80 Occidentul romanesc

Modelul Kubuqi:
O viaţă nouă pentru
oamenii deşertului
O casă de zece metri pătraţi
făcută din paie şi lut. Un pat
pentru toată familia, o masă şi
o sobă în care iarna erau arse
chiar şi fecale de animale pentru
puţină căldură. Haine trecute
de la fiul cel mare la fiicele
mai mici, peticite şi ponosite.
O viaţă de păstori de cămile în
deşertul fără sfârşit, străbătut
de furtuni de nisip ce schimbau
mereu locul dunelor. Dar
în afară de ele nimic altceva
nu părea că avea să se schimbe
vreodată.
Treizeci de ani mai târziu,
un sat modern şi-a aşezat cochet
geometria colorată pe nisipurile
cândva inamice. Locuitorii
săi se bucură de apă potabilă,
electricitate, internet şi
televiziune. Au locuri de muncă,
o şcoală pentru copii. Vieţile
a peste 100.000 de oameni
s-au schimbat radical datorită
unei iniţiative ce s-a dovedit un
adevărat model internaţional în
domeniul controlului deşertificării.
O necesitate a dat naştere
unei idei, ideea a creat un
parteneriat, iar parteneriatul a
făcut ca în aproape trei decenii
viaţa păstorilor şi fermierilor
din deşertul Kubuqi, situat în
regiunea autonomă Mongolia
Interioară din China, să se
schimbe în bine.
Babu este unul dintre aceşti
oameni: are 40 de ani acum şi
a crescut în acea casă de chirpici.
Părinţii săi nu au văzut
niciodată altceva decât întinderea
de nisip. Au supravieţuit
păstorind animale şi săpând
după rădăcină de lemn-dulce,
pe care o vindeau pentru a
câştiga nişte bani. Însă cea mai
apropiată piaţă se afla la peste
20 de kilometri distanţă, adică
o călătorie de trei zile – dus-întors
– pe cămile. Fără drumuri,
fără apă, fără curent, fără servicii
medicale, fără vegetaţie –
aceasta era viaţa păstorilor din
deşert. Alături de soţia sa, Yao
Liyuan, Babu nu făcea decât
să urmeze rutina păstrată de
generaţii şi să spere că viitorul
său va cunoaşte altă cale.
În 1988, când avea 28 de
ani, Wang Wenbiao (acum
CEO al companiei Elion
Resources Group) a fost numit
şeful unei fabrici de sare situate
departe în deşertul Kubuqi.
Acesta este al şaptelea cel mai
întins deşert din China, desfăşurat
pe o suprafaţă de 18.600
de kilometri pătraţi. Desele
furtuni de nisip generate aici
ajungeau până la Beijing, capitala
Chinei. Aceste furtuni
împiedicau constant activitatea
fabricii de sare: cel mai afectat
era transportul, căci vehiculele
erau nevoite să facă un ocol
de aproape 300 de kilometri.
Profitul companiei era serios
diminuat, în aceste condiţii. La
acel moment, Wang Wenbiao
a avut ideea unor acţiuni ce
aveau să deschidă drumul unei
incredibile aventuri ecologice,
astăzi recunoscută ca model
internaţional.
Astfel, compania Elion a
decis să planteze copaci pentru
a stabiliza dunele de nisip
şi să construiască o autostradă
prin deşert. Această iniţiativă
privată, generată de raţiuni de
afaceri, a stat la baza unui viitor
parteneriat public – privat –
comunitar ce a vizat controlul
deşertificării prin readucerea la
viaţă a unei porţiuni din deşert
şi dezvoltarea unei economii
verzi, bazată pe energie regenerabilă
şi resurse locale.
Din vânzarea fiecărei tone de
sare, compania a pus deoparte
un procent, constituind un
fond destinat împăduririi, care
a pornit la drum cu o echipă
de 27 de oameni ce plantau
copaci, întâi în jurul fabricii.
În China, teritoriul afectat de
deşertificare este de peste 2,6
milioane de km pătraţi (aproximativ
27% din suprafaţa totală)
şi afectează modul de viaţă
a unei treimi din populaţie.
Deşertificarea este recunoscută
drept una dintre marile provocări
de mediu ale prezentului
şi un factor major generator
de sărăcie, migraţie şi instabilitate
socială. Iar China deţine,
totodată, un nedorit loc întâi
în lume la capitolul emisii de
carbon. În acest context, guvernul
chinez a adoptat o serie
de politici publice menite să
corecteze situaţia. Prin eforturi
legislative, financiare şi tehnologice,
această ţară a devenit
una dintre foarte puţinele din
lume ce au reuşit să îşi reducă
suprafeţele deşertice, modelul
de bază fiind lecţia din deşertul
Kubuqi. Parteneriatul între
guvern (ca autoritate publică),
compania privată şi localnici,
aplicat în termenii economiei
de piaţă, este reţeta câştigătoare,
pe care acum China o implementează
şi în alte regiuni
şi pe care se pregăteşte să o exporte
în alte regiuni ale lumii.
Viaţa lui Babu şi a oamenilor
deşertului s-a schimbat în
30 de ani. După o investiţie de
sute milioane de euro venită
din partea Elion Group, 6.000
de km pătraţi de deşert au fost
preschimbaţi în teritoriu verde
şi fertil. În 1988, sub zece
specii de animale populau deşertul.
În 2016, 530 de specii
de animale, păsări, reptile şi
insecte vieţuiau aici. Tehnologiile
verzi şi perseverenţa
oamenilor implicaţi au dus la
găsirea celor mai bune soluţii
economice. Localnicii din
Kubuqi au fost învăţaţi cum
să cultive plantaţii întregi de
lemn-dulce, o plantă extrem
de utilizată în medicina tradiţională
chinezească. Această
plantă creştea sălbatic în regiune,
acum este catalizatorul
principal al activităţii agricole.
Este rezistentă la secetă, nu
necesită irigaţii sau îngrijiri
speciale; în plus, îmbogăţeşte
solul cu azot, transformând deşertul
sau orice tip de sol alcalin
în teren fertil. Astfel, după
ciclul său de 3 – 4 ani, planta
este culeasă, iar în locul ei oamenii
pot cultiva cartofi, roşii
sau chiar viţă-de-vie. Sprijinul
logistic şi răsadurile de plante
sunt oferite de către Elion, în
schimb, oamenii pun la bătaie
terenurile lor şi se angajează
să îngrijească plantaţiile şi să
obţină recolte. La final, recolta
este achiziţionată tot de către
Elion, în baza unui preţ stabilit
cu fermierii.
Ecologic OCTOMBRIE
2017 15
În 2006, un sat nou a fost
ridicat de către Elion, cu o investiţie
de peste două milioane
şi jumătate de euro şi sprijinul
guvernului local. Casele sunt
spaţioase şi moderne, drumurile
accesibile, utilităţile
la îndemână. Relocarea oamenilor
deşertului a fost una
ecologică şi a creat noi posibilităţi
de afaceri sau locuri de
muncă pentru ei. Venitul pe
cap de locuitor a ajuns la peste
3.800 de euro, de la nici 300
de euro înainte. Oamenii nu
îşi mai fac griji pentru haine,
mâncare sau pentru educaţia
copiilor. Povestea lui Babu
a devenit una de succes. Şi-a
deschis un restaurant, împreună
cu familia lui, unde servesc
mâncare tradiţională mongoleză.
Ajutorul pentru deschiderea
afacerii a venit tot din
parte grupului Elion: Babu a
folosit compensaţia financiară
primită în schimbul terenului
său deşertic. Şi guvernul local
a acordat subvenţii fermierilor
în schimbul terenurilor ce au
fost împădurite. Tot autoritatea
locală a oferit cursuri anuale de
instruire în domeniul bucătăriei
mongoleze, la care a participat
şi Babu. El a urmat şi un
curs de instruire în conducerea
vehiculelor off-road de curse
prin deşert. Şi-a luat carnetul
de conducere şi împreună cu
doi vecini au mai deschis o
afacere, cu astfel de vehicule,
cu care plimbă turiştii printre
dunele de nisip. Noua afacere
îl ţine ocupat de dimineaţa
până seara: are 16 vehicule
off-road (Big Wave, UTV,
Farmer, VJ, Great Shatuo) şi
zece şoferi. Investiţia iniţială
şi-a recuperat-o în doi ani. Profitul
net al fiecăruia dintre cei
trei parteneri ai afacerii a fost,
apoi, de peste 1.200 de euro.
„Acum, fiindcă locuim întro
regiune cu apă din belşug, aş
vrea să dezvolt o altă afacere,
cu activităţi acvatice: plimbări
cu bărci cu motor pentru
turişti. Aş mai dori să extind
reţeaua de restaurante şi poate
să deschid unul sau mai multe
hoteluri, tot alături de partenerii
mei”, mărturiseşte bărbatul
de 40 de ani, stând în mijlocul
familiei sale – o soţie ce l-a
urmat în deşert pentru că era
„bun şi onest” şi cele două
fiice ale lor. „Îmi doresc să le
pot oferi o educaţie bună, ca să
ajungă, dacă vor dori, să trăiască
într-un oraş mare, într-o
bună zi. Vreau să le ofer o viaţă
mai bună decât cea pe care am
avut-o eu când eram copil”,
spune Babu. Chipul său măsliniu
radiază fericire, o fericire
pe care acum 30 de ani nu o
credea posibilă. „Atunci rutina
mea era simplă, fără perspectivă.
Acum, într-o zi plină din
sezonul turistic, câştig şi peste
500 de euro pe zi”, mai spune
bărbatul. Cea mai bună perioadă
pentru a vizita regiunea
este din aprilie în octombrie.
Recent, fluxul de turişti a trecut
de 200.000 anual. „Avem
vizitatori din toată lumea, nu
doar din China. Chiar dacă noi
nu prea ştim engleză, ne descurcăm
cu ajutorul copiilor
noştri, care o învaţă la şcoală.
Dar mulţi turişti străini îşi angajează
translatori sau ştiu ei
puţină chineză, aşa că reuşim
să comunicăm”, explică Babu,
fostul păstor al deşertului devenit
om de afaceri.
Succesul din Kubuqi a
dat startul altor proiecte similare,
ce se desfăşoară deja
în provinciile Gansu, Hebei,
Xinjiang şi Tibet. Echipe din
Arabia Saudită şi Pakistan au
studiat cazul, iar China are
acum posibilitatea să îl exporte
în alte ţări. Succesul reţetei
a fost fără îndoială asigurat de
excelenta cooperare între cele
trei componente ale parteneriatului:
politicile guvernamentale,
ca sprijin şi fundament;
mediul de afaceri, având rolul
esenţial de investitor şi lider;
implicarea comunităţii locale,
beneficiar direct – totul
coordonat prin mecanisme
specifice economiei de piaţă
şi impulsionat de inovaţie
tehnologică în scopul unei
dezvoltării verzi, bazate pe
energie regenerabilă. China
este, în prezent, liderul pieţei
de energii regenerabile:
cinci din cele mai mari şase
companii producătoare de panouri
solare se află în China.
Numai în deşertul Kubuqi se
află 650.000 de panouri solare
care generează o mie de
megawaţi de electricitate în
reţeaua naţională.
Modelul Kubuqi ilustrează
perfect modul în care companii
private pot lupta cu degradarea
mediului, ajutând comunităţile
să prospere şi să protejeze mediul
şi, totodată, obţinând profit.
Acest proiect a adus companiei
Elion premiul „2013
Global Dryland Champion
Award” oferit de ONU, prin
compartimentul de combatere
a deşertificării, ca recunoaştere
a impactului uriaş asupra vieţilor
oamenilor şi asupra mediului.
Este suficient să ne uităm
la povestea păstorului Babu
ca să înţelegem ce a însemnat
transformarea deşertului pentru
o întreagă populaţie – şi ce
ar putea însemna pentru viitorul
planetei.
Autor: Camelia Jula
Fotografii: BON Cloud