GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

54 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIApoi, a venit războiul celălalt, care a întrerupt lucrările. După război,stăpânirea a pus o sentinelă, să păzească pietrele de pe şantier, nişte bolovaniînalţi cât omul. Odată cu noaptea, prin pivniţi şi gropi se furişau vagabonzii,se ascundeau haimanalele certate cu Poliţia, se tupila o ţigancă ca să nască, uncerşetor ca să moară.Şi aşa au trecut anii. Între timp cărămizile au început să se fărâmiţeze,grinzile de beton să se surpe, iar între ziduri au crescut în voie bălăriile. Încurând, din toată namila de clădire, se va alege praful. Ca să nu se vadăruşinea, acum câţiva ani santinela a fost îndepărtată şi locul împrejmuit cu oulucă înaltă...De vreo doi ani s’a ridicat, în faţa ruinei, o clădire de paiantă careadăposteşte, din timp în timp, expoziţii.În aripele clădirii s’a aşezat, pe stânga, o florărie iar pe dreapta, estemagazia decorurilor teatrului Regina Maria 395 .Pe latura de apus a pieţii, bătrânul „Tir” 396 al copilăriei noastre stă ascunsîn bazinul lui gol, în spatele unui rând de prăvălioare, dintre care mai cu vadîmi pare „Bodeguţa la cotitură”, lângă Teatru.Tot aci intră şi Dâmboviţa sub pământ 397 , până dincolo de Palatul Justiţiei.Biata noastră gârlă! Hotărît lucru, mai bine să nu ne gândim la Sena 398 , şicum se oglindeşte într’însa Luvrul 399 şi Notre‐Dame 400 ; nici la Tamisa 401 , careadăposteşte, în ceaţă, corăbiile lumii, nici la Tibrul 402 , care râde sub soarela poalele Castelului Sant’ Angelo 403 , nici la Neva 404 , plimbându‐şi sloiurilede‐a‐lungul Amiralităţii. 405 Dar, mă întreb, până s’o aducă în halul de astăzi:lată de trei stânjeni, cu apele ei galbene, cleioase, între două maluri repezi,acoperite cu iarbă puţină şi hârtii multe, nu s’ar fi putut face ceva cu ea 406 ?Să nu o dispreţuim totuşi. A fost şi ea cândva o apă vie, limpede,spumoasă, care curgea în voie la umbra nepătrunselor păduri ce acopereaulocul unde s‐au ridicat Bucureştii! Dâmboviţa înseamnă pe slavoneşte „foaiede stejar”...Când se umfla primăvara, la topitul zăpezii, cu greu o putea trece unînnotător bun. ,,E aveva le aque leggere e salubre” scrie del Chiaro 407 .Cât au necăjit‐o oamenii!Au pângărit‐o. Toate necurăţeniile oraşului îi soseau prin gârliţa 408 carese năştea în balta din Târgul Cucului 409 , şi căreia i se spunea „apa spurcată”.Au furat‐o. Boierii de pe maluri o abăteau prin curţile lor, ca să udegrădina.Au siluit‐o; schimbându‐i albia 410 , închizând‐o în râpele de azi, dupăsocoteala d‐lui Boisguérin, antreprenor francez 411 . La 2 Noemvrie 1880Regele Carol, cu o cazma de argint 412 cu coada de abanos 413 , a dat primelelovituri de lopată.Ba au vrut să o facă şi navigabilă 414 . Îmi amintesc, pe la 1900, două