GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

140 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIPentru ce nu s’au făcut „muscalii” pescari, sau crescători de albine şifabricanţi de turtă dulce, ca fraţii lor lipoveni 1464 , este o întrebare la care nupot răspunde.Iar pentru ce au venit în Bucureşti, e o poveste întreagă:Pe la mijlocul veacului al XVIII‐lea trăia în Rusia, în gubernia 1465 Tula 1466 ,un om foarte plecat spre cele sfinte şi îngrijorat de mântuirea lui, pe care îlchema Selivanov. Marea şi nedeslegata întrebare a păcatului trupesc îl chinuiaziua şi noaptea până ce, deodată, cuvintele evanghelistului Matei 1467 :„Că sunt fameni 1468 care s’au născut aşa din pântecele maicii lor; suntfameni pe care oamenii i‐au făcut fameni, şi sunt fameni care s’au făcutfameni pe sine, pentru împărăţia Cerurilor.Cine poate să înţeleagă. înţeleagă”, (Matei, XIX. 12.)îi deschiseră ochii. Selivanov înţelese că aci era deslegarea şi urmândpovaţa, se făcu eunuc.Se vede că atât de adâncă şi de puternică îi era credinţa încât, în curând,începu să facă adepţi; cel dintâiu fiind un ţăran din Tula, Şitov, care se supusede bună voie operaţiei, apoi urmară alţii, bărbaţi şi femei, ţărani şi negustori,şi chiar nobili ca acel ofiţer de cavalerie din Ismail 1469 care îşi scopea soldaţii,nu se ştie dacă, întotdeauna, cu voia lor.Încă dela 1772, sub Caterina II‐a 1470 , stăpânirea încercase să stăvileascăeresul 1471 . Pe Selivanov l‐au prins, l‐au bătut cu cnutul 1472 , i‐au turnat cearătopită pe cap, l‐au surghiunit în Siberia 1473 , toate de geaba, mişcarea continua.În 1820 Ţarul Alexandru I 1474 , făcându‐i‐se milă de un biet bătrân, atât depersecutat, îi iartă pedeapsa, cu condiţia să stea închis în mănăstire. Într’ochilie la Suzdal 1475 a mai trăit Selivanov încă doisprezece ani, dându‐şi sufletulde abia în 1832. Mult timp a mai atras mormântul lui credincioşi din toatepărţile întinsei Împărăţii.Proorocul 1476 murise, dar eresia rămăsese. Credincioşii trăiau, mai departe,cum îi învăţase Sfântul, nu mâncau carne, nu beau vin, nu fumau tutunşi, îmbrăcaţi în cămăşi albe, se adunau în numele lui în case de rugăciuni,împodobite cu o icoană, înfăţişând pe Selivanov aşezat în jilţ, în halat, cu obasma în mână şi cu S‐tul Duh în chip de porumbel sburând deasupra lui.Trecuse, vai, timpul fericit al „radeniilor” 1477 în care Sfântul era în mijlocullor, aşezat pe tron, înveşmântat în haine scumpe, şi privea cu bunătate ladansurile rituale şi frenetice, după care credincioşii cădeau la pământ istoviţi,leşinaţi, iar el împărţea celor mai zeloşi amintiri scumpe, o cruciuliţă, câtevafire din părul capului, o tăietură de unghie...Acum nu mai trăia decât amintirea lui, dar ştiau că va veni, poate încurând, timpul când va învia şi va intra în Moscova, cu credincioşii lui şi valovi în clopotul 1478 cel mare de la Uspenski 1479 ; la glasul clopotului se va adunamulţime şi oaste nesfârşită şi atunci va merge Selivanov la Petersburg, şi va sta