EPIGONII 2 iunie 2016

,,Când privesc zilele de-aur a scripturelor române...’’
E P I G O N I I
Revistă de Literatură şi Educaţie Culturală
Anul I * Nr 2 * Iunie 2016 * Bistriţa
ISSN 2501-661X

E P I G O N I I
Fondată la Bistrița de ing. prof. gr.I RODICA MORUȚAN - Mai 2016
Revistă de Literatură și Educație Culturală
Apare lunar la Bistriţa
Cuprins :
ISSN 2501-661X
Colectivul de redacție :
Coordonator revistă, design şi grafică :
Ștefan Radu Mușat
Redactor - șef: Rodica Moruțan
Colectivul de redacţie :
prof. Mioara Dania Alexa
prof. Raluca Roxana Mărginean
prof. Ioana Popa
Tehnoredactare: Raluca Lăcrămioara Moruțan
În acest număr au colaborat elevii :
Arman Cristina, cl. a VIII-a ; Horoba Estera, clasa a IX-a;
Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a; Liceul de Muzică
"Tudor Jarda" Bistriţa.
Haruța Roxana Irina, cl. VIII-a; Medianca Patricia cl. a
VI-a; Groșan Emanuela, cl. a V-a Pomană Patricia
Letiția, cl a V-a, Şc. Gimnazială-Livezile, BN
Ilustrația copertei 1: (Luceafărul) Ani Daniela, cl. aX-a,
Pedagogic, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa.
Ilustrația copertei 2: (Floare-albstră) Bozbici Nicoleta, cl.
aVII-a, Şcoala Gimnazială-Dorolea, BN.
Ştefan Radu Muşat – Copilăria . . . . . . . . . . . p3
Mioara Dania Alexa – Copilul şi adultul . . . . p4
Ştefan Radu Muşat – Copilul şi norul . . . . . p5-6
Rodica Moruţan – Prietenia . . . . . . . . . . . . . . p7
Haruța Roxana Irina – Poezia eminesciană . . p8
Redacţia – Însemnări despre Eminescu . . . . . . p8
Victor Tulbure – Ţării mele . . . . . . . . . . . . . . . p9
Rodica Moruţan - Poem . . . . . . . . . . . . . . . . . p10
Horoba Estera – Vis de copilărie . . . . . . . . . p11
Medianca Patricia, Groșan Emanuela şi
Pomană Patricia Letiția – Gânduri de copil . . p12
Ştefan Radu Muşat – Eminescu şi istoria. . . . p13
Ioana Popa – Desen de vacanţă . . . . . . . . . . . .p14
Mihai Eminescu – Floare-albastră . . . . . . . . . p15
Autorii răspund în mod direct de conținutul
materialelor publicate.
Materialele se pot trimite la adresa :
rodicamorutan@yahoo.com
Telefon - 0761-606-465

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Începe duios ca o geană de soare şi curge albastru sub grinda cerului. E cântecul răsărit din bătăile
inimii care sfidează furtunile, norii înneguraţi şi grei de ploaie; Inima visului neatins în care străluceşte
cetatea adolescentă, cu basoreliefuri de eroi. Este un anotimp atât de simplu şi totuşi atât de complex.
Târziu când zăpezile sunt albastre şi vatra
satului se cufundă în poveşti, copilăria se
întoarce în ecouri de oriunde, chiar şi din
marginea unui gând răzleţ. Pentru că este
fantezia nesfârşită care dă nastere celor
mai curate visuri...
Structura esenţială a maturizării fizice a
omului constă în împlinirea procesului de
creştere. Iar cea mentală aduce cu vremea
înţelepciunea ca o ultimă menire a vieţii ;
gradul de evoluţie e dat în mod constant
de înţelepciune. Însă în adâncul sufletesc,
omul rămâne acelaşi copil desăvârşit pe
tot parcursul vieţii. Altfel spus, copilăria
este inima tuturor vârstelor, aşa cum
sublinia poetul Lucian Blaga.
A fi copil înseamna a fi sincer cu tine
însuţi între aparenţă şi adânc. Manifestarea
emoţională devine una practică.
Prin urmare, acest lucru îţi dă tăria de a
face multe lucruri bune şi demne de ceea
ce eşti prin cuvântul lui Dumnezeu. Pentru
că fapta te creează.
De la copilărie porneşte sensul real al
omului de a fi; copilăria reprezintă miracolul
vieţii, şi mai mult de atât, adevărul
care întregeşte viaţa dată de Dumnezeu.
Copilăria este albastru infinit, zidit cu
veşnicie...
Ştefan Radu Muşat

Adultul şi copilul
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
E minunat şi fascinant în acelaşi timp cum adulţii au ce învăţa de la copii!
Amalgamul simţămintelor ne reliefează ce suntem ; încotro mergem şi, evident, de unde venim.
Emoţiile ne furnizează informaţii foarte valoroase despre noi, în raport cu ce ni se întâmplă. Dacă ceea ce
trăim este în conformitate cu aşteptările noastre, atunci, asemenea unui copil, suntem satisfăcuţi, veseli,
relaxaţi şi bine dispuşi.
Emoţiile noastre nu sunt bune sau rele, ele doar ne ajută la adaptare. De aceea, atunci când copilul
încearcă simţăminte de frică, tristeţe sau furie, el nu face altceva decât să atragă un semnal de alarmă
adulţilor. Astfel învaţă cum să îşi exprime şi să-şi gestioneze emoţiile în cadrul relaţiilor pe care le
stabilesc cu părinţii, cu educatorii sau cu profesorii.
Comportamentul copilului este o carte deschisă pentru adultul dornic de ''lectură''.
Câţi dintre noi nu am asistat la o scenă în care copilul ia, fără permisiune, jucăria altui copil?
O astfel de faptă testează şi dezvoltarea noastră, a adulţilor. Astfel, e uşor de perceput reacţiile care pot
surveni.
Aceste reacţii pot fi diferite chiar şi de la aceeaşi persoană; copilul poate fi catalogat ca egoist (rău), sau
percepem pur şi simplu inabilitatea de a formula o cerere.
De asemenea emoţia resimţită de adult poate fi una de enervare sau una de calm, ceea ce poate aduce
pedeapsa (o catalogare, o ceartă), sau din contră o lecţie utilă (aceea de formulare a unei cereri).
Aşadar, chiar dacă s-a întipărit în mintea noastră expresia ''copil cu copil", suntem noi în măsură să
delimităm cele două galaxii - adultul de copil?
Comportamentele inadecvate reprezintă de fapt un feedback. Pentru că transmite informaţii despre
aspectele pe care "copilul" le mai are de învăţat, dar şi despre calitatea procesului de învăţare.
prof. Mioara Dania Alexa

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Copilul şi norul
Dormitând în lună plină
nori răzleţi la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuţite
în frunzişul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.Răsar două, patru, nouă,
şi ţâşni un râu de soare ;
cerul creşte mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârşesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi şi rece largul cerului deschise.
Dimineaţa se revarsă
ca un vis în alte vise.
Şi porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de
mărgărint ;
se opri la alte două,
limpezindu-şi faţa albă
cu un bob de rouă-două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi creşte şi tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.
Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate;
cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,
cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeaţă...
Având guler de cleştar
(ce e drept... un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea,
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic...
Iată, a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
şi brăţări de sălcii sure ;
cu polen la cingătoare
şi conduri de aur moale.
Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare ;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci şi ierburi,
macii roşii din răzoare.
În arşiţa singulară
nuanţele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpuşeală ;
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint ;
E pârâul. Curge agale şi şopteşte printre maluri.
Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.
Se porni ca din senin vânt subţire către vale,
răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri
şuierând.
Năvăleşte spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie ;
naltul cerului răsună.
Zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieşit dintr-o cetate, care – iată - se destramă
în schelete de aramă.
Şi zburând în solzi de ape
păsări valmeş adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe mirişti sunt aruncate.
Într-un colt de luminiş, răsărită din verdeaţă,
se zăreşte alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeaţă ;

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una alba se aşterne
pe deasupra grâului.
Are trupul lung de scamă, de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate
şi fugi prin spice aspre, biciut pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie-n fir de ape
o nălţă aşa deodată
într-un labirint de nori.
Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privire-i necăjită
după norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită, inocent rosti în sine :
Unde-i pasărea măiastră ?
Nu se vede... Nu mai vine ?!
Dar în ochi cârpiţi cu vise
se arată argintie,
înălţându-se din fân
o fantasmă însufleţită de o aripă de fum.
Trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse :
‘‘Unde eşti copilărie ?...‘‘
Ştefan Radu Muşat

Prietenia – parte componentă a existenţei noastre
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Cel mai frumos și nobil sentiment care completează existenţa omului este prietenia.
Pitagora a fost primul gânditor care a încadrat
cultul prieteniei într-o doctrină filosofică și
morală. El considera că prietenul este un alter
ego, un al doilea eu al nostru, două ființe care
pot ajunge până la confundarea perfectă a
modului lor de a gândi , de a fi și de a acționa
în anumite situații date.
Aristotel, pe baza principiului fundamental al
concepției pitagorice, afirma că " prietenia e
un singur suflet în două trupuri."
Cicero a scris un tratat intitulat ,,Despre
prietenie’’ la vârsta de 63 de ani. El a plecat de
la principiul că " prietenul este un al doilea eu"
și a ajuns la concluzia că "nimeni nu poate trăi
fără prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate
bunurile lumii" și "fără prietenie nu există
viață."
La începutul secolului al XIX-lea, Costache
Conachi aducea un elogiu prieteniei :
"Prieteşug, dar din ceruri, la om cu multă
priință,
Ce te naști dintr-o vedere și te-adaogi prin
credință..."
"O iubire nemărginită este mai obișnuită decât
o prietenie perfectă" spunea La Bruyere.
Iubirea poate să apară spontan la prima vedere,
pe când prietenia adevărată se formează în
timp prin respect, toleranță, încredere și
afecțiune cu creșterea stimei de sine pentru
dezvoltare personală reciprocă.
Scriitorul spaniol Balthasar Gracian, îndemna:
"Frecventarea prietenilor să-ți fie ca o școală și
convorbirea cu ei învățătură. Fă-ți din
prietenul tău un învățător și unește prin el
foloasele instrucției cu plăcerea conversației."
Înțelept sfat, nu ? Să-l urmăm cu toții, ce
spuneți ?
prof. Rodica Moruţan
desen: Arman Cristina, cl. a VIII - a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Poezia eminesciană sub condeiul
elevului
Poezia "Pe lânga plopii fără soț" este una dintre
multele poezii minunate ale poetului Mihai
Eminescu.
Aceasta surprinde dezamăgirea, durerea și rănile
eului interior, provocate de finalizarea unei
relații de iubire.
Tristețea acestuia este evidențiată prin antiteza
dintre modul în care iubita și lumea înțeleg
iubirea :
"O lume toată-nţelegea,
Tu nu m-ai înțeles".
De asemenea, există o strânsă legătură între
starea eului liric și transformările naturii,
deoarece iubirea provoacă uneori suferință și
durere;natura stingheră, plopii sunt desfrunziţi.
Iubirea este tema fundamentală a poeziei,
durerea sa echilibrând cu viața însăși :
,,O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici,
O oră, şi să mor".
După terminarea relației de iubire, eul liric
devine metaforic "un rece ochi de mort"
accentuând în finalul textului rolul iubitei care ar
fi trebuit să aprindă pe pământ candele iubirii.
Haruța Roxana Irina, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Livezile, BN
Redacţia E P I G O N I I
„Era, scrie, Caragiale despre Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte
înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un
zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr’o veche icoană, un copil
predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare“...
Corneliu Botez -Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice )
Viaţa lui externă e simplă de povestit şi nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare din
afară, o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu, este rezultatul geniului
său înăscut…
Titu Maiorescu - Personalitatea lui Eminescu

Potecile mi se aştern în cale.
Sub paşii mei noi drumuri se întind
Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,
O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind.
De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,
Bătaia clipelor să o ascult,
Auzul meu îţi desluşeşte glasul
Ce din strămoşi ne vine de demult.
Atâta soare e şi-atât de bine
Sub cerul tău blajin, primenitor!
În tine m-am născut, trăiesc în tine
Şi pururea de tine mi-este dor.
Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri,
În fiecare sondă de ţiţei.
Cu freamătul pădurilor mă bucuri,
Ca pe un copil, de mână tu mă iei.
Şi-mi dărui mie boarea primăverii,
Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt.
Tu pâinea-mi rumeneşti în ţestul verii,
Pe prispă îmi aşterni culcuşul cald.
Ţării mele
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
La praznicul culesului de struguri
Îmbii cu cofe pline anii mei ;
Te desluşesc şi-n plopii din amurguri,
Şi-n părul dragei, şi în ochii ei.
Când pleci din bărăganele arşiţei,
Cu turmele spre munţi, cântând din nai.
Unchieş mi-l dai pe baciul Mioriţei
Şi-mi sui poemul p-un picior de plai.
Aprinzi o stea de flăcări pe cupole,
În orice cărămidă pui un cânt.
Pe schele urci cu Meşteru’ Manole
Şi zidul nu se surpă la pământ.
Sub colţul ierbii m-oi culca odată,
Cu holda ta m-oi contopi deplin.
O viaţă doar pe lume ne e dată,
Chiar viaţa de ţi-o dărui, e puţin.
Oriunde-aş fi, te întâlnesc în cale,
O, ţara mea, cu tâmple de argint !
Mă -nalţ în piscul frumuseţii tale,
Te apăr, şi te laud, şi te cant.
Victor Tulbure

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Chimia vieții
Viața este o reacție chimică, fenomen ce se petrece în
timp.
Fericirea, produsul principal de reacție;
Nu poate fi dobândită dacă
Reactanții (tu şi eu) nu sunt ajutați de un catalizator
Care mărește viteza de reacție, exprimată prin numărul
de ispite,
dorințe înăbușite, piedici ce reacționează în unitatea de
timp pe unitatea de suflet.
Catalizatorul se dezactivează în perioada de inducție;
E nevoie de tine, de soare să-l reactivăm
În credință și iubire…
Dragul meu promotor, vei mări considerabil
activitatea catalizatorului, partea mea de noroc;
Dragostea (promotorul vieții), fără dăruire nu modifică
viteza reacției chimice ; viața rămâne searbădă,
trăind în întuneric ești doar o umbră goală pe pământ.
Destinul este întors cu 180 grade dacă otrăvurile
(substanțe fără suflet)
urmăresc fatalitatea, sorbindu-ți și ultimele fărâme de oxigen,
ultimele raze de soare.
Inhibitorii micșorează viteza reacțiilor chimice, acționând
asupra reactanților,
tu, prietena mea cea mai buna care te-ai așezat nerugată, nedorită,
ca un zid între mine și celălalt reactant,
ai rupt firul iubirii, ai udat scânteia în motorul inimii.
Te-ai erijat în apărătorul dreptății, acționând asupra
noastră, a reactanților,
„iubiți pe veci, soți-niciodată”.
Și nu asupra catalizatorului, destinul care curge…
Fără iubire, fără speranță, în bătaia vântului și înăbușit de lacrimi,
Viața trece pe lângă mine, lăsând loc altor reactanți
să reacționeze fericiți…
Eu rămân observator,
un învins fără învingător,
O clipă în așteptarea somnului,
Și ceasul s-a oprit…
prof. Rodica Moruţan,
fondator revista ,,E P I G O N I I ’’ - Bistriţa

Vis de copilărie
E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Așa cum spunea Lucian Blaga, "copilăria este
inima tuturor vârstelor". O perioadă dulce din
viața fiecărui om, lipsită de griji sau tristețe, dar
umplută până la refuz de zâmbete și voie bună.
Aceasta este, după mine, definiția copilăriei.
Desigur, cuvintele nu pot exprima magia
momentelor care fac parte din această perioadă
a vieții, însă în următoarele rânduri voi încerca
să descriu ceea ce înseamnă în viziunea mea
copilăria.
Atunci când mă gândesc la copilărie nu pot să nu
îmi amintesc de duioşia mamei, de momentele
frumoase petrecute împreună și de iubirea ei
necontenită.
Ea a fost cea care m-a îndrumat în viață și m-a
educat, mi-a spus poveşti seară de seară cu glasul
ei cel blând și m-a învățat ce înseamnă valorile
morale.
Copilăria este acea perioadă în care bunătatea și
inocența trec mână în mână peste orice obstacol.
Însă odată cu trecerea timpului am observat că
noi oamenii devenim din ce în ce mai răi și mi-aș
dori să putem rămâne la același stadiu în care
iertarea succede micile certuri și supărarea
durează doar o clipă. Viața însă nu ne permite să
ne bucurăm îndeajuns de momentele în care cea
mai mare durere era cea provocată de o mică
vănătaie sau când ne bosumflam pentru că nu
avem voie să mâncăm toate prăjiturile bunicii.
Întotdeauna îmi voi aduce aminte cu zâmbetul pe
buze de minunatele momente din copilărie pe
care le-am petrecut alături de familie, de
prieteni deoarece "dacă păstrezi copilăria mereu
cu tine, nu vei îmbătrăni niciodată" (Tom
Stoppard).
Horoba Estera, clasa a IX-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda", Bistrița
desen: Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda"

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
O carte pe care am citit-o în ultima
vreme, și care m-a impresionat în
mod deosebit, este " Matilda ", de
Roald Dahl.
Această carte mi-a dat sentimente
de emotie și de admirație.
In şirul povestirii este vorba despre
o fetiţă pe nume Matilda, care s-a
născut un geniu. Aşa că Matilda știa
să scrie și să citească încă de la un
an şi ceva; îi plăceau foarte mult
cărțile .
Din nefericire, Matilda ducea o viață
grea; părinții ei nu erau interesați
de a-i da o educaţie pe măsură. Ba
mai mult, o batjocoreau și nu o
lăsau să citească, iar ea se întrista
foarte mult.
Deseori era lasată singură acasă,
încă de la 3 ani ; părinții nepăsători
plecau să joace poker.
Pentru a le atrage atenția părinților,
copila a început să facă năzbâtii: i-a
lipit tatălui său pălăria de cap; a
schimbat șampoanele de păr ale
părinților.
În urma acestei isprave, tatăl s-a
ales cu părul blond.
Pe parcursul lecturii, Matilda află că
are puteri supranaturale, și anume
că poate muta lucrurile cu ajutorul
minții…
Dar pentru a afla ce s-a întâmplat
mai departe, recomand această
carte care e foarte captivantă,
hazlie. Iar în final binele învinge
răul.
Medianca Patricia, clasa a VI-a,
Şcoala Gimnazială – Livezile, BN
Copilaria mea este şi va fi un vis lung; cu drag îmi amintesc
şi îmi voi aminti de ea întotdeauna…
Eram la grădinită în grupa d-nei Luminița și când m-am
mutat la d-na Rozi, am plâns pentru că mă ataşasem foarte
mult de d-na Luminița...
De-a lungul anilor am plans - am râs; m-am supărat - mi-a
trecut. M-am jucat ca orice alt copil. Dar acum sunt elevă.
Au apărut şi tezele, iar timp de joacă e mai puţin; Sunt în
clasa a V-a și sunt tare fericită.
Anii au trecut. Doar că noi, copiii, ne schimbăm mult de la o
zi la alta. Au fost zile când m-am simțit singură și invizibilă,
dar a fost mereu cineva lângă mine - MAMA, cea mai dulce și
frumoasă ființă pe care aş putea să o am. Nu m-a lăsat
singură niciodată ; nici pe fratele meu și nici pe sora mea...
Aşa arată copilaria mea cea frumoasă.
Pomană Patricia Letiția, clasa a V-a, Școala Gimnazială
Livezile, BN
Copilăria mea este ca o curte mare cu flori, animale şi
păsări unde soarele e în fiecare zi deasupra mea.
Într-o zi m-am plimbat cu cățelușa, cea mai bună tovarăşe a
mea de companie. După plimbarea lungă prin curte, în
mijlocul florilor de tot felul, am ieşit la poartă. M-am așezat
pe bancă sub cireșul bătrân. Apoi deodată m-a cuprins un
gând ; aveam nevoie de un alt moment plăcut de joacă. Aşa
că m-am gândit să ,,atac’’ cireşul încărcat cu mărgeluţe
roşii, sclipitoare; arăta aşa de îmbietor. Şi după multe
încercări, m-am urcat în vârf. Eram mai aproape de cer. Am
admirat cireşele, am cules pe cele mai frumoase din care
mi-am pus cercei şi brăţări.
A fost o zi deosebită. Pentru că şi copilăria este un paradis
în care eu îmi petrec momentele cele mai frumoase.
Groșan Emanuela, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială-Livezile,
BN

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016
Eminescu şi istoria neamului românesc
În toamna anului 1870 a apărut în „Convorbiri
Literare“ poezia „Epigonii“.
În acest răstimp, Eminescu publică în aceeaşi
revistă şi alte poezii de înaltă valoare literară.
Poetul a studiat în profunzime istoria poporului
român. Astfel în opera sa şi-au făcut loc eroi de
rezonanţă istorică ai neamului.
Versurile eminesciene cu caracter patriotic
echivalează cu nenumărate prelegeri şi manuale
de istorie, şi care au răsunet puternic şi azi în
conştiinţa românilor.
Se cuvine să consemnăm în acest sens
binecunoscutele versuri din Scrisoarea a III-a
care redau demnitatea şi personalitatea
poporului român, în personajul domnitorului
Mircea Cel Bătrân :
,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de
veste.
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !”
Domnitorul Ţării Româneşti a înfrânt la Rovine
oastea turcească a vestitului general Baiazid
(Fulgerul).
Lupta de la Rovine a fost una dintre cele mai
importante bătălii din istoria poporului nostru
(oct. 1394 sau mai 1395). A fost prima victorie
de larg răsunet a neamului românesc împotriva
unui imperiu de temut şi foarte puternic la
vremea de atunci – Imperiul Otoman.
,,Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…”
,,Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile şi
cântecele populare formează, în clipa de faţă, un
material din care culeg fondul inspiraţiunilor”.
(Eminescu, despre Scrisoarea aIII-a)
Niciun alt poet, niciun scriitor sau istoric nu a
reuşit să surprindă mai măreţ, mai impresionant,
momentele cruciale ale istoriei noastre…
**
Dacă România are nevoie de un paşaport cultural
în lume, acela ar trebui numit simplu şi curat –
EMINESCU…
Ştefan Radu Muşat
Paul Atanasiu – Lupta de la Rovine

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

E P I G O N I I nr. 2/iunie 2016
Floare-albastră
-Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.
În zadar râuri de soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire,
Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite !
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! Ea zise adevărul ;
Eu am râs, n-am zis nimica.
-Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsoară,
Te-oi ţinea de după gât.
Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime :
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag ?
Înc-o gură – şi dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastră-mi, dulce floare !
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră ! floare-albastră !...
Totuşi este trist în lume !
Mihai Eminescu
Şi mi-i spune-atunci poveşti,
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.
Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are !

ISSN 2501- 661X