GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA TEATRU LA PALAT ■ 185care se arunca asupra gazetelor străine... nu mai puţin se introduse gustul citirei,şi se văzu o mulţime de persoane de ambele sexe care alergau să cumpere sau să seaboneze 1991 la diferite cărţi”.Dar, pe lângă literatura, nu era uitată nici muzica. Dinicu Golescu eraun meloman pasionat. „După ce înfiinţase”, scrie Ion Ghica 1992 „sub direcţiadistinsului profesor şi patriot Florian Aaron 1993 , o bună şcoală românească lamoşia sa din judeţul Muscel 1994 , adusese de la Sibiu şi un dascăl de muzică, căruiaîi încredinţase instrucţiunea instrumentală a 12 ţigănuşi, din care acel maestruformase doi scripcari, doi flautişti, doi clarinetişti, un oboist, un fluieraş, doitrâmbiţaşi, un toboşar şi un ţimbalist, pe care îi învăţase să cânte câteva arii,precum valsul: „O du Lieber Augustin”, cântecul popular „Was macht der Herrpapa?”, maiestosul imn austriac, o căzăcească şi câteva ceardaşuri”.Pe unul din flautişti îl chema Dinicu 1995 , era strămoşul mai multor generaţiide artişti care, cu vioara sau cu violoncelul, au încântat Bucureştii.Odată orchestra instruită, Golescu o aduse în Bucureşti, şi cânta la dânsul, laprieteni şi la balurile curţii.Când cu eteria, Ipsilanti puse mâna pe muzica lui Golescu, care rămăsesede capul ei, şi o aşeză în fruntea „batalionului sacru” 1996 unde cânta, mărşăluind,Imnul Eladei şi Marsilieza lui Righas.Iar mai târziu, după 1830, când fu înjghebată armata pământeană 1997 ,ţigănuşii lui Golescu, ajunşi acuma oameni în toată firea, fură îmbrăcaţi înuniformă, şi alcătuiră prima muzică militară a ţării noastre!Din păcate, viaţa plină de duh şi de avânturi mari din casa Golescu nu ţinumult timp. După abia doi ani, în 1828, ruşii intrară în ţară şi, odată cu dânşii,cenzura, bănuiala, supravegherea. Activitatea literară încetă cu totul, iar doi animai târziu, la 5 Octomvrie 1830, muri şi marele logofăt Dinicu Golescu, învârstă de numai 53 de ani.După moartea lui, „ca să izbovească această casă de robirea grelei datorii încare răposatul a lăsat‐o”, – ce frumos se scria pe atunci – epitropii 1998 moşteniriihotărăsc s’o propună Statului spre cumpărare. În 1832 Kiseleff 1999 dă deslegareacerută, şi vânzarea definitivă către Sfatul Administrativ 2000 este făcută de înşişi fiilui Dinicu, Ştefan şi Nicolae, ajunşi majori, şi ofiţeri în „miliţia pământească” 2001 .În preţ se înţelegea şi „prăvăliile dela poartă” pe care un anume RaduZăbunaru le luase cu embatic, în 1808, dela biserica Kretzulescu. Dar săpunarulîmbătrânise, rămăsese văduv, se lăsase de negoţ se călugărise şi se chema acumaRuvim schimnicul 2002 dela Căldăruşani 2003 , iar prăvălia şi‐o închiriase, pe preţulde 1000 lei pe an. Sfatului Administrativ, care aşeză într’ânsa în ianuarie 1833,„Obahtul” adică comandamentul militar – în clădirea care este azi, după atâteamodificări şi măriri, Corpul de Gardă al Palatului 2004 .Domnul Emil Vârtosu 2005 , din al cărui preţios studiu asupra „Palatului Regalde Nicolae Grămăticul la Dinicu Golescu” am cules aproape toate cele date aci,