Views
2 months ago

CĂLĂTORIE PRIN LUMEA BASMELOR

‣ Realizează o poezie

‣ Realizează o poezie respectând cerințele de mai jos: 1. un substantiv (cuvâtul tematic) 2. două adjective (însușiri ale cuvâtului tematic) 3. trei verbe (acţiuni ale cuvântului tematic) 4. patru cuvinte (o propoziţie prin care se afirmă ceva esenţial despre cuvântul tematic) 5. un cuvânt (sintetizează tema/ideea) « 80 »

Prințul fericit după Oscar Wilde Sus de tot, deasupra oraşului, pe o coloană foarte înaltă, era aşezată statuia Prinţului Fericit. Era acoperită întru totul cu foiţe subţiri de aur, în loc de ochi avea două strălucitoare safire, iar un mare rubin roşiatic îi împodobea mânerul săbiei. Prințul Fericit era foarte admirat de oameni. ― Este la fel de frumos precum un păun!, a spus odată unul din consilierii oraşului, care îşi dorea să capete reputaţia de a avea gust artistic; "dar nu la fel de folositor", a adăugat el, temându-se că nu cumva locuitorii oraşului să îl considere lipsit de simţ practic, un lucru pe care de altfel îl avea din plin. ― De ce nu poţi fi la fel ca şi Prinţul Fericit?, şi-a întrebat odată o mamă îndurerată micul băiat ce plângea pentru că nu i se putea dărui lună. ― Prinţul fericit nu plânge niciodată pentru nimic din ce şi-ar dori, a mai spus ea. ― Sunt mulţumit că mai există pe lume cineva care poate fi fericit, a zis într-o altă împrejurare un om încărcat de dezamăgiri în vreme ce privea minunată statuie. ― Arată exact ca un înger, au spus copii orfani, atunci când ieşeau din biserică, învestmântaţi în mantiile lor stacojii şi şorţuleţele lor curate ca neaua. ― De unde ştiţi asta? i-a întrebat profesorul de matematică, nu aţi văzut niciodată vreun înger. ― Ba am văzut, în visele noastre, i-au răspuns copii, iar profesorul de matematică s-a încruntat şi s-a uitat sever la ei, pentru că nu îi plăceau copiii care visau. Într-o noapte, a zburat peste oraş o mică rândunică. Prietenii ei plecaseră deja în Egipt, cu şase săptămâni mai înainte, dar ea rămăsese în urmă, pentru că se îndrăgostise de cea mai frumoasă trestie. O întâlnise la începutul primăverii, atunci când zbura deasupra râului după o mare molie galbenă, şi fusese atât de mult atrasă de trupul zvelt al trestiei încât se oprise să vorbească cu ea. ― Aş putea oare să te iubesc?, a spus rândunică, căreia îi plăcea să spună lucrurilor pe nume, iar trestia a făcut o plecăciune în faţa ei. Aşa s-a făcut că rândunica a zburat apoi în jurul ei, atingând apă cu aripile ei, dând naştere unor mici valuri argintii. În acest fel, rândunica îi făcea curte trestiei, un lucru care a durat întreaga vară. « 81 »