Corola de lumini, Nr. 18 (1/2018)

Corola de lumini
Revistă şcolară
Smartie şi lumea bomboanelor
Smartie este un băiat de doisprezece ani care trăieşte în
lumea bomboanelor. Numele lui e simplu de descifrat: este
făcut din bomboane Smarties, cum să-l cheme altfel decât
Smartie?
Auzind de multe ori că lumea bomboanelor este atât de
mare încât nimeni nu a văzut-o pe toată, s-a gândit să fie el
primul om-bomboană care s-o străbată până la capât.
Într-o noapte, când părinţii săi nu erau acasă, şi-a luat
ghiozanul, trei sticle de suc, două pungi de bezele şi
alocaţia. A plecat la dr um, bucuros fiind că, de data
aceasta, nu-şi cheltuise alocaţia pe bezele.
A ieşit din acel sătuc şi, în faţă, i-a apărut un dragon, făcut din bezele. Era
înfricoşător. Avea pe puţin cinci metri.
Smartie a încremenit şi nu ştia încotro s-o ia, până când l-a auzit pe dragon:
- Nu-ţi fie frică de mine. Eu nu sunt un dragon rău. Mie îmi place să mă joc şi
să mănânc bezele. Mă chemă Bezea.
- Tu vorbeşti? zise, tremurând, Smartie.
- Da, cu siguranţă. Toţi dragonii vorbesc. E firesc.
- Bine! Mă cheamă Smartie şi ador bezelele. Vrei să măncăm câteva?
- Ar fi minunat! spuse dragonul încântat.
În timp ce mâncau câteva bezele, au început să se cunoască mai bine.
Smartie i-a povestit că-şi doreşte să meargă până la
capătul lumii şi dragonul i-a
urat succes şi i-a dăruit una
dintre pietrele lui preţioase (le
colecţiona din copilărie). Totuşi
Smartie l-a întrebat pe dragon
dacă şi-ar dori să-l însoţească şi
aşa s-au făcut camarazi de drum. Smartie a încălecat pe spinarea dragonului şi
au pornit la drum, împreună. S-au oprit în faţa unor munţi gigantici pe care nici
dragonii nu-i puteau trece. S-au întristat.
- Stai puţin, zise Smartie, având în vedere că aici totul este făcut din
bomboane, nu o să fie imposibil să trecem munţii.Trebuie doar să-i mâncam. Ne
va lua mult să-i mâncăm, totuşi.
- Nu vom putea să-i mâncăm pe toţi. Cred că îi vom trece la pas.
Cu toate că nu prea le-a plăcut ideea de a merge pe jos, fără alte opţiuni, au
pornit. După vreo oră şi jumătate de mers pe jos, au început să-i doară
picioarele, aşa că s-au oprit pe o piatră şi au mâncat restul bezelelor.
Mai târziu s-au întors la familiie lor şi au decis ca, în fiecare zi, să se joace
prinselea de la poalele muntelui la vârful său. Nu şi-au mai dorit să cucerească
lumea pentru că au găsit ceva mai de preţ: prietenia.
Şi-am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea așa/Şi-am am încălecat pe-o
căpşună/Şi v-am spus o mare minciună!
Alexa Cătălina, V A
42