Spiritele_in_dialog_cu_noi

CE ESTE ŞI CE NU ESTE SPIRITISMUL?
FILOSOFIE
În secolul 19 era în vogă filosofia spiritualistă, care promova
supremaţia şi primordialitatea spiritului asupra materiei. Spre a pune în
evidenţă noua sa doctrină, Allan Kardec i&a dat acesteia numele de
spiritism. Dincolo de nume, diferenţa esenţială consta în sursa de
inspiraţie a învăţăturilor spiritiste, care provenea chiar de la locuitorii
tărâmului spiritual: spiritele.
În ziua de azi, spiritualismul este oarecum sinonim cu spiritismul. În timp
ce în ţările de limbă engleză există biserici spiritualiste, unde slujbele sunt
prezidate de mediumi, spiritismul funcţionează mai ales în organizaţiile
non-profit din ţările Americii Latine. Se fac rugăciuni, vindecări spirituale,
comunicări cu spiritele, purificare energetică, educaţie morală şi spirituală.
Spiritismul este deci o doctrină filosofică, inspirată de Dumnezeu şi
Îngerii Săi, având ca obiect de studiu viaţa şi universul, aşa cum au fost
ele create de Divinitate. Se constată astfel apropierea sa de doctrinele
religioase. Prin aspectul său experimental, de intrare în legătură directă
cu lumea spiritelor, îşi vădeşte aspectul ştiinţific, adică obiectiv, metodic
şi reproductibil. Filosofia spiritistă nu este creaţia minţii omeneşti, ci este
ecoul Ştiinţei Cosmice care stă la baza Creaţiei. Ea încearcă să explice şi
uneori chiar să reproducă tot ceea ce religia numeşte îndeobşte ca fiind
„taine”, simţul comun ca „mistere paranormale”, iar ştiinţa academică nu
are încă mijloace să abordeze.
PREJUDECĂŢI COMUNE
În popor, spiritismul este deseori asociat cu groaza inspirată de
fantomele care mişcă mobila din casă şi paharul de pe masă. Departe de a
fi o metodă de excitare a nervilor, dimpotrivă, spiritismul îi explică
omului ce sunt fantomele, locurile bântuite, fenomenele de poltergeist,
făcându&l astfel imun la teama comună de cei „morţi”.
Şedinţa spiritistă ţinută în semi&obscuritate, invocând spiritele să&şi
facă simţită prezenţa prin trosnituri de mobilă sau prin mişcarea
paharului de pe măsuţa cu litere, reprezintă o metodă relativ simplistă şi
depăşită, ţinând mai mult de istoria timpurie a spiritismului. Deşi efectul
acestui tip de întruniri ar putea fi uneori cel de a&i convinge de realităţile
invizibile pe cei total increduli, din păcate, câştigul spiritual este aproape
nul, fiindcă spiritele care se fac astfel cunoscute sunt de obicei de rang
inferior. Această metodă empirică a fost înlocuită cu cea a scrierii
automate a mesajelor sau răspunsurilor, dictate mediumilor dotaţi
pentru acest mod de comunicare facil şi exact. Scrierea automată este cea
care a lăsat posterităţii marile opere de largă respiraţie spirituală.
Nina Petre, Răzvan Alexandru Petre – Spiritele în dialog cu noi Pag. 5