Buletin Parohial Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Melbourne - Aprilie 2020

P A T R I A R H I A
R O M A N A
EPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A AUSTRALIEI SI NOII ZEELANDE
BISERICA ORTODOXA ROMANA
“Sfintii Petru si Pavel”
61-63 Queensberry Street, South Carlton, Victoria 3053, Australia
Telefon: (03) 9663 5120
www.romanianstpeterandpaul.com.au
stpeterandpaulparish@gmail.com
BULETIN PAROHIAL
ANUL 19 - NUMARUL 39 - Aprilie 2020

CUPRINS
pag 3
Pastorala Prea Sfintitului Mihail
pag 5
Galeria Marilor Duhovnici
Parintele Ilie Cleopa
pag 7
Invierea Domnului
Parintele Arsenie Boca
pag 8
Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvant la Invierea Domnului
Pag 10
Invierea Domnului
IPS Bartolomeu Anania
pag 12
Tanarul Ortodox
pag 15
Coloana crapata de Sfanta Lumina
Ierusalim
pag 16
Din activitatile Parohiei
pag 25
Anunturi Parohiale

HRISTOS A ÎNVIAT CA SA RISIPEASCA ÎNTUNERICUL SI
FRICA MORTII SI SA DARUIASCA LUMII PACEA, BUCURIA
SI VIATA!
† MIHAIL
CU HARUL LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A
AUSTRALIEI ȘI NOII ZEELANDE
Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, har, pace, sănătate și întru
toate bunăvoire, cu prilejul Învierii Domnului, iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări.
“Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră”
(I Cor. 15,14)
Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în
Domnul,
HRISTOS A ÎNVIAT!
În această zi a Paștilor sărbătorim învierea Domnului
Iisus Hristos din morți. După moartea și îngroparea
Mântuitorului Hristos, apostolii s-au adunat “seara,
în ziua întâia a săptămânii – Duminica, și ușile fiind
încuiate…de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în
mijlocul lor șI le-a zis: Pace Vouă” (In.20,19) .
Li s-a risipit frica și s-au încredințat încă odată de
dumnezeirea lui Hristos și odată cu ei credem și noi
că „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte
călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Știm că Hristos a înviat și nu suntem îngrijorați întrucât
suntem încredințați că Iisus Hristos este Om adevărat
și Dumnezeu adevărat și este „pe scaun împreună cu
Tatăl” dar în același timp este și în mijlocul nostru, în
inimile noastre ale celor ce cred în El.
Noi suntem într-o situație mai avantajoasă decât
erau apostolii și mironosițele femei pentru că avem
învățătura de credință a Bisericii de 2000 de ani și nu îl
mai căutăm pe Mântuitorul lumii în mormântul gol și
întunecat, nici nu ne gândim că L-a furat cineva așa cum
se temeau mironosițele când erau în fața mormântului.
Chiar dacă mai sunt și astăzi oameni care Îl vor
îngropat în mormânt, El este viu și vine în lume ca să
aducă bucuria Învierii Sale. Noi știm și credem că a rupt
legăturile morții (Efes.2,14) și S-a arătat lumii ca Miel al lui
Dumnezeu (In.1,36) , apoi a străbătut cerurile ca Arhiereu,
fapt pentru care suntem chemați de Apostolul
neamurilor: “Să ne apropiem, cu încredere de tronul
harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor la
timp potrivit” (Evrei 4, 14-16) .
În anul acesta - 2020, întreaga lume este preocupată de
pericolul coronavirusului (COVID-19) și mulți oameni
sunt înfricoșați de amenințarea asupra sănătății pe care
3

în chip duhovnicesc în Biserica
Mântuitorului Hristos. Dar, chiar
și în această stare de strâmtorare,
trebuie să înmulțim rugăciunea
întru smerenie și nădejde în ajutorul
Domnului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune
că dacă din vre-un motiv oarecare
nu putem să mergem la biserică, să
ne rugăm în casă cu liniște pentru
că tâlharul de pe cruce a dobândit
împărăția lui Dumnezeu nu pentru că
se găsea în biserică, nici îngenuncheat,
ci se afla pe cruce și cu puține cuvinte
a dobândit-o zicând: Pomenește-mă,
Doamne când vei veni în împărăția
Ta!”. Sfântul Ioan nu ne îndeamnă
să îl luăm ca model pe tâlhar, de care
Mântuitorul nu S-a rușinat ca să îl ducă primul în Rai,
dar ne îndeamnă să urmăm exemplul pocăinței sincere
și a mărturisirii credinței lui, iar crucea încercărilor
noastre, a durerilor noastre, bolile noastre sufletești și
trupești să le punem cu smerenie la crucea Domnului și
cu nădejde să strigăm: ”Pomenește-mă Doamne Iisuse”
ca să auzim și noi același cuvânt mângâietor: ”Azi vei fi
cu mine în Rai”.
Frați creștini,
Sfântul Apostol Pavel prezentându-L pe Fiul lui
Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos în Epistola către
Evrei, subliniază în special evenimentul central al vieții
Sale, adică Patimile, moartea pe cruce și Învierea Domnului.
Ținând cont că vorbește creștinilor proveniți dintre
evrei, oameni care cunoșteau Legea, îl prezintă pe
Iisus Hristos Domnul ca pe cel ce este “Arhiereul
mărturisirii noastre” (Evrei 3,1) care se jertfește pentru
mântuirea poporului, căci : “Hristos nu S-a preaslăvit
pe Sine însuși, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit
către El: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut. În
alt loc se zice: Tu ești Preot în veac, după rânduiala
lui Melchisedec. El, în zilele trupului Său, a adus, cu
strigăt și cu lacrimi, cereri și rugăciuni către Cel ce
putea să-L mântuiască din moarte, și auzit a fost pentru
evlavia Sa, Și, deși era Fiu, a învățat ascultarea din
cele ce a pătimit, Și desăvârșindu-Se, S-a făcut tuturor
celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică. Iar de
Dumnezeu a fost numit: Arhiereu după rânduiala lui
Melchisedec ” (Evrei 5,5-10) .
Jertfa Sa este supremă și mântuitoare pentru că
surpă puterea diavolului și a morții. “El S-a împărtășit
de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are
stăpânirea morții, adică pe diavolul, Și să izbăvească
pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața”
(Evr.2,14)
. Astfel prin moartea Sa omoară moartea și prin
învierea Sa a deschis oamenilor calea spre înviere și spre
viață veșnică. În Evanghelii avem mărturiile sfinților
apostoli și evangheliști și pentru acestea Învierea lui
Iisus Hristos din morți (Mc. 16,4; Lc.24,6; Mt.28,6; In.20,1) este temelia
credinței noastre creștine, întrucât apostolul zice: “Dacă
Hristos nu a înviat, zadarnică este
propovăduirea noastră, zadarnică
(I Cor. 15,14)
și credința voastră”
Prin urmare învățătura pe care
Domnul o descoperă ucenicilor
în timpul activității mesianice, se
concentrează pe învierea Sa din
morți, cu scopul de a restaura pe
omul căzut în păcat. În acest sens
tot Sfântul Apostol Pavel ne învață,
zicând: „A murit pentru toți ca cei
ce viază să nu mai vieze loruși ci
Aceluia care pentru ei a murit și a
(I Cor. 5,15).
înviat”
Să nu ne temem ci să Îl primim
în inimile noastre cu credință, căci
El vine să ne spună și nouă celor de
astăzi, mântuitoarele cuvinte: “Pace vouă” și “Bucurațivă!”,
așa cum în ziua învierii Sale, ucenicii primesc
mesajul îngerului pe care îl vestește mironosițelor
femei: ”Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl
căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți
de vedeți locul unde a zăcut” (Mt.28,5-6) .
Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm
să vă rugați pentru cei neputincioși și bolnavi, pentru
cei săraci și lipsiți, pentru ca Iisus Hristos Domnul să
le aducă lumina credinței și nădejdea în sufletele lor;
să-i ajutăm după putere pe toți cei ce au nevoie pentru
ca odată cu darul oferit să simtă iubirea jertfelnică de
frați precum și dragostea lui Iisus Hristos pentru pacea,
bucuria și viața lumii.
Cu aceste gânduri, să credem din tot sufletul și din
tot cugetul nostru în Hristos cel Înviat din morți, pentru
că El este început al învierii noastre și astfel să devenim
fii ai Luminii, iertând tuturor greșelile făcute, pentru
că, El este iertarea, El este Paștile nostru, El este viața,
învierea, lumina și mântuirea sufletelor noastre.
Vă dorim tuturor sărbători cu pace, cu sănătate,
liniște sufletească, bucurie sfântă, încheind cu salutul
creștinesc: ”HRISTOS A ÎNVIAT!”.
ADEVĂRAT A ÎNVIAT DOMNUL!
Al vostru către Domnul rugător,
† Mihail
Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii
Zeelande
4

GALERIA MARILOR DUHOVNICI
Parintele Ilie Cleopa
Predica Parintelui Ilie Cleopa
la
Invierea Domnului
Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a
(I Cor. 15, 20)
invierii) celor adormiti
Hristos a Inviat!
Iubiti credinciosi,
Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea
sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca
pretutindeni in lumea crestina. Astazi Domnul si
Dumnezeul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a
luminat toate prin invierea Sa. Cerul si pamintul dupa
cuviinta sa se veseleasca, caci lumina Invierii Domnului
a umplut de lumina cerul si pamintul si iadul si pe toti
cei tinuti in legaturile mortii cu nadejdea invierii, la
vesnica veselie i-au adus prin coborirea Mintuitorului
in iad. Astazi Hristos, viata noastra a pus temelie noua
neamului omenesc prin invierea Sa si a incununat toate
minunile preaslavite facute de El pe pamint.
Astazi este ziua Invierii Domnului, biruinta impacarii,
surparea razboiului, stricarea mortii si infringerea
diavolului. Astazi dupa dreptate ni se cade sa repetam
cuvintele profetului Isaia: Unde-ti este, moarte, biruinta
ta? Unde-ti este, moarte, boldul tau? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55) .
Astazi usile de arama le-a zdrobit Stapinul Iisus Hristos
si pe insasi numirea mortii a schimbat-o, caci nu se mai
numeste moarte, ci somn. Mai inainte de venirea lui
Hristos si de iconomia Crucii, insusi numele mortii era
foarte infricosat. Ca omul cel dintii, dupa ce a fost creat
de Dumnezeu, cu moarte a fost amenintat: Din pomul
cunoasterii binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua
(Facere 2, 17).
in care vei minca din el, vei muri negresit
Dar dupa ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfa
pe cruce pentru noi si a inviat din morti, a transformat
moartea in somn, ca un iubitor de oameni. Caci in loc
de moarte, adormire si somn se zice mutarea noastra
din cele de aici. Asculta insusi pe Mintuitorul, zicind:
Lazar, prietenul nostru, a adormit si merg sa-l trezesc
(Ioan 11, 11)
. Caci precum ne este noua usor a scula pe cel ce
doarme, asa si Stapinul nostru Cel de obste poate invia
pe cei morti. Insa de vreme ce cuvintul zis de Domnul
era nou si strain si ucenicii nu l-au inteles, mai aratat
le-a zis: Lazar a murit! (Ioan 11, 14) .
Ati vazut, fratilor, ca pretutindenea moartea se
numeste adormire si somn? Ati vazut cit de stralucita
este biruinta Invierii lui Hristos? Prin Invierea
Domnului nenumarate bunatati ni s-au dat. Prin
inviere amagirea diavolilor s-a pierdut. Prin inviere
biruim moartea. Prin inviere trecem cu vederea viata
cea de acum. Prin inviere catre rasplata cea vesnica ne
sirguim. Prin inviere, cu trup fiind infasurati, de cei fara
trup ne apropiem daca vom voi.
Astazi biruintele cele stralucite ale noastre s-au facut.
Astazi Hristos Domnul a biruit moartea si pe tiranul
diavol l-a surpat, iar noua cale catre mintuire prin
inviere ne-a daruit. Deci toti sa ne bucuram, sa saltam si
sa ne veselim ca Mintuitorul a biruit moartea si iadul si
pentru mintuirea noastra pe toate le-a lucrat.
Iubiti credinciosi,
Zice Sfintul Apostol Pavel: Oricine se lupta, se
infrineaza de la toate (I Corinteni 9, 25) . Iar Sfintul Ioan Gura
de Aur zice: “Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat
si rodul postului. Caci este cu neputinta si osteneala postului
a o lepada si rodul postului a-l secera. A trecut osteneala
nevointelor, dar sa nu treaca rivna faptelor bune. S-a dus
postul, dar sa ramina evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar
n-a trecut si postul cel duhovnicesc, care este mai bun decit
acela, iar acela pentru acesta s-a facut”.
Prin postul duhovnicesc intelegem lucrarea faptelor
bune, pe care sintem datori sa le facem toti cei ce sintem
botezati in numele Preasfintei Treimi si credem in
Hristos Cel inviat din morti. In fruntea faptelor bune
care ne ajuta cel mai mult la mintuirea sufletului este
iubirea crestina. Fara iubire, fara iertare si milostenie
nu este mintuire, nu sint Pasti, nici bucurie in suflet,
nici inviere din moartea pacatelor, nici pace in inimile
noastre.
Iata o istorioara adevarata despre doi crestini certati
unul cu altul, care s-au impacat in noaptea de Inviere.
Doi oameni, buni prieteni crestini, au ajuns la o
cearta din lucrarea diavolului de la niste lucruri de
nimic. Unul, din fire mai iute, l-a injurat si l-a insultat
greu pe celalalt cu prilejul unei intilniri familiare. Si
5

astfel s-a asternut intre ei o mare dusmanie. Desi cel
ocarit si batjocorit dorea sa-l dea in judecata pe cel ce
l-a nedreptatit si l-a injurat, mai ales ca la acest lucru
il indemnau multi, el totusi n-a facut aceasta si dorea
din toata inima sa restabileasca pacea si prietenia cea
mai dinainte. Dar celalalt nu voia cu nici un chip sa-l
inteleaga, ci spre dusmanie il pornea prin purtarile si
vorbele sale cele rele.
A inceput Postul Mare, se apropiau Sfintele Pasti
si intre ei nici o schimbare nu se facuse, macar ca
mergeau amindoi in fiecare Duminica la Sfinta Biserica.
In Simbata Mare s-au spovedit amindoi, urmind sa se
impartaseasca la Sfinta Liturghie, in noaptea Invierii.
Preotul, care cunostea bine ce se petrecea intre ei, il
povatuia de multe ori pe cel ce intretinea starea de
dusmanie, ca sa-si revizuiasca gindurile si vorbele sale
si sa-si ceara iertare. Acelasi indemn si canon staruitor
de pocainta i-a dat si la spovedanie. Dar el, desi s-a
fagaduit, n-a facut aceasta. Spre miezul noptii, clopotele
cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfinta Inviere.
Unul a pasit pragul bisericii cu adinca mihnire in inima,
ca nu este iertat de vecinul sau. Al doilea a intrat in
biserica cu frica pentru ca nu si-a indeplinit canonul, ci
avea inca rautate si dusmanie, la care il indemna mereu
blestematul diavol.
Slujba Invierii se desfasura inaltator in mireasma
dumnezeiasca ce plutea in Sfinta Biserica. Duios si
convingator a inceput la strana cintarea: “Ziua Invierii
si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne
imbratisam. Si sa zicem, fratilor, si celor ce ne urasc pe noi,
sa iertam toate pentru inviere si asa sa strigam: Hristos a
inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind si celor din
morminte viata daruindu-le”. Fiori puternici i-au zguduit
sufletul si trupul, lacrimi fierbinti i se prelingeau pe
obraz si rotea ochii in toate partile ca sa vada pe vecinul
sau. Nu i-a fost greu sa-l descopere.
Chiar in acel moment, acela se strecura prin multime
catre dinsul, i-a iesit inainte si s-au imbratisat, zicind
incet: “Hristos a Inviat!” Dupa raspunsul plin de
dragoste al vecinului: “Adevarat a Inviat!”, a adaugat
cu si mai multe lacrimi in ochi: “Iarta-ma, dragul meu,
iarta-ma! Nu se va mai intimpla niciodata felul cum
m-am purtat cu tine. Sfinta Inviere a lucrat puternic
asupra mea si m-a invatat ca nu-i bine, nici evanghelic,
nici crestineste, nu-i omeneste ceea ce am facut eu cu
tine, in timp ce tu ai rabdat si asteptat cu incredere
acest ceas al impacarii. Astfel satana s-a prabusit,
Hristos Domnul S-a preaslavit prin lucrarea puternica a
Invierii Sale, dusmania s-a spulberat, pacea si dragostea
s-au reasezat intre ei la vremea cuvenita si cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste au primit Sfinta
Impartasanie. Domnul Cel pururea viu si prezent in
Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvintat si le-a intarit
impacarea, care n-a mai fost tulburata in timpul vietii
lor, desi rautaciosul diavol cauta sa-i tulbure din nou.
noi sa ne revizuim gindurile, simtirile si purtarile si sa
ne apropiem cu inima infrinta si smerita, cu inima plina
de credinta si dragoste de Potirul Sfintei Impartasanii,
ca sa-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea
viu si gata oricind sa se salasluiasca intre noi, precum
spune asa de limpede in Sfinta Sa Evanghelie: Cel ce
maninca Trupul Meu si bea Singele Meu, ramine intru
Mine si Eu intru el (Ioan 6, 56) .
Vrem noi sa ne hotarim pentru aceasta? Este spre
folosul nostru, spre folosul vietii pamintesti si ceresti.
Pentru ca numai uniti cu Domnul nostru Iisus Hristos
vom putea intelege mai bine si mai adinc adevaratul
rost al vietii noastre pamintesti. Vom pasi sigur biruitori
pe drumul sfintei desavirsiri morale si spre slavile
nesfirsitei vietuiri in cele ceresti.
Iubiti credinciosi,
Astazi este Pastile Domnului. Astazi Hristos, Viata
noastra, a biruit moartea, iadul si pe diavolul. Astazi ni
s-au deschis portile raiului si ale Imparatiei Cerurilor.
Astazi ingerii se bucura impreuna si preamaresc pe
Dumnezeu.
Deci sa lepadam din casele si inimile noastre toata
rautatea, toata intristarea si pacatul si sa primim cu
bucurie pe Hristos Cel inviat. Sa ne inchinam Crucii pe
care S-a rastignit Hristos. Sa sarutam mormintul din care
a inviat Domnului. Sa urmam cu credinta si nadejde pe
Mintuitorul nostru, impreuna cu Maica Domnului, cu
Apostolii, cu toti sfintii, cu parintii si inaintasii nostri. Sa
ne sarutam duhovniceste frate cu frate, sa ne impacam,
sa ne iubim unii pe altii caci astazi am dobindit iertarea
si mintuirea prin Inviere. Nimeni sa nu fie trist, nimeni
sa nu-si piarda credinta si nadejdea in necazurile vietii,
caci Hristos Cel inviat este cu noi. Il purtam in noi si
ramine in veci cu noi, de vom ramine in dragostea Lui
si-I vom pazi poruncile.
Cu aceasta credinta datatoare de viata, care ne da
putere si biruinta, sa cintam impreuna cintarea Invierii:
“Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte
calcind si celor din morminte viata daruindu-le”. Amin
Cit de mult are de invatat fiecare din noi, din acest
exemplu zguduitor de reintoarcere sincera la Hristos a
acestor doua suflete si de retraire adevarata in El, prin
biruinta puternica a Sfintei Invieri! Cit de mult ar trebui
6

Pentru noi, crestinii Iisus Hristos reprezinta viata, viata insasi! In ziua Invierii
Domnului, cea mai frumoasa zi din istoria omenirii, oamenii invata ca moartea
poate fi biruita de viata. Hristos a Inviat!
Arhimandrit Sofian Boghiu
Pictura a Parintelui Arsenie Boca
Biserica Draganescu
7

Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului
De este cineva binecredincios si iubitor de
Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic
frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa
intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De
s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De
a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca
astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa
ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se
indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se
apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva
abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din
pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste
pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe
cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat
din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si
pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia
daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in
seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate,
ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se
teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de
ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutul-a
de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui.
Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat:
Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine
jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost
batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat,
ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un
trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si
s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut
prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul?
Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai
fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii.
Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos
si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort
nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti,
incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine
slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului
nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata.
Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati
infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit
si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este
plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa
nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei;
impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se
planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea
8

9

Invierea Domnului
Mitropolitul Bartolomeu Anania
E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului si
al cetatii si al tarii si al pamantului. noaptea Invierii nu cunoaste
somn; ea e numai veghe, implinire si asteptare, intru bucuria
nemarginita a biruintei asupra mortii.
Hristos a Inviat
Adevarat, a Inviat!
Se ingana ziua cu noaptea cand Maria Magdalena,
probabil cu putin inaintea celorlalte sfinte femei,
a gasit piatra rasturnata de pe mormantul Domnului.
Inspaimantata, mironosita alearga in cetate si le spune
ucenicilor ce a vazut. Petru si Ioan se reped intr-un
suflet catre gradina, urmati indeaproape de aceeasi
Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge intaiul, dar, tanar
fiind, nu indrazneste sa intre in mormantul din peretele
de piatra decat insotit de Petru care, mai varstnic, il
ajunge gafaind. Cutremuratorul adevar le sta in fata:
Domnul nu este acolo! In cugetul lor foarte omenesc,
aceasta inseamna ca trupul Invatatorului a fost sustras
de necunoscuti, pentru pricini de neinteles. Cu aceasta
tulburare se intorc in cetate.
Maria ramane si plange. Plange chiar si in fata
ingerilor: „Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde l-au
pus!” Plange si in fata Celui care, in semiobscuritatea
diminetii, i se pare a fi gradinarul: „Daca tu l ai luat,
spune mi unde l ai pus si eu il voi lua de acolo”. In
clipa urmatoare Gradinarul o cheama pe nume. Ea isi
recunoaste Invatatorul, viu si intreg, ii rosteste numele,
ii asculta cuvintele, ii primeste porunca si fagaduinta.
Ea e primul martor al invierii.
De ce tocmai ea? De ce nu i S-a aratat Domnul mai
intai lui Petru, cel atat de inflacarat in credintele si
necredintele lui? De ce nu l a preferat pe Ioan, cel mai
iubit dintre ucenici, singurul care L insotise pe drumul
Crucii? Iar daca preferintele trebuiau sa se indrepte
catre o femeie, de ce nu i a acordat acest privilegiu
propriei Sale Maici, indiferent unde s-ar fi gasit ea in acel
moment? De ce, neaparat, in socotinta dumnezeiasca a
trebuit sa fie Maria Magdalena?
Doctorul nu vine pentru cei sanatosi, spusese El,
ci pentru cei bolnavi. Pastorul isi paraseste turma in
cautarea oii celei pierdute. Parintele tanjeste dupa fiul
ratacitor si i celebreaza, cu bratele deschise, intoarcerea.
Maria Magdalena e prototipul omului pentru care
Domnul a venit in lume. Intai si mai intai pentru ea S-a
intrupat, pentru ea a propovaduit, pentru ea a savarsit
minuni, pentru ea a suferit, pentru ea si a varsat sangele
pe Cruce, pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor
lumii, asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati.
Nu, nu e vorba de un primat al credintei. Asemenea
ucenicilor, si Maria se indoise de perspectiva invierii,
si ea o primise ca pe o simpla metafora, si ea gandise ca
trupul Domnului fusese stramutat in alta parte.
Dar daca Petru si Ioan s-au intors ingandurati in
cetate, Maria continua sa si caute Invatatorul. Ceva
mai tarziu, Iisus avea sa i Se arate lui Saul, pe drumul
Damascului, tocmai pentru ca acesta Il cauta, alerga
dupa El. „Bateti si vi se va deschide, cautati, si veti afla”.
Intru nadejdea deznadajduitului, Maria vedea acum,
poate mai mult decat oricand, superba dominanta a
sufletului ei: iubirea. Din iubire pot izvori cunoasterea
si credinta.
Daca pe Maria Magdalena trebuie s-o vedem in
pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele in casa
fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola
celor doi datornici, atunci iubirea ei e mai puternica si
mai graitoare chiar decat aceea a fiului ratacitor. In logica
parabolei, femeia iubeste mult pentru ca i s-a iertat mult;
in deznodamantul intamplarii, Domnul ii iarta mult
pentru ca mult L-a iubit. Sa mai citim odata textul din
Luca 7, 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare.
Si daca pe aceeasi Marie trebuie s-o recunoastem in
Betania savarsind, simbolic si anticipativ, ritualul de
inmormantare a Domnului, prin aceeasi emotionanta
ungere cu mir, iubirea ei capata dimensiuni cosmice.
De moartea lui Iisus se intuneca soarele, de invierea Lui
se bucura ingerii. Maria Magdalena e cea dintai care I
gateste Domnului ingroparea, ea va fi si cea dintai care
sa se patrunda de bucuria Invierii. E suprema Bucurie,
aceea care incununeaza Iubirea.
Totusi, nu Maria Magdalena este primul martor al
invierii. Parintele Staniloae spune – superb – ca Invierea
a inceput in iad. De pe Cruce El se pogoara intru cele
mai de jos ale adancului si li se arata protoparintilor
Adam si Eva, pe care-i ridica impreuna cu cei asemenea
incatusati. Si pentru ei murise pe Cruce, si fata de ei avea
de implinit o fagaduinta. Singura imagine potrivita este
aceea a pogorarii Lui la neamuri, izvorata din geniul
10

iconografiei bizantine si atat de frumos rafinata in
vechile noastre fresce si miniaturi. Nimeni nu L-a vazut
pe Domnul inviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut
inviat.
Deasupra, in rai, mai astepta un martor: talharul
rastignit de a dreapta lui Iisus. Nu mai avusese timp
pentru indreptare, dar in ultima clipa se rascumparase
prin simpla recunoastere a vinovatiilor sale si a
Nevinovatului de alaturi. Bucuria invierii i se ofera
si celui ce s-a trezit in ultima clipa din somnul – sau
somnolenta – cugetului.
Ca invierea „a inceput” in iad, e un fel de a spune,
la masura rostirii si priceperii noastre. Nu e vorba de
momente succesive, ci de simultaneitatea prezentei lui
Dumnezeu. In acelasi timp, Iisus era ,,in mormant, cu
trupul, in iad cu sufletul, in rai cu talharul si pe scaun
impreuna cu Tatal si cu Duhul”, dupa cum spune o
rugaciune de taina a Sfintei Liturghii, care rezuma
simultaneitatea evenimentului invierii ca intreg.
Invierea nu e o miscare in sine, ci un act operativ, un
inceput perpetuu.
E adevarat ca evenimentul pogorarii la iad nu se
bucura de popularitate biblica, singurul sau temei
scripturistic fiind acela din intaia Epistola Soborniceasca
a Sfantului Apostol Petru , dar acest temei, departe de a
fi o dobanda a timpului, e contemporan cu Evangheliile.
El face parte integranta din doctrina noastra asupra
invierii, exprimand prima miscare pe care a facut-o
Domnul indata dupa moartea Sa pe cruce. Motivul
pogorarii e foarte frecvent in imnografie. „Portile
iadului le-ai sfaramat, Doamne”, exclama o stihira
din vecernia glasului al patrulea, iar una din cantarile
Sfintelor Pasti o spune mai pe larg: „Pogoratu-te-ai intru
cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile
cele vesnice care-i tineau pe cei legati, Hristoase”.
Intr-o fresca a bisericii manastirii Clocociov
Hristos este infatisat pogorat undeva in subteran –
sub nivelul colinelor din preajma -, dar nu linistit ca
in scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu
talpile pe portile de arama ale iadului, sfaramate. Din
doua morminte ii ridica de mana pe Adam si pe Eva,
eliberati acum din lunga lor asteptare, in timp ce Ioan
Botezatorul Il arata – ca si odinioara „Iata Mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” –, iar dreptii
Vechiului Testament, de-o parte si de alta, mantuiti si ei,
il contempla. Dedesubt, diavolul zace legat in lanturi,
sub stapanirea unui inger care – in cazul nostru – il tine
de coarne, ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o
putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati. Scena
e reprezentarea cea mai autentica a invierii Domnului si
o gasim nu numai in fresce, ci si in numeroase ferecaturi
ale Evangheliei, pe coperta din fata.
pamant. E interesant sa notam ca aceasta reprezentare e
cultivata mai ales de pictura bisericeasca mai noua – din
care nu lipseste suflul Occidentului -, pe cand cealalta,
a Pogorarii la iad, a prins radacini foarte puternice in
arta bizantina.
Hristos nu numai ca le daruieste celor morti viata
(lumina), ci, mai mult, le o duce El Insusi, personal, prin
actul pogorarii in iad, implinindu-le asteptarea, in care
ne regasim si noi, cei de astazi.
Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena, Domnul
li S-a aratat, de mai multe ori, si ucenicilor Sai. La un
moment dat le a aparut Cineva la tarm si le a poruncit sa
arunce mreaja si ei l au ascultat si au prins multime mare
de pesti. Nimic nu S-a petrecut fulgerator, halucinant,
totul s-a petrecut la lumina zilei, cu calm, gospodareste,
atat de pe indelete incat pescarii si au luat timp chiar sa
si numere vanatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese
de atata belsug. In cele din urma, poftiti sa pranzeasca
impreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!):
„niciunul nu indraznea sa l intrebe: cine esti Tu?, stiind
ca Domnul este”. Pagina extraordinara! Daca Biblia nu
ar fi opera Duhului Sfant, atunci Evanghelistul Ioan ar
trece drept cel mai mare scriitor al lumii.
Domnul inviaza pe rand, ca un val de lumina
purtat pe rotundul pamantului, de douasprezece ori
triumfator la stele, din Ierusalim pana-n Ierusalim. Un
vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste
dincolo, catre apus, mereu pe urma soarelui, din prag
in prag, pe rotund.
E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din
orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamantului.
Noaptea invierii nu cunoaste somn; ea e numai veghe,
implinire si asteptare, intru bucuria nemarginita a
biruintei asupra mortii.
Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite
de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o
necurmata inviere launtrica“.
Erminiile recomanda, totusi, si o reprezentare
mai directa a invierii: Iisus Hristos deasupra
mormantului putin deschis, in haine albe, stralucitoare,
binecuvinteaza cu dreapta si tine in stanga un steag cu
cruce de aur, intru bucuria celor doi ingeri de alaturi si
spre spaima ostasilor ce-L strajuisera, cazuti cu fetele la
11

TANARUL ORTODOX
Basmul din Carpati
Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o
noapte, a visat Raiul.
- Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul
nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.
Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata
treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l
intrebe.
- Nu stiu.
, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca
mai departe de munca.
- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape
plangand, pe oamenii din sat.
Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.
- Ce lume urata., isi spuse pentru sine pustiul.
- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta., seauzi
glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in
pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un
om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde
este Raiul.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii
lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva
merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite,
catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma
pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce
merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune,
din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea
batranelului ce locuia acolo de multi ani.
- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe
micul calator.
- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva
mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:
- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi
obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul,
n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa,
cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar
catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete,
ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre
seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste
ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.
- Ce este aceasta?, intreba copilul.
- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici
incepe poteca catre Rai.
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care
nu stia nimic de rosturile de acolo.
- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.
- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai
incolo om vedea.
Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare
si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul
manastirii il intreba pe neasteptate:
- Cum merge, cum iti e?
- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.
- Am de toate.
Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti
linistea si il iscodi in continuare.
- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spunemi
cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?
- Mie., nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa
raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un
12

frate de-al nostru, tot asa, cu barba si
plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si
nu poate sa se miste, si nimeni nu-i
duce de mancare. De ce nu vine si
el la masa?, ridica pustiul ochii din
pamant, privindu-l pentru prima data
patrunzator pe batran.
Parintele simti ca trebuie sa taca.
Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.
- Da, asa i-am dat noi canon, acolo
l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a
maturat cum trebuie si n-a facut curat
ca lumea!, se-auzi vocea unui monah,
care statea in apropiere si care auzise
discutia.
Ingerul tacerii, care tocmai se
asezase pe umerii pustiului, disparu.
- Acolo vei ajunge si tu, daca nu
faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea
monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a
strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai
tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la
bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa
fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la
picioarele Fratelui atarnat de cruce.
- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitanduse
ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie
nimeni!
Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si,
mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu
seama ca biserica toata se umplu de o lumina
nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.
Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput
sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul
niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise
un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a
Raiului: prietenia.
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire
au inceput sa se intrebe:
- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu
dintre noi?
Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata
manastirea. Numai biserica nu fusese controlata;
si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor,
pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci
au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o
lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au
stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii,
asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.
Horia Tiganus
- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de
pasari negre asupra lui.
- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.
- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou
calugarii furiosi.
- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe
cruce, raspunse copilul inspaimantat.
- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima
data, monahii.
- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de
mancare, raspunse pustiul.
- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.
- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare
pustiul.
Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au
cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul
manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si
el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii
spuse copilului:
- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca
si pe mine la masa.
- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum
pot sa iau mancare de la bucatarie?
- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand
egumenul.
Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul,
13

de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se
indrepta vesel spre biserica.
- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand.
Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il
mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei,
usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata
veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras,
pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.
- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din
manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare
se intrista. Privea undeva, jos.
- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intrun
tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine
decat pacatele lui. Nu poate sa vina.
- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.
- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput
sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat
la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia
egumenului, unde acesta il astepta tremurand.
- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.
- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.
- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.
- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate
firimiturile de paine cazute pe masa.
Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intrun
hohot de plans.
- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul
meu sa ma ierte.
Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il
privi surprins si-i spuse:
- Bine, am sa-l rog din nou si maine!
Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete
de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou,
treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca
lucreaza.
Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.
Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de
mancare, copilul intra din nou in biserica.
- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.
- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.
Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul
veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:
- Te roaga egumenul sa-l ierti. si sa-l primesti si pe
el la masa!
Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul
privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau
parca mai multe.
- Am inteles., spuse copilul, nu se poate.
- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima
copilului si acesta indrazni.
- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila
lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.
Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din
nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.
- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare,
spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.
Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu
in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura.
Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai
ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata
clopotele bateau.
- De ce?, intreba nedumerit copilul.
- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii,
care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci
copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel
Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar
el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o
firimitura, Mantuitorul il iertase.
- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin
manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare
monah in parte.
- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?
- E plin de iertare, murmura copilul.
- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie,
copilul la bucatarie.
- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana
tremuranda vasul.
14

COLOANA DESPICATA DE SFANTA LUMINA
(1579)
In Sambata Mare a anului 1579, potrivit cu cronicile
bisericesti ale Cetaţii Ierusalimului, stapanitorii turci
au interzis patriarhului si crestinilor ortodocsi sa intre
in Biserica Invierii pentru randuita ceremonie a Sfintei
Lumini din pricina armenilor, care dadusera bani
pentru a fi lasaţi ei sa slujeasca acolo.
Scrierile care se refera la eveniment nu fixeaza
anul exact, ci menţioneaza ca in acea perioada
Patriarh al Ierusalimului era Sofronie, Patriarh al
Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era
Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al
Imparaţiei Otomane era Murat al III-lea. Daca apelam
la dipticele oficiale ale acestor Patriarhii constatam ca
cei patru Patriarhi ortodocsi intr-adevar si-au savarsit
slujirea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.
Si daca cercetam perioada exacta a patriarhatului
fiecaruia si corespunzatoarea perioada a imparaţiei
sultanului Murat al III-lea, atunci aflam ca singurul an
comun in care a coincis guvernarea celor cinci barbaţi
este anul 1579.
In Sambata Mare a acelui an, potrivit izvoarelor
scrise, un grup de soldaţi turci a interzis intrarea
ortodocsilor in Biserica Invierii. Mulţimea
credinciosilor a asteptat in curtea bisericii toata ziua,
chiar si dupa apusul soarelui. Patriarhul grec, Sofronie
al IV-lea, era in primul an al patriarhatului sau. Era
pentru prima data cand si-a asumat sa savarseasca cea
mai insemnata slujba a anului, insa turcii l-au lipsit
de acest drept legal. Patriarhul statea rugandu-se
in partea stanga a usii bisericii, langa o coloana. Si,
deodata, in timp ce deja se facuse noapte, coloana s-a
despicat si Sfanta Lumina a izbucnit din interiorul ei.
Patriarhul a aprins indata lumanarea sa si a imparţit
Sfanta Lumina credinciosilor. In cateva minute,
sfanta flacara s-a intins la toţi cei ce se aflau acolo si
curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, paznicii turci au
deschis atunci usile bisericii si patriarhul, impreuna
cu mulţimea ortodocsilor, s-a indreptat sarbatoreste
spre Sfantul Mormant.
15

DIN ACTIVITATILE PAROHIEI
Slujba de
Sfintire a apei
la Botezul
Domnului
Slujba TeDeum in prima zi
a Anului Nou
16

17

Cununia lui Robert cu Ioana
1 Februarie
18

Pe 26 Februarie a avut loc
Botezul lui Maximillian.
Cu prilejul Botezului,
Doamnele parohiei au
pregatit o frumoasa agapa
in holul comunitar unde
copiii prezenti in numar
mare, s-au bucurat din plin
19

Anul acesta, avand in vedere
faptul ca in perioada postului
mare si datorita pandemiei
copiii parohiei au petrecut mai
mult timp acasa, cu parintii
ori bunicii lor, ne-am gandit
sa-i rugam sa confectioneze
ei felicitarile de Sfintele
Pasti. Asadar, aceste felicitari
facute de copii au fost trimise
membrilor parohiei spre a-i
bucura si a-i asigura ca suntem
alaturi de ei cu totii.
Multumim copiilor, parintilor
ori bunicilor pentru efort. Bunul
Dumnezeu sa va ocroteasca.
Pastele din acest an se
sfinteste in noaptea de
Inviere in timpul Slujbei
Invierii. Prin grija catorva
credinciosi voluntari din
parohie, el va fi distribuit
in parohie in recipiente
pregatite special pentru
transportul pastelui.
Multumim intregii
familii Vatca Dan, Diana,
Anastasia si George pentru
tot efortul facut in acest
sens.
20

Felicitarile copiilor
21

22

23

Sfintele Pasti 2020
Slujba la Intrarea Domnului in Ierusalim.
Prohodul Domnului
24

Cautam profesori pentru scoala Duminicala, activitate care sa se desfasoare imediat dupa Sfanta Liturghie. Sunt
binevenite persoanele de orice varsta sau calificare.
Biserica Ortodoxa Romana “Sfintii Petru si Pavel”
CONTACT:
website: www.romanianstpeterandpaul.com.au
email - stpeterandpaulparish@gmail.com
Romanian Orthodox Youth Group
CONTACT
Facebook Group: Romanian Orthodox Youth Group Melbourne
Consiliul Parohial
Preot Paroh Dumitru Coman mobil: 0408 591 014
Domnul Iuliu Muntean - epitrop mobil: 0411 135 252
Domnul Ion Marghitan - casier mobil: 0437 837 948
Domnul Mircea Pop - secretar
Domnul Simion Draghici
Domnul Viorel Cocolea
Domnul Dorel Puiu
Domnul Gheorghe Botezatu
Domnul Dan Vatca
Membri supleanti:
Domnul Ion Petromaniant
Domnul Ioan Albis
Cenzori:
Domnul David Vasile
Domnul Octavian Ciociu
Domnul Leonard Uta
Comitetul de Doamne
Doamna Marioara Muntean mobil: 0438 524 794
Doamna Sanda Marghitan mobil: 0413 929 621
Doamna Rodica Draghici
Doamna Didi Moise
Doamna Ioana Vancea
Doamna Stela Cretu
Doamna Liliana Puiu
Doamna Luci Dumitriu
Doamna Ioana Ionescu
Doamna Dorina Cocolea
Doamna Geta Pop
Doamna Diana Vatca
Doamna Janina Botezatu
Doamna Floreana Coman mobil: 0400 233 747
RUGAM CALDUROS TOTI CREDINCIOSII SA FACA DONATII PENTRU SPRIJINIREA
BISERICII NOASTRE:
Detaliile contului bancar al Bisericii sunt:
Account name: Romanian Orthodox Church of Melbourne
BSB: 083170
Account Number: 515 292 049
Va multumim pentru sprijinul acordat pana acum si ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa va
rasplateasca osteneala si dragostea pentru Biserica!
25

HRISTOS A INVIAT!
Consiliul Parohial impreuna cu
Parintele Dumitru Coman
si
Comitetul de Doamne
Editat de Parohia Bisericii Ortodoxe Romane “Sfintii Petru si Pavel” Melbourne - Australia, Aprilie 2020