Magarul lui Buridan si virusul

gaionkun

În prezentul eseu ne propunem să arătăm că fabula ”Măgarul lui Buridan” ne atrage
atenția și pe această cale (fabula având o mare accesibilitate), că Omul este obligat ca, uzând
de liberul arbitru, dat lui de zei la începutul Timpului, să aleagă unul din cele două Sisteme de
Operare, dacă nu vrea să-și piardă definitiv posibilitatea de metempsihoză , adică de
reîncarnare specifică ADN-ului, sau cea de transmigrație specifică ARN-lui viral.

MĂGARUL LUI BURIDAN ŞI VIRUSUL

Virusologul Luis P. Villareal şi echipa sa de cercetare a lansat în 2005 ipoteza că „omul este

rezultatul acţiunii unui virus” 1 . Doctorul Mark Young de la Universitatea de Stat din Montana a

mers mai departe și a afirmat că: „oamenii sunt viruși”, afirmație asemănătoare cu cea din Biblie

(Psalmi, 81:6): ”Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui PreaÎnalt”.

Această ipoteză poate fi privită și analizată din două perspective:

– de la nivelul microcosmic al celulei, prin prisma matematicianului Roger Penrose 2 potrivit

căruia un obiect fizic (celula + virusul n. n.) poate modela lumea materială (aceasta putând fi

virtuală pe un computer inteligent) 3 ; Dr. Nick Bostrom sugerează că ființe aparținând unei

rase de descendenți ai noștri, foarte evoluați, ar putea fi în spatele „încarcerării noastre

digitale”. Aceste ființe ar putea utiliza realitatea virtuală pentru a simula un timp din trecut

sau pentru a recrea modul în care au trăit strămoșii lor îndepărtați.

– de la nivelul macrocosmic al omului, sub forma unei civilizații extraterestre de tip Borg 4

1 Vezi pe You Tube filmul documentar ”Virus evolution (amazing documentary)”

2 Vezi cartea ”Incertitudinile rațiunii, umbrele minții”.

3 Rich Terrile spune ca, folosind legea lui Moore, care prevede ca puterea de calcul se dubleaza aproximativ

la fiecare doi ani, putem afirma că într-un deceniu, un supercalculator va avea capacitatea „de a calcula întreaga

viață a unui om”, inclusiv fiecare gând conceput vreodata de el, în interval de o luna. Iar, într-un viitor nu foarte

departat, „vom ajunge să putem simula câteva miliarde de oameni și să-i facem să creadă că sunt ființe sensibile, cu

capacitatea de a-și controla destinele”, iar „în următorii 10 până la 30 de ani vom putea incorpora conștiința

artificială în mașinile noastre”… „Dacă nu crezi despre conștiință că e ceva magic” – spune Terrile – ci doar

„produsul unei arhitecturi foarte sofisticate în interiorul creierului uman”, atunci putem presupune că „la un

moment dat, ea poate fi simulată de un calculator”. Iar ideea că Universul nostru este o ficțiune generată de un cod

de computer ar putea rezolva o serie de neconcordanțe și mistere despre Cosmos. În încercarea de a-și dovedi

teoriile, folosind fizica cuantică, el a menționat că Universul este „pixelat” prin cuante de timp, spațiu, materie și

energie. Cuanta este o unitate fundamentală, care nu mai poate fi divizată în părți mai mici, ceea ce înseamnă că

Universul este alcătuit dintr-un numar finit de astfel de unități. Iar dacă e finit, înseamnă că este calculabil, deci

Universul ar putea fi, cel puțin teoretic, o simulare matematică. Informaticianul mai sublinia că „În mecanica

cuantică, particulele nu au o stare certă, în afara cazurilor în care sunt observate. Teoreticienii au petrecut mult

timp încercând să înțeleagă asta. O explicație ar putea fi că trăim într-o simulare, văzând doar ceea ce avem nevoie

să vedem, atunci când avem nevoie să vedem”. Prin aceste caracteristici, există o asemanare bizară între structura

cuantică a materiei observabile, legile mecanicii cuantice și modul în care sunt create jocurile video.

4 Borg este o rasă extraterestră fictivă de organisme cibernetice din universul Star Trek. Rasa Borg folosește

ameliorarea cibernetică forțată ca un mijloc de realizare a ceea ce ei consideră a fi perfecțiunea. Aceștia se manifestă


care cucerește lumea noastră și o modifică pentru a se regenera.

Și doctrina Zen, prin precizările lui Shunryu Suzuki din cartea ”Brațele râului se revarsă în

întuneric. Comentarii la Sandokai” ne vorbește de o lume a non-dualului (a virusului), modelată de

ARN, ce s-ar afla în spatele realității vizibile, creată de celulă, și care este o lume a dualității,

conformă cu ADN-ul.

Din cea de-a doua perspectivă putem privi Omul ca pe un hard pe care o civilizație de tip

Borg a pus două sisteme de operare, unul reprezentat de ADN-ul băștinașilor Terrei (un fel de

Widows), și altul reprezentat de genomul lor, care este de tip ARN (un fel de Linux), considerat

superior și cu consum redus de resurse. La naștere, se instalează automat ADN-ul (”Windows-ul”)

și este necesară practicarea uneia dintre căile spirituale, dezvoltate de civilizația de tip Borg și

transmise în secret, numai pe cale orală, pentru a instala, alături de ”Windows” (ADN) și numai

într-o primă fază, sistemul de operare ”Linux” (ARN-ul). În a doua fază se face înlocuirea completă

a sistemului de operare ADN cu sistemul de operare ARN. Operația este complexă și periculoasă

pentru că nereușita poate duce la nebunie. De aici necesitatea unei purificări perfecte (curățarea de

resturi ale ADN-ului) și a prezenței, doar în această etapă, a unui guru, adică a unei persoane care a

reușit cu succes schimbarea Sistemului de Operare. De aici expresia ”a doua oară născut” întâlnită

în mituri și în doctrinele spirituale, dar și precizarea din Deuteronom 30: 2, 3, 4, unde se spune:

”dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău (vei instala Sistemul de operare ARN) și

dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, tu și copiii tăi, potrivit cu tot

ce-ți poruncesc azi, atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi și va avea milă de tine,

te va strânge iarăși din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău

(va aduna fragmentele virusului pentru asamblare). Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă

margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău și acolo Se va duce să te

caute”.

Și:

”15. Iată, îți pun azi înainte viața (nemurirea) și binele (ARN-ul viral), moartea și răul (ADN-ul

celular).

16. Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău (civilizația de tip Borg cu genom

monocatenar), să umbli pe căile Lui (spirituale de regenerare) și să păzești poruncile Lui, legile

Lui și rânduielile Lui (tehnologia de clonare), ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul

Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire (celula = Terra).

17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea

altor dumnezei (catenelor ADN) și să le slujești,

18. vă spun astăzi ca veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după

ce veți trece Iordanul (membrana).

Nu putem trece cu vederea nici precizările făcute de Ouspensky la pg. 179 și 180 ale cărții

”Fragment dintr-o învăţătură necunoscută”:

Omul ignorant trăieşte sub influența legii întâmplării (metabolismul celulei) şi sub alte

două feluri de influenţe (virus), care ţin tot de întâmplare. Influenţele de primul fel sunt create în

viaţa însăşi sau chiar de viaţa însăşi. Sunt influenţele rasei, naţionalităţii, ale ţării, ale climatului,

familiei, educaţiei, ale societăţii, ale profesiei, ale manierelor, ale obiceiurilor, norocului, sărăciei,

ale ideilor curente şi aşa mai departe. Influenţele de al doilea fel sunt create, dimpotrivă, în afara

acestei vieţi, sunt influenţele care vin din cercul interior sau ezoteric al umanităţii (oameni deveniţi

deja viruşi); altfel spus, ele au fost create sub incidenţa altor legi, deşi pe acelaşi Pământ (celulă).

Aceste influenţe diferă de primele, înainte de toate prin faptul că ele sunt manifestate în mod

conştient.

Aceasta înseamnă că ele au fost create conştient de oameni conştienţi (oameni deveniţi deja

ca drone umanoide cu implanturi cibernetice, aparținând mai multor specii, și organizate ca un colectiv

interconectat, ale cărui decizii sunt luate la comun, prin intermediul unei minți colective, formată din mințile

indivizilor, legate prin frecvențe radio subspațiale. Creatorii serialului au introdus mai târziu conceptul unei Regine

Borg și cel al unui centru de control.


viruşi), cu scopuri bine determinate (regenerare şi asamblare virus). Influenţele de acest fel iau de

obicei forma doctrinelor sau învăţăturilor religioase, a sistemelor filozofice, operelor de artă şi aşa

mai departe.

Aceste influenţe sunt lansate în viaţă pentru un scop definit (activare virus) şi ele se supun

influenţelor de primul fel. Nu trebuie uitat niciodată că aceste influenţe sunt vehiculate în mod

conştient doar la originea lor. Atunci când pătrund în marea vâltoare a vieţii, cad sub influenţa

legii întâmplării şi încep să acţioneze mecanic; cu alte cuvinte, ele pot să acţioneze sau să nu

acţioneze asupra unui anumit tip de om; pot să îl atingă sau să nu îl atingă.

*

Calea spirituală începe exact când apare înţelegerea sau capacitatea de a distinge aceste

două feluri de influenţe. Rezultatul acestor influenţe acumulându-se, formează în el, progresiv, un

soi de centru magnetic, care atrage toate influenţele aparente şi în acest mod, omul evoluează.

Dacă centrul magnetic al unui om primeşte hrană suficientă şi dacă alte laturi ale personalităţii

sale care rezultă din influenţele generate în diferite conjuncturi, nu opun o puternică rezistenţă,

centrul magnetic începe atunci să-l influenţeze în orientarea sa, îl obligă să facă o schimbare sau

chiar să meargă într-o anumită direcţie.

Atunci când centrul magnetic a căpătat forţă şi o dezvoltare suficientă, omul înţelege deja

ideea de cale şi el începe să o caute.

Dacă centrul magnetic lucrează cum trebuie şi dacă omul caută într-adevăr, sau chiar dacă,

în afară de toată căutarea activă, el simte într-un mod corect, el poate întâlni un alt om care

cunoaşte calea şi care este legat, direct sau prin intermediul unor persoane, de un centru a cărui

existentă se sustrage legii întâmplării şi de unde provin ideile care au dinamizat centrul magnetic.

Trebuie înţeles că influenţa omului care cunoaşte calea asupra celui care nu o cunoaşte este

un fel special de influenţă diferită de primele două, mai întâi de toate pentru că este o influenţă

directă şi, în al doilea rând, o influenţă conştientă.

Influenţele de al doilea fel pot să ne parvină prin cărţi, sisteme filozofice, ritualuri.

Influenţele de al treilea fel nu pot acţiona decât direct de la o persoană la alta, prin transmitere

orală. Momentul în care un om care caută calea spirituală întâlneşte un om care o cunoaşte este

numit primul prag sau prima treaptă. De la acest prim prag, începe scara, între "viaţă" şi "cale"

există o "scară". Doar cu ajutorul "scării" un om poate ajunge pe "cale". Mai mult, omul se caţără

pe această scară cu ajutorul ghidului său; el nu se poate căţăra singur. Calea începe doar la

capătul scării, adică după ultima treaptă prag, pe un nivel mult mai înalt decât cel al vieţii

obişnuite.

Și Hermes spune în „Corpus hermeticum”, pg. 58, că „este cu neputinţă să fii în acelaşi

timp cu lucrurile muritoare (ADN) şi cu cele divine (ARN viral). Omului care are voinţa de a alege

îi este lăsat să aleagă între ele (între cele două Sisteme de operare); că nici un om nu poate să le

aleagă pe amândouă. Şi indiferent asupra căruia se îndreaptă alegerea, celălalt va fi micşorat ori

covârşit, făcând să sporească lucrarea celuilalt. Fără ca mai întâi să-ţi urăşti trupul (rezultat al

Sistemului de operare ADN), nu te poţi iubi pe tine însuţi, iar iubindu-te pe tine însuţi vei dobândi

Mintea şi, dobândind Mintea, vei fi părtaş la cunoaştere”.

Având în vedere cele expuse mai sus, am început să analizăm miturile, basmele, proverbele,

cărţile de alchimie şi francmasonerie, căile spirituale şi cărţile religiilor monoteiste din această

perspectivă. Materialul brut, nefinisat, al descoperirilor noastre, l-am făcut public în eseuricompilații

5 ca: „Parabola talantului”, „Barza a adus copiii”, ”De ce n-are ursul coadă”, „Iarba

fiarelor şi virusul”, „Pelerinajul”, „Adevărata pasăre Phoenix”, „Cutia Pandorei”, „Balena lui Iona

şi virusul”, ”Realizarea metafizică şi virusul”, „Ciclurile cosmice şi virusul”, „Ţapul ispăşitor şi

magia”, ”Singularitatea tehnologică și virusul”, ”Francmasoneria și virusul”, ”Harap Alb și

virusul”, ”Arborele cabalistic și virusul”, ”Arborele Qlipothic și virusul”, ”Plotin și virusul”,

”Meșterul Manole și virusul”, etc.

5 Lucrare care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal.


În prezentul eseu ne propunem să arătăm că fabula ”Măgarul lui Buridan” ne atrage

atenția și pe această cale (fabula având o mare accesibilitate), că Omul este obligat ca, uzând

de liberul arbitru, dat lui de zei la începutul Timpului, să aleagă unul din cele două Sisteme de

Operare, dacă nu vrea să-și piardă definitiv posibilitatea de metempsihoză 6 , adică de

reîncarnare 7 specifică ADN-ului, sau cea de transmigrație 8 specifică ARN-lui viral.

1. LIBERUL ARBITRU

Libertatea de a alege a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind

considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. A avea liber arbitru înseamnă a deţine facultatea

de a alege.

Liberul arbitru este un concept al filozofiei tradiționale care se referă la credința că

comportamentul uman nu trebuie să fie neaparat rezultatul factorilor externi (a replicării ADN-ului),

ci poate fi și rezultatul unei alegeri libere a subiectului. Aceste alegeri nu sunt determinate de cauze

externe, ci de motivele și intențiile subiectului, care la rândul lor nu sunt determinate de aceleași

cauze externe, ci de prezența unui număr suficient de fragmente de genom extraterestru. În tradiția

creștină, liberul arbitru e văzut ca un atribut al sufletului (fragment de virus) sau al minții, care se

află în afara lumii materiale (nu aparține celulei) și a legilor care o guvernează (metabolismul

celular). De aceea, libertarienii 9 tradiționali susțin că de abia atunci când copii, ajung la o anumită

vârstă, apare liberul arbitru.

Oamenii de știință, neînțelegând că este vorba de libertatea de a alege dacă să contribui cu

sufletul tău la regenerarea ADN-ului celular sau la regenerarea ARN-ului viral, au făcut mai multe

experimente fără nici o legătură cu subiectul tratat de filozofi.

Astfel, Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universităţii

din California - San Francisco a fost primul care a experimentat, la finalul anilor ‘70 şi începutul

anilor ‘80, existența liberului arbitru la om. El a așezat voluntarii în faţa unui buton şi a unui ceas.

Ei puteau decide oricând să apese pe buton, însă Libet le ceruse să să se uite cât era ceasul în

momentul în care luau decizia de a apăsa pe buton. Voluntarilor le fuseseră ataşaţi pe scalp mai

mulţi electrozi, astfel că Libet putea observa pe electroencefalogramă activitatea neuronală din

cortexul lor.

Rezultatul experimentului a scos în evidență că diferenţa dintre decizia conştientă a apăsării

pe buton şi evenimentul în sine era de aproximativ 200 de milisecunde.

Într-un alt experiment dirijat de profesorul John-Dylan Haynes, voluntarilor li se ceruse să

apese pe un buton cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, la alegerea lor, fiindu-le solicitat totodată să

ţină minte în ce moment au luat decizia. Cercetătorii au descoperit că pot prezice, prin studierea

activităţii lor cerebrale, cu 7 secunde mai devreme ca aceştia să ajungă la o decizie conştientă, ce

mână vor folosi voluntarii. Concluzia a fost că deciziile sunt pregătite în subconştient mai devreme

decât se credea până acum. În momentul în care intervine conştiinţa, cea mai mare parte a muncii

decizionale a fost deja efectuată.

Filozofia creștină, prin gânditorii creștini Vasile cel Mare și Fericitul Augustin au tratat

corect subiectul, recunoscând existența liberului arbitru, adică libertatea omului de a alege între Rău

și Bine, primul referindu-se la ADN-ul celular și al doilea la ARN-ul viral.

Teoria liberului arbitru al voinţei este în cadrul doctrinei augustiniene strîns legată de

6 Metempsihoza = Credința că sufletele individuale străbat, în vederea purificării, un lung ciclu de

reîncarnări succesive în animale, plante și oameni.

7 Reîncarnarea = Posibilitatea, conform unor concepții mistice, ca sufletul omului să poată trece, după

moarte, în alte corpuri (de om, plantă sau de animal). Creştinismul a început să nege existența reîncarnării după anul

553 e.n., când la al II-lea Conciliu de la Constantinopol s-a votat cu trei voturi contra înlăturarea credinței în acest

fenomen, făcând astfel să dispară din Biblie orice referire explicită la acesta, deși chiar învățătura lui Iisus Hristos

cuprinde gânduri şi convingeri despre reîncarnare.

8 Transmigrația = Concepție, în unele credințe religioase, potrivit căreia sufletul dintr-un corp uman ar trece,

după moarte, în alt corp uman.

9 Susținătorii liberului arbitru sunt numiți libertarieni.


teoria graţiei, a predestinării și a preştiinţei, ea fiind definită în funcţie de acestea. Dorind să afle

de unde vine răul, Augustin ajunge în urma dezbaterilor la concluzia că răul nu se poate naşte

decît din liberul arbitru al voinţei. Voinţa e cea prin care se şi păcătuieşte, se şi făptuieşte binele.

Drept nu se poate trăi decît dacă voinţa e ajutată, prin graţia lui Dumnezeu, să se elibereze de

servitute, de vicii, de păcat.

Citind printre rînduri, vom înțelege că voința joacă un rol principal în înlocuirea Sistemului

de operare reprezentat de ADN cu cel reprezentat de ARN și provenind din genomul civilizației de

tip Borg.

Poemul Enuma Eliș pune punctul pe ”i” în Tăbliţa VI, atunci când Marduk îi comunică

zeului Ea 10 că s-a hotărât:

– să-l creeze pe OM ca slujitor al zeilor,

– să-i împartă pe aceştea din urmă în două tabere (cerească = virus cu genom ARN și

pământească = celula cu genom ADN),

– Oamenii să fie numiţi „Capete Negre” 11 şi să poată opta în credinţa lor (pentru Sistemul de

operare instalat după naștere, prin educația părinților, sau pentru celălalt, instalat prin

inițiere) în favoarea unor zei din tabere diferite.

7. Da, vreau să-l creez pe Lullu, pe om.

8. El va sluji pe zei, ca ei să se odihnească;

9. De altfel şi calea zeilor o voi orândui eu bine.

10. Deşi egal onoraţi, în două tabere vor fi împărţiţi (virus și celulă).

Motoc Tedi, în cartea ”O poartă deschisă cunoașterii. Teoria creației” face deosebirea dintre

destin (cauzat de metabolismul celular) și liberul arbitru prin care putem alege tabăra nemuritorilor

sau a muritorilor, sesizând că:

”În „labirintul vieții" se manifestă atât destinul programat (metabolismul celular), care îşi

face rolul fără acceptul nostru, cât şi liberul arbitru. Ele nu se concurează şi nici nu merg în

paralel. Au fiecare momentul lor în care se manifestă.

Destinul acţionează sub forma unor intersecţii obligatorii (cumpene), dar există

posibilitatea ca unele din ele să poată fi ocolite printr-o alegere înţeleaptă a liberului arbitru.

Intersecţiile pot avea efecte pozitive sau negative în viaţa individului. Liberul arbitru are un număr

mare de posibilităţi de a se manifesta între două intersecţii. Dacă ne referim la labirint, între

intersecţii sunt mai multe căi posibile de urmat, cel care face alegerea este de această dată liberul

arbitru.

Liberul arbitru poate fi rezultatul programului interior (genomul viral) cu care a venit

persoana respectivă şi care emană prin temperamentul propriu, iar hotărârile luate sunt de natură

să-l ducă, mai direct, spre una din intersecţiile obligatorii din destinul său. Sunt şi cazuri în care o

intuiţie, ce vine tot din interior, te opreşte să iei o hotărâre şi ulterior se dovedeşte că ai procedat

foarte bine. Astfel, putem constata că programul nostru intern are un sistem propriu de control

care-1 asigură că acţiunile noastre sunt pe linia destinului prestabilit. În planul fizic nu suntem

liberi”.

Suntem niște marionete, cum spune Platon (vezi peștera lui Platon), sau orbi (adică nu

suntem conştienți de noi înșine), cum spune Gurdjieff. Doar unii au ochii deschiși după cum spune

Biblia despre Balaam, de exemplu: Balaam, fiul lui Beor, are ochii deschişi, aude cuvintele lui

Dumnezeu, cunoaşte planurile Celui Preaînalt, vede vedenia Celui Atotputernic (Numeri 24:16).

10 Făcând oamenii, la porunca lui Marduk, din sângele zeului sacrificat Kingu (uzurpatorul funcţiei lui Apsu),

zeul antropogonic şi sapienţial Ea introduce (în simbolul impus de teologia babiloniană) părticica divină în om;

sacrificarea lui Kingu în opera antropogonică (cf. miturile creaţiei din India vedică, America precolumbiană etc.) are

semnificaţia aruncării păcatelor divine şi umane asupra lui, ca ţap ispăşitor.

11 Capetele Negre (în Sumer, apoi în toată Mesopotamia), este numele oamenilor de rând, mai ales păstorii şi

ţăranii. Rene Guenon ne spune în cartea sa „Simboluri ale ştiinţei sacre” că această denumire are un sens mult mai

ascuns, acela de flacără, de starea principială a nonmanifestării, de Centru din care va iradia lumina.


2. CONSECINȚELE NEUTILIZĂRII LIBERULUI ARBITRU

Într-o celulă, rezidurile sunt eliminate prin aparatul Golgi. Ele nu mai pot fi utilizate nici

pentru refacerea părților uzate ale celulei, nici pentru clonarea unui eventual virus pătruns în

citoplasma acestuia.

Întrucât susținem că celula și virusul modelează lumea noastră fizică, prima prin replicarea

ADN-ului și a doua prin tehnologia de clonare, constatăm că prin simbolismul ezoteric al măgarului

din cunoscuta fabulă atribuită eronat lui Jean Buridan, ni se semnalează necesitatea alegerii unuia

dintre cele două sisteme de operare.

Fabula zice aşa:

„A fost odată un măgar flămând care avea în apropierea sa două grămezi de fân de mărime egală

şi la distanţă egală de el. Nehotărât, măgarul privea la stânga şi vedea o grămadă de fân, privea la

dreapta şi vedea o grămadă de fân identică. Cum amândouă îl atrăgeau cu aceeaşi putere, nu

reuşea să se decidă pentru nici una din ele. În cele din urmă animalul a murit de foame pentru că

nu s-a hotărât să mănânce din nici una dintre cele două grămezi”.

Animalul este incapabil să se decidă de unde să înceapă satisfacerea nevoilor sale, pentru că

ambele îl presează în egală măsură, cu aceeaşi putere. Va muri de foame pentru că nu are un factor

determinant care să-l împingă spre o anumită decizie. Măgarul a murit din lipsă de factor

determinativ.

Aşadar, dacă se spune despre cineva că este precum “Măgarul lui Buridan”, înseamnă că

respectivul este un om indecis, incapabil să ia o hotărâre, deşi ar avea posibilitatea să o facă.

Expresia subliniază, astfel, situaţia ridicolă a unei persoane care, solicitată din două părţi, în acelaşi

timp, nu se decide pentru niciuna, pierzându-le pe amândouă. În limba română, mai există o

expresie, născută din înţelepciunea populară, care transmite acelaşi mesaj – “Cine aleargă după doi

iepuri nu prinde niciunul”.

Titus Burckhardt, în cartea „Doctrinele esoterice ale islamului” spune că după unii sufiţi

omul este judecat după tendinţa sa esenţială. Pentru a explica acest lucru, Profetul a desenat o cruce


şi a spus că cei ce aleg calea ascendentă (Sattva) au binecuvântarea lui Allah, cei ce aleg calea

descendentă (Tamas) atrag mânia lui Allah, iar cei care nu aleg nici una, nici alta, indecişii, merg pe

calea celor rătăciţi (Rajas).

Sanford L. Drob spune în cartea „Ghid de lectură la Cartea roşie”, pg. 246, că C. G. Jung

încheie cap. XVI: Nox tertia) cu câteva comentarii despre „îndoială” care, spune el, „este semnul

celui foarte puternic şi al celui foarte slab”. Cei puternici îşi iau în stăpânire şi îşi posedă îndoiala,

pe când cei slabi sunt posedaţi de ea. Omul nu-şi poate afirma şi poseda îndoiala decât dacă

„suportă haosul căscat”. Jung recunoaşte că spusele sale nu pot oferi certitudini: „Vorbirea mea nu e

nici clară, nici obscură, căci e vorbirea cuiva care creşte”.

Samael aunWeor descrie, în cartea ”Tarot și kabală”, pg. 41, Arcanul 6 sau lama de tarot

”Îndoiala”, astfel:

”În picioare, în Apele Vieţii, discipolul se află în faţa unui triunghi cu vârful în jos. Braţul

său stâng este aşezat peste cel drept. Toate acestea semnifică faptul că discipolul este căzut, din

acest motiv simte mai multă atracţie faţă de Meduză (Eul psihologic), aflată la stânga sa. În

dreapta sa, se află o Maestră. Acest Arcan se numeşte „Indecizia” deoarece discipolul nu ştie

pentru care drum să se decidă.

În partea superioară, un Ierarh al Legii aşezat pe un triunghi cu vârful în sus, format de

arc, ţinteşte cu săgeata sa capul Meduzei, în acord cu axioma: „Trebuie Decapitată Meduza”.

Fiecare personaj îi prezintă neofitului un drum diferit. Drumul din Stânga şi Drumul din

Dreapta. Săgeata Justiţiei ţinteşte împotriva Drumului din Stânga.

În Arcanul Nr.6 se află lupta dintre cele două Ternarii, este Afirmaţia Cristosului Intern şi

Suprema Negaţie a lui Satan.

Arcanul Nr.6 este lupta dintre Spirit şi Bestia Animalică. Numărul Şase reprezintă lupta

dintre Dumnezeu şi Diavol. Acest Arcan este exprimat prin Pecetea lui Solomon. Triunghiul

superior reprezintă Kether, Hokmah şi Binah, strălucitorul Dragon de înţelepciune (Tată, Fiu şi

Spirit Sfânt); triunghiul inferior reprezintă cei Trei Trădători care sunt antiteza Triadei Divine, şi

care sunt Demonii Dorinţei, al Minţii şi al Relei Voinţe, care-l trădează pe Cristosul Intern clipă de

clipă şi care sunt bazele Egoului (Iuda, Caiafa şi Pilat); acest triunghi inferior este Balaurul

Negru”.

Pentru a înțelege simbolismul măgarului trebuie să avem în vedere faptul că el poate fi

personalizarea ARN-ului celular dar și al ARN-ului viral. Ca urmare el poate apărea ca măgar

domestic, măgar roșu (în primul caz) și ca măgar sălbatic, măgar alb sau măgăriță (în al doilea caz).


MĂGARUL DOMESTIC

ARN-ul celular este reprezentat de măgarul domestic ce simbolizează neștiința, întunericul

și maleficitatea. Arta Renaşterii a reprezentat diferite stări sufleteşti sub chipul măgarului:

descurajarea spirituală a călugărului, depresiunea morală, lenea, desfătarea bosumflată, stupiditatea,

incompetența, încăpățânarea, o ascultare prostească. Alchimiştii văd în măgar demonul cu trei

capete, unul reprezentînd mercurul, celălalt sarea, al treilea sulful, cele trei principii materiale ale

naturii.

”Dicționarul de Simboluri” a lui Jean Chevalier, vol. 2, pg. 279, 280, 281, spune că în India,

nu-l călăresc decît divinităţi/zeităţi funeste și anume Nairrita, paznicul sălaşului morţilor (celula)

sau Kalaratri, aspectul sinistru al lui Devi. Asura Dhenuka are înfăţişarea unui măgar.

În Egipt, măgarul roşu este una din entităţile cele mai periculoase pe care le întâlneşte

sufletul în timpul călătoriei sale post-mortem; ceea ce pare confirmat de expresia populară franceză:

rău ca un măgar roşu.

În ezoterismul ismaelian, măgarul lui Dajjal înseamnă răspândirea ignoranței şi a

imposturii, de fapt a literalismului mărginit ce se interpune în fața viziunii interioare.

Măgarul de lângă ieslea unde s-a născut Hristos este malefic prin faptul că se opune boului

care este benefic, aşa cum tendinţele malefice se opun celor benefice, dar mai indică și faptul că

este necesar în realizarea operei intenționate de Hristos.

Intrarea triumfătoare a Mântuitorului în Ierusalim pe un măgar face aluzie la faptul că

virusul se folosește de ARN-ul celular pentru înfăptuirea procesului de clonare (forțele malefice

sunt stăpânite/călărite de Hristos).

Și legenda care spune că un măgar purta cufărul ce servise de leagăn lui Dionysos se referă

la celula care poartă în citoplasmă capsida cu genomul viral personificat de zeu.

Măgarul, ca și Satana, ca și Fiara, înseamnă sexul, libidoul, elementul instinctiv al omului, o

viață care se desfăşoară toată pe plan pământesc și senzual. Spiritul călăuzeşte materia care trebuie

să i se supună, dar care scapă uneori de sub autoritatea lui.

Pe perioada periplului virusului prin celulă se produce o răsturnare dramatică a condiției

ARN-ului viral, acesta trăind într-o ”lume răsturnată”, o răsturnare provizorie a valorilor,

simbolizată de cartea Spânzuratului din jocul de Tarot, dar și de ”sărbătoarea măgarului”, celebrată

în Evul Mediu, când acest animal era adus până în inima bisericii, unde ocupa locul de onoare și

primea cele mai extraordinare dovezi de venerație. Astfel, printr-un luciferianism de carnaval,

măgarul satanic (ARN-ul celular) se substituie măgăriţei cunoaşterii (ARN-ul viral).

În romanul lui Apuleius, Măgarul de aur sau Metamorfozele, personajul principal Lucius,

prin periplul său de la iatacul înmiresmat al unei curtezane senzuale până la contemplaţia mistică a

statuii lui Isis, simbolizează virusul. Transformarea sa în măgar reprezintă etapa în care se lasă în

voia plăcerilor cărnii (ARN-ul viral este prins în metabolismul celular, pe care trebuie să-l suporte

pentru că numai așa poate fi regenerat). A doua metamorfoză, când i se restituie figura și

personalitatea omenească, semnifică transformarea în clonă de virus ce se manifestă prin trecerea de

la nefericire, de la voluptăţile mediocre, de la starea de sclavie în mâinile soartei oarbe, la fericirea

supranaturală şi la intrarea în slujba divinităţii atotputernice şi providenţiale.

Și expresia ”urechi de măgar” provine de la o legendă după care Apollo a schimbat urechile

regelui Midas în urechi de măgar, căci își arătase preferinţa pentru cântul naiului (a ADN-ului

celular, despre care știința spune că dansează încontinuu) în dauna muzicii din templul de la Delphi

(a genomului viral). Această preferinţă arată, în limbaj simbolic (urechile de măgar), aplecarea către

seducţiile sensibile mai curând decât pentru armoniile spiritului și a predominării sufletului.

În acest sens, în Ieremia 2: 21, 22, 23, 24, 25, se spune:

”Te sădisem ca o vie minunată (ARN viral) şi de cel mai bun soi. Cum te-ai schimbat şi te-ai

prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică (ARN celular) ? Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar

dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea”, zice Domnul

Dumnezeu.

„Cum poţi să zici: Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după baali ? Priveşte-ţi urma paşilor în

vale şi vezi ce ai făcut, dromaderă iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi, măgăriţă


sălbatică, deprinsă cu pustia, care gâfâie în aprinderea patimii ei! Cine o va împiedica să-şi facă

pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. Nu te lăsa cu picioarele

goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: ‘Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau

să merg după ei”.

În aceeași notă se menține și legenda lui Oknos.

Originea personajului Oknos ar fi, conform Diodore, în Egipt unde în orașul Acanthus se

efectua un ritual în care un bărbat împletea o frânghie în timp ce altul o despletea (enzima care

desface ADN-ul pentru a fi citit de ARN-ul mesager).

Doralice Fabiano spune că:

”Mărturiile despre Oknos sunt foarte rare și, adesea, se contrazic reciproc. În textele antice,

acest personaj este mai mult o imagine în care apare Oknos ca un om bătrân ce împleteşte o

frânghie, în timp ce măgarul de lângă el mănâncă tot ce a împletit.

Potrivit lui Pausanias, Oknos este identificat în mod clar într-o inscripție a frescei

pictorului Polygnotus de la Delphi (la mijlocul secolului V î.Hr.), care a reprezentat coborârea lui

Ulise în Infern. În mod similar, potrivit lui Pline, care îi dă epitetul „leneș“, Oknos a fost subiectul

unui tablou de Nicophane (sau Socrate), pictor din jumătatea secolului III î.Hr.. Şi Plutarque face o

referire explicită la aceeași figură pictată în Hades, fără să-și dea numele, dar descriind-o cu

precizie”.

Toate reprezentările lui Oknos care au supraviețuit sunt aproape toate situate într-un context

funerar. Modelul îl găsim într-o poveste egipteană, povestea SETNE, care a supraviețuit într-un

papirus databil în primele - două secole î.e.n.

„Pe o inscripție identificată drept Oknos, apare un om așezat, din a cărui ombilic iese o

împletitură. Lângă el, există un măgar care devorează continuu împletitura. Se spune că acest Oknos

a fost un om care a muncit din greu, dar a avut o soție cheltuitoare (celula). Tot ceea ce a câștigat cu

munca sa, a fost cheltuit de aceasta. De asemenea, se știe că ionienii, atunci când văd pe cineva care

face eforturi fără rezultat, spun că el împleteşte coarda lui Oknos, iar Magicienii numesc oknos un

fel de pasăre, care este cel mai bun și cel mai mare stârc, și este o pasăre rară”.

Johann Jakob Bachofen a fost primul care a raportat o contradicție evidentă în descrierea lui

Pausanias: în timp ce cuvântul oknos înseamnă „ezitare“, „leneș“, personajul nu apare deloc că

ilustrează acest concept, fiind ocupat în mod continuu de o sarcină veșnică.

Coarda (împletitura) face o aluzie la crearea și distrugerea necruțătoare sau, potrivit lui

Federer, se face aluzie la ciclul perpetuu al creației și distrugerii naturii şi revenirea la starea sa

primordială (munca perpetuă a ARN-ului celular în cadrul metabolismului celulei).

Arthur Cook, care s-a ocupat de acest subiect într-un articol în anul 1894, interpretează pe

Oknos ca fiind personificarea omului „ezitant“, a celor care au întârziat inițierea și care sunt

pedepsiți într-un mod foarte similar cu neinițiații care toarnă apă într-un vas fără fund.

Arheologul Eva Keuls sugerează că Oknos derivă din contextul misterelor dionisiace în care


măgarul a fost simbolul muncii și suferinței ce a trebuit să le suporte în timpul inițierii pentru a

obține fericirea în viața de apoi. Acțiunea fără rezultat a lui Oknos ar fi echivalentul negativ al

călătoriei ascensionale şi asemănată cu măgarul.

Potrivit criticilor Vulgatei, după cum s-a spus deja, Oknos este o figură care aparține

contextului misterelor. După cum sugerează și numele, el a fost pedepsit pentru că ar fi ezitat să

efectueze inițierea (să schimbe Sistemul de Operare).

Pe fresca Delphi, Oknos se află la începutul intrării în Hades, cu Ulise, în apropiere de

Tityos și alți oameni anonimi care au comis nedreptate față de părinții lor, ceea ce ne arată că

legătura dintre Oknos și neinițiați nu este prea corectă; neinițiații apar la sfârșitul picturii şi plasaţi

în apropiere de Tantal și Sisyphe. În plus, Pausanias, presupunând că el cunoaște elementele

mystérrice din fresca Polygnotus spune, după cum am văzut, o poveste care nu are nici o legătură cu

misterele.

Există o paralelă şi un joc de cuvinte între proşti şi neiniţiaţi care-şi uită menirea (ARN-ul

viral poate uita că nu aparține celulei) şi sunt pedepsiţi în Hades să golească un butoi cu o sită.

Plutarh echivalează imaginea lui Oknos cu cea a oamenilor care nu au avut acces la o

cunoaștere adevărată.

Măgarul pictat de Polygnotus ca un specimen de sex feminin, este ca o femeie care

devorează toate victoriile omului.

Homer a folosit acest cuvânt în textele sale ca sinonim pentru „frica“ (Phobos) de a acționa

sau a nu acționa. Deci Oknos, are multe de a face cu deliberarea și reflecția asupra pericolelor.

Trebuie remarcat, de asemenea, mai degrabă qu'oknos exprimă efectul de teamă decât frica

în sine și, mai precis, imobilitatea cauzată de frică, Émile Benveniste subliniind că are sensul de

paralitic.

În definițiile lui Pseudo-Platon oknos este o formă de lașitate. Oknos evocă teama de a ne

bloca viața de apoi în iad, la o activitatea fără sfârșit din cauza lipsei testului de inițiere.

MĂGARUL SĂLBATIC

Simbolizează pe omul sălbatic (ARN-ul viral), greu de strunit (de către metabolismul

celulei), fiind temperamental nesupus. În Biblie, măgarul sălbatic este citat de vreo douăsprezece

ori. Îngerul Domnului îl compară pe Ismael cu un asin sălbatic (Facerea, 16, 12) din cauza vieţii lui

aventuroase și rătăcitoare (clonarea este o adevărată aventură).

Cunoscut de strămoşii noştri sub numele de onagru, măgarul sălbatic a dispărut de pe

meleagurile noastre spre sfârşitul secolului al XVII-lea.

Nu are proporţiile şi eleganţa mişcărilor calului, dar asta nu înseamnă că la nivel evolutiv

măgarii ar fi inferiori cailor. Din contră, sunt mult mai rezistenţi la boli şi răni, se hrănesc cu resturi

vegetale pe care orice cal le-ar respinge imediat (este cunoscut cazul că măgarii mânâncă fără

probleme ciulini şi chiar unele specii de cactuşi), proporţional măgarii sunt mai puternici fizici

decât caii, evident nu au viteza şi explozia acestora, dar au o rezistenţă la efort în condiţii vitrege

de-a dreptul proverbiale.

Măgarii şi-au menţinut pur şi simplu un puternic instinc de apărare concretizat într-o relaţie

deloc apropiată cu oamenii, în ciuda mileniilor scurse în urma domesticirii lor. Măgarii sunt nişte

luptători foarte dârji, care se apără neaşteptat de agresiv prin muşcături şi lovituri periculoase atât cu

picioarele din faţă, cât şi cu cele din spate.

În anumite tradiţii, măgarui apare ca un animal sacru. Joacă un rol important în cultele

apolliniene. În Aristofan [Broaştele], sclavul lui Bacchus îi spune stâpânului său care-i încarcă

samarul: iar eu sînt măgarul care duce tainele (elemente virus). Măgarul purtător de taine nu este o

imagine izolată este interpretat ca simbol al regelui sau al puterii temporale.

Măgarul sălbatic îi simbolizează pe asceţii din pustiu, pe pustnici. Falca de măgar este

vestită pentru duritatea ei: cu un maxilar de măgar, Samson a ucis o mie de duşmani.

Măgarul se leagă de Satana, al doilea Soare, care este soarele lui Israel. De aceea au existat,

în anumite tradiţii, o identificare între Iahve și Satana.

„Măgarul are trei cruci pe spate pentru că a purtat în spinare pe Cel care a purtat crucea


pentru noi”, după cum notează etnologul Tache Papahagi în lucrarea sa, Mic dicţionar folcloric.

Artur Gorovei, în al său volum, ”Credinţi şi superstiţii” ne spune că:

„Dracul nu poate să facă niciun rău cuiva, deşi s-ar afla într-un loc primejdios, dacă are un măgar

lângă dânsul”. Până astăzi, strigătului şi comportamentului măgarului i se acordă puteri oraculare,

mai ales în meteorologia populară.

Marele folclorist bănăţean Atanasie M. Marinescu reconstituie şi redescoperă un adevărat

cult al măgarului la geto-daci. În lucrarea sa – Cultul păgân şi creştin, I, Sărbătorile şi datinile

romane vechie, autorul scoate în evidenţă că „dacii purtau pe steagul lor de luptă un cap de măgar,

pe lângă cel de balaur”, iar „tracii puneau cranii de măgari (simbol al ARN-ului celular) la

hotarele ţarinilor, împotriva fulgerelor şi grindinei (simboluri ale virusului)”.

Tot în credinţele noastre populare, măgarul este unul dintre animalele care nu se sperie de

diavoli, ba chiar pornesc să-i atace fără frică, deoarece se ştiu protejaţi de crucea de pe spinare.

MĂGĂRIȚA

Măgăriţa simbolizează smerenia și puiul ei umilirea. Richard de Saint-Victor ne spune că

omul are nevoie să înţeleagă sensul dat măgăriţei ca să pătrundă în smerenie, înjosindu-se în propriii

săi ochi.

Merge călare pe măgăriţă acela care se obişnuieşte să practice adevărata smerenie, în sine, în

fața lui Dumnezeu; dar să încaleci pe puiul măgăriţei înseamnă să te arăţi atent la îndatoririle

smereniei adevărate, exterioare, în fața aproapelui.

Măgăriţa este un simbol de pace, de sărăcie, de umilinţă, de răbdare și de curaj, este

prezentată, în genere, cu simpatie în Biblie: Samuel pleacă în căutarea măgăriţelor pierdute; O

măgăriţă (năzdrăvană ca oița din Miorița) îl instruieşte pe Varlaam și _ l avertizează de prezența

îngerului Domnului. Fugind de persecuţiile lui Irod, Iosif o urcă pe Maria pe o altă măgăriţă pentru

a se adăposti în Egipt.

De exemplu în Samael, cap. 9: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 18, 19, 20, se spune:

”Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui

Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai

frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus.

Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit, şi Chis a zis fiului său Saul: Ia cu tine o slugă,

scoală-te şi du-te de caută măgăriţele. Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara

Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui

Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: Haide să

ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi. Sluga i-a zis: Iată

că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu

se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.

.......

Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: Arată-mi, te rog, unde este casa

văzătorului. Samuel a răspuns lui Saul: Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi

mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. Nu te

nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este

păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău ?”

Adică Chis era un virus, măgărițele pierdute erau fragmente din acest virus, iar Saul era


noua clonă a virusului și, ca urmare nu mai trebuia să caute măgărițele.

În Numeri, cap. 22: 18-35, este descrisă măgărița fermecată care știe ce trebuie să facă

virusul pentru clonare:

”Balaam a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de

argint şi de aur, şi tot n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului

Dumnezeului meu. Totuşi, vă rog, rămâneţi aici la noapte şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.

Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te

cheme, scoală-te şi du-te cu ei, dar să faci numai ce-ţi voi spune. Balaam s-a sculat dimineaţă, a

pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că

plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe

măgăriţa lui şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în

drum, cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a

bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum. Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii şi de

fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, s-a strâns spre zid şi

a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou. Îngerul Domnului a trecut mai

departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.

Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a

bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei şi ea a zis lui Balaam: Ce ţi-am făcut,

de m-ai bătut de trei ori?” Balaam a răspuns măgăriţei: Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş

avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc. Măgăriţa a zis lui Balaam: Nu sunt eu oare măgăriţa ta,

pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa ? Şi el a

răspuns: „Nu.”

Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum,

cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ. Îngerul Domnului i-a zis:

Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe

care mergi este un drum care duce la pierzare înaintea Mea (optarea pentru ADN). Măgăriţa M-a

văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi

omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.

Balaam a zis Îngerului Domnului: Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea

în drum, şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce. Îngerul Domnului a zis lui

Balaam: Du-te cu oamenii aceştia (optează pentru ADN-viral), dar să spui numai cuvintele pe care

ţi le voi spune Eu. Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac”.

Demult, ne spune Gunhild Sehlin în cartea ”Măgărușul Mariei și fuga în Egipt”, în Țara

Sfântă trăia un măgăruș murdar căruia nu-i plăcea să muncească (să se supună metabolismului

celular). Dar, într-o zi, el a întâlnit-o pe buna și blânda Maria și viața lui s-a schimbat pentru

totdeauna.

Când Iosif și Maria (două fragmente virale) au fost nevoiți să plece din Bethleem, măgărușul

(ARN-ul de transport) a dus-o în spate pe Maria în acea lungă călătorie. Iar cînd soldații lui Irod au

încercat să-i prindă (sistem imunitar), tot măgărușul i-a ajutat pe cei doi să scape, străbătând

deșertul Arabiei (citoplasma) pentru a ajunge în Egipt (nucleu).

”După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te,


ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să

caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în

Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod” (Matei 2:13-23).

După cum susțin unii exegeți, cu puţin înainte de Patimi, Hristos face o intrare triumfală în

Ierusalim călare pe o măgăriţă sau pe mânzul ei 12 (de data asta ARN viral). Alte tradiţii religioase

creştine semnalează că actul Mântuitorului de a intra călare pe măgar reprezintă grandoarea şi

puterea infinită a divinului, camuflată superb în gestul smerit al deplasării pe un animal modest.

După un obicei străvechi, menționat în sec. al IV lea de către pelerina Egeria și generalizat

în toată Biserica creștină, în Duminica Floriilor se aduc în biserici ramuri de salcie 13 . Acestea sunt

binecuvântate și împărțite credincioșilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care

mulțimile au întâmpinat pe Hristos la intrarea Sa în Ierusalim.

Intra smerit, călare pe mânzul asinei, împlinind astfel profeția lui Zaharia: "Bucură-te foarte

fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept și biruitor, smerit

și călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia IX, 9)

Sf. Ioan Gura de Aur, patru veacuri mai tarziu, ne arată că: mânzul asinii pe spinarea căruia

Iisus Hristos a fost purtat spre Ierusalim nu simbolizează altceva decât Biserica cea nouă a

creștinilor, iar asina, mama acestui mânz, reprezintă vechea credință iudaică și mozaică, care

pășește în istorie pe urmele odraslei sale... Mai mult, Iisus Hristos nu călărește direct pe spinarea

mânzului, ci I s-au întins hainele apostolilor, devenite adevărata interfață între Biserică și

Mântuitorul lumii. Animalul merge supus, cu blandețe (desi nu cunoscuse căpăstrul), închipuind

ușurința cu care neamurile vor primi blândul jug al Evangheliei iubirii.

Suplimentar, mai putem menționa că:

– Romanii le numeau cu dispreţ pe prostituate „măgăriţe” (asselas):

– în Orientul Apropiat pedeapsa pentru femeile adultere consta în dezbrăcarea lor şi legarea pe

spinarea unui măgar.

– Măgăriţele sunt mame extrem de devotate şi protective. Sunt cunoscute în acest sens

numeroase cazuri reale, de măgăriţe care s-au luptat pe parcursul a mai multe zile şi nopţi cu

haitele de lupi, pentru a-şi proteja puii.

– Monseniorul Devoucoux nu pregetă să facă din măgăriță simbolul cunoaşterii, al ştiinţei

tradiţionale, ceea ce marchează o schimbare totală a simbolului iniţial.

– În medicina populară laptele de măgăriţă este considerat o substanţă cu puternice valenţe

cosmetice redând tinereţea pielii, un leac eficient împotriva „tusei măgăreşti”, iar pielea de

măgar era folosită în magia românească.

– Depășirea ”sindromului măgarului lui Buridan” și începerea practicării unei căi spirituale

este considerată prima treaptă a spiritualității.

În final, aducem în sprijinul ipotezei noastre predica Mitropolituluiu Hierotheos Vlachos

despre ”Ce reprezintă mânzul și asina”, în care se scot în evidență simboluri și simbolisme, în

legătură cu măgarii și măgărițele, care abundă în Biblie:

12 În China, măgarul alb este călărit de nemuritori.

13 Salcia este un simbol al fecioriei, al purității, pentru că nu poartă fructe, lepădându-și florile înainte de a

lega rod. În scrierile unor Sfinți Părinți, o reprezintă pe Fecioara Maria, pentru că aceasta, deși alege fecioria, deci

viața fără rod, naște pe Hristos. Este un simbol al nemuririi sau al renașterii ciclice deoarece ramurile ei tăiate și

plantate în pământ revin din nou la viață.


”Potrivit tâlcuirilor Sfinților Părinți, smerenia lui Hristos se vede din faptul că a intrat în

Ierusalim șezând pe mânzul asinei. Sfântul Evanghelist Ioan scrie: Iisus, găsind un asin tânăr, a

șezut pe el (Ioan 12,14). La rândul sau, Evanghelistul Matei spune că ucenicii I-au adus lui Hristos

asina ăi mânzul: Au adus asina și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste

ele (Matei 21, 7). Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre faptul că Hristos S-a asezat pe mânz,

nu pe asină (Luca 19,35).

După cum tâlcuiește Cuviosul Teofilact, între Evangheliști nu există nici o contradicție.

Hristos a intrat în Ierusalim șezând pe mânzul asinei. Ucenicii au adus mânzul la Hristos, dar

împreună cu mânzul au adus-o și pe mama mânzului, adică pe asină. Atunci când Sfântul

Evanghelist Matei scrie ”peste ele”, nu a vrut să spună că Hristos S-a așezat în același timp și pe

asină și pe mânz. Aceste cuvinte pot fi interpretate în două chipuri diferite. În primul rând, a șezut

peste ele se referă la hainele pe care ucenicii le-au așezat pe mânz. În al doilea rând, dacă ar fi să

interpretăm că a sezut peste ele înseamna că a șezut pe amândouă animalele care au fost aduse la

Hristos, atunci El a șezut mai întâi pe asină și mai apoi pe mânz, ceea ce simbolizează că mai întâi

s-a odihnit în sinagoga iudeilor, iar mai apoi în poporul ce venea dintre neamuri.

Sfinții interpreți ai textelor evanghelice arată că aceste fapte au un înțeles simbolic.

Cuviosul Eftimie Zigabenul spune că Hristos a șezut pe mânz, care este închipuirea poporului

dintre neamuri, iar în spate venea asina, care este închipuirea poporului iudaic. Aceasta înseamnă

că, după ce Hristos va vesti Evanghelia către neamuri și după ce Se va odihni întru ele, vor veni și

iudeii, care se vor întoarce la credința în Hristos.

Dacă vom considera că atât mânzul cât și asina simbolizează poporul dintre neamuri,

atunci șederea lui Hristos pe asină arată că El a venit să omoare înșelăciunea idolatriei lipsite de

judecată, iar șederea pe mânz arată că a venit să țină în frâu avântul nestăpînit pe care il aveau

popoarele spre necredință, pentru că nu exista nimic mai fără de judecată decât necredința și mai

îndărătnic și nesupus decât neamurile care se închină la idoli (Sfantul Nicodim Aghioritul).

Acest episod a fost proorocit în Vechiul Testament. Referindu-se la copilul lui Iuda, din care

S-a tras după trup și Hristos, și profețind întruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvântul, Patriarhul

Iacov spune printre altele: Acela își va lega de viță asinul Sau, de coardă mânzul asinei Sale

(Facerea 49, 11). Din această proorocie înțelegem că Hristos este via, iar corzile, adică organele

vegetale prin care vița de vie se infășoară pe lemne și se ține de ele, sunt ucenicii lui Hristos, prin

care Domnul a legat de El pe mânzul asinei, adică pe noul Israel cel dintre neamuri (Sfantul

Grigorie Palama). Cu alte cuvinte, ucenicii, care sunt ramurile viței Mântuitorului, au adus

neamurile la credința în Hristos și le-au unit cu via cea adevărată, care este Insusi Hristos.

Potrivit Evangheliștilor care prezintă aceste fapte (Matei, Marcu și Luca), Hristos i-a trimis

pe ucenicii Săi în satul de dinaintea lor, acolo unde se găseau o asină legată și un mânz cu ea.

Hristos le-a cerut să dezlege acele două animale și să le aducă la El.

Tâlcuind acest episod, Sfântul Atanasie cel Mare spune că satul de dinaintea lor este viața

aceasta pământească, iar orașul este viața cerească, adică Raiul din care a căzut Adam prin

păcatul pe care l-a săvârșit. Nimeni altul în afară de Hristos nu putea să ne facă să intrăm din nou

în locul de unde am fost alungați. Asina și mânzul reprezintă omenirea întreagă. Mânzul este

protopărintele nostru Adam, pe care Satana l-a legat prin înșelătorie, iar asina, care este un animal

necurat, reprezintă neamurile momite de idoli și murdărite cu sânge necurat. Hristos îi trimite pe

ucenici la întreaga omenire pentru ca aceștia să îi aducă la El atât pe iudei, cât și pe cei dintre

neamuri și să alcătuiască Biserica din creștini proveniți din rândul iudeilor și a neamurilor.

Dezlegarea acestor animale și a ceea ce ele simbolizează poate fi făcută numai de oameni mari, nu

în sensul vârstei trupești, ci în sensul credinței, al dragostei, al dreptății, al înțelepciunii, al

bărbăției și al virtuții. Asemenea bărbați sunt Apostolii, care au fost trimiși în lume pentru a

propovădui și a plini Biserica lui Hristos.

Ucenicii lui Hristos, adică Sfinții Apostoli, au dezlegat toate neamurile din întunericul ce

înseamna necunoașterea lui Dumnezeu, înșelarea, păcatul, robia celui rău și stăpânirea

întunericului acestui veac, ducându-le spre Dumnezeul lor Care le-a zidit. Iar acum, Hristos sta

deasupra tuturor acestor neamuri și împărățește peste ele (Tit, Episcopul Vostrelor).


Atunci când Hristos Și-a trimis ucenicii să dezlege mânzul, El le-a spus că, dacă vor întâlni

pe cineva care să-i întrebe pentru ce fac aceasta, să răspundă că Îi trebuie Domnului. Și cu

adevărat, atunci când ucenicii au dezlegat mânzul, unii din cei care erau de față au întrebat: de ce

dezlegați mânzul? Dar când ucenicii au răspuns că este porunca lui Hristos, i-au lăsat (Marcu

11,5-6).

Acest lucru arată puterea stăpânitoare a lui Hristos, pentru că, fiind Dumnezeu, El conduce

lumea și nimeni nu poate să Îi stea împotrivă. Toate lucrurile au fost zidite de El și toate sunt

conduse de energia Sa necreată.

După cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, dacă mânzul este omenirea ce a fost dezlegată din

legăturile păcatului (elemente de virus clonate), putem să ne gândim că cei care se aflau de față îi

simbolizează pe viclenele stăpânii (elemente celulare), care nu s-au putut opune poruncii lui

Hristos (genom viral), ci, așa cum tâlcuiește Sfântul Atanasie cel Mare, au alergat imediat la

stăpânul lor, Satana (ADN-ul celular), si i-au spus toate cele care s-au petrecut. Tocmai de aceea,

imediat s-a făcut sfat și întrunire a celor vicleni împotriva lui Hristos. Diavolii i-au spus lui Satana

că urma să se întâmple ceva, pentru că mânzul a fost dus la domnul său și nu mai era al lor, iar ei

nu mai aveau putere asupra lui. Diavolul s-a gândit ce trebuie să facă și astfel, i-a îndemnat pe

cărturari și pe farisei să pregătească moartea lui Hristos. Nefericiții nu știau însă că moartea lui

Hristos avea să ne dăruiască nouă viață veșnică, iar pogorârea Sa la Iad (citoplasmă) urma să

ducă la ridicarea noastră la ceruri (asamblare clonă).

Fiecare dintre noi se aseamănă mânzului (element de virus clonat) ce a fost legat cu

legăturile păcatului.

Proorocul și împăratul David se întoarce la Dumnezeu și spune: Eram fără de minte și nu

știam (angrenat în metabolismul celular); ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu

Tine. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povățuit (instrucțiuni de clonare)

și cu slava m-ai primit (Ps. 72, 22-23).

David se lasă cu încredere în voia lui Dumnezeu, pentru că are credința desăvârșită că El îl

va îndruma în cel mai bun chip cu putință.

Sfântul Andrei al Cretei face legătura dintre acest fragment din Psalmi și episodul pe care îl

analizăm, spunând că omul trebuie să se facă dobitoc în ceea ce privește simplitatea minții, la fel

ca mânzul ce mergea fără a se opune după ucenicii care îl dezlegaseră și îl duceau la Hristos.

Omul trebuie să asculte fără cârtire de cel care și-a asumat îndrumarea sa duhovnicească în

Hristos și să devină astfel mânz al Domnului (element viral), izbăvit de orice nebunie care îl face

asemenea animalului. Abia atunci va înceta să pășească pe pământul grijii lumești, să se încovoaie

sub povara încercărilor și să se îngreuieze cu greutatea patimilor împotriva firii, pentru ca,

ridicându-se deasupra grăsimii vieții pământești, purtându-se deasupra plăcerilor cărnii și călcând

pe balonul de săpun al slavei deșarte (toate datorate proceselor celulare), el va fi mânz al lui

Hristos și se va face „car al tronului Heruvimilor“ (înveliș virusului).

Omul îndepărtat de Dumnezeu devine dobitoc pentru că este stăpânit de necugetatele pofte

și voile trupești și pentru că se supune poftelor omului celui vechi. Însă atunci când dobândește

smerenia în Hristos și leapădă această lipsă de minte, omul se face car al lui Hristos. Acesta este

înțelesul fragmentul din Psalmi „ca un dobitoc eram înaintea Ta”.

Sfântul Atanasie cel Mare învață că fiecare dintre noi se aseamănă mânzului ce a fost legat

cu legăturile păcatului. De aceea, trebuie să-L rugăm pe Hristos să-i trimită la noi pe ucenicii Săi

ca să ne dezlege. Unul este legat cu iubirea de arginți, altul cu preacurvia, altul cu beția, altul este

stăpânit de slava deșartă, altul nedreptățește, altul răpește avutul aproapelui său și al săracului,

altul ia dobândă peste dobândă și, în general, fiecare dintre noi a slăbit prin nedreptățile sale. Din

acest motiv, cu toții avem nevoie de tămăduire de la Mântuitorul Hristos: „Și avem nevoie de El să

ne trimită și nouă pe ucenicii Săi ca să ne dezlege din legăturile diavolului“.

Atunci când omul se face ca un dobitoc, cu sensul de supunere deplină față de ucenicii

Domnului, el este dus fără îndoială înaintea tămăduitorului Hristos, Care îl vindecă de toate

slăbiciunile și îl face tron al lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne facem dobitoace cugetătoare

(elemente de virus) și vom fi sfințiți de Hristos”.

More magazines by this user
Similar magazines