GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

454 ■ GHEORGHE CRUTZESCUAlexandru Macedonski este fiu al generalului Alexandru D. Macedonski şi al Mariei,născută Pârâianu. A urmat studiile la Craiova, continuate la universităţile dinViena, Geneva şi Pisa fără a le finaliza. Revenit în ţară a desfăşurat diverse activităţiadministrative, fiind prefect la Bolgrad, funcţionar la Comisiunea MonumentelorIstorice, la Departamentul Cultelor, gazetar, editor a numeroase periodice. Adebutat ca scriitor în 1870 în periodicul „Telegraful român” coordonat de G.Bariţiu. Ulterior, a colaborat la numeroase reviste literare. A debutat ca poet în anul1872 cu volumul Prima verba. A înfiinţat şi coordonat cotidiene ca „Stindardul”,1875, „Vestea”, 1877‐1878. Din 1880 amfitrion şi conducător al cenaclului şirevistei „Literatorul” cu apariţie în 8 serii până în 1919. Scriitor fecund a abordattoate genurile literare. Promotor al simbolismului în poezia românească. Dupăpublicarea epigramei împotriva lui Mihail Eminescu, publicată de Dumitru Teleor,opinia publică l‐a dezavuat, ostracizându‐l. La 1895 s‐a impus cu volumul de poeziiExcelsior şi la 1912 cu Flori sacre. Ca prozator a fost preocupat de descripţii pitoreştişi consemnări memorialistice‐documentare incluse în ciclul Năluci din vechime dinCartea de Aur, publicată în 1902. A avut preocupări şi pentru literatura dramatică.Ultimele decenii de viaţă trăindu‐i în claustrare şi sărăcie. A manifestat o atitudinede grandomanie, interiorul spaţiului pentru şedinţele cenaclului fiind amenajatastfel ca el să troneze întreaga asistenţă. Permanent în dezacord cu societatea a fostun antidinast, la 1914‐1916 un adept pentru alăturarea României de Germania.Scrierea din 1919, publicată postum Mustrări postume către o generaţie neînţelegătoareconstituie o analiză retrospectivă în care trece în revistă situaţiile care l‐au aflat înantiteză cu restul societăţii. Permanent traumatizat de cele înconjurătoare, de naturăsocială, avid de glorie şi stare materială prosperă Alexandru Macedonski a redat încreaţia sa stările care‐l apăsau, spiritul de permanentă nemulţumire, de frondă ce i‐auexacerbat orgoliul, determinându‐i conduita spre acte hazardate. Contradicţiile carel‐au dominat l‐au determinat ca celor elaborate ca literatură să le acorde calităţi dediamant care‐l înscriu în literatura de la cumpăna veacurilor XIX‐XX ca o realitate,demnă prezenţă în istoria literaturii române în evoluţia ei.1621Cafeneaua High Life se afla în Calea Victoriei nr. 104, la parterul hotelului„Metropol”. A devenit în timp fieful grupului de literaţi aciuaţi în preajma luiAlexandru Macedonski.1622Berăria „Gambrinus” – a fost deschisă de Ion Luca Caragiale la 1901 pestrada Câmpineanu nr. 4, clădirea fiind ulterior demolată. Renumită în epoca,frecventată de angajaţii Teatrului Naţional, de scriitori şi gazetari. Ulterior, în bloculde la intersecţia Bd. Regina Elisabeta cu strada Brezoianu, a fost deschisă o nouăberărie „Gambrinus”.1623„La arme” pe versurile lui Ştefan Octavian Iosif (1875‐1913), poet,dramaturg, traducător, publicist, bibliotecar. Versurile l‐au inspirat pe un compozitordevenind un cântec care în atmosfera celui de al doilea deceniu al secolului XX, adevenit mobilizator al simţămintelor patriotice româneşti.1624Alfons CASTALDI (1874‐1942), compozitor şi pedagog român de origineitaliană, autor de simfonii, poem simfonic, muzică de cameră, coruri.