31.03.2018 Views

EPIGONII 2 iunie 2016

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

,,Când privesc zilele de-aur a scripturelor române...’’

E P I G O N I I

Revistă de Literatură şi Educaţie Culturală

Anul I * Nr 2 * Iunie 2016 * Bistriţa

ISSN 2501-661X

E P I G O N I I

Fondată la Bistrița de ing. prof. gr.I RODICA MORUȚAN - Mai 2016

Revistă de Literatură și Educație Culturală

Apare lunar la Bistriţa

Cuprins :

ISSN 2501-661X

Colectivul de redacție :

Coordonator revistă, design şi grafică :

Ștefan Radu Mușat

Redactor - șef: Rodica Moruțan

Colectivul de redacţie :

prof. Mioara Dania Alexa

prof. Raluca Roxana Mărginean

prof. Ioana Popa

Tehnoredactare: Raluca Lăcrămioara Moruțan

În acest număr au colaborat elevii :

Arman Cristina, cl. a VIII-a ; Horoba Estera, clasa a IX-a;

Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a; Liceul de Muzică

"Tudor Jarda" Bistriţa.

Haruța Roxana Irina, cl. VIII-a; Medianca Patricia cl. a

VI-a; Groșan Emanuela, cl. a V-a Pomană Patricia

Letiția, cl a V-a, Şc. Gimnazială-Livezile, BN

Ilustrația copertei 1: (Luceafărul) Ani Daniela, cl. aX-a,

Pedagogic, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa.

Ilustrația copertei 2: (Floare-albstră) Bozbici Nicoleta, cl.

aVII-a, Şcoala Gimnazială-Dorolea, BN.

Ştefan Radu Muşat – Copilăria . . . . . . . . . . . p3

Mioara Dania Alexa – Copilul şi adultul . . . . p4

Ştefan Radu Muşat – Copilul şi norul . . . . . p5-6

Rodica Moruţan – Prietenia . . . . . . . . . . . . . . p7

Haruța Roxana Irina – Poezia eminesciană . . p8

Redacţia – Însemnări despre Eminescu . . . . . . p8

Victor Tulbure – Ţării mele . . . . . . . . . . . . . . . p9

Rodica Moruţan - Poem . . . . . . . . . . . . . . . . . p10

Horoba Estera – Vis de copilărie . . . . . . . . . p11

Medianca Patricia, Groșan Emanuela şi

Pomană Patricia Letiția – Gânduri de copil . . p12

Ştefan Radu Muşat – Eminescu şi istoria. . . . p13

Ioana Popa – Desen de vacanţă . . . . . . . . . . . .p14

Mihai Eminescu – Floare-albastră . . . . . . . . . p15

Autorii răspund în mod direct de conținutul

materialelor publicate.

Materialele se pot trimite la adresa :

rodicamorutan@yahoo.com

Telefon - 0761-606-465

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Începe duios ca o geană de soare şi curge albastru sub grinda cerului. E cântecul răsărit din bătăile

inimii care sfidează furtunile, norii înneguraţi şi grei de ploaie; Inima visului neatins în care străluceşte

cetatea adolescentă, cu basoreliefuri de eroi. Este un anotimp atât de simplu şi totuşi atât de complex.

Târziu când zăpezile sunt albastre şi vatra

satului se cufundă în poveşti, copilăria se

întoarce în ecouri de oriunde, chiar şi din

marginea unui gând răzleţ. Pentru că este

fantezia nesfârşită care dă nastere celor

mai curate visuri...

Structura esenţială a maturizării fizice a

omului constă în împlinirea procesului de

creştere. Iar cea mentală aduce cu vremea

înţelepciunea ca o ultimă menire a vieţii ;

gradul de evoluţie e dat în mod constant

de înţelepciune. Însă în adâncul sufletesc,

omul rămâne acelaşi copil desăvârşit pe

tot parcursul vieţii. Altfel spus, copilăria

este inima tuturor vârstelor, aşa cum

sublinia poetul Lucian Blaga.

A fi copil înseamna a fi sincer cu tine

însuţi între aparenţă şi adânc. Manifestarea

emoţională devine una practică.

Prin urmare, acest lucru îţi dă tăria de a

face multe lucruri bune şi demne de ceea

ce eşti prin cuvântul lui Dumnezeu. Pentru

că fapta te creează.

De la copilărie porneşte sensul real al

omului de a fi; copilăria reprezintă miracolul

vieţii, şi mai mult de atât, adevărul

care întregeşte viaţa dată de Dumnezeu.

Copilăria este albastru infinit, zidit cu

veşnicie...

Ştefan Radu Muşat

Adultul şi copilul

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

E minunat şi fascinant în acelaşi timp cum adulţii au ce învăţa de la copii!

Amalgamul simţămintelor ne reliefează ce suntem ; încotro mergem şi, evident, de unde venim.

Emoţiile ne furnizează informaţii foarte valoroase despre noi, în raport cu ce ni se întâmplă. Dacă ceea ce

trăim este în conformitate cu aşteptările noastre, atunci, asemenea unui copil, suntem satisfăcuţi, veseli,

relaxaţi şi bine dispuşi.

Emoţiile noastre nu sunt bune sau rele, ele doar ne ajută la adaptare. De aceea, atunci când copilul

încearcă simţăminte de frică, tristeţe sau furie, el nu face altceva decât să atragă un semnal de alarmă

adulţilor. Astfel învaţă cum să îşi exprime şi să-şi gestioneze emoţiile în cadrul relaţiilor pe care le

stabilesc cu părinţii, cu educatorii sau cu profesorii.

Comportamentul copilului este o carte deschisă pentru adultul dornic de ''lectură''.

Câţi dintre noi nu am asistat la o scenă în care copilul ia, fără permisiune, jucăria altui copil?

O astfel de faptă testează şi dezvoltarea noastră, a adulţilor. Astfel, e uşor de perceput reacţiile care pot

surveni.

Aceste reacţii pot fi diferite chiar şi de la aceeaşi persoană; copilul poate fi catalogat ca egoist (rău), sau

percepem pur şi simplu inabilitatea de a formula o cerere.

De asemenea emoţia resimţită de adult poate fi una de enervare sau una de calm, ceea ce poate aduce

pedeapsa (o catalogare, o ceartă), sau din contră o lecţie utilă (aceea de formulare a unei cereri).

Aşadar, chiar dacă s-a întipărit în mintea noastră expresia ''copil cu copil", suntem noi în măsură să

delimităm cele două galaxii - adultul de copil?

Comportamentele inadecvate reprezintă de fapt un feedback. Pentru că transmite informaţii despre

aspectele pe care "copilul" le mai are de învăţat, dar şi despre calitatea procesului de învăţare.

prof. Mioara Dania Alexa

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Copilul şi norul

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare ;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise.

Dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de

mărgărint ;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă-două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate;

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă...

Având guler de cleştar

(ce e drept... un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea,

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic...

Iată, a început serbarea!

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure ;

cu polen la cingătoare

şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare ;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit de atâta zăpuşeală ;

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală.

De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint ;

E pârâul. Curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri

de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri

şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie ;

naltul cerului răsună.

Zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată - se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colt de luminiş, răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă ;

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una alba se aşterne

pe deasupra grâului.

Are trupul lung de scamă, de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciut pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie-n fir de ape

o nălţă aşa deodată

într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privire-i necăjită

după norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită, inocent rosti în sine :

Unde-i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum.

Trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse :

‘‘Unde eşti copilărie ?...‘‘

Ştefan Radu Muşat

Prietenia – parte componentă a existenţei noastre

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Cel mai frumos și nobil sentiment care completează existenţa omului este prietenia.

Pitagora a fost primul gânditor care a încadrat

cultul prieteniei într-o doctrină filosofică și

morală. El considera că prietenul este un alter

ego, un al doilea eu al nostru, două ființe care

pot ajunge până la confundarea perfectă a

modului lor de a gândi , de a fi și de a acționa

în anumite situații date.

Aristotel, pe baza principiului fundamental al

concepției pitagorice, afirma că " prietenia e

un singur suflet în două trupuri."

Cicero a scris un tratat intitulat ,,Despre

prietenie’’ la vârsta de 63 de ani. El a plecat de

la principiul că " prietenul este un al doilea eu"

și a ajuns la concluzia că "nimeni nu poate trăi

fără prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate

bunurile lumii" și "fără prietenie nu există

viață."

La începutul secolului al XIX-lea, Costache

Conachi aducea un elogiu prieteniei :

"Prieteşug, dar din ceruri, la om cu multă

priință,

Ce te naști dintr-o vedere și te-adaogi prin

credință..."

"O iubire nemărginită este mai obișnuită decât

o prietenie perfectă" spunea La Bruyere.

Iubirea poate să apară spontan la prima vedere,

pe când prietenia adevărată se formează în

timp prin respect, toleranță, încredere și

afecțiune cu creșterea stimei de sine pentru

dezvoltare personală reciprocă.

Scriitorul spaniol Balthasar Gracian, îndemna:

"Frecventarea prietenilor să-ți fie ca o școală și

convorbirea cu ei învățătură. Fă-ți din

prietenul tău un învățător și unește prin el

foloasele instrucției cu plăcerea conversației."

Înțelept sfat, nu ? Să-l urmăm cu toții, ce

spuneți ?

prof. Rodica Moruţan

desen: Arman Cristina, cl. a VIII - a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda" Bistriţa

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Poezia eminesciană sub condeiul

elevului

Poezia "Pe lânga plopii fără soț" este una dintre

multele poezii minunate ale poetului Mihai

Eminescu.

Aceasta surprinde dezamăgirea, durerea și rănile

eului interior, provocate de finalizarea unei

relații de iubire.

Tristețea acestuia este evidențiată prin antiteza

dintre modul în care iubita și lumea înțeleg

iubirea :

"O lume toată-nţelegea,

Tu nu m-ai înțeles".

De asemenea, există o strânsă legătură între

starea eului liric și transformările naturii,

deoarece iubirea provoacă uneori suferință și

durere;natura stingheră, plopii sunt desfrunziţi.

Iubirea este tema fundamentală a poeziei,

durerea sa echilibrând cu viața însăși :

,,O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici,

O oră, şi să mor".

După terminarea relației de iubire, eul liric

devine metaforic "un rece ochi de mort"

accentuând în finalul textului rolul iubitei care ar

fi trebuit să aprindă pe pământ candele iubirii.

Haruța Roxana Irina, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Livezile, BN

Redacţia E P I G O N I I

„Era, scrie, Caragiale despre Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte

înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un

zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr’o veche icoană, un copil

predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare“...

Corneliu Botez -Viaţa poetului Mihail Eminescu (note biografice )

Viaţa lui externă e simplă de povestit şi nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare din

afară, o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu, este rezultatul geniului

său înăscut…

Titu Maiorescu - Personalitatea lui Eminescu

Potecile mi se aştern în cale.

Sub paşii mei noi drumuri se întind

Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,

O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind.

De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,

Bătaia clipelor să o ascult,

Auzul meu îţi desluşeşte glasul

Ce din strămoşi ne vine de demult.

Atâta soare e şi-atât de bine

Sub cerul tău blajin, primenitor!

În tine m-am născut, trăiesc în tine

Şi pururea de tine mi-este dor.

Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri,

În fiecare sondă de ţiţei.

Cu freamătul pădurilor mă bucuri,

Ca pe un copil, de mână tu mă iei.

Şi-mi dărui mie boarea primăverii,

Pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt.

Tu pâinea-mi rumeneşti în ţestul verii,

Pe prispă îmi aşterni culcuşul cald.

Ţării mele

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

La praznicul culesului de struguri

Îmbii cu cofe pline anii mei ;

Te desluşesc şi-n plopii din amurguri,

Şi-n părul dragei, şi în ochii ei.

Când pleci din bărăganele arşiţei,

Cu turmele spre munţi, cântând din nai.

Unchieş mi-l dai pe baciul Mioriţei

Şi-mi sui poemul p-un picior de plai.

Aprinzi o stea de flăcări pe cupole,

În orice cărămidă pui un cânt.

Pe schele urci cu Meşteru’ Manole

Şi zidul nu se surpă la pământ.

Sub colţul ierbii m-oi culca odată,

Cu holda ta m-oi contopi deplin.

O viaţă doar pe lume ne e dată,

Chiar viaţa de ţi-o dărui, e puţin.

Oriunde-aş fi, te întâlnesc în cale,

O, ţara mea, cu tâmple de argint !

Mă -nalţ în piscul frumuseţii tale,

Te apăr, şi te laud, şi te cant.

Victor Tulbure

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Chimia vieții

Viața este o reacție chimică, fenomen ce se petrece în

timp.

Fericirea, produsul principal de reacție;

Nu poate fi dobândită dacă

Reactanții (tu şi eu) nu sunt ajutați de un catalizator

Care mărește viteza de reacție, exprimată prin numărul

de ispite,

dorințe înăbușite, piedici ce reacționează în unitatea de

timp pe unitatea de suflet.

Catalizatorul se dezactivează în perioada de inducție;

E nevoie de tine, de soare să-l reactivăm

În credință și iubire…

Dragul meu promotor, vei mări considerabil

activitatea catalizatorului, partea mea de noroc;

Dragostea (promotorul vieții), fără dăruire nu modifică

viteza reacției chimice ; viața rămâne searbădă,

trăind în întuneric ești doar o umbră goală pe pământ.

Destinul este întors cu 180 grade dacă otrăvurile

(substanțe fără suflet)

urmăresc fatalitatea, sorbindu-ți și ultimele fărâme de oxigen,

ultimele raze de soare.

Inhibitorii micșorează viteza reacțiilor chimice, acționând

asupra reactanților,

tu, prietena mea cea mai buna care te-ai așezat nerugată, nedorită,

ca un zid între mine și celălalt reactant,

ai rupt firul iubirii, ai udat scânteia în motorul inimii.

Te-ai erijat în apărătorul dreptății, acționând asupra

noastră, a reactanților,

„iubiți pe veci, soți-niciodată”.

Și nu asupra catalizatorului, destinul care curge…

Fără iubire, fără speranță, în bătaia vântului și înăbușit de lacrimi,

Viața trece pe lângă mine, lăsând loc altor reactanți

să reacționeze fericiți…

Eu rămân observator,

un învins fără învingător,

O clipă în așteptarea somnului,

Și ceasul s-a oprit…

prof. Rodica Moruţan,

fondator revista ,,E P I G O N I I ’’ - Bistriţa

Vis de copilărie

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Așa cum spunea Lucian Blaga, "copilăria este

inima tuturor vârstelor". O perioadă dulce din

viața fiecărui om, lipsită de griji sau tristețe, dar

umplută până la refuz de zâmbete și voie bună.

Aceasta este, după mine, definiția copilăriei.

Desigur, cuvintele nu pot exprima magia

momentelor care fac parte din această perioadă

a vieții, însă în următoarele rânduri voi încerca

să descriu ceea ce înseamnă în viziunea mea

copilăria.

Atunci când mă gândesc la copilărie nu pot să nu

îmi amintesc de duioşia mamei, de momentele

frumoase petrecute împreună și de iubirea ei

necontenită.

Ea a fost cea care m-a îndrumat în viață și m-a

educat, mi-a spus poveşti seară de seară cu glasul

ei cel blând și m-a învățat ce înseamnă valorile

morale.

Copilăria este acea perioadă în care bunătatea și

inocența trec mână în mână peste orice obstacol.

Însă odată cu trecerea timpului am observat că

noi oamenii devenim din ce în ce mai răi și mi-aș

dori să putem rămâne la același stadiu în care

iertarea succede micile certuri și supărarea

durează doar o clipă. Viața însă nu ne permite să

ne bucurăm îndeajuns de momentele în care cea

mai mare durere era cea provocată de o mică

vănătaie sau când ne bosumflam pentru că nu

avem voie să mâncăm toate prăjiturile bunicii.

Întotdeauna îmi voi aduce aminte cu zâmbetul pe

buze de minunatele momente din copilărie pe

care le-am petrecut alături de familie, de

prieteni deoarece "dacă păstrezi copilăria mereu

cu tine, nu vei îmbătrăni niciodată" (Tom

Stoppard).

Horoba Estera, clasa a IX-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda", Bistrița

desen: Bungărdean Dan Ionuț, clasa a VII-a, Liceul de Muzică "Tudor Jarda"

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

O carte pe care am citit-o în ultima

vreme, și care m-a impresionat în

mod deosebit, este " Matilda ", de

Roald Dahl.

Această carte mi-a dat sentimente

de emotie și de admirație.

In şirul povestirii este vorba despre

o fetiţă pe nume Matilda, care s-a

născut un geniu. Aşa că Matilda știa

să scrie și să citească încă de la un

an şi ceva; îi plăceau foarte mult

cărțile .

Din nefericire, Matilda ducea o viață

grea; părinții ei nu erau interesați

de a-i da o educaţie pe măsură. Ba

mai mult, o batjocoreau și nu o

lăsau să citească, iar ea se întrista

foarte mult.

Deseori era lasată singură acasă,

încă de la 3 ani ; părinții nepăsători

plecau să joace poker.

Pentru a le atrage atenția părinților,

copila a început să facă năzbâtii: i-a

lipit tatălui său pălăria de cap; a

schimbat șampoanele de păr ale

părinților.

În urma acestei isprave, tatăl s-a

ales cu părul blond.

Pe parcursul lecturii, Matilda află că

are puteri supranaturale, și anume

că poate muta lucrurile cu ajutorul

minții…

Dar pentru a afla ce s-a întâmplat

mai departe, recomand această

carte care e foarte captivantă,

hazlie. Iar în final binele învinge

răul.

Medianca Patricia, clasa a VI-a,

Şcoala Gimnazială – Livezile, BN

Copilaria mea este şi va fi un vis lung; cu drag îmi amintesc

şi îmi voi aminti de ea întotdeauna…

Eram la grădinită în grupa d-nei Luminița și când m-am

mutat la d-na Rozi, am plâns pentru că mă ataşasem foarte

mult de d-na Luminița...

De-a lungul anilor am plans - am râs; m-am supărat - mi-a

trecut. M-am jucat ca orice alt copil. Dar acum sunt elevă.

Au apărut şi tezele, iar timp de joacă e mai puţin; Sunt în

clasa a V-a și sunt tare fericită.

Anii au trecut. Doar că noi, copiii, ne schimbăm mult de la o

zi la alta. Au fost zile când m-am simțit singură și invizibilă,

dar a fost mereu cineva lângă mine - MAMA, cea mai dulce și

frumoasă ființă pe care aş putea să o am. Nu m-a lăsat

singură niciodată ; nici pe fratele meu și nici pe sora mea...

Aşa arată copilaria mea cea frumoasă.

Pomană Patricia Letiția, clasa a V-a, Școala Gimnazială

Livezile, BN

Copilăria mea este ca o curte mare cu flori, animale şi

păsări unde soarele e în fiecare zi deasupra mea.

Într-o zi m-am plimbat cu cățelușa, cea mai bună tovarăşe a

mea de companie. După plimbarea lungă prin curte, în

mijlocul florilor de tot felul, am ieşit la poartă. M-am așezat

pe bancă sub cireșul bătrân. Apoi deodată m-a cuprins un

gând ; aveam nevoie de un alt moment plăcut de joacă. Aşa

că m-am gândit să ,,atac’’ cireşul încărcat cu mărgeluţe

roşii, sclipitoare; arăta aşa de îmbietor. Şi după multe

încercări, m-am urcat în vârf. Eram mai aproape de cer. Am

admirat cireşele, am cules pe cele mai frumoase din care

mi-am pus cercei şi brăţări.

A fost o zi deosebită. Pentru că şi copilăria este un paradis

în care eu îmi petrec momentele cele mai frumoase.

Groșan Emanuela, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială-Livezile,

BN

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

Eminescu şi istoria neamului românesc

În toamna anului 1870 a apărut în „Convorbiri

Literare“ poezia „Epigonii“.

În acest răstimp, Eminescu publică în aceeaşi

revistă şi alte poezii de înaltă valoare literară.

Poetul a studiat în profunzime istoria poporului

român. Astfel în opera sa şi-au făcut loc eroi de

rezonanţă istorică ai neamului.

Versurile eminesciene cu caracter patriotic

echivalează cu nenumărate prelegeri şi manuale

de istorie, şi care au răsunet puternic şi azi în

conştiinţa românilor.

Se cuvine să consemnăm în acest sens

binecunoscutele versuri din Scrisoarea a III-a

care redau demnitatea şi personalitatea

poporului român, în personajul domnitorului

Mircea Cel Bătrân :

,,Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,

Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,

Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de

veste.

N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid !”

Domnitorul Ţării Româneşti a înfrânt la Rovine

oastea turcească a vestitului general Baiazid

(Fulgerul).

Lupta de la Rovine a fost una dintre cele mai

importante bătălii din istoria poporului nostru

(oct. 1394 sau mai 1395). A fost prima victorie

de larg răsunet a neamului românesc împotriva

unui imperiu de temut şi foarte puternic la

vremea de atunci – Imperiul Otoman.

,,Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,

Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare…”

,,Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile şi

cântecele populare formează, în clipa de faţă, un

material din care culeg fondul inspiraţiunilor”.

(Eminescu, despre Scrisoarea aIII-a)

Niciun alt poet, niciun scriitor sau istoric nu a

reuşit să surprindă mai măreţ, mai impresionant,

momentele cruciale ale istoriei noastre…

Dacă România are nevoie de un paşaport cultural

în lume, acela ar trebui numit simplu şi curat –

EMINESCU…

Ştefan Radu Muşat

Paul Atanasiu – Lupta de la Rovine

E P I G O N I I nr. 2 - iunie 2016

E P I G O N I I nr. 2/iunie 2016

Floare-albastră

-Iar te-ai cufundat în stele

Şi în nori şi-n ceruri nalte ?

De nu m-ai uita încalte,

Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri de soare

Grămădeşti-n a ta gândire

Şi câmpiile asire,

Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite

Urcă-n cer vârful lor mare –

Nu căta în depărtare

Fericirea ta, iubite !

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi părul.

Ah! Ea zise adevărul ;

Eu am râs, n-am zis nimica.

-Hai în codrul cu verdeaţă,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină

Şi sub trestia cea lină

Vom şedea în foi de mure.

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vară,

Mi-i ţinea de subsoară,

Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sărutări pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,

Vom vorbi-n întunecime :

Grija noastră n-aib-o nime,

Cui ce-i pasă că-mi eşti drag ?

Înc-o gură – şi dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună !

Ce frumoasă, ce nebună

E albastră-mi, dulce floare !

Şi te-ai dus, dulce minune,

Ş-a murit iubirea noastră –

Floare-albastră ! floare-albastră !...

Totuşi este trist în lume !

Mihai Eminescu

Şi mi-i spune-atunci poveşti,

Şi minciuni cu-a ta guriţă,

Eu pe-un fir de romaniţă

Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură

Voi fi roşie ca mărul,

Mi-oi desface de-aur părul,

Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,

Nime-n lume n-a s-o ştie,

Căci va fi sub pălărie –

Ş-apoi cine treabă are !

ISSN 2501- 661X

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!