GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

144 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIşi în preajma căreia, mulţi ani de‐a‐rândul, cei care aveau în neam vre‐unsmintit sau vre‐un nebun îl trimiteau să se vindece în chiliile ce înconjuraubiserica.Şi multe generaţii de bieţi nebuni au trăit în lanţuri şi bătăi în balamuculSărindarului, până în anul 1802, când au fost mutaţi la Biserica Icoanei 1508 .Aici n’ar mai fi fost puşi în lanţuri, ci doar în butuce 1509 , şi numai noaptea.În veacul trecut 1510 , Sărindarul era biserica Ghiculeştilor 1511 , unde sebotezau, se cununau, se îngropau, fiind enoriaşi încă din timpul marelui banDumitrache 1512 . Acesta, tatăl lui Grigore şi al lui Alexandru Vodă, sfârşindu‐seîn 1808, a fost îngropat la Sărindar, sub un frumos monument a căruifotografie a fost păstrată şi reprodusă de Principesa Alexandrina Ghica 1513în Amintirile sale. Patru cariatide susţineau un postament purtând o urnă, şimormântul era aşezat la umbra unor pomi mari, frumoşi, cu crăcile atârnândpână deasupra marmurei 1514 . Azi, pe acest loc, se înşiră mesele cafenelei dinfaţa Cercului Militar.În vechime, se cinsteau mai mult morţii. La Atena, mormintele albe subchiparoşii 1515 negri erau sfinte, şi Roma îşi înşira, pentru veşnicie, mausoleelede‐a‐lungul Viei Appia. Noi n’am ştiut să respectăm morţii noştri, şi nu i‐amlăsat să‐şi doarmă, liniştiţi, somnul. N’am înţeles, se vede, că distrugereamormintelor este o fără de lege, şi faţă de istorie, şi faţă de neam.De ar fi bănuit Vodă Ghica ce soartă se pregătea mormântului părinteluisău! ,,Bunul şi creştinescul Domn bisericea aci în ziua citirei Sfântului acatistîn postul cel mare împreună cu toţi boierii” scrie Papazoglu. „Am fost faţă lamarele parastas în timpul când s’au depus rămăşiţele părinţilor lui Vodă încavoul cel nou al familiei. Când a fost la sărutarea oaselor, s’a coborît Vodădin tronul său domnesc de a îmbrăţişat cosciugurile cu oasele părinţilor săi, şile‐a sărutat cu lacrimile în ochi”...Sărindarul rămâne biserică domnească şi sub Alexandru Ghica. Aciascultă Vodă slujba din noaptea Paştelui 1837, şi atunci în vechea bisericărăsună pentru întâia oară cântările unui cor românesc, întocmit după regulilemuzicei bisericeşti ruseşti. Iată cum a decurs ceremonia, după relatarea„Cantorului de Aviz” 1516 :„Sâmbătă, pe la miezul nopţii, sunetul clopotelor din toată Capitala auprevestit ziua Sfintei învieri, înălţimea sa, cu o caretă pompoasă trasă de 6 cai,însoţit de o mulţime de ofiţeri bine gătiţi, au sosit la sfânta biserică Sărindar.„Aci, întâmpinându‐se de P.S. Episcop cu sfânta Evanghelie, şi princântări evlavioase, după ţeremonia învierii, intrând în biserică, au ascultatsfânta slujbă. Iar la cetirea Sfintei Evanghelii a Paştelui, cuvântul ei s’auscris de marele logofăt al Bisericeştilor Trebi 1517 , d‐lui maior Cornescu 1518 şi,pecetluindu‐se cu pecetea domnească s’au dat în mâna Înălţimei Sale, spreîntărirea religiei.