GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA GÂRLĂ ÎN BULEVARD ■ 61şi de treburile lui, şi între timp, aşa ca o petrecere, scrie versuri, simple şiduioase... şi o gramatică românească.Gustă din toate plăcerile minţii, şi din toate plăcerile simţurilor. Deşicăsătorit, şi pentru a treia oară, casele lui din Podul Mogoşoaei adăpostesc unadevărat harem 534 .„O mulţime de fete, tinere şi gingaşe, nimfe 535 şi baiadere 536 , îmbrăcatecu cele mai luxoase veşminte, cu rochii de Şaluri 537 şi de Sevain 538 , cu ii deborangic şi de zăbranic 539 bogat cusute îl slujeau unind, pe lângă serviciul caseişi talentele desfătătoare ale dansului, al cântării şi al muzicei instrumentale.Nou Agamemnon 540 , el se înconjurase de o mulţime de Brizeide 541 . NiciTersitul nu lipsea petrecerilor sale şi Pitulicea ţiganca, bufon femeiesc ce alergape atunci prin casele boiereşti, propunând tuturor serviciile sale înlesnitoare,deştepta adesea râsurile oaspeţilor, prin titlul familiar de: „vere spătare”, prindeclaraţiunile amoroase şi prin cântecele de dor ce adresa veselului boier”.Ospeţele se întind toată noaptea; din pivniţă suie mereu prăfuitele sticlecu Drăgăşani şi Dealul Mare; ca un nor gros se aşează fumul ciubucelor 542şi narghilelelor 543 , pe sală gem scripcile 544 , sună cobzele 545 , oftează lăutarii,glumele se încrucişează, dela ureche la ureche se şoptesc ultimele aventuriamoroase ale lui Enăchiţă. E adevărat că s’a îndrăgostit de nevasta luiDudescu 546 ? E adevărat că doamna însăşi e geloasă?Un lăutar prinde şoaptele şi încet, încet, apoi mai tare, începe să cânte:Enăchiţă VăcărescuŞade ’n poartă la Dudescu.Cu antereu de atlas:Moare doamna de necaz!Enăchiţă se face că n’aude.Deodată se scoală d‐rul Perticari 547 , prietenul şi omul casei, să citeascăultima odă grecească închinată gazdei:Nici plăcerile, nici durerile,Nici dragostele tale nu mi‐au fost tăinuite.S‐a întâmplat ca o cocoană să‐ţi pară urîtă.Ori prea nebună, ori prea cuminte, ori prea frumoasă;Dar dintre roabele tale niciuna nu ţi s’a părut cocoşată,Şi niciuna nu ţi s’a împotrivit!Ce mai boier Enăchiţă! Bine cuvântat să fie!Pe niciuna n’a lăsat o fecioară.Ei, e şi asta faptă mare şi boierească!”Enăchiţă zâmbeşte. Amintirile îl năpădesc; în tăcerea oaspeţilor începe,încet, să spuie din versurile sale: