Views
4 months ago

3. Din ceas,dedus adancul..(1).

apare puţin

apare puţin justificată (poezia întreagă a lui Barbu nefiind o figurare a acesteia) căci ,mai degrabă, ea confirmă un program teoretic, de aceea trebuie aşezată la sfârşit ca o concluzie. (s.n.). O asemenea tragere de urechi şi de mustăţi a bunicului, nu poate veni decât din partea unui nepot peltic şi tâmpit ! Şi dacă, la 1975, mesajul estetic trebuia asvârlit în coada poeziei barbiene de ce, privind lucrurile în posibila lor evoluţie logică, în viitorul apropiat această ”atât de confecţionată” bucată, care în volum "apare puţin justificată", n-ar fi ,pe bună dreptate, definitiv eliminată?!? Nu s-a cerut mutarea Coloanei lui Brâncuşi peste Jiu , într-o poziţie absolut inversă celei gîndite tic artist? Este ştiut că s-a tras cu tractorul de Coloană .şi că numai soliditatea construcţiei a evitat dezastrul şi ruşinea ce ar fi urmat.. Din păcate, după cum se ştie, poezia este prin natura ei gingaşă, aşa că nu ne miră că nici cele două strofe n-au opus. spre totala compromitere a ”specialistului", nici o rezistenţă... Aşteptăm, ne credem îndreptăţite speranţele, un volum de "Poezii" cuprinzând un ”şoa”, pe sprinceană, de cuvinte potrivite, cu testament pe coadă şi altul cu poemele luminii, adăpostind "corola de minuni a lumii", la loc mai umbros şi mai ferit, în coada volumului... In conformitate cu spusele specialistului , prin 1970 , s-a procedat la răzorirea literaturii, parcela Ion Barbu căzând în sarcina lui M.M.. care urma a-i asigura , după obicei, imaginea poetului în lume: "Sunt douăzeci şi cinci de ani de când mă aţin în preajma lonbarbului!" Pe unde trebuie că se situeeze această preajmă faţă de lonbarbu, pe unde se aţine specialistul, ne putem da seama din faptul că după atâta amar de vreme, specialistul nu cunoaşte titlul corect al celor două strole pe care le-a mutat din Isarlîk în Siberia. ÎI mustră pe Al. Rosetti şi I.iviu Călin, îl mustră şi pe Vulpescu şi pe poetul Ion Barbu !! afirmând cum că titlul bucăţii -"Din ceas, dedus..."- ar fi "cam fortuit'"! Pe primii îi mustră pentru păcate mai mici, botezarea, "cam fortuită" evident, fiind numai din vina poetului. Numai că în TABLA de la urmă, acolo unde poeziile se regăsesc în ordinea dorită de poet şi cu titlurile date de poet, aceste strofe poartă titlul "Din ceas, dedus adâncul...", titlu care, pentru cel ce le înţelege, este mai mult decât o plapumă. Că TABLA, şi nu Indexul cronologic, trebuie avuta în vedere ne-o dovedeşte poezia de la pagina 73 care în Index apare cu titlul "CICLUL”DOMNIŞOARA HUS”, iar în TABLA cu totul altfel... ("Domnişoara Hus / Ceas de ceară /b)Prezentare c)Vaduri şi alaiuri d)etc..etc.. Simpla ignorare ori necunoaştere a titlului corect al mesajului estetic este suficienta pentru a ne permite să afirmăm, ceea ce vom dovedi, că specialistul este total străin de profunzimile poeziei barbiene, deşi este limpede că undeva se aranjase să le ajusteze pe măsura vremurilor. Să alăturăm criticilor şi tagma traducătorilor mai ales că unul dintre ei afirmă că ""orice traducere este un act critic". Faţă de critic, care se poate învăli în vorbe, în propriile-i vorbe,traducătorul este obligat să transpună în limba în care traduce, ceea ce a înţeles din cele ce le traduce. Manifestul estetic barbian nu a ajuns întreg, aşa cum 1-a zămislit poetul, în nici una din limbile în care a fost tradus. Versul al doilea al primei strofe s-a dovedit pentru traducători a fi o veritabilă piatră de poticnire. Nesocotind faptul că determinativul intrată, nu se poate acorda în gen, număr şi caz decât cu creasta , traducătorii, ca şi criticii, de altfel ,în mod complet incorect , acordă cu...adâncul. Şi dacă adâncul dedus din ceas, este intrată prin oglindă, cam împins cum vedem şi ,oricum, siluind regulile gramaticale, atunci dihotomia propusă de poet adânc / dedus - calmă creastă / oglindă pluteşte în largul apelor Sâmbetii. Şi iată-ne,aşa cum ne-am propus, ajunşi, pe neştiute, în. inima manifestului-estetic barbian, în miezul său de foc!

Dihotomia operată de Ion Barbu, împinge pe marele ocean al gândirii poetice un veritabil aisberg, în ale cărui muchii diamantine, abia ivite din valurile versului, .străluceşte una din cele mai dificile chestiuni ale gândirii omeneşti dintotdeauna. Opunând "principiului poetic elementar", principiu ce-i guvernase creaţia poetică, după propria-i mărturisire, până la 1922, noul său Joc secund, Ion Barbu se pare că a obligat critica de la noi la un efort .pentru care nu era pregătită. În fapt Ion Barbu opune reflectării, implicit cunoaşterii ca prin oglindă,cunoaşterii senzoriale, dedusul, reflectarea, implicit cunoaşterea pur intelectuală. De. la început se impune să subliniem că cel mai vinovat de neînţelegerea mesajului celor două strofe este poetul însuşi, pentru excesiva concizie .şi, mai ales, pentru, după noi, înşelătoarea opoziţie propusă în subsidiar. Ne exprimăm astfel pentru că opoziţia propusă în prim plan, adânc - creastă este destul de clară pentru toată lumea. Dacă aparentalul , partea văzută a lumii este figurată ca o creastă, atunci partea nevăzută a lumii, normal, este adâncul (acestei calme creste). Aceasta este opoziţia impusă de poet, opoziţie, presupus, existentă în ordinea lumii. Din opoziţia ce ni se propune, în subsidiar, în plan estetic, pentru noi, la fel de clar, este definită intrarea calmei creste în mântuitul azur al artei, şi anume prin oglindă, deşi, din păcate, tocmai înţelegerea acestei chestiuni a fost ratată de critica românească. În această reflectare prin oglindă noi am văzut, şi vă propunem şi dvs. această înţelegere, însăşi esenţa acelui "principiu poetic elementar", repudiat de poet. Într-o firească înlănţuire se impune să ne întrebam de ce reflectarea ca prin oglindă este o cale de cunoaştere ce trebuie părăsită, iar poezia astfel zămislită repudiată. Să ne amintim spusele dumnezeescului apostol PaveI : "Căci vedem acum ca prin oglindă , în ghicitură ,iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin", (s.n.) . Între acum şi atunci este limpede că acum defineşte condiţia noastră de pământeni. De ce "vedem acum ca prin oglindă" şi, implicit, cunoaştem numai "în parte"şi ce fel de cunoaştere realizăm în acest mod? Cu precizarea că vederea de atunci "faţă către faţă" înseamnă cunoaşterea directă şi "deplină”, să încercăm să înţelegem dumnezeeasca alăturare propusă de Sfîntul Pavel şi să .dăm astfel un răspuns potrivit şi întrebării de mai sus, S-a glosait mult în jurul oglinzii dar, după noi. s-a omis esenţialul. A oglindi este o proprietate naturală, lăsată de la Dumnezeu, pe care o au luciul apelor şi anumite materii. În aceste materii se formează imagini care sunt aidoma cu cele pe care intelectul nostru le primeşte cu ajutorul ochiului. De aci exprimarea că "vedem ca prin oglinzi", intelectul, prizonier al senzorialului - prin zidire - care, pasiv, absolutizează adevărurile astfel primite, decade din demnitatea sa, se sinucide, după mit. A accepta numai daturile senzorialului înseamnă a-ţi forma o imagine a lumii pe care o poate dobândi şi materia neînsufleţită. Oglinda este lipsită de-orice urmă de intelect! Intelectul este scânteia divină, adăpostită de fiinţa omenească, şi care nu are nimic material în sine, ca atare se impune ca intelectul săşi formeze o imagine despre lume pe măsura virtuţilor lui. Depăşirea servituţilor senzorialului, iată ce aduce, în corolar, părăsirea reflectări lumii ca prin oglindă, în artă "un joc secund, mai pui'". Dumnezeescul apostol, ştiind că aceasta ne este data, intelectul fiind aci, pe pământ, cum se exprimă şi Petre Ţuţea, în cuşca senzorialului, ne strecoară, discret, toiagul credinţei, reazem de nădejde până la venirea acelui "atunci". Ion Barbu, conştient de neputinţele oglinzii faţă cu "adâncul", ne propune exprimarea acestuia în artă ca pe un ce "dedus". .Aşadar ochiul, ca şi oglinda, ne dăruie o imagine a lumii ce poate fi adăpostită şi de materie, de unde şi exprimarea poetului, potrivit căreia arta astfel obţinută este inferioară, provine dintr-un "principiu

Nr. 3 (24) anul VII / iulie-septembrie 2009 - ROMDIDAC
Nr. 3 (08) anul III / iulie-septembrie 2005 - ROMDIDAC
seria a treia, an V, nr. 6 iunie 2013 - Insemnari Iesene
Bucovina_lit._ian-feb - Liviu Ioan Stoiciu
Cui i-e fric\ de Nicoleta Esinencu? - Suplimentul de Cultura
APARE IN TOATE ZILELE - upload.wikimedia....
VPR08 - august - AGVPS
Insemnari iesene, nr 2 2012 - Liviu Ioan Stoiciu
Revista TEATRUL Nr.1.anul.I.aprilie.1956 (1)
Lohanul nr. 20, decembrie 2011 - New Page 1
Făt-Frumos din lacrimă: arta portretizării - Limba Romana
semestrială 1(4) 2011 - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de Stat ...