GHID DE STUDIU PEDIATRIE ŞI PUERICULTURĂ - UMF

wheezing); B. Starea de rău astmatic (obstrucţie bronşică severă şi/sau de lungă durată); C.
Perioada intercritică.
A. Exacerbarea astmului din punct de vedere semantic poate fi regăsită în diferite tratate ca
atacul acut de astm, episod acut de astm, acutizare sau criza (termen mai vechi, abandonat).
Caracteristicile exacerbării :
- survine la cele mai multe cazuri vesperal, în a doua jumătate a nopţii, sau în cursul primelor
ore ale dimineţii.
- durată scurtă, de 3 până la maxim 7 zile.
- semne prodromale: agitaţie, somn neliniştit, senzaţie de sufocare, de compresie toracică, de
arsură în trahee, rinoree, tuse, strănut, lăcrimare sau chiar tulburări dispeptice.
- triada caracteristică: dispneea expiratorie, tusea şi wheezingul.
Dispneea: expiratorie, cu agravare progresivă, însoţită de tiraj, bătăi ale aripioarelor nazale,
polipnee, tahipnee + wheezing: difuz, polifonic, bilateral, preponderent expirator (în obstrucţii
uşoare - perceptibil doar la efort sau la manevre de expiraţie forţată) + tusea iniţial uscată,
iritativă, apoi devine productivă, umedă.
Există 3 grade de severitate a exacerbării: uşoară, medie sau severă în funcţie de intensitatea
dispneei, comportament/afectarea stării generale, FR, utilizarea musculaturii accesorii
/amploarea tirajului, intensitatea şi prezenţa wheezingului şi ralurilor, FC, prezenţa pulsului
paradoxal, modificările funcţionale respiratorii şi parametrii gazometriei (PaO 2, PaCO 2 , SatO 2 ).
Examenul obiectiv :
- inspecţie: nelinişte, anxietate, tegumente transpirate, ortopnee, diminuarea amplitudinii
mişcărilor respiratorii, bombarea foselor supraclaviculare, tiraj subcostal, hipomobilitate
pulmonară, torace mărit anteroposterior datorită retenţiei de aer.
- percuţie: hipersonoritate, diminuarea ariei matităţii cardiace.
- ascultaţie: MV înăsprit cu expir prelungit, wheezing, doar în expir sau pe toată durata
respiraţiei, raluri bronşice, la început sibilante şi apoi subcrepitante, tahicardie sinusală.
Dispariţia ralurilor sau a wheezingului la un pacient astmatic dispneic sugerează diminuarea
schimbului gazos alveolar şi iminenţa insuficienţei repiratorii. se instalează la pacienţii cu
hipoxemie persistentă.
B. Starea de rău astmatic sau astmul grav acut reprezintă atât o complicaţie a astmului cât şi o
formă particulară de prezentare. Se defineşte ca un acces astmatic de o deosebită gravitate, cu
durata de minim 24 de ore, care nu răspunde la medicaţia bronhodilatatoare curentă, administrată
în doze adecvate (β 2- agonişti, corticoizi pe cale sistemică şi teofilină) şi care se însoţeşte variabil
de tulburări cardiocirculatorii, neurologice şi gazometrice caracteristice.
C. Starea intercritică (perioada de remisie) depinde de gravitatea astmului bronşic.
- În formele clinice uşoare pacientul este asimptomatic între crize.
- În formele severe de boală intercritic persistă tusea, raluri bronşice, dispneea de efort şi în
timp pot să apară semne de insuficienţă respiratorie cronică: deformări toracice, hipocratism
digital, nanism, retard pubertar sau excepţional cord pulmonar cronic. La majoritatea
pacienţilor cu forme persistente de boală sunt prezente semnele hiperinflaţiei, cu sau fără
wheezing.
Examinari paraclinice. Obiectivele planului de investigaţii sunt:
1. evaluarea generală a pacientului: a) evaluarea funcţiei pulmonare; b) precizarea şi
cuantificarea inflamaţiei; c) investigarea atopiei
2. evaluarea copilului în cursul exacerbării: d) aprecierea gradului de deteriorare a funcţiei
pulmonare bazale; e) aprecierea consecinţelor modificărilor ventilaţiei; f) investigarea
posibilelor complicaţii
a) Evaluarea funcţiei pulmonare se face cu scopul: precizării limitării fluxului de aer cu
ajutorul spirometriei, a pletismografiei şi a peak-flow-metriei; şi aprecierii HRB cu ajutorul
testelor de bronhomotricitate (test bronhodilatator: cu Ventolin; sau test bronhoconstrictor: după
efort, soluţii saline concentrate, triggeri nespecifici (histamină, methacolina) sau specifici
(alergeni).