GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

206 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIA rămas ovreiul deocamdată ameţit de logica zdrobitoare a directorului, darpe urmă s’a desmeticit şi nu s’a lăsat:„Domnule Iorgu!...– Iar?– Apoi nu mi‐a plitit el să m’avuză: iu am plătit să‐l avuz pe el!”Văzând Iorgu că n’o scoate la căpătâiu cu ovreiul, îi zice:„Lasă nene; nu vezi ce sgomot e afară? mai aibi şi dumneata răbdare până laSfântul Dumitru, până ne‐om muta de aici!” 2280„Era pe la Sântămărie...”În curtea casei în care se află azi librăria Pavel Suru 2281 sau, poate, pe loculviran de alături, era pe la începutul veacului casa generalului Fotino 2282 carepentru noi, copii de atunci, înfăţişa o atracţie unică având în curte, suiţi pe unpom înalt şi uscat, doi vulturi, la care priveam cu nespusa dragoste a copiluluipentru tot ce este „fiară”.Venea apoi, azi la Nr. 77, casa zisă a Istiotinei, boieroaică foarte sigură, încăpe la anul 1860, de frumuseţea ei, care fusese mare, şi de respectul ce i se datora.Se povestea că, într’o zi, Ionescu blănarul, care era „colectivist” 2283 şi locuia înfundul curţii, zărind pe coana Istiotina îşi scoase frumos pălăria şi îi spuse; „Văsalut, Doamnă”. – „Cu mine să fii cuviincios să‐mi spui sărut mâna cocoană sausă‐ţi vezi de drum”, îi răspunse boieroaica.Avea, zice‐se, mâna cea mai frumoasă a timpului, care a fost modelată înporţelan colorat şi se mai păstrează şi azi în neamul ei.În vara anului 1913 sau 1914 se instalase în fundul curţii pe un podiu descânduri, un cinematograf de vară cyre atrăgea toată „lumea bună” a Capitalei.După casa Istiotinei, trecând în faţa unei case împodobite cu un cap mare deMinervă de ipsos, Nr. 79, ajungem la fostele case ale lui Jean Caretaşul, în careeste azi magazinul lui Radu 2284 care se laudă că eftineşte viaţa, ceea ce în zilelenoastre este o adevărată binefacere.La această răspântie de străzi era, în veacul al XVIII‐lea, o fântână, zisăFântână sau Cişmeaua Roşie, poate fiindcă era din cărămidă netencuită. Str.Fântânei 2285 îi mai păstrează până azi amintirea.Lângă această fântână, de bună seamă pe un loc viran, zidi în 1817 DomniţaRaluca, fiica mult iubită a lui Vodă Caragea, primul teatru pe care l‐au avutvreodată Bucureştii. Descrierea teatrului a făcut‐o Filimon 2286 în Ciocoii vechişi noi, este foarte cunoscută dar o redau aici pentru cititorii care n’ar avea peFilimon la îndemână.„În mahalaua numită în vechime Popa Dârvaş iar acum biserica Albă dupăPodul Mogoşoaei, faţă în faţă cu casele cele mari ale Deşliului, se afla pe timpiilui Caragea 2287 o piaţă în mijlocul căreia clădise Doamna Ralu 2288 o sală declub 2289 care mai în urmă se prefăcu în teatru. Acest edificiu avea lungimea de18 stânjeni 2290 , iar lăţimea de 9 şi câteva palme; privit însă din punctul de vedereal stilului şi al altor amănunte arhitectonice, nu prezintă nimic însemnător.