GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

Cuvânt înainteGeorges Duhamel 62 a scris cândva: „Nimeni nu se poate lăuda că cunoaştefoarte bine Parisul”. Şi avea dreptate, deşi sunt veacuri de când legiuni de scriitori,arheologi, arhivişti şi paleografi îşi închină viaţa acestui oraş, deşi o bibliografie,incompletă de sigur, a cărţilor având Parisul drept subiect, ar umple mai multevolume de grosimea acestuia. Ce să spunem atunci de Bucureşti? Până la începutulveacului nostru, nu exista aproape nimic, in afară de cartea lui Ionnescu Gion 63 ,de amintirile lui Papazoglu 64 şi de scrisorile lui Ion Ghica 65 . În ultimii ani, unmic număr de cercetători au început să răscolească praful arhivelor şi să scoată laiveală, cu trudă şi sârguinţă, datele şi faptele care vor face, cândva, cu putinţă,zugrăvirea unei icoane credincioase a trecutului acestui oraş. Până ce va veniziua aceea, ne putem bucura doar de câteva licăriri de lumină în marea negurăa necunoscutului.Această carte nu aduce nimic nou. Este doar o încercare de a povestischimbările pe care timpul le‐a adus străzii care a întrupat intru câtva, însăşiviaţa acestui oraş. Îmi dau seama, mai bine ca oricine, de lipsurile acesteiîncercări. Dacă s’ar găsi, printre cititori, unii care să‐mi arate greşelile ce fărăîndoială s’au strecurat, le‐aş primi îndreptările cu recunoştinţă; deoarece aş fimulţumit ca lucrarea de faţă să nu fie numai a mea, ci a noastră, a tuturor celorcare au o frântură din viaţa lor legată de această stradă. Căci nu‐mi fac nicioiluzie: am scris despre Podul Mogoşoaei tot ce am ştiut, şi sunt încredinţat că totulmai rămâne de scris.Ţin însă să adaug că m’am ferit, cu desăvârşire, de a face aşa zisă Istorieromanţată. N’am scris niciun rând care să nu se întemeieze fie pe texte, fie peo tradiţie verbală. Dacă n’am pus note de referire in josul paginilor, este numaifiindcă întrerup pe cititori şi taie firul frazei, dar am arătat toate izvoarele melefie în text, fie in scurta bibliografie dela finele cărţii.Mai îmi rămâne de îndeplinit o datorie: aceea de a mulţumi celor ce m’auajutat. Rog pe domnii; Nicolae Filitti 66 , pentru lămuririle date cu privire la caseleSlătineanu; Emanuel 67 şi Nicolae Kretzulescu 68 , pentru preţioasele indicaţiunişi fotografii ale Bisericei ce le poartă numele; Constantin Karadja 69 , pentrubunăvoinţă fără seamăn cu care mi‐a pus la dispoziţie incomparabila DomnieiSale bibliotecă; General Adjutant Alexandru Magheru 70 , pentru datele ce abinevoit a‐mi da despre Palatul Regal; I. Resch 71 , pentru interesanta fotografiece mi‐a dăruit; General Gheorghe Vălleanu 72 , care a fost naşul acestei cărţi,pentru contribuirea sa cu atâtea nepreţuite informaţiuni, să binevoiască a găsi aciexpresiunea adâncei mele recunoştinţe.