Ghiduri terapeutice pentru tulburarile psihiatrice majore

Ipoteza dopaminergică
Plecând de la observațiile lui van Rossum asupra efectului halucinogen produs de agenţii
dopaminomimetici, Randrup şi Munkvad – 1967, susţin ipoteza implicării dopaminei în schizofrenie,
validată ulterior prin numeroase argumente:
• agoniștii DA pot induce psihoze paranoide schizoforme;
• antipsihoticele inhibă activitatea dopaminergică, producând ameliorarea simptomatologiei;
• hiperactivitatea dopaminergică se manifestă diferenţiat – presinaptic (creşte sinteza şi eliberarea
dopaminei) şi postsinaptic (hipersensibilizare cantitativă şi calitativă a receptorilor dopaminici).
Ipoteza serotoninergică
Rodnight – 1993, bazat pe proprietăţile psihotomimetice ale unor substanţe psihoactive de tip LSD
25, cu afinitate crescută pentru receptorii serotoninergici de tip 5-HT 2 , lansează ipoteza implicării serotoninei
în etiopatogenia schizofreniei. Receptorii 5-HT 2 au o densitate superioară în regiunile cerebrale implicate în
medierea funcţiilor comportamentale, inclusiv la nivelul cortexului frontal, exercitând un puternic rol de
control asupra sistemului DA. Rolul sistemului serotoninic în etiopatogenia schizofreniei a fost confirmat
prin eficacitatea antipsihoticelor atipice, cu acţiune puternic antagonistă a receptorilor 5-HT 2 – olanzapină,
risperidonă, clozapină.
Ipoteza noradrenergică
La baza acestei ipoteze se situează relaţiile de heteroreglare existente între sistemele dopaminic şi
noradrenergic. În schizofrenie se susţine o creştere a activităţii receptorilor alpha 2 NA, hiperactivitatea
acestora corelându-se cu sindromul de excitaţie psihomotorie; de asemenea, se raportează, în studii postmortem,
o creştere importantă a numărului acestor receptori.
Ipoteza GABA-ergică
Implicarea sistemului GABA a fost susţinută de Roberts – 1972, pe baza rolului inhibitor al acestui
aminoacid. Studii post-mortem au relevat în ţesutul cerebral şi LCR la pacienţii cu schizofrenie o reducere
evidentă a activităţii neuronilor GABA. Esenţa ipotezei GABA-ergice a schizofreniei constă în faptul că
reducerea efectului inhibitor al neuronilor GABA-ergici determină o creştere a activităţii dopaminergice la
nivelul structurilor mezolimbice şi în cortexul temporal.
DIAGNOSTIC – FORME CLINICE
În clasificarea internaţională a tulburărilor mentale şi de comportament – ICD 10, schizofrenia ocupă
un capitol separat, alături de tulburările schizotipale şi cele delirante (F20-F29). Se subliniază în primul rând
faptul că tulburările gândirii, percepţiei şi ale afectelor sunt „fundamentale şi caracteristice”, astfel încât ele
duc la pierderea sentimentului de identitate şi autonomie, iar deficitul cognitiv se instalează progresiv.
Aspectul clinic al schizofreniei variază mult de la un pacient la altul și de la un episod la altul; cu
toate acestea, o serie din simptome sunt aproape ubicuitare: tulburările asociative, deliruri, halucinații,
inadecvare și sărăcire afectivă, perturbări motorii și comportamentale.
Distincția celor două categorii largi ale simptomelor pozitive şi negative a câştigat o largă acceptare.
Simptomele pozitive par să reflecte un exces sau o distorsionare a normalității funcțiilor, iar simptomele
3