Georg Trakl - versuri traduse și comentate de Christian W. Schenk

christian.w.schenk

Georg Trakl
Versuri
Traducere și comentarii: Christian W. Schenk
Note, notă asupra ediției: Ioana Diaconescu
ISBN: 9781095625439
Zweite Ausgabe (Ediția a doua)
DIONYSOS – 2018 Boppard am Rhein/Germany
Rheinland-Pfalz

Ediția de față cuprinde, tradusă în limba română, cea mai mare parte a liricii marelui poet expresionst Georg Trakl: poeziile antume din volumul Poezii (Gedichte) - 1913, precum și cele postume din volumele Sebastian in Traum (Sebastian în vis) - 1915 și Die Dichtungen(Opera poetică) – 1917. De asemeni, traducătorul Christian W. Schenk a selecționat poezii ale lui Georg Trakl pe care acesta nu le-a dat luminii tiparului și/sau nu le-a editat în vreun volum din diverse motive, precum și variante ale unor poeme cunoscute. Sunt antologate în această ediție (reprezentativă pentru lirica lui Georg Trakl) în care se reconstituie pentru prima dată în limba română, cu o asemenea anvergură, versurile celui mai important poet al expresionismului timpuriu, poezii împărțite, de traducătorul și autorul ediției, în două secțiuni, prima intitulată Antume, postume și variante comentate și adnotate (care cuprinde poezii antologice cu valoare majoră istorico-literară, comentate de traducător) și a doua cu titlul Alte poezii: antume, postume și variante (care cuprinde o serie de poezii semnificative și representative - și de asemeni variante ale unor poezii cunoscute prin valoarea lor literară, pentru înțelegerea, în totalitate, a liricii trakliene ).
Subliniez faptul că secțiunea Alte poezii: antume, postume și variante cuprinde și traduceri ale variantelor unor poezii cunoscute .
Ediția de față beneficiază, de asemeni, de o Introducere a traducătorului și germanistului Christian W. Schenk intitulată Culorile în simbolistica lui Trakl și de o Scurtă biografie Georg Trakl. De asemenea, comentariile traducătorului la poeziile din prima secțiune sunt bogate și detaliate, adevărate fișe istorico-literare.
Adotările pe care le-am efectuat cuprind informații succinte, necesare în cunoașterea personalităților la care face referire traducătorul în Introducere și în Comentariile sale la poeziile din prima secțiune a ediției de față.
Ioana Diaconescu

GEORG TRAKL

1


GEORG TRAKL

2


GEORG TRAKL

©Toate drepturile rezervate

Georg Trakl

Versuri

Traducere și comentarii: Christian W. Schenk

Note, notă asupra ediției: Ioana Diaconescu

ISBN: 9781095625439

Zweite Ausgabe (Ediția a doua)

DIONYSOS – 2018 Boppard am Rhein/Germany

Rheinland-Pfalz

©Alle Rechte vorbehalten!

Dionysos Verlag

3


GEORG TRAKL

4


GEORG TRAKL

5


GEORG TRAKL

6


GEORG TRAKL

GEORG TRAKL

V E R S U R I

Traducere în limba română, introducere și

comentarii de Christian W. Schenk

Note, notă asupra ediției de Ioana Diaconescu

7


GEORG TRAKL

8


GEORG TRAKL

INTRODUCERE

CULORILE ÎN SIMBOLISTICA LUI TRAKL

"În general, culoarea este un mijloc de a exercita o influență directă

asupra sufletului. Culoarea este clapa pianului. Ochiul este ciocănelul

care bate. Sufletul este pianul cu multe corzi."

Wassily Kandinsky 1 ; Despre spiritul în artă. Mai ales în pictura. München

1911.

Fenomenul culorilor este considerat unul dintre trăsăturile principale

ale lui Georg Trakl, care necesită o analiză sistematică. Fiecare culoare

este mai mult decât o culoare. În imaginea lirică aparent fragmentară,

culoarea nu funcționează doar ca o purtătoare de informație, ci ca

purtătoare a sensului.

Să începem cu cea mai des folosită culoare în opera lui Trakl: Negru.

Negrul pare a fi la Trakl (aproape) întotdeauna sumbru și are conotații

clar negative cum ar fi: moartea, umbra și noaptea.

La fel ca în cazul întunericului, ne gândim în cea mai mare parte la

teribil sau, așa cum scrie Theodor Spoerri 2 : „celor necăjiți". De exemplu

„îngerul negru" se poate interpreta în poemul „Celor timpuriu decedați”

(în prima strofă). De fapt poate fi un mesager din împărăția morților.

Interesant este exemplul în care Trakl, contrar ideii generale, asociază

îngerul cu culoarea neagră. Poetul nu pare să folosească această culoare

în forma sa originală, ca un atribut al unei culori pure, ci ca un mijloc de a

descrie un anumit „peisaj” sufletesc. Negrul evocă la Trakl apropierea

morții, precum și decăderea întregii vieți. De aceea se poate interpreta

negrul mai mult ca o stare decât ca o culoare. Această dispoziție negativă

poate fi găsită și în alte poezii ca în „Visul Răului”, unde „camerele sunt

negre" și „bisericile negre se înalță în tristă splendoare". Siluetele

turnurilor bisericii violează câmpul vizual iar starea de spirit este

deprimantă și întărită de versul „Un loc înecat în groază și-ntuneric". De

fapt, s-ar putea adăuga adjectivele și adverbele sumbre și întunecate la

negru, deoarece ele sunt de fapt identice ca sens. Toate indică noaptea,

amurgul și nu în cele din urmă moartea.

Aceeași imagine se regăsește în „Tomna singuraticului”: „Când roua

devine neagră pe pășunile goale". Roua este neagră, ceea ce nu

corespunde realității și totuși cititorul intuiește ce vrea să spună poetul:

9


GEORG TRAKL

Trakl asociază roua care cade pe pășunile sumbre cu seara / apusul

(vieții). Totuși această imagine simbolizează și o anumită liniște, chiar

idilică.

Uneori Trakl pare să-și dorească o moarte iminentă și dă, astfel, negrului,

un sens de suveranitate.

Relația dintre Trakl și moarte devine ambiguă în acest caz, deoarece în

alte pasaje din poeziile lui, moartea, asociată culorii negre, este

reprezentată în moduri diferite!

Albastru este culoarea cea mai întunecată din spectrul său și valoarea

luminii lui ideale este adiacentă la negru. La Trakl cerul este adesea

albastru și probabil simbolizează legătura cu eternul, cu infinitul.

Culoarea albastră este adesea asociată cu moartea și efemerul. De

exemplu, în cel de-al treilea vers din „Toamna Singuraticului”: "Un

albastru pur apare dintr-o cochilie". Semnificația culorii este întărită

gradat de adjectivul „pur".

Albastrul devine mijlocul spiritualizării, spre deosebire de corpul fără

viață, care va deveni o victimă a putrefacției. Este, de asemenea, demn

de remarcat faptul că în poemul "Visul răului", Trakl nu recurge niciodată

la adjectivul de culoare. Acest lucru se explică prin faptul că pentru el

albastrul reprezintă, de asemenea, un fel de mântuire, pe care nu o

poate găsi în viziunea din acest poem.

În concluzie, se poate spune că culoarea albastră este, probabil, cea

care reflectă cel mai mult spiritualizarea operei lui Trakl. Este o odihnă

deplină a sufletului și astfel poate vorbi despre "sfințenia albastrului", în

asentimentul lui Heidegger 3 . Pe de altă parte, culoarea albastră stă întrun

contrast puternic cu rosul, ceea ce înseamnă o vitalitate distructivă.

De asemenea ea implică o dinamică, instinctualitate, agresivitate și

violență.

În regnul animal, roșul, care înseamnă „pericol", la om este un simbol

al sângelui, al luptei și, desigur, al pasiunii. Chiar și filozoful Weininger 4

vorbește despre culoarea roșie ca despre „culoarea vieții inferioare și a

voluptății ei. Roșul iadului este opusul albastrului cerului”.

Pentru Trakl, roșu înseamnă și exces și păcat; așadar se observă o

legătură puternică cu fizicul uman.

O altă imagine în poezia lui Trakl este „lupul roșu", care apare în mai

multe poezii. În primul rând, înseamnă agresivitate și animal; el este

vânătorul neobosit de care animalul trebuie să se teamă. În al doilea

rând, simbolizează irealul în varianta lui demonică. Tocmai faptul că nu

există un "lup roșu", ne sperie. În poemul său „Furtună de seară” Trakl

10


GEORG TRAKL

începe cu versul: „O, orele roșii de seară". Mai departe, în poezie se

întâlnesc verbe precum "sfărâmare"; „urlet"; „sparge"; „strigăt" sau

"hohot". Întreaga poezie este o singură viziune a groazei, evocată de

orele roșii de seară. Atributul culorii înseamnă distrugerea totală, fie prin

natură, fie prin vina interioară.

În întreg simbolismul culorilor din poetica lui Trakl, culoarea roșie este

cea care lasă cea mai puternică impresie.

„Într-un mic concert” Trakl scrie „Un roșu care visător te cutremură",

culoarea pare a-i tulbura puternic interioritatea. Deși albastrul pare a fi

culoarea lui preferată, roșul joacă, de asemenea, un rol foarte important

în poezia sa. În plus, adjectivul culorilor apare deseori în contextul focului

și al flăcării. Puterea distructivă a focului se amplifică astfel. "Un copac

ars într-o flacără roșie [...]" („Peisaj” poate fi chiar interpretat ca

purgatoriu în care se plătesc păcatele terestre, mai ales când știm că

însuși Trakl se considera ca fiind un păcătos.

Este surprinzător faptul că Trakl, spre deosebire de mulți alți poeți, nu

plasează nicăieri dragostea în contextul roșului. Culoarea inimii el o

prezintă doar ca desfrâu și iubire fizică.

Aureola culorilor lui Trakl este în acest sens mai puțin sensibilă decât la

alți autori (de exemplu la Georg Heym 5 ). Culoarea roșie simbolizează

extremele, ca ceva care vine din adâncurile pământului, precum și din

adâncul omului.

Similar cu roșul este purpuriul - violet. Această culoare însă este în mod

marcat ambivalentă, ruptă, în simbolismul său, din albastru și roșu.

Ambiguitatea este deosebit de pronunțată iar prin multitudinea fațetelor

vrea să simbolizeze întreaga ființă umană. Ea permite mai multe sensuri,

deci ar fi o greșeală gravă dacă cineva s-ar axa pe un simbol unic de

purpuriu-violet. În acest caz, atributul culorilor are o mare varietate de

imagini și prin urmare, culoarea este abia„palpabilă”. Unii autori alătură

această culoare fastului și mândriei, alții o alătură adevărului și dreptății.

Trakl o folosește ca simbol al dispoziției și câștigă sens doar prin

contextul în care se află. Cu alte cuvinte, purpuriu - violet nu are nici o

semnificație pozitivă, dar nici una clar negativă.

Culoarea însăși nu are sens, ci apare numai în context. Acest lucru îl

deosebește pe Trakl, care știe să intensifice starea de spirit folosind

culorile în poemele sale.

Poetul nu este preocupat de o relație concretă între culoare și un anumit

sens, ci mai degrabă de o simbolizare abstractă a emoțiilor și

sentimentelor. Astfel el combină culoarea purpurie cu apusul soarelui.

11


GEORG TRAKL

Verdele este, de asemenea, de o ambiguitate extremă. Pe de o parte,

verdele este degradant, pe de altă parte poate fi și foarte blând, de

exemplu, atunci când este menționată „bucuria verde" (“Cântecul lui

Kaspar Hauser”).

Pe scurt, verdele înflorește și se destramă în același timp, prin urmare

este ambivalent, precum viața și moartea; în verdele primăverii vieții cât

și în verdele albastru al morții. Verdele reflectă astfel și echilibrul naturii

între galbenul pământesc și albastrul ceresc. Astfel omul se regăsește în

verde, căci el trăiește în „albastrul cerului", în el (în special în

interioritatea poetului Trakl) arde un vulcan. Nu este o antiteză! „Omul

trebuie să apară verde între albastrul de cristal exterior și galben în

interior. Această teză se bazează pe versul din „Transformarea răului":

„Suntem un metal verde în interiorul unei fețe galbene fierbinți".

Culoarea este astfel creată de un amestec de extreme, doar "galben

strălucitor" și "albastru închis". De aceea, verdele este culoarea unor

extreme, cum ar fi viața și moartea.

De mai multe ori culorile verde și maro sunt numite împreună, ca de

exemplu în versul: "o față animală în verde maro".

În timp ce verdele este cea mai activă dintre cele două culori, maro

simbolizează pacea, liniștea și natura. Trakl folosește această culoare

relativ rar, în comparație cu pomenitele culori de mai sus. De cele mai

multe ori ea este folosită în mod abstract, dar își rezervă și un pic de

realitate: „...în maro rece de toamnă" („La un decedat timpuriu”)

„Răcoarea maro" indică frunzele copacilor, fără a le menționa în mod

explicit. Sau chiar copacii goi, ca în „De Profundis” ("Este un copac

maroniu"). Pentru poet, maro este sinonim cu calmul și tăcerea: "Cum

distrug bruna tăcere" („Corbii”).

Albul ocupă un loc special în paleta simbolismului culorilor lui Trakl. S-

ar putea crede că această culoare acționează ca un contra-pol la negru și

este un semn al purității și nevinovăției. Dar, în mod vădit, nu este cazul,

așa că această culoare simbolizează ceva sinistru. Albul apare la Trakl ca

fiind ireal, aproape magic. Această culoare ar putea avea înțelesul: „falsa

apariție a perfecțiunii". De exemplu, în „Psalm” în mormântul său,

magicianul alb se joacă cu șerpii. Albul pare în general extrem de neclar,

dar în poemele lui Trakl, culoarea este adesea asociat cu pericolul și

moartea. Astfel albul se referă adesea la ceva gol, lipsit de viață, o idee

care este exprimată și de adjectivul „văxuit”.

Legat de alb este argintiul, dar duce mai mult spre un aspect senzual.

Ambele culori sunt reci, argintiul fiind o culoare metalică.

12


GEORG TRAKL

Interesant este și ultimul vers din „Cântecul lui Kaspar Hauser” unde

argintiul e scufundat în capul nenăscutului. În acest pasaj argintiul poate

fi definit ca o culoare rece, dar prețioasă. De asemenea argintul este un

metal foarte dur, în acest caz trebuie să ne gândim în mod inevitabil la o

specie de mască mortuară. Totuși culoarea argintie se interpretează

greu , deoarece este inepuizabilă în simbolistică. În ambele ei valențe

(cea rece și cea prețioasă), culoarea acestui metal prețios simbolizează

perfecțiunea și satisfacția. Totuși, o anumită liniște se degajă din acest

atribut al culorii.

În timp ce argintul are la Trakl o conotație mai degrabă negativă, auriul

poate fi caracterizat cu o conotație pozitivă, dacă ne gîndim, inevitabil la

„toamna aurie”. Ca și culoarea maro, auriul poate fi un semn al păcii în

natură. O altă semnificație a aurului este „strălucirea adevărului”

(Heidegger).

Ca o sinteză, culorile metalelor lui Trakl, de cele mai multe ori, par să

transmită sentimente și senzații: „Un miros auriu de cimbru"

(„Plimbare”). Aurul are și valențe în comun cu albastrul, ambele culori

fiind legate de zonele contextului care sugerează un sentiment religios:

„Ochii aurii ai lui Dumnezeu” („Psalm”). Se poate presupune că aurul

este folosit pozitiv, ca un semn de căldură și calm, și nu în contextul

„râsului grotesc de aur".

Un alt adjectiv folosit frecvent în versurile lui Trakl este cristalinul.

Numai prelucrat, cu diferitele lui fațete, cristalul simbolizează puritatea și

inocența. Dar mai ales la Trakl ar fi o mare greșeală să se vorbească doar

despre o anumită semnificație a cristalelor.

Cristalului mai simbolizează fragilitatea : „Când veni noaptea, cristalinului

i se frânse inima". Deoarece acesta este un adjectiv, cu greu se poate

interpreta faptul în sine de „frîngere a inimii”. Și totuși, poate fi chiar

inima , care, ca un cristal, se sfărâmă în mii de bucăți.

O altă culoare foarte interesantă (dacă putem vorbi în acest caz propriuzis

de o culoare) este zambila. Trakl o folosește în întreaga sa operă doar

de câteva ori (de 4 ori), de exemplu în „Peisaj: „ ...buclele de zambile ale

servitoarei"; sau în „Pasiune:” „... dormind în părul ei de zambile". Dacă

ne gândim la floarea alb-violetă cu frunzele sale ceroase (de ceară),

semnificația zambilelor ar putea fi prețioasă, inaccesibilă sau frumoasă,

dar... artificială.

Dacă facem referire la frunzele albe și ceroase ale florii, este posibil să

concluzionăm că acest atribut de culoare trebuie să aibă și o oarecare

13


GEORG TRAKL

legătură cu moartea. În „Pasiune”, ne gândim inevitabil la prietenul lui

Trakl, care a murit timpuriu.

Remarcabil, când scrie despre zambile, este faptul că poetul combină

culoarea cu alte impresii senzoriale, de exemplu cu simțul tactil și cel

olfactiv. Această conexiune de percepții senzoriale de natură diferită

care dau impresia că sunt una simbolul celeilalte se numește sinestezie.

Uneori se vorbește de o „poezie a simțurilor inversate".

Baudelaire 6 (a cărui operă Trakl o cunoștea bine) a folosit deseori

această sinestezie în poemele sale („Corespondențe”). Un alt exemplu de

astfel de „amestecare” este poezia „Monden” din care citez versul:

„Mereu sună mondena voce a surorii" („Amurg spiritual”).

Culoarea și sunetul se amestecă în mod clar într-un element unitar, pe

care Schneider 7 , care s-a ocupat în mod intens de opera lui Trakl, le

consideră „mai presus de toate, pentru a reflecta starea de spirit a

poetului care acoperă procesul perceptiv într-o manieră mai pură, mai

clară și mai insistentă". Obiectivul principal al lui Trakl este, așadar, să-și

exprime sentimentele personale printr-o asemenea sinestezie. Culorile,

sunetele, mirosurile și senzațiile tactile nu depășesc stadiul valorii

simțurilor. În universul lui Trakl, nu par să existe orientări fixe între

simțurile individuale și, prin urmare, apar metafore sintetice unice.

În ceea ce privește culorile ca metaforă, Trakl pare a se fi inspirat din

limbajul coloristic al lui Rimbaud 8 .

Culorile din poeziile lui Rimbaud, în cea mai mare parte, nu par să se

nască din emoții, ci servesc drept ajutoare pentru a crea o anumită

atmosferă.

Totuși, chiar și în opera poetului francez, de asemeni poate fi găsită

ambiguitatea culorilor.

Ca și pentru Georg Heym contează mai mult, pe de o parte capacitatea

contrastantă, pe de altă parte luminozitatea sau valoarea cromatică a

culorilor și compozițiilor coloristice.

Pentru a încheia această scurtă analiză a cercului coloristic la Georg

Trakl, s-ar putea ajunge la concluzia că culorile din opera poetului

acționează ca un „rezervor de sensuri".

Culorile sunt încifrate și au o multitudine de semnificații. Această

ambivalență indică cifrul specific al lui Trakl.

Un faptul iritant este acela că diferite culori sunt atribuite aceluiași

obiect sau sentiment. Numai moartea este reprezentată de mai multe

culori (alb, roșu și verde). Va trebui să recunoaștem că această

interpretare este posibilă numai pentru că Trakl însuși nu a dat culorilor

14


GEORG TRAKL

un sens clar, ci le-a folosit în scopul de a crea senzații și de a sugera o

stare sufletească.

Cu metaforele și culorile folosite, Georg Trakl a cucerit noi ținuturi în

explorarea și cucerirea expresivității artei.

Din toate culorile laolaltă, ia naștere lumina, temeiul poeziei lu Trakl!

NOTE

1 KANDINSKY, WASSILLY WASSILYEWICH ( 1866 – 1964) – pictor rus și

teoretician de artă. Este considerat pionierul artei abstracte.

2 SPOERRI,H. THEODOR (1924 – 1973)- doctor în medicină și medic

senior, medic primar al Clinicii de Psihiatrie din Musingen.

3 HEIDEGGER, MARTIN (1889 – 1976) – unul dintre cei mai valoroși

filosofi al secolului XX. Influență covârșitoare asupra gândirii unor mari

filosofi, reconsiderare a fenomenologiei.

4 WEINNINGER, OTTO ( 1880 – 1903) – filosof austriac. A susținut o

teorie filosofico – psihologică a sexelor. Moarte prin sinucidere.

5 HEYM, GEORG (1887 – 1912) – poet german, reprezentant, alături de

Georg Trakl, al expresionismului timpuriu. Poemele sale sunt conlcudente

în ce privește fenomenul alienării, specifică, în acea vreme, vieții în

cetate.

6 BAUDELAIRE, CHARLES PIERRE (1821 - 1867) – poet francez, esist, critic

de artă. Originalitatea sa în poezie a influențat generația Verlaine -

Rimbaud –Mallarme. Îi aparține reevaluarea termenului de modernitate.

7 SCHNEIDER, WOLF (n. 1925) – jurnalist și critic literar german. Membru

corespondent al agenției de știri Associated Press (1955 – 1956), director

al revistei Stern începând cu 1966. A condus agențiile de presă Dialog și

Die Welt.

8 RIMBAUD, ARTHUR JEAN NICOLAS ( 1854 – 1891) – poet francez,

precursor al simbolismului. Genialitate precoce.

Christian W. Schenk

15


GEORG TRAKL

16


GEORG TRAKL

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

Ediția de față cuprinde, tradusă în limba română, cea mai mare parte a

liricii marelui poet expresionst Georg Trakl: poeziile antume din volumul

Poezii (Gedichte) - 1913, precum și cele postume din volumele

Sebastian in Traum (Sebastian în vis) - 1915 și Die Dichtungen(Opera

poetică) – 1917. De asemeni, traducătorul Christian W. Schenk a

selecționat poezii ale lui Georg Trakl pe care acesta nu le-a dat luminii

tiparului și/sau nu le-a editat în vreun volum din diverse motive, precum

și variante ale unor poeme cunoscute. Sunt antologate în această ediție

(reprezentativă pentru lirica lui Georg Trakl ) în care se reconstituie

pentru prima dată în limba română, cu o asemenea anvergură, versurile

celui mai important poet al expresionismului timpuriu, poezii împărțite,

de traducătorul și autorul ediției, în două secțiuni, prima intitulată

Antume, postume și variante comentate și adnotate (care cuprinde

poezii antologice cu valoare majoră istorico-literară, comentate de

traducător) și a doua cu titlul Alte poezii: antume, postume și variante

(care cuprinde o serie de poezii semnificative și representative - și de

asemeni variante ale unor poezii cunoscute prin valoarea lor literară,

pentru înțelegerea, în totalitate, a liricii trakliene ).

Subliniez faptul că secțiunea Alte poezii: antume, postume și variante

cuprinde și traduceri ale variantelor unor poezii cunoscute .

Ediția de față beneficiază, de asemeni, de o Introducere a

traducătorului și germanistului Christian W. Schenk intitulată Culorile în

simbolistica lui Trakl și de o Scurtă biografie Georg Trakl. De asemenea,

comentariile traducătorului la poeziile din prima secțiune sunt bogate și

detaliate, adevărate fișe istorico-literare.

Adotările pe care le-am efectuat cuprind informații succinte, necesare

în cunoașterea personalităților la care face referire traducătorul în

Introducere și în Comentariile sale la poeziile din prima secțiune a ediției

de față.

Ioana Diaconescu

17


GEORG TRAKL

18


GEORG TRAKL

ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE

COMENTATE ȘI ADNOTATE

19


GEORG TRAKL

20


GEORG TRAKL

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,

Aurul roșu al inimii mele. O! cât de liniștită ardea lumina.

Mantaua ta albastră îmbrățișă pe cel ce se scufunda;

Gura ta roșie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia „Noaptea”, apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui

program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la

iveală o lume colorată.

Albastru și roșu apar de două ori, aurul o dată și acestea toate doar în

patru versuri. Trakl însuși i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von

Ficker 1 că această poezie îi este „mai presus de toate dragă" lui.

Cititorul poate sta în fața acestui text total dezarmat. Un „păcat originar“

pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roșu. Albastrul ochilor, o

lume a spiritului s-a stins și o gură roșie pecetluiește această stingere.

Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar „Albastrul ochilor mei“ este

indisolubil legat de „Aurul roșu al inimii mele“. Gura roșie este la rândul

ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele

„zone“, cea a eului și cea a celeilalte persoane, au în roșu și albastru

aceiași valență. Totuși pare o apoziție „Albastrul ochilor mei“ și „Aurul

roșu al inimii mele“ care„“s-a stins în noaptea asta“.

Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe 2 că „Noaptea"

face clar faptul că ar trebui să fim atenți să atribuim lucrării lui Trakl o

anumită culoare ca fiind în mod special „caracteristică" lui. Mai ales în

această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre „Teoria

culorilor" și anume „Tocmai din reflecția culorilor primim viața" (Faust I).

Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roșu,

albastru și aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creația lui Trakl. Aici, în acest

context, aurul este explicit numit „Aurul roșu" ceea ce ne dă senzația unei

culori complementare: galben-roșu-auriu și albastru...

Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu

poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria

culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

21


GEORG TRAKL

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor și editor. Georg Trakl i-a

dedicat poemul „Cîntecul unei păsări mute”. Ficker a fost ultima

persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în

Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.

2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor,

una dintre cele mai strălucite personalități a culturii universale.

22


GEORG TRAKL

SEARĂ ÎN LANS

Hoinăreală prin vară de amurg

Pe lângă snopi îngălbeniți de grâu. Sub văruite bolți,

Unde rândunica se ivi și zbură, și-un vin focos.

Frumos: O, melancolie și zâmbet violet.

Seara și aromele de verde-ntunecat

Ne răcoresc cu fior frunțile încinse.

Ape argintii se scurg peste treptele pădurii,

Noaptea și fără cuvinte o viață uitată.

Prieten; înfrunzite punți către sat.

Comentarii

„Lans“ este un sat în apropiere de Innsbruck, în apropiere de Villa

Hohenburg unde Trakl a fost în 1913 de nenumărate ori oaspetele lui

Rudolf von Ficker 1 . Poezia a fost scrisă în anul 1913 iar prima variantă

poartă titlul „Vară".

Această poezie a fost adăugată ciclului „Sebastian în vis" urmată de „La

Mönchsberg" și "Cântecul lui Kaspar Hauser". Astfel se vede cât de

importante au fost pentru el aceste două locuri (Lans și Mönchsberg).

De menționat că ambele poezii, „Seară în Lans“ cât și „La Mönchsberg“

au ca motiv hoinăreala, rătăcirea. Ambele vorbesc despre „punți”, odată

înfrunzite, altă dată osificate, ambele despre o viață uitată și despre apa

în mișcare „Ape argintii se scurg“...

„Seară în Lans” este, ca multe dintre poemele lui Trakl, ca o coardă

întinsă între amintirea trecutului „noi beam“ și prezentul care amintește

amintirea „Ne răcoresc cu fior...“.

Imaginile sunt în majoritatea lor luate din peisajul rural. Trakl aranjează

aceste imagini într-un fel de triptic a cărui formă accentuează în

dedublare forma poeziei în trei strofe a câte trei versuri.

NOTĂ

1 FICKER, RUDOLF VON (1886 – 1954) – muzician austriac. Este socotit un

pionier în cercetarea muzicii Evului Mediu.

23


GEORG TRAKL

APUS

Deasupra iazului imaculat

Sălbaticele păsări au plecat.

Seara bate un vânt înghețat din stelele noastre.

Peste mormintele noastre

Se înclină zdrobita frunte a nopții.

Sub stejari ne legănăm pe o luntre argintie.

Mereu răsună ale orașului albe ziduri.

Sub bolți de spini

O, frate, urcăm, noi oarbe limbi arătătoare, spre miezul nopții.

Comentarii

Se poate pune ușor întrebarea de ce Trakl a ales să scrie această poezie

într-un stil diferit de al lui. Schimbarea procesului creativ sau

circumstanțele atenuante? Cu siguranță aici este vorba pe de o parte,

atât despre schimbare, cât și de circumstanțe. Observăm și un proces de

abstractizare. Poetul trece dintr-o fază euforică spre o mai mare

sobrietate și mai puțin la o modificare a „ratingului” unei experiențe

avute.

Vorbim în primul rând despre eliminarea culorilor prin care poetul trece

din funcția emoțională la procesul de abstractizare prin adăugarea

elementelor „vânt înghețat”, „morminte”, „zdrobita frunte a nopții”,

„bolți de spini”, „oarbe”.

Poezia conține o sumedenie de imagini prin care autorul încearcă să

înțeleagă situații care, de multe ori, se pare, că îi depășesc imaginația.

Cheia explicației o găsim în ultima strofă: „O, frate, urcăm, noi oarbe

limbi arătătoare, spre miezul nopții.” Grota Mântuitorului (urcăm/trezim)

ce-l ce ne-a înfrățit (frate), ridicare din mormânt la miezul nopții, dar și

trădarea în același timp, căci după miezul nopții urmează zorile de ziuă

când cocoșul va cânta de trei ori...

24


GEORG TRAKL

PRUNCULUI ELIS

Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,

Acesta ți-e sfârșitul.

Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.

Lasă, când fruntea-ți firav sângerează

Străvechi legende

Și-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.

Tu însă mergi în noapte cu pași moi,

Cea-n care-atârnă struguri purpurii

Și tu-n albastru brațele-ți întinzi.

Un rug aprins răsună,

Mondenii ochi unde îți sunt.

O, de cât timp ai murit, Elis.

Ți-e trupul o zambilă

În care degetul de ceară un călugăr își cufundă.

O grotă neagră ni-e tăcerea,

Din care, rar, un animal blajin pășește

Și-ncet el geana grea coboară.

Pe fruntea-ți se prelinge neagra rouă,

Ultimul aur al stelelor căzute.

Comentarii

Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poeme dintre

toate poemele lui Trakl; a fost ales de însuși autorul pentru două selecții

de poezie și anume „Poezii“ și „Sebastian în vis” (acolo, imediat după

acest poem urmează poezia cu titlul „Elis”). Aceasta ocupă un loc special

în autoevaluarea autorului. Astfel Rainer Maria Rilke 1 îi scrie în 1915 lui

Ludwig Ficker, după lecturarea volumului „Sebastian în vis”: „înțelegem

că împrejurările în care poate lua naștere un vis sunt unice și irepetabile

pentru sunete”. Acest enunț se aplică într-adevăr în mod special acestui

text care pare a se fi ivit dintr-un vis plin de sunete. Cuvintele alunecă

25


GEORG TRAKL

aproape prea „netede”; în cele mai dulci melodii „declinul” devine un „act

ritual”. Astfel, dominația sunetelor împăciuitoare par a aluneca dincolo

pragul Kitsch-ului admis.

Figura personajului Elis este legată de persoana minierului Elis Fröbom

care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărui viață a fost prelucrată de E.T.A.

Hoffmann 2 (Minele din Falun, 1818) și Hugo von Hofmannstahl 3 ("Minele

în Falun", 1906). Tânărul Elis Fröbom a murit într-n accident chiar în ziua

nunții sale și abia decenii mai târziu a fost găsit cadavrul său intact. La

Trakl acest lucru se intercalează cu figura lui Hyakinthos 4 din mitologia

greacă. Și figura lui Endimion 5 se reflectă în „ochii mondeni” (ca în „Muza

serii” sau în motivul” peșterii, a golului). Acest lucru aduce la suprafață

referirea la ceea ce putem numi ”Pruncii mitologici”. Aceasta poate fi

interpretată și ca fiind o „calamitate cosmică”. În acest context textul

devine lizibil ca o evocare a desființării dintre sexe, o reîntoarcere într-o

lume mitologică. Acum devine clară cât de subtilă este actualizarea:

„când fruntea-ți firav sângerează” și „În care degetul de ceară un călugăr

își cufundă”, trimiterea la o teribilă nenorocire nerostită. Aici se situează

relația deosebită cu sora lui Margareta caracterizată ca „maică” sau

„călugăriță” (ca în „Melancolie”, de exemplu).

NOTE

1 RILKE, REINER MARIA (1875 – 1926) – scriitor austriac, unul dintre cei

mai importanți poeți de limbă germană. A scris și proză precum și studii

despre cultură.

2 HOFFMANN, ERNST THEODOR AMADEUS - E T.A.- ( 1776 – 1822) – a

fost un scriitor german romantic de proză fantastică, jurist, compozitor,

critic muzical. Povestirile lui au influențat mult literatura secolului XIX.

3 HOFMANNSTHAL, HUGO VON ( 1874 – 1929) – dramaturg, poet și

eseist austriac. Exponent de valoare al modernității vieneze.

4 HYAKINTHOS – erou din mitologia greacă, un frumos spartan, iubit de

zeii Apollo și Zephiros.

5 ENDIMION (ENDYMION) – În mitologia greacă - un tânăr de o

frumusețe rară, păstor, vînător, sau rege. Legenda spune că a ales

somnul veșnic pentru a rămîne pentru totdeauna tânăr. A fost iubit de

Selena, zeița lunii, care venea la el în fiecare seară în timp ce dormea.

26


GEORG TRAKL

CÂNTEC DE NOAPTE

A suflării nemișcare. Un chip de animal

Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;

Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord

Se contopește-ntr- unul. Elai! Chipul tău

Se-nclină mut peste-albăstriile ape.

O! Voi liniștite oglinzi ale adevărului.

Pe singurătatea tâmplei de fildeș

Răsare palida reflexie a căzuților îngeri.

Comentarii

Trakl nu este „poetul nopții” chiar dacă așa o vrea „clișeul”! Atât seara

cât și dimineața apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este

motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuși avem aici un

„Cântec de noapte”.

Poemul începe cu „suflarea” (divină), respirația e încremenită în lut

(piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi

prematură, dar „nemișcarea" indică în mod clar acest lucru.

Trakl, chiar dacă a întrerupt școala, avea o cultură umanistă profundă

și diferențiată. În „inventarul” ei este inclusă și doctrina aristotelică a

„nemișcatului Dumnezeu” ca „primul mișcător”, primul care a pus cerul și

pământul în mișcare. „Un chip de animal/ Încremenit de-albastru” devine

lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin

despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creației Divine.

Acest om se transformă la Trakl într-o „nemișcare”, ca și cum aceasta

ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul și asemănarea

cu Dumnezeu, „tăcere-n piatră”, „mască”. Caracteristica acestei poezii

este, în mod cât se poate de vizibil, „nemișcarea”.

Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în „încremenirea" celei mai

înalte creaturi ale sale, modelate după chipul și asemănarea Sa.

„Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de „temple de

fildeș", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar

ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis 1 care se uită la sine în

luciul apei și se îneacă în dragostea pentru sine însuși. Dar Trakl se referă

27


GEORG TRAKL

oare Narcis? El numește personajul „Elai", (fata din măslin) care este o

figură antică grecească a fertilității. Din numele acesta se pot forma atât

„Elis", cât și „Elai". În ebraică „Eli" înseamnă „Dumnezeul meu".

„La fel ca imaginile în oglindă" (Spune Rilke despre ciclul de poeme

"Sebastian în vis") „curge această poezie”; deci nu Dumnezeu apare în

ultima strofă, ci „reflexia îngerilor căzuți"!

NOTĂ

1 NARCIS – personaj mitologic, un tânăr frumos, fiul al nimfei Liriope și al

râului Cephios. Respingând dragostea nimfei Echo, zeița Nemesis îl

pedepsește ca văzîndu-și chipul într-un izvor, să se îndrăgostească de

propria imagine și să moară de durere că n-o poate atinge în oglida apei.

28


GEORG TRAKL

CÂNTEC DE SEARĂ

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm

Ne apar în față ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,

Din iaz bem apa-i albă,

Tristețea dulce a copilăriei.

Decedați, la umbra tufei de soc ne odihnim

Și ne uităm la pescărușii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraș,

În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îți țineam delicatele mâini

Deschideai tăcută ochii rotunzi,

Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuși când întunecata armonie năpădește sufletul,

Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influență religioasă și / sau populară, cu

cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât „seara", cât și

„cântecul". De asemenea, cunoaștem legătura lor dintr-un alt loc, din

titlul poeziei „Cântec din apus".

Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două și

trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul și la sfârșitul

poemului, și două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima și

înainte de ultima strofă).

Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare

suspans, de o indeterminare care este neobișnuită chiar și în contextul

operei lui Trakl.

Un „noi" este adresat cuiva, un „noi” în care cu greu ne putem regăsi

noi ca cititori, dar în contextul creației trebuie să fie înțeleasă ca o

dualitate intimă la Trakl, în contextul „iubitorilor" sau în relația „fratesora"

și „frate-frate„ des întâlnite.

29


GEORG TRAKL

Din moment ce este abordată - comună sau doar similară („trista”) -

copilăria este probabil o relație, în primul rând fraternă, înainte de toate.

Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei

partenere, feminine, ca fiind „albă", celuilalt, masculin, ca „prietenului".

Știm însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea „figura soră”

cu culoarea „albă”.

Aceste „noi" se află pe „pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele

sau separându-se de ele ca „ale noastre palide făpturi" (cele care

preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld și anume că Trakl

participă la o „moștenire ocultă". „Palide făpturi" ar putea fi figurări ale

propriei morți și, de asemenea, detașare de robia fizică.

„Decedați" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire și

reîntâlniți în „tomnaticul peisaj", când „năpădește” „întunecata

armonie".

Este sunetul poeziei perfecționate sau este mântuirea prin cântec, în

acest "Cântec de seară"?

30


GEORG TRAKL

CÂNTECUL UNEI MIERLE CAPTIVE

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.

Floricele albastre împresoară făptura

Singuraticului, pasul auriu

Murind sub pomul de măslin.

Fâlfâie cu bete aripi noaptea.

Atât de tăcută sângerează smerenia,

Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.

Luminoasele brațe se-ndură,

Cuprind o inimă frântă.

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în

care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul și

promotorul lui Georg Trakl. „Cântecul unei mierle captive" a fost probabil

scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit

Ficker și unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârșitul lunii aprilie

Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate

al lui Ludwig von Ficker, critic și istoric muzical.

Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel și în

literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil „Mierla", în care este

prelucrată de asemenea o experiență din primul război mondial, este

menționată ca fiind reprezentativă.

Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe

de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât și datorită culorii

extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepția noastră apar

numai la păsările care nu sunt dotate cu acest „dar muzical” și pentru că

aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ținute ca

păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt inițial locuitoare ale

pădurii și preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veșnic

verzi.

În această poezie întâlnim din nou „făpturi singuratice", ca în „Ora de

durere" strâns legate de „pasul" (un motiv similar ca în „Seară de

toamnă"). Pasul este acum „auriu", nu „negru". În plus, apare culoarea

albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a

iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată

31


GEORG TRAKL

povestea suferinței lui Isus, la care se adaugă „umilință" și „Rouă ce

picură-ncet de pe spinu-nflorit".

Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: „Fâlfâie

cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi

găsită în poem, „Suflarea" și „Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt

relativ îndepărtate direct de „cântec”. Dar titlul și poemul în sine rămân

enigmatice, chiar dacă motivele și sunetele sunt familiare din celelalte

lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind

un timp la Rudolf von Ficker, criticul și istoricul muzical.

32


GEORG TRAKL

CÂNTECUL PROFUND

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.

În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,

Și asculta prin timp și loc, mișcat,

Al veșniciei cânt îndurerat.

Nici zi nici chef, nici noapte înfierat

E-al veșniciei cânt îndurerat,

De când eu veșnicia o ascult înfrigurat

Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din „Colecția 1909" are o importanță redusă din

punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic și

istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich

Nietzsche 1 și importanța confesiunilor mistico-religioase de la începutul

mileniului.

Zarathustra 2 lui Nietzsche cunoaște „Cântecul beat". Atât imaginile, cât și

stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche

despre reîntoarcerea pentru „al veșniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul,

ci și primul vers al scurtului text al lui Trakl: „Din noaptea-adâncă am fost

eliberat” (citează aproape literal „Cântecul reîntoarcerii" din „Cântecul

beat" al Zarathustrei. Acolo și Nietsche spune: „dintr-un vis profund sunt

treaz".

La Nietzsche, „chef" și „înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este „chef și

îndurerare". Dar la Nietzsche, „dorința dorește” „eternitate", în timp ce

Trakl stabilește experiența veșniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche -

dincolo de plăcere și de suferință.

Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat

intens teoriile și practicile parapsihologice, mistice, teosofice și alchimice

este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, „Misterele

transfigurării" și „Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt

exemplare!

Într-un aforism din 1914, Trakl vorbește despre „sentimentul

momentului morții ca înființare". El spune: „Toți oamenii sunt vrednici de

iubire, trezindu-te simți amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră

nerezolvată; poemul tău e o ispășire imperfectă". În el găsește o formulă

33


GEORG TRAKL

matură a ceea ce este deja menționat în „Cântecul profund", experiența

unui "unio mystica" într-o stare de a fi înțeleasă ca fiind pur spirituală.

În Aforismul din 1914, „Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea

practică a suferinței, iar în poezia tinereții trezirea, dacă înțelegem

eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziție către o stare epuizată și

neconvingătoare.

NOTE

1 NIETZSCHE, FRIEDERICH ( 1844 – 1900) – cel mai important filosof din

secolul XIX, cu o mare influență asupra gândirii filosofice care i-a urmat.

2 ZARATHUSTRA – profet, coordonator al religiei din vechiul Iran. Zeu,

sau personaj istoric zeificat, a instituit casta sacerdotală a magilor

inițiați.

34


GEORG TRAKL

CÂNTEC OCCIDENTAL

O, a sufletului bătaie de aripi:

Pășeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite

Și urma cerbul roșu, floarea albastră și gângăvitul izvorului,

Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,

Sânge înflorit pe piatra jertfei

Și strigătul păsării singuratice peste liniștea verde a iazului.

O, voi cruciade și martiri înflăcărați

Ai cărnii, violetele fructe cad

În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli,

Acum războinici, treziți din răni și vise de stele.

O, blândul mănunchi al nopților albăstrele.

O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite,

Căci noi călugări pașnici storceam violeții struguri;

Și împrejur străluceau dealul și pădurea.

O, voi vânătoare și castele; odihna serii,

Căci în cămăruța lui omul medita la cele drepte,

Și-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

O, amara oră a obștescului sfârșit,

Căci noi urmărim în ape negrul chip de piatră.

Dar strălucind ridică îndrăgostiții argintiile pleoape:

O seminție. Tămâie curge din pernele roz.

Comentarii

Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al

XX-lea cu textul „Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la

Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecția

„Sebastian în vis", selecție care este deja întocmită de Trakl. Orizontul

său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 și

începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa

Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911,

au crescut în noiembrie 1913 cu convenția marină dintre ”Reichul

german”, Austro-Ungaria și Italia, precum și ”afacerea Zabern”.

35


GEORG TRAKL

Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.

Multiplele semne de exclamare „O“ sunt o reminiscență de la

Baudelaire, în „Les Litanies de Satan“ ( „Les Fleurs du Mal“), cel puțin de

nouăsprezece ori se repetă exclamația „O“, în cea mai mare parte în

alăturarea „Ô Satan“. Totuși, poezia „Cântec occidental“, este mai

aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu

pare a fi prezentă la Trakl.

Totuși vom găsi imagini translucide potrivite, „cerbul“, „Sânge înflorit pe

piatra jertfei“, „Cruciadele“, „cruciade și martiri înflăcărați ai cărnii“,

„violetele fructe“, „războinici, treziți din răni“, „rugăciune spre viul

căpătâi al Domnului“. Toate imagini care corespund imaginației creștine

obișnuite despre Satana.

Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre

Satana:

"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,

Dieu trahi par le sort et privé de louanges,

Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"

Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca

Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de

asemenea, au fost nedreptățiți. Și, ca atare, el apare în textul lui Trakl

prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete

drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului „O, a sufletului bătaie de

aripi” și ca tensiune dintre dreptate „omul medita la cele drepte“ și

distrugere „O, amara oră al obștescului sfârșit".

Ce ar putea însemna „occidental", care țară occidentală este înțeleasă

prin aceasta? Evident, un "Occident creștin", în sensul cel mai pur al

cuvântului, așa cum este evidențiat de „O, voi cruciade", „În noptatica

grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli" și „călugări

pașnici".

O idilă a zilelor pașnice, „Epoca de Aur" („O, voi vremuri de liniște și ale

toamnelor aurite„) ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un

Ev Mediu idealizat de păstori și călugări, mănăstiri și castele.

Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de „cruciade", „torturi",

„războinici" și „amara oră al obștescului sfârșit". „Cruciadele" par

aproape ca și căderea creștinismului, autodistrugerea Occidentului,

privind într-o mișcare amară a mitului lui Narcis care se vede „împietrit"

în „apele negre".

36


GEORG TRAKL

APUS

În curte, vrăjiți de lăptosul amurg bolnavii vin,

Prin brunele de toamnă firavi și moi pătrund.

Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,

Împliniți de visări, de liniște și vin.

Neputința lor se închide în stafii meschin.

Stele răspândesc tristețea albă-n străfund.

În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,

Privește cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează

Și flutură pe-ncrucișate negrele poteci.

O! Umbre de doliu pe ziduri se așază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;

Și înnoptări din roșii-nfiorări pătează

Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

Comentarii

Scrisă la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912,

probabil în Innsbruck. Experiența lui Trakl în spitalul garnizoanei din

Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la

30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: „bolnavii

firavi și moi".

Această imagine este dezvăluită în continuare în „neputința", „groaznic",

„siluete batjocoritoare fără formă", „umbre de doliu" și „asemeni

furioaselor menade". Ca „siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc

bolnavii (dacă ecuația cu „siluete batjocoritoare” este valabilă) pe

„poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea

creștină a suferinței.

În prima strofă, pacienții sunt „lăptoși", visează vremuri de aur adesea

evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înțeleasă ca

fiind „liniște și vin".

37


GEORG TRAKL

În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală și apare

drept „neputința", iar cei afectați ca fiind „groaznici" - acesta se referă

mai degrabă la el însuși decât la un posibil efect al fricii celorlalți. Acest

lucru este confirmat de faptul că aceștia „groaznic se risipesc deplin" -

deci sunt și mai înfricoșați.

Această tendință duală se desfășoară în cele două din următoarele

terține.

În prima se târăsc între pereți „siluete" ca fiind „batjocoritoare" și - în

cuvintele formulate de Trakl - „pe-ncrucișate negrele poteci”.

„Ceilalți” evadează pe sub „negre arcade”, (pentru care Innsbruck este

faimos - cartea poștală istorică arată turnul cu arcade și farmacia din

timpul lui Trakl), și se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea

îngerilor căzuți care în „roșii-nfiorări" sunt „asemeni furioaselor

menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăsește cu fermitate zona

imaginii unui spital.

Și în cele din urmă textul își câștigă puterea explozivă, care se confruntă

ferm cu concepțiile noastre moderne deespre boală, cu noțiunile

religioase și superstițioase de cădere, blestem și pedeapsă. Mai mult

decât atât, cu miturile antice despre dubla față a zeului vinului Dionysos,

pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între „visări, de liniște și vin" la

începutul poemului și „furioaselor menade" la sfârșitul poemului!

38


GEORG TRAKL

CAPITULAREA NOPȚII

Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele

Stânci muntene, reci și albastre!

Roua de sânge curge dintre astre;

Crucea se-nalță-n licăriri de stele.

Violet rupsese guri, minciună

În cămăruța ruinată, rece;

Joc auriu mai râde și petrece,

Și ultimului clopot limba îi mai sună.

Nor de lună! Cad îndurerate

Sălbaticele fructe noaptea pe pământ

Și spațiu-ntreg devine un mormânt

Și vis se face brazda pe-nserate.

Comentarii

În această poezie, Georg Trakl ridică ritmul și limbajul la un nivel

accesibil în care sensurile pot fi schimbate și preluate (întregul sens: V 12)

„Și spațiu-ntreg devine un mormânt / Și vis se face brazda pe-nserate.”

Sub această premisă el ridică numeroase întrebări de urmărire

continuă: în poeziile lui domină limba sau limba este determinată de

aspectele muzicale? Poate oare logica limbii sau a sensului înlocuite prin

elemente muzicale? La o cercetare mai amănunțită stau atât elementele

muzicale cât și sunetul lucrării în centrul poeziei .

Pentru a realiza relația dintre reciprocitatea limbajului și structurile

muzicale, două poezii din diferite faze creative ale artistului sunt

juxtapuse în mod conștient pentru a ține seama de procesul creativității

sale. O varietate de elemente muzicale pot fi găsite în poezie. Un singur

sunet sau succesiunea anumitor sunete formează o melodie. Deși limba

nu este muzică în adevăratul sens al termenului, ea are totuși un sunet

propriu, determinat în special de folosirea și combinarea vocalelor și

consoanelor.

Dacă ne uităm la geneza textului „Micului Concert”, se pare că Georg

Trakl face unele schimbări în poezie, dar cele mai multe se referă la

39


GEORG TRAKL

ortografia cuvintelor, cum ar fi „Cad îndurerate/ Sălbaticele fructe

noaptea pe pământ” (V. 9-10).

Efectele acestor schimbări asupra nivelului muzical sunt prezentate în

analiza rimei și a ritmului. „Stânci muntene, reci și albastre/ Roua de

sânge curge dintre astre”.

„Capitularea nopții” este dispusă în trei strofe a câte patru versuri, cu

rimă îmbrățișată care, cu excepția asociațiilor de asamblări, asigură

stabilitate, în special în cadrul setării cadrelor individuale. Sunetul

unificator al rimelor până la sfârșitul versurilor formează un element de

structurare în poezie în care Georg Trakl folosește iambul catrenelor, care

dă întregului poem o cadență feminină.

În combinație cu structura propoziției și cu punctuația, „Capitularea

nopții” câștigă un ritm alert, pulsatoriu, care este întrerupt doar cu

câteva excepții; în primul rând în versul 8 („ și ultimului clopot limba mai

sună”) și în versul 12 (“Și vis se face brazda pe-nserate”).

Prin sincopări Trakl pune un accent care „cade” mai devreme decât ar fi

fost anticipat, adică deviază de la sensul de bază. Astfel, în centrul

poemului, există două accente, și anume conceptele de liniște și de

Dumnezeu, „crucea” și „jocul auriu” care determină o oprire în cursul

prelegerilor. Pauza este susținută suplimentar la nivelul punctuației de

punct la sfârșitul fiecărui catren, care necesită o cădere a intonării

propoziției în curs și transformă ruperea ritmului într-un spațiu de

respirație.

40


GEORG TRAKL

ÎN ZĂPADĂ

La adevăr să cugetăm -

Durere multă!

În sfârșit entuziasm

Până la moarte.

Noapte de iarnă

Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a

anului 1915 publicată sub titlul „Capitularea nopții" în revista „Brenner".

Chiar dacă singura imagine supraviețuitoare este „asceta" asociată cu

răcoarea: (V. 5-6) „Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!

Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranță o clasificare

diferită, și anume aforismul. Un aforism cu afirmații destul de simple: să

gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi

răsplătiți cu „entuziasm”, îmbogățire spirituală care îi însoțește la

moarte.

Versurile duble finale includ entuziasmul „În sfârșit entuziasm/Până la

moarte”, un conținut religios care așază un act de har în orizontul

posibilelor interpretări. „Până la moarte" este, în plus și un vers ambiguu

citit ca - „în sfârșit entuziasm” - restricție, în măsura în care se amintește

că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuși, s-ar

putea numi și contrariul, și anume o certotudine că moartea este doar

una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziția către o formă de

existență post-existențială.

Referindu-se la legătura dintre imaginea „asceta" și sora dragă a lui

Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, și anume legătura cu

această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un

poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziție, totuși, „noaptea de iarnă"

este chiar „asceta pură". „Răcoarea” la Trakl are adesea o conotație

pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de

iarnă și existența monahală se suprapun în imaginea unei existențe

împlinite.

41


GEORG TRAKL

Ca poezie, textul câștigă un sens, în măsura în care acesta indică o

dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conținutului

aforistic.

42


GEORG TRAKL

CELOR AMUȚIȚI

O, nebunia marelui oraș, căci seara

Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,

Din mască de arginți spiritul răului privește;

Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.

O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.

Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,

Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.

O, râsul oribil al aurului.

Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,

Adaugă din metale dure capul ispășit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice

expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi,

naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar

puținul cunoscut Julius Hart cu textul său „Berlin" din 1889. Dar, de

asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la

Hugo von Hofmannstahl în „Vezi orașul" din 1890.

Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile,

zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem

ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea

"„dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei

alte zone. Dar se poate găsi și în „Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym

(1910), în versul „Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe

marea turnurilor negre".

La Trakl, sunetul clopotelor este „scufundat" - ca și cum ar fi aparținut

unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție,

cum ar fi seara „clopotelor de seară". Căci noaptea este „reprimată" în

poemul lui Trakl, „Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în

mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc

voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în

noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

43


GEORG TRAKL

Prima strofă rămâne aproape de experiențele contemporane concrete

din viața orașului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate

și vegetație avariată („copaci handicapați"). Cu toate acestea, acest lucru

nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea

centrală „Din mască de arginți spiritul răului privește"? La Georg Heym,

în „Demonii Orașelor", există versul „Lunii albe îi atârnă ca o larvă

neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a

răului. Se pare că în asonanțele „zidurile negre" și „mască de arginți"

găsim spiritul răului în pereți și copaci bolnavi, o imagine distorsionată a

grădinii paradisului, orașul cu promisiunile sale fiind o fraudă.

În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: nașterea, promisiunea

unui nou început, inocența și începutul sunt pictate în culorile cele mai

întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. „Dumnezeu" apare ca

„turbat ", omologul său este „obsedat", nu este chemat un nou legământ

de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea

vinovăției și a pedepselor, un legământ de furie. „epidemia" și „foamea"

se confruntă cu „râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăției -

ceea ce nu face pe nimeni fericit.

Acel „dar" ridică forța celei de a treia strofă și contra-discursul câștigă în

greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine „contraridicată”

spontan. Speranța dă „mute grote umane", care arhaizează

condiția umană, împotriva zgomotului „marelui oraș" și a societății sale

în „întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un „cap

ispășit" din „metale dure”. Ceea ce ar putea însemna, totuși, rămâne

ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. „Capul ispășit" înseamnă un

lider uman brutal, „asemănător unui metal"? Este vorba despre o

retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?

Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la

versul al doilea al acestei strofe, vorbește de „sânge", „metal", încă / mut

(pasiv), „întuneric" pentru a „răscumpăra". Georg Heym vorbește în

„Dumnezeul orașului" despre „burta roșie" a lui Baal 1 lăsând umanitatea

în „nebunie orașului". Este de asemenea posibilă o referire la „Torquato

Tasso” 2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: „Și când omul

amuțește în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".

44


GEORG TRAKL

NOTE

1 BAAL – denumirea unor zei vest-semitici semnificând stăpân,

proprietar, domn sau soț. În mitologia canaanită Baal este zeul ploilor, al

furtunilor, al munților, al vânturilor, al vieții.

2 TORQUATO TASSO (1544 – 1595) – poet italian din secolul 16, celebru

pentru poemul său „Ierusalimul eliberat” în care descrie, într-o versiune

imaginativă, lupta dintre cruciați și sarazini și sfîrșitul primei cruciade din

timpul asediului asupra Ierusalimului.

45


GEORG TRAKL

COPILĂRIE

Plin de fructe socul; liniștită locuia copilăria

În peșteri albastre. Pe-a trecutului cărare,

Unde-acum iarba maronie-n goană trece,

Stă pe gânduri liniștita ramură; foșnitul frunzișului

La fel, când apa albastră răsună în stânci.

Blândă tânguirea mierlei. Un cioban

Urmează mut soarele ce se rostogolește de pe tomnatice dealuri.

Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.

La marginea pădurii se-arată un animal timid și pașnice-n

Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.

Piosule, cunoști întunecaților ani sensul,

Toamnă și răcoare în singuraticele camere;

Și-n sfințenia albastră răsună de lumină pași tot mai departe.

Scârțâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi

Se înduioșează priveliștea dărăpănatelor din deal morminte,

Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,

Când el la veseli oameni se gândește, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

„Copilărie" este cu siguranță unul dintre cele mai puternice texte ale lui

Trakl. Poetul a deschide volumul „Sebastian în vis", cu această poezie.

Cine dorește să învețe ce este forma lirică a „ritmului liber" necesită efort

și înțelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în

ceea ce privește structura sunetului și a metricii.

Interesant pentru această poezie este și ceea ce i-a scris Trakl despre

poezia „Bocet", lui Erhard Buschbeck 1 , într-o scrisoare din toamna târzie

a anului 1911: „Poate mă crezi că nu mi-e ușor și nu-mi va fi niciodată să

mă subordonez necondiționat celui care urmează să vadă adevărul

pentru a-l clarifica."

Poezia ”Copilărie” a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913,

probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerțulu cu fier

a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a

mutat la Salzburg și la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13

iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de

război.

46


GEORG TRAKL

Trakl avea toate motivele să-și amintească de zilele copilăriei, pe când

erau puțini turiști și puține mașini în Salzburg, cu o mulțime de spații

deschise și grădini în mijlocul orașului.

O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizație. Acum vorbește

retrospectiv despre locul unde „liniștită locuia copilăria" și despre „a

trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.

Altfel spus, chiar imaginea unde „liniștită locuia copilăria" sau trecea un

„cioban" „pe tomnatice dealuri” ceea ce nu era nimic străin Salzburgului

de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger

(1814-1908), care descrie vederea orașului vechi, Salzburg, cu-a lui

cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl și-a petrecut

copilăria. O pictură care, bineînțeles, este concepută artistic și reprezintă

mai mult decât o simplă „imagine".

Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparține

direct de experiențele reale ale lui Trakl. Dar aceste experiențe,

orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculație

„plutitoare”, liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului.

Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experiențe generale,

cum ar fi „copilăria", în așa fel încât se poate face o experiență generală -

acum nouă și inteligibilă.

„Soc" nu denumește pur și simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în

Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur și simplu simbolul folcloric al

copilăriei, fertilității și nașterii – ci este ceva anume ce poate fi subînțeles

de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experiențe,

redescoperind forme noi.

Pentru a sugera cel puțin orizontul poeziei lirice occidentale în care este

scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul „Canzone” a lui

Petrarca: "Quando vede ’l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido

ov’egli alberga" (Canzoniere).

Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de

Trakl. Ne referim mai ales la poezia „Albastrul sfânt", care se încheie cu

versul „Suflete, scufundă-te de tot!".

47


GEORG TRAKL

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de

Istoria artei și Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului și al

surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat

„Georg Trakl”.

48


GEORG TRAKL

CORBII

Peste ungherul negru se grăbesc

Cu țipete la prânz corbii în zbor.

Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.

Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniștea maro perturbă

În care-o glie se extaziază,

Ca o femeie ce presimte ce urmează

Și câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,

Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată

În zbor, ca un cortegiu, toți o gloată

Și tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputația pe care o au corbii în literatură pare să se inspire și

această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: „liniștea

maro perturbă ".

În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoții armonioase, în a

doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.

Cu toate acestea ambiguitatea: „Ca o femeie ce presimte ce urmează",

leagă „glia fertilă” cu negri corbi, care par a fi, nu atît „deranjanți”, cît

mai mult legați, ca străini, de purtătoarea fertilității și de „imaginea mai

grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în

„miros de hoit”.

Chiar dacă aceștia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de

hoit, ei aparțin totuși acestui loc de baștină.

Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un

strigăt „tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea „ca un

cortegiu".

„Spre nord se-ndreaptă cârdul", așadar nu în direcția în care se

îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând

regiunile reci.

49


GEORG TRAKL

Locul lor de plecare este „ungherul negru" care este asociat cu imaginea

unei „ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca

„imaginea mamei".

De asemenea, știm că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg,

în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...

Potrivit unei interpretări „profane" putem argumenta că Trakl în poezia

„Peisaj" a înlocuit ciuta cu „potârniche", într-un context asemănător. In

poemul „Corbii", „ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate

tipică acesteia.

Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o

poezie: "În Hellbrunn”.

Poemul „Corbii" este scrisă în august 1909 și în iulie 1910, în Salzburg.

Pentru volumul „Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

50


GEORG TRAKL

DE PROFUNDIS

E-o miriște pe care-o ploaie neagră cade.

E un copac maro ce singur stă acolo.

E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.

Ce tristă-i seara asta.

Dincolo de cătun

Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.

Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n amurg

Și poala ei râvnește Cerescul Mir.

Când s-au întors

Păstorii au găsit dulcele trup

Putregăios în mărăcini.

O umbră sunt, departe de întunecate sate.

Tăcerea Domnului

Băut-am din al codrului izvor.

Pe fruntea mea metal rece pășește,

Păianjeni inima-mi caută.

E o lumină care mi se stinge-n gură.

Noaptea m-am găsit pe o câmpie,

Înțepenit de murdării și praf de stele.

În aluniș

Răsunau din nou îngeri cristalini.

Comentarii

Prima strofă, cu acel "E-" repetitiv, amintește de textul poeziei ”Enfance”,

(partea a treia) a lui Arthur Rimbaud din volumul "Les Illuminations"

(1873-1875):

Au bois il y a un oiseau, son chant vous arrête et vous fait rougir.

Il y a une horloge qui ne sonne pas.

Il y a une fondrière avec un nid de bêtes blanches.

51


GEORG TRAKL

Cu opera lui Arthur Rimbaud (1854-1891) Trakl s-a confruntat din prima

tinerețe, iar influențele acestuia sunt extrem de vizibile în întreaga sa

operă.

Cu toate acestea nu există preluări directe. De asemenea, în „De

profundis" există o legătură cu „Enfance"(a lui Rimbaud) dar printr-o altă

corespondență, mai subtilă.

Alături de repetiția "E-"putem găsi imaginea de „orfană", descrisă de

Rimbaud astfel: „Cette idole, yeux noirs et crin jaune, sans parents ni

cour, plus noble que la fable, mexicaine et flamande"( “Acest idol, ochi

negri și păr galben, fără părinți nici loc, mai nobilă decît în basme,

mexicană și flamandă”- trad. I.D.). De asemenea, putem citi „ochii negri"

și „părul galben" la Rimbaud, iar la Trakl „Ochii ei lucesc rotunzi și aurii-n

amurg". La Rimbaud citim "C'est el la, petite morte, derrière les rosiers"(

„Este acolo, copila moartă, lîngă tufișul de trandafiri” – trad. I.D.) – iar

versul corespunde la Trakl prin: „Când s-au întors / Păstorii au găsit

dulcele trup / Putregăios în mărăcini". Este probabil ca Trakl să nu fi avut

în față textul original a lui Rimbaud ci traducerea în germană a lui Karl

Anton Klammer 1 .

Cu toate acestea putem găsi mai multe legături între cele două texte,

fapt care nu ajută la descifrarea textului traklian. Cu siguranță acest text

este absolut original.

Titlul se referă la un citat din Biblie, Psalmul 130, care începe: „profundis

clamavi ad in domine".

Acel „E-", dă o deosebită profunzime „Adâncului", din care provine

plângerea, o imagine imbatabilă, o insuportabilitate a câmpurilor

anormale, o ploaie neagră,un pom și un vânt șuierător. Aici sunt

problemele-cheie. Ne aflăm într-n Paradis gol, din care deja au fost

alungați Adam și Eva („E-un șuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale”)!

În strofa a doua apare o persoană ca „Blânda orfană", caracterizează

ca o călugăriță: „poala ei râvnește Cerescul Mir", dar, în strofa

următoare, trupul orfanei este „Putregăios în mărăcini”.

Mărăcinii, privind poemul lui Rimbaud, pot fi un mănunchi de trandafiri

însă acei „mărăcini"(Rug Aprins) din poemul lui Trakl, apar în Vechiul

Testament iar Dumnezeu va fi numit în următoarea strofă. Este oare

Dumnezeul mort aici? El apare numai în mod indirect, drept „tăcerea

Domnului", în care apare tânguitorul „Băut-am din al codrului izvor”

(Psalmul 130).

52


GEORG TRAKL

Există multe legături Trakl-Rimbaud și nu numai, ci în general și în relația

cu simbolismul francez!

NOTĂ

1 KLAMMER, KARL ANTON (1879 – 1959) – ofițer de carieră și poet. După

1910 devine un cunoscut traducător de literatură. Traduce atât din

poezia lui Arthur Rimbaud cât și din cea a lui Francois Villon, poeți foarte

importanți pentru dezvoltarea poeziei germane, în special a celei

expresioniste.

53


GEORG TRAKL

PRĂBUȘIRE

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeții noastre

Seara se joacă îngerii cu umbra morților îngeri.

Deasupra iazului alb

Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii

Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele,

Apleacă fruntea trecutelor nopți.

Veșnic la noi se holbează înfățișarea albelor noastre morminte.

Liniștit se descompune aerul pe singuratice coline,

Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,

Sub arcade de spini

O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicația „Lui Karl Borromaeus Heinrich" 1 are o varietate de

opinii diferite. Puține dintre textele lui Trakl conține un „noi"(„Cântec din

Apus" și „Vina sângelui") care ar fi de menționat.

Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se folosește „lui” , nu ca în

celelate „pentru”.

Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult

unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta „definitivă”.

Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul „O frate”.

Publicată a fost varianta de față în volumul „Sebastian în vis”, în

secțiunea „Șapte cântece ale morții”. Toate variantele au fost scrise in

lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.

„Fratele" este cu siguranță Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a

fost dedicată; adresarea este către congregația paralelă „Cântecului

plecaților".

Heinrich a fost colaborator la revista literară „Brenner” și autor al mai

multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea

ce se relevă și prin cele două dedicații cât și prin răsfrângerea ideatică

asupra câtorva texte ale acestuia.

54


GEORG TRAKL

Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile atașate sau este

caracterizată de „Sălbaticele păsări plecate“. Aceasta poate poate fi o

caracterizare a toamnei și a începutului iernii, ca un sfârșit, așa cum a

fost menționat titlul „Prăbușire".

Prăbușirea este descrisă ca o situație permanentă și în mod paradoxal,

ambii frați sunt morți, în morminte și totuși atinși de soartă („Stelele”):

„Visând sub sălcii argintii /

Obrajii noștri dezmiardă îngălbenite stele”. Ca o prezență „Liniștit se

descompune aerul pe singuratice coline” și „O frate ne ridicăm limbi

oarbe spre miez de noapte”.

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten

apropiat al lui Trakl din 1912.

55


GEORG TRAKL

FURTUNA

Voi munți sălbatici, al vulturului

Doliu solemn.

Nori aurii

Fumegă pietroasele pustiuri.

Răbdătoare liniște respiră pinii,

Mieii negrii lângă prăpastie

Unde albastrul deodată

Ciudat amuțește,

Blânda muțenie a bondarilor.

O, verzii pomi -

O, tăcere.

De vis cutremură sălbatecul pârâu

Întunecate stafii inima,

Beznă,

Ce peste hăuri se întinde!

Vocile albe

Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,

Zdrențuitele terase,

Părintele furioaselor feroce, vaietele

Mamelor,

Strigătul de luptă al pruncului

Și al nenăscuților

Suspinând din orbii ochi.

O, durere, tu înflăcărată uitătură

A marelui suflet!

Deja zvâcnește-n înghesuiala

Armăsarului și al căruței

Un fulger violet-fantomatic

În țiuitul molidului.

Răceala magnetică

Încercuiește acest cap majestuos,

Jăratică deprimare

A unui Dumnezeu înfuriat.

56


GEORG TRAKL

Frică, tu șarpe veninos,

Neagră, mori în stâncă!

Prăbușiri de lacrimi se prăvălesc

Pe sălbatice pâraie în jos,

Furtună-îndurare,

Răsună-n a tunetului amenințare

În juru-nzăpezitelor piscuri.

Foc

Purifică zdrențuita noapte.

Comentarii

Această poezie, publicată în revista „Brenner", datată 15 iulie 1914,

este luată de Eberhard Sauermann 1 drept exemplu cum trebuie citit, și

înțeleasă poezia lui Trakl, ca fiind una strâns legată de schimbarea și

relația lui cu geneza.

Începutul amintește de „Bildwelt” (“Imaginea lumii”) în a lui Nietzsche

„Astfel grăi Zarathustra", care se află de asemenea în biblioteca lui Trakl,

în special în cântul „Numai nebun! Numai poet!” din partea a patra. De

asemenea, găsește în forma cântecului lui Nietzsche, versuri de esență,

versuri scurte. Chiar mai mult ca în textul lui Nietsche, Trakl exprimă

dragostea ca pe o frumusețe naturală, nu doar ca pe o proiecție proprie.

O furtună caldă prăbușindu-se deasupra munților este schițată ca o

formulare pregnantă cu treceri de la albastru spre negru, de liniște în

furtună, cu inconfundabile „rotații” de la tonuri roșiatice la „Un fulger

violet-fantomatic”. Aceasta este una dintre principalele preocupări a lui

Trakl, precizia deosebită a tablourilor naturii și a picturilor naturale.

Tocmai „Furtuna" oferă o caracterizare clară mai ales prin chiar titlul său.

În timp ce „Muntele" și „Vulturii" amintesc de Nietsche, versul

„Răbdătoare liniște respiră pinii” se depărtează de acesta dând poeziei

nota originalității. Nietsche compară aceeași situație cu „Pomi negri”.

Trakl în schimb denumește pomii „albaștri” scoțând astfel la iveală

simbolistica culorilor sale.

Natura și daunele distincte sunt evidente dând astfel textului o

diferență semnificativă. Aceasta este vizibilă pentru imaginea descrisă

„Nori aurii / Fumegă pietroasele pustiuri".

Se pot găsi concluzii la Trakl, interpretări diferite pentru categoria „aurii".

Putem interpreta, în acest context, auriul ca pe o formulare pregnantă a

unei experiențe naturale în munți înaintea declanșării furtunii.

57


GEORG TRAKL

În doua jumătate a poeziei se accentuează în mod vădit, în detaliu,

salturile voluptoase ale timpului, unde artiștii și intelectualii sărbătoresc

magnetismul, angajați în teorii de filosofii spiritualiste. „Răceala

magnetică" care „Încercuiește acest cap majestos" poate fi introdus de

asemenea în acest context ca și o „Jăratică deprimare / A unui Dumnezeu

înfuriat”.

Aceasta din urmă poate fi interpretată și ca „limbaj iconoclastic”, des

folosit în istorie, unde războiul este caracterizat des, în mod emfatic ca

„violet-fantomatic”, „Strigătul de luptă al pruncului” sau „În țiuitul

molidului”.

NOTĂ

1 SAUERMANN, EBERHARDT – este autorul lucrării „Cu privire la datarea

și interpretarea textelor lui Georg Trakl” – publicată la Departamentul de

studii germane, Universitatea din Innsbruck, 1984.

58


GEORG TRAKL

OMENIRE

Omenire așezată pentru guri de arme,

O rafală de tobe, frunți de luptători întunecate,

Pași prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme

Disperarea, Noapte în creierele disperate:

Aici e Evei umbră, vânătoare și roșii bani.

Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.

În pâine și în vin o blândă tăcere locuiește

Și doisprezece sunt cei adunați la număr.

Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;

În răni și-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult

înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne

gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât

cunoaștem circumstanțele vieții lui Trakl. Textul este publicat în revista

„Brenner", nr. 3/1912.

Primele trei versuri vorbesc despre „Omenire așezată pentru guri de

arme", „rafală de tobe", „frunți de luptători întunecate", „neguri de

sânge" și „fierul negru".

Imagini marțiale care sună ca o premoniție a primului război mondial.

Pentru astfel de „premoniții", au existat o mulțime de ocazii în timp,

ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a

fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă și, astfel, a

fost cu siguranță familiarizat cu evenimentele din jurul primului război

balcanic din octombrie 1912 și cu conflictul balcanic în totalitate de la

anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austria în 1908.

Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situația intelectualului

în fața pericolului evident al unui război major: „Disperarea, Noapte în

creierele disperate". Aici, tranziția la o temă care continuă pe șase versuri

nu duce la război ci la doctrina și iconografia creștină: a „Evei umbră",

„Cina cea de Taină", „pâine și vin", „doisprezecee sunt cei adunați la

număr", „pomii de măslin", „Sfântul Toma" și „răni".

Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par

„resignațiune / restabilire”. Speranța, se pare, nu poate da decât

mărturisiri credinței, religiei creștine: „În pâine și în vin o blândă tăcere

59


GEORG TRAKL

locuiește". Figura îndoielii creștine prin excelență, „Sfântul Toma", este

citat în ultimul vers cu experiența sa de convertire.

Kurt Pinthus vorbește despre “Humanity Twilight” în antologia sa de

poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul

Traklian, cu un titlu corespunzător și un subiect asemănător nu este

inclus acolo, dar caracterizează totuși programul pe care Pinthus îl

atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a

conștiinței intelectuale sub semnul escaladării intereselor naționale de

stat.

NOTE

1 PINTHUS, KURT ( 1886 – 1975) – scriitor și jurnalist german. A ajutat

mulți scriitori expresioniști să-și publice opera.

60


GEORG TRAKL

SPRE SEARĂ A MEA INIMĂ

Seara se-aude al liliecilor țipăt.

Doi murgi aleargă pe-o câmpie.

Arțarul roșu foșnește.

Călătorului i-apare-n drum o tavernă mică.

Gustoase-s nucile și tulburelul.

Minunat: să te clatini în pădurea amurgită beat.

Prin ramuri negre dureroase clopote răsună.

Pe frunte picură roua.

Comentarii

Titlul sugerează cântecele religioase sau o rugăciune, cum ar fi

rugăciunea introductivă în „Confesiunile" lui Augustin cu fraza "et

inquietum est cor nostrum, donec requiescat in te"(și neliniștită este

inima noastră pînă nu se odihnește în tine – trad. I.D.).

Dar această rugăciune pioasă este imediat ruptă de la primul vers în

care „Seara se-aude al liliecilor țipăt” și in următorul vers, „Doi murgi

aleargă pe-o câmpie”. Ambele imagini, pe care, dacă le luăm din punct

de vedere mitologic și religios, sunt mai mult asociate cu seducția și

suferința psihică. Astfel, al treilea călăreț apocaliptic stă pe un corb în

Apocalipsa lui Ioan, care poartă înțelesuri de devalorizare de seducție.

Corespondând celui de-a treilea vers „arțarul roșu", care apare doar ca o

imagine de toamnă, într-o propoziție foarte scurtă, ea pare destul de

amenințătoare. Această interpretare este susținută de „Călătorul" care

se refugiază în versul următor într-o „tavernă mică" și acolo se desfată cu

vin și nuci verzi. Anotimpul este, ca de obicei la Trakl, toamna. Dar o

toamnă iritantă, predestinată, parcă, spre a se îmbăta. „Minunat" este

acest lucru și adjectivul trebuie luat ad literam cu două cuvinte, cu

referire la „Domnul". În contextul unui poem care, în titlu, sună a

rugăciune, mesajul devine ambiguu. „Domnul" este mai probabil

Dionysos și nu Domnul(Dumnezeul) lui Augustin. Dar această impresie

ambiguă este imediat retrasă. „Dureroase clopote răsună", propria

tradiție religioasă se anunță deîndată cu pretențiile ei, dar ea poate și

promite.

61


GEORG TRAKL

Bețivul pare, dacă transpunem imaginea în concret, situat sub copaci în

pădure, cu picături de rouă pe față. Dimineață în rouă? Apoi „clopotele”

pot fi atribuite și clopotelor serii.

Cu toate acestea tensiunea de bază a poeziei dintre mesajul creștin,

vitalitatea și beția pot rămâne, de asemenea, ca și „clopote de seara”.

„Cântecul beat" din Zarathustra lui Nietzsche se pare a fi fostbine

cunoscut de Trakl. Totuși apropierile literale par a fi slabe, „inima",

„vinul", „clopotele", „roua" - nu se apropie de textul mai sus amintit a lui

Nietsche.

Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1912, probabil în

Innsbruck. Trakl l-a introdus în volumul său "Poezii". Se pare, a fi fost

important pentru el, chiar dacă sensul poate fi dificil de înțeles.. Într-o

scrisoare adresată lui Erhard Buschbeck de la Innsbruck, la mijlocul lunii

octombrie 1912, Trakl scrie: "Vinul era minunat, țigările rafinate,

temperamentul dionisiac și drumul greoi, dimineața nerușinată, capul

plin de durere!”

62


GEORG TRAKL

ÎN IARNĂ

În iarnă ogorul alb și rece strălucește.

Ceru-i monstruos și singuratic.

Stăncuța se rotește peste iaz buimacă

Și vânătorul din păduri sosește.

O tăcere pe negrele vârfuri locuiește.

Scântei grăbite dintr-o colibă fug.

Departe-alunecă o sanie cu meșteșug

Și luna-ncet gri sus se ivește.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul

Și ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.

Stuful se clatină galben ca o codîrlă.

Ger, fum, un pas în gol călcatul.

Comentarii

Hans-Georg Kemper 1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă

structuralistă, ca o lucrare de deconstrucție a formelor tradiționale de

poezie și ca o dezvoltare a unei „picturi poetice într-un stil de serie".

Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl

descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard

Buschbeck, în iulie 1910, ca „manieră trudită", ca „patru versuri, patru

părți individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".

Trakl se referă în această scrisoare la poemul său „Furtuna". El reclamă

această invenție împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu

toate acestea, „stilul" său în categoria „stilul de serial" este un lirism

expresionist specific lui.

Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen

aparținând lui Oskar Walzel 2 , 1916) în poezia de la începutul secolului.

Trakl însuși a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna

anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod

special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de “personal”.

Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.

Textul prezent creează o obiectivitate detașată de subiectul material,

așa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare și documentare

ale timpului, cotidianului, fotografiei și filmului (remarcabil „Un drum

63


GEORG TRAKL

prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziționale orientate spre

imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referință

informativă menționată, de asemenea, în diverse interpretări ale

poemului „În iarnă", și anume lui Peter Bruegel cel Bătrân 3 . Pictura

„Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de

încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.

NOTE

1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului „Poezii de Georg Trakl”

(Stuttgart 1999)

2 WALZEL,OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură și academician

austriaco-german

3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor

flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul

renascentist.

64


GEORG TRAKL

ÎN PARC

Iarăși pășind în vechiul parc,

O! Galbenă liniște și roșii flori.

Și voi sunteți în doliu, suave zeități,

Și-al ulmului tomnatic aur.

Nemișcată se-nalță în iazul albăstrui

Trestia, sturzul amuțește seara.

O! Atunci apleacă-ți fruntea

În fața năruitei înaintașilor marmore.

Comentarii

Un text în aparență nesemnificativ, care a fost totuși inclus în volumul

„Sebastian în vis" de Trakl - și acesta este ca text introductiv aL secțiunii

„Toamna singuraticului". Astfel, textul câștigă o semnificație

programatică.

Acest lucru este subliniat de începutul relațional cu versul „Iarăși pășind

în vechiul parc".

Suntem implicați într-o comunitate în sensul semnificației „Iarăși". Și cu

asta se presupune că și noi știm despre care parc este vorba. În calitate

de cititori familiarizați cu lucrările lui Trakl, putem presupune că este

Parcul Mirabell, deoarece textul „Muzică în Mirabell" afirmă că

„strămoșii din marmură sunt de culoare gri", aici: „În fața năruitei

înaintașilor marmore”. Cu toate acestea, imaginea iazului nu se

potrivește cu parcul.

Poemul „În Hellbrunn" numește de două ori un iaz, deci suntem probabil

aici în locul menționat. Dar este oare semnificativ? Cu toate acestea, este

semnificativ faptul că suntem implicați de către autor în acest peisaj, iar

acest lucru dă legitimitate textului de a fi atât de scurt.

În mod remarcabil, în al treilea vers, se invocă o comunitate complet

diferită de cea dintre autor și cititor. Aici, acele „suave zeități", sunt

abordate direct la persoana a treia plural și implicit trebuie să ne

întrebăm dacă cititorii „obișnuiți" nu sunt mai degrabă excluși, chiar

neștiutori, ci „zeii puși în locul lor?” Ei sunt zei îndoliați, pe care Trakl îi

invocă aici și plânge cu ei „Și-al ulmului tomnatic aur". Încă o dată,

putem considera că cititorul este mai degrabă exclus, nu și inclus unei

naturi grăitoare, care seara tace, sub forma reprezentată de versul

65


GEORG TRAKL

„sturzul amuțește seara”. Cu toate acestea, există un „tu", dar este

probabil să fie acela „pășind în vechiul parc". Și astfel suntem martori la

un monolog, iar legitimitatea acestei poezii scurte este, astfel, de altă

natură.

66


GEORG TRAKL

TROMPETE

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă

Și frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.

Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arțar

Lângă secară călăreți pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea și cerbii pășesc în agonie

În al lor cerc de foc, tristețea codrului morbid

Dansând se ridică de pe-un negru zid;

Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

„Trompete„ este a 32-a poezie din volumul „Poezii", care a fost întocmit

de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în

septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck

spre publicarea în ziarul „Chemarea", cu remarca „Sper că poemul nu iese

prea mult din cadrul războinic al numărului „marțial” al „Chemării”.

„Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii

1911-1913, care, în 1912, a dat naștere „disponibilității generale de

război” și a participat la incantațiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale

a societății, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.

Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu își

clasifică textul ca „războinic", ci, după cum este cazul, „potrivit”. Această

observație arată că el a respectat contextul textelor și că a ținut cont și

de „valoarea de piață" a textelor sale - după cum reiese din

corespondența sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecție de poezii

din aprilie / mai 1913.

Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al

„trompetelor", care au în versiunea originală și în mod clar legătură cu

tactul marțial (militar).

Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în

imaginea „călărețului", care formulează conținutul imaginii mai generale

și se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un

trecut difuz.

67


GEORG TRAKL

Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între„alb", ca atribut al

„copiilor" și „maro".

Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al

unei vieți rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în

poemele „Afra", „O seară de toamnă" sau „o epocă".

„Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte

războinice, precum și la contextul religios. Stacojiu este culoarea

cardinalilor și, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea

„curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menționează în capitolul 2

al Cărții lui Iosua „cordonul stacojiu" al unei prostituate(„curva Rahab”)

care proteja bărbații lui Iosua și care a fost apoi protejată cu toate rudele

sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuși,

a căzut prin sunetul trâmbițelor.

68


GEORG TRAKL

ÎN EST

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă

Se-aseamănă cu a poporului mânie,

Undele violete ale bătăliei,

Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii

Flutură muribunzilor soldați noaptea.

În umbra tomnaticului frasin

Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.

De pe trepte sângerânde alungă luna

Îngrozitele femei.

Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914,

probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un

transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război

mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în „Brenner",

Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub „Georg Trakl: Ultimele poezii".

Și aceasta cu precizarea „august 1914".

Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de

război.

Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii

septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august

1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?

Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice

posibile, construcția contextului menționat în text „război" („luptă",

„soldați") cade ca destinația geografică „în Est". Pe 6 august, împăratul

Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său „Pentru poporul german"

despre ostilitatea „Estului și Vestului". După declarația de război a

Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei.

69


GEORG TRAKL

„Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est

cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".

În acest context, poemul pare „ciudat generalizat”, nepolitic în apelul

patetic al imaginilor naturii („furtuni de iarnă") și imaginile de război

mitologice („a poporului mânie").

Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi „bătălii" și

„soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă

fiecare context istoric, social și politic. „Orașul" este înconjurat de

„Spinoasă sălbăticie", „luna" alungă „Îngrozitele femei" și „lupi sălbatici",

nu soldații „au pătruns prin poartă“. Cu toate acestea, circumstanțele

particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile

interpretări critice.

De asemenea, o imagine ca „Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața

propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o

astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui

să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în

imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.

Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția

„Desfrunzite stele" cu „bătălia" pe care trebuie să o înțelegem și ca un

atribut genitival pentru „bătălie" („Undele violete ale bătăliei, /

Desfrunzite stele”).

70


GEORG TRAKL

ODIHNĂ ȘI TĂCERE

Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.

Un pescar trase

Luna cu năvodul lățos din iazul înghețat.

În albastrul cristal

Locuiește palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;

Sau capu-și înclină în violetul somn.

Dar totuși mișcă a păsării neagră aripă

Privitorul sfințenia albastrelor flori,

Gândește apropiata liniște uitată, a stinșilor îngeri.

Iarăși înnoptează fruntea-n lunatice pietre;

Un tânăr luminos

Apare Sora-n toamnă și-n negru putregai.

Comentarii

Un text pictural-poetic, frapant chiar și în celelalte texte picturale ale lui

Trakl, cu numeroase aluzii mitologice și literare.

Este prezentă „sfințenia albastrelor flori" a romantismului, un „Un tânăr

luminos" (figura eroului și a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă

din vremea etruscilor, ca prezicător).

În același timp Trakl a creat cu acest text câteva dintre cele mai puternice

imagini ale sale care par să-și modeleze propria mitologie. De exemplu,

imaginea soarelui îngropat și a lunii trasă de pescarii cu năvodul din iaz.

Imaginea surorii este relevantă ea fiind reprezentată aici de „Un tânăr

luminos".

În ceea ce privește interpretarea figurii surorii, după Erich Neumann 1

(„Istoria originii conștiinței"), se poate vorbi despre o funcție de mântuire

a ei, care apare ca erou în text („palidul om", „privitorul") „Apare Sora-n

toamnă și-n negru putregai”.

Construcția picturală pare severă. Prima strofă este dominată de figuri

tipologice cu aspect arhaic, „păstori" și „pescari". Ele corespund

fenomenelor centrale ale unei cosmologii umaniste: soarele și luna.

71


GEORG TRAKL

În cele două strofe din mijlocul poemului acționează eroul, un anti-erou,

marcat ca „palidul om" și „privitorul", fizic prezent doar prin „obraz" și

„frunte".

În cea de-a patra strofă finală, dacă luăm caracterizarea arhetipurilor lui

Neumann, apare „sora” ca partenera eroului. Cu toate acestea, este

dificil să interpretăm aceste două personaje, după caracterizarea lui

Neumann, ca principiu al masculinului și femininului.

Ambele poartă mai mult trăsături androgine, eroul numit „om", eroina ca

„tinerețe". Imaginea finală a textului, „toamnă și-n negru putregai",

marchează un loc care nu pare a fi foarte eroic.

NOTĂ

1 NEUMANN, ERICH ( 1905 – 1960) – psiholog, filosof, elev al lui Carl

Jung. Specializat în Psihologia dezvoltării.

72


GEORG TRAKL

VARĂ

Seara tace tânguirea

Cucului în pădure.

Mai adânc se înclină grâul,

Macul cel roșu.

Neagră furtună amenință

Peste colină.

Vechiul cântec al greierului

Se stinge pe câmp.

Nu se mai mișcă frunza

Castanilor.

Pe scara în spirală

Îți foșnește rochia.

Liniștită strălucește lumânarea

În odaia-ntunecată;

O mână argintie

o stinge;

Nici o boare, noapte fără stele.

Comentarii

Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii

picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care

începe migrarea spre sud la sfârșitul lunii iunie și, prin urmare, rămâne o

perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de

procreere. El este, de asemenea, un „străin„ din moment ce nu-și clocește

el însuși ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. „Părinții

gazdă involuntari” preiau, de asemenea, creșterea puilor de cuc. Este

acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de

„tânguire”; în poemul lui Trakl „tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare

să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă

chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece

comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele

decenii și a dat naștere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere și

73


GEORG TRAKL

prejudecăți. Strigătele cucului au fost înțelese în cultura populară ca un

oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un

oracol tăcut, care refuză să ofere informații despre viitor.

Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca,

„mai adânc" decât cerealele și macii (în vânt). La toate acestea se

adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniștea înaintea furtunii,

frunzele castanilor nu se mișcă iar în ultimul vers citim în mod explicit

„nici o boare”. „Nu se mai mișcă frunza" nu indică o condiție anterioară

în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale și unde s-

ar fi aflat cucul. În același timp, există o durată nedeterminată în starea

actuală de tăcere și imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de

„Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp“. O singură mișcare

puternică descrie poezia: „Pe scara în spirală / Îți foșnește rochia". Dar

această mișcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu

„tăcere", "„În odaia-ntunecată".

Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în

acum aprinsă și în același timp a fost stinsă.

Poemul a făcut parte din volumul „Sebastian în vis" și faptul este dovedit

doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie

1914.

74


GEORG TRAKL

LUI NOVALIS

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.

Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,

Căci el plecă in timpul înfloririi.

O floare albastră

Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii

dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine

stătătoare, „Angelei", „O Johanna", „Lui Lucifer", „Lui Novalis". Lor le pot

fi alăturate „Cântece de rozariu", „Pentru Sora", poemul „Pruncului Elis",

precum și dedicația anonimă „Celor amuțiți". Dacă luăm doar titlurile

formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii

are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate)

nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o

persoană vie, existentă. „Angela" și „Johanna" sunt nume de femei care

apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.

„Lucifer" este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai

că „Novalis" 1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic

Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta

de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică

la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat

textul drept „Epitaf". În plus, primul vers „Trăiește mai departe cântul în

casa de dureri înnoptată " se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește

aici este caracterizat ca „sfântul străin", unde „străin" cheamă pe plan

figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor

mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest „sfânt străin" este un

poet, Trakl îl deplânge „Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".

Să ne amintim de „Torquato Tasso” al lui Goethe: „Și când omul este

tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De

asemenea, „el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat

prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați

înainte de vreme.

„O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată

din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în „sfântul străin".

75


GEORG TRAKL

Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, „Lui Tieck" (care

este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck 2 ). Această poezie

începe cu „Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o

țară străină" - acolo găsim „străinul" ca posibilă matriță poetică a lui

Trakl.

Și imaginea „În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondență în

textul lui Novalis: „Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ".

Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici

referințele nu merg mai departe. „Copilul" lui Novalis se întoarce la „casa

tatălui său", în timp ce „străinul" lui Trakl „plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german,

traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență

asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

76


GEORG TRAKL

MELANCOLIE

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioșie

Prelung mă privesc în treacăt de amiază

Sunet de chitară blând toamna acompaniază

În grădină, dizolvat în maro leșie.

A morții grave umbre se întind

Mâini de nimfe, la roșii sâni sug cu voioșie

Pierdute buze decăzute și-n neagra leșie

A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluție remarcabilă

a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume

picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu

dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată

„Tăcere", a doua „Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta „Melancolie”,

cea din ediția definitivată de autor.

„Negri ochi", „mâini de nimfe", „roșii sâni", „buzele decăzute" și „bucle

se preling", în cea de-a treia versiune prezentă și concep o imagine

corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relație

difuză de corpuri diferite.

Foarte iritantă pare „leșia" care apare de două ori, odată „maro" și odată

„neagră". Importanța asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute.

Prin urmare, suntem autorizați să vedem cu certitudine „leșie" prin

cuvântul „duioșie" și referința la „dizolvat".

Ca titlu Trakl folosește „Melancolie" care face referire la o tradiție

cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învățăturii

medicale, astrologie și alchimie.

O referință despre "Melancolie" ar putea fi „Melancolia” lui Albrecht

Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înțeles că

enigmaticele „leșii" din această poezie se referă la procesul de purificare

alchimică. De asemenea, „leșia" era o parte esențială a băii de vindecare

medievală și de curățare/spălare.

77


GEORG TRAKL

Când la Trakl leșia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce

corespunde imaginii „bilei negre a ficatului", care a fost atribuită

melancoliei în medicina antică.

Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913

deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/

definitivată („Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.

Poezia de față, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile „Sufletele

tuturor" și „Sufletul vieții" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o

temă centrală a sufletului.

De amintit este și determinarea melancoliei ca „blândețe a sufletului

singuratic" în textul „Într-o veche carte de familie".

78


GEORG TRAKL

NAȘTERE

Munți: beznă, tăcere și zăpadă.

Roșu din pădure coboară vânătoarea;

O, privirile de mușchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi

mâinile adormite se deschid,

Când năruită recea lună apare.

O, nașterea omului. Murmur de noapte

Albastră apă în fund de stâncă;

Suspinând îngerul căzut își vede chipul,

Se trezește albă vaga cămăruță.

Două luni

Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferință, strigătul de durere al nașterii. Cu aripi negre

Atinge-a copilului frunte noaptea,

Zăpadă, ce cade domol din violeții nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată „Naștere" Trakl scrie „Plimbare cu tatăl, plimbare

cu mama". În poemul cu același titlu găsim în a doua strofă „liniștea

mamei".

Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui

imaginile „Munți", „vânătoarea" și „vânatului", a doua imaginii mamei

„Tăcerea mamei", „mâinile ",„luna".

„Tatăl", conform imaginii tradiționale, așa ca în „hieros gamos", este

deasupra („munții") iar imaginea („coboară vânătoarea") mai jos, „sub

negri brazi", este locul „mamei" în care „mâinile adormite se deschid".

În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios „nașterea

omului". Apoi aceasta este desfășurată în trei strofe, în imagini care se

află sub o temă recurentă la Trakl: „îngerul căzut".

79


GEORG TRAKL

Prima dintre aceste trei strofe și cea de-a treia strofă a poemului, aduc

o imagine cunoscută din poezia „Copilăria", „albastră apă", care se

strecoară într-un mediu stâncos.

Dacă atribuim nașterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii

însărcinate următoarea: „Se trezește albă vaga cămăruță”.

„Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de

asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985,

p. 211).

În ultima strofă, din nou, procesul nașterii este rezumat în mod special la

memoria vizuală, care caracterizează femeia care naște și nașterea

(acum determinată drept „copil"); femeia prin „strigătul de durere",

născutul prin „aripi negre" atingând „ a copilului frunte noaptea”.

Versul final al poemului indică nașterea lui Hristos. După ce s-a

materializat nașterea unui „băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este

evocat timpul Crăciunului, nașterea Domnului.

80


GEORG TRAKL

O SEARĂ DE IARNĂ

Când zăpada la fereastră cade,

Prelung a serii clopote răsună,

Multora le e masa pusă, bună

Și casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală

Vin pe la poartă pe poteci întunecate.

De aur înflorește pomul bun de date

Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;

Durerea a-mpietrit tot pragul.

Strălucesc acolo cu tot dragul

Pe masă toate, pâine și cu vin.

Comentarii

„O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an

înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru

cei informați din mediului intelectual cât și a celor activi din rândul

armatei austriece inclusiv Georg Trakl.

Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus 1 . În

textul de însoțire, Trakl scrie despre „zile îngrozitoare de beție și

melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-și

găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie

negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie.

Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă

motivația acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.

Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este

pregătită, casa este bine ordonată, „De aur înflorește pomul bun de

date” motivul „hoinarului” este de două ori expus (și poate fi o referire la

Perechea Sfântă) „pe masă toate, pâine și cu vin ".

Prima versiune a poeziei descrie și mai clar „pâinea și vinul lui

Dumnezeu".

Imaginea „pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu

pomul vieții în paradis. Faptul că pomul înflorește „Din a pământului

81


GEORG TRAKL

sevă" se referă la iarnă, dar și, în general, la un moment de „răcoare" în

sensul figurativ.

Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată „Unii care

sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a „out

siderismului”.

Poezia se referă la oamenii care sunt „pe poteci întunecate" - și astfel

părăsim în mod clar câmpul legendei creștine.

Trakl îl numește pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia „Mare

Preot al adevărului", „magician furios" și „războinic".

În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia „nu-i

place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca „hoinar"

rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE

1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist,

ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al

secolului XX .

82


GEORG TRAKL

LA MLAȘTINĂ

Călător in negru vânt; lin șușotește slabul stuf

În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu

Un cârd de păsări călătoare trece;

De-a curmezișul peste întunecata apă.

Agitație. În cocioaba dărăpănată

Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;

Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă

Blânda melancolie a păscândelor turme,

Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei „La mlaștină". Există

patru versiuni scrise între iulie 1913 și mai 1914.

Iarăși întâlnim, „călătorul”, un motiv important în opera lui Georg Trakl.

El este în drum spre „mlaștină" - și această zonă, mlaștina, este

caracterizată ca o „realitate saturată” cu „întunecata apă",

„putreziciuni", „mesteceni infirmi" și „broaște râioase".

„Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele

mlaștini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de

terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 -

după o lungă ședere în Innsbruck și înainte de a se muta la Viena pentru

o vreme - și a lucrat intens la poeziile pentru prima publicație a cărții

„Poezii” pentru editura „Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei

„La mlaștină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune

a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena și intitulată „Decembrie".

La sfârșitul primei strofe, se întâlnește un vers ciudată, care străbate

toate cele patru versiuni neschimbate: „De-a curmezișul peste întunecata

apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mișcă, de fapt,

pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reținută de exemplu, de Joseph

Georg Oberkofler în „Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 și

următoarele în „O călătorie cu sania”).

83


GEORG TRAKL

Acest „curmeziș" ar putea indica MERSUL „călătorul", aici, pe bârne

mișcătoare, nesigure prin mlaștină, spre un loc concret pe care se află

„cocioaba dărăpănată”. Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură

prin mlaștină. Poemul tematizează o construcție poetică de bază, pe care

o cunoaștem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere,

singurătate și „Fantome de noapte". În același timp, totuși, poezia

mărturisește mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea

indisolubilă a experienței reale cu natura și experiențele lumești unde

găsește un conținut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a

lui Georg Trakl.

84


GEORG TRAKL

PEISAJ

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor

Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.

Un cal negru se înalță cu putere;

Zambilele ademenesc servitoarele

Se reped după pasiunea nărilor violete.

Încet îngheață la marginea pădurii mugetul ciutei

Și galbenele flori ale toamnei

Se-nclină tăcute peste fața albastră a iazului.

În roșie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu

fețe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, așa pare. Titlul aparține, de fapt, unei

alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretențioase, din jurul

anului 1900, purtau titlul de „Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte

aproape de pictură.

De asemenea, izbitoare este poziția remarcabilă a cuvintelor față de

culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea

a zambilelor, violet, galben, albastru și roșu.

Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului,

în care acesta a moștenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea

limitelor dintre simțuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul

francez.

Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar

numai una, „trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens

mai larg, citit sinestezic, expresii precum „Zambilele ademenesc", „Încet

îngheață... mugetul", „galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau „fâlfâiau cu

/ fețe-ntunecate liliecii".

Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului

și a orelor din zi: „seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm și

următorul mesaj: „răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul

sat".

Suntem prinși în „capcana”, tonului Traklian, care se prezintă simplu ca

o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.

85


GEORG TRAKL

Chiar dacă arată monstruozități ale căror sensuri nu le înțelegem și

care, luate „figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici

avem două imagini „pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în

versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine

a naturii în jurul marginii pădurii și a iazului. Ne-am putea imagina cele

două într-o relație de prim-plan și de fundal - prin care tendința este

evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparație cu prima

versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest

aranjament figurativ dublu.

Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. „În roșie flacără

arsese un copac" - o propoziție trecută părăsește suprafața imaginii și ne

spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce

poveste?

86


GEORG TRAKL

PSALM

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.

E o carafă păgână pe care după amiaza o părăsește un bețiv.

E o podgorie arsă și neagră cu găuri plină de păianjeni.

E o încăpere pe care cu lapte au văruit-o.

Nebunul a murit. E o insulă în Caraibe

Spre a primi Zeul-Soare. Se bat tobele.

Bărbații pornesc un dans războinic.

Femeile își leagănă șoldurile prin liane și flori de foc

Când marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Nimfele au părăsit pădurile aurii.

Pe străin îl înmormântează. Atunci se ridică o ploaie de lumini.

Amiaza adoarme pe asfaltul încins.

Într-o curte sunt fetițe cu rochițe jalnic de jerpelite!

Sunt camere pline de acorduri și sonate.

Sunt umbre ce-n fața unei oglinzi se-mbrățișează.

La geamul spitalului se încălzesc reconvalescenții.

Pe canal un vapor cu aburi duce sângeroase molime în sus.

Străina Soră apăru din nou cuiva într-un coșmar.

Odihnindu-se în aluniș se joacă cu stelele lui.

Studentul, poate un replicat, de la fereastră se uită lung la ea.

Lângă el zace mortul lui frate, sau coboară alte trepte în spirală.

În castanii maro pălește silueta tânărului novice.

Grădina e în seară. Pe Drumul Crucii fâlfâie liliecii-n jur.

Copiii administratorului se joacă-n sus și caută a cerului aur.

Ultimele acorduri ale unui quartet. Micuța oarbă fuge tremurând prin

alee,

Și mai târziu umbra ei pipăie recile ziduri, înconjurată de povești sfinte

legende

E o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal.

În sumbrețea bătrânului azil prăbușirea omeneștilor ruine.

Lângă a grădinilor ziduri zac morții orfani.

Din odăile gri ies îngeri cu aripi pătate de excremente.

Viermi picură din pleoapele lor îngălbenite.

87


GEORG TRAKL

Locul din fața bisericii e sinistru și tăcut ca în zilele copilăriei.

Pe tălpi argintii lunecă trecute vieți

Și umbrele blestemaților se ridică și coboară spre suspinândele apele.

În mormântul său magul alb se joacă cu șerpii.

Tăcuți peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu.

Comentarii

Aici se aude celebrul „Il y a une" din poemul lui Rimbaud „Enfance". Cu

toate acestea, imaginile lui Trakl sunt diferite de cele ale lui Rimbaud.

Textul este plin de imagini, pare supraîncărcat și puțin arbitrar în

ordinea secvențelor.

Psalmul a fost scris în septembrie 1912 pe când Trakl a locuit la

Innsbruck, perioada de probă ca farmacist militar în spitalul garnizoanei.

Formal, textul este structurat în patru strofe, fiecare cu nouă versuri de

lungimi diferite și fără rime. Adăugată la acestea este versul final „Tăcuți

peste Golgota se deschid ochii aurii ai lui Dumnezeu".

Conținutul poate fi diferențiat în patru strofe semnificative. În prima

strofă este descrisă situația inițială, într-o imagine dublă, din care o parte

a mediului naturii care poate fi atribuită mediului natural a lui Trakl, cu

locuri de refugiu precare ca „Heidekrug", iar cealaltă parte reprezintă o

idilă exotică, la „Marea Mediterană", care în timpul lui Trakl nu a fost

atât de aglomerată de turiști așa cum este astăzi. Ambele imagini pot fi

înțelese ca „Paradisul pierdut", a doua descrie consecințele pierderii

Paradisului. Pan, protector al turmelor și al păstorilor cât și zeu al

destrăbălării, care se întoarce ca fiu sub formă de lucrător al ogorului.

Sărăcia se află lângă avuție, luxul lângă epidemii - măsura justă a fost

pierdută.

În cea de-a treia strofă, configurațiile bizare ale lui Adam și Eva includ

un „cineva" și o „soră", precum și alte figuri ciudate care par a fi fost

luate din „lada” literaturii romantice: student dublură, frate mort, tineri

novici, copiii administratorul, micuța oarbă.

Domeniile de acțiune sunt: „coșmar", „ultimele acorduri", „povești" și

„sfinte legende".

Cea de-a patra strofă creează apoi o dispoziție eschatologică, cu un

fundal gol, pe un canal negru, ca punct de plecare, „ruinele umane

88


GEORG TRAKL

decăzute", „orfanii morți" situați în grădină, îngerii având „aripi cu aripi

golașe" și agățați în vanități baroce „viermi de cranii”.

În ultimul vers din ultima parte a poeziei, Trakl descrie o atmosferă

deprimantă, cu „o barcă goală care seara derivă-n jos pe negrul canal”:

„prăbușirea omeneștilor ruine", „morții orfani” care zac „Lângă a

grădinilor ziduri”, „îngeri cu aripi pătate de excremente” asemenea

reprezentărilor baroce (Vanitas) ies „viermi din pleoape moarte /

îngălbenite”. Acest lucru se referă în mod clar la o lectură în sensul

conceptelor baroce „Vanitas”. Acest lucru dă textului, de asemenea,

justificarea „supraîncărcării” sale.

O comparație cu "Psalmul 120" a lui Andreas Gryphius 1 nu aduce nicio

clarificare suplimentară în ceea ce privește conținutul, arată totuși genul

care poate fi atribuit textului lui Trakl. Este tradiția cânturilor religioase

care culminează cu invocarea lui Dumnezeu ca ultimul si singurul ajutor

garantat. De altfel, această referință nu ar trebui să fie supraevaluată; și

Gryphius lucrează cu strofe de nouă versuri.

NOTĂ

1 GRYPHIUS, ANDREAS (1616-1664) – scriitor reprezentativ al barocului

german. Poezie cu accente pesimiste și dramatice. Piese de teatru cu

caracter eroic sau religios. Comedii vitale, pline de umor.

89


GEORG TRAKL

CĂTRE LUCIFER

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;

Suspinând iese în miez de noapte capul,

Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult

A sângerat un blând mieluț, suferind profunda

Durere; însă urmează întunecata umbră

A răului, sau ridică umedele aripi

Spre auritul disc al soarelui și zdruncină

Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,

Sălbatică speranță; a beznei prăbușire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparține antumelor și are două variante intitulate „Rugă". Cele

trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea

zonelor de cuvinte și a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914.

Cu toate acestea, o comparație a celor trei versiuni ar putea arăta în mod

clar cum textele lui Trakl câștigă substanță.

Lucifer, „aducătorul de lumină", este o figură de o importanță

deosebită în opera lui Trakl.

Parțial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru

contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiționaliste provenită din

romantism prin simbolismul francez.

Textul de referință pentru această poezie este „Cântec Occidental". Prin

comparație, „Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru,

sau doar o parafrază. Cu privire la poezia „Către Lucifer" care a fost

scrisă, probabil, la scurt timp după „Cântec Occidental", ea poate fi

interpretată și ca o încercare de radicalizare a „Cântului Occidental".

O comparație a celor două texte sprijină și diviziunea operelor, conform

cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării

sale poetice.

De două ori, la începutul și la sfârșitul poemului, focul este abordat, în

imaginile: „împrumută spiritului flacăra" și „a beznei prăbușirenflăcărată",

referindu-se la căderea îngerilor și la focul din iad. În același

timp cu: „a-nsângerat un blând mieluț", el se adresează iconografiei lui

Hristos.

90


GEORG TRAKL

„Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la

sfârșitul lui 1914 în „Grodek". De aceea se poate înțelege în „Către

Lucifer" o articulație între cele două texte remarcabile „Cântec

Occidental" și „Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica

internă și consecvența operei lui Trakl.

Pentru Trakl însuși, căruia textul i s-a părut neterminat și în mod evident,

pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării.

„Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două

variante , „Către Lucifer" abia în anul în 1949.

91


GEORG TRAKL

PE MÖNCHSBERG

(Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,

Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,

Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeț, glasul de zambile ale tânărului,

Încet povestind legendele uitate ale pădurii,

Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,

Fosilizatul căpătâi;

Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este

un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama orașului cu

spatele său alungit.

Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf.

Petru.

O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul

de clară în titlu, care numește un loc, care este în mod clar de înțeles,

Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în

contextul acestei concreteți, Trakl ne confruntă cu o mulțime de enigme

care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim,

înțelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.

Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: „Mai

blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă:

„Mai blând un sălbatic..." ? Sau cu o elipsă a lui „încet povestind..." –

referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la „Mai blând...

urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui

de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?

Cum apare aici concretețea în domeniul imaginilor? „Umbra ulmilor

tomnatici ", precum și „cărări tocite" ar putea corespunde realității din

Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu „colibele pline de frunze"?

Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de

92


GEORG TRAKL

toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experiență concretă cu păstorii, care

au existat la sfârșitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?

Ne ajută oare cu „osificatul podeț" în desfășurarea interpretării? Pe

Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea și al XV-lea.

Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o

semnificație deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în „Copilăria"). Cu

„glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet

diferită, care este menționată în poezia „Pruncului Elis", segregarea de

gen și androginia. „Prunc" și „Frate" se combină cu imaginea vieții

monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona „legendelor

uitate". La fel ca Elis, „Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui

Hyakinthos.

Poemul părăsește, în final, spațiul concret al topografiei Salzburgului,

când în a treia strofă se află în prim plan aparența fizică a „Călătorului"

menționat în prima strofă, „genunchii" și „fosilizatul căpătâi". Acum el

este numit „străin" și încercând să facem o paralelă cu poemul „Lui

Novalis", îl putem denumi „poet".

„Albastrul izvor", pe care îl cunoaștem din poezia „Pruncului Elis" și

„Copilăria", aduce aici „Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea

„călătorului", a „străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producția de

mistere a lui Trakl, „tânguirea femeilor"? O veche „suspiciune” orientată

biografic a interpretării operei sale!

93


GEORG TRAKL

SOARELE

Zilnic soarele galben după coline vine.

Frumoasă-i pădurea, negrul animal,

Omul; vânător sau păstor.

Roșiatic în iazul verde se ridică peștele.

Sub cerul rotund

Se duce pescarul tăcut în barca albastră.

Încet se rumenește strugurele, grâul.

Când liniștit ziua se înclină

Un rău și-un bine sunt pregătiți.

Când se-nnoptează,

Călătoru-și ridică grelele pleoape;

Soare din bezna prăpastiei se rupe.

Comentarii

O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei

formale (care, totuși, are și dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini

ale unei unități armonioase între om și natură. Această unitate este

inițiată de imaginea soarelui în creștere, a cărui certitudine este

accentuată: „zilnic". Această unitate este mărită de apoziții îndrăznețe.

Astfel, în prima strofă, „pădurea", „negrul animal " și „omul" sunt

dominante. Chiar dacă în mod formal această secvență poate fi înțeleasă

doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului „frumoasă", cel puțin

ecuația în legătură cu „negrul animal / Omul", se impune imediat.

În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unități definite,

cosmos, natură și operele umane: „în iazul verde", „cerul rotund" și „în

barca albastră". Iaz și barcă, ca reprezentante a două dintre aceste

domenii, sunt concepute ca rotunjite „per se”, iar autorul prezintă în mod

explicit cerul ca „rotund" prin adjectiv.

De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, „încet", ceea ce

înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copți și cereale aurii,

astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine"

și "vin". Să ne gândim la celebrul poem „Pâine și vin" de Friedrich

94


GEORG TRAKL

Hölderlin, pâine și vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi,

aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăția toamnei, autorul

trece la sfârșitul zilei, „Când liniștită ziua se înclină". Astfel, fără alte

explicații suplimentare, „Un rău și-un bine sunt pregătiți". Dacă aceasta

se referă la „Călătorul", care-și „ridică grelele pleoape” în ultima strofă,

nu aflăm mai departe nimic.

Soarele, care în primul vers „Zilnic... vine", acum, în ultimul vers „din

bezna prăpastiei se rupe".

95


GEORG TRAKL

VÂRSTA

Mai fantomatic luminează în grădină

Sălbatic trandafirii lângă gard;

O suflet liniștit!

În răcoroasa vie paște

cristalinul soare;

O sfântă puritate!

Un moș cu prețioase mâini

Oferă fructe coapte.

O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicație a modului în care putem înțelege cele trei strofe,

și anume ca „amprentele” a trei vârste diferite: tinerețea, vârsta mijlocie

și bătrânețea.

Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: „Sălbatic trandafirii

lângă gard" reprezintă imaginea tinereții, „răcoroasa vie" e imaginea

vârstei mijlocii iar „fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneții.

Pentru ce formă de existență umană sunt valabile aceste trei imagini?

Desigur, nu pentru existența urbană de la începutul secolului al XX-lea,

dar nici pentru o viață rurală idilică pentru că entitățile numite „suflet",

„puritate", „dragoste" sunt prea încărcate de conotații ale unei vieți

izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.

„Idilele întunecate” ale unui Adalbert Stifter 1 , precum în poezia sa

„Noapte de vară", oferă o referință literar-istorică care poate ajuta la

înțelegerea textului de față.

Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl și chiar

dacă acesta nu a intenționat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în

eroare în așa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.

Textul a fost scris în iunie / iulie 1914, într-o fază de lucru caracterizată

prin cercetări într-un mod foarte diferit de cel sugerat de acest text, și

anume prin imagini monumentale care vorbesc despre groază și

distrugere.

96


GEORG TRAKL

Cele trei invocări cu "O" conectează textul cu „Cântec Occidental" din

decembrie 1913. Și acolo este prima invocare a "sufletului", de

asemenea, putem recunoaște trei trepte ale unei lumi sufletești încă

armonioase deasupra unei podgorii autumnale care duce cu gîndul la o

clipă a „iubirii uitătură”.

În timp ce „Cântec Occidental" implică o dezvoltare temporală, cu o

idilă anterioară, ea duce totuși la o speranță viitoare. „Vârsta" ne oferă

într-o portretizare sincronă, toate cele trei faze fiind raportate la prezent.

Aceasta creează o formă de prezență iritantă, vizualizată istoric și în

același timp un moment dizolvat în timp apropiindu-se acum de

misticismul creștin.

NOTĂ

1 STIFTER, ADALBERT ( 1805 – 1868) – poet, pictor și pedagog austriac.

Cunoscut pentru peisajele din natură din scrierile sale. Cunoscut în mod

deosebit în spațiul cultural german și germanofon.

97


GEORG TRAKL

TÂNGUIRE

Somn și moarte, sumbrii vulturi

Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:

Al omului chip auriu

Înghite cu-nghețatul val

Al veșniciei. Pe groaznice recife

Se sfarmă trupul violet

Se plânge glasu-ntunecat

Deasupra mării.

Soră furtunoasei melancolii

Iată se scufundă o barcă

Sub stele.

Al nopții chip tăcut.

Comentarii

„Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann

Sebastian Bach - iar în corul final „Vreau să port bârna crucii". Subiectul

cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.

Poemul lui Trakl „Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când

Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp

înainte de moartea lui.

Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914,

care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din

septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost

publicate în revista "Brenner".

Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod

explicit acest lucru se găsește în recitativul: „Schimbarea mea în lume

este ca o plutire cu corabia”. Această imagine tradițională este preluată

de Trakl, dar transformată complet în întuneric. „Chipul auriu" al omului

este devorat de „înghețatul val" al veșniciei, „trupul violet" se sfărâmă

„pe groaznice recife".

Această poezie poate fi considerată, mai mult decât „Grodek”, drept

poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. („Soră

furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă”).

În cantata lui Bach, „barca" dorește să ajungă întru-n „port sigur".

Această speranță „Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale „se

98


GEORG TRAKL

scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca

mângâiere, nici mântuire.

Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o

lumină, lumina stelelor.

Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are

doar „chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari

muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă.

Este considerat un „geniu al umanității”.

99


GEORG TRAKL

PASIUNE

Când Orfeu lăuta atinge,

Jelind un mort în grădina serii -

Cine ești tu ce zaci sub pomi înalți?

Murmură jalea-n tomnatecul stuf,

Iazul albastru.

Durere, făptura subțire a pruncului

Sângerie arde,

Mamă-ndurerată, în albastră manta

Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare

Înainte de-a gusta ardoarea

fructului, amara vinovăție.

Pe cine plângi sub pomi amurgiți?

Sora, dragoste neagră

A unei sălbatice specii,

A cărei ziuă se duce pe roți aurii.

O, a nopților pietate vine,

Hristos.

Ce taci sub negrii pomi -

A stelelor îngheț de noapte,

Nașterea Domnului

Și păstorii la ieslea de paie.

Luni albastre

Au scufundat ochii orbilor în orbite cuvioase.

Cauți un cadavru sub înverziții pomi

Mireasa ta,

Trandafirul argintiu

Plutind peste-nnoptata colină.

100


GEORG TRAKL

Pășind pe malul negru

Al morții,

Însângerată înflorește-n inimă floarea infernului.

Peste suspinânde ape aplecat

Vede mirele: chip holbat de lepră

Și părul ei flutură, nebună-n noapte.

Doi lupi în pădurea-ntunecată

Ne amestecăm sângele în a ei îmbrățișare

Și stelele speciei noaste cad pe noi.

O, ghimpele morții.

Răposați ne uităm unii spre alții pe Drumul Crucii

Și în ochi argintii

Se oglindesc negrele umbre ale sălbăticiei noastre,

Hidoase râsete că s-au zdrobit gurile noastre.

Trepte de spini se cufundă în beznă,

Roșul de pe-ale noastre picioare

Sângele se scurgă pe ogorul de piatră.

Pe valuri de purpură

Se leagănă adormita argintie.

Acela însă fu un pom zăpeziu

La poala colinei,

Un sălbatec scrutat din răni puroioase,

Din nou o piatră amuțită.

O, lina oră stelară

A acestei cristaline liniști,

Acolo-n spinoasa încăpere

Leprosu-ți chip de pe tine căzu.

Înnoptat răsună a sufletului cânt de coarde

Negru extaz

Plin la picioarele argintii a pocăitei

În grădini pierdute;

Și pe spinosul tufiș înmugurește albastra primăvară.

101


GEORG TRAKL

Sub pomii de măslini

Pășește îmbujoratul înger

Al dimineții din trupurile îndrăgostiților.

Comentarii

Scrisă la începutul anului 1914, „Pasiune" aparține textelor târzii ale lui

Trakl, în care din cele patru teme ale morții / dezintegrării, sora /

dragostea, copilăria / aurul și nebunia / melancolia se adună într-o

chintesență a imaginilor, textul este de o intensitate deosebită.

Titlul conține ambiguitatea „pasiunii" și a „istoriei suferinței" și

conturează programul acestui poem, care citează în primul vers un Orfeu

ca figură centrală a mitologiei antice, care are destinul acestei

ambiguități.

Împreună cu Orfeu este numit un „tu ce zaci", care reamintește de

„Elis". Este controversat în cercetare dacă suntem autorizați să folosim

astfel de referințe ca ajutoare interpretative sau dacă trebuie să începem

cu noua utilizare a unei imagini în contexte disparate. În manuscris

contextul „nopții tăcute" este, de asemenea, numit "Hristos".

În cea de-a doua strofă, mitul băiatului este explicit abordat. „făptura

subțire a pruncului" se odihnește în „albastră manta".

În „Vis și înnoptare", „pruncul" în cauză este, de asemenea, numit întro

apoziție, „un lup în flăcări”.

NOTĂ

1 ORFEU - În mitologia greacă - poet și cîntăreț din liră (creată de zeul

Hermes și dăruită de tatăl său, zeul Apollo). Legenda spune că vrăjea cu

lira sa toate făpturile, ba chiar și pietrele. Este celebră coborîrea sa în

Infern pentru a-și învia soția, pe Euridice, dar și moartea sa, fiind sfâșiat

de Menade. Se spune că lira i-a fost ridicată în cer de zeii Olimpului și

transformată în constelație.

102


GEORG TRAKL

UNGHER IN PĂDURE

Castani maro. Încet pășesc bătrânii

În seara liniștită; moi se ofilesc frumoase frunze.

În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr,

Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivnițe bătrâne se învechește vinul clar-auriu.

Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.

În lunga seară povești copiii cu plăcere ascultă;

Dar blânda nebunie se și arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.

Modest le-e locul bine pregătit.

La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;

Noaptea apare, femeie-înger liniștită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobișnuite în opera lui Trakl, textul „Ungher în

pădure" trebuie neapărat amintit. Aici „pășesc bătrânii / În seara

liniștită" și „În cimitir glumește mierla cu mortu-i văr", aici găsim

propoziții precum „Angelic blondul profesor planează drumul" și

„Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.

Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl își începuse chiar atunci serviciul

în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod

adecvat în revista „Brenner". Tot în această lună el se întâlnește cu

editorul Ludwig von Ficker și cu redactorii revistei.

Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în

momentul în care drumurile lor s-au despărțit.

Trakl a fost confirmat și promovat ca poet de către „Contactele din

Innsbruck”. În același timp prietenul său Minnich și-a luat doctoratul la

Viena ca jurist devenind avocat.

Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt

prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul „Umbra". Poemul pare jucăuș,

are un ton melancolic, melodios.

Elipsa nominală a începutului poeziei „Castani maro" are doar o singură

paralelă în opera lui Trakl și anume versul „Copil cu păr brun / șaten", ca

103


GEORG TRAKL

la începutul poeziei „Afra". De altfel se găsesc în „Afra" modele foarte

asemănătoare, cum ar fi „ferestre" sau „fantome" în cea de-a doua

strofă.

El numește o prostituată care a devenit călugăriță, oare o apropiere de

Maria Magdalena?

În poemul „Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât

se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.

Paralel cu „Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în

„Angelei": „Noapte fără somn la iazul Angelei" și „Înfățișarea Angelei e

proprie norilor". În același timp „Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ

1 MINNICH,KARL ( 1886 – 1964) – coleg de școală cu Georg Trakl începînd

din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl își începe slujba

de farmacist.

104


GEORG TRAKL

PLIMBARE DE SEARĂ

Intru adânc în noapte

Iar vântul fuge cu mine:

Și fermecat de raze în șoapte

Simți ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul

Vorbește: săracă-i a inimii tăcere

Uită, uită ce-ți tulbură sufletul

Viitorul fie-ți durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conțin un număr extrem de mare de

poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl

nu intenționase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai

apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai

puțin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, „Plimbare de

seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.

Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu

important cu privire la modul în care poate fi înțeles liricul „Tu” la Trakl.

Ambele strofe ale poemului de față arată o juxtapunere caracteristică:

„Eu" și „Tu".

De ambele dăți „tu" este vorbitorul însuși, adresat de o a treia

persoană, în prima strofă „vânt", în a doua strofă „o voce moartă". Acest

lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunțând

vorbirea directă.

„Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul

lui Trakl „Primăvară veselă". Aici, în „Plimbare de seară", este vocea unei

iubite moarte care îi evocă vorbitorului („sunetul... care... vorbește") un

mesaj analogic. Legătura dintre „fie-ți" și „durere" găsește în prima

strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: „Săracă-i

a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia

bine-cunoscută de Trakl, doctrina „vălului iluziei" existenței lumești (în

hinduismul "Maya") și conceptul creștin de „a deveni", ca un proces

dureros de dezvoltare.

105


GEORG TRAKL

Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat

de asemeni „Plimbare de seară". O referință la textul lui Trakl nu se poate

recunoaște.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german și autor dramatic,

considerat unul dintre primii expresioniști. A făcut parte, de asemeni, din

armata germană și a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

106


GEORG TRAKL

OGLINDĂ DE SEARĂ

Un copil cu păr șaten. Negricioasă dogoare

Alungă un pas în umedă-nnoptare undă

În negrul-auriu al soarelui floare;

Un moale animal in roșii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară

Și-ncet răsare din albastre stele

O gură roșie, sigiliu misterios,

Și negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roșului arțar orbește

Și zidul părăsi un trup molatec

O strălucire-albastră se sfârșește.

Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veștejesc

Îndrăgostiții. Norii se plimbă anodini

Legați de-nsingurații ce pălesc.

Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mișcă apa-ntunecată-n răzvrătire.

Piosul spirit pârguie-n cristal.

Nespus e zborul păsării, întâlnire

Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei „Afra".

Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers și ultimele

două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât și în

formă.

În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă

poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din

„Oglindă de seară".

Imaginea „Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în

caracterul ei secvențial.

107


GEORG TRAKL

Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentația să

schimbe ordinea versurilor. Și încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare

a funcționa în mod provizoriu; în ciuda unui sfârșit suficient de

concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.

Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecții în

infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuși,

pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.

„Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu „Afra" într-un singur

loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menționează un „spirit pios".

De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl,

imagini de seară, plante în lumina toamnei, „maro grădini ", apă, cristal,

zbor de păsări, moarte, „an fatal". Toate astea par a fi aliniate,

compilate, într-un mod nu prea reușit. Și totuși, sunt imagini care, ele

singure, caracterizează opera lui Trakl.

Afirmația lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o

singură poezie câștigă o valabilitate deosebită în acest text.

108


GEORG TRAKL

AFRA

Un copil cu păr șaten. Amin și rugăciune

Întunecă încet răcoarea serii

Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre brune

de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.

Învăluit în mantie albastră chiar demult

Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;

El vru durerea să o-mpărtășească-n cult

Când stele-i curgeau sânge prin vene.

Apus de toamnă; arțarului tăcere.

Fruntea atinge-a apei albăstrire,

Un giulgiu așezat pe-o bară de metal.

Fructe stricate cad din ramuri în durere;

Nespus e zborul păsării, întâlnire

Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Chiar și titlul „sonetului” din 1931 este încurcat. Cine este "Afra"?

Referirea la „Călugărul pictat-a-o pe o icoană" și „manta albastră" o

indică pe sfânta Afra, care a aparținut comunității creștine la sfârșitul

anticului oraș german Augsburg și a murit acolo în anul 304 în urma

persecuției creștinilor de către împăratul roman Diocletian. Dar primul

vers a poemului contrazice: „Un copil cu păr șaten". Sfânta Afra era o

femeie adultă, de obicei descrisă cu o glugă. De asemenea, descrierea

Afrei „Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre brune / de Floarea-Soarelui"

nu pare să se refere la ea.

Sfânta a fost portretizată în legendă ca prostituată în templu, care a

fost convertită la creștinism. „Zâmbetul Afrei roșu-n galben cadre" ar

putea indica momentul prostituției.

Ceea ce „călugărul" a văzut este Afra după convertire.

Se cunoaște din biografia lui Trakl faptul că acesta mergea adesea în

bordelurile din Salzburg, dar adesea doar vorbea cu prostituatele sau se

109


GEORG TRAKL

așeza în tăcere lângă ele. Aceste experiențe ar putea fi preznte în poemul

"Afra".

Enigmatic în acest (pseudo) sonet este faptul că dincolo de figura Afrei,

aproape totul iese din context, mai ales în cele două catrene. Imaginile

stau singure una lângă cealaltă.

Putem doar intui aflarea „copilului" din primul vers într-o biserică,dar

imaginea nu convinge. Nici nu știm dacă am putea accepta „copilul” ca

persoană sau dacă este doar o simplă imagine.

Aparent, avem de-a face, în cele două catrene, cu două persoane

distincte: „copilul" și „Afra", cea din urmă ca percepția unei imagini

(văzute înainte de vremuri: „pictată pe icoană"). Dacă „Zâmbetul Afrei

roșu" se referă la o altă imagine sau reprezintă o imaginație a liricului

„eu”, nu ne putem da seama. Puțin mai clare sunt imaginile celor două

terține, ambele indicând toamna, cel puțin atunci când interpretăm a

„arțarului tăcere" ca o imagine de toamnă, cu fructe deja putrezite. Apoi,

încheierea „urmează-un an fatal" poate fi legată de iarnă.

Cu toate acestea, anotimpurile nu trebuie interpretate drept concrete,

ci ca metafore deschise unei alte interpretări posibile.

Trakl s-a gândit, oare, în legătură cu Augsburg și Salzburg și la

Wolfgang Amadeus Mozar, al cărui tată Johann Georg Leopold s-a

născut în Augsburg?

Nu există nici cea mai mică sugestie de acest fel în poezie,

interpretarea, însă, ne oferă un câmp larg. Mai relevantă este

comparația cu poemul „Oglindă de seară", care poate fi înțeleasă ca

prima versiune a poemului „Afra", chiar dacă acest poate fi privit ca un

poem de sine stătător.

În această poezie nu este vorba despre această sfântă. În ea domină

imagini din zona erotismului, a corporalității și a iubirii.

110


GEORG TRAKL

CRUCIFIX

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,

El este chinul și oglinda-n tină,

Un palid zeu, scuipat și profanat,

Opriți rușinea morții pe colină.

Îngenuncheați în fața cărnii roșii ce împarte

Smerenia cu voi să se-mpletească,

Și ultima-i privire noapte, moarte,

A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creștini

Spre paradisul sărăciilor ținută

Al nopții sale capitol de spini,

Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din „Colecția 1909", aleasă de Trakl însuși după 2

august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării.

În consecință, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale.

Totuși prezent aici, este pentru că textul definește mai clar geneza

textelor și imaginilor ulterioare și oferă și un contrast util pentru ceea ce

sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la

început zona imaginii căreia îi aparține poezia și care este de asemenea

eficientă în cele trei catrene și anume suferințele lui Hristos.

Figura suferinței este caracterizată de „Crucifix" și se înțelege ca o

„ofertă” pentru cei dezavantajați social, pentru identificare și

împuternicirea speranței. Aceasta corespunde unei tradiții creștine. Cu

toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiție sau dacă

rămâne doar la o distanță critică.

„A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmație

patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creștin), dar și ca o

critică a patosului.

Pentru Trakl, speranța nu este îndreptată în mod explicit spre depășirea

sărăciei, ci spre „Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea,

interpretată în două moduri.

111


GEORG TRAKL

În prima versiune a „Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la

începutul anului 1914, citim „O, a nopților pios va veni, / Crist." Aceasta

sugerează că Trakl în „Crucifix" nu citează în nici un caz „rușinea morții"

cu intenție critică, ci mai presus de toate, direcționarea, „tendința spre

bombastică”, cu expresii precum „El este Zeul", „în fața cărnii roșii", "A

voastre inimi reci" sau „Al nopții sale capitol de spini", de care, mai

târziu, s-au distanțat poeziile de acest gen.

Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate

acestea, fără exuberanța patetică pe care o găsim aici și în alte texte

comparabile ale expresionismului, ca în „Balada" lui Paul Zech, o

reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi

„venerat și totodată scuipat".

NOTĂ

1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator.

Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia

tot mai mult de cercul scriitorilor expresioniști, cu un stil care-i va marca

întreaga lirică începînd cu 1917.

112


GEORG TRAKL

VALEA ÎNTUNECATĂ

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor

Și cețuri verzi de noapte se ridică

Și ca în vis sun-o vioară mică

Și slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud bețivi ce râd și care strigă,

O-nfiorare trece prin țesuturi vechi.

La geam capcane de cadavre-n veci

Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru și a vin

Și în păduri se-aude o chemare.

Pe trepte cerșetorii-n așteptare

Zadarnic rugăciuni mai țin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.

Se clatină încet a pomilor arcade

De-a norilor îngheț prea încărcate.

Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz.

Comentarii

O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă

deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem

„un sunet de vioară", „Și slujitoarele dansează"; imagini ca „Umbre

dansează pe tapete" le cunoaștem din „Într-o cameră părăsită"; „Străinii

ascultă pe trepte", din „Frumosul Oraș"; ultima strofă a poeziei „În timpul

iernii" începe cu „Un vânat sângeră-n pădure".

Sub această formă textul aparține poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru

catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet

de vioară, dans, vin și „Îndrăgostiții se-odihnesc la iaz” imagine cu care se

încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a

doua parte, determinată de: „un cârd de ciori", care „se duc în zbor",

„cețuri verzi de noapte", care par destul de înfricoșătoare, „bețivi",

„cerșetorii-n așteptare" care “zadarnic rugăciuni țin", un joc, pe când „O

sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori înghețați se ridică în imediata

apropiere a „îndrăgostiților".

113


GEORG TRAKL

În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedește că lumea

însăși pare a fi lipsită de sens.

114


GEORG TRAKL

TOAMNA SINGURATICULUI

Prea-sumbra toamnă-i plină de fructe și prinos,

Îngălbenita strălucire a zilelor de vară.

Albastru pur din coji trecute cade jos;

Al păsărilor zbor răsună din legende-n seară.

In prese-i vinul, tăcerea lină a vinului gustos

Umple-n tăceri răspunsuri la-ntrebări de-odinioară.

Pe ici și colo cruci pe dealuri goale;

În roșia pădure se pierde-o turmă.

Un nor plutește peste iazuri rotocoale;

Se odihnește-a țăranului muncii urmă.

Încet albastra aripă se mișcă moale

Acoperiș de paie negrului pământ de gurmă.

Curând se cuibăresc stele obosite-n gene;

În răcoroase case liniștea-i smerită

Iar îngerii ies din albastre tusigene

Perechi de ochi de-ndrăgostiți dorită.

Papura șuieră; osoasă groaza intră-n pene

Când roua neagră picură zorită.

Comentarii

Ar fi prea simplu să presupunem că Trakl a intenționat o „autodeclarație”

în această poezie. Singurătatea era cu siguranță o trăsătură a

referinței sale umane. Nu există dovezi convingătoare că Trakl ar fi dorit

prin „sine" să se autocaracterizeze. El a caracterizat scrisul său ca pe o

muncă grea spre a ajunge la expresii și imagini (într-un aforism numit

„Ispășire"), dar niciodată ca mijloc de auto-cunoaștere sau de autoexprimare.

„Urmărind propria liniștea netulburată", i-a declarat Trakl lui

Wittgenstein, sponsorul său(care i-a donat 20.000 de coroane), într-o

scrisoare.

„Toamna" și „singurătatea" sunt motive care apar frecvent în

literatură, creând o conditie humana care cunoaște tensiunea dintre

abundență și finalizare, apropierea de moarte și împlinirea în condițiile

115


GEORG TRAKL

individualizării. În „Zi de toamnă" de Rainer Maria Rilke (scrisă la Paris în

1902), motivul a fost conceput în acest sens. „Zi de toamnă" a fost

publicat în 1902 în volumul „Cartea imaginilor“. Că Trakl a cunoscut bine

opera lui Rilke este un fapt cunoscut.

Asemănările motivelor cum ar fi „fruct", „vara" și „vinul", se pot datora

doar temei comune și nu neapărat ca o referință directă.

O a doua, foarte probabilă, referință ar fi de amintit poemul lui

Hölderlin „Toamnă", în care zborul păsărilor apare ca un sistem imagistic

indirect („Spiritul frigului se găsește din nou în cer") cât și „țăranul". Se

pot găsi, de asemenea, asemănări ca „Vacanța toamnei plină e de

fructe" la Hölderlin; la Trakl „Întunecata toamnă-i plină de fructe și

prinos”. Se poate spune, la cei trei poeți amintiți, că este vorba despre o

preocupare generală, comună. Starea generală are o imagine comună în

toate cele trei strofe ale poemului: locul securizant.

„Albastru pur din coji trecute cade", „Acoperiș de paie negrului pământ"

și „În răcoroase case" sunt materialele cu care lucrează autorul.

De asemenea, este de remarcat faptul că în toate cele trei strofe apare

culoarea albastră, „Albastru pur din coji trecute", „Încet albastra aripă se

mișcă moale", „Iar îngerii ies din albastre tusigene”.

Sunt menționate treceri și atingeri blânde, metamorfoze, transformări,

miracole.

Ultimele două versuri aduc o disonanță în această lume securizată:

„Papura șuieră; osoasă groaza intră-n pene / Când roua neagră picură

zorită”.

NOTE

1 WITTGENSTEIN, LUDWIG ( 1889 – 1951) – filosof austriac cu contribuții

valoroase la dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului. Celebru,

deși în timpul vieții publică o singură lucrare: „Tractatus Logico –

Philosophicus”(1921).

116


GEORG TRAKL

ÎNTOARCEREA ACASĂ

Recii ani întunecați,

Durere și speranță

Păstrează ciclopiana piatră,

Munți nelocuiți,

Suflul auriu al toamnei,

Nor de seară -

Puritate!

Din ochi albaștri privește

Cristalina copilărie;

Sub molizi întunecați

Dragoste, speranță,

Care din aprinse pleoape

Picură roua în iarba rigidă -

Necontenit.

O! acolo puntea aurită

Rupe în zăpadă

Hăuri!

Răcoarea albastră

Umple înnoptata vale,

Credință, speranță!

Fii salutat tu singuratic cimitir!

Comentarii

În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte

asupra copilăriei, pe de altă parte pe „dragoste, speranță" în două tonuri

cunoscute din alte poeme: „credință, dragoste, speranță". Ambele sunt

asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia „Copilărie" sau

„Cântec spiritual". Totuși, imediat după „dragoste, speranță “, urmează

trei versuri care sună ca o retragere: „din aprinse pleoape“ care lasă

Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este

„roua" care picură în „iarbă rigidă", „necontenit"! Interpretarea că roua

poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil

de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu

117


GEORG TRAKL

„puntea aurită", care „rupe în zăpadă hăuri”. La imaginea „hău" se

adaugă și „cimitir" sub formă personificată.

După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul

„Deoarece carnea e ca iarba" din „Un recviem german" de Johannes

Brahms.

„Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu

„dragoste, speranță".

Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: „Răcoarea albastră

/ Umple înnoptata vale”. În poezia „Cântec pios" este vorba de

„respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică

semnificația poeziei „Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.

Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al

doilea vers, care exprimă „Durere și speranță".

În cea de-a doua strofă aceasta devine „dragoste, speranță", iar în a

treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, „credință,

speranță!". Astfel, bine-cunoscuta „Credință, Speranță, Iubire“ din 1

Corinteni 13:13 este extinsă prin „durere“ și astfel, „speranța“ devine

punct central, nu ca în Corinteni unde„iubirea“ este centrul!

Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste

spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.

118


GEORG TRAKL

MOARTA BISERICĂ

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiți

Și ridică-n sus doar stinsele priviri

Spre cruce. Luminile clipesc încețoșate,

Și tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.

Tămâia se ridică dintr-o cădelniță de aur

Spre înălțimi, cântec de rugăciuni pe moarte

Se duce-n fum, și apune nesigur-dulce

Bântuind în încăpere. Preotul merge

Spre altar; dar pară duhul obosit

Pioaselor tradiții - un jalnic jucător

În fața rugătorilor cu inimi înghețate,

În jocul fără suflet de-a pâinea și de-a vinul.

Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -

Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!

Orga tușește! În inimile moarte revin

Amintiri de groază! O față sângerândă, dureroasă

Se-acoperă în disperare și-ntuneric

Privit de ochii mulți în gol.

Și-o voce, ce ca toate sună,

Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,

Crescu a morții groază: Miluiește-ne pe noi -

Doamne!

Comentarii

Poezia timpurie a lui Trakl, „Moarta biserică", pare a fi o traducere

idiosincratică a textului lui Rimbaud „Les pauvres à l'église" din 1870.

Data exactă a acestei poezii trakliene este necunoscută, însă textul face

parte din colecția de versuri scrise până în 1909. Trakl a căutat în zadar

un editor și, mai târziu, el nu a mai considerat textul ca fiind demn de

publicat.

Tendința anticlericală a textului lui Rimbaud este evidentă. La Trakl

această tendință sună deja în titlu. Poate fi citit ca „Biserica este

moartă", ceea ce este confirmată în versul „În jocul fără suflet de-a

pâinea și de-a vinul". O critică liturgică mai dură este greu de imaginat.

„Rugătorii au „inimi înghețate”, preotul este „un jalnic jucător".

119


GEORG TRAKL

Poemul se termină în „Crescu a morții groază" - rămâne neclar dacă e

vorba de groaza individului care moare, de moartea colectivă sau de

moartea bisericii.

Nietzscheanul „Dumnezeu este mort" sună, de asemenea, foarte vag.

„Rănitul căpătâi" al Răstignitului pare să se îndepărteze de goliciunea

liturghiei, dar disperarea celor care nu sunt mulțumiți cu Biserica privesc

cu „ochi mulți în gol" - ceea ce ar putea însemna că însuși Hristos în

transcendența afirmată eclesiastic vede doar goliciunea în concepția

autorului.

Întunericul, clipirea, înghețul, tulburarea, acoperirea, goliciunea sunt

imagini vizuale definitorii poemului.

Aurul, culoarea asociată cu concepția proprie despre transcendență, nu

apare singură, ci doar pe o „cădelniță de aur" și corespunde unui „cântec

de rugăciuni pe moarte".

Alte două evenimente bisericești-liturgice sunt definite prin: „Clopotul

bate!" și „Orga tușește!" Semnul exclamării transformă această situație

în incantații care nu corespund realității. Singurul lucru relevant pare la

sfârșit: „Suspină - dar groaza a crescut în încăpere, / Crescu a morții

groază: Miluiește-ne pe noi - / Doamne!".

O voce umană care dă expresie tuturor celorlalte exprimă singurul lucru

care mai poate fi spus și care este un „suspin”. Ceea ce trece dincolo de

critica sa liturgică rămâne un text amar.

120


GEORG TRAKL

UNEI TRECĂTOARE

Așa în trecere eu am văzut

O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,

Ea îmi păru cu mine rudă

De Dumnezeu adusă -

Dar a trecut și-a dispărut.

Așa în trecere eu am văzut

O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,

Și m-a lăsat înmărmurit,

De parc-aș fi recunoscut

Iubita ceea din trecut

De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

„Unei trecătoare" este o poezie mai puțin cunoscută a lui Georg Trakl,

care nu a fost autorizată de el și nici nu a fost introdusă în vreuna dintre

cele două cărți ale sale („Poezii" și „Sebastian în vis") cu toate că a

apărut, totuși, în 1909 în „Neuen Wiener Journal" nr. 5744 și în nr. 242

din revista „Salzburger Volksblatt".

Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care

este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.

Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model

pentru literatura europeană în „Canzoniere”, Trakl rămîne la o întâlnire

care se încheie la timpul trecut și relativizând în subjonctivul „de parcă”.

Această clasificare este întărită în mod semantic de definiția „din trecut"

și de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la „Iubita

ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".

Motivul creștin sună la Trakl atunci când caracterizează „trecătoarea"

ca pe „o înfățișare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta)

în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfățișare dureroasă, apleacă-te

asupra suferinței mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia „Ea

îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este

realizată, presupusul salvator „a trecut și a dispărut".

Cu siguranță Trakl preia acest text din „A une passante" al lui

Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puțin din

121


GEORG TRAKL

poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuși, este revenirea "douleur

majestueuse" a lui Baudelaire în „O-nfățișare dureroasă" - cu o

schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire

apariția e „main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfățișare și un trecut.

Baudelaire alege forma sonetului și, din punct de vedere al conținutului,

ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic și al unei relații

neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).

Prin simplificarea biografiei s-ar putea ține cont de faptul că numele

mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie și sora sa

favorită se numea Margareta.

Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911),

„Gradiva", care a apărut pentru prima dată în „Neue Freie Presse” la

Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă

asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de

către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în

romanul lui Jensen și subordonează o tendință incestuoasă a scriitorului

(Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut

atât textul lui Freud 1 cât și romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al

școlii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni .

122


GEORG TRAKL

O SEARĂ DE TOAMNĂ

Satul brun. Un întuneric se arată

Des pe ziduri, ce stau în toamnă,

Arătări: bărbați femei, a morții doamnă

În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Aici se joacă prunci. Umbre grele se întind

Peste bălegar. Servitoarele-s pe ducă

Prin umeziri albastre și apoi apucă

Să vadă împlinirea clopotelor pălind.

Petru cei singuri e o crâșmă-n drum;

Înconjurată de negre arcade,

Plină de argintiul fum de țigări.

Dar permanent e propriul negru-n fum.

Bețivul sub a arcadelor umbră șade

Uitându-se după plecatele păsări.

Comentarii

Karl Röck (1883 – 1954),scriitorul căruia îi este dedicată poezia, a fost

angajat al revistei „Der Brenner" din Innsbruck. A semnat și cu

pseudonimul Guido Hold. El a avut o relație amicală cu Trakl, dar în

același timp și foarte critică. În notele sale de jurnal acesta consemnează

consumul ridicat de vin și tutun a lui Trakl. Mai mult decât atât el scrie

mai departe că Trakl: „nu avea nici un fel de sentimente". Și într-adevăr,

o parte din viața și opera lui Trakl sugerează trăsături ale autismului.

Citată frecvent, în literatura secundară este mărturia lui Röck din

27.06.1912: "cu el nu se poate comunica deloc". Nu trebuie uitat nici

faptul că astfel de comentarii se regăsesc la numeroși intelectuali și

artiști. Alte surse indică un exces de empatie...

Sonetul „O seara de toamnă" a fost scris la sfârșitul anului 1912 și la

începutul anului 1913.

Imaginile sunt luate din viața rurală, marcate chiar la începutul primului

catren, „Satul brun".

123


GEORG TRAKL

În a doua strofă, „bălegar" și „servitoarele" care apar ca imagini ale

satului.

În primul terțet se pomenește o „crâșmă" care oferă refugiu celor care

nu aparțin comunității satului sau nu sunt căsătoriți. Deci, cei care

aparțin unui gen „neutru", ne pot duce spre alte texte a lui Trakl, aici

determinate prin "singuri" (în germană gen nedefinit).

Imaginea satului este abrogată în al doilea terțet, într-o abstractizare

dificil de înțeles, numită „propriul".

În sfârșit s-ar putea spune că în ultima strofă a poemului, bețivul

singuratic stă în tavernă și ca însoțitor are... „propriul".

Pentru Hölderlin „pâinea și vinul" au scopul propriu al căutării „în

măsura în care este".

Protejați de „negre arcade" ale cârciumii, bețivii lui Trakl, evident în

toamnă sau în iarnă, se gândesc la păsările migratoare.

În general avem aici un exemplu extrem de succint a stării de spirit a lui

Trakl, stare care este deseori de sfârșit, de rămas bun, de degradare și cu

moartea în față.

Cât de mult domină moartea, citim în prima strofă, unde într-un limbaj

lingvistic dus până la limita înțelegerii cu expresii tensionate „Bărbați

femei, a morții doamnă / În reci odăi un pat le-așterne mirată".

124


GEORG TRAKL

ELIS

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.

Sub stejari vechi

Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.

La gura ta

Au amuțit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.

Un bun păstor

Își mână turma la marginea pădurii.

O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge

Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,

Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur

Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău

Seara,

Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru

Sângerează în tufișul de spini

Un copac maro se află acolo retras;

Fructele lui albastre au căzut.

Semne și stele

Se scufundă ușor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

125


GEORG TRAKL

Porumbei albaștri

Beau noaptea sudoarea înghețată

Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude

Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.

Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în

cea de care vorbim cât și în „Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în

volumul „Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În

volum poezia „Elis" urmează direct după „Pruncului Elis".

Poemul „Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei

„Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia

variantă „Elis” această primă parte a fost eliminată din nou. „Pruncului

Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. „Elis" a fost

scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, „Elis" poate fi citită ca o

continuare a „Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.

Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care

a trăit în secolul al XVII-lea și a cărei poveste a lui E.T.A. Hoffmann

("Minele la Falun", 1818) și Hugo von Hofmannsthal („Mina din Falun",

1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier

și a fost înmormântat în ziua nunții sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit

cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp,

o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.

La Trakl această reminiscență istorică, este totuși, greu de recunoscut.

În „Elis" găsim doar motivația timpului de aur, în care pare că nu există

nici un om pe moarte, în prima parte.

Determinările rotunjimii liniștii domină și ziua se pare că este, "ziua de

aur", în sensul unei idile convenționale. Cea de-a doua parte aduce

dominația serii de toamnă spre debutul iernii.

După protejata „turmă la marginea pădurii” din prima parte, este

prezentată mai apoi ca „Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufișul

de spini”.

Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (și

parțial desigur schițată), este aceeași cu cea a lui Gottfried Benn 1 ( „O,

suntem precursorii noștri originari. / O bucată dintr-o mlaștină caldă" ) și

este aici distrusă: „Un vânat albastru / Sângerează în tufișul de spini".

126


GEORG TRAKL

Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de

interpretare a „vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul

anului 1900, în „Imagini endogene" față de poezia lui Gottfried Benn)

care are un alt sens în contextul iconografic: „Mielul lui Dumnezeu".

Acest lucru este abordat și în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: „Pe

zidurile goale liniștea albaștrilor măslini".

Merită să ne gândim și dacă Trakl cu „Elis" nu abordează ideea unei

figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această

posibilă argumentație stau „Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", „zile de aur",

„o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă

seara și „cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet și esist german, medic.

A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A

fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influență

asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet

expresionist) cît și după Al Doilea Război Mondial.

127


GEORG TRAKL

ZEFIR

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,

Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,

Clopote prelungi de seară.

În liniște se-așterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile și pacostea

Pietrificatei vieți,

Nu va renunța nicicând la ghimpii corpului în putrefacție.

Adânc în somnolență suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupți,

Și se clatină făptura jeluitoare

A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopți

Pline de lacrimi, îngerii înflăcărați.

Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea

imediată a vieții lui Trakl. Aici vorbește despre fenomenul natural zefir (o

boare caldă), care apare frecvent la Salzburg și mai ales la Innsbruck.

Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.

Fiind o imagine a naturii „zefirul" aparține în contextul „furtunii" și a

„viscolului".

La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar „vântul în copacii

rupți" indică contextul natural real. În rest, textul vorbește despre

tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conținut cultural-uman.

Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheț.

„Noaptea albă" transformă „durerile și pacostea / pietrificatei vieți" „în

vise violete" și lasă corpurile, care se află în putrefacție, să simtă totuși

durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.

„Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul

central al poemului, despărțind clar-simetric poemul în două părți.

128


GEORG TRAKL

În cea de-a doua parte a poeziei vedem „imaginea oglindă”, ca o

tematizare a imaginilor de vis, ea are un înțeles inteligibil.

Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii,

vede un „schelet de copil” care se sfărâmă și odată cu el partea ascunsă

a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept „copilărie". În

ciuda „Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a

poemului deschide posibilitatea de mântuire a „sufletului" de „corpul în

putrefacție".

În cea de-a doua parte, această speranță este complet distrusă. Mama

apare ca „făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnați cu atribute ale

iadului, „înflăcărați". Totuși scheletul se sfărâmă „argintiu", ceea ce

indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.

Într-o combinație caracteristică de culoare și sunet, argintul este

probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman

poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din

intestin "animal", a doua spirituală din argint.

129


GEORG TRAKL

PRIMĂVARA SUFLETULUI II

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbușește vântul,

Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,

Violete nopții rouă sting stelele din jur.

Adânc răsare râul, argintate vechile alei

Și ale orașului turnuri. O blândă beție

În plutinda barcă și în întunecatele strigăte ale mierlei

În a copiilor grădină. Deja țesutul violet.

Festiv curg apele. O ale luminișului umede umbre,

Animalul în trecere; înverzite, ramuri de flori

Ating cristalina frunte; străvezie legănătoare barcă.

Încet soarele sună în nori trandafirii pe deal.

Marea e tăcerea pădurii de brazi, serioasele umbre pe râu.

Puritate! Puritate! Unde sunt teribilele căi ale morții,

Groaznica tăcere a pietrei, stâncile nopții

Și neliniștitele umbre? Strălucitor abis de soare.

Soră, te-am găsit într-un singuratic luminiș

A pădurii de amiază și mare era animalului tăcere;

Albul sub stejari sălbatici, și de argint spinii au înflorit.

Moarte violentă și flacăra cântândei inimi.

Mai întunecate înconjoară apele frumoasele jocuri ale peștilor.

Oră de doliu, privire tăcută a soarelui;

Sufletul e un străin pe acest pământ. Spiritual apune

Albastrul peste pădurea tăiată și sună

Prelung întunecat un clopot în sat; escortă pașnică.

Tăcut înflorește mirtul peste albele pleoape ale morților.

Încet susură apele în apusul după-amiezii

Și înverzește-ntunecată sălbăticia pe țărm, bucurie în vântul violet;

Blând cânt al fratelui de pe-ale serii dealuri.

130


GEORG TRAKL

Comentarii

Primăvara începe cu un „Urlet în somn", în somnul de iarnă, în

hibernare? Un prim zefir trece pe străzi și dezgheață zăpada, imagine

care ar putea fi luată din realitate. Și „ruptele ramuri" se adaugă

imaginii, zăpadă devine umedă și grea, prea grea pentru ramuri. Apoi,

imaginea se schimbă, de la zăpada dezghețată, pe care ne-am imaginato

noi, trecem la imaginea „violete nopții rouă", schițată cu o culoare care

se repetă adesea la Trakl și conectată la zonele imaginii degradării și

distrugerii.

„Violetă" este roua nopții, care poate fi doar cu greu legată de „Albastrul

primăverii". Dacă totuși vom continua interpretarea în acest sens și vom

lua-o ca realitate concretă, zefirul este asociat cu schimbarea rapidă a

norilor spre lumină și atunci imaginea rămâne consistentă. Dispariția

stelelor poate fi legată de zori. Trakl însuși dă o indicație clară că nu

trebuie să ne ferim a citi aici o imagine reală, căci descrie mai întâi o

realitate din Salzburg, râul Salzach, dar mai ales „ale orașului turnuri".

Salzburg ca oraș a turnurilor? Desigur, au existat și există numeroase

turnuri de biserică în Salzburg. Dar pentru silueta orașului caracteristică

este masiva catedrală, cupolele și bolțile arcuite, mai puțin turnurile.

O privire asupra genezei textului ne informează că Trakl probabil a

scris-o la Innsbruck la începutul anului 1914. În acest caz, zefirul este mult

mai plauzibil decât în Salzburg. Acolo zefirul este tipic zonei. La urma

urmelor acest lucru nu este de importanță majoră. Important este doar

faptul găsirii realității concrete prezentată de Trakl - indiferent de orașul

în care este prezentat „cu adevărat". Deoarece, desigur, în acest text este

vorba de cu totul altceva, textul nu este „Innsbruck" sau „Salzburg", ci

„primăvara sufletului".

„Sufletul" se pronunță decisiv în cea de-a doua strofă, cu adjective

evaluative, cum ar fi „festiv", cu exclamații care continuă în următoarea

strofă („O, ale luminișului umede umbre", cu imagini care nu mai pot fi

legate în mod rezonabil de realități concrete, cum ar fi „Animalul în

trecere" sau „cristalina frunte". Cu toate acestea, imaginea concretă a

unei dimineți de primăvară rămâne în continuare prezentă, „norii

trandafirii pe deal" pot prinde culoare de la răsăritul soarelui. Nici

„străvezia legănătoare barcă" nu trebuie interpretată simbolic, poate fi

una dintre bărcile obișnuite de atunci.

131


GEORG TRAKL

„Cristalina frunte" o cunoaștem deja din poemul „Elis", o formație

similară este „fruntea înzăpezită", pe care Trakl o folosește în textul

prozei „Apocalipsă și căderea".

În „De Profundis" găsim „îngeri cristalini", iar în „Lui Novalis" expresia

„odihnindu-se în pământ de cristal". În ceea ce privește istoria literară

sau intertextuală, aceste imagini pot fi atribuite lui Rimbaud, care

vorbește despre „disques de crystal" și „un joli rire de cristal". De

asemenea lui Baudelaire, care a scris „bleu cristal du matin" și în a cărui

operă, de altfel, imaginea „cristal" este adesea folosită.

„Unde sunt teribilele căi ale morții” pare a fi un protest împotriva

imaginilor conciliatoare ale realității cu care începe poemul, ca și cum

idila unei dimineți de primăvară, de lângă râu, ar ascunde adevărurile

teribile pe care poezia le adresează acum, fără totuși a afla cine se

ascunde în spatele „neliniștitelor umbre" sau ce ascunde „tăcerea

pietrei".

„Strălucitor abis de soare" poate părea o „invenție deosebită” care

susține un alt adevăr împotriva idilelor cărților poștale ale răsăriturilor și

apusurilor de soare, adevărul războaielor și al crimelor. Cu toate acestea,

rămâne și neajutorarea în fața acestei formulări luminoase. Este doar o

orbire?

132


GEORG TRAKL

CÂNTEC SPIRITUAL

Semne, rare broderii

Vopsesc florile din straturi.

Al Domnului Albastru suflul bate

În a grădinii sală

Vesel.

Din vinul sălbatic o cruce se ridică.

Ascultă cum în sat e bucurie,

Grădinarii pe pereți pictează,

Tacit o orgă sună,

Cântecu-l amestecă în aurita strălucire,

Sunet și strălucire.

Iubirea binecuvântează pâinea și vinul.

Și fetele vin tot acolo

Și cocoșul cântă ultima oară.

Putredă o grilă merge-ncet

Și în trandafirii rozarii-n rânduri,

Roșii trandafiri se-nșiră

Albă și frumoasă se-odihnește Maria.

Cerșetorii acolo la bătrâna piatră

Par morți în rugăciune,

Un păstor merge din deal

Și un înger cântă-n grove,

În apropierea lor

Merg copiii la culcare.

Comentarii

Titlul „Cântec spiritual" este aici programatic. Sunt prezentate

numeroase simboluri și elemente religioase: „cruce", „orgă", „pâine și

vin", „rozarii", „Maria", „rugăciune", „înger".

Că nu este vorba numai despre religia convențional ne clarifică versul

introductiv, există „Semne, rare broderii" discursul care schițează o

grădină cu flori. „Al Domnului Albastru suflul bate": acest text este ales

133


GEORG TRAKL

sub un semn monoteist, dar acest „Dumnezeu" ar putea vorbi și din

straturile de flori.

„Albastru" este aici culoarea religioasă centrală a lui Trakl. O

comparație cu „Întoarcerea acasă" confirmă acest lucru ca de altfel și

într-un poem mult mai târziu al lui Trakl, unde găsim „Răcoare albastră /

Suflă noaptea în vale, / Credință, speranță!".

Cadrul spiritual-religios creează un loc idilic-rural, cu sunete moi, cu

flori, la coasă. Că ar putea fi duminică, deși duminica nu se lucrează, mai

ales în apropierea bisericii în timpul unei slujbe, este puțin probabil. Dar

nu poate fi nici o zi normală de lucru, pentru că în sat pare a fi o

sărbătoare: „Ascultă cum în sat e bucurie”. Trebuie să ne gândim la o

situație reală lirică - sau doar la o bază lirică descriptivă sau, poate Trakl

proiectează baza unei situații complet autonome izvorâte din imaginația

sa? Pentru ambele interpretări există argumente. Indiferent de

interpretare, surprinzător este faptul că narațiunea prezintă fracturi

ciudate, fisuri ascunse. Astfel „cocoșul cântă ultima oară" - care

amintește de trădarea lui Hristos. Maria se odihnește în „Roșii trandafiri",

adică o nouă înmormântare? Sau Mama lui Hristos este reprezentată

prin rugăciunea rozariului? „Cerșetorii acolo la bătrâna piatră / Par morți

în rugăciune". Imagini din apropierea morții și a exodului, care pun sub

semnul întrebării modul în care ar trebui să ne imaginăm situația senină,

în mod explicit iubitoare, care este schițată în primele două strofe.

La nivel formal efectele ecoului sunt proiectate în fiecare strofă în câte un

vers intermediar. Aceasta oferă parcă un „cânt" alternant între preot și

credincioși.

În ceea ce privește conținutul, sunt abordate și alte motive muzicale, ca

de exemplu în ultima strofă: „Și un înger cântă-n grove”.

134


GEORG TRAKL

HELIAN

În ale sufletului singuratice ore

E frumos să mergi la soare

Lângă galbenele zidurile ale verii.

Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme

În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.

Roșiatic strălucește a piersicului frunziș;

Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopții tăcere.

Pe întunecate dealuri

Ne întâlnim cu păstori și cu albele stelele.

Când s-a întomnat

Se arată apusa claritate-n grove.

Umiliți trecem pe lângă roșii pereți

Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.

Seara se scufunda apa în funerare urne.

În ramuri despuiate sărbătorește cerul.

În mâini curate poartă țăranul pâine și vin

Și pașnic fructele se coc în cameră-nsorită.

O, cât de gravă e a morților făptură.

Dar sufletul se bucură vederii drepte.

Comentarii

„Vă voi trimite în următoarele zile o copie a poeziei Helian; este cel mai

scump și mai dureros lucru pe care l-am scris vreodată", îi scrie Trakl lui

Erhard Buschbeck de la Innsbruck, în ianuarie 1913.

Textul este de lungimea uni poem epic și poate fi, de asemenea,

considerat ca fiind o versiune modernă a genului epic. Acest lucru este

deja indicat de numele mitologizat al titlului, care amintește de „săracul

135


GEORG TRAKL

Lelian" al lui Verlaine. De asemenea, sună ca "Heliand", un vechi nume

german pentru "Mântuitorul", precum și "Helios", zeul grec al soarelui. În

ceea ce privește conținutul, există și referințe la Hölderlin, care este de

asemenea prezent în opera lui Trakl. În special în „ca și cum în sărbătorile

..." și în "pâine și vin" există puternice asemănări cu Hölderlin, dar și

asemănări structurale. La Hölderlin, Hristos și Dionysos „pâinea și vinul"

se intercalează, la Trakl, este dificil de recunoscut un contur clar

mitologic. „Fiul lui Pan" este menționat referitor la Hristos prin, „păstori

și cu albele stelele".

Privirea de ansamblu dă impresia că Trakl și-a creat propria poveste de

viață ca pe un mit, îmbinând-o cu istoria omenirii, care este schițată în

imagini din mituri antice, din istoria mântuirii creștine și din

"absurditatea" modernă.

Dacă ar fi supraviețuit numai acest text din lucrarea lui Trakl și tot am fi

ajun să cunoaștem trăsăturile esențiale ale operei complete, ale

imaginilor, figurilor și scenelor sale.

Un „dicționar Trakl” ar găsi aici aproape întregul său vocabular, iar o

interpretare a acestui text ar fi probabil o interpretare a operei lui Trakl.

Martin Heidegger spune că opera lui Trakl este o singură poezie în: „Die

Sprache im Gedicht”, 1952 (Limbajul în poezie).

136


GEORG TRAKL

HOHENBURG

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;

Sonata strălucirii lunii

Și trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândești la chipul alb al omului

Departe de a timpului furie;

Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce și seară;

Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua

Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,

Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,

E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut

lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker.

Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria

la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat

la rag nobiliar.

În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil,

în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie /

octombrie 1913 la Innsbruck.

O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul

că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber,

mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, „trezirea de la marginea

pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, „Sonata ... lunii" poate

fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric

al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea

corespunzătoare.

Imaginile centrale, „toamna" și „timpul", indică regulile de timp atât de

frecvente la Trakl.

137


GEORG TRAKL

„În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în

alte forme de parafrazare, cum ar fi „camerele abandonate" sau

„camerele singuratice".

Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei

Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui

Trakl, cum ar fi „chipul alb al omului " sau „cruce și seară". Doar ultimul

vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: „argintia voce a vântului

pe hol". „Sebastian în vis" cunoaște „vocea de argint a stelelor".

Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei

Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a

făcut să trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino

sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.

138


GEORG TRAKL

ÎN FRUNZIȘUL ROȘU SUNET DE CHITARĂ

În frunzișul roșu sunet de chitară

Al fetelor păr galben bate în vânt

La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.

Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muți odihnesc

Bătrâni îmbrățișați prostește.

Orfanul rugăciuni rostește

În galben ton de muște ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,

Iar hainele mai flutură pe sfoară.

Micuța ce-mi plăcu odinioară

Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbușesc

În găuri verzi de putregai.

Flămândul e-nșelat de trai,

Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Așa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numește pe loc

un program istoric esențial de poezie: „O cântare însoțită de liră să fie”.

Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi

la cerul îndrăgostiților, care, precum se spune, este plin de viori.

La Trakl se aude „în frunzișul roșu sunet de chitară". Frunzele ar putea

avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înflorește până

în luna octombrie.

Patru imagini sunt unite în prima strofă după așa-numitul „stil bine

dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie

1910): frunzișul roșu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu

floarea-soarelui, carul de aur în nori.

Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate,

roșu și galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în

mod semnificativ slăbit și schimbat în galben și maroniu.

139


GEORG TRAKL

Cea de-a treia strofă este „decolorată" într-o „seară gri" și a patra

strofă pomenește doar de „găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel

redusă drastic și se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.

Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondență clară în

personalul imagisticii. În prima strofă apar „fete". În cea de-a doua

strofă, „bătrânii" și „orfanul" apar împreună – iar aceștia corespund

„femeilor" și „micuței" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numește

un „flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă „fetelor" din

prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii

strofelor.

Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima și a patra strofă

ridică vederea spre cer, aer, miros, mișcare. A doua și a treia strofă sunt

situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

140


GEORG TRAKL

ÎNTR-UN VECHI ARBORE GENEALOGIC

Mereu te reîntorci melancolie

O, blândețe a singuraticului suflet.

La sfârșit o zi aurie strălucește.

Plin de umilință se înclină durerea răbdătorului

Sunând a blândețe și moale nebunie.

Privește! Iată se și-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea și plânge-un muribund

Și altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopții stele

Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca și în alte texte ale lui Trakl, melancolia, „O, blândețe a singuraticului

suflet” este în centrul poeziei „Într-un vechi arbore genealogic". Două

terține formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca

formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau

comune pentru începuturilor unui jurnal.

În cea de-a doua strofă, „blândețea" și „nebunia" sunt încorporate întro

imagine complexă care pare să se dizolve între mișcarea sănătoasă și

consolidarea civilizațiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim

structura vocală a acestei stări cu dominația sunetelor profunde.

Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotația

genealogiei religioase a titlului. Trakl își amintește de încercarea de a se

sinucide într-o scrisoare: „Nu mai rămâne decât un sentiment de

disperare sărăcită și groaza asupra acestei existențe haotice".

„Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia și

noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o

„eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înțeleasă,

deoarece : „se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi

interpretat ca un proces de îmbătrânire și / sau epuizare.

„Blândețea" menționată în prima strofă se concretizează ca rezistența

pacientului (la durere și suferință) în următoarele versuri. Acest lucru este

141


GEORG TRAKL

asociat cu aurul de culoare liniștită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este

restrânsă, și duce la concluzia că: „altul suferă cu el”.

142


GEORG TRAKL

ÎNTR-O GRĂDINĂ VECHE

Miros de iarbă în maroul verde

Se clatină ușor pe iazul plin de viață,

Pășunile-s înfășurate-n ceață

Și fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,

Peștii de aur strălucesc în apă,

Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,

Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete

Trecură-n zori și ele pe aici

Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,

Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar și cuprinde ceea ce anunță titlul. Este descrisă o grădină

veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul

unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o

grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este

grădina „Mirabell” în apropiere de Salzburg, care revine și în „Muzică în

Mirabell" și apare și acolo ca „grădină veche". Și aici ne întâmpină din

nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu

„grădina" (așa cum citim și aici) sau „feminin" (în „transformare", și acest

parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură

impresionistă. Cu toate acestea, chiar și o primă privire asupra imaginii

„crinilor de apă” ai lui Monet, arată diferența stilistică, în primul rând

mediul descris.

Pentru Trakl, această grădină are o semnificație deosebită ca un loc al

întâlnirilor avute acolo. Există și o „acțiune", chiar dacă acest lucru este

indicat în primul rând de locația „într-o grădină veche". „Străinii pleacăncet

în depărtare" câștigă în această acțiune o greutate deosebită.

„Trecură-n zori și ele" („tinerele fete”) aici, acum „Străinii pleacă-ncet în

depărtare”. Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de

asemenea, de înțeles ca o simplă afirmație a faptelor și diferența dispare

143


GEORG TRAKL

aici. Chiar și prima strofă descrie această tensiune deosebită între

facticitatea presupus inofensivă și indiciul unei drame.

Verdele este maro, „iarbă în maroul verde", „pășunile” sunt

„înfășurate-n ceață", (voaluri albe) „fluturele pe câmpii se pierde". Un

paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar și un demon

(„faun”).

144


GEORG TRAKL

IN VENETIA

Liniște-n camera nocturnă

Sfeșnicul pâlpâie argintiu

În fața respirației cântânde

A singuraticului;

Magici nori de violet.

Negru roi de muște

Întunecă împietrita cameră

Și se holbează în plină agonie

La auritul căpătâi al zilei

Fără adăpost.

Marea înnoptează nemișcată.

Steaua și călătoria neagră

Se pierd în canal.

Copile, zâmbetul tău bolnav

Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârșitul lunii august), Trakl a vizitat

împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos și partenerul său,

Bessie Bruce, Veneția. Prietenul și mentorul său Ludig von Ficker

împreună cu soția lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie

din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un

costum de baie la ștrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe

experiențele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât

pe data de 6 martie 1914.

Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic

cu secvența aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui

inventar și par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiție concretă. Doar

relația interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem

în „camera nocturnă".

În a doua strofă, acest spațiu este deranjat de un „negru roi de muște"

și amintirea „La auritul căpătâi al zilei” - înseamnă o prăbușire în sine a

„exteriorului".

145


GEORG TRAKL

În cea de-a treia strofă domină doar acel „afară", în mod concret ca

„mare" și „canal", dar și în sensul difuz „social" ca un „copil" cu un

„zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care

aparține spațiului real al „mării" și „canalului", sau este doar o formă a

unei imaginații mai generale, care apare la Trakl în alte poezii și rămâne

deschisă, ca și celelalte două imagini exterioare, în special cea a

„Canalul"-ui, pe care o cunoaștem și din poeziile anterioare ale lui Trakl,

cum ar fi „Apus de iarnă" sau „Psalm". Determinante sun culorile: negru,

argint, violet și aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează

Veneția istorică, negrul gondolelor și culorile „bizantine" de aur și argint,

Bazilica Sf. Marcu și Palatul Dogilor.

„Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei)

peste mare, se întâlnește și în „Primăvara sufletului" care pare mai

degrabă a fi răsăritul.

146


GEORG TRAKL

AN

Sumbră tăcere a copilăriei. Sub înverzitul frasin

Paște blândețea ochilor albaștri; pace aurie.

Un întuneric încântă aroma violetelor; epoci oscilante

Seara, semințe și umbre de auri ale tristeții.

Dulgherii sculptează-n grinzi; în zorii adâncului

Macină moara; în frunze de-alun o gură purpurie apare

Roșu masculin peste apele tăcute aplecat.

Tăcută este toamna, spiritul pădurii; nori aurii

Urmează singuraticul, neagra umbră a nepotului.

Înclinarea în camera de piatră; sub bătrâni chiparoși

Sunt lacrimi ale nocturnelor imagini spre izvor;

Ochi auriu al începuturilor, întunecată răbdarea a sfârșitului.

Comentarii

Poezia se află între înălțarea din „sumbră tăcere a copilăriei" și a

coborârii în „întunecată răbdare a sfârșitului", ceea ce închide un cerc,

care poate fi de asemenea înțeles ca un ciclu anual. Acestea sunt însoțite

de imagini de primăvară („aroma violetelor"), care sunt înlocuite destul

de brusc de imagini de vară („epoci oscilante") și de toamnă („Macină

moara").

Caracterizarea începutului „copilărie" evocă, de asemenea, cursul unei

vieți umane. Acest lucru este completat de imaginea „blândețe" ca o

caracterizare a copilăriei la început, care duce la un moment de acțiune

(„Dulgherii sculptează-n grinzi ") și în continuare la faza de vârstă,

„neagra umbră a nepotului" ce pare asociată singurătății.

Încadrarea însă, și în mod special înșiruirea, nu urmează un model

linear, ci este mai mult ca un model de cerc sau ceea ce cunoaștem din

lumea fractală, în care fiecare domeniu în sine generează un întreg, care

la rândul său poate fi împărțit în fracturi. De exemplu, atunci când în al

treilea vers „aroma violetelor” întâlnește imediat maturitatea cerealelor

(„semințe și umbre de auri”) iar motivul cerealelor reapare în al șaselea

vers cu moara care măcină („Macină moara”). Sau când în ultimul vers

sfârșitul este descris ca începutul, acest lucru corespunde cu „ochi auriu

al începuturilor" și cu „pace aurie" din al doilea vers, care, la rândul său,

147


GEORG TRAKL

pare să comunice cu „Sumbră tăcere a copilăriei". Acest lucru creează o

țesătură caracteristică, el fiind cu siguranță doar experimental și

aproximativ descris de caracterizare drept "fractal".

Poate că termenul „auto-similaritate" asociat cu termenul „fractal”

poate ajuta mai bine continuitatea înțelesului.

Este de remarcat, de exemplu, faptul că nuanța aurie a culorii apare

adjectival de patru ori și, mai mult decât atât, se face referire și la

„epoci".

Zgomotul redus este pomenit în mod direct de patru ori, mai multe

imagini completează zona, cum ar fi „întunecată răbdare", pe care

nimeni nu o va percepe ca pe o vociferare.

Întunecimea, lumina slabă, negrul și umbrele determină imaginea

poeziei în șapte locuri. Totuși modelul țesăturii rămâne uniform, nu

există abordări pentru dezvoltare, schimbări de luminozitate sau

intensitate a sunetului.

Din nou avem aici o poezie tipică pentru lirica lui Trakl, care are

trăsături ale picturii iconografice, statuare și din zona a țesăturilor, motiv

pentru firele de aur.

Scrisă în mai 1914 în Innsbruck, este una dintre ultimele lucrări ale lui

Trakl. Și aici găsim deja elemente importante din „Grodek": „sunetul” în

patru tonuri de aur, de negru, de albastru și de roșu, pădurile de toamnă

și "nepot"-ul.

148


GEORG TRAKL

CÂNTECUL LUI KASPAR HAUSER

El iubi soarele, care violet coborî din deal,

Căile pădurii, cântul păsării negre

Și bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului

Și curata înfățișarea.

Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:

O, Omule!

Liniște găsiră pașii seara spre oraș;

Jalea întunecatei sale guri:

Vreau să devin un călăreț.

Dar îl urmară animale și tufișuri,

Casă și grădini amurgite a oamenilor albi

Îl căută și ucigașul.

Primăvara și vara și frumoasa toamnă

Al Celui Drept, pasu-i în surdină

Spre camera întunecată a celui visător.

Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada

Și-n întunecatul hol umbra ucigașului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un

tânăr german care a afirmat că și-a petrecut copilăria în izolare totală

într-o celulă întunecată. Afirmațiile lui Hauser, precum și moartea sa prin

înjunghiere, au stârnit multe dezbateri și controverse. În epocă au fost

propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste

teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).

149


GEORG TRAKL

Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de

origine engleză și soție a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse să

accepte această dedicație.

În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneția împreună cu Karl

Kraus și cuplul Loos.

Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima

oară în revista „Brenner” în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea

dedicației, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuși întrun

mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicație, deoarece el predase

deja poezia lui Adolf Loos. Chiar și textul în sine a fost subiectul mai

multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse

schimbări în text.

Printre altele, Trakl a vrut să schimbe „definitiv" ultimul vers în „Unui

nenăscut se înclină capul roșu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări

Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomenește în

„Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.

Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele

familiei von Ficker în Innsbruck.

Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" și astfel și din punctul

de vedere al zilei de azi (și probabil și pentru von Ficker), dorința de

corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează

într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoționale ale

autorului.

Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker

către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudență

„povara condițiilor pe care le-ați găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-

a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus

Heinrich (încercare de sinucidere), despre un „sentiment de disperare și

groază sălbatică despre această existență haotică". De asemenea, în

această perioadă se agravează problemele financiare, care se

concretizează în mai multe petiții către Erhard Buschbeck și Ficker.

Desigur că aceste referințe biografice nu pot „explica" poezia. Ele pot

doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuși îl descria într-o scrisoare către

prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: „La urma urmelor voi

rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".

Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un „mediu de autoîntâlnire”,

așa cum scrie Theo Buck (germanist,n.1930) într-un eseu pe

marginea temei Kaspar Hauser.

150


GEORG TRAKL

Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relația cu alți

autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să

fie menționat ca punct de referință "Gaspar Hauser chante" din 1873 al

lui Paul Verlaine, despre care Trakl a știut cu siguranță.

NOTE

1 VERLAINE ,PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de

poeții simboliști francezi drept șef al mișcării. „Poet blestemat”, a trăit o

viață de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul

Arthur Rimbaud.

151


GEORG TRAKL

CÂNTEC DE JALE

Prietena care verzi flori flutură

Se joacă prin grădini mondene -

O! Cât strălucește lângă tufele de tisă!

Gura de aur ce-mi atinge buza,

Și răsună precum stelele răsună

Peste râul Kidron.

Dar stele nebuloasele se scufundă în câmpie,

Dansuri sălbatice, nesăbuite.

O! Prietena mea buzele tale

buze de rodie

Se coc pe-a gurii mele scoică de cristal.

Greu ne apasă

Auria tăcerea a câmpiei.

Spre cer se scurge sângele

Cel de Irod

Uciși copii.

Comentarii

În 1911, Trakl a scris prietenului Erhard Buschbeck despre această

versiune a poemului „Cântec de jale”: „Este mult mai bună această

variantă decât originalul fiindcă așa cum este ea acum este impersonală,

și era prea plină de mișcări și gesturi".

Versiunea „originală" nu a fost păstrată. Nici versiunea actuală nu a

fost publicată de Trakl atunci. Putem presupune că ea părea prea

personală chiar pentru el. Poate că prea „plină", adică: prea ambalată cu

materiale eterogene.

„Prietena" este numită, apoi adresată direct drept „prietena mea".

„Gura", „buzele", „buze de rodie", „gură... scoică " apar în această ordine

și într-adevăr dau impresia unei mărturisiri personale, reprezentarea unei

întâlniri a bărbatului și a femeii într-o relație clară EU-TU!

Aceste imagini sunt încorporate în câmpuri de proveniență diferite.

„Verzi flori" „prin grădini mondene " și „tufele de tisă" (garduri vii) se

referă la un peisaj de parc, imaginea lui Kidron și a legendei lui Herodot

despre uciderea celor doi prunci evocă un context creștin. Tufele de tisă

se găseau adesea în grădinile feudale, de exemplu pentru proiectarea

152


GEORG TRAKL

labirinturilor. Valea Kidron separă Muntele Templului de Muntele

Măslinilor din Ierusalim. Aici se află și grădina Ghetsimani / Ghetsimani și

mormântul Mariei. Pârâul este astfel strâns legat de Patimile lui Hristos.

În plus față de aceste două câmpuri de imagine legate de motivul grădinii

(o dată cu grădinile cu „tufele de tisă", și o dată în grădina Ghetsimani),

apar sunete (de stele și buze), precum și mișcări („stele nebuloasele se

scufundă", "dansuri sălbatice și nesăbuite"). Aici este locul viu de întâlnire

dintre „prietenă" și „eul meu”.

Întâlnirea reală apare foarte stilizată în două scene caracteristice. Odată

ca „Gura de aur ce-mi atinge buza" și odată ca „buzele tale / buze de

rodie // Se coc pe-a gurii mele scoică de cristal".

153


GEORG TRAKL

SUFLET DE NOAPTE

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru

În jos spre suflet,

Căci era noapte, pașii mei pășeau pe trepte de mușchi.

Sânge și zgomot de arme din timpuri străvechi

Se auzea în fundul pădurii de pini.

Luna strălucește liniștit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint

Aplecate peste ciobanii ațipiți;

Căpătâi lăsându-și tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete

Putrezite în somn purpuriu

Și argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc

În orașul de piatră;

Tot mai des cheamă bufnita bețivii în neagra melancolie.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul

este incert) și 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în

ediția din iunie 1914 a revistei „Phöbus - Revistă lunară de estetică și

critică de teatru".

Textul a apărut cu puțin înainte de apariția volumului „Sebastian în vis"

(din scrisoarea datată 10 iunie 1914).

Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri.

Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte

- s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este

abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii

versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.

Prima strofă eliminată conținea o apoziție îndrăzneață extrem de

„lamentabilă”, cum a considerat-o însuși autorul, deci a revenit la versul

„pașii mei pășeau pe trepte de mușchi”.

154


GEORG TRAKL

În cea de-a doua și a treia variantă există la început o stâncă, care ne

confruntă și cu o apoziție iritantă, care acum, când este pusă în prim

plan, are un efect mai puternic: „un vânat albastru" și „sufletul".

„Marginea pădurii" se regăsește și în ultima versiune din „Suflet de

noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.

155


GEORG TRAKL

RONDEL

S-a scurs și aurul zilelor în nori

Albastrul și maroul serilor culori:

Muri al ciobanilor fluier fiori

Maroul și albastrul serilor culori

S-a scurs și aurul zilelor în nori

Comentarii

Titlul sugerează faptul că Trakl a fost inspirat de un model francez, un

poem numit „Rondelle" sau „rondeau ancien". Excelentă este această

formă prin reducerea la o singură rimă, A, și repetări ale cuvintelor și a

versurilor întregi.

Strofa de cinci versuri constă doar în trei propoziții, două dintre ele

repetate identic și grupate în jurul versului de mijloc. Astfel, chiar și la

nivel formal, poemul devine extrem de rotund și închis. Este demn de

remarcat schimbarea minimă a repetării „Albastrul și maroul serilor

culori" la „Maroul și albastrul serilor culori", subliniate prin eliminarea

primului adjectiv. Acest lucru ne atrage atenția asupra utilizării culorilor

în această poezie. Dacă în multe texte ale lui Trakl aurul și albastrul joacă

un rol important, aici mai vine maro-ul.

Aurul are din nou înțelesul unei retrageri - ca în „Pasiune" și „Grodek".

Albastrul și maro-ul se întâlnesc deseori la Trakl, în contextul izvorât

dintr-un mit de origine natural-genezică.

Și aici sunt prevederile exprimate prin „scurs". Acest mesaj este, de

asemenea, confirmat prin gama: „fluier fiori" al ciobanului „murit", iar

sunetul este astfel atribuit trecutului.

Indiferent de forma luminoasă și „dansabilă” a acestui rondel, poemul

dobândește astfel un caracter mai modest la nivel vizual, dar rămâne

totuși neobișnuit.

Poemul a fost scris probabil la începutul toamnei 1912, într-un moment

al succesului personal și o dispoziție generală relativ pozitivă ceea ce

reiese și din scrisorile din acea perioadă, pe care le-a scris în octombrie

1912 din Innsbruck.

156


GEORG TRAKL

ORA SUFERINȚEI

Negru urmează în tomnatica grădină pasul

Strălucirii lunii,

Pe înghețate ziduri imensa noapte curge.

Oh, spinoasa suferinței oră.

În amurgita încăpere pâlpâie argintiu al singuraticului candelabru,

Murind, căci el gândește întuneric,

Pietrificatul capul lui se-nclină spre trecut.

Beat de vin și de nocturnele cadențe.

Mereu urmează urechea

Blândele sunete ale mierlei în tufiș de alun.

Ore-ntunecate de rozarii. Cine ești tu

Flaut singuratic,

Frunți înfrigurate peste-ntunecate timpuri aplecate.

Comentarii

„Ora suferinței" este o poezie postumă și a fost scrisă probabil în

decembrie 1913 la Innsbruck, deci în timp ce Trakl a realizat și

autoportretul (pe pânză), creat cu violentele culori roșu și verde.

Poetul aștepta la Innsbruck decizia Ministerului Muncii privind un loc de

muncă în cadrul Departamentului de Medicină. În jurul datei de 12

decembrie, a primit refuzul.

În primul rând, primele două culori și percepțiile de mișcare sunt strâns

legate între ele.

„Negru" numește el „pasul", „argintiu" e singuraticul candelabru care

„pâlpâie".

În următoarele două strofe sună în semnale sonore, „Blândele sunete"

și „sunetele mierlei", în cel de-al treilea verset; „Flaut singuratic" în a

patra și ultima strofă.

„Flautul singuratic" pare a nu mai suna, iar ultimul vers se

caracterizează prin tăcere, răceală și întuneric. Frigul este și obiectul

primei strofe, unde este vorba de „înghețate ziduri".

157


GEORG TRAKL

Suntem aici, figurativ, în plină toamnă care, tipic lui Trakl, este legată

de grădină („în tomnatica grădină") și mai departe de întuneric („negru",

„noapte").

Ultima strofă amplifică această dispoziție și îi conferă o atingere

cultului religios cu imaginile „ora rozariilor" și „flaut".

In timp ce prima dintre aceste imagini se referă la cultul catolic al

rugăciunilor, Rozariul pune accent în primul rând pe seară și de multe ori

pe Maria ca centrul devoțiunii. „Flaut singuratic“ indică cultul religios în

jurul lui Pan. Ne-am putea gândi și la motivul „Flautului fermecat" al lui

Mozart. Apoziția „Frunte - Flaut“ confirmă absolut contextul

Iluminismului Francmasoneriei căci „frunțile“ se înclină „înfrigurate

peste-ntunecate timpuri.“ Chiar dacă „cine ești tu" are nevoie de o

interpretare foarte îndrăzneață.

În acest proces, poemul repetă un model pe care Trakl l-a creat și în "O

seară de toamnă", acum într-un mod dramatic condensat și anume

trecerea de la o imagine exterioară, marcată de grădină, toamnă și

sfârșitul anului, într-un interior „singuratic" (în „Seara de toamnă" o

„singuratică").

Poemul „Decădere" are o dramaturgie similară, și acolo apare „mierla",

cunoscută nu ca o pasăre migratoare, așa cum a fost prezentată în

„Seara de toamnă", ci ca o figură singuratică, „iernând".

158


GEORG TRAKL

TOAMNĂ ÎNCÂNTATĂ

Amarnic se sfârșește anul

Cu auriul vin și fructe de grădină

Pădurile tăcute-și țin aleanul

Și-s singurii tovarăși fără vină.

Țăranu-și spune: Este bine.

Voi clopote de seară lungi și liniștite

Mai dați curaj celor creștine.

Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.

Pe-albastrul râu în jos o barcă

Se-nșiruire imaginii grozave -

Tăcută-n liniște se duce parcă.

Comentarii

Unul dintre poemele „frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini

armonioase, uneori exuberant de solemne și de un limbaj pozitiv.

Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu

patru versuri în rimă încrucișată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu

o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea,

decăderea și ruina.

Venirea toamnei este „încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică

faptul că este, probabil, doar artificial înfrumusețată. O asemenea

interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în

care observăm un ton ambiguu: „Se-nșiruire imaginii grozave" - care

poate fi înțeles ironic, dar cu siguranță și afirmativ.

În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu „tăcere și

liniște" („Tăcută-n liniște se duce parcă"). Aici trebuie amintit și faptul că

această ambiguitate este potrivită și fenomenelor naturale ale sezonul de

toamnă.

Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin

splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de

toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte,

159


GEORG TRAKL

de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate și tulburi în

lumina soarelui slăbită, cu precipitații frecvente.

Trakl părăsește zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca

„anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar și

„curajul celor creștine” ca și curajul obligațiilor pe care „țăranul" le are

toamna. Dovada unei stări de siguranță și securitate care urmează

toamna, o stare de infinită mulțumită este formulată în afirmația

țăranului: "Este bine".

Poate, pentru a înțelege mai bine acest text este de asemenea instructivă

o privire asupra celor două poezii intitulate „Toamna" și „Toamnă”a lui

Friedrich Hölderlin.

Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui

Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieții sale ca poet care de zeci de ani a

fost îngrijit ca fiind „incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în

septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ

1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german,unul dintre cei

mai importanți reprezentanți ai romantismului în literatura europeană.

Considerat, după Goethe și Schiller, cel mai mare poet elegiac al

lșiteraturii germane.

160


GEORG TRAKL

GRODEK

Seara-n tomnatice păduri răsună

Armele morții, întinsurile aurii

Și-albastrele lacuri, deasupra soarele

Sumbru se rostogolește; cuprinde noaptea

Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete

Ale gurilor zdrobite.

Dar liniștea-n adâncul văilor adună

Nori roșii în care mânios Dumnezeu sălășluiește

Ce sângele sie-și vărsă, a lunii răcoare;

Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere.

Sub ramurile aurii ale nopții și ale stelelor

Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă

Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;

Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.

O mândru doliu! Voi de minereu altare

Flacăra fierbinte a duhului hrănește astăzi o cumplită durere,

Nenăscuții nepoți.

Comentarii

„Grodek" este considerată ca fiind una dintre cele mai reprezentative

poeme ale lui Trakl și este o expresie a brutalității trăite de el în primul

război mondial; Trakl prezintă cititorului o șocantă experiență a trăirilor

sale. Lupta de la Grodek din septembrie 1914 a lăsat o atât de puternică

amprentă asupra lui, încât după mai multe tentative de sinucidere a

reușit, în octombrie 1914, în vârstă de numai 27 de ani, să-și curme viața

cu o supradoză de cocaină. „Grodek“ stă în mod exemplar în fruntea

caracteristicii operei sale, pentru că aici se îmbină cele trei motive

obsesive:

cel al nopții,

al toamnei și

al morții.

Textul trebuie interpretat atât în contextul istoric cât și în cel istoricoliterar

ținând cont și de biografia autorului.

Poemul poate fi împărțit în patru secțiuni, fiecare cu un conținut clar

definit. Astfel, în V.1 – V.6, natura este descrisă pe un ton aproape idilic,

161


GEORG TRAKL

umbrită de evenimentele războiului; astfel se formează un efect extrem

de contrastant. Starea prezentată aici se menține, ca de altfel, de-a

lungul întregii poezii. În V.7 - V.10 Trakl descrie imaginea grotescă a

distrugerii și a morții, precum și lipsa vindecătoarei speranțe.

Imaginea inițială este intensificată. În a treia secțiune, V.11 - V.14,

contrastează din nou impresiile naturii cu cele ale războiului, prin

descrierea “descompunerii” cadavrelor sub stelele autumnale. Imaginea

finală a V.15 - V.17, în care perspectiva, printr-o abordare directă a eului

liric (prin enunț direct) suferă o schimbare, evaluează inutilitatea așazisei

„morți eroice” și subliniază importanța onoarei în fața mizeriei.

Poemul „Grodek" constă în mod formal dintr-o strofă cu 17 versuri de

lungimi diferite și fără un ritm/metru fix, astfel încât să se poată vorbi

despre metru/ritm liber. Versurile nu au rimă și au schimbări de cadență

fără o regularitate aparentă.

Datorită numărului mare de „enjambamente” mai ales în primele două

secțiuni, lucrarea primește un caracter prozaic, de la V.1 la V.2, de la V.2

la V.3, de la V.3 la V.4, V.5-V.6 sau, de exemplu, în versul 7 spre versul 8:

„Dar liniștea-n adâncul văilor adună / Nori roșii în care mânios Dumnezeu

sălășluiește". Numai rareori versurile și propozițiile se încheie

împreunând cruzimea realității (V.6, V.10): zdrobire-descompunere!

În general, acest lucru duce poemul spre o dinamică în crescendo, care

prin pauzele între V.7 și V.13 sau între V.14 și V.6 vrea s-o încetinească,

ca pe urmă să crească din nou și mai puternică.

Prin alternanța sintaxei paratactice și hipotactice se suprapun pasaje

ușor de înțeles cu pasaje care par confuze.

În V.10 („Toate drumurile sfârșesc în neagră descompunere“) sau V.14

(„Încet răsună prin trestii întunecate flautele toamnei“), de exemplu, nu

există fraze secundare, doar în V.7 și următoarele sau V.11 și

următoarele. Caracteristice sunt multele inversiuni, care uneori duc la

“rupturi gramaticale”.

Unele par confuze și neclare; deseori, propozițiile nu sunt greșite ca

atare, ci incomprehensibile în contextul altora care se aliniază sau sunt

inserate ca paranteze, ca între V.7. - V.9 unde este introdus un factor de

confuzie și anume V.8,iar V.7 și V.9 au sens: "Dar liniștea-n adâncul văilor

adună / [...] / sângele sieși vărsat". V.8 ("Nori roșii, în care mânios

Dumnezeu sălășluiește"), aduce structura, de altfel corectă - puțin

neobișnuită - prin inserarea inversată, confuzia.

În V.11 este introdus un cuvânt în plus: "Sub ramurile aurii ale nopții și

ale stelelor / Se clatină a Surorii umbră [...]". Dacă V.12 ar sta singur, ar fi

162


GEORG TRAKL

corect din punct de vedere gramatical, stând însă în legătură cu V.11, ar

trebui să însemne mai degrabă: "Sub ramura aurie a nopții și a stelelor /

se leagănă umbra Surorii [...]".

În V.9 sau V.13 ies la iveală apoziții, inserții scurte, care în plus au

efecte explicative de uz comun; dar aici se suprapun și altele până la o

complexitate în aparență indescifrabilă.

În general, se poate observa, privind sintaxa, că multe dintre

elementele utilizate au un efect de confuzie și contradicție.

Poate că acest lucru poate fi atribuit sentimentelor personale ale

autorului privind astfel de scenarii oribile, în natura idilică, unde bălțile de

sânge a celor căzuți, intră în opoziție cu normalitatea.

Acest lucru poate duce, fără îndoială, cel puțin la tulburări interne, dacă

nu chiar la daune psihice, cum a fost cazul lui Trakl. Vorbirea directă din

V.15 ("[...] Voi [...] altare") arată o particularitate a sintaxei acestuia.

Nu numai că o abordare directă a eului liric are loc aici, care ar fi

reprezentată într-un text epic printr-un discurs direct, dar în cazul de față

ea transformă întreaga perspectivă.

Până la, inclusiv V.14, ego-ul liric, ca o instanță descriptivă, narativă, se

retrage în spatele a ceea ce a fost descris; aici se desprinde de vechea

atitudine ca să evalueze, prin acuzarea ei, enunțul precedent.

Alegerea cuvintelor din substantiv se bazează în majoritatea cazurilor

pe lucruri imaginabile concrete, cum ar fi „păduri“ (V.1), „arme“ (V.2),

„trestie“ (V.14), „flacăra“ (V.14). Abstractele abia există; excepții de la

multitudinea de “obiecte” concret folosite sunt „Dumnezeu“ (V.8), „doliu“

(V.15) sau, de exemplu, „durere“ (V.16).

Selecția concretă a substantivelor întărește imaginea poemului. În timp

ce cititorul va putea vizualiza mai greu "durerea", el nu are probleme de

a vizualiza "armele", "sângele".

Astfel impresia pe care Trakl o transmite este mai memorabilă și mai

surprinzătoare. Verbele sunt de obicei “cele ale mișcării lente”: aici nu

domină mișcări rapide, repezite ca „a alerga“ sau „a se agita“,

dimpotrivă, totul e lent, totul se rostogolește, ca, de exemplu, (V.4),

„cuprinde“ (V.4), „sfârșesc“, (V .10) sau "clatină" (V.12).

Aceasta ar putea fi o caracterizare a “neopritului”; deși se vede cum

răul se scurge încet ca lava, de la distanță, dar nimeni nu e în stare să-l

oprească.

Trakl folosește adjectivele în abundență. Ele au funcții metaforicdescriptive

"tomnatice" (V.1), "aurii" (V.2), "sângerânde" (V.13), și

contribuie foarte mult la claritatea poemului. Adverbele sunt prezente

163


GEORG TRAKL

doar în câteva excepții: “liniștite”, "silențioase".Acestea două, totuși,

joacă un rol deosebit în determinarea ritmului. Pauzele care le preced

dau o eficacitate mai mare enunțului, astfel când se citesc: "tăcute" și

"liniștite"; dinamica este ruptă.

Trebuie amintită aria de cuvinte utilizate de Trakl: Pe de o parte, este

cea a naturii, "Pădurile" (V.1), "Câmpiile" (V.2), "Lacurile" (V.3),

(V.11),"dumbravă "(V.12)," toamnă "(V.14)), pe de altă parte,a

distrugereii în mod "fatal" (V.2), îi aflăm aici pe“muribunzii luptători„

(V.5), sunt folosite adjectivul"mânios" (V.8), sau substantivul "durere"

(V.16)). Aceste două câmpuri de cuvinte se schimbă în mod constant și

sunt interconectate, precum și conținutul. Astfel, imaginea naturii și a

războiului contrastează extrem!

În textele lirice, mai mult decât în textele dramatice sau epice, sunetele

joacă un rol deosebit. Într-un spațiu mai restrâns, ele își pot dezvolta

efectul mai intens și, astfel, devin mai vizibile.

Important în „Grodek“ - de exemplu - este ritmarea dinamicii în V.15 de

către o exclamație generată: ( „O mândru doliu! [...]“). După căderea

tensiunii în V.14, ea este reconstruită aici și rămâne în V.17 stabilă (și în

subînțeleasă).

Deosebit de izbitoare sunt aliterațiile ("ramurile aurii" (V.11), "salutul

fantomelor" (V.13)). Mai ales în V.12, efectul tonal este infailibil: "Se

clatină a Suroriii umbră prin tăcuta dumbravă".

Sunetele cuvintelor sumbre aduc cu ele un suflu misterios, tăcut,

fantomatic; alegerea cuvintelor („umbra“, „tăcut“) se repetă. Mai mult

decât atât, varietatea sincopelor inserate este extrem de vizualizată.

Aici trebuie remarcat faptul că în ritm liber nu poate fi vorba de

metrică. Astfel poetul poate adapta sunetul cuvintelor prin inversiuni și

mai ales prin eliminarea vocalelor neaccentuate mergând pe duritatea

consonantelor.

Prin sincopă atenția cititorului este îndreptată asupra cuvintelor

singuratic risipite: "aurii" (V.2, V.11), "vărsă" (V.9), "a lunii" (V.9),

"nenăscuți" (V.17)). Ele câștigă astfel mai multă greutate și profunzime.

Mai mult decât atât, o serie de cuvinte onomatopeice sunt scoase în

evidență tocmai prin sunetele lor stridente.

Deci, „răsună“, în V.1 și V.14, care are o “cerință pompoasă”, aproape

maiestuoasă, „se rostogolește“, în V.4, care sună amenințător, împreună

cu „liniștea“, în „adâncul văilor“ (V.7) și „încet“ (V.14), care, așa cum

este deja descris, cauzează o întârziere sonic-dinamică ca în

164


GEORG TRAKL

„întunecatele flautele toamnei“ în V.14, în care cititorul își poate imagina

zgomotul acustic de toamnă și mai clar.

Chiar și în limbajul pitoresc sunt caracteristici speciale. Astfel, efectul

contrastant al naturii și al războiului, prezent în întreaga poezie, este

permanent scoasă antitetic în evidență.

Mai ales, în opoziție, apare imaginea „soarele“ care “sumbru se

rostogolește“ V.3 / V.4, fiindcă puterea soarelui și luminozitatea lui nu

radiază aici nici întuneric, nici amurgire.

În plus, numărul mare de cuvinte care descriu culorile nu trebuie trecut cu

vederea, ca de exemplu "tomnatic" (V.1), "aurii" (V.2, V. 11), "albastrele"

(V.3), „roșii"(V.8)," neagră" (V.10),"sângerânde"(V.13) sau

"flacăra"(V.16). Ele toate sporesc imaginile și servesc la capturarea

detaliilor. Ele sunt culori puternice, expresive, care trebuie încadrate

toamnei.

Cu excepția culorii “albastru”, autorul utilizează în principal “negru”,

“roșu” și “aur” în diferite variante.

Dacă acest lucru poate fi înțeles ca o aluzie la culorile naționale ale

tricolorului german, este, desigur, o posibilă interpretare și având în

vedere situația de război ideea pare destul de plauzibilă.

Cu metaforele din V.15 ("voi de minereu altare") este schițată o

reprezentare picturală a mormintelor "morților pentru onoarea patriei".

O metaforă similară poate fi găsită în versul 10: "Toate drumurile

sfârșesc în neagră descompunere".

Peste tot apar numai nenorocirile războiului unde toți oameni, mai

devreme sau mai târziu, se vor dezumaniza, se vor nenoroci, își vor pierde

mințile.

Sinecdoca în V.16 este, de asemenea, memorabilă. Aici "flacăra

fierbinte a duhului" stă pentru întregirea întregului, pentru ființa umană,

pentru poporul german sau chiar pentru întreaga omenire.

Iarăși și iarăși natura este personificată, o modalitate de prezentare pe

care autorii o folosesc în întreaga istorie a literaturii, mai ales în realism

sau expresionism. Prin umanizarea naturii, Trakl creează imaginea că

numai natura singură rămâne umană, prin război, oamenii însă, nu!

De exemplu, în V.1 ("păduri răsună"), V.4 ("cuprinde noaptea"), V.7-V.8

("adună” [...] norii) sau V.16 (Flacăra [...] hrănește").

Trakl folosește, de asemenea, elemente inestetice: „sumbru se

rostogolește“, în V.4 combină optica si acustica, „flacăra fierbinte“ în

V.16 care se împreunează, dând de asemenea posibilitatea simțurilor

tactile și vizuale de a se amesteca. S-a dovedit științific că învățarea pe

165


GEORG TRAKL

diferite canale interconectate (audio-vizuale) funcționează mai bine

decât dacă un singur simț este activat. Cu cât mai multe simțuri sunt

combinate, cu atât mai memorabilă este învățătura. La fel funcționează

și sinestezia. Prin conectarea diferitelor nivele de senzație, se poate

provoca o senzație mai intensă și creștere în vigoare a imaginilor.

Izbucnirea primului război mondial în august 1914 a dus la pierderi

enorme. În septembrie 1914, acest lucru a fost brutal scos în evidență în

sângeroasa bătălie de la Grodek, al cărui nume o poartă poezia lui Trakl.

Georg Trakl era în acel timp voluntar în serviciului sanitar, iar unitatea

lui a fost trimisă tocmai în această bătălie. Trakl a fost nevoit, două zile și

două nopți, să se ocupe de răniți fără a avea posibilitatea de a-i ajuta, din

cauza lipsurilor. Tocmai aceste traume trăite cu atâta intensitate

încearcă autorul să le prelucreze în poemul "Grodek". Mai ales în ultimele

trei versuri, incapacitatea lui de a recunoaște un sens în această moarte

colectivă devine clară. Trakl, care a avut probleme de sănătate psihică

încă din fragedă tinerețe, s-a refugiat definitiv, după această experiență

traumatizantă, în lumea drogurilor și a avut mai multe tentative de

sinucidere.

La sfârșitul anului 1913, înainte de Grodek, Trakl a suferit cea mai

puternică criză de viață prin boala gravă a sorei lui Margareta care, din

acest motiv a suferit și un avort spontan în a noua lună de sarcină.

Trebuie menționat faptul că Georg [Trakl] și Margarete [Trakl] au avut

o relație, care nu mai era la un nivel pur familiar și care, desigur, a

contribuit la instabilitatea psihică a lui Trakl.

Se pune întrebarea dacă "umbra surorii" din V.12 nu este o aluzie

indirectă la Margarete. Această referință este foarte obsedantă și în alte

lucrări ale lui Trakl, ca de exemplu în "Vinovăția sângelui" în care el cere

iertare Fecioarei Maria din cauza iubirii lor.

De asemenea, în poemele lui Trakl apar în mod obsesiv copii nenăscuți,

mai ales "nepoți", ca de exemplu în V.17, al poeziei "Seara". Nu se poate

clarifica dacă acest lucru este legat de avortul surorii sale; în orice caz,

este obsesiv faptul că Trakl nu vorbește despre copii, ci despre nepoți și

astfel construiește o relație familiară.

În perioada expresionismului în care Trakl, pe lângă Georg Heym sau

Gottfried Benn, aparține avangardei acestei mișcări, problemele se învârt

în jurul priorităților precum disoluția eului, descompunerea umană în

noua societate, în orașe sau în război, ca în "Grodek".

Războiul cauzează mizeria și moartea, precum și dezintegrarea umană.

În fața cruzimii, precum și a sentimentului de neputință, lipsa de putere și

166


GEORG TRAKL

disperarea, mulți autori seresemnează. Amplitudinea puterii distructive a

războiului li se pare mult prea vastă, prea puternică pentru a i se opune și

astfel ori se retrag, ori se autodistrug!

167


GEORG TRAKL

168


GEORG TRAKL

ALTE POEZII: ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE

169


GEORG TRAKL

170


GEORG TRAKL

AMIN

Descompusul alunecând prin camera putredă;

Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină

Fildeșia tristeții mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorțite.

În tăcere

Se deschid ai îngerului ochi albaștri de mac.

Albastră e și seara;

Ora amorțirii noastre, umbra lui Azrael*

Ce-ntunecă o pepinieră maro

_____________

* Îngerul Morții

171


GEORG TRAKL

ÎN APROPIEREA MORȚII

O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.

Iazul de sub sălcii

Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.

O, pădurea ce coboară silențios ochii căprui

Din singuraticele mâini osoase

Violetul zilelor se prăbușește în extaz

O, apropierea morții. Să ne rugăm.

În noaptea asta se desprind pe călduțe perne,

Îngălbenite de tămâie, fragedele brațe ale îndrăgostiților.

172


GEORG TRAKL

CÂNTEC DE NOAPTE

Lovește-mă durere! Rana-mi mocnește.

Chinul acesta îmi este finit!

Vezi din rana mea-nflorește

Plină de mister o stea în noapte!

Lovește-mă moarte! Sunt împlinit.

173


GEORG TRAKL

CUFUNDARE

Seara, când prin aurita vară spre casă pășim

Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.

Blânde vițe verzi în jur, îngălbenesc grâul

O fratele meu, ce liniște e-n lume.

Îmbrățișați ne cufundăm în apa-albastră,

Întunecatele grote melancolie masculină

Pe subțiri poteci încrucișează descompuse drumuri,

Noi însă fericiți ne odihnim în soare-apune.

Pace, unde culorile toamnei luminează

La căpătâi foșnește nucul trecutul nostru vechi.

174


GEORG TRAKL

DELIR

De pe streșini negre zăpezi se scurg mărunt;

Un deget roșu se scufundă-n frunte,

În cameră se scurg albastre gheți de munte

Îndrăgostiții oglinzilor de mult muriți sunt.

Capul în grele hălci gândind separă

Se scurge umbra în albastre ghețuri de munte,

Râsul cel rece-al unei moarte curve mute.

Plânge-n parfum de violetă vânt de seară

175


GEORG TRAKL

GRĂDINA SURORII

Se face frig, târziu se face,

S-a întomnat de-acum

În a surorii grădină, e liniște și calm;

S-a înălbit și pasule ei.

Un cânt târziu și rătăcit de mierlă,

S-a întomnat de-acum

În a surorii grădină, e liniște și calm;

A devenit un înger.

176


GEORG TRAKL

ȘOBOLANII

În curte lună de toamnă răsare ș-albește.

Fantastice umbre de pe streșini cad.

O liniște în geamul gol sălășluiește;

Răsar șobolanii încet și totul rad

Și fug șuierând încolo și încoace

Și-un groaznic iz le intră-n nări

Dup-un avort fugace,

Sub lunile fantomaticei vibrări

Se răfuiesc cuprinși de lăcomie

Și umple casele și șura

Ce pline sunt de grâu și bogăție.

Vânt înghețat, în beznă ura.

177


GEORG TRAKL

ÎN TOAMNĂ

Florile-soarelui pe gard lucesc,

Și liniștiți bolnavii stau în soare.

Pe-ogor femeile cântând trudesc,

Bat clopotele mănăstirii cu vigoare.

Păsările-ți povestesc legende,

Bat clopotele mănăstirii și belșuguri.

Din curte o vioară lin transcende.

Azi storc ei maroniul vin din struguri.

S-arată omul bucuros și plin de sine

Azi storc ei maroniul vin din struguri.

Deschise larg sunt morgile puține

Și văruite sunt de soare cu belșuguri.

178


GEORG TRAKL

ÎN PRIMĂVARĂ

Încet din pași întunecați căzu zăpada,

În umbra copacului

Se ridică pleoapele îndrăgostite roz.

Mereu urmează strigătul negru al marinarilor

Stea și noapte;

Și vâslele lovesc în tact ușor.

Curând pe ziduri în ruină înfloresc

Violetele,

Înverzește atât de liniștit a singuraticului tâmplă.

179


GEORG TRAKL

INIMA

Sălbatica inimă fu albă în pădure;

O, spaimă-ntunecată

A morții, așa și aurul

Muri în norii gri.

Seară de noiembrie.

La goale porți de abator stăteau

Sărmanele femei grămadă;

În fiecare coș

Intestine și carne putredă cădeau;

Blestemată hrană!

Al nopții porumbel albastru

Nu aducea-mpăcare.

Întunecată chemare de trompetă

Străbătea al ulmilor

Frunziș de aur umed,

O zdrențuită flamură

Fumegând de sânge

Care-n sălbatică depresie

Pândește un bărbat.

O! voi timpuri de metal

Înmormântate-n roșu apus.

Din coridoru-ntunecat păși

Făptura aurie

A unei tinere

Înconjurată de palide lune,

Brazi negri rupți

În furtuna nopții,

Abrupta fortăreață,

O, inimă

Străvezie dincolo-n răcoarea zăpezii.

180


GEORG TRAKL

KARL KRAUS

Al adevărului alb mare preot

Voce cristalină, în a Domnului rece suflare locuiește

Mag furios,

Sub a cărui robă-nflăcărată albastra războinicului armură zăngăne.

181


GEORG TRAKL

SEARĂ ÎN LANS

Drumeție prin amurgită vară

Pe lângă snopi de grâu îngălbeniți. Sub arcade văruite,

Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.

Frumos: o, melancolie și râset violet.

Seară și miros întunecat de verde

Se răcoresc cu fior frunțile noastre încinse.

Ape argintii peste treptele pădurii curg,

Noapte și mută o viață uitată.

Prieten; înfrunzite podețe spre sat.

182


GEORG TRAKL

SIRENA

Noaptea îmi plânge la fereastră -

Noaptea e mută, plânge un copil,

Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -

Ce-l face oare să plângă așa docil?

O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipește,

Ca focul prin nori trece în șoapte -

Pentru tine sărmană roabă rostește

Inima-mi o rugă e de noapte!

O, sărmană Sirenă!

183


GEORG TRAKL

MELUZINA

Ce m-a trezit oare în șoapte?

Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist șușotește, în vis ducându-și povara?

Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Fața-i de lacrimi stacojie!

Copila mea, înflorește bogată și vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?

Copila mea, îți sărut viața-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?

Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!

Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură

Atunci ochii ei albi se făcură –

Se stinse-atunci lumina angoasă

Și noapte-adâncă flutură prin casă.

184


GEORG TRAKL

DECĂDERE

Lui Karl Borromaeus Heinrich

Deasupra iazului

Păsările călătoare s-au dus.

Sera din stelele noastre bate un vânt de gheață.

Deasupra mormintelor noastre

Se apleacă a nopții zdrobită frunte.

Sub stejari ne legănăm pe o barcă argintie.

Mereu răsună ale orașului albe ziduri.

Sub arcada de spini

O fratele meu, ne cățărăm oarbe arătătoare spre miezul nopții.

185


GEORG TRAKL

DRUMEȚUL

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,

Unde în tonuri argintii se înalță plopul,

Stele și pietre sunt.

Adormit se arcuiește puntea peste viitură,

Un chip mort însoțește pruncul,

Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche

Privește dintr-un ochi cristalin o broască,

Se trezește înfloritul vânt, trilurile a morților aievea

Și pașii înverzesc în liniștita pădure.

Asta amintește de pom și animal. Domoale trepte de mușchi;

Și luna,

Lucește scufundată în triste ape.

Revine iar și umblă pe meleaguri verzi,

Se leagănă pe gondole negre prin orașul în ruină.

186


GEORG TRAKL

SEARA

Cu moarte făpturi de morți

Umpli tu lună

Tăcutele păduri,

Semilună -

Cu blânda-mbrățișare

a îndrăgostiților,

Umbra celebrelor timpuri

înconjoară putrezindele stânci;

Atât de albastru strălucește

Încolo spre oraș,

Unde-n frig și răutate

Un putred trib locuiește,

Îngerul alb

pregătește vremuri întunecate.

În umbra-mbrățișării lunii

Suspinând în golul cristal

Al muntelui lac.

187


GEORG TRAKL

FURTUNA SEARA

O roșiile ore de seară!

În tremur se-nclină la geam în profund

Frunze de viță într-o albastră clară,

Înăuntru stafii de frică se-ascund.

Praful dansează-n putoarea de stradă.

Vântu-n fereastră cu zgomot lovea

Un cortegiu de roze venea în grămadă

Fulger orbitor norii gonea,

Cu zgomot se sparge a iazului oglindă.

Pescărușii țipă-n a geamului ramă.

Călăreții de foc sar să prindă

Codrul în flăcări zdrobit de aramă.

Bolnavii țipă prin spitale.

Albastră a nopții aripi zboară.

Deodată strălucind letale

Ploile pe streșini coboară.

188


GEORG TRAKL

SOMNUL

Blestemate voi negre otrăvuri,

Somn alb!

Această grădină preaciudată

Amurgiți copaci

Plini de șerpi, fluturi de noapte,

Păianjeni, lilieci.

Străinule! Umbra-ți pierdută

În roșul amurg,

Sinistru corsar

În a mâhnirii apă sărată.

La marginea nopții reaprinse păsări albe

Peste prăbușite orașe

De oțel.

189


GEORG TRAKL

TĂCERE

Peste păduri licăre palidă olac

Luna ce ne cufundă-n vis,

Salcia de lângă negrul lac

Plânge în noapte cu glas stins -

Se frânge-o inimă - nestins

Valul ridică ceața din zăcere

Tăcere peste tot tăcere.

190


GEORG TRAKL

ACORD FINAL

A zilei licăriri nu se mai țin

Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,

Vărsatu-sa al bucuriei vin,

Iar inima îmi plânge spre apus

După junețea sărbătorilor cascade,

Ce-n întuneric lin se pierde mută,

Asemeni umbrei, frunza veștejită cade

Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.

191


GEORG TRAKL

NOAPTEA SĂRMANILOR

Se-ntunecă!

Și înfundată bate

La poarta noastră noaptea!

Un copil șoptește: Voi tremurați

Atât de tare!

Tot mai adânc ne aplecăm

Sărmanii și tăcem

Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.

192


GEORG TRAKL

CELOR AMUȚIȚI

O, nebunia marelui oraș, căci seara

Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi

Din argintia mască al răului duh privește;

Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.

O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheață naște un mort copil.

Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,

Plagă violetă, Foamete, zdrobește ochii verzi.

O, hidosul râs la aurului.

Dar liniștită-n negre grote mută omenire

Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

193


GEORG TRAKL

SCURTĂ BIOGRAFIE - GEORG TRAKL

Georg Trakl s-a născut la 3 februarie 1887, ca fiu al comerciantului de

produse de fier, Tobias Trakl și al soției sale, Maria Catharina Trakl, ca al

cincilea din șapte copii. Copilăria și tinerețea și-a petrecut-o în la

Salzburg, în Austria, și a fost crescut de o guvernantă franceză, Marie

Boring, pentru că mama lui era dependentă de droguri. Prin guvernanta

franceză Georg Trakl are primele tangențe cu literatura franceză care a

influențat întreaga sa operă prin, mai ales prin Arthur Rimbaud și Charles

Baudelaire.

O poziție deosebită în rândul fraților a avut-o sora lui, Margareta

(Grete), cu care a avut o legătură incestuoasă. Trakl a văzut în ea

„omologul său feminin”.

Între 1897 și 1905 a urmat cursurile școlii din Salzburg, pe care le-a

părăsit din cauza notelor slabe, după care a început o ucenicie de trei

ani, ca farmacist.

În timpul uceniciei a avut cu ușurință acces la droguri pe care le

experimentase încă din perioada precedentelor probleme școlare din

orașul natal.

Când în 1906 cele două piese de teatru ale sale: „Ziua morții“ și „Fata

Morgana“, au fost jucate fără succes, ba chiar dezastruos, la teatrul din

Salzburg, el a distrus toate manuscrisele acelor pieselor, căzând într-o

profundă depresie și într-o pauză creativă de 1-2 ani.

După încheierea cu succes a cursurilor farmaceutice, Trakl a început, în

speranța că va avea o carieră ca farmacist particular, la Viena, studiul

facultății de farmacie, dar a renunțat în 1911 în favoarea unui an militar

în batalionul medical.

În acest timp a avut și primul contact cu mentorul său de mai târziu,

Ludwig von Ficker, care l-a ajutat atât financiar cât și publicându-i

poeziile în revista cu orientare expresionistă „Brenner” pe care o

conducea.

Începând de atunci, poeziile sale au fost publicate frecvent și în revista

„Făclia”, condusă de Karl Krauss.

În 1913, odată cu primul său volum de poezii, „Ziua de apoi“, Georg

Trakl a ajuns la apogeul creației sale dobândind și o oarecare

popularitate .

Starea sa mentală, instabilă încă din copilărie, s-a agravat cu timpul, din

cauza consumului excesiv de droguri, a relației instabile cu sora lui

Margareta cât și a problemelor financiare.

194


GEORG TRAKL

În august 1914 se înrolează voluntar ca sanitar în primul război

mondial, pentru ca apoi să fie imediat transferat pe Frontul de Est, în

Galiția.

Trakl a trăit direct și din plin războiul dintre Austria-Ungaria și Rusia și a

trebuit, ca ofițer sanitar, încă din primele zile, să se ocupe singur de

aproximativ 100 de soldați răniți. Ca urmare, el a suferit o tulburare

nervoasă, ajungând el însuși victima războiului.

Internat în spitalul militar din Cracovia, Trakl a scris poemul său cel mai

cunoscut „Grodek”, înainte de a muri, pe data de 3 noiembrie 1914, din

cauza unei supradoze de cocaină. Nu este atestat faptul că s-a sinucis sau

că a fost „doar” un accident. Totuși nu trebuie uitat că mai mai avusese

în trecut o tentativă nereușită de sinucidere. Al doilea și ultimul volum de

poezii „Sebastian în vis”, pe care l-a predat, înainte de război, în Salzburg,

spre a fi tipărit, a fost publicat post-mortem,în anul 1915: Sebastian în

vis.

195


GEORG TRAKL

CUPRINS

INTRODUCERE: CULORILE ÎN SIMBOLISTICA LUI TRAKL

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE COMENTATE ȘI ADNOTATE

Noaptea 20

Seară în Lans 23

Apus 24

Pruncului Elis 25

Cântec de noapte 27

Cântec de seară 29

Cântecul unei mierle captive 31

Cântecul profund 33

Cântec occidental 35

Apus 37

Capitularea nopții 39

În zăpadă 41

Celor amuțiți 43

Copilărie 46

Corbii 49

De profundis 51

Prăbușire 54

Furtuna 56

Omenire 59

Spre seară a mea inimă 61

În iarnă 63

În parc 65

Trompete 67

În est 69

Odihnă și tăcere 71

Vară 73

Lui Novalis 75

Melancolie 77

Naștere 79

O seară de iarnă 81

La mlaștină 83

196


GEORG TRAKL

Peisaj 85

Psalm 87

Către Lucifer 90

Pe Mönchsberg 92

Soarele 94

Vârsta 96

Tânguire 98

Pasiune 100

Ungher in pădure 103

Plimbare de seară 105

Oglindă de seară 107

Afra 109

Crucifix 111

Valea întunecată 113

Toamna singuraticului 115

Întoarcerea acasă 117

Moarta biserică 119

Unei trecătoare 121

O seară de toamnă 123

Elis 125

Zefir 128

Primăvara sufletului II 130

Cântec spiritual 133

Helian 135

Hohenburg 137

În frunzișul roșu sunet de chitară 139

Într-un vechi arbore genealogic 141

Într-o grădină veche 143

In Veneția 145

An 147

Cântecul lui Kaspar Hauser 149

Cântec de jale 152

Suflet de noapte 154

Rondel 156

Ora suferinței 157

Toamnă încântată 159

Grodek 161

197


GEORG TRAKL

ALTE POEZII: ANTUME, POSTUME ȘI VARIANTE

Amin 171

În apropierea morții 172

Cântec de noapte 173

Cufundare 174

Delir 175

Grădina surorii 176

Șobolanii 177

În toamnă 178

În primăvară 179

Inima 180

Karl Kraus 181

Seară în Lans 182

Sirena 183

Meluzina 184

Decădere 185

Drumețul 186

Seara 187

Furtuna seara 188

Somnul 189

Tăcere 190

Acord final 191

Noaptea sărmanilor 192

Celor amuțiți 193

SCURTĂ BIOGRAFIE 194

198


GEORG TRAKL

ALTE APARIȚII DIONYSOS

Christian W. Schenk

Publicații

• Gedichte/Poezii, Editura „P“ Mainz 1981, ediție proprie;

• Omina, Dortmund 1987, ediție proprie;

• Strigătul morților, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-012-3;

• Testament, Editura Labyrint București 1991, ISBN 973-607-009-3;

• Răstignirea ultimului cuvânt, Editura Doris București, 1992, ISBN 973-

95562-2-1;

• Lichtebbe (Reflux de lumină), Verlag Deutscher Autoren 1994, ISBN 3-

88611-150-4;

• Blinder Spiegel (Oglinda oarbă), Edition „L“ Loßburg 1994, ISBN

3980387135;

• Semne, gratii și simboluri, Editura Dacia Cluj, ISBN 973-35-0477-7;

• Mandala, Dionysos Verlag 1996, ISBN 3-9803871-3-5;

• Două anotimpuri, toamna, Editura Helicon Timișoara 1997, ISBN 973-

574-372-8;

• Poezii/Gedichte (Rumänisch/Deutsch), Cogito Verlag Oradea

1997, ISBN 973-9064-71-X;

• Vorbe sugrumate-n aer , Editura Cogito Oradea 1998, 2. Ed.

II 1999, ISBN 973-9064-94-9;

• Poeme vechi și noi , Editura Axa Botoșani 2000, ISBN 973-8034-14-0;

• Elegii Coloconeze, Editura Cronica (Iași) 2000, ISBN 973-9206-70-0;

• 55 Poezii (Ediție specială la aniversarea vârstei de 55 de ani), editura

Conta Piatra Neamț – 2006, ISBN 973-86530-0-2;

• Suferind tăcerea (Opera omnia), ed. Tipo Moldova Iași – 2011, ISBN

978-973-168-492-5;

• Ulița copilăriei (ediție restrânsă, bibliofilă), ed. Dionysos Boppard –

2013, ISBN 978-393-342-702-1, Referențial: - 10:3933427030;

• Mihai Eminescu - Poezii/Gedichte, Junimea, Iași – 2017, (Eminesciana

bibliofil), ISBN 978-973-37-2000-3;

• Suferind tăcerea (Rumänische Gegenwartslyrik, dann 16),

Independently published (21. Januar 2018) 2018, zweite Ausgabe,

ISBN-10: 1976962943, ISBN-13: 978-1976962943;

• Paladinul - Poezii, Independently published, Dionysos (Boppard) 2017, ,

L.Nr. 978/5/22/31894;

• Wortwunde, Gedichte. Mit sechzehn Zeichnungen von Kaja Grabowicz,

(Lyrik), Verlag Pop (Ludwigsburg) 2018, ISBN-10: 3863561651, ISBN-

13: 978-3863561659;

• Antologie – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk, Dionysos, Boppard, bod -

ISBN-13: 9783746092003;

199


GEORG TRAKL

• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN

9781977075666;

• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,

bod ISBN: 9783746024974;

• SECHS RUMÄNISCHE DICHTER: Ausgewählt und übersetzt

von Christian W. Schenk - (Ana Blandiana, Ion Caraion, Ștefan Augustin

Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) - Dionysos

Independently published, Boppard, ISBN 978-1980320890

• Georg Trakl - Versuri; traducere prefață și comentarii de Christian W.

Schenk. - Notă asupra ediției și note: Ioana Diaconescu, Editura

Timpul 2019, ISBN 978-973-612-756-4 I.

• Balans– Versuri, Editura Dionysos, Boppard 2019, ISBN: 978-17179-

8118-4

eBooks

• MIHAIL EMINESCU: Gedichte (Rumänische Lyrik) von Mihail

Eminescu und Christian W. Schenk (Kindle Edition - 30. Oktober 2011);

• ÜBER DEN WALD - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Cassian Maria

Spiridon, Simone Reicherts, Daniel P. Schenk und Christian W. Schenk

von Dionysos (Kindle Edition - 24. April 2002);

• NIEMANDSINSEL - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Gellu Dorian und Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 8. November 2011);

• STERNENHERBST - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Ana Blandiana und Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 19. November 2011);

• EIN GARTEN IST IN MIR - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Ion Caraion und Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 6. Dezember 2011);

• WORTWUNDE - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Valeriu Stancu und Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 15. Dezember 2011);

• MANDALA - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);

• GEFLÜSTER - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Aura Christi und

Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);

• TANZ DER MONADEN - Gedichte (Rumänische Gegenwartslyrik) von

Lucian Vasiliu und Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition -

15. November 2011);

• DIE LEERE DER GLOCKE - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Marin Sorescu und Christian W. Schenk von

Dionysos (Kindle Edition - 22. November 2011);

200


GEORG TRAKL

• OHNE TITEL - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Viorela Codreanu Tiron und Christian W. Schenk

von Amanda Edit (Kindle Edition - 1. Dezember 2011);

• GEBOREN IN UTOPIA - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische

Gegenwartslyrik) von Stefan Augustin Doinas und Christian W. Schenk

von Dionysos (Kindle Edition - 4. Dezember 2011);

• GEWISSENSDÄMMERUNG UND... ELEGII COLICONEZE (Gedichte)

(Gegenwartslyrik) von Christian W. Schenk (Kindle Edition - 11.

November 2011);

• DREHUNG - Gedichte (Gegenwartslyrik) (Rumänische Gegenwartslyrik)

von Marin Mincu und Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition

- 9. Dezember 2011);

• Mit Gedanken und mit Bildern - Gedichte (Gegenwartslyrik)

(Rumänische Gegenwartslyrik) von Cassian Maria Spiridon und

Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 2018);

• GEFLÜSTER - Gedichte (Gegenwartslyrik) von Aura Christi und

Christian W. Schenk von Dionysos (Kindle Edition - 9. November 2011);

• Cassian Maria Spiridon: Mit Gedanken und mit Bildern,

Dionysos, Boppard 2018, ISBN 9781980240341;

• Marius Chelaru: Die Ecke des Bettlers, Gedichte/Poezii (Rumänische

Gegenwartslyrik, Band 21/2018), Dionysos, Boppard, ISBN-10:

1976962781, ISBN-13: 978-1976962783;

• Pieta: Drehung, Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard,

2018, ISBN 9781977075666;

• Antologie – Poetica: Cenaclul Poetic Schenk, Dionysos, Boppard, bod -

ISBN-13: 9783746092003;

• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,

bod ISBN: 9783746024974;

Traduceri de cărți

• Cele mai frumoase balade germane de la Ludwig Uhland până

la Ricarda Huch, Editura „Cartea Românească“ București 1971;

• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81

rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând

81 de autori români, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119;

• Dorin Popa: Poesis - Elf lyrische Miniaturen, Dionysos Verlag

1996, ISBN 3980387100;

• George Vulturescu: Augenlieder, Dionysos Verlag 1996, ISBN

3980387143;

• Lucian Vasiliu: Tanz der Monaden, Dionysos Verlag 1996, ISBN

3980387151;

• Ștefan Augustin Doinaș: Geboren in Utopia, Dionysos Verlag

1996, ISBN 398038716X;

201


GEORG TRAKL

• Marin Sorescu: Die Leere der Glocke, Dionysos Verlag 1997 und

2002, ISBN 3-933427-09-6;

• Emil Manu: Traum Stunde, Dionysos Verlag 1997, ISBN 3980387186;

• Dorin Popa: Niemand versteht mich, Polirom 1998, 973-683-059-4;

• Gellu Dorian: Niemandsinsel, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3933427002;

• Valeriu Stancu: Wortwunde, Dionysos Verlag 1998, ISBN 3980387194;

• Ana Blandiana: Sternenherbst, Dionysos Verlag 1999 und 2002, ISBN 3-

933427-08-8;

• Mihail Eminescu: Sämtliche Gedichte, Dionysos Verlag 2000, ISBN 3-

933427-02-9;

• Cassian Maria Spiridon: Über den Wald, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-

933427-07-X;

• Ion Caraion: Ein Garten ist in mir, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-

933427-04-5;

• Aura Christi: Geflüster, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-03-7;

• Marin Mincu: Drehung, Dionysos Verlag 2002, ISBN 3-933427-06-1;

• Viorela Codreanu Tiron: Fără titlu/Ohne Titel, Amanda edit, București

2011, ISBN 978-606-8041-39-1;

• Mihai Eminescu - Poezii/Gedichte, Junimea, Iași – 2017, (Eminesciana

bibliofil), ISBN 978-973-37-2000-3;

• Valeriu Stancu: Wortwunde (Zweite Auflage), Dionysos 1999, 2002,

2018, ISBN-10: 1976963524, ISBN-13: 978-1976963520;

• Cassian Maria Spiridon: Mit Gedanken und mit Bildern,

Dionysos, Boppard 2018, ISBN 9781980240341

• Marius Chelaru: Die Ecke des Bettlers, Gedichte/Poezii (Rumänische

Gegenwartslyrik, Band 21/2018), Dionysos, Boppard, ISBN-10:

1976962781, ISBN-13: 978-1976962783;

• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN

9781977075666;

• George Bacovia - Blei und andere Gedichte, Dionysos Boppard 2018,

bod ISBN: 9783746024974;

• Ioana Diaconescu - Dafür ist der Engel – Gedichte,

Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781980729198

• Paulina Popa - Winter des Engels – Gedichte,

Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781717888273

• Varujan Vosganian - Auf unseren Spuren – Gedichte,

Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781983279218

• Ion Cristofor - Am Rand der Kaffeetasse – Gedichte,

Dionysos Boppard 2018, ISBN 9781719860338

202


GEORG TRAKL

©Toate drepturile rezervate

Georg Trakl

Versuri

Traducere și comentarii: Christian W. Schenk

Note, notă asupra ediției: Ioana Diaconescu

ISBN: 9781095625439

Zweite Ausgabe (Ediția a doua)

DIONYSOS – 2018 Boppard am Rhein/Germany

Rheinland-Pfalz

203


GEORG TRAKL

204

More magazines by this user
Similar magazines