occidentul romanesc 85 martie 2018 d

occidentul romanesc 

www.occidentul-romanesc.com Publicaţie lunară în limba română - ediţia de Spania 

Ziar 

GRATUIT 

Anul VIII - Nr. 85 / 24 pagini 

MARTIE 2018 

Occidentul Românesc este o publicaţie independentă. Nu are niciun fel de afiliere politică sau religioasă! 

„EU SUNT ROMÂN ȘI SPUN 

ASTA CU MÂNDRIE ORICUI 

MĂ ÎNTREABĂ DE UNDE VIN” 

„România este țara mea natală, unde am crescut și m-am format, țara părinților și a strămoșilor mei. De 

aceea, o vizitez uneori cu mare bucurie și plăcere. Dar nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc...” 

Pagina 12-13 

Ministrul pentru Românii 

de Pretutindeni a lansat 

calendarul de activități al 

instituției pentru anul 2018 

„2018 - An centenar în 

comunitățile românești de 

pretutindeni. Pentru toți 

românii din afara țării, în 

ansamblul lor, trebuie...” 

Pagina 04 

Consulat itinerant în 

Insulele Canare 

„Ambasada României în 

Regatul Spaniei informează 

că, în perioada 19 - 23 martie 

2018, o echipă a Secției 

Consulare la Madrid se va 

deplasa în Tenerife şi...” 

Pagina 07 

„Cred în eradicarea 

cauzelor corupției și aceasta 

nu se poate face decât prin 

educație, încă de pe băncile 

școlilor primare” 

„Daniel Onofrei, doctor în 

matematică, visează la o 

campanie națională în…” 

Pagina 18-19 

„Să fie perseverenți, să 

muncească cinstit și să 

creadă în visele lor” 

„Prin tot ceea ce am întreprins 

atât în meseria de avocat pe 

care o desfășor în Zaragoza, 

cât și ca simplu cetățean al 

comunității din care fac parte, 

cu foarte multă seriozitate...” 

Pagina 06 

„Dorința de a-mi împlini 

visul american m-a convins 

să nu mă mai întorc în 

România” 

„A plecat în Statele Unite ale 

Americii cu o viză de student și 

a decis să joace totul pe o carte 

și să rămână acolo...” 

Pagina 11

02 MARTIE 

2018 

Adrese şi informaţii utile 

REPREZENTAREA 

DIPLOMATICĂ A ROMÂNIEI 

ÎN REGATUL SPANIEI 

Ambasada României în Spania • Adresa: Avenida de Alfonso 

XIII nr. 157, Madrid 28016, •Telefon: 0034/913 501 881 (5 

linii) •Fax: 0034/913 452 917 •Web: madrid.mae.ro •E-mail: 

secretariat@ embajadaderumania.es •Facebook: www.f acebook. 

com/ambasada.madrid •Probleme de muncă şi sociale: E-mail: 

agregado.trabajo@embajadaderumania.es •Birou de promovare 

economică şi comercială: E-mail: oficina.comercial@ 

embajadaderumania.es 

Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid •Adresa: 

Avenida de la Albufera nr. 319, 28031 Madrid •Telefon: 0034/ 

917 344 004 (5 linii) •Fax: 0034/914 165 025 • E-mail: contact@ 

informatiiconsulare.ro • Program cu publicul: luni-joi 09:00- 

17:00, vineri 09:00-16:00 •Jurisdicţii consulare: León (León, 

Palencia, Burgos, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Avila, 

Segovia), Insulele Canare (Las Palmas, Santa Cruz de Tenerife) 

•Telefon de urgenţă: 0034/649 656 032 (doar pentru cazuri de 

deces sau accidente rutiere) 

Institutul Cultural Român Madrid •Adresa: Plaza de la 

Lealtad 3, entreplanta dcha. 28014 Madrid •Program cu publicul: 

10:00-17:00 •Telefon: 0034/917 589 566 •Fax: 0034/915 

590 135 •E-mail: icrmadrid@icr.ro 

Consulatul General al României la Barcelona •Adresa: 

Calle San Juan de la Salle 35 bis, 08022 Barcelona •Intrare 

pentru public: C/Alcoi 22, colţ cu C/San Juan de la Salle, 

Barcelona •Telefon: 0034/934 181 535, 0034/934 344 223 •Fax: 

0034/934 341 109 •E-mail: contact@ informatiiconsulare.ro, 

consuladogeneralenbarcelo@ telefonica.net •Site web: http:// 

barcelona.mae.ro •Program cu publicul: luni-vineri 09:00-17:00 

(între orele 09:00-14:00 se primesc cererile pentru servicii consulare, 

între orele 15:30-16:30 se eliberează documentele solicitate) 

•Jurisdicţii consulare: Catalonia (Barcelona, Girona, 

Lerida, Tarragona), Insulele Baleare 

Consulatul General al României la Bilbao •Adresa: Plaza 

Circular nr. 4, etaj 1, 48001 Bilbao •Telefon: 0034/944 245 177 

•Fax: 0034/944 245 405 •Email: contact@ informatiiconsulare. 

ro •Program cu publicul: luni-joi, 09:30-17:00 (09:30-14:00 se 

primesc solicitările pentru serviciile consulare, între orele 16:30- 

17:00 se eliberează documentele solicitate) •Telefon de urgenţă: 

0034/608 956 278 (pentru cazuri de deces sau accidente rutiere) 

•Jurisdicţii consulare: Galicia (La Coruña, Lugo, Pontevedra, 

Orense), Asturia, Cantabria, Ţara Bascilor (Alava, Guipuzcoa, 

Vizcaya), Navarra, La Rioja 

Consulatul României la Castellón de la Plana •Adresa: Avenida 

Valencia s/n, esquina Rambla de la Viuda, 12006 Castellón de la 

Plana •E-mail:contact@ informatiiconsulare.ro •Telefon: 0034/964 

212 446, 0034/964 203 331, 0034/964 216 172 •Fax: 0034/964 

257 053 •Site web: http://castellon.mae.ro/ •Telefon de urgenţă: 

0034/677 842 467 (numai pentru cazuri de deces, accidente sau 

alte situaţii de dificultate deosebită) •Program cu publicul: lunijoi: 

de la 09:00 la 13:30 (preluare documente; cererile pentru acte 

notariale se depun la ghişeu, fără excepţie, înainte de orele 13.00), 

de la 15:00 la 16:30 (eliberare acte); vineri: 09:00-11:30 (preluare 

documente; cererile pentru acte notariale se depun la ghişeu, 

fără excepţie, înainte de orele 11.00), 12:00-13:00 (eliberare acte), 

14:00-15:30 (oficiere căsătorii, probleme cetăţenie, audienţe etc., 

cu programare), 15:30-16:30 vize (primire cereri de acordare a vizei 

de intrare în România, eliberare vize, cu programare); închis 

în zilele de sărbători legale din România. •Jurisdicţii consulare: 

Comunitatea Valenciană ( Valencia, Castellón, Alicante) 

Consulatul României la Ciudad Real • Adresa: Calle Mata 37, 

13004, Ciudad Real •Telefon informaţii consulare: 0034/926 226 

825 •E-mail: contact@informatiiconsulare.ro •Fax: 0034/926 

231 170 •Program cu publicul: luni-joi: 09:00-14:00 depunere 

documente pentru servicii consulare, 16:00-17:00 eliberarea 

actelor; vineri: 09:00-17:00 doar servicii programate (audienţe, 

oficieri casatorii, depuneri juramânt, penitenciare etc.) 

•Telefon de urgenţă: 0034/609 513 790 (doar pentru cazuri de 

arestare, deces sau accidente rutiere) •Jurisdicţii consulare: Comunitatea 

Castilia-La Mancha (Toledo, Ciudad Real, Albacete, 

Guadalajara, Cuenca), Extremadura (Caceres, Badajoz) 

Consulatul General al României la Sevilla •E-mail: contact@ 

informatiiconsulare.ro •Telefon: 0034/954 233 243, 0034/954 

230 947, 0034/954 624 053 •Program cu publicul: luni-vineri, 

orele 09:30-14:00 pentru primirea solicitărilor, orele 15:30- 

16:30 pentru eliberarea documentelor •Telefon de urgenţă: 

0034/648 212 169 (va fi utilizat strict pentru cazuri de urgenţă, 

accidente şi decese) •Jurisdicţii consulare: Andaluzia (Huelva, 

Cádiz, Málaga, Sevilla, Cordoba, Jaen, Granada), Regiunea 

Murcia, oraşele autonome Ceuta şi Melilla 

Această publicație a fost tipărită cu sprijinul Ministerului pentru Românii 

de Pretutindeni! 

www.mprp.gov.ro 

Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Ministerului 

pentru Românii de Pretutindeni. 

Publicație lunară gratuită 

Produs și editat de: 

EL OCCIDENTE RUMANO 

Depósito Legal: M-30588-2013 

FONDATORI: 

Kasandra Kalmann Năsăudean 

Florin Valentin Barbu 

COORDONATOR: 

Michael Harrison Cronkite 

DIRECTOR GENERAL: 

Kasandra Kalmann-Năsăudean 

REDACTOR-ȘEF: 

Camelia Jula 

REDACTOR-ȘEF ADJUNCT: 

Eduard Rudolf Roth 

SENIORI EDITORI: 

Dan Caragea 

Gabriela Căluțiu Sonnenberg 

Letiţia Coza 

Puşa Roth 

Costin Tuchilă 

Zoe Stoleru Martí 

REDACTORI: 

Andra Mateescu Gutiérrez 

Ilinca Fodor 

Lorena Borrero Garcia 

SPECIALIŞTI: 

Prof. Dr. Ana Maria Zuneitman (USA) 

Av. Bogdan Daniș (Spania) 

Dr. Corina Simionescu Hudgens (UK) 

Av. Constantin Radu Călugăru (Spania) 

Prof. Dr. Irina Șova Georgescu (USA) 

MARKETING-PUBLICITATE: 

Dan Aurelian Pătrașcu 

Răzvan Ionescu 

CONTACT: 

redactia@occidentul-romanesc.com 

publicitate@occidentul-romanesc.com 

www.occidentul-romanesc.com

Cuvânt înainte MARTIE 

2018 03 

Și noi continuăm să alergăm și să credem... 

Kasandra Kalmann-Năsăudean 

Chief executive officer 

(Director General) 

Sunt curioasă de unde 

pasiunea, fixaţia sau chiar 

obsesia pentru politică. Sigur 

că este dreptul şi uneori chiar 

datoria oricui să se intereseze 

de politică. Unii o fac la 

modul profesional, dar eu 

sunt nelămurită în privinţa 

altora. Săptămână de săptămână 

aleargă și scriu ce cred 

ei despre unii... Ce o fi aşa de 

interesant să pândeşti în fiecare 

zi aceiaşi oameni? 

Alergăm… De ce alergăm? 

Antropologia ne dezvăluie 

adesea lucruri extrem de 

profunde despre noi înşine şi 

despre societatea în care trăim. 

Iar una dintre cele mai interesante 

ipoteze din ultimul 

timp este aceea a „vânătorii 

persistente”. De ce aleargă 

oamenii? Capacitatea noastră 

de a alerga este o trăsătură 

selectată în negura timpurilor. 

Teoria vânătorii persistente 

atrage atenţia asupra 

unor caracteristici aparte ale 

oamenilor și cred că ar trebui 

să reconsiderăm locul nostru 

în natură. Noi suntem creaturi 

ale confortului. Suntem 

înconjuraţi de maşini care ne 

duc dintr-un loc în altul. Numim 

acest lucru „progres”. 

Dar ce am pierdut în această 

goană spre progres? 

Priviţi cerul înstelat! Unele 

dintre stelele pe care înaintaşii 

noştri le vedeau pentru noi 

sunt acum invizibile cu ochiul 

liber din cauza poluării din 

oraşele moderne. Sigur, se 

poate răspunde că în fond 

noi nu privim stelele doar cu 

ochiul liber. Pentru acest aspect 

avem telescopul. Corect. 

Dar câţi oameni îşi mai aduc 

aminte să privească fotografiile 

făcute de aceste extraordinare 

dispozitive? Iată un 

paradox al timpurilor noastre. 

Niciodată societatea nu a fost 

atât de dependentă de ştiinţă. 

Niciodată vieţile noastre nu 

au fost mai mediate de tehnologie. 

Şi totuşi, ca niciodată, 

destui dintre semenii noştri 

au renunţat să îşi mai pună 

întrebări fundamentale. Atât 

despre natură, cât şi despre 

tehnică. Pentru unii, natura 

a devenit doar ceva zărit pe 

geamul telefericului, iar tehnica 

o sumă de butoane. 

Aş vrea să cred că suntem 

făcuţi să alegăm până departe, 

foarte departe, fără să 

obosim... 

Din păcate însă, de peste 

28 de ani alergăm degeaba. 

Grație politicienilor și 

guvernanților din această perioadă, 

România a devenit vicecampioana 

lumii după numărul 

de taxe pe care firmele 

trebuie să le plătească în fiecare 

an. Așadar dragi români, 

dacă aveți copii spuneți-le că 

sunt datori și că se vor transforma 

în cei mai buni alergători 

pe termen lung sau poate 

pentru toată viața. Din păcate 

munca voastră de până acum 

v-a îndatorat și mai tare. 

Creditele luate ca să vi se 

achite salariile vor fi plătite 

de descendenții voștri. Dacă 

mai aveți așteptări de la stat, 

uitați-le! Orice politician vă 

va spune că statul sunteți voi, 

suntem noi. Și are dreptate. 

Statul sunt ei, politicienii. 

Tu, românule, ești doar sluga 

umilă care înghite în sec, 

transpiră, muncește, privește 

și răbdă... Te-ai vândut pentru 

un pumn de promisiuni de 

foarte multe ori în ultimii 28 

de ani și acum ți-a rămas doar 

pumnul. În gură! 

În primitivismul lui, 

Ceaușescu a lăsat țara fără 

datorii. După 1990 au apărut 

alți ceaușești mai mici, dar 

mult mai înfometați care teau 

vândut și ți-au îndatorat 

până și pruncii. În doar ultimii 

15 ani au tocat mărunt 

miliarde de euro și nu te-au 

întrebat nimic. Dar tu ai 

supraviețuit lor. Și ai alergat... 

Astăzi îți este tot mai greu, 

dar obișnuiește-te cu gândul 

că mâine îți va fi și mai greu. 

Politicienii lucrează la datoria 

ta și a copiilor tăi pentru 

viitor. Ei știu că ești conștient 

de asta, dar dacă nu îți repetă 

nimeni din când în când, uiți. 

Te vei duce din nou la vot. 

Curând. Alergând... Și, pe 

cine să votezi dacă nu tot pe 

ei?! Aceiași care au făcut datoriile 

copiilor tăi. Pe aceiași 

care au vândut materiile prime 

pe nimic la străini și acum 

scumpesc fosta avuție a țării 

când vor ei. Pentru că țara 

este a lor și numai a lor! Tu 

nu ai fost întrebat când ți s-au 

vândut petrolul, gazele, energia, 

pădurile, apele, corăbiile 

etc. Tu doar ți-ai făcut datoria 

de cetățean și i-ai votat! De 

fiecare dată... Autoritatea statului 

există și cine nu crede să 

se pună cu statul. Demnitatea 

statală în schimb a dispărut. 

Pentru că demn nu poți să fii 

decât atunci când ești corect 

și respecți democrația, când 

nu faci datorii nelimitate pe 

spatele contribuabililor ca săți 

asiguri cariera politică sau 

funcția. 

Și dacă statul vrea să te 

încurajeze o face zilnic fără 

niciun efort. Te încurajează 

să furi, te instigă să părăsești 

țara dacă nu-ți convine să 

trăiești în România. Te face 

să te simți umilit în lumea 

întreagă doar pentru faptul 

că ești român. Și tu speri în 

continuare. Și alergi... Vei 

lăsa la o parte memoria și vei 

zice cu mândrie: sunt român, 

hai la vot! Păi, da! De ce să le 

porți pică lor, politicienilor? 

Ai uitat însă că înainte să fii 

român ești om. 

Dar pentru a avea acest 

privilegiu în propria țară 

meriți să fii respectat. Și dacă 

nu te mai respectă autoritățile, 

dacă îți cer numai taxe și 

impozite, dacă te fac să devii 

neom în propria ogradă, 

nu uita române dragă să 

zâmbești! Mai e puțin și iar 

vin alegerile. Noi promisiuni 

vor răsări ca ciupercile după 

ploaie într-o Românie cu un 

mediu rural arhaic, cu oameni 

săraci și îmbătrâniți înainte de 

vreme. Aceeași Românie în 

care autoritățile cunosc teoria 

la perfecție, dar nu au nicio 

idee să o pună în practică. Pur 

și simplu din lipsă de interes, 

imaginație sau inteligență. Și 

noi continuăm să alergăm și 

să credem... 

E primăvară mamă 

E primăvară, mamă, se nasc flori pentru tine; 

Povestea vieții noastre se cerne-n infinit. 

Iubirea-i fără vârstă, pupila-ți fără mine 

Mi-e dor de tine, fată, îmi spui c-un glas pierit. 

În sat pustietate, prea multe porți închise, 

Vin berzele acasă, dorurile-n castan, 

Ogorul mai zâmbește sub vreascurile-aprinse 

Singurătatea-ți este și prieten, și dușman! 

Aduci ca o furnică făina de la moară, 

Se simte-n aer varul de pe pruni; 

Eu iar iți spun că ne vedem la vară, 

Tu iar suspini, sătulă de minciuni. 

E primăvară, mamă, nu mai plânge! 

Tu ești în mine orișiunde-aș fi, 

Nu-ți mai pot scoate apa din fântână, 

Cu vorba doar îți umplu amaruri cenușii. 

Am semănat grădina fără tine, 

Am scos și florile-n obor, 

Povestea ta-i pedeapsă pentru mine, 

Eu râd, dar plâng tăcut în alt decor. 

Desfigurări pe două continente, 

Invadatoare clipe de suspin; 

Ne mângâiem cu vorbe prea atente, 

Ne reclădim din prea gol și prea plin. 

Ești primăvara, mamă, tu-mi ești totul: 

Și aer, și pământ, și anotimp; 

Ești desfătarea vieții și a sorții 

Și ruga mea cu care te alint. 

E primăvară, mamă, se nasc flori pentru tine, 

Povestea vieții noastre se cerne-n infinit. 

Iubirea-i fără vârstă, pupila-mi fără tine 

Mi-e dor de tine, mamă, îți spun c-un glas pierit... 

Autor: Alina Celia Cumpan (Chicago-SUA)

04 MARTIE 


Actualitate 

Natalia-Elena Intotero este noul 

ministru pentru românii de pretutindeni 

Natalia-Elena Intotero 

a fost numită în funcţia de 

Ministru pentru Românii 

de Pretutindeni. S-a născut 

la 14.01.1976, la Brad, în 

judeţul Hunedoara şi din 

2012 până în prezent, ocupă 

funcţia de deputat în Parlamentul 

României în Comisia 

pentru Politică Externă. 

A studiat la Facultatea de 

Limbă şi Literatură Română, 

în perioada 2002-2006 şi la 

U niversitatea „Spiru Haret” 

din Bucureşti, în perioada 

2003 – 2007, unde a terminat 

Facultatea de Relaţii Internaţionale 

şi Studii Europene. 

Totodată, a ocupat funcția de 

secretar de stat în Ministerul 

Afacerilor Externe, coordonând 

Departamentul pentru 

Românii de Pretutindeni. 

„Este o provocare pentru 

mine să preiau acest portofoliu 

în Anul Centenarului. 

De ce spun asta? Pentru că 

eu înțeleg că România este 

în fi ecare loc unde trăiește 

un român. Acum, mai mult 

ca oricând, suntem datori să 

facem din fi ecare român un 

ambasador al țării noastre, 

indiferent de locul unde a ales 

să muncească, să studieze și 

să trăiască. Îmi propun și 

este necesar să le fim aproape 

tuturor celor care trăiesc 

în afara granițelor țării prin 

politicile, strategiile și proiectele 

pe care ni le asumăm 

să le ducem la îndeplinire”, 

a menționat noul ministru la 

preluarea funcției. 

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni 

a lansat calendarul de activități al 

instituției pentru anul 2018 – An centenar 

în comunitățile românești de pretutindeni 

Ministrul pentru Românii 

de Pretutindeni, Natalia-Elena 

Intotero, a lansat la 27 februarie, 

calendarul de activități 

al instituției pentru anul în 

curs, prezentând cu acest prilej 

elementele de noutate și obiectivele 

Ministerului pentru 

Românii de Pretutindeni în 

vederea sprijinirii cetățenilor 

români aflați în afara granițelor 

țări. 

„Pentru toți românii din 

afara țării, în ansamblul lor, 

trebuie elaborate proiecte diferite 

și adecvate în funcție de 

specificul și nevoile respectivelor 

comunități. Permiteți-mi să 

menționez o parte din principalele 

elementele de noutate 

pe care le aducem, pe baza 

Programului de Guvernare 

2018-2020, în abordarea integrată 

şi unitară a calendarului 

de evenimente: 

• centru de informare pentru 

românii din Ucraina, la 

Solotvino; 

• centru interdisciplinar de 

asistență pentru persoanele 

vulnerabile la trafic și exploatare 

prin muncă în sudul 

Italiei; 

• dezvoltarea campaniei 

naționale „Informare acasă! 

Siguranță în lume!”, prin implementarea 

acesteia în școli 

și universități; 

• burse pentru etnicii români 

din Ucraina; 

• burse „Nicolae Iorga” pentru 

studenții români de pretutindeni; 

• inițierea procesului de cre- 

are a Muzeului Românilor de 

Pretutindeni, marcând astfel 

celebrarea Centenarului; 

• premii pentru recunoașterea 

meritelor deosebite ale 

cetățenilor români care trăiesc 

în afara granițelor – 100 

de români în diaspora (10 

comunități – 10 personalități) 

100 de biblioteci românești în 

diaspora; 

• dezvoltarea programelor de 

schimb intercultural și reconectare 

cu valorile românești 

pentru tinerii români de peste 

hotare – „ARC 2018”, anul 

acesta ministerul intenționează 

să crească numărul copiilor 

participanți cu 50%, de la 

2000 de copii la aproximativ 

3000, prin organizarea unei 

ediții de iarnă, cu tematică 

dedicată anului Centenar; 

• „Descoperă și Cunoaște 

România” – sesiuni de dialog 

intercultural și implicare 

civică, prin care tineri români 

cu rezultate deosebite 

din comunitățile istorice, 

precum și din cele emergente, 

vizitează România 

și au întrevederi cu oficiali 

ai Guvernului României la 

Palatul Parlamentului; 

• „Campioni Români în 

Diaspora” – valorile sportului 

se întâlnesc cu valorile 

viitorului 

• distribuție de suporturi de 

curs și cd-uri pentru predarea 

interactivă a limbii române 

prin proiectul „Limba română, 

educație și comunicare”. 

Acestea, alături de multe 

altele, sunt inițiative demarate 

de Ministerul pentru Românii 

de Pretutindeni sub egida 

„An centenar în comunitățile 

românești de pretutindeni – 

100 de ani de la Marea Unire.” 

*** 

Cărți în limba română 

daruri de suflet pentru copiii români 

din afara granițelor țării din partea 

elevilor bucureșteni și gălățeni 

În cadrul proiectului „Te 

caută o carte, zburând spre 

tine”, elevii Școlii Gimnaziale 

Nr.81 din București au donat 

cărți pentru copiii români din 

afara granițelor țării, se precezează 

într-un comunicat IEH. 

„În era tehnologiei, a dominaţiei 

tehnicilor moderne 

ne propunem atragerea elevilor 

către un univers plăcut, 

valorizant, aşa cum îl reprezintă 

cartea, precum și realizarea 

unor punți de comunicare 

între copiii din țară și cei 

din afara granițelor țării, cu 

ajutorul cuvântului scris și al 

imaginilor. Darul nostru pentru 

minte și suflet trimite raza 

de speranță întru păstrarea 

limbii române și a valorilor 

naționale, dincolo de hotarele 

țării.”, a afirmat prof. dr. 

Gheorghița Badea, directorul 

Școlii Gimnaziale Nr.81 din 

București. 

La sediul Școlii Gimnaziale 

Nr.81 din București a avut loc 

și simpozionul regional „Te 

caută o carte” la care au participat 

elevi, cadre didactice, 

bibliotecari, reprezentanți ai 

unor instituții interesate și 

abilitate, pentru o sărbătoare 

a cărții, a sufletului și a minții. 

Proiectul „Te caută o carte, 

zburând spre tine”, a debutat 

anul trecut, la începutul 

semestrului I la şcolile 

din sectoarele 1, 2 şi 3 din 

București. Elevii de la Școala 

Gimnazială Liviu Rebreanu, 

Colegiul Național „Spiru 

H aret”, Școala Gimnazială Nr. 

49, Școala Centrală, Clubul 

Copiilor din sectorul 3, Școala 

Gimnazială „ Herăstrau”, 

Colegiul Național ,,Victor 

Babeș”, Școala Gimnazială 

Nr. 92, Scoala Gimnazială 

Nr. 6, Școala Gimnazială 

,,Vasile Alecsandri”, Școala 

G imnaziala ,,Petre Ispirescu”, 

Colegiul Naţional I.L. 

Caragiale, Școala Nr.112, 

Școala Gimnazială Nr. 178, 

Școala Gimnazială Nr. 31, 

Școala Gimnazială Nr. 66 au 

dăruit din suflet câte o carte 

pentru copiii români din dispora 

și comunitățile istorice 

românești. În proiect s-a înscris 

și Clubul Copiilor din 

Galați, care va dărui cărți 

elevilor Liceului din Cahul, 

Republica Moldova. 

În semestrul al II-lea sunt 

implicate unităţile de învăţământ 

din sectoarele 4, 5 şi 6. 

Cărțile colectate în cadrul 

acestui proiect contribuie la 

însușirea cunoștințelor legate 

de limba și civilizația românească 

și la consolidarea rolului 

educației în păstrarea unităţii 

de limbă şi cultură în rândul 

copiilor români din străinătate, 

care sunt integraţi în sistemele 

educaţionale locale. În fiecare 

carte se regăsește și o scrisoare 

adresată celui la care va ajunge 

volumul. Scrisoarea, scrisă 

de mână, cuprinde și adresa 

destinatarului, astfel încât, între 

elevii din România și micii 

români din străinătate să se 

nască un dialog concret bazat 

pe limbajul scris. 

Volumele colectate de la 

școlile din capitală sunt trimise 

asociațiilor/parohiilor 

în care există/sau se dorește 

înființarea de biblioteci 

românești/ colțuri cu carte românească, 

în baza solicitărilor 

scrise. Asociaţiile care solicită 

cărţi trebuie să aibă sediu propriu. 

Donaţia de carte se va 

face către asociaţii în ordinea 

solicitărilor şi a fondului de 

carte existent. 

Proiectul „Te caută o 

carte, zburând spre tine” 

este realizat de Institutul 

„ Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru 

românii de pretutindeni, 

instituție aflată în subordinea 

Ministerului pentru Românii 

de Pretutindeni în parteneriat 

cu Inspectoratul Școlar al 

Municipiului București. Partener 

media: TVR Internațional.

06 MARTIE 


Interviu cu Alina Manuela 

Sasu, avocat român în 

Zaragoza 

Este originară din Craiova 

și locuiește în Spania de 11 

ani, practicând aici avocatura. 

În România a lucrat timp de 

zece ani în învățământ, primii 

doi ani la un liceu de profi l 

din Craiova, iar următorii în 

cadrul Inspectoratului Școlar 

Județean Dolj. La venirea 

în Spania, în anul 2007, și-a 

fixat ca prioritate imediată 

învățarea limbii spaniole. A 

urmat echivalarea studiilor de 

specialitate juridică, acțiune 

finalizată în timpul record de 

numai 3 ani. Din anul 2013 lucrează 

ca avocat în Zaragoza 

și promovează România ca 

destinație turistică pentru publicul 

spaniol. Alina Manuela 

Sasu este nominalizată pentru 

premiile de excelență acordate 

în cadrul celei de-a doua 

ediții a campaniei Occidentul 

Românesc „Noi susținem 

excelența!” 

Occidentul Românesc: 

Sunteți o prezență tonică și 

optimistă în peisajul publicistic 

românesc și spaniol, 

atât online, cât și pe suport 

tradițional, de hârtie, insuflând 

curaj românilor dispuși 

să se remarce prin muncă și 

prin cinste în străinătate. În 

ce proporție se distribuie, pe 

demersurile pro- România pe 

care le întreprindeți, persoana 

publică și cea privată? Mai 

precis, cât anume din implicare 

se datorează avocatei și cât 

anume revine persoanei reflectate 

în plan privat, ca femeie și 

mamă? 

Alina Manuela Sasu: Nu 

pot să vorbesc de proporții 

sau măsuri. Nu există o rețetă 

anume și nicio cantitate bine 

stabilită. În ceee ce privește 

persoana publică, dar și cea 

privată, pot să vă spun că încerc 

să dau întotdeauna tot ce 

este mai bun. Dacă eu nu sunt 

mulțumită cu mine însămi, 

atunci nici ceilalți nu vor fi, 

iar munca mea va fi în zadar. 

Trebuie să îmbini utilul cu plăcutul 

și să faci totul ca și cum 

l-ai face pentru tine. 

Prin tot ceea ce am întreprins 

atât în meseria de 

avocat pe care o desfășor 

în Zaragoza, cât și ca simplu 

cetățean al comunitații 

din care fac parte, cu foarte 

multă seriozitate, muncă și 

perseverență, am încercat și 

încerc, pe cât posibil, să ajut 

persoanele care apelează la 

mine, în soluționarea problemelor 

pe care le întâmpină în 

țara de adopție. 


Energia pe care ați investit-o 

în acțiunile de promovare a 

României în străinătate, inclusiv 

ca destinație turistică - prin 

intermediul site-ului pe care 

l-ați creat în acest sens - a fost 

mediatizată pe platforme dedicate 

propagării știrilor pozitive 

despre țara noastră (de exemplu 

„surprisingromania”). Ați 

avut de la bun început intenția 

de a contrabalansa astfel unele 

informații cu caracter eronat 

sau superficial, vehiculate prin 

presă? 

Alina Manuela Sasu: Ideea 

paginii mi-a venit într-o vară, 

pe când eram în România, în 

vizită cu niște prieteni spanioli, 

care au rămas încântați 

de tot ceea ce au văzut în țara 

mea. Ulterior, au recunoscut 

faptul că niciodată nu s-ar fi 

gândit să viziteze România. 

La revenirea în Spania, am 

început să caut site-uri de 

specialitate cu informații despre 

România, care promovau 

turismul românesc în limba 

spaniolă. Nici măcar site-ul 

Ministerului T urismului din 

România nu dispunea de traducere 

în limba spaniolă. Am 

vizitat câteva agenții de turism 

din oraș, cerându-le informații 

despre o posibilă vacanță în 

România. De fiecare dată 

mi se spunea că România 

nu oferă pachete turistice în 

Spania, drept pentru care nu 

îmi pot recomanda o asemenea 

vacanță. Nu înțelegeam 

cum este posibil ca autoritățile 

române să nu țină cont și de 

turistul spaniol. Necesitatea de 

a promova România, oamenii, 

cultura, tradițiile și obiceiurile 

românești a fost un motiv suficient 

pentru a mă determina 

să creez acest site. Era o bună 

oportunitate de a le arăta 

Interviu 

„Să fie perseverenți, 

să muncească cinstit 

și să creadă în visele lor” 

spaniolilor fața frumoasă a 

României, cum trăiesc și care 

este viața de zi cu zi a românilor. 

Crearea site-ului mi-a 

servit atât pentru a cunoaște 

aspecte tehnice, dar mi-a oferit, 

totodată, posibilitatea de 

a-mi însuși cunoștințe în ceea 

ce privește era digitală. Toate 

acestea m-au ajutat atât în 

munca mea de avocat, cât și 

în proiectul în care sunt implicată 

acum, Diaspora Start 

Up “Fii antreprenor în țara 

ta!”, unde realizez, printre altele, 

activitatea de community 

manager. Intenția mea era ca 

spaniolii să vorbească despre 

România, în condițiile în care 

erau incapabili să-ți numească 

mai mult de două personalități 

românești importante. Auziseră 

doar despre Dracula și 

Nadia Comăneci… 

Occidentul Românesc: În 

urmă cu doi ani, într-un interviu 

acordat ziarului aragonez 

„El Heraldo”, afirmați că doriți 

să vă implicați și în viața civică 

din orașul în care rezidați și că 

ați început să colaborați inclusiv 

cu un partid politic. Care 

au fost, mai concret, acele 

demersuri și cum s-au continuat? 

Ce acțiuni de implicare 

le recomandați, în acest sens, 

românilor din Spania? 

Alina Manuela Sasu: 

Am fost înscrisă în partidul 

Ciudadanos, la începuturile lui 

în Zaragoza. Pe atunci eram 

mai puțin de 40 de persoane 

implicate în acest proiect. Era 

unul iluzionat, bazat pe schimbarea 

și regenerarea clasei politice. 

După câteva luni mi-am 

dat însă seama că în programul 

partidului nu exista niciun 

proiect concret pentru românii 

rezidenți în Spania. Am 

renunțat. A fost o experiență 

nouă, curioasă pentru mine. 

Tuturor românilor le-aș recomanda, 

în primul rând, să-și 

cunoască drepturile, dar și 

obligațiile. Nerecunoașterea 

lor poate duce la situații destul 

de nefavorabile. De aceea este 

bine să știm normele de care 

dispunem pentru a ne apăra 

drepturile. 


Ați păstrat cetățenia română, 

parțial și pentru că Spania nu 

acceptă dubla cetățenie. Dacă 

ar fi posibil, ați solicita-o și pe 

cea spaniolă sau preferați să 

vă identificați în continuare cu 

țara natală? 

Alina Manuela Sasu: Așa 

cum bine știți, românii din 

Spania constituie, de mai 

mulţi ani, cea mai numeroasă 

comunitate de imigranţi din peninsulă. 

În acest moment, între 

România și Regatul Spaniei 

nu există niciun acord privind 

obținerea dublei cetățenii. Cei 

care vor să obţină cetăţenia 

spaniolă, deoarece vor să se 

integreze total în societatea 

adoptivă, trebuie să renunţe 

la cea română. Renunțarea la 

cetățenia română este o decizie 

personală. Fiecare hotârăște 

acest lucru în funcție de interesul 

sau necesitatea pe care 

o are. De exemplu, mulți tineri 

doresc să intre în corpul de 

poliție și sunt nevoiți să solicite 

naționalitatea spaniolă. În cazul 

meu, pot să vă spun că sunt 

mândră că sunt româncă, deși 

mă simt foarte bine în Spania. 


După absolvirea facultății 

în România ați lucrat timp 

de zece ani în învățământ. 

Acum, în calitate de părinte, 

vă confruntați cu sistemul de 

învățământ spaniol. De asemenea, 

în etapa echivalării 

studiilor, ați absolvit în timpul 

record de doar 3 ani Facultatea 

de Drept din Zaragoza, 

susținând 11 examene. 

Constatați diferențe între cele 

două sisteme de învățământ, 

respectiv între cele două maniere 

de educare a tinerilor? 

Dacă da, care sunt ele și în ce 

măsură afectează generațiile 

viitoare, deci, implicit, viitorul 

celor două țări? 

Alina Manuela Sasu: 

Învățământul este un subiect 

de sufl et. Așa cum ați 

menționat, am lucrat timp de 

zece ani în acest domeniu. 

Primii doi ani la un liceu cu 

profil din Craiova, pentru ca, 

ulterior, să-mi desfășor activitatea 

în cadrul Inspectoratului 

Școlar Județean Dolj, de unde 

am plecat în anul 2007, când 

am hotărât să mă stabilesc în 

Spania. Ca întotdeauna, începutul 

este mai greu. Așa a fost 

și în cazul meu. La sosirea în 

Spania, mă loveam tot timpul 

de bariera lingvistică. La un 

an de la venirea mea aici, am 

început să stăpânesc destul 

de bine limba spaniolă, așa 

că am hotărât că este timpul 

să-mi echivalez studiile efectuate 

în România. Nu bănuiam 

niciodată că funcționarii 

Ministerului Educației din 

Spania vor avea nevoie de un 

an și două luni pentru aprobarea 

cererii. Aceasta îmi conferea 

dreptul de a mă înscrie la 

o facultate din Spania. Am ales 

Zaragoza. 

Aveam la dispoziție 4 ani și 

11 examene de susținut. Nu a 

fost deloc ușor. Deși nu mi se 

permitea participarea la cursuri, 

aveam acces la materialele 

bibliotecii facultății. Nu 

cunoșteam profesorii, nu știam 

mai nimic despre sistemul de 

învățământ spaniol. Cu foarte 

mult efort, perseverență și 

ambiție, am reușit să trec cele 

11 examene în doar trei ani. 

În anul 2013 mi se recunoștea 

titlul de Licențiată în Drept. 

Din acel moment am început 

să lucrez ca avocat. 

În sistemul de învățământ 

românesc, încă din școala primară 

și până la facultate, cantitatea 

de informație prezentată 

depășește cu mult optimul în 

ceea ce privește randamentul 

procesului de învățare pentru 

un elev sau student. Se petrec 

aproxmativ 17 ani învățând, 

pregătindu-ne pentru viață. 

Efortul pe care îl depun elevii/ 

studenții români este uriaș, 

având în vedere programele 

stufoase după care studiază. 

Spania nu stă nici ea prea 

bine la capitolul învățământ. 

Sistemul acesta are și el problemele 

sale. Se punctează 

memorizarea mecanică, fără a 

se ține cont de nevoile fiecărui 

individ. Fără o motivare adecvată, 

elevii ajung să-și piardă 

interesul pentru studiu. 


Care sunt „lecțiile” cele mai 

importante pe care le-ați 

luat cu dumneavoastră din 

România și de la care nu vă 

abateți, ghidându-vă după ele 

în continuare? Analog, la ce 

este mai bine să se renunțe, 

atunci când se vine din 

R omânia în Spania? 

Alina Manuela Sasu: Capacitatea 

de adaptare ar fi una 

dintre ele. Toți știm cât este de 

complicată viața de zi cu zi în 

România, cât este de exigentă. 

Suferința te obligă să “lupți” 

pentru a putea trece peste toate 

adversitățile întâlnite. Odată 

ajuns în Spania, te întâlnești 

cu alt fel de obstacole, precum 

bariera lingvistică, culturală, 

începutul unei noi vieți de la 

zero. Când ai obținut ceea ce 

ai vrut, vine o criză economică 

și se produce un ”boom” 

digital, care te obligă să te 

reinventezi și să te adaptezi 

la noua situație. Atunci îți dai 

seama că toată suferința și tot 

ceea ce ai trăit în trecut îți pot 

fi de folos pentru această nouă 

provocare. 

La prejudecăți. Să nu uităm 

că timp de 45 de ani România 

a avut un sistem totalitar. Toți 

am trăit condiționați de ceea 

ce vedeam și credem că este 

normal să fie așa, pentru că 

asta se întâmpla în viața de zi 

cu zi în România. Însă ajungem 

aici și ne dăm seama că 

realitatea este alta și că nu trebuie 

să mai judecăm pe nimeni 

și nimic fără să știm despre ce 

este vorba. Totul este posibil 

atâta timp cât ai ambiție și 

respecți regulile scrise și nescrise 

ale unei societăți. 


După părerea dumneavoastră, 

care sunt atuurile cele mai 

mari ale Spaniei, în raport cu 

România, dar și cu alte țări? 

Alina Manuela Sasu: Sunt 

multe de spus, dar printre cele 

mai importante le-aș aminti 

pe acestea: lipsa birocrației, 

clima și climatul economic, infrastructura, 

respectul pentru 

lege – să nu uităm că România 

este printre „fruntașele” 

U niunii Europene ca nivel ridicat 

de corupție, accesul ușor 

la credite în mai bune condiții 

pentru întreprinzători, sistemul 

de sănătate mult mai eficient 

și, nu în ultimul rând, egalitatea 

între femei și bărbați. 


Pentru final, aveți un crez 

sau un mesaj special, pe care 

doriți să-l adresați românilor 

din Spania? 

Alina Manuela Sasu: Să 

continue să fi e perseverenți, 

să muncească cinstit și să 

creadă în visele lor. Totodată, 

să nu uite de unde au plecat și 

să facă tot posibilul să se integreze 

în Spania, țara care ne-a 

adoptat. 

A consemnat: Gabriela 

Căluțiu Sonnenberg, senior 

editor la Occidentul 

Românesc. 

Foto: arhiva personală a 

A linei Manuela Sasu

De interes MARTIE 


Consulat itinerant în Insulele Canare 

în perioada 19 - 23 martie 2018 

Ambasada României în 

Regatul Spaniei informează 

că, în perioada 19 - 23 martie 

2018, o echipă a Secției 

Consulare la Madrid se va 

deplasa în Tenerife şi Gran 

Canaria, pentru a furniza servicii 

consulare cetățenilor români 

aflați în zonă. 

Programul consulatului 

itinerant 

Tenerife 

Luni, 19 martie: 09.00 - 18.00; 

Marţi, 20 martie: 09.00 - 

18.00; Miercuri, 21 martie: 

09.00 - 12.00. 

Adresa: Adejde, ( Tenerife) 

Escuela de Seguridad y 

Convivencia, Calle Beneharo 

las Nieves. 

Gran Canaria 

Joi, 22 martie: 09.00 - 18.00; 

Vineri, 23 martie: 09.00 - 

12.00. 

Adresa: Consulatul 

Onorific al României: Telde 

(Gran Canaria), Alférez 

Quintana Suarez, nº 18, 35200 

Las Palmas 

Vor fi efectuate următoarele 

servicii consulare: acte 

notariale (procuri, declarații, 

adeverințe consulare), înscrieri 

acte stare civilă, titluri de 

călătorie, pașapoarte, eliberări 

de pașapoarte. 

Cetățenii interesați sunt 

rugați să solicite programare 

până la data de 9 martie 2018, 

ora 17:00, la adresa de email: 

madrid.programari@mae.ro 

În mesajul prin care 

solicitați programare, trebuie 

să menționați următoarele 

date: numele și prenumele, 

serviciul consular solicitat și 

un număr de telefon la care să 

puteți fi contactat. 

Sursa: http://madrid.mae.ro/

08 MARTIE 


De interes 

Invitație la 

sesiunea 

informativă 

cu tema 

„Promovarea 

afacerilor în 

mediul online” 

Ambasada României în 

Regatul Spaniei continuă suita 

evenimentelor dedicate oamenilor 

de afaceri români din 

Spania prin organizarea unei 

sesiuni informative pe tema 

promovării afacerilor în mediul 

online. Evenimentul va 

avea loc miercuri, 7 martie 

2018, la ora 18.00, la sediul 

Ambasadei (Avda. Alfonso 

XIII 157). 

Prezentările acestei sesiuni 

informative vor fi realizate 

de doi experți în marketing 

online și în promovarea 

afacerilor pe rețele sociale, 

respectiv Marius Nedelcu, 

director pentru România al 

companiei TransferGo, și 

Alin Moldoveanu, fondatorul 

companiei spaniole Clientes 

Digitales. 

Discuțiile sesiunii se vor 

concentra pe tema canalelor 

de marketing online, pe 

modalitățile de promovare a 

afacerilor pe rețelele de socializare 

(crearea unei pagini 

de Facebook sau de web şi 

instrumentele de promovare 

aferente), pe măsurarea rezultatelor 

campaniilor de promovare 

online, şi pe identificarea 

instrumentelor de promovare, 

gratuită, a serviciilor sau produselor 

în motorul de căutare 

Google. 

Având în vedere numărul 

limitat de locuri, prezența la 

eveniment se va face în baza 

transmiterii unui email de 

înregistrare la eveniment la 

adresa madrid.economic@ 

mae.ro și a primirii confirmării 

de participare din partea 

Ambasadei. Sursa: http:// 

madrid.mae.ro

Interviu MARTIE 


„Mi-am spus întotdeauna că dacă vreau să 

fac ceva și nu pot este trist, dar dacă pot să 

fac ceva și nu vreau, atunci este tragic” 

Interviu cu Adriana 

Henderson (SUA), președinte 

al organizației umanitare 

S.T.A.R. Children Relief și al 

taberei „Ray of Hope” (Rază 

de speranță) 

Adriana a emigrat în SUA 

în urmă cu 47 de ani, împreună 

cu toată familia. Alături 

de părinții, sora și fratele ei, 

a luat totul de la capăt întro 

țară nouă, lăsând în urmă 

tot ce ținea de România. Dar 

în sufletul ei s-a produs o 

schimbare după 1989, când 

a văzut situația ingrată a copiilor 

abandonați și bolnavi 

din România abia scăpată de 

comunism. Spune că a primit 

un semn divin care a impulsionat-o 

să îi ajute pe cei mai 

puțin favorizați de soartă. 

Astfel, a ajuns să înființeze 

o organizație umanitară prin 

intermediul căreia sunt donate 

medicamente esențiale 

copiilor și adulților bolnavi 

de hemofilie, precum și o tabără 

pentru copii cu afecțiuni 

cronice (nu doar hemofilie, ci 

și cancer sau alte boli cronice, 

inclusiv SIDA). Și-a dorit din 

tot sufletul să ajute, să ofere o 

rază de speranță celor loviți 

de un destin trist. De la primul 

copil ajutat și până acum, 

prin intermediul organizației 

pe care o conduce au fost donate 

medicamente în valoare 

de peste 35 de milioane de 

dolari, care au salvat vieți. 

Adriana Henderson este nominalizată 

pentru premiile de 

excelență acordate în cadrul 

celei de-a doua ediții a campaniei 

Occidentul Românesc 

„Noi susținem excelența!” 

Occidentul Românesc: Ai 

plecat din România înainte 

de anul 1989. Cum a fost 

posibil, în acele timpuri, să 

ajungi în SUA? 

Adriana Henderson: Eu 

eram încă un copil – sau 

poate că nici nu eram născută 

– când părinții mei au luat 

această hotărâre. Tot ce-mi 

amintesc din copilărie și mai 

târziu din anii adolescenței a 

fost că tata nu mă lăsa să fac 

nimic din ceea ce ținea de comunism. 

Nu m-a lăsat să fiu 

pionier sau să învăț limba 

rusă pe care eu doream să 

o învăț ca să pot să înțeleg 

ce vorbeau bunicii mei cu 

mama. A trebuit să aleg engleza 

pentru ca să fiu pregătită 

atunci când va veni timpul. 

Din păcate, nu pot povesti 

cum am plecat, ar trebui să 

scriu un roman, dar pot spune 

că am fost prima familie care 

a emigrat legal din România, 

fără să fim „cumpărați” sau 

să reîntregim familia. Acest 

lucru nu a fost posibil fără 

ca părinții mei să facă sacrifi 

cii personale și chiar să-și 

riște viața, atât a lor, cât și 

a noastră, a copiilor. Tata a 

luat o decizie pentru noi toți, 

a riscat cu viața lui și a noastră 

și a plătit cu închisoare. 

Dar prin harul Domnului am 

fost salvați și Marea Roșie 

s-a deschis în fața noastră 

cu ajutorul Statelor Unite, 

al Națiunilor Unite și al 

creștinilor din lumea întreagă. 

Poarta s-a deschis nu numai 

pentru noi, ci și pentru 

mulți alții care ne-au urmat, 

putând să emigreze legal. 


Unde anume v-ați stabilit 

acolo? Ați luat totul de la 

capăt? 

Adriana Henderson: 

Chicago a fost prima oprire. 

Părinții au luat-o de jos. 

Deși au fost amândoi educați, 

la început au lucrat în fabrică. 

Eu și sora mea la fel. 

Nu aveam bani să mergem 

la facultate și lucram joburi 

de jos, în fabrică, la bandă 

rulantă sau spălam closete. 

Fratele meu, încă tânăr 

adolescent, s-a dus la un 

magazin să ceară de lucru și 

le-a spus că va lucra gratis 

o lună întreagă. La sfârșitul 

lunii, dacă nu erau mulțumiți, 

puteau să-l dea afară. A fost 

angajat. Cu timpul am mers 

fiecare mai departe, pe rând. 

Mai întâi sora, apoi eu și 

apoi fratele. După mulți ani 

am ajuns toți cu studii superioare. 

Occidentul Românesc: Ce 

anume te-a împins să te implici 

în acte caritabile pentru 

copiii români care suferă 

de boli cronice, hemofilie, 

afecțiuni oncologice? 

Adriana Henderson: De 

mică am fost o persoană căreia 

îi place să dăruiască. Am 

fost tot timpul implicată în diverse 

modalități de a ajuta pe 

cineva, chiar de când am sosit 

în America. Am făcut multă 

muncă voluntară aici. Însă, 

odată sosită în țara adoptivă, 

cu România nu am vrut deloc 

să am de a face. Voiam să 

uit de ea. Voiam să uit că de 

acolo am venit. În anul 1989 

mi-am schimbat modul de a 

gândi. Stăteam ore în șir, zi 

și noapte și priveam știrile, 

nu numai ce se întâmpla pe 

plan politic, dar în special 

mă uitam la copii, la aceia 

abandonați: slabi, goi, singuri, 

bolnavi. Privirile lor 

îmi produceau o durere fizică. 

Ce s-a întâmplat? De ce eu? 

De ce Dumnezeu a făcut ca 

eu și familia mea să fim atât 

de binecuvântați? Oare, nu 

ne-a deschis El drumul spre 

libertate cu un anumit scop? 

Întrebările îmi veneau una 

după alta. M-am rugat timp 

de 11 ani ca El să-mi dea o 

viziune, un drum, o cale. Să 

deschidă o ușă, pentru că 

habar nu avem de unde să 

încep și ce să fac. După 11 

ani, am auzit povestea unui 

băiat care, tot de 11 ani, se 

ruga să îl ajute cineva cu un 

medicament foarte costisitor 

pentru a face o operație la picior. 

Nu a fost o coincidență, 

de asta sunt absolut sigură. 

Băiatul avea hemofilie, o 

boală rară în care sângele 

nu se poate coagula decât cu 

acest medicament (factor de 

coagulare). Am aflat că pentru 

a face această operație 

medicamentul ar fi costat 

60.000 de dolari, o sumă pe 

care, evident, eu nu am putut 

să o acopăr. Următorul pas 

a fost să caut pe cineva care 

să-l doneze. Nu a fost ușor de 

găsit, dar în final am reușit. 

Băiatul a făcut operația și, 

de atunci și până acum, prin 

intermediul relațiilor pe care 

le-am creat aici, am ajutat 

foarte mulți copii și adulți cu 

hemofilie. Până în prezent au 

fost donate medicamente în 

valoare de peste 35 de milioane 

de dolari. 


Cum ai ajuns să înființezi 

START Children Relief și, 

mai apoi, tabăra Ray of 

Hope? 

Adriana Henderson: Miam 

dat seama că acest băiat 

cu hemofi lie a fost un început. 

Mi-am dorit acest lucru 

și am sperat la mai mult. Nu 

am vrut să mă opresc la el. 

Am început să călătoresc în 

România, să vizitez spitale și 

chiar pacienți la ei acasă. Am 

cutreierat de nenumărate ori 

România în lung și în lat. Am 

văzut câtă suferință există și 

mi-am dat seama că pot să 

ajut. Mi-am spus întotdeauna 

că dacă vreau să fac ceva și 

nu pot este trist, dar dacă pot 

să fac ceva și nu vreau, atunci 

este tragic. Am vrut și, din fericire, 

am și putut. Înființarea 

unei asociații non-profit a fost 

un lucru logic. La început am 

folosit resurse proprii, donații 

personale, apoi s-au alăturat 

prieteni și membri ai familiei. 

Am puțini donatori, dar 

sunt loiali și mă pot baza pe 

ei. Toate donațiile pe care le 

primesc sunt folosite 100% 

pentru proiectele pe care le 

am. Noi nu avem angajați 

și toate cheltuielile administrative, 

inclusiv călătoriile în 

România, sunt plătite de mine 

personal. La început am lucrat 

în spitale, am trimis containere 

cu cărucioare, paturi 

de spital, etc., jucării, haine. 

Apoi am avut un proiect mai 

amplu, am reconstruit școala 

generală din Scărișoara, 

județul Alba, unde am înlocuit 

toate geamurile cu termopane, 

am adus încălzire centrală 

și am construit toalete 

în interiorul școlii. În anul 

2006 am decis să organizez 

tabere pentru copiii cu hemofi 

lie. Întrucât aveam donații 

de factor de coagulare, am 

putut să mă bazez pe faptul 

că puteam oferi copiilor tratament 

profi lactic în așa fel 

încât să stopăm sângerările 

înainte să apară. Am vrut să 

le ofer o săptămână în care 

să poată fi copii cu adevărat. 

Mai târziu am inclus și 

o săptămână pentru copiii cu 

afecțiuni oncologice sau alte 

boli cronice. Suntem în anul 

al 13-lea de astfel de tabere. 

Am fost și suntem instruiți în 

fiecare an cum să concepem 

și să organizăm taberele, deoarece 

sunt foarte speciale și 

deosebite. 


Care sunt beneficiile pe care 

le oferiți, cine poate beneficia 

de ele și cum puteți fi 

găsiți de către părinții care 

ar dori să intre în contact 

cu voi? 

Adriana Henderson: Proiectul 

principal este tabăra. 

Orice copil sau adolescent 

până la vârsta de 18 ani, 

care are o boală cronică cum 

ar fi hemofilie, cancer, artrită 

juvenilă, talasemie, poate 

participa gratuit în această 

tabără. Taberele sunt organizate 

atât în România, unde 

avem două tabere de 40 - 50 

de copii fiecare, cât și în Italia, 

unde ducem anual în jur 

de 30 de copii și adolescenți 

însoțiți de șapte voluntari 

dintre care trei cadre medicale. 

Ne bucurăm că părinții 

au încredere în noi, că își lasă 

copiii să participe în tabără. 

Pentru părinții care nu ne 

cunosc, aș vrea să-i asigur 

că pentru noi siguranța și 

securitatea copiilor sunt cele 

mai importante. Aș vrea să 

le spun că suntem instruiți în 

SUA prin diferite work-shopuri 

și sesiuni de pregătire la 

care participăm anual și unde 

învățăm cum să le oferim copiilor 

nu numai distracție, 

dar, cel mai important lucru, 

securitatea lor. Aș vrea ca 

părinții să fi e asigurați că 

există asistență permanentă 

a cadrelor medicale specializate 

pe toată durata taberei. 

În cazul copiilor cu hemofilie, 

îi identificam pe cei care au 

situații dificile și prin parteneriatul 

pe care îl avem în 

SUA cu organizația „Save 

One Life” le oferim sponsorizări 

financiare. Avem 60 de 

copii și adulți sponsorizați 

în acest fel. De asemenea, 

oferim burse pentru facultate 

sau școli tehnice. Avem și 

câțiva pe care i-am ajutat să 

își deschidă o mică afacere. 

Pentru oricine care dorește 

să ne contacteze o poate 

face prin e-mail la adresa: 

adriana@camprayofhope.org 


În afară de tine, câți oameni 

mai sunt în echipa 

organizației și a taberei – și 

câți sunt români? 

Adriana Henderson: Am 

onoarea să am alături de 

mine un grup extraordinar 

de voluntari. Majoritatea 

sunt români, dar am avut voluntari 

din America, Canada, 

Anglia și Italia. Este de admirat 

faptul că voluntarii își 

iau din timpul lor de vacanță, 

iar cei care vin din afara 

României își plătesc ei drumul 

pe lângă o donație pe 

care o fac asociației. 

Occidentul Românesc: Ce 

îți place cel mai mult la patria 

ta adoptivă? 

Adriana Henderson: Trebuie 

să spun că America pe 

care am găsit-o acum aproape 

50 de ani nu este America 

de acum. S-au schimbat multe 

lucruri, nu toate în bine. Dar 

și această Americă a rămas 

– și sper că va rămâne – țara 

tuturor posibilităților. Nu trebuie 

să ai niveluri înalte de 

studii ca să te realizezi. Trebuie 

să ai inițiativă și să ai 

puterea de a-ți asuma riscuri. 

Cunosc mulți oameni care au 

venit cu nimic și care s-au 

realizat, chiar și oameni care 

au scăpat din lagărele de 

concentrare. Cu multă muncă 

și capital mic se poate. 

Dar recunosc că America nu 

este pentru oricine. Este nevoie 

de multă perseverență, 

de puterea de a-ți asuma riscuri, 

de a eșua și de a o lua 

de la capăt. Este nevoie de un 

psihic foarte tare. Îmi place 

la americani că sunt oamenii 

cei mai caritabili din lume, 

după cum spun statisticile, 

iar voluntariatul se practică 

încă din liceu. Eu găsesc la 

ei multă compasiune și empatie. 

Nu reacționez la știrile 

senzaționale și negative răspândite 

de media, ci la oamenii 

pe care îi cunosc personal 

și cărora vreau să le urmez 

exemplul. 


Un exercițiu de imaginație: 

dacă ai avea la dispoziție o 

putere magică de a schimba, 

peste noapte, trei lucruri 

la România, care ar fi 

acestea și de ce le-ai schimba? 

Adriana Henderson: Sunt 

trei C-uri de care m-aș ocupa: 

Cancerul, Corupția și 

Codul de etică și conduită 

profesională. Deși sunt multe 

boli rare și grave, cancerul 

este cel care lovește cel 

mai tare. Nu cred că există o 

familie care să nu fi avut pe 

cineva drag care să nu se fi 

luptat cu această boală cruntă. 

Corupția este sinonimă 

cu cancerul, ucide! Există o 

cultură a corupției în toate 

formele ei urâte și murdare: 

corupție politică, mituire, 

jaf, trafi c de influență, nepotism 

și toate formele de favoritism: 

cunoștințe, relații, 

pile... le-aș elimina pe toate. 

Codul eticii profesionale 

există, în scris, în teorie, dar 

nu și în practică. Cuvântul 

„etică” vine din cuvântul 

grecesc „ethos”, care înseamnă 

„caracter”. Ar fi frumos 

să avem caracter, în așa 

fel ca valorile și principiile 

de conduită să fi e și aplicate. 

Să avem un simț al răspunderii 

față de parteneri, 

un respect pentru oameni, o 

siguranță în confidențialitate 

și, mai ales, loialitate față de 

colaboratori. 

A consemnat: Camelia Jula 

Fotografii: arhiva personală 

Adriana Henderson

10 MARTIE 


Educaţie şi cultură 

Puşa Roth 

Scriitoare, membră a Uniunii 

Scriitorilor din România 

(USR); jurnalistă, membră a 

Uniunii Ziariştilor Profesionişi 

din România (UZPR) 

Apropiaţii lui Duiliu 

Zamfirescu l-au poreclit 

„Duelius Superbus”, pentru 

că era un tip temerar, ,,gata 

mereu să-şi apere ideile şi 

demnitatea şi pe câmpul de 

onoare”, potrivit criticului 

Ion Adam, care a studiat 

viaţa şi opera marelui scriitor 

și care îl caracteriza perfect 

din punct de vedere omenesc 

dar și estetic: „Romantic din 

naștere, Duiliu Zamfi rescu 

este un realist din convingere”. 

Autorul romanelor din 

Ciclul Comăneştenilor, a fost 

în tinereţea sa un bărbat cuceritor, 

extrem de elegant, tot 

timpul în pas cu moda, fapt 

pentru care doamnele din 

înalta societate îl priveau cu 

interes. 

,,Avantajat de aspectul 

fi zic îngrijit, manifestând o 

afectare studiată cu perseverenţa 

unui dandy, Duiliu 

se abătea, după ce ieşea de 

la redacţie, la restaurantul 

Iordache, aflat pe strada 

Covaci, unde lua masa. Apariţiile 

lui, cu capul acoperit 

de o pălărie înaltă, cu panglica 

lată şi cu bordurile a la 

1830, de o strălucire impecabilă, 

atrăgeau fără îndoială 

privirile clienţilor, în special 

ale clientelor”, îl descrie 

Corneliu Şenchea în cartea 

Bucureşti, Mon Amour. În 

anii săi de debut a fost avocat 

şi apoi ziarist la ”România 

Liberă”, considerat printre 

cei mai scrupuloşi gazetari 

din Bucureştiul vremii sale. 

Din această calitate, se ocupa 

de rubricile mondene ale ziarului, 

cronicile sale sarcastice 

şi pline de umor putând 

fi şi astăzi material de studiu 

pentru orice jurnalist care 

se respectă și care continuă 

tradiția cronicilor de acest 

gen. 

Duiliu Zamfirescu (30 

octombrie 1858, Plăinești 

[azi Dumbrăveni], plasa 

Râmnicul de Sus, județul 

Râmnicu-Sărat [azi județul 

Vrancea]–3 iunie 1922, 

Agapia, Județul Neamț) 

a fost membru titular și 

vicepreședinte al Academiei 

Române. Fiul arendașului 

Lascăr Zamfirescu, urmează 

clasele primare și 

gimnaziale la Focșani, iar 

Liceul și Facultatea de 

Drept la București, licențiat 

în anul 1880, iar în paralel 

este auditor la Litere și 

F ilosofie. În 1877 debutează 

la „ Ghimpele”, apoi 

în 1880, în „Literatorul” 

lui Macedonski, cu care va 

avea relații destul de sinuoase, 

rupte definitiv în 1913. 

Zamfirescu îl venerează pe 

Maiorescu, iar orientarea lui 

este conservator-junimistă, 

cu accente liberale. În anul 

1909, cu ocazia primirii în 

Academie, rostește discursul 

Poporanismul în literatură, 

care va declanșa ample și 

încinse discuții în epocă. 

Debutează editorial în anul 

1883 cu volumul Fără titlu, 

ce cuprinde poeme și nuvele. 

A scris versuri, proză 

scurtă, piese de teatru, 

dar cea mai importantă 

contribuție a sa o reprezintă 

romanele sale din Ciclul 

Comăneştenilor (Viaţa la 

ţară, Tănase Scatiu, În 

război, Îndreptări și Anna). 

Acestea se constituie în primul 

ciclu din literatura română, 

asemănător ciclului Les 

Rougon-Macquart al lui 

Émile Zola. Cele cinci volume 

au fost scrise departe de 

țară, la Roma, când autorul 

lucra la Legația română din 

Italia. La acestea se adaugă 

primul roman epistolar din 

literatura noastră, Lydda. 

Duiliu Zamfirescu, alias 

Prin intermediul familiei 

Comăneșteanu, reprezentantă 

a vechii boierimi, opusă 

parveniților de teapa odiosului 

personaj Tănase Scatiu, 

romancierul ne oferă imaginea 

complexă a societății 

românești de la finele veacului 

al XIX-lea. În anul 1867 

este inițiat în loja masonică 

ieșeană „Steaua României”, 

iar la 18 noiembrie același an 

a primit gradul de com panion 

în aceeași lojă. Este magistrat 

la Hârșova și Târgoviște, 

apoi avocat și redactor la 

„România liberă” unde publică 

sub pseudonimul Don 

Padil. În anul 1885, intră 

prin concurs la Ministerul 

de Externe, iar după trei ani, 

este secretar de legație la 

Roma, unde va sta până în 

anul 1906, cu o întrerupere, 

între 1892 și 1894, când este 

detașat la Atena și, respectiv, 

la Bruxelles. Se căsătorește 

acolo cu Henriette Allievi 

și are trei copii (Henrietta, 

Lascăr și Alexandru), născuți 

și crescuți în Italia. Revine în 

țară și este secretar general la 

Ministerul de Externe. După 

război, a fost ministru de externe 

în Guvernul Averescu 

(13 martie–13 iunie 1920). 

S-a stins din viață la 

Mănăstirea Agapia. Comentatorii 

operei lui Duiliu 

Zamfirescu sunt de părere că 

este cel dintîi scriitor cu program 

– nu numai afirmat, dar 

și realizat, nu contează la ce 

cote estetice – din literatura 

noastră. „Punctul de vedere 

estetic și arta cu tendință, 

Maiorescu și Gherea se reconciliază 

spectaculos în 

opera lui D. Zamfirescu” (V. 

Cristea). În opera lui Duiliu 

Zamfirescu morala învinge 

Duelius Superbus 

Primăvara 

de Duiliu Zamfirescu 

pasiunea, dincolo de preocuparea 

față de realitatea 

conflictuală între indivizi sau 

clase sociale, dar și față de 

redarea culorii local-istorice. 

Ca poet, Duiliu Zamfirescu 

se observă foarte exact, 

scriindu-i, la 1895, lui 

Maiorescu: „Eu cred că, 

în adevăr, la mine este 

oarecare originalitate, 

dar nu mă cred în stare 

de a impune nimic, ba 

chiar această originalitate 

mă tem să nu pară 

căutată, în lipsa adevăratei 

simțiri poetice”. În 

teatru, scrie Floarea Necșoiu, 

D. Z amfirescu ,,s-a revelat 

drept un autor care a promis 

mult, dar a realizat puţin 

teatru valoros, căci amestecă 

poezie, reflecţii fi losofi ce, 

dialog nervos, fi neţe, umor 

cu veleităţi de cinism şi chiar 

vulgarităţi”. A scris comedia 

într-un act O amică, o comedie 

în trei acte, Lumina 

nouă, a tradus din opera 

lui Leopardi, Carducci, Th. 

Gautier, V. Hugo. După 

opinia lui G. Călinescu: 

„ Duiliu Zamfirescu, în 

fineţea unor analize, în 

crearea atmosferei mondene, 

în sobrietatea stilistică, 

în intuiţiile legate 

de tehnica romanului, rămâne, 

în cuprinsul strict 

al literaturii române, un 

strălucit precursor”. 

*** 

Bine-ai venit din nou la noi 

Surată primăvară, 

Să mai răsune prin zăvoi 

Teleanca turmelor de oi 

Și cucul pierde-vară. 

Bine-ai venit cu părul prins 

În mărgăritărele, 

Cu trupul pe sub sân încins 

în volburate într-adins 

Rochiți de rândunele. 

Mireasă-n carul tău de flori 

Cu fluturi prin bulendre, 

Aduci taraf de cântători, 

Vioarele-n privighetori 

Iar cobza-n macalendre. 

Dai lumii sufletul senin 

Și dor de poezie, 

Dai chef de joc și de pelin 

Și poate, un pahar cu vin 

Nuntașului ce scrie.



Interviu cu Lucian Oprea, 

fondatorul publicației 

românești „Gândacul de 

Colorado” din SUA 

A plecat în Statele Unite ale 

Americii cu o viză de student 

și a decis să joace totul pe o 

carte și să rămână acolo. După 

18 ani, Lucian Oprea consideră 

că și-a împlinit visul american 

datorită dorinței de a se realiza, 

capacității de muncă și ambiției 

de a reuși. Tot acolo a reușit să 

își împlinească și un vis născut 

în România, acela de a înființa 

o publicație. Dedicat românilor 

din SUA, dar și de pretutindeni, 

„Gândacul de Colorado”, fondat 

și administrat de el, a apărut 

în anul 2001, întâi pe coli scoase 

la imprimantă, apoi tipărit și 

online. Colaboratori români din 

alte state americane – dar și din 

Europa și, desigur, România – 

s-au alăturat demersului, iar 

publicația poate fi citită și acum 

la adresa www.gandaculdecoloraro.com. 

Lucian Oprea este 

nominalizat pentru premiile de 

excelență acordate în cadrul celei 

de-a doua ediții a campaniei 

Occidentul Românesc „Noi 

susținem excelența!” 


Cum ai ajuns în SUA și ce 

anume te-a motivat să rămâi 

acolo? 

Lucian Oprea: Am ajuns 

în Statele Unite cu o viză de 

student (J1), primind, printr-un 

interviu luat prin intermediul 

telefonului, o slujbă 

într-o tabără de copii din statul 

Colorado. În momentul primirii 

vizei eram student în anul I 

la masteratul de Studii Americane 

din cadrul Universității 

Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. 

În același timp, lucram pentru 

Primăria Cluj, pentru un salariu 

derizoriu. La aflarea veștii 

că voi lua drumul Americii, 

aveam de luat niște decizii vitale 

pentru viitorul meu și am 

hotărât să risc plecarea definitivă 

din țară, renunțând, astfel, 

la tot ce aveam acolo (nu multe, 

din punct de vedere financiar), 

inclusiv la studiile anului II din 

cadrul masteratului. Am adunat 

tot ce credeam eu că am mai de 

valoare, am pus totul într-un 

rucsac și o geantă și am spus 

„la revedere” României. De la 

serviciu mi s-a făcut cadou un 

steag românesc pe care îl am și 

azi. Când am pășit pe pământ 

american, ceva îmi spunea să 

mă simt deja ca „acasă”, cu 

toate că în jurul meu se afla 

un mare necunoscut. Dorința 

de a-mi împlini visul american 

și a risca în a pierde totul m-a 

convins să nu mă mai întorc în 

România. 

Occidentul Românesc: Ai 

reușit să profesezi ca jurnalist 

în SUA (înainte de apariția 

„Gândacului”) sau te-ai orientat 

către alte meserii? 

Lucian Oprea: În America 

a fost greu la început să mă 

orientez către meseria mea de 

bază. Am lucrat ca au pair, ajutând 

un copil în cărucior cu rotile 

timp de un an, apoi ca barman 

și după doar doi ani ca manager 

la una dintre cele mai vechi 

berării din statul Colorado. Ziarul 

a fost și întotdeauna va fi 

mai mult un hobby, pentru că 

nu aș fi putut supraviețui din 

câștigurile aduse de acesta. 


Înțeleg că „Gândacul de 

Colorado” a apărut dintr-un 

vis al tău, de a avea un ziar, 

un vis pe care l-ai transformat 

în realitate pe tărâmul 

american. Crezi că ai fi putut 

să îți îndeplinești acest vis și 

în România, dacă ai fi rămas 

în țară? 

Lucian Oprea: În România, 

chiar și la ora actuală, visele 

sunt făcute din hârtie. Persoanele 

cu idei sunt împinse spre 

alte zări, spre locuri unde ideile 

prind contur, se îmbină, se 

îndeplinesc. Visele în România 

nu se îndeplinesc decât dacă 

ai o sursă de bani sau noroc 

cu carul. Acum aproape 18 

de ani, când încă mă aflam în 

România, visele mele existau, 

doar că erau ceva de domeniul 

fantasticului! Plecarea mea 

spre America a început să îmi 

creeze un imbold pe care nu îl 

mai trăisem vreodată. La un an 

și jumătate de la sosirea mea 

în America, a început călătoria 

„Gândacului de Colorado” pe 

drumurile presei româno-americane. 


Cum a evoluat, în timp, 

„Gândacul de Colorado”? 

Cum a pornit, cum ai găsit 

colaboratori, cum l-ai făcut 

cunoscut? Care sunt planurile 

de viitor pentru el? 

Lucian Oprea: „Gândacul 

de Colorado” este un termen 

care în Dicționarul Explicativ 

al Limbii Române indică o 

insectă din ordinul coleopterelor, 

din familia chrysomelidelor, 

amplu răspândită la nivel 

mondial, asociată cu locurile de 

„Dorința de a-mi 

împlini visul american 

m-a convins să nu 

mă mai întorc în 

România” 

cultură și de depozitare a cartofilor, 

asupra cărora acționează 

ca un dăunător. Originea acestui 

gândac este neclară, dar se 

pare că provine din sud-vestul 

Americii de Nord (din statul 

american Colorado și din 

Mexic). În 1877, gândacul de 

Colorado a fost descoperit pe 

terenurile cultivate cu cartofi 

din Germania, dar a fost eradicat 

în cele din urmă. Când am 

pășit pe tărâmul statului american 

Colorado, acum aproape 

18 ani, mă gândeam că, dacă va 

fi vreodată să am un ziar sau o 

publicație pe care să o conduc, 

să o intitulez în acest fel, 

poate cu dorința de a schimba 

înțelesul termenului. 

Ziarul a pornit mai mult 

dintr-o „joacă”, după ce am 

cunoscut mai multe familii de 

origine română stabilite aici, 

dorind să le țin la curent cu ce 

se întâmpla în jur. Din primul 

meu salariu mai consistent miam 

cumpărat o imprimantă pe 

care am prețuit-o ca pe cel mai 

valoros lucru al meu. În decembrie 

2001 am scos pe o coală 

A4, față-verso, prima ediție 

a ziarului, de care, sincer, am 

fost extrem de mândru. Am împăturit-o 

în trei și am trimis-o 

prin poștă celor câteva zeci de 

familii de români din Colorado, 

ale căror adrese poștale le 

obținusem prin intermediul 

unei prietene. În doar câteva 

luni de la apariția primului 

număr am ajuns să tipăresc pe 

patru coli A4, apoi opt și în cele 

din urmă pe 16, fapt ce m-a determinat 

să intru în tipografie. 

Menționez că aproape toate 

costurile financiare le-am suportat 

din buzunarul meu. Cele 

câteva abonamente plătite și 

unele reclame m-au determinat 

să merg înainte. În anul 2005 

am tipărit primul număr de ziar 

pe hârtie tipografică. 

Colaboratorii au venit pe 

parcurs. Lucrând în domeniul 

presei în orașul meu universitar 

(Cluj-Napoca), am cunoscut o 

mulțime de ziariști talentați cărora 

le-am prețuit prietenia de-a 

lungul anilor și care m-au ajutat 

în toată istoria „ Gândacului 

de Colorado” să păstrez o linie 

decentă, curată, obiectivă a articolelor 

publicate. Din păcate, 

în anul 2013, din cauza măririi 

prețurilor din tipografie, am 

încetat să mai tipăresc ziarul, 

păstrându-l exclusiv online. 

Dar pe viitor, dacă se ivesc 

alte oportunități de a investi în 

ediția tipărită a ziarului, nu este 

exclusă reapariția lui în format 

tipărit. 


Care sunt diferențele majore 

între presa românească și 

cea americană, din perspectiva 

ta? 

Lucian Oprea: Presa românească 

la ora actuală nu 

este foarte diferită de cea americană! 

Nu există diferențe 

majore între ele. Dorința de 

senzațional și de a prezenta 

știrile negativiste pe primul 

plan sunt la ordinea zilei. Presa 

americană, în majoritatea ei, 

este foarte subiectivă și foarte 

diferită de ceea ce am învățat 

noi la școală în Europa (spun 

Europa pentru că eu am studiat, 

cu ajutorul unei burse de 

la Uniunea Europeană, un semestru 

și în Suedia). Poate și 

pentru că toată presa americană 

este controlată de 15 miliardari 

printre care Rupert Murdoch, 

Michael Bloomberg sau Carlos 

Slim Helu. Iar aceștia dirijează 

orchestrația mass-mediei americane. 


SUA au fost mereu percepute 

de către români drept un 

tărâm al libertății, unde, ca 

emigrant, te poți reinventa, 

poți avea acces la alt nivel de 

trai etc. Care este realitatea, 

din perspectiva ta, după anii 

petrecuți acolo, în care ai 

asistat la evoluția nemijlocită 

a societății americane, și ea 

trecută prin diverse schimbări, 

diverși președinți, diverse 

politici? 

Lucian Oprea: De când 

eram mici visam să pășim pe 

tărâm american, filmele cu 

John Wayne sau serialele de 

televiziune (Dallas etc.) arătându-ne 

o cu totul altă lume, 

un refugiu și un vis frumos. 

Când ajungi aici, te lovești 

de aceleași probleme pe care 

le-ai avut în țara de obârșie: 

modalitatea de a-ți construi o 

familie, o casă, a găsi o slujbă 

durabilă etc. Românilor (celor 

mai mulți) le place să muncească, 

așa că pentru mine nu 

a fost greu să mă realizez. Am 

muncit de-a lungul anilor orice 

m-a ajutat să câștig un ban 

cinstit, orice m-a împins de la 

spate să încerc să realizez mai 

multe. Împreună cu soția mea, 

deținem acum patru case, dintre 

care trei de vacanțe pe care le 

dăm în chirie pe termen scurt. 

Tot ce am „construit” până 

acum se datorează mentalității 

noastre de a crea un viitor mai 

facil pentru băiețelul nostru 

care are acum aproape 7 ani. 

Revenind la societatea 

americană, pot spune că nu 

voi regreta niciodată stabilirea 

mea aici, dar că fiecare 

drum e presărat cu momente 

frumoase și unele mai puțin 

fericite. Americanii sunt de 

origini nenumărate, de diferite 

religii, politici conservatoare 

sau mai liberale și din cauza 

aceasta America este diversificată. 

Fiind un adept al științei 

și al bunului simț, de multe ori 

am întâlnit oameni cu idei preconcepute 

sau lipsiți de o viziune 

a viitorului. Dar am avut 

plăcerea să cunosc și oameni 

minunați, care m-au ajutat în 

drumul meu și mi-au dat un 

imbold să cred că totuși am 

făcut o alegere minunată de 

a veni aici. Politica este și ea 

împărțită în două, dar o lăsăm 

pe altădată, pentru că aș avea 

un roman de scris! 


Ce-ți place cel mai mult la 

patria ta adoptivă? 

Lucian Oprea: Primul lucru 

care mi-a plăcut aici a fost 

oportunitatea de a face bani 

muncind. În România munceam, 

dar nu aveam posibilitatea 

de a pune bani deoparte 

pentru investiții sau pentru 

viitor. Al doilea lucru a fost 

libertatea de a te exprima liber 

și fără consecințe dezastruoase 

pentru că ți-ai spus părerea 

despre un fapt anume. Un al 

treilea aspect este posibilitatea 

de a-ți îndeplini visurile 

cu care ai pășit la drum atunci 

când ai decis să imigrezi în 

America. 


Ce-ți lipsește cel mai mult din 

România? 

Lucian Oprea: România 

este o țară minunată care, din 

păcate, este condusă de oameni 

fără scrupule. Și poate de aceea 

elitele pleacă spre posibilități 

mai bune. Dar frumusețile patriei 

noastre nu se compară cu 

nimic din memoria mea. Mi-e 

dor de multe, de istoria noastră 

prea încercată, de munții 

noștri frumoși printre care 

contemplam la viitor stând 

pe scările mocăniței ce trecea 

prin Apuseni, mi-e dor de cultura 

și dulcele grai românesc, 

bineînțeles de mâncarea românească, 

mai ales de sărmăluțele 

în foi de viță ale bunicuței mele 

din Moldova, care le făcea cu 

arta culinară a unei bucătărese 

înnăscute. Mi-e dor uneori de 

momentele copilăriei, de anii 

studenției și de excursiile prin 

Retezat. Toate acestea și multe 

altele vor rămâne întipărite pe 

retina sufletului meu și niciodată 

nu vor fi date uitării. 


Cum se vede acum România 

privită de peste ocean – 

acum, când instituțiile reprezentative 

ale statului par să 

lucreze împotriva cetățenilor, 

când protestele de stradă au 

devenit vocea societății civile 

și când emigrarea românilor 

(mai ales a celor cu studii și 

pregătire superioară) a atins 

un nivel record, cauzat de 

instabilitatea politică și economică 

din țară? 

Lucian Oprea: România 

este pentru noi, cei care am 

ales calea exilului, un loc unde 

ne-am lăsat familiile și la care 

privim cu dor și cu îngrijorare 

de cele mai multe ori. Uneori 

ne simțim legați de mâini și de 

picioare, alteori suntem fericiți 

că îi putem ajuta pe cei nevoiași 

din punct de vedere economic. 

Dar de cele mai multe ori privim 

cu dispreț indiferența clasei 

politice față de cei aflați 

acolo, fiind îngrijorați pentru 

cei pe care i-am lăsat să sufere 

meschinăria politicianului 

român. Poate că într-o zi, și 

spun asta ca pe o glumă pe 

care o auzisem de multe ori 

pe vremea post-revoluționară, 

vom declara război unei puteri 

supreme atât din punct de vedere 

economic, cât și politic, 

și ne vom preda necondiționat. 

Iar cei care ne conduc acum vor 

lucra pentru alții și vor vedea 

în ce fel trăiește omul de rând. 


Ce ai schimba la România, 

dacă ai putea face asta întrun 

mod, să zicem, miraculos? 

Lucian Oprea: Ce aș schimba 

la România?! Hmmm... 

În primul rând mentalitatea 

noastră învechită. Apoi aș 

încerca să păstrez valorile 

noastre trecute și prezente, 

pe cele actuale le-aș ține mai 

aproape de România pentru 

a putea clădi un viitor mai 

frumos pentru țară. Și aș mai 

crea o fereastră magică prin 

care lumea să observe talentele 

și frumusețile românești, 

cele cu care nu ne-ar fi rușine 

să ne mândrim! 


Fotografii: Lucian Oprea – 

arhiva personală

12 MARTIE 


În exclusivitate, pentru 

Occidentul Românesc, un interviu 

cu Profesorul universitar 

emerit Dan Munteanu 

Colán. 


Domnule profesor Dan 

Munteanu Colán, mulți 

dintre românii care vă cunosc 

nu știu de unde vine 

acest ultim nume: „Colán”. 

Ne puteți lămuri? 

Dan Munteanu Cólan: 

Nu este niciun mister. De secole, 

prin tradiție și, mai ales 

prin lege, cetățenii spanioli 

și hispano-americani poartă 

două nume de familie: pe cel 

al tatălui și pe cel al mamei 

dinainte de căsătorie (mai recent, 

ordinea poate fi inversă 

sau al doilea nume poate fi 

schimbat). De aceea, cei care 

nu cunosc acest lucru se miră 

și au impresia că toți sunt de 

viță nobilă sau chiar de os 

domnesc. Prin urmare, când 

am primit cetățenia spaniolă 

(în 1995, prin decret regal, 

carta de naturaleza), mi-am 

luat al doilea nume. Și l-am 

ales pe cel al mamei, Colán, 

ca omagiu adus ei, bunicului 

meu matern, Constantin Colán 

și, mai ales, unchiului meu, 

Nicolae Colán, mitropolitul 

Ardealului [sic!], membru al 

Academiei Române și ministru 

al învățământului în anii 

patruzeci. 


Faceți parte din primele 

generații de hispaniști 

formate după război, în 

R omânia. Ce v-a apropiat 

de spaniolă în acei ani? 


Am ales spaniola obligat de 

circumstanțe, într-un fel, și 

dintr-un entuziasm juvenil 

explicabil la optsprezece ani. 

Cum am mai povestit și în 

alte ocazii, în timpul liceului 

visam să studiez pictura. De 

mic, îmi plăcea să desenez, 

și se pare că aveam talent. 

Apoi am început să studiez 

serios la Școala Populară de 

Artă, în vederea examenului 

de admitere la Bele-Arte. 

În ultima clasă de liceu, 

tata mi-a spus într-o seară 

că a vorbit cu profesorul 

meu de pictură și că acesta 

i-a spus că, într-adevăr, am 

talent, dar că nu voi deveni 

un geniu (textual, că nu voi 

ajunge un Grigorescu; enervat, 

am răspuns: „Firește că 

nu voi ajunge un Grigorescu, 

voi ajunge un Munteanu!”). 

Și că, în condițiile acestea, 

el nu este dispus să mă ajute 

material să-mi urmez studiile, 

chiar dacă voi intra la 

facultate. Evident, această 

apreciere m-a jignit și m-a 

înfuriat... Aveam optsprezece 

ani. Așa că am renunțat 

la pictură, am decis să dau 

admiterea la Filologie la 

București, unde eram sigur 

că voi intra fără o pregătire 

specială, dat fiind că 

eram foarte bun la română, 

franceză și istorie (materiile 

care se cereau la examenul 

de admitere). Am lucrat toată 

vara pe un șantier și, cu 

banii economisiți, am plecat 

la București. În capitală, am 

afl at că există posibilitatea 

de a mă înscrie la spaniolă, 

cu examen la franceză. 

Ceea ce am și făcut. Am 

reușit printre primii cinci, 

și așa am ajuns să studiez 

spaniola. Catedra de spaniolă 

( Departamentul de limbă 

și literatură spaniolă) s-a 

reînfi ințat în 1957, datorită 

eforturilor marelui romanist 

și hispanist Iorgu Iordan, 

savant de renume mondial, 

membru al Academiei 

Române, al Academiei Regale 

Spaniole (Real A cademia 

Española) și a multor altor 

foruri științifice europene și 

internaționale. În 1962, când 

am intrat la facultate, absolvise 

prima promoție postbelică 

de hispaniști români. 

Dintre profesorii din perioada 

interbelică, practic 

nu mai rămăsese aproape 

nimeni. Unii renunțaseră, 

alții își găsiseră alte slujbe, 

alții zăceau prin pușcării. Și 

puțini, cu mult noroc, ajunseseră 

în străinătate înainte 

de terminarea războiului 

mondial. Până în 1957, când 

situația politică s-a relaxat 

relativ, autoritățile române 

nu vedeau cu ochi buni nimic 

din ceea ce era legat de 

Spania franchistă, cu care 

România nici nu avea legături 

diplomatice. 

La facultate, atmosfera 

era minunată! Toți cei care 

intraserăm în primul an 

eram entuziaști, probabil 

puțin romantici, ni se părea 

că ne așteaptă un univers necunoscut 

pe care noi urma să 

îl descoperim; ne încânta tot 

ce era legat de Spania, eram 

ca un burete ce absoarbe tot. 

E drept că nu prea știam mai 

nimic despre acea țară. Dar 

ne atrăgea exotismul acelui 

popor (sau ceea ce nouă ni 

se părea exotism), muzica, 

dansurile, Cristofor Columb 

și descoperirea Americii, 

Don Quijote, Don Juan și, 

după câțiva ani, puținele fi l- 

me, mai ales hispano-americane, 

Sara Montiel, Julio 

Iglesias. Și asta în ciuda faptului 

că a fi student la spaniolă 

în anii aceia era o aventură. 

Nu aveam niciun fel de 

cărți, de manuale, gramatici, 

dicționare, cu excepția 

câtorva publicate în fosta 

Uniune Sovietică, pe care 

le cumpăram de la librăria 

Cartea rusă, evident în rusă. 

Existau cărți de literatură, 

fi lozofi e, eseistică și câte o 

gramatică (mi-amintesc de 

cursul publicat de Samuel 

Gili y Gaya, Curso superior 

de sintaxis española; 

până n-am văzut volumul, 

mulți dintre noi credeau că 

fusese scrisă de doi autori, 

Gili și Gaya!) la biblioteca 

universității, la Biblioteca 

Centrală Universitară sau 

la cea a Academiei, dar greu 

accesibile pentru studenții 

din primii ani. 

Mai înainte am menționat 

soarta profesorilor hispaniști 

din perioada interbelică. 

Din fericire, pentru noi, 

am avut parte de profesori 

minunați, și ei entuziaști, și 

nu precupețeau niciun efort 

ca să ne învețe spaniola și tot 

ce era legat de limba spaniolă: 

tradiții, folclor, cântece 

populare, anecdote, bucătăria 

spaniolă etc. 

Dintre români, unii foști 

diplomați în țări hispano-americane, 

Constantin 

Duhăneanu, Paul Alexandru 

Georgescu, soția sa Ileana 

Georgescu, René Jerusalmi. 

Li s-au alăturat câțiva spanioli 

refugiați în fosta URSS 

după Războiul Civil din 

Spania, care după 1960 s-au 

stabilit în alte țări comuniste, 

la ordinele conducerii 

Partidului Comunist Spaniol. 

Interviu 

„Eu sunt român și spun asta cu mândrie 

Împreună cu ei ne-au învățat 

spaniola cu mult entuziasm 

și câțiva dintre absolvenții 

primelor promoții: Andrei 

Ionescu, Silvia Vîscan, Olga 

Tudorică, Ioana Cioranu 

Zlotescu (am reluat legătura 

cu ea în 1990, când am ajuns 

în Spania). 

Relațiile cu profesorii 

noștri au fost permanent cordiale, 

dar foarte respectuoase. 

Cu unii dintre ei am ajuns 

să mă împrietenesc, cum 

s-a întâmplat cu Gregorio 

E scudero, pseudonim conspirativ 

al lui G regorio 

(Goyo) Aparicio, cu care 

am păstrat o excelentă legătură 

chiar și după plecarea 

lui în Spania; cu Palmira 

Arnáiz, Andrei Ionescu, 

Ioana (Joy) Zlotescu. În 

afară de aceștia, trebuie să 

amintesc câteva nume de 

profesori ale căror cursuri 

sau conferințe le ascultam 

cu nesaț: Iorgu Iordan, Al. 

Graur, George Călinescu, 

Maria Manoliu-Manea, 

Sanda Reinheimer-Rîpeanu, 

Zoe Dumitrescu-Bușulenga, 

Ovidiu Drîmba, printre 

alții. Mulțumită lor, când 

am ajuns în Spania, aproape 

după douăzeci și cinci de 

ani, m-am simțit din prima zi 

ca în a doua mea țară. Iar 

noii mei prieteni și colegi 

spanioli îmi spuneau că știu 

mai multe decât ei despre 

Spania și cultura spaniolă. 

Profesorul universitar emerit Dan Munteanu Colán. 

Exprim tuturor, și cu această 

ocazie, sincera și profunda 

mea recunoștință. 


Ați debutat editorial cu un 

Dicționar de buzunar român-spaniol 

(coautor), în 

1967. Ce amintiri v-au rămas 

din perioada petrecută 

la Institutul de Lingvistică 

din București? 


Am început să lucrez la Institutul 

de Lingvistică la 

sfârșitul anului 1971, patru 

ani după ce publicasem 

dicționarul menționat. Amintiri 

am multe și plăcute. La 

Institutul de Lingvistică am 

avut privilegiul de a participa 

la seminariile de lingvistică 

romanică organizate 

săptămânal de Iorgu Iordan, 

pe atunci directorul institutului. 

Îmi amintesc perfect de 

această persoană deosebită, 

veșnic îmbrăcat corect și elegant, 

cu costume în nuanțe 

de gri, în funcție de anotimp 

și cu cămăși tip guyabera, 

vara. Intra în biroul unde 

se ținea seminarul, se așeza 

la o masă, își scotea ceasul 

de buzunar, îl deschidea, și-l 

punea în fața ochilor și apoi 

începea. Cita din memorie 

cu o exactitate de invidiat 

autori, titluri de cărți și articole, 

unde se publicaseră 

și, de cele mai multe ori, și 

pagina. Exact așa cum făcea 

și când își ținea cursurile. 

Incredibil!, ne spuneam noi. 

Ca niște elevi ștrengari, l-am 

și verifi cat de câteva ori. Niciodată 

n-a greșit nici măcar 

pagina. 

La institut am lucrat în 

departamentul de limbi romanice, 

condus de Marius 

Sala. Am învățat multe de 

la el. Sala era un foarte bun 

lingvist, format la școala lui 

Emil Petrovici, Iorgu Iordan 

și Alexandru Rosetti. Deborda 

de idei și de subiecte de 

cercetare. Sub conducerea 

lui, am publicat, în colaborare 

cu alte două colege, o monografi 

e despre lexicul indigen 

în spaniola din America 

(Premiul Centenarului 

Academiei M exicane), urmat 

de un amplu studiu 

despre lexicul spaniolei din 

A merica (2 vol., peste 1000 

p., publicat de Institutul 

„Caro y Cuervo”, Bogota, 

Columbia). La inițiativa 

lui, la institut se organizau 

întâlniri cu membrii 

departamentului de limbi 

romanice la întoarcerea 

câte unui/unei coleg/e 

dintr-o călătorie de studii 

în străinătate. De la el am 

învățat multe lucruri de 

care nici măcar nu auzisem 

în facultate. Și tot el 

mi-a trezit interesul pentru 

limbile creole, domeniu în 

care m-am specializat ulterior 

și care mi-a adus 

multe satisfacții.


Îmi aduc aminte că în 

anii tinereții legasem numele 

dumneavoastră de 

unele traduceri din Alejo 

Carpentier, Mateo Alemán, 

Jorge Amado și mulți alții. 

Există traduceri care au însemnat 

mai mult decât un 

„bun oficiu” în viața dumneavoastră? 


Ca să fi u sincer (și cu lipsa 

de modestie care mă caracterizează, 

ha!, ha!), am avut 

posibilitatea să traduc titluri 

și autori care au însemnat 

ceva mai mult decât un „bun 

ofi ciu”. Am tradus, în general, 

cărți de mari scriitori și 

am încercat să le traduc cât 

mai bine. Sper că am reușit. 

Menționez ca răspuns la 

întrebarea dumneavoastră, 

romanele lui Carpentier 

(Recurs la m etoda, 2 ediții, 

Concert baroc, 2 ediții, 

R itualul primăverii, 2 

ediții, În împărăția acestei 

lumi), romanul lui Clarín, 

Pasiunea Anei Ozores, 2 

ediții, Amado, Gabriela, 2 

ediții, romanele Claricei 

Lispector, Departe de inima 

vijelioasă a lumii, Pasiunea 

după G. H., Apa vie, Ora stelei). 

Și, nu în ultimul rând, 

Bolaño ( Detectivii sălbatici, 

Amuleta), Donoso ( Obscena 

pasăre a nopții), Pérez 

Reverte (Tangoul Vechii 

Gărzi), Pablo Neruda (20 de 

poeme de iubire...) și altele. 

Dar adevărate „încercări” 

au fost Guzmán de Alfarache 

de Mateo Alemán și Amadís 

de Gaula, roman picaresc 

și respectiv cavaleresc din 

secolele al XVI-lea-al XVIIlea. 

Și, în sfârșit, traducerile 

din română: Bacovia, Ioan 

Es. Pop, Stelian Țurlea (În 

absența tatălui), printre 

altele. 


Ce ar putea afla un curios 

de la dumneavoastră despre 

papiamento sau spaniola 

din Insulele Canare? 

Cum v-ați apropiat atât de 

devreme de zonele lingvistice 

exotice? Bănuiesc că 

și astăzi continuați cercetările. 


Multe, prea multe pentru 

un interviu. Dar iată câteva 

curiozități. P apiamento 

este o limbă creolă din 

A ntilele Olandeze, cu literatură 

orală foarte bogată, 

cultă, presă, posturi de radio 

și TV, și care se predă 

în școala primară. Lexicul 

este în proporție de cca. 

75% de origine spaniolă. 

Însuși numele limbii provine 

de la verbul sp. papear, 

papiar, care în spaniola 

veche avea sensul de „a 

vorbi”. Are accent tonic și 

accent melodic, ca în chineză 

și e foarte nazalizată. 

Dar un vorbitor de spaniolă 

o poate înțelege (relativ). 

Spaniola din Canare 

este o spaniolă atlantică, 

cu asemănări cu spaniola 

caraibiană, nu numai 

în privința lexicului (de 

ex., guagua ‚autobuz’), cu 

americanisme, arhaisme, 

cuvinte de origine marinărească, 

portughezisme, 

ci și în domeniul morfosintaxei 

(pluralul pronumelui 

personal de persoana a 

2ª este Ustedes „dumneavoastră” 

și se folosește cu 

forma verbală a persoanei 

a 3ª). Nu cred că este cazul 

să mă extind, ca să nu 

ajungem la o lecție de dialectologie 

spaniolă. 

Atracția pentru papiamento 

s-a datorat polemicii 

privind originea sa: portugheză 

(monogeneză) sau 

spaniolă (poligeneză)? Cred 

că am reușit în studiile mele 

(articole și monografi i) să 

demonstrez originea spaniolă 

a acestei limbi creole. 

Pentru spaniola din Canare 

interesul a fost tardiv, când 

am ajuns în Insule. Și în 

acest caz, am scris câteva 

studii menite să consolideze 

opinia majoritară potrivit 

căreia nu este un dialect, 

ci o modalitate a grupului 

atlantic menționat. 


Pentru cei ce nu au avut 

Cu prilejul vizitei la București a Majestăților Lor, Regii Spaniei. 

în mână volumele coordonate 

de dumneavoastră. 

Imágenes y ficción. Ocho 

ideaciones clave en la cultura 

ocidental, ne puteți 

spune despre ce este vorba 

în această operă? 


Imágenes y ficción... a 

fost un proiect drag inimii 

mele încă de când trăiam 

în R omânia. Atunci am 

făcut câteva emisiuni la 

R adio București pe această 

temă. Ideea era studierea 

evoluției unor personaje 

celebre, „personaje-cheie” 

în cultura occidentală 

ca Edip, Antigona, 

Narcis, Pygmalion, U lise, 

Salomeea, regele Artur, 

T ristan și I s olda, Dracula, 

El Cid Campeador, Don 

Juan, Faust, Hamlet și 

alții, eroi care ne însoțesc 

de-a lungul întregii noastre 

existențe, trec barierele geografice, 

politice (inventate 

de noi), trec dintr-o epocă 

istorică în alta, șterg 

frontierele care separă regatele 

diferitelor muze, și 

inspiră scriitori, pictori, 

sculptori, compozitori și 

cineaști, creează sincretisme, 

cuvinte (donjuanism, 

quijotism, sosie etc.), zicători, 

proverbe și ajung să 

facă parte din tezaurul cultural 

și memoria colectivă 

a unei imense comunități. 

Toate aceste personaje 

sunt analizate din punctul 

de vedere al diferiților creatori 

și a diverselor epoci 

și mentalități. 

Aici, acest proiect s-a materializat 

în patru cicluri de 

conferințe (32 de personaje), 

ținute de scriitori, poeți, 

artiști plastici, muzicieni, 

critici literari, de artă, muzicali 

din toată Spania. Am 

fost coordonatorul acestor 

conferințe, publicate apoi 

în tot atâtea volume, de 

Guvernul canarian sub îngrijirea 

mea. 


Ce însemnă pentru dumneavoastră 

astăzi România? 

V-ați gândit să vă reîntoarceți 

în țară? 


România este țara mea 

natală, unde am crescut 

și m-am format, țara 

părinților și a strămoșilor 

mei. De aceea, o vizitez 

uneori cu mare bucurie 

și plăcere. Dar nu m-am 

gândit niciodată să mă 

reîntorc. Când am plecat 

din România aveam 46 de 

ani neîmpliniți. Acum am 

aproape 75. Cred că near 

fi foarte greu, și mie și 



oricui mă întreabă de unde vin” 

soției mele, după aproape 

30 de ani de stat în Spania, 

timp în care nu am cunoscut 

direct evoluția țarii, a 

poporului, a mentalității 

și a culturii române, să ne 

adaptăm noii realități și, 

mai ales, să reîncepem de 

la zero, cum am făcut-o în 

Spania. 

Eu sunt român și spun 

asta cu mândrie oricui mă 

întreabă de unde vin. 


Care sunt câteva dintre 

frumoasele amintiri care 

vă leagă de Las Palmas? 


Sunt multe, nu doar câteva. 

În primul rând, ospitalitatea, 

amabilitatea generozitatea 

și prietenia arătată de 

canarieni. Așa cum s-a întâmplat 

și la Oviedo, unde 

am fost visiting professor în 

primul an al șederii mele în 

Spania. La U niversitatea 

din Las Palmas de Gran 

Canaria, toți colegii și 

studenții m-au tratat cu 

respect și cordialitate din 

prima zi pană azi. Deși am 

fost un profesor exigent, 

studenții m-au iubit și m-au 

apreciat. Ce satisfacție mai 

mare poate avea un profesor 

decât să fi e oprit pe 

stradă de un student care a 

terminat în urmă cu 10, 20 

de ani, pentru a-i spune ce 

mult a învățat de la el?! În 

al doilea rând, faptul că am 

lucrat într-o universitate 

tânără, cu colegi entuziaști, 

interesați și îndrăgostiți de 

meseria lor, care luptaseră 

pentru crearea acestei 

instituții. În al treilea 

rând, atmosfera destinsă, 

înclinația oamenilor pentru 

muzică și dansurile lor 

populare, pentru distracție 

(mai e nevoie să amintesc 

Carnavalul?) Și viața culturală 

foarte bogată și diversă. 

În capitală, Las Palmas 

de Gran Canaria, există o 

orchestră filarmonică (stagiune 

permanentă), una dintre 

cele mai bune din Spania, un 

festival internațional de muzică 

simfonică, anual, un festival 

de operă, tot anual, un 

festival de film. Foarte multe 

galerii de artă și foarte buni 

plasticieni, scriitori talentați 

(publicați și în România), 

mai multe teatre cu stagiune 

permanentă și mai multe săli 

de spectacole etc. Așa că, în 

câteva luni am cunoscut și 

m-am împrietenit cu scriitori, 

poeți, pictori, sculptori, 

fotografi , muzicieni, critici 

literari, de artă, muzicali. 

Am fost invitat și adoptat la 

întâlnirile lor, care aveau 

loc cu destulă frecvență. Ne 

împărtășeam păreri, teorii, 

le dezbăteam, într-o atmosferă 

de sinceră prietenie 

și prețuire reciprocă. Adesea 

ne vedem acasă la noi, 

la câte o cină românească, 

alteori la terasa unui bar. 

Am fost invitat să prezint 

noutăți editoriale, vernisaje 

de expoziții, să țin conferințe 

pe teme culturale. 

Într-un cuvânt, în foarte 

scurt timp am ajuns să mă 

simt ca la București și să mă 

mișc într-un mediu intelectual 

și cultural de nivel elevat. 

Și, de ce să nu recunosc, last 

but not least, Atlanticul, plajele 

și restul peisajului. Canarienii 

spun că insula este 

un mic continent, cu toate 

formele de relief. Și au dreptate, 

poți pleca de la țărmul 

mării și ajunge la 1800 m în 

mijlocul insulei în numai câteva 

ore (cu mașina). 


Ce ne puteți spune despre 

românii stabiliți de-a lungul 

timpului în Spania? Ați 

cercetat fenomenul exilului 

și pe cel al „diasporei”? 


Nu m-am ocupat de fenomenul 

exilului și al diasporei 

decât din punct de vedere 

lingvistic. Am ajuns la concluzia 

că românii din diaspora 

spaniolă au ajuns să vorbească 

o modalitate foarte 

interesantă, pe care am denumit-o 

„rumañol”. Studiile 

mele au fost bine primite. 

De curând, la București s-a 

publicat un studiu monografi 

c despre româna vorbită 

în Spania semnat de profesorul 

Paul Buzilă de la 

Universitatea din București, 

care mă citează. Celelalte 

aspecte corespund sociologilor. 

Așa că nu pot răspunde 

la această întrebare. 


V-ați gândit să scrieți o autobiografie? 

Nu ar fi aceasta 

o încununare a unei vieți 

dedicate studiului? 


M-am gândit de mai multe 

ori, mai ales pe măsură 

ce au trecut și continuă să 

treacă anii. Nu chiar o autobiografi 

e, ci mai degrabă 

„fragmente de memorii”, 

ceva mai distractiv. Dar tot 

eu mi-am spus (și credețimă, 

nu sunt pesimist, ci 

exact contrariul): „Pe cine 

interesează memoriile mele? 

În România cred că au rămas 

puțini care mă mai țin 

minte. Iar pe spanioli nu-i 

interesează memoriile unui 

„savant”, care nici măcar 

n-a inventat ceva legat de 

cibernetică sau informatică”. 

Trebuie să fi m realiști. 

Și sincer să fi u, cred că nici 

nu s-ar găsi o editură dispusă 

să publice așa ceva. Nici 

în Spania, nici în România. 

Dar..., cine știe? 

Profesorul universitar 

emerit Dan Munteanu 

Colán este nominalizat 

pentru premiile de excelență 

acordate în cadrul celei de-a 

doua ediții a campaniei 

Occidentul Românesc „Noi 

susținem excelența!” 

*** 

Un interviu realizat de Dan 

Caragea – Editor senior la 

Occidentul Românesc 

Foto: sursa personală a profesorului 

Dan Munteanu 

Cólan 

*** 

Dan Munteanu Colán - 

Fișă bio-bibliografică 

Dan Munteanu Colán s-a 

născut în 1944, la Șoșdea. A 

absolvit Facultatea de Limbi 

Străine (secția spaniolă), cu 

diplomă de merit, în 1967. 

Este doctor în Filologie din 

1981. În 1990, Ministerul 

spaniol al Afacerilor Externe 

i-a acordat o bursă de studii, 

iar Universitatea din Oviedo 

l-a invitat să predea un curs 

de limba română în anul 

1990-1991. În anul universitar 

următor, este profesor 

invitat la Universitatea 

din Las Palmas. Obține 

cetățenia spaniolă în 1995. 

În prezent, este profesor universitar 

emerit de Filologie 

Romanică, la Universitatea 

din Las Palmas. 

Domenii de specializare: 

lingvistică romanică, 

contact lingvistic, pidgins 

și creole, lingvistica textului, 

spaniola din America, 

paremiologie, lexicografie. 

Ciclul de conferințe „Imágenes y ficción”, Las Palmas. Cu Manuel Alvar.

14 MARTIE 


România 

De la 1 martie toţi 

medicii şi asistentele 

urcă pe grila de 

salarizare din 2022 

Ministrul Muncii, Lia 

Olguţa Vasilescu, a declarat 

că de la 1 martie toţi medici şi 

asistentele vor primi majorări 

salariale, salariile acestora fiind 

aferente grilei realizate 

pentru anul 2022, afirmând că 

un medic primar care câştigă 

un salariu de 4.000 de lei va 

primi 15.000 de lei. 

„Absolut toţi medicii şi 

toate asistentele urcă direct 

pe grila din 2022, începând 

de la data de 1 martie a.c. Un 

medic primar, de exemplu, 

de la 4.000 de lei ajunge la 

15.000 de lei, la care se adaugă 

în mod evident vechimea şi 

celelalte sporuri de care beneficiază. 

În sistemul de sănătate 

salariile vor fi chiar foarte 

mari”, a declarat ministrul 

Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, 

la Parlament. 

Ministrul Muncii a afirmat 

că încă de anul trecut s-a redus 

exodul medicilor cu 40%. 

„Noi sperăm ca începând cu 

acest an, cu această măsură 

pe care am luat-o, să stopăm 

în totalitate exodul medicilor”, 

a spus Olguţa Vasilescu. 

Românii, îndrăgostiţi de mâncarea mexicană 

Taco Bell a vândut în trei luni de 3 milioane lei, cât alţii într-un an 

Brandul american de fastfood 

Taco Bell, venit pe piaţa 

locală în sistem de franciză, 

a obţinut vânzări de aproape 

3 mil. lei în cele trei luni 

de prezență în România în 

2017. Prin comparaţie, un 

restaurant normal are într-un 

an vânzări similare, potrivit 

datelor din piaţă. Totuşi, vânzările 

Taco Bell sunt justificate 

de promovarea intensă 

de dinainte de deschidere, 

de faptul că brandul era deja 

cunoscut local şi de poziţionarea 

în spaţii cu trafic. 

Vânzările de 3 mil. lei sunt 

aferente celor două unităţi 

operate local, una în centrul 

comercial Băneasa Shopping 

City deschisă în octombrie 

2017 şi o alta în Mega Mall 

inaugurată la jumătatea lunii 

noiembrie. Brandul este adus 

local de Sphera Franchise, 

cea care deţine franciza locală 

a brandului american. 

În portofoliul Sphera se mai 

găsesc şi alte francize, precum 

cea a KFC în România, 

Republica Moldova şi nordestul 

Italiei, Pizza Hut şi Pizza 

Hut Delivery în România. La 

nivelul întregului grup, cifra de 

afaceri a fost de 618 mil. lei, cu 

20% mai mare decât în 2016. 

Cea mai mare contribuţie la totalul 

businessului a avut-o KFC 

România. 

Taco Bell se bate pe piaţa 

restaurantelor de tip fastfood 

cu McDonald’s, KFC şi 

Subway. Cele trei controlează 

circa jumătate din toată piaţa 

locală de profil evaluată la 2 

mld. euro, conform datelor 

oferite de compania de cercetare 

de piaţă Euromonitor. 

Senatul a aprobat Programul pentru 

înfiinţarea unor centre de colectare 

a laptelui în zona montană 

Senatul a adoptat un proiect 

de lege care vizează aprobarea 

programului de investiţii pentru 

înfiinţarea unor centre de 

colectare a laptelui în zona 

montană, valoarea totală a 

acestui program fiind de 60 de 

milioane de euro. Propunerea, 

care are ca obiect înfiinţarea 

centrelor de colectare a laptelui 

în zona montană, a fost votată 

cu unanimitate de voturi. 

„Din cauza distanţelor mari 

şi a calităţii slabe a infrastructurii 

de transport, dar şi a lipsei 

concentrării ofertei, produ- 

rea declinului sectorului de 

producţie primară, în scopul 

asigurării consumului intern 

şi stoparea depopulării zonei 

montane. Senatorul Mihai 

Goţiu a anunţat că USR este 

de acord cu acest proiect de 

lege, deşi este nevoie de investiţii 

şi în fermele montane, 

dar şi în infrastructura rutieră. 

„Este o iniţiativă lăudabilă, 

care vine în sprijinul crescătorilor 

de animale. Grupul 

PNL o va vota”, a spus şi 

senatorul liberal Eugen Ţapu 

Nazare. 

Legea privind telemunca, adoptată 

Ministrul Muncii, Lia 

Olguţa Vasilescu, a declarat 

că adoptarea proiectului de 

lege privind reglementarea 

activităţii de telemuncă, de 

Camera Deputaţilor, permite 

oricărei persoane care lucrează 

pe calculator să facă 

acest lucru de acasă, precizând 

că ITM poate face verificari 

la domiciliu. 

„Proiectul de Lege privind 

reglementarea activităţii 

de telemuncă-n.r. este 

un proiect de lege foarte popular 

în Japonia. Legislaţia 

din Japonia a stat la baza 

legislaţiei din România. Am 

adoptat în Camera Deputaţilor, 

for decizional-n.r. şi noi 

această lege care a fost gân- 

dită de Guvernul României 

şi care se afl ă în programul 

de guvernare. Practic, orice 

persoană care lucrează de pe 

calculator poate să o facă de 

acum înainte de acasă. Este 

pontat ca orice altă persoană 

care ar fi la serviciu, 

are contractul introdus în 

R evisal, are toate drepturile 

ca orice salariat, doar că lucrează 

de acasă”, a declarat 

ministrul Muncii, Lia Olguţa 

Vasilescu, la Parlament. 

Ministrul Muncii a afirmat 

că ITM poate să verifice 

dacă se respectă normele de 

securitate în muncă, precizând 

că „domiciliul se transformă 

într-un fel de birou”. 

„Angajatorul trebuie să 

sele din zona de munte nu sunt 

valorificate la întreaga lor 

valoare. Lipsesc în mare parte 

unităţile de colectare a laptelui 

în interiorul zonei montane.”, 

se arată în expunerea de motive 

a proiectului de lege. Valoarea 

totală a programului este de 

60 de milioane de euro, sumă 

care se asigură de la bugetul de 

stat, prin bugetul Ministerului 

A griculturii. 

Potrivit iniţiatorilor, investiţiile 

în program au ca obiectiv 

valorificarea superioară a 

produselor montane, limitaverifice 

dacă se respectă 

acasă toate normele 

de securitate de muncă şi 

I nspectoratele Teritoriale de 

Muncă pot să facă verificări. 

Practic, domiciliul se transformă 

într-un fel de birou. 

Este exact ca şi cum ai lucra 

într-un birou, la angajator, 

doar că o faci de acasă. ITM 

poate să verifice dacă se respectă 

normele de securitate 

în muncă”, a precizat Lia 

Olguţa Vasilescu, întrebată 

dacă ITM poate face verificări 

la domiciliul angajaţilor. 

Lia Olguţa Vasilescu a precizat 

la solicitarea jurnaliştilor 

că „activitatea de videochat 

nu este reglementată prin 

această lege”.

Opinii MARTIE 


„Atâta timp cât va exista rușinea, va exista și cinstea” 

„Între păcătoși, șiretenia e genialitate și nerușinarea vitejie” 

„A nu fi cuprins de rușine 

atunci când ai greșit e cea mai 

mare depravare.” (Aristotel) 

Dicționarele definesc 

rușinea ca sentiment penibil de 

sfială, de jenă provocat de un 

insucces sau de o greșeală, antonimul 

fiindu-i cinstea. Deci, 

atâta timp cât va exista rușinea, 

va exista și cinstea. 

O persoană poate să se 

simtă rușinată numai dacă are 

sentimentul rușinii, pe care 

unii știu să-l ascundă, alții – 

nu. Oamenii de știință și victorienii 

(epoca istoriei engleze 

corespunzătoare domniei reginei 

Victoria) erau fascinați 

de reacția de înroșire a feței. 

Ea dovedea că sentimentele 

autentice nu pot fi mascate și 

că emoțiile pot triumfa asupra 

rațiunii. „Cel care nu roșește 

de căință nu va fugi de fapte 

care dau mustrări de cuget”, 

spunea poetul si dramaturgul 

german Friedrich von Schiller. 

Rușinea este una din cele 

mai puternice emoții umane. 

Rădăcina cuvântului „rușine” 

provine de la un cuvânt mai 

vechi ce înseamnă „a acoperi” 

în sensul de a ascunde 

și acoperi lucrurile de care ne 

este rușine. Se distinge de alte 

emoții prin dimensiunea sa 

socială, secretă, corporală și 

spirituală. Uneori e definită ca 

o versiunea socială a învinuirii 

care joacă un rol important în 

fobia socială. Este adesea rezultatul 

unei umilințe, înjosiri, 

nerealizări sau a unei imagini 

corporale nedorite, dar și o 

consecință a unei emotivități 

crescute în cazul persoanelor 

timide, rușinea neavând, în 

acest caz, o justificare reală. 

Constantin Noica scrie în 

„Pagini despre sufletul românesc”: 

„Sentimentul de rușine, 

cum spune Xenopol, acest 

simțământ încearcă uneori pe 

cel al adevăratei conștiințe de 

stăpân”. Român cu conștiința 

de stăpân era și năzuința istoricului, 

revoluționarului Nicolae 

Bălcescu (1819-1852). 

X enopol – filozof, istoric, scriitor 

român – mai vorbea despre 

marii învățători ai Ardealului 

– Samuil Micu, Petre Maior 

și Gheorghe Șincai care insistau 

asupra învățăturii pedagogice 

bazată pe moralizare și 

simțământul rușinii, dojenind 

poporul român pentru „căderea 

lui atât de joasă, când el se 

cobora dintr-o așa de mândră 

obârșie”. 

Noica amintește caracterizarea 

țării de către un alt 

cronicar: „Țara mișcătoare și 

neașezată” – însemnând încălcarea 

țării de către străini. 

Și pentru a rezista la atâtea 

încălcări ale granițelor „românul 

a trebuit să se încleșteze și 

să-și păstreze firea. Țara era 

mișcătoare și neașezată pe dinafară, 

trebuia să fie așezată și 

statornică înăuntru”. Oare, mă 

întreb, nu ne trezesc din somn 

aceste cuvinte? 

Din Sfânta Scriptură aflăm 

că până la căderea în păcat, 

Adam și Eva erau goi și nu se 

rușinau (Geneza 2, 25). După 

gustarea din pomul oprit, „li 

s-au deschis ochii” (ochii 

simțirii păcatului) și a apărut 

rușinea care-i descoperea 

omului că ceea ce a făcut se 

opunea viețuirii curate în care 

se aflase până atunci. Rușinea 

în fața goliciunii care-i însoțea 

căderea, l-a determinat pe om 

să se îmbrace, să-și ascundă 

trupul de cel de lângă el. Dacă 

până la căderea în păcat, omul 

trăia curat, după despărțirea 

de Dumnezeu a ajuns să se 

apropie de tot ce-l înconjoară 

într-un mod pătimaș. Așadar, 

sentimentul rușinii apare o 

dată cu devierea de la firescul 

așezat de Dumnezeu în creație. 

Modul de a rezolva problema 

rușinii nu este legată de uitare, 

ci de înfruntarea acesteia, căutând 

vindecarea. 

Sunt momente sau perioade 

în viață, în care cădem atât 

de mult, încât ne este rușine să 

mărturisim căderea. Sau poate 

nu suntem conștienți de ea? 

Faptul că pentru mulți rușinea 

a dispărut, este dovada faptului 

că iubesc păcatul, că păcatul 

îi stăpânește, de vreme ce ei 

consideră, de exemplu, că nu 

e rușinos să te prostituezi într-o 

formă sau alta. 

Scriitorul rus Feodor 

Dostoievski spunea că „Există 

o limită a rușinii pe care 

omul o resimte în fața nimicniciei 

și neputinței sale, dar o 

dată depășită această limită, 

el găsește o plăcere imensa 

în chiar sentimentul rușinii.” 

Adică se dedă rușinii, în care 

este absolvit de jenă, se simte 

confortabil și continuă să 

trăiască în păcat. Gustă totala 

libertate. 

De fapt, omul dobândește 

calitatea de om de la oamenii 

din jurul său. Problema 

libertății se pune în domeniul 

posibilului, fiindcă omul alege 

un drum când întreprinde o 

acțiune. Dar libertatea își are limitele 

ei, și pentru a nu depăși 

-inconștient sau conștientstarea 

normală, intervine 

reacția de conștientizare a normalului, 

apare posibilitatea de 

împotrivire, pentru menținerea 

demnității de om. Și dacă nu 

ai ales aceasta, este pentru că 

trăiești într-o societate anormală, 

între oameni anormali, care 

nu respectă regulile morale, 

scara valorilor fiind bulversată 

în societate. Ai ales mocirla, 

porți greutatea noroiului din 

suflet, dar măcar ai bunul simț, 

măcar în ultimul moment, de 

a nu-l face public, pentru a nu 

leza bunul simț al oamenilor? 

Du-te la preot, spovedeștete 

cu credință în suflet, 

mărturisește-ți taina, păcatul, 

cere iertare și eliberează-te, nu 

te răzbuna pe propria-ți persoană 

și nici pe cei care te-au 

umilit cerându-ți să acționezi 

contrar dreptății. Fiindcă nu 

înseamnă că ai avut curaj dacă 

ți-ai deschis inima. Da, este 

curajos de a depăși rușinea, de 

a te deschide și a trăi cu inima 

deschisă, dar important în 

fața cui faci această deschidere 

pentru a nu leza bunul simț al 

celor mulți și să nu o faci cu 

un interes ascuns spre a acoperi 

păcatele altora, sau a te 

răzbuna pentru decizia ta nedreaptă. 

Ai vrut să-ți aperi rangul/funcția, 

sau un bun/averea 

folosind viciul? Altă dovadă de 

rușine, fiindcă, în primul rând, 

este rușinos să fii bogat sau ridicat 

într-o funcție în țara care 

are atâția oameni sărăciți din 

cauza unor persoane incorecte 

și tu să dai dovadă de ipocrizie. 

„Între păcătoși, șiretenia 

e genialitate și nerușinarea 

vitejie”, spunea Nicolae Iorga. 

Nu putem fi perfecți, dar 

să ne străduim să devenim cât 

mai umani și cât mai aproape 

de adevăr și dreptate. „Ideea 

perfectului nu e idee, ci 

dorință. Este întâmpinarea 

Celuilalt, începutul conștiinței 

morale care pune în cauză 

libertatea mea. Acest fel de 

a te măsura cu perfecțiunea 

infi nitului nu este așadar o 

considerație teoretică. Ea se 

împlinește în rușinea în care 

libertatea, în același timp în 

care se descoperă în conștiința 

rușinii, se și ascunde în 

rușine”, spunea filozoful francez-evreu 

Emmanuel Levinas 

(1906-1995). 

Înainte de comunism 

se ocupa, în mare măsură, 

Biserica de educație. Am crescut 

cu o teamă îndreptățită, 

cum că Dumnezeu ne vede 

și nu trebuie să facem lucruri 

urâte. Așa ne învăța Biserica. 

Așa ne învățam copiii, ca soarele 

să nu apună peste mânia 

dintre frați, ca noaptea să nu-i 

ducă la deplină învrăjbire, și în 

ziua judecății să fie apăsați de 

o vină mare. De atunci a trecut 

tăvălugul comunismului, 

mai apoi post comunismul cu 

post comuniștii săi, când mulți 

tineri, trăind într-o societate 

care călca în picioare legile 

morale existente, au înțeles 

greșit libertatea, au asimilat 

lucruri condamnabile, au dat 

la o parte sentimentul rușinii. 

Răul și murdăria se prinde repede, 

atunci când nu trec prin 

filtrul inimii și cel al rațiunii. 

„Păzește-te chiar când ești 

singur să rostești sau să faci 

lucruri josnice! Învață-te să te 

rușinezi mai ales de tine decât 

de altul!”, spunea filozoful 

grec Democrit (460-360 î.Hr.). 

Câți dintre noi respectă acest 

deziderat? 

Sentimentul de vinovăție 

însoțește rușinea. El este diferit 

la oameni, după structura 

sufletească, după cinstea 

înrădăcinată existentă, după 

gradul greșelii făcute, dar 

ne atenționează, sună ca un 

clopoțel cu sunet strident, că 

am greșit în ceea ce am făcut. 

Rușinea ne face să simțim că 

în noi înșine ceva este greșit. 

Rușinea spune: „Sunt rău”. 

Vinovăția spune: „Am făcut 

ceva rău”. Rușinea e concentrare 

pe sine, vinovăția pe 

comportament. Vinovăția se 

asociază cu responsabilitatea și 

cu asumarea propriei vieți, dar 

și a vieții celorlalți. Ea îi poate 

apropia pe unii oameni, ei se 

atrag, se constituie în găști, clanuri, 

partide; vinovăția poate fi 

asumată de către o parte a oamenilor, 

și respinsă de oamenii 

răniți, umiliți, provocându-i la 

luptă pentru dreptate. 

Când civilizațiile s-au format, 

fiecare s-a întemeiat pe 

unul dintre conceptele de frică, 

vinovăție sau rușine, „pietre de 

temelie” ale culturii respective. 

Se spune că multe națiuni 

vestice (America de Nord, 

Europa de Nord, Australia și 

Noua Zeelandă) au un tip de 

cultură care conține mai ales 

caracteristici culturale bazate 

pe vinovăție. Cele mai multe 

dintre popoarele din Orientul 

Mijlociu și Asia sunt, în general, 

întemeiate pe rușine, 

în timp ce majoritatea culturilor 

și religiilor primitive sunt 

structurate în jurul principiilor 

bazate pe frică. Românii 

întrucât iubesc și prețuiesc 

dreptatea, au cultivat constant 

sentimentul rușinii. Părintele 

Nicolae Steinhardt spunea că 

este „O teribilă rușine, asemănătoare 

cu a fi făcut un 

lucru necuviincios în fața unei 

persoane delicate, a fi trântit 

o vorbă urâtă în fața unei femei 

bătrâne, a fi înșelat un om 

care se încrede în tine. După 

ce l-ai cunoscut pe Hristos îți 

vine greu să păcătuiești, ți-e 

teribil de rușine.” Mă întreb 

din nou: Câți dintre cei care 

ne fac dreptate au cunoscut 

sau recunoscut învățăturile lui 

Hristos? 

În Catedrala Mitropolitană 

din Cluj, Preasfințitul Părinte 

Damaschin Dorneanul a vorbit 

despre mărturisirea credinței, 

îndemnându-i pe creștini „să 

nu le fi e rușine de credința 

lor, de Hristos și de Biserică, 

oricât ar fi ea de înjosită astăzi. 

Credința se mărturisește 

prin tot ceea ce facem, prin 

comportamentul și gândirea 

noastră. Oamenii trebuie să 

înțeleagă din comportamentul 

nostru ai cui suntem, cui slujim, 

cine este stăpânul nostru. 

A fi creștin înseamnă să fim a 

lui Hristos, EL este al nostru 

și noi suntem ai Lui. De mult 

ar trebui să ne punem această 

întrebare: cum vrea El să mă 

comport în diferite situații? 

Să nu ne fie nicicând rușine că 

suntem români sau creștini”. 

Însă, sunt oameni care trec 

peste rușine, educație, cultură, 

milă, bun simț, înțelegere, și 

nu-și doresc înălțarea propriului 

spirit: „Oricine se înalță pe 

sine se va smeri, iar cel ce se 

smerește pe sine se va înălța”. 

Se impune de la sine nevoia 

unui ascendent moral a fiecăruia 

dintre noi, dar în primul 

rând a celor care ne reprezintă 

în politica țării. Greșelile 

judiciare trebuie recunoscute, 

legile trebuie îmbunătățite. 

Dar, omul necinstit, pentru a 

scăpa de rușinea actului său, 

va încerca să se justifice, omul 

corect ar fi încercat să îndrepte 

greșeala. 

Avem nevoie de o reformă 

spirituală. Ura și nerușinarea 

acoperă „cerul” patriei noastre. 

Dar nu numai! Viitorul 

unui popor depinde de stilul de 

viața ales, corect sau incorect, 

demn sau lipsit de demnitate, 

harnic sau leneș, curajos sau 

laș, împăciuitor sau răzbunător. 

Ne pierdem timpul cu 

probleme meschine, în loc să 

ne concentrăm asupra nevoilor 

țării, asupra muncii. „Ceea 

ce diferențiază pe sălbatici 

de civilizați este faptul că pe 

când sălbaticii nu reușesc să 

canalizeze însușirile lor într-o 

disciplină de muncă, oamenii 

civilizați ajung cu aceleași 

însușiri să domine mediul cosmic 

și să-și dea o ordine socială 

pe baza căreia viața lor 

este asigurată.” Acest adevăr 

a fost rostit de către filozoful 

grec Heraclit cu mai bine de 

2000 de ani în urmă: „Popoarele 

se apără prin legi mai 

bine decât prin ziduri”. De 

legi făcute de oameni cinstiți 

și iubitori de dreptate. 

Autor: Vavila Popovici – 

Carolina de Nord

16 MARTIE 


Un studiu dat publicităţii 

Statista.com de arată că, 

în 2016, tot mai mulţi copii 

din Germania deţin un 

telefon mobil cu acces la 

Internet, studiu care poate 

fi extrapolat şi la nivelul 

Uniunii Europene. Astfel, 

80% dintre copiii cu vârste 

între 12 şi 13 ani sunt posesorii 

unui smartphone cu 

acces la Internet, între 10 şi 

11 ani – 71%, între 8 şi 9 

ani – 38%, iar între 6 şi 7 

ani – 12%. 

În opinia psihologului 

Lenke Iuhoş, telefonul mobil 

a devenit un surogat al 

familiei şi al prietenilor, iar 

lipsa de interacţiune directă 

poate avea efecte asupra 

vocabularului activ, fi ind 

restrânsă astfel capacitatea 

de comunicare verbală, 

nonverbală şi paraverbală. 

“Cu orice oră în plus 

cu telefonul în mână, sistemul 

nervos se acomodează 

perfect la lumea formată, o 

lume în care, printr-o simplă 

atingere, deja ei, copiii, 

schimbă lumea de pe ecran 

după bunul lor plac. Acestea 

provoacă în timp lipsa 

de răbdare, capacitatea de 

ascultare şi analiză, capacitatea 

de a ţine cont de 

reguli, iar capacitatea de 

concentrare este profund 

afectată. În schimb, lumea 

din telefon care se schimbă 

din secundă în secundă, îi 

provoacă stări de impulsivitate, 

ceea ce îi pot provoca 

difi cultăţi în perioadele 

de colaborare cu cei din 

jur. Cu cât copilul se afl ă 

la vârsta în care trebuie 

integrat în comunitate, automatismele 

create de dependenţa 

de telefon mobil 

se vor răsfrânge nu doar la 

capitolul comunicare şi cooperare, 

ci mai ales la capitolul 

de încredere în sine, 

inteligenţă emoţională, dezvoltare 

la un nivel inferior 

vârstei etc.”, explică psihologul 

Lenke Iuhoş, specialist 

în psihologia copilului 

şi adolescentului. 

În acelaşi timp, psihologul 

consideră că sunt cel 

puţin patru impedimente 

frecvent întâlnite la copii 

dependenţi de telefonul 

mobil, anume: 

Limitează creativitatea! 

Creativitatea ne ajută 

să supravieţuim în situaţii 

limite, iar această calitate 

prinde rădăcini de la vârste 

fragede. În opinia specialistului, 

părinţii ar trebui să 

le stimuleze mult mai mult 

această aptitudine, astfel 

încât să fie mai creativi cu 

lumea palpabilă, să poată 

să reacţioneze efi cient la 

pericolele sociale şi cum 

să transforme, prin puterea 

gândului, cuvântului şi acţiunii, 

lumea din jur într-un 

loc mai bun. 

“Toate aceste clipe, 

dacă sunt înlocuite doar cu 

folosirea în exces a telefonului 

mobil, copilul îşi va 

trăi scenariile doar în creier, 

astfel că dezvoltarea 

creativităţii se va produce 

doar la nivel cognitiv, nu 

va fi transpusă şi în viaţa 

reală. Copilul, care e trimis 

să se joace cu copiii de 

vârstă apropiată, va fi un 

copil descurcăreţ: va simţi 

pericolul, va reacţiona 

chiar neaşteptat de matur 

la orice schimbare. Jocurile 

îi ajută să prelucreze 

fără niciun efort frustrările, 

supărările acumulate, 

prin joc scapă şi de stresul 

evenimentelor zilnice. Co- 

Părinţi şi copii 

Dependenţa 

de telefon poate 

ruina copilăria 

Telefonul mobil nu mai reprezintă de ani buni 

un mijloc de comunicare, ci a devenit precum 

o extensie a corpului nostru, provocând 

dependenţe tot mai mari. Efectele negative 

ale acestei adicţii se văd nu numai în rândul 

adulţilor, ci mai ales în rândul copiilor. 

pilul creativ e capabil să 

discearnă între ce este şi 

ce nu este important pentru 

el, are o listă sănătoasă de 

priorităţi, ştie să asocieze 

cauza cu efectul şi astfel 

devine mai curajos”, a fi r - 

mă psihologul Lenke Iuhoş. 

Provoacă insomnii cronice! 

Gălăgia lumii tastate 

pe telefon e tentantă, dar 

este un factor perturbator 

pentru copil, care îl ţine 

treaz până la ore târzii. 

Când sunt pe punctul de 

a adormi, primesc o notificare 

pe F acebook, o alta 

pe Whatsapp, o alta pe 

Instagram sau Snapchat, iar 

sinapsele sunt puse din nou 

în funcţiune şi apar în timp 

insomniile cronice. 

“Din cauza folosirii telefonului 

mobil la ore târzii, 

fi ind stimulaţi de multele 

notifi cări pe care le pot primi, 

mintea este într-o permanentă 

alertă, melatonina 

scade şi nu se poate relaxa 

pentru a produce starea de 

somnolenţă. Chiar dacă va 

reuşi într-un fi nal să adoarmă, 

somnul copilului va fi 

sacadat, nu va fi destul de 

odihnitor, iar toate aceste 

efecte se pot observa din 

activităţile de dimineaţă. 

De asemenea, trezirea 

în timpul somnului este 

efectul unor factori psihologici: 

anxietate puternică, 

frici, depresie, reacţii 

agresive oprite în timpul 

zilei. Intervenţia părintelui, 

a cadrelor didactice, 

prin reducerea exigenţei în 

performanţă, e binevenită, 

schimbarea regimului de 

somn este imperios necesară 

până când acesta este 

echilibrat şi poate reveni la 

activităţile obişnuite. Oboseala 

creşte probabilitatea 

convulsiilor de noapte, iar 

reducerea utilizării telefonului 

în orele de seară 

creşte efi cacitatea somnului 

adânc”, menţionează 

Lenke Iuhoş. 

Indirect, este cauza 

obezităţii! 

Confortul dat de sedentarism 

aduce cu el, în timp, 

dereglări în greutate. Potrivit 

observaţiilor empirice 

realizate de psihologul 

Lenke Iuhoş la cabinet, 

copiii care se joacă în mod 

regulat pe aplicaţii, au abilităţiile 

motorii mai reduse 

în ceea ce priveşte fineţea 

şi exactitatea, nu dobândesc 

abilităţile de bază pe care le 

pot experimenta prin alte 

jocuri tradiţionale, cum ar 

fi jocul cu plastelina. 

“Mişcarea ajută la conştientizarea 

corpului, vor 

dezvolta o atenţie asupra 

propriului său corp, vor 

avea în vedere să aibă grijă 

şi de ceilalţi. O viaţă mai 

activă pentru copii este, de 

asemenea, şi un factor pozitiv 

în atingerea unor rezultate 

academice optime, 

dar şi a unei vieţi sociale 

benefice integrării lui. Confortul 

telefonului provoacă 

obezitate, mai ales că prin 

sedentarism creşte dorinţa 

de a mânca mai des şi haotic, 

astfel încât organismul 

se obişnuieşte cu acel regim 

de viaţă”, explică specialistul. 

În acelaşi timp, psihologul 

Lenke Iuhoş recomandă 

părinţilor să introducă 

în programul de activităţi 

al copilului, nu doar jocuri 

consumatoare de timp, ci 

mai ales consumatoare de 

energie, precum alergatul, 

fotbalul, plimbările prin 

parc, drumeţiile pe munte 

etc. 

Distruge relaţia părinte-copil! 

Copilul este exact cum 

ne comportăm noi cu el. 

Părintele care utilizează des 

telefonul, e perceput ca un 

părinte ocupat, care nu are 

timp de copil. Copilul va 

face acelaşi lucru: se va refugia, 

se va calma în lumea 

dată de telefon. Îl va folosi 

ca o metodă de respingere, 

când va fi chemat la masă, 

la teme, să se îmbrace şi va 

refuza să le comunice părinţilor 

problemele cu care 

se confruntă. 

“Copilul va găsi mult 

mai repede răspunsuri pe 

internet, va primi mult mai 

repede şi mai uşor aprecieri, 

stimulente emoţionale, 

prin prezenţa iconiţelor 

de pe ecranul telefonului 

mobil decât de la părinte. 

Nu este vorba ca părinţii 

să nu folosească deloc 

telefonul mobil, până la 

urmă tehnologia este parte 

din viaţa noastră, însă 

sfatul meu este să încercaţi 

să reduceţi utilizarea 

lui mai ales atunci când 

nu sunt urgenţe. Este bine 

să răspundeți la un mesaj 

rapid sau să apelați pe cineva 

repede, mai ales dacă 

micuţul este afectat şi are 

nevoie de prezenţa adultului. 

Bucurați-vă de timpul 

pe care îl puteţi petrece cu 

ei, astfel încât să îi ajute să 

devină un adult echilibrat”, 

conchide psihologul Lenke 

Iuhoş. 

Autor: Dr. Tănase 

Tasențe - General Manager 

(Plus Communication)

Pagina copiilor MARTIE 


Cartea cu multe pisici 

de Letiţia Coza 

”Puii Mamei Mița” 

De două ori pe zi-i spălați! 

Să pășiți în ritm vioi 

Și să știți drumu-napoi! 

De miros vă folosiți 

Și de câini să vă feriți! 

Câinii stau pe lângă om, 

Dar nu se pot urca în pom, 

Prin urmare, dragii mei, 

Așa puteți scăpa de ei. 

Când pe ramuri vă urcați, 

Echilibrul să-l păstrați 

Vă ajută chiar codița” 

Le explică Mama Mița. 

Deci – fetițe și băieți – 

Puii Miței sunt isteți. 

Ce fac zilnic prin ogradă 

Fiecare o să vadă 

Dacă – tare sau în gând – 

Va citi tot, rând pe rând, 

Ce în carte-am povestit 

De când pe lume-au venit. 

Titlul pare cam ciudat, 

Dar ei mi l-au inspirat, 

Căci prin tot ce născocesc 

Istețime dovedesc. 

SexIsteții 

Partea asta, ”SexIsteții”, 

E dedicată frumuseții 

Sentimentului matern 

Ce va dăinui etern. 

Episodul I 

Mița, draga mea pisică, 

A devenit de azi mămică. 

Pe fân moale,-nmiresmat, 

În lădiță a puiat 

Patru fete și doi băieți – 

Vasăzică – sextupleți! 

Pe tusșase i-a spălat 

Și apoi i-a alăptat. 

Ei, când ochii au deschis, 

Au crezut că e un vis: 

În colțul întunecat, 

Soarele i-a vizitat 

Și pe toți i-a-nviorat, 

Deci culcușul explorează 

Și să iasă chiar cutează; 

De-abia se țin pe picioare, 

Dar e-așa plăcut la soare! 

Acum stau pe prag toți șase 

Sub razele călduroase. 

Mama Mița îi veghează 

Și, pe rând, îi antrenează. 

Apoi, chemându-i deoparte, 

Le vorbește ca din carte: 

„La lăbuțte-aveți gheruțe 

Și blănițe drept hăinuțe, 

Mustață, urechi, botic 

Să le spălați pic cu pic. 

Nici de dinți să nu uitați, 

Puiul 

mamei 

Scrie, pe linia punctată, cum se numește mama fiecărui pui din imaginile din coloana de jos. 

Mama Ricciolina Mama Nera Mama Blanca Mama Piccolina 

S-au pierdut de mama lor 

Puii ce-i vedeți aici – 

Mărișori ori de tot mici – 

Dă-le-o mână de-ajutor! 

Mama are-un singur nume 

Pe care tu îl vei pune 

Sub imaginea-adecvată 

Ce puiul ei ți-l arată. 

Ca să știi unde să-l pui 

Cântă „Puiul mamei, pui” 

Și așa tu vei afla 

Care este mama sa. 

Scrie-i numele îndată 

Chiar pe linia punctată. 

Puiul mamei 

.............................................. 

Puiul mamei 

.............................................. 

Puiul mamei 

.............................................. 

Puiul mamei 

..............................................

18 MARTIE 


Interviu 

„Cred în eradicarea cauzelor corupției și aceasta nu se poate 

Interviu cu Daniel Onofrei, 

doctor în matematică, profesor 

asociat la Universitatea 

din Houston (SUA), 

Departamentul de Matematică 

Drumul lui Daniel Onofrei 

a pornit din Suceava și l-a 

purtat până în îndepărtatul 

stat Texas din SUA, pe aripile 

matematicii. O pasiune 

născută încă din copilărie 

– modelată, după cum spune 

chiar el, cu ajutorul unor 

oameni minunați, întâlniți pe 

parcursul evoluției sale, care 

i-au îndrumat pașii – l-a condus 

înspre a deveni profesor 

cercetător în matematică. Cu 

o carieră impresionantă la cei 

39 de ani ai săi, Daniel visează 

la o campanie națională în 

România care să redefinească 

statutul social al dascălilor 

în societate și crede cu tărie 

că doar prin educație se pot 

eradica problemele majore 

ale unei țări și se pot schimba 

generațiile. Daniel Onofrei 

este nominalizat pentru premiile 

de excelență acordate 

în cadrul celei de-a doua 

ediții a campaniei Occidentul 

Românesc ”Noi susținem 

excelența!” 


Când ți-ai descoperit pasiunea 

pentru matematică 

și cum ai ajuns să urmezi 

studii aprofundate în domeniu 

și să devii, la rândul 

tău, profesor? 

Daniel Onofrei: Pasiunea 

pentru matematică a 

apărut treptat, începând 

cu clasa a patra. Am avut 

șansa unei învățătoare excelente 

în școala generală, 

doamna Elisabeta Boca, 

care ne motiva mereu să ne 

autodepășim. Apoi, în clasa 

a patra, m-am califi cat la 

etapa județeană a olimpiadei 

de matematică organizată 

în localitatea Bucșoaia, 

în Suceava. Din cauza unei 

greșeli de calcul nu am 

obținut decât o mențiune, 

însă experiența din acea tabără 

olimpică de la Bucșoaia 

mi-a rămas în sufl et. După 

această experiență, am simțit 

nevoia să rezolv probleme 

din Gazeta Matematică, la 

care am fost abonat de către 

părinți și cred că am continuat 

să îmi întrețin pasiunea 

pentru matematică și pentru 

că, în general, noi, oamenii, 

probabil iubim să facem ceea 

ce simțim că ne reușește. 

Au urmat anii de gimnaziu, 

unde nu cred că am 

excelat la nicio disciplină. 

Îmi amintesc că am continuat 

să fiu interesat de 

matematică, însă din cauza 

circumstanțelor nefericite 

din familia mea în acea perioadă 

am fost foarte afectat în 

relația mea cu școala. Astfel, 

la sfârșitul clasei a cincea, 

am ajuns să fi u mutat împreună 

cu alți elevi (4-5 din 

fi ecare clasă) într-o clasă 

creată special pentru cei cu 

probleme la învățătură sau 

derapaje comportamentale. 

Și acum cred că a fost o idee 

îngrozitoare a sistemului de 

atunci și îmi amintesc clar 

că pentru mine a fost un șoc! 

Atmosfera în acea clasă era 

aproape toxică. Orele erau 

mereu întrerupte de către 

colegi, profesorii nu acopereau 

materia cum trebuia și, 

cu toate că am încercat să 

interacționez cu profesorul 

de matematică, am realizat 

că locul meu nu era acolo. 

Astfel, am vorbit cu părinții 

mei și am obținut, în primul 

trimestru al clasei a șaptea, 

transferul către Școala 

Generală nr. 1 din Suceava, 

unde am studiat până la finalul 

gimnaziului. Acolo mi-am 

recâștigat pofta de studiu și 

am avut șansa unei profesoare 

excepționale la matematică, 

doamna Buzilă, care era 

și diriginta noastră. 

Cu toate că nu am fost selectat 

niciodată, în anii de 

gimnaziu, pentru a reprezenta 

școala la etapa județeană 

a olimpiadei, am reușit, 

prin recomandarea doamnei 

Buzilă, să ajung în clasa 

a IX-a A de la Liceul de 

Informatică (acum Colegiul 

Național Spiru Haret), unde 

profesor de matematică era 

domnul Călin Oanea. Domnul 

Oanea mi-a fost și mentor, 

și tată, într-o perioadă 

în care tatăl meu a părăsit 

domiciliul și localitatea. Am 

învățat multe de la domnul 

Oanea, care era un om 

complet, un om luminat din 

toate punctele de vedere și 

cu care puteam vorbi despre 

orice. În general petreceam 

împreună cu el în medie cam 

câte patru ore pe zi – și chiar 

mai mult. În timpul liceului, 

datorită acestui om de lângă 

mine care mi-a fost un 

model de viață și etică profesională, 

a încolțit pentru 

prima dată în sufl etul meu 

dorința de a deveni profesor 

de matematică (însă nu am 

conștientizat atunci nimic 

din ceea ce știu acum că 

reprezintă activitatea unui 

profesor cercetător!). În liceu 

am obținut două premii 

la olimpiada națională de 

matematică și alte premii la 

concursuri interjudețene de 

matematică. 


Cum ai ajuns să studiezi în 

SUA? 

Daniel Onofrei: După 

liceu am fost admis fără 

examen la Facultatea de 

Matematică din Iași, unde 

am terminat cu o teză de 

licență despre studiul problemelor 

de tranziție de fază 

cu aplicații în fenomenul de 

topire a ghețarilor sub îndrumarea 

domnului academician 

Viorel Barbu. Domnul 

Barbu este al doilea om 

important din viața mea cu 

care am avut o relație foarte 

specială și, astfel, la fi nalul 

studiilor, după un semestru 

petrecut la Universitatea 

Ștefan Cel Mare din Suceava 

în calitate de preparator 

la catedra de Inginerie 

Electrică, la recomandarea 

domnului profesor Barbu, 

am decis să accept propunerea 

profesorului Augusto 

Visintin din Trento, Italia, de 

a studia în programul doctoral 

de acolo sub îndrumarea 

dumnealui. În 2001 românii 

nu puteau călători liber în 

Italia și era nevoie de viză, 

așa că am început demersurile 

pentru obținerea acesteia. 

Am avut, cred, cinci încercări 

de a obține viza și, de 

fi ecare dată, după un drum 

foarte obositor peste noapte 

cu acceleratul din Suceava, 

mi se spunea că lipsește ceva 

la dosar... totul culminând 

cu momentul în care, la fel, 

după un drum lung de noapte 

și o coadă imensă la ambasadă, 

mi s-a spus că totul e 

în regulă, dar că pe documentul 

de invitație din partea 

profesorului Visintin era 

trecut Onofrei Toader în loc 

de Onofrei Daniel Toader și, 

cum acesta era numele tatălui 

meu, s-a concluzionat că 

tatăl meu în vârstă de 57 de 

ani – și nu eu! – era invitat 

pentru bursa de doctorat din 

Italia. 

Astfel, am acceptat 

șoaptele universului și am 

decis să renunț la oportunitatea 

de a studia în Italia și 

m-am înscris la doctorat la 

domnul profesor Barbu, continuând, 

în paralel, și activitatea 

de preparator la Suceava. 

Însă, după un congres în 

Statele Unite, domnul Barbu 

a revenit în țară și mi-a spus 

că m-a recomandat pentru 

o bursă doctorală în grupul 

domnului profesor Bogdan 

Vernescu de la Worcester 

Polytechnic Institute (WPI) 

în Massachusetts. Domnul 

Vernescu m-a contactat apoi, 

am avut un interviu cu dumnealui 

și cu alți profesori de 

la WPI și am obținut o bursă 

pentru studii doctorale sub 

îndrumarea domnului profesor 

Vernescu. Am acceptat 

această oportunitate fără să 

știu aproape nimic despre 

sistemul american și fără să 

mă gândesc foarte mult la 

ce implica acest pas în viața 

mea. Am fost motivat în principal 

de posibilitatea de a o 

putea ajuta pe mama mea cu 

banii necesari operației de 

icter mecanic. 

Domnul Vernescu este un 

al treilea om „rotund” din 

parcursul meu academic, 

care mi-a fost mentor și 

model (și explic imediat la 

ce anume mă refer prin sintagma 

„om rotund”). Dumnealui 

m-a ajutat enorm să 

mă acomodez societății total 

diferite din Statele Unite și 

mi-a îndrumat pașii înspre 

obținerea doctoratului. Teza 

mea de doctorat a fost în 

legătură cu metode matematice 

pentru studiul materialelor 

compozite și am 

publicat în timpul doctoratului 

șase lucrări științifi ce 

în jurnale de prestigiu. O 

parte din activitatea doctorală 

mi-am desfășurat-o 

în Paris, în grupul doamnei 

Doina Ciorănescu de 

la Laboratorul Jacques 

Louis Lions din cadrul 

Universității Paris VI. 

Pentru mine, un „om 

rotund” este pasionat de 

viață, veșnic curios despre 

orice și dornic să învețe mereu 

lucruri noi, chiar dacă 

nu au legătură imediată cu 

activitatea lui primară. Un 

om rotund e un om deschis 

cunoașterii în general, un 

om care, pe lângă pasiunile 

formatoare, are o cultură 

generală solidă. Un astfel 

de om poate radia și primi 

lumină din multe direcții, 

fi ind, astfel, mult mai puțin 

predispus la melancolie când 

poate se întâmplă ca lumina 

să nu cadă din direcția sau 

direcțiile de cunoaștere care 

îl pasionează. Un om rotund, 

care, prin definiție, are multiple 

ferestre prin care poate 

radia și primi lumina, este, 

așadar, și mult mai bine 

poziționat în drumul nostru, 

al tuturor, în căutarea 

luminii liniștitoare care te 

mântuiește.



face decât prin educație, încă de pe băncile școlilor primare” 


Care au fost motivele pentru 

care ai rămas în SUA? 

Daniel Onofrei: În urma 

studiilor doctorale am 

obținut mai multe oferte de 

post-doctorat, printre care 

una de la prestigiosul institut 

Max Planck din Leipzig, 

sub îndrumarea marelui 

profesor Stefan Muller pe o 

temă de cercetare legată de 

studiul biomaterialelor. Însă, 

contextul personal de atunci, 

în special faptul că eram căsătorit 

cu iubirea mea din 

liceu, care, după un master 

în statistică la WPI, obținuse 

o poziție de biostatistician în 

Massachusetts și nu își dorea 

să părăsească SUA, m-a făcut 

să refuz oferta de la Max 

Plank și să dau curs unei 

poziții de un an în calitate 

de cercetător asociat în departamentul 

de matematică 

al Rutgers University, sub 

îndrumarea profesorului 

Michael Vogelius, urmată 

de o poziție de post-doctoral 

fellow pentru trei ani în departamentul 

de matematică 

al University of Utah, sub 

îndrumarea profesorului 

Graeme Milton. 


Cum a fost procesul de 

adaptare, de integrare, 

pentru tine? 

Daniel Onofrei: Cea mai 

grea perioadă în privința 

acomodării a fost în timpul 

studiilor doctorale, dar 

atunci am benefi ciat enorm 

de sprijinul și prietenia domnului 

Vernescu ca ajutor în 

acest sens. Un factor important 

în acomodarea mea a 

fost și faptul că după primii 

doi ani am reușit să o ajut 

și pe prietena mea de atunci 

să mi se alăture. Procesul 

de acomodare a continuat și 

după doctorat, însă mult mai 

fi resc. Mai puțin... șocant 


Interacționezi cu comunitate 

românească din regiunea 

unde locuiești sau 

participi la activități organizate 

de aceasta? 

Daniel Onofrei: De șase 

ani locuiesc în Houston. 

Aici, ca de altfel în toate 

statele în care am locuit 

până acum, sunt comunități 

românești active, care își 

desfășoară majoritatea evenimentelor 

în jurul parohiilor 

creștine. Eu am fost 

mereu aproape de biserica 

ortodoxă și, astfel, am participat 

mereu la activitățile 

comunităților de români 

din zonele unde am locuit. 

În Houston sunt implicat în 

principal în viața comunității 

românești din parohia 

Sfântul Andrei (preot paroh 

Marian Manolache). Organizăm 

festivaluri românești 

și sărbătorim împreună 

Paștele, Crăciunul și Ziua 

Națională pe 1 Decembrie. 


Ce îți place în mod deosebit 

la patria ta adoptivă și care 

este statutul tău în acest 

moment acolo – rezidență, 

cetățenie? 

Daniel Onofrei: Din 2015 

sunt și cetățean al Statelor 

Unite. Sunt aspecte pozitive 

și aspecte mai puțin plăcute 

aici în SUA... Într-un top 

trei al elementelor pozitive 

din viața de aici aș enumera: 

I. Organizarea socială pe 

baze meritocratice. Acest 

aspect asigură mobilitatea 

pe scara socială indiferent 

de vârstă, culoare, credință, 

etnicitate sau orientare sexuală 

și creează premisele ca 

fi ecare cetățean participant 

la viața obștei să își atingă 

potențialul maxim. 

II. Respectul pentru lege, 

care asigură premisele unei 

vieți echilibrate după reguli 

(nu neapărat mereu inspirate), 

respectate însă unanim. 

(Nu includ aici marile 

corporații și indivizii super 

bogați care, și aici, ca de altfel 

peste tot în lume, găsesc 

modalități de a interpreta legile 

după propiile interese). 

III. Respectul libertății 

individuale în măsura în 

care nu știrbeste cu nimic 

din libertatea celorlalți 

participanți la viața obștei. 


Cariera ta profesională 

este bogată (prelegeri, articole, 

cărți, cursuri etc.). 

Cum e viața personală în 

afara carierei – familie, 

prieteni, hobby-uri? 

Daniel Onofrei: Cred în 

„omul rotund” (așa cum 

l-am explicat adineauri), 

omul care nu caută neapărat 

să se ultraspecializeze întro 

direcție, uitând, astfel, să 

își întregească (rotunjească) 

profilul spiritual și intelectual. 

Astfel, citesc mult și multe 

dintre modelele mele sunt 

printre autorii pe care i-am 

citit, iubesc artele plastice și 

artele vizuale, iubesc fotbalul 

și joc cu plăcere și tenis 

și nu lipsesc la petrecerile 

românești din comunitate, 

atunci când sunt invitat. În 

ceea ce privește viața de familie, 

am fost căsătorit până 

anul trecut și din relația 

noastră s-a născut băiețelul 

nostru, Alexandru David, 

care va împlini zece ani pe 

25 iulie. Alexandru este în 

clasa a treia, iubește fotbalul 

și matematica, așa că, 

atunci când suntem împreună, 

pe lângă alte activități 

care ne fac plăcere, mereu 

jucăm fotbal și discutăm câteva 

probleme mai deosebite 

de matematică. 

Occidentul Românesc: Îți 

lipsește ceva din România, 

ți-e dor de oameni, lucruri, 

peisaje? 

Daniel Onofrei: Am plecat 

la vârsta de 21 de ani 

din țară. Îmi lipsește mult 

atmosfera spirituală din 

jurul sărbătorilor de Paște 

și Crăciun. Cu toate că nu 

am prea avut ocazia să le 

văd, ca student, din cauza 

prețurilor prea mari pentru 

mine, tânjesc după piesele de 

teatru din țară. Îmi este foarte 

dor de mama mea, pe care 

am pierdut-o în 2011 după o 

luptă cu cancerul. 


Exercițiu de imaginație: 

dacă ai avea puterea de a 

schimba, peste noapte, trei 

lucruri la România, care 

ar fi acestea? Și de ce le-ai 

schimba? 

Daniel Onofrei: Aș promova 

o campanie la nivel 

național pentru o redefi nire 

a statutului social al cadrului 

didactic, care să reflecte 

rolul esențial al profesorilor 

în evoluția sănătoasă a 

unei societăți. Aș introduce 

în programa școlară o nouă 

disciplină, în care să se prezinte 

elemente de identitate 

și mândrie națională din 

toate domeniile de activitate 

reprezentate în România, în 

decursul evoluției țării. Aș 

intensifica numărul orelor de 

educație civică și aș încuraja 

în cadru legal instituțiile de 

învățământ liceal și universitar 

să includă în criteriile 

de admitere și obligativitatea 

activităților de voluntariat 

cu caracter civic. 

Am observat, ca de altfel 

mulți alții, problema sistemică 

a corupției din România. 

Însă eu nu cred în eradicarea 

corupției ca scop primar, 

pentru că ea nu este decât un 

efect. Eu cred în eradicarea 

cauzelor corupției și aceasta 

nu se poate face decât prin 

educație, încă de pe băncile 

școlilor primare. De aceea 

am și propus aceste măsuri 

în care eu cred din sufl et, cu 

mențiunea că sunt conștient 

că „rețeta” sugerată de mine 

nu poate avea efectul dorit 

decât după maturizarea noilor 

generații, deci după 20 

de ani de continuă implementare 

a acestor măsuri. 


La final, un mesaj pentru 

tinerii români pasionați de 

științe exacte, de matematică 

în special, care visează 

la o carieră diferită față de 

ceea ce ar putea să le ofere 

România în acest moment. 

Daniel Onofrei: Cred 

mult, cum spuneam și 

mai devreme, în omul rotund. 

Așadar, încurajez 

tinerii să fie deschiși tuturor 

oportunităților de 

cunoaștere care, astfel, îi 

vor ajuta să își rotunjească, 

completeze caracterul 

și, mai apoi, să radieze 

și să poată primi lumina 

nu doar dintr-o singura 

direcție, cum e exemplul 

ultraspecialiștilor, ci din 

multiple direcții. E o mare 

șansă și un lux să ajungi să 

fi i pasionat de ceea ce faci 

și să fi i și plătit pentru asta. 

Însă chiar dacă asta nu se 

întâmplă de fi ecare dată, un 

om rotund își găsește sursa 

de lumină din direcțiile alternative 

de evoluție intelectuală 

și spirituală pe care și 

le-a defi nit. În concluzie, încurajez 

tinerii să facă ceea 

ce îi pasionează, să citească 

mult, pentru că prin lectură 

ajungem să ne cunoaștem 

mai bine și, totodată, ni 

se oferă acces către multe 

modele de viață. Și, nu în 

ultimul rând, să își rezerve 

mereu răgazul de a se opri 

din când în când și de a asculta 

cu atenție șoaptele universului, 

pentru că eu cred 

din suflet că, precum un gps, 

universul ne șoptește mereu 

direcția optimală către lumină... 

depinde doar de noi 

și liberul nostru arbitru să 

o urmăm! 


Fotografii: arhiva personală 

Daniel Onofrei

20 MARTIE 


Nostradamus a fost unul 

dintre cei mai faimoși astrologi 

ai tuturor timpurilor. El 

s-a născut în Franța în 1503, 

într-o familie bogată de evrei. 

Situația materială i-a permis 

acestuia să studieze deopotrivă 

matematica și medicina, dar și 

astrologia și științele oculte. 

Un individ scund și vioi, 

cu barbă lungă, Nostradamus 

a fost considerat o ciudățenie 

la Curtea Regelui Henric 

al II-lea al Franței. Pasionat 

de astrologie și de științele 

oculte, Nostradamus a fost 

invitat la Paris în anul 1556 

mai mult din amuzament, 

însă profețiile sale despre 

rege îi aduc mai târziu faima 

internațională. 

Una dintre acestea părea 

adevărată, dar în același timp 

ridicolă, sugerând că un bărbat 

orb va deveni rege. Astfel, în 

iulie 1559, pe când regele participa 

la un turnir, lancea prietenului 

său a străpuns accidental 

coiful regal de aur și a pătruns 

în ochi. Însă, o așchie din arma 

ruptă a prietenului său i-a provocat 

în final moartea regelui. 

Între timp, făptașul, contele de 

Montgomery a rămas, după 

moartea regelui, singurul suveran 

al Franței cu un singur 

ochi. Astfel, Nostradamus și-a 

asigurat un renume important 

în regat. 

Din anii 1550 a început 

să publice cele peste 900 de 

catrene cu previziuni pentru 

fiecare an, până în 3797. Iar între 

timp și-a câștigat faima de 

oracol antic sau prevestitor al 

tuturor timpurilor. El s-a făcut 

Curiozităţi 

Ce nu știai despre Nostradamus și care 

sunt prezicerile sale pentru anul 2018 

cunoscut mai ales datorită almanahului 

de catrene, intitulat 

Les Profeties, publicat în 1555. 

În toate cele aproximativ 

900 de catrene, Nostradamus 

vorbește despre războaie, dezastre, 

cutremure și evenimente 

politice cu rolul de a schimba 

sensul omenirii, iar 70% dintre 

acestea s-au adeverit. 

Pentru 2018, profețiile lui 

Nostradamus, conțin numeroase 

evenimente teribile care ne 

vor schimba complet viața și 

planeta. Dintre profețiile renumitului 

astrolog pentru 2018, 

cele mai importante sunt: 

• Încălzirea Globală, care 

va stârni multe conflicte armate, 

este și ea menționată în previziunile 

pentru acest an; 

• China va face o mutare 

strategică prin care va deveni 

lider mondial; 

• O țară sau stat (deslușită 

că fiind Statele Unite) va intra 

într-o eră a incompetenței guvernamentale; 

• Vestul Statelor Unite se 

va confrunta cu un cutremur 

devastator; 

• America Latină va avea 

parte de schimbări importante 

la toate capitolele; 

• Italia va atrage toată Europa 

într-o importantă criză 

economică. 

A consemnat Ilinca Fodor 

Documentare: www.express. 

co.uk, http://www.mix965.ca, 

www.disclose.tv 

Curiozităţi din psihologie Curiozități despre România 

Știai că relaţiile interumane sunt mai benefice pentru 

sănătate decât sportul? Ştiai că oamenii care fac 

voluntariat sunt mai mulţumiţi de viaţa lor? Sau că 

dependenţa de Internet a fost declarată boală mintală 

Iată mai jos o listă cu nu 

mai puţin de 25 de curioziţăţi 

din psihologie, realizată de 

dailyvibes.org. 

• Oamenii sunt mai fericiţi 

atunci când sunt ocupaţi. 

Acest lucru îi ajută să rămână 

optimişti. 

• Fericirea, supărarea, tristeţea, 

frica, repulsia şi uimirea 

sunt singurele şase emoţii care 

se pot exprima universal, peste 

tot în lume. 

• Consumul de ciocolată eliberează 

în organism aceleaşi 

substanţe chimice care se secretă 

atunci când suntem îndrăgostiţi. 

• Oamenii sunt mai sinceri 

atunci când sunt obosiţi. 

• O îmbrăţişare scurtă, de numai 

25 de secunde, eliberează 

în corp substanţe chimice care 

sporesc încrederea în persoana 

pe care o iei în braţe. 

• Studiile arată că pierderea 

telefonului mobil generează o 

panică similară cu cea provocată 

de o experienţă care pune 

viaţa în pericol. 

• Atunci când gândesc în altă 

limbă, oamenii au tendinţa să 

fie mai logici. 

• Nicio persoană oarbă nu a 

fost diagnosticată vreodata cu 

schizofrenie. 

• Elevii de liceu din ziua de azi 

suferă de acelaşi nivel de anxietate 

ca pacienţii medicilor 

psihiatri din anii ‘50. 

• Creierul înregistrează respingerea 

drept durere. 

• Cam 30% din timp, gândurile 

ne zboară aiurea. 

• Cele mai clare amintiri pe 

care le avem sunt probabil greşite. 

• Chiar şi iluzia progresului îi 

motivează pe oameni. 

• Dependenţa de Internet a fost 

declarată boală mintală. 

• Nu există cu adevărat multitasking. 

• Inconştientul nostru este cel 

care ştie şi decide primul. 

• Oamenii pot lega relaţii apropiate, 

autentice cu aproximativ 

150 de persoane. 

• Când ne amintim un eveniment 

din trecut, ne amintim de 

fapt ultima oară când ne-am 

amintit de el. Nu ne amintim 

evenimentul în sine, ci amintirea 

lui. 

• Cantităţi mai mici de informaţii 

sunt mai uşor de reţinut. 

• Amintirile se distorsionează 

în timp, fiecare om ajungând 

să aibă cel puţin o amintire 

falsă. 

• Oamenii cu un scăzut respect 

de sine sunt în general violenţi. 

• 80% din conversaţiile oamenilor 

sunt despre nemulţumiri. 

• Oamenii care fac voluntariat 

sunt mai mulţumiţi de viaţa 

lor. 

• Creierul uman este mai creativ 

atunci când e obosit. 

• Relaţiile interumane sunt mai 

benefice pentru sănătate decât 

sportul. 

Știai că biserica de lemn a Mănăstirii 

Săpânţa-Peri este cea mai înaltă 

biserică de lemn din lume?! 

Vă prezentăm zece dintre 

curiozităţile despre ţara noastră. 

Ştiaţi că? 

• Numele staţiunii Costineşti 

vine de la politicianul Emil 

Costinescu, fost ministru de 

Finanţe, la sfârşitul secolului 

XIX şi unul dintre fondatorii 

Băncii Naţionale a României. 

Costinescu a fost de trei 

ori ministru de Finanţe şi, o 

vreme, primar al Bucureştiului. 

Cu ajutorul coloniştilor 

germani, în 1896 Emil Costinescu 

a înfiinţat staţiunea care 

îi poartă numele şi astăzi, Costineşti. 

• Timişoara a fost primul oraş 

european iluminat stradal cu 

energie electrică în anul 1884, 

iar Bucureşti a fost primul oraş 

din lume iluminat cu petrol, în 

anul 1858. 

• Sfinxul din Munţii Bucegi 

are aceeaşi înălţime ca Sfinxul 

din Egipt. Acesta este şi motivul 

pentru care unii cercetători 

cred ca ar fi fost realizat de 

către oameni și nu de forţele 

naturii şi că, de fapt, reprezintă 

o zeitate. 

• Cele mai vechi fosile de 

homo sapiens din Europa au 

fost descoperite în sud-vestul 

României, în Peştera cu Oase. 

Fosilele, care au fost denumite 

de cercetători “Oase 1”, “Oase 

2” şi “Oase 3”, au fost datate la 

o vechime de 35.000 - 40.500 

ani. 

• Cea mai înaltă sculptură din 

Europa este chipul lui Decebal 

sculptat într-o stâncă de la Cazanele 

Dunării. Basorelieful 

are 55 m înălţime şi o lăţime 

de 25 m. Lungimea ochilor: 

4,3 metri; lungimea nasului: 7 

metri; lăţimea nasului: 4 metri. 

• Bancnota românească de 10 

bani pusă în circulaţie în 1917 

este cea mai mică bancnotă 

din lume. Dimensiunile acesteia 

erau de doar de 2,75 x 

3.80 cm. 

• Canalul Dunăre-Marea Neagră 

este pe locul trei în lume în 

topul celor mai lungi căi de navigaţie 

create de om, după Canalul 

Suez şi Canalul Panama. 

Pentru construcţia sa au fost 

excavaţi 294 milioane m3 la 

canalul principal şi alte 87 milioane 

m3 la ramura nordică, 

Poarta Albă-Midia Năvodari 

• Biserica de lemn a Mănăstirii 

Săpânţa-Peri este cea mai înaltă 

biserică de lemn din lume. 

Construcţia are o înălţime 

totală de 78 metri, se află pe 

malul Tisei şi a fost realizată 

între anii 1998 şi 2003. Turla 

mănăstirii este vizibilă de la o 

distanţă de cinci kilometri peste 

Tisa şi poate fi observată din 

Transcarpatia, regiunea Maramureşului 

istoric din Ucraina. 

• În localitatea Lucăceşti din 

judeţul Bacău a fost construită 

prima sonda petrolieră comercială 

din lume. 

• Timişoara a fost primul oraş 

european care a introdus tramvaiele 

trase de cai, în anul 

1869.

Reţetele Annei MARTIE 


Rețete de 

primăvară 

După iarnă, trufandalele 

trebuie să între în meniul de 

zi cu zi. Ce poate fi mai bun 

şi mai sănătos decât mâncărurile 

proaspete, preparate 

chiar înainte de masa de 

prânz (pentru că toate sunt 

gata în 30-45 de minute) sau 

de cină, cu verdeţuri, legume 

proaspete, suc de lămâie 

şi sosuri aromate. Mâncăru- 

Friptură 

de 

rile de primăvară sunt pline 

de vitamine şi minerale, atât 

de necesare organismului 

privat de acestea, pe tot parcursul 

iernii. Încearcă două 

reţete, dedicate special perioadei 

de primăvară. Scopul 

este acelaşi - refacerea rezervelor 

de vitamine şi minerale, 

epuizat în perioada 

rece. 

primăvară 

Supă cremă 

de conopidă 

și brocoli 

Ingrediente: 

• 450 de grame de brocoli 

• 450 de grame de conopidă 

• 1 cartof de mărime medie 

• 1 ceapă de mărime medie 

• 20 de grame de unt 

• 1 căţel de usturoi 

• 2 tije de ţelină apio 

• 100 de grame de smântână 

lichidă 

• 1 lingură de făină 

• ulei pentru prăjit 

• sare şi piper 

Mod de preparare: 

Am oprit separat câte 100 

de grame de conopidă și 100 

de grame de brocoli, pentru 

garnitura de legume tempura. 

Ceapa se toacă mărunt, la 

fel şi ţelina apio, căţelul de 

usturoi se zdrobeşte. Într-o 

oală cu volumul de minimum 

2 litri se topeşte untul pe foc 

mediu spre mic. Se adaugă 

legumele, o priză de sare şi 

se călesc 2-3 minute, până 

când încep să se înmoaie. 

Imediat ce legumele s-au 

înmuiat, se adaugă cartoful 

curăţat, bine spălat şi tăiat 

cubuleţe. Se adaugă 500 de 

ml. de apă fierbinte şi se fierte 

cartoful timp de 5-6 minute, 

apoi se adaugă conopida 

şi brocoli și se acoperă totul 

cu apă fierbinte. Se fierb legumele 

la foc mediu timp de 

8 minute. De îndată ce atât 

conopida şi brocoli, cât şi 

cartoful sunt bine fierte, se 

pasează supa cu blenderul 

de mână. Dacă doriţi o tex- 

tură foarte fină, treceţi supa 

printr-o sită deasă. Se adaugă 

smântână, sare şi piper după 

gust şi… e gata! 

Pentru garnitura de legume 

tempura, fierbeţi legumele 

păstrate deoparte în 

apă clocotită cu sare, timp 

de 3 minute, apoi scurgeţi 

apa printr-o strecurătoare. 

Într-un castronel, amestecaţi 

făina cu o priză de sare apoi, 

amestecând continuu, adăugaţi 

apă foarte rece, atâta cât 

e nevoie pentru a se forma un 

aluat de consistenţa celui de 

clătite. Încingeţi într-o tigaie 

ulei pentru prăjit, daţi bucheţelele 

de brocoli şi conopidă 

prin aluat, apoi prăjiţi-le 2-3 

minute în uleiul încins, până 

devin uşor aurii. 

Scoateţi din tigaie legumele 

cu înveliş crocant cu o 

spumieră, scurgându-le bine, 

apoi lăsaţi-le să se dreneze de 

ulei pe un strat de hârtie absorbantă 

de bucătărie. 

Se împarte supa cremă de 

brocoli şi conopidă în boluri 

sau farfurii adânci şi se 

adaugă deasupra bucheţelele 

crocante chiar în momentul 

servirii, ca să nu se înmoaie. 

Poftă bună! 

Tiramisu de căpșuni 

Această friptură este un mod 

de a combina o tradițională friptură 

de porc cu legume proaspete 

de primăvară. Nu este o rețetă 

dificilă, dar este de efect și vă 

garantez că se potrivește perfect 

și la o masă elegantă. 

Ingrediente: 

• 800 g cartofi noi mici 

• 2 cepe verzi 

• 3-4 ridichi 

• 2-3 morcovi 

• 250 ml supă de pui 

• 2 linguri oțet 

• 5 linguri ulei de măsline 

• spată de porc 

• sare, piper 

Mod de preparare: 

Fierbeți cartofii în coajă, 

îi lăsați să se răcească. 

Separat, amestecați supa 

de pui cu oțet, ulei și ceapa 

verde tocată și turnați 

amestecul peste cartofi. 

Adăugați și ridichile tăiate 

felii subțiri și amestecați 

cu grijă pentru a nu zdrobi 

cartofii. Carnea de porc o 

spălați și o porționați după 

cum doriți. O condimentați 

după gust și o prăjiți. Se 

servește lângă salata de 

cartofi. 

*** 

Ingrediente: 

• 250 g. pişcoturi de șampanie 

• 500 g. cremă Philadelphia 

• 4 ouă întregi 

• 1 praf de sare 

• 1 linguriţă extract de vanilie 

• 3 lămâi 

• 70 g. unt cu 80% grăsime 

• 350 g. zahăr 

• 50 ml. lichior de lămâie 

• 250 g. căpşuni 

• frunzuliţe de mentă proaspătă 

pentru decor 

Se curăţă cu un peeler 

coaja galbenă de pe două 

lămâi (bine spălate şi şterse, 

în prealabil) apoi lămâile se 

storc. Două ouă se separă, 

albuşurile păstrându-se deoparte. 

Gălbenuşurile, cele 

2 ouă întregi rămase, 150 

g. zahăr şi zeama stoarsă a 

celor două lămâi se pun întro 

crăticioară şi se bat cu telul 

în formă de pară până se 

omogenizează. Se transferă 

crăticioara pe foc, se adaugă 

coaja galbenă a lămâilor 

şi untul tăiat în bucăţele. Se 

fierbe totul împreună amestecând 

continuu, pentru a 

pregăti un lemon curd. Nu 

va dura mult, aşa că nu renunţaţi 

să amestecaţi continuu, 

pentru că altfel ouăle 

s-ar putea transforma în omletă. 

Imediat ce se îngroaşă, 

compoziţia se trage de pe 

foc şi se trece prin sită, cât 

încă este caldă. Se lasă deoparte 

să se răcească. 

Pasul următor este prepa- 

rarea unei bezele intaliene. 

Într-o crăticioara se pun 60 

g. zahăr şi 50 ml. de apă. Se 

pune crăticioara pe foc. Separat, 

albuşurile se bat spumă 

tare cu praful de sare şi 

se adaugă 40 g. zahăr, treptat. 

În momentul în care bezeaua 

ajunge în stadiul de a 

forma creste la suprafaţă, siropul 

de zahăr trebuie să fie 

încălzit la 117 grade Celsius, 

sau, dacă nu aveţi termometru 

cu citire instantanee, să 

fie legat ca pentru dulceaţă, 

fără a se carameliza, însă. 

Se toarnă siropul în fir subţire 

peste bezea, în timp ce 

se bate la viteză medie, iar 

după ce siropul s-a încorporat, 

se măreşte viteza şi se 

bate în continuare până când 

bezeaua se răceşte complet 

(până la temperatura camerei). 

Se pune pe foc o crăticioară 

cu zeama şi coaja galbenă 

de la cea de-a 3-a lămâie, 

100 g. zahăr şi 100 de 

ml. de apă. Se fierbe doar cât 

să se dizolve zahărul, apoi 

se trage de pe foc şi se strecoară. 

După ce s-a răcit, se 

adaugă lichiorul de lămâie. 

Într-un castron separat, 

crema Philadelfia se bate cu 

mixerul doar cât să devină 

cremoasă, apoi se adaugă 

crema lemon curd deja răcită, 

câte 2 linguri o dată, mixând 

de fiecare dată. După 

ce toată crema de lămâie s-a 

încorporat, se adaugă 3 linguri 

cu vârf de bezea italiană 

peste crema Philadelfia şi se 

amestecă energic. Se adaugă 

restul de bezea şi se încorporează 

delicat, cu o spatulă 

flexibilă, ridicând compoziţia 

de pe fundul vasului spre 

suprafaţă, aşa încât să rămână 

cât mai spumoasă. 

Pentru asamblarea desertului, 

am folosit o formă de 

chec de 31×11 cm. Am aşezat 

un strat de hârtie de copt 

doar la fundul tăvii, apoi am 

aranjat un strat de pişcoturi 

înmuiate în siropul de lămâie 

pregătit la punctul 3. 

Atenţie, pişcoturile trebuie 

înmuiate, dar nu îmbibate 

total în sirop, ele o să îşi mai 

tragă umiditate şi din cremă. 

Deasupra am adăugat un 

strat de cremă şi unul de felii 

de căpşuni. Deasupra căpşunilor 

am mai întins un strat 

de cremă, mai subţire, ca să 

mă asigur că stratul următor 

de pişcoturi va adera bine. 

Am continuat cu un strat 

intermediar de pişcoturi însiropate, 

iar cremă, iar căpşuni, 

un strat subţire de cremă, 

cât să acopere căpşunile 

şi un ultim strat de pişcoturi 

însiropate. Am înfoliat cu 

atenţie forma şi am dat-o la 

frigider, unde e nevoie să 

stea măcar 3 ore, ideal peste 

noapte. 

După ce s-a odihnit bine 

la frigider, tiramisu se poate 

răsturna pe un platou. Pentru 

aceasta, se pot încălzi rapid 

pereţii formei cu o torţa de 

bucătărie sau se poate scufunda 

scurt forma în apă 

fierbinte, apoi se şterge cu 

un prosop, se poziţionează 

platoul deasupra şi se răstoarnă 

cu o mişcare scurtă. 

Se decorează suprafaţa cu 

crema păstrată, cu cele 50 

g. de căpşuni rămase, tăiate 

felii şi frunzuliţe proaspete 

de mentă.

22 MARTIE 


Terapia verde 

Corina Simionescu Hudgens 

Medic terapeut – Norwich/ Anglia 

Indiferent de anotimpul în 

care ne aflăm, este important 

să vă îngrijiţi călcâiele de-a 

lungul întregului an. Acestea 

au tendinţa de a se usca şi de 

a crăpa foarte tare în perioada 

rece. Iată câteva leacuri simple 

care vă pot fi de mare ajutor 

pentru a avea călcâie frumoase. 

Piatra ponce este de ajutor 

Pentru a avea călcâie hidratate, 

după o baie caldă şi o curăţare 

adecvată a călcâielor cu 

ajutorul pietrei ponce, aplicaţi 

orice ulei vegetal hidrogenat 

(margarină, sosurile îmbuteliate 

pentru salate, uleiuri de 

gătit, ulei vegetal de măsline, 

de migdale dulci sau de germeni 

de grâu, presat la rece) 

şi masaţi călcâiele. Acoperiţi 

picioarele cu şosete groase şi 

lăsaţi să acţioneze până dimineaţa. 

Ulei de parafină cu vitamina 

A 

Amestecaţi 100 g ulei de 

parafină cu o fiolă de vitamina 

A, apoi aplicaţi pe călcâie. Se 

pun deasupra şosete de bumbac 

şi se lasă peste noapte. 

Exfoliere cu zahăr şi sare de 

mare 

Un alt remediu naturist 

este să vă înmuiaţi călcâiele în 

puţină apă călduţă în care aţi 

adăugat puţin ulei de măsline. 

După cinci minute, exfoliaţi-le 

uşor cu un scrub natural. Vă 

puteţi face chiar acasă unul, 

amestecând sare de mare sau 

zahăr, tărâţe, mălai, orz şi 

orez, zdrobite, cu ulei de măsline 

şi puţină miere. 

Revigorare cu scrub de portocale 

Acest scrub are efecte revigorante 

şi aveţi nevoie de două 

portocale, o cană cu ulei vegetal 

şi o cană cu sare de mare. 

Se amestecă uleiul cu sarea de 

mare şi se taie portocalele felii 

rotunde. Scufundaţi felia de 

portocală în amestecul de ulei 

şi sare de mare şi masaţi cu 

putere călcâiele zece minute. 

Îndepărtaţi apoi cu apă călduţă. 

Astfel, veţi beneficia de o 

curăţare profundă, revigorare 

şi catifelare a călcâielor. 

Băi cu zeamă de lămâie 

Un alt truc este să luaţi o 

banană coaptă, să o pasaţi şi 

să o aplicaţi cel puţin zece 

minute pe pielea îngroşată. 

Substanţele nutritive pe care 

le conţine banana ajută la exfolierea 

şi la înmuierea pielii. 

Lăsaţi să acţioneze timp de 

zece minute. Apoi îndepărtaţi 

cu apă călduţă. Un tratament 

eficient este să ţineţi picioarele 

în zeamă de lămâie timp de 

20 minute. Urmaţi acest tratament 

săptămânal. 

Curăţare cu apă caldă şi oţet 

Un regim zilnic de curăţare 

şi hidratare este cel mai bun 

tratament pentru a preveni uscarea 

şi crăparea călcâielor. La 

sfârşitul zilei, ţineţi picioarele 

în apă caldă cu săpun şi o cană 

cu oţet timp de 15 minute. 

Clătiţi cu apă şi tamponaţi-le 

cu un prosop până se usucă. 

Hidratarea 

picioarelor 

Apoi amestecaţi o linguriţă 

cu vaselină cu zeama unei 

lămâi şi masaţi călcâiele cu 

această compoziţie până este 

absorbită. Puteţi efectua acest 

tratament zilnic. Pentru călcâie 

catifelate, aplicaţi regulat o 

mixtură din glicerină şi apă de 

trandafiri. 

Piure din avocado, extrem 

de eficient 

Uleiul de avocado este şi 

el extrem de eficient, mai ales 

pentru proprietăţile sale calmante 

şi revigorante. Dacă nu 

găsiţi ulei de avocado, puteţi 

face un piure din pulpa unui 

fruct proaspăt, piure pe care 

să îl aplicaţi pe călcâie şi să îl 

lăsaţi să acţioneze timp de 20 

de minute. Îndepărtaţi apoi cu 

apă călduţă. 

Aplicaţii cu lapte şi miere 

O dată pe săptămână vă 

puteţi răsfăţa călcâiele cu un 

tratament natural foarte eficient 

- baia în lapte. După 10-15 

minute de stat cu picioarele în 

lapte, aplicaţi pe călcâie puţină 

miere şi lăsaţi-o să acţioneze o 

jumătate de oră. 

Atenţie şi la alimentaţie! 

Uscarea şi crăparea călcâielor 

pot fi cauzate adesea şi 

de o deficienţă de vitamine, 

minerale, zinc şi acizi graşi 

Omega 3. Este foarte important 

să măriţi consumul de 

calciu, fier, zinc şi acizi graşi 

Omega 3. Iată alimentele care 

vă pot ajuta în tratarea acestei 

probleme. Vitamine (în special 

vitamina E) luaţi din uleiuri 

vegetale, legume verzi, cereale, 

germeni de grâu, produse 

din cereale integrale şi alune 

sau nuci. Calciu găsiţi în lapte, 

brânză, iaurt, lapte de soia, 

apă minerală, îngheţată, peşte 

slab, sucuri, cereale, broccoli. 

Fier este în carnea de pasăre 

şi peşte, cereale, ouă, legume 

şi fasole boabe. Zinc găsiţi în 

stridii, pasăre, crab, fasole, 

iaurt, orez brun şi spaghete. 

Acizi graşi Omega 3 se află în 

peşte de apă rece, seminţe de 

in şi ulei din seminţe de in. 

• Iarna, în cizme, purtaţi 

doar şosete din bumbac, pe 

care trebuie să le schimbaţi în 

fiecare zi. 

• Pentru a intensifica şi a 

îmbunătăţi circulaţia venoasă, 

alternaţi apa caldă cu cea 

rece asupra picioarelor. 

Accelerarea 

metabolismului 

Dacă îţi doreşti să te pregăteşti 

pentru anotimpul cald, 

atunci va trebui să adopţi o disciplină 

care să te facă să renunţi 

la obiceiuri nesănătoase. 

De obicei, aceste programe 

nutriţionale vin la pachet cu 

restricţii aproape inumane, însă 

pentru a vă ajuta în lupta cu kilogramele 

în plus terapia verde 

vă recomandă o soluţie care să 

vă accelereze metabolismul şi 

să scăpaţi mai repede de greu- 

tatea în exces. 

În primul rând, nu trebuie să 

uitaţi că hidratarea cu apă plată 

este foarte importantă pentru 

funcţionarea organelor într-o 

manieră corespunzătoare şi eficientă. 

În același timp şi mişcarea 

constituie o alegere excelentă 

pentru a vă pune muşchii la 

muncă şi pentru a scăpa de grăsime. 

Nu vorbim despre exerciţii 

suprasolicitante, ci despre 

plimbări cu bicicleta prin parc 

sau o alergare uşoară care să vă 

pună sângele în mişcare. 

Pentru a vă mari rata de 

funcţionare a metabolismului, 

veţi avea nevoie de o scurtă 

plimbare prin piaţă pentru a vă 

achiziţiona ingredientele despre 

care vom vorbi mai jos. 

Pentru început acordaţi-vă 

un sfârșit de săptămână în care 

să vă relaxaţi şi să ignoraţi orice 

ţine de muncă şi de responsabilităţi. 

Este vorba doar de dumneavoastră 

şi de relaxare. Luaţi o 

lingură de sirop de arţar, 2 linguri 

de suc de lămâie, 1 linguriţă 

de ardei iute şi 1 linguriţă 

de ghimbir. Amestecaţi ingredientele 

cu cel mult 300 de ml de 

apă şi consumaţi băutura seara, 

înainte de a merge la culcare. 

Această băutură vă va ajuta să 

slăbiţi mai repede şi mai uşor, 

însă va trebui să fiţi atentă şi cu 

ce consumaţi între timp. 

Stimulaţi-vă eficient metabolismul 

cu realizarea unei băuturi 

care trebuie să conţină 6 

linguri de suc de lămâie, 4 căţei 

de usturoi, 2 roşii și maximum 

0,5 l de apă. Amestecaţi totul în 

blender şi consumaţi rezultatul 

în fiecare dimineaţă înainte de 

micul dejun, iar pe parcursul zilelor 

de odihnă mai consumaţi 

ceai verde fără zahăr, în loc de 

apă. 

O plantă curativă, începând 

de la rădăcină şi terminând cu 

florile, urzica a fost folosită în 

scopuri terapeutice încă din 

Antichitate. Datorită conţinutului 

bogat în vitamine, aminoacizi, 

săruri şi alte substanţe 

benefice organismului, urzicile 

sunt recomandate în tratarea 

multor afecţiuni. 

Infuzia este diuretică 

Fiind un diuretic foarte eficient, 

urzica ajută corpul să 

elimine acidul uric şi bacteriile 

care cauzează infecţii ale tractului 

urinar şi pietrele la rinichi. 

În cazul bolilor renale sunt recomandate 

frunzele de urzică 

preparate în diverse amestecuri. 

Se prepară o infuzie din o 

parte frunze de urzică, o parte 

coada-şoricelului şi două părţi 

frunze de troscot. O lingură cu 

această mixtură se pune în 300 

ml apă fierbinte, se fierbe timp 

de cinci minute, iar apoi se lasă 

la infuzat patru ore într-un loc 

călduros. Se bea câte o jumătate 

de pahar de trei ori pe zi, cu 

15 minute înainte de masă. 

Decoctul, util în tratamentul 

de lungă durată 

Un alt amestec care dă rezultate 

uimitoare este următorul: 

frunze de urzică, frunze de 

sunătoare, frunze de pătlagină 

şi măceşe (în părţi egale). Trei 

linguri cu acest amestec se pun 

Urzica 

în 750 ml apă rece. După ce 

dă în clocot, se mai fierbe încă 

cinci minute, iar apoi se lasă la 

infuzat 15-20 de minute şi se 

strecoară. 

Decoctul se bea pe parcursul 

zilei în trei, patru doze, 

cu 20 de minute înainte de 

masă, pentru tratarea afecţiunilor 

renale, dar şi ale căilor 

urinare. Tratamentul trebuie 

urmat cel puţin şase luni, cu 

pauză de zece zile la fiecare 

opt săptămâni.

Mica publicitate MARTIE 


Important pentru cititori! 

• Vă rugăm să verificaţi textul 

anunţului şi numărul de telefon 

înainte de a fi trimis spre publicare 

redacţiei noastre! 

• Publicaţia Occidentul Românesc 

nu îşi asumă răspunderea pentru 

numerele de telefon greşite 

sau conţinutul anunţurilor de la 

mica publicitate! 

MUNCĂ - OFERTE 

Căutăm menajeră (gătit, călcat 

rufe, curățenie), cu rezidență 

în zona Barcelona, pentru a lucra 

într-o casă din Cabrera de Mar. 

Mai multe informații la telefon: 

629 658 352. 

Avem nevoie de o externă 

cu experiență, pentru a avea grijă 

de copii într-o casă din cen- 

trul orașului Málaga. Telefon/ 

WhatsApp: 672 147 003. 

Caut persoană pentru îngrijirea 

copiilor, și pentru gătit, călcat 

rufe, curățenie, posesoare de carnet 

conducere și mașină proprie, 

care să lucreze în Ibiza (Baleares). 

Telefon: 636 473 319. 

Căutăm internă cu experiență 

pentru a îngriji o persoană în vârstă 

în Tarragona. Telefon: 630 211 

281, 977 233 522. 

MUNCĂ - CERERI 

Caut de muncă ca și internă în 

Comunitatea Valenciană. Am peste 

12 ani de experiență în domeniu 

și cursuri de specialitate. Telefon: 

642 957 123. 

Persoană serioasă, 45 de ani, 

specialist în vânzări, experiență 

în condus autovehicule cu carnet 

Laborator de cofetărie din comunitatea Madrid caută cofetar 

specialist, cu experiență în tehnica modernă de decorare a torturilor 

personalizate pentru ocazii speciale (torturi aniversări, 

torturi pentru copii, torturi basme & animații, torturi nunți și 

botezuri). Cei interesați pot suna la telefon: 642 963 280. 

B, aptitudini manageriale, idei 

novatoare caut de muncă oriunde 

în Spania sau în Europa. Cristi, 

telefon 606 750 991. 

Doamnă, din comunitatea 

Madrid, caut de muncă ca și ajutor 

de bucătar, pentru un restaurant 

cu bucătărie românească. Am 

multă experienţă în domeniu. Telefon: 

642 124 140. 

Caut de muncă ca şofer categoria 

B: distribuitor, taxi, transport 

persoane etc. Oriunde în 

Europa. Multă experienţă. Mobil: 

606 750 991. 

Doamnă seriosă 46 de ani cu 

expierență în serviciul domestic, 

caut loc de muncă ca şi externă în 

comunitatea Madrid. Disponibilitate 

imediată. Telefon: 642 087 102. 

Caut de muncă ca și i nternă 

în Comunitatea Madrid. Am 

experiență și bune recomandări. 

Telefon: 632 547 527. 

Doamnă 43 de ani, curată, 

gospodină, caut de muncă în 

Comunitatea Madrid, ca externă, 

în curățenie, îngrijit copii sau 

persoane în vârstă, sau în domeniul 

confecțiilor. Am experiență 

și referințe foarte bune. Telefon: 

625 736 494. 

Doamnă serioasă, cu experiență 

în domeniul curățeniei, caut 

de muncă ca și externă, cu ora, în 

Coslada sau zone apropiate. Telefon: 

642 859 842. 

Tânăr, 24 de ani, caut de muncă 

în comunitatea Madrid, ca 

șofer sau peón în construcții. Sunt 

serios și disponibil. Telefon: 642 

364 613. 

ÎNCHIRIERI 

Închiriem casă de vacanță (pe 

perioade scurte de timp: zile/săptămâni) 

la 4 km de stațiunea Calpe 

(Costa Blanca), provincia Alicante 

din Spania. Casa deține 2 dormitoare, 

2 băi, sufragerie (salon), bucătărie 

americană, piscină, grădină 

cu grătar, și un studiou care este 

bine compartimentat, spațios (față 

în față cu piscina), toate cu intrări 

separate. Informații suplimentare 

se pot obține la telefon/WhatsApp: 

637 983 430. 

Familie de români din Alcalá 

de Henares oferă spre închiriere 

2 camere. Una dintre camere, 

pentru o doamnă/domnișoară. 

Căldura este de la comunidad. 

Mai multe informații la telefon: 

643 320 648. 

Caut să închiriez cameră cu 

baie individuală, (cameră de matrimoniu) 

și cel mult încă două 

persoane în apartament/casă, în 

zona Madrid. Ofer 300 euro/lună, 

cu toate utilitățile incluse și internet. 

Contact: florentinapopa97@ 

yahoo.com 

VÂNZĂRI 

Vând casă în Topolovățu Mare, 

județul Timiș (Banat), cu 2.300 

mp teren, aproape de șoseaua 

națională și de gară, la 20 de km 

de Timișoara. Casa este compusă 

din 3 camere și baie, cu posibilitate 

de extindere pentru încă 2 

camere. Preț informativ: 60.000€. 

Pentru detalii suplimentare, sunați 

la telefon: 0034/ 637 983 430. 

Vând casă la țară, în județul 

Buzău. Renovată, stil vechi, rustic, 

baie, fântână în curte, hidrofor, 

fosă septică, 2.500 mp curte, drum 

de 6 km neasfaltat. Zonă de deal/ 

munte superbă, liniștită, la 50 km 

de oraș. Preț 21.000 € negociabil. 

Mai multe informații, la telefon: 

678 804 997. 

Vând în Botoșani, strada 

Popauți nr.104, casă construită 

în 2013, compusă din 6 camere, 

două bucătarii, două băi, garaj, 

beci, p+m, 270mp, grădină cu 

pomi în suprafață de 1.305 mp. 

Casa este la roșu, parterul este locuibil, 

baia și bucătăria mobilate. 

Relații la telefon: 0034/666 299 

144 sau 0040 771 905 144. 

Vând apartament la cheie, în 

Ploiești, cu 3 camere, centrală 

proprie, utilat cu mobilă nouă. 

Preț informativ: 50.000€. Detalii 

suplimentare la telefon: 0034/642 

925 210 (Spania); 0040/772 929 

916 (România). 

Vând teren intravilan pentru 

construcții în zona de vile, 

sat Frățești, județul Giurgiu, la 

50 km de București și 10 km 

de Giurgiu, cu suprafața totală 

de 1.012 mp. Preț negociabil: 

13.500 €. Terenul se poate vinde 

și parcela, fiecare parcelă având 

506 metri pătrați, preț 7.000 € 

ușor negociabil. Mai multe relații 

la telefon: 663 385 792. Pentru 

cei interesați, pot trimit poze cu 

terenul, pe WhatsApp. 

SERVICII 

Servicii funerare internaționale. 

Organizăm repatrierea 

decedaților din străinătate. 

Asigurăm transport funerar 

până la domiciliu, din toată 

Europa, sicriu omologat UE. 

Pass mortuar. Standarde europene 

la prețuri mici, program 

NON STOP. Telefon: 0040 / 747 

932 082, www. funeralex.ro 

MATRIMONIALE 

Bărbat, 40 de ani, originar din 

București, 175/75, șaten, ochi căprui, 

divorțat, serios și sincer, cu 

simțul umorului, nefumător, caut 

parteneră/prietenă, fără obligații, 

cu vârsta între 37 și 42 de ani, cu 

caracteristici asemănătoare, din 

zona Madridului, pentru o relație 

serioasă și de lungă durată. Telefon: 

642 546 015. 

Domn 46 de ani, divorțat, 

doresc să cunosc o doamnă de 

vârstă apropiată pentru o relație 

de prietenie, respectiv căsătorie. 

Mă puteți suna la telefon: 643 

442 460. 

Bărbat, 40 de ani, din 

Barcelona, caut o doamnă de 

vârstă apropiată, pentru o relație 

serioasă. Ofer și aștept seriozitate! 

Telefon: 676 272 617. 

Anunţurile de mică publicitate sunt 

GRATUITE! 

E-mail: redactia@ 

occidentul-romanesc.com 

WhatsApp: 

605 151 739 

(de luni până vineri: 09:00 –18:00)

occidentul romanesc 85 martie 2018 d

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?