Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018

culturadata

Vitalitatea culturală a orașelor este un studiu ce are în vedere gradul de dezvoltare a orașelor din România prin prisma cererii și a ofertei culturale. Societățile prezentului sunt într-o continuă dinamică pe toate palierele – economic, social, politic, moral și, nu în ultimul rând, cultural. Motiv pentru care este important să vedem cum putem caracteriza orașele României din perspectiva vitalității culturale, într-un context în care economia creativă are o pondere din ce în ce mai mare pentru modul în care mediul urban se dezvoltă.

Ca punct de plecare, ediția 2018 a studiului Vitalitatea culturală a orașelor s-a bazat pe ediția din 2016 a aceluiași studiu (la care au fost aduse anumite modificări), precum și pe studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport. Astfel, am încercat, pe cât de bine s-a putut din perspectiva datelor existente, să avem indicatori ce acoperă aceste trei caracteristici.

Cheltuielile bugetare pentru cultură 29

La nivel global, în diferite orașe, sectorului cultural îi sunt

redirecționați atât bani publici, cât și bani privați 42 . Există

diverse tipuri de finanțare și diferite niveluri de alocare a

fondurilor publice, acestea fiind strâns legate de politicile

publice dedicate culturii și de prioritățile stabilite de către

decidenți 43 . Autori precum Klamer, Mignosa și Petrova 44 au

analizat sursele de finanțare a sectorului cultural din statele

membre ale Uniunii Europene, precum guvernul (prin bugetul

național), piața și sectorul non-profit. De asemenea, ei au

analizat mecanismele de finanțare și în termeni regionali:

nivelul local versus nivelul național. Autorii au semnalat

diverse probleme substanțiale în ceea ce privește colectarea

și măsurarea datelor despre sectorul cultural și finanțarea

acestuia. Spre exemplu, există actori în acest domeniu a căror

activitate principală este alta decât cea performată în sectorul

cultural. Mai mult, domeniul cultural nu este pe atât de omogen

precum alte domenii ce primesc finanțare din bugetul public,

rezultând astfel o dificultate în măsurarea acestor ramuri din

interiorul domeniului 45 .

Experiența orașelor precum Istanbul și New York, care

au primit succesiv fonduri publice destinate sectorul cultural

pentru a crea sau dezvolta muzee și teatre, ne arată că aceste

cheltuieli publice pot determina externalități pozitive, precum

viitoare investiții și atragerea unei forțe calificate de muncă

în domeniu 46 . În țările europene, finanțarea sectorului cultural

s-a axat pe orașe istorice, ce puteau fi dezvoltate atât pentru

prezervarea patrimoniului cultural, cât și pentru potențialul

lor turistic. În acest sens, o distincție importantă în ceea ce

42 BOP Consulting Editorial Team, World Cities Culture Finance Report, [online],

2017, http://www.worldcitiescultureforum.com/publications, (accesat la 21

decembrie 2018).

43 A. Klamer, A. Mignosa și L. Petrova, The relationship between public and

private financing of culture in the EU, 2010.

44 Id.

45 Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD),

International Measurement of the Economic and Social Importance of

Culture, Paris, OECD, 2006.

46 BOP Consulting Editorial Team (2017) World Cities Culture Finance Report.

privește finanțarea sectorului cultural vizează două tipologii

strâns legate de geografia și istoria unei țări.

Așadar, investițiilor în infrastructura culturală a orașelor

le sunt asociate în literatură o serie de beneficii economice

și sociale, cele mai importante fiind: Dezvoltarea economică

a orașelor; Construirea unui brand de notorietate pentru

oraș, Îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii orașelor.

Cu toate acestea, de multe ori este dificil de delimitat între

efectele economice și sociale ale investițiilor în infrastructura

culturală 47 . De exemplu, un oraș care obține titlul de capitală

europeană a culturii poate înregistra o dezvoltare economică

datorată eforturilor autorităților de pregătire a candidaturii

și a veniturilor ulterioare obținute din turism. Concomitent,

localnicii și turiștii deopotrivă vor beneficia de o ofertă

culturală mai bogată, de o potențială schimbare a practicilor

de consum cultural, de interacțiuni interculturale, toate acestea

reprezentând exemple de beneficii sociale.

La nivelul României, cheltuielile bugetare locale pentru

cultură se află într-o strânsă relație cu resursele de

infrastructură culturală. Acest lucru este explicat de faptul

că datele statistice privind infrastructura culturală a orașelor

includ cu precădere informații despre resursele de infrastructură

ale organizațiilor publice de cultură. În același timp, resursele

financiare alocate pentru cultură din bugetele orașelor vizează

aproape exclusiv finanțarea organizațiilor publice de cultură,

iar resursele menționate reprezintă, totodată, principalul

mecanism de finanțare a acestor organizații. În ciuda acestor

legături, cele două componente sunt tratate ca dimensiuni

distincte ale conceptului de vitalitate culturală a orașelor,

fiecare dintre ele având operaționalizări diferite.

47 N. Duxbury (ed.), Under Construction: The State of Cultural Infrastructure

in Canada. Volume 2, Vancouver, Centre of Expertise on Culture and

Communities, 2008.

Similar magazines