E P I G O N I I nr. 3/<strong>iulie</strong> <strong>2016</strong> „ Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, Ca şi cum nu ţi-ar bate în piept ...” (Lucian Blaga, 9 mai 1895 - 6 mai 1961) Vremurile s-au schimbat, dar bucuriile copilăriei, bucuriile vacanţelor de vară au rămas aceleaşi, generaţie după generaţie; de la copiii cu cheia la gât, care băteau mingea în faţa blocului, până la copiii de azi care mânuiesc tabletele şi telefoanele cu îndemânare desăvârşită. În urmă cu peste 20 de ani, îmi amintesc şi azi, aşteptam vacanţa mare cu o emoţie de nedescris. Nu!.. Nu pentru a vizita locuri exotice, nu pentru a mă răsfăţa părinţii peste măsură cu daruri închipuite, ci pentru a merge în satul bunicilor mei. Da!... acolo unde întreg universul mă răsfăţa şi de unde mi-au rămas cele mai vii amintiri ale copilăriei. Chipurile bunicilor mei, al străbunicii care m-a crescut, nu mi le poate şterge vremea trecătoare din memorie. Bunicul, omul blând şi minunat, omul grijuliu şi devotat familiei (din care şi eu făceam parte, împreună cu fratele meu), avea o vorbă aşezată şi înţeleaptă; cel care ne întâmpina vară de vară cu atâta dragoste şi care, la finalul şederii noastre acolo, ne petrecea cu privirea înceţoşată de lacrimi... Da, acest om este şi va fi mereu în inima mea. Era o adevărată plăcere să mergem cu dumnealui la fân, la prăşit cu carul tras de bivoliţe, la moară, la târguri de ţară... Totul părea fascinant alături de acest om. Seara ne spunea poveşti, dar şi mai interesant, ne relata frânturi de viaţă din copilărie, din tinereţea lui, din războiul la care participase. Ce am iubit cel mai mult la tata Ion, este că niciodată nu a făcut diferenţă între noi, nepoţii. A ştiut să-şi împartă iubirea exact, în două. Bunica mea, mama-Susană, era o femeie mai raţională şi o bucătăreasă desăvârşită. Nu-mi amintesc să fi făcut mofturi la mâncare vreodată. Când cocea şi scotea pâinea din cuptor sau cozonacul, "bufniţele", cuiburile de viespe, plăcintele cu brânză, urdă sau prune, ori mălaiul, eram precum copiii de azi în faţa vitrinei cu ciocolată, cu îngheţată, cu pizza (şi mai adăugaţi voi ceva). Bunicii mei nu m-au certat niciodată, dar nici nu a fost nevoie. Cu dragostea pe care o răspândeau şi care era vizibilă, am crescut frumos; spiritual şi moral. Străbunica mea, Buna, a crescut nouă copii, din care doar unul a fost al dumneaei, restul fiind nepoţi. Dintre aceştia am făcut şi eu parte. Şi neînţeles de mine nici azi, aceasta femeie simplă de la ţară a ştiut cum să facă să mă simt cea mai importantă persoană din lume. Alături de Buna, am crescut şi m-am dezvoltat. Am avut ca exemplu o fiinţă minunată: blândă, iubitoare, grijulie, împăciuitoare, un om aşezat în rândul celor aducători de pace, cu frică de Dumnezeu. În sânul acestor oameni minunaţi, mi-am petrecut verile fierbinţi. Datorită lor, acele meleaguri pitoreşti ale satului românesc au fost pentru mine, şi mare şi munte. Chiar dacă întâmplările mele din copilărie nu au fost ca ale lui Nică, cred că le-am depăşit. An de an, am cules cireşe din livada satului, ţinând “de şase”să nu fim prinşi de paznic. Păpuşile erau... cine altele decât ştiuleţii cu mătasea lor umedă şi lucioasă ? Pe-nserat, mergeam cu bivoliţele la păşunat şi le călăream cu brio. Am participat chiar şi la întreceri... Înainte de culcare eram răsplătiţi cu un pahar de lapte călduţ. Copilăria mea a fost fascinantă, lipsită de griji. Am avut întâmplări cu câini renumiţi pentru numărul persoanelor muşcate, cu cai care au aruncat cu copitele după mine; cu taurul satului care era să mă împungă; cu porci; cu broaşte plutitoare; cu albine sălbatice; cu scăldatul în băltoacele bivolilor; cu vulpi şi lupi; cu escaladarea pantelor abrupte şi câte şi mai câte. Nu am avut niciodată vreo rană trupească, şi nici sufletească... Ah, nemuritoarele vacanţe de vară!... Prof. Mioara-Dania Alexa 6
. E P I G O N I I nr. 3/<strong>iulie</strong> <strong>2016</strong>
Change language