20 martie, duminica 1-a a postului Paștilor, glasul 1

BULETIN SĂPTĂMÂNAL AL PAROHIEI ORTODOXE ROMÂNEŞTI SF. APOSTOL TOMA
LUMINĂ LINĂ
20
martie
2015
Anul 17
Duminica I-a a Postului Paştilor
Duminica Ortodoxiei

Biserica ortodox[ românå
Sfântul apostol toma
Sfinte Apostole Toma,
Roagă pe milostivul Dumnezeu,
Ca să dea iertare de greșeli
Sufletelor noastre!
Troparul Sfântului Apostol Toma
3
4
5
6
7
8
Troparele duminicii acesteia
Troparele Învierii și ale Praznicului
Apostolul Învierii
EVREI 11; 24 — 26; 32 — 43
Evanghelia duminicii
IOAN 1, 43 - 51
Sinaxarul duminicii
Sinaxarul din Triod
Programul slujbelor; anunţuri
Știri parohiale
Predica duminicii
Dreapta credinţă şi dreapta făptuire ...
10 Interviu
Prof. Dumitru Constantin Dulcan
Educaţia religioasă în Scoţia
12 Prof. Daniela Ciupală
Rugăciunea, postul şi pocăinţa, chemări la înnoirea
14
omului celui vechi
† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei
Buletinul parohial
Al bisericii ortodoxe RomÂne
Sfîntul apostol toma
APARIŢIE SĂPTĂMÎNALĂ ŞI GRATUITĂ
APARE CU
BINECUVÂNTAREA
PREOTULUI PAROH
TEOFAN KOJA
https://www.facebook.com/groups/308755979201040
Coperta 1,
Icoana Praznicului
Duminicii Ortodoxiei
Adresa Bisericii:
Nottingham ave.,
St. Louis
Missouri, 63109-2659
Coperta 2,
Icoana Sfinților români
Phone & fax: (314)353-0841
2
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

tipicul duminicii
20 martie, 2016
Duminica 1-a din Post. A Ortodoxiei. Glas 1. Voscr. 9. Se combină Triodul cu Octoihul.
Vecernie Mare: Vohod. Troparul Învierii, plus al Icoanelor: Prea curatului Tău Chip...
Utrenie: După Ps. 50 se cântă Ușile pocăinții…. Catavasiile din Triod.
Liturghie Sf. Vasile cel Mare: Ap. Evrei 11,24-26; 32-40. Ev. Ioan 1,43-51. Axionul: De Tine se bucură...
troparele duminicii
TROPARUL ÎNVIERII, glasul 1
Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii
străjuind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia
zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru
aceasta Puterile cereşti strigau Ţie, Dătătorule
de viaţă: Mărire Învieri Tale, Hristoase; mărire
Împărăţiei Tale; mărire rânduielii Tale, Unule,
Iubitorule de oameni.
TROPARUL PRAZNICULUI, glasul 2
Preacuratului Tău chip ne închinăm Bunule,
Hristoase Dumnezeule. Că de voie ai binevoit a Te
sui cu trupul pe Cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului
pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu
mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut debucurie,
Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit ca să mântuieşti
lumea.
CONDACUL TRIODULUI, glasul 2
Cuvântul Tatălui cel necuprins, din tine, Născătoare
de Dumnezeu, S-a cuprins întrupându-se;
şi chipul cel întinat, la chipul cel dintâi întorcându-l,
cu dumnezeiasca podoabă l-a amestecat.
Deci, mărturisind mântuirea, îl închipuim cu fapta
şi cu cuvântul.
TROPARUL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU, glasul 2
Toate tainele tale sunt mai presus de cuget,
toate sunt preaslăvite, Născătoare de Dumnezeu.
Cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită,
cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând
pe Dumnezeu cel adevărat: pe Acela roagă-L să
mântuiască sufletele noastre.
IPACOIUL ÎNVIERII, glasul 1
Pocăinţa tîlharului raiul a dobândit, iar plângerea
mirinosiţelor bucuria a vestit; că ai înviat,
Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare
milă.
CONDACUL ÎNVIERII, glasul 1
Înviat-ai ca un Dumnezeu din mormânt întru
mărire şi lumea împreună o ai înviat şi firea
oamenilor Te laudă, ca pe Cel ce eşti Dumnezeu.
Moartea a pierit şi Adam dănţuieşte, Stăpâne,
iar Eva acum, izbăvită fiind din legături, se bucură,
strigând: Tu eşti, Hristoase, Cel ce dai tuturor
învierea.
AXIONUL DUMINICAL
De tine se bucură, ceea ce eşti plină de daruri
toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc.
Ceea ce eşti Biserica sfinţită şi rai cuvântător,
lauda fecioriei pe care Dumnezeu L-ai întrupat,
şi tron te-ai făcut, ceea ce e mai înainte de
veci Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun
s-a făcut. Şi mai minunat, mai minunat, decât
cerurile, decât cerurile l-ai născut. De tine se bucură
ceea ce eşti plină de daruri, toată făptura,
mărire ţie , mărire ţie !
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA
3

aţilor, prin credinţă, Moise, când s-a
făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul
fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să
pătimească cu poporul lui Dumnezeu,
decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului,
socotind că batjocorirea pentru Hristos
este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului,
fiindcă se uita la răsplătire. Şi ce voi mai zice?
Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de
Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David,
de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă,
au biruit împăraţii, au făcut dreptate, au dobândit
făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins
puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei,
s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut
DUMINICA
ÎNTÂI A MARELUI POST
PROCHIMEN, GLASUL 4
Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Că drept eşti întru toate câte ai făcut nouă şi toate lucrurile tale sunt adevărate.
DIN EPISTOLA CĂTRE EVREI
A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
CAP. XI, 24-26; 32-40
Aleluia, glasul 4
tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe
fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi.
Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca
să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit
batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare;
au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au
fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia,
au pribegit în piei de oaie şi in piei de capră, lipsiţi,
strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea
nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi,
şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi
aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit
făgăduinţă, pentru că Dumnezeu rânduise
pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi
desăvârşirea.
Moise şi Aaron între preoţii Lui, şi Samuel între cei ce cheamă numele Lui. (Ps.98,6)
Sti h: Chemat-au pe Domnul şi El i-a auzit pe ei. (Ps.98,7)
4
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

DUMINICA
ÎNTÂI A MARELUI POST
DIN SFÂNTA EVANGHELIE DE LA IOAN, CITIRE:
Cap. I, 44 - 51
n vremea aceea a vrut Iisus să
meargă în Galileea și a găsit pe
Filip și i-a zis: vino după Mine.
Și Filip era din Betsaida din
orașul lui Andrei și al lui Petru. Filip a
găsit pe Natanail și i-a zis: am găsit pe
Acela despre care a scris Moise în lege
și au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui
Iosif din Nazaret. Iar Natanail i-a zis:
din Nazaret poate să fie ceva bun? Și
Filip i-a răspuns: vino și vezi. Iisus a
văzut pe Natanail venind către Dânsul
și a zis despre el: iată cu adevărat israelitean
în care nu este vicleșug! Natanail
L-a întrebat: de unde mă cunoști?
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte
ca Filip să te cheme, te-am vâzut
când erai sub smochin. Răspuns-a Natanail
și I-a zis: Rabi, Tu ești Fiul lui
Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel.
Răspuns-a Iisus și i-a zis: pentru
că ți-am spus că te-am văzut sub smochin,
crezi? Mai mari decât acestea vei
vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat
vă spun că de acum veți vedea cerul
deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu
suindu-se și pogorându-se peste
Fiul Omului.
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 5

sinaxar
martie
În această zi, în Duminica întâia a Postului Mare, facem
pomenire de înălţarea sfintelor şi cinstitelor icoane, petrecută
pe timpul de veşnică-pomenire a împăraţilor din Constantinopol,
Mihail şi a maicii lui, Teodora, şi în vremea patriarhului
Constantinopolelui, Sfântul Metodie Mărturisitorul.
Leon Isaurul, potrivit îngăduinţei lui Dumnezeu, din păzitor de asini şi lucrător
cu palmele, a pus stăpânire pe sceptrul împărăţiei Constantinopolelui, pe
vremea când cel dintâi dintre sfinţi, Gherman, era cârma Bisericii. Îndată Leon
a poruncit de l-a chemat la el şi i-a zis: Mi se pare, Înalt Prea Sfinte Stăpâne, că
icoanele nu se deosebesc întru nimic de idoli. Porunceşte deci să le scoată repede
din biserici. Iar dacă sunt adevărate icoanele sfinţilor, atunci să fie ridicate mai sus,
pentru ca să nu le spurcăm necontenit sărutându-le și să cădem astfel în păcat.
Patriarhul a respins aceste cuvinte groaznice ale împăratului şi i-a spus: Să
nu fii tu acela, împărate! Am auzit că s-a pornit odată cineva cu furie împotriva
sfintelor icoane; iar numele aceluia este Canon. Eu mă numeam aşa, a răspuns
împăratul, pe când eram copil.
Pentru că Gherman n-a vrut să-l asculte de porunca lui, împăratul l-a surghiunit
de pe scaunul patriarhal şi l-a înlocuit cu Atanasie, care-i împărtăşea gândul.
Şi aşa s-a ivit atunci lupta împotriva sfintelor icoane.
După ce Leon şi-a sfârşit rău viaţa, a urmat la tronul împărătesc fiul lui,
Constantin Copronim, care era pornit cu mult mai multă furie împotriva sfintelor
icoane. Pentru ce să mai spunem câte şi ce fel de fapte groaznice a săvârşit şi acest
nelegiuit? Dar şi el şi-a sfârşit viaţa mai ruşinos şi urmează pe tronul împărătesc
fiul său născut cu Hazara. Dar pentru că şi el şi-a trăit rău viaţa, i-au urmat la conducerea
împărăţiei Irina şi Constantin. Aceştia, sfătuiţi de patriarhul Tarasie, au
adunat al şaptelea Sinod Ecumenic şi Bisericile lui Hristos a căpătat iarăşi sfintele
icoane. După ce au părăsit şi aceştia tronul împărătesc, s-a urcat Nichifor patriciul,
apoi Stavrachie, fiul lui, după care a urmat Mihail Rangabe. Toţi au cinstit sfintele
icoane. Lui Mihail i-au urmat sălbatecul Leon Armeanul. Acesta a poruncit o a
doua luptă împotriva icoanelor, înşelat fiind de un monah eretic ce locuia închis într-o
peşteră. Şi iarăşi a fost lăsată fără podoabă Biserica lui Dumnezeu. După Leon
Armeanul a venit pe tronul împărătesc Mihail Amoreul. După el a venit Teofil, fiul
său, care i-a lăsat în urmă pe înaintaşii săi în nebunia sa împotriva icoanelor. Acest
Teofil a dat la osânde şi pedepse groaznice pe mulţi dintre Sfinţii Părinţi. După ce
şi-a săturat cruzimea timp de doisprezece ani, s-a îmbolnăvit de boală grea. Împărăteasa
Teodora era foarte întristată din pricina aceasta. Copleşită de durere,
a adormit şi a văzut în vis pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul
cel mai înainte de veci în braţe, înconjurată de îngeri strălucitori care loveau şi îşi
băteau joc de Teofil, bărbatul ei. Când s-a sculat din somn, Teofil şi-a venit puţin în
simţire şi a strigat: «Vai de mine, ticălosul! Din pricina sfintelor icoane sunt bătut».
Îndată împăratul a pus la căpătâiul lui icoana Născătoarei de Dumnezeu şi s-a rugat
ei cu lacrimi. Iar Teofil, deşi era grozav de bolnav, văzând pe unul din cei ce stăteau
în jurul lui că poartă engolpion, i l-a smuls şi l-a sărutat. Şi îndată gura lui, care
scrâşnea împotriva icoanelor, și neruşinatul lui gâtlej, care stătea deschis, au venit
la starea lor firească de mai înainte, i s-au potolit necontenitele dureri şi chinuri şi
a adormit mărturisind că bun lucru este a cinsti şi a ne închina sfintelor icoane.
Scoţând deci împărăteasa din lăzile ei cinstite şi sfintele icoane, l-a făcut pe Teofil
să le sărute şi să le cinstească din tot sufletul. După puţină vreme Teofil a murit. Teodora
a chmeat pe toţi cei din surghiun, a eliberat pe cei din închisori şi a poruncit
să se trăiască în libertate. A izgonit de pe scaunul patriarhal pe Ioan, numit şi Ianis,
care era mai mult căpetenia vrăjitorilor şi nelegiuiţilor. Pe tronul patriarhal s-a suit
mărturisitorul lui Hristos, Metodie, care pătimise multe mai înainte şi în groapă de
viu fusese îngropat.
Aşa stând lucrurile, Ioanichie cel Mare, care a sihăstrit în munţii Olimpului,
a avut o cercetare dumnezeiască. A venit la el marele sihastru Arsaachie şi i-a spus:
Dumnezeu m-a trimis la tine ca să mergem la preacuviosul bărbat Isaia, care sihăstreşte
închis într-o peşteră din Nicomidia, spre a învăţa de la el cele ce sunt plăcute
lui Dumnezeu şi potrivite Bisericii Lui.
Şi într-adevăr, când au ajuns la el, au auzit din gura lui: Acestea zice Domnul:
«Iată s-a apropiat sfârşitul duşmanilor icoanei Mele. Duceţi-vă la împărăteasa
Teodora, dar şi la patriarhul Metodie, şi le grăiţi aşa: „Să opriţi pe toţi cei nesfinţiţi
şi aşa, împreună cu îngerii, să-mi aduceţi jertfă, cinstind icoana chipului Meu şi
crucea“.»
Când au auzit acestea, s-au dus îndată la Constantinopol şi au vestit cele ce
li s-au spus patriarhului Metodie şi tuturor aleşilor lui Dumnezeu. Iar ei adunându-se
s-au dus la împărăteasă, pe care au aflat-o cu totul încredinţată, căci din
părinţi era evlavioasă şi iubitoare de Dumnezeu. Împărăteasa îndată şi-a scos
icoana Născătoarei de Dumnezeu ce-i atârna la gât şi, în văzul tuturor, a sărutat-o
spunând: Să fie anatemă toţi cei care nu se închină şi nu sărută icoanele, nu ca pe
Dumnezeu, ci ca pe nişte chipuri ale acelora care au iubit pe Dumnezeu!
Toţi cei care erau acolo s-au bucurat cu bucurie mare. Împărăteasa, la rândul
ei, i-a rugat şi ea să facă rugăciuni pentru Teofil, bărbatul ei. Au fost înduplecaţi din
pricina credinţei ei, cu toate că la început nu voiau. Şi în adevăr, cel întru sfinţi metodie,
a adunat poporul, tot clerul şi pe arhierei în marea biserică a lui Dumnezeu,
printre care erau şi aceşti bărbaţi aleşi: cei din Olimp, marele Ioanichie, Arsaachie
şi Navcratie, ucenicii lui Teodor Studitul, Teofan şi Teodor scriitori şi mărturisitorii,
Mihail aghiopolitul şi singhelul. Cu toţii au făcut toată noaptea rugaciuni către
Dumnezeu pentru Teofil, rugându-se cu lacrimi şi cu fierbinte rugă . Aşa au făcut
tot timpul celei dintâi săptămâni a Postului Mare. Acelaşi lucru l-a făcut şi împărăteasa
Teodora, împreună cu femeile şi cu celălalt popor.
În timp ce făceau aceste rugăciuni, vineri, pe la revărsarea zorilor, împărăteasa
a adormit şi i se părea că se găseşte la picioarele Crucii şi că treceau pe cale, cu
mult zgomot, nişte oameni care duceau felurite unelte de chin. În mijlocul lor era
dus legat cu mâinile la spate şi împăratul Teofil. Când l-a văzut, a mers şi ea după
cei care-l duceau pe Teofil. Ajungând la poarta cea de aramă, a văzut un bărbat
strălucitor la faţă, care sta înaintea icoanei lui Hristos. Teofil s-a oprit înaintea lui.
Împărăteasa s-a atins de picioarele acelui bărbat şi se ruga pentru împărat. Dar numai
ce a deschis Teodora gura, că acel bătrân i-a zis: Mare este, femeie, credinţa ta!
Află că pentru lacrimile şi pentru credinţa ta, încă şi pentru rugile şi rugăminţile
robilor Mei şi ale preoţilor Mei, iert pe Teofi, bărbatul tău!
După aceea a spus şi celor care-l duceau pe Teofil: Dezlegaţi-l şi daţi-l femeii lui!
Împărăteasa l-a luat şi a plecat bucurându-se şi veselindu-se. Şi îndată s-a
trezit din somn. Acestea a văzut împărăteasa Teodora.
Iar patriarhul Metodie, în timp ce făceau rugăciuni şi cereri pentru Teofil, a
scris pe o hârtie numele tuturor împăraţilor eretici, între care a pus şi numele lui
Teofil. Această hârtie a pus-o sub Sfânta masă fără să ştie nimeni. Vineri vede şi
el un înger înfricoşător că intră în biserica cea mare. Se apropie de el şi pare că-i
spune: Ţi-a fost ascultată rugăciunea, episcope! Împăratul Teofil a căpătat iertare!
Nu mai supăra pe viitor Dumnezeirea cu el!
Patriarhul vrând să ştie de-i adevărată vedenia, s-a sculat din locul unde era,
a luat hârtia, a desfăcut-o – o, judecăţile lui Dumnezeu! – şi a găsit şters cu totul de
Dumnezeu numele lui Teofil.
Mult s-a bucurat împărăteasa când a auzit acestea şi a cerut patriarhului să
adune întreg poporul cu sfintele cruci şi cu sfintele icoane în biserica cea mare,
ca s-o împodobească din nou cu sfintele icoane şi să facă tuturor cunoscută noua
minune. Şi într-adevăr, îndată s-au adunat toţi în biserică cu lumânări în mâini. Au
venit şi împărăteasa cu fiul ei. Şi făcând litanie, au pornit de acolo până la aşa-numitul
Miliu, cu sfintele icoane, cu dumnezeieştile şi cinstitele lemne ale crucii, cu
sfânta şi dumnezeiasca evanghelie, strigând: «Doamne miluieşte-ne!» Şi tot aşa
s-au întors din nou în biserică şi au săvârşit dumnezeiasca Liturghie, aşezând la
locul lor sfintele şi cinstitele icoane cu ajutorul unor bărbaţi cu o viaţă deosebit de
sfântă. Apoi au fost cinstiţi cei evlavioşi care au crezut drept şi au fost îndepărtaţi şi
cei neevlavioşi şi care n-au primit cinstirea sfintelor icoane. Şi aceşti sfinţi mărturisitori
au hotărât atunci ca în fiecare an să se facă aşa această sfântă prăznuire, ca nu
cumva să cădem din nou în aceeaşi rătăcire.
Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mărturisitori, icoană întru totul asemenea
Tatălui, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cu iubirea Ta de oameni cea negrăită, Hristoase Dumnezeule, învredniceşte-ne
de glasul Tău cel dorit, numără-ne în rndul celor de-a dreapta Ta şi ne
miluieşte pe noi. Amin
6
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

Programul slujbelor din această săptămînă
Duminică, 20 februarie 9:00 UTRENIA. Duminica I-a a Postului. Duminica Ortodoxiei.
10:00 Sfânta Liturghie.
17:00 Vecernie pan ortodoxă la Biserica Sf. Nicolae din Forest Park. Cuvântare : pr. Sergei Alekseev.
Miercuri, 23 martie 18:00 Sf. Liturghie a darurilor mai înainte sfințite.
Vineri, 25 martie 9:00 UTRENIE. Bunavestire a Maicii Domnului.
10:00 Sf. Liturghie, la Biserica Adormirea Maicii Domului din Town and Country.
Sâmbătă, 26 martie 9:00 UTRENIA. Sâmbăta morților.
10:00 Sf. Liturghie, parastas.
Duminică, 27 martie 9:00 UTRENIA. Duminica II-a a Postului. Duminica lui Grigorie Palama.
10:00 Sfânta Liturghie.
Anunțuri parohiale săptămânale
Ora cafelei: este sponsorizată pentru această duminică de Robin Ahmann and Maria Cuciureanu. Vă mulțimim și
Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru efortul dumneavoastră. Duminica viitoare, 27 martie, „Ora cafelei“ va fi sponsorizată
de Malon și Julie Argint.
Buletinul parohial: este disponibil pentru sponsorizare. O sponsorizare costă 10 dolari. Doritorii sunt rugați să-l contacteze
pe părintele paroh Teofan Koja.
Calendarul slujbelor: în timpul Marelui Post al Paștilor, slujbe speciale vor fi săvârșite în Biserica noastră. Un calendar
cu aceste slujbe este disponibil la standul unde sunt expuse buletinele duminicale. Vă rugăm să vă informați din aceste calendare
pentru a participa la slujbe.
Ședinaț consiliului parohial: va avea loc duminică, 20 martie, după „Ora cafelei“.
Mâncare rămasă de la Festivalul Bisericii în vederea vânzării! Excelentă mâncare la prețuri excepționale. Toate bucatele
sunt congelate. Banii colectați vor fi donați Bisericii și societății doamnelor AURORA.
SUMARUL FINANCIAR AL BISERICII LA 20 martie-2016
Venitul săptămânii.........................................$478,00 Venitul pe anul în curs.................................$14.287,76 Venitul anual bugetat...............................$16.000,00
Cheltuielile săptămânii...............................$2.898,19 Cheltuieli pe anul în curs.........................$19.911,08 Balanța din contul bancar...........................$1.917,50
Balanța.....................................................$ -2.420,19 Balanța pe anul în curs................................$-5.623,32 Săptămâna fiscală.................................................12
Notați-vă în calendarele d-stră
■ Duminică, 27 martie - 17:00 - Duminica lui Grigorie Palama - Vecernie panorotodoxă la biserica Sfântul Arhanghel Mihail;
■ Duminică, 3 aprilie - 17:00 - Duminica Sfintei Cruci - Vecernie panortodoxă la Biserica Sfintului Apostol Toma;
■ Miercuri, 6 aprilie - 18:30 - Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Biserica Sfibții Chiril și Metodie;
■ Duminică, 10 aprilie - 17:00 - Duminica Sf. Ioan Scăraru - Vecernie panortodoxă la Biserica Sf. Constantin și Elena
■ Duminică, 17 aprilie - 17:00 - Duminica Sf. Maria a Egiptului - Vecernie panrotodoxă la Biserica
Fecioara Maria, Ocrotitoarea.
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 7

Predica duminicii † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ROmâne
Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul
duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi
credincioase,
După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Bi se ri că,
produse de adversarii sfinte lor icoane, Sinodul de la Con stan tinopol
din anul 843, convocat de binecre dincioasa împă ră tea să Teodora şi de
Patriarhul Me todie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin
re confirmarea hotărârilor tuturor ce lor şapte sinoade ecumenice, inclusiv
a dogmei cinstirii icoanelor, formulată, potrivit Sfintei Scrip turi
şi practicii dintotdeau na a Bisericii, la cel de al VII-lea Sinod Ecumenic
de la Constantinopol (787). Întrucât fiecare dintre ereziile condamnate
cu acel prilej contesta un aspect sau altul al mântuirii câştigate prin întruparea
Fiului lui Dumnezeu, iar erezia iconoclastă a vea ca ţintă însăşi
iconomia mân tuirii în ansamblul ei, restabilirea cultului icoanelor nu a
reprezentat o victorie izolată, ci tri umful întregii Ortodoxii.
Deoarece „catastrofa icono clas mului a necesitat un efort de rezistenţă
considerabil, reunirea tuturor forţelor Bisericii, sângele martirilor
şi al mărturisitorilor ei, experienţa şi înţelepciunea Părinţilor apărători
ai icoanelor, credinţa de neclintit a poporului dreptcredincios“ 1 ,
în amintirea a cestora şi pentru sărbătorirea triumfului dreptei credinţe
asupra tuturor ereziilor, începând cu data de 11 martie 843, neîntrerupt,
în prima duminică a Pos tului Sfintelor Paşti, Biserica Or to doxă de pretutindeni
prăznuieşte, an de an, Duminica Orto doxiei, intonând împreună
cu im nograful: „Cinstea icoanei se înal ţă la chipul cel dintâi […].
Pentru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hris tos şi ale
tuturor sfinţilor; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată
necredinţei“ 2 .
Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu există prin
ea însăşi. Ea este mijlo cul prin care suntem conduşi spre alte persoane,
este un o biect sfânt care arată prezenţa personală a Mântuitorului Iisus
Hristos, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, aşa cum s-a afirmat la Sinodul
de la Constantinopol din a nul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent
ceea ce Evan ghelia ne spune prin cuvânt“ 3 .
Icoana este o memorie vizua lă şi o reprezentare a realităţii is torice
a Mântuitorului Iisus Hristos întrupat, a Maicii Domnului şi a sfinţilor,
o imagine sau un chip al acestora şi niciodată în Biserica noastră
nu s-a confundat icoana cu Însăşi dumnezeirea. „Creştinii nu cinstesc
icoanele ca pe nişte dumnezei şi nici prin închinarea la ele nu se depărtează
de închinarea adevăratului Dumnezeu. Dimpotrivă, prin ele,
ei sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-i pe sfinţii zugrăviţi în ele ca
să mijlocească pentru ei la Domnul“ 4 .
Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhovnicească
Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dumnezeu
în formele artei iconografice a devenit posibilă datorită realităţii întrupării
Fiului lui Dumnezeu: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut
cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul
vieţii, - şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa
de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă -, ce am văzut şi am auzit, vă
vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră
este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos“ (1 Ioan 1, 1-3). Prezenţa cu
Trupul a Fiului lui Dumnezeu în lume, prin în truparea Sa, este suprema
des coperire a lui Dumnezeu, pentru că în Hristos „locuieşte, trupeşte,
toată plinătatea dumnezeirii“ (Coloseni 2, 9).
Icoanele mărturisesc împreună cu Evanghelia taina întrupării Cuvântului
veşnic al lui Dumnezeu: „Și Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit
între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl,
plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1, 14). Din perspectiva teologiei patristice,
sintetizată în chip admirabil de Sfântul Ioan Damaschin, îno menirea Fiului
şi Cuvântului lui Dumnezeu constituie principalul temei al cinstirii
icoanelor. Sfântul Ioan Damaschin spune că: „nu greşim atunci când facem
icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pământ
în trup şi a locuit prin tre oameni, Care a luat, din pricina bunătăţii Lui
nespuse, firea, materialitatea, forma şi culoarea trupului“ 5 .
Prin întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat posibilitatea
şi dreptul să-I pictăm icoana. Nu este vorba despre o reprezentare a chipului
naturii sau fiinţei divine, deoarece aceasta este una spirituală, ci
numai o reprezentare după formele felurite în care Dumnezeu sau sfinţii
îngeri s-au arătat în lume. În icoană, Domnul Iisus Hristos es te prezent
ca Dumnezeu-Om, du pă cum, în mod înţelept, ne în vaţă Sfântul Ioan
Damaschin: „Zu grăvesc pe Dumnezeul ne vă zut, nu ca nevăzut, ci ca pe
unul Ca re S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trup şi sân ge. Nu
zugrăvesc dumnezeirea ne văzută, ci zugrăvesc trupul vă zut al lui Dumnezeu;
căci da că este cu neputinţă să se zu gră veas că sufletul, cu cât mai mult
Dum nezeu, Care a dat sufletului ima terialitatea“ 6 .
Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre
cer“ prin care noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea ne văzută şi prin
care El priveşte spre noi cu dragoste şi cu bu nă ta te. Prin ele noi primim
bucuria ve derii duhovniceşti, vederea ce ru rilor deschise promise
de Mân tuitorul chiar în Evanghelia zi lei de astăzi: „De acum veţi ve dea
cerul deschizându-se“ (Ioan 1, 51). Deschiderea cerurilor a ra tă posibilitatea
omului de a cu n oaşte pe Dumnezeu şi de a do bândi sfinţenia,
prin harul Du hului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult asemănarea cu
Dumnezeu.
Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhov ni ceas că
prin sfinţirea propriei noas tre vieţi: de la chipul lui Dum nezeu, descoperit
nouă prin har, spre o asemănare tot mai m a re cu El, prin puterea şi
lu cra rea Duhului Sfânt. Asemă na rea cu Dumnezeu este cu pu tin ţă după
cum o dovedeşte mul ţi mea sfinţilor reprezentaţi în icoa ne, care sunt, cu
adevărat, icoa ne ale sfinţeniei lui Dum nezeu, prin har, împlinind po runca
dumnezeiască: „Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dum nezeul
vostru, sfânt sunt“ (Levitic 11, 44).
Sfintele icoane ne înfăţi șea ză a tât smerenia, cât şi slava Dom nu lui
nostru Iisus Hristos. De pil dă, icoana Naşterii Sale ni-L pre zintă în smerenia
Lui, ca Prunc în peşteră, iar icoana În vi e rii ni-L înfăţişează ca Birui
tor asupra morţii, plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt
o parte din memoria vie a ce ea ce a făcut Hristos pe pă mânt pentru
mântuirea noas tră, dar şi o vedere profetică a ve nirii Sale viitoare pe norii
ce ru lui, când cei aleşi „Îi vor vedea fa ţa, şi numele Lui va fi pe frun ţi le
lor“ (Apocalipsa 22, 4).
În această prezenţă a Mân tu i torului Hristos Cel răstignit, în vi at şi
înălţat întru slavă, încon ju rat de sfinţii Săi, icoana ne pre găteşte pentru
participarea la viaţa de comuniune a Bise ri cii, devenind mijloc de
comuni ca re a cre din ţei, de întâlnire a cre dincioşilor în Liturghia Eu haristică
pentru a se împărtăşi cu Cinstitul Său Trup şi Prea sfân tul Său
Sânge. De aceea, îna inte de a ne împărtăşi, săru tăm sfintele icoane, pregustând
în tâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi
scoate afară“ (Ioan 6, 37).
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Îndepărtarea omului de Dum nezeu şi izolarea sa de semeni îl conduc
către materia lism pătimaş şi consumism fără mă sură ca moduri de
trăire, al te rând viaţa spirituală a omului, ca re trebuie să aibă, mereu, ca
mo del de viaţă iubirea smerită a Prea sfintei Treimi. Stăruirea în dreapta
credinţă(ortodoxia) şi în dreapta făptuire (ortopraxia) sunt principalele
condiţii de creș tere duhovnicească a omului, de creştere în asemănarea
cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun. Cre dinţa omului este strâns le ga tă de
făptuirea binelui, adică, în trucât avem dreapta credinţă, tre buie să o şi
mărturisim ne con tenit prin dreapta vieţuire şi prin faptele bune.
Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă mani fes tare a
dreptei credinţe. Cre din ţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor
prin fapte: Cre dinţa - spune Sfântul Apos tol Ia cov - „dacă nu are
fapte, e moar tă în ea însăşi“ (Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur,
mare dascăl al Bisericii, co me morat în chip deosebit anul a ces ta de că-
8
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

tre Biserica noastră, com pletează aceste cuvinte, spu nând: „De vreme
ce faptele ex pri mă credinţa, credinţa adeve reş te faptele“ 7 . Dragostea faţă
de se menul nostru se arată mai a les prin faptele bune, care sunt rod al
credinţei „lucrătoare prin iu bire“ (Galateni 5, 6), iar mă su ra credinţei
noastre se dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, du pă cum ne învaţă
acelaşi Sfânt Apostol Iacov: „Îţi voi ară ta din faptele mele credinţa
mea“ (Iacov2, 18).
Anul acesta, 2015, proclamat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al
misiunii parohiei şi mă nă stirii azi“, constituie pentru noi un prilej de a
spori în lucra rea noastră misionară, ca per soa ne vii ale Trupului lui Hristos,
adică ale Bisericii. Astfel, creș tinul nu poate fi o persoană izo lată, ci
este chemat să tră ias că în comuniune tot mai intensă cu semenii săi,
după modelul Prea sfintei Treimi:„Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte,
în tru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una“ (Ioan 17,
21).
Fiecare om este pentru noi o icoană vie a lui Hristos
Pentru a împlini misiunea la ca re suntem chemaţi, avem ne voie de
comuniune şi unitate de pli nă în comunitatea biseri ceas că manifestată sub
ambele ei for me: parohia şi mănăstirea, a co lo unde se lucrează luminarea,
sfinţirea şi mântuirea credincioşilor. Este, deci, nevoie să în ţel e gem
faptul că trăim în Hristos, cu adevărat, doar atunci când sun tem în comuniune
şi unitate cu ceilalţi, când suntem împre u nă-lucrători în lume,
iubind şi slu jind pe semenii noştri. Atunci când un ucenic l-a întrebat
pe Avva Pimen cum poate evita o sân direa aproapelui, acesta a răs puns:
„Noi şi fraţiinoştri suntem două icoane. Când omul ia sea ma la sine şi se
defăimează, fra tele este preţuit cum se cuvi ne; când însă omul se crede
bun, gă seşte că fratele este rău“ 8 . Doar printr-o cunoaştere şi recu noaștere
a limitelor proprii a jun gem la preţuirea reală a aproa pe lui nostru.
În acest sens, mi los tenia, adică iubirea semeni lor, este o lucrare fundamentală
a Ortopraxiei (dreptei făptuiri) şi devine mărturie şi întrupare
a Ortodoxiei (dreptei credinţe). În se menul nostru trebuie să Îl vedem
mereu pe Hristos şi, de a ce ea, fiecare om este pentru noi o icoa nă vie şi
concretă a lui Hris tos, Dumnezeu adevărat şi Om a devărat: „Hristos a
devenit o per soană omenească, una singu ră şi reală, şi rămâne aşa în vecii
ve cilor, ca un frate între ceilalţi oa meni. El veghează la respe c ta rea fraţilor
Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-a făcut ca unul dintre ei“ 9 , spune
Părintele Dumitru Stăniloae.
În mâna întinsă a aproapelui tre buie să vedem mereu mâna veș nic
întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se în tâlneşte cu
mâna lui Hristos din noi care oferă. După în vă ţă tu ra Bisericii noastre,
omul este doar un chivernisitor al bunu ri lor aflate la dispoziţia lui, şi nu
un stăpân al acestora:
„Toată darea cea bună şi tot da rul desăvârşit de sus sunt, po go rânduse
de la Părintele lumi ni lor“(Iacov 1, 17). Toate câte nu sunt absolut necesare
omului sunt de prisos, după cum ne în va ţă Sfântul Ioan Gură de
Aur că: „de prisos este tot ce e mai mult decât ce e de trebuinţă. Când, dar,
şi fără aceasta putem pe trece în sănătate şi cuviinţă, e de prisos tot ce se
mai adaugă“ 10 . De altfel, după cum accentua şi scri itorul bisericesc din
veacul al III-lea, Clement Alexandrinul, bo gat este nu cel care are mult,
ci cel care dăruieşte la rândul său, deoarece „este bogat nu cel ce are şi
păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul “ 11 .
Nu trebuie să ne lăsăm con duşi de duhul timpurilor în care tră im,
unde egoismul individua list, satisfacerea poftelor de suflet păgubitoare
şi izolarea de se me nul nostru sunt false căi de vie ţuire care îl conduc pe
om nu spre adevărata bunăstare, ci că tre eşecul său ca fiinţă comuni ta -
ră, încetând de a mai vedea lu mea ca dar al lui Dumnezeu, ce tre buie
împărţit cu aproapele spre a împlini Evanghelia, după cum îndeamnă
Sfântul Apostol Pa vel: „Purtaţi-vă sarcinile unii al tora şi aşa veţi împlini
legea lui Hristos“ (Galateni 6, 2). Re me diul pentru depăşirea acestor fal se
moduri de vieţuire, egoistă, îl reprezintă efortul comun de e li berare de
patima lăcomiei şi de do bândire a vederii prezenţei lui Hris tos în aproapele
nostru, spre a trăi cu adevărat taina Bi se ricii ca trup tainic al lui
Hristos.
Dreptmăritori creştini,
Biserica noastră este permanent receptivă la problemele so cie tăţii şi
oferă creştinului soluţii con crete spre desăvârşirea sa du hovnicească, dar
şi spre asi gu rarea celor necesare vieţii, ca su port necesar pentru creşterea
sa duhovnicească. În acest sens, tre buie să redescoperim, mai întâi,
vocaţia noastră de misionari, de mărturisitori şi de vestitori ai iu birii
Mântuitorului Iisus Hris tos şi prin apărarea dreptei cre din ţe a Bisericii
noastre în faţa tu turor atacurilor din societatea contemporană secularizată
şi fragmentată.
Trăim, astăzi, vremuri în ca re trebuie să devenim tot mai sen sibili
la suferinţa aproapelui nos tru, în care Hristos Însuşi su fe ră. Să înţelegem
că este im por tant ca învăţătura de cre din ţă, de prin să de timpuriu,
în fa mi lie, şi de pe băncile şcolii, la ora de Re ligie, să o transpunem în
faptele milei trupeşti. Să lu ăm aminte la iubirea lui Hristos pen tru om şi
să nu fim ne pă să tori la suferinţa aproapelui nostru îndurerat, flămând
şi gol (cf. Matei 25, 35-46), pentru că, spu ne Părintele Du mitru Stăniloae:
„A tât de mult ţine Hristos ca fie ca re din noi să respectăm şi să iu bim
pe semenii noştri, în cât a ceas ta va fi măsura după ca re vom fi ju de caţi:
«Adevărat zic vo uă: Întru cât aţi făcut unu ia din tr-aceşti fraţi ai Mei prea
mici, Mie Mi-aţi făcut»“ (Matei 25, 40) 12 .
După cum se cunoaşte deja, Bi serica noastră şi-a extins acti vi tăţile
sale social-caritative şi fi lantropice în folosul celor ne vo iaşi şi bolnavi, a
continuat acţiunea de ajutorare a parohiilor să ra ce din ţară şi din diasporă
şi, a tunci când a fost nevoie, a intervenit pentru sprijinirea familiilor
care au avut de suferit de pe ur ma calamităţilor naturale, inu n daţiilor
sau alunecărilor de te ren, aşa cum s-a văzut şi în a nul 2014. Toate aceste
activităţi sunt rea lizate prin osteneala, dra gostea şi dărnicia fiecăruia
dintre dumneavoastră pentru acești „fraţi preamici“ (Matei 25, 40) ai
Mântuitorului Iisus Hristos.
De aceea, cu dragoste părin teas că, îndemnăm pe toţi slujito rii sfintelor
noastre biserici, pe mem brii consiliilor şi comi te te lor parohiale, dar şi
pe toţi credincioşii ortodocşi din parohii sau pelerini la sfintele mă nă s tiri
ca, împreună, să continuăm, şi în acest an, din această Du mi ni că a Ortodoxiei
până la săr bă toa rea Bunei Vestiri, frumoasa tra diţie a Bisericii
noastre de a or ganiza o colectă în toate paro hi ile şi mănăstirile din cuprinsul
Patriarhiei Române pentru a jutorarea celor aflaţi în nevoi. Su mele din
această colectă vor fi a dunate în Fondul Central Misionar, prin care se va
sprijini ac tivitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mă -
- nă s ti rilor atât din ţară, cât şi din stră inătate, în folosul Bisericii noastre
Ortodoxe Române.
Ne rugăm ca Preamilostivul Dum nezeu să răsplătească mi los tenia
tuturor celor „ce aduc da r uri şi fac bine în sfintele şi în tru tot cinstitele
lui Dumnezeu bi serici“ 13 pentru ca să sporim mai deplin în iubire faţă
de Hris tos şi de semenii noştri, ajun gând cu toţii să ne închinăm Sfin tei
Învierii Sale, cu pace şi bucurie.
Vă mulţumim pentru dărnicie, vă dorim mult spor în ur cu șul duhovnicesc
al Postului Sfin te lor Paşti şi ne rugăm lui Dum nezeu să vă
binecuvânteze:
Harul Domnului nostru Iisus Hris tos şi dragostea lui Dum nezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfân tului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin! (2 Corinteni 13, 13).
Note:
1. ‐Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Or to doxă, Ed. Anastasia, Bucureşti
1994, p. 99.
2. ‐Stihira a IV-a de la „Doamne, strigat-am …“, Ve cer nia Mică, Duminica întâi a Sfântului
şi Marelui Post, Triodul, EIBMO, Bucureşti, 2010, p. 206.
3. ‐Apud Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,
1993, p. 57.
4. ‐Pr. prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în rev. „Stu dii Teologice“, nr. 3-4/1952, pp.
180-181.
5. ‐Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra ico noclaştilor, III, 2, traducere pr. Dumitru
Fe cio ru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 123.
6. ‐Ibidem, p. 41.
7. ‐Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Dom nului, în Cuvântări la Praznice
împărăteşti, tra ducere de pr. D. Fecioru, col. „Izvoarele Or to do xiei“, vol. 5, Tipografia cărţilor
bisericeşti, Bu cu reşti, 1942, p. 10.
8. ‐Avva Pimen, 148, în Patericul sau Apoftegmele Pă rin ţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi,
2003, p. 291.
9. ‐Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Suprema valorificare a semenului, în vol. „Cultură şi duhovnicie“,
col. O pe re complete III, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2012, p. 99.
10. ‐Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la II Corinteni, 15, traducere de arhiereu Theodosie
Ploeşteanu, Bu cureşti, 1910, p. 195.
11. ‐Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, VI, 35, 5, traducere de pr. Dumitru Fecioru, în
col. PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 326.
12. ‐Pr. prof. Dumitru Stăniloae, art. cit., p.100.
13. ‐Cf. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p.
151.
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 9

DRAMA CREŞTINISMULUI
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: „Nu vom supraviețui
fără întoarcerea la Dumnezeu!”
Articol preluat de portalul Lavi Enrose.
I. „Ştiinţa m-a dus la Dumnezeu!”
- Domnule profesor, cum
aţi ajuns Dumneavoastră, un
om de ştiinţă, să-L cunoaşteţi
pe Dumnezeu?
- În primul rând am fost
crescut de o mama religioasă
care m-a dus la biserică de
mic. Mi-aduc aminte, din clipa
în care am putut să merg, mă
ducea la biserică şi-mi dădea
„Paşti mari“, cum se spunea, şi
eu eram foarte încântat fiindcă
în zona în care m-am născut
toată lumea se pregătea intens
pentru cea mai mare sărbătoare: nu era lucru
în casă care să nu fie scos pentru a fi spălat,
casa era văruită şi întotdeauna mama ne
făcea haine noi pentru a ne duce la biserică.
Deci din acest punct de vedere, am venit în
contact cu divinitatea din clipa în care am
deschis ochii. Mai târziu, spre onoarea învăţătorilor
mei din clasele elementare, niciunul
n-a îndrăznit să ne facă politică atee, să ne
spună de pildă că nu există Dumnezeu, ba
chiar în unele clase erau preoţi; mi-aduc bine
aminte că începeam cu slujbă, terminam
cu slujbă la care, copii fiind, participam cu
destul de multă bucurie. Mai târziu, prin
clasa a cincea, a şasea, chiar am fost în corul
bisericii și ştiu şi acum multe cântece bisericeşti
care m-au atras dintotdeauna. Poate
atunci am simţit plăcerea ritualului ortodox.
Mi-au plăcut enorm de mult şi sunt şi acum
cântece care se cântă în strană Duminica şi
care-mi plac, iar uneori, când sunt singur, le
intonez. Apoi am plecat din sat şi am venit la
oraş, unde am făcut şcoală cu caracter ateu.
Liceul şi facultatea aveau un caracter rigid,
strict ştiinţific şi se evitau termenii religiei;
era dominantă ideologia comunistă, nici nu
se punea problema altfel. Atunci a început
deruta.
- Aveaţi în faţă două concepţii total
diferite...
- Mama, experienţa, oamenii, mentalitatea
omului simplu erau pentru Dumnezeu,
iar ştiinţa era atee. Deci unde e adevărul?
Şi atunci am început să-mi pun întrebarea
dacă ştiinţa e singura care prezintă adevărul.
Unde se face trecerea între neviu şi viu? Dacă
e adevărat, cum spune ştiinţa, că s-a plecat
de la structuri fizice - pământul care a fost
un bulgăre de foc şi care apoi se răceşte etc–
cum oare nişte pietre ajung să vorbească, să
devină oameni? Şi am început să studiez,
să-mi pun problema , să găsesc care este
momentul de trecere de la neviu la viu, de
la anorganic la organic. Pentru asta a trebuit
să citesc mult peste materia cuprinsă în programul
pe care-l făcusem eu ca medic. Sigur
ca da, nu puteam să-mi contrazic profesorii
în facultate, la vremea aceea, era destul de
periculos, deşi îmi dădeam seama de o serie
de lucruri; erau lucruri care, cel puţin pentru
mintea mea, nu reprezentau adevăruri. Normal
că nu îi contraziceam, dar mi-am spus
că în clipa în care voi termina facultatea, am
să caut de unul singur răspuns la întrebarea
care mă preocupa. Deci această derută:
există Dumnezeu sau nu există? Trebuia să
rezolv dilema! Am ales medicina pentru
faptul că, punându-mi întrebarea „ce sens
are viaţa?“, mi-au venit următoarele răspunsuri:
Să te bucuri ca un copil! Dar crescând,
copilul înţelege că viaţa nu aduce numai
bucurii, ci şi necazuri. Să suferi! Mi-am spus:
cui serveşte suferinţa? Nimănui! Atunci nu
pot să răspund la întrebarea asta. Ce pot să
fac cu viaţa? Să cunosc! Şi când voi ajunge
la maturitate, probabil prin cunoaştere, să
încerc să răspund dacă pot să găsesc sensul
vieţii sau nu. Şi atunci mi-am împărţit cunoaşterea
şi mi-am făcut un program exact
din clasa a XII-a, pe care şi astăzi îl urmez…
Am început cu literatura din liceu, pe urmă
am parcurs istoria culturii, a civilizaţiilor, a
religiilor, apoi filosofia: am început filozofia
clasică, pe urmă m-am ocupat de filozofia
orientală care păreau doi versanţi ai unui
munte.
- Şi toate aceste căutări v-au îndreptat
spre Dumnezeu...
- Cam pe la 36 de ani, într-o
seară, gândind şi punând
întrebări, dintr-odată mi-am
spus: nu există alt răspuns decât
răspunsul religiei! Ca pomii să
existe, ca viaţa să existe , trebuia
să existe o raţiune divină
în cosmos. Deci Dumnezeu
există!... Din clipa aia, de la 36
de ani, convingerea mea a fost
că eu reprezint a miliarda șansă
de a fi şi că pentru ca eu - miliardimea
de șansă - să exist,
cineva, o raţiune de dincolo de
mine, a pledat pentru mine. De
aceea eu sunt dator faţă de şansa
de a mă naşte om şi nu frunză,
nu câine sau orice altceva, astfel încât să
ajung la cunoaştere prin cultură. Mi-am spus
atunci că am datoria să spun ce-am înţeles
din viaţa care mi-a fost dată. Şi-atunci m-am
hotărât să scriu! Problema se punea cum să
scrii: să spui că există Dumnezeu, imagnaţi-vă,
nu putea publica nimeni la vremea
aia. Şi-atunci mi-a venit în minte metafora
„inteligenţa materiei“. Cartea a avut un ecou
extraordinar! Erau şi membrii de partid care
o citeau şi mă întrebau: „Dumneata crezi că
pietrele au inteligenţă?“ „Nu, domnule, e
metaforă!“ Dar dacă tipul era unul spiritualizat
îi spuneam: „Da, domnule, are!“ Erau
două răspunsuri! Evident că nu puteam să
fiu naiv, să mă duc în gura lupului, n-aveai
nicio şansă să te prezinţi în felul ăsta!
II. „Întotdeauna El mi-a răspuns, în
tăcere“
- Care a fost drumul pe care l-aţi parcurs
către ceea ce aţi numit „Inteligenţa
materiei“?
- Mi-aduc aminte că, din tot ce-am citit
eu, de sufletul meu s-a lipit persoana lui
Iisus. Când redactam cartea, m-am chinuit
ca redactorul să lase cuvântul Iisus - pus
într-un context foarte departe de ce spune
literatura canonică, dar să apară cuvântul
Iisus. Sub nicio formă n-am reuşit! „Nu şi
nu!, nu ne-o publică nimeni!“ Am reuşit cu
greu să strecor cuvintele „ca la nunta din
Cana Galileii“. Atunci am avut această şansă
pentru că am vorbit despre dezobişnuirea de
alcool prin hipnoză. Li se dădea pacienţilor
să bea apă, li se spunea că e alcool şi că le
face rău şi ei chiar se simţeau rău... Şi-atunci
am spus că, prin hipnoză, apa se transformă
10
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

în vin întocmai ca la nunta din Canna Galileii.
Am folosit termenul tocmai pentru că
voiam ca ceva din recuzita religiei să intre
acolo! Cineva să înţeleagă că nu mi-e străină
credinţa. Dar cuvântul Iisus n-am reuşit să-l
strecor! Numai bine că redactorul a plecat în
Occident, tocmai el, cel care a insistat să mă
convingă că nu-mi publică nimeni cartea...
Apoi am pus lucrurile cap la cap începând de
la prima undă de lumină - cine a citit cartea,
ştie! Ce-a fost înainte? Şi spun mereu că în
momentul zero nu ştim ce-a fost. Dar din
momentul acela zero a început Universul.
Cum e posibil să se nască ceva din nimic? Şi
atunci spun, momentul unu trebuie să fi fost
o inteligenţă, inteligenţa materiei! Era tot ce
puteam să spun, imaginaţi-vă! Nu puteam
să spun Dumnezeu sau inteligenţa divină.
Şi aşa cartea a trecut foarte repede, au îmbrăţişat-o
toate categoriile de intelectuali, au
citat-o inclusiv P. S. Antonie Plămădeală şi
Părintele Galeriu.
- Lucrul asta se întâmpla în ...
- În 1981. Cartea a avut un succes extraordinar
un an de zile, până a început
„Meditaţia transcedentală“ şi atunci totul s-a
întors împotriva mea. Anchete, tot soiul de
lucruri urâte. Trecută sub tăcere, interzisă,
copiată în zeci de exemplare de cine vrea s-o
citească, toata lumea vorbea despre ea, până
în ’90 când s-au schimbat lucrurile şi atunci
am putut să spun: „Dumnezeu există!“. Dar
lumea a înţeles că prin expresia „inteligenţa
materiei“ mă refeream de fapt la „inteligenţa
divină”. Acesta a fost drumul meu către credinţă.
- Din ceea ce spuneţi rezultă două demersuri:
o cunoaştere a lui Dumnezeu pe
cale tradiţională şi o cunoaştere pe cale raţională,
prin cercetările întreprinse de Dvs.
- Aţi amintit două demersuri, trebuie să
vă spun că este şi al treilea, acela de comunicare
cu ceea ce numim raţiunea divină.
- Vorbiţi de experienţe directe cu Dumnezeu?
- Să spunem aşa, deşi mie mi se pare că
ar fi prea orgolios, prea pretenţios din partea
mea să spun că am un dialog cu Dumnezeu.
Spun simplu că am avut de multe ori răspuns
la rugăciune. Dar am sesizat ceva atunci: că
nu am răspuns dacă spun din buze ”Doamne,
ajută-mă şi dă-mi ceea ce îmi lipseşte!”,
ci ca totdeauna îmi răspundea în tăcere când
trimiteam din inima un impuls. Gândul
trecea prin inima şi aşa mă rugam în situaţii
grele. Şi am avut răspuns imediat. Să vă dau
un exemplu. Plecăm noi după revoluţie în
Germania cu Dacia unui coleg despre care
ni s-a spus că e o maşină bună şi care ne-a
lăsat pe drum. Ne-a tractat un sârb, ne-a luat
banii, ne-a lăsat într-un sat, s-a întunecat, a
început să ningă, să plouă, era întuneric, veniţi
din Est, fără niciun ban. Atunci am spus:
„Doamne, ştii că suntem singuri şi n-avem
nimic, fă ceva, Doamne şi ajută-ne!“ Cred că
n-au trecut 2-3 minute şi opreşte o maşină,
coboară din ea o doamnă şi vorbeşte întâi în
germană – eu nu ştiam germană. Sesizând
că nu ştim, dă să plece. Atunci colegul meu,
profesor în Târgovişte, zice: „Franceză vorbiţi?“
„A, oui!“ Şi atunci spune în franceză
exact ceea ce eu am spus în gând: „Ştiu,
sunteţi din Est, sunteţi străini, aţi rămas cu
maşina în pană, n-aveţi bani, n-aveţi nimic
şi trebuie să vă ajute cineva...“. Aşa a spus,
adică exact ce-am gândit eu. Întotdeauna
când m-am rugat, mi s-a răspuns cu ceva din
mintea mea ca să văd că vine de acolo. Sunt
multe astfel de momente, dar care toate s-au
întâmplat numai după ce am scris „Inteligenţa
materiei“.
- Aţi scris despre Inteligenţa materiei
pentru ca apoi Ea să vă răspundă...
- Am avut chiar ieşiri din timp, am ştiut
ce se va întâmpla a doua zi la ora H! Sau am
ieşit dintr-un accident iminent în timp ce
ceilalţi din maşină au rămas muţi, cu inima
în gât. Atunci am fost sigur şi stăpân pe
mine, că asta este singura cale şi, în loc să
opresc, ceea ce ar fi însemnat dezastru, măresc
viteza. Şi mă strecor printre doi, la milimetru.
Atât de sigur eram, că am început să
râd, spre disperarea celorlalţi. Adică răspunsul
a fost ca să înţeleg că vine dintr-o zonă
în care Raţiunea aceea te ascultă, te aude. Şi
am înţeles că Dumnezeu este în primul rând
afect, sentiment, este iubire! Eu spun ce-am
înţeles şi ce sufletul meu mi-a spus. Sigur că
Dumnezeu a făcut lumea prin raţiune, dar
cred că a făcut-o din iubire. Asta e convingerea
mea, experienţa mea concretă. Am
spus: nu o impun nimănui, dar am dreptul la
opiniile mele.
III. „Dumnezeu a intrat în sufletul
meu!“
-Dumnezeu e in dialog cu noi, dar un
altfel de dialog decat cel cu care suntem
obisnuiti noi, oamenii. In sensul că noi spunem
cateva cuvinte din suflet si Dumnezeu
ne raspunde cu niste lucruri care ni “se intampla”,
cum obişnuim să spunem.
- Corect. Si raspunsul e un dialog in definitiv,
dar mi se parea atunci prea pretios sa
spun ca eu am un dialog cu Dumnezeu.
- Dar orice om care sta la rugaciune
si care primeste un raspuns e in dialog cu
Dumnezeu...
- Eu am citit mult despre Iisus, nu numai
literatura canonica ci si apocrifa, si am vazut
ca El tot timpul spunea: ”nu eu ci Tatal din
mine”. Eu cred ca Dumnezeu este dublura
tuturor lucrurilor. Multi m-au combatut si
mi-au spus: “Dumneata esti panteist!” Si ce
e rau daca spun ca tot ce e in Universul asta
e facut de Dumnezeu si ca el se afla inapoia
tuturor lucrurilor? Te deranjeaza ca este peste
tot, vrei neaparat sa fie undeva anume, in
centrul universului? Pe mine nu ma deranjeaza
să Îl văd peste tot. Asta e viziunea mea
si asa rezulta din fizica cuantica, un argument
pe care am sa-l invoc aici. Fizica cuantica
spune clar: mai intai experientele facute
in laborator au demonstrat cu privire la doua
subparticule pereche care se invart in sens
invers fiecare – miscarea de spin – că daca
uneia ii schimbi spinul si cealaltă se schimbă
imediat. Sa zicem ca luam doua ceasuri care
se invart in sens invers; daca schimbi acele
unuia, imediat celalalt se schimba automat;
daca il duc pe unul la capatul Universului,
si acolo se schimba instantaneu. Si o alta
experienta facuta in Franta, in ’83: se ia un
foton, se imparte in doua si se trimit jumatătile
prin fibra de sticla la 7 km distanta. Apoi
li se da drumul sa iasa din conducte. Cei doi
fotoni gemeni vin si se unesc din nou, ca si
cum fiecare stia unul de celalalt. De aici s-a
dedus ca exista o inteligenta dincolo de noi,
la nivel de subparticula.
- Dumnezeu pare să acţioneze dinlăuntrul
materiei...
- În profunzimea materiei s-a calculat ca
la dimensiunea de 10 la minus 23 – imaginati-va
infinitul mic!- există o ratiune, o inteligenta
care tine toate subparticulele, universul
atomic aflat la baza universului, in forma
atomului care constituie Universul; si tot ce
vine din profunzimea materiei ia forma la
noi; materia pare corp solid, dar in realitate
totul este energie, pentru ca si Dumnezeu
este energie si informatie. Această informatie
care vine de undeva inseamna o ratiune
care emite. Ce ratiune poate sa emita in
Cosmos o informatie? Nimic altceva decat
ratiunea lui Dumnezeu. El este cel care a
constituit tot fundalul universului, mai mult,
la baza universului sta o lege morala. Mi
se pare extraordinar! Si vreau sa discut aici
aspectul cercetat de mine: creierul respecta
un cod etic, adica tot ceea ce este negativ,
gandul, emotia, are ca efect in corpul nostru
schimbarea reactiei din alcalin in acid, ceea
ce inseamna boala, moarte etc. Tot ceea ce
este pozitiv: generozitate, credinta, bunatate,
compasiune pentru semeni se cheamă în
chimie alcalinitate, adică sanatate şi viata.
Tot ce e negativ produce rau, tot ce e pozitiv
are un efect bun. Mai mult, creierul prelucreaza,
proceseaza informatia in zone diferite:
tot ceea ce este negativ o face intr-o zona
si ceea ce e pozitiv in alta parte. Si atunci
intrebarea: creierul este o masa anatomica
– discutia o purtam neurologic, şi nu poate
sa aibe inteligenta, sa faca distinctia intre
bine si rau, sa aleaga. Cea care discerne este
o cunoastere, este constiinta! De unde vine
constiinta? Din marea constiinta cosmica:
Dumnezeu! Ceea ce numim noi Dumnezeu
se foloseste pur şi simplu de creierul uman
pentru a arata omului care este calea dreapta
care este calea gresita, eronata, care poate
sa duca la suferinta, la boala si la moarte.
Creierul, in ultima instanta, respecta un cod
etic care este codul religiilor, un cod intelectual
de bun simt. Am spus doua lucruri: ca
desi ateii cred ca sunt fara Dumnezeu, sigur
Dumnezeu nu e fara ei! Si al doilea lucru,
cred ca Dumnezeu prefera un ateu care respecta
toate lucrurile bunului simt decat un
credincios care cum iese din biserica, incepe
sa injure vecinii … Primul îl respectă pe semenul
său fiindca bunul simt ii spune sa faca
asa. El nu stie ca respecta o lege morala, cum
spune Kant: “legea morala din mine si cerul
instelat de deasupra capului”. Dupa opinie
mea, este mai preţuit de Dumnezeu fata de
celalalt care se duce de ochii lumii la biserică
fără a fi neapărat mai bun...
Biserica ortodoxă română, Sfântul Apostol TOMA 11

Starea credinţei în şcoli
Educația religioasă în Scoția
Prof. Daniela Ciupală
Scoția este o țară cu o tradiție creștină
îndelungată. Guvernul scoțian
crede că studiul educației religioase
și morale (RME) se poate baza pe tradițiile
creștine puternice ale țării, fără a le compromite,
dar promovând în același timp și înțelegerea
și respectul pentru alte credințe și
convingeri.
În prezent, Scoția este o națiune în care
convie țuiesc creștini aparți nând multor
denomina țiuni, credincioși aparținând marilor
religii ale lumii, precum și oameni ale
căror credințe nu se încadrează în nici o tradiție
religioasă. Această diversitate este
apreciată deoarece contribuie la îmbogățirea
spirituală a țării și inspiră copiii și tinerii
să își dezvolte propriile credințe și valori.
În acest context, predarea educației religioase
are un statut bine definit în cadrul
învăță mân tului scoțian. Disciplina are denumiri
diferite cum ar fi educația religioasă
și morală (RME) sau studii religioase, morale
și filoso fice (RMPS). Indiferent de denumire,
această disciplină oferă posibilitatea
elevilor de a explora marile religii ale
lumii și de a aborda și modul de viață care
este independent de credința religioasă. În
centrul RME se află preocuparea de a afla
cine este omul și cum se poate răspunde la
întrebări legate de înțelesul, valoarea și scopul
vieții.
În anul academic 2010‐2011, în școlile
scoțiene a început să se implementeze un
nou curriculum național numit „Curriculum
pentru excelență”. Acest nou curriculum
a fost descris ca fiind „cel mai ambițios
program de schimbare educațională care a
avut vreodată loc în Scoția”1. Noul curriculum
scoțian recu noaște faptul că RME aduce
o contribuție foarte importantă la dezvoltarea
personală și socială a elevilor2.
Formarea unor valori și credințe sigure joacă
un rol important în bunăstarea spirituală
și afectivă a elevilor pentru că ei învață să fie
încrezători în exprimarea credințelor și valorilor
lor. În mod încurajator, Guvernul
scoțian și‐a luat angajamentul de a păstra
RME ca o parte esențială a curriculumului
pentru toți tinerii.
Religia are un rol central în pregătirea
tinerilor pentru viaţă
În noul curriculum, în școala primară
(4‐5 ani până la 11‐12 ani) elevii studiază
diverse discipline aparținând celor opt arii
curiculare care includ RME ca materie obligatorie
de studiu. În școala secundară, în
S1-S2 (12 - 13 ani) elevii studiază nouă discipline,
iar în S3 (13‐14 ani) ei aleg șapte
discipline pe care le vor studia mai în profunzime
în S4 (14‐15 ani). Spre exemplu,
biologia, chimia și fizica fac parte dintr‐o
categorie din care elevii vor alege doar una
pe care o vor studia mai departe. Singurele
discipline obligatorii în școala secundară
(S1‐S4) sunt RME (educația religioasă și
morală), educația fizică și educația personală
și socială (asemănătoare dirigenției în sistemul
românesc). Astfel, RME este parte
integrantă a curriculumului na țional începând
cu Primary 1 (4‐5 ani) și până la Secondary
4 inclusiv (14‐15 ani).
RME se studiază o oră pe săptămână în
P1‐S4, dar unele școli, în care studiul religiei
este foarte popular, oferă două ore pe săptămână
pentru studiul disciplinei. În plus,
în S4, unde există doritori, școala oferă șase
ore pe săptămână pentru studiul RME care
se vor finaliza cu un examen național pentru
obți nerea certificatului „National 5”.
În S5 și S6 (15‐18 ani), elevii își aleg
cinci discipline pe care le vor studia pentru
examenul național numit „Higher” sau
„Advanced Higher” (echivalentul bacalaureatului
românesc) cu șase ore pe săptămână
pentru fiecare disciplină. Popularitea și
12
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

impor tanța unui subiect se apreciază după
numărul de elevi care îl aleg pentru examenele
naționale. Un studiu despre situația
disciplinei RME din Marea Britanie evidențiază
interesul fără prece dent al copiilor în
ceea ce privește educația religioasă. Astfel,
conform statisticilor, în anul 2011 în Scoția
au concurat pentru examenul de Higher
RMPS 4.100 candidați, în comparație cu
1.323 de elevi în 20063.
Guvernul scoțian a finanțat de curând
studii care să arate impactul, punctele tari și
aspectele care trebuie îmbunătățite pentru
fiecare disciplină din cu rriculum. Studiul a
evidențiat că RME este foarte popular în
multe școli pentru că elevii apreciază disciplina
ca fiind relevantă pentru viețile lor și
interesantă4. Printre alte puncte tari se
numă ră și faptul că Scoția este recunoscută
la nivel internațional pentru calitatea predării
și a învățării în RME, există multe certificate
și distincții pe care elevii le pot obține
prin studierea disciplinei, numărul celor
care aleg RME pentru examenele na ționale
este în continuă crește re. Bill Maxwell, șeful
executiv „Education Scotland” (agenția executivă
a Guvernului scoțian care răspunde
de sistemul de educație) sublinia că religia
are un rol central în pregătirea tinerilor
pentru viață.
Se pare că sunt câțiva factori care explică
aceasta: dorința de a înțelege credința religioasă
mai în detaliu și faptul că mulți profesori
de religie ajungând în posturi de conducere
în cadrul școli lor au contribuit la o
promovare mai bună a disciplinei printre
elevi. De asemenea, elevii tind să ia RME
mai în serios deoarece cursurile conduc la o
certificare națională, așa cum se întâmplă
într‐un număr crescut de școli.
Şcoala ia în considerare aşteptările
comunităţii şi implică părinţii în luarea
deciziilor
Stephen McKinney, profesor universitar
la Glasgow University, care a scris despre
istoria educației religioase în Scoția, vede
subiectul ca fiind într‐un avânt foarte mare
de când a fost inclus în dezvoltarea curriculumului
național, un statut care ceva timp
înainte era departe de a fi garantat, și a primit
sprijin de la secretarul pentru educație
din acea perioadă, Michael Russell.
În cadrul RME, elevii studiază două
mari domenii: creștinismul (credința, valorile
și tradițiile) și religiile lumii (credința,
valorile și tradițiile). Astfel, în plus față de
studiul creștinismului, fiecare școală ia decizia
ce religii ale lumii vor fi selectate pentru
studiu pentru a dezvolta adâncimea
înțele gerii. Școlile iau în considerare circumstanțele
locale și așteptă rile comunității
și implică părinții în luarea deciziilor. În documentele
oficiale se evi dențiază importanța
evitării acoperirii superficia le a prea
multe religii sau aspecte, ceea ce poate genera
confuzii.
În timpul perioadei de consultare pentru
„Curriculumul pentru excelență: educația
religioasă și morală”, a reieșit faptul că
s‐au făcut presiuni ca și crești nismul să fie
inclus în religiile lumii, să nu i se mai acorde
prioritate de studiu față de celelalte religii
ale lumii. Cu toate acestea, creștinis mul a
fost reconfirmat ca o parte importantă și relevantă
pentru predarea religiei, ca o
recunoaș tere a faptului că a modelat și a
marcat istoria și tra diția Scoției și continuă
să exercite și azi o in fluență în viața națională
a Sco ției.
Au fost de asemenea și alte voci care au
cerut o concentrare mai mare pe filosofie,
dar majoritatea profesorilor consultați au
susținut punctul de vedere că religia trebuie
să fie în centrul studiului RME.
Desfăşurarea ceremoniilor religioase
în şcolile din Scoţia, prevăzută în
Legea educaţiei din 1980
Toate aceste informații se referă la predarea
religiei în școlile de stat nonconfesionale.
În Sco ția există și școli de stat confesionale
cum ar fi cele romano‐catolice în care
predarea creștinis mului se face doar din
perspecti va catolică (uneori se mai fac referințe
și la practici și tradiții ortodoxe!) și
studiul celorlalte religii este mult redus.
Legea educației din anul 1980 continuă
să impună au torită ților locale responsa bilități
statutare pentru a asigura des fășurarea
ceremoniilor religioase în școlile din Scoția.
Informațiile despre situația disciplinei
RME din Marea Britanie au la bază cel mai
cuprinzător studiu despre RME întreprins
vreodată în Marea Britanie, rezultatul a trei
ani de cercetare. Glasgow University cu
King’s College din Londra și Queen’s University
din Belfast au adunat sute de pagini
de material de la specialiști în edu cație, psihologie,
antropologie și filosofie. Cercetarea,
de o impor tan ță deosebită, a avut loc în
școli din Marea Britanie incluzând și Scoția
și s‐a concentrat pe anul final de studiu
obligatoriu al religiei.
Profesorul James Conroy de la Glasgow
University, într‐o lucrarea de introducere a
studiului, răspunde întrebării de bază a cercetării:
„Funcționează educa ția religioasă în
Marea Brita nie?”, cu toată siguranța și autoritatea:
da, într‐adevăr, educația religioasă
chiar funcționează6.
Profesorul Conroy, care crede că principalele
constatări ale studiului se aplică peste
tot în UK, apreciază că religia „oferă elevilor
o experiență pozitivă și o pedagogie care se
concentrează pe dezvoltarea abilităților lor
discursive și face chiar o contri buție de seamă
la conș tien tizarea multiculturală”.
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA 13

Repere şi idei
Rugăciunea, postul și pocăința, chemări
la înnoirea omului celui vechi
† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Ascultarea de Dumnezeu se manifestă
prin împlinirea poruncilor
Lui. Postul creştin este un timp
liturgic, de nevoinţă, ce ne oferă putinţa curăţirii
trupeşti şi sufleteşti. Această perioadă
care îmbracă straie cernite ne cheamă la
săvârșirea rugăciunii, postire și stare neîntreruptă
de pocăință. Niciodată în tot cursul
anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai
multă apropiere duhovnicească și nădejde
ca în zilele şi ceasurile rugăciunilor din
această săptămână duhovnicească. Așezăm
la inima cititorilor sfaturile duhovnicești
ale părintelui arhimandrit Benedict Ghiuș
regăsite în omiliile, îndemnurile sau reflecțiile
lăsate în manuscris.
În graiul omenesc nu există cuvânt atât
de încăpător ca să poată spune tot ce este
Ortodoxia. Unii au spus că Ortodoxia este
Cerul coborât pe pământ, şi este adevărat,
pentru că substanţa Ortodoxiei este Dumnezeu,
care S‐a făcut om ca pe oameni să‐i
facă dumnezei. Pentru adevăraţii creştini
ortodocşi, credința ortodoxă exact înţeleasă
nu e deloc o simplă confesiune creştină, ci
este totul creştin însuşi. De asemenea, ceea
ce ne interesează pe noi aici este să ştim ce
este Ortodoxia aşa cum o trăim noi, cei ce
o luăm în serios şi care ne socotim, cu toate
neputinţele noastre, fii ascultători, credincioşi
şi practicanţi. Cu alte cuvinte, ce este
Ortodoxia aşa cum ni se descoperă ea la
măsura experienţei şi trăirii noastre zi de zi.
O cercetare mai atentă a experienţei
noastre creştine de fiecare zi ne dezvăluie
cu adevărat lucruri nebănuite. De exemplu,
pentru creştinii care o iau în serios, Ortodoxia
se prezintă în primul rând, şi aceasta
în mod netăgăduit, ca aşezământul duhovnicesc
în care se dezbate drama cea mai vie
şi mai adâncă a vieţii noastre de oameni, şi
anume, drama întâlnirii şi vieţuirii noastre
cu Dumnezeul Cel viu şi drama întâlnirii
şi vieţuirii Dumnezeului Celui viu cu noi,
oamenii vii şi cu toate problemele concrete
ale vieţii noastre.
În esenţa ei, Ortodoxia este Mântuitorul
Hristos, El Însuşi viu şi prezent în
mijlocul nostru. În inima comunităților
şi pe altarele locașurilor de cult e prezent
de‐a pururea Mântuitorul viu şi lucrător
necontenit asupra noastră, deşi e nevăzut.
„Iată, Eu sunt cu voi, în toate zilele, până la
sfârşitul veacurilor” (Mt.28, 20). Dar şi experienţa
noastră creştină adevereşte acest
cuvânt dumnezeiesc. Când ne rugăm, de
atâtea ori, rugăciunea noastră o adresăm
direct Lui şi El e Cel Ce ne răspunde. Când
ne spovedim prin cuvântul şi mâna preotului,
El este Cel Ce ne dezleagă. Când
14
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA

ne găsim prinşi în greutăţile vieţii şi când
luptăm pentru pacea şi înfrăţirea tuturor
popoarelor de pe pământ şi‐I cerem ajutor,
forţa Lui şi cuvântul Lui ne îmbărbătează,
iar când ne împărtăşim cu Sfintele Taine,
nu există creştin care să nu ştie că ne împărtăşim
de fapt cu Trupul, cu Sângele Lui,
cu El întreg. El lucrează necontenit prin
forţele Lui, prin oamenii Lui, prin aşezămintele
Lui, la mântuirea, la împuternicirea
şi la sfințirea fiinţei noastre.
La datul acesta fundamental cules
din experienţa noastră creştină vine şi se
adaugă garanţia continuităţii patristice şi
apostolice. Astfel, Ortodoxia nu‐i altceva
decât prezenţa între noi a lui Hristos Însuşi,
Cel viu, lucrător şi nevăzut, cu Care ne întâlnim
zilnic faţă în faţă, covârşindu‐ne cu
har dumnezeiesc.
Sub ce înfăţişări ne întâlnim noi creştinii
în experienţa vieţii noastre de toate
zilele cu lucrarea aceasta, atât de însemnată
şi de mântuitoare a Ortodoxiei în mijlocul
oamenilor; în ce fel descoperim noi
creştinii, în viaţa noastră zi de zi, lucrarea
aceasta necontenită asupra noastră a Mântuitorului,
Care‐i prezent de‐a pururea în
inima Ortodoxiei? În viaţa noastră de toate
zilele, noi creştinii ne întâlnim cu lucrarea
de mântuire, cu deosebire sub trei înfăţişări
mai de seamă.
Ortodoxia o descoperim în viaţa noastră
de creştini, în primul rând ca o chemare a
lui Dumnezeu la pocăinţă şi totodată ca o
mişcare a oamenilor, de convertire la Dumnezeu.
Ne gândim la toate felurile de convertire:convertire
prin credinţă în cuvântul
lui Dumnezeu, convertire prin cunoaşterea
neputințelor personale, convertire prin rugăciune,
convertire prin moartea şi învierea
de bunăvoie a înfrânării, convertire prin
forţa dumnezeiască a Sfintei Împărtăşanii,
convertire prin bărbăţia începutului bun cu
Dumnezeu, din care te naşti un alt om. Dar
câte convertiri nu sunt!
E cuprinsă aici toată drama transformării
fiinţei tale de om ca să te pui de acord
şi să te împaci cu Dumnezeu. Mântuitorul
ne cere această transformare, spre binele
nostru, aşa cum o cerea şi pe drumurile
Galileii.
Încercaţi numai o dată să citiţi cărţile
acestea bisericeşti: Triodul şi Octoihul,
şi veţi vedea cu câtă putere de adevăr ne
cheamă Mântuitorul pe fiecare din noi la
transformarea cea dinlăuntru a omului
vechi în om nou, prin glasul Sfântului Ioan
din Damasc, prin glasul Sfântului Efrem,
sau prin glasul Sfântului Andrei din Creta,
prin glasul Ortodoxiei.
De multe ori, Ortodoxia pune în chemările
ei atâta gingăşie, că ne imprimă de‐a
gata în inimă tot ce trebuie să simţim şi să
zicem ca să ne întoarcem la Dumnezeu, aşa
cum au făcut şi mamele noastre când ne‐au
învăţat primele cuvinte: „Uşile pocăinţei
deschide‐mi mie...” Chemările acestea nu
rămân totdeauna fără răspuns. Vine ceasul
harului, când sufletul omului capătă urechi
de auzit, şi atunci omul răspunde şi din
adâncurile lui se porneşte negrăita mişcare,
miracolul transformării lui cu Dumnezeu.
În fruntea celor care au auzit aceste
chemări stă împăratul David, ucigaşul şi
desfrânatul; stau marile desfrânate Maria
din Magdala şi Maria Egipteanca, stă lepădatul
de Hristos, Petru Apostolul, stă Fericitul
Augustin, cărturarul desfrânat, stă
mucenicul Bonifatie, beţivul, stau cei doi
bandiţi: Moise Arapul şi cel de pe cruce şi
atâţia alţii, milioane de milioane care sunt
scrişi în cartea vieţii...
Dar care creştin n‐a bătătorit el însuşi
drumul întoarcerii la Dumnezeu şi câţi
dintre noi n‐am gustat de‐atâtea ori bucuria
iertărilor Mântuitorului Care de‐a pururi
ridică păcatele lumii? Iată, aşadar, prima
înfăţişare sub care descoperim lucrarea
Ortodoxiei în viaţa noastră, aceasta este:
chemarea lui Dumnezeu să ne schimbăm
viaţa şi mişcarea transformării noastre cu
Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Apostol TOMA
15