GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DELA GÂRLĂ ÎN BULEVARD ■ 93În aceste case, refăcute pe la 1880 în stilul renaşterii, dar cu zidurile celevechi, au locuit timp de aproape un veac, mai întâi consulii generali apoi, dela neatârnare încoace, miniştrii plenipotenţiari ai Rusiei.În copilăria mea, cu câtă plăcere aşteptam în faţa porţii Legaţiei pânătrăgea la scară victoria 959 joasă, cu doi minunaţi ,,orlofi” 960 negri prinşi înhamuri subţiri, cu hăţurile de lână albastră, mânată de un vizitiu gras purtândcaftan 961 şi kalpak 962 de postav albastru şi ţinând nagaica 963 trecută peste mână.După câteva clipe uşa, se deschidea, un cazac 964 în uniformă ajuta pe ministrusă se suie în trăsură, şi baronul Fonton 965 , cu favoriţi albi şi mănuşi albe, plecaîn trapul întins al armăsarilor să se plimbe la şosea unde întâlnea, făcându‐secă nu le cunoaşte, pe cele două prietene ale sale, două surori, frumoase şi, sespunea, puţin spioane, pe care gurile rele le porecliseră ,,les deux fontaines”...Câţiva ani mai târziu ne poftea uneori, iarna, pe frate‐meu şi pe mine.tânărul de Giers 966 , fiul succesorului lui Fonton, să ne dăm cu săniuţa de pemăgura din parcul Legaţiei 967 . Era prima mea cunoştinţă cu ceea ce mai târzius’a numit „sporturi de iarnă” dar, mai mult încă decât lunecuşul pe pârtia decâţiva metri, îmi plăceau plimbările singuratice pe aleile înzăpezite, în tăcereadesăvârşită, ruptă numai din timp în timp, de căderea unui bulgăr de zăpadăde pe vreo cracă împovărată.Vreo zece ani mai târziu eram din nou poftit la Legaţiunea Rusiei.Era în seara zilei de 2 Iunie 1914. În ajun, Ţarul 968 şi Ţarina 969 fuseseră,la Constanţa 970 , oaspeţii Regelui 971 şi Reginei 972 României iar acum noulministru al Rusiei, Poklewsky‐Koziell 973 dădea, în cinstea ministrului său deAfaceri Străine Sasonow 974 , o masă mare, urmată de bal.Îmi făceam pe atunci armata, şi eram, de două săptămâni, la şcoalade tragere dela Dadilov 975 , de unde mă „învoisem” pentru noaptea aceea,împreună cu alţi trei camarazi, H. Catargi, C. Caragea şi G. Vălleanu.Când am sosit câteşipatru, pe la 10 seara, – de abia avusesem timpul sătrecem pe acasă să ne îmbrăcăm de bal (ţinuta de gală, de postav gros, ladouă rânduri, şi cu gulerul înalt cât o manşetă; aşa se purta pe atunci) – eraîn saloane zarvă mare căci în clipa discursurilor se stinsese deodată luminaelectrică şi bieţii ruşi, tot cu gândul la atentate, o sfecliseră grozav, până ce s’alămurit că săriseră doar siguranţele, prea încărcate de luminaţia suplimentarădin grădină. Liniştea se restabilise, în timp ce soseau invitaţii, vreo 500 lanumăr.Îmi este greu astăzi, după mai bine de 30 de ani, să găsesc cuvintelepotrivite pentru a vorbi de farmecul unic al acelei nopţi; îmi pare că niciodatăca în noaptea aceea n’au fost oamenii mai veseli, femeile mai frumoase,rochiile mai minunate, bijuteriile mai strălucitoare. Pe bufetele răspândite înmai toate încăperile, chiselele 976 cu icre moi alternau cu fazanii în penele lor şicu languste 977 pe stânci de ghiaţă; şampania curgea ca apa în gârlă, şi CristacheCiolac 978 trăgea din arcuşul lui fermecat cum nu trăsese niciodată.