntr-o

lume în care totul se schimb\, nu mai vremea

celor afla]i la putere nu se schimb\

la infinit.

Din ciclul Culise

broasca şi barza · broasca şi

Însemn\ri ie[ene

5


Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

6

Paul Gore (Gr. T. Popa)

Subt impresia focului (3)

Istoriile literare române[ti nu consemneaz\ nici un prozator cu numele de Paul Gore. {i, cu

toate acestea, el a existat, ba chiar a l\sat o oper\ beletristic\ `ndeajuns de consistent\, tip\rit\

`ntre 1936 [i 1940 `n paginile revistei ~nsemn\ri ie[ene [i, din p\cate, r\mas\ acolo pân\ `n

zilele noastre. Ne-am propus, `ncepând cu nu m\rul din ianuarie, s\ restituim publicului cititor o

parte din schi]ele [i povestirile acestui prozator ignorat de istoriile literaturii, pe numele s\u ade -

v\rat Gr. T. Popa.

Am trecut prin postul `naintat, peste parapetul unui [ant de

comunica]ii [i, ajuns la primul rând de tran[ee, d\dui de batalio -

nul meu. ~ntr-o poian\ vesel\, sub poalele codrului se a[ezaser\

vân\torii. To]i erau cheflii. ~n tran[eele du[mane se g\sise vin

[i-[i f\cur\ datoria de a ciocni `n cinstea celor absen]i. Ferici]i

ochi iriza]i `[i amestecau s\ge]ile lor cu razele solare. Solda]ii to -

l\ni]i glumeau zgomotos [i râdeau uneori de se cutremurau un -

gherele codrului. F\cuser\ armele piramid\, aruncaser\ pe al\-

turi sacii [i a[eza]i `n grupe istoriseau polojenii. Când se nimerea

câte o jitie mai pâclav\, grupurile porneau `n hohotit f\r\ m\ su -

r\, `n zbucniri ca scânteierea de chibrit când s-aprinde. {i dela

un grup la altul zbura veselia `nte]indu-se mereu.

~ntre ofi]eri, Cr\ciun pusese pe cap o casc\ nem]easc\, `n -

toar s\ de-a curmezi[ul [i, culegând de prin [an]uri un topor, sen

vârtea cu el `n mân\.

– Uite-al dracului nene, [i-au uitat scula. Ia ]ip\, m\i fl\c\ule,

s\ stea s\ le-o dau.

– Las\, Nicule, c\ sunt gr\bi]i; li-l trimitem ramburs!...

– O fi! da cine pl\te[te?

Pe fe]ele lor `ncântate soarele s-ajuta cu vinul ca s\ n\s\deas -

c\ sudoarea. Nu b\user\ de-mb\tare, dar cinstiser\ cât s\ se dez -

lege frâna limbii [i ca s\ ias\ printre gratiile inimii ceea ce trece

m\sura. Maiorul [edea `ntr-un grup de trei pe banca de lâng\ un

„ gazalarm”. ~n mâini ]inea o ca]\ feruit\ la vârf [i cu `nflorituri

s\pate `n lemn sub mânerul lustruit. Proptit `ntr-o râl\ de stâlpul

semnalului, avea `nf\]isarea unui obosit, mai ales c\-i lu necase

chipiul p\turit peste ochii, de obicei fascina]i ca de paiang\n.

– He, uite doctorul!... Ne-ai ajuns?

– Credeam c\ v-am pierdut urma.

– }ine-te de noi c\-i frumos. Uite, \[tia au plecat ca din pustie;

nici ziua bun\ nu [i-au luat.

Vorbele astea le spusese ridicându-se alene, corogind spinarea

`ntr-o `ntinsoare ca dup\ somn. {i din forma z\h\it\ de adi nea -

uri, un fel de proptea strâmb\ pentru un gard [ubred, se-n\l]\ de -

odat\ un om voinic [i atr\g\tor. Sclipirea ochilor la omul a ces ta

f\cea `ntotdeauna s\ ui]i de pe fa]a cui lu -

cesc. Rar s\ `ntâlne[ti mai amestecat o ne -

glijen]\ aparent\ cu un fond energic `n destindere.

Un suflet nep\tat, nividit `n fire senine,

a f\urit `n bataia vatalelor crea]iei o

]es\tur\ rar\. N-am priceput niciodat\ ce

l-a impins s\ se fac\ militar. S-a n\scut bun

[i blând [i, cum prin bogata simpatie ce r\s -

pânde[te duce mul]imea dup\ el cu putere

de magnet, nu `n]eleg de ce mai are ne vo -

ie [i de autoritatea energiei.

– Dac\ vrei s\ vezi ceva frumos, vino

`n coace, doctore.

{i m\ duse la tran[eele [i ad\posturile nem]e[ti.

Urmele unei grabe neprev\zute se observau pretutindeni. Car -

tu[e printre hârtii, granate [i tinichele la voia `ntâmpl\rii. ~n r\ -

m\[ite erau semnele unei târnoseli de parc-ar fi smorh\it o po taie

de câini. ~n grab\, fugarii uitaser\ [i lucrurile apropiate: scrisorile

celor de acas\, pelerine, p\turi, vase de buc\t\rie, lulele. ~n -

tr-un ad\post r\m\sese o lamp\ aprins\, care `nca `[i mai sb\tea

o flac\r\ pierit\ pe sub valuri de funingine. Sub un pat, pe care

st\teau zburlite paiele dup\ smuncitura p\turii, `ncepu s\ urle un

câine mi]os [i slab, schel\l\ind lugubru printre resturile a[ez\rii.

Maiorul era `ncântat de ordinea nem]easc\. Ad\posturile, [i

tot ce se mai g\sea primprejur, erau foarte curat `ntre]inute. To -

tul era construit ca pe acas\. Se cuno[tea numaidecât c\ cine a

lo cuit pe acolo are deprinderea unei discipline educative. Omul

`[i arat\ m\sura valorii sale [i dup\ felul cum se `nconjoar\. Po]i

citi destul de bine dup\ lucrurile `ntinse pe mese, ori dup\ ca dre -

le de pe pere]i, ce soi de om vie]uie[te `n\untru. F\când abstractie

de urmele l\sate `n z\p\ceala plec\rii [i de golul `ntrist\tor al

p\r\sirii, fiecare c\m\ru]\ te chema s\ [ezi. Paturi frumos etaja -

te, sobe `ntre]inute bine [i pretutindeni ferestre cu geamuri. Fi -

e care lucru ]inea locul care i se potrivea [i de nic\ieri nu-si ar\ta

fa]a urâcioasa neglijen]a [i uitarea.

– M\ doctore, inamic, inamic, dar de...n-ai ce-i face. Hai...,

ce zici?

N-a[ fi avut nimica de zis; diferen]a era izbitoare [i spiritul li -

ber trebuia s\ o recunoasc\. Dar `n clipele acelea mi s-a p\rut

c\ ar fi o impietate s\ dau vreun drept du[manului [i cu nici un

pre] n-a[ fi recunoscut vreun drept du[manului [i cu nici un pre]

n-a[ fi recunoscut vre-o inferioritate fa]\ de cel `nvins. ~n momentele

victoriei, `nving\torul pre]uieste toate valorile pe baz\ de

for]\ [i-[i num\r\ drepturile ca pentru o putere `ndoit\. Numai

când simte umilin]a `nvingerii `[i aduce aminte de principiile idealiste

ale omenirii [i se gânde[te la dreptate.

Atunci ordinea german\ imi p\rea ca un indiciu divers, ceva

ne`nsemnat, peste care se poate trece [i nu priveam decât imo -

­Însemn\ri­ie[ene


a litatea r\zboiului, pe care `l socoteam exclusiv opera du[manu -

lui. Eram convins c\ pr\p\dul sângeros a venit ca o molim\ pes -

te s\n\tatea pa[nic\ a oamenilor, [i a fost n\scut `n lume din `n -

clina]ii barbare, mascate sub `nf\]i[area celei mai `nalte civiliza]ii.

Aveam credin]a c\ razboiul trebuie dus cavalere[te... de inamic

[i nu aplicam prea riguros asta alor no[tri.

~ntr-un ad\post, fereastra `nr\mat\ pe un prichici de brad mai

avea balamalele de la casa de unde a fost furat\ [i din u[orul ei

mai vechi p\stra `nc\ o a[chie de lemn. Pe un picior de lamp\

cu abajur erau s\pate `n aliaj mai multe litere: „Foc[ani” [i pe

pe re]ii ad\posturilor mai r\maseser\ ici-colo velin]e, alese frumos

de ]\r\ncile noastre.

– Uite domnule maior, opera ordinii nem]e[ti, [i ar\tai cu vâr -

ful degetului balamalele smulse; a[a-i c\ n-ai ce face! hai... ce zici?

– Asta-i treab\ de r\zboi; ce se potrive[te una cu alta!

George Grosz:

Însemn\ri­ie[ene

– R\zboiul e a[a cum vrai s\-l duci. Vitele se iau `n coarne,

lu pii se sfârtec\ [i omul [i-arat\ sufletul.

– Ce tot `i dai, m\ doctore, parc\ r\zboiul se face cu sufletul!

Când ai ajuns s\ omori oameni, nu te mai ui]i dac\ le strici ori

nu frizura. R\zboiul e o nelegiure [i se face cum se fac crimele.

– Da. Dar cine pl\nuie[te crima este mai vinovat decât cel ca -

re se ap\r\. {i pe autorii r\zboiului `i [tim noi.

– Pe noi cine ne-a b\gat `n foc?

– Noi am avut un ideal de indeplint; trebuia s\ `nceteze robia

neamului românesc.

– Parc\ cine-i prost s\ spuie c\ face r\zboi f\r\ ideal.

Pe tema asta nu prea consim]eam s\ discut. Aveam un [ir de

idei curente, un fel de zicale politice, din care nu m-ar fi scos nimeni.

{tiam c\ Germania a preg\tit r\zboiul, c\ ea l-a `nceput;

eram convins de gestul nobil al Angliei, care pentru dreptatea

Belgiei n-a [ov\it s\-[i puie viata de

stat `n primejdie. {tiam c\ tab\ra alia -

t\ lupta pentru libertatea popoarelor [i

dreptatea celor mici... Astea erau spri -

jinul meu moral [i-n toate crizele sufle -

te[ti `mi reaminteam acest catehism,

incontestabil ca o biblie [i tot a [a de ca -

tegoric ca ea. Pe al\turi, rezer vele uma -

nitariste, a]â]ate de spiritul cri tic, ve[nic

s-au cutremurat de ororile luptei, de

absurditatea omorului `n ma s\. Dar as -

ta a[a, principial, vag, ca `n tr-un sistem

abstract de filosofie, care nu atinge

persoane [i numai rar se e xemplific\.

~n discu]ia cu maiorul totul p\rea c\

are aspectul unei contradic]ii pure, de

aceea nu voiam sa-l iau cu totul in serios

[i probabil c\ nici el pe mine.

R\scolind printre hârtiile r\mase,

g\sii c\r]i [i bro[uri pretutindeni. Erau

c\r]ile literaturii clasice germane si mai

ales c\r]ile de propagand\ ale r\zboiului.

Romane [i nuvele tenden]ioase:

ilustra]ii, gravuri, schi]e pl\nuite in sco -

pul a]â]\rii; c\r]ulii cu cântece râzboi -

nice, cântece f\urite din ur\ pentru `n -

veninare. Pe un caie]el, scris cu creio -

nul, erau copiate multe versuri de aces -

tea [i, cum era invechit prin buzunare,

r\sfoit de filuire `ndelungat\, ar\ta c\

s-a citit mult prin el [i s-au l\sat memo -

riei fragmente a]â]\toare. Printre alte -

Din ciclul Culise le, era ticluit\ o legend\ `n stil nerod,

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

7


Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

8

cu apropieri de termeni vulgari: Wie hat Gott den Ja -

paner geschopft. Limba straluci]ilor clasici sta terfelit\

`n imagina]ii pu erile, de o necrezut\ r\utate. Al\turi,

ce lebrul „Hassenlied”, cu refrenul idiot: „Wir hassen

dich unendlich En gland, England”. Momentan, acest

fel de exprima re r\zboinic\ venea `n sprijinul argumen -

t\rii mele, pentru a dovedi inferioritatea moral\ a nem -

]ilor. {i cum `n tr-o contradic]ie pur\ prime[ti argumen -

tul de oriunde vine, avui cât ar ]ine o str\fulgerare, bucuria

drept\]ii me le. Am vrut s\ conving pe maior c\-i

gre[it, dar n-a fost chip, [i-mi explicam faptul ca fiind

consecin]a unei `nd\r\tnicii trec\toare. De altfel, dânsul

nu [tia nem]e[ te [i trebuia s\-i traduc eu, iar termenii,

când mi se p\ reau mai potrivi]i, tocmai atunci nu spu -

neau nimic. Dar mai târziu mi-am dat socoteala c\ procesul

provocator de ur\ e general [i c\ fiecare na]ie a -

]â]\ dup\ cum se pri cepe, dar atâta; [i mi-am dat seama

de pr\pastia mul tipl\ spre care se arunca omenirea. La

urma urmei, toat\ civiliza]ia noastr\ e cl\dit\ pe un

fond de barbarie. Progresiunea lent\ a omului s-a f\cut

`ntr-un timp extra ordinar de lung, strângându-se an de

an urme abia z\psite de fine]\, care se p\streaz\ [i se

comunic\ cu greu `n contra temeliei str\vechi de brutalitate.

Noi ne inv\ ]\m civiliza]ia, fiecare in parte, cu

o u[urin]\ mai mare de cum a `nv\]at-o omenirea `ntâi

..., dar trebuie totu[i s-o `nv\]\m. {i nu este lucru `nv\ -

]at care s\ nu poat\ fi [ters din amintire, pentru c\ `n -

v\]\tura este legat\ de disciplina care nu-i etern\ [i de

sfor]\ri care au nevoie de reveniri. De aceea, `ntoar ce -

rea la o stare brut\, veci n\ cu dec\derea, nu-mi pare o

imposibilitate. {i-n loc s\ concentr\m toate puterile `n

contra fondului barbar din noi, `n loc s\ distrugem r\ -

m\ [i]ele pitecantropice de la baza afectivit\]ii noastre,

r\spândim cu u[urin]\ n\ molul deprinderilor primitive

peste pojghi]a sub]ire a pu]inei culturi. ~n fiecare din

noi se afl\ pozi]iile de u r\ [i `nclina]ii vicioase; poate fi

a]â]area lor un scop?

Toate popoarele se `ntrec azi `n ghib\cia unei r\scoliri de sentimente

preumane [i, aplicând altora maximele `njosirii, nu abserv\

c\-[i modific\ `ncet-`ncet propriul lor aparat de gândire.

Legea `naint\rii lente `[i p\streaz\ valoarea, fie c\-i vorba de

progres, fie c\-i vorba de regres, [i omenirea azi `nainteaz\ `ncet,

f\r\ b\gare de seam\, c\tre zonele de umbr\, din care `[i f\cea

o glorie c\ a ie[it. Ca o faptur\ isteric\, agitat\, neputincioas\,

care mu[c\ `nsângerându-[i gingiile vinete, vroind s\ distrug\

puterile firii, a[a se zbate cea mai josnica parte a celui mai josnic

spirit al acestui r\zboi: ura. {i acest sentiment se `ncearc\ a se

`n tinde la masa popoarelor. Cântecele urei se scriu `n carnetele

George Grosz:

Din ciclul Culise

solda]ilor. Fiecare individ le cite[te zilnic, le cânt\, le copie, le

tr\ ie[te cu o via]\ intens\ de om cu carte. {i ceas cu ceas `[i

cre[te omul ura lui, pic\tura lui de venin, `n care s-ar putea odat\

`neca civiliza]ia.

Atunci `ns\ nu f\ceam toate considera]iile astea; `ncepeam

fragmente din ele, pe unelocuri le socoteam altfel, iar pe altele

le frângeam la jum\tate. Eram fericit `n fericirea victoriei [i cu -

getarea e mult mai lene[\ cât timp omul se simte bine. Sim]eam

totu[i un mare dezgust, nu analizam prea am\nun]it lucrurile, dar

despicam concluzii generale. {i când lâng\ foile de a]â]are politi -

Însemn\ri­ie[ene


c\, de propagand\ criminal\, g\sii un volum cu figura blând\ a

lui Schiller dintr-un „Auswahl”, m\ n\p\di un sentiment dureros.

Se poate sa steie al\turi produse atât de contrare? Ce am\r\ciu -

ne se trezeste `n sufletul unui om, deprins cu gloriile literaturii

ger mane, când tocmai al\turi de ele se aude refrenul „Wir hassen

dich unendlich!...” Cum striga de aspru `n noi via]a dus\ al -

t\ dat\ in codri; ce reminescen]\ de ev mediu, pe care l-am `nmor -

mantat nu ca sa piar\, dar ca sa re`nvie la miezul nop]ii universa -

le! {i cel care se desf\tase `n spumegarea urii, citise poate cu o

clip\ mai devreme:

Freude dieser Stadt bedeute

Friede sei ihr erst Gelaute!

O clip\ am avut impresia unei sf\râm\ri de edificiu artistic.

Sim ]ii deodat\ mil\ [i dezgust, oroare [i indignare. De pe urmele

acestei amestec\turi de sentimente r\mânea un pustiu devastator

de suflet.

Cu mâna tremuratoare, am luat acel volum din Schiller’s Aus -

wahl [i am ie[it afar\ la aer liber, ca [i cum a[ fi scos o cup\

sfânt\ dintre resturile unei orgii.

George Grosz:

Însemn\ri­ie[ene

Se d\duse ordin de plecare. Batalionul se `n[irui pe sub poa -

le le p\durii ca o teorie antic\. Pretutindeni ne `ntâmpinau indica -

toare la r\scruci, t\blii l\muritoare a[ezate cu o rânduial\ me[ te r\.

~ntr’un loc pe o plac\ scria „oprit” [i-n litere mai mici, de desubt,

spunea anume ce: „de a vorbi tare fiindca se aude dela i namic”;

„de a rupe crengi din arbori”; „de a p\tuli iarba poie ne lor”. Erau

rezervate anume locuri pentru t\iat copacii [i acolo ei trebuiau

s\ fie t\ia]i dup\ o regul\. Erau deosebite parcelele de p\[unat

[i cele pentru cosit fânul. Pe un fag umbros, mare, era un anun]:

„Spre Germania”, de aici 996 km. pâna `n patrie, [i prinprejur

p\rea c\ se mai ]ine aer din jocul nostalgiilor de pe c\r\ri.

Dup\ discu]ia cu maiorul, mai `nc\p\]ânat se ar\tau toate sem -

nele unei ordini am\nun]ite, a uneia pornit\ din fire, tr\it\, nu

co mandat\. {i-mi p\rea r\u ca asemenea calitate mare se pune

`n slujba unor scopuri distrug\toare. Asta-mi aduse `n minte o

fra z\ dintr-un autor francez al r\zboiului. El credea c\ germanii

au pus disciplina `n serviciul for]ei [i asta ar fi f\cut din ei s\lbati -

cii unui secol civilizat. Ideea se potrivea cu starea mea sufleteasc\

de atunci.

Din ciclul Culise

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

9


Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

10

George Grosz:

~n drum, m\ opream prin toate ad\posturile mai alese, atras

de o curiozitate extraordinar\. ~n rela]iile dintre noi, voit sau f\r\

voie, ne ascundem o bun\ parte din fire [i `n fa]a ochilor str\ini

ap\rem cu o `nf\]i[are `mbuca]ita [i ne`ntreag\. ~ntre noi to]i se

a[eaza convenien]e recunoscute ori `ng\duiri tacite [i via]a ni se

mul]ume[te cu aproxima]ii f\r\ limite, cu mijlocii vagi. Dar `n

contra silogismelor sociale, ie[ite din reguli arbitrare, sufletul se

`ncarc\ cu ponderi nepl\cute [i sim]im artificialul din noi. Rela -

]iile noastre sunt sarbede [i mincinoase. {i dintr-o dat\ r\zboiul

frânge regulile, pune sub ochi omul a[a cum e, f\r\ fard [i f\r\

hain\; o clip\ p\trundem `n intimitatea lui primitiv\ [i st\m fa]\

`n fa]\ cu adev\rul. Asta ne zguduie, ne `mboln\ve[te, dar ne a -

trage. S\ po]i intra in locuin]a altuia când nu te a[teapt\, s\-l

po]i surprinde `n tainele lui p\zite viguros, e ceva care stârne[te

senza]ii ancestrale. Mi[cat de o asemenea putere, c\tam cu l\co -

mie s\ citesc din cele ce r\m\seser\ sufletul celor pleca]i. ~n bordeiul

colonelului un lux neasteptat. Oglinzi cât p\retele, mesu]e

de marmur\; mobile elegante, lamp\ suspendat\, etajere [i co -

voare, luate `ns\ din magazinele române[ti [i din gospod\riile

o cupa]ilor. La pastorul regimentului c\r]i de filosofie, bro[uri de

propagand\ [i c\r]i de [tiin]e naturale. Comandantul avea o cu[ -

culi]\ cu un m\nunchi de iarba [i pe el un buratec. Primprejur

se g\seau chio[curi, b\nci [i scaune de mesteac\n; poteci `ngrijite

[i aparate de gimnastic\. ~n cele mai multe cabane se sim]ea

miros de havan\ [i din toate tavanele spânzurau, r\sucite, prinz\ -

tori de mu[te. V\dit, p\trunsesem `ntr-o lume altfel organizat\.

Coboram pe spinarea unui deal, care ne aduse `ntr-o poian\

larg\. Oamenii mergeau f\r\ grij\, `n coloan\, de parc\ s-ar fi

is pr\vit r\zboiul. Truda zilelor trecute se sim]ea `n lenevia mersu -

lui. Vântul b\tea u[or, mai mult adia, [i spa]iul l\rgit r\scolea ini -

mile. C\rarea venea [iret, `ntâi pe sub poala p\durii, apoi t\ia un

ochi de poian\ [i iar o lua razna peste locuri descoperite. Iar ba

era pân\ la brâu [i solda]ii `notau printre fire de sulfin\ ca `n tr-un

lan de grâu la secere. {i acela[ aer cald, acela[ duh de blân de]\ a

p\mântului dogorit, ca pe vremea muncii lini[tite a câmpului, e -

xala din ]arinele fructifere, `nv\luind `n mireasm\ rari[tile. Pe cos -

ti[\, rugii de mure se-n[iruiau `ntr-o `mpletitur\ neregula t\, se ag\ -

]au de picioarele trec\torilor [i opreau pe osteni]i s\ le dea rodul

unui an. Bobi]ele ro[ii-violete p\reau, `n pârguiala unei veri bogate,

man\ cereasc\, aruncat\ de o mân\ nev\zut\. Ne ab\tu -

r\m din c\rare [i `ntr-o clip\ câmpul se umplu de resfirarea chi -

purilor obosite, gustând din darul p\mântului creator.

Dup\ un mic popas [i dup\ `ntoarcerea [tafetelor trimise pentru

descurcarea drumului, am pornit iar. ~n cale ni ie [i o linie de

decovil, al\turi o râp\ [i un [ir de proiectile r\t\cite. Se apropia

Din ciclul Culise

Însemn\ri­ie[ene


George Grosz:

`nserarea calm\ dintr-un cer lini[tit, `mpr\[tiind p\mântului trudit

pacea ei blând\.

P\durea era plin\ de fugari, oameni din satele noas tre bombardate

ori solda]i din oastea du[man\. Aco lo, `n tufi[ele discrete,

amenin]area comun\ a vie]ii `i `nfr\]ea. Lipsa armelor le unea sufletul

[i le sporea curajul. Peste ei nimereau al]i oameni din patru -

Însemn\ri­ie[ene

lele noas tre, oameni cu pu[c\ [i granate, care pentru

un timp erau st\pâni absolu]i ai semenilor lor. ~n as -

emenea `mprejurare oribil\, orice `nclinare pervers\

`[i poate da frâu liber. Omorul este obligatoriu `n r\z -

boi [i ridicarea vie]ii altuia o datorie. Cum mai poate

distinge o psihologie rudimentar\ victimele sale? To]i

r\t\ci]ii `n uniform\ sunt prizonieri, iar ceilal]i spioni

[i soarta tuturora `ngroze[te. ~n grupuri de câte pa -

tru-cinci, e rau du[i `napoia frontului solda]i din regimentul

204. La vederea lor se sim]ea o mare mul]u -

mire. Când se apropiau de noi, oamenii aveau o `n -

f\]i[are de groa z\. Când ne adresam lor, tres\reau

ca trezi]i brusc din somn [i r\spundeau plini de res -

pect. Dup\ proba purt\rii, deveneau mai liberi, r\s -

pundeau precis la `n treb\ri [i erau prea ferici]i când li

se d\dea pâine. Mai târziu, solda]ii no[tri `ncepur\

s\-i comp\timeasc\.

– De, m\ neam]ule, [ti]i [i voi s\ fugi]i.

– R\u sunt cocârja]i uniia!

– Vai de capul lor, s\racii, parc\ ce-s de vin\ dân -

[ii. Merg [i ei.....dac-\i duce!

Pân\ `n cre[tetul dealului ne-a `ntov\r\[it pe drumurile

v\zduhului un aeroplan amic, cu un stegule]

fâifâind `n coad\. De sus, vedeam, privind spre apus,

un brâu ro[ r\mas pe urmele soarelui. Nourii, ca pa -

ra focului, construiau `ncet castele fantastice, cu pra -

gurile de rubin. Blocuri enorme de abur luminat, ro -

tindu-[i conturilor capricioase `n fa]a privirilor din ur -

ma soarelui, `[i tiveau cu aur marginile frizate, `nscriind

`n chipuri mute `n]elesuri nep\trunse. Nesfâr[ite

serii de nuan]e contopeau colorile una cu alta, spo -

rind fiin]a lumii cu nenum\rate apari]ii trec\toare.

Din v\zduh cobora r\coarea [i din p\mântul pârpâlit

o zi `ntreag\ se repezea `n obraz o boare c\ldu]\ de

aer. Mergeam alene cu gândul aiurea. Tabloul pa[nic,

alc\tuit din elemente banale, m\ uimea. ~nf\]i[area

lui simpl\ chema `n a min tire alte clipe din al]i ani [i

cu ele un decor `ntreg pentr-o al t\ via]\. R\sun\ `n

urechi ecoul traiului de odinioar\ [i se stâr neau `n

su flet p\reri de r\u. M-a[teptam s-aud t\l\nci pe drumuri

`nso]ind mugetul vacilor ce vin de la p\[une; ici

colo prin tufi[ele p\durii mi se p\rea c\ disting sune -

te de fluier, `nv\lurind t\cerea nop]ii ce se apropia. Tendin]ele

adormite `n suflete cercau s\ vie la iveal\, ca [i focul soarelui,

`ntors napoi spre bolt\ de prin cr\ p\turile p\mântului. {i, unde -

va, la o margine de lume, tainic [i dureros, suna un clopot plân -

g\tor, f\când s\ r\zbat\ pân\ la noi, pe coama sunetului blând,

cohorta spi ritelor misterioase. Mergeam `ncet de tot, ca la suitul

Din ciclul Fundal

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

11


Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

12

unei Golgote, ca ni[te osândi]i ce-[i caut\ [an]ul un de s\ cad\.

Umerii p\reau grei de statul `n picioare; `n [ale se strânsese dure -

rea mersului [i-n gânduri chi nul nehot\rârii.

Deodat\ se ridic\ din mul]ime un glas al nim\nui, o ex cla -

ma]ie tremurat\ pe mai multe buze, o surprin dere a tuturor:

– Ard Câmpurile!

– Au aprins casele, spurca]ii.

~n patele nostru se `nal]au coloane mari de fum, in -

te]ite de limbi ro[ii ca ie[ite de pe-o gur\ de satan\.

Câ teodat\ se sb\teau printre filoanele `ntunecate `mpro[caturi

de scântei, ce jucau pân\ la pieire, de par -

c\ zgândarea `n t\ciuni o mân\ afurisit\.

Tot batalionul se opri pe culme [i fiecare om citea

din semnele `n[iruite pe cer rosturi felurite, pentru ca -

re abea mijea `n]elesul. O miraculoas\ putere `mi fix\

ochii, larg deschi[i, pe siluetele de fum `n prefacere

gr\bit\. O clip\ crezui c\ trec pe alt\ lume. unde tru -

pul nu mai apas\ [i pleoapele nu se mai `nchid, l\sând

s\ treac\ mereu `nf\]i[\ri ca din poveste. Smocurile

de funingine se adunau vânzolite de izbucnirea fl\c\ -

rilor [i compuneau imagini variate dintr-un tablou

spectral. Din dou\ cl\i `ntunecate, ca dou\ grote,

printre care se furi[au cearc\ne portocalii, se f\uri o

privire groaznic\, fulgerat\ din doi ochi vr\jma[i, `n -

drepta]i pe urmele unui pumn fantastic, aruncat spre

orizont. Vârful unei spade `nsângerate sfârteca v\z -

du hul [i amenin]area ca o furie iritat\ trecea pe sub

pieli]a p\mântului, ca un cutremur `n miez de noap -

te. ~naintea fantomei totul se pr\bu[ea, risipindu-se

piatr\ pe piatr\ pân\-n scaunul temeliei; `nd\r\t, va -

lul lacrimilor se ridica neobosit [i `neca ruinele `n apa

am\r\ciunii. {i, c\lcând masiv, c\lcâiele fantasmei dis -

trug\toare, pulverizau fiin]a lumii [i ad\ugau caden]a

lor macabr\ unui râs `nfundat de r\utate pur\.

R\m\sesem cu ochii du[i la imaginea asta [i din

toat\ zarva bucuroas\ din jurul meu n-ajungeau pân\

la `n]elegere decât exclama]iile mai tari.

– A haha! ... ard [oarecii de prin co[ere, Niculae!

– Avem undi pârli porcu, badi; `i foc u[urel di [indril\!

– Ardi sl\nina, neam]ule, `ntorci frigarea!

Mul]imea se bucur\ când spectacolul e m\re] [i

crud. Sângele [i focul o desfat\. Dar tot ea plânge mai

sgomotos ruinile pe care le face din prostie. Ea prin -

de-n trans form\rile sale proteice individul ca pe un material

brut [i `l fr\mânt\, `i d\ o form\ particular\, pe

care o risipe[te apoi, f\r\ urme, sub alt\ form\ nou\,

[i dela una la alta nici amintiri vagi nu mai r\mân.

George Grosz:

Ce [tie valul pieritor de miile de va luri care s-au ciocnit s\-l nas -

c\? Abia ` n\l]at peste abisuri, sorocul existen]ei lui s-a `mplinit

[i din coama lui pornesc `n falduri nou\, alte valuri pieritoare.

{i numai largurile sure de noian mu gesc nel\murit un geam\t din

adânc [i izbesc `nt\râtate coastele ]\rmului `n dep\rtat. Fream\tul

Din ciclul Culise

Însemn\ri­ie[ene


este expresia fundamental\ a maselor

`n mi[care [i tot ce e mai fin, mai irisat,

din jocul undelor se pier de ne[tiut pe

deasupra genu ne lor.

Ce voia lumea aceea `narmat\, hohotind

de pl\cere in fa]a pustiirii unui

sat? Cu cât sporea fericirea omenirii

sub jocul pârjolului de pe acoperi[e? A -

veam acuma l\murit\ esen]a r\zboiu lui.

~nvin[ii [i `nving\torii desfiin]eaz\

tot ce `ntâlnesc `n cale: unii din dispe -

rare, al]ii din r\zbunare. Pentru unii,

actul e o prevedere, pentru ceilal]i – o

desf\tare [i, cum bunurile p\mântului

nu sunt nesfâr [ite, nimicirea lor lo ve[ -

te omenirea `ntreag\.

Sim]ii un gol nestr\puns `n inim\ [i

o chinuit\ `n]elegere n\s cu printre du -

reri: orice ideal e o lung\ `n[elare [i

ori ce lupt\ pentru el o r\t\cire activ\.

Cei care cred `n ideale, nu le analizea -

z\ [i când, târziu, le `n]eleg, ele s-au ri -

sipit demult. Cei care le-au su pus criticii

nu le mai cred, dar se slujesc de dân -

se le ca de arme. {i-ntr-un fel [i-n altul, George Grosz:

o lung\ `n[elare.

Sub puterea acestui g`nd mi se p\ru c\ se n\ruie baza judec\]ii

[i c\ cea mai nobil\ parte din suflet o pierd. ~ncercai s\ apreciez

ce a[ `nsemna f\r\ ideale [i monstruozitatea care se ivi m\ f\cu

s\ tremur.

Desigur, imi zisei, cugetarea mea dezn\d\jduit\ a [chiop\tat

odat\. Recunoscui atunci diferite forme de ideal [i m\ hot\râi s\

alung, ca nelegiuite, pe toate cele care cheam\ `n sprijin arme

sân geroase. Unul singur crezul c\ trebuie s\ fixeze privirile tutu -

ror: idealul perfec]ion\rii umane, nesilit\ [i continu\. Medit\rile

acestea stârnite `n fa]a incendiilor inutile [i printre hlisirile s\l -

ba tece `mi r\sucir\ `n bun\ parte concep]iile asupra r\zboiului.

De data asta avui `ndr\zneala s\ nu izolez ac]iunea noastr\ de

r\zboiul `ntreg [i-mi `ndreptai judecata asupra ei ca asupra unui

fragment dintr-o barbarie comun\. Ordinea sentimental\ se dispuse

altfel, l\sându-se impresionat\ de valoarea faptelor `n[ine

[i nu de inten]iile vorbite. Moartea este moarte, sub orice form\

ar veni; ea n-are mai multe `n]elesuri. Mâna omului, când o r\s -

pânde[te, e o mân\ criminal\ ori cu câte legi [i justific\ri s-ar

`n conjura. Tot ce urmeaz\ hot\rârii de a ucide oameni este o -

pe r\ de brigand; furtul, incendiul, amenin]area personal\ nu pot

avea dou\ nume, dup\ cum sunt f\cute individual ori de poparc,

`n numele principiilor r\sun\toare. Osândirea trebuie s\ fie ace -

Însemn\ri­ie[ene

Din ciclul Culise

ea[i [i con[tiin]a tuturor ar trebui l\murit\ `n acest sens, pentru

a nu mai putea g\si aprobare `n vreun suflet, glasul celui care

as mute printre oameni.

Mi se p\ru c\ s-au l\murit deodat\ toate. Privirea mea l\untric\

str\b\tea mai u[or printre greut\]ile argument\rii. Avem `n

fa]\ o lumin\ vie care h\l\duia departe, tr\gând cu ea `n larg `n -

]elegerea mea purificat\.

– Fug [i de-acolo.

– Li sfârâie copita pe unde-or mai fi.

– Trebuie s\ fi dat foc depozitelor.

Astea m\ trezir\ din vis\ri [i repede strânse sufletul `n ascun -

zi[urile firii, ca un corn de melc când `l atingi `n cre[tet. {i cu el

duse-n ad`nc convingerile din urm\, l\sând `n van frica de a nu

mi se ghici gândul.

Printre fe]ele ro[ii, `naripate de o veselie robust\, figura mea,

cu tras\turi descompuse, m\ temeam s\ nu apar\ ca o jignire.

Când se bucur\ o gloat\ `ntreag\, nu-i bine s\ ai mutra plouat\.

{i, afar\ de asta, cum am sc\pat de mreaja gândurilor umanitare

[i m-am atins din nou de mul]ime, `ncepu s\ road\ iar din trupul

cuget\rii `ndoiala: oare am ajuns cu adev\rat la o concluzie ne -

zdruncinat\? Ce-i valabil acum pentru mine, poate fi valabil [i

pen tru ceilal]i?

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

13


Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

14

George Grosz:

Pare c\ nu. {i, dac\-i a[a, corespunde m\car gândirea mea

cu o form\ superioar\ a lumii, pe care `ntr-un moment de halucinare

am `ntrev\zut-o? De asta nu mai eram sigur acuma, când

odat\ cu ra ]io namentele ascunse p\[eau al\turi percep]iile din

lumea real\. {irurile `nr\mate se fr\mântar\ pentru o alinie re

`naintea pornirii. Sculele mor]ii `n atingere de vecin\tate scoa -

se r\ un clicot metalic, rece [i sec; [i totul conti nu\ un drum [i

un lucru `nceput.

La piciorul dealului Mir\oarei batalioanele vân\torilor s-au

unit iar\. U nul din ele, `mpreun\ cu regimentul 10 Putna, trebuia

s\ ocupe dealul Teh\ rae. Cel\lalt, ca rezerv\, r\mase pe loc.

Pu]in `nd\r\t, pe drumul spre Ca -

[in, valea se deschidea larg [i nem]ii

construiser\ acolo barace multe. Fu -

se ser\ pe rând depozite de muni]ii,

grajduri de cai, magazii de instrumen -

te [i un comandant superior.

Era `ntuneric [i oboseala fusese prea

mare ca s\ mai putem c\sca ochii la

ce era pe acolo.

Companiile de rezerv\ fur\ a[ezate

peste un pâr\u, sub poalele p\durii.

Colonelul, maiorul, preotul [i medicii,

r\m\seser\ cu to]ii `ntr-o barac\ cu

`nf\]i[area mai bun\. Fiecare `[i f\cea

socoteal\ cum s\ doarm\ mai bine.

Colonelul `[i pusese ochii pe un pat de

scânduri cu paiele r\scolite [i promise

c\ al\turi mai ia pe cineva. Eu mângâ -

iam din priviri un scaun de mesteac\n

cu sp\tar. Aghiotantul pl\nuia s\ se

culce pe jos, iar telefoni[tii afar\. Ma -

iorul a[tepta s\ mânc\m, ca s\ plece

apoi la batalionul lui. Se aprinsese o

lamp\, luat\ dintr-un bordei [i lumina

ei str\b\tea afar\ pe [o sea, spoind a -

uriu crengile p\durii din fa]\. Fiecare

robotea `ncet, preg\tind cu mâna lene -

[\ ce g\sea c\ trebuie. Unul `[i `ntoc -

mea c\p\t\iul, altul scotocea prin sa -

cul de campanie ceva de ale mân c\rii.

Un glas somnoros constat\ surprins

c\ s-a pierdut un bumb [i printre toa -

te, când [i când, se-ntindea molatec,

momitor, geam\tul discret al vreunei

guri c\scând.

Generalul alb Se improviz\ repede o mas\. Unul

avea pastram\, aghiotantul brânz\ [i

trei fire de ceap\; eu jertfii o cutie de conserve, pre otul d\du zaharul

pentru ceai [i co lo nelul, rotind `n fa]a l\mpii o sticlu]\

promi]\toare, ne `mbie cu câte un strop de ]uic\.

Umplându-[i gura cu un bo] de brânz\, colonelul `ncepu s\

fr\mânte odat\ cu alimentul câteva considera]ii strategice.

– Ce s\ zic, nu m\ a[teptam la a[a succes! Ca s\ fug\ din

Câmpuri au trebuit s\ p\r\seasc\ M\r\[tii... Ei, istoria dracului,

vezi dumneata, sunt slabi r\u.

– Da, da, sunt slabi; confirm\ aghiotantul printre dou\ mu[ -

c\turi de ceap\.

– Valea {u[i]ei trebuie s\ fie mâinile noastre [i cu asta retra -

Însemn\ri­ie[ene


gerea inamicului... fraz\ `ntrerupt\ un moment de o molf\ial\

greoaie.

– T\iat\! complect\ aghiotantul cu obrajii umfla]i de chinurile

mestec\rii.

– P\i sigur c\ t\iat\, reveni colonelul. Hei, istoria dracului, e

bun\ [i asta.

Un timp se a[ternu o t\cere somnoroas\, `ntrerupt\ de ritmul

f\lcilor monotone. To]i p\reau c\ m\nânc\ din datorie [i abia se

]ineau s\ nu adoarma clef\ind. Preotul t\ia, ]inând cu greu aten -

]ia, p\tr\]ele de pâine, cu o seriozitate `ntunecat\, de parc\ ar

fi descifrat o pagin\ de chirilice cu cerdac. Apoi, inspectând tacticos

buc\]ile geometrice de pâine, le f\cea s\ dispar\ printre

barb\ [i muste]i, r\mânând `n urm\ cu un tremur mul]\mit prin -

tre firele cre]e de p\r. Maiorul ]inea ochii pe jum\tate deschi[i,

`ndrepta din polite]\ urechile c\tre cei cari vorbeau, dar se vedea

bine c\ nu se sile[te s\ asculte. Din ochi, privirea sc\pat\ uneori,

lucea ca o muchie de sticl\.

Cur\]ind gura cu un gât de ]uic\, gâlgâit pe ]urluiul sticlu]ei pro -

mi]\toare, colonelul reveni `nc\ odat\, mirat, asupra evenimentelor:

George Grosz:

Însemn\ri­ie[ene

– {i doar noi avem rol defensiv aici! Vezi dumneata, s-ar pu -

tea s\ iern\m la grani]\.

Dup\ ce mai sorbir\m [i ceaiul, masa se ispr\vi; colonelul `[i

`ntinse lene[ m\dularele ca s\ se a[eze mai bine m\runtaiele [i,

c\scând pân\ la ]â[nirea lacrimilor, ispr\vi senten]ios:

– Hei, iaca a[a-i r\zboiul!

To]i ne clintir\m din loc; maiorul se ridic\ [i salutând scurt

plec\. Trecând pe lâng\ mine [opti `ncet:

S-a hrentuit colonelul.

Deodat\, dou\ sc\p\r\ri ca dou\ tr\snete `[i purtar\ scânteia

pe sub geamul nostru [i p\mântul se cl\tin\ cu baraca-n spinare.

Tr\seser\ de peste Teh\rae dou\ proiectile. Repede c\utar\m

u [a [i `n interval alte dou\ obuze luminar\ p\durea dincolo de

pâr\u. Imediat s-a stins lampa, s-au chemat comp\niile de par -

tea astalalt\ a [oselei [i ne retraser\m `n lungul ei sub o creast\

mai bun\. ~ntunecimea `nghi]ise p\mântul [i orbec\iam printre

râpi ca eroii biblici `n pântecele chitului.

(~nsemn\ri ie[ene, anul III, nr. 2 (februarie) 1938, pp. 207-224)

Din ciclul Culise

Gr. T. Popa ∙ restituiri ∙ Gr. T. P

15


-

mişcarea literara · mişcarea li

16

[apte poeme

de Emilian Marcu

Fo[netul subtil de m\tase…

Fo[netul subtil de m\tase-n decolorare

De pergament pip\it de cuvinte

Pip\it de mâna hieratic\ a leprosului,

Ca briza-n amurg printre s\lcii

Printre aninii îmboboci]i de melancolie

Fo[net subtil se aude în manuscrise.

M\tasea î[i poart\-n t\cere triste]ea,

Se tulbur\ ca apele râului

De pe[ti lene[i dormind în amiaz\,

Se tulbur\ m\tasea în manuscrise

Când vorbele În]eleptului, ca o salcie plâng\toare

Cuprind imaginarele lumi inimaginabile.

R\coarea cuvîntului – respirare de fat\ –

În fo[netul subtil de m\tase-n decolorare

Din foile manuscrisului, o leprozerie imens\,

Tulbur\ gândurile copilului uitat în visare.

Fo[net sub]ire se aude în bibliotec\,

Fo[net subtil de m\tase u[oar\

Pân\ manuscrisele se deschid privirilor tale

{i literele, una câte una,

Din rafturi, pe negândite, coboar\.

Fo[net subtil de m\tase-n decolorare

Se aude când literele înva]\ s\ zboare.

Pe misterioasa bolt\ înnoptat\

Pe misterioasa bolt\ înnoptat\,

Prin praful sterlar, pe Calea Lactee

O raz\ de stea luminoas\, o c\dere-n afunduri,

Un meteorit, o stea zbur\toare, un fluture de argint,

Trece în goan\ prin por]ile ceriului.

Pe muntele sacru învelit în z\pezi

Cronicarul înnoad\ semnele pe m\tasea-nghe]at\.

Deslu[ind în t\cere astronomii ireale.

Comete cu nume ciudate se adun\ în c\r]ile vechi

Cu frunzele castanei de ap\.

Semne misterioase pe m\t\suri plutind, pe z\pezi

Cronicarul înnoad\ la lumina lunii

În t\cerea înaltului într-un timp f\r\ anotimpuri,

Ou\ de vulture înc\lze[te cu palmele în t\cere,

Ou\ de vultur înc\lze[te pe m\t\surile ceriului.

Puii trec în vârtej pe por]ile f\r\ nume,

Comete desenate cu bilu]e rotunde sau ace,

Ca pinul, ca orhideea, sau coada feniesului.

O mare diversitate de forme în atlasul miraculos,

O mie de ani [i înc\ pe-atâtea milenii

Adun\ pe m\t\suri plutind semnele misterioase

C\derea [i na[terea atâtor [i atâtor comete.

Cronicarul se-ngroap\ în c\r]ile vechi.

Se acoper\ cu m\t\suri u[oare [i praful stelar

Pe muntele sacru învelit în z\pezi

Deslu[ind, în t\cere, astronomii ireale,

Comete desenate pe oul de vultur;

Puii s\ treac\ pe por]ile ceriului

Ducând semnele acelea misterioase

În t\cerea înaltului într-un timp f\r\ de anotimpuri.

În c\r]ile ceriului, în c\r]ile abisale...

În c\r]ile ceriului, în c\r]ile abisale

Semne, simboluri, desene [i gânduri r\zle]e

Se-adun\-n t\cere printre nouri [i ghe]uri,

Se-adun\ în clipa de reculegere.

Nourii limpezi, mândri, puternici, ordona]i

În form\ de dragoni, femei frumoase [i de ve[minte

Mesaje trimit lumilor viitoare.

Dorm asemenea florii de zarz\r spre prim\var\.

Ziua astral\ [i magica noapte

Protejeaz\ lumea de semne,

Protejeaz\ truda Astronomului.

Riguroasa mi[care a stelelor

Prinde sens în atlase [i în alte mesaje

Prin simboluri, desene [i gânduri r\zle]e

În sicriul acesta plutind taina se-nchide o vreme.

Atlase celebre dorm nedescoperite, în sicriu plutitor,

Dorm asemenea florii de zarz\r spre prim\var\.

Nourii limpezi, mesaje trimit lumilor viitoare

În c\r]ile ceriului, în c\r]i plutitoare

Însemn\ri ie[ene


În ziua astral\ [i magica noapte în c\r]i abisale

m\ uit la termometru: toate

sunt – exuberant – sub zero – a[a c\...

...criogenia e o poveste pentru cei cu

sconc[i pe vârful nasului [i cu

tensiunea m\rit\ artificial; eu zic c\

mai bine decât

atât de r\u – nu m-am sim]it niciodat\

În mormântul ciudat …

În mormântul ciudat, ca un trup de copil

Plutind printre astre, plutind,

Floarea de zarz\r se-nve[nice[te,

Floarea de zarz\r îmbrac\ t\cerea.

L\ca[ul se surp\ [i iar se întrup\

În cercuri adânci precum apa-n izvoar\,

Precum gândul lunecând printre manuscrise

În lumea ini]ierii primare.

Treapt\ cu trapt\ c\l\torind,

Treapt\ cu trapt\ vame ul trece

În mormântul ciudat printre astre plutind.

Respira]ia pruncului, cald\, înc\ se simte

Pe floarea de zarz\r un timp odihnindu-se.

Cosmica ploaie [i praful stelar

Umbrele noastre ca o mantie-mbrac\.

În lumea ini]ierii primare în plutire spre sine

În cercuri adânci te afunzi.

Un nuf\r, numai cenu[i,

În urma ta se deschide:

Poart\ a sufletului spre mormântul ciudat

* * *

D\-n floare m\linul. În gr\dinile ceriului

Visul se-arat\-n copaci

Ca o scorbur\ neterminat\.

Viet\]ile lumii, un timp odihnesc

Lâng\ florile proaspete,

Un timp se spal\-n parfumul înc\ rece din zori.

Drum spre neunde-ncropesc: ce mistere,

Ce coordonate neîn]elese guverneaz\ Necunoscutele lumi.

În purpur\ u[or tremurând\ în b\taia vântului,

În purpur\ se îmbrac\ [i-n flori de m\lin.

Ghe]uri f\r\ de nume se-arat\.

Floarea de m\lin: mistic\ iradiere

Împline[te atâta t\cere-n izvoarele lumii

Însemn\ri ie[ene

*

*

*

Cum s\-]i vorbesc dac\ ruga mea

Ca o ploaie-n de[ert se întâmpl\,

Dac\ pietrele c\rora m\ închin

Precum moartea-n genunchi m\ ascult\?

Ruga mea peste arbori plutind

De p\s\ri lovindu-se ca de ziduri de pâsl\

Mereu în plutire a[teapt\, mereu în plutire.

Cât\ încredere, doamne, cât\ încredere

În melcul urechii, ca într-un mistic labirint!

Ruga mea de la pietre a[teapt\,

Atâta încredere s\ pot sa-]i vorbesc.

Cât\ încredere când floarea de vi[in

Ca o fecioar\ mi se arat\?

Cât\ încredere s\ pot s\ te contemplu

În acest labirint ca în pe[tera gândului?

Când piatra ca ramurul de vi[in

Îmi în]elege ruga astral\

Precum moartea-n genunchi?

Ruga mea peste arbori plutind,

De p\s\ri lovindu-se ca de ziduri de pâsl\

Mereu în plutire a[teapt\, mereu în plutire.

Oare cum s\-]i vorbesc

Dac\ floarea de vi[in

Ca o fecioar\ mi se arat\?

* * *

Mereu r\mas\-n pând iubirea-mi d\ târcoale,

Se furi[eaz\-n gânduri cu pas de c\prior.

In tremurarea frunzei [i-a tainei din petale

R\pus m\ las de clipa c\zând\-n tragic zbor.

Uit\ri de sine-mi pare ades m\ înconjoar\

Mereu îmi d\ târcoale ca unda de izvor.

In gând, cu disperare, r\nita caprioar\

Cu team\- i pune-n saltu-i nesigurul picior.

Mereu r\mas\-n pând\ iubirea-n chingi m\ ]ine,

In chingi [i ierburi groase ca-ntr-un tânjit regat.

In plin\ a[teptare uit\m, uit\m suspine

In care-am fost, cu team\, adesea fulgerat.

Mereu r\mas\-n pând\ ca luciu-n ghilotin\

Iubirea-mi d\ târcoale în cuve s\ m\ ]in\.

-

mişcarea literara · mişcarea li

17


cronica traducerilor · cronica tr

18

Codrin Liviu Cu]itaru

Estetica lui Adorno

La începutul anilor nou\zeci, c\p\ta -

sem – din motive, b\nuiesc, obiective – o

fobie intens\ fa]\ de orice variant\ de gân -

dire filozofic\ sau pur cultural\ ce ar fi acceptat,

fie [i par]ial, epitetul de „mar xist\”.

Eram proasp\t licen]iat în studii filolo -

gice – studii înr\d\cinate înc\, pe atunci,

în ideologia [i mentalismul comunismului

ceau[ist –, presupunând, de aceea, pe fon -

dul unor frustr\ri majore (nu doar persona -

le, ci, tind s\ cred, colective, legate de în -

treaga mea genera]ie) c\ marea intelectua -

litate umanist\, de la noi [i de aiurea, nu

se putea articula decât într-un mediu neoliberal

(scutit de “stângismul” de debut al

postmodernit\]ii) ori, chiar mai acut, conservator

(un conservatorism obligatoriu a -

merican, tip right-wing republican, din

tradi]ia lui Allan Bloom [i Francis Fuku ya -

ma). Surpriza [i, totodat\, cotitura nepre -

v\zut\ a acestei atitudini de tinere]e a constituit-o

programul doctoral pe care l-am

început, în SUA, sub coordonarea profesorului

Jerry Hogle, absolvent al Universi -

t\]ii Harvard [i fost asistent al celebrului

Frank Lentricchia. La cel mai important

curs al s\u – de teorie critic\ –, Hogle a -

vea un capitol uria[ dedicat studiiilor cultu -

rale [i, implicit, marxismului. Pentru a promova,

am fost nevoit s\ citesc, pe rupte,

Ideologia german\ a lui Marx (lucru pe

care, culmea, la disciplina esen]ial\ de

marxism, de la Universitatea ie[ean\, de

la sfâr[itul anilor optzeci, nu-l f\cusem!),

majoritatea reprezentan]ilor [colii de la

Frankfurt, Bataille [i Sartre, precum [i o -

pe rele cursan]ilor masteratului de la Bir -

mingham ([i pe ale liderului lor incon testabil,

Raymond Williams).

Am intrat, în ciuda unor priviri neîncre -

z\toare, aruncate ini]ial aproape direct lui

Jerry Hogle, pe un teren intelectual absolut

fascinant, complet str\in mie pân\ în

momentul respectiv (fiind înc\ fidel ma io -

rescianismului clasicizant, asumat în [coa -

l\, tr\iam în cultul unui soi de purism es -

tetic idealist, derivat din vechile cli[ee ale

„artei pentru art\” [i literaturii ca „fenome -

nalitate autonom\”). Aici, arta [i societa -

tea, cultura [i biografia, textul [i existen]a

se îmbinau, straniu îns\ legitim, pân\ la

simbioz\. Am descoperit, cu surprindere,

c\ [coala de la Frankfurt nu fusese ar he -

tipul experimentului comunist european

(prin faimoasa „s\pt\mân\ de lucru mar -

xist\”, inaugurat\ de Felix Weil în 1923,

George Grosz:

cu [apte ani înainte de apari]ia Institutului

de Cercet\ri Sociale), fapt de care ajun -

esem s\ fiu convins (în România primilor

ani de virulen]\ mediatic\ „anti-materialis -

t\”), ci un grup filozofic extrem de serios

(Horkheimer, Adorno, Fromm, Marcuse

anticipa]i de Lukàcs [i Gramsci) ce a pus

bazele conceptului de societate deschis\

(embrionul modelului democratic euro-a -

merican al prezentului). Marea revela]ie a

lecturilor acelei perioade a fost – o spun

f\r\ ezit\ri – Theodor Adorno, principalul

estetician al echpei frankfurteze. De la deconstruc]ia

pozitivismului [i a diverselor

variante de idealism, pe care filozoful o fa -

ce, al\turi de Max Horkheimer, în Dialectica

Iluminismului (1947), pân\ la teoria

„falsit\]ii întregului” din Minima Moralia

(1951), no]iunea totaliz\rii, din Dialectica

negativ\ (1966), „prismele” Criticii cultu -

rale [i societ\]ii (1955) sau sugestia capa -

cit\]ii artei de a exprima ceea ce ideologia

Din ciclul Culise

Însemn\ri ie[ene


ar ascunde, din Teoria estetic\ (1969, r\ -

mas\ neterminat\ datorit\ mor]ii subite a

autorului), Adorno mi-a oferit imaginea

cea mai complet\ a gânditorului postmo -

dern. Ad\ugând identit\]ii sale intelectua -

le detaliul biografic c\ (profesorul Univer -

sit\]ii din Frankfurt) era, în acela[i timp,

muzician (format la Viena) [i compozitor

din tradi]ia lui Schönberg, am ob]inut con -

turul personalit\]ii celei mai complexe,

probabil, din umanismul german al ambi -

guelor decenii postbelice. Adorno deve ni -

se, c\tre finele anilor cincizeci, nu numai

teoreticianul prin excelen]\ al unui nou

model cultural, ci [i exponentul dominant

al inova]iei tiparurilor formatoare – specifice

acum postmodernit\]ii.

Apari]ia Teoriei estetice *, în traduce re

româneasc\, reprezint\ indubitabil un eveniment

major, deopotriv\ academic, cultural

[i editorial. Echipa de traduc\tori este

una impresionant\: profesorul Andrei Corbea-Hoi[ie

([eful Catedrei de Germa nisti -

c\ de la Universitatea ie[ean\), tot o dat\

[i autorul revizuirii întregii lucr\ri [i al unei

posfe]e extrem de utile în postur\ de apa -

rat critic, [i mai tinerii s\i colabora tori, Ga -

briel H. Decuble [i Cornelia E[i a nu, la rân -

dul lor cadre didactice în amin - titul departament.

Publicarea consistentului volum s-a

f\cut în colec]ia de studii so cio-umane a

E diturii Paralela 45, colec]ie coordonat\

de Mircea Martin. Trebuie spus ab initio c\

t\lm\cirea lui Adorno implic\ o întreprin -

dere foarte anevoioas\, nu neap\rat din

ca uza stilului filozofului (de[i unii traduc\ -

tori anglofoni de presti giu, precum C. Len -

hardt, de exemplu, s-au plâns de o anumit\

construc]ie supraetajat\ a frazei), ci a

trimiterilor [i conota]iilor mai curând criptice

ale multora dintre conceptele lui semnificative.

Fluxul gândirii adorniene, deo -

sebit de puternic, î[i cre ea z\, automat, ne -

num\rate cursuri ideati ce secundare, ramificându-se

imens în spa]iu (nu întâmpl\tor

unii critici îl consider\ precursorul deconstructivismului,

al\turi de Nietzsche), iar

procesul se reflect\ fidel în metodologia

George Grosz:

analitc\ a autorului, ca [i în limba folosit\.

Andrei Cor bea-Hoi[ie precizeaz\, în postfa

]\, c\ a fost nevoie de un efort de revi -

zu ire a versiunii române[ti din Teoria este -

tic\, pentru conferirea de organicitate no -

]ional\ [i formal\ demersului filozofic de

ansamblu. Adorno poate comunica diferit

([i nu, în chip necesar, eronat sau confuz)

pentru doi speciali[ti cu expertiz\ ideolo -

gic\ [i lingvistic\ similar\. E în aceast\ flexibilitate

a discursului un simptom – din

nou – postmodern, anticipator pentru plu -

ralita tea semiotic\, propov\duit\ ulterior de

poststructurali[ti.

Revizitând, ca s\ spun a[a, dup\ mai

bine de zece ani, Teoria estetic\ (prima dat\

în traducere englezeasc\, acum în men -

]ionata variant\ româneasc\), am în]eles,

pân\ la un punct, de ce – din întregul capitol

dedicat de Jerry Hogle studiilor cultu -

rale – aten]ia mi-a fost captat\, emfatic, de

c\tre Theodor Adorno. Profesorul Cor bea

-Hoi[ie observ\ c\ filozoful „prisme lor”

dezv\luie mai degrab\ o atitudine media -

n\, în privin]a autonomiei artei [i es teticu -

Din ciclul Culise

lui, fa]\ de colegii s\i „culturali[ti”, absor -

bi]i – mai ales dup\ momentul Birmin -

gham – de ideea unei suprapuneri per fec -

te între cultur\ [i societate, între actul ar -

tistic [i cel social. El accept\ c\ arta se na[ -

te în societate, ajungând îns\ ceva to tal o -

pus celei din urm\. Se impune, dac\ vrem,

ca un construct revelator al „dialecticii ne -

gative”, al efectului care-[i respin ge, ultimativ,

cauza, i.e. propriul nucleu ab ori gi -

ne, [i care func]ioneaz\ autonom (în tr-o

zon\ a „esteticului pur” [i „necorupt” de le -

gile concrete]ei fiin]iale). Era, desigur, ce -

ea ce a[teptam eu însumi de la estetic\ la

vremea când am început lectura lui A dor -

no, în interiorul diversificatului campus a -

merican. Anii de [coal\ umanist\ ro mâ neas -

c\ nu puteau fi [ter[i peste noapte cu bure -

tele, l\sându-[i amprente vizibile în identi -

tatea mea academic\. Totu[i, nouta tea ve -

nea din faptul c\ autorul intertextualiz\rii

aristotelice – m\car în inten]ie –, din Mini -

ma Moralia, nu neutraliza caracterul declan[ator

al socialului, acceptând influ en]a

sa, cel pu]in mentalist\, asupra esteticului.

cronica traducerilor · cronica tr

Însemn\ri ie[ene

19


cronica traducerilor · cronica tr

Îi lipsea îns\ latura „activist\” – atât de

pregnant\ în operele marxi[tilor [i cultura -

li[tilor postbelici –, ceea ce va du ce la unele

disjunc]ii între filozof [i mul]i din contemporanii

s\i. Andrei Corbea-Hoi[ie amin -

te[te episodul trist al reac]iei studen ]imii

„activiste” fa]\ de „medianismul” lui Adorno,

de la sfâr[itul anilor [aizeci, reac ]ie re -

zultat\ în blocarea cursului filozofului la un

moment dat. Retras în acela[i an (1969) din

Universitate, pentru un con cediu reparator

în Elve]ia, Theodor Ador no sufer\ un infarct

fatal, se crede ast\zi, [i datorit\ presiunilor

la care fusese supus. În sfâr[it, a

vem în aceast\ circumstan]\ tragic\ motiva]ia

principal\ a faptului c\ Teoria este -

tic\ a r\mas neterminat\.

Rela]ia – mai degrab\ paradoxal\ – în -

tre art\ [i societate trebuie privit\ din un -

ghiul a ceea ce Adorno nume[te „iden titate

estetic\”. Legat\ de lumea real\ (prin

na[tere), arta con]ine principiul autoconserv\rii

acestei lumi, transformându-l în -

tr-o marc\ de autoidentificare. Este, crede

Adorno, ceea ce Schönberg sugera prin ob -

serva]ia c\ pictorul picteaz\ un tablou [i nu

lucrul pe care el îl reprezint\. Cono ta ]ia

trimiterii nu poate fi ratat\: fiecare o pe r\

de art\, în mod spontan, aspir\ s\ fie identic\

ei îns\[i, la fel cum lumea din ca re se

articuleaz\ r\mâne identic\ sie[i: „Orice

oper\ de art\ aspir\ prin ea îns\[i la identitatea

cu sine, care, în realitatea empiri -

c\, este impus\ cu violen]\ tuturor obiec -

telor drept identitate cu subiectul [i, în

consecin]\, ratat\. Identitatea estetic\ are

a ap\ra non-identicul pe care, acolo, îl o-

prim\ constrângerea identit\]ii. Doar prin

separarea de realitatea empiric\, ce îng\-

duie artei s\ modeleze dup\ necesit\]i re -

la]ia totalit\]ii cu p\r]ile, opera de art\ de -

vine un Fiind la puterea a doua. Operele de

art\ sunt copii ale viului empric, în m\sura

în care îi acord\ acestuia ceea ce lor le fu -

sese refuzat în exterior, eliberându-l astfel

de marca propriei experien]e exterioare

reificante. În timp ce linia de demarca]ie

dintre art\ [i empiric n-are a fi [tears\, [i

George Grosz:

Din ciclul Culise

aceasta în ultimul rând cu pre]ul eroiz\rii

artistului, operele de art\ posed\ totu[i o

via]\ sui generis. Nu este vorba doar de

destinul lor exterior. Operele importante

scot mereu la iveal\ noi straturi, sau îm -

b\trânesc, înghea]\, mor. Faptul c\, artefacte

fiind, cu alte cuvinte produse ale oa -

menilor, nu tr\iesc precum oamenii, constituie

o tautologie. Dar accentul pus pe

momentul artefactului în art\ vizeaz\ mai

pu]in starea ei de produs, cât propria-i na -

tur\, indiferent de modul în care a luat na[ -

tere. Operele sunt vii atâta vreme cât vorbesc,

[i aceasta într-un chip inaccesibil o -

biectelor naturale [i subiec]ilor care le produc”

(p.10). Exist\, prin urmare, o ambi -

valen]\ a artei, ambivalen]\ devenit\, în

timp, condi]ia sine qua non a oric\rui gest

estetic: impulsul autonomiei func]ionale,

combinat cu identitatea ab origine, medi -

at\ de empiric. Astfel, stipuleaz\ Adorno,

în toate dimensiunile propriului proces pro -

ductiv, arta are o condi]ie dubl\, fiind simultan

entitate independent\ [i fapt social,

în sensul durkheimian al termenului.

O idee, s\ recunoa[tem, care pune idealismul

hegelian în jonc]iune cu pragmatis -

mul marxist.

Adorno face, de altfel, în estetica sa, o

veritabil\ istorie implicit\ a teoriilor asu -

pra artei, punând în contrast filozofi [i gân -

ditori, destul de greu de rela]ionat, în con -

di]ii obi[nuite (leg\tura dintre „dezinteresul”

artistului, conceptualizat de Kant, [i su -

prema]ia „pl\cerii” în art\, sus]inut\ de

Freud, r\mâne exemplar\). El se mi[c\ u -

[or într-un spa]iu extrem de anevoios, me -

todologic [i ideologic, f\r\ a c\dea în di -

dacticismul clasic, îns\ evitând, totodat\,

[i excursul simplificator al modernit\]ii. A[

spune c\ principala virtute a construc]iei

sale filozofice st\ în abilitatea extraordina -

r\ de a media (uneori, chiar de a intermedia)

între extremele analitice, no]ionale [i

stilistice. Teoria estetic\ revel\ o orga nici -

tate impresionant\ – în pofida dimensiuni -

lor [i a absen]ei unei concluzii –, asigu -

rat\, în primul rând, de viziunea genera l\,

unitar\, a autorului. Fie c\ abordeaz\ „hedonismul

estetic”, „fericirea cunoa[terii”,

„noul”, „dezestetizarea artei”, „urâtul”, fie

c\ se focalizeaz\ pe opusul lor, „empiria

artei”, „dialectica func]ionalismului”, „tra -

di]ia”, „autonomia artistic\”, „no]iunea de

frumos”, Adorno refuz\, m\car într-o eta -

p\ ini]ial\, partipris-ul ideologic, explorând,

cu obiectivitate de arhivar, tot „determinis -

mul” a[a-zicând „metodologic” al problemei,

dup\ care se avânt\ în considera]ii cu

caracter mai gnomic. Tehnica lui e aceea

a diagnosticianului care ajunge la verdicte

numai dup\ epuizante studieri ale fi[elor

clinice auxialiare. Faptul investe[te efortul

s\u filozofic cu credibilitate [i face din Te -

oria eastetic\ un tratat fundamental al debutului

postmodernit\]ii europene.

* Theodor W. Adorno – Teoria estetic\.

Traducere de Andrei Corbea, Gabriel H. Decuble,

Cornelia E[ianu. Coordonare [i revizu -

ire Andrei Corbea. Colec]ia studii socio-u ma -

ne. Bucure[ti: Paralela 45, 2005, 2007,

2009, 2013, 500 pp.

20

Însemn\ri ie[ene


Anton Ad\mu]

Dumnezeu pe credit

(sau dreptul la risc)

Simptomatic\ este afirma]ia lui James

dup\ care, pentru pragmatism, cel mai important

atribut al lui Dumnezeu este justi]ia

sa retributiv\ 1 . Rezultatul este vizibil în una

din caracteristicile experien]ei religioase,

anume în ceea ce James nume[te „Pacea

interioar\”, care se manifest\ în afar\ prin

efuziunea carit\]ii. Pragmatismul devine

astfel cea mai bun\ atitudine fa]\ de religie

pentru c\ este, de fapt, atitudinea natural\

a oamenilor. Pragmatismul ofer\ religiei ce -

ea ce orice principiu trebuie s\ ofere a ces -

teia pentru a deveni o realitate concre t\:

îi ofer\ un corp [i un suflet. Ceea ce sunt

în ele însele realit\]ile spirituale cele mai

înalte nu m\ intereseaz\ – spune James.

Dar cred c\ ele exist\, [i pe aceast\ „mo -

dest\” supracredin]\ sunt gata s\ risc destinul

meu. Tot ceea ce simt, tot ce [tiu, m\

face s\ cred c\ în afara lumii noastre de

gânduri con[tiente exist\ al]ii, altceva 2 . E -

sen]ial r\mâne faptul ca pragmatismul, ca

metod\ înainte de toate, s\ fie practicat.

Consecin]ele vin tr\indu-l, nu [tiindu-l.

Pragmatismul ocup\ în mijlocul teoriilor

noastre pozi]ia unui coridor într-un ho -

tel. Numeroase camere dau în acest cori -

dor. În una afl\m pe cineva lucrând la un

tratat în favoarea ateismului, în cealalt\ o

persoan\ rugându-se în genunchi pentru a

ob]ine credin]a [i curajul; în a treia camer\

un chimist; în urm\toarea un filosof ela bo -

rând un sistem de metafizic\ idealist\, în

timp ce în a cincea, cineva încearc\ s\ de -

monstreze imposibilitatea metafizicii. To]i

îns\ utilizeaz\ acela[i coridor: to]i trebuie,

pentru a intra sau pentru a ie[i, s\ se fo lo -

seasc\ de el 3 . Pentru o metod\ pare prea

Însemn\ri ie[ene

mult; pentru o teorie, suficient. Doar c\,

uneori, r\mâne strania senza]ie c\ pe coridorul

pragmatismului toate u[ile sunt închise.

{i atunci pragmatismul î[i ia frumos

metoda [i se duce s\ bat\ la u[ile pe care,

prin coridor, credea c\ le are în st\pânire.

Adic\, dup\ detractori, pragmatismul a tr\ -

it cu iluzia c\ este patronul hotelului; în

fapt, el era doar portarul. [i acela angajat,

ca adev\rul pragmati[tilor, pe credit. Ce-i

mai r\mâne? S\ [tie doar dac\ nu cumva

George Grosz:

fidelitatea fiec\rui om, cu smeritele sale

credin]e personale, nu l-ar putea ajuta pe

Dumnezeu s\ [lefuiasc\ [i mai eficace destinele

universului 4 .

James [tie bine s\ termenul ca atare,

termenul „pragmatism”, poate induce ne -

în]elegeri [i revine neîncetat asupra lui. Nu

se plictise[te în acest caz. Termenul nu e

considerat de James o inven]ie modern\

[i de aceea cartea lui poate s\ se numeas -

c\: Pragmatismul – Un nume nou pentru

mai vechi moduri de a gândi. Sub patro -

najul lui Socrate, Aristotel, Locke, Berkeley,

Hume [i Mill î[i plaseaz\ el lucr\rile.

Dar, spune James, ceea ce la precursori nu

a fost decât fragmentar devine, sau tinde s\

devin\, în cazul pragmatismului, o orien -

ta re general\ a gândirii filosofice. Proble -

ma se formuleaz\ astfel acum: care este,

în ordine fizic\, acea condi]ie necesar\ [i

suficient\ pentru ca o idee s\ fie primit\

Schi]\

cave canem · cave canem · cav

21


cave canem · cave canem · cav

George Grosz:

ca adev\rat\? Condi]ia st\ în capacitatea

de adaptare a omului la realitate. O idee

este o predic]ie. Ea spune: dac\ v\ afla]i

în cutare ansamblu de condi]ii, cutare fe -

no men se va produce. Ideea adev\rat\ este

aceea care prezice just, care se ]ine de

promisiune. Este cea care pl\te[te. Ade -

v\ rul unei idei nu se determin\ dup\ origi -

nea ei, sensibl\ sau ra]ional\, [i nici dup\

raportul logic cu un principiu sau altul; ea

nu depinde decât de efectele ei. „Adev\-

rat” înseamn\, la James, verificabil. {i cum

Zilele studen]iei de alt\dat\

verificarea este cu necesitate o ac]iune,

ac]iunea cuiva, adev\rul nu este o entitate

suspendat\ în vid; el este o satisfac]ie a -

nume. La modul cel mai simplu, este ade -

v\rat\ acea idee care posed\ proprietatea

de a ne adapta, mental sau fizic, la o reali -

tate oarecare. În acest caz, [tiin]a subordoneaz\

ideile faptelor, nu faptele ideilor.

Pentru [tiin]\, realitatea nu este func]ie de

adev\r, ci adev\rul este func]ie de realitate.

Premisa e de c\utat în diferen]a dintre mo -

nism [i pluralism, poate cea mai fecund\,

crede James, diferen]\ din întreaga filo so -

fie. Lumea se prezint\ ca un fenomen plural

[i unitatea ei este aceea a unei co lec]ii.

Natura este prodigioas\ [i, fa]\ cu ea, singur\

atitudinea empirist-radical\ este de acceptat,

de „pragmaticat”. Problema apare

la James înc\ la nivelul Introducerii în fi -

losofie. Aici vorbe[te despre cea mai important\

dilem\ din filosofie: pluralismul îm -

potriva monismului. Realitatea este distributiv\

sau colectiv\, e sub forma indivi duale -

lor, a particularelor, sau doar sub for ma întregului,

a ansamblului? Pluralismul este for -

ma distributiv\ a existen]ei, monismul este

forma ei colectiv\, [i James nu se sfie[te de

a arunca pe pia]a filosofic\ noi termeni:

„plurivers”, „multivers”. Dintre monisme,

James analizeaz\ pe acela mistic [i pe acela

substan]ial. Nu este satis f\cut de nici unul.

Face o analiz\ pragma tic\ a unit\]ii 5 [i conchide:

„s\ întoarcem spatele acestor meto -

de inexprimabile sau ininteligibile de a explica

unitatea lumii; s\ ne întreb\m dac\,

în loc de a fi în princi piu, unitatea pe care

o afirm\m nu este de cât un simplu nume,

ca [i acela de substan]\. Conform maximei

pragmatice, intereseaz\ dac\, presupu nând

c\ unitatea exist\ în lucruri, o putem cunoa[te,

[i dac\ da, ce modific\ri aduce a -

ceast\ cunoa[tere în experien]a personal\”.

Ajungem la faptul c\ pragmatismul,

translat aproape socratic de la c\utarea a -

dev\rului la dimensiunea lui moral\, pragmatismul

deci, ca doctrin\ moral\, tinde

s\ ne ofere o nou\ no]iune a adev\rului. Nu

mai este vorba de a ne conforma actele

unor principii prestabilite, de a ordona realul

pe idei abstracte, de a gândi [i apoi de

a ac]iona. James inverseaz\ termenii. Pen -

tru c\ logica [i realitatea nu sunt de acord,

James modific\ adagiul antic care spunea:

„filosof\m mai întâi [i apoi tr\im”. James

afirm\: „s\ tr\im întâi; vom filosofa apoi”.

Adev\rul nu are, prin urmare, nimic infle -

xibil, nimic imuabil, nu este anterior experien]ei.

El se creeaz\ în experien]\ [i, dup\

cum extrage principiile vie]ii intelectuale

nu din ra]iune, ci din ac]iune, James vrea

22

Însemn\ri ie[ene


s\ extrag\ din ac]iune [i principiile vie]ii

morale, iar etica pragmatist\ se reduce la

posibilitatea salv\rii sau pieririi lumii. Pentru

c\ nu este încheiat, universul poate deveni

mai bun sau se poate retrage în ne -

ant. Meliorismul lui James e, în fond, un

compromis între pesimism [i optimism [i

de aici faptul c\ pluralismul meliorist dezvolt\

în noi tendin]a spre fapt\ (ac]iune) [i

gustul pentru risc. Morala pragmatistului

este echivalent\ dragostei sacrificiului. C\

exist\ r\ul?! Foarte bine! Meliorismul nu

face din r\u o problem\ speculativ\, a[a

cum face întreaga filosofie de dinaintea lui,

ci una practic\, una care vizeaz\ înl\tura -

rea r\ului (ceea ce nu e altceva decât tot o

atitudine speculativ\).

A[a ajungem la sentimentele religioase,

pe care, fidel metodei sale, James le cerce -

teaz\ ca fapte date în experien]\. Spre deosebire

de al]i cercet\tori, James trateaz\

fenomenul experien]ei religioase f\r\ a se

întreba dintr-o dat\ dac\ el are vreo semnifica]ie

[i vreo valoare. Ceea ce vrea el

este s\ sesizeze fenomenele religioase în

adev\rul lor. Dac\ e vorba de a în]elege religia,

un singur lucru este de f\cut: acela de

a studia con]inutul con[tiin]ei religioase.

Exist\ chiar o anume deferen]\ în favoa -

rea ideii religioase, pentru c\, în timp ce

ideea [tiin]ific\ nu este decât constatarea

unui raport preexistent în natur\, ideea religioas\

poate crea ea îns\[i conexiunea

pe care o afirm\. Experien]a religioas\ are

caracteristici distincte, iar natura ei confir -

m\ ideea unei vie]i mai vaste la care lu\m

parte. Empirismul este pentru religie un

mai bun aliat decât ra]ionalismul, [i empi -

rismul pluralist ne apropie de Dumnezeu,

încât prima sarcin\ a emprismului radical

este de a distinge între acelea mai profun -

de [i celelalte, exterioarele.

Credin]a este o for]\; ea t\m\duie[te,

exalt\, genereaz\ prin virtu]ile proprii. E -

xis t\ cazuri în care ideea se verific\ prin

simplul fapt c\ este. Nu putem, prin urma -

re, rezerva experien]ei fizice monopolul

ideilor adev\rate. Apare, totu[i, o obiec]ie. George Grosz: Euforie

Însemn\ri ie[ene

cave canem · cave canem · cav

23


cave canem · cave canem · cav

Dup\ James, este ilegitim de a identifica

ve rificarea de care este susceptibil\ ideea

în domeniul psihologic [i religios cu aceea

din domeniul [tiin]ific. În [tiin]\, experi en -

]a tuturor constat\ fidelitatea ideii fa]\ cu

promisiunile ei [i constat\ loialismul ei. Nu

e decât o experien]\ mai mult sau mai pu -

]in particular\ [i individual\. {tiin]a suntem

noi; con[tiin]a, religia, nu sunt decât eu.

Cum putem, în acest caz, atribui aceea[i valoare

experien]ei universale [i celei indivi -

duale? Experien]a [tiin]ific\ este experien -

]a obiectiv\, experien]a în sine, [i astfel

[tiin]a este condamnare a mijloacelor de ca -

re dispunem pentru a ac]iona asupra fe -

no menelor. Experien]a religioas\ este pur

subiectiv\, este experien]a nu ca substantiv,

ci ca verb 6 . Centrul vie]ii religioase este

dat de interesul pe care-l cap\t\ individul

fa]\ cu propriul destin. James pare s\ sfâr -

[easc\ într-o incompatibilitate [tiin]\-religie,

spun pare, [i m\ explic. Forma de a

fi în lume a con[tiin]ei este personalitatea,

[i ea este unitate. {tiin]a distruge tot ceea

ce este unitate complex\ pentru a nu admite

ca reale decât elementele simple [i

ra porturile lor. Pare astfel c\ între religie

[i [tiin]\ nu e doar diferen]\, e incompati -

bilitate. Prin urmare, la prima vedere, o

gândire coerent\ este obligat\ s\ opteze

în tre ele. Dar, dup\ James, este imposibil

ca aceast\ op]iune s\ fie contra religiei.

Între aceasta [i [tiin]a adev\rat\ diferen]a

este ca de la concret la abstract. [tiin]a se

raporteaz\ la obiectul con[tiin]ei izolându-l

de suportul lui subiectiv. Pe cale de conse -

cin]\, [tiin]a lucreaz\ cu extrase, cu simbo -

luri de fapte. Religia comport\ un adev\r

care este de alt\ factur\ decât adev\rul [ti-

in]ific, dar care nu se impune cu mai pu]i -

n\ putere adeziunii noastre. Este o ex perien]\

special\ denumit\ „experien]\ religioas\”.

Ea, din cuplul unu-multiplu, prefer\

pe „unu”, c\ci eu am experien]a a ceasta,

nu „noi”. De aceea [i judecata (de apoi)

este personal\. Se judec\ persoane, nu

comunit\]i. Ca s\ împac [tiin]a cu religia

spun, urmând pe James, c\ orice discu]ie

George Grosz:

filosofic\ e frivol\ dac\ nu are nici o consecin]\

practic\. [tiin]a este logica, religia

este realul. Cu toate c\ logica [i realul sunt

în dezacord, nu realul trebuie s\ se plieze

logicii; logica se pliaz\ realului. Logica este

un mod de a ne imagina, iat\ una din „i -

deile for]\” ale Universului pluralistic. A -

ceasta pentru c\ pivotul vie]ii religioase nu

Berlin, scen\ de strad\

este altul decât destinul personal. De ace -

ea putem defini religia drept modul de via -

]\ al con[tiin]ei individuale care angajeaz\

[i modific\ eul nostru profund. Problema

existen]ei lui Dumnezeu nu trebuie discutat\,

spune James. S\ credem în El, asta e

tot! E bine [i e util s\ credem în El. Res tul

nu mai conteaz\. Din acest motiv Ja mes

24

Însemn\ri ie[ene


plaseaz\ faptul religios în experien]a individual\,

[i nu e aici un artificiu de me tod\

pentru a reintroduce tot ceea ce a par ]ine re -

ligiei în domeniul psihologiei ex perimen -

tale. La mistici, mai ales, via]a religi oas\ este

o simpl\ experimentare. Nimeni nu se îndoie[te

c\ experien]a interi oar\ a ju cat un

rol considerabil (decisiv, de fapt) în cazul lui

Paul, Augustin sau Luther. O convertire e

ca o explozie în con[tiin]a o bi[ nu it\, [i pen -

tru con[tiin]a religioas\ ea vi ne de la divi -

nitatea îns\[i. Bine, dar unde afl\m crite -

riul valorii st\rilor religioase? Du p\ Ja mes,

criteriul e în metoda empiri c\, [i anume în

consecin]ele pozitive ale fenomenului aflat

în chestiune. Evanghelia ne spune s\ cer -

cet\m copacul dup\ fructe le sale. Acest

principiu, în religie, este fundamental 7 .

Capitolul II din L'expérience religieuse,

capitol intitulat Religia ca fapt psihologic,

d\ o defini]ie a religiei [i James însu[i va

spune c\ defini]ia este arbitrar\. Iat\ defi -

ni ]ia: „în]elegem prin religie impresiile,

sentimentale [i actele individului conside -

rat izolat, considerat în raport cu ceea ce lui

îi apare drept divin” 8 . Nu e de mirare c\

i mediata consecin]\ a unei astfel de de fi -

ni ]ii este optimismul religios. Tr\s\tura cea

mai caracteristic\ a acestui optimism (pe care

James îl nume[te optimism mind-cure)

îi vine dintr-o inspira]ie mai direct\: e intu -

i]ia profund\ a puterii [i virtu]ilor op timiste

ale sufletului. S\ vedem cum exami neaz\

James însu[i doctrina aceasta. Spu ne 9 c\

doctrina are în vedere principiul fundamen -

tal al oric\rei experien]e religi oa se: omul

are dou\ naturi dintre care una sau alta îl

poate determina. Naturii ideale i se opune

natura carnal\, a senza]iilor [i instinc telor

corporale. Teologia cre[tin\ a consi derat

c\ viciul esen]ial al naturii corporale este

nesupunerea; mind-cure pre tinde c\ e tea -

ma, de unde [i respectul. As ta face din

mind-cure o atitudine religioa s\ nou\ [i,

în adev\r, original\. Mind-cure nu este alt -

ceva decât un gen de terapie, de cur\ men -

tal\ [i, dac\ termenul nu ar avea o excesi -

v\ coloratur\ medical\, l-am putea traduce

prin „psihoterapie”. James î[i ori gineaz\ a-

ceast\ form\ nou\ a optimismului religios

în Evanghelii, apoi în filosofiile de tip Ber -

keley, Emerson [i în spiritism. Iat\ ce spu -

ne câteva pagini mai apoi 10 : ceea ce este

spiritual în om, pentru mind-cure, este în

parte con[tient dar, mai ales, incon[tient.

Gra]ie acestei naturi spirituale incon[tien -

te, suntem ini]ial uni]i cu princi piul divin.

George Grosz:

Dac\ via]a religioas\ are vreo valoare?

R\spunsul lui James este, în acest loc, tripartit.

Astfel:

– lumea vizibil\ nu este decât o parte a

universului invizibil [i spiritual, de unde îi

[i vine, de altfel, întreaga valoare;

– sfâr[itul omului este unirea intim\, armonioas\

cu acest univers;

– rug\ciunea (în ea realiz\m comuniu -

nea cu spiritul universului, fie c\ îl numim

Dumnezeu sau lege) e un act care nu r\ -

mâ ne f\r\ efect. Ea determin\ un influx de

energie spiritual\ care poate modifica în -

tr-o manier\ sensibil\, la fel de bine, fe no -

menele materiale [i sufletul.

Balet

Dar experien]a religioas\ mai are înc\

dou\ caracteristici în afar\ de cele de mai

sus. Ele sunt:

– un nou gust care se adaug\ vie]ii [i

acesta suscit\ fie un entuziasm liric, fie un

eroism exaltat;

cave canem · cave canem · cav

Însemn\ri ie[ene

25


cave canem · cave canem · cav

– pacea interioar\ (caritatea este expre -

sia ei socializat\) 11 .

Ceea ce nu este a[a ceva e doar discu -

]ie steril\, discu]ii condamnate la sterilitate

când nu au nici o consecin]\ practic\. Scrie

James în continuarea acestei idei: „un fi -

lo sof american de mare valoare, Charles

Sanders Peirce, are meritul de a fi degajat

principiul de aceast\ metod\ (care pierde

practicul f\cându-l obi[nuin]\, ca la Hume,

sau îl idealizeaz\, ca la Kant – n.m.); l-a

nu mit pragmatism [i îl expune astfel: gân -

direa în mi[care nu poate avea un alt final

decât credin]a, adic\ gândirea în repaus.

Credin]ele sunt reguli de ac]iune; func]ia

inteligen]ei este de a permite omului achi -

zi]ia de obi[nuin]e active. Dac\ exist\ ceva

într-o gândire care nu poate schimba ni -

mic în consecin]ele practice ale gândirii,

acel ceva este un element neglijabil. Pentru

a dezvolta toate sensurile este suficient

s\ determin\m actele pe care le poate na[ -

te; din efectele sale practice î[i trage toat\

valoarea” 12 . E limpede, prin urmare, c\ la

baza tuturor distinc]iilor teoretice nu afl\m

decât diferen]ele de eficacitate practic\. Ori -

ce sens pe care-l poate avea conceperea

unui obiect se reduce la reprezentarea con -

secin]elor sale practice. Asta înseamn\,

a[a cum afirm\ [i R. Rorty în simpatie cu

Dewey [i James, c\ adev\rul este „ceea ce

avem mai bun de crezut”.

În La volonté de croire, James 13 nume[ -

te „empirist radical” pe acela care vrea s\

vad\ în pluralism forma permanent\ a lu -

mii [i care admite ca element etern experien]a

în întreaga ei nuditate. Deosebe[te

apoi între ipoteze [i op]iuni. Numim ipo -

teze tot ceea ce se propune credin]ei noas -

tre, [i distingem printre ipoteze pe acelea

vii [i pe acelea moarte. O ipotez\ vie este

aceea care se pune ca o adev\rat\ posibili -

tate în fa]a intelectului c\ruia îi este subsu -

mat\. A spune despre o ipotez\ c\ posed\

maximum de via]\ înseamn\ a spune c\

este dispus\ irevocabil spre ac]iune. Practic,

aceasta se nume[te credin]\; dar exist\

deja o oarecare tendin]\ spre credin]\ pes -

George Grosz:

Ipostaze

26

Însemn\ri ie[ene


te tot unde afl\m înclina]ia spre ac]iune.

Numim op]iune alegerea f\cut\ între do -

u\ ipoteze. Cât prive[te cauzele psihologi -

ce ale credin]ei avem a spune, potrivit pragmatismului,

c\ natura noastr\ pasional\

posed\ nu doar facultatea, ci [i datoria de

a exercita alegerea între propozi]iile care-i

sunt subsumate de fiecare dat\ când este

vorba de o alternativ\ a c\rei solu]ie nu de -

pinde doar de intelect. În asemenea circum -

stan]e, acela car e pretinde a evita alegerea

[i a l\sa problema deschis\, desf\[oar\ in -

con[tient o decizie pasional\ la fel de important\

ca o afirma]ie sau o nega]ie [i

c\reia i se ata[eaz\ acela[i risc de a pierde

adev\rul.

James pare a [ti bine c\ modestia e un

lucru fatal [i c\ nimic nu izbute[te mai bine

în via]\ decât excesul. Aceasta nu înseam -

n\ c\ pragmatismul ar fi o filosofie a exce -

sului, dup\ cum nu este nici una a modes -

tiei. E un anume cinism în doctrina pragmatic\,

unul de felul aceluia practicat de

he le[teu. C\ci hele[teul spune: l-am îndr\ -

git pe Narcis 14 fiindc\, întins pe malul meu

[i plecându-[i ochii spre mine, puteam s\

v\d, în oglinda ochilor lui, reflexul frumu -

se ]ii mele. {i ca s\ închei în aceea[i not\,

cumva antipragmatic\, pot spune, cu Os -

car Wil de, c\ practica este o seductio ad

absurdum a principiilor ajunse la sfâr[itul

amar al ac]iunii. Nimeni nu va contesta în -

s\ c\ în orice lucru încheiat exist\ mult\

melancolie.

Dar dac\ viciile ar fi profitabile din nu

import\ care puncte de vedere, atunci tot

p\c\tosul ar deveni un virtuos incorigibil.

{i e limpede lucrul acesta întrucât este în

interesul lupului ca oile s\ fie grase [i numeroase.

Cred îns\ c\ pragmatismul prea

adesea a fost judecat dup\ o regul\ din A -

lice în ]ara minunilor, regul\ conform c\ -

reia regina cere mai întâi sentin]a; verdic -

tul poate s\ mai a[tepte! Aceasta înseam -

n\ îns\ a refuza oricui [i oricând dreptul la

risc. Adic\ dreptul la un Dumnezeu fie el

[i pe credit.

1

William James, L'expérience religieuse,

Essai de Psychologie descriptive, Félix Alcan,

Paris, 1906, nota 1, p. 377.

2

Ibidem, p. 436.

3

Idem, Le Pragmatisme, Flammarion, Pa -

ris, 1918, p. 64.

4

Idem, L'expérience religieuse, p. 437.

Simpatic este aici {estov în leg\tur\ cu James,

[i nu numai: „Am avut odat\ prilejul s\ spun c\

un cap spart este adeseori prima pagin\ din istoria

dezvolt\rii unui geniu. Fire[te, n-am fost

crezut, mai ales de c\tre ideali[ti, care [tiu sigur

(ideali[tii [tiu de regul\ multe lucruri cu siguran -

]\) c\ un cap spart nu-i decât un cap spart. Pen -

tru sus]inerea p\rerii mele a[ putea cita din car -

tea celebrului psiholog James, The varietes of

religious experience. Cine vrea poate citi aceas -

t\ carte, de-a dreptul excep]ional\ în multe pri -

vin]e. James este american, om practic, ce are

mult\ încredere în bunul sim]. {i cu toate acestea,

aproape întreaga carte este un elogiu adus

prostiei. Când un om incult [i nu prea inteligent

se aliaz\ cu prostia, faptul nu prezint\ cine [tie

George Grosz:

ce interes. Îns\ când un om foarte inteligent [i

înv\]at caut\ pe fa]\ adev\rul în imperiul minciunii,

chiar [i în al nebuniei, un asemenea spec -

tacol merit\ aten]ie [i înc\ o aten]ie deosebit\"

(Lev {estov, Începuturi [i sfâr[ituri, Institutul

E u ropean, Ia[i, 1992, p. 16).

5

Idem, Introduction à la philosophie, p.

153.

6

Émile Boutroux, William James, A. Colin,

Paris, 1911, pp. 80-81.

7

Idem, „Prefa]\” la William James, L'expé -

rience religieuse, pp. VII-XI.

8

William James, L’expérience religieuse,

p. 27.

9

Ibidem, p. 82.

10

Ibidem, p. 85.

11

Ibidem, p. 405.

12

Ibidem, p. 374.

13

William James, La volonté de croire,

Flammarion, Paris, 1918, pp. 15, 22, 31.

14

În C\lin (File de poveste), Eminescu spune:

„{i Narcis v\zându-[i fa]a în oglinda sa, izvorul,

/ Singur fuse îndr\gitul, singur el îndr\ gitorul".

Muncitori

cave canem · cave canem · cav

Însemn\ri ie[ene

27


mişcarea ideilor · mişcarea id

28

{tefan Afloroaei

Dou\ apari]ii ciudate:

visul [i filosofia

Ne este cunoscut\ o spus\ a lui Cice -

ro, neobi[nuit\ întrucât prive[te chiar lip -

sa de m\sur\ a celor filosofice. Un filosof

– [i nu unul oarecare – se refer\ la îns\[i

absurditatea spuselor filosofice. Sunt to -

tu[i pu]ini filosofii care îndr\znesc s\ afir -

me deschis acest lucru [i, pe deasupra,

s\-[i motiveze într-un fel afirma]ia. De pil -

d\, cum am v\zut, Aristotel (Metafizica,

XII, 10). Cicero o face de câteva ori, spre

cinstea sa. Spusa pe care o am în vedere

se afl\ în De divinatione, II, 58: „Sed,

nescio quomodo, nihil tam absurde dici

potest, quod non dicatur ab aliquo philo -

so phorum” („Îns\, nu [tiu în ce fel, nimic

nu poate fi spus atât de absurd încât s\ nu

fi fost spus de unul dintre filosofi”) 1 . În -

cerc s\ reformulez pu]in acest gând. Ori -

cât de absurd am c\uta s\ vorbim, acest

mod de vorbire poate fi întâlnit deja la un

filosof sau altul. Orice absurditate am c\u -

ta s\ spunem, ea a fost deja spus\ de un

filosof. Nu po]i spune ceva atât de absurd,

care s\ nu fi fost spus deja de un filosof.

Ce s\ în]elegi acum de aici? Fire[te,

omul poate c\uta s\ spun\ ceva absurd.

Poate încerca mai mult înc\, s\ rosteasc\

o absurditate maxim\, teribil\. S\ l\s\m

acum deoparte motivele pentru care ar în -

cerca un asemenea lucru. În definitiv, ar

pu tea s\ o fac\ f\r\ nici un motiv. Poate

intra pe nea[teptate într-un fel de întrece -

re cu sine însu[i, spre a exprima ceva fa]\

de care altceva mai teribil nu se poate (ca

s\ parafrazez un loc din Anselm). Numai

c\ tocmai aici survine marea surpriz\. A -

fl\ deodat\, dup\ ce în]elege cu ce se ocu -

p\ cei care î[i spun filosofi, c\ nimic mai

absurd nu se mai poate spune. Superlati -

vul absurdit\]ii este deja atins – de mult\

vreme [i nu o singur\ dat\. Este deja spus

de cei precum Pitagora [i Platon, Zenon

stoicul [i al]ii, ca s\ reiau câteva nume invocate

de Cicero. Absurditatea la superlativ

reprezint\ deja un domeniu bine câ[ti -

gat al filosofilor, o proprietate inalienabil\.

Nu po]i s\-i deposedezi de a[a ceva, nici

pe cei de alt\dat\, nici pe cei de acum. Nu

po]i s\ dep\[e[ti rostirea filosofic\ dac\

este vorba s\ formulezi ceva absurd. Cam

aceasta cred c\ vrea Cicero s\ ne spun\

George Grosz:

aici. Or, când un filosof recunoa[te el în -

su[i a[a ceva, este demn de luat în seam\

m\car pentru acest lucru.

{tim îns\ c\, pe vremea lui Cicero,

termenul absurdum nu desemneaz\ doar

ceva prostesc, inept, cum s-ar putea cre -

de. Cicero nu afirm\ c\ filosofii de pân\

la el au spus numai prostii, unele atât de

mari încât nu mai pot fi dep\[ite. Om cultivat

[i atent la nuan]e, nu [i-ar fi permis

s\ spun\ chiar a[a ceva. Din lectura pa gi -

nilor sale î]i dai seama c\ e vorba [i de o

al t\ semnifica]ie a termenului. Unele dintre

spusele filosofilor sunt, într-adev\r, proste[ti,

inepte, f\r\ sens. Sunt absurde în ac -

cep]iunea vulgar\ a termenului. Altele în -

s\, mai ales în cazul celor care au dat de

gândit, sunt absurde în alt\ accep]iune.

Ele î]i apar mai curând incomprehensibile,

stranii. Cred c\ acesta este termenul po -

tri vit: „stranii” 2 . Par s\ apar]in\ unei alte

Lini[tea de dincolo

Însemn\ri ie[ene


lumi, str\in\ cu totul celei din care vorbim

în via]a de toate zilele. Îns\ de ce anume

sunt ele resim]ite astfel, stranii? Nu [tim ce

motive aparte au avut unii filosofi ca s\

spun\ acele lucruri, sau dac\ m\car au a -

vut motive. Nu [tim nici dac\ ei au în]eles

ce au spus sau dac\ spusele lor sunt inteli -

gibile. Cu toate acestea, au fost bine re]i -

nute, preluate cu aviditate de al]ii, elogiate

sau dispre]uite, socotite uneori salutare.

Au devenit astfel [i mai ciudate, mai stra -

nii. [i nu este în joc doar producerea ludi -

c\ a ceva absurd. Filosofii la care se refer\

Cicero – Pitagora, Platon sau unii stoici –

vorbesc cu destul\ gravitate, cel pu]in a[a

ne las\ a crede.

S\ amintesc, într-o parantez\, un epi -

sod din lumea modern\. Dup\ ce observ\

c\ Montaigne însu[i a fost re]inut de spu -

sa lui Cicero, Pascal o rescrie pentru sine

(Cuget\ri, VI, 363). Probabil o consider\

elocvent\ pentru felul ciudat în care gândesc

oamenii, mai ales filosofii 3 . Acest lu -

cru îl îndrept\]e[te s\ spun\, într-o alt\ însemnare,

c\ omul este un étrange monstre,

un amestec între fiar\ [i înger (VI, 406). Nu

te po]i a[tepta atunci la gesturi prea lim -

pezi, clare, nu se întâmpl\ a[a ce va nici

m\car în cazul unor oameni înv\ ]a]i.

Revin îns\ la enun]ul de mai sus al lui

Cicero. În ce privin]\ oare nimic mai absurd

decât ceea ce spune unul sau altul

dintre filosofi?

Preocupat de felul în care sunt explica -

te visele, Cicero are în vedere câteva tra -

di ]ii care s-ar fi impus în gândirea filoso -

fic\. Una dintre ele consider\ sufletele o -

mene[ti de provenien]\ divin\, în comuniune

unele cu altele, încât „pot vedea în

somn viitorul”. Pitagora [i Platon sunt încrez\tori

în puterea vizionar\ a sufletului,

încât recomand\ chiar o anume preg\tire

înaintea somnului [i a viselor. Pitagoreicii,

de pild\, au mers pân\ la interzicerea ace -

lor alimente, precum bobul, care ar d\una

activit\]ii nocturne a spiritului. Zenon stoicul

ar fi fost mai rezervat în privin]a divi -

na]iei („somnul însu[i nu înseamn\ altceva

George Grosz:

decât strângerea [i într-un fel c\derea [i

pieirea sufletului”). Surprins cu totul în fa -

]a acestor atitudini opuse [i ciudate, Cice -

ro nu mai [tie ce s\ cread\. Î[i d\ seama

îns\, cum afirm\ imediat, c\ nu s-ar putea

spune ceva mai absurd. Nu contest\ acestor

vechi doctrine orice putere de compre -

hensiune, chiar o anume subtilitate (II, 60).

Îns\ îi apar la fel de stranii ca [i visele pe

care caut\ s\ le explice. Pu]in mai înainte,

Amiaz\ `n iarn\

vorbind despre unii stoici, aminte[te felul

în care ei în]elegeau dec\derea unor ritua -

luri la Delfi: „spun c\ s-a risipit odat\ cu tre -

cerea timpului puterea acelui loc” (II, 57).

Îns\ cum s-ar putea risipi în timp pu terea

natural\ a unui loc [i mai ales cea divin\?

Cei care spun a[a ceva sunt de ne în]eles.

„Nu [tiu îns\ cum se face c\ ace[ti filosofi

supersti]io[i [i aproape fanatici pre fer\ ori -

ce decât s\ nu mai fie absurzi (inep tos)”.

mişcarea ideilor · mişcarea id

Însemn\ri ie[ene

29


mişcarea ideilor · mişcarea id

George Grosz:

Strada

Ajung s\ cread\ exact ceea ce nu e de

crezut (quae non sunt credenda). Ai pu -

tea gândi, în fa]a celor spuse, c\ ei ca ut\

mai curând neinteligibilul ca atare de cât

ceva ce poate fi în]eles.

Reac]ia lui Cicero nu se datoreaz\ doar

atitudinii sale sceptice, proprie deja celor

care ]in de filosofia care se practic\ în No -

ua Academie. Nu pune la îndoial\ ideea de

divina]ie, nici pietatea sau credin]a religi -

oas\ a semenilor s\i. Vede îns\ cum a par

tot felul de practici curioase, fan teziste, cel

mai adesea triviale. Astfel îi apare orice su -

persti]ie, „acea obsesie care nu îng\duie ca

spiritul s\-[i afle lini[tea” (II, 72). Ea r\s -

punde nevoii omului de a se proteja în fa -

]a timpului [i a unor for]e inexplicabile pen -

tru mintea lui. Sau, pur [i simplu, curiozi -

t\]ii sale imediate, cum se întâmpl\ la un

spectacol de circ. Se afl\ aici o variant\ extins\

[i vulgar\ a celor care se numesc absurde.

Îns\ aceasta se vede dublat\, în a -

cela[i timp, de o alta doct\. Omul atras de

unele doctrine cu aparen]\ savant\, se poate

dovedi la fel de credul. Fa]\ de ce l\lalt,

str\in sau indiferent, caut\ s\-[i justifice

ra ]ional credin]ele sale, s\ le ofere legitimi -

tate. Va uza în acest sens de expli ca ]ii dintre

cele mai extravagante. Cu privire la vi -

se, de pild\, stoicii sunt siguri de pute rea

lor divinatorie. Numai c\ argumentele lor

sunt cel mai adesea contradictorii. Nu-[i

mai pun întreb\ri cu privire la limitele aces -

tei puteri, sau la amestecul celor ve ridice

cu iluzia îns\[i. Ignor\ faptul c\ o mul care

viseaz\ poate lua ca real orice lucru în[e -

l\tor (II, 58). Li se întâmpl\ asemeni cor\ -

bierilor afla]i de mult\ vreme pe ape, sau

celor care suport\ efecte optice bi za re, de

pild\ privesc o lamp\ [i v\d dou\ lumini

în loc de una. Sau asemeni celor ne buni

[i celor în stare de ebrietate. To]i pot avea

parte de vedenii [i pot face, a poi, destule

presupuneri interesante (II, 59). Numai c\

atât vedeniile în discu]ie cât [i interpret\ri -

le pe care le cap\t\ î]i pun mintea la grea

încercare. Nasc întreb\ri grele, f\r\ de nu -

m\r. „{i care-i, la urma ur mei, diferen]a?

30

Însemn\ri ie[ene


Pe care le consider\ el a dev\rate [i pe ca -

re false? Dac\ zeul ni le trimite pe cele a -

dev\rate, cele false de un de provin? Dac\

[i acestea au origine divi n\, rezult\ c\ ni -

mic nu e mai capricios de cât divinitatea.

C\ci ce poate fi mai nesocotit decât s\ a -

gi]i spiritele muritorilor prin viziuni false [i

George Grosz:

am\gitoare? Dac\ imaginile adev\rate au

o provenien]\ divin\, iar cele în[el\toare

[i zadarnice ]in de natura uma n\, care-i

criteriul de a distinge visul divin de cel natural?

Nu-i mai bine s\ spui c\ toa te visele

sunt date fie de zei, ceea ce voi, stoicii, nu

accepta]i, fie de natur\? {i dac\ respinge]i

Monarhistul absolut

prima ipotez\, în mod necesar cea de-a

doua trebuie admis\. [...] Dac\ unele vise

sunt adev\rate iar altele false, desigur a[

vrea s\ [tiu care-i tr\s\tura lor distinctiv\.

Iar dac\ ea nu exist\, la ce bun s\-i mai

as cult\m pe ace[ti interpre]i? Dac\ totu[i

exist\ vreo distinc]ie, tare doresc s-o aflu.

Dar nimeni nu va [ti s\ mi-o spun\” (II, 62).

În definitiv, întrebarea prive[te o ches -

tiune de hermeneutic\, anume grani]a din -

tre visele cu sens divinatoriu [i celelalte?

Cum s-ar putea deosebi între ele? Dar în -

tre interpret\rile de încredere [i cele false?

Cine ar putea s\ te asigure de prezen]a celor

dintâi [i s\ te fereasc\ de cele din urm\?

Este simptomatic felul în care Cicero

pune la îndoial\ o alt\ supozi]ie, ce prive[ -

te îns\[i natura visului. Sus]inut\ de unii

în v\]a]i, ea spune c\ apari]iile din vis re -

prezint\ imagini sau dubluri ale f\pturilor

reale. „El [Democrit] e de p\rere c\ din

corpurile solide [i din formele reale ema -

n\ o imagine. Ce era deci corpul lui Mari -

us [cel visat de mine]? Era imaginea ema -

nat\ de corpul s\u: toate lucrurile reale au

astfel de dubluri imaginare. Aceast\ imagi -

ne a lui Marius era aceea care m\ urm\ -

rea în vis, pe câmpul de la Atina; nici o

a pari]ie din vis nu se poate explica decât

prin ac]iunea imaginilor” (II, 67). O aseme -

nea idee este ea îns\[i extravagant\, de[i

ajunge, la un moment dat, s\ fie v\zut\ ca

rezonabil\. Elementul ei straniu se ascun -

de în credin]a ce o sus]ine: „toate lucrurile

reale au astfel de dubluri imaginare”. Cice -

ro nu e dispus s\-i dea crezare. Pe de o par -

te, vine cu un argument inteligibil, c\ e -

xist\ imagini ce nu au nici o leg\tur\ cu lu -

mea real\ . Pe de alt\ parte, se simte el în -

su[i omul altui timp. „Cei din vechime a -

veau în multe privin]e o p\rere gre[it\, pe

care îns\ noi, în urma experien]ei, a progresului

cunoa[terii [i civiliza]iei, am co -

rectat-o” (II, 33). Citind aceste rânduri,

po]i avea sentimentul c\ auzi vorbind un

prieten de-al lui Voltaire sau Diderot, [i nicidecum

un antic. Cel care vorbe[te aici

a pare ca un homo novus. Se situeaz\ sin-

mişcarea ideilor · mişcarea id

Însemn\ri ie[ene

31


mişcarea ideilor · mişcarea id

George Grosz:

gur printre cei care pre]uiesc discu]ia ra -

]io nal\ [i cercet\rile noi asupra naturii.

Prefer\ s\ se vad\ pe sine în descenden]\

socratic\, îns\, ca om nou, anun]\ deja o

abatere serioas\ fa]\ de episodul grec.

Ce a[ remarca în acest loc? Încrez\tor

în modul de „argumentare ra]ional\” (II,

11), care ajunge a se vedea just prin el în -

su[i, acest homo novus constat\ extravagan]a

doar în alt\ parte. Absurde îi apar

doar credin]ele altora, ale celor de alt\ da -

t\ sau de altundeva. Iar ironia pe care o

exerseaz\ devine slab\. Nu are cum s\ accepte,

cu bun\ dispozi]ie, c\ spusele absur -

de pot fi aflate din gura oricui. Sau c\, u -

neori, pot s\ cunoasc\ [i o alt\ versiune,

la un nivel mai greu accesibil, aporetic sau

paradoxal.

C\petenia indian\

Îns\ observ\ bine altceva, un fapt ce ]i -

ne de dramaturgia vie]ii comune, cotidie -

ne. Anume, unele apari]ii [i întâmpl\ri

ciudate ajung s\-i atrag\ pe oameni [i

chiar s\-i delecteze. Fie c\ este vorba de

vise [i vedenii, fie de întâmpl\ri bizare, oamenii

sunt sensibili la a[a ceva. Îi re]in mai

ales apari]iile stranii, cele care anun]\ ce -

va de-a dreptul prodigios (prodigium), un

semn prevestitor (ostentum) sau ceva mi -

raculos (monstrum). În definitiv, oamenii

gust\ cu o pl\cere aparte ceea ce este f\ -

r\ în]eles, aproape ca la teatru. Vor c\uta

s\ pun\ aceste apari]ii în rela]ie cu voin]a

zeilor, chiar dac\ le lipse[te orice dovad\

clar\ în acest sens (II, 60). Se las\ u[or în

voia unor fabula]ii copil\re[ti. Nu are importan]\

faptul c\ nu se pot explica prin

legile naturii (II, 70). De[i nu se pricep s\

interpreteze propriile vise, o fac întruna, cu

frenezie. Nu-i pune pe gânduri faptul c\

prezum]iile lor o iau în toate direc]iile, „u -

neori chiar opuse” (II, 71). Cum de se petrec

toate acestea? Cicero sugereaz\, cred,

o cale de în]elegere. „Somnul pare a fi un

refugiu din fa]a tuturor preocup\rilor [i nelini[tilor;

dar [i din el se ivesc nume roa se

griji [i spaime (plurimae curae metusque)”

(II, 72). Visul [i celelalte vedenii a par ca

un refugiu, atât pentru cel care vi seaz\ [i

vede astfel nev\zutul, cât [i pentru cel ca -

re caut\ s\ le interpreteze. Doar c\ este

un refugiu în[el\tor, cum ne spune a ici,

na[te la rândul s\u multe griji [i spaime.

Varietatea de nest\pânit a unor astfel

de apari]ii îi atrage pe oameni [i îi încân -

t\, chiar dac\ le aduce destule griji. O face

cu atât mai mult cu cât nimic altceva nu

afli mai confuz [i mai monstruos. „Nu se

poate imagina ceva atât de anapoda, confuz

sau bizar, pe care s\ nu-l putem visa (ni -

hil tam praepostere, tam incondite, tam

monstruose cogitari potest, quod non

possimus somniare)” 5 . În aceast\ privin -

]\, visele par s\ nu cunoasc\ limite, la fel

[i dezinvoltura celor care le interpreteaz\.

S\ întârziem pu]in aici, întrucât aceast\

din urm\ fraz\ a lui Cicero este construit\

32

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

în perfect\ analogie cu cea de la care a

plecat discu]ia de fa]\. Pe de o parte, ciud\]enia

monstruoas\ a celor visate. Pe de

alt\ parte, absurditatea celor spuse de c\ -

tre filosofi, ca interpre]i ai st\rilor sufle -

te[ti [i ai viselor. A[adar, dou\ voci discor -

dante, prima în contrast cu „întâmpl\rile

reale”, a doua în contrast cu o „reflec]ie

rezonabil\”. Prima se na[te din adâncul

somnului, a doua pretinde o judecat\ a -

Credin]a vindec\toare

ten t\ la ea îns\[i. Cele dou\ voci se în tre -

]in reciproc, visele îl provoac\ pe filosof,

iar acesta asigur\ tot mai mult\ importan]\

viselor noastre. „Visele ar avea mai

pu]in\ importan]\ [i n-ar mai fi luate în

seam\ dac\ filosofii nu [i-ar fi asumat ap\ -

rarea lor; [i nu e vorba de ni[te filosofi de

doi bani, ci de unii deosebit de inteligen]i,

care sunt în stare s\ disting\ consecin]ele

logice de contradic]ii, care, într-un cuvânt,

sunt socoti]i des\vâr[i]i [i perfec]i” (II, 72).

Unor vise bizare le r\spund acele min]i,

care, de[i cunosc bine logica, nu se feresc

totu[i de abera]ii.

Iar Cicero, care scrie despre absurditatea

unor vise [i a unor spuse filosofice,

a fost el însu[i un om cu destule vise – în

ambele accep]iuni ale cuvântului – [i cu

voca]ie filosofic\. Într-adev\r, nimic atât

de ciudat care s\ nu fi fost spus totu[i de

unul dintre filosofi.

1

Marcus Tullius Cicero, Despre divina]ie,

traducere de Gabriela Haja [i Mihaela Paras -

chiv, Editura Polirom, Ia[i, 1998, p. 181. În

continuare, voi indica în text, conform nume -

rota]iei vechi, fragmentul din care citez sau la

care fac trimitere.

2

Aici, în De divinatione, II, 58, Cicero se

vede pus în dificultate, c\ci nu afl\ un loc pentru

spusele unor filosofi. Îi apar atopice, îns\

acest fapt nu mai este vizibil în prim\ instan]\.

Dac\ s-ar întâmpla astfel, nu ne-ar mai re]ine

deloc. Cum singur spune, ce se vede imediat nu

ne mai mir\, chiar dac\ nu [tim de ce anume

se întâmpl\ (II, 22).

3

Cf. Cuget\ri, VI, 365. De altfel, Pascal va

re]ine din Cicero [i alte spuse ce privesc stranietatea

omului: supus anumitor idei, omul ap\ -

r\ ceea ce nu încuviin]eaz\ (Tusculanae, II, 2);

afirm\ cu putere mai ales când nu este în cu -

no[tin]\ de cauz\ (Acad. I, 12); iar prin lauda

mul]imii, ceea ce este demn devine ru[inos (De

finibus, II, 15).

4

„E vreo form\ într-atât de neobi[nuit\, de

ireal\, pe care sufletul s\ nu [i-o poat\ imagina?

Prin urmare, putem pl\smui în imagina]ie ce -

ea ce n-am v\zut niciodat\, a[ez\ri umane [i

figuri umane. Oare când m\ gândesc la zidurile

Babilonului sau la chipul lui Homer, imaginea

lor [real\] este cea care ac]ioneaz\ asupra mea?

Putem deci cunoa[te astfel tot ceea ce dorim,

de vreme ce nu exist\ nimic la care s\ nu ne

putem gândi” (II, 67). Afl\m aici o replic\ implicit\

la enun]ul filosofic, mai vechi, care spu -

ne c\ omul nu poate gândi orice, nu poate

gândi ceea ce este contradictoriu în sine.

5

Ibidem, p. 195. Pare s\ existe totu[i, pentru

Cicero, o putere apt\ s\ dea la iveal\ lucruri

mai uimitoare chiar [i decât visele noastre.

Este vorba de ceea ce se nume[te casus, întâmplare

sau hazard. „Doar e [tiut c\ hazardul,

de atâtea secole, a generat în toate domeniile

lucruri mai uimitoare (plura mirabilia) decât a -

pari]iile din vis” (p. 197).

mişcarea ideilor · mişcarea id

Însemn\ri ie[ene

33


ursa ideilor economice · burs

34

Tiberiu Br\ilean

Garduri `n Paradis

Dup\ secole de la r\zboaiele religioase

din Europa, dup\ decenii de desacralizare

marcant\, înc\ se v\d liniile de fractur\

între catolici, protestan]i [i ortodoc[i. În

U.E., ]\rile ortodoxe (Grecia, Cipru, Ro -

mânia, Bulgaria) au standardele de via]\

[i performan]ele economice cele mai sla -

be, dar credin]a e afirmat\ [i practicat\ de

majoritatea popula]iei. În Vest, linia de

fractur\ desparte foarte clar nordul pro -

testant, auster, muncitor, performant, soli -

dar, chiar dac\ aproape decre[tinat, de sudul

catolic, desacralizat [i el de[i într-o m\ -

sur\ ceva mai mic\, care a înlocuit ve chile

indulgen]e morale cu indulgen]e fiscale.

Parc\ vechile clivaje [i conflicte, sp ecificul

confesional diferit, ar fi p\truns a dânc în

incon[tientul acestor popoare, defulând în

cotidian [i validând cu tr\inicie tezele lui

Max Weber. Uita]i-v\ la zona E uro: cele

cu probleme sunt chiar ]\rile ca tolice [i

ortodoxe, în timp ce ]\rile pro - testante

prezinte echilibre [i performan]e economice

remarcabile, chiar la vreme de criz\.

Shuld, în german\, înseamn\ nu nu -

mai datorie, ci [i vin\, aspecte semantice

ce ilustreaz\ diferen]e culturale profunde.

Diferen]a de valoare dintre obliga]iunile

italiene, de pild\, [i cele germane cap\t\

valen]e etice. De aici o lips\ evident\ de

încredere între Nord [i Sud, care sfâ[ie

moneda unic\. Ne place sau nu, valorile

re ligioase [i culturale sunt foarte puterni -

ce, oricâte normative tehnice [i juridice ar

emana Bruxelles-ul. Fantasmele Schismei,

Reformei [i Contrareformei înc\ ne bântuie.

Adev\ruri str\vechi, adânc îngropate

în memorie, ies la suprafa]\, având poten -

]ialul s\ distrug\ laboriosul compromis realizat

între na]iunile continentului, care i-a

garantat o lung\ perioad\ de pace, introducând

incertitudine [i izola]ionism. S-a

spus c\, dac\ Martin Luther ar fi participat

la elaborarea [i aprobarea Tratatului de la

Maastricht, ]\rile catolice n-ar fi fost accep -

tate în Uniunea Monetar\ European\!...

Iisus ne înva]\ s\ d\m Cezarului ce

este al Cezarului [i lui Dumnezeu ce este

al lui Dumnezeu. Se pare, îns\, c\ nu toa -

t\ lumea a în]eles corect aceast\ pova]\.

Se pare c\ ortodoxia [i catolicismul d\ u -

neaz\ echilibrelor fiscal-bugetare [i mo -

netare. Astfel, printre criteriile de aderare

George Grosz:

la zona Euro trebuiau s\ figureze [i unele

cultural-religioase. Se pare c\ spa]iul pro -

testant are în continuare cea mai ridicat\

capacitate de emancipare economic\. E -

tica protestant\ [i etica iudaic\ (vezi Wer -

ner Sombart, Evreii [i capitalismul) par

în continuare cele mai favorizante pentru

cre[terea [i dezvoltarea economico-socia -

l\, pentru o bun\ guvernare economic\,

Confesiunile cre[tine genereaz\ mo -

duri diferite de a tr\i, de a „p\c\tui” din

punct de vedere economic. Se pare, de

pild\, c\ toleran]a excesiv\ fa]\ de evaziu -

nea fiscal\ nu face bine, ca [i lipsa de ri -

goare a calculelor economice. Împ\r\]ia

cerurilor este în noi, trebuie doar s\ o g\ -

sim [i toate se vor ad\uga nou\. Dac\ o

vom g\si în noi, o vom vedea [i înafar\.

Dar este ierarhia capitalist\, de sor gin -

te protestant\, adev\rata „Împ\r\]ie”?, iar

celelalte simple „culturi ale p\catului”? Nu

Trec\tori

Însemn\ri ie[ene


cred. Cred c\ tragem garduri în Paradis.

S\ nu uit\m c\ aceast\ criz\ a venit din A -

merica tuturor exceselor. A exporta criz\,

infla]ie, r\zboaie, nu mi se pare foarte virtuos.

Nici democra]ia nu mai e autentic\

de zeci de ani, adev\rata putere fiind exer -

citat\ de ni[te cercuri de interese nu prea

pioase. Ierarhia capitalist\ nu produce sfin]i,

iar în privin]a adev\ratei „culturi a p\catu -

lui” cred c\ lucrurile trebuie mult nuan ]a-

te. Nu cei care iart\, nu cei care iubesc îi

apar]in. Dup\ cum nu cred c\ îmbog\ ]i-

rea e neap\rat un semn de virtute, nu cred

c\ boga]ii au iubit [i au iertat mai mult.

Ordinea moral\ face mult bine econo -

miei [i societ\]ii, dar nu cred c\ orice succes

economic are obligatoriu la baz\ o or -

dine moral\ superioar\. Ba, uneori, dimpotriv\.

A[adar, teza lui Weber explic\

multe, dar nu este o legitate. Cred c\ trebuie

s\ c\ut\m [i s\ frecvent\m acea denomina]iune

cre[tin\ care e cel mai aproa -

pe de cre[tinismul originar. Din câte am

auzit, acesta nu era nici foarte bogat, nici

foarte capitalist. A[a c\ diferen]ele confesionale

au sfârtecat destul trupul Mântuitorului

[i nu e bine s\ devin\ din nou ca -

sus belli, de data asta pe tema gestiunii

financiar-monetare. Nu e cazul s\ stabilim

noi centre [i noi periferii în Europa, doar

dup\ criteriul avu]iei, chiar dac\ ne-am

„dezrobit” de adev\ratele valori umane [i

le-am înlocuit cu un nou vi]el de aur. Germania

a mai încercat s\ conduc\ Europa

pe baza unor spiritualit\]i deformate [i am

v\zut ce a ie[it. Totu[i, parafrazându-l pe

}u]ea, Iisus Hristos nu s-a n\scut la Erfurt.

Max Weber, da. De asemenea, [tim c\ d-na

A. Merkel e fiic\ de pastor, iar actualul pre -

[edinte al Germaniei, J. Gauck, e un fost

pastor lutheran. Crede]i c\ aceste aspecte

nu conteaz\? V\ în[ela]i.

Nu cred c\ e bine s\ fie reactivate ve -

chi le stereotipuri, c\ci astfel vom avea, nu

mai mult\, ci mai pu]in\ Europ\. Trebuie

s\ respect\m ce este bun la fiecare [i s\

valorific\m complementarit\]ile multiple

din aceast\ Uniune. C\ci fiecare are ceva George Grosz: Femeia de serviciu

Însemn\ri ie[ene

bursa ideilor economice · burs

35


ursa ideilor economice · burs

36

de oferit. „Am pus fiec\rui neam rânduia -

l\ [i semn”, zice Domnul. {i atunci? Concret,

dac\ datoriile suverane actuale sunt

p\cate ce trebuie isp\[ite [i nu pot fi ierta -

te, vor apare excomunic\ri [i prevalen]e

economico-religioase ce risc\ s\ trezeasc\

demoni întuneca]i, care pot genera totali -

tarisme pe care le credeam uitate în noap -

tea istoriei. Aferim\! Tot ce implic\ divinul

se manifest\ în constitu]ia uman\ [i-l poa -

te ridica pe om c\tre Sine. Asta [i face fi -

in]a uman\ superioar\ îngerilor. Omul e

sigiliul de pe l\zile lumii, inclusiv ale celor

pline cu aur....

Recent, Consiliul Na]ional al Statelor

U nite a publicat raportul Tendin]e globa -

le- 2030, din care rezult\ c\, între timp,

moneda euro va disp\rea. China va de p\ -

[i SUA ca PIB, iar schimb\rile climaterice

vor face ravagii. Clasa de mijloc la nivel

global va cre[te, dar nu f\r\ reale dificul -

t\]i de asigurare a hranei, apei [i energiei.

Ca urmare a exploat\rii gazelor de [ist,

SUA vor deveni independente din punct

de vedere energetic. Se prev\d r\zboaie

nucleare [i bacteriologice în Orientul Mij -

lociu, Pakistan, Coreea de Nord [i Africa..

Va fi – se spune – un moment critic în istoria

umanit\]ii.

Puterea SUA va diminua, dar nu va fi

egalat\. De fapt, puterea se va deplasa în -

tre re]ele [i coali]ii într-o lume multipolar\,

Europa participând mai mult cu ceea ce

se nume[te soft-power. La vârf, America

[i China vor colabora de nevoie, dar nici

o ]ar\ nu va putea înlocui SUA în asigurarea

ordinii globale. Dac\ ele cad, va fi

un fiasco, o anarhie global\. Lumea va ie -

[i din criz\ [i va deveni mai prosper\, Asia

va dep\[i America [i Europa împreun\ ca

for]\ economic\, popula]ie, cheltuieli militare

[i investi]ii tehnologice.

Ponderea economiei europene în cea

mondial\ va sc\dea. Cre[terea acesteia din

urm\ va fi asigurat\ mai mult de noile pu -

teri emergente (Indonezia, Turcia, Core -

ea, Mexic, Columbia, Nigeria, Africa de

Sud [.a.). Indivizi [i grupuri mici vor avea George Grosz: Memento Rosa Luxemburg [i Karl Liebknecht

Însemn\ri ie[ene


un acces mai mare la tehnologii letale, iar

violen]ele se vor înmul]i, mai ales cele ci -

bernetice. Cererea de ap\ va cre[te cu

35%, de hran\ – cu 40%, iar de energie

– cu 50%.. Zonele umede vor deveni [i mai

umede, zonele uscate – [i mai uscate, ca

urmare a schimb\rilor climatice. Sunt po -

sibile pandemii, iar un num\r de ]\ri ris c\

s\ devin\ state e[uate (Afganistan, Pakis -

tan, Rwanda, Uganda [i Burundi).

George Grosz: S\r\cie

Însemn\ri ie[ene

Catastrofe economice [i de mediu sunt

posibile dac\ ]\rile bogate nu-[i reduc con -

sumul, iar popula]ia global\ nu se stabili -

zeaz\. Planeta nu a hr\nit niciodat\ atâtea

guri, iar consumul nu a fost niciodat\ atât

de ridicat. Aceste priorit\]i trebuie s\ ajun -

g\ pe masa celor puternici. La fiecare cinci

zile ar trebui construit câte un ora[ capabil

s\ g\zduiasc\ un milion de nou veni]i, în

timp ce dou\ miliarde vor continua s\ tr\ -

iasc\ în s\r\cie absolut\. Cre[terea popu -

la]iei se va produce în zonele cele mai s\ -

race. Desigur, migra]ia c\tre ]\rile bogate

va cre[te în continuare, alimentând metisajul

demografic.

E de v\zut cum vor r\spunde confesiunile

cre[tine acestei provoc\ri. Va deveni

Europa musulman\, iar America hispani -

c\, sau î[i vor etala în continuare egoismul?

Ce fel de cre[tin este cel care nu împarte

cu semenul s\u? Lupi în blan\ de oaie, du -

p\ decenii [i chiar secole în care au furat

bog\]iile altora. Va învinge religia sau confesiunea

care va [ti s\ aib\ mai mult\ grij\

de s\raci. Dou\ se afirm\ în Africa [i în A -

merica Latin\\: islamul [i protestantismul,

în special cel penticostal. C\ci nu seam\ -

n\ protestantismul lutheran din Germania

cu noile culte protestante din America.

L\uda]i pe Domnul întru toate numele

Lui!, c\ci el s\l\[luie[te [i în sufletul cel

mai s\rac. Se spune c\ Adam cuno[tea

toate numele divine, deci e posibil, f\r\ s\

tragem garduri în Paradis. L\sa]i mândria,

cât\ vreme sunt oameni care sufer\! „Fi]i

sfin]i, precum Tat\l vostru sfânt este!”, ne

îndeamn\ Iisus, iar Ibn Arabi spunea c\

„Dumnezeu îi preg\te[te pe cei mai su -

pu[i [i mai credincio[i slujitori ai S\i, re -

prezentan]ii Lui cei mai apropia]i”. Se spune

iar c\ nu poate exista un autor al ac -

]iunii f\r\ un scop [i nici un scop f\r\ un

autor. A[adar, nu r\mâne decât ca autorii

ac]iunilor s\-[i întâlneasc\ adev\ratele sco -

puri, ce nu pot fi decât comune. Fiin]a fi -

in ]eaz\. Acesta ar fi, cum ar spune Kant,

„supremul principiu al tuturor judec\]ilor

sintetice” ale Fiin]ei, în adev\r [i cu temei.

bursa ideilor economice · burs

37


pensula şi dalta · pensula şi da

38

Corneliu Ostahie

Simbol, metafor\ [i nara]iune

în grafica lui Vasile Anghelache

Începând cu toamna anului 1976 [i

pân\ spre sfâr[itul lui 1980, pictorul [i

graficianul Vasile Anghelache putea fi v\ -

zut aproape zilnic pe aleile parcului He -

r\str\u din Bucure[ti. Nu se ducea îns\

acolo ca s\ se plimbe pur [i simplu, ci ca

s\ picteze. Ciudat era faptul c\ picta întotdeauna

în acela[i loc, iar subiectul pân -

zelor sale era neschimbat: doi copaci, ca -

re, în func]ie de anotimp, ba aveau frunze

[i flori, ba erau complet dezgoli]i. Diver[i

indivizi care î[i f\ceau [i ei veacul prin

parc, dar din cu totul alte ra]iuni decât a

lui, fiind fie pensionari de prin preajm\ ca -

re se plictiseau acas\, fie lucr\tori la „spa -

]ii verzi”, îl luaser\ la ochi [i se întrebau

dac\ era în toate min]ile. Amintindu-[i de

acele vremuri, artistul st\ [i el o clip\ în

du biu pân\ s\ decid\ c\ nu era nimic în

neregul\ cu integritatea facult\]ilor sale

mintale, acel lung exerci]iu repetitiv, în

sta re s\ enerveze pe oricine altcineva în

afar\ de el, fiind de fapt un fel de terapie

prin care încerca s\-[i aline suferin]ele r\ -

mase în urma unei experien]e teribile prin

care îi fusese dat s\ treac\. Dar s\ vedem

ce s-a petrecut în mod concret.

Dup\ ce în 1974 bunul s\u prieten Va -

lentin Popa plecase în Fran]a, unde s-a [i

stabilit, devenind în scurt\ vreme un gravor

de renume, atât de pre]uit încât a fost

solicitat de Salvador Dali [i Joan Miró s\

lucreze al\turi de ei, Vasile Anghelache s-a

mutat în atelierul p\r\sit de acesta. Timp

de doi ani a muncit câte 16 ore pe zi, în -

v\]ând de unul singur diferite tehnici gra -

fice [i dând frâu liber fanteziilor sale în ma -

terie de subiecte, transformând în imagine

tot ceea ce-i trecea prin cap [i tot ceea ce-l

]inea racordat la realitatea exterioar\, inclusiv

muzica pe care o asculta.

Din nefericire, traiul acela ce sem\na

foarte mult cu un vis frumos s-a sfâr[it în -

tr-o diminea]\, în care a fost vizitat (eufe -

mistic spus) de ni[te ofi]eri de la Securitate,

care l-au arestat [i l-au dus la unul din sediile

faimoasei [i temutei institu]ii, unde a

fost interogat în repetate rânduri, înjurat [i

b\tut. De ce, nu a reu[it s\ afle exact nici

pân\ în ziua de ast\zi, tot ce poate presu -

pune în aceast\ privin]\

fiind faptul c\ a p\timit

din pricina gurii sale cam

slobode ori pentru c\ l-ar

fi denun]at cineva c\ ar

poseda materiale subver -

sive, aur, valut\ sau chiar

droguri. În cele din ur -

m\, nereu[ind s\ scoat\

nimic de la el [i dându-[i

seama c\ este practic nevinovat, tor]io na -

rii l-au eliberat. Ie[irea de acolo a echivalat

pen tru artist cu aruncarea în tr-o lume inospitalier\,

pe care se str\duia din r\sputeri

s\ o în]eleag\ [i s\ [i-o apropie pentru

a putea supravie]ui. Nu mai avea atelierul,

deoarece fusese evacuat din el, se terminase

[i cu nop]ile lui de fabuloase reverii,

nu mai r\m\sese cu nimic din ce ea ce cre -

ase cu atâta efort, dar [i cu o ne m\surat\

bucurie. De aceea se „mutase”, cu [evalet

[i palet\ cu tot, în Her\str\u.

­Însemn\ri­ie[ene


Lucrurile nu s-au terminat îns\ a[a. În

mai 1982, Securitatea l-a c\lcat din nou.

De aceast\ dat\ acas\, iar pe lâng\ faptul

c\ l-au interogat [i lovit, i-au administrat [i

o amend\ consistent\ pentru de]inere ilegal\

de mijloace de imprimat [i multiplicat,

securi[tii etichetând astfel presa de

gravur\ r\mas\ de la Valentin Popa. I-au

confiscat atunci, pe lâng\ pres\, [i toate

lucr\rile pe care le crease în ultimii cinci-

[ase ani. Sau aproape pe toate, dac\ sc\ -

dem din total o lucrare pe care avusese

in spira]ia la un moment dat s\ o duc\ în

alt\ parte. Doar cu ea se alesese, celelalte

sute de desene, gravuri ori picturi z\când

[i ast\zi probabil prin cine [tie ce arhive

ori depozite preluate de la Securitate dup\

evenimentele din decembrie 1989 de fel

de fel de urma[i obscuri ai acesteia. Întâmpl\tor

sau nu, lucrarea „supravie ]ui -

toare” se intitula „Frica”.

Alegorii dramatice

Dup\ trecerea celor patru ani în care

atelierul s\u a fost, dac\ se poate spune

a [a, parcul Her\str\u, vreme în care a

pic tat cei doi copaci ale[i ca „modele” de

atâtea ori încât ajunsese s\ nu-i mai per -

ceap\ dup\ adev\rata lor identitate fizic\,

ci ca pe ni[te stranii piloni în\l]a]i pân\ la

cer, prin care timpul se scurgea în realitatea

concret\ a spa]iului, artistul a reg\sit

în el for]a necesar\ de a se întoarce la lucrul

pe care îl întrerupsese, din motivele

mai sus ar\tate, într-un mod atât de violent

[i nea[teptat. Meditase îndelung nu

numai la ceea ce i se întâmplase, dar [i la

ceea ce urma s\ fac\, în acea perioad\

conturându-se ideile de baz\ care aveau

s\ stea la originea celor mai multe dintre

ciclurile reprezentative ale crea]iei sale.

Primul dintre acestea, purtând drept

titlu o expresie latineasc\ celebr\, „Tempus

edax rerum” („Timpul înghite tot”),

este o suit\ de medita]ii, nu lipsite de tris -

te]e [i pesimism, pe marginea unei teme

de maxim\ dificultate filosofic\: iluzia e -

ternit\]ii [i z\d\rnicia ideii de d\inuire.

Primele lucr\ri care prefigureaz\ amploa -

rea [i multitudinea subiectelor deduse din

densul nucleu de semnifica]ii al temei în

cauz\ dateaz\ înc\ din 1970, întregul ci -

clu putând fi considerat încheiat în 1980.

Perisabilitatea lucrurilor, a proceselor, fe -

pensula şi dalta · pensula şi da

Însemn\ri­ie[ene

39


pensula şi dalta · pensula şi da

nomenelor [i, desigur, a fiin]ei umane, inutilitatea

oric\rei ac]iuni de întemeiere ori

înf\ptuire, ridicolul aspira]iilor de nemuri -

re, toate acestea puse fa]\ în fa]\ cu orgoliul

demiurgic, dar la fel de stupid, al

artistului, constituie principalele perspecti -

ve din care este investigat timpul devorator

a tot [i a toate, reprezent\rile grafice

ale acestora atingând adesea cote ale unui

dramatism greu suportabil. Poate c\ tocmai

acest ultim aspect, ce ]ine de un impact

aproape violent al imaginii asupra

sensibilit\]ii privitorului, a stat la originea

unei întâmpl\ri interesante (dincolo de insolitul

ei, având în vedere specificul peri -

oadei în care s-a petrecut, când orice con -

tact cu str\inii era privit cu ochi r\i de c\ -

tre autorit\]i), întâmplare care a f\cut ca,

în 1978, celebrul chitarist american de o -

rigine t\tar\ Turan Mirza Kamal, aflat la

Bucure[ti pentru a sus]ine un concert la

Ateneul Român, s\ vad\ într-o galerie de

art\ o gravur\ a lui Vasile Anghelache [i

s\-i plac\ atât de mult, încât s\-l caute, s\

ajung\ nu se [tie cum la el [i s\-i cumpere

nu mai pu]in de nou\ lucr\ri. Toate apar -

]inând ciclului „Tempus edax rerum”!

Un alt set de crea]ii grafice considerat

important nu numai de c\tre artist, ci [i

de criticii care i-au evaluat opera este cel

intitulat „Turnul Babel”. Seria de gravuri

cu aceast\ tem\ a fost ini]iat\ în 1985 [i

este deschis\ [i ast\zi, ideea care o str\ -

ba te fiind pornirea impetuoas\ a spiritului

uman de a descoperi [i cunoa[te în per -

menen]\ noi lucruri, noi fa]ete ale realului

sau de a se aventura în universuri imagi -

nare, idee aflat\ în strâns\ rela]ie cu mo -

dul în care fiecare dintre noi trebuie s\ se

preg\teasc\ înainte de a se lansa într-o a -

ventur\ cu substrat gnoseologic de acest

fel. Dac\ vom examina cu aten]ie lucr\rile

din acest ciclu, vom observa c\ Turnul Ba -

bel este, a[a cum [i-l închipuie artistul, o

construc]ie mai degrab\ interioar\ decât

una situat\ undeva în calea sim]urilor noas -

tre, care ar putea fi v\zut\ [i eventual a tin -

s\. Într-una dintre imaginile desenate de

Vasile Anghelache, turnul cu pricina nici

m\car nu apare, în locul lui fiind un vast

spa]iu alb, din partea de sus a c\ruia cade

un fir cu plumb deasupra unui orizont rotunjit,

dincoace de care se v\d câteva personaje

burle[ti, dintre care unul bate toba

pentru a atrage aten]ia asupra unui eveniment

epocal care urmeaz\ s\ se petreac\,

40

Însemn\ri­ie[ene


dar care va r\mâne pentru totdeauna în

stadiul de pur\ poten]ialitate.

În alt\ parte, apare un Turn Babel culcat

pe orizontal\, ceea ce sugereaz\ o to -

tal\ relativizare a reperelor în momentul

inevitabilei c\deri a eului neini]iat în mult

prea des întâlnitele [i mult prea sofistica -

tele capcane ale cunoa[terii, iar într-un de -

sen recent intitulat „Jertf\” mâna nev\ zu -

t\ a me[terului Manole o zide[te pe Ana

la baza turnului, ceea ce vrea s\ însemne

c\ oricât de iluzoriu, de ireal ar fi „Babe -

lul” de sub carapacea psihic\ [i afectiv\ a

fiec\rui individ, el nu trebuie l\sat s\ se

pr\bu[easc\ cu niciun pre], pentru c\ a -

cest fapt ar duce inclusiv la ruinarea spe -

ran]ei [i a oric\rei motiva]ii de a crede c\

existen]a are vreun sens.

„Vân\toarea de pe[ti”, cel de-al treilea

ciclu asupra c\ruia m\ voi opri pentru a

fa ce câteva considera]ii, a fost realizat în

de cursul anilor 1989-1990, fiind strâns

legat de atmosfera politic\ [i social\ turbu -

lent\ a acelei perioade. Frica paralizant\

de dinaintea a[a-zisei revolu]ii, incertitudi -

nea [i deruta totale de dup\ consumarea

acesteia i-au transformat pe români în ]intele

preferate ale tuturor pescuitorilor în

ape tulburi, deveni]i peste noapte vân\tori

cinici [i nu de pu]ine ori feroce. Pe[tele a

fost ales de c\tre artist ca simbol al insului

neajutorat împins sub cizma istoriei întru -

cât se num\r\ printre pu]inele viet\]i care

nu reac]ioneaz\ în momentul în care sunt

agresate. „Mu]i ca pe[tii”, incapabili s\ în -

]elegem la timp ce ni se întâmpl\, noi, cei

ce am tr\it acele momente istorice, am fost

[i am r\mas aproape to]i victime ale celor

care s-au jucat [i continu\ s\ se joa ce în

mod iresponsabil (zicem noi, dar pro babil

perfect con[tien]i de ceea ce fac) cu destinele

noastre. Parcurgând în toat\ complexitatea

ei [i acceptând în cele din urm\

adev\rul mesajului dureros al unei astfel

de alegorii dramatice, ne putem permite

totu[i un moment de înseninare, în care s\

constat\m c\ lucr\rile din acest ciclu i-au

prilejuit lui Vasile Anghelache câteva expe -

rien]e tehnico-stilistice remarcabile. M-a[

opri, de pild\, asupra celei intitulate „Ma -

rea vân\toare de pe[ti”, în cazul c\reia ar -

tistul a desenat cu peni]a pe o pânz\ spe -

cial preparat\, rezultatul fiind o imagine

ultrarafinat\ construit\ cu acribie, dar [i

cu o indiscutabil\ elegan]\ a coregrafiei

ductului.

O lume de (re)povestit

Evident, crea]ia lui Vasile Anghelache

mai cuprinde [i alte cicluri, cele mai multe

pensula şi dalta · pensula şi da

Însemn\ri­ie[ene

41


pensula şi dalta · pensula şi da

dintre ele fiind edificate în jurul unor idei,

concepte sau amintiri pregnante, conside -

rate de el ca fiind definitorii pentru ceea

ce vrea s\ exprime [i s\ transmit\ prin întregul

s\u demers plastic. Din p\cate, spa -

]iul nu-mi permite s\ m\ refer, fie [i suc -

cint, la fiecare dintre ele. Nu a[ trece îns\

f\r\ s\ spun vreun cuvânt pe lâng\ lu cr\ -

rile reunite sub titlul „Marchidanul Tubalcain

sau vânz\torul de [oricioaic\”, în ca -

re imaginea unui negustor ambulant care

c\ra în spinare un fel de dulap ticsit cu

m\run]i[uri, provenit\ din anii copil\riei se

metamorfozeaz\ în personajul biblic Tubal -

cain, un de]in\tor al tainelor me[te [u gu -

rilor care cutreier\ ora[ele [i satele vân -

zând pricepere [i „secrete de fabrica ]ie”,

dar [i „[oricioaic\”, adic\ partea întune -

cat\, otr\vitoare a oric\rei interven]ii a o -

mului asupra naturii soldate cu agresa rea

acesteia (poluare, exploatarea ira]io na l\ a

resurselor etc).

„Oedip [i Sfinxul”, un ciclu de [apte

lu cr\ri având ca tem\ cele [apte zile ale

Crea]iei, merit\, de asemenea, m\car o a -

preciere fugar\, iar aceasta ar fi aceea c\

avatarurile celor dou\ personaje, de la inconsisten]a

fizic\ ini]ial\ a lui Oedip, care

se transform\ în a [aptea zi într-un sedu -

c\tor efeb, [i de la prezen]a impun\toare

a Sfinxului din prima zi la umbra care a -

junge s\ fie în cea de-a [aptea, sunt extrem

de bine portretizate, fiind tot atâtea

sugestii sau chei de lectur\ pentru sursele

livre[ti ce stau în spatele lor [i pe care ar -

tistul le-a explorat cu insisten]\ de-a lungul

anilor.

În fine, s\rind peste „Aerul”, „P\s\ ri le”,

„Sperietoarea” sau „Copaci”, cicluri la fel

de interesante [i incitante precum ce le pre -

zentate anterior, m-a[ opri la „Somnul”, un

ansamblu de câteva imagini cu o compac -

t\ înc\rc\tur\ metaforic\, în care este adu -

s\ la orizontul percep]iei noastre o stare cu

totul special\, cea dintre veghe [i adormi -

re, dintre vis [i realitate, stare ori mai bi -

ne-zis atmosfer\ care infuzeaz\ discret nu

numai acest ciclu, ci aproape întreaga cre -

42

Însemn\ri­ie[ene


a]ie grafic\ a lui Vasile Anghe lache, rezultatul

ob]inut fiind un greu semn de între -

bare, ce cade peste ceea ce cu doar o clip\

înainte credeam c\ sunt certitudi nile noastre

indispensabile.

Fire complex\, temerar\, decis\, dar

[i dubitativ\, Vasile Anghelache [i-a construit

în timp o lume mirific\, dar [i terifian -

t\, seduc\toare, dar [i traumatizant\, pla -

uzibil\, dar [i fantastic\, îns\ oricum incon -

fundabil\, o lume populat\ de perso na je

care dau n\v\l\ s-o anime venind din toa -

te direc]iile posibile: din mituri [i din po -

ve[ti semiadev\rate, din realitatea imedia -

t\ [i din rarefiatele sfere ale vis\rii cu o chii

deschi[i, din c\r]i fundamentale citite cu cre -

ionul în mân\ [i din vorbele în vânt aruncate

de unii [i de al]ii, din n\luciri [i co[ -

maruri, din ra]iunea demistificatoare [i din

fantezia dezl\n]uit\. Pentru strunirea [i pu -

nerea sub semnul coeren]ei a acestei a de -

v\rate colec]ii de tipologii [i comporta mente

umane, subumane [i supraumane artistul

recurge la veritabile formule [i so lu]ii

dramaturgice, apelând deopotriv\ la alego -

rii [i paradigme care conduc în cele din ur -

m\ spre imaginea imprimat\ pe hâr tie, de

fiecare dat\ surprinz\toare [i memorabil\.

Impresionant\ este [i paleta foarte lar -

g\ de tehnici pe care Vasile Anghelache

le folose[te, de la desen [i gravur\ la diver -

se procedee mixte care includ acuarela, co -

lajul, interven]ia cu varii culori. La toate a -

cestea trebuie ad\ugate tehnicile specifice

utilizate în cazul picturii biserice[ti (a pictat,

printre altele, Biserica Eroilor Revo lu -

]iei din Bucure[ti): fresc\, ulei, encaustic\.

Prolific f\r\ a fi prolix, extrem de ima -

ginativ, dar f\r\ a intra vreodat\ în zona

delirului imagistic, perfec]ionist f\r\ a pu -

ne piedic\ propriilor lui aspira]ii spre lucrul

bine [i foarte bine f\cut, atent la mo -

ravurile semenilor, pe care le sanc]ioneaz\

f\r\ a fi moralizator, ci doar ironic, contes -

tatar când este cazul [i credincios în toate

împrejur\rile vie]ii, Vasile Anghe la che este

un artist a c\rui oper\ impresio neaz\ prin

amploare, diversitate [i profun zime

Însemn\ri­ie[ene

pensula şi dalta · pensula şi da

43


44

Simona Modreanu

Trupul

de le Miezul Nop]ii

Lidia Cotea, profesor [i cercet\tor ne -

ostoit în ale literelor franceze la Universi -

ta tea bucure[tean\, public\ un volum (L’I -

maginaire du corps chez les écrivains de

Minuit – années ’80-’90, în curs de ap a -

ri]ie la editura L’Harmattan din Paris) în

care î[i propune s\ surprind\ [i s\ redea

„rostirea” corpului specific\ fic]iunilor na -

rative ale scriitorilor cei mai reprezentativi

ai genera]iei ’80-’90, publica]i de editura

Minuit, cea care, în anii ’60, devenea ce -

lebr\ prin reunirea [i lansarea ini]iatorilor

ultimului mare curent literar francez – No -

ul Roman.

Lucrarea este gândit\ ca o ampl\ ana -

liz\ tematic\, elementele structurante fiind

cadrul cultural [i literar al epocii de care se

ocup\ autoarea, dar remarcabil\ este gri -

ja de a l\rgi pe cât posibil aria semantic\

din jurul „corpului”, prin abordarea sferei

disciplinelor socio-umane conexe. De fapt,

Lidia Cotea plaseaz\ corpul într-o intersec]ie

de perspective multiple, iar demersul

s\u, de[i nu îl nume[te astfel, este întru

totul transdisciplinar, deoarece parcurge -

rea disciplinelor al c\ror obiect de studiu

este corpul nu face decât s\ o conving\

de fragmentarea [i limitarea analizelor, determinând-o

s\ caute o viziune unificatoa -

re, transgresiv\, dinamic\.

Construc]ia unei grile de lectur\ viabi -

le, aplicat\ la imaginarul corpului [i axat\

pe triada reprezent\ri, tr\iri, practici ale

corpului apare cu atât mai ambi]ioas\ cu

cât subiectul ales pare mai degrab\ un

concentrat exploziv de interoga]ii decât de

certitudini, iar instrumentarul metodologic

se deplaseaz\ pe nisipurile mi[c\toare ale

unei produc]ii literare în care nu mai exis -

t\ repere clare, nici curente, nici [coli, doar

vagi tendin]e [i un sentiment general de

nevoie de reabilitare a nara]iunii, dup\ va -

lul arid de texte-experiment al genera]iei

anterioare a scriitorilor francezi.

Autoarea reu[e[te chiar din primul ca -

pitol un scurt, dar extrem de limpede [i în

acela[i timp subtil survol al constituirii a -

cestui Nou Nou Roman în câmpul magne -

tic al editurii Minuit, sub pana, îndeosebi,

a lui Jean Echenoz, Jean-Philippe Toussaint,

Patrick Deville, Marie Redonnet,

Eric Chevillard. Foarte bine este nuan]at\

ideea c\ revenirea în vog\ a nara]iunii nu

înseamn\ nicicum redeschiderea unei noi

ere balzaciene, ci o reinventare a poves ti -

George Grosz:

rii, a[ezat\ acum în tipare dezinvolte, inso -

lente, inedite, minimaliste, impasibile, în

care resorturile psihologice tradi]ionale

sunt ignorate, dac\ nu chiar complet r\s -

turnate, pân\ la absurd. Umorul, spiritul

ludic [i pl\cerea provoc\rii cititorului, a

demont\rii tuturor pactelor de scriitur\ [i

lectur\ fac, de asemenea, parte din aceas -

t\ postmodern\ „înviere” a romanului

francez.

De[i nota dominant\ a reprezent\rii

trupului la cei trei autori asupra c\rora se

opre[te cu predilec]ie (Toussaint, Redon -

net, Chevillard) este una negativ-destructiv\,

Lidia Cotea demonstreaz\ str\lucit c\

are distan]a critic\ necesar\ pentru a-l

per cepe [i analiza în toat\ substan]a sa

paradoxal\ – de închidere [i deschidere,

de limitare a eului [i interfa]\ cu lumea,

de fatalitate, dar [i de catalizator al imagi -

narului. Dincolo de identificarea unui prototip

de raportare la corp, tributar unei

anumite viziuni despre lume, autoarea se

apleac\ [i, ba chiar mai cu seam\, asupra

abaterilor de la acest prototip, care defi -

Nud

Însemn\ri ie[ene


nesc inser]ia literar\ personal\ a fiec\ruia

din cei trei autori ale[i. Trei paradigme prind

astfel contur: cea a corpului distrus / deconstruit,

cea a corpului reconstruit [i cea

a corpului în interac]iune, fiecare be ne -

ficiind de ilustr\ri [i comentarii de o fi ne]e

analitic\ de excep]ie.

Parcurgerea – necesar\, de[i, poate,

excesiv dezvoltat\ – a teoriilor despre corp

are meritul de a releva înc\ o dat\ importan]a

ideii de contextualizare, atunci când

vorbim despre o construc]ie simbolic\ atât

de complex\ [i delicat\, atât de variabil\

de-a lungul timpului, în func]ie de dife rite -

le sisteme culturale [i mentalit\]ile aferen -

te. Autoarea trece în revist\, sprijinindu-se

pe opinii dintre cele mai autorizate în do -

meniile respective, toate abord\rile posibile

ale acestei problematici, de la cea mai

arid\, strict medical\, trecând prin cea ar -

tistic\, imprecis\ [i schimb\toare, prin

cea etnologic\, prima care analizeaz\ sistematic

existen]a social\ a corpului [i studiaz\

corpul celuilalt ca revelator al pro -

priului corp (aici, no]iunea de „tehnic\ a

corpului” introdus\ de Marcel Mauss pare

s\ fi re]inut în mod deosebit aten]ia autoa -

rei, al\turi de cea de „imagine a corpului”,

propus\ de Paul Schilder, care integreaz\

trei elemente fundamentale: biologic, psihologic

[i social), pân\ la sociologie [i an -

tropologie, dar [i filosofie. De la princi palii

teoreticieni cita]i, Lidia Cotea re]ine

concepte [i idei care îi vor servi în defini -

rea propriei grile de lectur\ (precum no -

]iunile de „schem\ corporal\” sau „model

postural”), dar în primul rând convingerea

c\ reprezentarea corpului se construie[te

pe un dublu nivel – individual [i social, [i

c\ imaginea este subiectiv\, dinamic\, re -

la]ional\ [i emo]ional\ (a[a cum a sublini -

at-o [i fenomenologul Merleau-Ponty), nici -

odat\ neutr\. Cercet\rile lui Edward Hall

asupra limbajului gestual [i a discursului

despre corp ca fiind intim legat de discursul

despre spa]iu (proxemie) completeaz\

fericit fundalul teoretic din care autoarea

[i-a putut extrage informa]iile pentru a-[i

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

delimita [i rafina apoi propriul instrumentar

metodologic.

Odat\ bagajul conceptual bine asimilat

[i structurat, Lidia Cotea se apropie anali -

Relaxare

tic de opera literar\ a celor trei scriitori

francezi men]iona]i, cu toate nuan]ele [i

diferen]ierile ce se impun. Astfel, persona -

jele lui Jean-Philippe Toussaint, care ar

45


putea fi desemnate aproape ge -

neric prin „Domnul”, au o identita -

te slab\, sunt fiin ]e spectrale, cre -

pusculare, automate iner ]i ale, dar

lipsa de interac]iune real\ cu exte -

riorul le face s\ se concentreze atât

de mult asupra eu-lui, încât sfâr -

[esc prin a-l anula. {i trupul [i spiritul

sunt departe de lume, dar [i de

ele însele, între]inând o va g\ dia -

lectic\ a atrac]iei [i respingerii, la

limita supravie]uirii, de[i corpul o -

cup\ un loc central în scrierile lui

Toussaint.

La Marie Redonnet, procesul

pa re a se accentua, personajele fi -

ind [i mai palide, prad\ unei degrad\ri

progresive, evoluând în -

tr-un univers violent [i recurgând

la dedublare. Dac\ ini]ial ne-am

putut gândi c\ Lidia Cotea a ales-o

pe Marie Redonnet pentru un soi

de echilibrare „politic co rec t\” a

pa nelului de scriitori prin introdu -

ce rea unei „voci feminine”, evolu -

]ia analizei pune în eviden]\ cu cla -

ritate faptul c\, dimpotriv\, niciun

critic literar nu a reu[it s\ o asocie -

ze pe Redonnet cu ceea ce nu mim

îndeob[te feminism sau literatur\

fe minin\. Singularitatea vocii sale

nu are gen.

În ce-l prive[te pe Eric Chevillard,

considerat, pe bun\ dreptate,

de Lidia Cotea ca autorul cel mai

profund [i mai interesant din cei

trei, revolta sa poetic\ rimbaldian\

ilustreaz\ radicalitatea demersului

s\u literar, scriitura în spiral\ [i me -

tamorfoza permanent\, ce va afec -

ta [i corpurile personajelor sale,

textele fiindu-i nesfâr[i te pretexte

pentru alte povestiri posibile. Din

punctul de vedere adoptat de autoare,

Chevillard se preteaz\ cel

mai bine la un studiu complex al

corporalit\]ii, nu doar la nivel de

personaje, ci, ca într-o mise en a -

George Grosz:

Nud

by me vertiginoas\, la nivelul scriiturii

în se[i, aceasta fiind pentru el,

dup\ cum afirm\, „ca un alt corp

vizibil, expus, cu a dev\rat angajat

în realitate, un corp tot mai antrenat,

reactiv, capabil s\ se apere [i

s\ riposteze”.

Toate admirabilele „disec]ii” pe

care le practic\ Lidia Cotea asupra

textelor celor trei scriitori, dincolo

de faptul c\ ilustreaz\ o real\ pasiune

[i abilitate hermeneutic\, ne

conduc la concluzia c\, de fapt, ori -

cât de frumos l-am ambala în mira -

je teoretice [i scheme revelatoare,

corpul r\mâne o prezen]\-absen]\

în literatura contemporan\. Corpul

nu mai este o ax\ a lumii individua -

le, nu mai este elementul unificator

indispensabil con[tiin]ei de sine, nu

mai e acolo unde ar trebui s\ fie,

sau a[a cum am vrea s\ fie, nu mai

e întreg, propor ]io nat, consistent.

Fluiditatea [i metamorfozele sale

maladive sunt urm\rite [i de - corticate

cu mare inteligen]\ [i generozitate

interpretativ\ de Lidia Cotea,

st\pân\ pe arsenalul analitic constituit,

ca [i pe o vast\ [i dificil\ bibliografie.

Elegan]a stilistic\, precizia

frazei [i plasticitatea limbii franceze,

adesea poetic\, dar perfect a dap ta -

t\ demonstra]iei, nu fac decât s\ a -

dauge un plus de atractivitate [i ra -

fina ment unei lucr\ri deosebit de

valoroase.

Prin complexitatea [i dificulta -

tea temei abordate, prin ideile în -

dr\zne]e [i bine sus ]inute argumen -

tativ, prin utilizarea dezinvolt\ a

teoriei [i practicii analizei narative,

volumul Lidiei Cotea reprezint\ o

incitan t\ provocare la noi interpre -

t\ri ale universului aparte creat de

trei reprezentan]i de frunte ai postmodernismului

francez contemporan.

46

Însemn\ri ie[ene


­

George Grosz:

Frumuse]e! Te voi sl\vi!


Dorel Schor

La f\r\ frecven]\

• Când intrarea e cu plat\, toate ie[iri -

le sunt gratuite.

• Oamenii cred `n minciunile mari, pe

cele mici nici nu le iau `n seam\.

• Uneori m\ enervez din scris..., alteori

din citit.

• Unul care a f\cut armata la f\r\ frec -

ven]\...

• To]i au dreptate, dar fiecare altfel.

• Uneori, cea mai bun\ dovad\ de de[ -

tept\ciune este s\ râzi ca prostul.

• Poate un subiect scatologic s\ fie a -

pe tisant?

• Cei mai buni b\rba]i sunt buc\tarii...

• Te-ai coco[at muncind? Poart\-]i demn

cocoa[a!

• Totul e absolut perfect... Bine`n]eles,

la modul relativ.

• A `nceput s\ gândeasc\, ceea ce nu-i

st\ `n caracter.

• Gogo[ile bine dospite sunt goale pe

din\untru.

• De ce s\ nu p\c\tuim? P\catul e creativ!

• Po]i s\ pui carul `naintea boilor. Boi

se g\sesc...

• }i-ai pierdut r\bdarea? Ri[ti s\ n-o

mai g\se[ti.

• S-a clasat primul `ntr-un concurs de

`mprejur\ri.

• La un pahar de vin, `l tragem de cu -

rea [i pe Dumnezeu...

• „S\ tr\i]i o mie de ani!"... Uneori exa -

ger\m pu]in, dar nimeni nu se sup\r\.

• Nu trebuie s\ fi patriot ca s\ nu furi.

• ~n horoscopul so]iei scria c\ va primi

ni[te bani. I-am dat imediat.

• Nu a citit nici o carte de la Gutenberg

`ncoace...

• Un discurs lung m\ convinge mai mult

decât unul foarte lung.

Însemn\ri ie[ene

• Are pumnul mai mare decât capul.

Ce pumn! {i ce cap!

• Paharul e pe jum\tate plin sau gol?!

Un pahar mai mic ar rezolva problema.

• S-a jurat pe copiii ei c\-i...fat\ mare.

• Unii m\ bârfesc peste tot. Problema

e c\ spun adev\rul.

• Un gunoi `ntr-un loc curat sa re `n ochi

..., o strad\ plin\ de gunoaie, mai pu]in.

• Azi a fost foarte rece. Noroc cu `nc\l -

zirea global\!

George Grosz:

• Pe unul nu `l laud, pentru c\ nu-l cu -

nosc, pe altul nici atata, tocmai pentru c\

`l cunosc...

• ~n Orient m\ orientez... {i in Occident?

• De unde nu-i, numai Dumnezeu nu

cere!

• Unii mint [i când respir\.

• Exist\ pro[ti buni [i de[tep]i r\i, dar

cel mai grav este c\ exist\ [i pro[ti r\i.

• O calitate `n exces devine defect.

• Frica de neprev\zut e ca frica de

câini, pentru c\ mu[c\ pe nea[teptate.

• Poate c\ insul nu se preface... Poate

e chiar prost.

• Adev\rul se decide prin vot?

• Fermoarului nu i se d\ aten]ie decât

dac\ ai uitat s\-l `nchizi.

Predicatorul

ziceri · ziceri · ziceri · ziceri · z

47


controverse ∙ controverse ∙ co

48

Adrian Dinu Rachieru

O istorie politic\ a literaturii

române postbelice

„Noul“ Camil

[i proba erosului (2)

„Nu cred decât `n personalitatea mea.”

(Camil Petrescu)

Un dublu paradox, prelungit [i într-o

posteritate deloc somnoroas\, sigileaz\

destinul febricitantului Camil Petrescu,

spirit proteic, problematizant, contrariant,

unanim recunoscut ca reformator fanatizat

al romanului autohton. [i care, ciudat,

la cap\t de drum, prin trilogia (netermina-

t\), închinat\ lui B\lcescu (Un om între

oameni, I-III, 1953-1957), parafeaz\, în

e poca realismului socialist, o reîntoarcere

la o faz\ revolut\, repliere sanc]ionat\ dur

de I. Negoi]escu ca „o tragic\ abdicare de

personalitate” (1, 248). Categoric, nota

a cela[i critic, dup\ Camil Petrescu (1894-

1957) „se scrie altfel în proza româ neas -

c\” (1, 249); autorul de Teze [i antiteze

(1936) trebuie în]eles, îns\, prin întregul

personalit\]ii sale, de chinuitoare mistuire

l\untric\ [i halucinan]\, cu voin]\ de sistem,

cu necurmat\ fermenta]ie ideatic\,

atras irezistibil de „jocul ielelor” (ideilor).

Ca vector al aclimatiz\rii „proustianismului”,

acreditat, ca atare, în aceast\ ipos ta -

z\, de numeroase voci critice, Camil Pe -

trescu pleda pentru centralitatea eului, flu -

xul de con[tiin]\ („curgere de st\ri interi oa -

re”), concentrarea / încorporarea tem po ra -

lit\]ii narative doar în prezent, pier zând

omniscien]a. Ulterior, teza a fost p\ r\sit\

de unii exege]i în favoarea „stend halismu -

lui”, sesizat, primul, de Al. Paleologu. Ba

chiar, dup\ Alexandru George, Camil, cu

sensibilitatea-i ultragiat\, ca dramaturg du -

blat de un poet – ar fi neprousti an, „pro -

pu nerile de realitate”, paginile de intros -

pec]ie (acele investiga]ii din interior, cum

zicea autorul), insistând, sub teroarea luci -

dit\]ii, pe dramatismul existen]ei. [i, finalmente,

dezicându-se, cu inconsecven]e ra -

pid taxate, de „noua structur\”, odat\ cu

instalarea noului regim. Cel care era un „pa -

sionat al zonelor eterate” (cum scria prin

1945), recunoscând chiar „z\d\rnicia scri -

sului” (1947), de[i cu vederi de stânga [i

i mens prestigiu, lansa unele afirma]ii care

nu puteau conveni diriguitorilor; i se cer al -

te opere [i scriitorul, cândva înnoitor, „se

învoie[te”, constata Marian Popa (2, 682).

Dovede[te „o supunere fanatic\” (3, 76) la

exigen]ele epocii (urmându-i directive le),

„renun]\ la sine” [i îmbr\]i[eaz\ cu fre nezie

lumea nou\. Va reface Jocul ielelor, ti p\ -

re[te piesele B\lcescu (1948) [i Cara gia le

în vremea lui (1957), veritabile „reconstru -

iri” (nu reconstituiri, sesiza M. Popa), por -

ne[te romanul monumental Un om în tre

oameni, bine scris, dar falsificând Isto ria.

{i mai curios e c\ acest campion al lite -

raturii confesive, vizând, se [tie, comporta -

mentismul, nu tr\irile abisale, refuz\ Jurna -

lul, taxat drept „f\r\ sens”. Promisele no -

te zilnice, acoperind intervalul 1927-1940

(v. edi]ia îngrijit\ de Mircea Zaciu, 1975,

inevitabil cro[etat\, la Cartea Româ neas -

c\; Florica Ichim, în 2003, la editura Gramar)

prezint\ mari pauze, diaristul, vizitat

de gândul sinuciderii, scrie „cu sil\”, e inte -

resat, cu deosebire, de „caietele filoso fi ce”.

Dac\ totu[i, episodic, se încredin]eaz\ pa -

ginii, el vrea s\ l\mureasc\ posteritatea;

ei i se adreseaz\. Se dezice de „titanismul

adolescen]ial” al genera]iei, e înconjurat,

bineîn]eles, de contemporani

infernali [i atunci, „desfigurat

de neîn]elegerea celor din jur”,

acest „ibovnic al ideilor” (cum

l-a v\zut Virgil Ierunca) transform\

jurnalul într-un album

de r\fuieli. Firesc, colc\iala ad -

versit\]ilor, s\r\cia, insuccesul,

boala (surzenia, o mo[tenire

a r\zboiului), complexul tat\lui etc., îl

de prim\; dar, recunoa[te, e „obligat s\ se

realizeze”. Din p\cate, acest „confesiv pro -

fund sceptic” (4, 300), încredin]at c\ scri -

sul falsific\ tr\itul, ne propune un jurnal

„f\r\ mari revela]ii”, constata, îndrept\]it,

Ion Simu] (4, 302). Totu[i, s\ recu noa[tem,

pe urmele lui Vladimir Streinu, c\ „ten din -

]a la autenticitate” este numitorul comun al

operei sale, unificând, în ipostazieri succe -

sive, multiplele-i preocup\ri, deseori contradictorii.

Inevitabile, credem, astfel de

manifest\ri în conflict apar]ineau unui agi -

tat, „înfrigurat”, exaltat, „r\sf\]ându-se în

propria-i personalitate” (scria acid, dar e -

xact, E. Lovinescu, în Memorii). Opera lui

Camil Petrescu este spectacolul unei personalit\]i,

sedus\ de voin]a autenticist\. Re -

fuzând demiurgia, supersti]ia stilului, „ghe -

toul estet” în favoarea dramei cunoa[terii.

Fiindc\, în fond, romanele sale „sub stan -

]ialiste”, prin discutabila „revolu]ie prousti -

n\”, pledau pentru l\rgirea frontierelor;

concept elastic, redimensionat, autenticismul

se voia integrat în structurile culturii mo -

derne, blamând literatura „anacroni c\”

(printre „vinova]i”, [i Dostoievski!) Dinco -

lo de e[afodajul doctrinar, explicitat repe -

tat, în varii împrejur\ri, Camil Petres cu dorea

„participare la concret”. Un concret

care, refuzând realismul naturalist („cea

mai odioas\ form\ literar\”, zicea autorul

Patului lui Procust), cultiva arta pentru a -

de v\r. Adic\ un concret care posed\ semnifica]ie;

or, singura realitate care poate fi

povestit\ ar fi „con]inutul (meu) psiholo -

gic”. Iat\, r\spicat formulat [i acceptat,

meritul de inovator, incontestabil (recu no[ -

tea G. C\linescu), criticul notând memora -

Însemn\ri ie[ene


il c\ marile romane camilpetresciene pro -

pun o vibrant\ simfonie intelectual\.

Purtând b\t\lii pe cont propriu, cu alu -

r\ [i elanuri de „erou napoleonian”, Ca -

mil Petrescu v\de[te o teribil\ sete de afir -

mare. Condi]ia bastardului, experien]a fron -

George Grosz:

tului (r\mas cu o infirmitate auditiv\), cri -

zele de orgoliu etc., îl îndrept\]eau pe

Marian Popa s\ afirme c\ „biografia sa începe

odat\ cu tinere]ea” (5, 5). Acel scriitor

nou, anun]at de Tudor Vianu, debuta,

în iunie 1919, în Sbur\torul, cu poezii (Ci -

Eva, prietena mea

clul mor]ii) [i va dovedi, fiind „omul antite -

zelor”, urm\rit de insuccese, dar „obligat s\

se realizeze”, c\ are fibr\ de polemist. El

„lucreaz\” în opozi]ie cu ceva sau cineva,

inclusiv cu sine. Pân\ [i comediile sale au

tent\ polemic\ (vezi tentativa de reabili ta -

re a lui Mitic\ sau „disputa” cu teatrul pirandellian).

Ca dovad\, [i avalan[a m\r tu -

risirilor contradictorii, rod al ciudatului mi -

xaj dintre naivitate [i vanitate, dezv\luind

un egotist în c\utare, ecou (posibil) al unui

Pietro Gralla, protagonist convins c\ tine -

re]ea „nu poate fi legat\”, fixat\, înfrânt\.

De febrilitate adolescentin\, ocolit de succes,

acuzând opresiuni, Camil poart\ com -

plexul orfanit\]ii; are orgoliul hipertrofiat

[i traverseaz\ descuraj\ri periodice. Invo -

c\ lec]ia camaraderiei, înv\]at\ exemplar

în lunile de tran[ee [i deplânge adversi t\ -

]ile coagulate în juru-i, f\cându-l s\ se sim -

t\ un „tren deraiat”. Tinere]ea sa, mar ca -

t\ de e[ecul politic în experien]a or\vi]ea -

n\, demiterea din înv\]\mânt, refuzul de

a fi jucat cu teatrul s\u „nonscenic”, oferta

de teoretician de o „candoare ridicol\”

(cum însu[i recuno[tea la „întâmplarea Mi -

oara”, în 1926, o premier\ ratat\) îl ex -

pun unor reac]ii circumspecte, hilare, b\[ -

c\lioase. Un Fals tratat pentru uzul au -

torilor dramatici, redactat în prip\, doctoratul

din 1937 cu Modalitatea estetic\

a teatrului, Seminarul de regie experimen -

tal\ (1945) dovedesc, îns\, tenacitatea

unor preocup\ri, sus]inând, se în]elege,

propria-i dramaturgie, întins\, neglijabil\

(exceptând piesa Danton, din 1931, cea

mai rezistent\), nescutit\ de abunden]a indica]iilor

de regie. Camil, dorind a ]ine to -

tul sub control, impune „tiranic” (observa

Alex {tef\nescu) un anume tip de lectur\,

supraveghind sever rela]ia cu cititorul.

Cronicar, regizor, teoretician, Camil Petres -

cu e, totu[i, primul teatrolog serios.

Cum e foarte grijuliu cu timpul („timpul

meu unic”), lucreaz\ cu program, respectând

o etapizare precis\. Pe ruta poeziedramaturgie-proz\

(ca trepte simbolice) va

ajunge / se va întoarce la filosofie, orgo -

controverse ∙ controverse ∙ co

Însemn\ri ie[ene

49


controverse ∙ controverse ∙ co

George Grosz:

Scandal

liul s\u suprem, procurându-i „bucurii intime”.

E de în]eles de ce Doctrina substan -

]ei, tratatul s\u filosofic, va fi depus la Bi -

blioteca Vaticanului iar romanele „substan -

]ialiste”, în]elegând fluxul de autentici tate

diferit de tr\irismul eliadesc, încalc\ gra -

ni ]ele consacrate ale genului. Arta, ca for -

m\ a cunoa[terii, se deschide translite ra rului.

Utopia lui Camil urm\re[te un des tin

de culturalizare pe axa devenirii. Ca noocrat,

el e convins c\ stârpirea r\ului e po -

sibil\ prin „autoritatea istoric\ a noocra ]i -

ei”. Muncitorii intelectuali, impunând ordinea

noocrat\, vor conduce lumea, consfin]ind

„cea din urm\ revolu]ie”, credea

orgoliosul scriitor, extinzând programul

no ocratic („o noocra]ie concret\ [i politi -

c\”) la scar\ planetar\.

Vehemen]a programatic\ mascheaz\,

îns\, inconsecven]ele omului. Dezorientat,

isteric, catastrofic (cum îl încondeiaz\ M.

Sebastian în Jurnal), Camil a fost fluctuant

[i în prieteniile sale, afirm\, cu probe fragi -

le, M. Iov\nel, într-o „monografie ideolo -

gic\”, consacrat\ „evreului improbabil”

(6, 206). Cel mai bun prieten al lui M. Sebastian

(acesta, deloc „ovrei” în spirit, de

care se sim]ea „cel mai aproape literar”) e

denun]at de tân\rul critic ca un „antisemit

autentic” (6, 204), ceea ce pune, nejustifi -

cat, sub semnul întreb\rii, o „prietenie re -

al\, recunoscut\” (v. Note zilnice). Pa radoxal,

etichetat ca filosemit, „vândut” e -

vreimii, de c\tre cei de la Universul, el de -

vine, astfel, victima de lux a jargonului an -

tisemit, doar pe baza unor observa]ii pri -

vind „esen]ialismul rasial”, de[i, se [tie, nu

s-a putut „desface” din prieteniile evre -

ie[ti. Dac\ ipostaza antisemitismului, discutabil\,

poate fi sus]inut\ sau contestat\

cu egal\ fervoare, o alt\ prejudecat\ pare

mai greu de dislocat. Ar fi vorba despre

omul Camil, ezitant, r\v\[it, neîncrez\tor,

în pofida aparen]ei infaibilit\]ii, complexat

(purtând cicatricile unei copil\rii „ascun -

se”), izolat, r\bufnind orgolios, oscilant în

dispozi]iuni suflete[ti (inclusiv sentimenta -

le), configurând un portret pe care Marian

50

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

Popa îl a[eaz\ sub pav\za „contradic]iei

armonioase” (5, 20). S\ fie Camil „un lu -

cid” (Pompiliu Constantinescu), un „inte -

lectualist” (T. Vianu), un „solitar impulsiv”

(G. C\linescu), un romantic incurabil, infla -

mat de patetism [i eroism (M. Ungheanu)

sau toate la un loc? În fond, excluzând cu

Bertolt Brecht

fermitate obiectivarea în roman, Camil

Petrescu este, sub multiple înf\]i[\ri, personajul

propriilor romane (7, 177), reduc -

tibil la „absolutismul erotic” al protago ni[-

tilor. Fiindc\, negre[it, în cele dou\ mari ro -

mane interbelice, îndeosebi, „erosul ]i ne lo -

cul ideologiei” (7, 177). Iar literatura, pentru

Camil, nu reprezenta decât „un fel de

trecere spre filosofie”, m\rturisea cate go -

ric într-un interviu, cules în Vremea (8, 90).

„Aventura” sa scriptic\ deriv\, a[adar,

din substan]ialism, o filosofie a totului, râv -

nind „o concep]ie întregitoare”. Fenomenologia

husserlian\ r\mâne „muza” lui Ca -

mil Petrescu (6, 203), de[i el încercase s\

împace dou\ doctrine în conflict, altoind

Filosofiei substan]ei [i intui]ionismul lui

Bergson. Erosul, oricum, este, în viziunea

sa, „integrat” în substan]\, se manifest\ în

via]a de cuplu (decalajele iscând cumplite

tensiuni) [i „func]ioneaz\” ca stimulent al

cunoa[terii. „Anulând c\r]ile cu happy-end

erotic”, conchidea Marian Popa (5, 58),

Camil face din rela]ia erotic\ o dram\. Ars

amandi, cavalerismul eroilor (mereu în e -

roare, victime ale autosugestiei, traversând

„desocializarea”, observase Valentin Ta[ -

cu) probeaz\, dincolo de „dispre]ul perfid”,

cu adieri de misoginism (9, 672), o

vanitate r\nit\, problematizant\. Demo nul

cunoa[terii (libido sciendi) se insinueaz\

cotropitor, în sensul unui eminescian „cu -

tremur al nervilor”, definind dragostea ca

fenomen intelectual, scria Irina Petra[ (10,

111). Esen]ialmente, îns\, conform unor

opinii consacrate, erotica camilpetresci a -

n\ exprim\, exploziv-suferitor, prin hiperlucizii

ei protagoni[ti, dilematici, neadap -

tabili, un poten]ial vanitos (l’amour vani -

té), conducând implacabil spre un dez no -

d\mânt tragic. Eroii, fie [i naratori auxi -

liari, „se supravegheaz\ neîncetat” (10,

21), contrapunând ra]iunea [i pasiunea.

Constructor de antiteze, fin dialectician,

vehiculând idei „preexistente” experi en -

]elor (cf. Tibor Hergyán), Camil Petrescu

[tie prea bine c\ „via]a este contrazicere

[i lupt\ cu moartea”. Încât, confruntarea

„a dou\ esen]e biologice” (zicea Pompiliu

Constantinescu, în sensul unui nedeclarat

r\zboi al sexelor) se desf\[oar\ prin perso -

naje tipizate, eviden]iind pr\pastia dintre

ideal [i real, chiar dac\ asist\m la o multi -

plicare a perspectivelor. Rezult\, constata

G. C\linescu, un lung „monolog nervos”,

controverse ∙ controverse ∙ co

Însemn\ri ie[ene

51


controverse ∙ controverse ∙ co

52

autorul dovedindu-se un analist expert („[ti -

in]ific”) al marilor pasiuni, developând, în

Patul lui Procust, „o poetic\ explicit\” (9,

666). Ceea ce vrea s\ prind\ Camil ar fi toc -

mai „autenticitatea halucinant\ a subiecti -

vit\]ii”, devenirea sufleteasc\, fluidul. Adi -

c\ morfologia organic\, „dizolvarea no]iu -

nilor solide”, nu cauzalitatea exprimat\

matematic. Altfel spus, prin program, poa -

te fi apropiat, f\r\ false ezit\ri, de vremu ri -

le postmoderne, autorul recunoscând franc:

„din mine însumi, eu nu pot ie[i”. Pe bu -

n\ dreptate, Marian Popa va trage concluzia

c\ scrierile sale sunt „indirect auto -

biografice” (5, 202), propria-i onestitate

somându-l s\ nareze la persoana întâi; [i,

chiar dac\, prin polifonia vocilor, difer\

persoana narativ\, viziunea nu se schim -

b\. Posibil, acolo s-au cuib\rit [i nefericiri -

le din via]a privat\, alimentând neîmblân -

zitul frison interogativ.

Opera postbelic\ a lui Camil Petrescu

intr\ în conflict cu propriile teze. Cel care,

în 1931, se considera „f\r\ perspective”,

ader\ acum definitiv (5, 16), într-un context

sumbru, acuzând imixtiunea cres cân -

d\ a politicului, polarizând câmpul literar.

Ca redactor [i redactor-[ef la Revista Funda -

]iilor Regale, în dou\ rânduri (1934-1941;

1944-1947), r\spunde, în ultimii ani, ce -

rin]ei „realfabetiz\rii intelectualilor”, se a -

l\tur\ pletorei de „adezioni[ti” la stânga,

cum sesiza Miron Radu Paraschivescu. Un

Al. Rosetti întrevedea, [i el, „o splendid\

dezvoltare” dup\ lovitura de stat de la 23

August 1944, marcând „triumful demo cra -

]iei” (RFR, nr. 9-10/1947). [i Camil va re -

ac]iona, atacând pe „bog\ta[ul Mihai”, un

rege izolat, f\r\ „intui]ia oamenilor de cultur\

adev\rat\”, care s\ p\storeasc\ Fun -

da]ia, testatorul acceptând „n\cl\iala ve -

le itar\” (11, 302). Radiografiind acel pei -

saj confuz, de un totalitarism disimulat, M.

Ni]escu descoperea „o lupt\ surd\, dispe -

rat\ [i inegal\” (12, 21), iluzionându-se c\

for]ele de stânga ar fi fost minoritare, peri -

ferice, cu impact neglijabil. Preluat, „valo- George Grosz: Berlin – Friedrichstrasse

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

Scen\ de strad\

rificat”, ultimul Camil va fi prompt r\spl\ -

tit; intra, în noiembrie 1948, într-o Acade -

mie purificat\, va primi, în 1949, Premiul

de Stat pentru piesa B\lcescu, confec ]io -

nat\ la comand\, amendat\ ideologic, sa -

lutând primul an republican [i „ma[ina

re volu]iei”. {i prima sa pies\, Jocul

ielelor, cosmetizat\, devenea, brusc, actual\,

în contextul anilor ’50, discursul lui

Praida, neîncrez\tor în intelectualii r\t\ci]i

„în i]e le ideilor”, pledând pentru „gândirea

laolalt\”. „Cooperarea ideologic\” (9,

674) d\ roade. Sub presiunea revolu]iei

„mono- culturale”, noul Camil aduce în

scen\, în câteva nuvele „executate”, pe

canavaua tradi]ionalismului epic, personaje

vechi, reabilitate, asortate re]etarului.

Cei care pl\tesc cu via]a (1949) rescrie,

din pers pectiva unui gazetar înfometat

(fire[te, La dima), episodul sângeros din

13 Decem - brie 1918; Turnul de filde[,

M\nu[ile, Moartea pesc\ru[ului, Un

episod (în ca re reconstituie falsificator atmosfera

pri me lor zile dup\ actul

insurec]ional de la 23 Au- gust), apoi Caragiale

în vremea lui (1952), cu un Titu

Maiorescu caricaturizat, se înscriu liniei

impuse de ideologii de serviciu. Tolerat,

docil, neputincios, acuzând surdinizat –

potrivit altor m\rturii – „condi]iile bestiale”,

Camil Petrescu abdic\, „taie” conform

indica]iilor monitorilor politici,

pozând în „protectori” (Aurel Baranga, N.

Novicov, Ion Vitner etc., obligându-l s\-[i

recunoasc\ „vinov\]ia”). Reluat în roman,

subiectul B\lcescu îl oblig\ la o trudnic\ do -

cumentare; continu\ piesa, tras\ într-un

scenariu de film, cerut de N. Bellu, în]esat

de sugestiile referen]ilor. Excedat, se pare,

de cele zece variante, compune cronica stufoas\

a unei epoci, sufocat de fi[e, vizând,

pe baza „deduc]iei concrete”, o „reconstituire

[tiin]ific\” (cf. D. Micu). Miza ar fi

fost, îns\, alta. Reabilitat, prozatorul ar fi

vrut s\-[i salveze sistemul filosofic, evident

indezirabil. Romanul istoric Un om între

oameni, neterminat, cu un B\lcescu aban -

donat la Paris, nu [arjeaz\, din fericire,

controverse ∙ controverse ∙ co

Însemn\ri ie[ene

53


controverse ∙ controverse ∙ co

epoca. Scris „din birou”, cum îl acuza I.

Vitner la Conferin]a (secret\) Uniunii Scriitorilor

din iulie 1955, fabulos pl\tit, roma -

nul a fost, zicea Horia Stamatu, o „oper\

de tr\dare”. Dac\ Alex {tef\nescu vorbea

despre un „uria[ morman de moloz lite rar”

(13, 172), Mihai Zamfir îl plasa, din pers -

George Grosz:

Portretul Annei Peter

pectiva „dublei focaliz\ri”, în vecin\ tatea

capodoperei (în România literar\, 1 martie

1984), remarcând jocul regresiv, res -

pectiv actualizant, încorporând în textura

epic\ date posterioare evenimentului.

Într-o carte obez\, consacrat\ unei Re -

volu]ii, respectând pozitivismul documentar,

apter, Camil Petrescu face din B\lces -

cu „cauza sa”, observa Cornel Ungureanu

(14, 353), proiectându-se în figura revo -

lu]ionarului. Un „suflet tare”, cu o via]\

„hot\rât\”, sacrificial\, tr\it\ intens, ar -

zând în numele unei misiuni; iubind febril

Patria (ca unic\ iubit\, tem\ exersat\ [i de

G. C\linescu), „lacom de timp”, dorind „s\

înf\ptuiasc\ peste m\sur\”. Interesat de

c\rtur\rie (c\r]ile fiind „r\d\cinile vie]ii”),

dar anagajându-se, cu ardoare, pentru triumful

cauzei, în]elegând c\ victoria e posibil\

prin solidarizare (vezi discursul lui B\l -

cescu în t\b\c\ria lui Dobrovici, cerând

muncitorilor „s\ ne leg\m”). Ultimul ro -

man al lui Camil Petrescu se vrea un ta -

blou total al epocii, evocând, deopotriv\,

via]a mizer\ a ]\ranilor, traiul or\[enilor [i

atmosfera saloanelor literare. Printre atâ -

tea romane plate [i versuri agitatorice, a -

[ezate exemplar-triumfalist sub reflectoa -

rele primului deceniu republican, Camil

Petrescu trece, evident nemul]umit, în pa -

ginile trilogiei, în cre[tere arborescent\,

suportând prefaceri, corecturi [i variante.

Contradic]ia, nu neap\rat oportunismul,

îl define[te; dar [i o încredere fanatizat\,

iubindu-[i cu patim\, dezn\dejde [i furie,

neamul, dorind a-i asigura, prin genialoida

sa personalitate, gloria cultural\. Capabil

de „enormit\]i”, „v\zând” idei, Camil Petrescu

a fost – nota G. C\linescu într-un

articol-necrolog (v. A murit Camil Petres -

cu?, în Contemporanul, 17 mai 1957) –

„un mare cerebral”.

Repliat în notele (sale) promis-zilnice,

în fond un dosar de m\rturii sincopate, pentru

uzul posterit\]ii, Camil spera s\-[i construiasc\

o imagine „loial\”, conving\toare

prin veracitate (15, 129). Diaristul iden -

tifica dou\ moduri de „a trece satisf\c\tor

prin via]\”: având ca aliat norocul sau / [i

dovedindu-te lucid [i loial. În rest, nota Ca -

mil, „mizerie didactic\”. Surprinde, îns\,

în pofida eclipselor de luciditate, acuitatea

unor observa]ii sociologice, denun]ând resorturile

tenebrosului mecanism succesu al.

Ins conflictual, în r\zboi cu lumea (culpabi -

54

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

lizat\ otova), Camil denun]\ „regia fai mei”,

grija obsesiv\ a unora de a-[i administra

gloria. El, un biruitor, de fapt, cople[it de

spaimele singur\t\]ii, cel care autorizase

(vorba lui Sebastian), prin romanele sale,

o altfel de scriitur\; romane capitale, ne -

gre[it, care, constata Al. Piru, „nu i-au a -

Autoportret

dus laurii sconta]i” (16, 333). Scriitorul se

înfl\c\ra lesne, avea o gravitate volubil\,

„tutuia ideile generale”, î[i amintea Paul

Georgescu (17, 158). Spitalizat, sub perfuzii,

potrivit unor martori, ultimul Camil,

stins, golit de iluzii, prin acel „nu mai am

nimic de spus”, recuno[tea c\, nescriind,

via]a devenise inutil\. Contemporanii (ignari,

bineîn]eles) nu [i-au dat seama, sublinia

„balcanicul” Paul Georgescu, pe lân -

g\ ce mare scriitor au trecut...

NOTE:

1. I. Negoi]escu, Istoria literaturii ro mâ ne,

vol. I (1800-1945), Editura Minerva, Bucu re[ti,

1991.

2. Marian Popa, Istoria literaturii ro mâne

de azi pe mâine, vol. I, Funda]ia Luceaf\rul,

Bucure[ti, 2001.

3. Cornel Ungureanu, Proza româneasc\ de

azi, Editura Cartea Româneasc\, Bucure[ti, 1985.

4. Ion Simu], Camil Petrescu, un confesiv

paradoxal, în V\mile posterit\]ii: secven]e de

istorie literar\, Editura Academiei Române,

Bucure[ti, 2012.

5. Marian Popa, Camil Petrescu, Editura

Albatros, Bucure[ti, 1972.

6. Mihai Iov\nel, Evreul improbabil. Miha -

il Sebastian: o monografie ideologic\, Editura

Cartea Româneasc\, Bucure[ti, 2012.

7. Valentin Ta[cu, Procesul de desocia li za -

re a personajului camilpetrescian, în De la N.

Filimon la G. C\linescu (Studii de socio logie

a romanului românesc). Cu un studiu introduc -

tiv de Paul Cornea. Editura Minerva, Bucure[ti,

1982.

8. Vasile Netea, Interviuri literare, Editura

Minerva, Bucure[ti, 1972.

9. Nicolae Manolescu, Istoria critic\ a lite -

raturii române. 5 secole de literatur\, Editu -

ra Paralela 45, Pite[ti, 2008.

10. Irina Petra[, Camil Petrescu. Schi]e

pentru un portret, Editura Demiurg, 1994.

11. apud Delia Ungureanu, Poetica Apo -

ca lipsei. R\zboiul cultural în revistele literare

române[ti (1944-1947), Editura Universit\]ii

din Bucure[ti, 2012.

12. M. Ni]escu, Sub zodia proletcultismului.

Dialectica puterii, Editura Humanitas, Bucure[ti,

1995.

13. Alex {tef\nescu, Istoria literaturii ro -

mâne contemporane (1941-2000), Editura

Ma[ina de scris, Bucure[ti, 2005.

14. Cornel Ungureanu, Istoria secret\ a litetaturii

române, Editura Aula, Bra[ov, 2007.

15. Ioan Holban, Literatura subiectiv\, I.

Jurnalul intim. Autobiografia literar\, Editura

Minerva, Bucure[ti, 1989.

16. Al. Piru, Istoria literaturii române de la

început pân\ azi, Editura Univers, Bucure[ti,

1981.

17. Florin Mugur, Vârstele ra]iunii. Convorbiri

cu Paul Georgescu, Editura Cartea

Ro mâneasc\, Bucure[ti, 1982.

controverse ∙ controverse ∙ co

Însemn\ri ie[ene

55


pe margini de carti

-

· pe margini

-

56

Cornel Ungureanu

Mircea Muthu

`ntre bibliografii vechi [i noi

Mircea Muthu a scris c\r]i importante

sau foarte importante privind geografia li -

terar\ a României – despre felul în care ne

definim drept cultur\ sud-est european\.

Asupra rela]iei noastre cu literaturile central-europene.

Literatura român\ [i spiri -

tul sud-est european (vol. I-III) [i Bal ca -

nismul literar românesc (vol. I-III) sunt

sinteze-pilot în cercetarea fenomenului

cultural european. Este, sau ar trebui s\

fie. În Geografia literar\ a României, azi,

I. Muntenia ar\tam cât putea ad\uga Ma -

ria Todorova sintezei sale numit\ Balcanii

[i balcanismul (carte de vârf a cercet\rii

acestui spa]iu) dac\ în bibliografia sa intrau

[i cercet\rile lui Mircea Muthu. Am

fost bucuro[i s\ select\m, pentru antologi -

ile grupului A treia Europ\, – grup timi [o -

rean care studia literaturile Europei Centrale

– studii ale domniei sale care puneau în

valoare rela]iile Europei Centrale cu culturile

sud-estului european. Iat\ de ce mi

se pare (scriam [i alt\dat\) c\ Biblio grafia

lui Mircea Muthu, Europa de sud-est în

memoria cultural\ româneasc\ trebuie s\

ne atrag\ aten]ia, din nou, asupra vastelor

cercet\ri ale exegetului. Dar [i asupra ne -

cesit\]ii de a studia „împreun\” literaturile

sud-estului european. Mircea Muthu î[i a -

[eaz\ Bibliografia sub semnul unui motto

a lui Victor Papacostea din 1936:

„Via]a nici unui popor balcanic nu poa -

te fi studiat\ separat. Ea ne înf\]i[eaz\

imaginea geometric\ a unor cercuri care

se întretaie cuprinzând arce comune. Cer -

cetarea [tiin]ific\ în Peninsula Balcanic\ –

în lingvistic\, istoriografie, folclor, econo -

mie, art\, literatur\ etrc. – nu mai poate

fi ferecat\ în sec]iuni na]ionale, ci unificat\

printr-o strâns\ cooperarea intelectual\

[i prin aplicarea tenace a metodelor

comparate în câmpul tuturor disciplinelor

amintite mai sus.” Textul lui Victor Papacostea

era din 1936, cercetarea lui Mir -

cea Muthu (a[a cum arat\ prefa]a auto r-

ului, Memorie [i proiect) se încheie în decembrie

2010. Din 1936 pân\ în 2010,

sud-estul european a trecut printr-un [ir de

modific\ri care au pus la încercare me -

moria exege]ilor acestui spa]iu. Anii celui

de al doilea, perioada r\zboiului rece, de

mare intensitate în deceniul al [aselea,

George Grosz:

mai îmblânzit în deceniul al [ap -

telea [i al optulea, anii Cortinei

de fier, pr\ bu[ite în anii nou\zeci,

dar [i no ua hart\ a ]\rilor balca -

ni ce – noi le rela]ii politice [i, în

consecin]\ culturale, au creat a -

propieri urgente, dar [i falsuri în

„memoria cultural\” – în geogra -

fia literar\ a acestui spa]iu. Bibliografia

lui Mircea Muthu pune u -

nele lâng\ altele c\r]ile esen]iale [i cele

pro vi zorii, volumele „obligatorii” pentru

în]e lesurile acestui spa]iu, dar [i cele subordonate

fericit sau nefericit istoriei.

Memoria cultural\ a fost mereu legat\

de ini]iativele, de energiile, de d\ruirea, de

prieteniile unor autori care au [tiut s\ se

sustrag\ interdic]iilor. Interdic]iilor, dar si

suspiciunilor, r\zboaielor sau conflictelor

alimentate de istoriile balcanice.

Ce se întâmpl\ dup\ 2010, cifra de aur

a Bibliografiei lui Mircea Muthu? Pentru

unele dintre ]\rile balcanice rela]iile cu Ro -

Dragoste de via]\

Însemn\ri ie[ene


mânia devin mai intense, pentru altele, sl\ -

besc. Regionalizarea î[i joac\ [i ea c\r]ile,

ca [i autoritatea liderilor culturali. Pentru

rela]iile cu Serbia, cu Bulgaria intensitatea

dialogurilor cre[te, pentru Grecia, Croa -

]ia, dialogurile se duc prin translatori –

prin intermediul versiunilor în limba engle -

z\. Poate cele mai vii rela]ii se desf\[oar\

cu scriitorii din Serbia, tocmai fiindc\ exis -

t\ o bun\ continuitate asigurat\, pe de-o

parte, de tradi]iile instaurate de Adam Pus -

lojici [i prieteni s\i (Nichita St\nescu, Ra -

domir Andrici, Petre Stoica, Anghel Dumbraveanu,

Srba Ignjatovici), pe de alt\ par -

te, de scriitori bilingvi care garanteaz\ cali -

tatea dialogului. Slavomir Gvozdenovici,

Ivo Muncian, Liubi]a Raichici, Liubi]a Perina]

Stankov, regretatul Ioan Radin, Lucian

Alexiu sunt nume pe care trebuie s\

le re]inem. Cu apari]ia tân\rului Alexandar

Stoicovici, coordonator al unei importan -

te antologii de literatur\ sârb\ Malul ce l\ -

lalt (sec. XX-XXI) (Ed. Herg Benet, 2012)

– traduc\tori Liubica Perina] Stancov, Sla -

vomir Gvozdenovici dialogul despre rela]i -

ile literare româno-sârbe, de spre felul în

care memoria cultural\ româ neas c\ poate

re]ine opere scrise în spa]iul sârb se schim -

b\. Între cei 40 de autori tradu[i aici de

Slavomir Gvozdenovici, Liubica Pe rinac

Stancov [i Alexandar Stoicovici sem nal\m

nume esen]iale ale literaturii sârbe (scriam

alt\dat\: iugoslave) ca acelea a lui Vasko

Popa, Miodrag Pavlovici, Stevan Raicico -

vici, Milorad Pavici, Ivan V. Lalici, dar [i

nume de referin]\ ale spa]iului sud-est european

ca Danilo Ki[, Gojko Djogo, Milu -

tin Petrovici, Adam Puslojici, Rado mir An -

drici, Srba Ignjatovici, dar [i pe mai tinerii

Ana Ristovici, Dejan Aleksici. Ne oprim

asupra antologiilor numite de Bibli ografia

lui Mircea Muthu [i putem observa o oarecare

schimbare de ton. De selec]ie.

Ce se mai întâmpl\ dup\ 2010? C\r -

]ile Liubi]ei Raichici despre Vasko Popa,

cu document\ri importante, atrag aten]ia

asupra modific\rilor demografice din „re -

[edin]ele” lui Vasko Popa. În volumul Vas -

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

ko Popa. Stringen]a unei integrale în

limba român\ (Editura I.C.R.V., Zrenian,

2012) Liubi]a Raichici apeleaz\ la statistic\:

câ]i sârbi, români, câ]i germani, câ]i

cehi, câ]i slovaci, câ]i evrei locuiau în Bi -

serica Alb\, primul ora[ al lui Vasko Popa,

[i câ]i la Vâr[e]. Câ]i în 1900, câ]i în 1916,

Razia

câ]i în 1923, câ]i în 1945, câ]i în 1980. {i

câ]i azi. Opera]iunile statisticienilor ar fi im -

portante pentru în]elegerea toturor ora [e -

lor de grani]\ din sud-estul european. Mir -

cea Muthu [i-a f\cut dato ria, cine se va o -

cupa de bibliografile scrisului sud-est european

dup\ 2010? În aceast\ lume în

pe margini de carti

-

· pe margini

-

57


meseria de a citi · meseria de a

58

Mircea Tomu[

Proza lui Caragiale

sau aventura limbajului (9)

Autorul

începe s\ devin\ personaj

Din cele de pân\ acum, s-a putut sur -

prinde felurita ipostaziere a vocii auctoriale,

de la postura de simplu emi]\tor de

text, comparabil cu un difuzor mecanic,

din care fluxul verbal se deruleaz\ în auto -

nomia lui cvasi-absolut\, la aceea de persoan\

implicat\ în textura de fapte a pro -

zelor, cumulând [i atributele de martor [i

actant, pe lâng\ acela de rostitor. Prin a -

ceste mijlociri, la care se pot ad\uga feluritele

tehnici de disimulare, experimentate

înc\ de la nivelul textului teatral, proza lui

Caragiale s-a putut exersa, pe o plaj\ de

semnifica]ii mult mai întins\ decât simple -

le aparen]e, în pe cât de numeroase pe a -

tât de diferite [i complicate varia]iuni pe

tema jocului dintre iluzie [i realitate; explo -

r\rile ei, consumate sub forma unor u[oa -

re schi]e sau momente având aerul de a fi

„surprinse pe viu”, se întind de la limita

descinderii din iluzoriu în real, în Domnul

Goe, pân\ la aceea a c\ut\rii în]elepciunii

intrinseci al lucrurilor, sapientia, cu mij -

loacele insisten]ei r\bd\toare, pacientia,

în adev\rata [i esen]iala/esen]ializata c\l\ -

torie ini]iatic\ în misterele/capcanele limbii

din C\ldur\ mare.

Orânduirea fluidului textual, în ansamblul

operei, poate fi surprins\ [i urm\rit\

prin acelea[i metamorfoz\ri/deghiz\ri ale

vocii auctoriale care decid asupra dramaturgiei

interne a textului [i, deci, a destinu -

lui s\u narativ. Astfel, de la ipostazierile

narator/martor/participant/actant, acest

important factor face un pas u[or sezisabil

la aceea a unei persoane cu autobiografie

[i identitate, r\mas\, deocamdat\, nedes -

co nspirat\, ca prin efectul unui pact de

dis cre]ie cu cititorul, dar despre care nu se

poate presupune altceva decât c\ acope r\,

cu fragilul ei deghizament, îns\[i persoa -

na autorului, cu identitatea ei civil\ recu -

noscut\ dar înc\ nemanifest\. ~n ordinea

de care am ascultat [i pân\ acum, trecând

prin Reform\, unde naratorul este o voce:

Ne vom permite s\ spunem o anecdot\

istoric\…, dar persoana gramatical\ nu

poate fi alta decât îns\[i persoana autorului,

putem îmcepe cu bucata intitulat\ Reportaj,

în care condi]ia auctorial\ nu nu -

George Grosz:

mai c\ este recunoscut\, dar [i a -

sumat\; nemaifiind ascuns\; chiar

dac\ nu e dez v\ luit\, recunoscut\

manifest, identitatea vo cii auctoriale

este presupus\ înc\ din pri -

mele [iruri ale textului: Revolta

na]ional\ ap\rea sub direc]ia mea

acu vreo cinspre zece ani, pe vremea

cabinetului Br\tia nu. Dup\

care urmeaz\ informa]iile nece sa -

re pentru derularea firului narativ: Era o

gazet\ eminamente combativ\, f\când

crâncen\ opozi]ie. Si, mai departe: T\ria

noastr\ nu stetea în articole de fond sau

polemice, cât în informa]iuni de senza ]ie

]esute cu observa]iuni veninoase. Turba -

sem [i pe public [i pe politicieni, [i mai

ales pe confra]i, cu descoperirile celor

mai intime secrete ale culiselor politice,

sociale [i chiar familiale. Poli]ia înnebu -

nea c\utând în zadar s\ afle izvorul [tiri -

lor Revoltei. Apoi explica]ia care des\vâr -

[e[te momentul punerii în tem\: Si ce sim -

plu lucru! Toate le aflam de la o dam\ din

Trupele baltice

Însemn\ri ie[ene


societate, care le lua într-adins pentru noi

de la un stâlp al puterii, un om foarte de

sus. Câtetrele p\r]ile erau interesate s\

lucreze cu cea mai perfect\ discre]iune:

b\rbatul de stat î[i exercita prin canalul

nostru micile r\ut\]i [i marile inten ]iuni,

dama câ[tiga frumos de la noi, iar noi ]i -

neam recordul gazetelor bine informate.

Cum vedem, o situa]ie tipic\ pentru i -

maginarul caragialean: adev\rul (realita tea)

ascuns iese la iveal\ prin mijlocirea unei fe -

mei, agent consacrat al lui, în acest spa]iu

special, contrariind [i contrazicând fic]iu -

nea stabil\, respectiv realitatea cosmetiza -

t\, oferit\ consumatorilor ei diurni pe post

de adev\r [i instituind un nou echilibru, cel

al dinamicii atât de bine reglate a acestei

defic]ionaliz\ri. Ins\ noul echilbru se rupe

[i el: Dar, din nenorocire, izvorul infor ma -

]iilor a trebuit s\ ne sece odat\. B\rbatul

de stat a c\p\tat misiunea pe care o vâ -

na de mult [i a p\r\sit Capitala; astfel,

am r\mas – dama, dezolat\ f\r\ bunul ei

amic, iar noi, [i mai dezola]i, f\r\ infor -

ma ]ii. Cum ruperea de echilbru evolueaz\

v\dit spre o criz\ acut\, se caut\ o solu]ie;

„povestea” c\ut\rii [i g\sirea acestei solu -

]ii reprezint\ toat\ materia [i morala fabu -

lei, adic\ a povestirii.

Cititorii [tiu, poate, c\ redresarea Revoltei

na]ionale se datoreaz\ inspira]iei de

a g\si un reporter inspirat, care putea fur -

niza [tiri în m\sur\ s\ remonteze pr\bu [i -

rea vertiginoas\ a tirajului publica]iei. Du -

p\ o prim\ încercare infructuoas\, în care

reporterul special nou angajat servise „tru -

fandale informa]ionale” de genul:

„Azi s-a ]inut un consiliu de mini[tri,

la Ministerul de Interne.”

„Primul ministru va pleca sâmb\t\ la

Florica. Probabil c\ se va întoarce luni

sau mar]i, dac\ nu se va hot\rî s\ r\ mâ -

n\ acolo mai multe zile.”

„D. ministru al Cultelor a lucrat ieri,

miercuri, cu m. sa regele.”

„Afl\m cu pl\cere logodna d-lui Ale -

xandru Popescu, vechi func]ionar, cu

doam na Alexandrina Ionescu, mama tâ -

George Grosz:

n\rului poet Hora]iu Ionescu, impiegat

la biuroul de servitori de pe lâng\ Prefectura

poli]iei Capitalei. Toate ur\rile

noastre de fericire junei perechi.”

„Dup\ cererea doamnelor Tudori]a

Stef\nescu [i Fani Teodorescu, s-au permutat,

întâia în postul de moa[e la pla -

sa Z… în locul celei de-a doua, iar cea

de-a doua în aceea[i calitate la plasa X

… în locul celei d-întâia.”

Pentru astfel de [tiri, reporterul special

este admonestat drastic de [eful s\u:

Discu]ie

– Domnule Caracudi, nu merge a[a!

Cu informa]iuni ca ale dumitale, d\m de

mal gazeta. Informa]ii sunt astea? Fire[ -

te c\ s-a ]inut azi un consiliu de mini[ tri,

fiindc\ acolo în fiecare joi se ]ine u nul!

… {i a[a mai departe, cu fiecare [tire, pâ -

n\ la cele din urm\: Ce-mi pas\ mie de

logodna junei Alexandrina!…ce interes

poate avea pentru cititorii no[tri permu -

tarea moa[elor d-tale! Drept pentru care,

descoperind brusc izvorul inspira]iei reporterice[ti,

amicul Caracudi, care a plecat

meseria de a citi · meseria de a

Însemn\ri ie[ene

59


meseria de a citi · meseria de a

foarte hot\rât [i, pe sear\, se întorcea

mândru, începe s\-[i descarce tolba:

1. O mare neîn]elegere în sânul Con -

siliului de Mini[tri;

George Grosz:

2. O criz\ ministerial\ iminent\;

3. Inten]ia guvernului de a spori efec -

tivul armatei [i anii de serviciu;

pân\ la:

Salut\ri din Saxonia

5. Un divor] scandalos în lumea mare.

Felicitat de [eful redac]iei, reporterul special

continu\ furnizarea de astfel de [tiri,

prin complicarea temelor ini]iale [i mai

ales a celei privind iminen]a unei crize guvernamentale.

Capacitatea sa reporteri -

ceasc\ str\bate [i ultimele bariere, p\trun -

zând în intimitatea înfrunt\rii directe dintre

suveran [i premier:

Tot timpul, vizirul a t\cut cu ochii în

p\mânt, galben la fa]\ ca un cadavru.

La sfâr[it, regele, ar\tând c\ situa]ia

a devenit intolerabil\ pentru ]ar\ [i pentru

coroan\, a spus r\spicat: Nu mai mer -

ge, domnilor, nu mai merge!

S-a observat chiar de servitori aerul

plouat al vizirului la ie[irea din palat.

Facem din nou recurs la memoria cititorilor

pentru a reactualiza curiozitatea autorului-povestitor,

privitoare la sursa unor

astfel de informa]ii capitale cât [i felul în

care a fost descoperit\ aceast\ surs\, prin -

tr-un procedeu pe cât de sigur pe atât de

vechi: povestitorul-autor î[i urm\re[te pur

[i simplu reporterul. Si ce descoper\ el? Pu -

tem reconstitui traseul celor doi, urm\ritor

[i urm\rit:

Reporterul apuc\ la dreapta pe lân g\

gr\dini]a palatului… în strada Sf. Ioni -

c\… Dup\ el… ~n intrarea Rosetti… ~n

Ci[megiu… Trece puntea… Merge drept

la bufet… Eu stau ascuns lâng\ movil\ [i

nu-l iert din ochi… Bea cafea [i fumeaz\

din tutunul cel proasp\t. Desigur aci are

întâlnire cu omul de la care ia informa ]i -

ile… ~l a[teapt\…~l a[tept [i eu…Repor -

terul scoate blocul din buzunar [i scrie…

E o vreme splendid\, [i gr\dina, sub ce -

rul limpede de toamn\, e mai frumoas\

ca totdeauna. ~n aer e lini[te; ici [i colo

pic\ încetinel frunze galbene, învârtin -

du-se-n clipe largi pân\ la p\mânt în ju -

rul coadelor vestejite, {i de departe s-au -

de glas de leb\d\…

Dar omul meu a ispr\vit de scris; pl\ -

te[te, se scoal\ [i apuc\ spre locul unde

m\ aflu… M\ dau bini[or pe dup\ movi -

l\. Porne[te spre intrarea Rosetti îna poi

60

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

… Dup\ el… Iese prin strada Brezoia nu

… Suie bulevardul…Acum gr\be[te pa -

sul…[i eu pe al meu…Unde m\ duce?…

S\ vedem…

La redac]ie… Intr\… Dau fuga. Când

intru, Caracudi scoate blocul.

La cafenea

Pentru a completa lista informa]iilor e -

sen]iale despre acest text, cu care suntem

datori cititorilor no[tri, parteneri în ra]ionamentul

analizei sau decod\rii lui, s\ mai

ad\ug\m c\, desconspirându-[i reporterul

special, adic\ identificând adev\rata lui sur -

s\, propria fantezie, stimulat\ de ambi an -

]a unic\ a gr\dinii bucure[tene clasice în

prag de toamn\, [eful s\u [i povestitorul

nostru este cât se poate de departe de a-l

sanc]iona pentru fals sau în[el\ciune; dimpotriv\,

îl felicit\:

– Bravo, drag\ Caracudi! Am strigat

eu. E[ti mai tare decât puteam s\-mi în -

chipuiesc! Tu e[ti norocul Revoltei na]io -

nale!…

O singur\ curiozitate exprim\ nu mai

autorul-povestitor:

– M\ rog ]ie […] când e vreme bun\

ca ast\zi în]eleg; dar cum faci când e

vre me rea?

– Când e vreme rea?… stau acas\.

Dac\ tot ce am putea culege, dup\ o

lectur\ în scop de decodare a semnifica ]i -

ilor ascunse ale acestui text, ar fi ceva de

felul criticii unor moravuri de pres\, cred

c\ nici n-ar merita cheltuiala de hârtie [i

timp; un astfel de profit este derizoriu [i

f\ r\ nici o rezonan]\ care s\ stârneasc\

vreun ecou deosebit. Incât, pentru a meri -

ta str\duin]a [i consumul de timp, suntem

obliga]i s\ c\ut\m mai în adânc.

Acolo, mai în adânc, putem recunoa[ -

te treptele succesive de expunere [i, pân\

la urm\, rezolvare a [aradei pe care ne-o

propusese ini]ial textul [i despre care ne

amintim c\ parvenise la momentul unei

crize, al ruperii echilibrului dinamic în care

ajunseser\ fic]iunea stabilizatoare a pre -

tin sului adev\r [i adev\rul real desconspi -

rat prin ceea ce am putea numi pe drept

cuvânt tr\darea unei femei.

Iminen]a cri zei este înl\turat\ [i echilibrul,

agitat desi gur, dar echilibru, prin com -

pensarea im pulsiilor statice ale iluziei cu

cele dinamice ale adev\rului, ref\cut prin

inspira]ia lui Caracudi. Incât, ceea ce-l mul -

]ume[te pe autorul-narator-martor [i actant

cu atât de important rol: [ef al unui

o ficiu de pres\, deci de difuzare a infor -

ma ]iei, [i ceea ce provoac\ efuziunile de

mul]umire adresate angajatului s\u este

tocmai restabilirea a cestui echilibru asigurator,

indiferent de mijloc; mijlocul nu con -

meseria de a citi · meseria de a

Însemn\ri ie[ene

61


meseria de a citi · meseria de a

teaz\, poate s\ fie adev\rul, poate s\ fie

minciuna…

Oare chiar a[a s\ fie? Astfel s\ se contureze

ceea ce am putea numi preferin]a

auctorial\ într-un moment de cump\n\ al

jocului cu miza fundamental\ a acestei o -

pere, când, întocmai ca în finalul textului

Tem\ [i varia]iuni, ni se poate p\ rea c\ se

reactualizeaz\ întrebarea fundamental\:

dar, oare, incendiul din Dealul Spirii, a a -

vut s-au n-a avut loc? De data asta: oare

chiar nu conteaz\ dac\ este adev\r sau

minciun\ (iluzie)?

Aparent mai superficial, textul din Reportaj

cuprinde, reluat\ cel pu]in o dat\,

o fraz\ narativ\ cu inflexiuni nea[teptate

pentru partitura caragialean\ [i parc\ cu

secrete resurse: Ce vreme splendid\!…

Ce frumoas\ trebuie s\ fie gr\dina acum

c\tr\ sear\ sub cerul limpede de toam -

n\… Ce lini[te în aer… Parc\ v\d cum

pic\ încetinel ici [i colo frunzele galbe -

ne, învârtindu-se în clipe largi pân\ la

p\mânt în jurul coadelor ve[tejite…[i

parc\ de departe auz glas de leb\d\…

Nu vi se pare c\ ar fi, mai degrab\, o

fraz\ din Mateiu, cel adânc îndr\gostit de

Ci[megiul etern [i mistic? F\r\ a supra li -

cita în vreun fel, ne întreb\m, totu[i, dac\

nu cumva un astfel de semnal, peste care

u[or am putea trece cu vederea, cum s-a

f\cut de atâtea ori pân\ acum, nu ne-ar

putea trimite pe urmele preferin]elor pentru

iluzie ale tat\lui celui îndr\gostit de Bucure[tiul

ascuns [i care i-a [i creat dimen -

siunea mitic\. C\ci parc\ felicit\rile adre -

sate lui Caracudi sunt mai mult pentru frumuse]ea

minciunii decât pentru minciun\

ca atare…

Si în textul intitulat Atmosfer\ în c\r -

cat\ vocea auctorial\ se întrupeaz\ într-un

personaj care prezint\, asist\ [i chiar par ti -

cip\ la întâmpl\ri; fa]\ de Reportaj, lip -

se[ te acea minim\ dovad\ de identita te pe

care o reprezenta apelul la Revolta na]io -

nal\. De data aceasta, este foarte evident

c\ textul ne situeaz\ în trei distincte niveluri

de realitate: unul este cel în care se mi[c\

George Grrosz:

actantul auctorial [i pe care suntem invita]i

s\-l lu\m drept realitatea real\: E o zi posomorât\

de prim\var\; dar e zi de s\r -

b\toare, mare repaus dominical… Ai ob -

servat [i dumneata, cititorule, câte progrese

a f\cut opinia noastr\ public\ de

când avem legea repausului dominical?

…E zi de s\rb\toare. Pe stradele principale

este o mi[care febril\ neobicinuit\.

Mul]imea circul\ cu mare greutate; gru -

puri se aglomereaz\ la r\spântii, unde se

discut\ fierbinte; toat\ lumea e cuprin s\

de nervozitate… De la acest nivel, dispu -

Trei b\rba]i

nerea de ansamblu a straturilor de fic]iu ne

/realitate se bifurc\, potrivit dispunerii po -

pula]iei umane a schi]ei în dou\ tabere v\ -

dit antagonice: una este pentru, iar alta

contra proiectului de lege pentru înfiin ]a -

rea monopolului b\uturilor spirtoase!

A trecut, de atunci, bini[or peste o su -

t\ de ani…Legea a fost promulgat\, [i-a tr\ -

it vigoarea, în sens juridic, a [i consumat-o,

în sens biologic; textul ar trebui s\ intre, din

acest punct de vedere, sub inciden]a avertismentului

formulat de Eugen Lovinescu.

Dar dac\ [i ast\zi poate s\ mai intereseze,

62

Însemn\ri ie[ene


este limpede c\ o face nu pentru resortu -

rile sale de istoricitate sau culoare local\.

De altfel faptul c\ miza lui nu este una istoric\

sau simplist realist\ poate fi evident

prin am\nuntul c\, în suita ei de întâm -

pl\ri, nu conteaz\ absolut deloc dac\ le -

gea a fost sau nu adoptat\ [i, deci, care

din tabere a avut câ[tig de cauz\. C\ci a -

dev\rata ei miz\ st\ altundeva.

Cel pu]in dou\ par a fi adev\ratele ei

temeiuri: unul const\ în paralelismul, pâ -

n\ la confundare, al strategiei retorice

prin care fiecare tab\r\ se identific\. Iat\

pe cea dintâi, care e contra: Când vine,

m\-n]elegi, un guvern ca bandi]ii, fiind -

c\ n-are cine s\-l opreasc\ de a lovi în tot

ce e mai scump, pentru care nu mai exis -

t\ nici o ap\rare, fiindc\ t\cem to]i, [i eu

[i dumneata [i dumnealor (arat\ pe cei

de la mesele apropiate) ca ni[te la[i, f\ -

r\ nimica sacru, m\-n]elegi! Fire[te c\

are s\-[i bat\ joc de poporul întreg…A!

dar nu mai merge! Si cea de a doua, care

este pentru: ~]i place ce fac mizerabilii?

[…] Ei, cari mizerabili! Derbedeii! Ban -

di]ii, cari socotesc c\, dac\ se strâng do -

u\-trei sute, gata pe scandal…Oameni

despera]i, domnule, cari pentru un pisoi

omoar\ pe tat-s\u… Pentru a ap\sa [i

mai mult asupra similitudinii dintre cele

dou\ contrarii, strategia textual\ pl\smu -

ie[te o complica]ie, de natura unei varia -

]iuni muzicale a temei principale, prin ca -

re fiecare î[i ia ca oponent, în discursul dialogat,

nu pe contrarul de fapt, ci pe cel

de situa]ie, de ast\ dat\ interlocutorul neutru,

în persoana autorului-narator-martoractant.

In planul strategic al retoricii, aces -

ta devine prototipul masei de indiferen]i

care permite dezvolt\rile agresive ale fie -

c\rei p\r]i: Nu e vorba c\ te pretinzi, dar

e[ti; e[ti un om, care va s\ zic\, mai instruit,

[i ai datoria, m\-n]elegi; fiindc\,

dac\ unul ca dumneata st\ indiferent [i

nu se intereseaz\, atunci s\-mi dai voie

s\-]i spui…iar din cealalt\ parte: Dv.,

oa meni inteligen]i, sunte]i de vin\, fiind -

c\ sta]i indiferen]i. Ia s\ fi mers dumneata

cu mine [i cu dumnealor to]i (ara -

t\ pe cei de la celelalte mese dimprejur)

s\ fi mers, ca ni[te cet\]eni convin[i, s\

facem [i noi o manifesta]ie…

Finalul textului pare a nu mai controla,

la fel de autoritar [i, mai ales, eficient, ca

[i pân\ acuma traseele lui principale: alter -

nan]a pro/contra, care acoper\, de fapt,

o similitudine, face loc unui episod mai

spectaculos, în aparen]\, dar mai pu]in

consistent, în con]inut: Pe când deschid

gazeta guvernamental\ s\ m\ uit la ulti -

mele informa]iuni asupra scandalului,

iat\ c\, intrând pe u[a din dos, vine la

masa mea un domn ca de vreo treizeci [i

cinci de ani [i mai bine, cu o barb\ foar -

te bogat\, înso]it de un tinerel ca de vreo

paisprezece ani – probabil fiu-s\u. Interesul

lecturii este astfel preg\tit încât s\

a[tepte un nou episod din alternan]a pro

/contra; prima reac]ie a celor noi intra]i

se [i consum\ în acest sens, dup\ tipicul

cunoscut: Dar pân\ s\-i mai zic ceva ta -

t\ lui, fiul îmi zmulge gazeta, o rupe [i o

George Grosz:

Seara `n Motzstrasse

azvârle sub picioare… Numai c\, în continuare

[i pân\ în final, textul nu mai exploreaz\

direct acest z\c\mânt; el r\mâ -

ne, doar, s\ afi[eze efectul jocului aparen -

]ei, care poate face o privire inocent\ s\

confunde un dublet de camaraderie studen]easc\

cu perechea tat\-fiu. Miza principal\

este luminat\ lateral.

~n De închiriat, vocea auctorial\ inaugureaz\

textul cu o teorie, procedeu verificat;

ca persoan\, autorul pare a face un

pas destul de important c\tre propria i -

dentificare, devreme ce casa pe care o ca -

ut\ ar fi aceea ideal\, care nu numai s\-i

ad\posteasc\ familia [i s\-i satisfac\ ne -

vo ia de confort, dimensiune de baz\, dar

general\, a propriei identit\]i, dar s\ o [i

exprime pe aceasta. Ca teorie, este di fe -

ren]a, de regul\ pr\p\stioas\, dintre mai

bine [i bine; s\ lu\m aminte la logica aritmetic\

a ra]ionamentului: O vorb\ veche

fran]uzeasc\ zice c\ mai-binele e adesea

vr\jma[ul binelui. Este foarte adev\rat;

îns\ omului nu-i trebuie[te binele, îi tremeseria

de a citi · meseria de

Însemn\ri ie[ene

63


meseria de a citi · meseria de a

George Grosz:

buie[te mai-binele: aceasta e ra]iunea

întregului progres al omenirii. Dar dac\

mai-binele este totdeauna vr\jma[ul bine -

lui, iar omenirea nu vrea decât mai-bi ne -

le, înseamn\ c\ are parte întotdeauna de

vr\jma[ul mai-binelui, adic\ de r\u. Cât

Ultimul hit

prive[te cel\lalt parcurs al textului, el înce -

pe pe un plan de generalitate: Cu trei luni

înainte de termenul mut\rii, mai în fiecare

familie începe regulat o interesant\ dezba -

tere, având un v\dit caracter de urgen]\:

– Nu-mi mai d\ mâna cucoan\! leafa

sc\zut\; criz\; nu mai pot! trebuie s\ c\ -

ut\m una mai ieftin\….

– Iar s\ ne mut\m?

– Dac\ trebuie…

– Uf! când m\ gândesc, s\ plec iar cu

troacele, s\ le mai hodorogesc iar! S\ mai

pa] iar ca rândul trecut, când s-a r\s tur -

nat c\ru]a cu mobila [i era s\ m\ calce

tramvaiul! – c\ m\ mir [-acuma cum am

sc\pat! – uf parc\ mai bine s\ mor!

Dup\ consumarea unei prime secven-

]e, în care actan]ii, imagina]i de autor, dar

diferi]i evident de persoana acestuia, e vo -

lueaz\, prin voce, ca într-o proz\ de cre -

a]ie obiectiv\ sau, mai bine spus, ca într-o

pies\ de teatru, vocea auctorial\ se personalizeaz\:

„Soarta numai a chiria[ilor?

zic eu în gândul meu. A[!…” Se persona -

lizeaz\ într-atât încât, printr-o volut\ alu -

ziv\ la teoria ini]ial\, accept\ dialogul cu

presupusul cititor:

– Probabil ca s\ sparg\ ursuzlâcul,

zici d-ta.

– Nu! r\spund eu; pentru c\ omului

îi trebuie[te mai-binele. Era bine în casa

unde sta pân\ acuma; dar…în casa-n

ca re se mut\ o s\ fie mai bine.

Febra mut\rii, dac\ este s\ împrumu -

t\m terminologia strategiei auctoriale, este

ilustrat\, dup\ aceste preparative, printrun

caz:

Doi amici ai mei, dd. George Marines -

cu [i Marin Georgescu, sunt proprietari

fiecare a câte o pereche de case în ace -

ea[i strad\. Amândou\ casele sunt absolut

identice: acela[i plan, acelea[i în -

c\peri zugr\vite la fel; în sfâr[it dou\

case gemene, peste putin]\ de deosebit

dac\ una n-ar purta num\rul 7 simplu [i

cealalt\ 7-bis. Au fost începute [i ispr\ -

vi te de cl\dit totodat\. Dup\ ce le-au a -

dus în stare de locuit, amândoi pro prietarii

s-au mutat fiecare în proprietatea

respectiv\, [i au stat, ca buni vecini, fi -

e care la sine [ase luni, de la sf. Dumitru

pân\ la sf. Gheorghe. De la sf. Gheor ghe,

fiecare s-a hot\rât s\ se mute [i s\-[i dea

casa cu chirie. De ce? De ce, de ne-ce,

64

Însemn\ri ie[ene


nu [tiu; dar [tiu c\ fiecare au pus bilet

de închiriat. Ca buni vecini [i vechi prie -

teni, au f\cut îns\ învoial\, c\ n-au s\

scaz\ din pre]ul hot\rât pentru chirie –

una mie dou\ sute de lei anual. Astfel,

orice concuren]\ neleal\ era înl\turat\

[i r\mânea s\ joace rol numai norocul,

dup\ gustul mu[teriilor. Mult\ lume a

George Grosz:

venit rând pe rând s\ vaz\ casele amândou\,

[i fire[te c\, dac\ chiar se învoiau

din pre], fiec\rui mu[teriu I-ar fi venit foarte

greu pe care din dou\ s\ o prefere, pe

7, ori pe 7-bis, deoarece nu era alt\ deosebire

între cele dou\ acaretruri decât

c\, dac\ veneai din partea cealalt\, atunci

venea mai aproape 7-bis.

Scen\ berlinez\

Nu poate fi dubiu c\ textul, chiar dac\

pare a transcrie o situa]ie din via]\, re pre -

zint\ ilustrarea unei probleme abstracte;

perfecta lui geometrie simetric\ este o pri -

m\ dovad\. Evidentul lui schematism line -

ar, o alta. ~n fapt, ecua]ia imaginat\ con]i -

ne problema op]iunii între dou\ variante

perfect egale; pentru c\ pretenden]ii la

închiriere nu se pot decide în aceast\ pri -

vin]\, sunt chemate s\ dezlege nodul tocmai

cele dou\ p\r]i. Si îl dezleag\ în cel

mai mul]umitor mod cu putin]\: Ce-i de f\ -

cut?…Nimic mai lesne! S-au învoit s\ se

mute d. Georgescu de la 7 la 7-bis, în ca -

sele lui d. Marinescu, iar d. Marinescu de

la 7-bis în casele lui d. Georgescu, la 7

simplu. {i… bucuria cucoanelor! {i ri -

dic\, [i asud\, [i sparge, [i oc\re[te, [i

dr\cuie[te [i blestem\-]i via]a! Dar, în

sfâr[it, s-au mutat [i dumnealor!

~n]elesul de fond st\ în ascendentul virtualului,

al fic]iunii asupra realului; f\când

leg\tura, din nou, cu teoria ini]iatoare, vom

spune c\ binele este realul dat [i nici nu

poate fi altceva; mai-binele, îns\, nu poa -

te fi decât virtualul, fic]iunea, pentru c\,

odat\ ce ar deveni real, virtualul (fic]iunea)

ar putea suporta construc]ia unui mai bi -

ne, în virtual, în fic]iune. Topite de nostalgia

mai-binelui, adic\ a fic]iunii, cele dou\

cucoane îl descoper\ în acel altceva din

imediata lor vecin\tate: perechea de case

gemene a vecinilor. Numai c\ nu prin a -

cest episod se încheie cursa pentru mai bi -

ne: este loc pentru mai bine în îns\[i ecu -

a]ia narativ\ a buc\]ii destinate s\ ilustreze

aceast\ curs\, ca pe o goan\ dup\ iluzie:

în lipsa unui mai bine din perimetrul exterior,

mai binele, adic\ iluzia pot fi g\site

sau, dup\ caz, construite chiar [i în spa]iul

existen]ial cel mai intim. Caci ce se întâm -

pl\ pe muchia de final a textului? Iat\: N-a -

puc s\ sfâr[esc, [i iac\t\ hamalii… Au so -

sit pentru mutat: adic\, pentru mutat,

vorba vine; c\ci, de data asta, nu [tiu

cum f\cur\m, n-am avut noroc s\ ne mu -

t\m… Dar, în sfâr[it, tot putem zice c\ e

ca o jum\tate de mutat, [i poate chiar

meseria de a citi · meseria de a

Însemn\ri ie[ene

65


meseria de a citi · meseria de a

mai mult decât jum\tate; fiindc\, dup\

multe chibzuin]e în familie, am v\zut c\

nu eram destul de bine a[eza]i [i ne-am

hot\rât s\ ne a[ez\m mai bine; anume:

În salon, odaie de dormit; în odaia de dor -

mit, sofragerie; în biurou, salonul; în so -

fragerie, odaia servitorilor; în odaia ser vi -

torilor, buc\t\rie, [i-n buc\t\rie, biuroul…

Textul geam\n cu De închiriat este Ca -

ut cas\…; aici vocea auctorial\ este perso -

nificat\ într-un ins cu biografie, iar meca -

nismul fiind acela[i, al concuren]ei dintre

bine [i mai bine, adic\ dintre real [i ideal

(iluzie), este matematic previzibil ca mai bi -

nele (idealul) s\ fie situat în trecut; casa

mult visat\ este cea puternic p\strat\ în

amintire, casa copil\riei; autorul o evoc\

în trei ilustrate textuale cuprinzând, pe

rând, ambain]a, înf\]i[area de ansamblu [i

interiorul: Iat-o cât e de luminoas\! Bun

[i neuitat ad\post! E casa lui Hagi Ilie

lumân\rarul, de la Sf. Gheorghe din Plo -

ie[ti, unde am stat atâta vreme cu chirie

pân\ s\-mi completez studiile [i s\-mi

ob]in diploma de patru clase primare la

[coala domneasc\. Cu cât mijesc ochii

mai tare, cu atât b\trâna mea prietin\

a pare mai limpede între cei patru salcâmi

venerabili…Iat\ [i luiliecii…Au înflorit

a doua oar\ – semn de toamn\ lung\…

Imi trimet de departe florile albe mirosul

lor onest. S\ ne apropiem bini[or [i

s\ intr\m în gr\dina care parc\ n-are

fund. Gr\dina asta – s-o vezi noaptea pe

lun\! Atunci s\-i m\nânci discret pru ne -

le brum\rii. Iat\ ce frumuse]e de prune.

Dar gutuile…Si perele astea de iarn\…

Astea se m\nânc\ tocma-n postul Pa[ -

telui. Si vi]a, uite ce înc\rcat\ e!

Dup\ care urmneaz\ vederea casei din

exterior:

Uita]i-v\ departe pân\-n ulucile cari

d-abia se z\resc colo jos. Toat\ câmpia a -

ceasta plin\ de b\l\rii uria[e e curtea ca -

selor. Nu sim]i]i cum miroase a b\l\ rie

r\scoapt\ de soare? Gr\dina de al\ turi

e vestit\ pentru vi[inele ei turce[ti. Gar -

du-l po]i s\ri u[or, dar trebuie mare b\ -

ga re de seam\, nu cumva s\ sim]\ st\ -

pânul: alearg\ foarte iute [i are un bici,

care arde ca focul; e mai r\u dac\ te a -

junge cu sfârcul când vrei s\ sari gard-na -

poi. Ia uita]i-v\ acuma la cas\. Ce mân -

dru se ]uguiaz\ acoperi[ul cu [in dril\,

îmbr\cat spre miaz\noapte cu mu[chi

verde moale [i purtând în vârfu-I un urcior

sm\l]uit care sclipe[te în soare. Ce

mare [i stufoas\ a crescut urechelni]a!

Iat\ dasupra gârliciului, din care izvo -

r\[te a[a potrivit\ r\coare, pridvorul larg.

{i, în fine, interiorul:

Dar ia s\ sui]i numai, dup\ mine, ce -

le nou\ trepte pân\-n pridvor. Vede]i cât

de frumos se ]ine pe stâlpii lui bondoci

de stejar cioplit! Ce cuminte ad\pos te[ -

te de b\t\ile ar[i]ei [i apelor cerului! S\

trecem acum din pridvor în sal\. Ce lar -

g\ înc\pere! Colea, la dreapta, dou\ od\i;

dincoace, la stânga, alte dou\. La des -

George Grosz:

chiz\tura ferestrelor se vede cât de groa -

se sunt zidurile. Pe firida uneia din ele,

[ed f\r\ primejdie [ase borcane respec -

tabile de mur\turi. Ce zice]i de sobe?

Cu ce dignitate magistral\ stau, proas -

p\t v\ruite, la locurile lor, gata s\ pre zi -

deze o dezbatere, într-una din [edin]ele

lungilor nop]i de iarn\! Si iat\ cum, a -

l\turea de perete, protectorul nebiruit,

departe de ferestre [i de u[i, se odihnesc

paturile copiilor, cu fa]a c\tre lumina

vetrei [i cu c\p\tâiul sub icoane…

Fa]\ de acest întreit reper, toate celelalte

oferte ale c\ror imagini mijlocitorul

re alului, misitul variantelor lui adev\rate,

le schimb\ între ele ca într-un panopti -

cum, p\lesc, cum p\le[te, în toat\ opera lui

Caragiale, adev\rul în compara]ie cu ilu -

zia; care prime[te, de data aceasta, consisten]a

amintirii, prim semnal c\ trecutul

domne[te pe acest t\râm.

La restaurant

66

Însemn\ri ie[ene


Ion }urcanu

Istoria `n prizonieratul

frivolit\]ii [tiin]ifice

Subiectul articolului de fa]\ îl fac discu]iile din ultima vreme

asupra originii numelui Basarabia [i în mod special critica pe

care colegul meu de breasl\ Ion Chirtoag\ a formulat-o în adresa

încerc\rii mele de a da un nou r\spuns la aceast\ întrebare [i a

f\cut-o public\ în urm\ aproape cu un an în paginile revistei bucure[tene

Historia (nr. 125, 2012). Foarte pe scurt, ini]iativa mea

con]inea dou\ elemente complementare: lipsa bazei documen -

tare a p\rerii tradi]ionale, dup\ care acest nume ar fi ap\rut drept

urmare a st\pânirii extremit\]ii sudice a Basarabiei de c\ tre unii

dintre primii domni ai }\rii Române[ti, iar de aici încercarea de

a demonstra c\ numele respectiv ar fi de origine cuman\, fapt

confirmat, între alte scrieri, [i de cîteva cronici vechi polone.

Trebuie s\ m\rturisesc cu mult regret din capul locului c\,

citind p\rerea colegului, am r\mas contrariat, [i nu atât de atitudinea

sa oarecum categoric refulant\ în raport cu ideea mea,

cât fa]\ de prestan]a cu care a [tiut s\-[i sus]in\ pledoaria critic\.

Din acest motiv, dar [i pentru c\ am v\zut aceast\ luare de atitudine

destul de târziu, am stat mult în cump\n\, dac \ s\ reac -

]ionez sau nu. Pân\ la urm\, am hot\rât s\ o fac, din dou\

motive, ambele la fel de serioase. Întâi, pentru c\, dac\ nu a[ fi

r\spuns, atunci punctul de vedere al colegului, în formula vizat\

aici, ar fi riscat s\ se impun\ multor cititori ca o mostr\ de ade -

v\rat\ dizerta]ie [tiin]ific\, ceea ce nu ar fi dat bine nici pentru

revist\ [i nici pentru comunitatea cercet\torilor în domeniul isto -

riei. În al doilea rînd, colegul nu doar combate p\rerea mea pri -

vind chestiunea în discu]ie, pe care i-ar fi stat bine s\ o fac\ cu

obi[nuitele procedee ale criticii istorice,ci se las\ furat de gesturi

care insinueaz\ c\ aceast\ p\rere ar avea originea în porniri ex -

tra[tiin]ifice. Într-un anume loc, el zice: „I. }urcanu, în dorin]a

sa de a demonstra c\ numele Basarabia nu provine de la dinastia

domnitoare a }\rii Române[ti, ci de la un han cuman din prima

jum\tate a secolului al XIII-lea, respinge orice argumente indirec -

te despre anumite leg\turi politice dintre Chilia cu }ara Ro mâ -

neasc\” 1 . A[adar, în în]elegerea colegului meu, eu a[ fi avut

in teresul, care în capul acestuia Dumnezeu [tie de ce natur\ va

fi fost, s\ nu admit sub nici un chip ideea c\ Basarabia s-ar fi

pu tut afla vreodata in componenta }\rii Române[ti. (De altfel,

e straniu c\ din acest citat, [i de fapt din tot articolul s\u, nu se

vede c\ el ar sus]ine contrariul.) E un gest care trece pe lâng\

Însemn\ri ie[ene

[tiin]a istoric\ [i alunec\ u[or în ieftin\ ideologie

politic\. O provocare ca aceasta nicicum nu m\

putea l\sa f\r\ replic\.

Voi evita îns\ s\ reac]ionez la toate afirma]iile

autorului [i la toate datele invocate de el, pentru c\,

dac\ a[ proceda altfel, ar însemna s\ m\ aventurez

într-o lung\ divaga]ie, pe cât de stufoas\, pe atât de

s\]ioas\. Nu ar merita mai ales pentru c\ ar însem -

na s\ comentez date irelevante pentru subiectul de

fa]\ sau chiar aflate, cele mai multe din ele, în afara realit\]ilor

istorice. A[ vrea s\ m\ limitez doar la felul cum (nu) în]elege I.

Chirtoag\ cele dou\ elemente ale ini]iativei mele, men]ionate la

începutul acestui articol: originea denumirii Basarabia dup\

scrierile vechi [i rela]ia sudului acestui teritoriu cu primii domni

ai }\rii Române[ti. Dar, întrucât acest istoric promite cititorilor

„o lectur\ atent\ a numeroaselor surse documentare care ofer\

r\spunsul” la întrebarea de unde s-a luat acest nume, nu m\ pot

ab]ine s\ nu prefa]ez reac]ia mea la aceast\ critic\ cu o referire

la metodele de lucru ale dumnealui cu sursele pe care le folose[te

atunci cînd scrie ceea ce scrie. Astfel, încercând s\ arate c\ are

George Grosz:

Picnic

polemici ∙ polemici ∙ polemici

67


polemici ∙ polemici ∙ polemici

68

George Grosz:

[tire de informa]ia ce se con]ine în istoriografie referitor la nume -

le Basarab, el se mul]ume[te s\ citeze o singur\ lucrare privind

acest subiect, a unui autor mai pu]in cunoscut ast\zi, N. Dr\ga -

nu, din care scoate o replic\ a lui Nicolae Iorga la un articol al

unui autor str\in, replic\ în care criticul zice c\ s-ar întâlni „numele

cumane din istoria na]ional\ [i universal\ (!?) Toxab\ [i Ta -

lab\”, f\r\ s\ ne spun\ îns\ [i ce rela]ie au aceste nume cu su -

biectul în discu]ie. Mai men]ioneaz\, a[a, de umplutur\, [i alte

câ teva nume, dar iar\[i f\r\ s\ arate ce leg\tur\ au acestea cu

tema pe care s-a apucat s-o l\mureasc\. Ceea ce rezult\ din a -

ceste men]iuni este c\ el nu a în]eles c\ cercet\torii români, care

scriu despre numele cumane,o fac de obicei pentru a demonstra

conexiunea acestora cu limba român\ [i cu istoria românilor.

Cr\ciun `n familie

Parcurgând cu privirea aceast\ parte de text al lui

Chirtoag\, mi-am dat imediat seama c\ el habar nu

are de faptul c\ în mo nu mentala sintez\ de istorie a

românilor a lui Iorga exist\ un compartiment special,

intitulat „Simbioza româno-cuman\” 3 , c\ de spre a -

cest fenomen au scris lucr\ri deosebit de relevante

pentru rela]ia românilor cu cumanii cercet\tori de talia

lui Al. Philippide, Al. Rosetti, Petre Diaconu, Petre {.

N\sturel, Aurel Decei [i al]ii, f\r\ s\ mai vorbim de

autorii str\ini. De altfel, despre toate acestea, criticul

ar fi putut afla din cele dou\ c\r]i ale mele, pe care le

desfiin]eaz\ cu atâta încredere în ceea ce spune, nu -

mai c\, a[a cum bine se vede, nici nu s-a uitat prin

ele, din convingerea c\ acele scrieri asupra originii numelui

Basarabia, care nu se ]in mor]i[ de buchea p\ -

rerii tr adi]ionale, p\rere nu doar învechit\, ci pur [i

simplu dezavuat\ de faptele istorice, nici nu trebuie

ci tite, pentru c\, nu-i a[a, sunt diversioniste. Referin -

du-se la Dimi trie Cantemir, colegul zice c\ acesta

„considera c\ pâ n\ la 1241 numele de Basarabia se

referea la spa]iul dintre Prut [i Nistru... [i c\ dup\ 1241

ro mâ nii din teritoriul men]ionat s-ar fi refugiat în Oltenia”.

În realitate, în Hronicul, de unde este luat\ a -

ceast\ informa]ie, nu e vorba de fuga în Oltenia a

tu turor românilor ba sarabeni. Cantemir zice c\ locu -

itorii Basarabiei, „pre vremea n\ p\dzii lui Batîe, prin

cet\]i neînc\pând, s-au retras spre Severin [i peste

Olt” 4 , deci a plecat doar o parte a popula]iei, [i nu

ne a p\rat în Oltenia, ci spre acea zon\, ceea ce arat\

firesc [i u[or de în]eles. De asemenea, înv\]atul prin -

cipe niciodat\ nu a afirmat, [i oricine îi cunoa[te cât

de cât opera [tie c\ nici nu putea s\ o fac\, cum c\

spa]iul pruto-nistrean s-ar fi numit Basarabia doar pâ -

n\ la anul 1241. De fapt, în locul men]ionat al acestei

scrieri cantemiriene anul 1241 nu se întâlne[te, ci e

vizat\ o perioad\ mai larg\, formulat\ astfel: „mai denainte [i

mai pre urm\ de prada lui Batîe” (în alt\ parte, Cantemir avea s\

numeasc\ un an, dar gre[it) 5 . Chirtoag\ parc\ citeaz\ [i el a -

ceast\ scriere, dar se vede c\ nu o cunoa[te. Apoi, invocându-i

pe înv\]a]ii germani S. W. Sommersberg [i I. E. Thunmann, istoricul

nostru zice c\ ace[tia ar fi relatat despre „participarea

cumanilor basarabeni la cucerirea mongolo-t\tar\ a ora[ului

Sandomir” 6 . Nici pomenea l\ de a[a ceva. Cel dintâi doar citeaz\

o cronic\ polon\ 6 , care are cu totul alt con]inut, pe când cel\lalt

zice literalmente ur m\ toarele: „Arhidiaconul anonim din Gnesen,

care [i-a scris croni ca pân\ la 1395, primul le-a dat numele

(besarabeni) cu referire la anul 1259” 7 . Nici la unul din cei doi

autori nu se întâlne[te sintagma „cumani basarabeni”. Bine în -

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

]eles c\ la fel de distrat [i de inexact m\ citeaz\ [i pe mine, când

zice de ex. c\ „}urcanu... încearc\ s\ demonstreze c\ pân\ la

1241 ar fi existat o regiune cu numele Basarabia, populat\ de

români [i cumani, c\, în 1241, sub presiunea mongolo-t\tar\,

aceast\ popula]ie s-ar fi refugiat în Oltenia, ... c\ numele Basarabia

ar proveni de la acei «ber sa beni-basarabeni», care participaser\

la recucerirea Sandomirului în 1259 de c\tre mongo -

lo-t\tari”. Nic\ieri, în tot ce am scris eu la aceast\ tem\, nu am

zis c\ teritoriul cu denumirea de Basarabia s-ar fi numit a[a doar

Însemn\ri ie[ene

pîn\ la 1241, c\ toat\ popula]ia din a cest teritoriu

s-ar fi refugiat în Oltenia, c\ zi[ii „bersa-

beni-basa rabeni” ar fi participat la cucerirea

Sandomirului [i c\ tot de la ace[tia ar fi provenit

[i numele de Basarabia. Constat\m, a[adar, c\,

în pofida promisiunilor de la început ale autorului,

lectura sa nu este deloc atent\, iar sursele

nici pe departe numeroase, îns\ mult mai r\u e

c\ acestea nu sunt citite cu luare aminte, cu în -

]e legere [i profesionism.

Dar m\ gr\besc s\ m\ despart de toate m\ -

run]i[urile de acest fel, care abund\ în articolul

lui Chirtoag\, pentru a vorbi despre ceea ce

ziceam la început: numele Basarabiei în tradi]ia

istoriografic\ româneasc\ [i în unele cronici

str\ ine mai pu]in cunoscute. Voi începe cu cele

de la urm\. Criticul meu citeaz\ astfel cronica

de la 1395 „Tartari subjutatis Bersabenis, Litwanis,

Ru thenis et aliis gentilus, Sandomir

castrum capiunt” [i face „precizarea” c\ aceas -

ta ar fi parte din Cronica pe scurt de la Krako -

via. În primul rând, textul respectiv din aceast\

cronic\ nu este identic cu cel din cronica de la

Gnesen, din 1395, pe care Chirtoag\ crede c\

îl citeaz\ [i care arat\ astfel: „Tartari subjugatis

Bessarebenis, Lithwanis, Ruthenis et aliis

gen tibus, Sandomirz castrum capiunt” 8 . În cea

de-a doua, citat\ de autorii ca re departe în trecut

au vorbit despre basarabenii dintre Prut [i Nis -

tru, cuvântul ce îi desemneaz\ pe ace[tia din

urm\ este orto grafiat foarte apropiat de cel ro -

mânesc, [i anume Bessarebenis, pe când în

cel\lalt text are forma Bersabenis. În al doilea

rând, în men]iunea documentar\ citat\ de cri -

ticul nostru unele cuvinte sunt reproduse deteriorat:

de ex., „subjutatis”, „gentilus” [i „San-

domir”, în locul formelor corecte „subjugatis”,

Intelectualii „gentibus” [i „Sandomirz”.Cu toate acestea, el

pretinde c\ face o analiz\ exe get\ a cronicilor

polone ating\toare de acest subiect. De fapt, nu face altceva

decât s\ se refere doar la cronica de la 1395 [i o va „desfiin]a”

exclusiv pe motivul c\, sus]ine el, în anul 1259, vizat în acest

text al documentului, ar fi fost cu neputin]\ ca t\ taro-mongolii

s\-i fi atacat pe lituani. De unde trage concluzia c\ aceast\ cro -

nic\ nu poate fi crezut\, deoarece relatarea despre campania

din 1259 ar fi fost corupt\ prin suprapunerea peste textul ini]ial

a unor„informa]ii ulterioare de acela[i gen”.În reali tate, orice

text elementar de istorie medieval\ a Lituaniei sau a Rusiei, chiar

69


polemici ∙ polemici ∙ polemici

70

[i cele care pot fi consultate pe net, arat\ cât se poate de lim -

pede c\ Lituania a fost atacat\ de t\taro-mongoli în anii 1241,

1259 [i 1270 (poate [i în 1277) 9 .

Atare încerc\ri de revizuire a cronicilor, care au fost verificate

de speciali[tii cei mai buni de sute [i mii de ori [i pe care este

evident c\ Chirtoag\ nu le cunoa[te, sunt pur [i simplu incalificabile.

Este o practic\ arhicunoscut\ în [tiin]a istoric\, dup\ care

atunci când o cronic\, în ge neral, orice document istoric, este

b\ nuit c\ ar con]ine buc\]i de text [i/ori date apocrife, aces ta

este confruntat cu textul originar, iar în lipsa lui, cu alte texte si -

milare, altfel spus, se ope rea z\ o foarte special\ [i foarte corec -

t\, din punct de vedere [tiin]ific, coroborare a textelor pentru a

George Grosz:

Artistul

stabili autenticitatea [i credibilitatea textului vizat. Se vede c\

criticul nostru nu are [tire de a ceast\ regul\ sau nu-l intereseaz\.

Tocmai de aceea nici prin cap nu-i trece c\ schimonosirea sau

interpretarea pe dos a con]inutului unei cro nici sau al oric\rei

alte m\rturii istorice este în conflict cu etica [tiin]ific\ [i intelectual\.

{i, din p\cate, „analiza”pe care o face el cronicii polo ne

de la 1395 nu e singura „isprav\” de acest fel din nec\jitul s\u

articol-recenzie. Astfel, la un moment dat, el scrie a[a: „Din re -

lat\rile misionarilor catolici la Serai, Rubruc [i Plano de Carpini,

[i ale istoricilor bizantini afl\m c\ au plecat spre Hoarda de Aur

conduc\torii Haliciului [i ai unei forma]iuni statale române[ti,

numite Olaha, pentru a stabili anumite rela]ii cu statul mongol”.

Nu pot s\ [tiu la care istorici bizantini se refer\ aici Chirtoag\

(b\ nuiesc c\ nu-i are în vedere pe to]i), dar e sigur c\ în scri erile

grece[ti un nume Olaha, ce i-ar fi vizat pe români, este exclus.

De asemenea, e neîndoielnic [i faptul c\ acest nume nu se întâlne[te

nici în relatarea lui W. de Rubruck. La Carpini se afl\

ceva asem\n\tor, dar ortografiat cu totul altfel, [i anume Aloha,

[i numit în document „du ce rutean” (et ducem Aloha qui extat,

et so cie- tatem ipsius... Et omnes isti sunt duces Ru the ni) 10 .

Unor istorici români le-a pl\cut s\ cread\ c\ în acest loc textul

care a ajuns pân\ la noi al scrierii, de altfel extrem de serioase

[i de exigente, a lui Carpini, ar fi fost alterat prin copierile ulterioare.

Întrucât îns\ alt text, în care, în loc de Aloha, ar fi Olaha

nu exist\, schimbarea numelor este inadmisibil\. Mai adaug, da -

c\ mai este nevoie, c\ societ\]ile cele mai savante ale tuturor tim -

purilor, de la mongoli încoace, [i cei mai buni cu nosc\tori ai

epocii respective [i ai textelor care îl vizeaz\ cumva pe Carpini

au cercetat pe toate fe]ele orice cuvânt din spusele acestuia ori

referitor la el [i nu au descoperit c\ numele Aloha ar fi fals. Traducerile

acestui text latin în principalele limbi europene, ba chiar

[i în mongol\, con]in numai numele Aloha. Prin urmare, ne pla -

ce acest nume sau nu ne place, nu avem de ales, [i nici nu ne

cere nimeni p\rerea, din motivul firesc [i simplu c\ aici nu pot

fi mai multe p\reri. Dar ideea cu Olaha nu-i apar]ine lui Chirtoa -

g\, ea are o barb\ formidabil\ în istoriografia noastr\. El îns\ i-a

ad\ugat ni[te detalii ne[tiute de al]ii. Zice, de pild\, c\ Olaha nu

era persoan\, cum au crezut istoricii români mai r\s\ri]i, ci for -

ma]iune statal\ româneasc\, chiar dac\ toat\ lumea [tie c\ în pri -

ma jum\tate a sec. XIII românii mai aveau de parcurs vreo sut\

de ani pân\ s\ ajung\ s\-[i întemeieze propriile lor state. Apoi

mai adaug\ c\ conduc\torii acestei forma]iuni au mers la Serai

„pentru a stabili anumite rela]ii cu statul mongol”, chiar dac\ nu

exist\ nic\ieri nici o cât de mic\ aluzie la a[a ceva, chiar dac\

marele han nu avea de unde s\ [tie c\ exista un astfel de stat [i,

chiar dac\ ar fi aflat c\ exista, oricum nu l-ar fi interesat.

Revenind îns\ la „descoperirea” f\cut\ de Chirtoag\, cum c\

cronica polon\ de la 1395 ar fi fost modificat\ prin redact\rile

Însemn\ri ie[ene


[i interpol\rile ulterioare, de unde, dup\ p\rerea lui, s-au [i strecurat

în textul ei lituanii, cumanii [i basarabenii, trebuie s\ observ

c\, dincolo de credibilitatea neîndoielnic\ pe care au acordat-o

acestui important document istoric analizele exegete din ultimele

câteva sute de ani ale unor istorici de cea mai înalt\ calificare din

diferite ]\ri, ea nu a fost produsul inspira]iei necunoscutului ar -

hidiacon (nu arhimandrit, cum îi zice Chirtoag\) de la Gniezno,

ci se fondeaz\ pe consemnarea unui martor al evenimentului de

la 1259, Boguchwal, episcop de Poznan 11 .A[a cum sus]ine

Thunmann, arhidiaconul din Gnesen [i-a scris cronica „avându-l

sub ochi pe Basko”, acesta fiind un cronicar care [i-a finisat o -

pe ra numit\ Hronica Polonica în anul 1370 12 . Exist\ [i alte cro -

nici mai mult sau mai pu]in apropiate de acel eveniment, care îl

redau, în linii generale, la fel 13 . Încercarea lui Chirtoag\ de a ex -

plica geneza cuvântului basarabean prin metamorfozarea succe -

siv\ în cronicile polone a cuvântului musulman este pur [i simplu

jenant\. Niciuna din cronicile polone referitoare la evenimentul

de la 1259 nu con]ine cuvântul musulman. Dar ce e mai r\u în

acest caz e c\ el nu [tie nimic de originea numelui comun basarab.

L\murindu-ne, a[adar, cum în]elege colegul s\ comenteze

cronicile polone [i, în general, informa]ia documentar\ privind

istoria medieval\, s\ vedem cum stau lucrurile cu cealalt\ ches -

tiune, rela]ia denumirii de Basarabia cu dinastia domnilor Ba sa -

rabi din }ara Româneasc\, v\zut\ iar\[i a[a cum o cunoa[te

cri ticul meu [i cum a fost de fapt. Repro[ându-mi c\ eu a[ dori

cu tot dinadinsul s\ demonstrez „c\ numele Basarabia nu pro -

vine de la dinastia domnitoare a }\rii Române[ti”, Chirtoag\ în -

cearc\ s\ înf\]i[eze o situa]ie contrar\. Argumentele sale „forte”

sunt dou\ expresii din titulatura domneasc\ a lui Mircea cel B\ -

trân, [i anume domn „pân\ la marea cea mare” [i st\pân „spre

p\r]ile t\t\re[ti”, ceea ce parc\ ne-ar sugera concluzia (pe care,

în mod straniu, el se fere[te s\ o formuleze) c\ ora[ul sud-basa -

ra bean Chilia ar fi apar]inut pe vremea acelui domn }\rii Româ -

ne[ti. Probabil, dându-[i seama c\ argumenta]ia nu este suficien -

t\, se lanseaz\ într-o demonstra]ie mai ampl\. Iat-o în toat\

splendoarea: „În primele decenii ale secolului al XV-lea, Chilia

s-a integrat treptat în componen]a Moldovei. În 1412, Chilia f\ -

cea parte cu certitudine din }ara Moldovei, o parte a ei, împre -

un\ cu acest ora[, urmând s\ revin\ Ungariei. În procesul de

în t\rire a autorit\]ii Moldovei la Chilia, un rol pozitiv l-a putut

ju ca faptul c\ Mircea cel B\trân [i al i domni ai }\rii Române[ti

– care s-au declarat (în 1406, 1409, 1413, 1415, 1419, 1421,

1433, 1440) domni ai acestei ]\ri „pân\ la marea cea mare” –

ar fi st\pânit un bra] dun\rean, eventual Sulina. Din 1448 pân\

în1462 în Chilia s-a aflat o garnizoan\ transilv\nean\, iar între

1262 [i1365, una muntean\. Din 1365 pîn\ la 1484, ea s-a a -

flat în componen]a Moldovei”. Acest citat lung nu are nevoie de

comentariu. El este suficient de relevant pentru a pune în lumina

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

Schi]\ pentru Crepuscul

cea adev\rat\ dou\ lucruri esen]iale privind chestiunea în dis cu -

]ie: care este argumenta]ia punctului de vedere ce sus]ine ideea

apari]iei denumirii de Basarabia de la dinastia munteneasc\ a

Ba sarabilor [i cum arat\ competen]a sus]in\torilor ei.

Pentru a nu l\sa totu[i cititorul nel\murit cu totul de ce s-a

apucat colegul meu s\ fac\ atâta risip\ de erudi]ie în articolul pe

care l-a publicat în urm\ cu un an în revista Historia [i pentru a

mai ar\ta de ce motivul acestei „demonstra]ii [tiin]ifice” a fost

prea modesta mea p\rere despre originea numelui Basarabia,

polemici ∙ polemici ∙ polemici

71


72

George Grosz:

Pre[edintele

voi spune în rezumat foarte scurt care sunt esen]a [i motiva]ia

demersului meu. Înc\ în a doua jum\tate a sec. XIX, în istorio -

grafia româneasc\ s-a afirmat p\rerea c\, de vreme ce acest nu -

me este identic cu o alt\ denumire a }\rii Române[ti, aceea de

Basarabia, derivat\ de la numele dinastiei domnitoare a acestei

]\ri, Basarabii, asta înseamn\ c\ la o anumit\ etap\ în trecut te -

ritoriul dintre Prut [i Nistru trebuie s\ fi apar]inut Munteniei. Bi -

neîn]eles c\ ulterior s-au c\utat argumente, dar nu prea s-au

g\ sit. Adic\ supozi]iile, construc]iile mai mult sau mai pu]in artificioase,

ipotezele care de care mai fanteziste ce porneau de la

aceast\ idee au fost numeroase, dar niciuna nu s-a dovedit a fi

conving\toare. În cele din urm\, v\zând c\ eforturile se irosesc

f\r\ nici un rost, istoricii au început s\ se arate rezerva]i fa]\ de

aceast\ tem\. Totu[i, punctul acesta de vedere nu a fost p\r\sit,

pentru c\ avea suport puternic în afara [tiin]ei. Pur [i simplu,

atunci când într-un text istoric sau într-o discu]ie istoric\ nimerea

cumva Basarabia medieval\, [i mai ales extremitatea sudic\ a a -

cestui teritoriu, istoricii men]ionau în treac\t c\ pe la începutul

sec. XV aceasta a fost posesiune a }\rii Române[ti. Istoricii ba -

sarabeni nu au cunoscut niciodat\ semnifica]iile reale ale acestei

probleme. Când, în urm\ cu mai bine de dou\ decenii, a început

apropierea tot mai strâns\ a spa]iilor române[ti separate de râul

Prut, basarabenii au în]eles s\-[i însu[easc\ automat toate rea -

liz\rile istoriografiei române[ti, delaolalt\ cu preceptele ei domi -

nante, f\r\ s\ încerce s\ le pun\ vreodat\ la îndoial\. De altfel,

medievistica basarabean\ era pe atunci ca [i inexistent\ [i. din

p\cate, nu a evoluat prea mult nici de atunci încoace, dup\ cum

demonstreaz\, între altele, [i articolul din Historia, care a moti -

vat scrierea rândurilor de fa]\.

În ce m\ prive[te, vreo [apte-opt ani în urm\ anumite obiective

de cercetare mi-au cerut s\ m\ documentez în chestiunea

privind originea numelui Basarabia. Trecând pe rând de la articole

[i monografii la documente, am constatat cu oarecare stupefac]ie

c\ nu exist\ nicio m\rturie istoric\ suficient de credibil\,

care s\ sus]in\ ipoteza originii muntene[ti a acestui nume. Din

unele scrieri istorice germane, cunoscute sumar, dar chiar [i din

anumite studii române[ti, ca cele ale lui P. P. Panaitescu, [tiam

c\ poate fi g\sit\ o anumit\ informa]ie asupra acestei chestiuni

în cronicile timpurii polone. C\utând, am dat peste cronica de la

1395, men]ionat\ mai sus, apoi am cunoscut [i altele. A urmat

cercetarea aprofundat\ a temei, cu depistarea [i examinarea tuturor

conexiunilor care duceau la ea. A[a am ajuns s\ lansez

ideea c\ numele Basarabia este de origine cuman\ [i c\, în afar\

de rezultatele cercet\rilor istorice [i lingvistice, care se circumscriu

ideii de „simbioz\ româno-cuman\” a lui Iorga, un argument

credibil mi s-a p\rut numele formulat variat în unele cronici

polone: bessarebenis sau bersabenis ori bersabeis. Bineîn]eles

c\ aceasta nu era o preten]ie de rezolvare definitiv\ a problemei,

ci doar o posibil\ solu]ie, deci o ipotez\, [i ea a fost anume a[a

apreciat\ de unii dintre cei mai serio[i istorici români, ca de ex.

regretatul acad. Florin Constantiniu, care, prezentând în câteva

publica]ii din România prima mea carte la acest subiect, În c\u -

tatea originii numelui Basarabia, î[i îndemna colegii s\ ia atitu -

dine, exprimându-[i încrederea c\ lucrarea „va stîrni - e de spe -

rat - discu]ii între speciali[ti [i, indiferent de soarta ei, va contri -

bui cu certitudine la progresul cuno[tin]elor noastre despre începuturile

Moldovei [i }\rii Române[ti ca state medievale” 14 .

Cele dou\ c\r]i ale mele la aceast\ tem\ au fost semnalate în pre -

Însemn\ri ie[ene


sa din România cu destul\ îng\duin]\ [i de c\tre acad. Al.

Zub 15 , chiar dac\ domnia sa nu a insistat asupra necesit\]ii dezbaterilor

privind subiectul respectiv.

Deocamdat\ îns\ atitudinea celor doi înainte merg\tori ai istoriografiei

române actuale, [i în special îndemnul lui Fl. Constantiniu

la examinare atent\ a acestei ini]ative, care nu urm\ -

re[te altceva decât s\ „contribuie la progresul cuno[tin]elor noastre”,

nu au fost urmate de nimeni. Dimpotriv\, cei al]i câ]iva,

care au mai reac]ionat, au luat demersul meu în furci, f\r\ s\ se

mai oboseasc\ s\ citeasc\ ce am scris, formulându-[i atitudinea

arogant, agresiv [i f\r\ argumentele de rigoare, cum au procedat

George Grosz:

Însemn\ri ie[ene

Portret de tân\r\

de ex. Neagu Djuvara sau S. Iosipescu 16 , ori mai temperat, cu

fondul [i forma inconsistente, ca în articolul lui Chirtoag\, vizat

în rândurile de mai sus, toate acestea având un numitor comun:

atacul de pe pozi]iile unui patriotism fals [i/sau prost în]eles.

Dar atitudinea [i p\rerea acestora nu m\ nelini[tesc prea mult,

pentru c\ nu au nici o relevan]\, odat\ ce nu au nimic în comun

cu [tiin]a istoric\. Eu am f\cut s\ ajung\ cartea mea Descrierea

Basarabiei, de cum a ap\rut, la câ]iva dintre cei mai buni speciali[ti

români în medievistic\. Ace[tia înc\ nu s-au pronun]at.

Negraba lor este fireac\, de vreme ce sunt solicita]i s\ se pronun]e

într-o chestiune destul de sensibil\ [i totodat\ insuficient

cercetat\. Dar eu am destul\ r\bdare. A[tept.

1

I. Chirtoag\, Enigma unui nume: Basarabia, Historia, 2012, nr.

125.

2

N. Dr\ganu, Românii în secolele IX-XIV în baza toponimiei [i

o nomasticii, Bucure[ti, 1933.

3

N. Iorga, Istoria românilor, III, Ctitorii, ed. a II-a, Bucure[ti, 1993,

p. 45-49.

4

Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor,

„Opere”, Bucure[ti, 2003, p. 1421.

5

Ibidem, p. 1420, 1423.

6

F. W. Sommersberg, Silesicarum rerum scriptores aliquot adhuc

inediti, II, Leipsiae, 1730, s.73, 82.

7

E. Thunmann, Description de la Crimée, trad. din germ., Strasbourg,

1786, p. 78.

8

Monumenta Poloniae Historica/Pomniki dziejowe Polski, tom,

II, Lwow, 1872, p. 806. Vezi [i F. W. Sommersberg, p. 82; A. Naru -

szewicz, Historia narodu polskiego, vol. VII, Lipska, 1836, p. 29 (nota).

9

Vezi de ex. J. Martin, Medieval Russia 980-1584, Cambridge U -

niversity Press, 1995, p. 164, unde este men]ionat un atac comun, din

1259, al mongolilor, împreun\ cu rutenii (ru[ii), asupra Lituaniei. Vezi

[i S. M. Soloviov, Istoria Rossii s drevnej ih vremion, t. 3, Moskva,

1988, p. 171, 175, care nume[te, în leg\tur\ cu acela[i eveniment,

anii 1259 [i 1260.

10

Relations des Mongols ou Tartares par le frère Jean du Plan de

Carpin. Première édition complète, publiée d’après les manuscrits

de Leyde, de Paris et de Londres, par Armandd’Avezac, des Socié -

t és géographiques de Paris, de Londres et de Francfort et de la Société

Asiatique de la Grande Bretagne etc., etc., Paris, 1838, p. 375.

11

Boguphali episcopi Posnaniensis Chronicon Poloniae, în „Mu-

numenta Poloniae Historica”, II, p. 453, vezi [i p. 486. Vezi [i F. W.

Sommersberg, p. 73.

12

H. James Rose, H. John Rose,Th. Wrigh, A new general biogra -

phical dictionary projected and partly arranged, vol. III, London,

1841, p. 319.

13

Vezi I. }urcanu, Descrierea Basarabiei, Chi[in\u, 2011, p. 284-

288.

14

Fl. Constantiniu, O nou\ ipotez\ despre numele Basarabiei,

„Clipa. Magazinul actualit\]ii culturale române[ti”, dec. 2011; „ARTE-

MIS”, mart. 2012.

15

Al. Zub, Descriptio Bassarabiae, „Însemn\ri ie[ene”, 2011, 12, p.

50-51; „Zargidava. Revist\ de istorie” (Bac\u), 2012, XI, p. 188-191.

16

N. Djuvara, O teorie [i câteva ciud\]enii, „Magazin istoric”,

XLVI, 2012, 7, p. 33-36; S. Iosipescu, Basarabia – originile unei ]\ri

române[ti, „Revista de istorie militar\”, 2012, 3-4, p. 9-10, 17.

polemici ∙ polemici ∙ polemici

73


eminescologicale ∙ eminescol

74

N. Georgescu

Scenariul probabil al edi]iei

princeps Eminescu (2)

16. SONET

Prima publicare: P1. Nu este retip\rit în CL (grupajul din ianuarie

[i februarie 1884). În O1, la pag. 200, dup\ Od\ (ordine arbitrar\).

A [aisprezecea poezie din antologie, acest Sonet a fost adus

din manuscrise pentru a „plomba“ sonetul urm\tor. Cele 6 so -

nete din edi]ia princeps (dintre care, 3 inedite) sunt organizate,

în edi]ie, în serie de câte dou\: chemare – r\spuns, rechemare

– iar\[i r\spuns, refuz al chem\rii – t\cere (refuz al r\spunsului).

Sonet (Iubind în tain\...) ilustreaz\ chemarea carnal\, fizic\,

chemarea c\tre femeia venerian\. Luat în sine, f\r\ context, so -

netul are un exces de vitalism, chiar de lascivitate; de aceea n-a

fost republicat, probabil, în grupajele de dup\ apari]ia volumului.

Dup\ Venere [i Madon\, îns\, este ilustrarea imediat\ a primei

p\r]i din titlu. Din aceste [ase sonete se va construi o serie de

in voca]ii alternative. Remarc\m c\ personajul feminin, are, aici,

„lungi [i blonde plete“ (în Venere [i Madon\ avea „ochi negriadânci

ca marea“ [i nu era, deci, blond\). „Duioasele mistere“

trimit la mitul lui Orfeu, ce va fi, în sonetele urm\toare, eviden -

]iat mai pregnant.

17. SONET

Prima publicare: CL, 1 octombrie 1879, în grupajul Sonete: I (A-

far\-i toamn\) (17), II (Sunt ani la mijloc) (18), III (Când însu[i glasul)

(19), Fream\t de codru (44), Revedere (49), Foaie ve[ted\ (omis\),

Desp\r]ire (11). În O1 se afl\ la pag. 119, în aceea[i ordine.

A [aptesprezecea poezie a antologiei a avut nevoie de spriji -

nul anterior al unei inedite. Dup\ chemarea ner\bd\toare din

16, acum iubita vine. Având în vedere perechea urm\toare de

sonete, care sunt o chemare c\tre femeia-înger [i un r\spuns

(ve nire) al ei, aceast\ prim\ treapt\, 16-17, prive[te femeia ve -

nerian\. Chem\rii din 16 îi r\spunde, îns\, EA, din Singur\tate

(1), „tu“ din Noaptea (24): este un personaj casnic, obi[nuit s\

vi n\ în momentele de lini[te, între c\r]i, scrisori, la gura sobei (vezi

Satira IV, femeia visat\). Nu a r\spuns, a[adar, femeia „car nal\“,

cea chemat\. Mai mult: a venit când N-ai vrea ca nime-n u[a ta

s\ bat\, nici nu s-a auzit cum sun\ cleampa: a ap\rut deodat\,

din interior: era de fa]\. Remarc\m func]ia evocatoare a vântului,

ca în {i dac\... (3), [i cea]a ca re

cre[te izolându-l pe EL de ce e în jur.

Sonetele au, la Eminescu, o înc\rc\ -

tur\ magic-incantatorie, sunt chem\ri c\ -

tre lumea de dincolo (a umbrelor, sau a

îngerilor). Întrebarea ar fi: de ce nu vine

la chemare femeia chemat\, ci me reu

cealalt\? În Luceaf\rul vom în]e lege c\

oamenii [i umbrele (îngerii) nu se recu -

nosc, nu-[i [tiu unii altora chipul, înf\ ]i -

[area, comunic\ doar prin gând, idee, cântec

18. SONET

Prima publicare: CL, 1 octombrie 1879, în grupajul de mai sus. În

O1, la pag. 120, în aceea[i secven]\.

A optsprezecea poezie din antologie face pereche cu cea ur -

m\toare, a nou\sprezecea: rechemare–r\spuns. Invoca]ia din 16

este repetat\, de data aceasta c\tre femeia Madon\, care „in-

George Grosz:

Flautul fermecat

Însemn\ri ie[ene


spir\“ (precum pe Rafael în Venere [i Madon\), lini[te[te, evo -

când „r\s\rirea stelei“. În Pe lâng\ plopii f\r\ so] (40) va fi ce -

le brat\ aceast\ femeie-Madon\, acela[i cias sfânt – cu regretul c\

EA nu [i-a împlinit voca]ia matern\. Amintim c\ singurul copil

n\scut din cuplul EL-EA este, în antologie, cel din C\lin – îns\

într-o prelucrare a unui basm, nu în cadrul unei fic]iuni personale

a poetului. De altfel, în poezia de dragoste nu are ce c\ uta cuplul

conjugal, ci cuplul de aman]i; deci nici copiii nu au ce c\uta.

19. SONET

Prima publicare: CL, 1 oct. 1879 (în grupajul de mai sus). În aceea[i

ordine în O1, pag. 120.

A nou\sprezecea poezie din antologie face pereche cu cea

de a optsprezecea. Este o repetare (insisten]\) a chem\rii, cu

aluzii orfice de data aceasta, adresat\ parc\ unei umbre din Infern

pe care o aduce, o conduce, c\reia îi dicteaz\ gesturile —

pentru a constata, în final c\ pierderea este în veci. Cântul unei

dulci evlavii r\spunde cânturilor nou\ cerute anterior (acum vin,

„m\-ngân\“, de dincolo de glasul obi[nuit al gândurilor). Negurile

reci au fost anticipate cu dou\ trepte mai înainte (în contextul

basmului vechi al zânei Dochii), pozi]ia fe]ei este identic\

acum cu pozi]ia din sonetul anterior. Sonetul anticipeaz\ Mortua

est! (23).

20. SONET

Prima tip\rire: P1. Nu se republic\ în CL dup\ apari]ia volumului.

În O1, la pag. 201, dup\ Iubind în tain\.

Cea de-a dou\zecea poezie a antologiei formeaz\, împreun\

cu urm\toarea, o unitate de tip enun]-r\spuns. „Ciasul taine“,

nu este „ciasul sfânt“ al primei întâlniri, ci un moment (zilnic,

repetabil) al chem\rilor. De data aceasta el „împresur\ în van

cu „umbrele“. Cel care cheam\ pare a fi convins c\ timpul nu

revine. Poezia urm\toare exemplific\ pe cazul Vene]iei. Fruntea-mi

de copil o-nseninar\ [i Nu-nvie mor]ii, e-n zadar, copile

sunt elemente de leg\tur\ formal\. Altfel, EL pare a fi ie[it din

vraja copil\riei unde-l chemase p\durea (O, r\mâi..., 10). Nu ni

se explic\, îns\, cauza refuzului, de ce vine „în van“ momentul,

de ce EL nu mai cheam\? Este doar o convingere teoretic\ pri -

vind ireversibilitatea timpului — ori s-a convins suflete[te c\ EA,

din sonetul anterior fusese doar o umbr\? În ciuda interdic]iilor pe

care pare a [i le pune, EL va continua s-o cheme, [i înc\ insistent

— dar în alte registre. Sonetele sunt doar un preludiu, doar

„dulci nimicuri“, „eresuri“ care preg\tesc chem\rile mari, totale.

Remarc\m drumul ce]ei: a crescut în jurul LUI în 17, în jurul EI

în 19 – iar acum a devenit, în urma LUI, band\ neagr\, a[a cum

dorea în Desp\r]ire (11): S\ fie neagr\ umbra în care-oi fi perit.

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

21. SONET

Contemplare

Prima tip\rire: P1. Reluat\ în grupajul din CL, ianuarie 1884 (în

ordinea Gloss\, (41), Od\, (13), Sonet. În O1, la pag. 202, între Trecut-au

anii [i Se bate miezul nop]ii (aranjament arbitrar).

eminescologicale ∙ eminescol

75


eminescologicale ∙ eminescol

76

Cea de-a dou\zeci [i una poezie din antologie poate avea [i

o motiva]ie biografic\. (Eminescu va fi îndemnat s\ mearg\ într-o

excursie spre Vene]ia dup\ spitalizarea de lâng\ Viena, în timpul

c\reia Titu Maiorescu îi scoate volumul de versuri). Dar este, mai

întâi de toate, foarte potrivit\ dup\ Trecut-au anii. Dup\ cum

in dividul nu poate aduce, din trecut, ceea ce este mort – tot astfel

nici istoria. Miezul nop]ii b\tut în clopotni]a San Marco amin -

te[te de Melancolie (cu „str\veziul demon“), [i anticipeaz\ Se

bate miezul nop]ii (32). Este un „cias al tainei“ van, sec: nu se

produc minuni la b\taia lui, nu apar umbre etc.; mai mult, este

„sinistru“: evoc\ moartea. Vene]ia încheie, de fapt, un ciclu, a -

ce la al convingerilor c\ ce e mort r\mâne mort – dar deschide

al tul. Egipetul (25) va oferi, de pild\, o replic\ dur\ Vene]iei:

acolo lumea veche învie – în vis, în miraj, dar învie. Vene]ia în -

cheie ciclul celor [ase sonete, dintre care cele trei din mijloc sunt

preluate din CL exact în ordinea public\rii lor de c\tre Emines -

cu. Editorul a pus, înaintea celor trei sonete publicate, o „punte“

dintre inedite – [i a completat cele dou\ perechi de chem\ri-r\s -

punsuri cu înc\ o pereche, refuz al chem\rii-refuz al r\spunsului.

Era necesar\ aceast\ a treia pereche? Ceasul van al lumii, al lumilor

– corespunde clipei repetate din via]a individului. Tripticul

(triada) invit\, în continuare la cercetarea formelor.

22. DORIN}A

Prima tip\rire: CL, septembrie 1876, în grupajul numerotat cu cifre

romane; I. Melancolie, II. Cr\iasa din pove[ti, III. Lacul, IV. Dorin]a.

În O1, la pag. 75, în aceea[i secven]\.

A dou\zeci [i doua poezie a antologie pare a relua ciclul che -

m\rilor, invoca]ii din Sonete – de data aceasta „mediul“ întâlnirii

nemaifiind casa, c\minul – nici timpul („ciasul de tain\“) ci codrul,

definit nu prin lac, ca pân\ acum, ci prin izvor [i tei. Având

în vedere c\ urmeaz\, imediat, Mortua est! (23), [i-ar fi putut

g\ si locul aici o chemare a EI c\tre EL. Singura pies\ de acest

fel din volum este, îns\, Floare albastr\ (30) – [i pentru „produ-

cerea“ ei este nevoie de Egipetul (25) etc. Nu vedem, oricum

ne cesitatea Dorin]ei în „construc]ie“ (scenariu?) – dup\ chem\ -

rile din Sonete [i înainte de Mortua est! Doar schimbarea cadrului?

În Dorin]a se anun]\ „moartea împreun\“ din O, mam\ (34)

– [i elementul care simbolizeaz\ codrul la modul absolut: teiul.

Prispa cea de brazde ar putea intermedia trecerea de la cas\

(Sonete) la codru. Înc\ nenumit în toate elementele lui, ca în

Povestea codrului (unde este un fel de „arc\ a lui Noe“), codrul

înlocuie[te p\durea din Cr\iasa din pove[ti – [i prime[te pentru

a doua oar\ în antologie dup\ Las\-]i lumea... (2) perechea de

îndr\gosti]i (nu numai pe EL ori numai pe EA). Este un nou ca -

p\t de drum, reluat, dar r\mas în suspensie pentru c\ urmeaz\

certitudinea mor]ii EI. Re]inem „p\rul galb\n“ care este al „cr\-

iesei“. În scenariul antologiei, poezia are o alt\ valoare decât lu -

a t\ în sine (are puternice inflexiuni thanatice, evocatoare). Suspect\m

o rupere a volumului între Dorin]a [i Mortua est!

23. MORTUA EST!

Prima tip\rire: CL, 1 martie 1871. În O1, la pp. 37-40.

A dou\zeci [i treia poezie din antologie deschide seria îngerilor

anun]at\ într-un fel în Venere [i Madon\ (C\ci femeia-i prototipul

îngerilor din senin), ce str\bat t\râmurile via]\-moarte.

„Îngerul mort“ de aici pune o problem\ de cosmologie mai întâi:

cum este posibil\ moartea, dispari]ia, [tergerea urmei sacrului?

Finalul preia teza presocratic\, dup\ care zeii exist\ numai pentru

cine crede în ei. Tema a fost anun]at\ în Melancolie: Credin -

]a zugr\ve[te icoanele-n biserici. Poemul preg\te[te ciclul p\gân

al lumilor (cuplurilor) ce trec din via]\ în moarte [i invers pentru

c\ nu au zei proprii, sunt domina]i de imperiul magilor. Conclu -

George Grosz:

Pacea dintre capital [i clasa muncitoare

Însemn\ri ie[ene


zie (îndep\rtat\, pentru c\ lipse[te din volum ciclul de dup\

Do rin]a, r\spunsurile chem\rii de aici) – la Sonete, îns\ Mor -

tua est! anticipeaz\, prin „semnul întors“, Egipetul. În fond,

Mortua est! are locul [i rolul ultimului dintre cele [ase sonete,

cel privitor la Vene]ia, care anun]\ c\ mor]ii sunt mor]i.

Foarte potrivit\ ar fi, undeva înaintea ei, La steaua… po -

ezie lips\ din antologia lui Titu Maiorescu în 1883, adus\ în

1888, dar la final, ca o anex\. Ea ar preg\ti [i iluzia din E -

gi petul, de altfel.

24. NOAPTEA

Prima tip\rire: CL, 15 iunie 1871, în grupajul Înger de paz\

(loc variabil, 32 mai întâi, apoi 29), Noaptea. În O1 se reia în a -

ceea[i ordine, la pag. 42.

Cea de-a dou\zeci [i patra poezie din antologie amin -

te[te de Singur\tate (1) [i, în general, de femeia casnic\ in -

vocat\ în So nete. Acest palier median al EI, între înger [i

de mon, pare a fi un paleativ constant în construc]ia volumu -

lui, pân\ la Satira IV (Da, visam odinioar\ pe acea ce m-ar

iubi, / Când a[ sta pierdut pe gânduri peste um\r mi-ar pri -

vi, / A[ sim]i-o c\-i aproape [i ar [ti c-o în]eleg, / Din s\r -

mana noastr\ via]\ am dura ro man întreg...). În cronologia

tip\ririi operei, Noaptea (24; 15 iu nie 1971) este des -

p\r]it\ de Mortua est! (23; 1 martie 1871) doar de dou\ luni.

Va urma Egipetul (25; 1 octombrie 1872), ce continu\ fi -

resc [i acea cronologie. Secven]a a putut fi prefigura t\, a[a -

dar, de Eminescu însu[i. În construc]ia volumului, Noaptea

preg\te[te Egipetul – nu numai prin atmosfer\, dar [i prin

încercarea de a ]ine timpul în loc.

25. EGIPETUL

Prima tip\rire: CL, octombrie 1872 (singur\). În O1, la pag.

43-45.

Cea de-a dou\zeci [i cincea poezie a antologiei a fost

pre g\ tit\ de Vene]ia (21), Mortua est! (23) [i Noaptea (24), în

replic\ fa]\ de Vene]ia – Nu-nvie mor]ii, e-n zadar, copile –

aceast\ po sibil\ reînviere a unei civiliza]ii, prin efect de „miraj“,

de fata mor gana, de minciun\ (atât de bine preg\tit, îns\, ca

treapt\ în construc]ie, de La steaua…, care demonstreaz\ c\

moartea nu este posibil\ în univers, într-o vecinicie, c\ icoana

stelei ce-a mu rit persist\ pân\ la sfâr[it; iar\[i se impune discutarea

colii editoriale lips\ din edi]ia princeps). Mai important\

este pedepsirea Egiptului antic pentru hybris, de c\tre zei (care

au luat locul re gilor) prin gestul magului care „a cetit semnul întors“.

Lumile se pot a[adar învârti în dou\ sensuri: se torc (Când

torsul s-aude l-al vr\jilor caier, Mortua est!, lu\m sensul din

manuscris), curg, adic\, înainte [i se întorc, curg înapoi, cresc

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

Scen\ din Texas pentru prietenul meu Chinghook

dedesupt, sub ape. Le g\tura se realizeaz\ prin magie, vr\jitorie,

vis, mister „forme ale trecerii“. În contextul antologiei cap\t\

va loare aceast\ înviere mincinoas\, nu pedeapsa. Eul liric, „personajul“

aflat în plin\ aventur\ a cunoa[terii în acest scenariu-e -

di]ie, a parcurs trepte oarecum ini]iatice pân\ acum: singur\ta -

tea, însingurarea, des p\r ]irea de pereche, alipirea de pereche

în absolut, definirea de sine, definirea de sine a perechii, c\utarea,

chemarea. Paralel cu propria-i aventur\, eul liric asist\ la o aventur\

similar\ a cosmo sului (codru), a timpului însu[i, [i a istoriei.

Pe treapta Egipetului, istoria constat\, pentru sine, c\ nu-[i poa -

te [terge urmele, c\ nu poate dispare în stingerea etern\. Ca

multe alte poezii eminesciene, Egipetul are o valoare în sine – [i

o alta în contextul edi]iei. Anticipeaz\ Strigoii (întruparea fan-

eminescologicale ∙ eminescol

77


eminescologicale ∙ eminescol

78

tomatic\ din „vijelia elementelor“), Mai am un singur dor (refu -

zul obstinat al apei, refuz care-[i dovede[te fertilitatea, capacita -

tea de a rena[te). Clopotul din San Marco sun\ „sinistru“ – pen -

tru c\ se afl\ în aer, domeniul demonilor; cel din fundul m\rii,

în schimb, rena[te fantomatic o civiliza]ie. În fond, Egipetul pu -

ne [i o problem\ de filologie. Ce înseamn\ „ateu“, din Mortua

est! (De e sens într-asta e-ntors [i ateu / Pe palida-]i frunte

nu-i scris Dumnezeu) – În CL este scris a t u, cu a privativ în -

semnând în afara, separat de. (Vezi sensul de la Eschil: zeii e -

xist\ numai pentru cei care cred în ei; cei ce nu cred nu au zei).

Ateismul din Mortua est! permite investigarea lumilor f\r\ ajutorul

lui Dumnezeu, se pa rat de cre[tinism – ori împotriva LUI?

Lumea Egipetului are zei, dar [i-au mutat sediul: h\l\duiesc în

aer [i noaptea „pân\-n zor“. Este o lume a umbrelor (fantome,

strigoi) – printre care, de sigur, se va fi g\sind [i iubita din Mortua

est! Nu este, îns\ o lume atee, nici în sens [tiin]ific-pozitivist, nici

George Grosz:

Regina barului

în sensul cuvântului, adic\ f\r\ zei. Numai sensul este a t\u

(a/teu), adic\ pre cre[ tin, neînsigilat, înc\, de Dumnezeul cre[tin.

P\gânismul aces tei construc]ii poetice î[i are r\d\cina în pere -

chea Mortua est! – Egipetul. Magul va intermedia trecerea între

via]\ [i moarte, trecut-viitor, pân\ când, în Satira I, va deveni

savantul pozitivist modern, dispre]uit în Satira IV, [i întregul

univers î[i va reg\si ordinea în Luceaf\rul.

P\gânismul este, îns\, puternic fixat, prin tr-un poem de mare

respira]ie, ce discut\ o civiliza]ie, nu un individ, istoria, nu pre -

zen tul etc. Eul liric î[i ia libert\]i principiale în avântul cunoa[terii

care urmeaz\.

26. ADIO

Prima tip\rire: F, 5/17 iunie 1883. Reluat\ în P1 [i în grupajul din

CL februarie 1884 (vezi grupajul mai sus), între Pe lâng\ plopii f\r\

so], (40), De-oi adormi, (52 a). În O1, la pag. 187, între Când amin -

ti rile... [i Ce e amorul? Ordine mult\ studiat\.

A dou\zeci [i [asea poezie din antologie pare a deschide un

nou ciclu: dup\ z\d\rnicia lumilor (Egipetul), problema individului

devine insignifiant\. Dispare, la EI, nu iubirea – ci dorin]aob

sesie a perechii: În veci al\turi s\ te am / Femeie. El pare a

executa un ritual de purificare, de debarasare. Tiparul repet\,

în Adio, situa]iile din De câte ori iubito (9): acum EL trece mai

departe [i EA r\mâne în urm\ ori al\turi. Poezia putea sta, în

fond, [i dup\ Pe lâng\ plopii f\r\ so], ale c\rei „deger\ri“ le prelunge[te.

Locul îi este aici, dup\ Egipetul, când EL se preg\te[te

de „trecere“. Dup\ Adio urmeaz\ defini]ia amorului, apoi Lacul,

unde EL devine singur, nu se mai „fere[te în cale“ de EA, câ[tig\

con[tiin]a c\ EA nu mai exist\ (de altfel, Lacul are puternice inflexiuni

thanatice: EL pare a dori s\ treac\ Styxul cu luntrea lui

Charon). Adio este simetric\ fa]\ de O, r\mâi...: ceea ce acolo

nu mai în]elege din chemarea codrului – aici devine „nimicuri“,

„poveste“. Între eul liric [i via]\ (prezent) s-a ]esut pânza uit\rii.

Luna îns\[i, din {i dac\..., nu mai actualizeaz\, nu mai aduce

în prezentul amintirii figura, chipul – ci doar semnalizeaz\ vag,

f\r\ a sensibiliza. „Ciasul sfânt“ al primei întâlniri s-a pierdut în

trecut. Este, în final, [i o desp\r]ire de lun\: Cu ochii serii cei din -

tâi / Eu n-o voi mai privi-o, se refer\ la lun\.

27. CE E AMORUL

Prima tip\rire: F 16/29 iulie 1883. Reluat\ în P1 [i în grupajul din

CL, februarie 1884, între Cu mâne zilele-]i adaogi (36) [i Criticilor mei

(61). În O1, la pag. 189-190, între Adio [i Pe lâng\ plopii f\r\ so].

A dou\zeci [i [aptea poezie din antologie define[te amorul,

a[a cum a patra îl descria pe Pajul Cupidon. În contextul antologiei,

definirea vine de la distan]a câ[tigat\ fa]\ de EA prin Adio;

este a[adar, o definire „rece“, extras\ din evenimente, o conclu -

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

zie care ramforseaz\ separarea. „Durerea“ trebuie în]eleas\ în

cheia Rug\ciunii unui dac (7). Ultima strof\ din Familia este

sem nificativ\: {i-atunci e scris ca via]a ta / De doru-i s\ nu-nca -

p\, / Ci s-o cuprinz' asemenea / Lianelor din ap\”. Dorul este

al amorului, care devine total, nu-]i mai încape via]a de el, dispar

[i ceruri [i p\mânt etc. Dorul amorului se înst\pâne[te în suflet

cu for]\ de destin, de „scris\“, cuprinde via]a ca ni[te liane tentaculare

[i-o trage dedesubt, oarecum ca în Egipetul. Defini]ia e

[i un avertisment: dac\ urmezi calea amorului – iat\ unde ajungi;

„pedagogia“ aceasta este, desigur, la locul ei doar în antologie.

28. LACUL

Prime tip\rire: CL, 1 septembrie 1876, în grupajul anun]at mai sus,

între Cr\iasa din pove[ti (12) [i Dorin]a (22). În O1, la pagina 74 (în

aceea[i ordine).

Cea de-a dou\zeci [i opta poezie din antologie este o conclu -

zie la cea anterioar\: convins c\ amorul este o „de[ert\ciune“, El

renun]\, nu f\r\ durere, la EA. Elementul de leg\tur\ este, [i de

data aceasta, formal: lianele din ap\, cu care se încheie Ce e a -

mo rul..., se continu\ cu imaginea apei, a lacului. Cuprinderea

în tentaculele „lianelor“ implic\ rupere dureroas\; pe de alt\ par -

te, în contextul aventurii cuplului, având în vedere c\ se preg\ -

Însemn\ri ie[ene

te[te trecerea lui, a cuplului, împreun\ cu toate

cele, dincolo de via]\, în umbrele infernale, Lacul

are valoare thanatic\. EL vrea s\ treac\ dincolo,

în luntrea lui Charon, împreun\ cu EA. Moartea

împreun\, din O, mam\... (34) este abia prefigu -

rat\. EL nu trece, de altfel, a[teapt\, sufere, „sin -

guratic“ lâng\ lac. EL nu va trece niciodat\: vezi

[i Mai am un singur dor; poate pentru c\ nu

are înso]itor, psihopomp, pereche... În vis, trecerea

va fi parodiat\ în Satira IV (luntrea cu -

prinde acolo perechea [i, f\r\ cârm\, o aduce la

realitatea cotidian\, brutal\). Lacul a fost anun -

]at, în volum, apoi definit, c\utat, p\r\sit, reg\ -

sit: este centrul întregului volum din 1883; nu

este un lac oarecare (de la Ipote[ti etc.) — ci u -

nul simbolic. În fa]a lacului, EL este un altul: vezi

grafia din CL, cu în]elesul: Eu (...) pare c\ ascult

[i pare c\ a[tept. Este un lac din amintire.

29. ÎNGER {I DEMON

Prima tip\rire: CL, 1 aprilie 1873, în grupajul În -

ger [i demon (29), Floare albastr\ (30). În O1, la

pag. 50-54, în aceea[i secven]\.

Acroba]i Cea de-a dou\zeci [i noua poezie a antologiei

î[i va schimba cu edi]ia a [asea (1892) locul

la num\rul 33. Secven]a edi]iilor I-V, în aceast\ parte:

28 – Lacul;

29 – Înger [i demon;

30 – Floare albastr\;

31 – Se bate miezul nop]ii;

32 – Înger de paz\;

33 – Atât de fraged\.

În ultimele edi]ii:

28 – Lacul;

29 – Înger de paz\;

30 – Floare albastr\;

31 – Înger [i demon;

32 – Se bate miezul nop]ii;

33 – Atât de fraged\.

P\str\m, desigur, ordinea prim\, din edi]iile care au ie[it în

timpul vie]ii lui Eminescu. Aranjamentele ulterioare ]in de do -

rin ]a lui Maiorescu de a fi mai logic. Înger de paz\ dup\ Lacul

este „pedagogic“: în a[teptarea trecerii, LUI i se d\ un astfel de

înger. În fond, toate aceste poezii care urmeaz\ dup\ Lacul,

cinci la num\r, sunt o pentad\ a îngerilor, o serie care cere o „in-

trare“: aceast\ intrare/ deschidere nu poate fi decât Înger [i de -

mon, pandantul Venerei [i Madonei (15). Îngerul care vine pe

patul de moarte lâng\ r\zvr\tit, îl împac\ – [i preg\te[te trece -

eminescologicale ∙ eminescol

79


eminescologicale ∙ eminescol

80

George Grosz:

rea, este un înger psihopomp, cerut logic în piesa anterioar\,

Lacul. EL este apoi, „cufundat în gânduri“ (i se va repro[a în

po ezia imediat urm\toare, Floare albastr\), [i-a uitat perechea,

vrea s\ învie lumile prin magie (Egipetul), de unul singur. Singu -

ra [ans\ a singur\t\]ii b\rb\te[ti este r\zvr\tirea – împotriva ce -

rului [i a ordinii p\mânte[ti. Numai Lucifer este singur în absolut,

eul liric î[i d\ seama c\, pe aceast\ cale (M\ voi feri în calea mea

/ De tine, Adio) nu poate ajunge decât în situa]ia lui Lucifer. În

aceste condi]ii, EL – care nu este un r\zvr\tit împotriva lui Dumnezeu,

a cre[tin\t\]ii, ci doar împotriva realului în care nu-l vede

pe Dumnezeu, în care caut\ un Dumnezeu – EL „se abate“ de

la calea luciferic\, [i aceast\ abatere se face cu pornire din adâncul

firii: în biserica pe care a pâng\rit-o i se înmoaie genunchii

nu spre amor, ci spre-nchin\ciune. C\ EA este prototipul Mariei

din Strigoii (55) iar el, al lui Arald, este adev\rat; dar acolo, în

Strigoii, cre[tinismul este abia în mugure. Aici, în Înger [i de -

mon, Doma este majestoas\, are mai multe altare, suntem în

vea cul revolu]iilor, deci în prezent. nu în istorie (trecut, vis). În

fond, EL se desparte de lume cum dorea în Desp\r]ire: cu ima -

gi nea ([i cu vorbele bune ale) EI. F\r\ a-i afla numele. Floare albastr\

va fi un nume de „rezerv\“ al EI pentru EL. Poezia reia,

în alt registru, acel Suntem tot mai departe deolalt\

amândoi din De câte ori iubito... (9) –

acum, în registru ontologic: Între el [i între

dânsa / Veacuri sunt de cugetare, o istorie, –

un po por / Se iubesc — [i ce departe sunt deolalt\

amundoi. EA îl înso]e[te [i în „evad\rile“

prin Egipetul antic, [i în abandonul, de c\tre EL,

al perechii în sine.

Reînvierea miraculoas\ a istoriei este prezent\,

de asemenea: aripile îngerului care o p\zesc pe

ea în biseric\ nu se v\d, dar: Muri sfin]i]i de-a

omenirei rug\ ciuni îndelungate le capteaz\ în

umbre, „dau veste“ despre ele. Este un miracol

prin credin]a cre[tin\, nu prin voin]a (puterea)

magului, a unei formule etc. Este acel Credin]a

zugr\ve[te i coa nele-n biserici din Melancolie,

miracolul cristic. În biserica jefuit\, apoi, icoana

Maicii Domnului care st\ nepâng\rit\ preia locul

„chipului“ EI din lacul codrilor. În jurul principiu -

lui feminin se recreaz\ via]a cre[tin\. Înger [i de -

mon este o demonstra]ie, nu un poem în sine,

o „treapt\“, un „act“ în drama cunoa[terii. Semnal\m,

deocamdat\, c\ dihotomia din domeniul

femininului, anun]at\ în Venere [i Madon\, î[i

l\rge[te sfera asupra cuplului – [i implic\ dilema

Raid aerian b\rb\teasc\ în general: iubire sau lupt\. Antologia

propune un scenariu consecvent punitiv du -

p\ alegerea luptei, socialului, istoriei. Este de c\utat continuu

cuplul – [i de pierdut continuu, orice „ferire“ din calea perechii

duce la Luci fer... EL [i EA sunt principii care se caut\ prin timp

(istorie). Se întâlnesc o dat\ în Dom\ (unde EL vine [i o vegheaz\

pe EA), a doua oar\ pe patul de moarte (unde EA vine s\-

l vegheze pe EL). Atrac]ia este, îns\, mai veche: EA refuz\ o

coroan\ antic\ pentru c\-l iube[te pe EL. Oricum înge rul ei

p\zitor n-o poate st\ pâni – în schimb, îl poate opri pe el de la

amor [i obliga la în chin\ciune. EA pare personajul feminin voluntar,

prototipul din Venere [i Madon\. Îngerul, ca înger bun,

nu poate aproba iubi rea El fa]\ de demon, dar o urm\re[te, î[i

arat\ aripile în Dom\, lâng\ icoana Madonei. Refuzul EI de a a -

vea ca pereche un rege palid este semnificativ. Nici în acest refuz

îngerul nu intervine, prin convingere sau constrângere. Tot ce

poate s\ fac\ îngerul este s\-l opreasc\ pe EL de a se apropia

de EA, s\-l ascund\, s\-l deruteze etc. EL este o „victim\“ secu -

lar\, vecinic\ a EI: se alearg\ prin lume, [i de câte ori se reg\ -

sesc: Se privesc pân' a se soarbe. În cele din urm\ EL moare –

împ\cat cre[tine[te în suflet, cu convingerea c\ EA este îngerul

psihopomp. Întrebarea este: de ce alege Eminescu revolu]ia, revolta

social\ ca moment al mor]ii LUI? Înger [i demon trebuie

Însemn\ri ie[ene


citit în cheia Împ\rat [i proletar – [i în general în context istoric:

sacrul se retrage din lu me în context „modern“, „revolu]ionar“,

„pozitivist“ (vezi Satirele). Se valideaz\, astfel, sensul a t u din Mor -

tua est!: lumea a r\mas f\r\ zei, oamenii caut\ singuri sensurile.

Dup\ Înger [i demon, aventura cuplului devine o imita]ie a acestei

situa]ii. EA va r\mâne femeia care domin\ îngerii, prototipul

îngerilor din senin, când înger, când demon. În Floare albastr\

vom vedea mai îndeaproape natura ei preponderent demonic\.

Pentada angelic\ din antologie este foarte important\, definind

lumea [i cosmologia eminescian\. În fond, EL este un personaj

„ghidat“, orientat de c\tre EA.

30. FLOARE ALBASTR|

Prima tip\rire: CL, 1 aprilie 1873, în grupajul Înger [i demon, Floa -

re albastr\. În O1, la pag. 50-54, în aceea[i ordine.

George Grosz:

Însemn\ri ie[ene

T\r\boi de nebun

Cea de-a treizecea poezie din antologie î[i p\streaz\ num\rul

de ordine din primele 5 edi]ii [i în urm\toarele 6, doar c\ a stat

ini]ial între Înger [i demon [i Se bate miezul nop]ii – iar apoi

s-a pus între Înger de paz\ [i Înger [i demon. Schimbarea ordi -

nii pare a se fi operat pe pivotul Floare albastr\. Ordinea ini]ia -

l\, din edi]iile v\zute de Eminescu, este [i cea din CL. Cuplul EL-

EA reia, în aceast\ ordine, cuplul din Înger [i demon. EA este o

„apari]ie“ (în memorie) care cheam\ la codru, la lac mai ales, [i-i

repro[eaz\ lui cufundarea în „sferele înalte“ (Egipetul, anga jarea

social\) – [i, desigur, pierderea (con[tiin]ei) perechii. Dup\ aceas -

t\ prim\ chemare a ei – va urma chemarea mamei, tot în codru,

la margine de râu. În contextul „vie]ii împreun\“ a cuplului, EA

„s-a dus“, îi vorbe[te deja de „dincolo“, cerându-i s\ nu-l uite.

Ea este, desigur, o apari]ie angelic\, iar concluzia LUI: Totu[i este

trist în lume îi fac desp\r]irea mai u[oar\ în sensul c\ EL consi -

der\ c\ toate frumuse]ile lumii de care „se aga]\“ la margi nea

lacului sunt triste f\r\ pereche. Plasat\ imediat dup\ Înger [i de -

mon, Floare albastr\ are acest sens strict în scenariu – indi fe rent

de sensurile pe care le câ[tig\ luat\ în sine, separat\ de context.

S-ar putea pune întrebarea dac\ Eminescu a construit acest

„diptic“ cu acest sens, pe care-l întrevedem noi. Întreb\rile de

acest fel duc, toate, c\tre o concluzie posibil\, a c\rei discutare

nu poate fi evitat\. Concluzia ar fi aceasta: Eminescu a publicat

(dat spre tip\rire ori supus lecturii publice) „piese“ dintr-o construc]ie

pe care o avea în vedere înc\ de la început. Structurile

antologiei se reg\sesc, fragmentar, în grupajele date la CL; rea -

ranjarea materialului pentru volumul din 1883-1884 implic\

mu tarea unor grupaje, [i mai rar a unor poezii separate. Urm\ -

rit\ pân\ la cap\t ideea, ar însemna c\ acest volum a ie[it de sub

ti par oarecum ca Athena din capul lui Zeus, gata încoifat\. Dac\

se poate sus]ine aceast\ concluzie, înseamn\ c\ volumul îi apar -

]i ne lui Eminescu. Nu Titu Maiorescu a rearanjat „scenariul“; poa -

te c\ Titu Maiorescu nici nu l-a în]eles... EA din Floare albastr\

îl invit\, de fapt, pe EL într-un fel de paradis terestru; de fapt chiar

în paradis. EA pare a prelua chipul maicei Eve redu cându-l pe

EL la condi]ia omului adamic (Voi fi ro[ie ca m\rul, etc.). Îi ara -

t\, îns\, [i în\l]imile – [i coborâ[urile: EA este o Ev\ con[tient\

de sine, ce-l urc\ pe EL în Eden, sub pomul cunoa[ terii, apoi îl

înso]e[te în lumea de jos, unde-l abandoneaz\. [ede rea în rugi de

mure, pe ghimpi sau ca pe ghimpi (vezi [i Sara pe deal: a[ezarea

cuplului sub salcâm) este vag aluziv\, ca [i amin tirea m\rului.

Sensul Florii albastre, de prefigurare a cuplului adamic, reiese

din simbolistica german\ (cult\) – dar [i, mai ales, din plasarea

poemului în prelungirea lui Înger [i demon: c\ut\ ri le cuplului

prin timp trebuia s\ aib\ un început, iar începutul lumii este în

paradis. Femeia, ca prototip al îngerilor, este [i în ger [i demon:

este o unealt\ pe care a creat-o Demiurg pentru a schimba, cu

ajutorul ei, lumea.

eminescologicale ∙ eminescol

81


eminescologicale ∙ eminescol

82

Theodor Codreanu

Eminescu [i

Basarabia dreptului 1

Studiul Basarabia este publicat în cinci numere din Timpul,

între 3 [i 14 martie 1878, când între Turcia [i Rusia s-au în che -

iat preliminariile p\cii de la San Stefano (19 februarie / 3 martie).

Principalele surse, precizate de Eminescu, în final, erau: co -

lec]ia Arhiva istoric\ a României, datorat\ lui B. P. Hasdeu, lucrarea

acestuia Istoria critic\ a românilor, Beiträge zur Ge sch -

ichte der Rumänen, de Eudoxius Hurmuzaki, capitula]iunile domnilor

moldoveni cu Poarta, cronicarii moldoveni edita]i de Mihail

Kog\lniceanu, Chronica Hu[ilor [i a Episcopiei cu aseminea nu -

mire (1869), de Melchisedec {tef\nescu, cronica tradus\ de A -

miras în grece[te, la porunca lui Grigorie Vod\, colec]ia de docu -

mente Hurmuzaki, Histoire des Mongols a lui D’Ohsson, An nales

Polonorum vetustiores, cartea consulului general englez la

Bucure[ti W. Wilkinson, Tablou istoric, geografic [i politic al

Moldovei [i Valahiei [.a. Asupra lucr\rilor lui Amiras [i Wilkinson

îi atr\sese aten]ia Alexandru Odobescu, dovad\ c\, în cercu -

rile culturale ale vremii, era cunoscut\ [i încurajat\ întreprin derea

lui Eminescu.

Primul capitol reia problema numelui, intitulându-se I. Numele

[i întinderea ei. Acum scrie poetul celebrele cuvinte: „A

rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra domina -

]iu nii ruse[ti. Numele Basarab [i Basarabeni exista cu mult îna -

intea vremii în care acest p\mânt devenise românesc; acest nu -

me singur este o istorie întreag\.” 2 {i, într-adev\r, cuvântul Basarabia,

care d\ [i titlul studiului, îi prilejuie[te a face o istorie concen -

tra t\ a românilor ca problem\ existen]ial\ [i de justi]ie imanent\.

Textul, ca [i altele din opera eminescian\, îl plaseaz\ în rândurile

marilor istorici români, de[i el n-a fost de profesie istoric. Eminescu

judec\ lucrurile disciplinar, interdisciplinar [i transdisciplinar

avant la lettre, de unde [i profunzimea abord\rii sale.

Comparativ cu articolele anterioare, poetul g\se[te c\ ve chi -

mea cuvântului trece dincolo de dinastia Basarabilor. E atestabil

înc\ de la 1240, în arhivele hanului mongol din Persia, traduse

de medicul Fazel-Ullah, poreclit Rasid, în 1303, la porunca sulta -

nului Mahmud Gazon Khan, pe când ru[ii nu contau în istoria u -

niversal\. Fragmentele mongolice vorbesc despre o expedi]ie mi -

litar\ dincolo de mun]ii Gali]iei, vizând p\trunderea în ]ara ungu -

rilor [i a vlaho-bulgarilor. Principele mongol Orda a fost întâmpi -

nat de Bazaran-bam (Basarab-ban) cu o armat\ [i este învins, iar

al]i principi t\tari au b\tut pe Kara-Ulaghi (mau­rÒj­Bl£­coj),

negri-valahi, în sensul originii „cumane” a Basarabilor

viitori, în viziunea lui Neagu Djuvara 3 . În Annales

Polonorum Vetustiores (scrise între a nii 1248-1282)

[i publicate de Sommersberg, E minescu g\se[te infor -

ma]ia c\ t\tarii au subjugat, în 1259, pe besarabeni

(sub iugatis Bessarabenis), iar regele maghiar Carol Ro -

bert, într-o diplom\ de la 1332, poveste[te despre b\taia

luat\ de la Ba sa rab, fiul lui Tugomir-Basarab (Thocomerius,

c\ruia Neagu Djuva ra i-a închinat cartea amintit\), care

tr\ ia pe la 1300. De-aici în co lo, istoria Basarabilor este cunoscu -

t\. Dup\ o sut\ de ani, }ara Basarabilor, sub Mircea cel B\trân

atingea apogeul întinderii [i dezvolt\rii sale, remarc\ Eminescu:

„În aceast\ vreme Valahia în treag\, împreun\ cu toate posesiunile

ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latine[te

ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia. Una din aceste

posesiuni a fost [i acest lambeau de terre de pe care Rumian]off

[i Sumarov pretind a fi cules t\tari sub corturi.” 4 A[adar, nu doar

acel lambeau de ter re invocat [i de autorul din Le Nord consti-

George Grosz: Figur\ 4

Însemn\ri ie[ene


tuia Basarabia, ci o în treag\ ]ar\, de la Nistru pân\ în Dobrogea,

Oltenia [i duca te le F\g\ra[ului [i Olma[ului din Ardeal, încât

ceea ce s-a în ]eles prin Basarabia, por]iune sudic\ a Moldovei,

devine, în vi ziunea lui Eminescu, simbolul unit\]ii na]ionale a tuturor

româ nilor, de vreme ce numele difuza pân\-n Transilvania.

{tefan cel Mare, la rându-i, întinsese Moldova în toate provinciile

istorice române[ti, iar Mihai Viteazul a încercat s\ le adune laolalt\

[i politic.

Ceea ce numeau contemporanii lui

Eminescu Basarabia nu era altceva de -

cât oper\ deformatoare a propagandei

ruse[ti (ca re credea c\ se poate pierde

semnifica]ia veche a termenului), ex tin -

dere abuziv\ a por]iunii sudice la întrea -

ga jum\tate estic\ a Moldovei: „Dar l\ -

sând Valahia de o par te, ce se nume[te

ast\zi Basarabia? / Tr\gând o linie de la

Hotin, din Nistru pâ n\-n Prut, avem o lature;

de la amândo u\ capetele ei tragem

câte o linie pâ n\ la Marea Neagr\, una

de-a lungul Nis trului, cealalt\ de-a lungul

Prutului; iar capetele acestor dou\ linii le

încheiem cu o a patra linie format\ prin

]\rmurii M\rii Negre. Acest cuadrilater

cam ne re gulat se nume[te azi Basarabia,

de[i f\ r\ cuvânt. / Du p\ ce {tefan

cel Mare a luat de la Valahia, între anii

1465–1475, p\r]ile de sud, câte le aveau

Basarabii în tre Prut [i Nistru, aceste p\r]i

a p\strat numele distinctiv a dinastiei primae

occu pantis, a Basarabilor. Deci nu

întreaga ]ar\ dintre Prut [i Nistru e Ba -

sarabia, ci aceasta e numai o fâ[ie spre

sud, hot\rât\ [i mic\, a[a cum ne-o arat\

Cantemir în Descriptio Moldaviae. / Ia -

t\ deci margi nile reale ale Basarabiei re -

ale: trage linie curmezi[\ de lâng\ Nis tru

de la Bender pân\ în vârful lacului Ialpug

la Bolgrad [i ai o lature, apoi ia-o de la

Bolgrad pâ n\ în Reni, ai a doua lature, de la Reni pe Dun\re în

sus pân\ la Chilia, a treia lature; apoi în sus pe Nistru de la Ceta -

tea Alb\ pân\ la Bender, a cincea lature. Numai p\mântul coprins

între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basa rabie;

tot ce-i deasupra e Moldov\ curat\, r\zbo te za t\ de la 1812 încoace.”

5

Mai mult de atât, ru[ii pretindeau c\ au g\sit în toat\ Basarabia,

augmentat\ abuziv, t\tari sub corturi. De fapt, ace[tia n-au

fost nici m\car în întreg pentagonul neregulat sudic, c\ci acesta

Însemn\ri ie[ene

George Grosz:

era împ\r]it, la rându-i, în patru ]inuturi: Bugeacul, Cetatea Alb\,

Chilia [i Ismail. Numai în Bugeac au fost primi]i t\tarii de domnii

Moldovei ca s\-[i pasc\ animalele, dup\ reguli stricte de arend\,

cu d\ri c\tre stat. Cârdurile (peuplades) care locuiau în corturi [i

care ar fi fost, în trecut, les possesseurs légitimes ai întregii Ba -

sarabii, cum se exprima colaboratorul ziarului din Belgia, „erau

cam ciuda]i în felul lor”, c\ci, bun\oar\, la 1407, Alexandru cel

Bun prescria ce v\mi s\ pl\teasc\ negustorii polonezi la Tighina

Acas\ la Emile Hasenbohler

[i la Cetatea Alb\, iar ierodiaconul rus Zosima, trecând în 1420

prin Cetatea Alb\, ne spune c\, la traversarea Nistrului, a pl\tit

bir moldovenilor, bir pe care [i-l împ\r]eau, la încheierea soco -

telilor, nu cu ru[ii, ci cu „litvanii”. Eminescu d\ multe exemple

de c\l\tori str\ini care fac m\rturisiri de acest fel, dovedind, tot -

odat\, c\ pârc\labii Chiliei, Hotinului, Cet\]ii Albe erau mari bo -

ieri ale c\ror nume n-aveau nimic t\t\r\sc: Manoil, la Hotin,

Stanciu, la Cetatea Alb\, Albul Sp\tar, Ioan B\iceanu, Hodeo Cre-

]ul, Oanea Pântece, Tudor Vascanu, Giurgea lui Gaur\, „tot nu -

eminescologicale ∙ eminescol

83


eminescologicale ∙ eminescol

84

George Grosz:

Descindere

me… t\t\r\[ti de boieri de a lui Alexandru Vod\” 6 , zice ironic

E minescu. El remarc\ [i alt\ „ciud\]enie”: la 1407, Alexandru

cel Bun d\ un a[ez\mânt din care rezult\ c\ negustorii importau

postav din Lemberg, pe[te din Br\ila, cai [i vite albe din Podolia:

„ce-or fi aducând ei oare din Cetatea Alb\? Poate corturi t\ t\ -

r\[ti? Ei aduc din Cetatea Alb\ stofe cusute cu fir de aur, stofe de

m\tas\ [i vinuri din Grecia, pe care prozaicul a[ez\mânt le nu -

me[te cvas grecesc. Erau luxo[i t\tarii din Basarabia.” {i, du p\

alte argumente, poetul conchide: „Hotinul-nord extrem, Chi liagura

Dun\rii, Cetatea Alb\-gura Nistrului [i tot teritoriul dintre

li niile ce le-am putea trage între ele a fost al nostru [i este de drept

al nostru [i ast\zi, c\ci nu nou\ ni s-a luat, nu cu noi s-au b\tut

ru[ii, nu p\mântul nostru l-au putut ceda turcii. / {tim prea bine

c\ diploma]ii sunt iste]i întru prefacerea drept\]ii în terfeloage

f\r\ valoare. Dar t\ria unui popor mic a stat totdauna în drept.”

Dreptul este cheia studiului Basarabia [i Eminescu face o de -

monstra]ie f\r\ cusur, unic\ în literatura de specialitate. Sus]i n\ -

to rii pseudo-dreptului rusesc asupra Basarabiei ar fi procedat mai

firesc dac\ nu ar fi recurs la mistific\ri precum aceea cu „se mi -

s\lbaticii de sub corturi”: „Oare nu-i era mai u[or la inim\ d-lui

X, sau cititorului rus a lui «Le Nord», dac\ afacerea se regula în -

tre noi [i renun]am la dreptul nostru de bun\ voie? Nu-i p\rea

mai bine dac\ t\ceam molcom [i jucam dup\ cum ni se cânta?

/ Sigur c\ da. / De aceea, oricât de slab ar fi dreptul lipsit de ar -

me [i de putere, el e tot mai tare decât nedreptatea, tot mai tare

decât neadev\rul. / Cu un cuvânt t\tarii d-lui X [i ai lui Rumian -

]of (a c\rui nume d. X îl citeaz\ f\r\ cuvânt, pentru c\ acest ge -

ne ral n-a sus]inut niciodat\ de a fi eliberat Moldova de sub t\tari,

ci din contra el a dat Moldovei, pe lâng\ proprietatea [i posesiunea

lini[tit\ a Basarabiei [i a Hotinului), acei t\tari n-au trecere,

ci sunt pure inven]iuni pentru a arunca praf în ochii Eu ropei,

ne[tiutoare de lucrurile noastre de la Dun\re. / Acest pe tic

de p\mânt pe care «Le Nord» ar voi s\-l sacrific\m prieteniei

noastre cu Rusia nu are pentru noi nici un echivalent în lume.

El însemneaz\ misiunea noastr\ istoric\, t\ria noastr\.” 7

Aceast\ norm\ a dreptului, precizeaz\ Eminescu, a fost dintotdeauna

calea regal\ a istoriei române[ti. Pe vremea intr\rii

lui Mahomed în }ara Româneasc\ împotriva lui Vlad }epe[, sârbul

Constantin Mihalovicz de Ostrovi]a, aflat în Bucure[ti, m\r -

turisea c\ opinia general\ în Balcani era c\ „oricine s-ar r\zboi

cu românii, chiar s\-i înving\, numai pagub\ are. Aceasta-i foar -

te natural, pentru c\ românii nu sunt popor cuceritor, de aceea

[i ap\r\ ce-i al lor cu înd\r\tnicie, pentru c\ ce au cu drept au

[i al lor este.” 8 Turcii în[i[i îi sf\tuiau pe sultani s\ nu fac\ r\zboi

cu românii, dat fiind c\ r\zboaiele cu ei n-aduc nici un folos, „ci

pier numai o mul]ime de turci în zadar”. Eminescu re]ine replica

sultanului (Sbiór pisarzów polskich, sec. II, tom. V, Warszawa,

1828): „Pân\ când românii st\pânesc Chilia [i Cetatea-Alb\, iar

ungurii Belgradul sârbesc, pân\ atunci nu vom putea birui pe

cre[tini!” [i r\spunsul lui Eminescu: „Pe cât\ vreme Basarabia

este în mâinile noastre, Rusia nu va putea cuceri Orientul. /

C\ci, dup\ cât d\m noi cu socoteala din ciudatele teorii a frontierelor

naturale, a barierelor ostile de învins [i a victoriilor repurtate

la Cahul [i Ismail, cam asta este inten]ia puternicului

nostru vecin.”

{i nu se în[ela.

Eminescu dedic\ fiec\rui veac din istoria Basarabiei câte un

capitol. Colportarea numelui Basarabia nu s-a pus decât în vremea

lui Mircea cel B\trân, pentru ca s\ revin\, în dreptul for]ei,

abia la 1812. În vremea lui {tefan cel Mare, Imperiul Otoman

atinsese culmea puterii sale [i ]elul sultanilor de a st\pâni cet\]ile

de la Marea Neagr\, drept condi]ie a biruin]ei asupra cre[tinilor,

s-a împlinit: „De aceea trebuie s-o spunem de pe acum c\, oricât

de viteaz s\ fi fost b\trânul domn al Moldovei, oricât de puternic

s\ fi fost pentru vremea lui, în care alte state cu întindere de

zece ori mai mare erau mai slabe decât Moldova, contra Turciei

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

Însemn\ri ie[ene

sau a Spaniei din vremea aceea n-ar fi putut rezista decât în defensiv\,

decât nevroind la strâmtoare, pentru a le face sminteal\,

c\ci la gol nu îndr\znea.” 9 De unde [i „testamentul” lui {tefan cel

Mare privitor la viitoarele capitula]ii fa]\ de Poart\, prima fiind

în cheiat\ la 1511 de c\tre Bogdan, prin care se stipula c\ „Mol -

dova e ]ar\ liber\ [i nu cucerit\” (art.1), c\ „Poarta e obligat\

de-a ap\ra Moldova contra oric\rei agresiuni [i de a o m\n]inea

în starea în care se g\sea de mai-înainte, f\r\ s\ i se fac\ cea mai

mic\ [tirbire a teritoriului ei” (art. 3), c\ „st\pânirea voievozilor

se va întinde asupra întregului teritoriu al Moldovei” (art. 6), c\

„turcii nu vor putea cump\ra p\mânturi în Moldova, nici vor pu -

tea cl\di geamii, nici se vor putea a[eza în orice mod ar fi”, drept

recompens\ [i supunere, domnii oferind, anual, Por]ii „4000 de

galbeni turce[ti, 40 de [oimi [i 40 de iepe f\t\toare, toate îns\

sub titlul de dar” (art. 8). Aceste drepturi sunt recunoscute [i în

tratatul lui Petru Rare[ de la 1529. De jure, cet\]ile Cetatea Alb\

[i Chilia fuseser\ restituite Moldovei, dar de facto ele au fost ocupate

milit\re[te de turci, de unde [i precipitarea lui Petru Rare[

în politica fa]\ de Poart\, nevoit fiind s\ încheie un tratat secret

cu marchizul de Brandenburg, la 1542, cu scopul de a fi st\pân,

de facto, pe cet\]ile de la mare. Eminescu subliniaz\ faptul c\

a cele cet\]i n-au devenit proprietate de jure a Por]ii, ceea ce se

re flect\ [i-n Tratatul de la Kuciuk-Kainargi din 10/21 iulie 1774,

încheiat între Rusia [i Imperiul Otoman, sub Ecaterina a II-a. În

raportul ambasadorului austriac Thugut la Constantinopol (3 decembrie

1774), se precizeaz\ limpede c\ Poarta s-a angajat s\

restituie c\tre Moldova [i Valahia cet\]ile ocupate militar, chiar

da c\ a f\cut tot ce i-a stat în putin]\ s\ tergiverseze lucrurile.

Dra ma respectivelor cet\]i începe cu adev\rat din secolul al XVIIlea,

cu stingerea dinastiei Mu[atinilor, efect al sistemului electiv

al domniilor, despre care am f\cut preciz\ri în acest studiu.

În capitolul al IV-lea, Eminescu radiografiaz\ secolul al XVIIlea.

T\tarii, care se ocupau cu p\scutul cailor [i cu pr\d\ciuni,

sunt prezen]i în Bugeac sub domnia lui Ieremia Movil\, care

d\ruie[te lui Kazigherei Han din Crimeea [apte sate pentru câ[l\

(p\scutul cailor), asta [i pentru a-l împ\ca pe Han cu Polonia.

Se vor retrage în Crimeea [i vor reveni la 1637, sub Vasile Lu -

pu. Dar popula]ia stabil\ era cea româneasc\ [i Eminescu aduce

dovezi din via]a religioas\ a eparhiilor Br\ilei [i a Hu[ilor care

[i-au disputat, la un moment dat, autoritatea în spa]iul Basarabiei.

„T\tarii d-lui X – redevine ironic Eminescu – devin foarte

interesan]i. Ei au nevoie de mitropolit, de biserici, de c\r]i româ -

ne[ti, ba de la anul 1640 Vasile Vvd Lupul le zide[te biseric\ în

Chilia, iar la 1641 c\lug\rii din mân\stirea Caracal le repareaz\

biserica lor cea veche din Ismail. / În fapt\ îns\ se vede [i-n cursul

acestui veac de ce aveau nevoie t\tarii [i de ce moldovenii.

T\tarilor le trebuia p\[une pentru cai, moldovenilor, poporului

statornicit de veacuri [i cre[tin, le trebuia biserici, c\r]i, mitropo -

lit.” 10 {i poetul conchide: „S\ mul]umim bisericii noastre care,

prin dumnezeiasca lini[te [i statornicie pe care a avut-o în vre -

Cafenea

eminescologicale ∙ eminescol

85


eminescologicale ∙ eminescol

86

mi le cele turburate, ne-a p\strat prin însemn\rile ei acest argument

zdrobitor fa]\ cu orice subtilitate diplomatic\.” 11

Argumentele pentru veacul al XVIII-lea sunt [i mai puternice.

Eminescu aduce la bar\, ca martor, chiar pe „martorul” lui X,

gra ful Petru Alexandrovici Rumian]ov, care relateaz\, la 25 a -

pri lie 1773, despre limpezirea judec\]ii din 1716, dintre Iorest,

episcopul Hu[ilor, [i Ioanichie, episcopul Proilavei, pentru deli -

mi tarea hotarelor celor dou\ eparhii. Cearta e pentru Dub\sari,

de dincolo de Nistru, [i pentru dou\ sate din Bugeac, Sultan-

Câ[la[i [i Musaip-Câ[la[i. Judecata a fost tran[at\ la Ia[i de Patriarhul

de la Alexandria, Kyr Samuil: Dub\sarii au revenit Proi -

lavei (Br\ila), iar cele dou\ sate au r\mas Episcopiei Hu[ilor.

Dar evenimentul cel mai important din veacul al XVIII-lea se

leag\ de domniile lui Dimitrie Cantemir [i Constantin Brâncovea -

nu. Ace[ti doi domni, str\luci]i ca personalitate, aveau toate [an -

sele s\ ridice Principatele pe culmi de civiliza]ie [i cultur\, la nivel

european. Ba chiar, conform clarviziunii lui Dimitrie Cantemir,

manifestat\ în Istoria ieroglific\, se ivea posibilitatea unirii lor

sub un singur sceptru, dar vechea maladie a discordiei mioritice

a împins cele dou\ Principate la nenorocirea domniilor fanario -

te, dup\ ce Cantemir a trebuit s\ devin\ captiv în Rusia, iar Brân -

coveanu s\ provoace martiriul familiei, stingându-se dinastia

Basarabilor. Am v\zut cum Dimitrie Cantemir, orbit de propria

doctrin\ cu privire la monarhii, a încheiat cu Petru I, la 13/24

aprilie 1711, tratatul de la Lu]k 12 . Art. I prevedea trecerea Mol -

dovei de sub umbrela Por]ii sub aceea a Rusiei, cu f\g\duin]a c\,

intrat\ în Moldova cu oastea, împ\r\]ia va suporta cheltuielile de

r\zboi (art. II), va garanta integritatea teritorial\ [i restituirea de

la turci a cet\]ilor ocupate militar (art. XI), asigurând perpetuarea

dinastiei Cantemire[tilor la tron, cât\ vreme se va ar\ta credin]\

c\tre ]ar (art. III), neimpunându-se nici Munteniei domniile. Tra -

ta tul, de[i recunoa[te grani]ele cele mai întinse ale Moldovei, r\ -

sufl\ peste tot de grija „ocrotirii” principatului, devenind, în acest

chip, poarta de acces a Rusiei c\tre Balcani. Din pricina ru[inoasei

înfrângeri de la St\nile[ti, singurul articol care a putut fi îndeplinit

a fost al XIV-lea, care prevedea dreptul lui Cantemir de

a se bucura de „ospitalitatea” ]arului în caz de înfrângere. Tra -

ta tul acesta a c\zut, dar a r\mas pofta de „ocrotire” asupra Mol -

dovei. Pe de alt\ parte, sultanul n-a pricopsit Moldova doar cu

domniile fanariote, ci, drept r\zbunare, a cucerit, în 1713, ce -

tatea Hotinului cu tot cu teritoriul aferent.

La rândul s\u, Constantin Brâncoveanu, dup\ cunoscuta

b\t\lie de la Poltava, i-a promis lui Petru cel Mare ajutor militar

contra turcilor, jocul s\u dublu determinând Poarta la sechestrarea

întregii familii, cu silirea la lep\darea de credin]a str\mo -

[easc\, urmat\ de decapitare. Pierderea dreptului domniilor p\ -

mânte[ti a fost marea catastrof\ din istoria Principatelor. Simultan,

Rusia î[i va înt\ri, treptat, influen]a în Principate, începând

George Grosz:

Restaurant

chiar de la Petru I, care, prin Tratatul de la Constantinopol (5 no -

iembrie 1728), deja î[i asigur\ asemenea drepturi asupra cre[ti -

nilor din Orient. Cu Ecaterina a II-a, „politica ruseasc\ în Orient

s-au copt cu des\vâr[ire” 13 .

În 1769, în r\zboiul cu Turcia, Gali]in ocup\ Hotinul, iar în

februarie 1770 boierii moldoveni [i munteni se v\d nevoi]i s\

jure credin]\ Ecaterinei. De altfel, ]arina voia o Românie unit\

de la Nistru la Carpa]i, dar sub protectoratul ei. Din coresponden]a

baronului Francisc Maria Thugut cu prin]ul Wenzel Anton

Kaunitz, reiese [i candidatura lui Stanislaus August ca primul

rege al Principatelor Unite, pe atunci Rusia fiind dispus\ „cu

drag\ inim\” s\-i lase ]\rii petecul de p\mânt numit Basarabia,

adaug\ ironic Eminescu.

În ultimul capitol, al [aselea, poetul se ocup\ de veacul al

XIX-lea. În iunie 1812, Napoleon a[tepta s\ treac\ peste Nie -

men cu o oaste uria[\ de 640 000 de oameni [i 1370 de tunuri,

în vreme ce Alexandru I nu putea opune decât 112 000 de os -

ta[i: „Spuie oricine drept: Era atunci Rusia în pozi]ia de a anexa

Însemn\ri ie[ene


Basarabia? Când delega]ii ei din Bucure[ti aveau avizul de a în -

cheia pacea cu orice pre], poate cineva visa c\ afacerea Basarabiei

a fost curat\, a fost o afacere de cucerire?” 14 Se putea vedea

în retragerea grabnic\ din Moldova a celor 53 000 de solda]i de

sub comanda lui Mihail Ilarionovici Kutuzov o armat\ înving\ -

toare? se întreab\, retoric, Eminescu. Poetul recurge [i la amin -

ti rea celor vârstnici: „Oameni b\trâni care au v\zut pe atunci

ar mata lui Kutusof povestesc c\, de mersurile for]ate, bie]ii sol -

da]i c\deau în [an]urile drumurilor de ]ar\ [i pe paveaua de lemn

a Ia[ilor [i, cu toat\ cumplita grab\, i-a trebuit patru luni ca s\

ajung\ în fa]a aripei drepte a armiei împ\ratului fran cez; în fa]a

corpului auxiliar de 34 000 de austri aci de sub

generalul Schwartzemberg.”

Într-o asemenea împrejurare, Poarta nu avea

nici grab\ [i nici interes s\ încheie pacea, cu atât

mai pu]in una defavorabil\ ei. Ceea ce a silit-o

s\ fac\ pasul, reaminte[te [i Eminescu, a fost

An glia, care masase o flot\ în strâmtoarea Bos -

for, fapt care i-a împiedicat pe turci de a se folosi

„de cumplita pozi]ie în care se afla Rusia atunci.

Dar nici influen]a englez\ n-ar fi fost în stare dea

cuceri Rusiei o provincie dac\ nu era angajat\

o alt\ arm\, rubla ruseasc\ [i tr\darea dragoma -

nului Moruzi.” 15

De-aici încolo, odioasa poveste a tr\d\rii [i

mitei este cunoscut\. Eminescu o relateaz\ reproducând

masiv din cartea lui W. Wilkinson, Ta -

blou istoric, geografic [i politic al Moldovei [i

Valahiei. {i pentru c\ diploma]ia ruseasc\ a f\ -

cut atâta caz de onoarea ]arului, Eminescu se în -

trea b\ strivitor: „Este oare cu putin]\ de-a admi -

te c\ onoarea marelui nostru vecin ar fi fost angajat\

în aceast\… afacere?” 16 {i concluzia ine -

vi tabil\: „Toate elementele morale în aceast\ a fa -

cere sunt de partea noastr\. Dreptul nostru isto -

ric, incapacitatea juridic\ a Turciei de-a înstr\ina

p\mânt românesc, tr\darea unui dragoman al

Por]ii, re c\p\tarea acelui p\mânt printr-un tratat

european semnat de [apte puteri [i obliga toriu

pentru ele, garantarea integrit\]ii actuale a Româ -

niei prin conven]ia ruso-român\, ajutorul dezinteresat

ce l-am dat Rusiei în momente gre le, toa -

te acestea fac ca partea moral\ [i de drept s\ fie

pe deplin în partea noastr\. / Mai vine îns\ de partea

noas tr\ împrejurarea c\ acel p\mânt nu l-am

cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, c\ e

bu cat\ din patria noastr\ str\veche, este zestrea

împ\r]itului [i nenorocitului popor românesc.” George Grosz:

Însemn\ri ie[ene

În acest punct, vine ideea genial\ a lui Eminescu, rezultat\

din teoria dublului binom, al datoriilor [i al drepturilor, sublini -

at\ de aminti]ii speciali[ti în drept, C. Jornescu [i C. Petrescu.

El observ\ c\ propaganda ruseasc\ se sluje[te de imaginea simbolic\

a balan]ei lui Themis, zei]a antic\ a justi]iei. Pe un taler,

ei pun „onoarea” a optzeci de milioane de ru[i, iar pe cel\lalt –

a celor cinci milioane de români din Principatele Unite. Evident,

sugereaz\ preopinen]ii, c\ greutatea de pe un talerul cu 80 de

mi lioane este strivitoare comparativ aceea de pe talerul cu doar

5 milioane! În materie de drept îns\, replic\ Eminescu, r\stur -

nând conceptul ra]ionalist cartezian al dreptului [i al „diploma -

Ilustra]ie pentru Oglinda burgheziei

eminescologicale ∙ eminescol

87


eminescologicale ∙ eminescol

88

]i ei” ruse[ti, cu prec\dere, trebuie înlocuit\ balan]a/cump\na

cu cântarul, singurul îndrituit s\ nu introduc\ abuzul dreptului

for]ei în locul for]ei dreptului. {i asta fiindc\ nu întâmpl\tor cei

vechi au imaginat-o pe Themis legat\ la ochi, tocmai pentru a

nu se l\sa corupt\ de „dreptul celor puternici”: „Ce ni se opune?

/ Interesul a 80 de milioane de oameni fa]\ cu slabele noastre

cinci milioane. Dar Temis e cu ochii lega]i spre a nu vedea p\r]ile

ce se judec\ înaintea ei [i, în loc de cump\n\ în care s\ se cum -

p\ neasc\ deosebirea de greutate între 80 [i 5 milioane, ea ar

trebui s\ ia cântarul. De bra]ul scurt sau prezent al cântarului ar

George Grosz:

Din ciclul Parazi]ii

atârna în greu Rusia, de bra]ul cel lung al unei istorii de 500 de

ani a târn\ România cu drepturile sale str\vechi [i nou\.” 17

Iat\ solu]ia de necomb\tut, în modernitate, a lui Eminescu.

Aceast\ profunzime a gândirii lui în privin]a teoriei dreptului a

fost remarcat întâia oar\ de c\tre Ioan Slavici, în Amintiri: „Emi -

nescu era tare în argumenta]iune [i r\mânea înving\tor chiar [iatunci

când discuta asupra dreptului.” Cu siguran]\, observa]ia

lui Slavici este un ecou asupra zilelor când poetul reflecta asupra

destinului Basarabiei, la 1878. „Eminescu – observ\ C. Jornescu

[i C. Petrescu – nu a fost jurist [i nu poate fi considerat ca atare,

îns\ datorit\ gândirii sale integraliste, conceptele [i ideile juridice,

politice, etnografice, sociale [i economice constituie un tot orga -

nic, un sistem de no]iuni, gânduri [i institu]ii închegate.” 18 S\ nu

ne întreb\m de ce un specialist în drept de talia avocatului Titu

Maiorescu n-a fost capabil s\ argumenteze, în epoc\, dreptul

ro mânesc asupra Basarabiei, a[a cum a f\cut-o Eminescu. Explica]ia

vine de acolo c\ juri[tii vremii erau înrobi]i conceptului

ra]ionalist de justi]ie, ignorând ra]ionalitatea istoric\ în favoarea

celei instrumentale: „cel ce se plaseaz\ pe pozi]iile ra]ionalit\]ii

istorice nu-l va socoti pe Eminescu antira]ionalist, ci, dimpotriv\,

ra]ionalist de o concep]ie profund\” 19 , apreciaz\ autorii invo -

ca]i. Numai cu idei a priori, spune Eminescu, ignorându-se ade -

v\rurile istorice, nu se poate face justi]ie. Poetul distingea între

drept [i dreptate, reflex al egalit\]ii eurilor. Bilateralitatea eurilor,

reg\sit\ de poet în filosofia budist\ (Tat twam asi) [i în cre[tinism,

este coroborat\ cu ideea de echilibru [i cu istoricitatea organic\,

echilibru între materie [i spirit: „Echilibrul materiei [i spiritului.

Este o exprimare [ocant\, în care, pentru prima oar\ dup\ cu -

no[tin]a noastr\, o terminologie cu care se deschide «Cartea fa -

ce rii» este folosit\ pentru a explica «dreptul» în sens subiectiv.

Aceast\ formulare eminescian\, datând de peste 100 de ani, ne

înf\]i[eaz\ un spirit capabil de profunde observa]ii, pe care ju -

ri[tii consacra]i nu le-au f\cut. Este clar c\ prin echilibrul spiritu -

lui – a[a cum o spune poetul în alte p\r]i – el a în]eles «echitate»,

«egalitate de presta]iuni», «m\sur\ a lucrurilor» ceea ce d\ noi dimensiuni

dreptului.” 20 Da, Rusia punea în balan]\ numai greutatea

materiei, a imperiului fizic, eludând dimensiunea spiritului,

care sta de partea bra]ului lung al cântarului. Poetul concentreaz\

aceast\ idee [i în reflec]ia: „C\ci ce e dreptul? Datoria ce

e decât dreptul unui subiect, care implic\ datoria obiectului, ce

datoreaz\.” Aici se ascunde imaginea complex\ a dublului bi -

nom, care „duce la dezlegarea unei controverse ce a traversat

veacuri, între ra]ionalism [i istorism. [coala istoric\ a dreptului,

considerând juridicitatea ca un produs al vie]ii sociale dintr-un

timp dat [i un loc dat, nu putea explica identitatea unor norme

juridice apar]inând diferitelor perioade [i popoare [i nici impregnarea

unor sisteme juridice na]ionale cu institu]ii apar]inând altor

sisteme. Nici ra]ionalismul abstract nu g\sea suport temeinic

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

afirma]iei c\ norma juridic\ este un produs al ra]iunii umane –

egal\ ei înse[i în timp [i spa]iu – în timp ce sistemele de drept

erau atât de departe de la popor la popor [i de la epoc\ la e po -

c\, fiind în permanent\ evolu]ie [i transformare. / Dubla bilate -

ralitate a dreptului aduce explica]ia acestei controverse adânci.

Într-adev\r, binomul persoan\ alt\ persoan\ – sau bilateralitatea

eurilor – reprezint\ conceptul abstract, schema pur formal\ a

Însemn\ri ie[ene

dreptului [i este de esen]\ ra]ional\, iar binomul

exigen]\-obli ga]iune (drept-datorie) are un cu -

prins concret în care juridicul apare ca un element

exponen]ial al socialului.” 21 Concretizarea

acestei concep]ii despre drept la Eminescu, cei

doi juri[ti o g\ sesc tocmai în partea final\ a stu -

diului Basarabia, dar ei se feresc s\ comenteze

subiectul Basarabia, înc\ tabu, la vremea când [iau

scris cartea.

În anul 1878, la Congresul de la Berlin, Ru -

sia [i-a impus drep tul for]ei, ignorând îndr\z nea -

]a argumenta]ie eminescian\ din Timpul. Îns\

viitorul va apar]ine doctrinei eminesciene [i faptul

se va împlini la 1918, când diploma]ia european\

[i jurisdic]ia european\ au f\cut progrese

în sensul doctrinei emines ciene. Iar ceea ce-i mai

curios e c\ ai lui comilitoni, conservatorii, l-au

îndep\rtat cu grij\ din publicistic\, spre lini[tea

guvernului li beral, cât timp au durat negocierile

care au dat câ[tig de cauz\ Rusiei. Lui Eminescu,

nu-i mai r\mânea decât s\ caute o expli ca]ie a

e nigmaticei semibarbarii ruse[ti, care o împiedica

s\ de vin\, pe de plin, cultur\ [i civiliza]ie european\.

1

Din studiul în preg\tire, Basarabia eminescian\.

2

M. Eminescu, Opere, X, Editura Academiei, Bucure[ti,

1989, p. 57.

3

Cf. Neagu Djuvara, Thocomerius – Negru Vo -

d\. Un voievod cu man la începuturile }\rii Româ -

ne[ti, Editura Humanitas, Bucure[ti, 2007.

4

M. Eminescu, op. cit., p. 57.

5

Ibidem, p. 58.

6

Ibidem, p. 59.

7

Ibidem, p. 60.

8

Ibidem.

9

Ibidem, p. 61.

10

Ibidem, p. 64.

11

Ibidem.

12

A se vedea textul tratatului în Acte [i documente

relative la isto ria rena[cerii României, edi]ie

de Dimitrie A. Sturdza [i C. Colescu-Var tic, vol. I, Bucure[ti,

1900, pp. 15-18.

Justi]ie 13

M. Eminescu, op. cit., p. 68.

14

Ibidem, p. 69.

15

Ibidem.

16

Ibidem, p. 70.

17

Ibidem.

18

C. Jornescu, C. Petrescu, Valori etice în opera lui Eminescu, Editura

Minerva, Bucure[ti, 1989, p. 64.

19

Ibidem, p. 28.

20

Ibidem, p. 39.

21

Ibidem, pp. 39-40.

eminescologicale ∙ eminescol

89


ochiul anticarului · ochiul ant

90

Constantin Cuble[an

Eugen Jebeleanu:

„proletar“ [i „aristocrat“

Poet de rafinament, trecut [i prin cena -

clul lui Eugen Lovinescu, autor al unui vo -

lum de versuri, Inimi sub s\bii (1934),

premiat de Funda]iile Regale, purtând rezonan]e

din Rilke, dar [i orientat spre ermetismul

barbian, Eugen Jebeleanu (n. 1911,

m. 1991) s-a manifestat în tinere]e, ca a -

proape to]i intelectualii de bun\ condi]ie

din epoc\, cu simpatii de stânga, practi -

când chiar o publicistic\ remarcabil\ pe

aceste coordonate, în Cuvântul liber, Reporter,

Azi [.a., redactor îns\ la }ara noas -

tr\, condus\ de Octavian Goga (1932-

1935) [i România literar\ a lui Cezar Petrescu

(1939), cunoscut [i recunoscut ca

unul dintre tinerii scriitori cu personalitate

marcant\, preocupat de evenimentele istorice

pe care ]ara le traversa. Întâmpl\tor

sau nu, urm\re[te procesele comuni[tilor,

din anii ‘’30, despre care face ample rela -

t\ri, men]ionând într-unul din articole (16

iunie 1936) publicat în paginile Cuvântului

liber, interven]ia, în instan]\, la Bra[ov, a

tân\rului Nicolae Ceau[escu, despre care

spune:„Ceau[escu e un copil. Dar un copil

cu o inteligen]\ de o maturitate surprinz\ -

toare (...) Vorbe[te limpede, pu]in prea re -

pede, parc\ voind s\ spun\ deodat\ tot de

[tie” (A fost condamnat la 2 ani [i 6 luni,

cu domiciliul for]at în comuna natal\). M\r -

turia aceasta i-a fost de folos lui Eugen Jebeleanu

peste, ani când s-a bucurat de pro -

tec]ia celui ce devenise de-acum [eful sta -

tului, ceea ce nu l-a împiedicat îns\ ca în

1981, când asupra Uniuniii Scriitorilor se

e xersau puternice presiuini partinice, pentru

libertatea de exprimare pe care [i-o în -

g\duiau scriitorii, s\ spun\ cu mânie: „Da-

George Grosz:

c\ [tiam pe vremea când era mic c\ va aj -

unge mere [i ne va persecuta, îl lichidam

de atunci, împreun\ cu so]ia” – interven]ia

este consemnat\ la 15 ianuarie 1981 într-o

Not\ a U.M. 0544 (o structur\ anterioar\

DIE) ce se afl\ la ASRI, în Fond. D., Do sarul

nr. 10.966, vol. 11, f. 30-31. I se recuno[tea

t\ria de caracter [i disponibil ita tea

de a face... compromisuri doar atât cât s\

nu-i d\uneze carierei, soclului – de altfel me -

ritat, ca unul dintre cei mai originali po e]i

ai perioadei postbel[ice, datorit\ volu me -

lor Surâsul Hiro[imei (1958) [i Cân te ce

împotriva mor]ii (1963), dar mai ales: E le -

gie pentru floarea secerat\ (1967), Hanibal

(1972) sau Harfa [i minotaurul (1977)

– ridicat cu abil\ strategie de-a lungul vre -

mii. Un prim compromis, util în to tul, [i

salvator din punct de vedere umanist, l-a

f\cut la începutul r\zboiului, când, pentru

a putea r\mâne în pres\, i s-a cerut s\ di -

vor]eze de so]ie (Florica Cordescu) e vrei c\.

Constantin Virgil Gheorghiu, aflat în a ce -

ea[i situa]ie, relateaz\ în volumul s\u de

memorii, Ispita libert\]ii (Bucure[ti, 2002):

„...în leg\tuir\ cu legitima]ia dumneavoas -

tr\ de pres\. V\ este refuzat\ elibe rarea ei

(...) Nu e vorba de originea dum neavoastr\

etnic\, ci de originea etnic\ a so]iei dumnea -

voastr\ (...) Trebuie s\ g\si]i o solu]ie (...)

Prietenul meu Eugen J.(ebeleanu) este c\ -

s\torit [i el cu o evreic\ [i nimeni nu l-a

împiedicat s\ fie ziarist (...) - Eugen J... a g\ -

sit o solu]ie. A divor]at de so]ia sa. Bine în -

]eles, e un divor] de form\. El [i so]ia lui

continu\ s\ tr\iasc\ împreun\”.

Un alt compromis, de o cu totul alt\

natur\, l-a f\cut (oarecum previzibil) imediat

dup\ r\zboi, când orientarea de stân -

ga de mai înainte l-a recomandat pentru

Atitudini

­Însemn\ri­ie[ene


primele rânduri de scriitori... proletari care

s\ pun\ bazele unei societ\]i socialiste, mai

bun\, dup\ model sovietic. A intrat în ga -

zet\rie cu exaltare [i devo]iune, scriind articole

mobilizatoare [i puternic propagan -

distice, în Victoria (condus\ de N..D. Co -

cea, în redac]ia c\ruia [i lucrat o vreme);

apoi la Scânteia, la România liber\ [i în

final preluând conducerea revistei Via]a

românessc\. Atac\ temele cele mai diver -

se, dar o aten]ie deosebit\ acord\ popula -

riz\rii realiz\rilor modelatoare din URSS

(„În ce ne prive[te nu putem dovedi c\ sun -

tem o na]iune iubitoare de pace, decât da -

c\ vom ar\ta c\ [tim s\ apreciem la justa

ei valoare aceast\ salutar\ realitate a veci -

n\t\]ii cu Uniunea Sovietelor. Restul binefacerilor

pentru poporul nostru, de aici vor

izvorî” (Suntem vecini cu Uniunea Sovie -

tic\) sau, mai apoi, exultând pe temeiul

propriilor progrese ob]inute în ]ar\, cu ajutorul,

firee[te, al fra]ilor sovietici:„E distan -

]a de la ]\ranul prad\ pelagrei, scrâ[nind

sub biciul mo[ierului [i sub patul pu[tii jandarmului,

la ]\ranul colectivist de azi, ca -

re-]i arat\ cu mândrie boabele grele de grâu

rafinat ob]inute dup\ înv\]\mintele lui Lâ -

senko [i care-]i vorbe[te despre iarovizare,

cu familiaritate sf\toas\” (Nou\ ani ded la

eliberarea României) [.a.m.d. Limbajul ga -

zetarului, croit dup\ tipicul limbajului propagandistic,

limba de lemn, cum i se va

spune mai târziu, nu difer\ de acela al poetului,

care [tie totu[i s\ adauge câte o înfloritur\

metaforic\, platitudini în expresie

prozodic\. Scrie [i o bro[ur\ pur propagan -

distic\: Cultura maghiar\ în România democrat\

(1946), ar\tând drumul înfr\]irii po -

poarelor din ]ara noastr\ pornit\ pe drumul

adev\ratei democra]ii. Poetul este îns\ to -

tal obedient conduc\torilor, remarcându-se

ca unul ditre cei mai iscusi]i confec]ioneri

de ode închinate, cu fel de fel de ocazii, lui

Lenin, lui Stalin („Pe-un petec de hârtie pot

s\ ridic z\pezi/ [i [uierând cu biciul conde -

iului, s\-nal] [...]. Dar ca s\-l cânt pe-acela

ce-a-ntors al lumii crug/ [i-a c\rui frunte

suie mai sus decât stejarii –/ Cuvântul s\-mi

George Grosz:

cl\deasc\, [i vorbele ce fug,/ În ajutor che -

mat-am mineri [i-o]elerii [...] – Ia-]i tot –

mi-au spus – furmalul/ cel mai înalt din ]a -

r\,/ [i ochi de c\limar\ cea mai adânc\ mi -

n\/ [i scrie f\r\ grij\, c\-i c\limarul plin/

[i-\st scris îl în]elege tovar\[ul Stalin” – Alt -

fel de cântec. La [aptezeci de ani ai lui Io -

sif Visarionovici Stalin), Gheorghe Gheorghiu-Dej,

nu mai pu]in Partidului, comu ni[ -

~nc\ierare

tilor lupt\tori împotriva regimului burghe -

zo-mo[ieresc („f\când din falangele pum nilor/

cremeni/ trandafirii/ vibrând ca lumi -

na,/ de fericire –/ [i de durere, desigur – /

mai tari decât piatra/ cremenii/ trandafirii

cum e zarea/ din care-a ]â[nit aurora./ Ei

au învins!” – Comuni[tii), ca [i soldatului so -

vietic c\zut pentru eliberarea patriei noastre

(„C\zuse pe o miri[te pustie,/ al\turi de

ochiul anticarului · ochiul ant

Însemn\ri­ie[ene

91


ochiul anticarului · ochiul ant

colibele s\race,/ cu robi trudind pe-ntinsuri

de mo[ie/ s\-nal]e ale boierului cona -

ce.// Scrâ[nind, treceau pe drum, c\tre

a pus,/ mari tancuri sovietice, departe,/

Stând aplecat pe râu, fl\c\ul rus/ zâmbea,

de parc-ar fi citit în carte” – Vestitorul, sau:

George Grosz:

„Din Don [i stepele Kazahe,/ veneau în

voiet de catiu[e/ voinici în satele vala he,/

s\ sfarme juguri [i c\tu[e” – Micul o[tean)

etc, nel\sând s\-i scape condeiului nici o

tem\ de actualitate: condamnarea a meri -

canilor instigatori la r\zboaie („Vi sând din

Publicitate

New-York, de pe-acum vede]i/ popoare-n -

tregi z\când sub voi ca pre[uri/ [i talpa

noastr\ str\b\tând seme],/ prin fumul bom -

belor, prin mun]i de le[uri” – Du[manilor

p\cii), ororile produse de r\z boi, ca ma sa -

crul de la Lidice, provocat de sadismul fas -

ci[tilor („Spre Lidice mer geam. De ce-am

oprit?/... Spre c\l\uz priveam nedumirit.

// – Aicea e! R\spunse. F\r\ rost/ pri -

veam în jur. {i Lidice?/ – A fost.../ ... L-a

ras din temelie Hitler. Satul/ aici a fost dea

lungul [i de-a latul”- Lidice); r\z boiul din

Coreea a ]inut mult\ vreme pri ma pagin\

a ziarelor, iar Eugen Jebeleanu relata în

versuri: „În valuri, fort\re]e zbu r\toare/ a -

coper\ sfâ[iatul soare:// Ameri canii! Me -

tru dup\ metru,/ v\rsar\ focul în mâini cu

cronometrul (...) R\mase în ora[ doar o

fântân\,/ un ochi deschis în jalnica ]\rân\

(...) Au astupat-o, americani-n ea/ zvârlind

bolnavul care înc\ mai tr\ia” (Fântâna din

Coreea), sau despre r\zboiul bacteriologic:

„– Prea slabe sunt! Scrâ[ne[te domul Truman/

[i, ca s\ mai r\pun\ al]i copii/ [i al]i

b\trâni, acum trimite ciuma / în Coreea,

s\-nving\-n b\t\lii” (R\zboiul bacteriolo -

gic). {.a.m.d. Sunt versific\ri în care se comenteaz\

diverse fapte de via]\, devenite

subiecte... lirice. E, în general, o produc]ie

de discursuri propagandistice formulate în

ritm [i cu rim\ poetic\, ce constituie, dup\

publicarea lor în pres\, substan]a câtorva

volume pe gustul... momentului: Ceea ce

nu se uit\ (1945), Scutul p\cii (1949), Po -

eme de pace [i lupt\ (1950), Cântecele

p\ durii tinere (1953), Versuri alese (1954),

Cânt\m patria (1959), Oratoriul Eliber\rii

(1959). Poezii de un „retorism ieftin [i pa -

tetic” 1 . Dar, marile succese le va dobândi

cu amplele poeme ([i acestea dup\ model

baladesc sovietic) evocatoare, encomiastice:

În satul lui Sahia (1952), B\lcescu

(1952), Surâsul Hiro[imei (1958). Poetul

practic\ îndeob[te un discurs ce se vrea

epopeic, mergând de la relatarea reporte -

riceasc\ a faptelor, la rostirea polemic\ to -

tul pe un fundal panoramic de fresc\ so cial\

[i a unor epoci sau momente istorice.

92

­Însemn\ri­ie[ene


Primul dintre marile sale poeme de a -

cest fel, bine primit de critica literar\, a

fost În satul lui Sahia 2 , c\ruia i se adaug\,

în acela[i an, poemul B\lcescu 3 , r\spl\tite

cu Premiul de Stat pe anul 1952. Construit

pe dou\ planuri distincte dar convergente

ideatic, în poetizarea faptelor,

poemul î[i propune s\ înf\]i[eze, mai

întâi cadrul istoric [i social al satului

M\n\stirea, în care s-a n\scut scriitorul

militant Al. Sahia („B\trân\ vatr\-i M\ -

n\stirea [...] C-a fost întemeiat\ poa te

/ Sub vod\ Basarab”), cu o via]\ obidi -

t\ aici a ]\ranilor în trecutul regim burghezo-mo[ieresc

(„Munceai amarnic

dând pe brânci/ [i iarna-n zdren]e te

g\sea/ De n-aveai tu ce s\ m\nânci,/

avea în schimb M\ria sa”), de toate a -

cestea aflând acum când scriitorul vine

în documentare la prospera gospod\ -

rie colectiv\ („S\ v\d ce e în satul de

acum”), vizit\ prilejuit\ de comemora -

rea mor]ii scriitorului, devenit între timp

academician post-mortem („Spre chi -

pul din bronz privesc t\cut,/ Gândin -

du-m\ la anii care-au trecut”). Realit\ -

]ile socialismului sunt îns\ elocvente,

via]a oamenilor din sat s-a schimbat

radical având fel de fel de înlesniri teh -

nice (Memorabil\ este scena discu]iilor

]\ranilor la baia comunal\, unde func -

]ioneaz\ du[urile:„– Câte-s, m\?/ –

Dou\sprezece! / – Cum e, m\?/ –Cald

[i rece!”). Poetul, zice Eugen Negrici,

„colecteaz\ toate acele date ale pre -

zentului mirobolant al satului unde s-a

întemeiat de curând «Gospod\ria» [...]

Partea militant agitatoric\ a poemului

e echilibrat\ de cea idilic-encomiastic\.

Se sl\ve[te prin toate mijloacele retoricii

manipulatorii paradisul vie]ii în

colectiv [i fericirea celor mul]i” 4 .

Cel\lalt poem monumental, B\lcescu

– construc]ie poematic\, de altfel bine organizat\

pe episoade evocatoare de istorie,

într-un flux rapsodic de imagini/ta blouri

vivante ale revolu]iei de la 1948 în

Principate [i în Transilvnia – este cople[it

Însemn\ri ie[ene

de un didacticism expres [i de o repre zen -

tare schematic\ ideologizantz\ a istoriei,

a[a cum era impus\ de tratatul lui Roller

(Avram Iancu, bun\oar\, este o figur\ ne -

gativ\, datorit\ na]ionalismului s\u manifest,

în vreme ce Kossuth are meritele unui

George Grosz:

Vagabonzi

vizionar autentic democrat:„Nu e drept (...)

Se gânde[te Iancu. Vede/ c-a gre[it [i r\u

îi pare [...] Aspru l-a privit B\lcescu/ pe

fr\]ânul r\t\cit [...] – Kossuth î]i întinde

mâna/ A rostit B\lcescu, iat\”). În cronica

sa din Contemporanul (nr.34 din 21 august

1953), Mihu Dragomir era de p\rere

c\ astfel „poemul lui Eugen Jebeleanu este

menit, prin evocarea figurii lui B\lcescu, s\

joace un rol important în educa]ia patrio -

tic\ a maselor, întrucât smulge trecutului, cu

puterea artei, nepieritoare pagini de lupt\

[...] Astfel chipul eroului devine un model

de urmat, o for]\ ce r\scole[te con -

[tiin]a cititorilor, insufl\ sentimen tele

în\l ]\toare la lupta pentru înf\p tuirea

ide alurilor lor de libertate [i fericire”.

Eforturile acestea de a impune i de -

ologia [i prin pura versificare a su -

biectelor, nu au r\mas ner\spl\tite,

E ugen Jebeleanu bucurându-se de o -

noruri, de la a fi ales membru corespondent

al Academiei RPR, în 1955,

la dobândirea titlului de Erou al Muncii

Socialiste, în 1972.

Poetul autentic î[i va veni în fire

odat\ cu deschiderea produs\ în deceniul

al [aptelea, dobândind o ]inuta a -

ristocrat\ între scriitorii de marc\ ai

momentului ([i a[a va r\mâne într-o a -

ur\ de clasic în via]\, pân\ dup\ eve -

nimentele din 1989) repudiindu-[i în -

treag\ aceast\ produc]ie manufactu -

rier\ din anii epocii proletcultiste. E

dovada elocvent\ a dep\[irii compromisurilor

pentru a-[i redobândi con[ti -

in ]a integr\ a creatorului de art\, au -

tentic. Numai c\ trecutul nu trebuie

nici [ters cu buretele, nici uitat, nici e -

ludat, atâta vreme cât el face partre din

istoria ]\rii, [i a contribuit substan]ial

la formarea, în fapt la deformarea

mentalit\]ii unor întregi genera]ii de

tineri, crescu]i în dogmatica partinic\

a anilor de imediat dup\ r\zboi.

1

Ioana Dunea, Literatura reideologi -

z\rii. 1957-1964. Poezia. Editura Tracus

Arte, Bucue[ti, 2012, p. 111-115

2

Eugen Jebeleanu, În satul lui Sahia.

ESPLA, Bucure[ti, 19562

3

Eugen Jebeleanu, B\lcescu, ESPLA, Bucure[ti,

1952. reluat în Biblioteca pentru to]i,

Bu cure[ti, 1955

4

Eugen Negrici, Literatura român\ sub co -

munism. Poezia (I). Editura Funda]iei PRO,

Bucure[ti, 2003, p. 66

ochiul anticarului · ochiul ant

93


Historia – magistra vitae · Hist

94

Alexandru Zub

Istorie [i propensiune

memorial\: Carol Iancu

În domeniul istoriografiei, opera se

con stituie anevoie, mult mai încet decât în

alte zone ale culturii, dup\ sentin]a fuste -

lian\ din chiar secolul istoriei: „o via]\ de

analiz\ pentru o clip\ de sintez\”. Istoricul

Carol Iancu, ajuns la un moment bilan]ier,

când sinteza se impune parc\ de la sine,

ne ofer\ îns\ un palmares [tiin]ific în care

analiza sistematic\, acribioas\, s-a înge m\ -

nat mereu cu sinteza cea mai elabora t\,

deschiz\toare de orizont [i integrativ\. Îl

putem urm\ri pe cont propriu, cu mij loa -

cele disponibile, dar l-a întocmit el în su[i,

din ra]iuni curriculare sau în mo mente festive,

la primirea unor distinc]ii acade mice

(Cluj, Ia[i, Oradea etc.) sau la „re cep]ia”

ca membru al Academiei din Nîmes 1 .

Am avut bucuria s\ fac parte din co -

mi sia menit\ a-i preg\ti sacrosancta laudatio,

ca temei profesional pentru acor darea

titlului de doctor honoris causa. Am

fost onorat s\ primesc, tot pe atunci, invi -

ta]ia de a colabora la un volum omagial [i

mâhnit realmente c\ nu am putut da curs

solicit\rii.

Am luat îns\ mereu not\ de nume roa -

sele semne de recunoa[tere ce i-au înso]it

pa[ii în diverse zone ale lumii. Cu atât mai

mult în momentul lans\rii volumului Evreii

din Hârl\u: istoria unei comunit\]i, vo -

l um recomandat c\lduros de profesorul

Alexandru-Florin Platon în textul preambular

2 . Cuprinsul însu[i al c\r]ii dezv\luie

un amestec inefabil de istorie factologic\,

pozitiv\ [i elemente autobio grafice, pe ca -

re autorul le-ar putea numi, pe linia unui

Pierre Nora, ego-istorie, concept folosit

anume [i de Carol Iancu în dis cursul de la

Universitatea Babe[-Bolyai, poate cel mai

revelator text pentru desti nul s\u profesional

[i civic.

Noua carte, elaborat\ trudnic, pe sea -

ma unor achizi]ii îndelungate, se plaseaz\

în continuarea unei lungi serii de contri -

bu]ii, selectate de autor [i în fruntea volumului,

ca un preambul bibliografic la care

s\ ne putem raporta. Este vorba de studii

legate de istoria evreilor din România, la

nivel de secven]e monografice, dar [i de

sinteze asupra unui domeniu nespus de

complex. Tema emancip\rii se profileaz\

anume ca o preocupare esen]ial\, ca [i

aceea a puseelor antisemite din secolul

XX, culminând cu shoahul din vremea lui

Antonescu. Istoria evreilor e antamat\ sub

George Grosz:

multiple aspecte: mituri fondatoare, permanen]e

[i rupturi, excludere [i integrare,

solidarit\]i specifice, figuri eminente ale

iudaismului, printre care aceea a [ef-rabi -

nului Alexandru {afran, definit\ anume ca

„o via]\ de lupt\, o raz\ de lumin\”.

Dedicat\ p\rin]ilor s\i, adesea aminti]i

în cuprins, dar [i unui prieten „coetaneu”

din târgul natal, monografia Evreii din

Hârl\u: istoria unei comunit\]i începe

cu m\rturisirea c\ noul studiu s-a n\scut

din „datoria memoriei” fa]\ de concet\ ]e -

nii s\i, ceea ce înseamn\ c\ ar putea fi

în]eleas\ [i ca o „eliberare moral\”. Câte -

va pagini, esen]iale, prezint\ „datoriile”

contractate acolo, în familie, comunitate,

[coal\ etc. „Dac\ exist\ o rela]ie între destinul

unei vie]i [i locurile natale – se confeseaz\

autorul –, pot afirma c\ angaja -

mentul meu în domeniul istoriei a fost determinat

de ambian]a Hârl\ului, unde se în -

tâlnesc amintiri istorice [i dilemele convie -

]uirii. Aici, unde am v\zut lumina zilei – a -

daug\ el –, am fost marcat de ruinele pa la -

tului domnesc al lui {tefan cel Mare, de lân -

Muncitori

Însemn\ri ie[ene


George Grosz:

g\ frumoasa Biseric\ Sfântul Gheor ghe, cât

[i de superba Sinagog\ Mare, da tând din a-

nul 1814. Din anii copil\riei, am putut sur -

prinde problematica rela]iilor dintre cre[ -

tini [i evrei, cu o via]\ cultural\ [i religioa -

s\ bogat\, de[i diminuat\ de presiunile u -

nui regim totalitar, buna în]ele gere interco -

munitar\, acomodarea, dar [i tensiunile [i

momentele de intoleran]\, su biecte care se

reg\sesc în diferitele mele c\r]i consa crate

istoriei evreilor români [i României contemporane.

Da, insist\ Ca rol Iancu, aici

am primit totul de la fo[tii mei dasc\li, în

acel univers unic al unui Hârl\u îmb\ls -

\mat de lilieci [i flori de tei, înfrumuse]ate

de dansurile ]\ranilor dumi nica, dar [i de

muzica sinagogal\, impregnat de memoria

unui popor b\trân, care a dat lumii mo no -

teismul [i Biblia” (p. 24). Este o confes iu -

ne esen]ial\, una ce defi ne[te cumva spiri -

t ul monografiei în cauz\, dar [i toat\ ope -

ra elaborat\ de eminentul istoric. Un suflu

poetic o str\bate, în buna tradi]ie a istoriografiei

de înalt\ clas\. S\ ne amintim c\

autorul a publicat ocazional [i poeme, sub

pseudonimul Tristan Janco, declarându-se

[i în acea ipostaz\ un „p\ zitor al memori -

ei” 3 . Recent, a prefa]at, de altfel, în spirit a -

fin, o carte despre Cilibi Moise (alias Froim

Moise Schwarz), „filo soful popular” care îl

încântase [i pe Caragiale în copil\rie 4 .

Elemente de epistemologie istoric\ se

degaj\, ici [i acolo, din cuprinsul c\r]ii.

„Dac\ prima ipostaz\ a istoricului este cea

de martor al epocii sale, cea de a doua

este ipostaza de cercet\tor în c\utarea în -

]elegerii unor evenimente [i evolu]ii de

lung\ durat\”, observ\ Carol Iancu, sensibil

la „datoria de a asuma critic trecutul”

comunit\]ii apartenente, în dubla sa calitate

de martor [i de istoric (p. 212).

Structura volumului dezv\luie un concept

monografic, menit s\ împace cro no -

logia cu tematismul, de la men]iunile în -

ceputului, la evolu]ia din secolele XIX-XX,

cu capitole [i paragrafe speciale de ordin

demografic, onomastic, didactic, religios

etc. Mi[carea sionist\ [i r\zboaiele mondiale

beneficiaz\ de capitole aparte, scrise

[i pe baza unor anchete personale. Câte -

va reuniuni istorico-memoriale (Tel Aviv,

1984; Hârl\u, 2011; Petah Tieva, 2012)

comport\ un interes special, fiind vorba

de ini]iative ale autorului însu[i. Un complex

aparat critic încheie, cum era [i de

a[teptat, noua carte.

Sensul ultim al demersului de fa]\ re -

zult\ din concluzia tras\ anume de c\r tu -

rar: „Incursiunea pe care am f\cut-o în istoria

comunit\]ii din Hârl\u mi-a permis nu

numai alc\tuirea unei prime monogra fii,

dar [i constituirea unui memorial care sal -

veaz\ de la uitare peste 4.000 de nume de

evrei hârl\uani, un excep]ional corpus do -

cumentar, util pentru cercet\rile demo gra -

fice, genealogice [i onomastice” (p. 211).

Nu mai pu]in definitorie e aceast\ indica]ie

de metod\: „M\rturisind rela]ia in -

ti m\ cu obiectul de studiu – comunitatea

din care am provenit – ]in s\ subliniez c\,

Cursa

dac\ pentru scrierea istoriei acesteia demersul

ales a fost cel [tiin]ific, elaborarea

sa a fost f\cut\ cu pasiune, ca [i ansamblul

c\r]ilor mele consacrate evreilor din

România. În acela[i timp – adaug\ autorul

–, în scrierea acestei monografii, care a -

par]ine deopotriv\ micro-istoriei [i istoriei

mentalit\]ilor, am fost f\r\ îndoial\ influ -

en ]at de necesitatea de a valoriza o istorie

neglijat\”, una care implic\ raportarea continu\

la Cel\lalt (p. 212).

Evreii din Hârl\u: istoria unei comuni -

t\]i e o carte preg\tit\ îndelung [i minu -

]ios, s-ar putea spune viager, fiindc\ ea

presupune nu doar erudi]ie [i spirit constructiv,

ci totodat\ memoria autorului [i

a celor chestiona]i ad hoc de-a lungul anil -

or. Peste tot, în cuprins, se g\sesc refe -

rin]e de acest fel, extrase din vasta arhiv\

personal\, echivalent\ acum cu o institu -

]ie menit\ s\ asigure continuitatea unui

de mers, care e totodat\ istoric [i memo-

Historia – magistra vitae · Hist

Însemn\ri ie[ene

95


Historia – magistra vitae · Hist

rial, recuperator [i prospectiv, oarecum în

sensul discursului profesat de un Pierre

Chaunu, amintit [i de eruditul autor al mo -

nografiei.

În 1984, avea loc la Tel Aviv un simpozion

pe aceast\ tem\, organizat de ace -

la[i c\rturar sensibil la trecutul comunit\]ii

George Grosz:

apartenente [i v\dind totodat\ ample des -

chideri spre alteritatea integratoare. Profesor

la Universitatea „Paul Valéry” [i la

{coala de Înalte Studii ale Iudaismului din

Fran]a, Carol Iancu a organizat în Hârl\ul

natal, la 22 septembrie 2011, un simpo -

zion cu aceea[i tem\, reluat\ acum ca titlu

C\s\toria

al monografiei, ceea ce vrea s\ spun\,

poate, c\ între local [i universal nu exist\

o deosebire de esen]\, c\ micro-historia

[i historia magna sunt consubstan]iale,

formând un corp comun, solidar, ineluc -

tabil. O spune singur, în loc de concluzii,

sesizând continuitatea existent\ de la pri -

ma men]iune documentar\ (1742) pân\

azi, de-a lungul unui sfert de mileniu [i mai

bine de str\danii comunitare: „O lung\

pe rioad\ în care evreii din Hârl\u au [tiut

s\-[i men]in\ o identitate specific\, integrându-se

treptat [i marcând evolu]ia aces -

tei localit\]i. Men]inerea acestei identit\]i

a fost determinat\ de existen]a comu ni -

t\]ii [i a institu]iilor sale” (p. 211).

Monografia dedicat\ de Carol Iancu e -

vreilor din târgul natal comport\, neîndo -

ielnic, o anume exemplaritate, c\ci ofer\

o „radiogram\” util\ [i pentru studiul altor

comunit\]i analoage din zona Moldovei.

Lec]ia convie]uirii, „bazat\ pe ideea de to -

leran]\ [i de interese comune”, afl\ în vo -

lumul Evreii din Hârl\u: istoria unei co -

munit\]i un suport documentar [i ideatic

dintre cele mai solide (p. 212). E un motiv

în plus s\ o consider\m semnificativ\ pentru

toat\ opera autorului, întregit\ acum cu

un element esen]ial.

1

Carol Iancu, Histoire des Juifs de Rou -

manie et l’égo-histoire, Cluj-Napoca, 8 nov.

2005; Laudatio Domnului profesor universitar

doctor Carol Iancu, Universitatea „Pavel

Va léry” – Montpellier III, Fran]a, cu ocazia a -

cor d\rii titlului de doctor honoris causa al

Universit\]ii „Alexandru Ioan Cuza” din Ia[i,

14 oct. 2010; Laudatio… Doctor honoris ca -

usa al Universit\]ii din Oradea, 20 dec. 2011;

Carol Iancu, Réception à l’Académie de Nîmes,

28 janvier 2011.

2

Carol Iancu, Evreii din Hârl\u. Istoria u -

nei comunit\]i, Cuvânt înainte de Alexandru-

Florin Platon, Ia[i, Ed. Universitatea „Alexan -

dru Ioan Cuza”, 2013, 399 p.

3

Tristan Janco, Memoriile [oahului, trad.

de Leti]ia Ilea, Cluj, Apostrof, 2006, p. 5.

4

Ticu Goldstein, Cilibi Moise, un filosof

popular, primul autor evreu de limb\ româ -

n\, Cuvânt înainte de Carol Iancu, Bucure[ti,

Hasefer, 2012, p. 5-20.

96

Însemn\ri ie[ene


Num\r ilustrat cu reproduceri dup\ tablourile [i desenele pictorului

german GEORGE GROSZ (1893-1950).

Coperta I: Scen\ stradal\.

Coperta IV: Portretul scriitorului Max Herrmann-Neisse.


LEI 10

ISSN: 1221-3241

More magazines by this user
Similar magazines