GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

176 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIaripile laterale de Templul Sibilei 1868 din Tivoli şi coronamentul dupămonumentul lui Lisicrat 1869 . Ateneul a fost, este, şi va mai fi multă vreme unuldin semnele iconografice ale Bucureştilor, aşa cum este Turnul Eiffel 1870 pentruParis, Castel Sant Angelo 1871 pentru Roma, şi domul S‐tului Ştefan 1872 pentruViena.În grădina din faţa lui, an după an 1873 , îşi găsiră locul busturile lui EnăchiţăVăcărescu, Costache Rosetti, Mihai Kogălniceanu, Eminescu, Urechia şi, după1898, Constantin Exarcu 1874 .Căci în acel an muri, la Govora, omul a cărui neobosită dragoste înzestrăoraşul nostru cu un monument şi o instituţie care îi fac cinste. Corpul lui Exarcufu expus în aula cea mare, şi tot Bucureştiul trecu înaintea lui. Averea toatăşi‐o lăsase, cum nici nu se putea aştepta altfel dela un om ca dânsul, AteneuluiRomân.De atunci a trecut o jumătate de veac. Ateneul lui Exarcu a primit pe cei maide seamă artişti ai timpului; sub cupola lui au vibrat arcuşurile lui Hubermann 1875şi Kubelik 1876 , acordurile lui Sauer 1877 şi Paderewski 1878 , glasul lui Carusso 1879 ;în sălile de expoziţii, generaţie după generaţie, pictorii şi sculptorii noştri şi‐auexpus operile 1880 , pe când în grădina din faţa lui, din an în an mai frumoasă, maiumbroasă, copii mici şi domni bătrâni se bucurau de soare şi de flori. Şi s`ar maifi bucurat mult timp dacă într’o zi de vară, acum câţiva ani, o echipă de lucrătorin’ar fi venit să ridice statuile 1881 , să rupă florile, să taie pomii, distrugând, împinşide nu ştiu ce neînţeles sadism, ultima insulă de pace, frumuseţe şi verdeaţă depe truditul nostru pod. Jalea cenuşie a asfaltului s’aşternu pe locul unde creşteauliliacul, stânjeneii, şi bătrânii castani, florile albe şi trandafirii... şi văcsuitorii 1882de la grilaj au trebuit, şi ei, să‐şi ia cutiile în spinare şi să plece aiurea.Dar nu‐i nimic. Nu se poate ca grădina Ateneului să nu se refacă odată, maifrumoasă decât a fost, şi demnă de monumentul în care, într’o zi de decembrieal anului 1919, s’a ratificat Unirea cu Ţara mamă a Bucovinei, a Basarabiei şi aTransilvaniei 1883 .PASAGIUL ROMÂNPână nu se ridicase impunătorul imobil al Societăţii Adriatica 1884 , frategemen cu al Soc. Telefoanelor, colţul căii Victoriei cu str. Câmpineanu a fost,pare‐se, sortit artei culinare. Întradevăr, încă din timpul când croitorul Torokcumpărase casele bătrânului Iancu Ghica 1885 şi începuse să închirieze catul de jos,