Views
4 months ago

Technomarket industrie nr. 64

sisteme emoţionale

sisteme emoţionale Cultura de firmă Nicolae VASILE, Cercetător, inventator, manager, profesor universitar, prozator, eseist, poet Președintele Consiliului Știinţific al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei Este de înţeles că după o perioadă de aproape o jumatate de secol de economie ultracentralizată, unde toate intreprinderile aveau un acţionar unic, statul, iar preţurile produselor și serviciilor erau stabilite tot de stat, fără nicio legatură cu cererea și oferta, rezultate mai mult din politica economică și socială a partidului unic, aflat permanent la guvernare, anumite concepte care au rol de catalizator al pieţii să nu fie suficient cunoscute și aplicate. Unul dintre aceste concepte este și cultura de firmă. Conform acesteia există și un preţ cultural al produselor și serviciilor, care are și un corespondent în costuri, dar și un rezultat, mult mai important, în venituri, a cărui principală caracteristică este aceea că acesta crește odată cu trecerea timpului. Deci, valoarea culturală a produselor și serviciilor nu este degradată în timp, acestea au o uzură negativă. Rezultatul suprapunerii preţului cultural peste ce material conduce la păstrarea nivelului acestuia pe o perioadă mai lungă și explică de ce mărfurile unor firme cu o bogată tradiţie reușesc să se văndă bine și la beneficiari succesivi, la mâna a doua, a treia etc. Acest fenomen vine din încrederea utilizatorilor în calitatea produselor respectivelor firme, unde sunt respectate procesele și procedurile de producţie, sunt utilizate materiale conforme și, nu în ultimul rând, există un cult favorabil clienţilor. O instituţie unde cultura este la ea acasă știe că un client, odată pierdut, este mult mai greu de recuperat. Cultura de firmă este un concept implementabil doar pe termen lung și foarte lung și este total opus ideii de „tun”, de păcalirea clienţilor în conjuncturi ocazionale. Cultura de firmă este balsamul perfect la schimbarea actionarilor, a managementului sau alte momente perturbatoare, importante din viaţa organizaţiilor, asigurând o atenuare și limitare a evoluţiei emoţionale a sistemului. Aveam o afacere de lungă durată cu o firmă dintr‐o ţară europeană dezvoltată. La un moment dat, patronul firmei beneficiare m‐a anunţat că intenţionează să își vândă firma, urmând să se mute în SUA, unde urma să se căsătorească. Îmi cerea să pregătesc un audit din partea viitorului cumpărător, care voia să cunoască care îi vor fi, ulterior, furnizorii de componente. Dorea o bună organizare a acestei acţiuni, de rezultatul căreia depinzând și preţul viitoarei vânzări, asumându‐și suportarea costurilor. Zis și făcut! Printre multiplele componente ale desfășurării auditului se afla și transportul persoanelor participante, la mai multe sedii ale firmei, la mese, la hotel, la aeroport etc. Pentru acesta am închiriat o limuzină unde puteau discuta lejer șase persoane, utilizând mult mai bine perioada transportului, care altfel s‐ar fi pierdut. La finalul unei zile de lucru, după încheierea activităţilor și lăsarea oaspeţilor la hotel, l‐am rugat pe șofer, care avea o ţinută impecabilă, un comportament foarte civilizat, să mă ducă și pe mine acasă, fiind o oră destul de târzie, eram foarte obosit pentru a căuta o soluţie alternativă. Răspunsul a venit imediat, fără urme de nervozitate, nici oficial, dar nici familiar: Sunt la dispozitia acestei activităţi, pe toată durata acestor zile, fără limită de timp sau de distanţă, eu sau alt coleg. Dacă‐mi cereţi să plecăm la Baia Mare, acum plecăm! Am ajuns acasă obosit, dar recomfortat de calitatea serviciului de transport. Simţeam că se întâmplă ceva și în România. Firma de transport era românească, dar lucra în tandem cu un mare hotel. Alt moment, altă acţiune, dar tot cu un un serviciu de transport. Ajunsesem la un pas important în negocierea unei afaceri cu o mare firmă dintr‐o ţară dezvoltată. Câteva persoane cu poziţii de conducere urmau să vină la București pentru a vedea firma noastră și pentru a continua negocierile. Pentru că tot nu fuseseră niciodată în ţara noastră, dar aveau informaţii încurajatoare, au decis să vină însoţiţi și de familii, cu un week‐end înainte, urmând ca după aceea să discutăm despre afaceri. M‐au rugat să le organizăm, în calitate de gazdă, o deplasare de o zi la munte, asumându‐și acoperirea costurilor, invitându‐mă, totodată, să îi însoţesc. Am contractat, pentru ziua întreagă, un microbuz care arăta impecabil, de la o firmă care ne mai oferise anterior serviciile în condiţii foarte bune. O primă reacţie negativă am avut‐o văzând ţinuta neglijentă a șoferului și lipsa lui de solicitudine faţă de oaspeţii străini, plini de veselie, la începutul unei zile care se voia lejeră, având doar un program turistic. Mi‐am zis, în gând, că nu pot fi toţi oamenii la fel, fiecare cu problemele sale! La Sinaia, după vizitarea Palatului Peleș, am luat prânzul la un restaurant din apropiere, unde l‐am invitat, cum făceam de fiecare dată, și pe șofer. A refuzat preocupat, dar nu părea, încă, ostil. Pe drumul spre Bran, a mers cu viteză peste cea normală. Acolo, prin mijloace specifice unui om care nu cunoștea limba, a început să‐i grăbească permanent pe străini spre microbuz. Când am plecat de acolo a început un adevărat coșmar. A urmat o cursă nebună pe serpentinele dintre Bran și Câmpulung, după un timp pe întuneric, șoferul refuzând să aprindă lumina, după ce afară se întunecase. Am înercat să vorbesc cu el, a refuzat orice discuţie, am încercat să contactez firma, pe șeful lui, nu răspundea nimeni. Erau niște copii în mașină care deja ţipau speriaţi, o doamnă mai în vârstă leșinase etc. La hotel, șeful delegaţiei străine, vizibil afectat, cerându‐și politicos scuze, a anulat discuţiile de afaceri care ar fi urmat în zilele urmatoare. Care este diferenţa dintre cele două cazuri, chiar acceptând posibilitatea existenţei unui caz de sănătate, de forţă majoră? Cultura de firmă. O firmă cu tradiţie, cu salariaţi bine instruiţi și educaţi, găsește soluţii în orice situaţie. PS: Mă gândesc cum prin autobuzele din București, fiind pe la Piaţa Unirii, sistemul audio intern repeta într‐una „urmează staţia Gara de Nord” și săracii oameni, cu paporniţele lor uriașe, dădeau buzna la coborâre, neascultând de unii binevoitori care le spuneau că acel aparat este tâmpit. Sau, cum am aflat că la vagoanele de dormit, clasa a I‐a, trataţiile respective sunt incluse în preţul biletului, abia odată când m‐am nimerit în același compartiment cu un director din Ministerul Transporturilor. Cred că nu ar mai trebui să fim așa de vehemenţi cu firmele străine care activează pe la noi, ci să preluăm bune practici de la ele. Oricât de mândri suntem de noi, trebuie să recunoaștem că mai avem un drum lung până la... cultura de firmă. 66 technomarket – octombrie ‐ noiembrie 2017

evenimente Peste 150 de companii, la Târgul Tehnic Internaţional București Centrul Expoziţional ROMEXPO găzduieşte între 11 și 14 octombrie a.c. cea mai mare manifestare cu profil tehnic, organizată anual în România, TIB ‐ Târgul Tehnic Internaţional București. Evenimentul, conceput şi organizat de ROMEXPO împreună cu Camerele de Industrie şi Comerţ din România, va reuni la cea de‐a 43‐ a ediţie, peste 150 de companii din 14 ţări, cunoscute pe plan naţional și internaţional în ceea ce privește producţia și distribuţia de soluţii tehnice și tehnologice din domeniile: robotică, inginerie mecanică, electrică și auto, electronică și comunicaţii, IT. Țările prezente la TIB 2017 sunt: Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria. Unii dintre cei mai importanţi producători şi furnizori de echipamente, tehnologii și servicii cu profil tehnic se reunesc la TIB, evenimentul simbol al Romexpo. Vizitatorii vor avea parte de o serie de prezentări şi demonstraţii de maşini şi echipamente care asigură o mai mare flexibilitate şi creştere rapidă a productivităţii, în domeniul industrial şi în cele conexe acestuia. Astfel, pe parcursul celor patru zile de târg, se vor expune modele noi şi performante de maşini cu comandă numerică computerizată: strunguri, freze, maşini de găurit, etc. Din expoziţie nu vor lipsi soluţiile inovative din domeniul tehnologiei senzorilor, fiind prezente companii cu tradiţie pe acest segment. Cei interesaţi de echipamentele de debitare cu jet de apă şi pulbere abrazivă vor avea ocazia să afle noutăţile în domeniu de la furnizori autohtoni renumiţi pentru paleta largă de tehnologie oferită pieţei de profil. Ariile de interes şi atracţie ale TIB 2017 vor fi, ca în fiecare an, zonele de robotică şi mașini industriale, unde poate fi urmărit întregul proces de realizare a diferitelor piese, dar şi zona de design industrial. Noutăţile TIB 2017 care vin să simplifice procese tehnologice şi să scurteze timpi de lucru sunt legate de: • Inginerie mecanică și electrică • Mașini pentru prelucrarea metalelor • Roboţi industriali • Echipamente și standuri de testare și încercări mecanice • Sisteme de curaţare industrială • Echipamente de vidare • Tehnologii pentru tratamentul suprafeţelor • Angrenaje și transmisii mecanice • Electronică • Calculatoare industriale • Automate programabile • Echipamente și mașini pentru sudură și metalurgie • Echipamente, tehnologii și materii prime pentru producerea și prelucrarea maselor plastice • Inginerie auto • Transport și depozitare Concomitent cu TIB, în Centrul Expoziţional Romexpo se vor defăşura alte trei evenimente importante pentru publicul de specialitate: • Romenvirotec (www.romenvirotec.ro) – Expoziţie internaţională pentru tehnologii și echipamente de protecţia mediului; • ExpoEnergiE (www.eee‐expo.ro) ‐ Târg internaţional de energie regenerabilă, energie convenţională, echipamente și tehnologii pentru industria de petrol și gaze; • Inventika (www.expoinventika.ro) ‐ Salon de invenţii și inovaţii octombrie ‐ noiembrie 2017 – technomarket 67

Descarcă în format PDF - Camera de Comert si Industrie a Romaniei
Septembrie - Octombrie 2013 [Nr. 158] - Market Watch
Descarcă în format PDF - Camera de Comert si Industrie a Romaniei
Octombrie - Noiembrie 2012 [Nr. 149] - Market Watch
actualitatea muzicală - UCMR
nanomateriale bazate pe carbon – noul front high ... - Market Watch