12.07.2015 Views

Aesopicae - Oglinda literara

Aesopicae - Oglinda literara

Aesopicae - Oglinda literara

SHOW MORE
SHOW LESS
  • No tags were found...

Do you know the secret to free website traffic?

Use this trick to increase the number of new potential customers.

Trei nuvele cenzurate Războiul muştelorGHEORGHE ANDREI NEAGU113nuvelecenzurate1


2 Gheorghe Andrei Gheorghe Neagu Andrei Neagu2


Trei nuvele cenzurate Războiul muştelor 3GHEORGHE ANDREI NEAGU3nuvelecenzuratePovestirile lui AxieNoile legende ale OlimpuluiAventurile unui kakanez în PokeraniaSupliment Oglinda literară20113


4 Gheorghe Andrei Gheorghe Neagu Andrei NeaguCoperta: Arthur TothTehnoredactare: Adrian MirodoneSupliment Oglinda literară 2011ISSN 1583-16474Tipar: S.C. ATEC S.R.L. FocşaniTel.: 0723/218.950www.atec-group.roe-mail: info@atec-group.ro


Trei nuvele cenzurateAESOPICAEParodii despre o lume nebunăScrise înaintea căderii zidului Berlinului,într-o ţară care semăna cu imaginara Jormaniea regretatului I. P. Culianu, nuvelele scriitoruluiGheorghe Andrei Neagu sunt o splendidă parodiea regimurilor totalitare din orice timp şi loc. Cusubtitlul „Nuvele cenzurate”, volumul de faţă esteo reeditare a ediţiei din 2005 şi cuprinde nuvelele„Povestirile lui Axie”, „Noile legende ale Olimpului”şi „Aventurile unui kakanez în Pokerania”.Cele trei nuvele au elemente care amintescde Stăpânul inelelor 1 , lucrarea filologului englezJ. R. R. Tolkien, însă Gh. Andrei Neagu nu dezvoltăsubiectul în maniera în care a făcut-o celebrulautor englez, păstrând scriitura la stadiul denuvelă, deşi personajele sale au statură romanescăşi încărcătură mitologică suficientăpentru a face pasul de la parodia politică la romanulmitologic de tip tolkinien.Pentru că volumul cuprinde trei nuvele,fiecare cu personaje distincte şi întâmplări originale,vom prezenta în câteva rânduri cea mai„mică” dintre acestea, lăsând cititorului plăcereasă descopere personajele primelor două şi mai1. J. R. R. Tolkien, Stăpânul inelelor, 3 vol. Bucureşti,2006. Ediţia princeps a fost publicată înengleză în 1954-1955.5


6Gheorghe Andrei Neaguales să se acomodeze cu dicţionarul onomasticcreat de autor. Un dicţionar care ne trezeşte la orealitate crudă şi ne aminteşte că „Aventurile unuikakanez în Pokerania” pot fi oricând aventurileunui occidental în România sau ale unui românpeste Prut. Pe de altă parte, „Dicţionarul onomastickakanez”, cu nume pestriţe ca „ZiţaMuscărea” sau „Vera Buzecreţi” ne duce cu gândulla nemuritorul Caragiale.Dacă „Jormania este o ţară unde numelemajorităţii locuitorilor se termină în –an” 2 , Pokeraniaeste o ţară creştină, condusă de un consiliuepiscopal peste care domneşte Patronarhul,care-şi conduce supuşii prin draconi, iar cele mai„somptuoase vile” sunt ale vameşilor.Citind la jumătatea deceniului trecut primaediţie a Aesopicelor 3 , m-am amuzat bine,recitând pasaje şi prietenilor, crezând că vremeaPatronarhilor dispăruse, iar scriitorii nu vor retrăiepocile în care erau obligaţi să parodieze realitateapentru a putea prinde o funcţie publică sauedita vreo lucrare pe banii statului.Din nefericire, Jormania enigmaticului Culianueste ţara în care trăim, iar nuvelele histrioniculuiGh. Andrei Neagu sunt mai actuale caoricând, demonstrând că fiecare regim poatetransforma o ţară într -o Pokeranie, unde „apucătoriide gulere” nu ezită să „tragă” cu lacrimogeneîn pensionarii muribunzi care cer bani de medicamente.In această Republică eccleziastică, careseamănă cu o ţară condusă de talibani, împărţităîn ţinuturile episcopale Barbutania şi Rişcania,2. Ioan Petru Culianu, Păcatul împotriva spiritului.Scrieri politice, Bucureşti, 1999, p. 17.3. Gheorghe Andrei Neagu, Aesopicae, Focşani,2005.


Trei nuvele cenzurateadministraţia centrală o formează „Siniştrii”, adică„miniştrii episcopatului din Pokerania”, iarlocuitorii nu au linişte nici după moarte, pesteveşnicia lor domnind „Aminam”, „şeful colivelordupă morţi şi al testamentelor”. Nu lipseşte nicipokerinul – moneda locală, în care murinbunziisupuşi plătesc „Dormitorii” - demnitarii statului.Cum un stat nu funcţionează fără propagandăşi diplomaţie, în Pokerania imaginată deGh. Andrei Neagu există un „Cacealmar” („Sefulpropagandei bisericeşti”) şi un „Lingător” („Sefuldiplomaţiei episcopale”), astfel încât statul săfuncţioneze şi să creeze iluzia unei democraţiieuropene, deşi stenogramele publicate de massmediaarată că telefoanele sunt ascultate şi„Siniştrii” sunt nişte păpuşi de paie la dispoziţialui Zeus.Cum era de aşteptat, capitala Pokeraniei nuputea fi decît Pokereşti şi drumurile care legauPokereştii de ţările vecine – Kakania şi Tarokania- sunt pline de ”hârtoape”, iar graniţa este păzităde „grăniceri pokeranezi, înarmaţi până în dinţi”.Tensiunea creşte, evenimentele se precipităca în nuvelele lui Caragiale şi, la sfârşit, în Pokeraniase aşterne liniştea. „Iar în zilele ce urmară,Patronarhul şi oamenii lui ieşiră învingători înalegeri. Si din nou «La trei chitici» veselia a pusstăpânire pe toţi şi pe toate, aşa cum numai înzilele bune de altădată se mai pomenise aşaceva. Si din nou femeile îşi făcură datoria...” 4Dacă aveţi dubii că Pokerania nu esteRomânia, fie faceţi parte dintre „Cacealmari”, fievă găsiţi printre „Lingători”, pentru că românii audevenit între timp un popor de hobiţi, mici şi ascultători,ca în romanul lui Tolkien şi puţini sunt4. Op. cit., p. 1207


Gheorghe Andrei Neagucei care mai au curajul să înfrunte deschis înalţiiintelectuali din jurul lui Sauron – Mitomaticianul(„Ministrul Stiinţelor”) şi Mitocanicianul („ŞefulAcademiei”).Reeditând acest volum în 2011, când Patronarhuleste atacat din toate părţile, iar Beliviu(„Seful justiţiei popeşti”) este suveran asupradestinului hobiţilor, autorul şi-a asigurat „prietenia”celor citaţi mai sus, care nu vor ezita să-latace din toate părţile şi să-l declare eretic. Pede altă parte, cu reeditarea acestui volum, scriitorulnu şi-a câştigat nici amiciţia hobiţilor, întrucâtPokerania este plină de „Sfârlici” şi„Trepăduşi”, iar hobiţii au prins gustul capului plecatşi nu mai suportă să ridice ochii la soare.Romeo-Valentin Muscă,Ph. D.8


Trei nuvele cenzuratePOVESTIRILE LUI AXIEsau „Tundeţi oaia filozofilor”„Ctema eis aei”9


Gheorghe Andrei Neagulit. AMic dicţionar– agelo = ceată– amfitalamos = iatac– agoranom = supraveghetorul pieţii– Apollon = zeul soarelui şi al luminii– apaturii = majoratul, serbare– arhigeorgos = proprietar de categoria întâia– arhireu = marele preot– arhonte = regent– astinomos = consilier arhitect– arheion = arhivă de stat– Axie = măreţule– aezi = cântăreţi– athanat = tron– auguri = preoţi prevestitori ai viitorului– Ares = zeul războiului– areopag = tribunal supremlit. B– basileus = titlu maxim de nobleţe– Bachos Iahos = numele lu Dyonisos– bulevterion = primărie– buleuţi = consilieri comunali– buendromion = sală de odihnă, aşteptare– Boristane = Niprulit. C– cartastister = funcţionar executiv al oracoluluidelfic– chitarod = chitarist– carniol = piatră semipreţioasă10


Trei nuvele cenzurate– Circe = vrăjitoare care-a prefăcut în porci oameniilui Ulyse– cacopatrid = neam rău– Cibela = mama lui Zeus, zeiţa pământului şianimalelor, fiica cerului.– clină = pat, sofa pentru ospăţ– chlaine = îmbrăcăminte tracălit. D– drahmă = monedă– Despota = stăpână– Despina = stăpână– Domdaniel = mit. orientală, peşteră fabuloasăsubmarină, unde vrăjitorii aduc omagiu anual maimarelui lor.lit. E– efor = comisar de stat– efet = judecător la secţia corecţională– eupatrizi = vechea nobilime– Endimion = păstor adormit pentru frumuseţeasa– esso = fie-mi– exeget = interpret– Eupatrid = de neam bunlit. F– forminx = instrument muzical homerianlit. G– gimnasion = sala de sport– gineconom = funcţionar la oficiul moravurilor– geomori = stăpâni latifundiari11


– gramateus = scrib– Ganimed = fiul lui Priam, răpit pentru frumuseţeasalit. H– hierodule = prostituate în serviciul unui templu– hosioi = preoţi ai lui Dyonisos, în serviciul oracolului– hatore = zâne egiptene– hetairă = femeie uşoară– hermotibieni = războinici sud-egipteni– Heracles = Gibraltar– hopliţi = pedestraşi greci– htonic = subpământeni– Hermes = zeul păsărilor, negoţului, crainiculzeilor– himation = haină peste chiton– heleia = tribunal popular– hlamidă = manta militară– hecatombă = sacrificarea a 100 de boi– Hades = zeul morţilor– heloţi = sclavi spartanilit. I – iamb = poem satiriclit. L – Licurg = primul legiuitor spartanlit. M – mesaulos = curte interioarălit. N– nauarh = căpitan de corabie– Nemofilox = magistratul ce supraveghea legilelit. OGheorghe Andrei Neagu– Okeanos = fluviu uriaş, sursa celorlalte12


Trei nuvele cenzurate– O, moi! = O, doamne!– oboli = monedă de valoare mică– orchestra = partea scenei unde era carul– orficiu = castă a poeţilor misticilit. P– pean = imn de slavă– polites = cetăţean– Pisistrate = tiran– panionion = confederaţia statelor ionice– poletes = vânzător oficial, conducător de licitaţie– probulos = magistrat superior– protopolit = cetăţean de clasă întâi– proxenos = consul– pritanis = consilier al oraşului– pritaneion = reşedinţa oficială şi locuinţa pritonilor(sfatul suprem)– Peristil = galerie cu coloane în jurul curţii– palmis = rege– polemarh = mareşal (grad în armată)– Policrat = tiranos = tiran– policraţie = tiranie– palestra = şcoală sportivă– probulos = magistrat superior– psaltist = cântăreţ din liră– panatenee = serbări dedicate zeiţei Atena.– Pluton = zeu subpământean– peplum = manta fără mâneci, prinsă pe umărcu o pafta– paralienii = locuitori ai câmpiei– pedieri = moşieri– Pitho = numele vechi al Delfiului– Promantis = Pitia = fecioara prevestitoare aDelfiului– Papos = bunic dinspre tată13


– Poikilothron = multicolorlit. R– rombos = ghioagă– Re-Harate = invocare de jurământ (pe Harosdin ţara Nilului)– rapsod = declanşatorlit. S– strategi = generali– sambice = instrument cu coarde– Symachos = prielnic– stater = monedă de aur antică– sitofilahi = magistraţi supraveghetori ai comerţuluicu grâne– somatemporos = negustor de sclavi– somatofilah = paznic de sclavi– sinegoros = apărător din oficiu– Stix = fluviu subteran sacru– Satir = zeitate mică, picior de ţap însoţitor al luiDyonisoslit. T– Tartesos = provincie– Teoriconul = bani de teatru– teoros = membru al unei delegaţii către oracol– talamos = dormitor conjugal– trioboli = monedă foarte mică– timpanon = instrument cu talgerelit. X– Xermes = Hermes– xenodochinon = han14Gheorghe Andrei Neagu


Trei nuvele cenzurateDATE IMPORTANTECronologia elenă începe de la 19 iulie, anul776 î.e.n., cu anul I al Olimpiadei I. Fiecare olimpiadădura 4 ani.Lunile la eleni începeau cu crai nou.Anul începea între iulie şi august.Denumirea lunilor:– hecatembeion = iulie – august– metagetrion = august – septembrie– boedromion = septembrie – octombrie– pianepsion = octombrie – noiembrie– maimacterion = noiembrie – decembrie– poseidon = decembrie – ianuarie– gamelion = ianuarie – februarie– antesterion = februarie – martie– elafebolion = martie – aprilie– munikion = aprilie – mai– targelion = mai – iunie– skiroforion = iunie - iulie15


Gheorghe Andrei Neagu„Poveste”sau„Pilda celor ce au de spus ceva”(Un om şi un satir se împrieteniseră. Odată,iarna, se aşezaseră împreună la masă. Pe cândaşteptau mâncarea, omul îşi ducea mâinile lagură şi sufla pe ele. Întrebă satirul:– Ce faci?Răspunsul omului:– Îmi încălzesc mâinile, căci sunt reci.Sosi mâncarea. Omul duse mâncarea lagură şi suflă în ea. Întrebă satirul:– Ce faci?Zise omul:– Răcesc mâncarea, căci e prea fierbinte.Atunci satirul se scoală şi zise:– Omule, s-a isprăvit cu prietenia noastră.Nu vreau să am de-a face cu unul care, dinaceeaşi gură, suflă cald şi rece.)(„Esop” – Arnold Bronnen)16


Trei nuvele cenzurate– Partea I - („Dreptatea”)„Jesters de oft prave prophets”(Shakespeare – Regele Lear)„E un păcat faţă de zei să te arăţi părtinitor.Aceasta e o povaţă pe care trebuie să o respecţi.Cel pe care-l cunoşti trebuie să-ţi fie ca unnecunoscut, şi cine e aproape de rege să fie caun străin. Nu fi niciodată mânios pe om, ci peceea ce trebuie să fii mânios. Un suveran trebuiesă rămână neclintit şi să fie respectat. Vaza luiînsă se numeşte D R E P T A T E”(Esop – Arnold Bronnen)17


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL I(„Povestirea unui martor”)Într-o dimineaţă a lui metagetrion, o mulţimeimensă străbătea Agora Unirii de la un capăt lacelălalt. Credeam că va trece din nou ArhontelePalmis sau măcar unul dintre cei mulţi, dar m-amînşelat.În văzul câtorva efori, cocoţat pe o tarabă,cred că fără învoirea Agoranomului, şedea un poletes,gesticulând şi spunând ceva cu aprindere,în faţa protopoliţilor, împrăştiaţi printre pedieri,paralieni şi plebei obişnuiţi.Nu se auzea nimic din cele spuse, deşi mulţimeatăcea. Era o larmă cumplită pe bulevardulînvecinat agorei, pe ale cărui şine de oţel ros şide proastă calitate huruiau nelipsitele tramvaie...Sătul până peste cap să-mi tot lungescgâtul şi urechile, în speranţa că voi auzi ceva, amîntrebat pe unul din hosioii ce erau înaintea meaşi care tocmai voiau să plece, salutându-i:– Fiţi fericiţi!– Asemenea şi ţie! îmi răspunseră amândoi.– Cine este omul acela? zisei arătând cudegetul spre cel cu chitonul plin cu fireturi de aurşi catarame strălucitoare.– Cum, nu ştii!? Acela este Esop! îmi răspunserăei în grabă depărtându-se.Mulţimea devenea tot mai agitată. Un eformărunt în grad (am văzut asta după însemnul depe chiton) îl trase de peplum pe cel căruia hosioiimi-l arătaseră a fi Esop. Acesta zâmbind, coborîde pe ladă. Mulţimea tăcută îi făcu loc şi se în-18


Trei nuvele cenzuratedreptă spre mine zicându-mi:– Fii fericit!– Asemenea şi ţie, i-am răspuns surprins.– O, tu, cetăţene, rogu-te vino cu mine întroagora mai mică, unde putem sta de vorbă liniştiţi,la o măsuţă într-un xenodochion.– Dar ce ai tu de vorbit cu mine?– Eu sunt Esop, rosti acesta, ca şi cum ar fispus: Sesam deschide-te!– Am auzit de tine şi te cunosc din cărţi,i-am răspuns.– Păi, tocmai de aceea trebuie să stăm devorbă.Sincer să fiu, nu ştiam ce pot face mai mult.Încins de chitonul meu simplu de tergal, am ajunsfără să-mi dau seama, în faţa Agorei Universitasşi ne-am aşezat la o măsuţă situată într-una dinîncăperile xenodochionului Trocadero.– Bei un mied? mă întrebă Esop.– Da, dar numai de 5 stele.– Un mied de 5 stele! răcni ca apucat Esop.– N-avem! veni răspunsul, aşişderea răcnit.– Atunci, vino până la mine! îşi continuă strigătulEsop.– Fiţi veseli! sosi urarea, înaintea celui ce-orostise.– Asemenea şi ţie! i se răcni la rându-i, înîntâmpinare.– Ce doreşte prealuminatul somatemporos?întrebă helotul cu glasul puţin mai potolit.– Nu sunt ceea ce crezi dumneata, răspunseEsop. Apoi apucându-l de mâneca chitonuluiscrobit:– Eu sînt Esop!– Aşa, dumneavoastră sunteţi Esop!? Pentrudumneavoastră avem orice doriţi! se ploconipână la pământ helotul.19


Gheorghe Andrei Neagu– Ceream doar un mied de 5 stele!– Mied de 5 stele... vă aduc, domnule Esop!De care, Tomis, Milcov?– Tomis!Şi într-adevăr, nu după multă vreme, şedeamliniştiţi în faţa a două păhărele cu mied de5 stele, de Tomis sau Milcov, precis nu puteamspune, oricum prea mare diferenţă nu era.20


Trei nuvele cenzurate(„Povestea lui Esop”)Sorbind îndelung, Esop adăugă:– Am auzit că vrei să scrii ceva despremine, despre viaţa mea...– Da, dar n-am început încă nimic; e drept,auzisem câte ceva despre dumneata şi tocmaivroiam într-o vreme să stăm de vorbă, dar, auzindcă te-ai cam zaharisit, am crezut că te-ai datla fund şi că n-ar avea rost să-mi pierd vremeacu tine ...– În parte, ai dreptate ... dar, tot în parte, nuai ! Şi Prometeu a fost o vreme dispărut, pentruca apoi să apară. De fapt, de când am căpătatrepartiţia de la I.A.L. pentru pritaneion, mă cambătea gândul să mă retrag. Dar chiria mare şi maiales apariţia unei noi legi-decret, dat de Palmis,în care aş fi obligat să-mi cumpăr locul în pritaneion,m-am decis să mă apuc din nou de conferinţe.Şi astfel am ieşit în Agora, vrând să aducbuzunarelor mele cele câteva mine cuvenite a-mi întregi fondul meu de protopolit şi pritanis. Darvăd că abia am cu ce plăti cele două guri demied. Plebea-i săracă. De fapt, mă bucur încă defaima mea, de numele meu. Cred c-ai văzut, îmispune făcându-mi cu ochiul, aluzie la scena cuchelnerul şi miedul. Dar faptul că nu am o salădomnule, o sală a mea, mă deranjează foartemult. În Agora n-am putut să vorbesc decât graţienumelui meu, destul de cunoscut agoranomului,efeţilor şi eforilor, căci altfel aş fi ajuns prin cineştie ce hrubă „găzduit”...Mai bine m-apucam de comerţul cu hierodule.Era mai rentabil. Astăzi un somatemporos21


Gheorghe Andrei Neaguare mai multe mine decât oricare protopolit. Şi,fără mine, voi fi izgonit şi din pritaneion şi dinagore. Iar fără asta nu pot trăi.(continuarea povestirii lui Esop)În Domdaniel stăteau peste o mie de protopoliţi.Avea o cupolă mare, luminoasă, ce puteaservi şi pentru jocurile dionisiace, organizate dehosioi sau de arhonte. Alveole întunecoase adăposteaumiile de suflete aruncate acolo.Când am luat cuvântul, toţi aşteptau de lamine dezlegarea problemei... Le-am spus atunceaproblema cu porumbeii care au căutat protecţiaşoimului, pentru ca mai apoi să regrete.M-au privit stupefiaţi şi n-au înţeles tâlcul,aşa cum altădată înţelegeau. Tremurau.Atunci le-am strigat răspicat, răcnind:„Ce vreţi de la mine? Să vă rezolv eu crizaeconomică? Nu, nu, asta nu voi putea face! V-amspus povestea şi gata! Din ea trebuie doar atâtsă reţineţi: – „Fiţi oameni!”Şi gloata nici nu mişcă. Stătea înspăimântatăaşteptându-se la represalii. Câteva zeci desomatemporos începură a scanda lozincile dinaintepregătite. Şovăind, mulţimea mima înţelegere.Dar nu m-au înţeles. Iar cei ce înţeleserătremurau pentru copiii lor. Dacă Arhontele Palmisar fi aflat, erau pierduţi.(Urmarea povestirii lui Esop)..............................................................„Dacă aş fi avut nişte difuzoare era cu totulaltfel. Mă urcam la tribuna împodobită cu lauri.Mulţimea ar fi delirat. Doamne, ce măreţie! De-22


Trei nuvele cenzurateacolo aş fi putut fi auzit nu de o mie, ci de zeci şisute de mii oameni. N-aş mai fi fost silit să vorbescîn Domdaniel. Aş fi fost ca altădată în agoraplebee şi nu m-ar fi tulburat tramvaiele ... Iar maşinamea ar fi fost însoţită de efori şi zeci de somatemporoscare ar fi bătut din palmeîncordându-şi gâtlejurile pentru mine; dar aşa ...”Ajuns aici, Esop plânse.Mi se făcu milă de el şi, dându-mi seama căbăuse cam mult, la Trocadero.***Esop de fapt nu băuse. Era într-o permanentăstare de euforie, o euforie a revoltei. Iarstarea aceasta îi dădea o neobişnuită frenezie.Şi în numele acestei frenezii apărea pripeala. Întâlniriinoastre întâmplătoare îi succedaseră oserie întreagă de dureri comune. Apărusem demai multe ori în mai multe locuri de durere comună.Plebeii nu mă cunoşteau. Ba chiar se fereaude mine.”Axie, a, Axie e băiat bun, dar eimprudent. Vorbeşte mult şi fără nici un temei.Crede că noi putem face ceva ...” se auzea, înabsenţa mea, despre mine.Păi bine, o să spuneţi atunci. Dar Esopunde era? Esop era în fiecare din ei. Sufletul lorscotea la iveală ori de câte ori era nevoie, înţelepciuneaascunsă de ochii şi urechile ArhonteuluiPalmis.Pilde hazoase izbucneau atunci, inundândagorele plebee, bucurând sufletul celor mulţi şiînspăimântaţi. Doar hazul înăbuşea spaima.Iar Esop era la fel ca ei. Esop era în fiecaretext altfel citit, în fiecare cuvânt răstălmăcit, cândagorele publice se întreceau să adăpostească fărâmade libertate ce mai dăinuia încă în sufletulcelor mulţi. De aceea Esop era aidoma celor23


Gheorghe Andrei Neagumulţi. Se îmbăta adeseori, când neputinţa de aface loc îndemnului inimii îl sufoca.– Deci, cine eşti tu Esop?– Eu sunt fiecare dintre voi, cei ce nu aţi părăsitsperanţa în Libertate, cei ce aţi rostit sau aţimurmurat în fiecare clipă de restrişte pildele plinede umor şi sarcasm împotriva celor ce încearcăsă înăbuşe libertatea OMULUI.Esop este OMUL LIBER iar Axie sînt eu timoratulfie prin Bronnen, fie prin tine OMULE.24


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IIÎn care nu se petrece nimic, în afară de faptulcă l-am dus pe Esop la politaneionul său,dându-l în seama unui gineconom, care l-ar fiputut salva.De aceea e bine să avem şi câte un Axieprintre noi, să ne poată sluji şi apăra atunci cândsuntem în primejdie.Pentru că nu există numai zbor. Trebuie săavem locuri sigure de popas, pentru a puteazbura mai departe.(Începutul unei poveşti rostite deAxie însăşi)…Într-adevăr, nu peste multă vreme, dupăce ajunsesem în camera închiriată, sună telefonulpentru care plăteam 100 de mine lunar şi ungineconom, acelaşi pe care îl cunoscusem înainte,îmi comunică neplăcuta veste ce vaurma…(continuarea povestirii lui Axie)Esop, beat fiind, deşi susţinea că nu băusenimic, îşi continua cuvântarea cu mai multă înfocaredecât s-ar fi cuvenit…Fiind în trecere pe acolo şi un catartister, îlcontrazise. Esop, după ce-l bătu măr, îl propti deun zid începând să-i repete calm ce spusese înAgora Universitas, punându-i mâinile din când încând pe chiton, silindu-l să guste din miedul ce-l25


Gheorghe Andrei Neaguavea asupră-i, spre a-l convinge de a băut saunu. Catartisterul bău şi se dumiri că miedul era oporcărie ce nu se putea bea. Mai vru să spunăceva, dar Esop nu-l lăsă. Era sătul să-l tot asculteşi să-l prostească.(sfârşitul acestei povestiri)Scăpat ca din puşcă, catartisterul alergă înagora urlând. Se adunară în grabă câţiva efeţi şiîl luară pe Esop la înfricoşătoarea Delfi, depunându-ldupă zidurile sumbre şi groase.Drept care m-am oprit cu scrisul aici, îngrijorat.Din copilărie Delfi a fost locul meu despaimă. Templul îi fusese lui Esop loc de judecatăpentru adevărurile vieţii sale. Zidurile saleastupaseră trecerea în eternitate al celui ce fusesetot atât de etern ca şi noi. De dincolo de zid,Esop a trecut din eternitate în noi.26


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL III(Urmarea poveştii)De dimineaţă, soarele ardea puternic, făcândpână la prânz din asfaltul de proastă calitateo bandă gumată de prins oameni. Zeci depantofi rămâneau adânc înfipţi în smoala topită.În fine, dar nu despre asta voiam să vorbesc…Noi suntem mereu desculţi, ca Libertatea.27


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL IV(urmarea poveştii)În care se arată de fapt despre ce vroiam săvă vorbesc.În loc să-mi bată razele soarelui în geam,îmi bătu un efor, care mă invită până la Pitho,pentru o declaraţie. Acolo un efet, arătându-mi-lpe Esop, mă întrebă dacă-l cunosc. Voiam săspun aceasta, dar Esop căzu în genunchi, spunându-mi:– Axie basileus, rogu-te…La care eu am răspuns amărât:– Îl cunosc.Apoi m-au întrebat dacă într-adevăr acestaeste însuşi Esop. Lanţurile au fost desfăcute dela mâini şi picioare, iar mie-mi dădură drumul săfac ce-mi pofteşte inima. Şi-am plecat. Esop ieşiodată cu mine. Eram veseli. Respiram.(urmarea poveştii)După câteva zile l-am întâlnit pe Esop înAgora Rosetti. Era puţin dezamăgit şi-ntristat.– Fii fericit! i-am spus, apropiindu-mă.– Asemenea şi ţie!– Ei, ce ţi s-a întâmplat după ce-am plecat?– Am să-ţi spun o poveste:„Dintre toţi zeii pe care-i cunoaştem, meziiadoră numai soarele, lui îi jertfesc cai, pentru că,spun ei, zeului celui mai iute trebuie să-i aducijertfă fiinţa cea mai iute” - zise şi tăcu.– Adică, ai fugit! am exclamat eu.28


Trei nuvele cenzurate– Ei, nu chiar aşa… Există şi o deosebire.– Şi care-i deosebirea, mă rog? Căci din povesteata nu rezultă.– Deosebirea e că eforii m-au luat frumosde gulerul chitonului meu de crep de China şi miaucărat câteva picioare undeva, unde nu mă aşteptam.– Când?– În altă zi, când tu nu erai.Am râs împreună şi ne-am despărţit.29


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL V(poveste spusă de alţii)„Dintre oamenii care au fost mari, mulţi auajuns mici, iar alţii, care sunt acum mari, au fostpe vremuri mici.De aceea, aprob pe cei care spun că fericireaşi slava omului nu dăinuie şi mi se pare că ecuminte să te aştepţi şi la bine şi la rău”.V-am spus aceste cuvinte doar pentru a nufi uitate. De fapt nu eu le-am spus, ci poate unEsop. Nu ştiu dacă Bronnen a avut în vedere şipe Esopul nostru.30


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL VI„Pe când nevoia de oameni maturi creşte,se fac mereu încercări de a le micşora preţul,deşi nimeni nu-i poate făuri de-a gata.Şi totuşi, omul matur e mai dibaci decât oricarealt animal domestic, şi poate chiar maisupus, dacă e tratat cum se cuvine.Că poate vorbi, asta nu te îndreptăţeşte să-imicşorezi preţul sub preţul boului, cum mi-a prescrisadministraţia agorei din Samos”.De fapt, acest capitol nu vrea să spunănimic mai mult, în afară de faptul că m-am maiîntâlnit cu Esop, ajuns în slujba unui mare strateg,căruia-i făcea fişele de pontaj pentru o agelo,proprietatea sa, ce se ridica la câteva mii de heloţiinstruiţi de vreo 500 de hopliţi, care ar fi preferatîn locul unei hecatombe să jertfească cuuşurinţă de cinci ori mai mulţi heloţi.Când l-am întrebat câţi bani primeşte, mi-arăspuns că i s-a mărit salariul cu zece trioboli darchiria a crescut cu doi oboli, aşa că nu vede niciofericire. I-am spus să meargă la heleia şi săceară ajutor luleuţilor.Dar mi-a râs în faţă şi a plecat la munca sa.Plângeam după Esopul meu, dar nu-l condamnam.Ce-i puteam reproşa? Trebuia să trăiască.31


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VIIÎn care se arată că vor mai veni completărila cântul al II-lea.De fapt, nu sunt prea sigur. Se va vedea peparcurs.Şi acum o altă poveste:„În timpuri străvechi era un fiu de rege carenu făcea nimic decât să mănânce mult şi bine;de aceea trebuia să se şi uşureze mult şi prelung…Odată, pe când se uşura din belşug, şi-aslobozit şi inima.De atunci oamenii se apleacă totdeauna cubănuială spre excrementele lor, căci le e frică sănu-şi slobozească şi inima. Tu însă n-ai de că săte temi, nu-ţi poţi slobozi inima; tu n-ai inimă” ziseEsop.Când l-am întrebat cui îi spune că n-areinimă, s-a uitat zâmbind şi nu mi-a răspuns. L-amlăsat în pace până când într-o zi m-am pomenitcu Esop la uşa camerei mele.– Fii fericit! mi-a zis.– Asemenea şi ţie!– Nu te-ai mutat? mă întrebă.– După cum vezi, nu! i-am răspuns şi l-aminvitat în casă.Ştii, de fapt nu vreau să te deranjez… Amvenit să te lămuresc în chestia aia cu inima. Şipot să-ţi spun că n-are nicio importanţă pentrudumneata. Eu am spus-o aşa, ca chestie…Înţeleagăfiecare ce poate. Tu eşti prea amărât pentruca să mai ai şi inimă. Stai în groapa cu gunoişi te lupţi să scapi de el de unul singur. Săr-32


Trei nuvele cenzuratemane!…Şi aproape plângând, începu să calce noroiulGherghiţei, spre agora Colentinei, cu hemationulfluturând pe el. Câinii lătrau fără încetare.33


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VIII(Poveste)Am cam uitat să-mi intitulez cânturile, darcum nu cred să fie o mare nenorocire, am să trecpe hârtie o poveste ce nu-mi aparţine.„În vreme de demult, nu era decât apă pePământul pustiu.Zeus voia să vadă şi uscat.Aşadar zise Pământului:– Înghite din trei înghiţituri toată apa. Pământulînghiţi o dată şi se arătară munţii. Pământulînghiţi a doua oară şi se arătară şesurile. Darcând Pământul va înghiţi a treia oară, n-are sămai fie nevoie de constructori de corăbii”.De fapt eu am citat această povestire pur şisimplu pentru a ne gândi puţin şi la poluarea apelorcât şi despre alte lucruri care se pot lua în consideraţie.Şi aş mai vrea să vorbesc că am fostla Pitias şi mi-a povestit că voi întâlni un satirce-mi va spune o poveste importantă pentrumine. Şi-ntr-adevăr m-am întâlnit cu Esop. Dardeşi mi-a spus o poveste pe care am s-o aşternmai jos, n-am văzut la el nici un fel de copite, decinu poate fi el satirul. Atunci pentru ce toateastea?!Şi acum povestea:„La început întâiul om nu avea nici un fel deînsuşiri. Mai tîrziu, tot luptând cu fiarele, cu zeiişi stihiile, devenise rău.Zeus se hotărî să-l ajute cu însuşiri bune.Le luă din cer, le puse într-un butoi mare pecare-l ferecă bine şi i-l dădu întâiului om, căruia-34


Trei nuvele cenzuratei spuse: Tot binele ce se găseşte în acest butoite va înrâuri, trecând prin doagele butoiului şi prinpielea ta. Te va îndrepta încet, treptat. Dar cumbinele e din cer, vreau mereu să se întoarcă încer. Aşadar ai grijă ca butoiul să fie totdeauna închis,altminteri pierzi tot binele.Întâiul om făgădui să facă cum i se spusese.Dar în curând fu cuprins de curiozitate.Nesăbuit, smulse capacul butoiului. Îndatătoate însuşirile bune o zbughiră spre cer. Deatunci ele plutesc acolo sus, departe de pământ,departe de oameni.Înspăimântat, întâiul om trânti capacul laloc. Prea tîrziu! Din toate spiritele bune îi rămăsesenumai unul: „Nădejdea”.Acum, dânsa aduce mângâiere omului şisie însăşi, vorbind de tovarăşii pierduţi în înaltulcerului”.Aşa zise Esop povestea şi tăcu.35


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL IX(Care urmează Cântului VIII)Şi-atunci l-am întrebat:– Dar pentru ce, Esop, vii la mine cu tot felulde poveşti?Şi mi-a răspuns:– Pentru că nu cred în cacopatrizi şi cred întine Axie că vei deveni dintr-un papos un palmis…,un palmis al aezilor, cocoţat pe athanatulhtonic al Euterpei de la Baristene la Tartesos, şivei dărui Libertatea celor mulţi.M-am minunat de credinţa lui într-un oarecare,ca mine şi i-am spus:– Esso symachos.36


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XAcesta este ultimul cânt al părţii întâi, încare voi căuta să elucidez enigma numai atât câtvoi dori în partea aceasta. Drept urmare, în acestcânt voi da cuvânt câtorva povestiri a căror martorn-am putut fi, dar cred că merită să fie amintite.Şi n-aş fi făcut aceasta, dacă nu m-aş fi întâlnitla xenodochionul Gambrinus cu frigianulEsop. Ne-am aşezat însetaţi la o masă.O agelo de rapsozi răcneau în gura mareproducţiile unor aezi şi al celor câtorva hetaire aletemplului Charlton sau Union, nu ştiu precis cumsă-i mai zic.„Erehtus, regele Atenei, avea o fiică: senumea Oritia şi era de o rară frumuseţe. Într-o ziîi porunci să se îmbrace de sărbătoare şi o trimiseca purtătoare pe Acropole, să aducă jertfăPalas Atenei. Boreu, zeul vântului, o văzu, se îndrăgostide ea şi o răpi atât de tainic, încât nu băgarăde seamă nici cei ce priveau procesiuneasfântă, nici paznicii fetei. O duse în Tracia şi o luăde nevastă. Dânsa îi născu pe Zete şi Cales,care mulţumită vitejiei lor călătoriră şi ei împreunăcu semizeii pe Corabia Argos, spre Colchida, casă aducă lâna de aur”.Am spus aceasta pentru cei care au urechisă audă, mai înainte de a vă relata întîmplareamea cu Esop.Mi-a povestit că fusese în Egipt, pe unde unarhonte avea de plătit pensie alimentară uneia cemai înainte fusese hetaira lui Per-O. Cum ajunseseel să-i plătească pensie n-am înţeles nicio-37


Gheorghe Andrei Neagudată, dar mai tîrziu am aflat că fuseseră frigienişi unul şi altul. De fapt, arhontele începuse maiîntâi afaceri cu rahat lokum să-şi croiască drumpână când, într-o bună zi, i se scufundă o corabieşi fu nevoit să dea faliment. Atunci se află că eraustupefiante în cutiile ambalate.Avu loc un proces unde fu deferit Aeropaguluispre judecată.Am aflat apoi din arheionul capitalei cum căar fi fost condamnat la plata unei amenzi de cincimii de stateri, pe care neavându-i, primi să munceascămai multe rombus pe zi, la căratul grânelorîn port. Mai apoi, deveni mâna dreaptă a unuisitofilah, de unde fură din casa de bani câtevazeci de mii de drahme, dar scăpă din lipsă deprobe. De altfel, hopliţii trimişi să-l aducă, venirăîn faţa pritaneionului cu mâinile goale. Arhontelearuncă vina pe Esop, ştiindu-l plecat din acele locuri.Şi-abia după ce Promantis îşi spuse cuvântul,aflară că Esop plecase într-o călătorie de afaceriîn ţara lui Per-O. Arhontele jubila. Scăpase.Din Egipet se întoarse curând în misiune diplomaticăpe la Constanţa şi se stabili curând pecalea ce ducea în Agora Palatului, într-un apartamentluxos, pentru ca mai apoi să ajungă în pritaneion.Iar Esop îşi continuă pribegia.„În casa lui Hades ai să găseşti un izvor,alături de un chiparos alb. Fereşte-te de acestizvor.Ai să mai găseşti un altul, a cărui apă îngheţatăcurge din locul amintirii. Îl străjuiesc paznicii.Tu spune: Sunt fiica pământului şi a stelelor.Dar obârşia mea e cerească. Fără îndoială,ştiţi asta. Sunt uscată de sete şi mor. Deci,daţi-mi repede apa răcoritoare ce izvorăşte din38


Trei nuvele cenzuratelocul amintirii.Şi atunci au să-ţi dea de băut. (Aşa scria peo placă de aur, care de obicei se dă numai morţilor)”Am spus această poveste poate tocmaipentru a arăta şefilor mei că am grijă de ei cândor pleca în Hades… O să le atârn câte o plăcuţăde gât cu obârşia lor.Apoi Esop sorbi îndelung din halba spumoasă.Gambrinus cu barba flocoasă privea libidinosla noi, sfidându-ne parcă din halba preaplină.Un psaltist egiptean cânta alături de-un chitarodurmătoarele cuvinte:Grâne-am semănat, zeul recoltei drag îmiera.In fiece notă mă preamărea Nilul.Anii domniei mele n-au ştiut ce-i foamea,Nimeni nu-nseta.Paşnic trăiau, prin faptele-mi buneOamenii, şi mă slăveau.Esop exclamă deodată:– „Iată cele mai vechi versuri din aceastăţară, Chom, adică “pământul negru”, numit de noiEgipt. Dar ei erau sclavi. Le-a scris acel Per-O(adică „marea casă”, aşa numesc egiptenii peregii lor), care purta numele de Amenemhet, şile-a scris în capitala sa, Ihtami, ceea ce înseamnă„cuceritor al ambelor ţări”. Cuceritor. Pecând ai noştri?!… Am plecat acolo să văd.Am văzut versurile, dar n-am mai văzut oraşul.Versurile au ros piatra unui templu scufundat,oraşul l-au ros Nilul şi Nisipul, zise apoi şi tăcu.– Şi aceasta ce-a fost? Tot povestire?– Desigur, Axie, îmi răspunse măgulitorEsop. Am auzit-o în Egipt şi tot de acolo am să-ţi39


Gheorghe Andrei Neagumai spun una.„Se povesteşte că, la porunca zeilor senăscu un fiu al regelui.Hatorele veniră să-i hotărască soarta viitoare;spuseră:– I se trage moartea din crocodil, din şarpesau câine. Atunci inima maiestăţii sale se întristăfoarte.Măria-sa puse să se zidească pentru prinţo casă de piatră în pustiu. Prinţul nu ieşea niciodatădin casă, ş.a.m.d.…Basmul mai urmează, Axie, dar eu ţie ţi-amspus asta, pentru a vedea dacă ai să găseşti ojustificare la faptul că azi oamenii trăiesc fără săse teamă de muşcătura şarpelui sau crocodilului,cât despre câini să nu mai vorbim, având în vederemai ales faptul că sunt vânaţi de hingheri.Deci, după cum spuneam, fără vreun motiv oameniise închid astăzi în case de piatră. La careeu n-am avut ce să-i răspund şi am dat paginamai departe. Şi casa mi s-a părut o temniţă.Noroc că nu era a mea.40


Trei nuvele cenzuratePARTEA a-II-a“Imposibil㔄Un ucigaş omorâse un om. Rudele omuluiîl urmăreau pe ucigaş. Ucigaşul vîslea într-obarcă pe Nil. Rudele îl urmăreau într-o corabie.Atunci ucigaşul coborî la mal. La mal îi ieşiînainte un lup. Atunci ucigaşul se sui într-uncopac. În copac îl întâmpină un şarpe. Atunci ucigaşulsări iar în fluviu. Din fluviu ieşi la iveală uncrocodil şi-l înghiţi pe ucigaş”.(Esop – Arnold Bronnen)41


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL I(Începutul)În care se arată că am început de fapt parteaa doua, reamintindu-se că nu am completatcântul II al părţii întâia, deoarece am consideratinutil să mai revin. Şi-aşa lumea este sătulă depoveşti…A propos de chestia asta, am mai auzit unabună:„Pe vremuri calul trăia pe o păşune minunată,apărată de stânci mândre, lucitoare, printrecare curgeau pâraie răcoroase şi limpezi. Darcerbul trecând în goană nebună, a stârnit iarbaşi a murdărit apa.Calul voia să se răzbune pe răufăcător, darnu alerga cu iuţeala cerbului…”42


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL II(Continuare)Am fost întrerupt de multele-mi gânduri, darfaptul că am ajuns la capitolul de faţă însemnăcă m-am luptat abitir, păstrându-mi întreg şi neştirbitavântul pentru a putea continua.Deci, să nu mă las rugat…„Atunci vânătorul a coborât din munte şi i-aacordat sprijinul. A zis:– Făgăduiesc să-ţi îndepărtez duşmanul,dar trebuie să laşi să-ţi pun căpăstru şi să mă suipe spinarea ta.Calul a primit. Vânătorul a pus frâu caluluişi l-a încălecat. Curând cerbul zăcea, străpunsde suliţă, dar calul şi-a dat seama prea tîrziu căajunsese sclavul vânătorului”.Şi cam aici se termină povestea, nemaiavândo altă parte care să se intituleze sfârşit,pentru că e bine să ştiţi NIMIC DIN CE V-AMSPUS ŞI DIN CE-O SĂ VĂ MAI SPUN NU ARESFÂRŞIT.Şi poate e soarta cântului doi să mai necesiteceva completări, dar deocamdată nu le amşi nici nu mai promit absolut sigur că revin, pentrucă…Cât despre Esop, pot să vă spun că nu l-ammai întâlnit. Dar l-am auzit mereu. Se ascunseseîn fiecare din noi, aşteptând să răbufnească.43


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL IIIAzi m-am întâlnit cu Esop. Era ceva mai josde agora Universităţii. Doi hopliţi îl înşfăcaseră…– Ce-a făcut? i-am întrebat.– Vindea bilete la speculă, îmi răspunserărevoltaţi hopliţii, vrând să treacă mai departe.– Opriţi-vă! am răcnit la ei şi ei se opriră, punândmâna miraţi pe bazoanele prinse de centiron.– Esoape! am strigat şi el parcă dormea.Esoape, ce-ai făcut?– Întreabă-i pe ei. Pe mine mă doare gurasă tot repet acelaşi lucru, Axie.Şi întorcându-mă spre ei, i-am întrebat:– Într-adevăr a vândut bilete?– Noi nu l-am văzut, dar ne-a răspuns obraznic,stând cu mâinile în buzunare şi privinduneprintre plete. Când l-am întrebat ce face acolone-a răspuns „nu ştiu!” şi noi l-am luat…– Şi-ntr-adevăr „nu ştiam” şi nu mi-am bătutjoc de voi. Ce, parcă dacă aş fi ştiut că mă luaţicu voi nu v-aş fi spus: „Merg cu voi şi gata!…”zise Esop. Auzind acestea, hopliţii izbucniră înrâs şi ne lăsaseră-n pace. În jurul nostru se strânserădestui plebei cu chipurile încruntate.44


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IVAcestui cânt nu i-am mai dat nicio denumire.Nu pot să vă spun decât că am mai stat devorbă cu Esop după ce l-am eliberat. L-am întrebatce are de gând să facă. Îmi răspunse că nuştia precis încotro să pornească, dar va încercasă meargă în Frigia pentru a-şi reînnoi contractulde ambasador al cuvântului. L-am întrebat de cenu-şi utilizează veniturile din această slujbă şi miarăspuns că nu are nici un venit. Şi nu s-a supăratcând i-am spus povestea:… un om a venit din Eubeea la noi. S-aurcat pe Himet şi-a trecut peste povârnişul râposde apus, unde păşteau oile comunei. A văzut căoile erau îmbrăcate în cojoace de piele, pe cândcopiii din Atena umblau şi iarna cu spatele gol. Aspus:– „E mai bine să fii berbecul decât fiul unuiatenian”.Şi la povestea asta, Esop mi-a spus:– Cred că ai început şi tu să te ţii de poveşti,în loc să-ţi vezi de treburile tale…M-am supărat foarte tare şi ne-am despărţit.Adică, de ce să nu spun şi eu poveşti ? Risculera acelaşi. Axie ori Esop, totuna era. Mai alesacum când se auzeau sunetele armelor la graniţadinspre îndepărtatul fluviu Boristene.45


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL V(Poveşti cu măgari şi alte animale)Început„Un om îşi mâna măgarul la păşunea de lamarginea oraşului său. Deodată se arătară nişteduşmani ce se războiau cu oraşul.– Vino iute, zise omul, să fugim, altfel neprind.Măgarul îşi smulse liniştit smocul de iarbăşi îşi spuse părerea mestecând:– Stai, dragă, crezi că duşmanii tăi, dacă înving,au să-mi pună două şei?– Nu, răspunse omul.– Ei, atunci, spuse măgarul, ce mi-e al cuisclav se cheamă că sunt? Când sunt sclav, tot oşa port”.Aceasta a fost povestea ce-a rostit-o Esop,în loc de pledoarie patriotică şi după aceea n-ammai aflat nimic de la el. Aveam câţiva efori prieteni,dar nu mi-a putut da explicaţii niciunul dinei. De fapt, încă din vremea când vorbise în faţaDomdanielului, o încercase. Câţiva buleuţi se supăraserăşi angrenaseră alături de supărarea lorşi pe alţi protopoliţi printre care şi un astinomos.Acesta fiind prieten cu cei doisprezece arhonţicât şi cu Palmis reuşi să-i suspende adeverinţade orator, fără a i se aduce la cunoştinţă în prealabil.Aşa că Esop fu învinuit că predică ilegal şil-au bă gat la uzurpare şi tendinţă de răsturnarea puterii oficiale.Dar acestea le-am aflat mai tîrziu, de la ohierodulă a arhontelui Gamelion.46


Trei nuvele cenzurateCeea ce vă mai pot spune în acest minunatcânt nu voi pregeta de loc să continui în cântulurmător.47


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL V(Poveşti cu măgari şi alte animale)„Continuare”Un ţăran, îmbătrânit pe ogoare, voia, la sfârşitulvieţii, să dăruiască sclavului cu care munceaLibertatea.Puse să înhame caii la căruţă; voia să seducă la oraş, la oficiul de sclavi. Fiilor nu le erape plac ce voia bătrânul. Ziseră: – De cai şi decatâri e nevoie la câmp. Pentru căruţă nu-ţirămân decât măgarii. Nădăjduiau că bătrânuln-are să mai plece la oraş. Bătrânul se înfurie. Înhămătotuşi măgarii şi porni. Măgarii umblauîncet; se făcu întuneric şi se ridică o furtună. Măgariise rătăciră şi-l răsturnară pe bătrân într-oprăpastie. Trăgând să moară, bătrânul se jelea:– Mă prăpădesc fără nici un rost; nu mă ucid tigriicruzi, nici oameni răi, ci nişte bieţi măgari nenorociţi!…”Şi cred că putea fi fericit. Unii mor fără a fiucişi măcar de vreo vină oarecare. Mor aşa cumau trăit. Fără nicio vină. Şi iarăşi mă gândeam laEsop. Oare pe unde-o fi? El pe mâna căror măgario fi fost lăsat? O Esoape, cui l-ai lăsat peAxie al tău?………………………………………………„Odată un iepure era urmărit de-un vultur.Însă nici un animal nu-i dădea ajutor urmăritului,nici un animal nu-i luă apărarea. Doar cea maidispreţuită dintre fiinţe, cărăbuşul de gunoi, îispuse iepuraşului vorbe încurajatoare; se aşezăînaintea lui şi ieşi în întâmpinarea vulturului. Îl48


Trei nuvele cenzuraterugă şi îl preamări ca să nu-l nesocotească pentrumicimea lui, ci să-l asculte. Vulturul se mânie,dintr-o bătaie din aripi aruncă gândacul la o parte,sfâşie iepurele şi-l mâncă. Cărăbuşul de gunoi seghemui între penele vulturului şi se lăsă dus încuibul acestuia. Abia ce plecase că îi şi rostogoliouăle peste marginea cuibului, încât zburară pejos şi se sparseră.Vulturul fu foarte mâhnit de pierderea prăsileisale.Cloceşte ici, cloceşte acolo, şi încă mai sus.Gândacul zboară mereu după el şi îi nimiceşteprăsila. Mândrul vultur, pasărea lui Zeus,zbură până la cel mai mare dintre zei, să seplângă:– Mereu mi se zdrobesc ouăle. Acum ţi leîncredinţez ţie, căci numai tu poţi să le păzeşti.Şi puse micile ouă pe genunchii lui Zeus. Întretimp, cărăbuşul zburase mai sus încă decât ceidoi, strunjise un hap de balegă şi îl lăsase săcadă pe obrazul lui Zeus. Zeus sări în sus ca săse scuture de murdărie. Şi iar se duseră pecopcă ouăle vulturului!Astfel, chiar cel mai mic se poate răzbunape cel mai mare. Căci este o lege mai zeiascădecât zeii şi mai omenească decât oamenii: „AS-CULTĂ-L PE CEL CE TE ROAGĂ”Nu ştiu ce-mi veni dar simt nevoia ca tot înacest capitol, pentru un oarecare echilibru, săcontinui cu altă poveste, însă nu cu animale. Totuşi,mă opresc aici. Despre Esop, nimic nou.Poate că-şi construieşte aripi pentru a zbura laPalmis.49


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VI(Poveste cu oameni)„Un om sărac avea un zeu cioplit din lemn.Zilnic sta în genunchi în faţa lui şi-l implora să-lfacă bogat. Zeul de lemn nu zicea nici ba nici da,şi omul sărac rămânea sărac cum fusese.Într-o zi omul sărac se mânie. Apucă zeulde picioare şi îl lovi cu capul de pământ. Capulse sfărmă pe loc şi o mulţime de aur căzu din el.Omul se repezi, culese comoara de pe jos şistrigă:– Ce nătâng şi sucit eşti, stăpâne! Câtăvreme te-am cinstit, nu mi-ai fost de nici un folos.Acum că te-am sfărâmat, mă răsplăteşti cu averemultă”. Această poveste am înfăţişat-o poatepentru a-mi găsi o scuză firii mele, destul de războinice,care începuse să caute prin toate mijloaceleun semn despre Esop. Dar, deocamdată,n-am aflat nimic. Ceea ce pot spune e că începsă-mi îndrept paşii spre Pithia, chiar împotrivaPalmisului şi-a legilor lui. Am nevoie de Esop.Esop trebuie să trăiască liber chiar de va trebuisă dărâmăm toţi zeii din templele lor. Axie dixit.50


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL VI(“În care vă mai spun o povestecu oameni, puţin mai hazlie”)„O femeie, care zidise pentru bărbatul eimort de curînd un mausoleu măreţ, se ducea zilnicîn acel cavou, se ruga şi plângea. Un om,care era prin apropiere, văzu aceasta şi îi venipoftă să guste dragostea ei. Îşi părăsi boii, seduse la mausoleu, se aşeză lângă femeie, serugă şi plânse. Femeia îl întrebă:– De ce plângi, dragul meu?El răspunse:– Şi eu am îngropat o nevastă frumoasă.Acum, când plâng, mi se mai înseninează durerea.Femeia zise:– Aşa se petrece şi cu mine.Atunci bărbatul zise:– De ce nu ne-am împreuna durerile? Eu tevoi iubi cum îmi iubeam nevasta, şi tu mă vei iubicum îţi iubeai bărbatul.Femeia se lăsă înduplecată, şi ei se-mpreunară.Astfel a dus-o de nas. Între timp, veni unhoţ, dejugă boii şi plecă cu ei. Când cei doi ieşirădin mausoleu, omul nu-şi mai găsi boii, începu săse vaite şi plânse. Femeia îi văzu lacrimile şi întrebă:– De ce plângi iarăşi?Bărbatul urma înainte cu suspinele:– De data asta sunt lacrimi adevărate”.Am spus această poveste poate pentru a văarăta că de unde la-nceput nici nu mă gândisem51


Gheorghe Andrei Neagula Esop şi la faptul că ar putea să-mi stârneascăvreun interes, acum alergam ca nebun după oveste despre el şi că-i simţeam lipsa.Dar deocamdată nu am vreo veste şi toateinvestigaţiile mele nu au dat nici un rezultat. Măvoi gândi pe parcursul celorlalte cânturi ce trebuiesă fac. Poate îmi vine vreo idee. Mai ştii?…52


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL VII(Explicativ)În care se arată cum că eu mi-am permisutilizarea tuturor poveştilor citate până aici în ghilimeledintr-o carte ce m-a determinat să scriucele de până aici şi cele ce vor urma…Iniţial, acestea trebuiau spuse mai curândînainte sau în prefaţa autorului, dar cum suntaproape sigur că lumea nu le citeşte, mi-am permisca acest cânt să facă un bilanţ de idei şi procedeeşi de surse folosite. Cândva vor fi citite. Eusper.Sursele au fost doar una singură, divulgatăanterior, şi viaţa noastră.De-acum încolo, voi face faţă de unul singurîntregii situaţii.De fapt, acest cânt apare ca o adăugireprealabilă la intenţia iniţială, fără a mă demascaîn sensul propriu, ci doar având drept scop de acălăuzi pe cititorul nostru, pe poteca propusă demine şi nu altminteri.Despre Esop pot să vă spun doar atât. Ammituit un buleut invitându-l la masă şi-am aflatcâte ceva…Cică ar fi fost surprins predicând într-o palestrafără autorizaţie încât nu l-a mai putut salvanici măcar Cibela, care se presupune că ar fi intervenitla unul din policraţii zilelor de-atunci.Se spune că ar fi folosit două autocisternecam de câte patruzeci de lechitoi fiecare, pline cucel mai fin ulei din Samos, dar fără folos.După ce am aflat lucrurile acestea am ieşit53


Gheorghe Andrei Neagudin xenodochin cu buzunarele goale. Mai aveamdoar câţiva oboli.Mi-am dat seama că în fond n-am aflatmare lucru pentru cei câţiva stateri, de fapt ultimii,cât mă costase cheltuiala, sau mai bine zis mituiala.Dar pentru un prieten merită să te sacrifici,nu?Aşa că am plecat să-mi vând sambicele,timpanonul, lira şi forminxul vechi şi autentic, laanticariat.Am primit câţiva stateri noi şi lucitori, pecare i-am pus rând pe rând, în palma autorităţilorcum urmează:– doi stateri la portar– un stater la registrator– doi stateri la protopolit– alţi doi stateri la alt protopolit– trei stateri la un poletes– patru stateri la un pritanis şef– zece stateri la eunucul hetairei arhonteluimunicipal– douăzeci stateri la arhnonte - costul uneimese, o adevărată petrecere, care a spus că măva recomanda unui arhiereu s-ajung la palmisulcăutat. Dar când dau să intru, constat că din ceicincizeci de stateri ai mei, rămăsesem doar cuşase stateri în buzunar şi că dacă-i dădeam şi peaceia nu aveam ce să mai mănânc.Aşa că m-am lăsat păgubaş fără să adaugnimic nou la ceea ce ştiam, aşteptând efectul darurilor.54


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL VIIIAstăzi am fost la Pitho. Am un papos bunprieten cu arhiereul. L-am găsit în amfitalamossorbind dintr-un mied de Drăgăşani, în timp ce oagela de hetaire se îndrepta spre ieşire.M-am aşezat pe-o clină şi l-am rugat să măducă la Promantis.Şi-a aşezat cât mai la vedere mâna stângăcu marele sigiliu din carniol încrustat, apoi dupăce a ridicat un adevărat pean propriilor merite şi-aadus aminte cum că el fiind fratele cel vitreg almamei mele nu s-ar cădea să mă adresez lui.Şi adăugând că auzise că m-aş fi plâns cămi-ar fi dat miere subţiată cu apă, nu este dispussă mă ajute.– Re Marahte I ! i-am strigat. Oare îţi maiaduci aminte papos că ţi-am plătit douăzeci deoboli pe kilogram şi că tu într-adevăr ai pus apăîn ea? Mă jur pe Stix că totul era adevărat!După ce-am spus şi aceasta mi-a arătat uşaîn semn că nu are rost să mai discutăm şi a chematdoi hermotibieni daţi de marele Per-O să mădea afară. Dar am ieşit singur, scârbit…Mergeam fără de ţintă. În agora m-am aşezatnedumerit: încotro s-o iau? Dar mi-a venitdintr-odată o idee măreaţă; „În fond, ce-ar fi dacămi-aş vedea de treabă?” Acestea fiind zise, n-ammai făcut nimic altceva şi am lăsat totul pe seamasorţii. Eram cel puţin mulţumit că ideea mea venisetotuşi ceva mai devreme decât mă aşteptam,pentru că, de obicei, idei de genul acestaîmi veneau când ajungeam în pielea goală saupe drumuri.55


Gheorghe Andrei NeaguDar cum nu mă mai puteam juca cu slujba,adică nu mai puteam fi un gramateus de ocazie,pentru că se deşteptase lumea şi ca mine eraumulţi, cred că a fost binevenită ideea de a mă opriunde m-am oprit.56


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IX„Trăsnetul”Un urlet m-a deşteptat de dimineaţă. Urletulvenea de la uşa casei mele. Am crezut mai întâică iarăşi a băut vreun lechitoi de ambră agoranomulcetăţii şi venea lălăind sau bătut, să jucămo tablă după cum îi era obiceiul…Dar m-am înşelat. Un om alerga urlând prinploaia ce-ncepuse, despicând mulţimea udă, cao săgeată.M-am uitat curios, să văd cine-l urmăreasau să-mi explic de ce urla şi n-am văzut pe nimeni.În urma lui, mulţimea îşi refăcea rândurile,nedumerită şi nepăsătoare…Îmbufnat oarecum că mă trezise din clipeledulci de meditaţie, m-am aşezat pe o clină, aşteptându-midejunul. Se lăsase o linişte apăsătoareşi sumbră, nedorită din fericire, repedespartă de lovituri furioase în uşă, urmate de urlete:– Deschide! Deschide, Axie, deschide!Am deschis-o înaintea helotului meu, fricosîn astfel de ocazii, care deja tremura de spaimă.Din mesaulos dădu buzna un individ în straie depreot, c-o piatră în mână. M-am aplecat fulgerător,izbindu-l cu capul în plex şi prinzându-l cudinţii de pulpa piciorului până când am simţitsânge sărat, şiroindu-mi pe buza întinsă de-ncordareşi gust cleios de carne nespălată atingândumigingiile şi cerul gurii.Din amfitalamos, helotul meu, Tirbide, răcneaprintre sughiţuri:57


Gheorghe Andrei Neagu– O, moi! Ca un disperat până când coborîîn el duhul lui Ares, îndemnându-l să ia o lancescurtă, spartană, pe care-o înfipse, mai puţin dinvitejie şi mai mult din frică, atunci când îi veni landemână,în coapsa celui de deasupra mea, doborându-l.I-am luat bolovanul din mână şi legându-l declină, i-am spus ştergându-mi sângele de pebuze cu mâneca chitonului:– Pe Hades, străine!… De ce-ai vrut să măucizi?Dar el nu mă-nvrednici cu niciun cuvânt şimă scuipă cu scârbă peste mâna uitată pe umărulsău. M-am supărat şi l-am lovit cu forţă pestegură. Atunci mai scuipă odată drept în obrazulmeu aprins de ură. Ceva tare mă izbi dureros şicăzu apoi pe dala de piatră. Când m-am uitat săconstat ce mă lovise, am văzut un dinte ros decarii şi crăpat. Şi-atunci mi-a păru rău că l-amschilodit eu, în loc de cleştele măselarului.L-am dat în grija helotului şi am ieşit. Lapoartă câţiva cacopatrizi începuseră logosuri îndreptateîmpotrivă-mi, asemuindu-mă lui Policrat.I-am gonit cu pietre şi am plecat la „heleia”.Voiam să vorbesc cu Anastasos cel fără depată. Şi l-am găsit pătat de ulei. În jurul lui, zecide de bidoane sparte şi cioburi de sticlă… Cândam vrut să-l întreb ce păţise, doi hopliţi îl luară pesus, lăsându-mă nedumerit. Abia mai tîrziu,aveam să aflu că de fapt, se pătase din gros „nepătatul”…Atunci am strîns din umeri şi am plecat gânditor,spre casă. Dacă şi Anastasos ...!Despre Esop nicio veste. Îl simţeam dormitândîn sufletul meu, gata să se năpustească, darîncă-l mai căutam.Trebuie să existe şi în altă parte şi în alţii.Ce naiba?58


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XUn fel de sfârşitI-am promis străinului în straie de preot, că-ivoi da drumul, dacă-mi va spune de ce m-a atacatşi cine l-a trimis.M-a privit surprins şi neîncrezător şi mi-aspus:– Jură pe mormântul mamei tale. Şi amjurat. Atunci mi-a spus:– O, Axie! N-am ştiut că poţi fi aşa de măreţ,pe cât ţi-e numele. Mi s-au spus multe despretine: lucruri rele, murdare… Mi s-a spus că scriio carte despre Esop cel închis în cetatea noastrăPitho, şi că vrei să ne defăimezi zeul suprem, darnu mi s-a spus niciodată că mă vei ierta, dupăcele ce-am făcut.– Străinule, i-am spus. În cetatea Sparteitrăia un cocoş urât şi pipernicit, dar tare deştept.Glasul lui, ca o trâmbiţă, deştepta oamenii latreabă, tocmai la ivirea zorilor. Şi-atunci câţivaheloţi au început să cârtească, spunând că dacăn-ar fi cocoşul ei s-ar scula mai tîrziu. Şi spuneauheloţii aceia că doară cocoşul îi scoală pe samatemporoşişi dieri, iar aceştia îi mână la treabă.Şi-aşa de iscusit au uneltit aceştia, încât hotărârăcu toţii să piară cocoşul.După ce s-au ospătat cu carnea bătrână şipuţină a cocoşului s-au culcat nepăsători, pânădimineaţa.Şi-ntr-adevăr, a doua zi, s-au sculat mai tîrziuşi toţi surâdeau fericiţi de nemaipomenita lorînţelepciune…59


Gheorghe Andrei NeaguDar, numai după o săptămână, când pedieriiau văzut că le scad cantităţile, s-au răstit la heloţi,care la rândul lor s-au…Şi-abia atunci, au văzut ei de cât folos le eracocoşul. Tot astfel străine, îţi spun şi ţie, că suntprintre oamenii noştri şi cocoşi ca Esop. Sunt rari,rari de tot…Şi pentru că Pitho are şi somatemporoşi,crede că are şi dreptate. Dar de vor convingemulţimea asta de cacopatrizi că Esop ar fi vinovatde ceva anume şi de-l vor ucide, ar fi o mare greşeală!De fapt, eu azi în Agora Universitas am sămerg împreună cu tine Axie şi-o să vezi acolo ceosă se întâmple când voi cere părerea mulţimii,după care vei fi liber să faci ce-ţi place.60


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XContinuarea sfârşituluiAjuns în Agora Universitas cu Tirbide şi unhoplit, luat de la colţul străzii mele, după mine,care nu-l slăbeau din ochi pe străin, m-am urcatpe zidul înconjurător şi mulţimea curioasă, începusă se strângă. Am luat cu mine un fel deportavoce, făcut dintr-o scoică uriaşă de la unprieten nauarh, şi am început a grăi:– Cetăţeni ai străvechii aşezări, am venit astăzispre a vă supune vouă spre judecată ceeace mi s-a-ntâmplat astăzi; şi le-am istorisit povesteaatacului de mai înainte. Le-am arătat şi străinulpe care ei l-au silit să urce pe pietrele agoreialături de mine, ca să spună cine este şi de ce afăcut ceea ce a făcut. La început străinul se codi,vrând chiar să fugă, dar Tirbide-l înşfăcă cu mândrieşi curaj, asemenea zeului Ares şi-l urcă pânăla mine.– O, voi, cetăţeni, – începu acesta să zicăsughiţând, printre lacrimi,– nu mă distrugeţi!Dacă voi îmi cereţi să vă spun totul, chiar totul,despre aceste lucruri, mă condamnaţi la moarte.– Te vom apăra! striga poletesul, dezlănţuitşi curios. Te vom apăra!După ce porunci să se facă tăcere, mulţimeatăcu, în sfârşit, iar străinul continuă:– Sunt Eunos, catartisterul de la Pitho, şi recunosctot, ceea ce a spus acest Axie gramateus.Atenţie! Într-adevăr l-am atacat. Dar nu pentrucă am vrut eu. Arhiereul mi-a poruncit să-lomor. Promantis ne-a prezis tuturor că din cauza61


Gheorghe Andrei Neagului Esop va pieri templul şi atunci marele consiliua hotărât uciderea lui. Dar şi-au adus aminte şide Axie. Şi pentru că Axie era unul dintre puţiniioameni ai cetăţii, apropiaţi lui Esop, s-a hotărâtca eu să-l ucid pe Axie mai întâi, şi-abia dupăaceea pe Esop. Acestea sunt toate adevărate, iareu sunt de-acum un om sfârşit. Am călcat legeatemplului.– Ce lege? Ce templu?! urla mulţimea furioasă.O să călcăm noi templul în picioare cu legilelui cu tot şi n-o să ne calce el pe noi.Întrerupt de desele izbucniri de revoltă alemulţimii, Eunos se retrase cu teamă în spatelemeu, acolo unde pumnii ridicaţi erau mai puţinameninţători.M-am înălţat cât mai mult în vârful picioarelorşi am cerut linişte. Cu greu m-am putut faceascultat. Mulţimea tălăzuia agitată. O singurăscânteie îi mai trebuia pulberăriei.Atunci le-am spus povestea cu cocoşul, încheind-oastfel:– Şi nu uitaţi cetăţeni, că acest Esop epoate singurul cocoş din cetate. „Să-l eliberăm!”- urla mulţimea.– Să-l eliberăm! se agitau prin aer zecile derombos scurte şi noduroase, apărute în mâinilelor. Şi atunci am strigat ca ieşit din minţi:– Cine mai are în el o picătură de omenie laPithooo, la Piiithooo, pentru Esop, libertate luiEsop! am strigat dezlănţuit.În fine, ce să mai spun, am pornit-o în mareiureş un număr imens de cetăţeni înarmaţi carecu ce putea, din faţa cărora cacopatrizii fugiră mişeleşte…62


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XSfârşitul sfârşituluiPovesteDe fiecare dată când traversau deşertul întins,frigienii porneau în caravane imense cufrica-n spate. Şi asta nu numai din cauza Capadocienilor,care le provocau destule pierderi prinţinuturile lor, dar şi din cauza beduinilor, care defiecare dată jefuiau fără milă pungile negustorilor.De fapt, procedura era simplă. Beduinii veşnicmutau traseul însemnat cu ţăruşi înalţi de neguţătoriicaravanelor, reuşind să-i plimbe prindeşertul pustiu până la înfometarea cămilelor şia oamenilor.După ce o caravană se rătăcea, apăreaubeduinii în chip de salvatori aducând cu ei lechitoaiemari de apă, iar pe cămilele odihnite aduceau,„din întâmplare”, nutreţul atât de necesarhranei caravanelor frigiene.Beduinii vindeau aşa de scump aceste „înlesniri”încât stârniră mânia frigienilor, care seadresaseră pe rând, ba capadocienilor, ba mareluiPer-O să-i apere pe drumul ce ducea prin deşertspre Tartesos. Armatele uşoare aleegiptenilor, faimoşii hermotibieni, zdrobiră bandelebeduinilor, luându-le nutreţul şi tot aurulstrâns cu de-a sila de la neguţătorii frigieni, capadocieni,egipteni, încât beduinii fură aproapelichidaţi de pe faţa pământului. Şi-abia atunci văzurăei ce lucru rău au făcut silindu-i pe negustori63


Gheorghe Andrei Neagusă le cumpere prin înşelăciune nutreţul caravanelor,hotărându-se spre îndreptare, dar ce folosde intenţie. Nimeni nu era dispus să le uite lăcomiadin trecut şi nimănui nu-i trecea prin cap să-iajute. Şi de-atunci, a rămas neamul beduinilorblestemat.Şi oamenii înarmaţi au ajuns în faţa porţilorPithiei. Auzind strigătele mulţimii, Esop!…Esop!… Esop!…, arhiereul plecă în goană,printr-o uşă dosnică, spre portul oraşului, fugindcu o triremă. Mulţimea dărâmă cu furie porţiletemplului cu securea şi dând peste cap garda hopliţilorse năpusti spre coridoarele temniţelor. Zecişi zeci de chilii, întâlnite-n cale erau devastate.Degeaba slujitorii credincioşi ai templuluicereau îndurare cu mâinile împreunate a rugă,zadarnic era totul… Mureau acolo în faţa uşilor,zdrobiţi în picioare de politesul furios, care le despicaţeasta tunsă, lucioasă, ca pe-un pepenecrud. Pocalele de aur erau date de-a dura spregunoaiele din mijlocul curţii şi date pradă flăcărilor,peste care se îngrămădiseră straiele scumpeşi aurite ale înalţilor prelaţi. Câţiva hermatibieniînfăşuraţi de la cap până la picioare, ca nişte suluride carton şi aruncaţi de vii, în flăcări, zbierausfâşietor.Un miros de cârpe sau de carne arsă, însoţitde răcnete, izbucnea din rugul acela imens şimişcător, până când, rupându-şi funiile arse pejumătate, un egiptean ţâşni cu pielea sfârâind,plină de băşici şi cu veşmintele aprinse, ce ardeauîmbibate de grăsimea scursă din trupul încins,prăbuşindu-se câţiva paşi mai încolo înzvârcoliri, pentru ca după aceea să moară. Zecişi zeci de cadavre umpluseră caldarâmul şi chiliileslujitorilor templului. Un urlet, ca ieşit din infern,străbătu mulţimea în vacarmul ei şi o clipă64


Trei nuvele cenzuratese făcu linişte. Atunci Pithia ieşi zvârcolindu-se înbraţele vânjoase ale unui haidamac ilir sau tracdupă claineul de pe umeri, care-o trânti în curtesub un zid, pe o grămadă de vechituri şi astupându-igura cu o mână îi silui trupul bătrân,zbârcit şi uscat, sculându-se apoi împleticit, lăsând-oacolo nemişcată şi rece. Şi deodată pecoridorul însângerat, plin de cadavre, câţiva poletesîl scoaseră pe umerii lor vânjoşi pe Esop,un Esop orbit şi zăpăcit, cu mersul greoi, împleticit,ca un copil beat de-atâta soare...Atunci, mulţimea începu să aclame „Esop!Esop!.Scârbit de-atâta măcel inutil, m-am îndreptatspre casă. În drumul meu nimeni nu mă lua înseamă, alergând cu toţii, cu făcliile la mâini,aprinse, căci se făcuse noapte, spre Pitho, ceardea ca o văpaie. Şi de-acolo, un cor imens s-auzea straniu „Esop, Esop, Esop, E S O P ... Şipaşii mei, fără să vreau, i-am surprins mergândîn aceeaşi direcţie, în aceeaşi stranie cadenţă:„Esop, Esop ..., Rap, Rap, Rap... Rap ...Ruşinat m-am ascuns în talamos, cu gândulsă mă sinucid. Am stins gazele şi-apoi le-am datdrumul din nou, fără să le-aprind, aşteptându-misfârşitul...***În loc de încheiere la partea aceasta, am săvă spun că de dimineaţă m-am sculat destul devioi, doar cu o uşoară undă de oboseală. În faţacasei mele se strânseră toţi vecinii, având o singurărugăminte: să le fac o plângere la mai mariiI.C.A.B.-ului, pentru că-i lăsase fără gaze înnoaptea trecută. Şi-abia atunci m-am dumirit dece mă sculasem totuşi, în dimineaţa aceea... gra-65


Gheorghe Andrei Neagumateusul lor, Axie.M-am mirat că nu se plângeau de întuneric.Lipsa făcliilor ne făceau adeseori pradă uşoarăcetelor de ţigani înfometaţi.Cât despre căldură, ne descurcam fiecarecu ce se putea.66


Trei nuvele cenzuratePARTEA a III-aPe fântâna Sfîntului Castor din oraşul Coblentz,în anul 1812, guvernatorul francez a aşezaturmătoarea inscripţie, cu ocazia intrăriifrancezilor în Moscova:„Anul 1812, însemnat prin campania împotrivaruşilor. Subprefectul Jules Doazan”. Iar doiani mai tîrziu, generalul rus care ocupase Coblentz-ulpuse mai jos să se însemneze următoarele:„Văzut şi aprobat de noi, comandantul rusescal oraşului Coblentz, 1 ianuarie 1814”.67


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL IReveriaCiocănituri uşoare în uşă m-au trezit. Cândam deschis, în uşă stătea Esop. L-am cuprins înbraţe şi m-am îndreptat spre clina din amfitalamosulîngust şi prost luminat.Era zăpuşeală multă, încât m-am văzut silitsă dau drumul la ventilator. Când s-a aşezat cupicioarele amorţite şi murdare pe aşternutulmoale şi curat, a gemut de plăcere. Şi nu ne spuneamnimic. Ne uitam unul la altul, muţi de uimire.Aveam în faţa mea un Esop plin de vânătăi,rupt şi cocoşat. Am vrut să-l bat pe umăr, dar mi-avenit în minte fulgerător: E inutil! Şi l-am lăsat ...M-am mulţumit să-i zâmbesc din priviri şi l-amlăsat să doarmă, ieşind în Agora Universitas,pentru a mă întâlni cu elevii mei. Era destul dedimineaţă şi nu venise niciunul din ei. Aşa erau.Când aveam şi eu o zi mai grea, nu s-arătau.Ştiam doar că azi voi merge în Domdaniel şi căaveam nevoie de puţină agitaţie şi sprijin, iar einici n-au lipit măcar afişele. Îngândurat, am intratîn Xenodochionul Trocadero şi am cerut o cafeluţă.Stăteam aşa, într-o doară, când mi-a venito idee. Ce-ar fi dacă...***Când am ajuns cu ei acasă, Esop mai dormea.L-am sculat binişor, în timp ce psaltistulMache îi arse un pean pe cinste. GramateusulScolytos îl bătu pe umărul încă amorţit de clina68


Trei nuvele cenzuratemea spartană (adică tare ca piatra), şi-i zise:– Hai, băă! că eşti mare!La care Esop nu zise nimic, ci doar se scărpinăla ochii somnoroşi, presăraţi pe alocuri cuvânătăi.Şi-atunci Scolytus îi zise:– Ce bă, nu te bucuri?– Adică la ce să mă bucur? zdrobi în sfârşittăcerea frigianul amorţit.– Te fac mare bă, te fac mare! Am aranjattotul cu Axie, zise Scolytus şi mă arătă cu degetul.– Ba, pe mine să mă lăsaţi în pace, ziseEsop, şi strîngîndu-şi oasele-n pripă, ieşi precipitat,lăsându-ne pe toţi cu mutrele nedumerite şitălâmbe.***– Aşa, mai sus trambulina! De aici să serăstoarne maşina. Unde este maşina? Cum, caremaşină?! Maşina cu care se atentează la viaţalui Esop, dar fără succes ... Maşina cu care serăstoarnă şi cacopatrizii! Pe Ares, vă restructurezimediat! Abia v-am reorganizat şi voi?...– Hai, scoateţi maşina! Să vină şi Ganimed,cel căruia îi făcea felul când avea chef. Şi puneţipanglici, Poikilothrone ! Aşa ! Aşa, mai repede.– Ce-i asta?! Asta-i maşină? Cu asemenearablă credeţi că se plimbă cacopatrizii? Unde-iscenaristul? Să-mi aducă urgent un Mercedesnegru decapotabil. Să vadă lumea adevărul ...Cum, nu se poate? Cum, nu avem bani? Censeamnăasta? Cereţi suplimentări de fonduri.Să-i arătăm noi acelui Axie că ne descurcăm şifără el şi fără Esop al lui. Ce parcă actorii noştriitrebuie să moară de foame? Nu! Nu! Fac super-69


Gheorghe Andrei Neaguproducţia casei de filme şi după aceea discutămnoi ...– Îmi trebuie scene din rândul politesului cucâţiva rapsozi care să-i înflăcăreze. Cum nu seînflăcărează? Să vină hermotibienii călări şi să-ialtoiască peste capete cu rombusurile lor de pieleşi cauciuc. Să-i vezi cum o să aclame!Auzi, afurisiţii, nici pentru Esop al lor, pentrucare au ucis atâta, nu mai vor să risipească osanale.Auzi-i! Ce e? Ce s-a-ntâmplat?Cine mă cheamă? Aha, vin imediat!70


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IICând am intrat în Domdaniel eram nespusde fericit.Îmi mângâiam barba şi-mi spuneam: „Axie,ce mai, ai făcut un om fericit!” Fericitul era desigurEsop. M-am urcat la tribună şi le-am vorbitde civilizaţie şi sensul metafizic al cuvântului„anafură”, susţinând teoria unui înaintaş al meucum că, aidoma populaţiei din Manu, putem săne adaptăm fără probleme, tuturor greutăţilorivite pe parcursul dezvoltării unei comunităţi.După aceea, le-am vorbit despre încă o serie dechestiuni şi am văzut că nu-i însufleţea nimic. Îndureratşi crezând că poate din lipsa meşteşuguluimeu nu răsunau aplauze în Domdaniel, le-amspus următoarele:„Poveste”Se spune că a fost odată în Caria un marefilozof, căruia îi căşunase pe un strateg la fel derenumit, de loc din Ctesia. Şi pornind aceştia războiunul împotriva celuilalt, unul, cu meşteşugularmelor şi carianul cu mreaja vorbelor şi promisiunilorfrumoase, s-au întâlnit taberele la Maiandrios.Ciocnindu-se foarte, încât numai puţiniscăpară şi aceia mai toţi din Caria, se socoti învingătorfilozoful.Trecut-au ani de când filozoful izbuti să-şicâştige puterea la Maiandrios, dar nici una dinpromisiunile lui nu fură respectate. Văzândaceasta, carienii, puţini cîţi au mai rămas, s-aurăsculat împotriva sciţilor gărzii filozofale şi au71


Gheorghe Andrei Neaguucis pe aceştia şi pe conducătorul lor.Apoi, bucuroşi de ispravă, au plecat parteîn Cipru, parte în Libia şi lăudându-se cu faptelelor au apucat funcţii din ce în ce mai mari, distrugândprin nepricepere seminţe întregi din cauzadeselor războaie.De unde se vede că vorba fără meşteşugfolosită strică atât celor învăţaţi cu meşteşugul ei,cât şi politesului care-a crescut în farmecul acestuia.De aceea e bine să credem în cei ce fac şinu în cei ce discută.– Aşa că eu nu numai că n-am să mă lungesccu vorba, dar vă rog oferiţi-mi prilejul să trecla fapte. Drept care, ei fluierau cu putere, tropăindasurzitor, iar câţiva s-apropiară de mine să măgonească. Şi-atunci m-am dumirit; erau hopliţii.În mână aveau rombosuri de cauciuc.72


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IIIIzgonit din Domdaniel, mai mult fugar decâtînvingător, am ajuns acasă.Dar nu puteam s-adorm. Oare greşisempână-ntr-atât încît nu mai aveam nici un crez?După amiază m-am întâlnit cu unul din eleviimei, care, văzându-mă supărat, mi-a spus următoareapoveste:„Poveste”Se spune că nişte credincioşi din Sais, nemaicrezîndîn zeităţile lor şi lăsându-se amăgiţide preoţii lui Pitho, au plecat în număr mare cutrăsurici proprietate personală spre Delfi. Ajunşiîn Creta şi trecând pe la templele de acolo, mulţidin ei s-aleseră cu slujbe frumoase şi rămaseră.Trecând o parte prin Termis, Sunion, Atena,Megara şi Eleusis, doar un singur credinciosajunse rupt ca vai de el la porţile intrării lui Pitho.Iar altă parte, trecând prin Olimpia, Corint şi răspândindu-secare mai de care prin Sparta şi Mesenia,se aranjă în funcţii cu venituri strigătoare.Aşa că, stând Saiteanul în faţa porţii lui Pitho, segândea răbdător, prin câte trecuse şi câte, şi câtde fericit va fi Zeus aflând că el, el a fost singurulcare-a crezut în chemarea divină. Şi nu mare-i fubucuria, când se văzu chemat înlăuntrul templului.Acolo, după ce povesti prin câte trecuse, îispuseră că a venit degeaba. Că Zeus are destuicredincioşi care să-l slujească şi că era mai binedacă făcea şi el ca ceilalţi...73


***Gheorghe Andrei NeaguDe unde se vede că însăşi crezul universal,împins spre fanatism, dăunează şi că e bine săfaci ceea ce fac cei din jurul tău.Dar nu se ştie dacă eu voi trage vreo pildăsau nu.Vom vedea…74


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IV– Am să mă duc la heleia să văd dacă estelegal ceea ce faci dumneata. Esop trăieşte încăşi ar putea juca el rolul acesta fără să mai plătiţiscenarişti şi actori. El nu are nevoie nici să-i rupeţişira spinării ca să fie cocoşat, aşa cum vreţisă-i faceţi actorului ăstuia nenorocit şi blestematde soarta tagmei. Nu admit policraţia voastră, sugătoride sânge, ai Euterpei. Blestemaţilor, Esoptrăieşte încă! Din teoricornul furat de clica voastră,v-aţi ridicat studioul. Am să mă duc şi la primproxenosulcetăţii Sardesului, să spun...Okeanos să vă-nghită...***Când m-am trezit, eram vânăt tot şi plin decolb. De unde se vede că am fost mângâiat binede hopliţii studioului, veniţi în goană. Şi se maivede că n-am învăţat nimic din povestirea elevuluimeu.***M-am dus la hetairele Symachos gramateusşi mă ruşinez.O, Axie, vai ţie!75


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VL-am găsit pe Esop aşteptându-mă... M-aîntrebat pentru ce mă frământ atâta. I-am răspunsrăcnindu-i aproape-n obraz: „Pentru tine!”Şi-atunci el îmi zise:Trăia odată demult, un vrăjitor vestit, Şiajungând la adânci bătrâneţe, îi păru rău că sestingea aşa, fără urmaş.Dar cum avea sufletul hain şi nu vroia săfacă rele, se nimeri prin locurile acelea un războinicviteaz care-l bătu şi-l închise într-un butoi grosde stejar, încât amarnic se mai tânguia vrăjitorulcă tocmai acum la bătrâneţe se nimeri să păţeascăo astfel de ruşine. Şi cum stătea butoiulprintre bălării înalte şi ascunse vederii, cei caretreceau pe acolo începură să-nconjoare locul deunde gemetele de-ndurare se auzeau tânguitoare.Şi-a trecut multă vreme, dar vrăjitorul numuri tocmai din cauză că a fost închis. Iar voiniculdin tinereţe, după ce făcu şi multe fapte de vitejie,ajuns la adânci bătrâneţe şi în toiag, trecea întrobună zi prin locul de unde abia se mai auzeaglasul tânguitor al vrăjitorului, care spunea camaşa:– Dă-mi drumul, trecătorule, să ies să-midau sufletul morţii, dă-mi, oricine ai fi tu şi te voirăsplăti!Şi auzind cum se tânguie vrăjitorul, bătrânulîşi sumese mânecile şi desfăcu cercurile butoiului.Şi-odată ieşi din el făptura deşirată şi albăcare se mistuia văzând cu ochii, prefăcându-senmiasme ameţitoare, încât bătrânul căzu fără76


Trei nuvele cenzuratesuflare acolo-ntre bălării, pe locul vitejiilor tinereţii.Acestea-mi zise Esop şi eu înfuriat îi răcnii:– Şi ce-ai vrut să-mi spui cu povestea astaidioată?La care el râse misterios şi-mi zise: „Oricevrei!”Apoi, după ce-mi închise uşa, ieşi. M-am liniştitşi am găsit câteva sensuri poveştii: să fie„pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”,sau poate: „cel ce ucide cât trăieşte mai ucideodată şi la moartea sa”, sau să fie: „după faptă şirăsplată”.Şi tulburat de-atâtea sensuri am gândit căprimul ar putea fi cel adevărat.77


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VIAzi am văzut în agora un desen plin de tâlc.Într-o căruţă şedea un elefant ce-şi întindeatrompa mult în faţa căruţei pînă sub botul unui iepuraşînhămat la căruţă, vezi doamne, chipurilesă-l stimuleze la tras. Şi toată nostimada aceastami-a adus aminte de Esop. Intr-adevăr nu-l maivăzusem de multă vreme. Era cam prin vremeacoacerii grânelor. Fusese până la urmă utilizat debogatul palmis lidian Cresus, în funcţii mai multmistice pe lângă templul al cărui mânie o stârnise.Îşi mai revenise după toate întâmplările şiducea zice-se o viaţă de slujbaş de stat pe lângăexegeţii pithieni, având campanie şi o ceată dehosioi cu hetairele lor cu tot.Apoi cică ar fi râvnit un loc în athanatul Lidiei,drept care ar fi căzut în dizgraţia lui Cresus.De fapt ştirile se încurcau. Mai ajunsese o ştirela noi, cum că Tales ar fi spus unor aezi că a statde vorbă cu hatorele, care i-au spus o serie detaine, printre care şi cea referitoare la schimbareaclimei oraşelor Eladei. Mă mir că Circe nu l-apreschimbat, pentru că începuse să susţină teoriaurmătoare: dacă linia polului nord este o linieimaginară, atunci atenienii să şi-o imagineze căar trece prin oraşul lor şi nu li se vor mai umplede viermi măruntaiele porcilor sacrificaţi pe-altarulVenerei.Dar să-i lăsăm pe cei ce răspândesc astfelde zvonuri şi să vă spun ce-am de gând să văpovestesc mai departe.Şi nu ştiu dacă a mai rămas ceva de povestit.Clar e un singur lucru: Esop crede că a fost78


Trei nuvele cenzuratemultă vreme iepurele fără morcov. Cum de nu amsesizat ? Lui Esop îi trebuia un morcov.Cum de nu, am să mă interesez. Mi-am şinotat. Un morcov pentru Esop.***N-am reuşit să-i găsesc un morcov, şiatuncii-am spus chestia cu desenul, adăugînd:– Esoape, oare îţi trebuie cu adevărat unmorcov?La care el a zâmbit şi mi-a spus:– Dacă vrei, vino mâine la Tales să stăm devorbă. Vei avea ce învăţa, Axie.Şi-am hotărât să mă duc.79


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VIIAstăzi am prânzit la Tales conform hotărâriimele.Era şi Esop acolo. Erau cu toţii în marevervă. Cred că am fi putut bea un lechitoi de miedde puterea ursului sau Molan, cum îi mai spune,dar nu s-a băut. Şi asta numai din pricina luiTales. Era destul de trist şi asta numai pentru că,fără voia lui, se trezise învinuit peste poate de politesulînfuriat, care-i arunca în spinare înfiinţareabirocratismului.Ce se întâmplase?Arhontele Spartei îi dădu spre rezolvare oproblemă dificilă. Avea de adunat pe mai mulţi anitoate veniturile cetăţii de polites. I se dădu pentruaceasta situaţiile fiecărui polites pe un papirus, edrept, cam lung. Atunci Tales care consideră cătreaba aceasta nu prea-i de rangul lui, angajă doigramateuşi, unul să adune coloana de jos în susşi celălalt de sus în jos.Şi dacă văzu că sumele lor diferă şi că nuse putea ajunge la o înţelegere cu ei, pentru căfiecare susţinea sus şi tare, că metoda lui estemai corectă, angajă un alt grup, compus din treigramateuşi. Unul aduna de la jumătatea şirului înjos, iar al doilea de la jumătatea şirului în sus şicel de-al treilea, originar din Media, aduna răspunsulcelor doi şi împărţindu-l la doi afla număruladevărat. Ca şi cum lucrurile nu puteau să seoprească aici, Tales văzând că angajaţii lui camtrăgeau chiulul, angajă un somatemporos pe postde normator, apoi un poletes pe post de contabil,iar un efor fu angajat cu probleme de casierie şi80


Trei nuvele cenzuratejuridice. Atunci Esop îi spuse:– O, Tales, nu trebuie să fii îngândurat, nueşti nici singurul şi nici ultimul care face ca tine.La care eu, evident surprins, l-am întrebat:– Cum, Esoape? Şi tu?La care el zise:– Gata. Mi-ajunge cît am fost oaspete laPitho şi nu te mai sfătuiesc să-ţi faci sălaşul acolovreodată.– Esoape, tu n-ar trebui să dezertezi aşauşor, i-am zis şi nu mi-a răspuns. A plecat întorcându-şicapul să nu-i văd lacrimile. Atunci amînţeles că rămăsesem singur. Nu încă, nu. Doarvă aveam pe voi.***A doua zi m-am întâlnit cu Esop şi i-am zis:– Esoape, mi-ai spus că ai să mă lămureştiîn chestia cu morcovul la Tales, dar nu m-ai lămuritcu nimic.– O, Axie! N-ai înţeles pentru că nu eranimic de înţeles. Mă asculţi? Nu exista şi nici nuexistă vreun morcov. Totul e sforăraie şi restuldupă totul, dacă mai poate fi un rest, reprezintălozinci. Înţelegi, Axie? Nu există morcovi. Deaceea n-am râs de desenul tău. Şi vezi, ai grijă.Mai încet... Fereşte-te!81


Gheorghe Andrei NeaguCÂNTUL VIIIÎn care se arată că voi sfîrşi lucrarea, nu maiînainte de a vă mai povesti câte ceva.De altfel, nu mă dumirisem încă ce vrea săzică Esop cu povestea lui. Un lucru rămâne deadus la urechea noastră, cititorule.Pe înserat, după ce-mi văzusem elevii, uncar emailat şi negru se opri pe caldarâmul dinfaţa casei mele. Din el coborâră doi hopliţi fărăuniformă şi mă invitară să fac „o plimbare” împreună.Am să vă povestesc mai încolo ce-a urmat.82


Trei nuvele cenzuratePOVESTEA SUBALTERNULUIŞI A ŞEFULUIUn subaltern auzi despre un anumit şef căe fioros foarte, drept pentru care ezita să se angajezeîn subordinea lui.Dar neavând ce face de frica foamei ce-arfi fost nevoit s-o îndure, se duse în faţa acestuiaşi-şi propuse serviciile. Şeful îi răcni câteva poruncide început, încât subalternul mai mai să sembolnăveascăde spaimă. Apoi, împins de nevoicât şi de gura nevestei tremurând, se duse şi adoua zi, şi se angajă.Şi după ce mai trecu şi a treia zi, subalternuluinu-i mai fu frică.***Pilda ar putea fi: De unde se vede că nici undrac nu-i chiar aşa de negru, sau: şi cele maigroaznice lucruri, atacate cu îndrăzneală, arputea fi accesibile...***Urmarea poveştii ar putea fi cam aşa:Subalternul, văzând că şeful nu-i chiar aşaînfricoşător cum părea altora (ceea ce se întâmplămai rar, dacă nu chiar imposibil), începu să-şineglijeze îndatoririle de serviciu. Atrăgându-i-seatenţia în repetate rânduri, îşi permise să le neglijezeîn continuare... La urma unei discuţii maiputernice, avute cu şeful în persoană, subalternulîşi permise (mai rar, aproape imposibil) să-i83


Gheorghe Andrei Neaguatragă atenţia şefului asupra unor greşeli, pecare culmea, el, subalternul le văzuse-nemaiauzite!- la cine credeţi? - la... şef! Ca urmare i sedesfăcu contractul de muncă.Pilda ar fi doar una singură: Întinde-te doarcât te ţine plapuma!84


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL IXÎn care se arată cum că am şi eu ceva despus, înainte de-o finalitate probabilă, după cumurmează:– Hei, tu, cititorule ! Pentru ce mă condamni?Ţi se pare ceva nelalocul lui? Te cred, darfără tine sunt tot aşa de neputincios precum eştitu fără mine. Am căutat să mă apropii de tine, săţidau măruntaiele mele spirituale, să citeşti slovagândurilor mele şi să te scol din lâncezeala minţii.Tu dormeai liniştit... De ce înjuri? Dacă nustrigam eu, striga altul din tine, dar l-ai fi înăbuşit,aşa cum faci şi cum ai făcut de fiecare dată. Şimă întreb, cui foloseşte?Ce să-ţi spun în apărarea vorbelor mele devorbele tale uscate şi grele. Ti-aş spune o poveste,dar mă gândesc; oare nu-i de-ajuns?!Ţi-am spus atâtea poveşti încât ai să te întrebişi pe bună dreptate, poveşti şi poveşti, daromul ăsta nu este în stare să ne spună nici unadevăr! Dar tu o vei spune fără să priveşti înjuru-ţi. De-aceea, te-ndemn: „PRIVEŞTE”.„Viaţa ta şi a mea este plină de poveşti. Singuraproblemă pentru tine ar rămâne să alegi.Alege deci „povestea poveştilor”. “Nu-ţi fie teamă!Iau asupra mea riscul căutărilor tale, dar numaicaută, caută odată şi-o dată, ce naiba!”***Închei această parte fără nicio poveste.Esop trăieşte şi va trăi. Faptul că Esop a existat85


Gheorghe Andrei Neaguaievea, numai acest fapt mă-ndeamnă să tendemn:Caută povestea poveştilor.Aş vrea multe să-ţi spun, iubite cititor, daram să mă opresc aici.A! ba nu! Mai am o poveste, dar asta-i altăcântare. Cu ea vreau să-nchei. Deci,URMEAZĂ-MĂ!86


Trei nuvele cenzurateCÂNTUL XUşa celulei scârţie îndelung. Negru şi cocoşat,având un chiton strălucitor, până peste genunchi,prins cu o uriaşă agrafă de aur masiv,intră Esop.Încercai atunci să mă ridic, dar fără folos.Lanţurile de la mâini îmi răsunară pe osuldezgolit de carne, ca sunetul crengilor uscate, şigemând de durere am căzut pe lespedea pătatăde sângele meu închegat în băltoace.Un şobolan leneş de-atâta grăsime îşi târîcoada slinoasă prin gaura din colţul celulei ...– O, Axie! îmi zise Esop. Erau aceleaşi cuvintecu care venea în zilele mele de glorie.Doară ţi-am spus! Nu uita! Tu eşti un simplu gramateus.Pentru ce tulburi apele? Pentru ce?...Şi uşa grea a celulei scârţâi. Ştiam că n-amsă-l mai văd. Voiam să-i spun ceva, un fel deadio, şi-am vrut să-i şoptesc: „ADIO!” Dar o mânăputernică mă zgâlţâi de umărul amorţit şi paşigrei îmi răsunară prin creier. Am deschis ochii. Încelulă nu intrase nimeni altcineva decât hermotibieniide la „biroul de publicare a adevărurilor”.Am înţeles că îmi venise sfârşitul. I-am rugat sămai aştepte şi m-au aşteptat lăsându-mă să-mitermin lucrarea.***„Esop n-a fost la mine. Acum o ştiu sigur.Poate eu însumi am fost un Esop. Poate, nu suntsigur, dar ştiu că fiecare din noi suntem Esop-ulzilelor noastre ...”87


***Gheorghe Andrei Neagu„Esop n-a fost la mine. Şi eu - Axie -, gramateusul,plec târât în curte să mor. Mă cheamăpoporul cu pietre. E dreptul lor. Păcat de Esop-uldin ei. Era dreptul lor. Întotdeauna poporul aredreptate..88


Trei nuvele cenzuratePSEUDOEPILOGDacă n-am avut prolog, atunci ţin morţiş săam un epilog, cu toată economia de cuvinte, cumsă vă spun, ...Şi vreau să zic că acest din urmă capitoll-am scris tot cu „Axie”, ca pe un eventual - final-.Fie, ca să fiu dezis şi să mai dau şi autografepe deasupra ...89


90Gheorghe Andrei Neagu


Trei nuvele cenzurateNOILE LEGENDE ALEOLIMPULUI– ZEII -(după Alexandru Mitru)91


Gheorghe Andrei NeaguPseudodicţionarGeea - EconomieUranus - PlanulCronos - TimpulOkeanos - Comerţ exterior (Comex)Tartar - DizgraţieRhea - Economie planificatăZeus - Realizarea planului economic de stat(Rapes)Hestio - FoculDemetra - Ministrul agriculturiiHades - şeful DizgraţieiHelios - fiul titanului Hyperion departamentulenergiei)Athena - Zeiţa înţelepciuniiHefaistos - Ministrul industriei greleAres - Zeul prostiei şi al războiului (ministrulafacerilor externe fără post)Hermes - Preşedintele cooperaţiei meşteşugăreşti,ministrul P.T.T.R.Eris - DiscordiaNemesis - zeiţa răzbunăriiApate - amăgitorulKer - NimicireaTatanos - MoarteaCerber - Şeful poliţieiApollo - ministrul cultelorArtemis - ministrul silviculturiiSelene - şef district lunarEos - AuroraLeto - şeful cenzurii Temis - ordinea publică,siguranţa statuluiTemis - ordinea publică, siguranţa statului92


Trei nuvele cenzurateDionisos - şef departament vinalcoolHebe - şef spital geriatrieCharitele - trei graţiiHorele - trei anotimpuriAfrodita - şefa departamentului Iubiri, căsnicii,interese93


Gheorghe Andrei NeaguGeeaSe spune că în trecut lumea n-a fost aşacum ni se înfăţişează astăzi. Peste tot era haosşi nu un haos oarecare, ci unul cumplit şi nebănuitminţilor noastre. Haos economic. Şi din acesthaos s-ar fi întruchipat aşa, deodată zeiţa Economiei,Geea. Apoi, cum se spune în istorii, cicătot din Haos, din una din variante lui, haosul social,s-ar fi născut cel dintâi bărbat: Planul. Şi Planulera măreţ, frumos ca nimeni altul, mai ales căel era primul din haos născut. Apoi se spune căzeiţa Geea s-ar fi îndrăgostit de întâiul bărbat,Planul. Şi au trăit iubindu-se multă vreme. Planulîi aşternea zeiţei în cale proiecte care mai decare mai strălucitoare. O dezmierda cu cifre carede care mai promiţătoare şi-i spunea întruna căva fi mereu a lui, cât o să fie lumea lume. Iar ease împodobea pentru el cu tot felul de amănunte,care mai de care mai dezvăluitoare, în aşa felîncât să-şi uşureze mult viaţa ei, dar şi a lui pepământ.La vremea sorocită Economia i-a dăruit soţuluişase feciori şi şase fete, pe care i-a numit titani.Primul născut a fost Okeanos, comerţulexterior, acela care prin menirea sa trebuie săstăpânească întreg pământul… Celui din urnăcopil i-au dat numele Cronos (timpul). S-au născutmai apoi ciclopii: trei fraţi cu câte un singurochi. Toţi erau meşteri buni şi învăţaţi să facă înateliere special amenajate maşini, strunguri,energii nemărginite.După ciclopi s-au născut şi centimanii careaveau pornite din trup câte o sută de braţe lungi94


Trei nuvele cenzurateşi puternice, gata să ajute pe buna lor mumă.Zeul Plan avea darul de-a putea citi în viitor. Aşaaflase el că într-o zi, fiii lui aveau să-i iasă de subcontrol.Din pricina asta, Planul a început să nu-şimai iubească soaţa la fel cum o iubea la-nceput.Dar neştiind cum să iasă din impas, se frământasă-şi afle pacea şi să înlăture degrabă primejdiacare îl pândea.Planul îşi aruncă copiii în temniţăŞi-atunci, într-o seară, chemându-şi copiii înjurul lui, i-a azvârlit în prea întunecoasele celuleale Dizgraţiei. Nouă zile şi nouă nopţi, zice legenda,ar fi trebuit ca să ajungi acolo. Şi-aveazeul la închisoare porţi grele, împrejmuite cu treiziduri puternice de aramă şi un râu cumplit, defoc şi smoală. Doar el, Planul avea cheia acestuiloc. Liniştindu-se îi zâmbea din nou soţiei, înconjurând-ocu dragostea-i zeiască.De câte ori zeiţa-i mai dăruia un copil, zeulîl închidea în locul acela. Atunci ea îşi puse îngând să i se împotrivească, dar asta numai dupăce şi-a rugat bărbatul de nenumărate ori, cu lacrimiîn ochi, să-i elibereze copiii din preceptelecumplitei Dizgraţii.– Fii bun, zeule, îl implora ea. Dă-le drumuldin chingile rigide. Lasă-i să zboare cât mai sus.Să se întreacă pe ei înşişi. Îţi stau chezaşă că nuţivor răpi puterea, dacă vei fi mai maleabil...Însă zeul Plan era crud şi neînduplecat.Ţinea la cifrele lui. Şi nu voia cu nici un preţ săiasă cineva din ele.– Vezi-ţi de rosturile tale! Nu este de datoriata să-mi judeci cifrele şi legile!Şi zeiţa n-a mai spus nimic în faţa vocii tu-95


Gheorghe Andrei Neagunătoare pe care o avea zeul atunci când se înfuria.În inima ei întristată a încolţit un gând. Din resursenumai de ea ştiute a scos o nouă cifră. Apătruns cu această cifră având puteri magicepână în temniţa dizgraţiei. A deschis porţile temniţeişi s-a strecurat până la fiii ei, zicându-le:Care din voi e în stare să-l înfrunte pe tatălvostru, zeul Plan? Ştiţi că nu poate fi ucis, darpoate fi învins cu cifra asta sclipitoare. Cine sencumetăsă fie stăpân în locul lui?Timpul primeşte lupta cu PlanulToţi tăceau înspăimântaţi. N-avea curaj niciunulsă-şi lovească tatăl. Şi-apoi zeul era puternicatunci când îl priveai din faţă, dar nici dinspate titanii nu îndrăzneau să-l privească. Toţi autăcut în afară de Timp. Era îndrăzneţ şi îşi uratatăl pentru faptul c-a fost închis degeaba. S-aapropiat de mama lui şi i-a spus:– Sunt gata, mamă, să-ndeplinesc porunca!Fraţii mei or să-mi cunoască astăzi puterea, iarţie, mamă, o să-ţi arăt că nimic nu-i mai puternicpe lumea asta ca Timpul!Luînd în braţele sale cifra cu strălucirea eiorbitoare, s-a furişat pe porţi afară. Apoi s-a ascunsîntr-un loc de unde putea să vadă fără săfie văzut. A stat acolo toată noaptea, aşteptândclipa potrivită când să poată înlocui cu cifra sa,sumedenia de cifre din care era conceput zeulPlan. Ştia că lupta nu va fi uşoară, ci plină de primejdii,iar dacă nu o să izbândească, atunci toatepedepsele tatălui vor cădea îngrozitoare asuprafraţilor şi a mamei sale, dar şi asupra lui însuşi.De aceea era hotărât să izbândească. Iar cânds-a ivit din înalturi zeul Plan, Timpul a izbit cu puterecifra din mâna dreaptă în trupul înţesat de96


Trei nuvele cenzuratecifre al tatălui său. Un zgomot infernal a scuturatbolţile cerului. Titanii simţeau din întunecata Dizgraţiecum zeul Plan se zvârcolea din tot trupul,făcând loc fără voie cifrei cu care-l lovise Timpul.Zeiţa Geea, mama Timpului, simţi pe loc căîi sosise ceasul să nască din nou. Şi o născu peTitanida, economia planificată. Şi toţi o dezmierdaude la început spunându-i Epi. Şi Epi s-a născutsă-i fie soaţă titanului Timp, care se-ntorceaînvingător din lupta cu zeul Plan. Bătrânul Planîşi blestema fiul, chinuindu-se:– Timpule, îţi doresc aceeaşi soartă pe careo am eu astăzi. Te blestem, fiu nevrednic ce eşti,şi blestemul meu se va-mplini!Dar Timpul nu auzea nimic. Cu scurgeri rapidese apropia de porţile Dizgraţiei, eliberânduşifraţii, cărora le zise:– Eu v-am scăpat, acum eu vă sunt stăpân!– Îţi mulţumim, zise Comerţul exterior, alintatComex, dar nu se cade ca tu să fii stăpânulnostru. Eşti doar fratele mai mic, adăugă Comex,sperând ca el să fie stăpânul, ca frate mai marece se afla. Timpul l-a înfruntat:– În lupta cea grea cu zeul Plan nimeni nus-a încumetat să fie în locul meu. Vorba ceea: Laplăcinte înainte, la război înapoi! Vorbe care separe că de atunci circulă prin lume, din generaţieîn generaţie.Auzind, Comex n-a mai avut ce spune şităcu cu toată puterea lui de titan.Aşa a luat Timpul puterea şi mulţumit căn-avea de cine să se teamă, s-a hotărât s-o ia desoţie pe titanida Epi.Dar zeiţa Nopţii şi a Negării, sora zeuluiPlan, cunoscută sub numele de Nix, văzând cumfiul îşi doborâse tatăl, se hotărî să se răzbune.Şi-n vreme ce Timpul şedea la nuntă, ea, zeiţa97


Nix, născu din trupu-i odrasle înfricoşătoare: Eris- discordia cea cruntă, Nemesis - aspra răzbunare,Apate - puterea amăgirii şi înşelării, Ker -nimicirea, Tanatos - zeul morţii.– Aş vrea să te văz ,Timpule, strigase cuglas tare Nix, cum îţi va fi domnia dobândită mişeleşte!Am să te văd, titane, am să te văd! ...RapesGheorghe Andrei NeaguNunta odată făcută, zeul Timp se gândi săşipregătească o domnie lungă şi fericită. Dar fiiceleNopţii nu-i dădeau pace. Gânduri ascunse-lfăceau să se frământe. Ştia că tatăl său nu se înşelaniciodată atunci când făcea prevestiri. Şi el,adică zeul Plan, prevestise că va veni o zi cândcopiii lui născuţi de Epi se vor scula şi îl vor răsturnadin slavă. Planul refuzase să-i spună careanume va fi din copiii pe care urma să-i aibă.Atunci, la fel ca tatăl său, zeul se hotărîsă-şi înlăture odraslele ce urmau a se naşte, darnu în temniţă, de unde se mai putea scăpa, aşacum scăpase el însuşi, ci să-i înghită.Sărmana Epi a fost silită să-şi aducă perând pruncii şi să-i dea hulpavului tată. Timpul,ca o fiară turbată, îi înghiţea pe loc, în trupul luifără margini... Astfel înghiţi zeul Timp cinci fii.Simţind zeiţa Epi că din nou este pe cale sănască cel de-al şaselea copil, s-a dus la Mamasa, Economia, spunându-i:– Ajută-mă tu, mamă, să-mi scap odraslelede soţ! Vreau să-mi păstrez măcar un vlăstar defoamea cruntă a Timpului.Buna zeiţă, făcându-i-se milă de Epi, căreia-icurgeau lacrimi pe obraji, cugetă adânc şi-idădu o idee preţioasă:– Nu mai plânge! Şi pentru ca ideea să fie98


Trei nuvele cenzurateşi mai preţioasă, a adăugat: Într-un loc în care tevoi îndrepta eu însămi, ai să poţi naşte fără grijipe fiul tău.Şi în aceeaşi noapte, Epi a fugit într-unsediu special amenajat şi întărit, călăuzită fiindde buna Economie sau Geea. Epi născu un fecior;acesta era cel de-al şaselea şi cel din urmăpe care-l mai avu. Apoi, sfătuită de Gheea, luă opiatră, o înfăşură în scutece şi i-o duse hulpavuluitată.– Iată, ţi-am adus precum ai poruncit şi ultimulvlăstar pe care l-am născut azi-noapte.Îi întinse presupusul prunc şi lăcrimă dinbelşug, astfel ca titanul Timp să nu se prindă devicleşug şi într-adevăr acesta crezu. Iată şi pietroiulînfăşurat în scutece şi-l înghiţi cu totul, bucurându-secă a scăpat de primejdie. Dar nubănui că în curând avea să se îndeplineascăblestemul tatălui.În timpul acesta, copilul creştea, jucându-sefără griji, hrănit cu vitamine. Făcea gălăgie multă,se rostogolea pe scări, speriind slujitorii care îi făceautoate voile, ştiind cine este şi cine-i sunt părinţii.Ba câteodată erau nevoiţi să cânte tot felulde melodii pentru ca Timpul să nu poată auzigeamurile sparte, uşile trântite şi urletele micuţuluititan.Şi nu trecu anul când Rapes, căci aşa îl numisemama sa Epi, era gata să-şi răstoarne tatălpentru a-i lua din mâini puterea.Înfrîngerea titanilorSe povesteşte că în vremea cât Rapes eraîncă nubil, un grup de porumbiţe roiau pe ţărmurileComexului şi aduceau în poşete o hrană specialăde la Shop, dulce şi minunată, numită99


Gheorghe Andrei Neaguambrozie. Iar un vultur se-ndrepta fâlfâind dinaripi spre unul din baruri, unde pe sub mână sedădea şi o altă băutură, la fel de minunată. Hranaşi băutura erau aduse micuţului Rapes, încâtacesta crescuse rapid, căpătând totodată puterinebănuite. Iar drept răsplată, când a ajuns stăpân,Rapes a hărăzit porumbiţelor să fie patroaneleiubirii şi să tragă oricând la sediul Afroditeipentru a fi ocrotite de vicisitudinile vieţii. Iar pevultur l-a luat pe lângă sine, să-i fie tovarăş înanumite momente ale vieţii sale,Epi i-a spus fiului care-i era misiunea şiRapes, deosebit de isteţ şi-a dat seama că nu-şiputea realiza planul decât cu ajutorul fraţilor săi,care erau în trupul nesfârşit al Timpului, Atunci,cugetând adânc, a fost informat cum că ar aveao verişoară numită Metis, care l-ar putea ajuta.Şi s-a hotărât s-o coopteze şi pe dânsa la realizareaproiectului său.Metis pregăteşte o băuturăfermecatăRapes era un tânăr plin de farmec, avea ovorbă ademenitoare şi un chip atrăgător. Şi cumnu-i era greu datorită educaţiei ce o primise, s-aprefăcut îndrăgostit de Metis, jurându-i s-o ia desoţie, dacă ea se va învoi să-i dea ajutor în luptacontra zeului Timp. Metis crezând în vorbele lui,i-a promis ajutor. A preparat o băutură numai deea cunoscută şi a sfătuit-o pe Epi să i-o dea cruduluiei soţ în loc de nectar. Şi Epi, nespus de bucuroasăc-o să-şi vadă copiii, a luat aceastăbăutură şi a pornit repede spre casă. Timpul i-astrigat să-i aducă o cupă mare de nectar. Şi eai-a turnat băutura lui Metis. Timpul, nebănuindnimic, a sorbit-o până la fund. Dar cum a ajuns100


Trei nuvele cenzuratebăutura în pântecele lui, a simţit că-i vine rău.Gura i s-a căscat larg şi din gâtlej au început să-iiasă toţi copiii. Era de necrezut cât de mari crescuserăaceştia în pântecele nesăţios al tatălui.Erau adevăraţii titani.Ciclopii şi Centimanii sunteliberaţiŞi s-au strâns toţi fraţii şi toate surorile înjurul lui Rapes şi al titanidei Epi, în ce Timpul s-aretras, oprindu-se într-un adăpost din betonarmat să chibzuiască.Rapes, recunoscut de toţi ca salvator, vorbiastfel fraţilor săi:– Dragii mei, a venit timpul să ne luăm putereaîn mâini. Trebuie să fim uniţi în toate pentrua izbândi şi să atragem în lupta noastră şi alteforţe clar - văzătoare, pentru ca izbânda să fie departea noastră.Metis şi-a adus aminte că există nişte uriaşiîn negrele plaiuri ale Dizgraţiei, numiţi ciclopi şicentimani. Aceştia erau zăvorâţi de zeul Plan şitrebuiau să fie eliberaţi de Timp, odată cu titanii.Dar Timpul îi zăvorâse la loc şi pusese unmonstru să-i păzească, pe Siguranţă sau Poliţie,cum i se mai spunea. Rapes însuşi s-a luptat dinrăsputeri să ucidă monstrul, adică pe Poliţie şi cuajutorul fraţilor săi eliberă din închisoare centimaniişi ciclopii. Şi unii şi alţii au jurat credinţă titanilorlui Rapes. Ba au făcut şi daruri deosebiteacestuia. Dar despre acestea voi vorbi mai tîrziu.Acum vă pot spune că lui Rapes i-au făurit fulgereelectrice, tunete de explozii şi trăsnete deprovenienţă tehnică menite să-i fie de folos.101


Gheorghe Andrei NeaguCiclopii, Centimanii şi titanii luiRapes se urcă în OlimpSfătuindu-se între ei, ciclopii, centimanii şititanii lui Rapes au hotărât să aleagă un loc potrivitpentru lupta contra Timpului. Au cercetat îndeaproapetot pământul şi au găsit că este binesă-şi organizeze tabăra de luptă într-un palat pecare l-am numit Olimp.Era în centrul unei mai vechi bucăţi de pământşi se putea dirija totul de-acolo, în oricepunct al teritoriului.Rapes a cerut să i se facă un nou palat, cumult mai funcţional decât tot ce fusese vreodatăpe-acea parte de pământ. Apoi, fiii Timpului auvestit lumii întregi că ei sunt noii stăpâni şi că titaniicredincioşi Timpului vor fi pedepsiţi ca niştenelegiuiţi ce erau, deţinând puterea pe nedrept.Şi toţi care se vor alătura noilor stăpâni vor primirăsplata ce li se cuvine. Iar cei ce-i vor sprijini peduşmani vor fi trimişi în fundul întunecos al Dizgraţiei.Zece ani de război crâncenRăzboiul a-nceput, cu o deosebită furie...Zgomotele produse în luptă întreceau orice închipuire.Palatul se cutremura până-n adâncurile lui.În faţa noilor zei stătea însuşi Rapes, mâniat laculme. El năvălea peste titani cu fulgere şi tuneteasurzitoare. Din armele lor ţâşneau şuvoaie fierbinţişi tot felul de lucruri nimicitoare. Titanii seprăbuşeau sub focul necontenit, iar ochii le erauorbiţi de luminile fantastice. Centimanii aruncaucâte o sută de lovituri odată, ciclopii ajutând şi eicu răngi, cu ciocane de aramă, şi zdreliră tot în102


Trei nuvele cenzuratecalea lor. Două cincinale se spune că ar fi ţinutcumplita bătălie. Şi titanii au fost izgoniţi în temniţeleîntunecoase ale Dizgraţiei. Apoi, după ceau fost întemniţaţi, s-au pus de strajă trei fraţicentimani, ca să nu mai poată ieşi în veci la lumină.Şi astfel Rapes şi-ai lui deveniră stăpâni.Zeii din OlimpRapes trona asemenea unui desăvârşitconducător. Plin de mândrie privea cerul albastru,pământul roditor, mările şi fluviile. Totul eraacum al lui. El, domnea acum, fiindu-i îndeplinităorice poruncă.Rapes, Poseidon şi Hadesîşi împart lumea– Să vină fraţii mei cei mari, a sunat primalui poruncă. Să vină Hades şi Poseidon.Aceştia se înfăţişară în grabă.– Voi amândoi v-aţi născut ca şi mine, m-aţiajutat în lupta cea mare şi de aceea vreau să împartcu voi lumea. Dacă vreunul din supuşii noştrivor încerca să se răscoale, să-i pedepsiţi fărăcruţare.– Şi ce ne dai? întrebară deodată fraţii.– Lumea o-mpărţim în trei. Partea de deasupra,partea de dedesubt şi partea cu apeledin mări şi oceane. Eu îmi iau partea de deasupra,iar voi trageţi la sorţi. Se spune că Hades atrebuit să ia partea de dedesubt a pământului, cuîntinsele teritorii ale Dizgraţiei, iar Poseidon,apele din mări şi oceane, cu toate ţinuturile luiComex. Cei trei şi-au împărţit lumea, dar totRapes a rămas cel mai puternic.103


Gheorghe Andrei NeaguFiicele Timpului capătădemnităţi la palatTrebuie să vă mai spun că Timpul avea câtevafiice pe care nu le înghiţise, fiind parte femininăşi deci fără putere de fii.După această faptă, adică împărţirea lumii,Rapes dădu poruncă să i se înfăţişeze înainte-icopilele Timpului şi ale titanidei Epi. Copilele erauuna mai frumoasă ca alta. Au venit smerite înaintealui Rapes, care impresionat de frumuseţealor, le-a dăruit demnităţi şi ranguri cuvenite, canişte rude ce erau, şi după cum era datina dinstrămoşi, fiindcă, drept să vă spun, Rapes a încercatsă-şi aducă aminte de datină, crezând căasta o să-i facă bine...Astfel, i-a încredinţat Hestiei focul de oricefel, transformările energiilor în energie calorică,asta însemnând progres continuu, neavând cumsă se stin gă vreodată; Hestia era un fel de ministrual energiilor.Pe Demetra a făcut-o ministrul agriculturii,cu livezi bogate, holde mănoase, grădini nemaiîntâlnite.Lui Hera i-a dăruit cinstea şi onoarea de a-ifi soţie credincioasă, numind-o totodată şi în sfatulţării ca şefa problemelor legate de familie, căsătoriişi naşteri.Hera s-a-nvoit şi Rapes a poruncit să sefacă nunta. V-aţi dat seama că promisiunea făcutălui Metis a rămas pentru el doar o simplăvorbă. Aşadar Olimpul se pregătea de nuntă. Înacest timp, Rapes se gândea, privind spre înălţimi,că sunt puţini numai şase faţă de doisprezece,câţi fuseseră în conducerea trecută atitanilor şi de aceea se hotărî să completeze posturilevacante chiar şi cu cei daţi uitării, ba mai104


Trei nuvele cenzuratemult să numească în funcţii şi dregătorii şi zeişoriimai mici.Trebuie să ştiţi că în scurt timp Hera, soaţasa, i-a dăruit câţiva feciori, despre care vă voivorbi în curând.Trei feciori ai lui RapesRapes ceru să vină înaintea sa trei feciori.Doi erau legitimi, iar unul natural (căci orice zeuîşi permite să aibă feciori cu cine pofteşte, fărăsă dea socoteală în faţa nimănui). Unul din fiii legitimiera tare urât, dar foarte priceput în meşteşuguri.Pe deasupra mai era şi şchiop. Uniivorbesc că devenise şchiop dintr-o ceartă pecare o avuseseră Rapes şi Hera, cum căaceasta, văzându-l la naştere aşa de urât, l-ar fiaruncat la canal, iar alţii cum că Rapes l-ar fiaruncat de pe treptele palatului, betegindu-l.Acum, spre a-şi răscumpăra greşeala comisăfaţă de fiu, îl numi ministrul industriei grele.Al doilea fiu legitim se numea Ares. Era frumos,chipeş, voinic şi nestatornic, cum fusese Rapeîn tinereţe. Acesta însă avea ceva groaznic în caracter:îi plăcea să vadă sângele curgând, un sadicnesăţios ce mai, semănând cu bunicul său Timpul.De aceea, Rapes l-a numit ministrul afacerilor externefără portofoliu şi comandant al oştilor.Abia numit în funcţie, Ares s-a repezitchiuind să ia comanda unor trupe ce pe pregăteaude luptă. Şi Rapes, uitându-se după el segândea că nici unul din feciorii legitimi nu-i plăcea,hotărând în final să mai aibă şi alte odraslecu alte femei. Dintr-o astfel de femeie s-a născutun copil născocitor nevoie mare şi bun de gură,de negoţ, pe care l-a numit Hermes şi a devenitministrul poştelor şi telecomunicaţiilor.105


Gheorghe Andrei NeaguZeiţa cu ochii de azurVă amintiţi cum Rapes îi promisese lui Metiscă o va lua de soţie, dar când a văzut-o pe Heracea credincioasă, a luat-o pe aceasta. Dar cumcredinţa şi cinstea nu le consideră nici un bărbatcele mai mari calităţi ale unei femei, Rapes lăsăpe Hera şi o luă de soţie pe Metis. Aşadar pânăla urmă, s-a ţinut de cuvânt. Venind vremea sănască Metis, Rapes îşi călcă pe inimă şi se dusela bunicul său, zeul Plan, pentru a-l întreba asupraviitorului. Acesta, mare prezicător, scormonindprintre cifrele trupului său îmbătrânit, îispuse că va fi detronat de cel de-al doilea fiu alsău cu Metis. Întorcându-se acasă, Rapes a înghiţit-ope Metis, nemailăsînd-o să nască. Apois-a reîntors la prima soţie Hera, care-i rămăsesela fel de credincioasă. Hera i-a mai dăruit doi fii.De la o vreme, marele Rapes simţea cum odurere cumplită îl cuprindea creştetul divin. Dedurere, l-a chemat pe ministrul industriei grele,poruncindu-i să-i facă un aparat cu care să seuite în propriul creier, pentru a scoate, fără a-l vătăma,tot ce era rău în el.Se zice că aparatul inventat de ministrul industrieigrele s-a numit bisturiu. Ferăstrăul şi secureaar fi urmat după bisturiu şi cu ele, ministrulindustriei grele i-ar fi despicat ţeasta şi i-ar ficusut-o la loc, nelăsându-i urme cu catgutul.Unii susţin că tot atunci ar fi apărut şi cleştele,cu care ministrul ar fi apucat un copil dinţeasta lui Rapes l-ar fi tras afară, căci copilul ţopăiade zor în creier. Micuţul era de fapt o fată,pe care a chemat-o Pallas-Athena şi era de-o frumuseţefără margini, dar şi deşteaptă foc, încâtla soare te puteai uita, dar la dânsa ba, cum sespune tot de mult.106


Trei nuvele cenzurateAtunci Rapes a hotărât ca ea, Pallas-Athenasă fie zeiţa înţelepciunii, mai ales că izvorâsedin creierul său. O opri alături de dânsulspre a-i fi de folos ori de câte ori trebuia să gândească,cu sfaturi potrivite şi sprijin fără seamăn.Pruncii zeiţei LetoDupă cum v-am mai spus, marele Rapesavea în el mari energii şi nu se putea mulţumi cuo singură femeie. Căutând în dreapta şi-n stângaa ajuns s-o îndrăgească pe Leto, zeiţa nopţii.Hera aflând că a fost iar înşelată, a cerut sprijinulfamiliei. Pe atunci încă nu erau tribunale pentrudivorţuri şi nici pensii alimentare. Astea, sespune, au apărut mai tîrziu, când aproape toţi zeiiîşi luaseră obiceiul de a-şi înşela soţiile. Şi soţiileînşelate s-ar fi unit într-o organizaţie specialăcare a hotărât ca cei care vor mai greşi să plăteascăpensie alimentară pentru urmaşii lor nelegitimi.Dar toate astea au rămas până la urmăvalabile pentru muritorii de rând şi nu pentru zei,pentru că nici până azi nu se cunosc divorţuriîntre divinităţi sau zei care să plătească pensiealimentară... Singura recompensă pentru fiii dinflori era obţinerea unei dregătorii însemnate.Hera a alergat la mama Economia spre a-icere sprijinul, aşa după cum v-am spus. Iaraceasta, femeie fiind, s-a şi unit cu noră-sa înluptă împotriva amantei lui Rapes torturând-o.Hera şi Economia au creat împreună o opinieaşa de defavorabilă, că biata Leto nu era primităîn nicio casă de naşteri. Aşa că Leto anăscut într-un grajd părăsit, aşa încât, atuncicând cele două zeiţe răzbunătoare au trecut pelângă dânsa, n-au băgat-o în seamă, ştiindu-l părăsitde mai demult.107


Leto dădu naştere unui fecior pe-ascuns şiimplorând pe cei care deţineau ambrozia şi băuturafermecată, îl hrăni pe prunc care nu era altuldecât Apollo, zeul luminii. Apollo era de-o frumuseţefără seamăn şi Rapes, văzându-l l-a numitministrul cultelor.Aceeaşi Leto a mai dat naştere unei fete pecare a botezat-o Artemis, care va deveni mai tîrziu,ministrul silviculturii, dotată cu toate armelede distrugere ale dihăniilor din păduri. Dar Rapesa dat dispoziţie lui Artemis să nu mai distrugă dihăniile,deşi acestea se hrăneau de multe ori cufiinţe umane, ci să le omoare numai pe aceleacare se dovedeau neputincioase. Această ideei-o suflase la urechea lui Rapes Comex, cel carese ocupa de comerţul exterior. Comex susţineacă un comerţ cu blănurile dihăniilor peste hotarear aduce mult aur ţării lor, iar Rapes avea nevoiede aur, plătindu-şi cu el slujbaşii pentru a-i fi credincioşi.Această stare de lucruri n-a putut dura multşi au dispărut în timp din dihăniile denumite monumenteale naturii. În Olimp domneau acum unsprezecezei mari.Fiica zeului PlanGheorghe Andrei NeaguCînd Timpul îl lovise pe tatăl său, zeul Plan,cu cifra aceea strălucitoare, în trupul bătrânuluizeu s-au produs nişte transformări profunde. Câtevacifre din lanţul vieţii zeului s-au desprins şiau căzut în ţărână. Din ele s-au născut giganţii.Una din cifre a căzut însă în apa mării şi din eas-a născut cea mai frumoasă zeiţă, Afrodita.Toate zeiţele au împodobit-o cu flori, văluri şi fireaurite, recunoscând-o ca fiind cea mai frumoasădintre ele. Părul Afroditei fu strâns într-o pieptă-108


Trei nuvele cenzuratenătură numită corimb. Pătrunzând în palat, toţizeii au amuţit fermecaţi de frumuseţea ei. Toţi odoreau ca soaţă, dar până la urmă hotărâră pentruea un soţ la care nu se-aştepta nimeni, Adomis.Rapes îi dărui cinstea de a fi zeiţa dragosteişi a caselor de toleranţă, fiind jinduită atât de zei,cât şi de muritori. Rapes avea acum în suită doisprezecezei. Dar nu s-a mulţumit numai cu aceştiaşi de aceea a chemat şi alţii, oferindu-leposturi, după cum urmează:Helios - şeful departamentului luminii solare;Selene - şeful districtului lunar;Eos - frumoasa aurorăLeto - mama lui Apollo şi a lui Afrodita - şefacompartimentului cenzurii şi al tăcerii;Temis - şefa ordinii publice şi a siguranţeistatului;Dionisos - şeful departamentului vin-alcool;Hebe - şefa laboratorului „geriatrie”;Horele - trei anotimpuri;Charitele - trei graţii,Cu care Rapes îşi întregi suita dorită.Zeii îşi consolidează putereaÎn vremea asta, Economia suferea pestemăsură. Fiii ei, titanii, îşi petreceau viaţa închişidin cauza raportărilor mincinoase făcute la presiunealui Rapes, în temniţele negrei Dizgraţii.Văzînd ea că nici Rapes nu era cu nimic mai bundecât zeul Timp sau Plan, soţul ei, îşi luă inimandinţi şi hotărî în sfârşit să se răzbune. Aşa că,făcu ea ce făcu şi-o înşelă pe zeiţa Temis, însărcinatăcu paza şi siguranţa statului şi obţinu graţiereatitanilor închişi. Apoi îl blestemă pe Rapes109


să nu poată învinge decât cu ajutorul unui muritorde rând cunoscut de popor, sub numele de Heracles.Cu ajutorul lui şi al celorlalţi zei îi înfrânsepe titani până la unul, falimentându-i. Dar Economiaceru sprijin unor forţe din afară. Astfel apăruun uriaş cu forţă cu mult mai mare decât a tuturorzeilor la un loc, numit Tifon. Şi era acesta înarmatpână-n dinţi iar Rapes avea numai fulgere-nmână şi trăsnetul în pumni. Cum Tifon lucra maimult pentru sine decât pentru interesele vreuneinaţiuni, îi permise lui Hermes, cu şiretenia lui deosebită,îl momi cu mult aur şi cu valută scoasădin visteria lui Comex. Pentru că, drept să văspun, de frica uriaşului se refugiase toată suitade zei undeva departe de otare, fiind în stare sădea toată visteria ţării ca să-şi recapete drepturile.Aşa că bătrânul Comex îşi desfăcu baierelepungii punând tot aurul şi toată valuta la dispoziţialui Hermes. Tifon fu cumpărat şi pe când îşinumăra atent banii, făcându-şi bilanţul, Rapes îllovi pe furiş cu fulgerele sale cele mai tari, doborându-l.Apoi luându-şi valuta înapoi, a rechematsuita la el şi, muştruluind-o pentru fuga laşă, s-au reîntors în palat. Ajuns din nou la putere, a începutsă-şi îndrepte privirile oblăduitoare şi spremulţimea de rând. Şi a făcut şedinţă mare, încare mulţimea de jos şi-a trimis reprezentanţiipentru a-şi spune păsurile. Pentru că, deşi promiseserăcă se vor îngriji de soarta celor mulţi,plebeii, zeii cam neglijaseră aceasta şi pe pământbântuia tot felul de nelegiuiri.PrometeuGheorghe Andrei NeaguŞi, la şedinţa aceea, printre delegaţi se aflaşi unul zis Prometeu. Acesta nu era altul decâtfiul unui titan căzut pe pământ în lupta pentru pu-110


Trei nuvele cenzuratetere. Încă de mic, acest Prometeu se dovediseisteţ. Se înscrisese mai tîrziu în diferite organizaţiiînfiinţate de zei pentru popor şi nu atât din convingere,cât mai ales din teamă de a nu fi prigonitca alţii în situaţia lui. În aceste organizaţii se discutauşi lucruri ce nu erau dezvăluite minţii muritorilorde rând. Iar Prometeu punea întrebări înfiecare şedinţă, mai ales despre alcătuirea lucrurilorîn univers şi despre ordinea lor dinainte alcătuită.Dar nu căpăta de la nimeni răspunsuricare să-l mulţumească. Nici chiar de la tatăl său,care era cu adevărat îngrozit de câte pătimise înviaţa ce-o avusese în Dizgraţie.Prometeu, fiul titanului Iopet,modelează omulCînd a ajuns om în toată firea, Prometeu îşiurmă mai departe căutările ce-l frământau în vremeacând era copil. În cadrul organizaţiei se remarcaseca un bun orator şi un gânditor foartebine intenţionat. Pentru aceste calităţi fu înaintatîn diferite funcţii, până când ajunse în fruntea delegaţieicare avea să participe la conferinţa zeilor.Aici a vorbit cu pasiune şi devotament, stârnindsimpatia zeilor, care l-au aplaudat apreciindu-i curajulşi sufletul ales, cu care-şi expunea principiile.Încurajat de succesele obţinute, la întoarcerea încadrul organizaţiei, Prometeu a insuflat oamenilor,cu ajutorul înţeleptei zeiţe Palas-Atena, înţelepciuneşi simţire aleasă. Şi-aşa omul a căpătat conştiinţă,ceea ce l-a supărat mult pe Rapes.Adunarea de la MeconaLăsînd să treacă o vreme, dar nu prea111


Gheorghe Andrei Neagumultă, într-o zi Rapes a convocat oamenii prin telegrameşi telexuri, date prin Hermes, într-un locnumit Mecona. Aici avea să le stabilească drepturileşi îndatoririle, pe care le aveau oamenii faţăde zeii din Olimp.Prometeu, aflând vestea printr-un telex, s-aîncruntat de la început. Se temea că zeii vorapăsa pe cei de jos cu prea multe îndatoriri şi levor lăsa prea puţine drepturi şi bucurii.Cum nu putea să calce poruncile şefilor săi,i-a chemat pe oameni şi le-a vorbit cinstit cum căzeii ar urmări lucruri nu prea curate. Dar i-a sfătuitsă meargă la Mecona, că va fi şi el acolo şi-i vaajuta.Şi la timpul hotărât, mulţimea a pornit în grupurispre Mecona.Ministrul poştelor sugerase lui Prometeu căn-ar strica dacă ar duce şi ei o atenţie lui Rapes.Şi se pare că aşa s-a născut obiceiul de a deschideuşa şefilor cu piciorul şi cu mâinile ocupatecu atenţii. Iar după unii se zice că aşa s-a născutcererea cu dop.Prometeu, ascultând de sfat, luă cu el untaur mare şi frumos. Şi-au mers ei cale lungă,care cu automobile, care cu trenul, până când auajuns la locul stabilit. Şi spun unii că se adunaseatâta mulţime, că nu aveai loc să arunci un ac,iar dacă l-ai fi aruncat, n-ar fi ajuns jos, atât dedeasă era mulţimea de oameni.Rapes rămâne păcălitNu după multă vreme s-au ivit zeii. Mulţimeaaclama în delir, strigând însufleţită: Rapes,Ra-pes, Raaa-pes!Şi Rapes s-a aşezat pe un jilţ, grăind astfel:– Oamenii trebuie să muncească conform112


Trei nuvele cenzurateplanului stabilit. Numai aşa buna mamă, Economia,poate să ne privească pe toţi cu ochi mărinimoşi.Trebuie să ne zidiţi tot felul de clădiri.Trebuie să faceţi tot felul de sacrificii. Să nu luaţiexemplul rău al înaintaşilor voştri. Va veni ovreme când veţi da seama de felul cum aţi ştiutsă vă chivernisiţi ţara urmaşilor voştri. Voi sunteţigeneraţia de la care aşteptăm cele mai mari sacrificii.Şi văzându-l pe Prometeu cu taurul înfruntea mulţimii, se supără de-atâta lipsă de tactşi pentru ca să-l facă de râs în faţa mulţimii, arătându-icât de prost este, îi zise:– Taurul adus aici va fi înjunghiat de Prometeu!Carnea va fi tăiată, în bucăţi şi aşezată îndouă grămezi. Pe una am s-o aleg eu pentru zei,iar pe cealaltă am s-o las mulţimii. Căci Rapesgândea în sinea sa că Prometeu va fi lacom şi vaaşeza bucăţile bune într-o grămadă mare pentrumulţimea pe care zicea c-o iubeşte atât de mult.În timpul ăsta, Prometeu gândea că Rapesdin lăcomie şi pentru a-l face de râs în faţa mulţimiiva lua grămada cea mare. Şi astfel gândeafiecare, în defavoarea adversarului. Prometeu înjunghietaurul aşezând într-o grămadă micănumai carnea curată, iar în grămada mare pielea,oasele, măruntaiele etc.Rapes a ales într-adevăr grămada mare. Şicând a văzut păcăleala, mistuindu-şi în barbăfuria, zise:– Vă las vouă bucăţile cele mai bune ca sămă slujiţi cu credinţă! Pielea şi oasele am să leiau eu şi am să le dau lui Hefaistos, ministrul industriei,să facă din ele lucruri bune şi folositoare.Şi astfel îşi spală marele Rapes ruşinea în faţamulţimii care privea mută de uimire. Se zice căde-atunci au început să se facă din intestine cârnaţi,din zgârciuri şi oase piftiile, iar cu cleiul din113


Gheorghe Andrei Neaguoase, din coarne, din piele, încălţăminte, precumşi alte lucruri folositoare omului.Prometeu aduce oamenilor foculTrecând la analiza muncii, marele Rapes avăzut că nu stăteau prea bine cu realizarea planuluieconomic de stat (RAPES). Şi i-a mustratamarnic pe oameni. Atunci Prometeu, pentru aveni în ajutorul celor mulţi, a motivat că n-auputut îndeplini planul pe motiv că nu au avutfocul. Şi a cerut zeilor să le dea oamenilor focul.Ori, cum zeii trecuseră-n Olimp la mari economiiîn materie de energie, focul fiind una din cele maiimportante sectoare ale energiei, au refuzat săfacă risipă dându-l oamenilor. Şi le-au cerut caprin mijloace proprii, prin autoutilare, să facă totulpentru a duce la îndeplinire voinţa lui Rapes.Adăugând că ajunge cât foc consumă ministrulsău Hefaistos şi că altă risipă nu mai permite.Rapes, nemulţumit că planul nu fusese respectatla adevărata lui valoare, s-a retras cu fruntea încruntată.Prometeu, pândind un moment de neatenţieal zeului Hefaistos, a furat dintr-un furnal cu focveşnic viu o scânteie şi a dus-o oamenilor. Ce bucurie,oamenii aprindeau focuri peste tot, făcândîntr-adevăr risipă.Ministrul telecomunicaţiilor, Hermes, a văzutfapta lui Prometeu şi, pentru ca să nu zboare dinfotoliu, s-a şi prezentat la marele Rapes, spunându-iîn taină:– Stăpâne, focul din Olimp a fost răpit dePrometeu şi dăruit celor de jos.– Cum?! Focul meu a fost furat? a răcnitRapes. Palatul se cutremură din încheietori. Prometeusă fie tras la răspundere pentru fapta lui114


Trei nuvele cenzuratenecugetată! Rapes a convocat titanii la o şedinţăde lucru. Se spune că de atunci a apărut turnătoriasubalternului către şef...Prometeu este înlănţuitŞi pentru a nu se mai repeta asemeneagesturi necugetate, care ar putea duce la risipireainutilă a unor averi, Rapes hotărî să ia măsurirestrictive.Mai întâi făuri o cutie plină cu tot felul deprobleme menite să ocupe timpul liber al oamenilor,pentru a le lua gândul de la diverse nesăbuinţe.Cutia o trimise printr-o femeie numităPandora.Apoi, chemând la el pe Hefaistos şi pe alţizei, a hotărât în cadrul unei adunări restrânse, cepedeapsă i se cuvenea cutezătorului Prometeu.A hotărât astfel ca tot ce năzuise Prometeu pentruoameni şi pentru sine să se prefacă în stâncă.Prometeu să fie înlănţuit şi pironit de Furie şi Violenţă,cu lanţuri grele, de stânca insucceselorsale. A mai poruncit ca din înalt să se prăvalemereu asupra lui o pasăre care să-i ciuguleascăficatul ori de câte ori va mai năzui la ceva. Şi cumnăzuinţele lui Prometeu izvorau veşnic, vulturulîi ciugulea mereu din ficat.Văzînd chinurile lui Prometeu, unii oameni,mai curajoşi, au născocit un şiretlic. Îi aduceauîntr-o pungă mare ficat proaspăt mereu, aprovizionându-lîn aşa fel încât ori de câte ori veneavulturul, acesta avea ce să ciugulească, ficatul luiPrometeu rămânând astfel neatins. De-atunci sespune că se lasă oamenii „ciuguliţi” de cei maimari pentru ca să obţină ceea ce vor. Fapt lesnede dovedit, când cei care cu bună credinţă îşiamintesc că au făcut aşa ceva, ar veni în faţa zei-115


Gheorghe Andrei Neagulor şi s-ar mărturisi, ceea ce nu-i de crezut în totalitate...Şi se mai spune în legendă că Prometeu,aşa cum stătea înlănţuit de stâncanăzuinţelor sale, văzând ce făcea pasărea răpitoareşi ghicindu-i viitorul, i-ar fi spus zeului:– Tot astfel de păsări te vor face şi pe tinesă pieri. Le-ai făcut prea hulpave şi prea flămândeca să mai existe ceva pe lumea asta caresă le sature. Te vor părăsi pentru primul venitcare le va da mai mult.Rapes nu luă încă în seamă cele spuse dePrometeu şi rămase mai departe mulţumit în culmeagloriei pe muntele Olimp.Rapes întreprinde o călătoriepe PământFaptul că Prometeu îl păcălise şi-i preziseseceea ce v-am înfăţişat, nu-l putea lăsa totuşi indiferentpe Rapes. Ajungându-i la preţioaseleurechi şi nişte zvonuri nu prea bune despre oameni,zvonuri transmise de Hermes, Rapes sehotărî să întreprindă o scurtă călătorie de lucrupe Pământ. Trecând peste munţi şi văi întinse,ajunse într-o piaţă cu magazine mari. A luat rândulla o coadă imensă la carne şi a văzut că măcelarulvindea numai măruntaie, iar carnea nicinu apărea măcar pe tejghea. Şi-a mai văzut căoasele din care se făceau de obicei nasturi, eraude asemenea vândute, cu uşoare urme de carnepentru supă. Şi s-a supărat foarte tare văzândhoţia măcelarului. A cerut cheile de la măcelar şideschizând magazinele a văzut carnea care eradosită. Se spune că drept pedeapsă, măcelarulacela a fost prefăcut în lup şi de-atunci aceastăfiară, ascunsă în păduri, este hăituită de oameni...116


Trei nuvele cenzurateÎn FrigiaDe acolo, marele Rapes a pornit mai departeîn straie de bătrân, în Frigia. Şi ajungând elîntr-o regiune bogată, văzu cum oamenii se uitaula el nepăsători, lăsându-l să bată colbul drumului,fără să-i dea măcar o cană cu apă. Iar cânda ajuns la sediul regiunii şi-a vrut să intre-nlăuntru,paznici bine înarmaţi nu l-au lăsat. Din curteacu spaţii verzi şi flori minunate, răzbăteau pânăla dânsul aburii unui ospăţ îmbelşugat. Zgomotede pahare ciocnite, clinchet de sticle cu vinurialese s-auzeau până-n drum. Supărat, zeul amers mai departe. La marginea oraşului acela adat peste un lăcaş sărăcăcios din curtea căruianu veneau zgomote de chefuri. Când a intrat pepoartă, cu grijă, în curte se vedea o bătrână mulgîndo capră, îmbătrânită şi ea. Se înserase.Atunci zeul i-a cerut bătrânei găzduirea şi ea l-aprimit. Venind şi bătrânul de pe lotul de folosinţădin spatele casei, s-au aşezat la masă.Şi-au ospătat bătrânii pe zeu cu tot ceaveau mai bun, fără să ştie că cel ospătat dedânşii era marele zeu Rapes. Apoi l-au îmbiat săse culce, învelindu-l cu ţolul cel mai de preţ.Dimineaţa când s-a sculat, bătrânii roboteaude mult pe-afară, pregătind un foc din puţinul pecare-l aveau, ceva de mâncare. Iar zeul Rapespentru a le arăta cine este l-a chemat pe Hermesla ordin. Apoi, dând şi câteva telefoane, au pusla dispoziţia bătrânilor, cât ai clipi din ochi, maşinipline cu material de construcţii să-şi facă o casămare, alimente să se hrănească îndestulător şimulte altele.Bătrînii se minunau de-atâta dărnicie, darcând au fost să le primească au îndrăznit să-l înfruntepe zeu, spunându-i că lor nu le trebuie atâ-117


tea, pentru că sunt bătrâni. Bătrânii i-au mai spuscă-n tinereţe au avut şi pământuri şi vilă, dar căastea nu i-au ajutat cu nimic, căci înaintea lui auvenit şi alţi zei şi le-au luat totul. Atunci erau tinerişi aveau ce să facă cu aceste bunuri, dar acum... Şi-atunci Rapes i-a urcat pe bătrâni într-o maşină,alături de dânsul. Şi cum nu aveau copiile-au dat o pensie de stat şi i-au numit mai mariiunui azil de bătrâni, dintr-un ţinut mai apropiat depalatul zeilor, decât ţinutul unde erau bătrânii şipe care zeii aveau să-l pedepsească.Legenda mai spune că Rapes, luând înmâinile sale fulgerele şi trăsnetele, l-a chemat sădea socoteală pe mai-marele ţinutului slujitorii lui.Şi-au încercat aceştia să umble cu tot felul de falsuri,dar n-au putut să-şi arate nevinovăţia.Şi-atunci a poruncit Rapes să fie azvârliţi în temniţeleDizgraţiei. Apoi, nespus de mâniat s-a înapoiatla palat.PotopulGheorghe Andrei NeaguFoarte supărat pe oamenii văzuţi în timpulcălătoriei, Rapes convocă pe dată zeii. Aceştiase adunară tremurând. Numai Hermes cunoşteacâte ceva din ordinea de azi a şedinţei. Iar cândse adunară cu toţii, Rapes se dezlănţui.– Ascultaţi bine, olimpieni!... A venit vremeaca să pedepsim seminţia lui Prometeu.– Cum? Ce tot spune? întrebau zeii. Vreasă distrugă oamenii?– Băgaţi de seamă, a tunat Rapes. Am scăpatde titani, am învins pe toţi cei care ne-au statîmpotrivă, dar fiii lui Prometeu sunt mai primejdioşi.Am văzut cu ochii mei cât de nelegiuiţi sunt.I-am pedepsit în nenumărate rânduri, dar acumîi voi pedepsi crunt.118


Trei nuvele cenzurate– Cum? În ce fel? întrebau zeii.– Îi voi linişti. Voi face din ei nişte fiinţe neajutorate,ca şi cum n-ar mai fi.– Vrei să-i distrugi?– O să vedeţi! încheie Rapes tunând. Fruntea-ncruntatălăsa să se-ntrevadă că vor veni zilegrele pentru muritori.– Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-itu cu fulgerul! Să ardă-n flăcări pământul!s-a repezit Ares, zeul războiului.– Am cugetat şi eu la asta, a grăit Rapescătre Ares.– Mă-ntreb, spuse Atena, cine o să ne maiaducă jertfe? Cine o să ne ridice temple? Cine osă le umple cu ofrande? O să mai existăm noicare fără ei?! Că doar lor le datorăm faima şi putereanoastră. Şi chiar existenţa noastră-n Olimpde ei depinde. Cui îi va mai păsa de faptul căsunt zei în Olimp?! Şi în fond, pentru cine şi princine suntem noi zei? Oare nu prin ei şi pentru ei?Astfel a grăit înţeleapta Atena, luându-şilocul printre zei.Rapes cugetă la cele spuse de Atena şi încheieşedinţa astfel:– N-o să-i distrug! Zeiţa înţelepciunii ne-amai trezit la realitate. Pedeapsa mea va fi la felde aspră. Am să v-o spun la vremea potrivită.Dezlănţuirea potopuluiŞi mulţumit de întorsătura lucrărilor, Rapesse aşeză în jilţul său, împărţind sarcini fiecăruizeu:– Tu, Hermes, dă un telex şefului Dizgraţieişi vesteşte că în curând vor sosi cete de mulţumiţicătre dânsul. Ceilalţi miniştri vor scoate totfelul de legi care de care mai chinuitoare, mai în-119


Gheorghe Andrei Neagucâlcite. Fiecare să ducă la completarea a celpuţin trei formulare.Tu, Ares, acum e rândul tău să arăţi ce poţi.Pleacă fără zăbavă şi închide-o pe Afrodita. Fărăea, se închid lupanarele iar oamenii nu vor maiputea judeca cu dragoste şi milă unul faţă dealtul. În îndeplinirea misiunii tale să te ajuteApate, Memesis şi Ker. Porniţi asupra acesteilumi şi înecaţi-o în formulare, adăugă mareleRapes, tunând înfricoşător.Ploi nesfârşite de legi, care mai de care maibine ticluite să facă greutăţi oamenilor, curgeaupe pământ. Şi pentru că-n rândul plebeilor sădomnească prostia, lui Apollo-i veni ideea să reducănumărul locurilor la şcolile care se ocupaucu dezvoltarea minţii şi cu pregătirea sufletului.Pe filozofi îi făcu pustnici, pe filologi îi desfiinţăaproape cu totul, lăsându-le doar a zecea partedin locuri şi nu se mulţumi până nu ciunti şi dintehnocraţii vremilor politehniste. Aceştia se adăpaserădin plin la izvoarele înţelepciunii, iar fiii lorputeau să se-adape la izvoarele cereşti: Oxford,Sorbona şi altele, în vreme ce plebeii de rând nutrebuiau să ştie prea multe, pentru că ar fi devenitpericuloşi cu siguranţă.Şi ploile cu formulare continuau: formularepentru dare de pământ la plebei, formulare pentruluarea pământurilor la alţii, formulare pentruacordare de loturi, apoi formulare pentru restrângerealoturilor; formulare pentru inventarierea număruluide mere pe fiecare cracă, pentru numărulciorchinilor de struguri pe butuc, formulare pentrurealizarea estimărilor ouălor, pentru starea tehnicăa ouatului, formulare pentru numărul, gogonelelorcuprinse pe un harac, precizând câte vorfi verzi şi câte vor fi roşii. Apoi mai existau formularepentru numărul de analfabeţi ce trebuiau ri-120


Trei nuvele cenzuratedicaţi în funcţii de răspundere pentru o bucată devreme, formulare pentru găsirea de posturi saumunci pentru analfabeţii buni cândva şi izgoniţiacuma, formulare pentru impozite, pentru creşteride preţuri, pentru creşteri de venituri, formularepentru înregistrarea naşterilor, pentru înregistrareamorţilor, cartele pentru bunuri şi pentru pâine,formulare pentru obţinere de formulare, formularepentru anulare de formulare etc. Toate cădeaupe pământ sufocând oamenii. Holdele seprăpădeau în schimb de neglijenţă. În locul grânelorse întocmeau mereu formulare, lipsa pâiniise justifica prin formulare. În ministere în loc dedate exacte circulau date fictive, trecute frumos,ca să iasă cheile, în formulare. Şi culmea era căpentru aceste formulare trebuiau daţi mulţi bani...Potopul înceteazăPrometeu, tatăl omenirii, avea el însuşi unfecior care era rege la Ftia, în Tesalia, numit Deucalion,căsătorit cu Pira, fiica Pandorei. După cePrometeu a fost înlănţuit de Rapes, el era săptămânalvizitat de cei doi care-i aduceau ficatulpentru hrana vulturului. Se spune că Prometeumoştenise de la bunicul său, zeul Plan, un sistemde calcul cunoscut numai lor, care avea darul dea prezice viitorul. Deci, ducându-se Deucalion şicu Pira la Prometeu, aceasta le-a spus:– Luaţi seama, dragii mei. Rapes vreasă-nece tot pământul sub un potop de legi nemaivăzutşi să distrugă omenirea. Eu am să vă dauo metodă salvatoare, ştiută numai de mine. Sistemulinformaţional „S.T.” Numai de voi depindeacum salvarea omenirii. Şi întinzându-le o cartevoluminoasă-i lăsă să plece, mulţumindu-le politicospentru ficat. Aşa se face că, atunci când au121


început formularele să curgă, cei doi erau singuriimuritori care ştiau ceva despre ce-i aşteaptă.Temis intervineGheorghe Andrei NeaguLegenda spune că, din slavă, cei doi au fostzăriţi de Temis, împărţitoarea dreptăţii şi însărcinatăcu siguranţa statului şi a ordinei publice.Temis s-a apropiat de Rapes şi arătându-i tot pământulinvadat de un noian de formulare, a glăsuit:Mărite Rapes, dreptate ţi-ai făcut destulă!Falsurile acoperite de legi şi formulare s-au înmulţit.Din mii şi mii de bucurii ce le avea omulpe pământ, ai făcut totul pentru a-l pedepsi. Pentrucâţiva ciubucari ai hotărât să pedepseşti toatăomenirea? Ai pedepsit-o destul. Gândeşte-te căodată şi odată oamenii se vor lepăda de toate şide noi. Doi oameni au găsit o soluţie salvatoareşi pentru noi şi pentru oameni. Ascultă-i, rogu-te!– Cine sunt aceşti oameni?– Deucalion şi Pira. El este rege tesalian.Norocul le-a surâs şi iată-i venind cu o propunereonorabilă. Oamenii au suferit destul. Deci, în numeledreptăţii, te conjur să-i asculţi. Şi Rapes, ascultând-ope Temis, s-a îmblânzit. După nouă zileşi nouă nopţi, în cea de-a zecea zi s-a îndurat săoprească potopul şi să citească documentul propusde cei doi. Apoi, dându-şi seama de justeţeasoluţiilor propuse în Sistem, Rapes le-a aprobat.Ares a primit poruncă s-o elibereze peAtena, zeiţa înţelepciunii, cu scopul de a-i luminape oameni.Triton a luat microfonul staţiei de ştiri şi avestit lumii întregi că s-a aprobat sistemul „SRI”Mulţimea nu mai putea de bucurie. Cu toţii simţeauo uşurare nespusă.122


Trei nuvele cenzurateDeucalion şi Pira, în semn de mulţumire, auridicat un templu lui Temis. Şi sfătuiţi de aceastaau început să strângă toate formularele prin centrede achiziţii, dându-le la topitorie. Încetul cu încetul,omenirea se eliberase. Acum putea speracă o să vină şi zile mai bune.Acţiunile lui RapesTrecuse şi potopul de formulare … Mareasoluţie dată de sistemul “SRI” se dovedise a fidestul de bună. Zeii se hotărâră să mai înlesneascăviaţa oamenilor de rând, scurtându-leziua de muncă, dar nu cu prea mult. De fapt făgăduialafusese dată doar aşa ca să se spunădespre zei vorbe bune. S-arunce cu praf în ochiimuritorilor, pentru că de fapt se muncea mult maimult ca-nainte de potop… Dar despre toate acestease pare că Rapes nu avea cunoştinţă, pentrucă se înconjuraseră de un aparat funcţional multmai grijuliu cu urechile sale şi orice mesaj carear fi putut ajunge la urechile tatălui său acum numai ajungea. Cohortele lungi de păzitori eraumereu în alarmă. Cel mai mic gest era cenzuratcu grijă. Marele Rapes făcuse greşeala de a daprea multă independenţă zeilor locali. Orice cererefăcută Olimpului era retrimisă teritoriului împricinat,cu rugămintea tardivă de a se rezolva.Şi se rezolva aşa cum i se rezolva mielului cerereaîmpotriva atrocităţilor lupului. Toate acesteaRapes încă nu le cunoştea, ci se mulţumea să seurce din când în când în spatele vulturului său şisă facă deplasări ici-colo. Hermes era sfătuitortainic nedespărţit. Datorită priceperii sale i se dădusepe lângă portofoliul comunicaţiilor şi funcţiade îndrumător al cooperaţiilor meşteşugăreşti terestre.Într-un sfat tainic, Rapes îi spunea:123


Gheorghe Andrei Neagu– Acuma, toate-mi sunt pe plac. Aş vrea săsorb la nesfârşit ce e mai bun şi mai gustos: ambrozie,nectar divin, fructe de pe pământ şi vinulcel înmiresmat, dulce şi gros, pe care-l beau toţimuritorii cu nesaţ… Eu sunt stăpân şi fac cevreau.Şi Rapes porni să colinde din nou lumea …O flacără strălucitoareRapes s-a preschimbat în flacără şi s-a coborâtdin cer val-vârtej pe malurile unui fluviu.Fluviul se numea Asopas şi avea douăsprezecefiice pe care le chinuia groaznic. Le supunea latot felul de suplicii. Ba se spune că ar fi tras foloasede pe urma împerecherii lor cu diverşi indiviziatraşi de el însuşi în păcat. Şi Rapes s-ahotărât să-i dea o lecţie. A stat de vorbă pe largcu una din fiice, Egina, moralizând-o. Şi Egina l-aurmat pe Rapes pe drumul făgăduinţei şi al purificăriimorale până în Corint, la regele Sisif, undes-a ascuns. În ţara acestuia bântuia sărăcia şifoamea. Cînd prin diverşi mijlocitori Asopas aajuns în Corint, i-a oferit regelui atâţia bani, încâtacesta a putut începe reconstruirea ţării. Dreptmulţumire, Sisif i-a spus locul unde fusese ascunsăEgina. Între timp ea era foarte fericită şinici nu vroia să audă că tatăl ei a venit s-o ia dinnou acasă, pe calea desfrâului. Şi pentru ca s-oscape de urmărirea tatălui, Rapes a prefăcut-oîntr-o insulă fertilă, scăldată de apa mării, dăruindu-işi-un fiu care să aibă grijă de ea, numitEac. Înfuriat, Rapes a plecat pe ascuns şi prefăcutîn chip de satir, a povăţuit-o şi pe Antiopa, ceamai frumoasă fiică a marelui fluviu, s-o apuce pedrumul cel bun. Şi aceasta, pătrunsă până-nadâncul inimii de învăţămintele şi sfaturile pre-124


Trei nuvele cenzurateţioase ale marelui zeu, o porni după dânsul.După un timp, pentru a o apăra şi pe aceasta defuria tatălui, Rapes i-a dăruit doi fii gemeni, Zetosşi Anfin. Aceştia aveau să înfiinţeze mai tîrziu cetateaTeba. Celelalte fiice ale stricatului tată,luând exemplul surorilor, l-au părăsit care încotro,lăsându-l fără veniturile necesare cu care acestase obişnuise . Astfel a făcut marele Rapes dreptatepe pământ, aducând fericirea în sufletul celordouăsprezece copile şi pedepsindu-l pe netrebniculAsapos.Pornit pe noi fapte menite să aducă fericireape pământ, observă că o persoană era nedreptăţităde ministrul silviculturii, Artemis, care habarn-avea de asemenea domeniu şi nu ştia să corelezeactivitatea în ramură, neştiind să-şi apreciezesubalternii. Astfel se face că în anturajul eiera o persană care se ocupa cu cultura pădurilor,care nu era lăsată să-şi exercite atribuţiile, numitCalisto. Şi spun aezii că Rapes ar fi intervenitdând o lege de dezvoltare a pădurilor cu care Artemisnu putea fi de acord. Pentru că ea în afarăde vânătoare nu mai ştia nimic, iar ştiinţa organizăriivânătorilor o învăţase doar din dorinţa de ase aranja bine cu celelalte zeităţi. Şi câte nu sestrăduise să facă. Rechiziţionase temple şi castele,creştea urşi în cuşti şi fazani în voliere pecare le slobozea în bătaia săgeţilor zeilor. Dar oricâtear fi făcut n-a putut înşela vigilenţa mareluiRapes asupra viitorului pădurilor. Dovadă şi hotărârealuată de a nu se mai tăia ca în codru şide a se mări suprafaţa pădurilor. Ori lucrul acestanu-i convenea zeiţei Artemis. Şi-atunci ea ieşi dininactivitatea temporară şi-şi îndreptă arcul spreCalisto, crezând că odată cu moartea acesteia,puterea şi hotărârea lui Rapes avea să scadă.Când Rapes văzu de ce-i în stare Artemis, o pre-125


Gheorghe Andrei Neagufăcu pe Calisto în ursoaică. Dar săgeata tot i seînfipse în trup. Întristat marele Rapes, văzu cumdin trupul ei, înainte ca să se stingă şi ultima fărâmăde viaţă, se năştea un fiu. Rapes îl botezăArcaş. Acesta avea să fie rege în Arcadia, apoidupă moartea sa avea să se urce în ceruri, alcătuinddin voinţa lui Rapes, alături de mama sa,Ursa mică. Pentru că spun aezii, după ce a muritCalisto, Rapes a urcat-o în slava cerului şi a luminatbolta cu ceea ce numim noi astăzi UrsaMare. Şi pentru ca să nu fie prea singură, l-ar fiurcat şi pe Arcas, formând Ursa Mare.Io e preschimbată în junincăSe spune că marele Rapes, sătul de-atâtaacte de binefacere, se hotărî să încerce lumea şicu altfel de fapte. La îndemnul lui Hermes, se hotărîsă străbată pământul în lung şi-n lat şi să facăfapte rele. Aşa se face c-a ajuns în Argos, oraşînfloritor cu multe temple, închinate zeiţei Hera.Şi vrând să-ncerce credinţa castităţii preoteselor,Rapes se învârtea prin preajma unui templu,unde era preoteasă o femeie renumită prin calităţileşi virtuţile pe care le avea...Şi într-o zi, când preoteasa se duse la scăldat,ca să-şi purifice trupul, Rapes se ivi şi el pemal, privindu-i trupul gol. Iar ea mai mult prefăcându-secă nu-l vede, făcea totul ca să-l atragă.Apoi, ieşind goală-goluţă, aşa cum o făcuserăzeii, îşi înălţă braţele spre soare, lăsând să curgăapa şiroaie pe umeri, pe sâni şi pe alte părţi, cenu se cade să le enumerăm aici. Iar Rapes, nemaiputândrezista, ieşi la iveală. Ea îl aşteptă,zâmbind ademenitor, punându-şi cu multă încetinealărochia pe trup. Rapes, văzând că nu-şidădea silinţa să se ascundă sau să fugă, îşi des-126


Trei nuvele cenzuratefăcu braţele în faţa ei, în timp ce ea, fără să steaprea mult pe gânduri i se dărui. După ce se sculădintre tufe, aflând că o cheamă Io şi nu era aşade castă cum se spunea, fu dezamăgit.În vremea asta, soţia lui Rapes, zeiţa Hera,căutându-şi soţul de zor, trecu şi în Arcadia.Ajunsă pe malurile fluviului Inahos, începu săstrige aşa cum strigase peste tot:– Stăpâne Rapes..., dragul meu, unde eşti?Dându-i astfel de veste soţului că este căutat.Acesta, auzindu-i glasul şi temându-se că arputea fi găsit, o transformă pe Io în junincă, apoiluând-o de căpăstru se plimba cu aerul cel mainevinovat pe malul fluviului, în întâmpinarea soţiei.Unde ai găsit viţeluşa asta? l-a întrebat zeiţaşi, văzându-şi soţul încurcat în răspunsuri, a bănuitcam ce era ascuns în tot ce-i spunea el. Apoia insistat să-i dea ei viţeluşa să aibă grijă de ea.Iar Rapes, nedorind să-şi supere şi mai multsoţia, i-o dărui.Monstrul Argus o chinuieşte pe IoMulţumită de prada ce o căpătase atât deuşor, Hera a plecat de îndată, ducând viţeluşa delanţ. Apoi i-a încredinţat-o monstrului Argus săaibă grijă de ea. Argus avea o sumedenie de anteneşi circuite ce constituiau tot atâţia ochi electronide veghe. Atunci când se deconectau uniidin cauza funcţionării îndelungate, se conectaucircuite de rezervă, în aşa fel încât asigurau funcţionareacontinuă a întregului sistem. Monstrul aluat juninca de funie şi neavând necesităţi biologiceca orice vietate naturală, a-nceput s-o poartepeste munţi şi peste văi, fără să-i dea apă sauceva de păscut. O purta numai pe şosele asfaltate,pe autostrăzi, fără nici un firicel de iarbă cu127


Gheorghe Andrei Neagucare Io să-şi poată astâmpăra foamea. Iar eavărsa lacrimi amare, spunându-şi atât sieşi cât şilui Argus că este nevinovată. Dar Argus avea şiun detector de minciuni, care, de fiecare datăcând Io îşi susţinea nevinovăţia, indica neadevărulspuselor. Şi Argus o târa din nou pe şosele.Spun aezii că într-una din zile ar fi ajuns în ţarafluviului Inahos, ţara templelor zeiţei Hera şi-a luiIo. Bătrânul Inahos s-ar fi aflat împreună cu fiicelesale, toate preotese, la soare. Văzîndu-şi surorileşi tatăl, Io a-nceput să ragă cu jale. Înduioşată,familia s-a apropiat de biata viţeluşă, neînţelegândce vrea să spună. Doar Argus putea desluşidatorită unui traducător special că ea spunea:– Eu sunt surioara voastră, salvaţi-mă! Darsurorile nu înţelegeau şi se uitau la ea curioase.Atunci Io zgârie cu copita pe nisip numele ei. Şifetele au înţeles că-n faţa lor nu era o viţeluşă oarecare,ci chiar sora lor. Şi-au început să-i aducăierburi fragede şi apă-n căuşul palmelor. Numaică Argus, scoţând din circuitele sale tensiuni periculoase,scânteind şi fulgerând de jur împrejur,întrerupse afecţiunea familiei faţă de sora lor.Tatăl, înţelegând că a pierdut-o pentru totdeauna,se târa în faţa neînduplecatului monstru, implorându-ls-o elibereze. Dar Argus era neînduplecat.O trase de lanţ fără milă pe biata Io, în faţaprivirilor disperate ale familiei.Rapes hotărăşte distrugerea luiArgusArgus nu s-a lăsat înduplecat de rugăminţilebătrânului fluviu şi s-a îndepărtat într-un vârfmuntos, de unde aproape nici Rapes nu maiputea s-o zărească pe biata viţeluşă. Cu tot păcatulei, Rapes nu putea să uite clipele plăcute128


Trei nuvele cenzuratepetrecute pe malurile fluviului. Îşi mai aduceaaminte marele zeu şi de blestemul cumplit de părinte,cu care Inahos îşi întovărăşea speranţelela vederea suferinţelor fiicei sale. De aceea, mareleRapes îl chemă pe Hermes, dându-i poruncisă-l distrugă pe Argus. Vicleanul Hermes segândi câteva zile până când îi veni o idee salvatoare.Luă pe ascuns cifra cu care Timpul îşi doborâsetatăl şi punându-şi aripile, se deplasă înpreajma locurilor unde se afla Argus. Aici, luândînfăţişarea unui păstor, cântând din fluier,se-apropie de muntele unde monstrul chinuia viţeluşa.Văzându-l şi întrebându-l cine este, Hermesrăspunse că-i un păstor singuratic care-şiduce zilele îngrijind de nişte oi prin părţile acelea.Detectorul de minciuni îi arătă însă că păstorulnu-i spusese adevărul, aşa că Argus insistă cunoi întrebări. Dar orice l-ar fi întrebat, detectorulîl prevenea pe Argus asupra realităţii răspunsurilor.Agitat, Argus îi spuse în faţă:– Tu mă minţi, păstorule! M-ai minţit cu totce mi-ai spus până acum!– Indiferent că te-am minţit sau nu, tu n-aide ce să te temi de mine. Afară doar dacă te voisupune la nişte calcule ceva mai complicate, zisepăstorul. Şi cum detectorul de minciuni nu mai indicao minciună măcar, lui Argus îi veni să râdă:– De-i adevărat ce spui, înseamnă că eunu-s decât o grămadă de fier vechi, păstorule!– Ca să-mi demonstrezi că nu este aşa, n-aidecât să iei în calcul cifra aceasta, zise şiretulHermes, scoţând de sub suman cifra cu careCronos câştigase cândva bătălia. Cu lăcomieArgus înşfăcă în sistemul său complex de soluţiicifra magică. Circuitele toate începuseră să calculezerapid. Vibraţii logice se-mprăştiau în tottrupul. Şi nicio soluţie nu se ivea. Tensiunile creş-129


Gheorghe Andrei Neaguteau, fulgerând. Câţiva tranzistori de mare puterese încinseră brusc. Nişte circuite integrate plesniră.Furiile neputinţei puneau stăpânire pe fiecaremecanism. Şi brusc, cedară. O scânteielăuntrică, un trosnet şi flăcări mistuitoare izbucnirădintr-însul. Într-o clipă din Argus nu mai rămăseserădecât bucăţi diforme de fiare diverscolorate. Ochii lui, alcătuiţi din circuite, zăceau îniarbă. Iar Hermes, slobozind viţeluşa, porni spreOlimp.Io îşi recapătă înfăţişareade mai înainteNici nu zburase bine Hermes, că Hera s-aşi arătat pe muntele unde Argus fusese distrus.A privit cu jale nespusă ochii monstrului, apoiadunându-i în poală a pornit peste câmpii şi păduri,fără un scop anume. Apoi gândindu-se căfiii lui Prometeu, aşa isteţi cum erau, ar fi pututfolosi la ceva componentele care nu fuseseră pede-a-ntregul sfărmate, le-a presărat în drumul ei.Din componentele electronice, căzute pe pământ,oamenii au făurit ceea ce astăzi poartă numelede electronică. Iar din culorile ochilormonstrului zeiţa ar fi înzestrat coada păunului.Apoi, după ce-a săvârşit toate acestea, Hera aînceput să izgonească juninca pe drumuri întortocheate,numai să n-ajungă în ţara tatălui ei. Fugărităde tăuni, de strechii şi alte gângănii,juninca străbătu Asia, trecu oceanele înot, pânăîn ţara Egiptului. Şi cum alerga sfârşită pe ţărmulNilului, Rapes, înduioşat de nenumăratele-i suferinţe,coborî din Olimp şi-o preschimbă în femeie.Ostenită, ea se adăposti sub un pom, laumbră, dând naştere lui Epafos. Trecând peacoloOsiris, regele Egiptului, şi văzând-o atât de130


Trei nuvele cenzuratefrumoasă a luat-o de soţie. După stingerea lor dinviaţă, la tronul regatului a urmat fiul lor, căruia maitîrziu egiptenii aveau să-i spună Apis.Şi se mai povesteşte că Rapes ar mai fiavut slăbiciuni şi pentru alte pământence. Printreele s-a numărat şi Europa, păcălită de zeu subînfăţişarea unui taur cu totul şi cu totul de aur, salvatăde zeiţa Afrodita.Hera şi copii eiDar Rapes nu a păcălit doar muritoare derând. Se spune că însăşi zeiţa Hera, cândva, afost ademenită de el, prefăcându-se pentru a oatrage în cuc singuratic. Hera, văzându-l atât desingur l-a luat şi l-a băgat în sân. Iar el s-a transformatla sânu-i în zeu şi a silit-o pe Hera să îl iade bărbat. Ca dar de nuntă, zeiţa ar fi primit unizvor, numit Canatos din Nauplia, cu proprietăţimiraculoase pentru cel ce se scălda în el. Căpătaufrumuseţea cât nu-i venea minţii să creadă.De-aceea Hera devenea, cu trecerea timpului,din ce în ce mai frumoasă şi nimeni nu se puteamăsura cu frumuseţea ei. Mai ales că zeiţa eraşi răzbunătoare. Pe Antigona, care se lăuda cufrumuseţea cosiţelor sale ar fi vrăjit-o încât şuviţelede păr i s-ar fi transformat în şerpi veninoşi,iar altor copile, pedepsele administrate de crudazeiţă erau şi mai cumplite. Unora le lua viaţa, altorale mânca bujorii din obraji. Dar orice ar fifăcut, tot nu era mulţumită că Rapes o înşela cualte şi alte muritoare. Deşi mândra zeiţă trebuiasă fie exemplu demn de urmat pentru tinerii logodiţişi căsătoriţi, totuşi gelozia ce-o stăpânea ofăcu să-şi dea în petec într-un mod nu prea fericitpentru ea. Rapes, văzând c-o roade gelozia seplimba într-un car cu o statuie de lemn făurită de131


Gheorghe Andrei NeaguHefaistos, învelită în straie frumoase şi acoperităcu un val impunător, spunând tuturor că se însuracu femeia de lângă dânsul. Hera, nemaiputândîndura ocara, se repezi ca o furtună, smulgându-ivălul de pe faţă, spre hazul tuturor din Olimp. ŞiatunciHera i-a iertat lui Rapes toate greşelile,trăind iar în fericire alături de soţul său. DarRapes îi reproşa mereu că nu i-a dat urmaşi destoinicişi-şi începu iar peregrinările sale. AtunciHera se hotărî să se răzbune, să-l răstoarne peRapes de la putere. Ademenind pe Apollo, Poseidonşi Atena, Hera hotărî să-l arunce în întunecateletemniţe ale Dizgraţiei. Dacă Tetis n-ar fiadus ajutor marelui zeu prin Briareu-uriaşul, cu osută de braţe, poate că Rapes ar fi fost învins.Dar cu ajutorul acestuia, Hera şi aliaţii ei au fostînvinşi şi pedepsiţi. Poseidon şi Apollo au fost izgoniţidin Olimp, Atena pentru care Rapes aveao mare slăbiciune a fost iertată, lăsându-i-se încăo şansă de afirmare. Hera a fost ţintuită pe boltacerească cu două nicovale de picior şi dacă n-arfi intervenit toţi zeii ar fi rămas poate şi astăzi. Şiasta n-ar fi fost singura pedeapsă pe care mândraHera avea s-o primească. Hefaistos, copilulşchiop şi slut pe care-l aruncase-n apele mării, îidărui un jilţ din care zeiţa nu se mai putea sculafără voia lui şi a lui Rapes.Bachus, văzând-o pe Hera înlănţuită în jilţuldăruit de Hefaistos, interveni pe lângă acesta cumulte pocale pline de băuturi care de care maialese, încât îl binedispuse. Dar toate tot ar fi fostfăcute-n zadar, dacă Hera s-ar fi împotrivit în continuaresă îndeplinească dorinţa lui Hefaistosde-a se căsători cu Afrodita. Abia când promisiuneafu dată de Hera, zeiţa se putu desprinde dejilţ. Şi astfel slutul Hefaistos se căsători cu preafrumoasazeiţă Afrodita. Degeaba spumegau zeii,132


Trei nuvele cenzuratecăci nu mai aveau ce să facă. Iar Ares, vrând să-iînşele căminul, a fost prins într-o placă rezistentăşi arătat împreună cu zeiţa necredincioasă întreguluiOlimp. Se spune că Ares ar fi fugit de ruşineîn Tracia, iar Afrodita în Cipru, Hefaistos, ca şicând nu s-ar fi întâmplat nimic, lucra mai departe-nfierăriile de sub Etna sau Olimp şi sespune că de el ar fi fost făcute armele viteazuluiAhile şi Enea, precum şi sceptrul lui Agamemnon.De altfel, în cântecul aezilor se povestesc osumedenie de întâmplări despre Hera şi fiii ei.Dar cum eu nu prea am timp de fiecare, îmi rezervplăcerea să-i privesc pe fiecare în parte nuîn câteva rânduri şi în câteva pagini. Până atunci,iubite şi răbdătorule cititor, îţi mulţumesc de tovărăşie.Fie ca din noile legende tu să pleci cu cetrebuie să pleci şi nu cu ceea ce eu nici pe departen-am vrut. Şi, încă o dată, până atunci îşimulţumesc şi-ţi cer iertare pentru ceea ce amfăcut sau n-am făcut încă...133


Gheorghe Andrei NeaguAventurile unui Kakanez înPokerania– pseudonuvelă -134


Trei nuvele cenzurateDICTIONAR ONOMASTICKAKANEZ– Moleşal şi Somneşal (generali ai Pokeraniei)– Mitomatician (ministrul ştiinţelor)– Mitocanician (şeful academiei)– Patronarhul (şeful statului)– Beliviu (şeful justiţiei popeşti)– Draconii (şlujbaşii episcopatului)– Guvidam (şeful lacurilor şi bunurilor lor)– Aquanam (şeful apelor)– Aminam (şeful colivelor după morţi şi altestamentelor)– Jurăstrîmb (avocat)– Dormitori (demnitari de stat)– Siniştrii (miniştrii episcopatului din Pokerania)– Ofraieri (ofiţeri inferiori, gradele I, II, IIII)– Sufraieri (ofiţeri superiori)– Pokerini (monedele episcopatului)– Quintari (şefii departamentului de bunuri)– Cacealmar (şeful propagandei bisericeşti)– Lingator (şeful diplomaţiei episcopale)– Prolixişti (poliţai)– C.S.M. (comisia pentru stîrpit muşte– C.F.D.S. (consorţiul falsificator de datestatistice)– A.C.A.C. (Aparatul central al apucătorilorde gulere)– C.R.S.B. (Consiliul rudelor ştiute sau bănuite)135


– Sfîrlici Trică, martor– Trepăduş Precupeţul, martor– Ion Fărăcarte– Jakobi Minciunel– Ziţa Muscărea– Vera Buzecreţi– Barbutania (ţinut al episcopatului)– Rişcania (alt ţinut al episcopatului)– Chibiţoi (chelner)– Documentele războiului pierdut– Formularul morţilor– Act de împărţirea colivieiPokeraniaGheorghe Andrei NeaguTrăsura imensă cât un rădvan, trasă de câţivacai puturoşi, se opri brusc scârţâind. Întregraniţele celor două ţări exista o fâşie lată de câţivazeci de metri, o aşa-zisă zonă neutră întreTarocania şi Pokerania, între care membrii celordouă ţări aveau imense legături de afaceri. Defapt, nu se putea vorbi despre o activitate intensăîn această zonă. Aici doar grănicerii Pokeranieişi locuitorii Tarocaniei puteau efectua un schimbutil de păreri şi idei sub formă de insulte porcoaseşi de cele mai multe ori de mijloace materiale. Şiasta se întâmpla mai ales datorită faptului că locuitoriiPokeraniei nu se bucurau de aceeaşi libertateca cei din Tarocania, care la rândul lor nuse puteau compara cu libertăţile şi mai mari alelocuitorilor vecini din Kakania. Asta se datora înprimul rând regimurilor politice diferite din celetrei ţări. Călătorul nostru străbătuse printre alte ţinuturişi pe cele ale Kakaniei şi Tarocaniei, pregătindu-sepentru a face acelaşi lucru şi înPokerania. Coborî din trăsură cu tovarăşii dedrum, îndreptându-se spre clădirea vameşilor po-136


Trei nuvele cenzuratekeranieni. Cu ziduri puternice, vopsite în culorialbe şi roşii, clădirea vămii îţi atrăgea atenţia prinbarele masive ce călăuzeau călătorii printr-un labirintde puncte de control, pe cât de dese pe atâtde înspăimântătoare. Călătorii, după ce au fostciupiţi, gâdilaţi, ciocăniţi cu cele mai perfecţionateşi mai ultrasensibile mecanisme la fiecare punctde control, au intrat în clădirea propriu-zisă avămii. Câte o duzină de vămeşiţe şi tot atâţia vameşi,invitau plini de politeţe prefăcută pe călători,separându-i după sexe şi introducându-i înbirouri separate. Aici, după ce-i dezbrăcau în pieleagoală, îi gâdilau şi îi pişcau din nou cu aparateşi mai moderne, în vreme ce hainele le eraustudiate la macroscoape la mai toate cusăturile,îi declarau apţi de a intra sau nu în ţinut.În sfârşit, după ce s-au confiscat câtevaghiuluri turceşti, icoane şi ceasuri ruseşti, cărţikakaneze, hopină şi haşiş, fură lăsaţi liberi. Laplecare li se înmână un formular denumit „Act deîmpărţirea coliviei” precum şi un „Formular almorţilor” cu instrucţiuni precise de folosire. Înarmaţipână în dinţi, grănicerii pokeranezi, se îndreptarăcu toţii spre clădirea vămii, împărţindfără ruşine ghiulurile şi obiectele confiscate,aproape sub ochii călătorilor ce se urcaseră dejaîn trăsură aşteptându-şi surugiul să plece.De fapt, Pokeranezii de rând ştiau vilelesomptuoase în care locuiau vameşii. De aceeaerau posturile lor atât de râvnite cu toate bătăliilece se dădeau între aceştia şi oamenii lui Beliviuministrul trebilor dinăuntru.Trăsura gonea pe drumul desfundat, dintrehîrtoape, tot mai adînc în ţinutul Pokeraniei.La fiecare pas, ţinuturi întinse şi bogate îţiclăteau privirile. Pokerania nu era o ţară preamare, ba chiar destul de mică, în comparaţie cu137


Gheorghe Andrei Neaguţinuturile de tradiţie de pe pământ. Forma de organizareera ecleziastică, având drept şef al statuluipe excelenţa sa, domnul Patronarh, şef alstatului, şef al marelui consiliu episcopal, comandantsuprem al ofraierilor (ofiţeri inferiori) şi sufrăierilor(ofiţeri superiori), comandant suprem alforţelor bărbate, doctor în afara cauzei în ştiinţeecleziastice, în ştiinţa horoscoapelor şi prezicătorşef al tuturor fenomenelor pământeşti. Am enumerataici doar câteva din domeniile în care excelenţasa Patronarhul obişnuia să fie consultatdând indicaţii adeseori în toate domeniile vieţii.Unele guri rele s-au şi grăbit să latre fie în Tarocaniafie în Kakania, dar văzându-se neluate înseamă s-au liniştit uşor luând cîte o piatră îngură.Patronarhul în tot ce făcea se sprijinea peslujbaşii măreniţi, ce purtau înaltul titlu de draconişi se găseau în fiecare ţinut al Pokeraniei, în celemai luxoase clădiri, cu tot confortul pe care niciodatănu l-ar fi visat la sfârcul mamei lor.Draconii se cunoşteau între ei, aveau uncartonaş albicios, găurit, drept semn al distincţiei.Cu cât gaura făcută de ei era mai mare cu atâtgradul era mai mic. Câţiva iniţiaţi spuneau că prinaceste găuri fiecare dracon privea în miezul problemeice o avea de rezolvat. Şi pe măsură cepostul era mai mare, gaura se făcea tot mai mică.Aşa se face că şeful draconilor unui ţinut aveacartonul aproape întreg şi privea în miezul problemelordoar prin găuricea lăsată de un ac finde broderie. Gurile rele iar vorbesc că draconiiiau paralele de pomană, dar din experienţa meaaş putea spune că nu au dreptate.Trăsura mergea mai departe şi călătorii dinea, sătui de starea de somn în care zăcuseră dinbelşug, începură să sporovăiască:138


Trei nuvele cenzurate– Sunteţi străin de părţile acestea.– Din Kakania! fu răspunsul scurt al străinului.– Oooo! Din Kakania! N-am fost niciodatăpână acolo. Am auzit o mulţime de lucruri frumoasedespre Kakania. Îmi daţi voie să mă prezint? Sunt Vera Buzecreţi, iar dumneaei este ZiţaMuscărea, una dintre cele mai bune prietene dinPokerania.– Mergem la Pokereşti, capitala episcopuluinostru, zise cealaltă înclinându-şi uşor capul cubucle oxigenate în direcţia străinului. Apoi tot eacontinuă:– Dumneavoastră unde mergeţi?– Tot la Pokereşti, răspunse străinul.– Cu ce probleme? îl întrebă un cetăţean robust,roşu la faţă, cu ceafa plină de transpiraţie.– Dar ce vă interesează? replică străinulvădit indispus de interesul subit stârnit de persoanasa, prea iluştrilor călători.– Chiar, de ce vă interesează? ciripiră launison şi cele două proaspete cunoştinţe.Atunci, cetăţeanul robust scoase în faţa lorun cartonaş albastru cu o gaură potrivită la mijloc.Cele două pokeroniste îngălbeniră, iar străinuluikakanez nici măcar nu i se păru amuzant cartonaşulcu gaura în mijloc.– Ce-mi arăţi dumneata porcăria aia fără săţi-o cer! încercă străinul să iasă din încurcăturănedumerit de semnele disperate şi de muţeniacelor două frumoase pokeraneze.– Sunt un înalt demnitar al apucăturilor deguler şi de mult încerc să văd scopurile ascunsecu care ai venit dumneata în Pokerania iubită,zise apucătorul de gulere uşor iritat.– Asta nu te priveşte pe dumneata, chiar deeşti un înalt demnitar al apucăturilor de gulere, îi139


Gheorghe Andrei Neagurăspunse străinul hotărât.– S-o crezi dumneata. S-o crezi dumneata.Încă de la vamă te-am urmărit. Am văzut cemutre făceai în faţa sistemului nostru de control.Te-am văzut cum îţi notai într-un carnet tot felulde chestii. Să ştii că ai să spui totul. Da. Absoluttotul.– Vezi-ţi de treabă, nenorocitule.– Vai, domnule kakanez, vă rog să vă stăpâniţi,ciripi Vera Buzecreţi.– Nici nu ştiţi ce consecinţe poate avea oasemenea purtare, o susţinu şi Ziţa Muscărea.– Ia mai lăsaţi-mă dracului în pace, zisestrăinul. Apoi văzând că trăsura opreşte într-unloc mai populat dădu să coboare.– O clipă stimabile kakanez, spuse apucătorulde gulere, apoi adăugă: Parcă spuneai cămergi la Pokereşti.– M-am săturat de compania voastră.– Şi ce, ai să cobori aici, în Barbutania?Şi în Barbutania, dar tot nu vă mai pot suferi.Apoi, profitând de faptul că trăsura trase înfaţa hanului, deschise uşa cu violenţă, coborândfurios în faţa hangiului băţos şi plin de sine. Unportar slugarnic se înclină în faţa lui, în aşteptareabacşişului, zicând:– Bine aţi venit în Barbutania!Apoi, văzând hârtia în valută kakaneză devenişi mai slugarnic, oferindu-se chiar să carevalizele străinului, spre marea uluire a călătorilorpokeranezi, care de mult nu mai văzuseră aşaceva. Cel puţin apucătorul de gulere, era pur şisimplu stupefiat, de puterea hârtiilor valutare alestrăinului kakanez şi aproape că-i venea să turbezede furie că se lăsase furat mai întâi de simţuldatoriei şi nu gândise că ar fi putut tragefoloase de pe urma hârtiilor străinului. Cam ace-140


Trei nuvele cenzuratelaşi lucru gândeau şi cele două pokeraneze subzulufii oxigenaţi sau vopsiţi, blestemând în gîndullor soarta nedreaptă de a fi în trăsură cu un apucătorde gulere.BarbutaniaÎn episcopatul pokeranez un loc de seamăîl ocupa ţinutul Barbutaniei. Loc liniştit, care prinseseun mare avânt în timpul din urmă, avânddrept ocupaţie de bază practicarea dresurii demuşte umflate şi jupuirea ţânţarilor muraţi. Ceidrept, existau şi alte câteva meserii, cum ar fipusul cartofului în pământ şi împlântarea cerealelorpe glie, dar practicate mai mult de plebeamăruntă. Adevărata societate barbutaneză seocupa în exclusivitate cu îmblânzirea muştelor şijupuirea ţânţarilor muraţi, de pe urma cărora obţineauprofituri uriaşe. Datorită unui plan binegândit, barbutanezii erau consideraţi după pokeraniştiidin Pokereşti drept cea mai valoroasăcomponentă naţională. Particularităţile de limbajnu se deosebeau decât în practicarea afacerilorcomerciale, în rest portul, graiul şi obiceiurile erauasemănătoare.Până într-un trecut nu prea îndepărtat, Barbutaniafusese sub stăpânire tarocană şi numaidupă aranjamente îndelungate s-a reuşit alipireaşi la episcopatul mumă. Dar despre aceste lucrurinu prea se discuta în Pokerania, atât datorită veniriila putere a Patronarhului, cât şi datorită nemulţumirilorce le-ar fi putut stârni în rândultarocanilor rămaşi încă în Barbutania, prin batereaunei monede prea insistente asupra fapteloristorice.În Barbutania forma de conducere eraaceeaşi.141


Gheorghe Andrei NeaguÎn fruntea ei se afla excelenţa-sa domnul Sinistru,care avea funcţia de ministru şi priveaprintr-un carton auriu, fără nici o găurică, analizândatât cât îi permitea vederea sa pătrunzătoaresă pătrundă prin cartonul întreg problemeleBarbutaniei.Când kakanezul intră în sala hanului văzuînşirate de o parte şi alta a zidului încăperii, mesecurate la care oamenii discutau aprins ceva importantîn legătură cu modalităţile de folosire cumaximum de eficienţă a unor cuburi de diferiteculori şi cu puterea magică asupra pungii celorce le foloseau.Un barbutanez înalt, într-un costum deschis,cu mustaţă şi favoriţi bine conturaţi, discutafără echivoc despre avantajele introducerii întrunadin faţetele cubului, prin injectare, a uneicantităţi infime de mercur. Un altul demonstrafără putinţă de tăgadă avantajele folosirii unorasemenea cuburi cu faţetele din materiale diferite,iar altul îl uşura pe partenerul său de conţinutulpungii, folosind fără jenă cuburi cu formecabalistice dublate pe mai toate părţile, încât oricumle-ar fi folosit tot ar fi câştigat în dauna celuice nu folosea şi el aceste cuburi.Şi atmosfera de lucru era rareori întreruptăde prolixiştii ţinutului, atât datorită neglijenţei lor,cât mai ales datorită persoanelor înalte implicateîn astfel de afaceri. O încercare de centralizarea acestor preocupări la nivelul întregului episcopatse făcuse cu câteva decenii în urmă, căutândsă se atragă atenţia fie asupra jocului cu numere,fie asupra jocului de fotbal, fie la cursele de cai,fie la asigurări pe viaţă, fie în câte şi mai câte moduri,dar toate se dovediră neputincioase în favoareabarbutanilor şi pokeranilor.Am prezentat toate acestea nu din dorinţa142


Trei nuvele cenzuratede a arăta prietenilor mei ceva anume, cât maiales de a descrie mediul în care tânărul kakanezavea să trăiască o bună bucată de timp.Văzând cu cine are de-a face, portarul seîndreptă personal spre recepţie spunând:– Pentru domnul, te rog să dai cea mai bunăcameră... de fapt apartamentul 21 cred că i-arconveni.– Bine, dar e ocupat, spuse domnul Recrapţioner,care se ocupa în primul rând de recepţii şiîn al doilea rând de recepţie. Portarul făcându-iun semn discret îi şopti urechii sensibile întinsepoliticos:– Are valută forte. E kakanez şi dă bacşişurigrase.– S-a făcut, zise recepţionerul Recrapţioner,satisfăcut. Şi plin de amabilitate se adresă necunoscutului:– Doriţi un apartament elegant cu faianţă,marmură şi aer condiţionat, precum şi tot ceeace-şi poate dori un om obosit?– Bineînţeles, fu răspunsul acestuia.– Atunci fiţi bun şi aşteptaţi un moment,spuse domnul Recrapţioner, strecurându-se cumaximum de viteză spre uşa unde scria „personalde serviciu”.Curând un fecior în livrea alergă iute pescări, pentru ca mai apoi să se audă vociferări pescări.– Am să vă dau în judecată. O să vedeţi voicu cine aveţi de-a face! striga bietul om fluturândîn faţa ochilor recepţionerului un carton alb cu ogaură destul de mare. Acesta nu-l învrednici cunici un răspuns. Zâmbi zeflemitor, ştiind cât demare era puterea unuia cu carton alb şi mai alescu o gaură atât de mare prin care putea vedeaproblemele. Iar pentru a se scuza într-un fel în143


Gheorghe Andrei Neagufaţa necunoscutului kakanez spuse:– Afurisiţii ăştia cu găuri prea mari au şi gurăprea mare. De toate s-agaţă. Dacă n-ar avea studiisuperioare de mult ar fi zburat din ţinutul nostru.– Dar ce-i cu gaura de care îmi spuneţi?– Se vede că sunteţi nou pe la noi. Cu câtgaura e mai mare cu atât rangul e mai mic.– Şi la ce foloseşte gaura în afară că stabileşteierarhia?– Păi mai slujeşte şi la privit în miezul problemelor.– Atunci oamenii aceştia văd mai bine problemele?întreabă kakanezul uşor nedumerit.– Aveţi dreptate, ilustre oaspete. Dar ce interesam eu care am o gaură cu posibilităţi de avedea cu mult mai mici, să văd problemele cumle vede el? Dacă succesiunea găurilor ar fi fostinversă sunt convins că unii ar fi lărgit-o, iar câţivaar fi ajuns să aibă un diametru cât al marilor dormitoride stat, pe când aşa trebuie să le micşorezeşi asta se vede numaidecât. Cu orice le-arastupa tot sunt prinşi.– La noi în Kakania nu este aşa...– Dar cum este? întrebă domnul Recraptioner.– Fiecare kakanez poate ieşi în stradă să-şispună deschis părerile. Iar dacă unii dintre ei reuşescsă-şi convingă semenii se organizează unplebiscit care se pronunţă asupra părerii enunţate...– Pe semne că nu aveţi apucători de guleresau prolixişti, îl întrerupse domnul Recrapţioner.– Ba avem.– Atunci la ce-i mai aveţi?– Pentru a ne păzi, răspunse kakanezuluşor iritat.144


Trei nuvele cenzurate– Eu nu ştiu cum de vă păzesc şi de cineanume. Pentru că pur şi simplu refuz să cred că,atunci când apucătorii de gulere îşi fac datoria înKakania, pot exista motive de lucru. Uite şi la noi,în mica Barbutanie, sunt tot felul de nereguli. Dincând în când, A.C.A.C.-ul prinde câte unul şi-lbagă la muncă silnică.– Nu te supăra, domnule, ce este acelaA.C.A.C-ul? îl întrebă kakanezul.– Am să vă explic, am să vă explic. Apoi, invitându-lpe străin să-l urmeze la o masă liberăîn holul hotelului, făcu un semn discret unui chibiţoiîn livrea. Acesta aşteptă ca domnii să seaşeze şi să spună ceva.– Câte un coniac şi câte o pereche de cuburi,chiţibaş, zise domnul Recrapţioner. Continuă:– Şi cum vă spuneam, A.C.A.C. ul reprezintăaparatul central al apucătorilor de gulere,subordonat direct lui Beliviu şi prin acesta partonarhului.Ultimul caz elucidat de A.C.A.C a fostnu mai departe de cel al lui Trepăduş Precupeţu.Acesta obţinea nişte venituri aşa de mari, încâtintră în colimatorul prolixiei. Să vezi ce-a făcut.Mână în mână cu şeful C.F.D.S.ului, un oarecareTrică Sfîrlici a reuşit să-şi umfle cifra realizărilorîn aşa hal încât a devenit omul de afaceri numărulunu al Pokeraniei. Avea relaţii, era prieten cuşeful propagandei bisericeşti, domnul Cacealmarşi cu şeful diplomaţiei episcopale, domnul Lingator,ce mai, lucra în stil mare. Cazul lui încă nus-a lichidat şi se pare că unii vor să-l facă basmacurată. Neşansa lui şi a clicii sale a constat dinaceea că pictorul Ade Penescu a făcut un tabloupublic al tuturor fărădelegilor sale, intitulat „Tombolachiloţilor”. Ha, ha, ha,... să mori de rîs. Auzi,„Tombola chiloţilor”.145


– Ce vezi de râs în asta?! În Kakania lucrurileastea sunt fireşti. Fiecare fură de unde poateşi se descurcă cum vrea, zise străinul.– Da, dar nu din buzunarul statului, amice!– Ba, din al statului şi chiar din buzunarulunuia ca dumneata, vârându-ţi un pistol sub nas,mai zise kakanezul, spre marea nedumerire abarbutistului, care-l privea totuşi neîncrezător pestrăin. Aproape că-i venea să-l creadă o iscoadă.Aşa că, prudent, începu să schimbe discuţia, vorbinddespre culorile folosite de Ade Penescu, devaloarea lui de creator, etc.Într-un tîrziu, pentru a nu-l mai plictisi pestrăin, domnul Rekrapţioner chemă chibiţoiul,prefăcându-se că vrea să plătească consumaţia,scotocindu-se atât de mult prin buzunare, încât îlplictisi pe kakanez şi-l determină să plăteascăpână la urmă în valută, coniacul băut.Obosit, străinul se retrase în camera lui,adormind îndată.Cuţite în noapteGheorghe Andrei NeaguPe când străinul îşi odihnea trupul ostenit,în sala de jocuri de la parterul hotelului „Paharulcu oase” dezbaterile erau în toi. Se discuta soartapolitică a provinciei episcopatului. Deşi în Barbutania,asemenea tuturor regimurilor Pokeraniei,nu existau partide politice în opoziţie, singurul recunoscutde fapt şi de drept fiind cel aflat la conducere,se mai făceau totuşi şi nişte simulacre dealegeri. Pe garduri, pe ziduri, pe stâlpi sau afişede toate culorile era scris: „Votaţi pe candidaţi”,„fără despotism popesc” sau „Federaţia UnităţiiEvanghelice”. În afara acestora nici un alt afiş,nici o altă grupare. De fapt, limbuţia celor din salăera provocată mai mult de băutură şi de slujbaşii146


Trei nuvele cenzurateepiscopatului, draconii. Aceştia, pe lângă altedemnităţi diurne, odată cu apariţia întunericului,se strângeau în locuri publice dinainte stabilite,începând să spună discursuri din cele mai înfocate,dinainte aprobate, cu date precise, angajamenteşi mai multe promisiuni. Din când în când,câte un îndrăzneţ mai întrerupea discursul, strigând:– Ne veţi aduce cărămizi dacă vă alegem?– Şi nu numai cărămizi arse din chirpici...– O să ne daţi lemne la iarnă?– Dar locuinţe pentru peştişori?– O să stârpiţi lichelismul şi pilăraia popească?– O să ne daţi suficiente locuri în sălile dejoc?– Şi pâine găurită cu amăgeli?– Şi câştiguri mai mari la barbut?– O să ne daţi drepturi la pensionarii barbuteni?– Şi azile cu mese de joc pentru cei schilodiţide patimă?– Să vină cu noi la mese, să vadă cum secâştigă un ban?– Să dea cu oasele!...– Să muncească cu păhărelul alături de noi!Şi multe altele strigau, înfierbântându-se dince în ce mai mult. Şi-n vreme ce primeau asigurărilede rigoare din partea administraţiei episcopale,dornică să fie realeasă, în camera hotelului„Paharul cu oase”, în care fusese cazat kakanezul,se furişa o umbră, tiptil. Cu faţa în sus,acesta dormea sforăind uşor. Umbra se aplecăasupra lui. Pe geamul deschis mai intrară câtevaumbre.Apoi geamul se închise. Una din umbretrase în tăcere perdelele. Alta încuie uşa pe di-147


Gheorghe Andrei Neagunăuntru. Şi brusc o altă umbră aprinse lumina. Înmâna dreaptă, cel ce se aplecase asupra kakanezuluiavea un cuţit. Când se aprinse lumina şilama cuţitului se ridică asupra lui, kakanezul deschiseochii. Privi buimac, preţ de câteva secundeapoi dându-şi brusc seama de ce se întâmplă, sestrânse instinctiv în fundul patului.– Dacă taci nu ţi se va întâmpla nimic, kakanezule,zise unul dintre cei intraţi în încăpere,care părea a fi obişnuit în viaţa de toate zilele sădea ordine. Apoi, văzând că acesta nu scoate nicio vorbă, îi făcu semn supraveghetorului să-llase-n pace. Kakanezul răsuflă uşurat. Aproapecă nu-i venea să creadă că nu-i mai flutură nici olamă de cuţit prin faţa ochilor. Văzu cum oameniiaceia ciudaţi ascultau cu atenţi vocile celor dejos.– Să-i primească şi pe profesori în clicaepiscopală, s-auzea de acolo de jos.– Las că vă dăm noi clică, profesoraşilor,râse unul dintre cei de sus chicotind, în vreme cedintr-o mânecă scoase un baston de cauciucgros, cu miezul metalic, aidoma celorlalţi, pregătindu-secu toţi pentru a face ceva. Kakanezulstătea mut, martor unor întâmplări pe care nu leînţelegea. Şi-n vreme ce larma celor de jos seprefăcu în tumult, la un semn al şefului, cei dincameră, ieşiră tăcuţi, în vârful picioarelor, spresala unde era întâlnirea. Câteva clipe dupăaceea se auzi un strigăt.– Pe ei!O învălmăşeală de nedescris puse stăpânirepe „Paharul cu oase”. Zgomot de sticlesparte şi de scaune aruncate, pârâit de mobile,însoţite de groaznice înjurături s-auzeau năpădindîncăperile. Luaţi pe nepregătite, barbutaniiparticipanţi la întrunirea anticlericală se retraseră148


Trei nuvele cenzuratedezorientaţi. Slujbaşii episcopatului pokeranez,mai mari şi peste Barbutania, nu vedeau cu ochibuni aceste întruniri. Aşa că tăbărâseră cu bastoanele,spărgând desfăşurarea firească a adunăriibarbutanezilor. Aceştia, revenindu-şi dinuluiala pricinuită de prima ciocnire, fiind superiornumeric, începură să-i înghesuie pe prolixiştiiepiscopatului înapoi, de unde veniseră. Scaunelezburau prin aer, sticlele aşişderea, şi în scurtăvreme, bastoanele prolixiştilor se dovediră neputincioase.Pas cu pas, barbutanii îi împingeau deunde veniseră. Şi în vreme ce lupta continua, kakanezulse îmbrăcă la iuţeală, luându-şi tot ce-iera de trebuinţă, încălecând pervazul şi se pierduîn noapte.În urma lui uşa se izbi de perete şi un prolixist,încolţit de o namilă de barbutan, fără bastonulde cauciuc în mână, căută să iasă cît mairepede pe fereastră. Dar cum barbutanul se dovedia fi mai iute decât prolixistul, i se aşezăacestuia în faţă, barându-i drumul. Prolixistulscoase cuţitul; era acelaşi prolixist care plimbasecuţitul prin faţa kakanezului. O fentă, şi barbutanulcăzu rănit mortal. Prolixistul încălecă pervazulferestrei şi dispăru.Cercetări– Deci, reluă apucătorul de gulere, dinA.C.A.C. venit special din Pokereşti pentru anchetăîn Barbutania, dumneata nu ştii nimic.– Nimic, să trăiţi, zise şeful „Paharului cuoase”.Adu-i aici pe chibiţoii dumneatale, zise apucătorulde gulere, aşezându-se tacticos într-unfotoliu.După câtva timp intrară în cameră cei câţiva149


Gheorghe Andrei Neaguchibiţoi ai „Paharului cu oase” cu şorţurile şi fracurileca vai de ele.– Ei, măi băieţi, grăi apucătorul de gulere,care din voi a fost de faţă la întrunirea barbutanilor?– Păi, n-am fost niciunul din noi...Patronulne-a dat drumul aseară, zise unul dintre ei.– Pentru ce, patroane?– Păi, să vedeţi, zise acesta cu greutate,barbutanii mi-au cerut-o.Şi-ai acceptat?– De ce nu? Nu era pentru prima dată cândfăceam asta. De regulă totul se termina cu bine,dar aseară nu ştiu ce anume s-a întâmplat de aieşti păruiala asta. Apoi ducându-şi mâinile teatralla tâmple, adăugă:– Şi când te gândeşti că toată pagubanumai eu va trebui s-o suport ! Nimănui nu-i pasăde mine...– Lasă, lasă. Nu te mai văicări atâta. „Paharulcu oase” nu stă degeaba. Seară de searăcîştigă, iar barbutanii au ajuns rivalii pokeranilor.Veniturile realizate de voi sunt superioare tuturorregiunilor episcopatului.– Dar la mine jocul e joc, gemu hangiul.– Şi n-ai oasele ajustate?! Întrebă apucătorulde gulere. Dacă le-aş da la verificat?O tăcere grea se lăsă după această întrebare.Frământându-şi mâinile, hangiul mormăi însfârşit ceva ce-ar fi vrut să fie cam aşa:– Lăsaţi şi dumneavoastră...– Bine, bine, făcu împăciuitor apucătorul degulere, făcând semn de a se apropia cu toţi lamasa din faţa sa.– Pentru ca să nu avem tot felul de supoziţiidomnilor, vă rog scrieţi pe hârtie fiecare ce aţifăcut, cu cine mai eraţi şi ce anume cunoaşteţi150


Trei nuvele cenzuratedupă ce aţi plecat de aici şi până la venirea mea.După ce terminaţi cu lux de amănunte, le daţi adjunctuluimeu. Nu este nevoie să vă iscăliţi. Estenecesar în schimb să fiţi sinceri, mai adaugă întimp ce se îndreaptă de la masă. Apoi îşi luă subalternulde braţ, pentru ca apropiindu-se degeam să aibă cu dumnealui o discuţie scurtă:– Cred că ar fi mai bine să-l apucăm deguler pe şefuleţul de la „Paharul cu oase”– Cum zice înălţimea voastră, aşa voi proceda,zise adjunctul.– Să mi-l iei pe motiv că a atentat la linişteapublică şi să mi-l aduci la Pokereşti.– Am înţeles!– Şi încă ceva: aş dori să-mi fie aduse şi declaraţiilecelor ce i-am adunat aici. După aceeaadu-mi-l pe Jaikobi Minciunel, în camera nr. 13,unde îl pui să mă aştepte.– Da.– Bine, zise apucătorul de gulere şef, îndreptându-sesatisfăcut spre camera 13, învreme ce adjunctul său se îndreptă spre colţulstrăzii în care era telefonul public şi introdusenonşalant o fisă:– Cu domnul Jakobi... Vino la şef, urgent.Te aşteaptă în camera 13 la „Paharul cu oase”?!Vino acum repede! mai zise el închizând aparatultelefonic. Apoi se îndreptă spre masa unde chibiţoiiscriau de zor propriile declaraţii:– Cred că nu e cazul să vă grăbiţi. Noi ştim,... zise el, lăsând să se înţeleagă că ar fi în posesiaunor taine pe care ei chiar de-ar fi vrut, n-ar fiputut să le ascundă.. De aceea, condeiele începurăsă aştearnă cu şi mai mare zel tot ceea ceminţile chibiţoilor dictau înspăimântate pe hârtiede proastă calitate.Într-un tîrziu, primul chibiţoi se ridică întin-151


Gheorghe Andrei Neaguzând tremurător propria-i hârtie, aşternută cu rânduristângace, pe întreaga suprafaţă.– Să nu pleci din localitate, îi mai spuse adjunctulînainte de a ieşi.După el, rând pe rând, se ridicară şi ceilalţichibiţoi, întinzând tremurători hârtiile. Când şefulcelor de la „Paharul cu oase” se ridică şi-i spuse:– Dumneata mai rămâi..., am să-ţi comunicceva care te interesează.După ce-i lăsă pe toţi să plece, strângânduledeclaraţiile adăugă cu siguranţă:– Le cunoşti scrisul. Pe cei care au iscălit îiştim, ceilalţi însă scrie dumneata cum îi cheamăşi dă-mi adresele lor. Apoi, după ce şeful „Paharuluicu oase” verifică hârtiile, spuse că toate suntiscălite, la care adjunctul apucătorului de gulereadăugă:– Până mâine dimineaţă să-mi pregătiţitoate datele în legătură cu ei. Ce au fost părinţiilor, cu ce s-au ocupat, câtă avere au, ce politicăau făcut, cum s-au integrat în rândul clericalismuluiepiscopal de azi, dacă ascultă posturi străine,dacă au rude în străinătate, dacă deţin arme, cese vorbeşte despre ei, cum sunt văzuţi de barbutanişi multe altele ce ne-ar putea da o imagineexactă despre ei. După ce le-ai completat fişelete prezinţi la şeful, la camera despre care ai spuscă aduce noroc. Să nu cumva să lipseşti.– Am înţeles, domn’ şef, zise patronul, retrăgându-se.Şi încă ceva: scrie-mi tot ce ştii desprebarbutanul mort în camera 21.– Am înţeles, mai zise odată hangiul, dispărând.Nu mult după aceea o bătaie uşoară se auzidinspre uşa ce da la balcon.– Intră, zise adjunctul, fără a-şi ridica priviriledin declaraţiile chibiţilor.152


Trei nuvele cenzurate– Jakobi Minciunel, la dispoziţia dum nea -voastră, zise noul venit.– Nu a mea, ci a şefului meu de la camera13, zise adjunctul, făcându-i semn să iasă.– Stai frate, nu mă izgoni aşa... Ce, vrei săintru cu gîtul uscat acolo?! Uite ici un plic doldora,de pokerini pe care vreau să-i investesc dacă măvei ajuta.Ochii adjunctului străluciră. Tuşi scurt, apoiînşfăcând repede plicul şi privind repede în jur, îispuse:– Câţi?– Vreo cinci sute ...– Cam puţini..., dar treacă de la mine.– Atunci, spune-mi, zise Jakobi în vremece-şi turna dintr-o sticlă ceva de băut.– Se caută ucigaşul barbutanului din încăierareade azi noapte. Ştii ceva?– Vrei să fiu sincer?– Sigur.– Păi l-a omorât un prolixist din cei trimişi deepiscopat. Toţi barbutanii o ştiu. Ce parcă voi nuştiţi?! - Nu erau apucători de gulere, erau prolixişti.Dar voi, ca agenţie secretă şi gardă episcopală,aţi fi putut şti şi asta dinainte.– Adevărat, noi o cam ştim. Ce n-am ştiut afost metoda. Nu doream încăierări. AgenţiiA.C.A.C.-ului erau suficienţi pentru a zădărnici şiboicota adunarea barbutanilor.– Şi acum ce-aţi vrea voi de la mine?– Simplu, să dăm vina pe altcineva. N-o facitu pentru prima dată. Mai fă-o şi acuma şi episcopatulîţi va fi recunoscător.– Păi pentru mine e simplu. Mai ales dacăşeful e dornic să-mi dea ceva pokerini.– Cred că nu-i va fi prea greu...– Atunci, vă voi servi, ca-ntotdeauna, zise153


Gheorghe Andrei NeaguJakobi, îndreptându-se spre ieşire.În vremea asta kakanezul se urcase într-untaxi cerând să-l ducă la alt hotel. După numai câtevaminute, recrapţionerul îi puse la dispoziţie ocameră, golită la iuţeală.Dădu adresa „Paharului cu oase” rugândsă-i fie aduse restul lucrurilor la noul hotel.Un chibiţ, de la „Unu, unu” aşa se numeanoul hotel, tocmai intra pe uşa „Paharului cuoase”, prin care Jakobi vroia să iasă, spunând:– Am venit după bagajele domnului kakanez.Dar văzând chipurile nedumerite ale celordin jur, adăugă:– Ale domnului care a stat la numărul 21,aici la dumneavoastră...– Kakanezul ? A, da, îşi aduse aminte adjunctul.E cel în camera căruia s-a găsit mortul.Mă întrebam chiar unde a dispărut. Ia vezi, Jakobi,poate-ţi vine vreo idee. Vezi ce faci, îi maizise, lăsându-l pe celălalt să plece. După ce seînchise uşa, îi zise chibiţului: Ai ceva împotrivădacă mă uit şi eu prin bagajele lui? Sunt de laA.C.A.C., inspector adjunct, zise acesta, arătândlegitimaţia.– Păi ştiu şi eu, s-ar putea să observe şi săse plângă ambasadei kakaneze pentru violare...– N-ar fi primul caz! Şi apoi nu prea cred eucă ar face asta, mai ales după câte a văzut că ise poate întâmpla la noi unui om.– Faceţi ce ştiţi. Eu n-am văzut şi n-am auzitnimic.– Ei vezi?! Aşa-mi place, zise inspectoruladjunct satisfăcut. Şi în vreme ce el se îndreptasă scormone în rufăria kakanezului, Jakobi Mincinosulintrase în miezul problemei care-l interesape inspectorul şef:– Dacă-mi daţi cinci mii de pokerini, o fac şi154


Trei nuvele cenzuratepe asta, vă scap. Am soluţia aici, zise el, ciocănindu-şicapul şiret cu un deget.– Bine, s-a făcut. Cum vei proceda? zise inspectorulşef.– Păi pentru mine e simplu: unde a muritbarbutanul?– La „Paharul cu oase”.– Buun! zise Jakobi, apoi adăugă: în ce locanume?– La camera douăzecişiunu.– De cine era ocupată această cameră? îşicontinuă interogatoriul Jakobi.– De către un străin! răspunse inspectorulşef al A.C.A.C. iritat. Apoi adăugă:– Dar nu înţeleg, pentru ce-mi pui asemeneaîntrebări? De parcă aş asista la un interogatoriu!– Păi vedeţi, asta înseamnă rutina. V-aţiobişnuit cu forma întrebărilor, dar nu bănuiţi şiconţinutul bogat al unei formulări. Apoi, văzându-şiinspectorul şef uluit, zise: Semnaţiaceastă hîrtie prin care declaraţi că aveţi împrumutaţide la mine cinci mii pokerini şi voi continua.Inspectorul şef semnă, lăsându-l pe Jakobisă continue:– Sunt barbutan. Că sînt pokeranist, astan-o mai ştie nimeni. Din acte rezultă că sînt barbutan.Am fost şi eu la întrunire. Am văzut cums-au luat la încăierare nişte golani, stingând lumina.După aceea am mai văzut cum în maitoate camerele din hotel s-au deschis uşile, pentruca, puţin timp după aceea, să se închidă laloc. Numai la camera 21 nu s-a mai închis uşa.În cameră pătrunsese victima. Bun prieten cumine, Un individ necunoscut l-a atacat din spateleuşii. El a dat să se apere. Eu m-am repezit155


Gheorghe Andrei Neagusă-l ajut în goana mare pe scări. Auzind paşi cunoscuţi,prietenul meu fu neatent pentru o clipăşi străinul îl lovi mortal, fugind pe geam. Îngrozit,m-am oprit. Am strigat în vacarm. După străin aumai fugit o duzină de golani, mă iertaţi, zise Jakobi,văzându-l pe inspector nemulţumit de etichetace le-o dăduse atacatorilor. Trebuie să fiucât mai natural.– Bine, bine, continuă, zise inspectorul şef.– Cum îl chema pe prietenul meu? Ion Fărăcarte.– Da, n-are familie, n-are prieteni, este supraveghetor,când i se dă voie la „Paharul cuoase”. De cele mai multe ori se ocupă cu azvârlireaoaselor, zise inspectorul.– Ştiu toate astea, doar sunt barbutean. Şicum spuneam ... după el au mai fugit vreo câţivapeste mine şi încă vreo câţiva prieteni de-ai meişi peste trupul lui Ion Fărăcarte. Am aprins lumina.Eu şi prietenii mei, Trică Sfîrlici şi TrepăduşPrecupeţu, am luat trupul mortului şi l-am pus pemasă. Câte o mie de pokerini pentru fiecare şigarantez că aşa a fost. Doi, trei chibiţi care-şi potpierde pâinea cea de toate zilele, plus patronulcăruia i se poate retrage oricând autorizaţie, potoferi mărturii scrise în acest sens pe lângă declaraţiamartorului de bază.– E prea riscant, zise inspectorul şef.– Aveţi altă soluţie mai bună? Unu-i JakobiMinciunel, şefule! Oameni ca el mai rar. Mormânt.Salvare şi mormânt. Fără coşciug...– Bine... Uite aici încă două mii de pokerini.Mâine să am toate hârtiile. De celelalte mă îngrijesceu, zise inspectorul expediindu-l uşor pe Jakobi.După ce acesta dispăru, coborî să dea untelefon.156


Trei nuvele cenzurate– Alo! Să trăiţi! Domnul Sinistru Beliviu? Vărog să mă scuzaţi. Sunt inspectorul şef alA.C.A.C-ului din Pokereşti. Mă aflu în Barbutaniaîn legătură cu cazul prolixiştilor locali... Ştiţi dumneavoastră...se pare că autorul e un kakanez. Îlpot aresta? Am înţeles, să trăiţi ! Trec la acţiune,să trăiţi! mai zise, în vreme ce se înclina cu receptorulîn mână de parcă ar fi fost în faţa Sinistruluiînsuşi. Apoi formă un alt număr de telefon.Domnule Prolixem, mergi matale la hotelul: „Unu,unu” şi ia-l de guler pe kakanezul sosit în noapteaasta la ei. Vezi că e periculos. A omorît un barbutanla „Paharul cu oase”, zise el râzând în receptor,satisfăcut că celălalt îl înţelesese.JudecataCu cătuşe la mâini kakanezul intră în salade judecată din ţinutul Rişcaniei. Patronarhul indicaseacest ţinut, pentru ca nu cumva în desfăşurareaprocesului să intervină ambasadakakaneză.Beliviu, personal, se îngrijise ca toate săiasă bine. Tribunalul rişcanez era mai sobru, maisărac faţă de edificiile barbutane sau supraopulenteleedificii pokerane. În cucerirea voturilor rişcaneze,Patronarhul însuşi îngăduise să seîngrijească de înălţarea acestui ţinut. Gurile relespuneau că astea erau doar vorbe goale. Patronarhulera pokeran până în măduva oaselor strămoşeşti.Faptul că Barbutania era mai bogatădecât Rişcania, nu se datora patronarhului, cirentabilităţii meseriei barbutaniste în faţa celei rişcaneze.Ce-i drept e drept. În ultima vreme, prinperfecţionarea metodelor şi rişcanezii deveniserămai înstăriţi. Aveau acum o prestanţă în faţa altora,cum ar fi cei din Douăzecişiunu, provincie157


Gheorghe Andrei Neaguproaspăt afiliată marii Pokeranii sau cei din Tablarania,o provincie mai veche a aceluiaşi ţinut.Aşa că, fiind cam a treia putere în marele episcopat,putea să spere la o înflorire şi mai mare şiasta datorită, în primul rând, votării unor legi maipreferenţiale Rişcaniei decât altor ţinuturi. Cutoată modestia lor, rişcanezii erau totuşi nişte pokeranişti,în fond şi la urma urmei. Rişcania eramai mult o fală, un moft provincial şi nu un faptde care să se ţină neapărat cont. Aşa se face cărişcanezii n-au creat niciodată neplăceri episcopatului.Dimpotrivă, mulţi cântăreţi rişcanezi cântaupe scenele de amatori, din surle şi ţimbale,tot felul de imnuri înălţate Patronarhului. Iar cândacesta se deplasa să vadă în ţinutul lor mănăstirea„Trei cruci” sau „Sfânta Rişcă” n-a fost rişcanezcare să nu scandeze:– Vivat Patronarh! Vivat Patronarh!Însuşi episcopul a coborât din caleaşcă şi astrâns mâinile multor rişcanezi, în vreme ce autorităţilelocale se uitau cu atenţie la cei din mulţime,îndemnându-i din priviri să nu-şicontenească uralele.De când un neisprăvit băgase nu ştiu ceîntr-un buchet de flori, aruncând în Patronarh, florilese aşterneau acuma cu mult înaintea caleştii.De data asta nimeni nu venea cu flori. Rişcaneziităcuţi asistau la judecata unui duşman alepiscopatului lor. Un străin care omorâse un barbutaneznevinovat. Se spunea că de frica barbutanilorcare voiau să-l omoare pe străin de viu,autorităţile au hotărât judecarea.– Inculpat, recunoşti că ai ucis pe Ion Fărăcarte?– Nu recunosc, răspunse kakanezul.– Să intre martorii, zise preşedintele.– Să intre martorii, zise aprodul unu de la158


Trei nuvele cenzuratebară.– Să intre martorii, zise aprodul doi de lauşă.– Care din ei? zise aprodul unu de la uşă.– Care din ei? întrebă aprodul doi de labară.– Care din ei? zise preşedintele apoi maşinal,adăugând imediat, Jakobi Minciunel.– Jakobi Minciunel.Sala izbucni în râs de zăpăceala preşedintelui.Şi strigăturile continuară la fel, până cândîn sală pătrunse Jakobi. Avea o mină uşor speriată,de om nevinovat, adus parcă fără voia luiîn faţa acestei mulţimi.– Cum te numeşti?– Jakobi Minciunel!– Jură că ai să spui adevărul şi numai adevărul,zise judecătorul întinzându-i biblia.– Aşa să-mi ajute Dumnezeu, zise maşinalJakobi.– Ce ai de declarat? întrebă avocatul acuzării.Jakobi îi povesti pe nerăsuflate istoria ştiută,pentru ca mai apoi să rămână în sală să-şi ascultecolegii de breaslă.– Domnule Trică Sfîrlici, este adevărat că aivăzut cine l-a omorât pe Ion Fărăcarte?– Nu-mi amintesc! zise acesta.– Minte! sări de la locul său Jakobi.– Ba tu minţi! îi replică Sfîrlici.– Linişte! tună preşedintele, lovind cu ciocănelulîn masă. Vă dau afară pe amândoi! Linişte!– Ce mai ştii?– Mare lucru acum nu-mi amintesc. Am fostlovit la cap în timpul încăierării. Dar poate că-mivoi aduce aminte. Asta-i tot.– Bine, vei rămâne la dispoziţia autorităţilor159


Gheorghe Andrei Neaguîn continuare. Deocamdată eşti liber.Trică Sfîrlici se îndreptă spre ieşire, urmatde Jakobi Minciunel. Ajunşi afară, acesta începu:– Tu-ţi dumnezeii mătii! Ce-mi făcuşi, măborâtule?– Să taci! Decât te-ai lega de culoarea mea,mai bine a-i spune unde-i mia de pokerini, împuţitule!– Paştele mătii de idiot! Ai uitat când te-amscos din ai?! Ai uitat cum te-am salvat?– N-am uitat! C-o mână îmi făceai bine, iarcu cealaltă te descheiai la pantaloni când îmiaranjai... nevasta. Fie-i ţărâna uşoară şi târfeiăleia! Că n-o mai sătura-o dracul! Acu i-o mănâncăviermii. Asta-mi făceai...– Lasă gura, idiotule!Şi lucrurile continuară aşa, până când Jakobiscoase banii:– Ia-i şi cară-te! zise el, după ce termină denumărat.– Mersi, scumpule, se prefăcu mulţumit Sfîrlici.– Sper că acu ţi-ai adus aminte ...– Parcă văd ceva prin ceaţă. Dacă mi s-arda jumătate din ce nu i s-a dat colegului meu Precupeaţă,poate că aş vedea din ce în ce mai bine.– Uite! Na, mai ia o sută de pokerini, ticălosule!Să-ţi ştergi ochii şi gata! Mă-nţelegi? Nu maivezi nimic! Gata!– Tot e bine şi-aşa, scumpule, zise Trică, resemnat.Reveni în sala de judecată.Rămas singur, Jakobi începu să se gândeascădacă avea cum s-o răsucească. Şi luminatde un gând, începu să monologheze însurdină:– Sigur, şefule! Era beat. Mi-a mai cerut omie. A spus că fără două mii nu face treaba. Nu160


Trei nuvele cenzuratel-am crezut şi mi-a făcut-o. Ce trebuie să facem?Să-i mai dăm o mie? Sigur că va merge. Şi jubilândîn sinea lui, Jakobi nu observă o maşină cese apropia uşor. Ajunsă în dreptul lui, maşina seopri, portiera se deschise şi cineva îl strigă. Erainspectorul adjunct.– Jakobi, urcă niţeluş! Să discutăm ceva,băiatule, îl invită inspectorul.De nu s-ar fi urcat avea s-o păţească dupăaceea. Puteau să creadă cine ştie ce. Aşa că seurcă. În spate, în afară de inspector, mai era ogorilă, probabil tot apucător de gulere, care coborîsă-i facă loc. Jacobi se urcă. apoi maşina demarăfiresc, de parcă nimic deosebit nu s-ar fiîntâmplat.– Alege, Jakobi, începu inspectorul adjunct.Ori te iau la Pokereşti, ori...– Prefer prima variantă.– Bine, zise inspectorul adjunct, în vreme cefăcu semn şoferului să oprească.– Deseară să fii pe strada Tablelor la numărul9. Te aşteaptă şeful să-i dai socoteală! zise inspectorul,zâmbind cu subînţeles.– Am să vin, zise supus Jakobi.Îi dădură drumul. Într-o casă, cândva fiind aunu cetăţean înavuţit în dauna episcopatului, îlaştepta inspectorul şef al A.C.A.C.-ului.– Şi zii aşa! I-ai mai dat încă o mie ...Da, să trăiţi! Zise Jakobi, întărind minciuna.– Dar cum se face că acest Trică nu şi-a primitnici mia de pokerini, cum ne-am învoit de laînceput, ai? A trebuit să-ţi forţeze mâna, Jakobi.Se poate să ...– Minte, domnule inspector şef... Minte! Euîn...– Să taci! Crezi că nu ştiu cine a fost TrepăduşPrecupeţu? Cine crezi că l-a scăpat din afa-161


cerea aia cu băuturile falsificate? Sau crezi căpictoraşul acela, cum îi spune ... Ade Penescu atăcut aşa de unul singur din gură? Află Jakobiţă,că însuşi marele Aquanam a fost amestecat înasta. Nu mai vorbesc de marii demnitari ai episcopatuluicare-au fost implicaţi în afacerea asta!Beliviu a dat ordin ca Sfîrlici şi Trepăduş să fie lăsaţiîn pace, şi chiar să fie bătuţi ca să tacă. Preaştiu multe... Ştii cum i-am liniştit?– Nu ştiu, gemu Jakobi.– Simplu! Cu creionaşul, băieţică, cu creionaşulpeste... Se făcuseră cât ouăle de struţ. Aivăzut vreodată ouă de struţ?!– Nu, gemu Jakobi.Se vede... Pentru că astfel n-ai încerca sămă tragi pe sfoară. Am fost bun cu tine. Chiar milostiv,s-ar putea zice. Iar tu? Ţi-am înghiţit multe.Dar pe Trepăduş şi pe Trică îi am la mână demultă vreme. Aşa că ai căzut singur în capcană!Ce credeai? Că ţi-am înghiţit nişte matrapazlâcuride dragul dumitale?! Sau că banii ce-i luai eraumeritaţi pe de-a-ntregul? Te-nşeli Jakobiţ.Apoi apăsând pe butonul unei sonerii seadresă celor ce intraseră pe uşă pe nesimţite,spunând:– Luaţi-l!Şi haidamacii îl luară. Jakobi vru să strige,să-l implore, să-i ceară îndurare. Dar o lovitură încap îl făcu să-şi piardă cunoştinţa, în vreme ceapucătorii de gulere îl luară târâş.IntrigaGheorghe Andrei Neagu– Aaaa! Am onoarea, domnule Guvidam! seadresă, plin de graţie şi plăcută surpriză, domnulCacealmar.– Cu plăcereee! Ceee plăceree, exclamă nu162


Trei nuvele cenzuratemai puţin plăcut surprins domnul Guvidam.Maşina cu număr de înregistrare destul demic, una din cele mai noi tipuri de maşini produsede firma Adlex-Benz, care atingea fabuloasa vitezăde patruzeci km/oră, păcănea liniştită, aşteptând.Arcurile se îndoiră sub greutatea celordoi siniştri. Curând se opriră în faţa unei casemodeste, cu o firmă la fel de modestă, pe carescria şi mai modest: „La trei chitici”. O uşă se închiseîn urma lor, lăsându-i pe cei doi siniştri săpătrundă într-un hol ce se termina brusc într-oaltă uşă. Un portar în livrea, recunoscându-şi siniştriise înclină până la pământ. Apăsă pe unbuton, deschizând silenţios uşa modestă în faţadomniilor lor, care pătrunseră într-un hol deosebitde luxos. Pe cât de modest fusese primul hol încare intraseră, pe-atât de somptuos se arătaacesta: fete drăguţe, în bikini şi cu sfârcurile vopsiteîn diferite culori îi ajutară pe cei doi siniştrisă-şi lepede straiele greoaie. Instalat comod, Cacealmarzise:– Mă-nşel, sau „La trei chitici” este parohiasinistrului Guvidam?– Nu te înşeli deloc, dragul meu. E într-adevărparohia mea. Şi crede-mă că dacă nu te-ai fibucurat de toată stima şi încrederea mea nu teaşfi adus aici!– Nu mai puţin stima mea colega, zise şiCacealmar, referindu-se bineînţeles la cină.Apoi după ce serviră copios fel de fel de bucatesofisticate, majoritatea bineînţeles din import,se hotărâră să treacă la miezul problemei...– Am auzit că eşti prieten cu domnul Moleşel,dragul meu Cacealmar!– Desigur, desigur, zise acesta plin de sine.Am această onoare şi mă bucur de ea cum pot.– Şi-am mai auzit că nu-ţi poate refuza163


Gheorghe Andrei Neagunimic, mai ales că tu eşti, se pare, rudă cu însuşidomnia sa Patronarhul.– Bineînţeles, bineînţeles, zise Cacealmar,din ce în ce mai mulţumit.– De aceea vin să te rog ceva, pentru însăşidomnia-sa ar fi o mare bucurie dacă s-ar rezolvafavorabil... continuă Guvidam.– S-auzim, s-auzim...– Ştii din puţinele zvonuri pe care presanoastră le-a difuzat despre crima din Barbutania.– Am citit ceva în „Crucifixul”, ziarul nostrucentral. Spunea că revine cu amănunte, dar nua mai revenit.– Şi nu te-a surprins?– Sincer să fiu, m-a cam... zise Cacealmar.– Păi vezi, sunt anumite interese care nutrebuie să dăuneze Pokeraniei. Şi cel mai mareinteres este cel diplomatic. Din câte sunt informat,criminalul ar fi de origine kakaneză. Îţi imaginezidragul meu, că intervenţia ambasadeikakaneze nu putea să nu aibă nici un rezultat. Casă fiu sincer, a venit la mine Aquanan, care dupăcum bine ştii îmi este rudă. Curios, mi se parefaptul că ruda dumitale, Lingator, n-a mişcat niciun deget în afacerea asta.– Poate n-o fi ştiind nimic, zise Cacealmar.– Ar fi exclus. Ca şef al diplomaţiei bisericeştişi rudă apropiată a Patronarhului ar fi pututinterveni, zise Guvidam.– S-ar putea ca să nu pot interveni eu directla Patronarh...– Ba poţi, ba poţi, ce mare lucru e să extrădeziun criminal. Şi asta bineînţeles contra unoravantaje substanţiale...– Aha, aha, aşa te vreau, zise oarecum maiuşurat Cacealmar.– Aşa că scumpul meu, dacă nu se poate164


Trei nuvele cenzurateinterveni direct, poate că-l rogi pe Lingator. Oricum,tot e ceva! Tot se cheamă că am realizatceva. Şi apoi nu va fi pe degeaba. Îţi ofer în darbalta „Broscuţeni” cu tot ce se află în ea. Şi desigurun abonament pe un an „La trei chitici”.– Ei aşa mai merge! Parcă mai merge, ziseCacealmar. Şi crezi că Lingator mă va ierta? Ţi-ospun eu: mă va jupui. La prima deplasare a uneidelegaţii va trebui s-o întreţină pe spinarea mea,zise Cacealmar.– Nu-ţi face griji, colega. Atât eu, cât şi vărulmeu Aquanam rudă cu Amînam, care la rîndulsău este rudă cu Beliviu, crezi că te vom lăsa săfaci faţă singur? Şi apoi sunt şi fondurile preacucernicede protocol, zise Guvidam, zâmbind cusubînţeles.Cele trei sfinte Pelele-uri, ziseră în cor, rarşi tare.– Peee! Peee! Peee!Apoi bine dispuşi, îşi continuară preocupărilegastronomice în faţa tuturor ispitelor carnaledin faţa lor. Femeile dezgolite se retraseră abiamult mai tîrziu, ajutând, se-nţelege de la sine, digestiaînalţilor siniştri.SentinţaCu uşile închise, tribunalul rişcanez, reîncepuşedinţa. Nu mai era necesară audiereamartorilor. În sală nici un reporter. Nici un fel depublic, în afara slujbaşilor absolut de credinţă.Cei mai secreţi draconi şi cele mai fidele figuriapucătoare de gulere abia de au putut face rostde un locuşor cât de mic în sala de judecată.Deh, sarcină de serviciu.– Curtea! anunţă aprodul, şi toate persoanelese ridicară în picioare. Cei trei bătrâni tra-165


Gheorghe Andrei Neaguvestiţi (preşedintele, ca decan de vârstă n-aveanici treizeci şi cinci de ani) îşi luară locurile, parcăîn silă.– În urma dezbaterilor, a probelor aduse,pre cum şi a mărturiilor depuse, curtea a deciscondamnarea inculpatului kakanez la o amendăde zece mii de kakarini, cu drept de plângere lacurtea supremă.După ce se citi sentinţa, cu toţi se retraseră,în vreme ce kakanezului nu-i venea să-şi creadăurechilor.– Protestez! În numele dreptului internaţional,protestez! izbucni kakanezul.– N-ai decât, îi spuse apucătorul de gulere,silindu-l să se ridice în picioare şi să tacă.– Curtea se retrage, zise aprodul.– Dar n-am… vru să spună kakanezul.– Ba ai să dai banii! îl asigură,întrerupându-linspectorul apucătorilor de gulere, care se aflachiar lângă dânsul. Apoi, adăugă:– Am luat legătura cu ambasada kakanezăşi totul este ca şi aranjat.– Dar nu sunt vinovat…gemu kakanezul.– Nici nu ştii ce noroc ai avut că a intervenitambasadorul însuşi în toată treaba asta, continuăinspectorul.– Mulţumeşte-i cerului, zise şi inspectoruladjunct, răsărit nu se ştie de unde.Kakanezul nu le mai răspunse. Totul i sepărea de neînţeles. Absurd. Fără să vrea întrebă:– Şi dacă l-aş fi omorât cu adevărat peneno rocitul ăla tot atâta ar fi contat? Asta-i valoareaunui om în episcopatul vostru?– Nu ştiu. Ai auzit sentinţa. Şi te sfătuiescsă nu-ţi pui prea des astfel de întrebări, îi spuseinspectorul şef.A doua zi un tablou desenat cu creta deunul din ucenicii lui Ade Penescu pe caldarâmuldin piaţa oraşului înfăţişa tuturor o scenă, în care166


Trei nuvele cenzurateun individ oferea o sumă de bani cuiva îmbrăcatca un procuror, pentru un trup înjunghiat de la picioarelelui. Zeci de trecători priveau îngânând însinea lor acelaşi refren: “Câtă nedreptate!”Kakanezul fu eliberat. După câteva zileplecă nestingherit prin vama prin care trecuse.Se pare că nimeni nu văzuse nici un ban dinamendă.Iar în zilele ce urmară, Patronarhul şi oameniilui ieşiră învingători în alegeri.Şi din nou “La trei chitici” veselia a pus stăpânirepe toţi şi pe toate, aşa cum numai în zilelebune de altădată se mai pomenise aşa ceva. Şidin nou femeile îşi făcură datoria…------------- | | | -------------167


168Gheorghe Andrei Neagu


Trei nuvele cenzurate169


170Gheorghe Andrei Neagu


Trei nuvele cenzurateFIŞA BIOGRAFICĂ1. Nume: NEAGU2. Prenume: GHEORGHE3. Pseudonim: Semper Purus, Ion Prepeleag.4. Data naşterii: 14 septembrie 19495. Locul naşterii: satul Sofroceşti, comunaTRIFEŞTI, judeţ NEAMŢ, azi domiciliat înFocşani, str. Ion Basgan, bl.8, ap.6, email:gheorgheneagu@yahoo.com6. Părinţii: tata – ANDREI, fost ofiţer – decedat;mama Verginia – decedată, fostă Năstase.7. Studii: Şc. Generală din Sofroceşticom.Trifesti, apoi la Şcoala Generală nr. 1, în paralelcu Şc. Generală de Muzică – secţia violonceldin oraşul Roman - 1963, urmat de LiceulTeoretic nr. 1 Roman - 1967 , apoi Institutul SilvicPostliceal Bucureşti 1971, Studii Postuniversitarede Organizarea Muncii Bucureşti - 1973.Este absolvent şi al Facultatii de management Iasiîn 1997.8. Locuri de muncă: Profesor comuna Pildeşti– Judeţul Neamţ, proiectant – Institutul deCercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, inspectorM.E.F.M.C.Bucureşti, inspector DirecţiaMuncii Vrancea, director Cămin Atelier Odobeşti,director şi fondator al publicaţiilor Jurnalulde Vrancea, Oglinda Vrânceană, GazetaVrânceană, Oglinda Moldovei şi Oglinda Li-171


Gheorghe Andrei Neaguterară toate în Focşani, fondator şi redactor laRevista V între 1990-1993, fondator al revisteiSilva Bucureşti 1974-1976.9. Debutul literar: în Cenaclul din ClubulUzinelor de Ţevi din Roman în 1963, după careîn revista Ateneu din Bacău, 1967. Debut editorialîn volum colectiv la editura Albatros în 1986,în volumul „10 Prozatori”.10. A frecventat Cenaclul de la LiceulRoman Vodă în 1963-1965; Cenaclul ClubuluiUzinelor de Ţevi din oraşul Roman, 1965-1967;Cenaclul Relief Românesc al Casei de Cultură aStudenţilor Turturele din Bucureşti, 1968-1969.A Fondat Cenaclul „Π”, ca aripă tânără de creatoridesprinşi din cenaclul Relief Românesc, dela aceeaşi casă de cultură, după care s-a mutat în1969 la Clubul Universal al Uzinelor „23 August”din Bucureşti, unde a intrat în conflict cuAdrian Păunescu. Din grupare făceau parte LiviuStoiciu, Mihai Grămescu, Mircea Dobrovicescu,Cristian Şişman, sporadic C.T. Popescu şi mulţialţii.11. Opera tipărită:- Sistemul informaţional în silvicultură –Editura Tehnică – 1975;- Raţionalizarea sistemului informaţional însilvicultură – 2 volume, 1975.- „Zece prozatori” – nuvelă, ed. Albatros –1986;- Templul iubirii – proză – Editura PortoFranco – 1991;- Arme şi lopeţi – roman – Editura Zedax –1993;- Tarantula – roman – Editura Zedax – 1995;- „Antologie” Jurnal 100 editura Zedax –Focşani 1995.172


Trei nuvele cenzurate- Al Evei trup de fum, ed. Zedax 2003.- Moartea şobolanului – povestiri – EdituraZedax - 1996;- Crucea lui Andrei – povestiri – EdituraZedax – 200;- Jurnal American – povestiri – EdituraZedax – 2004;- Armoniile pietrei – povestiri – EdituraZedax – 2005;- Aesopicae – eseuri – Editura Zedax –2005;- O antologie literară a scriitorilor vrânceni,editura Zedax, 2006.-Templul iubirii, ed.II., revizuită – EdituraAndrew – 2007;- Antologie de poezie,Oglinda literara 2000-2007 – Editura Domino/R – 2008.- La mort du grand rat - Editura Zedax,ed.franceză - 2008, volum prezentat la TârgulInternaţional de Carte de la Geneva, ediţia2008.- Purtătorul de Cruce, editura Transilvania,2009.- Nunta neagră, poem tradus în cinci limbi,editura Valman, 2010;- Lacrima Iubirii, volum de poezii, edituraRawexCom, 2010.- Războiul muştelor, proză scurtă, edituraPlumb, 2010.12. Lucrări proprii traduse în alte limbi:nuvelele Oul bicefal, Anodină şi Moartea şobolanului,traduse în limba engleză şi publicate înCaietele APLER şi în Gândacul de Colorado dinS.U.A., Alexandra, tradusă în limba germană şipublicată în revista „Matrix”. Poezii diverse traduseîn limba albaneză, şi publicate într-o revistă173


Gheorghe Andrei Neaguliterară de Baky Ymeri; în franceză publicate înAntologia Poeţilor fără frontiere, la Paris în 2010şi poemul Nunta neagră, tradus în spaniolă, italiană,engleză, franceză şi rusă, plus alte lucrăride care nu-mi mai amintesc.13. Referinţe critice din publicaţii şi volume:- România Literară 1986 Nicolae Manolescu„Debuturi”- Luceafărul 1987- Cronica 1987 Al. Pascu- Contemporanul 1987 Corneliu Leu, MirceaHerivan- Oglinda Literară 2001-2011- Monitorul de Vrancea 2000, 2001, 2002- Milcovul Liber – 1995, 1996, 1997.- Gazeta Vrânceană – M. Vârtosu 2002 -2003- Realitatea culturală- Viaţa Buzăului – M. Ifrim - 2001- Radu Comănescu şi Liviu Grăsoiu – RadioCultural- Convorbiri literare Emilian Marcu, StelianBaboi, Const. Miu, Magda Ursache, Florin Paraschiv.- Istoria Literaturii Romane de la origini sipana in anul 2005 –prof.dr.Ion Rotaru- Marile dictionar al scrtiitorilorromani,Al,Sasu- Dictionar biobibliografic al Literaturii romane-AcademiaRomana- Portrete în peniţă, volum de Florentin Popescu,2010;- Scriitori în dialog, volum de interviuri deViorel Dinescu, 2009;- Interviuri Angela Baciu, 2008 etc.174


Trei nuvele cenzurate14. Alte activităţi :- Preşedinte PNL (C) Filiala Vrancea 1995- 2004- Vicepreşedinte Birou Naţional al PNL (C)2001-2004- Membru Birou Judeţean PNL – FilialaVrancea din 2004-Consilier judeţean din partea PNL© 1996-2000 în Consiliul Judeţean Vrancea15. Premii:- Premiul de excelenţă al revistei „PortoFranco”- Premiul revistei „Convorbiri Literare”pentru Oglinda Literară- Premiul „Apostolica Benedictione” alcancelariei Vaticanului – Roma- Premiul de excelenţă al Casei de Cultură„Emanoil Petruţ”- Omul anului 2004 – Institutul BiograficAmerican- Cetăţean de onoare al oraşului Panciu- Premiul de excelenţă pentru slujirea culturiivrâncene al Direcţiei pentru Cultură Vrancea- În anul 2002 a fost primit în UniuneaScriitorilor.- Premiul Asociaţiei Presei Literare şi Editurilordin România pentru profesionalism cultural.- Cavaler al Ordinului Meritul Culturaldin Romania in anul 2004,-Premiul pentru Proză al Academiei InternaţionaleMihai Eminescu în 2007- Premiul Sanctităţii Sale, Papa Benedettoal XVI-lea- Cetăţean de onoare al comunei Trifeşti,judeţul Neamţ175


Gheorghe Andrei Neagu- Premiul Ion Rotaru al Academiei Daco-Române- Premiul Uniunii Scriitorilor, filialaBacău pentru volumul Purtătorul de Cruce- Premiul Asociaţiunei pentru Literatură şiCultura poporului român Despărţământul MihailKogălniceanu Iaşi;- Premiul Mircea Eliade al Academiei DacoRomâne Bucureşti- Diplomă de onoare al Festivalului Nopţide Poezie de la Curtea de Argeş- Diplomă de excelenţă al Asociaţiei Românepentru Patrimoniu- Inclus în Enciclopedia Personalităţilor dinRomânia- Premiul pentru cea mai bună revistă literarăşi de cultură al anului 2005, acordat de FestivalulInternaţional Avangarda 22 – Bacău- Premiul pentru proză al Filialei Bacău alUniunii Scriitorilor- Diplomă de excelenţă al Festivalului GrigoreHagiu Galaţi- Diplomă de excelenţă Inspectoratului Şcolarşi a Societăţii de Haiku Constanţa- Diplomă de excelenţă al Bibliotecii V.A.Urechia Galaţi- Diplomă de merit a Fundaţiei Ion BasganBucureşti etc.16. Colaborări: la Ateneu, Contemporanul,Flacăra, Cronica, Scânteia Tineretului, LuceafărulPorto Franco, Sud, Destine culturale – Canada,Gândacul de Colorado – SUA, Matrix –Germania, Convorbiri Literare, Astra Braşov, Fereastra– Rm. Sărat, etc., etc.17. Iniţiative culturale: fondator al săptămânaluluiJurnalul de Vrancea – 1993, al săptă-176


Trei nuvele cenzuratemânalului Gazeta Vrânceană în 1995, al cotidianuluiOglinda Vrânceană 1997, transformat în cotidianulOglinda Moldovei în 1999, fondator alrevistei Oglinda Literară în 2001. Mentor şi fondatoral festivalului „Duiliu Zamfirescu” din anul2000 şi până în prezent şi al „Revistei V” între1990 – 1993, coordonator al Festivalului SalonulLiterar Dragosloveni – ediţia 2001-2004, preşedinteal Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu”şi al Cenaclului Literar „Duiliu Zamfirescu”, alFestivalului Cavalerii Ordinului Miorita, al OrdinuluiCavalerii Unirii, editor a nenumărate antologii,promotor al valorilor culturale vrânceneşi nu numai. A fost ales membru în Comitetul deConducere al Uniunii Scriitorilor din România,filiala Bacău din 2010.177


Gheorghe Andrei NeaguAUTORUL MULTUMEŞTEdomnului Doru Simiz,director general alS. C. PANDORA PROD. S. R. L.Focşanifără de care acest volum nu ar fiapărut.178

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!