Buletin Parohial Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Melbourne - Aprilie 2020

stpeterandpaulparish.

Buletinul Parohial al Bisericii Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Melbourne Romanian Orthodox Magazine - Saints Peter and Paul Romanian Orthodox Church

P A T R I A R H I A

R O M A N A

EPISCOPIA ORTODOXA ROMANA A AUSTRALIEI SI NOII ZEELANDE

BISERICA ORTODOXA ROMANA

“Sfintii Petru si Pavel”

61-63 Queensberry Street, South Carlton, Victoria 3053, Australia

Telefon: (03) 9663 5120

www.romanianstpeterandpaul.com.au

stpeterandpaulparish@gmail.com

BULETIN PAROHIAL

ANUL 19 - NUMARUL 39 - Aprilie 2020


CUPRINS

pag 3

Pastorala Prea Sfintitului Mihail

pag 5

Galeria Marilor Duhovnici

Parintele Ilie Cleopa

pag 7

Invierea Domnului

Parintele Arsenie Boca

pag 8

Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvant la Invierea Domnului

Pag 10

Invierea Domnului

IPS Bartolomeu Anania

pag 12

Tanarul Ortodox

pag 15

Coloana crapata de Sfanta Lumina

Ierusalim

pag 16

Din activitatile Parohiei

pag 25

Anunturi Parohiale


HRISTOS A ÎNVIAT CA SA RISIPEASCA ÎNTUNERICUL SI

FRICA MORTII SI SA DARUIASCA LUMII PACEA, BUCURIA

SI VIATA!

† MIHAIL

CU HARUL LUI DUMNEZEU

EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A

AUSTRALIEI ȘI NOII ZEELANDE

Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, har, pace, sănătate și întru

toate bunăvoire, cu prilejul Învierii Domnului, iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări.

“Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră”

(I Cor. 15,14)

Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în

Domnul,

HRISTOS A ÎNVIAT!

În această zi a Paștilor sărbătorim învierea Domnului

Iisus Hristos din morți. După moartea și îngroparea

Mântuitorului Hristos, apostolii s-au adunat “seara,

în ziua întâia a săptămânii – Duminica, și ușile fiind

încuiate…de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în

mijlocul lor șI le-a zis: Pace Vouă” (In.20,19) .

Li s-a risipit frica și s-au încredințat încă odată de

dumnezeirea lui Hristos și odată cu ei credem și noi

că „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte

călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Știm că Hristos a înviat și nu suntem îngrijorați întrucât

suntem încredințați că Iisus Hristos este Om adevărat

și Dumnezeu adevărat și este „pe scaun împreună cu

Tatăl” dar în același timp este și în mijlocul nostru, în

inimile noastre ale celor ce cred în El.

Noi suntem într-o situație mai avantajoasă decât

erau apostolii și mironosițele femei pentru că avem

învățătura de credință a Bisericii de 2000 de ani și nu îl

mai căutăm pe Mântuitorul lumii în mormântul gol și

întunecat, nici nu ne gândim că L-a furat cineva așa cum

se temeau mironosițele când erau în fața mormântului.

Chiar dacă mai sunt și astăzi oameni care Îl vor

îngropat în mormânt, El este viu și vine în lume ca să

aducă bucuria Învierii Sale. Noi știm și credem că a rupt

legăturile morții (Efes.2,14) și S-a arătat lumii ca Miel al lui

Dumnezeu (In.1,36) , apoi a străbătut cerurile ca Arhiereu,

fapt pentru care suntem chemați de Apostolul

neamurilor: “Să ne apropiem, cu încredere de tronul

harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor la

timp potrivit” (Evrei 4, 14-16) .

În anul acesta - 2020, întreaga lume este preocupată de

pericolul coronavirusului (COVID-19) și mulți oameni

sunt înfricoșați de amenințarea asupra sănătății pe care

3


în chip duhovnicesc în Biserica

Mântuitorului Hristos. Dar, chiar

și în această stare de strâmtorare,

trebuie să înmulțim rugăciunea

întru smerenie și nădejde în ajutorul

Domnului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune

că dacă din vre-un motiv oarecare

nu putem să mergem la biserică, să

ne rugăm în casă cu liniște pentru

că tâlharul de pe cruce a dobândit

împărăția lui Dumnezeu nu pentru că

se găsea în biserică, nici îngenuncheat,

ci se afla pe cruce și cu puține cuvinte

a dobândit-o zicând: Pomenește-mă,

Doamne când vei veni în împărăția

Ta!”. Sfântul Ioan nu ne îndeamnă

să îl luăm ca model pe tâlhar, de care

Mântuitorul nu S-a rușinat ca să îl ducă primul în Rai,

dar ne îndeamnă să urmăm exemplul pocăinței sincere

și a mărturisirii credinței lui, iar crucea încercărilor

noastre, a durerilor noastre, bolile noastre sufletești și

trupești să le punem cu smerenie la crucea Domnului și

cu nădejde să strigăm: ”Pomenește-mă Doamne Iisuse”

ca să auzim și noi același cuvânt mângâietor: ”Azi vei fi

cu mine în Rai”.

Frați creștini,

Sfântul Apostol Pavel prezentându-L pe Fiul lui

Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos în Epistola către

Evrei, subliniază în special evenimentul central al vieții

Sale, adică Patimile, moartea pe cruce și Învierea Domnului.

Ținând cont că vorbește creștinilor proveniți dintre

evrei, oameni care cunoșteau Legea, îl prezintă pe

Iisus Hristos Domnul ca pe cel ce este “Arhiereul

mărturisirii noastre” (Evrei 3,1) care se jertfește pentru

mântuirea poporului, căci : “Hristos nu S-a preaslăvit

pe Sine însuși, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit

către El: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut. În

alt loc se zice: Tu ești Preot în veac, după rânduiala

lui Melchisedec. El, în zilele trupului Său, a adus, cu

strigăt și cu lacrimi, cereri și rugăciuni către Cel ce

putea să-L mântuiască din moarte, și auzit a fost pentru

evlavia Sa, Și, deși era Fiu, a învățat ascultarea din

cele ce a pătimit, Și desăvârșindu-Se, S-a făcut tuturor

celor ce-L ascultă pricină de mântuire veșnică. Iar de

Dumnezeu a fost numit: Arhiereu după rânduiala lui

Melchisedec ” (Evrei 5,5-10) .

Jertfa Sa este supremă și mântuitoare pentru că

surpă puterea diavolului și a morții. “El S-a împărtășit

de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are

stăpânirea morții, adică pe diavolul, Și să izbăvească

pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața”

(Evr.2,14)

. Astfel prin moartea Sa omoară moartea și prin

învierea Sa a deschis oamenilor calea spre înviere și spre

viață veșnică. În Evanghelii avem mărturiile sfinților

apostoli și evangheliști și pentru acestea Învierea lui

Iisus Hristos din morți (Mc. 16,4; Lc.24,6; Mt.28,6; In.20,1) este temelia

credinței noastre creștine, întrucât apostolul zice: “Dacă

Hristos nu a înviat, zadarnică este

propovăduirea noastră, zadarnică

(I Cor. 15,14)

și credința voastră”

Prin urmare învățătura pe care

Domnul o descoperă ucenicilor

în timpul activității mesianice, se

concentrează pe învierea Sa din

morți, cu scopul de a restaura pe

omul căzut în păcat. În acest sens

tot Sfântul Apostol Pavel ne învață,

zicând: „A murit pentru toți ca cei

ce viază să nu mai vieze loruși ci

Aceluia care pentru ei a murit și a

(I Cor. 5,15).

înviat”

Să nu ne temem ci să Îl primim

în inimile noastre cu credință, căci

El vine să ne spună și nouă celor de

astăzi, mântuitoarele cuvinte: “Pace vouă” și “Bucurațivă!”,

așa cum în ziua învierii Sale, ucenicii primesc

mesajul îngerului pe care îl vestește mironosițelor

femei: ”Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl

căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți

de vedeți locul unde a zăcut” (Mt.28,5-6) .

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm

să vă rugați pentru cei neputincioși și bolnavi, pentru

cei săraci și lipsiți, pentru ca Iisus Hristos Domnul să

le aducă lumina credinței și nădejdea în sufletele lor;

să-i ajutăm după putere pe toți cei ce au nevoie pentru

ca odată cu darul oferit să simtă iubirea jertfelnică de

frați precum și dragostea lui Iisus Hristos pentru pacea,

bucuria și viața lumii.

Cu aceste gânduri, să credem din tot sufletul și din

tot cugetul nostru în Hristos cel Înviat din morți, pentru

că El este început al învierii noastre și astfel să devenim

fii ai Luminii, iertând tuturor greșelile făcute, pentru

că, El este iertarea, El este Paștile nostru, El este viața,

învierea, lumina și mântuirea sufletelor noastre.

Vă dorim tuturor sărbători cu pace, cu sănătate,

liniște sufletească, bucurie sfântă, încheind cu salutul

creștinesc: ”HRISTOS A ÎNVIAT!”.

ADEVĂRAT A ÎNVIAT DOMNUL!

Al vostru către Domnul rugător,

† Mihail

Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii

Zeelande

4


GALERIA MARILOR DUHOVNICI

Parintele Ilie Cleopa

Predica Parintelui Ilie Cleopa

la

Invierea Domnului

Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a

(I Cor. 15, 20)

invierii) celor adormiti

Hristos a Inviat!

Iubiti credinciosi,

Astazi praznuim praznicul praznicelor si sarbatoarea

sarbatorilor. Astazi este bucurie duhovniceasca

pretutindeni in lumea crestina. Astazi Domnul si

Dumnezeul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a

luminat toate prin invierea Sa. Cerul si pamintul dupa

cuviinta sa se veseleasca, caci lumina Invierii Domnului

a umplut de lumina cerul si pamintul si iadul si pe toti

cei tinuti in legaturile mortii cu nadejdea invierii, la

vesnica veselie i-au adus prin coborirea Mintuitorului

in iad. Astazi Hristos, viata noastra a pus temelie noua

neamului omenesc prin invierea Sa si a incununat toate

minunile preaslavite facute de El pe pamint.

Astazi este ziua Invierii Domnului, biruinta impacarii,

surparea razboiului, stricarea mortii si infringerea

diavolului. Astazi dupa dreptate ni se cade sa repetam

cuvintele profetului Isaia: Unde-ti este, moarte, biruinta

ta? Unde-ti este, moarte, boldul tau? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55) .

Astazi usile de arama le-a zdrobit Stapinul Iisus Hristos

si pe insasi numirea mortii a schimbat-o, caci nu se mai

numeste moarte, ci somn. Mai inainte de venirea lui

Hristos si de iconomia Crucii, insusi numele mortii era

foarte infricosat. Ca omul cel dintii, dupa ce a fost creat

de Dumnezeu, cu moarte a fost amenintat: Din pomul

cunoasterii binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua

(Facere 2, 17).

in care vei minca din el, vei muri negresit

Dar dupa ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfa

pe cruce pentru noi si a inviat din morti, a transformat

moartea in somn, ca un iubitor de oameni. Caci in loc

de moarte, adormire si somn se zice mutarea noastra

din cele de aici. Asculta insusi pe Mintuitorul, zicind:

Lazar, prietenul nostru, a adormit si merg sa-l trezesc

(Ioan 11, 11)

. Caci precum ne este noua usor a scula pe cel ce

doarme, asa si Stapinul nostru Cel de obste poate invia

pe cei morti. Insa de vreme ce cuvintul zis de Domnul

era nou si strain si ucenicii nu l-au inteles, mai aratat

le-a zis: Lazar a murit! (Ioan 11, 14) .

Ati vazut, fratilor, ca pretutindenea moartea se

numeste adormire si somn? Ati vazut cit de stralucita

este biruinta Invierii lui Hristos? Prin Invierea

Domnului nenumarate bunatati ni s-au dat. Prin

inviere amagirea diavolilor s-a pierdut. Prin inviere

biruim moartea. Prin inviere trecem cu vederea viata

cea de acum. Prin inviere catre rasplata cea vesnica ne

sirguim. Prin inviere, cu trup fiind infasurati, de cei fara

trup ne apropiem daca vom voi.

Astazi biruintele cele stralucite ale noastre s-au facut.

Astazi Hristos Domnul a biruit moartea si pe tiranul

diavol l-a surpat, iar noua cale catre mintuire prin

inviere ne-a daruit. Deci toti sa ne bucuram, sa saltam si

sa ne veselim ca Mintuitorul a biruit moartea si iadul si

pentru mintuirea noastra pe toate le-a lucrat.

Iubiti credinciosi,

Zice Sfintul Apostol Pavel: Oricine se lupta, se

infrineaza de la toate (I Corinteni 9, 25) . Iar Sfintul Ioan Gura

de Aur zice: “Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat

si rodul postului. Caci este cu neputinta si osteneala postului

a o lepada si rodul postului a-l secera. A trecut osteneala

nevointelor, dar sa nu treaca rivna faptelor bune. S-a dus

postul, dar sa ramina evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar

n-a trecut si postul cel duhovnicesc, care este mai bun decit

acela, iar acela pentru acesta s-a facut”.

Prin postul duhovnicesc intelegem lucrarea faptelor

bune, pe care sintem datori sa le facem toti cei ce sintem

botezati in numele Preasfintei Treimi si credem in

Hristos Cel inviat din morti. In fruntea faptelor bune

care ne ajuta cel mai mult la mintuirea sufletului este

iubirea crestina. Fara iubire, fara iertare si milostenie

nu este mintuire, nu sint Pasti, nici bucurie in suflet,

nici inviere din moartea pacatelor, nici pace in inimile

noastre.

Iata o istorioara adevarata despre doi crestini certati

unul cu altul, care s-au impacat in noaptea de Inviere.

Doi oameni, buni prieteni crestini, au ajuns la o

cearta din lucrarea diavolului de la niste lucruri de

nimic. Unul, din fire mai iute, l-a injurat si l-a insultat

greu pe celalalt cu prilejul unei intilniri familiare. Si

5


astfel s-a asternut intre ei o mare dusmanie. Desi cel

ocarit si batjocorit dorea sa-l dea in judecata pe cel ce

l-a nedreptatit si l-a injurat, mai ales ca la acest lucru

il indemnau multi, el totusi n-a facut aceasta si dorea

din toata inima sa restabileasca pacea si prietenia cea

mai dinainte. Dar celalalt nu voia cu nici un chip sa-l

inteleaga, ci spre dusmanie il pornea prin purtarile si

vorbele sale cele rele.

A inceput Postul Mare, se apropiau Sfintele Pasti

si intre ei nici o schimbare nu se facuse, macar ca

mergeau amindoi in fiecare Duminica la Sfinta Biserica.

In Simbata Mare s-au spovedit amindoi, urmind sa se

impartaseasca la Sfinta Liturghie, in noaptea Invierii.

Preotul, care cunostea bine ce se petrecea intre ei, il

povatuia de multe ori pe cel ce intretinea starea de

dusmanie, ca sa-si revizuiasca gindurile si vorbele sale

si sa-si ceara iertare. Acelasi indemn si canon staruitor

de pocainta i-a dat si la spovedanie. Dar el, desi s-a

fagaduit, n-a facut aceasta. Spre miezul noptii, clopotele

cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfinta Inviere.

Unul a pasit pragul bisericii cu adinca mihnire in inima,

ca nu este iertat de vecinul sau. Al doilea a intrat in

biserica cu frica pentru ca nu si-a indeplinit canonul, ci

avea inca rautate si dusmanie, la care il indemna mereu

blestematul diavol.

Slujba Invierii se desfasura inaltator in mireasma

dumnezeiasca ce plutea in Sfinta Biserica. Duios si

convingator a inceput la strana cintarea: “Ziua Invierii

si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne

imbratisam. Si sa zicem, fratilor, si celor ce ne urasc pe noi,

sa iertam toate pentru inviere si asa sa strigam: Hristos a

inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind si celor din

morminte viata daruindu-le”. Fiori puternici i-au zguduit

sufletul si trupul, lacrimi fierbinti i se prelingeau pe

obraz si rotea ochii in toate partile ca sa vada pe vecinul

sau. Nu i-a fost greu sa-l descopere.

Chiar in acel moment, acela se strecura prin multime

catre dinsul, i-a iesit inainte si s-au imbratisat, zicind

incet: “Hristos a Inviat!” Dupa raspunsul plin de

dragoste al vecinului: “Adevarat a Inviat!”, a adaugat

cu si mai multe lacrimi in ochi: “Iarta-ma, dragul meu,

iarta-ma! Nu se va mai intimpla niciodata felul cum

m-am purtat cu tine. Sfinta Inviere a lucrat puternic

asupra mea si m-a invatat ca nu-i bine, nici evanghelic,

nici crestineste, nu-i omeneste ceea ce am facut eu cu

tine, in timp ce tu ai rabdat si asteptat cu incredere

acest ceas al impacarii. Astfel satana s-a prabusit,

Hristos Domnul S-a preaslavit prin lucrarea puternica a

Invierii Sale, dusmania s-a spulberat, pacea si dragostea

s-au reasezat intre ei la vremea cuvenita si cu frica de

Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste au primit Sfinta

Impartasanie. Domnul Cel pururea viu si prezent in

Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvintat si le-a intarit

impacarea, care n-a mai fost tulburata in timpul vietii

lor, desi rautaciosul diavol cauta sa-i tulbure din nou.

noi sa ne revizuim gindurile, simtirile si purtarile si sa

ne apropiem cu inima infrinta si smerita, cu inima plina

de credinta si dragoste de Potirul Sfintei Impartasanii,

ca sa-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea

viu si gata oricind sa se salasluiasca intre noi, precum

spune asa de limpede in Sfinta Sa Evanghelie: Cel ce

maninca Trupul Meu si bea Singele Meu, ramine intru

Mine si Eu intru el (Ioan 6, 56) .

Vrem noi sa ne hotarim pentru aceasta? Este spre

folosul nostru, spre folosul vietii pamintesti si ceresti.

Pentru ca numai uniti cu Domnul nostru Iisus Hristos

vom putea intelege mai bine si mai adinc adevaratul

rost al vietii noastre pamintesti. Vom pasi sigur biruitori

pe drumul sfintei desavirsiri morale si spre slavile

nesfirsitei vietuiri in cele ceresti.

Iubiti credinciosi,

Astazi este Pastile Domnului. Astazi Hristos, Viata

noastra, a biruit moartea, iadul si pe diavolul. Astazi ni

s-au deschis portile raiului si ale Imparatiei Cerurilor.

Astazi ingerii se bucura impreuna si preamaresc pe

Dumnezeu.

Deci sa lepadam din casele si inimile noastre toata

rautatea, toata intristarea si pacatul si sa primim cu

bucurie pe Hristos Cel inviat. Sa ne inchinam Crucii pe

care S-a rastignit Hristos. Sa sarutam mormintul din care

a inviat Domnului. Sa urmam cu credinta si nadejde pe

Mintuitorul nostru, impreuna cu Maica Domnului, cu

Apostolii, cu toti sfintii, cu parintii si inaintasii nostri. Sa

ne sarutam duhovniceste frate cu frate, sa ne impacam,

sa ne iubim unii pe altii caci astazi am dobindit iertarea

si mintuirea prin Inviere. Nimeni sa nu fie trist, nimeni

sa nu-si piarda credinta si nadejdea in necazurile vietii,

caci Hristos Cel inviat este cu noi. Il purtam in noi si

ramine in veci cu noi, de vom ramine in dragostea Lui

si-I vom pazi poruncile.

Cu aceasta credinta datatoare de viata, care ne da

putere si biruinta, sa cintam impreuna cintarea Invierii:

“Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte

calcind si celor din morminte viata daruindu-le”. Amin

Cit de mult are de invatat fiecare din noi, din acest

exemplu zguduitor de reintoarcere sincera la Hristos a

acestor doua suflete si de retraire adevarata in El, prin

biruinta puternica a Sfintei Invieri! Cit de mult ar trebui

6


Pentru noi, crestinii Iisus Hristos reprezinta viata, viata insasi! In ziua Invierii

Domnului, cea mai frumoasa zi din istoria omenirii, oamenii invata ca moartea

poate fi biruita de viata. Hristos a Inviat!

Arhimandrit Sofian Boghiu

Pictura a Parintelui Arsenie Boca

Biserica Draganescu

7


Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului

De este cineva binecredincios si iubitor de

Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic

frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa

intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De

s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De

a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca

astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa

ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se

indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se

apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva

abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din

pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste

pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe

cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat

din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si

pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia

daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in

seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate,

ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se

teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea

Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de

ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutul-a

de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui.

Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat:

Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine

jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost

batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat,

ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un

trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si

s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut

prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul?

Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai

fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos

si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort

nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti,

incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine

slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului

nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata.

Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati

infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit

si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este

plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa

nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei;

impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se

planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea

8


9


Invierea Domnului

Mitropolitul Bartolomeu Anania

E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din orizontul satului si

al cetatii si al tarii si al pamantului. noaptea Invierii nu cunoaste

somn; ea e numai veghe, implinire si asteptare, intru bucuria

nemarginita a biruintei asupra mortii.

Hristos a Inviat

Adevarat, a Inviat!

Se ingana ziua cu noaptea cand Maria Magdalena,

probabil cu putin inaintea celorlalte sfinte femei,

a gasit piatra rasturnata de pe mormantul Domnului.

Inspaimantata, mironosita alearga in cetate si le spune

ucenicilor ce a vazut. Petru si Ioan se reped intr-un

suflet catre gradina, urmati indeaproape de aceeasi

Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge intaiul, dar, tanar

fiind, nu indrazneste sa intre in mormantul din peretele

de piatra decat insotit de Petru care, mai varstnic, il

ajunge gafaind. Cutremuratorul adevar le sta in fata:

Domnul nu este acolo! In cugetul lor foarte omenesc,

aceasta inseamna ca trupul Invatatorului a fost sustras

de necunoscuti, pentru pricini de neinteles. Cu aceasta

tulburare se intorc in cetate.

Maria ramane si plange. Plange chiar si in fata

ingerilor: „Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde l-au

pus!” Plange si in fata Celui care, in semiobscuritatea

diminetii, i se pare a fi gradinarul: „Daca tu l ai luat,

spune mi unde l ai pus si eu il voi lua de acolo”. In

clipa urmatoare Gradinarul o cheama pe nume. Ea isi

recunoaste Invatatorul, viu si intreg, ii rosteste numele,

ii asculta cuvintele, ii primeste porunca si fagaduinta.

Ea e primul martor al invierii.

De ce tocmai ea? De ce nu i S-a aratat Domnul mai

intai lui Petru, cel atat de inflacarat in credintele si

necredintele lui? De ce nu l a preferat pe Ioan, cel mai

iubit dintre ucenici, singurul care L insotise pe drumul

Crucii? Iar daca preferintele trebuiau sa se indrepte

catre o femeie, de ce nu i a acordat acest privilegiu

propriei Sale Maici, indiferent unde s-ar fi gasit ea in acel

moment? De ce, neaparat, in socotinta dumnezeiasca a

trebuit sa fie Maria Magdalena?

Doctorul nu vine pentru cei sanatosi, spusese El,

ci pentru cei bolnavi. Pastorul isi paraseste turma in

cautarea oii celei pierdute. Parintele tanjeste dupa fiul

ratacitor si i celebreaza, cu bratele deschise, intoarcerea.

Maria Magdalena e prototipul omului pentru care

Domnul a venit in lume. Intai si mai intai pentru ea S-a

intrupat, pentru ea a propovaduit, pentru ea a savarsit

minuni, pentru ea a suferit, pentru ea si a varsat sangele

pe Cruce, pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor

lumii, asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati.

Nu, nu e vorba de un primat al credintei. Asemenea

ucenicilor, si Maria se indoise de perspectiva invierii,

si ea o primise ca pe o simpla metafora, si ea gandise ca

trupul Domnului fusese stramutat in alta parte.

Dar daca Petru si Ioan s-au intors ingandurati in

cetate, Maria continua sa si caute Invatatorul. Ceva

mai tarziu, Iisus avea sa i Se arate lui Saul, pe drumul

Damascului, tocmai pentru ca acesta Il cauta, alerga

dupa El. „Bateti si vi se va deschide, cautati, si veti afla”.

Intru nadejdea deznadajduitului, Maria vedea acum,

poate mai mult decat oricand, superba dominanta a

sufletului ei: iubirea. Din iubire pot izvori cunoasterea

si credinta.

Daca pe Maria Magdalena trebuie s-o vedem in

pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele in casa

fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola

celor doi datornici, atunci iubirea ei e mai puternica si

mai graitoare chiar decat aceea a fiului ratacitor. In logica

parabolei, femeia iubeste mult pentru ca i s-a iertat mult;

in deznodamantul intamplarii, Domnul ii iarta mult

pentru ca mult L-a iubit. Sa mai citim odata textul din

Luca 7, 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare.

Si daca pe aceeasi Marie trebuie s-o recunoastem in

Betania savarsind, simbolic si anticipativ, ritualul de

inmormantare a Domnului, prin aceeasi emotionanta

ungere cu mir, iubirea ei capata dimensiuni cosmice.

De moartea lui Iisus se intuneca soarele, de invierea Lui

se bucura ingerii. Maria Magdalena e cea dintai care I

gateste Domnului ingroparea, ea va fi si cea dintai care

sa se patrunda de bucuria Invierii. E suprema Bucurie,

aceea care incununeaza Iubirea.

Totusi, nu Maria Magdalena este primul martor al

invierii. Parintele Staniloae spune – superb – ca Invierea

a inceput in iad. De pe Cruce El se pogoara intru cele

mai de jos ale adancului si li se arata protoparintilor

Adam si Eva, pe care-i ridica impreuna cu cei asemenea

incatusati. Si pentru ei murise pe Cruce, si fata de ei avea

de implinit o fagaduinta. Singura imagine potrivita este

aceea a pogorarii Lui la neamuri, izvorata din geniul

10


iconografiei bizantine si atat de frumos rafinata in

vechile noastre fresce si miniaturi. Nimeni nu L-a vazut

pe Domnul inviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut

inviat.

Deasupra, in rai, mai astepta un martor: talharul

rastignit de a dreapta lui Iisus. Nu mai avusese timp

pentru indreptare, dar in ultima clipa se rascumparase

prin simpla recunoastere a vinovatiilor sale si a

Nevinovatului de alaturi. Bucuria invierii i se ofera

si celui ce s-a trezit in ultima clipa din somnul – sau

somnolenta – cugetului.

Ca invierea „a inceput” in iad, e un fel de a spune,

la masura rostirii si priceperii noastre. Nu e vorba de

momente succesive, ci de simultaneitatea prezentei lui

Dumnezeu. In acelasi timp, Iisus era ,,in mormant, cu

trupul, in iad cu sufletul, in rai cu talharul si pe scaun

impreuna cu Tatal si cu Duhul”, dupa cum spune o

rugaciune de taina a Sfintei Liturghii, care rezuma

simultaneitatea evenimentului invierii ca intreg.

Invierea nu e o miscare in sine, ci un act operativ, un

inceput perpetuu.

E adevarat ca evenimentul pogorarii la iad nu se

bucura de popularitate biblica, singurul sau temei

scripturistic fiind acela din intaia Epistola Soborniceasca

a Sfantului Apostol Petru , dar acest temei, departe de a

fi o dobanda a timpului, e contemporan cu Evangheliile.

El face parte integranta din doctrina noastra asupra

invierii, exprimand prima miscare pe care a facut-o

Domnul indata dupa moartea Sa pe cruce. Motivul

pogorarii e foarte frecvent in imnografie. „Portile

iadului le-ai sfaramat, Doamne”, exclama o stihira

din vecernia glasului al patrulea, iar una din cantarile

Sfintelor Pasti o spune mai pe larg: „Pogoratu-te-ai intru

cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile

cele vesnice care-i tineau pe cei legati, Hristoase”.

Intr-o fresca a bisericii manastirii Clocociov

Hristos este infatisat pogorat undeva in subteran –

sub nivelul colinelor din preajma -, dar nu linistit ca

in scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu

talpile pe portile de arama ale iadului, sfaramate. Din

doua morminte ii ridica de mana pe Adam si pe Eva,

eliberati acum din lunga lor asteptare, in timp ce Ioan

Botezatorul Il arata – ca si odinioara „Iata Mielul lui

Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” –, iar dreptii

Vechiului Testament, de-o parte si de alta, mantuiti si ei,

il contempla. Dedesubt, diavolul zace legat in lanturi,

sub stapanirea unui inger care – in cazul nostru – il tine

de coarne, ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o

putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati. Scena

e reprezentarea cea mai autentica a invierii Domnului si

o gasim nu numai in fresce, ci si in numeroase ferecaturi

ale Evangheliei, pe coperta din fata.

pamant. E interesant sa notam ca aceasta reprezentare e

cultivata mai ales de pictura bisericeasca mai noua – din

care nu lipseste suflul Occidentului -, pe cand cealalta,

a Pogorarii la iad, a prins radacini foarte puternice in

arta bizantina.

Hristos nu numai ca le daruieste celor morti viata

(lumina), ci, mai mult, le o duce El Insusi, personal, prin

actul pogorarii in iad, implinindu-le asteptarea, in care

ne regasim si noi, cei de astazi.

Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena, Domnul

li S-a aratat, de mai multe ori, si ucenicilor Sai. La un

moment dat le a aparut Cineva la tarm si le a poruncit sa

arunce mreaja si ei l au ascultat si au prins multime mare

de pesti. Nimic nu S-a petrecut fulgerator, halucinant,

totul s-a petrecut la lumina zilei, cu calm, gospodareste,

atat de pe indelete incat pescarii si au luat timp chiar sa

si numere vanatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese

de atata belsug. In cele din urma, poftiti sa pranzeasca

impreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!):

„niciunul nu indraznea sa l intrebe: cine esti Tu?, stiind

ca Domnul este”. Pagina extraordinara! Daca Biblia nu

ar fi opera Duhului Sfant, atunci Evanghelistul Ioan ar

trece drept cel mai mare scriitor al lumii.

Domnul inviaza pe rand, ca un val de lumina

purtat pe rotundul pamantului, de douasprezece ori

triumfator la stele, din Ierusalim pana-n Ierusalim. Un

vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste

dincolo, catre apus, mereu pe urma soarelui, din prag

in prag, pe rotund.

E o inviere pentru noi, oamenii; pentru cei din

orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamantului.

Noaptea invierii nu cunoaste somn; ea e numai veghe,

implinire si asteptare, intru bucuria nemarginita a

biruintei asupra mortii.

Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite

de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o

necurmata inviere launtrica“.

Erminiile recomanda, totusi, si o reprezentare

mai directa a invierii: Iisus Hristos deasupra

mormantului putin deschis, in haine albe, stralucitoare,

binecuvinteaza cu dreapta si tine in stanga un steag cu

cruce de aur, intru bucuria celor doi ingeri de alaturi si

spre spaima ostasilor ce-L strajuisera, cazuti cu fetele la

11


TANARUL ORTODOX

Basmul din Carpati

Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o

noapte, a visat Raiul.

- Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul

nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.

Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata

treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l

intrebe.

- Nu stiu.

, cauta-l singur!, ii spuse acesta obosit si se apuca

mai departe de munca.

- Unde? Unde e Raiul?, ii intreba copilul, aproape

plangand, pe oamenii din sat.

Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.

- Ce lume urata., isi spuse pentru sine pustiul.

- Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta., seauzi

glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in

pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un

om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa-ti spuna unde

este Raiul.

Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii

lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva

merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite,

catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma

pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce

merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune,

din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea

batranelului ce locuia acolo de multi ani.

- Ce te aduce pe-aici, copilule?, il iscodi acesta pe

micul calator.

- Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva

mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung.

Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse:

- Acum hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi

obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai.

Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul,

n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa,

cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar

catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete,

ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre

seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste

ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf.

- Ce este aceasta?, intreba copilul.

- Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici

incepe poteca catre Rai.

Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care

nu stia nimic de rosturile de acolo.

- Si ce-am sa fac aici?, intreba copilul.

- Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai

incolo om vedea.

Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare

si sarg pe toate.

Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul

manastirii il intreba pe neasteptate:

- Cum merge, cum iti e?

- Mi-e foarte bine, raspunse pustiul.

- Am de toate.

Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti

linistea si il iscodi in continuare.

- Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spunemi

cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?

- Mie., nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa

raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un

12


frate de-al nostru, tot asa, cu barba si

plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si

nu poate sa se miste, si nimeni nu-i

duce de mancare. De ce nu vine si

el la masa?, ridica pustiul ochii din

pamant, privindu-l pentru prima data

patrunzator pe batran.

Parintele simti ca trebuie sa taca.

Asa ca lasa linistea sa vorbeasca.

- Da, asa i-am dat noi canon, acolo

l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a

maturat cum trebuie si n-a facut curat

ca lumea!, se-auzi vocea unui monah,

care statea in apropiere si care auzise

discutia.

Ingerul tacerii, care tocmai se

asezase pe umerii pustiului, disparu.

- Acolo vei ajunge si tu, daca nu

faci treaba cum trebuie, se-auzi vocea

monahului.

Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a

strecurat in inima copilului.

Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire. Mai

tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la

bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa

fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la

picioarele Fratelui atarnat de cruce.

- Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitanduse

ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie

nimeni!

Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si,

mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu

seama ca biserica toata se umplu de o lumina

nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.

Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput

sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul

niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise

un prieten! Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a

Raiului: prietenia.

Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire

au inceput sa se intrebe:

- Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu

dintre noi?

Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata

manastirea. Numai biserica nu fusese controlata;

si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor,

pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci

au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o

lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au

stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii,

asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit.

Horia Tiganus

- Ce-ai facut inauntru?, se repezisera ei ca un stol de

pasari negre asupra lui.

- N-am facut nimic, raspunse pustiul tremurand.

- Minti! Spune ce-ai facut?, l-au intrebat din nou

calugarii furiosi.

- Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe

cruce, raspunse copilul inspaimantat.

- Care Frate?, au intrebat, nedumeriti, pentru prima

data, monahii.

- Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de

mancare, raspunse pustiul.

- Si ce-a facut Fratele?, au intrebat tulburati calugarii.

- A coborat si-a mancat, raspunse dintr-o suflare

pustiul.

Si, in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au

cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul

manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si

el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in ochi, ii

spuse copilului:

- Spune-i Fratelui cel Mare ca il rog sa ma primeasca

si pe mine la masa.

- Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum

pot sa iau mancare de la bucatarie?

- Da, poti sa iei cat vrei, raspunse tremurand

egumenul.

Si seara din nou cobora peste manastire, iar pustiul,

13


de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se

indrepta vesel spre biserica.

- Hai sa mananci!, ii striga el, mai vesel ca oricand.

Si, din nou, Fratele cel Mare cobora de pe cruce, il

mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei,

usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata

veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras,

pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului.

- Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din

manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa.

Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare

se intrista. Privea undeva, jos.

- Vezi firimiturile astea, de pe masa?, ii spuse, intrun

tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine

decat pacatele lui. Nu poate sa vina.

- Nu poate sa vina?, ramase uimit copilul.

- Nu!, fu raspunsul scurt al Fratelui.

Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput

sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat

la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia

egumenului, unde acesta il astepta tremurand.

- Ce-a zis Fratele?, intreba acesta, gatuit de emotie.

- A zis ca nu te poate primi!, raspunse copilul.

- De ce?, intreba inspaimantat egumenul.

- Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate

firimiturile de paine cazute pe masa.

Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intrun

hohot de plans.

- Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul

meu sa ma ierte.

Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il

privi surprins si-i spuse:

- Bine, am sa-l rog din nou si maine!

Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete

de pocainta. Copilul insa dormi linistit. Si, din nou,

treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca

lucreaza.

Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea.

Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de

mancare, copilul intra din nou in biserica.

- Hai sa mancam!, spuse el Fratelui cel Mare.

- Hai!, raspunse acesta, indreptandu-se spre el.

Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul

veseliei, copilul isi aduse brusc aminte:

- Te roaga egumenul sa-l ierti. si sa-l primesti si pe

el la masa!

Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul

privi singur firimiturile de paine de pe masa: erau

parca mai multe.

- Am inteles., spuse copilul, nu se poate.

- Da, nu se poate, raspunse Fratele cel Mare.

Si atunci, pacatul cel bun cobora din nou in inima

copilului si acesta indrazni.

- Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila

lui?, ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara.

Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din

nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna.

- Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare,

spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa.

Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu

in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura.

Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune si, mai

ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata

clopotele bateau.

- De ce?, intreba nedumerit copilul.

- Batranul a plecat la Domnul, i-au spus calugarii,

care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci

copilul vazu! Vedea cum, la masa Prietenului sau cel

Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar

el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o

firimitura, Mantuitorul il iertase.

- Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin

manastire. Am vazut Raiul!, repeta el, pentru fiecare

monah in parte.

- Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?

- E plin de iertare, murmura copilul.

- Pot sa iau mancare?, intreba, cu nevinovatie,

copilul la bucatarie.

- Poti, ii spuse monahul, si-i umplu cu mana

tremuranda vasul.

14


COLOANA DESPICATA DE SFANTA LUMINA

(1579)

In Sambata Mare a anului 1579, potrivit cu cronicile

bisericesti ale Cetaţii Ierusalimului, stapanitorii turci

au interzis patriarhului si crestinilor ortodocsi sa intre

in Biserica Invierii pentru randuita ceremonie a Sfintei

Lumini din pricina armenilor, care dadusera bani

pentru a fi lasaţi ei sa slujeasca acolo.

Scrierile care se refera la eveniment nu fixeaza

anul exact, ci menţioneaza ca in acea perioada

Patriarh al Ierusalimului era Sofronie, Patriarh al

Constantinopolului era Ieremia, al Alexandriei era

Silvestru, al Antiohiei era Ioachim, iar sultan al

Imparaţiei Otomane era Murat al III-lea. Daca apelam

la dipticele oficiale ale acestor Patriarhii constatam ca

cei patru Patriarhi ortodocsi intr-adevar si-au savarsit

slujirea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Si daca cercetam perioada exacta a patriarhatului

fiecaruia si corespunzatoarea perioada a imparaţiei

sultanului Murat al III-lea, atunci aflam ca singurul an

comun in care a coincis guvernarea celor cinci barbaţi

este anul 1579.

In Sambata Mare a acelui an, potrivit izvoarelor

scrise, un grup de soldaţi turci a interzis intrarea

ortodocsilor in Biserica Invierii. Mulţimea

credinciosilor a asteptat in curtea bisericii toata ziua,

chiar si dupa apusul soarelui. Patriarhul grec, Sofronie

al IV-lea, era in primul an al patriarhatului sau. Era

pentru prima data cand si-a asumat sa savarseasca cea

mai insemnata slujba a anului, insa turcii l-au lipsit

de acest drept legal. Patriarhul statea rugandu-se

in partea stanga a usii bisericii, langa o coloana. Si,

deodata, in timp ce deja se facuse noapte, coloana s-a

despicat si Sfanta Lumina a izbucnit din interiorul ei.

Patriarhul a aprins indata lumanarea sa si a imparţit

Sfanta Lumina credinciosilor. In cateva minute,

sfanta flacara s-a intins la toţi cei ce se aflau acolo si

curtea bisericii s-a luminat. Uimiţi, paznicii turci au

deschis atunci usile bisericii si patriarhul, impreuna

cu mulţimea ortodocsilor, s-a indreptat sarbatoreste

spre Sfantul Mormant.

15


DIN ACTIVITATILE PAROHIEI

Slujba de

Sfintire a apei

la Botezul

Domnului

Slujba TeDeum in prima zi

a Anului Nou

16


17


Cununia lui Robert cu Ioana

1 Februarie

18


Pe 26 Februarie a avut loc

Botezul lui Maximillian.

Cu prilejul Botezului,

Doamnele parohiei au

pregatit o frumoasa agapa

in holul comunitar unde

copiii prezenti in numar

mare, s-au bucurat din plin

19


Anul acesta, avand in vedere

faptul ca in perioada postului

mare si datorita pandemiei

copiii parohiei au petrecut mai

mult timp acasa, cu parintii

ori bunicii lor, ne-am gandit

sa-i rugam sa confectioneze

ei felicitarile de Sfintele

Pasti. Asadar, aceste felicitari

facute de copii au fost trimise

membrilor parohiei spre a-i

bucura si a-i asigura ca suntem

alaturi de ei cu totii.

Multumim copiilor, parintilor

ori bunicilor pentru efort. Bunul

Dumnezeu sa va ocroteasca.

Pastele din acest an se

sfinteste in noaptea de

Inviere in timpul Slujbei

Invierii. Prin grija catorva

credinciosi voluntari din

parohie, el va fi distribuit

in parohie in recipiente

pregatite special pentru

transportul pastelui.

Multumim intregii

familii Vatca Dan, Diana,

Anastasia si George pentru

tot efortul facut in acest

sens.

20


Felicitarile copiilor

21


22


23


Sfintele Pasti 2020

Slujba la Intrarea Domnului in Ierusalim.

Prohodul Domnului

24


Cautam profesori pentru scoala Duminicala, activitate care sa se desfasoare imediat dupa Sfanta Liturghie. Sunt

binevenite persoanele de orice varsta sau calificare.

Biserica Ortodoxa Romana “Sfintii Petru si Pavel”

CONTACT:

website: www.romanianstpeterandpaul.com.au

email - stpeterandpaulparish@gmail.com

Romanian Orthodox Youth Group

CONTACT

Facebook Group: Romanian Orthodox Youth Group Melbourne

Consiliul Parohial

Preot Paroh Dumitru Coman mobil: 0408 591 014

Domnul Iuliu Muntean - epitrop mobil: 0411 135 252

Domnul Ion Marghitan - casier mobil: 0437 837 948

Domnul Mircea Pop - secretar

Domnul Simion Draghici

Domnul Viorel Cocolea

Domnul Dorel Puiu

Domnul Gheorghe Botezatu

Domnul Dan Vatca

Membri supleanti:

Domnul Ion Petromaniant

Domnul Ioan Albis

Cenzori:

Domnul David Vasile

Domnul Octavian Ciociu

Domnul Leonard Uta

Comitetul de Doamne

Doamna Marioara Muntean mobil: 0438 524 794

Doamna Sanda Marghitan mobil: 0413 929 621

Doamna Rodica Draghici

Doamna Didi Moise

Doamna Ioana Vancea

Doamna Stela Cretu

Doamna Liliana Puiu

Doamna Luci Dumitriu

Doamna Ioana Ionescu

Doamna Dorina Cocolea

Doamna Geta Pop

Doamna Diana Vatca

Doamna Janina Botezatu

Doamna Floreana Coman mobil: 0400 233 747

RUGAM CALDUROS TOTI CREDINCIOSII SA FACA DONATII PENTRU SPRIJINIREA

BISERICII NOASTRE:

Detaliile contului bancar al Bisericii sunt:

Account name: Romanian Orthodox Church of Melbourne

BSB: 083170

Account Number: 515 292 049

Va multumim pentru sprijinul acordat pana acum si ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa va

rasplateasca osteneala si dragostea pentru Biserica!

25


HRISTOS A INVIAT!

Consiliul Parohial impreuna cu

Parintele Dumitru Coman

si

Comitetul de Doamne

Editat de Parohia Bisericii Ortodoxe Romane “Sfintii Petru si Pavel” Melbourne - Australia, Aprilie 2020

More magazines by this user
Similar magazines