GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

98 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZItreisprezecea scrumbie – număr rău – Serafim lăsă deodată capul în farfurie şifără un geamăt, fără un cuvânt, îşi dădu sufletul.Locurile cumpărate dela Câmpineanca fuseseră împărţite de mult, celedin spre fund, dând pe actuala stradă Karagheorghevici 1032 , date de zestrefetelor, iar cele din faţă, de pe Podul Mogoşoaei, le vânduse, în 1836,Societăţii Filarmonice 1033 , pe preţul de 5500 de galbeni.Societatea Filarmonica, bunica tuturor înjghebărilor literare şi teatraleromâneşti, se înfiinţase, câteva luni mai înainte, în octomvrie 1835, subpreşedinţia marelui vornic Grigore Filipescu.Scopul ei era de a lucra „pe faţă” pentru „cultura limbei româneşti şiînaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale şi instrumentale şi, spreacestea, formarea unui teatru naţional”, dar, pentru a‐l putea atinge, trebuiasă fie întărită cu carte Domnească, şi să se bucure de „privileghiuri” 1034 , astfelînşirate în actul de fundaţiune:1. Să aibă societatea dreptul exclusiv de a ţine timp de 16 ani teatru,baluri masché şi deschise şi alte veselii publice.2. Societatea singură să vânză cărţi de joc în toată ţara tot în curgere de16 ani.3. Să aibă dreptul exclusiv a vinde praful şi plumbul de puşcă, tot încurgere de 16 ani.În sfârşit, odată „privileghiurile” dobândite, societatea urma să maigăsească, de la feţe particulare, cei 14.000 de galbeni trebuincioşi pentru acumpăra un teren „la loc cuviincios” şi a zidi pe dânsul Palatul Filarmonicei,având la mijloc sală teatrală.Locul cuviincios, – după cum am spus mai sus – a fost găsit ca fiindtocmai locurile dragomanului Serafim, care au şi fost cumpărate.Din acea clipă, cu cât entusiasm, cu câtă râvnă s’au pus boierii pe treabă!Pentru zidirea teatrului, marele hatman Cornescu 1035 dă banii indemnizaţieiscutelnicilor săi; Costache Lipănescu dărueşte 25.000 de cărămizi şi 10.000ocale de var, aduse la loc, şi murind la începutul anului 1835, lasă pentruclădire 54.000 lei iar frate‐său, văzând că banii se strâng greu, cumpără doimunţi, în judeţul Buzăului, „pentru a fi teatrului venit.Dar, vai, entusiasmul şi râvna nu ţinură mult. Un vânt pustiitor începu săsufle asupra fragedei Filarmonici, înjghebarea teatrului a unor tineri inimoşitrecu, în ochii consulului rusesc Rückmann 1036 , drept primejdioasă conspiraţieşi nu trecură nici doi ani şi Societatea Filarmonică nu mai era decât o amintirefrumoasă.De acum înainte, şi pentru mulţi ani, numai înjghebări teatrale străinevor înflori în Bucureşti, iar pe locul ales cu atâta dragoste pentru înălţareaunui teatru românesc boierii chibzuiră, în 1840, să ridice un monument...generalului Kisseleff 1037 .