De ce Malus Dacus - Dacia.org

Dacia magazin – nr. 63, mai 2010 33Mihai Viteazul, aventurier sau erou naţional?Rodica DODAN„În ţara mea as fi putut să rămân liniştit şi sigur, fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă decreştinătate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Ţării Moldovei”Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 către împăratul Rudolf al II-lea.Şi totuşi cine a fost Mihai Viteazul?Pentru multă vreme i s-a mai spus şi Mihai Pătraşcu, fiul voievodului Pătraşcu cel Bun (şi, implicit, frate aldomnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, în mod eronat, o filiaţie nobilă care să îi legitimeze prezenţa pe tronulMunteniei si, apoi, al Ardealului si Ţării Moldovei. Izvoarele istorice susţin însă falsitatea unei asemenea teorii. Cert este căMihai s-a născut undeva în apropierea Ialomiţei, în localitatea Piua Pietrii de azi, în anul 1558, la un an după moartea luiPătraşcu cel Bun. Chiar si ideea că el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este puţin probabilă, atâtavreme cât Pătraşcu a murit în anul 1557 în urma unei grele şi îndelungate suferinţe, acesta fiind şi motivul pentru care a fostdus de către medicii săi la aerul curat al Vâlcei. Cunoaştem, în schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora)Cantacuzino, "o văduvă frumoasă şi bogată din zona Ialomiţei", o femeie de neam grec din impresionanta familie aCantacuzinilor.Tinereţea lui Mihai este una marcată de treburile negustoreşti, acolo unde viitorul voievod dă dovadă de o abilitateînnăscută. O cronică polonă îl prezintă ca fiind negustor de vite, în timp ce o alta, spaniola, îl arată ca pe un comerciant debijuterii. Alături de influentul său unchi Iane Cantacuzino, zis şi Epirotul, Mihai învaţă turceşte si greceşte şi dovedeşte unreal talent pentru ştiinţele vremii. Tot prin unchiul său, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai începe ofulminantă ascensiune pe scara socială. Bazându-se pe averea strânsă în anii tinereţii si pe relaţiile lui Iane, tânărul estenumit bănişor de Mehedinţi în anul 1588, moment în care începe achiziţionarea primelor sate. Doi ani mai târziu, în 1590,el este numit mare stolnic, pentru ca după alţi doi ani, în 1592, să devină mare postelnic. Mai trec doar câteva luni siambiţiosul tânăr este numit mare agă. În tot acest timp, Mihai îndeplineşte si funcţie de ispravnic în locul unchiului său carelocuia la Istanbul. Sub domnia lui Alexandru cel Rău (1592–1593), acelaşi Mihai devine ban al Olteniei în locul lui Iane.Averea sa era deja una considerabilă, după propriile declaraţii, viitorul domn deţinând 23 de sate numai în judeţulRomanaţi, altele fiind aduse ca zestre de soţia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, în timp ce alte sate demoşneni le dăruise mamei sale. Este evident că Mihai rivaliza cu însuşi domnitorul şi, chiar în aceste momente, sunt lansatezvonurile că ar fi nimeni altul decât fiul lui Pătraşcu cel Bun. Poate ca acesta este motivul pentru care Mihai este arestat şiobligat să jure în prezenţa a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rău că nu are legături cu defunctul voievod, fapt pecare noul ban al Olteniei îl îndeplineşte fără crâcnire. Credibilitatea, însă, a unei asemenea întâmplări este pusă sub semnulîntrebării, mult mai credibilă fiind aceea în care Mihai a fost condamnat la moarte în lipsă datorită implicării într-uncomplot prin care urmărea să ia tronul Valahiei. Cert este că Mihai scapă cu fuga si, pentru două săptămâni, se ascunde înArdeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului său Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul luiSeitanoglu, al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reuşeşte să îl înduplece pe sultan si să obţină tronulValahiei. Sumele pe care Mihai le oferă atât sultanului cât si nobililor turci care să îi faciliteze intrarea la suveran suntfabuloase, el fiind nevoit să cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar să împrumute sume exorbitante.Astfel, în octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra în Bucureşti însoţit de un alai de creditori dornici să îşirecupereze cât mai repede investiţia şi dobânzile aferente, bani pe care Mihai nu îi putea obţine decât din satele populate devalahi.Birurile devin insuportabile, ţăranii aleg să fugă de pe moşii lăsând locul turcilor care prinseseră " a se aşeza" şi aînlocui, în multe locuri, populaţia locală. Muntenia se transformă încet-încet într-o provincie turcească iar banii necesaricreditorilor nu puteau fi strânşi cu una-cu două. Dovedind o intuiţie caracteristică doar marilor lideri militari şi politici,Mihai nu rămâne indiferent la mişcarea antiotomană ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberării ţării de către turci şi,nu în ultimul rând, de datoriile grele către creditorii săi, el alege să se alăture Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu aşteaptă săfie invitat ci, fapt ce îl caracteriza din plin, ia iniţiativa si trimite el însuşi soli în Ardeal şi Moldova, precum si la boieriiBuzeşti, pe care îi cheamă alături de el în lupta antiotomană. Rezultatul a fost o înţelegere deplină între cele trei ţări. La 13noiembrie 1594, la doar un an după înscăunarea sa, Mihai cheamă pe toţi creditorii la vistieria domnească pentru a "încheiasocotelile". Dar socotelile sale erau mai mult decât sângeroase. Tunurile lovesc în plin în mulţimea celor adunaţi să-siprimească banii. Supravieţuitorii sunt masacraţi de armata domnească. Au urmat circa 2.000 de ieniceri, întreagagarnizoană turcească din Bucureşti, în frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezistă în faţa armatei lui Mihai. Înschimb, La Hârşova, Silistra si Târgul de Floci, turcii suferă înfrângeri zdrobitoare. În Moldova, Aron Vodă măcelerea petoţi otomanii din Iaşi şi dădea semnul unei răscoale generale în cele două ţări române.La Istanbul, sultanul decide înlocuirea "hainilor" si, în fruntea a două armate conduse de Hasan Paşa si Mustafa Paşa,trimite înlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul în Moldova, si Ştefan Surdul în Muntenia. În acelaşi timp, suveranul turcasmute asupra lui Mihai pe tătari. Mihai îi întâmpină la 14 ianuarie 1595, în apropierea satului Putinei, apoi, la 16 ianuariela Stăneşti. În ambele înfruntări el iese victorios, dar nu poate împiedica unirea celor două armate musulmane. Domnitorulîşi surprinde, însă, adversarul la Marotin, după ce trecuse Dunărea pe gheaţă si reuşeşte o victorie strălucită. Ambii paşi