Views
5 months ago

Corola de lumini, Nr. 18 (1/2018)

Revistă școlară realizată de elevii Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Tg.-Mureș, România.

Corola

Corola de lumini Revistă şcolară Un fulg de nea ne povestește Salut! Sunt un fulg de nea. Nu o să vă spun numele meu pentru că sincer nu- l știu. Sunt mii de fulgi de zăpadă cu același nume, așa că s-ar putea să mă confundați cu altcineva. Acum, să trecem la subiect! Eu am călătorit foarte mult împreună cu frații mei și cu Zâna Iarnă. Dacă nu o cunoașteți pe Zâna Iarnă am să v-o descriu eu: ea este mama tuturor fulgilor de nea. Poartă o rochie frumoasă înțesată de fulgi argintii, iar de gâtul ei atârnă o mantie lungă presărată cu mărgăritare. Părul ei alb e bogat și cârlionțat, iar pe cap are o coroană aurită din perle. În pantofii de cleștar se oglindesc razele soarelui, iar sufletul ei înghețat se încălzește la vederea copiilor fericiți. Și după cum vă spuneam, eu am călătorit mult. Dar numai una dintre călătorii a fost mai interesantă, cea în care am vizitat frumosul castel al zăpezii. Așa că am decis să vă povestesc cum a fost în această călătorie. Totul a început când a venit rândul iernii să domnească peste aceste meleaguri întinse. În fost cald, iar fulgii de nea nu s-au măsură ce zilele treceau, frigul primele zile de iarnă a putut forma. Dar pe iernii pusese stăpânire pe întrega natură. Apele au înghețat, copiii au început să meargă la săniuș și la patinoar, iar copacii înghețați așteptau cu nerăbdare ca crengile lor să fie acoperite de frunzele verzi și încărcate de fructe. În acele vremuri s-au format fulgii de nea, eu, un fulg de zăpadă mic ș i pricăjit, La scurt timp după aceasta, pe frații mei cu ea pentru a printre care mă aflam și dornic de aventură. Zâna Iarnă ne-a luat pe mine și vedea castelul de gheață. Nehoră am prins într-o mare și-am dansat și am cântat tot drumul am fost întâmpinați înfofoliți în blănurile lor călduroase. până la castel. Ajunși acolo, de către doi spiriduși bine Castelul era atât de mare, încât părea că atinge norii plumburii încărcați cu zăpadă. Gheața din care erau făuriți pereții castelului era atât de fină, încât aveam impresia că pereții erau căptușiți cu cea mai fină am intrat în sala tronului care mătase existentă. Apoi era cea mai mare sală din întreg castelul. În mijlocul tavanului trona un candelabru foarte mare și frumos de care atârnau fel de fel de cristale și diamante strălucind în lumina lumânărilor. În pereți erau sculptați fulgi de nea, iar podeaua era sub formă de mozaic, răspândind armonie în întreaga sală. În fiecare încăpere erau torțe așezate în suporturi de aur și argint. În total, castelul avea șaptezeci de încăperi, iar noi am vizitat fiecare sală. Dar fiind un fulg de nea totul în jur era uriaș, așa că vedeam castelul cu alți ochi. Într-un final, am isprăvit de vizitat mărețul castel și am pornit înapoi spre casă. Veni noaptea, iar noi, care eram foarte obosiți din cauza drumului lung, am primit permisiunea Zânei Iarnă de a ne așterne peste tot în satul în care am ajuns, pentru a ne odihni. Noaptea a trecut repede, iar a doua zi copiii se bucurară că zăpada se așternuse și de aceea au început să facă oameni de zăpadă. Și astfel, în fiecare curte din acel sat se zărea un om de zăpadă. Poate că nu am mai ajuns înapoi la locul de baștină, dar am făcut fericiți niște copii, care au construit primul lor om de zăpadă, ceea ce este foarte important! 23 Chirteș Andreea, IV B

Corola de lumini Revistă şcolară Iarna cea veselă Totul e alb afară, Fulguşori plutesc prin ţară Încercând din nou să aducă Veselie multă, multă. Soarele timid încearcă Din puteri să înveselească, Privitori de la fereastră, Căldura lui s-o răspândească. Căprioare, iepuraşi, Cu puişorii lor speriaţi, Aleargă ziulica toată Pe câmpia îngheţată Snowflakes Snowflakes Small and beautiful, In the air. Snowflakes Small and beautiful, Awesome and shiny, Snowflakes. I’m listening ing to their song. I feel happy! Coman Paul, VI A Cismaş Mara, III A A never ending dance; The sky is their stage: The snowflakes’ pirouettes, a trance Writing down another page. The cold, north wind is their pen And ice is their ink. Accompanied by a winter wren They all shuffle in sync. A thick, white blanket’s on the ground, Trees have shed their coats, And snowflakes going round and round Chanting to the winter’s oaths. Kara Medeea Șandru, VIII A Winter! White, freezing. Skating, Caroling, Snowing. Beautiful, Happy Holidays! Nistor Diana, V A Poem Winter, winter, Ice-cold, cold, white, Sieves the snowflakes From the skies, So the children Get their sled. Off they go, Through snow With friends. Nagy Riana, V A 24

Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013
Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 2, aprilie 2013
Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 5-6, iulie-august 2013
Povești de Suflet - Clujul Trăiește Nr. 18
catalog Giada Rone nr.18.pdf
Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013
Constelatii diamantine nr. 10 (86) / 2017
LUCRARE REALIZATĂ DE UN BENEFICIAR DIN ... - DGASPC Mures
Revista Nr. 18-19 - descarca - AICI (format pdf) - RO.AS.IT ...
Revista Fresca nr1 - mai 2015
considerente privind procesul de descentralizare în românia ...
Nr. 1 (18) anul VI / ianuarie-martie 2008 - ROMDIDAC
Revista eGradini Nr.1.pdf
Page 1 SEPTIEMBRE DE |9311 FDIL'ICIN 212 'TG CMG” @l Lic ...
2011, nr. 1 - Academia de Ştiinţe a Moldovei
Nr. 1/2004 - Biblioteca Nationala a Romaniei
Revista de Historia Militar - Photographers.it
l 18 de abril al 22 de - IED Madrid
Sovata - Societatea de Radiologie şi Imagistică Medicală din România
A patra lovitura de gong
Occidentul Romanesc nr. 64
Occidentul romanesc nr. 45
Aprobat la Şedinţa CNC din 09 martie 2006 Proces-verbal nr. 1 ...
SATA, inovatie la superlativ
Descarca Nr. 1: Full Text .pdf (9 Mb) - Jurnalul de Chirurgie