Taifas literar, nr. 1/2020

amintiri... p. 2
editorial... p. 3
poezie... p. 6
proză... p. 19
eseu... p. 33
taifasuri... p. 41
culori de anotimp... p. 48

2
Taifas literar nr. 25/2020
coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri
Mihai Eminescu
(n. 15 ianuarie 1850 – d. 15 iunie 1889)
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Când crivăţul cu iarna…
Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripi, zăpadă norii cern…
Îmi place atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.
Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri
şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu
drumul poveştilor
ce-aud.
Orologiul să sune – un
greier amorţit –
Şi cald să treacă focul
prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi
sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ş-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Şi mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nşiră apoi iarăşi cum dânsa a voit.
Astfel gândirea-nşiră o mie de mărgele –
Un şir întins şi luciu dar fără de sfârşit;
Somnul m-apucă-n braţe prin gândurile mele
Şi-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin şirul lor ce sună, orologiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân şi răguşit;
În urmă tace chiar şi a mamei rugăciune –
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.
Ajung la ea şi noaptea umbririle-i şi-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin îşi moaie aripile lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări –
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Şi glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aşează –
Adorm şi ea la capu-mi surâde şi veghează.
Ion Minulescu
(n. 6 ianuarie 1881– d. 11 aprilie 1944
De vorbă cu iarna
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat,
pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de
pluş, tren iarna
Sub care fredona-n
calorifer,
Sensibil ca o coardă
sub arcuş,
Un vag susur de
samovar rusesc…
Şi-am coborât în
gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm –
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

3
Taifas literar nr. 25/2020
editorial 3-4
Camelia Ardelean
Căderea în abis
Un termen tot mai vehiculat în zilele
noastre, care produce unora panică, iar altora
zâmbete ironice ori neîncrezătoare, este
depresia. Doctorul Neil Nedley (SUA),
specialist în medicină internă şi axat, printre
altele, pe gastroenterologie, sănătate mintală
şi medicină a stilului de viaţă, susţine că
depresia este „o boală deseori derutantă, care
se prezintă sub multe feţe”,
„suficient de gravă” pentru a ne
pune viaţa în pericol, nu doar
prin simptomele de sine
stătătoare, ci şi prin faptul că
agravează alte afecţiuni,
mărind riscul de accident
vascular cerebral, infarct
miocardic, cancer, pneumonie
etc., respectiv riscul de deces.
Cu toate că, în timpurile
moderne pe care le parcurgem,
medicina (şi nu numai) a
evoluat foarte mult, iar sursele
de informare sunt tot mai
diverse, se pare că există încă
oameni care nu ştiu (sau nu
cred) că între minte/suflet şi corpul fizic se
află o legătură indisolubilă. „Concepţia că
boala mintală nu are legătură cu sănătatea
fizică şi că boala fizică nu are nimic de-a face
cu sănătatea mintală este greşită”, mai afirmă
Dr. Nedley. Nu degeaba spunea latinul: „Mens
sana in corpore sano”! Dar câţi dintre noi sunt
dispuşi să renunţe la frica de stigmatizare
socială, la orgoliu sau la ignoranţă, pentru a
recunoaşte că au într-adevăr o problemă?
Vestea (şi mai) alarmantă este că nu numai
oamenii fără resurse financiare, cei fără studii
sau perspective, cei neîmpliniţi în dragoste
sau care au pierdut pe cineva apropiat etc., se
pot îmbolnăvi de depresie, ci şi cei aflaţi la
adăpost de grijile materiale sau ajunşi chiar pe
piscurile cele mai înalte ale succesului pot
cădea în ghearele nemilosului duşman din
adâncul întunecat al fiinţei.
Abraham Lincoln, renumitul preşedinte
american aflat la cârma ţării între anii 1861-
1865, atins şi el de această „baghetă” malefică,
spunea cândva: „Sunt cel mai nefericit om de
pe pământ. Dacă ceea ce simt în prezent ar
putea fi distribuit în mod egal fiecărui membru
al familiei umane, nu ar mai exista nici măcar
o faţă zâmbitoare pe această planetă”. Cu toate
că povestea sa tristă de viaţă, începând din
frageda copilărie şi până la maturitate
(provenienţa dintr-o familie
nevoiaşă, decesul persoanei
iubite, eşecul în afaceri şamd.),
ar fi putut explica, într-o
măsură importantă, naşterea
acestor gânduri morbide, nu la
fel s-a întâmplat cu Winston
Churchill, fost prim-ministru al
Regatului Unit între 1940-
1945 şi 1951-1955, născut
într-o familie aristocrată,
căruia nu i-a lipsit nimic din
punct de vedere material, dar
care s-a confruntat, în schimb,
cu anumite probleme de
sănătate sau accidente ce şi-au
lăsat amprenta, ulterior,
asupra psihicului său. Important este însă că
amândoi, ca şi mulţi alţii, au reuşit, cu ambiţie
şi perseverenţă, să-şi domine slăbiciunile şi săşi
gestioneze resursele creierului într-un mod
care i-a salvat de căderea definitivă în abis.
Statisticile confirmă faptul că depresia este
a doua cauză de dizabilitate pe plan mondial,
după bolile cardiovasculare, şi că femeile
suferă de această boală în număr mai mare
decât bărbaţii. Viaţa nu este mereu un câmp cu
flori, aşa cum ne-am dori; cu toţii avem parte
de stres, într-o formă sau alta, dar cu toate
acestea, nu toţi facem depresie. Extrapolând,
se spune că depresia este ca răceala printre
bolile psihiatrice şi că orice om are, cel puţin o
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

4
Taifas literar nr. 25/2020
dată în cursul existenţei sale, un episod
depresiv, însă la unii, acesta se repetă de mai
multe ori sau persistă chiar pe parcursul
întregii vieţi, mai ales dacă nu se aplică la timp
un tratament corespunzător.
În primul rând, trebuie făcută o distincţie
clară între tristeţe şi depresie. Tristeţea este,
aşa cum ne spune şi dicţionarul, o „stare
sufletească apăsătoare”, de „mâhnire şi
amărăciune”, apărută, în mod normal, în urma
unei întâmplări care schimbă (oarecum)
cursul vieţii persoanei în cauză: divorţul sau
despărţirea de iubit(ă), plecarea de acasă a
copiilor care s-au maturizat, concedierea, o
ceartă cu părinţii/copiii/colegii, terminarea
vacanţei/concediului şi reînceperea
şcolii/serviciului etc. Această dispoziţie
neplăcută trece, de
obicei, în circa două
săptămâni şi nu are
repercursiuni asupra
desfăşurării normale a
activităţilor zilnice.
Dacă perioada se
prelungeşte, acestei
tristeţi iniţiale
adăugându-i-se
simptome precum:
anxietate/frică nejustificată; incapacitatea de
a face faţă treburilor cotidiene obişnuite; lipsa
apetitului sau creşterea anormală a acestuia;
insomnie sau, dimpotrivă, creşterea duratei de
somn, dar fără a duce la dispariţia oboselii
resimţite; pierderea interesului pentru
(aproape) orice şi a plăcerii de a trăi;
sentimente de culpabilitate sau frustrare;
autocompătimire; tendinţa de a plânge uşor;
stimă de sine scăzută; gânduri suicidare; lipsa
de sociabilitate; senzaţia de „cutie goală”,
respectiv incapacitatea de a mai simţi emoţii;
o mare singurătate interioară (chiar aflat în
mijlocul unor oameni altădată apropiaţi) etc.,
înseamnă că e cazul să fie consultat (de
urgenţă) un specialist.
Cauzele depresiei sunt multiple, constând
în traume emoţionale, respectiv „emoţii
violente care modifică personalitatea unui
individ, sensibilizându-l la alte emoţii de
acelaşi fel, astfel încât acesta nu mai
reacţionează normal” (DEX), consum de
(anumite) medicamente, alcool sau droguri,
naşterea şi perioada de după naştere,
existenţa unui membru al familiei (părinte,
frate etc.) depresiv sau episoade depresive
anterioare ale individului în cauză. Probabil că
la toate acestea se adaugă o toleranţă mică la
stres, respectiv o hipersensibilitate
individuală sau o predispoziţie ereditară.
În ţara noastră, unde nu există o educaţie
complementară, depresivul este perceput, la
locul de muncă sau de către familie, drept
indolent sau distrat, lent sau introvertit, când,
de fapt, în sinea lui strigă după ajutor, chiar
dacă în realitate nu îl
acceptă sau nu îi
recunoaşte
necesitatea. Psihologii
susţin că „sloganul”
depresivului este: „Nu
simt. Nu simt că exist,
eu sau Dumnezeu, nu
simt iubirea şi nici
durerea. Nu simt
nimic”. Controversatul
scriitor Mircea Cărtărescu descria foarte bine
acest vid interior în prefaţa volumului
„Demonul amiezii”, de Andrew Solomon
(operă nominalizată, în anul publicării ei, la
Premiul Pulitzer), referindu-se la drama
lăuntrică a autorului, confruntat de mai mulţi
ani cu o depresie majoră: „să nu te poţi da jos
din pat zile-n şir, să nu poţi mânca, să nu-ţi poţi
trăi viaţa, măcinat de o durere endogenă
nemărginită, care-ţi întunecă mintea şi-ţi
ferfeniţeşte aura trupului”, „nu pot spune cu
adevărat că sunt în stare să înţeleg…”.
Desigur că, în funcţie de aspectul clinic, au
fost descrise numeroase forme de depresie,
dar aceasta este treaba specialiştilor. Intenţia
noastră nu este să transformăm editorialul
într-un tratat de medicină, ci să tragem un
semnal de alarmă vizavi de acest flagel care
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

5
Taifas literar nr. 25/2020
face tot mai multe victime, atât în România, cât
şi la nivel mondial. Desigur că părerile sunt
împărţite şi în ce priveşte acest subiect. De
pildă, unii preoţi nu consideră depresia o
afecţiune, ci susţin că ea este un „duh ucigaş de
oameni”, pe care prorocul David îl numeşte
„dracul cel de miazăzi” sau „molima ce bântuie
întru amiază” (probabil de aici s-a inspirat
Andrew Solomon în alegerea titlului cărţii
sale). Ei spun că lipsa credinţei şi îndepărtarea
de „acoperământul Celui Preaînalt” îngăduie
acestui „duh” să atragă oamenii în mrejele
sale, pentru a-i nimici. În acest caz, cum se
explică situaţiile tragice în care unele
persoane (aparent) joviale, ce
toată viaţa au frecventat
Biserica, fiind bune creştine, au
încercat de mai multe ori să-şi
pună capăt zilelor şi până la
urmă au reuşit? Continuau să
meargă la biserică în ciuda
lipsei credinţei în Dumnezeu?
Ce rost ar fi avut să se mintă
singure?
Oricare ar fi însă adevărul,
că depresia este o boală, la fel
ca ulcerul etc., care trebuie
tratată cu toată seriozitatea,
sau un duh răuvoitor, e clar că
ceva anormal se întâmplă la
nivel emoţional/mental, un
blocaj, care îl împiedică pe cel afectat să
„guste” existenţa din plin ori să o perceapă în
limitele normalului. Viaţa/lumea este, de fapt,
aceeaşi, doar modul în care o „vede”
depresivul, comparativ cu o persoană
sănătoasă, diferă.
Se mai spune că depresia poate fi „ascunsă”
în spatele diplomelor universitare, al muncii în
exces la serviciu etc., pentru a ne amăgi cu
faptul că suntem importanţi sau a încerca să
dăm un sens vieţii. Aşa o fi sau nu, greu de zis…
Cert este că ea distruge atât persoana în cauză,
cât şi pe cei din jurul ei, de aceea a lua
atitudine, a recunoaşte existenţa unei
probleme, este primul pas pe calea spre ieşirea
din impas şi spre o viaţă luminoasă, aşa cum e
de dorit.
Mi-e sufletul rob...
Mi-e sufletul rob în căuș de magnolii,
Iar inima zace în grota-ispită –
Iubirea-fecioară cu chip de-Afrodită;
Se stinge Infernul subit, din orgolii.
În tigva tristeții secat-a-nnoptarea,
Își plimbă lumina privirea-i placidă,
Crestează bujori pe simțirea-mi lividă,
Fărâme de zori își sporesc
căutarea.
Mă leagă speranța de sine cu
fundă,
Topitu-s-a gheața din fosta
Giocondă –
Mă strânge la piept un amoranacondă
Și-o gloată de sori amintireami
inundă.
Mi-e sufletul nud în potire de
fluturi,
Răsare ca puiul captiv, din
găoace,
Sub astrul fecund, adâncimea își coace
(E bine, din nou, răsăritul să-l scuturi!...).
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

6
Taifas literar nr. 25/2020
poezie 5-18
Vladimir Nichita
(Australia)
Mă-ntreb de ce-ai plecat,
Doina!
Mă-ntreb de ce-ai plecat
Și nu găsesc răspuns –
Mi-i sufletul îndurerat
De suferință și de plâns
Mi-e dor de tine Doina
De zâmbetu-ți curat –
Și de a ta îmbrățișare
Ce zilnic tu mi-ai dat.
Te chem cu voce stinsă
Și dor nemărginit –
Căci viață fără tine
Nicicând nu mi-am
dorit.
Te voi păstra în gând
Ș-n suflet pe vecie –
Căci tu Doina dragă
Ești pentru mine poezie.
Îți mulțumesc iubito
C-ai existat în viața mea –
Și-ți fac o promisiune:
Că nu te voi uita!
soțul tău iubit... Ioan!
Cunosc ce e durerea și curg
lacrimi...
Mă-nclin în fața Măreției tale
Ioan Muntean... prieten minunat –
Cu inima îndurerată și cu jale,
Căci plâng la fel ca tine... neîncetat.
Cunosc ce e durerea și curg lacrimi,
Căci o revăd pe mama mea –
Ce a trecut în neființă,
Când al meu suflet nu credea.
Vorbesc cu ea în fiecare noapte
Și pot să jur că e cu mine –
Zâmbind în vis,
desigur foarte...
Cu mângâieri ce sunt
Divine.
Cunosc ce e durerea și
curg lacrimi,
Căci groaznică e
despărțirea...
Ioan... prieten de
departe –
Rămânem doar cu amintirea.
Azi sunt alăturea de tine
Cu versul meu de sinceră iubire,
Este-un mesaj plin de tristețe
Dar face parte din a mea simțire.
Cunosc ce e durerea și curg lacrimi,
Împărtășesc azi suferința ta –
Ioan... prieten de departe:
Un gând Pios din partea mea...
Pentru Doina, iubita ta soție!
Doina, Dumnezeu să te aibă în paza Lui
nesfârșită!...
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

7
Taifas literar nr. 25/2020
Lenuș Lungu
Sugestii de culori
de linii și suprafețe
pete
abstracte pure cromatice
ireale
ca o realitate
cu gradări infinite
esențe simbolice
cufundate-n spații
pe ritmuri geometrice
și forme de imaginat
semne zvelte
pentru o clipă
o liniște vizuală
ce îmi dă golul
unei pânze goale.
Iluzii
Îmi înțeapă gura
atingând tastele pentru
a-ți scrie gândurile mele
și tu gând suspendat
alunecă în umbra dintre gene
mâinile sprijinite
pe părțile trupului
atrag ușor buzele
între impulsuri stângace
mișcări artistice
printre broderii de mătase
parfumuri ale infinitului
învelite în arome seducătoare
un singur corp, foame de viață
iluzia unei iubiri
în marginea nopții.
Culori
Provocare
Îți caut corpul energetic
care e provocator
între texturi de mătase
și lumini moi
ale cerului albastru
în oaza de pace în grădina
erosului
ard flori roșii de pasiune
aprinse foc armonios
pe aripile fanteziei
răsună vântul tăcut
valul gâfâit
în mângâieri parfumate
tărându-se pe cele mai adânci căi
pajiști înflorite și tufe
viguroase
în timp ce planta mea cărnoasă
sărutând săruturi fermecate
ca fulgerul dintr-un cer senin
împreună scufundându-se
într-o mare de plăcere
îndrăgostiți într-o încurcătură
de țesuturi
sub un cer curios
ce face să strălucească
un soare armonios.
În împletirea senzațiilor
ce curg fierbinte pe piele
te pierzi în tăcere
de gemete și suspine
bătăi asurzitoare
de sânge-n vene
răsună-n piept
în timp ce îți absorb ființa
îți beau iubirea
umplându-te de păcat.
Senzaţii
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

8
Taifas literar nr. 25/2020
Ioan Muntean
mersul aşa
trece prin minte atunci
şi l-au furat
precum un cal încordat
totu-i aici înfricoşător
şi nu l-am cunoscut prea ţipător
de lumină
şi scriu cu apa botezului
care iubise mult
deşi n-am găsit cuvinte
dar cu privighetorile ce scriu
lucrurile merseseră
bine
şi şterg curat
cu biserici suprapuse
ca-n fresce
cojile de bătrâni
încât să nu fie lacrimi
căci ea este
şi voi sunteți
capătul de la răsărit
vultur
am văzut scris
undevă departe
fără să îl ştie
pe el
crângul
nave în noapte
8 opt
9 nouă
Ți-am spus vreodată
că atunci când mă surprind că vorbești
cu mine
prin linii și corzi,
și biţi și puncte,
îmi imaginez
vocea ta,
șoptind în urechea mea?
Ți-am spus vreodată
că te-aștept în fiece zi
şi anticipând,
doresc
doar o oră sau două,
doar o secundă
în spațiu și timp,
să te simt aproape de
mine?
Ți-am spus vreodată
că au existat vremuri,
când am fost
nepotrivit pentru tine,
că emoțiile mă
copleșeau...
și așa am stat și am plâns?
Ți-am spus vreodată
că uneori,
voi ajunge,
să-ţi atingând numele
pe acest ecran rece din fața mea,
şi dacă doresc
aș putea să intru acolo, departe,
și să te trag lângă mine?
Ți-am spus vreodată
că dacă stau într-adevăr mereu tăcut,
şi uneori îmi place să mă gândesc
că pot auzi inima-ţi bătând
în timp cu a mea?
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Ți-am spus vreodată
că după ce-am auzit prima dată
sunetul vocii tale,
la mii de stele depărtare,
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

9
Taifas literar nr. 25/2020
m-am așezat în noapte,
transformând conversația
din nou și din nou
în mintea mea,
examinând cum ar fi unele specii noi
de fractali descoperiţi?
Ți-am spus vreodată
că aș da totul,
doar pentru o noapte
pentru a putea să stau lângă tine,
pentru a-ţi simți pieptul cum urcă şi coboară
cu fiecare respirație pe care o
aduni,
doar pentru a ști că ești reală?
Ți-am spus vreodată
că eu visez de multe ori,
visez să te întorci
și atingând mâna mea,
pur și simplu să mă lași să știu
că eşti acolo,
și totul este aevea?
Ți-am spus vreodată,
şi încă aş vrea să-ţi spun...
că te-am iubit?
am fost nave
ieşind rânduri-rânduri în noapte
flancurile noastre se-ating
aducându-ne desfătări şoptite
dragostea a fost căpitanul nostru
dorința celui de-al doilea Matei
dar durerea a fost în afara portului nostru
şi revolta a fost în destinul nostru
ne-am întâlnit ne-am atins ne-am iubit
am spus ultimul nostru la revedere
acum oceanul meu e gol
şi voi naufragia cu siguranță
cum aştepţi
ani şi ani
un posibil suflet mat
dar nu ai temeri
iubire pe distanţe lungi
pentru tine
deschid poarta mea
şi tu doreşti să fii aici
dar tu
trăiești într-un alt statut
te voi aștepta
ani şi ani
și împreună vom depăși
uriaşe pitice
ale temerilor noastre
este un fel de dragoste
care este rară
şi împărtășită de foarte puține
ori
dragostea mea
în orice teorie cenuşie
este neîncetată
tu ești un dar mai mare decât
durerea
şi pentru tine
voi face vrăji adulmecate
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

10
Taifas literar nr. 25/2020
Iliana Cătănescu
Tu, cu mine...
Două lumânări ce ardem, tu, la nord, și eu, la sud,
două candele albastre, flăcări albe ce se-aud
în văpăile de astre, la distanțe nesfârșite,
ne-ntâlnim și ne-nălțăm unul prin altul, iubite.
Două gânduri ce se cheamă, eu, la sud și tu, la nord,
căutări, cu dor și teamă, prinse în bătăi de cord,
două păsări de lumină într-un zbor spre nesfârşire,
în rotiri de-argint și vină de-a trăi doar prin iubire.
Două inimi ce-au uitat să mai bată fiecare
într-un ritm adevărat, când absența urlă, doare,
când la jumătăți de gând mă aştepți și te aștept,
când săgeata ta, flămând mi se-nfige, albă, 'n piept...
Două doruri necuprinse, răsucite într-un trup,
într-o inimă născută din iubire, ce se rup
în fâșii plutind pe zare, să se-ajungă, în unire,
să aprindă foc pe culmi, să ne scrie cu iubire,
Două mări învolburate căutându-se cu valuri,
două perle aruncate de maree peste maluri,
cântecul din scoici marine, arcuri despicând destine,
mercenari luptând cu viața și cu întocmiri divine, tu, cu mine...
Chemările
Mă strigă florile de fân,
miresmele trimit verbine
să se-nfășoare-n dor de tine,
să te ascund, furiș, în sân.
Mă strigă primăvara: „hai,
nu vezi că ți-a-nflorit iubirea,
desculță, calcă nesfârșirea,
urcă în sevele de mai!”
Mă strigă fulgi din cuiburi goale,
latente zboruri desenând,
eu trec prin aripa-ți de gând,
înalt, în limpeziri astrale.
Mă strigă dorul tău de noi,
las zarea să ne cotropească
în taina cea neomenească,
ce ne-a-nvățat zborul în doi.
Mă strig cu glasul tău, în iarnă,
când răsărituri mă-nvelesc,
în tine să mă amurgesc,
din noi lumina să se cearnă.
În fiecare zi te scriu în mine
cu litere-ntregite-n emisfere,
mă leg la ochi cu lacrima din tine
şi te iubesc prin lanuri de tăcere.
Diarium
În brațe când mă ții, scriu dimineața
şi răsăritu-ntreg tresare-n noi,
la prânz îți scriu cu sărutări prefața,
romane-fluviu curg prin amândoi.
Pe file cu antetul prins în ploi
scriu odiseea noastră ne-ntâmplată
și fluturi ne-mpresoară, mii, în roi,
pe verdele de clipă sărutată.
Te scriu cu miezul tainei, interzis,
desferecând imposibilități,
şi urc cu tine muntele promis,
în pași purtând redute de cetăți.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

11
Taifas literar nr. 25/2020
Constantin Mândruţă
Maica Domnului și a noastră
Tu pe Pământ la toţi ne eşti icoană,
Să ne simţim ca Fiul tău Iisus,
Născută pentru noi ca sfântă mamă,
Credinţa noastră nu e de ajuns.
Îngenunchez şi îţi aştept botezul,
Îngenunchez, Sfântă Mărie Mică,
În Tatăl Dumnezeu eu am tot Crezul,
Tu te-ai născut să nu mai am
vreo frică.
Avem Sfânta Treime, ne e
sfântă,
Dar fără tine nu era Treime,
Că fără mamă nimeni nu
cuvântă
Şi nu aveam Păstor pentru
oime.
Însă de-abia tu te-ai născut
spre veşnicie,
Eu simt ca un creştin şi nu
aştept,
Credinţa-n dragoste rămâne vie,
Chiar dacă pentru inimă nu mai am piept.
Ştiai chiar dinainte de-a te naşte,
Cât vei mai pătimi ca mamă pentru Fiu,
Eu am durerea mea de-a recunoaşte,
Că asta mi se-ntâmplă cât sunt viu.
Şi eu am vrut, o sfânta mea Fecioară,
Să am o fată, ce mi s-a-ntâmplat?
Mi-a lăsat zodia aceasta într-o vară
Şi către tine veşnic închinat.
Astăzi te naşti, dar nu îmbătrâneşti,
Şi nu am dreptul să te ţin în braţe,
Tu, înălţată nu mai pătimeşti,
Dă-mi sufletului de ce să se-agaţe.
Armata și cultul eroilor
Fără Armată n-am avea eroi
Şi ei trăiesc în fiecare,
Să fie pace, nu război,
Să fie Lumea întru bunăstare.
Eroii noştrii-au devenit icoane,
Ne închinăm la ei pentru c-au
fost,
Îi ai în grija Ta Preabune
Doamne,
Că datorită lor avem un rost.
Sunteţi şi mulţi şi neştiuţi,
Doar Ţara aţi avut ca mamă,
Vă plângem noi, cei neavuţi,
Căci Ţara noastră a ajuns o dramă.
Voi aţi luptat să mai rămânem vii
Şi totuşi ni-s hotarele înfrânte,
Nu mai avem ce spune la copii,
Mihai, Ştefan sunt astăzi doar morminte.
E-o naştere trimisă spre Pământ,
Ar trebui să fie sfântă bucurie,
Revigoraţi la fiecare câte-un sfânt,
Nu mai avem o sfântă Românie.
Îngenunchem târziu la fiecare,
Măcar voi aţi murit pentru o Ţară,
Dar amintirea voastră veşnic doare,
Că ce aţi vrut nu prea se întâmplară.
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

12
Taifas literar nr. 25/2020
Gabriela Mimi Boroianu
Jucând X și 0 cu viaţa
privesc albul colii de hârtie
e atât de alb
că mă dor ochii
iau pixul și trag o linie dreaptă
așa ca linia aceea
a aparatului care măsoară
pulsul vieții
nici un gând nu o deranjează
mă deranjează pe mine
s-au adunat toate
și bâzâie ca un roi de
tânțari
cred că legătura
neuronală
dintre creier și mână
e întreruptă undeva
altfel nu înțeleg
refuzul literelor
de a se lăsa desenate
doar linia aceea dreaptă continuă
să taie coala albă
ca un drum fără întoarcere
Jucând X și 0 cu viața (2)
din ochii aceia albaștri
curge spre mine
ca un râu de munte
repede
răcoros
și mi se înlănțuie pe suflet
cu trupul ei de liană
ce urcă prin vine precum focul
pus la baza unui rug
femeia asta e o vrăjitoare
mi s-a așezat la picioare
ca o iluzie
degeaba
eu știu că s-a înscăunat
regină
peste pământul
acestui trup de bărbat
ce se roagă să fie arat
cu unghiile acelea lungi
și spălat de păcatul dorinței
sub ploaia sărutărilor
dătătoare de viață și moarte
Jucând X și 0 cu viaţa (3)
de cât venin scuipă în jur
ar muri otrăvită
de s-ar mușca de limbă
e păcat să irosești
antidotul
pe limbricii umani
respir
inspir
respir
inspir
după furtună
răsare întotdeauna soarele
își face apariția
ca un ghimpe în ochi
imediat soarele intră
în eclipsă
toate apele lumii trec
și mă trec
provocând un tsunami
în stomacul meu
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

13
Taifas literar nr. 25/2020
Nicoleta Mija
Trubadurul iernii
Scriu dragul meu povestea noastră,
Când fulgii aleargă la fereastră.
Vântul înghețat se tot învârte,
Zilele reci sunt tot mai scurte.
Prin vălmășagul fulgilor de zăpadă,
Ne-am îmbrățișat fericiți prima dată.
Chiar dacă drumul este acum pustiu,
Scriu dragul meu povestea până târziu.
Frigul a gonit pe cer stelele toate,
Cuminte vântul la geam iar
bate.
Afară cântă... nimeni parcă nul
aude,
Trec pe lângă el multe suflete
surde.
Ninge, noi îl ascultăm mână-n
mână,
Iarna în sacul mare fulgii îi
adună.
Când cerul înstelează iar
timpul,
Scriu dragul meu, nu simt nici
frigul.
Mâinile erau poate mai înghețate,
Pe umerii iernii flori multe înghețate.
Povestea noastră a fost poate o clipă,
Iarna a răgușit tare, nu mai țipă.
Îmi plăcea a cântecului drag alint,
L-am ascuns în a-l sufletului labirint.
Deschid geamul vântul aleargă în odaie,
Scriu dragul meu, gerul se mai înmoaie.
Pe stradă același cântec fără cuvinte,
Trist este trubadurul, știu ce simte.
La geamul casei îl ascult în tăcere,
Privește cerul, cântă, nimic nu cere.
Când o altă zăpadă iar o să cadă,
El ne va dărui poate o altă baladă.
Bat clopotele peste drumul iernii pustiu,
Ascult trubadurul, câteva rânduri rescriu.
Se scurge repede ziua în amurg,
lumina se leagănă pe pleoape.
În calendar zilele, nopțile curg,
simt atingerea gerului aproape.
Ultimele zile din an
Colorează amurgul fulgii de zăpadă,
dincolo de geam aerul atât de rece,
Nu mai trece nimeni pe stradă,
ziua se grăbește, vrea să plece.
Golite sunt clipele de
întuneric,
pasul grăbit dă să se cufunde.
Îmi place dansul iernii feeric,
când în sobă focul se aprinde.
Pe masa mică, veche de
mahon,
se odihnește câteva clipe un
volum.
Mici însemnări lăsate de un
creion,
risipesc în jur un tainic parfum.
La casă sfeșnice mici înghețate,
cenușa nopții peste masă se lasă.
Stau liniștite la geam agățate,
fulgii luminează frumos în casă.
Noaptea suflă mai tare la geam,
o lampă veche luminează strada,
Flori înghețate pe geam strângeam,
pe aleea nevăzută scârțâie zăpada.
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

14
Taifas literar nr. 25/2020
Vasile Dan Marchiş
Singura copie
Arde în mine
arhiva de rugăciuni nerostite.
Sunt ca un preot lipsit de cuvinte
care săvârşeşte slujba prin semne
Pe perioada stagiului de înger
n-am învățat nici măcar
procedeul de simulare a modestiei
(singura copie nelegalizată a sentimentelor
acceptată de Dumnezeu)
Luându-mi aripile
Domnul m-a retrogradat
la statutul de om.
Încercarea cea mai grea
Arde în mine
arhiva de rugăciuni
nerostite
Scriu parcă
mă debarasez de
materiale inflamabile
Scriu parcă
mă dezbrac de haine
cuprinse de foc.
Prin cuvintele de foc
sau prin focul de cuvinte
inima este mai mult decât un pompier.
N-au stins
nici nu sting pompierii cu apă
câte cuvinte a stins
şi stinge inima cu sânge...
Toate cuvintele ard!
Cum să mai scriu astfel...?
Văd gramatica destinului
ca pe un foc cu ardere completă
Prin arderea completă a cuvintelor
nu mi-a rămas cenuşă,
nu mi-a rămas fum.
Cum să mai scriu la modul elementar.
Normă
Urcând Golgota
am căzut a treia oară
ducând crucea ţării,
în timp ce la dreapta mea
Mântuitorul nostru Iisus Hristos
urcând şi el
dar de această dată ca turist
şi scriind versuri despre
istoria acestui deal
a căzut lângă mine,
nu silit de povara
drumului
ci a metaforelor...
Atunci Domnul Iisus
Hristos
a făcut cu mine schimb
de experienţă...
A luat el crucea...
Iar eu îi continuu poezia...
Năzuinţă
Dacă inima ar putea prelua la nevoie
și funcțiile creierului
ai putea gândi cu două organe odată
ca astfel să-ți poți însuși iubirea
ca pe un premiu sau recompensă
nu ca pe un element obișnuit
în funcție de cine
și ce ești
spre a nu o încadra fără temei și fără rând
în Geografie sau în Istorie
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

15
Taifas literar nr. 25/2020
Anişoara Iordache
în câmpul energetic
generat de creier,
adică în minte,
cuvântul
germinează.
aidoma albinei:
polenizează alt cuvânt,
în formă de floare.
*
Nichita poetul
avertizează:
„cuvintele pornesc la vânătoare
hăituiesc
sau sunt hăituite”
se metamorfozează
în
dorințe ale inimii.
privit
în oglinda conștiintei,
cuvântul poate fi:
luminos,
întunecat,
de piatră.
plămădit e
din mulțimi infinite
de simțăminte.
*
organizate în gânduri
cuvintele modifică
frecvențele cerebrale,
dau visului
alta culoare.
contemplarea
propriilor gânduri
produce tulburare.
*
anul IV, nr. 25, 2020
despre cuvinte
cuvintele au rădăcini și coroane;
alteori,
sunt păsări cântătoare.
cuvântul scris
ascunde un cod secret de semnalizare.
deschide pe suprafața infinită
a paginii,
o poartă spre eternitate.
*
în ochii deschiși
ai poetului,
gândul
modelează realitatea.
roata iubirii.
*
sinele
acționează ca o forță
de gravitație.
*
cuvântul-vector
translatat în inimă,
integrează omul
în
conștiința primordiala.
rugăciuni fierbinți
pun în mișcare
poezia
e un șir nesfârșit de miracole:
omul umbrit
de înțelepciunea
lui Dumnezeu,
simte atingerea harului.
poezia
e o apă curgătoare;
adâncimea și marginile-s
nemăsurabile.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

16
Taifas literar nr. 25/2020
Camelia Ardelean
Cum aş putea să-ţi spun...
Cum aş putea să-ţi spun ce mult mă doare
Că drumul tău coteşte spre apus,
Cu altă paralelă suprapus,
Vegheat de o haină ursitoare?
Un vid ineluctabil s-a produs,
Stingând literalmente din fervoare.
Pe calea dintre inimi e rumoare
Şi-un ultim gând s-a spart, căzând răpus.
E-apocalipsă-n peştera din tine,
Printre troiene nu-mi pot face loc;
Un cronometru parcă se abţine
Să mai măsoare timpul echivoc,
Când un străin se clatină în vine,
Sortându-şi deziluzii sub obroc.
Se face noapte în cuvânt
Se face noapte în cuvânt,
Se face
Cochilia sa e-aşa neclară
noapte în cuvânt
(Azurul nu-şi mai ia avânt
Neliniştea îi dă pe-afară)!
A ruginit elicea lui,
Iar zborul nu mai are clocot;
Sub diacritice-un cucui –
Vocalele scrâşnesc în tocot.
Doar triluri fade se aud
Din amalgamul de sonete;
În seva lor de-un verde crud
Arar se-nalţă un erete.
O briză palidă se-arată –
Se-ascund bujorii-i la erată...
Aceleaşi ploi se smulg din nevăzut
Şi-aceiaşi nori îşi strigă biruinţa;
Înoată-n sânge pseudocredinţa –
Un suvenir din mărul revolut.
Aceiaşi câini se-nhamă la trăsuri
Şi-aceiaşi „morţi” îşi urlă nefiinţa;
Ne costumăm războaiele-n Levinţa*,
Când foamea naşte panică şi uri.
Aceiaşi spini pe ramuri de măslin
S-au căţărat, voind să emigreze
(Un rai abscons în miriştile treze
Ar fi de răni şi vaiet arhiplin).
Aceleaşi ploi...
Un geamăt stins mai smulgem din adânc –
A obosit „pământul” să vibreze;
Un mic elan, păşind pe pioneze,
Îşi poticneşte brusc piciorul stâng.
Aceleaşi ploi ne murmură în vine;
Un bulgăre de-albastru ne susţine...
La colţul străzii...
La colţul
străzii...
La colţul străzii stă o bătrânică
(Propteşte-o legătură de mărar,
Zidind cu greu la plânset stăvilar),
Cu ani crestaţi pe fruntea ei cea mică.
I-e gustul pâinii negru de amar,
Că însuşi frigul din rărunchi abdică;
A fost întreaga-i viaţă o furnică,
Târând încet fărâme de calvar.
Nu-i este dat oricui un drum spre moarte
Pe o alee îmbrăcată-n flori;
Adesea de lumină te desparte
O cruce-mpovărată de ninsori
Şi chiar cu-ngenuncheatul tău aparte,
Va trebui-n ţărână să cobori...
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

17
Taifas literar nr. 25/2020
Nicu Doftoreanu
Tangoul monstruasei coaliţii
Motto:
Unirea și unimea națională sunt bunuri mari,
importante și însuflețitoare, care nu cer mai
mult decât voința tare de a fi și a rămâne un
singur popor.
Gheorghe Barițiu (1812- 1893)
Cuza, Vuia, Eminescu,
Coandă, Vlaicu,
anul IV, nr. 25, 2020
sau... Popescu,
Anonimul „CUTĂRESCU”,
Sunt de-ai noștrii!
Din popor!
Neștiuții precursori
Pe care,... de multe ori,
Astăzi unii profesori
Îi scufundă în uitare
Fără nici o remușcare,
Dar rușinea nu-i a lor!
Și nici a elevilor
Că nu știu cam ce-au făcut,
... Cei ce-au fost mai de demult!
E de vină ANARHISMUL...
Ce-a-ngropat PATRIOTISMUL.
Cu tot ce s-a petrecut...
Nu mai cred toți în trecut,
Așa că nu-i de mirare
Cât de des, luați la-ntâmplare,
Mulți nu știu câte valori
A dat lumii,... uneori,
Neamul ăsta Românesc
Pe care uni-l hulesc!
Și de care râde „prostu”
Când nu-și mai găsește rostu’,
Dar... și cu-ajutorul nostru,
Re-nviind
.... ca o tradiție
Monstruasa coaliție
Sub numele de
... tranziție
Tangoul stării Eminescu
Motto:
Materialul biologic poate că este efemer, dar
spiritul lui poate fi etern
Filosoficus Anonymus
Ce-a plătit istoriei bir.
Fiindcă el a fost și este.
EMINESCU nu-i doar nume!
El este o stare-anume
Ce se-ntâmplă să apară
Când iubirea dă pe-afară,
... sau e gata să dispară.
Însă asta-i aparența,...
EMINESCU fiind esența
Ce ascunde permanența
Unei dezvoltări în șir
Luceafărul... din POVESTE!
El a biruit prin nume
părăsind această lume
Numai spre-a fi ce-a mai fost:
Un Român aflat la post!
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

18
Taifas literar nr. 25/2020
Paul Rotaru
În trista ei aducere aminte,
Pălește ca un nimb încețoșat.
Crezând că spune adevăruri, minte
Și-n volburi pare că s-a camuflat.
O văd și-acum: o palidă idee
A tot ce-nseamnă spiritul uman.
Nici glasul nu-i mai este de femeie,
Nici pulberea nu îi mai dă un an.
Ca o tenebră trece în derivă
Prin zile care pier într-un minut
Și gustă voluptatea fugitivă
Din orizonturi fără început.
Să-i spui ceva... Dar ce să înțeleagă?
Privești cu neputință și-o ignori.
Ea pare că de ochii tăi se leagă
Cu mii de noduri, să nu uiți că mori.
Un ceas îi secondează răsuflarea,
El, unic martor răsărit din zid,
Canon de taine mai adânc ca marea,
Atras parcă de zâmbetu-i livid.
Minutele au devenit secunde.
Tenebra cheamă de la orizont
Uitarea și tăcerea s-o inunde.
Dar ceasul mai așteaptă un decont.
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Celei ce se stinge
Erai mai frumoasă decât o părere,
Tu, Esența negațiilor
A tot ce am iubit și am respins
Și chiar mai dulce de atât.
Erai un anotimp în patru nuanțe,
Cea căreia îi strigam
Toamnă, venerată Doamnă!
Odă fugii
O primăvară lăsată în secret
Sub talpa unui pas de iarnă târzie,
O Ea visată de verile noastre negate
Și, da! Erai mai frumoasă decât aici,
în linii care te traduc doctrinei mele,
principiului de a nu fi
ori te sacrifică idolatriei.
Fii blândă și nu dispărea, încă,
din eșecurile unui Prometeu abia născut!
Erai mai frumoasă, știu,
înainte ca un infinit neatent
să mă scape aici
doar pentru a mă lăsa pradă
unui infinit de apoi.
Erai mai frumoasă înainte
să visez veșnicia
Și mai frumoasă
după ce, crezând că îi pierd iluzia,
am știut că nu mi-ar fi folosit.
Erai frumoasă înainte să fiu eu frumos,
când săgețile rugului
aspirau cu sete mulțimea de umbre
Și mai frumoasă puteai să fi fost
când am știut că veșnicia
Nu ni s-a împărțit egal.
Dar cea mai frumoasă ai fost
Când am aflat că nu pot înnoda orizontul
Pentru a mă regăsi
pe obositoarea cale a infinitului.
Cea mai frumoasă lacrimă
Și cea mai târzie îmbrățișare,
Cei mai ultimi noi
într-un amurg necunoscut...
Cea mai frumoasă din ce ai fost
ori ai putea să fii,
Cea mai frumoasă din nodul orizontului
Și din lipsa infinitului!
Frumoasa mea neveșnicie,
Perfecta neîmplinire
Și armonia în eternul Tu!
Apoi, cu sau fără voia antieternității,
Ești frumoasă că ești,
Că iadul și raiul te combat
spre a-și disputa simpatia-ți
... și, mai ales, cea mai Frumoasă
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

19
Taifas literar nr. 25/2020
proză 19-32
Daniela Vîlceanu
Din Crăciunul de altădată
Tare dragă le era fetița cea veselă și dulce
vecinilor ei din acel sat uitat de lume. Atât de
dragă și iubită că o invitau toți să fie ea cea
dintâi care le deschide ușile caselor în
dimineața de Ajunul Crăciunului. Trebuia să
meargă să jerască în vatra focului, în cenușă și
să îngâne un descântec pe care nu l-a știut
niciodată întreg.
– Dani, vezi că în ajun
trebuie să mergi la mamă-ta
Mărioara să jerăști, că numa'
ce-mi zâsă să te duci și la ea. De
la ea, treci la mamă-ta Măria, te
duci pe urmă la ai de la vale și
când te-ntorci dai la mamă-ta
Florica, că ea e aci lângă noi.
– Daaa, maaaamăăă,... da',
pleacă copiii în colindat până îi
termin eu pe toți cu jerâtu';
zicea fetița un pic răsfățată de
onoarea care i se făcea de a le
ura de bine și belșug oamenilor
dragi. Pe undeva parcă o
încerca și un pic de supărare
pentru că trebuia să bântuie
mult în dimineața aceea minunată când toți cei
de leatul ei se strângeau la focuri înălțate până
la cer și aprindeau artificii.
– Da' ce vrei să le spun, mă fată, la muieri?
Că-mi zâc: auz’ Ioană, să-i spui lu' Dani să vină
să-mi jerască și mie că ea este fire blândă și
așezată la locul ei. Vez', Ioană că nu las pe nima
să iasă din casă până nu trece fata pragu'.
Și se trezea dimineața copila noastră cu
inima cât un purice de emoție. Își punea
paltonașul cel mare care atârna aiurea pe
corpul ei mic și firav, ieșea din casă, lua două
bețe care abia de se mai zăreau pe sub zăpadă
și se întorcea să jerască prima oară în soba lor.
Ai ei aveau întâietate. O ruga tata de cu seara
să jerască intâi la ei, altfel el nu avea voie să
iasă din casă că îl bodogănea femeia la cap că
nu respectă datina.
Îngenunchea fata la gura sobei și învârtea
cu bețele în cenușă, sporovăind ceva ce-i
zisese mama și reținuse doar parțial:
– Bună dimineața la Moș Ajun,
da-i mai bună a lu' Craciun,
porcii grași și unsuroși să-i mănânce oameni
sănătoși,
găinile mele ouătoare,
la vecini cotcodăcitoare... ș.m.d...
Pleca mai departe din poartă în poartă, abia
făcându-și cărare prin zăpada proaspăt
așternută, ținându-se bine de
cele două bețe. Câinii erau
legați, ușile descuiate și sobele
abia dacă mai aveau un rest de
jar din seara precedentă.
Asculta zgomotul drumului
stând cuminte în genunchi,
deschidea ușița de la sobă,
îngâna câteva versuri din
poezie și fuga, fuguța la vecinul
următor. Urechea îi stătea
ciulită la chiotele celor care se
pregăteau de colindat.
Femeia de acum privește
peste ani, undeva, în urmă.
Zâmbește când se gândește la
fetița din colindat care avea
paltonul până în pământ și pe umăr purta o
traistă pe care i-o improviza mama cusând la
gură un căpătâi de pe pat.
Vecinii ei de atunci și-au încheiat socotelile
cu viața și cu toate ajunurile. Au rămas casele
de ei. Aceleași case, acum au alți vecini care nu
mai au nimic în comun cu acel obicei străbun.
Totuși, în sufletul femeii de astăzi mai există, o
să fie și o să dăinuie odată cu ființa trăirile
copilei de altădată.
Textul face parte din volumul personal de proză scurtă și poezie
„Stignița/Povești cu și despre părinți”
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

20
Taifas literar nr. 25/2020
Maria Giurgiu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Petrecere nefastă - 5
Era trecut de cinci dimineața, când cele
două tinere s-au dus la culcare. Anca în câteva
minute a adormit, dusă. Puțin înainte de ora 10
a trezit-o tonul ridicat al vocilor care se auzeau
în altă cameră. În primul moment al trezirii
privea mirată în jur și nu înțelegea unde se
află, însă și-a amintit repede, mai cu seamă că
după toate probabilitățile vocile veneau din
salon. Atunci și-a amintit că erau singure la
sosire și precaută a ieșit din cameră fără a face
zgomot și s-a apropiat de camera de unde se
auzeau vocile, cu pași
de pisică, temându-se
ca nu cumva, casa să
fie invadată de
răufăcători. S-a liniștit,
după ce a înțeles că în
salon era Desire cu
una din cele două
prietene de la
petrecere, cea care
leșinase în piscină. A
bătut la ușă ușor și Desire i-a răspuns:
– Intră Anca!
– Bună dimineața!
– Maria Carla, îți prezint pe Anca, pe care
din vedere cred că o cunoști!
– Ciao Anca! Încântată cu adevărat de
cunoștință și am multă admirație pentru
curajul tău.
Maria Carla i-a strâns mâna cu căldură iar
Anca i-a răspuns:
– Cât sunt de bucuroasă, să văd că sunteți
bine! Sper că și cealaltă domnișoară, prietena
dv. se simte bine!
– Nu se simte încă prea bine, dar e în
siguranță. Te rog, spune-mi pe nume și fără
dumneavoastră, ca între prietene.
– Ok, sunt încântată să te cunosc Maria
Carla!
Desire începu foarte afectată, să o pună în
temă pe Anca cu nouțățile. Deși o cunoscuse
doar cu câteva ore în urmă, fata îi inspira
multă încredere și o impresionase profund
prin curajul și noblețea sufletească de care
dăduse dovadă, riscând foarte mult pentru a o
salva pe ea.
Îi povestise deja prietenei sale cele
întâmplate omițând câteva detalii, prea
dureroase și umilitoare ca să le poată
destăinui, chiar și celor mai apropiați prieteni.
Nu-i destăinuise Mariei Carla că suferise un
viol din partea acelor ticăloși. Justificase
vânătăile de pe față, pe
seama căderii în urma
consumării drogului
ce-i fusese vărsat în
pahar fără știrea sa și îi
zisese, că deși acei
ticăloși doriseră să-i
facă rău nu reușiseră
să-și ducă planul la
capăt, fiind salvată la
timp de Anca și de
tatăl ei. Cu acest lucru, singurii care credea ea
că sunt la curent, erau Anca și tatăl ei. Nu
bănuia că Maria Carla fiind singura dintre
femeile de la petrecere care fusese doar parțial
sedată intuia că se întâmplase ceva mult mai
grav decât lăsa să se întrevadă, sărmana
Desire.
Atunci când băuse din paharul cu drogul,
aflându-se în piscină unde luase paharul cu
sine, abia gustase, puțin din el și îl pusese
aproape plin pe marginea piscinei, avântânduse
să facă un tur de bazin înot. În timp ce înota
în apa răcoroasă, a simțit acea senzație de leșin
inerentă drogului înghițit odată cu picătura de
șampanie ce abia de o gustase și cineva care
credea că ea băuse drogul administrat, sărise
repede să o scoată din apă iar paharul ei
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

21
Taifas literar nr. 25/2020
aproape plin, căzuse în piscină în timpul acelei
vânzoleli neobservînd nimeni că nu fusese
golit până la fund. Se simțise la început destul
de rău, suferința venea în parte și de la faptul
că era foarte alergică la sedative și mai cu
seamă dacă mai erau și amestecate cu alcool.
Efectul drogului trecuse mult mai repede
decât la celelalte fete, însă senzația de
sfârșeală persistase. Era destul de conștientă
în timpul cât zăcuse pe banca aceea lângă
Diana, care își dăduse seama că era mult mai
rău și ea în mod voit nu dorise să arate că se
simte mai bine, căci bănuise că ceva nu era în
regulă. Credea că fuseseră
drogate în mod premeditat
toate, cu un scop ascuns. Ea
deși se simțea foarte slăbită,
rămăsese lucidă îndeajuns, cât
să priceapă că Desire dispăruse
din aria petreceri de o bună
bucată de vreme și fusese
foarte tentată să facă ceva, să
afle unde dispăruse, dacă nu s-
ar fi simțit atât de rău și nu s-ar
fi temut pentru ea însăși și
pentru amica sa, care era
practic în stare de inconștiență.
Auzise destul și din
discuțiile bandiților acelora,
care nu se fereau deloc, crezându-le pe toate
duse în lumea lui Morfeu, deși nu îi era prea
clar totul, din două motive: primul, că simțea
destul de puternic senzații de greață ce-i
răscoleau stomacul, provocate de alergia sa la
orice fel de sedativ sau drog, de care în mod
obișnuit nu făcea niciodată uz și al doilea, că
fiind mai departe de locul unde se aflau ei nu
auzea foarte clar, tot ce vorbeau. Prinsese doar
frânturi de discuții, restul intuise.
Când capul bandei, acel Nicola se
precipitase pe plajă împreună cu Marco,
alarmați de dispariția lui Desire, ea înțelesese
că aceasta era prada principală, vizată în acea
anul IV, nr. 25, 2020
acțiune de drogare a lor deși nu înțelesese cu
ce scop. Dorise atunci, să se furișeze de pe
banca aceea și să dispară, în căutare de ajutor,
profitând de agitația și neatenția lor, însă era
prea târziu, căci a auzit când li s-a cerut celor
doi, Carlo și Fernando, să le ia pe ele și să le
ducă de acolo ca să nu aibă ei probleme în plus,
în caz că ar apărea poliția prin zonă, anunțată
de careva.
Atunci ea a dedus că făcuseră ei ceva grav,
de se temeau că ar putea veni poliția. Era prea
neliniștită ea însăși și încă nu se simțea
îndeajuns de restabilită pentru a se trăda. Ei
erau prea mulți și puteau să-i
facă mult rău, dacă realizau că
e lucidă, căci atâta lucru
înțelesese. Pentru ei era
important să nu existe martori
la învârtelile lor murdare, de
aceea le drogaseră.
Când cei doi le luaseră pe
sus pe ea și pe Diana și se
îndreptaseră spre parcare, cu
ele în spate, Fernando sub
influența paharelor golite și a
drogurilor de care frecvent
făcea uz, tentase să profite de
ele. S-a oprit cu Diana pe una
din băncile ascunse de umbra
palmierilor ce străjuiau bulevardul
Lungomare și i-a cerut înjurând spurcat
printre dinți lui Carlo, să facă un popas că vrea
să-și descarce nervii „con queste putane” și
apoi să le lase acolo pe bancă, neștiind unde să
le ducă.
Acel șobolan laș și beat care o târa pe ea, a
așezat-o pe următoarea bancă și și-a întins
labele scârboase să o pipăie, însă nu a avut
timp deloc să-și facă meandrele. Ea fiind
perfect trează și-a adunat forțele și i-a ars în
plin o lovitură într-un punct foarte vulnerabil
pentru el și în același timp un pumn în plină
figură luându-l complet pe nepregătite,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

22
Taifas literar nr. 25/2020
trântindu-l la pământ, mut de uimire și de șoc.
Fernando era prea absorbit de ai smulge
sărmanei Diana veșmintele, ca să mai observe
și altceva în jurul lui și când așa cum era
aplecat, ea s-a apropiat surprinzându-l și pe el
cu o lovitură teribilă în același punct
vulnerabil, scoțându-l din circulație, ca să nu
mai poată tenta multă vreme astfel de
mârșăvii contra niciunei femei, el a scos doar
un țipăt sugrumat, pe care ea i l-a curmat
repede lovindu-l cu sete în plină figură și apoi
cărându-i pumni și șuturi pe unde se putea.
După ce le-a plătit cu vârf și îndesat celor doi
idioți tentativele lor murdare, a luat-o pe
Diana și a dus-o în parcare, unde avea parcată
mașina și de acolo acasă la ea.
Când i-a telefonat
Desire de dimineață, i
s-a ridicat o piatră
grea de pe suflet, căci
era extrem de
îngrijorată, neștiind
exact ce i se
întâmplase în acea
noapte. Diana își
revenise în simțiri
grație eforturilor sale de a o trezi, însă nu se
simțea deloc bine. Avea grețuri puternice și
dureri de cap teribile. Înainte să plece, o
ajutase cum putuse și o lăsase în pat. Toate
acestea i le relatase deja cu lux de amănunte
lui Desire, când dimineață devreme a sunat
tulburată de îngrijorare pentru ea și Diana.
Maria Carla a insistat că vroia să vină acasă
la Desire, să stea de vorbă în ciuda faptului că
ea se arăta destul de rezervată și evazivă
despre motivul pentru care dispăruse de la
petrecere și mai cu seamă că sesizase în vocea
ei o suferință evidentă, pe care încerca să o
minimalizeze. Desire a acceptat să se
întâlnească și după ce a ascultat cele ce-i
povestea Maria Carla, i-a prezentat cele ce i se
întâmplaseră ei și despre ajutorul providențial
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
care i l-a acordat acea tânără româncă ce îi
servise în seara cu pricina și tatăl său, care
lucraseră la restaurant în seara respectivă.
Susținea că datorită intervenției lor, fusese
salvată de la a fi violată, deși în sinea sa Maria
Carla avea motive serioase, să creadă, că din
păcate Desire se simțea prea umilită și
traumatizată ca să mărturisească adevărul gol
goluț.
A insistat mult pe lângă Maria Carla să
păstreze discreție totală, asupra acelei
nefericite întâmplări explicându-i, că nu dorea
cu nici un preț să afle părinții săi de această
nenorocită petrecere pe care ea o dăduse fără
știrea lor și să-i mâhnească. Se condamna și
regreta mult greșeala de a se fi încrezut în
Marco și era decisă să
îndrepte ce se mai
putea, fără să le
provoce suferințe și
lor.
Maria Carla a
acceptat în cele din
urmă să se lase
convinsă, deși la
venire era decisă să
meargă la poliție să-i denunțe pe răufăcători.
A precizat însă, că dacă vreunul din acei
ticăloși vor încerca să se apropie de casa ei sau
să le facă vreun rău ei sau Dianei pe viitor, îi va
denunța negreșit.
Ce nu știa Desire, era faptul că prietena sa
avea un prieten bun, care lucra în Qestură și ea
îl pusese deja la curent cu cele întâmplate,
destăinuindu-i acestuia bănuielile sale asupra
violului suferit de Desire. Nu erau prea mulți
din anturajul fetei, la curent de prietenia sa cu
mareșalul de carabinieri, Armand Terenzio,
prietenie ce dura de mai mulți ani. Ei doi erau
iubiți. Diana era printre puținii care cunoștea
acest secret al Mariei Carla.
Maria Carla în noaptea trecută se felicitase
în sinea sa, pentru că în urmă cu vreo patru ani
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

23
Taifas literar nr. 25/2020
începuse să ia lecții de autoapărare în mod
regulat, de când împreună cu Diana
deveniseră asociate în afacerea cu palestra
(sală de gimnastică ). În urmă cu vreo câțiva
ani, fusese ea însăși victima unui atac pe
stradă, într-o seară când făcea jogging. Atunci,
scăpase ca prin minune din mâinile
agresorului, care o abandonase pentru că se
apropia din întâmplare un grup de persoane.
Tocmai ieșeau de la un cinema din apropiere.
Aceea fusese salvarea ei, de la un viol iminent
și se alesese doar cu lovituri și traume fizice și
o spaimă care a traumatizat-o mult timp. Se
apărase atunci cu îndârjire dar
era cât pe aci să fie învinsă. La
ieșirea de la cinema a acelui
grup, agresorul a abandonat
degrabă, tentativele sale și a
plecat cu geanta ei. Atunci a
strigat după ajutor, cineva din
grup a chemat poliția, a fost
transportată la urgență la
spital, unde i-au dat primul
ajutor.
O infirmieră care îi îngrijise
rănile, i-a sugerat să ia lecții de
autoapărare văzând-o atât de
înfricoșată de acea brutală
experiență, dându-i și adresa
de la o sală de antrenamente pe care ea însăși
o frecventa. Mult timp a trăit cu teroarea că
acel violator va încerca să o caute iar, pentru
că îi furase geanta cu actele și cheile sale. A
schimbat imediat broasca de la intrarea casei
și a denunțat furtul. Nu a mai avut loc o altă
tentativă însă a trecut multă vreme până a
reușit să-și recapete autocontrolul și să se mai
estompeze traumele psihice. A început să se
simtă în siguranță pe măsură ce a învățat
tehnicile de autoapărare la sala aceea de
antrenamente unde l-a cunoscut pe Armand și
neștiind la început că e un ofițer de carabinieri
îi destăinuise despre tentativa de viol ce o
suferise. El îi câștigase încrederea și o cucerise
cu delicateța sa sufletească, manierele
desăvârșite, felul ocrotitor și siguranța ce i-o
inspira. Se simțea bine în prezența lui. Când
întâmplător a aflat cu ce se ocupa el, a avut o
ezitare care însă s-a destrămat repede și au
devenit prieteni foarte buni.
În incinta sălii de de gimnastică de care se
ocupa împreună cu Diana, au înființat și o
astfel de sală de autoapărare pentru femei în
mod special. Multe din aceste lucruri Desire nu
le știuse despre prietenele sale, aflându-le abia
acum.
Anca ascultase tăcută
despre întâmplarea celor două
fete, lucruri pe care Maria Carla
le destăinuia lor și a înțeles din
contextul discuției dintre
Desire și ea, că prima dorea cu
orice preț să ascundă adevărul
despre violul ce-l suferise.
Cu mâhnire în suflet pentru
drama ce o trăia aceasta, a
consimțit să tacă și să nu
divulge acel secret fără voia
victimei. Înțelegea, că umilința
și rușinea măcinau sufletul său,
după ce aflase ce i se
întâmplase, împreună cu sentimentul de
vinovăție, pentru că într-un anume sens
favorizase împrejurările. Era dreptul său să
decidă ce va face în cele din urmă.
Ca să rupă lâncezeala ce coborâse asupra
discuției și încordarea creată de nervii săi
întinși la maxim, Desire le propuse cu glas
tremurat:
– Ce-ați zice voi de o cafea bună fetelor?Eu
dețin un secret în materie de făcut cafea și vă
las pe voi să apreciați singure, dacă am
dreptate să mă laud.
În acest timp se îndepărtează către
bucătărie și Anca se ruga în sinea ei, ca ea să
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

24
Taifas literar nr. 25/2020
nu izbucnească iar în acele hohote sfâșietoare
ca cele de dimineață, în baie. Auzind-o, parcă
avusese senzația că se înghesuiau să
izbucnească din pieptul său, dintr-un moment
în altul.
– Se întoarse spre Mariei Carla:
– M-ai impresionat mult cu felul cum i-ai
scos din circulație pe acei doi ticăloși!
Mărturisesc că am o mare admirație pentru
curajul tău Maria Carla. Ești grozavă!
– Ooh! Eu sunt mulțumită că am reușit sămi
apăr pielea mea și a prietenei mele. Am fost
norocoasă Anca, atâta tot. Tu în schimb ești
fantastică! Te admir și-ți sunt foarte
recunoscătoare în numele lui Desire care îmi
pare că suferă mult, foarte mult! Cred că nu-i
bine să stea prea mult
singură până se întorc
ai săi. Și situația asta
ea vrea să o încuie în
sufletul său iar acest
lucru nu-i deloc bine.
Eu cred că ea a suferit
un viol Anca, deși nu
vrea să se destăinuie!
Recunosc semnele
Anca! Eu însă-mi, cu ani în urmă am suferit o
agresiune. Și azi tremur când îmi amintesc,
deci îmi dau seama, deși e doar o presupunere.
Pare foarte atașată de tine, de aceea dragă te
rog, insistă pe lângă ea să meargă la un
psiholog și la un ginecolog, altfel mă tem că nu
va reuși să depășească trauma.
Anca o privea contrariată și deschise gura
să spună ceva:
– Nu cred...
– Nu spune nimic Anca! Ce cred eu, contează
mai puțin! Nu trebuie să o tulburăm pe Desire,
mai mult decât este deja. Eu eram conștientă,
chiar dacă mă simțeam rău și am observat
mare parte din cele ce s-au petrecut aseară.
Țin mult la ea și nu va afla de la mine că-i
cunosc drama. Îi voi respecta dorința și nu-i
voi destăinui nici măcar Dianei care îmi e
foarte bună prietenă acest detaliu. Spun doar
că are nevoie de ajutor și i-l voi oferi atât cât
îmi va sta în putință. E norocoasă că te-a
cunoscut.
– Înțeleg!
Spuse Anca cu voce scăzută.
După un timp Desire se întoarse cu cafeaua
fierbinte și cu brioșe pe o farfurie, pe care le
încălzise la microunde, oferindu-le
prietenelor. Părea liniștită și își controla bine
emoțiile. Părea stăpână pe sine, ceea ce le-a
mai liniștit pe fete.
În inima sa însă se dădea o luptă crâncenă
cu frica de consecințele viitoare ale acelui viol.
Știa foarte bine că a face sex neprotejat și în
condiții obișnuite
poate fi un risc, pe
când ea... Dumnezeule!
Suferise un viol în
grup, în stare de
inconștiență,
neprotejată și nici nu
cunoștea exact
agresorii. Se frământa
înspăimântată la
culme:
,,Ce se va întâmpla cu mine? Trebuie urgent
să merg să cer ajutorul unui medic ginecolog
în primul rând și asta într-un spital unde toți îl
cunosc pe tata, numele lui fiind renumit, în
spital. Voi găsi neapărat o alternativă: Tata nu
trebuie să afle niciodată ce mi s-a întâmplat!
Aș muri de rușine!”repeta în sinea ei.
Nu bănuia că nu departe de casa ei, unul
dintre răufăcători pândea orice mișcare la vilă,
ca să descopere dacă venise acasă și deja o
văzuse pe Maria Carla intrând, deducând astfel
că Desire se salvase și era în casă, fapt pentru
care el alertase imediat, haita.
~ Va urma ~
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

25
Taifas literar nr. 25/2020
Puiu Răducan
Amanta mea credincioasă
Am ajuns cu viața-ntr-un sens giratoriu cu
gust pătrat și-l caut pe tata. Deseori mai dau de
el printr-o fotografie, veche și ea. Veche ca și
mine. L-am scris însă de multe ori pe tata! De
foarte multe ori. Și de mama am scris și de
dealurile copilăriei și de satul meu Țepești, și
de dragoste, și de moarte și de odioșii
politicieni care ne-au distrus și continuă s-o
facă. Despre toate am scris, numai de tine,
amanta mea credincioasă nu
am scris!
Mi-ai fost și-mi ești de mare
ajutor. Am colindat lumea cu
tine și nu m-ai lăsat... la greu!
Am fost cu tine la Dorna-n
Vatră, la Jiu în Târg, la Secui în
Târg, în Turnul lui Sever, în
Marele Sat, pe Dealul Negru, pe
Dealul Mare, pe dealul Racului,
pe Dealul Clujului...
Îți aduci aminte... draga mea
dragă... că la Dorna-n Vatră a
fost un om, Traian... profesor
universitar la Iași, care... dacă
aș fi apucat pe mâinile lui, în
băncile sau amfiteatrele lui, ar
fi ieșit din mine un super meseriaș?...
De câte ori nu m-ai ferit, iubita mea, de
nesimțitele capete de poduri care se zgâiau la
noi și ne doreau!... Niciodată n-am știut de cine
le place mai mult, de mine, ori de tine...
Stau nesimțitele pe buza sforii de asfalt, se
zgâiesc la toți și la toate, se roagă-ntr-una la
toți (și la toate), de-un „dulce sărut”.
Am mai luat noi țeapă, draga mea... atunci
când te-ai înfășurat de pomul acela nemernic
unde, când m-am descarcerat mă uitam, mă
minunam și mă închiam, dar mai ales mă
întrebam cum o fac și acum: Cum este posibil
ca printre atâtea mari spații dintre pomi sau
copaci mașina alege obiectul mic și nu spațiul
liber mare?
Da când am intrat sub roțile acelei mașini
uriașe de ne-am făcut lați ca asfaltul, îți mai
aduci aminte, iubito!
Am învățat amândoi, amanta mea dragă,
geografia patriei și nu numai.
Îți aduci aminte... atunci în Abu Dhabi când
erai nouă, nouă... (cca 4000 Km), te chema
Ferarri și alergam nebunește pe acea
autostradă de era să distrugem acel sex (ei,
las-o și tu acum cu sexul...), acel sens giratoriu,
când miliardele de broboane nu mai aveau loc
pe trupul meu și sub formă de
șiroaie se-nghesuiau, se călcau
pe picioarele din spate, să
pătrundă în chiloți, care și ei de
frică s-au micit, au luat forma
de tanga proaspătă?... Ei,
vremuri, draga mea! Și
matematică, fizică, ori chimie
am făcut împreună. Număram
banii în funcție de
combustibilul fizico-chimic pe
km de rulaj...
Îți mai aduci aminte,
scumpy, atunci.... pe cărăruia
muntelui când te-ai repezit
bezmetică-n stâncă, când ți-ai
prins mințile cu acel loc colțos
care ne-a aruncat pe două roți în mijlocul
șușelei de urca lacul până la cer apoi se
prăvălea jos în fundul pământului de era să
mergem și noi acolo? De nu mă lua Domnul de
mână să virez stânga, duși eram amândoi și nu
mai avea, draga mea, cine să scrie acum... Of, ce
vremuri, draga mea, dragă! Ce m-aș fi făcut
fără tine! Ce n-am înțeles eu de la matale,
dragostea mea, era acel aspect cu... fuga...
De ce-ți place să fugi? Când te ciup cu
piciorul pe țâța de jos, a din mijloc, nu-ți place
și scoți fum pe nările din spate... De ce pe
șușele îți place să fugi ca nebuna și la
mânăstirile la care te-am dus să ne rugăm
Domnului să ierte păcatele păcătoșilor, ești
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

26
Taifas literar nr. 25/2020
așa de cuminte? Cum intrii-n curte de
mânăstire printre câini și cerșetori, ești cea
mai lentă, cea mai sfioasă... te oprești și... te
culci... Dormi buștean, dormi pe tine cum se
mai spune... „științific”...
Nu ne-am înțeles noi bine acasă, înainte de
a pleca-n hoinăreală să fi atentă la indicatoare,
să nu depășim cu mai mult de 50 Km/h viteza
legală că-mi iau ăștia carnetul?... Linia
continuă, sau liniile, de ce vrei să le tercești? Ce
ai cu ele? Nu te gândești și la mine că fără
„docoment” sunt terminat? Pentru asta ți-am
vorbit și cu fă, te-am dat și drecu... bine că ești
gingașă și nu te superi!... Și biologie m-ai
învățat când ai băgat în descompunere stupidă
pisici, câini, porumbei, brabeți, ba și curcani...
nu te face că ai uitat!... La drumuri lungi, mereu
îmi aduci aminte;
Gheorghe, parcă-ai
mai fost pe-aici, bă!
Tot cu tine am văzut și
am revăzut marile
realizări ale perioadei
postdecembriste:
Ruinele de la
Herculane, Mărăcinii
de pe dealuri și câmpii,
drogații de pe
drumuri, fetele de pe centuri, minunea din
vârful Mestecănișului unde oameni politici pe
(-), pe minus adică, bă, fac groapă de gunoi în
vârf de munte, adică, iau gunoiul din vale să-l
urce-n vârf, ca acesta s-o ia din nou la vale așa...
într-un circuit al imbecilități...
Ei, tocmai asta notam apăsat, din mersul
nostru elegant de rapid pe capacul claxonului
tău, fără să-mi dau seama de țipetele tale când,
auzindu-le miliția ce sta la pândă după tir,
pardon, poliția (nu știu ce am cu miliția asta
care nu mai pleacă...) s-a luat după noi și abia
am scos-o la capăt cu... necăpătuiții statului
modern și hărpăreț...
Bună și frumoasă ești, iubita mea amantă!
Închin în cinstea ta, amanta mea Zgomotul elicei elicopterului o scoate pe
credincioasă, un pahar cu vin rozaliu, puterea
femeie din casă. Privește spre scărița acestuia,
ursului... bucuria ursoaicei!
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Dorina Pop
Misterul din Fundătura Crucii
Seceta a pus stăpânire pe sudul țării de
aproape jumătate de an. Fântânile au ajuns
pur și simplu niște găuri fără fund unde nici
măcar șobolanii nu-s curioși să coboare. Satele
sunt păzite de doi, trei bătrâni care refuză să
părăsească agoniseala strânsă de-o viață. Se
mulțumesc cu porția de apă adusă săptămânal
de elicopterele Crucii Roșii.
În satul Fundătura Crucii, doar Martha, o
bătrână de peste 85 de ani, păzește mai mult...
cimitirul. Zilnic vizitează locul de veci al
soțului ei în speranța
că îl va readuce la viață
pentru a-i umple
singurătatea. Ca un
dar divin, zilele femeii
parcă nu sunt
departe de ea.
numărate. Văzându-i
pofta de viață și
dorința de a depăși
imposibilul, boala stă
Nu același lucru poate face Eliza, nepoata
bătrânei, fiindcă a fost informată că de o
săptămână nu mai este curent electric pe o
întindere de treizeci de kilometri chiar în zona
unde bunica ei își duce solitară existența.
Toate canalele de știri transmit haosul din
zonă. De fapt cuvântul de ordine ar fi mister,
nu haos. Degringolada este măcinată de mass
media, însă cei de la Electrica lucrează nonstop
pentru eliminarea avariei fără șansa de a
o înlătura. Înlocuiesc un cablu de înaltă
tensiune parcă ros și defecțiunea reapare întrun
alt loc.

27
Taifas literar nr. 25/2020
pe care un soldat destoinic coboară cu un
rucsac în spate. Nici n-apucă bietul om să pună
piciorul pe pământ că tanti Martha este lângă
el:
– Ai venit, Iliuță, ce mai faci?
– Ce faci dumneata în pustietatea asta.
– Casa mea nu e pustietate! Ai grijă cum
vorbești...
Cu zâmbetul pe buze, Martha pendulează
degetul arătător în semn de dojană. În
imediata ei apropiere un mieunat scurt
confirmă faptul că nu-i singură. Bărbatul se
uită nedumerit la pisică, însă
tace. Îi întinde bătrânei porția
de alimente și bidonul cu apă și
face semn pilotului că și-a
finalizat misiunea.
– Stai, unde pleci așa
repede?
– N-am timp de taclale,
așteaptă și alții...
– Bine, însă mi-ar trebui și
puțin lapte pentru pisică. Nu
știu ce are de câteva zile.
Miaună întruna.
– Laptele îl primesc cu
porția și copiii din adăposturi,
nu cred că voi putea să-ți aduc.
– Ești răutăcios!
– Nu sunt rău, ci realist. De ce nu vrei să vii
în adăpostul armatei? Vei avea și lapte și în
orice moment poți vorbi cu cineva. Nu te-ai
săturat să stai aici singură cuc?
– Băiete, întreci măsura. Pisicul meu nu este
cuc și trag speranțe că va veni și moș Nichita
din deal. Apoi vom pleca împreună unde ne
duci tu.
– Care moș Nichita? Nu am așa un nume pe
lista mea de aprovizionare.
– Nici n-ai cum. Morții nu pot fi trecuți la
anul IV, nr. 25, 2020
porție de apă.
– E mort? Te-ai scrântit de tot, tanti Martha.
– Crezi tu asta. Ce spune Biblia, Iliuță? „Și
morții vor ieși din morminte... ”
– Așteaptă matale clipa aceea. Eu plec și
sincer îți spun, morții stau liniștiți în pământ,
nu te vor vizita. Hai mai bine în adăpost.
– Nu vezi că trăim vremuri apocaliptice?
Apă ioc, seceta-i în floare. Amu și curentul s-o
dus la fund.
– Chiar nu mai pot zăbovi. Nu vrei să vii, e
problema matale. Ne vedem săptămâna
viitoare.
– Mergi în pace și să nu uiți
de laptele pentru pisică!
Cuvântul lapte a fost
spulberat de balansul scăriței,
căci soldatul pășea din două în
două trepte pentru a recupera
timpul pierdut cu bătrâna. Mai
avea șapte oameni în vârstă pe
lista lui, în locații diferite.
Migrația spre nord crează zi
de zi blocări de șosele și nervi
în trafic. Prinsă într-un astfel
de ambuteiaj, Eliza încearcă săși
păstreze calmul. Analizează
harta zonei pe smartphone pentru a stabili
distanța care o mai desparte de satul unde
trebuie să ajungă. Oftează. Dintr-un elicopter,
o portavoce transmite șoferilor nervoși un
mesaj:
– Nu intrați în panică! Circulația se va relua
într-un sfert de oră.
Înțepenise. Iese din mașină și se îndreaptă
spre cea din fața ei. Urmărită în oglinda
retrovizoare, șoferul deschide portiera și o
întâmpină:
– Ce faceți singură în această zonă bătută de
soartă?
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

28
Taifas literar nr. 25/2020
– Bună ziua, domnule. Eu sunt Eliza.
– Încântat de cunoștință.
– Mă duc în Fundătura Crucii la bunica.
– Grea misiune, podul a cedat!
– Cum așa?
– Bunicii mei refuză să se mute la mine în
oraș și îi vizitez și eu cum pot. Stau în Colbul
Răsucit. Știți zona? E satul următor.
– Nu, nu cunosc zona, dar de pod îmi aduc
aminte.
– Nu puteți intra în Fundătura Crucii doar
cu elicopterul sau la pas pe albia fostului
pârâu.
– Cum „fostului”?
– Așa bine, a secat!
Să nu vă aventurați cu
mașina că zona-i
mlăștinoasă și vă
împotmoliți.
Și din vorbă în
vorbă, cei doi nici nu
observă că a trecut
jumătate de oră și
drumul tot închis a
rămas. Ceilalți șoferi, mai agitați, s-au deplasat
în fața coloanei de mașini și cer lămuriri
organelor de ordine care au blocat șoseaua.
Panica îi cuprinde abia când mulțimea
șoferilor se retrage nominal la volanul fiecărei
mașini.
– Ce se întâmplă? întreabă interlocutorul
Elizei pe un om trecut bine de prima tinerețe.
– S-a surpat șoseaua națională și nu vor mai
deschide traficul pe aici. Trebuie să facem
stânga-împrejur.
– Cum? Nu avem variantă ocolitoare!
– Cui îi pasă? Cert este că dacă nu eliberăm
zona într-o oră, vor curge amenzile.
– Drace, chiar vine sfârșitul!
Eliza îl privește ca un copil neajutorat. Ar
vrea să-i mai pună câteva întrebări. Printre
grimase, încearcă să stabilească ordinea
acestora, dar tot interlocutorul ei o scutește de
efort și timp pierdut.
– Mergeți în coloană după mine în oraș.
Când ajungem lângă sediul central al Crucii
Roșii vă voi face semn să opriți. N-aveți altă
alternativă decât... să abandonați vizita.
Nu apucă să-i mulțumească că totul se pune
în mișcare. Fuge la mașina ei, pentru a nu
încurca, și mecanic urmează sfatul noului ei
camarad.
Cu buchetul de liliac în mâna dreaptă,
Martha se îndreaptă agale spre cimitir. Își
aduce aminte de
vremurile bune când,
împreună cu Nichita al
ei, se trezeau dis de
dimineață pentru a nui
prinde dogoarea
amiezii în lanul de
grâu. El ducea ulciorul
de apă, iar ea boceluța
cu merinde. Erau
fericiți, dar retrași. Își purtau singurătatea în
demnitate și iubire. Duminica la biserică era
mai greu. Familiile sătenilor mergeau în grup:
părinți, copii, nepoți. Doar ei, unul la brațul
celuilalt se îndreptau resemnați spre lăcașul
sfânt. Avuseseră și ei un fiu, însă școala l-a
îndepărtat de ei. S-a însurat departe de casă
dar vizitele, rare și neanunțate, transformau
căsuța lor într-o sărbătoare. O lacrimă
nechemată se încurcă pe obrazul ei brăzdat de
ani. Neluțu își duce veșnicia printre străini,
căci o boală necruțătoare l-a răpit.
De Nichita însă nu credea că o va despărți
cineva, așa bine se completau reciproc. Când el
adăpa vaca, ea dădea grăunțe la găini, apoi
zăboveau ore în șir la umbra nucului din curte
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

29
Taifas literar nr. 25/2020
amintindu-și de horele din sat de unde nu
lipseau când erau tineri. Un lucru însă o
macină. De ce a lăsat-o singură? Ce poate face
el acolo în deal acoperit cu un mormam rece
de pământ?
Întrebări, gânduri și răspunsuri rămân în
urmă, căci din depărtare vede pe cineva așezat
pe mormântului soțului ei. La câțiva metri de
locul de veci se oprește nedumerită:
– Nichita?!
Individul nu-i răspunde. Parcă a pierdut
ceva prin pământul răvășit de pe mormânt.
Martha se apropie de el și îl ia
de mână, dorind să-l ajute să se
ridice. Nu-i pasă cum a reușit
să învie sau cum a evadat din
sicriul dosit bine cu pământ. S-
a întors la ea. Nu va mai fi
singură!
Ciudat i se pare faptul că
refuză să vorbească cu ea. Un
mârâit animalic îi iese din gură
și în loc s-o sărute îi arată
dinții.
– Hai, bărbate, ridică-te șiom
merge spre casă.
El schițează un gest c-ar dori
să se ridice, dar își înfige dinții în brațul drept
al Marthei.
– De ce mă muști, mă doare...
Încleștat în brațul ei, mârâie ca un câine în
călduri.
Martha nu mai înțelege nimic. Încearcă să-i
împingă capul bădăranului de pe brațul său
umezit bine cu sânge. Greu, greu reușește
acest lucru, căci se pare că el era hotărât să-i
mănânce brațul. Șocul declanșat la vederea
lichidului roșu o determină pe biata femeie să
se trezească la realitate. Soțul ei este un mortviu
și imprevizibil. Cuvintele i-au înghețat în
gură. Se îndepărtează tremurând. Mârâitul lui
anul IV, nr. 25, 2020
Nichita se aude din depărtare. Sfâșiată de
durere se oprește în spatele unei cruci. Își dă
ciorapii jos, îi înnoadă și-și leagă brațul
încercând astfel să oprească sângerarea.
Pentru o clipă, privește în urmă. Necuratul,
mutat în trupul tovarășului ei de-o viață, se
ridicase, bălăngănindu-se derutat pe lângă
cruce. Nu-l mai poate privi. Durerea îi furnică
mâna mutându-se rapid în întreg corpul.
Grăbește pasul spre casă. Din când în când
întoarce capul să fie convinsă că necuratul n-o
urmărește. Respiră ușurată când ajunge pe
prispă, însă se prăbușește.
Soldatul coboară de pe scara
elicopterului și caută din
priviri bătrâna, altădată
prezentă să-l întâmpine. O
zărește prăbușită lângă ușă.
Lasă bidonul cu apă în iarbă, și
rucsacul cu alimente lângă el, și
aleargă spre trupul femeii. Îi ia
pulsul și constatând că viața
încă nu a pus punct, îi pune
mâna pe spate scuturând-o.
– Trezește-te, tanti Martha.
Am adus laptele!
Și bătrâna a reacționat
ciudat sincronizându-și gura
deschisă cu un mârâit prelung. Speriat,
soldatul ia legătura prin stație cu pilotul
solicitându-i ajutor medical pentru bătrână.
Prins în dialog, nu observă faptul că Martha s-
a ridicat. Văzându-i chipul transformat, gura
care devora aerul și gesturile inumane,
soldatul face doi pași înapoi împiedicându-se.
Se prăbușește pe iarbă. Cu mișcări rapide,
Martha se năpustește spre el mușcându-l de
burtă. Îi frământă mațele din care gustă cu
nesaț. Spectacolul grotesc este urmărit de pilot
căruia, printre grimase, i se scurge o
propoziție seacă:
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

30
Taifas literar nr. 25/2020
– Nu se poate așa ceva!
Ridică scara și caută telefonul, tremurând.
O înregistrare de câteva minute va convinge
superiorii lui de pericolul care s-a abătut
asupra lor. Părăsește în lacrimi locul,
îndreptându-se spre oraș. Periodic aruncă
privirea spre pământ să cerceteze zona.
Liniște.
Când Eliza ajunge la sediul Crucii Roșii
seara și-a intrat deja în drepturi. Mulțumește
tovarășului ei de drum, apoi intră să-și caute
bunica. O asistentă se uită pe toate listele, însă
numele Marthei nu-i de găsit. Fără soluții și
derutată, Eliza iese necăjită.
Într-un plan apropiat, așezat pe o bancă,
tovarășul ei o așteaptă.
Privirea Elizei spune
totul. Bunica ei nu este
în
interiorul
adăpostului. Se așează
lângă cel care a ajutato
să ajungă până aici.
– Ce-o să faci acum?
– Nu știu. Mi-au zis
că-i carantină în zonă.
Bunica mea s-ar putea să fie acolo singură.
Bărbatul rotește privirea și se ridică. Tristă,
Eliza îi urmărește mișcările. Pe trotuarul opus
o motocicletă își așteaptă stăpânul.
Proprietarul mai poate să aștepte, în schimb
bunica Elizei nu.
– Hai, timpul costă bani!
– Cum, mergem așa...
– Urcă, până nu mă răzgândesc!
Și Eliza, vrăjită de curajul bărbatului, se
urcă pe motocicletă în spatele lui fără
comentarii. Distanța până la destinație e
destul de lungă și pe șosea, însă fiind închisă
circulației trebuie să ocolească prin pădure.
Noaptea și-a semnat prezența de câteva ore
bune. Frigul o pișcă puțin de față pe Eliza.
Decide să-ți ascundă obrazul în spatele
prietenului său ocazional, însă încăpățânată,
răcoarea se extinde în tot corpul.
– Putem opri puțin?
– E periculos să faci noaptea pipi în tufele
din pădure, dar asta este. Nu te pot obliga să te
eliberezi aici, pe cărare. Tu mergi în stânga, eu
în dreapta, dar nu te depărta prea mult.
Eliza s-a conformat repede și lăsând frica pe
cărare avansează printre tufăriș căutându-și
un loc potrivit. Rezolvă problema și revine
lângă motocicletă. Însoțitorul său întârzie, dar
neavând altă alternativă îl așteaptă în tăcere.
După vreo două minute acesta apare agitat.
oprește:
– Trebuie să plecăm
urgent. Ceva se
întâmplă aici. O vulpe
desfigurată zace într-o
baltă de sânge lângă
copacul de colo.
Sar pe motor și întrun
tot unitar șterg
putina. Nu merg însă
mult timp și bărbatul
– Coboară. E periculos să demarăm prin
întunecimea asta. Uite, acolo, un lup sfâșiat...
Mergând pe lângă motocicleta pe care o
împinge cu ambele mâini, temerarul continuă
aventura nocturnă. Eliza îl urmează în tăcere,
fără să digere misterul.
La marginea pădurii, o labă de urs plină de
sânge îi salută din iarbă. Respiră totuși ușurați,
căci răsăritul le zâmbește.
– Nu ne oprim aici, ci pe versantul albiei
secate.
– Bine, domnișoară. Dorințele
dumneavoastră sunt ordine pentru mine.
– Acum îți dă mâna să glumești, domnule...
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

31
Taifas literar nr. 25/2020
– Poți să-mi spui Arthur. Desigur zorii de zi
și câmpia ne pot feri de misterele pădurii.
– Cine a vrut prin pădure?
– Dacă zona-i în carantină, sigur soldații fac
patrule. Era singura traiectorie viabilă. – Hai că
mai avem puțin, ce-a fost greu a trecut...
Dintr-un colț al cerului, soarele aplaudă ca
un spectator fidel slalomul lor printre
hârtoape. Câteva interjecții ale Elizei rup
liniștea, însă Arthur obișnuit cu sportul
extrem își vede în continuare de drum.
Motorul e o pasiune de-a lui mai veche din
păcate abandonată în favoarea
comodității vehiculului pe
patru roți.
– Ai obosit?
– Eu? Ha, ha. De aici vom
merge pe jos până-n sat. Nu
avem altă alternativă.
Eliza înghite un nod în sec și
face câțiva pași pe lângă
marginea albiei lăsându-l pe
Arthur în urmă.
– Hei, hei, nu așa. Atacăm
albia frontal, nu lateral.
– Uau, parcă suntem la
război!
– Nu chiar, dar mai știi...
Bărbatul coboară primul și-i întinde mâna
Elizei pentru a o ajuta. Precauți reușeșesc să
ajungă pe celălalt mal, lăsând în urmă mâlul și
pietroaiele alunecăcioase. Eliza se desprinde
din strânsoarea mâinii lui puternice și, în timp
ce-și aranjează puțin părul, îi trimite
camaradului ei un zâmbet proaspăt.
Până în sat mai este puțin. Bucuroși de
faptul că văd case, cei doi se fugăresc ca niște
adolescenți ignorând oboseala care s-a
instalat în trupurile lor. Ajunși la marginea
satului se opresc. Ghemuit pe trotuar și cu
anul IV, nr. 25, 2020
spatele proptit de gardul unei case, Arthur îi
zâmbește provocator:
– Te aștept aici.
Renunțând la cuvinte, Eliza îi întinde o
mână partenerului ei. Acesta o trage spre el. Ea
ripostează și reușește să-l desprindă de pe
trotuarul îmbătrânit de ani. În zborul lui de a-
și restabili echilibrul pe verticală, Arthur se
înclină spre ea îmbrățișând-o. Un sărut scurt,
ca o hrană matinală, se interpune în fața
imprevizibilei expediții.
– Și... bunica?
Cuvintele Elizei cad ca un
bolovan risipind mugurii unei
idile care mai poate aștepta.
Mecanic, cei doi se șterg de praf
pe haine și pornesc la drum. În
față Eliza, secondată de
tovarășul ei.
– Uite, acolo, la marginea
dealului e căsuța bunicii. Nu
mai avem mult de mers.
Casele înșirate cuminți pe
marginea drumului de țară
dorm în liniște. Nici un câine nu
îi întâmpină. Oamenii lipsesc,
iar satul, populat în amintirea
copilăriei ei îndepărtate, a devenit acum un
muzeu fără taxă la intrare.
Eliza aleargă și deschide o poartă, apoi se
oprește pentru a-l aștepta pe Arthur. Îi întinde
din nou mâna, dar el refuză intersecția
palmelor încintate de dorință. O atinge
protector pe spate și pătrund în interior. El, ca
un intrus, așteaptă cuminte într-un colțișor
umbrit.
Ea înaintează circumspectă. O adunătură de
muște insistent de gălăgioase roiesc prin
curte. Iarba umezită de mister și pe alocuri
stropită cu sânge îi sugerează femeii
posibilitatea unei tragedii. Nu greșește cu
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

32
Taifas literar nr. 25/2020
nimic, căci la câțiva pași de ea un cadavru
răvășit și cu pântecul deschis întregește
enigma. Scoate un sunet scurt și duce mâna la
gură, retrăgându-se doi pași. Vigilent
însoțitorul ei intră în scena morții brusc, dar
bărbătește. O cuprinde de mijloc și o conduce
spre băncuța de lângă poartă.
– Stai aici până cercetez eu casa. Se pare că
bunica ta nu-i aici.
Într-adevăr bărbatul intuise bine. Casa e
goală și fără urme de violență. Iese rapid să-i
transmită știrea Elizei, însă nemaivăzând-o
aleargă trântind ușa.
– Arthur, sunt aici, cu bunica.
Multe a văzut el la viața lui, dar o bătrână
strâmbându-se și
mârâind ca un câine
ciobănesc încă nu.
Imaginea brațului
rănit legat cu ciorapi și
fața plină de sânge
uscat n-o mai pun la
socoteală. Gândesc că
sunt urmele lăsate de
bătălia cu intrusul din
curte. Totuși ceva nu se leagă. Bunica ieșise
învingătoare în lupta cu presupusul hoț, dar
cine și de ce i-a sfârtecat pântecul omului. Eliza
încearcă să comunice cu ea. Nu reușește. După
gesturi se pare că încă este în stare de șoc.
Încearcă să o mângăie pe obraz, dar bătrâna
ridică sonorizarea mârâitului și vrea s-o
muște. Bărbatul se interpune între cele două
imobilizând-o pe bunică. Nervos, nici n-a
simțit cum aceasta l-a mușcat de umăr.
Folosind cureaua de la proprii pantaloni și
ajutat de ortaca lui, Arthur o leagă pe bătrână
de cel mai apropiat pom.
Încărcată de durere, Eliza își ia capul între
mâini și se apleacă, întorcându-se cu spatele la
cea care i-a fost bunică. Nu poate s-o vadă așa
bezmetică. Printre lacrimile care tind să se
ascundă, întrebările ar da întâietate soluțiilor,
însă neputința se amestecă cu teama de
necunoscut încurcând-o. Privește în gol.
Pe coama dealului un schelet zdrențuros se
forțează să se deplaseze. Nu vede prea bine,
căci ochii lipsiți de viață parcă ar vrea să iasă
din orbită, dar se tem de gura veșnic deschisă
încadrată de niște dinți asemănători cu ai unui
lup. E urmat de o iluzie de femeie cu fața
desfigurată și plină de sânge, cu bale la gura
gălăgioasă. Lângă ei, un strâmbăcios face
echilibristică, căci conformația lui rahitică nui
permite să meargă normal. Nu se poate
depista unde-i desfigurarea mai mare, pe
obraz sau pe corp. Un
altul se târăște ca un
șarpe, căci îi lipsesc
picioarele, dar asta nul
împiedică să-și
sincronizeze
deformarea corpului
scheletic cu urletul.
Alții și alții li se alătură
formând un cârd de
ciudați cu fețele diforme și corpul doar piele și
os. Parcă-și numără pașii, însă nu se opresc.
Încearcă să coboare dealul. Sunt mulți și
înaintează în turmă spre sat.
Eliza îi zărește și câteva secunde îi
analizează. Are impresia că sunt morți, însă nu
înțelege cum reușesc să se miște. Și chipurile
lor mutilate nu inspiră milă ci teroare. În
creierul Elizei persistă un tulburător zgomot și
un mesaj ca o palmă dură și nemeritată. Bunica
legată nu poate fi periculoasă, însă animalele
ăștia umane urlând ca niște monștri da.
– Arthur, am încurcat-o!
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

33
Taifas literar nr. 25/2020
eseu 33-40
Constantin Niţu
anul IV, nr. 25, 2020
Jocuri de cuvinte – iarnă
Geografie lingvistică – Iarnă
Moto: „Mi s-a spart, Doamne, liniștea-n
bucăți/Și mi-a rămas doar umbra ei în
mână,/Pleacă toamna peste alte hărți,/Pleacă
toamna, nu vrea să rămână...” (Nicolae Nicioară-
Horia, „Pleacă toamna...”)
Din DEX '09 (2009)
aflăm că iarnă s. f., ierni pl., este
anotimpul cel mai friguros,
care urmează după toamnă și
precedă primăvara, cuprins
între solstițiul (din francez
solstice, din latinescul
solstitium) de la 22 decembrie
și echinocțiul (din francezul
équinoxe, din vechiul francez
equinoce, din latinul medieval
equinoxium, din latinescul
aequinoctium, din aequus,
„egal” + nox, „noapte”, când
ziua este egală cu noaptea) de
la 21 martie. Este moștenit din latinul hiberna
[tempora], din hībernum, din hībernus, din
proto-indo-europeanul * ǵʰey-m-r-ino-, din *
ǵʰey-, echivalent cu hiems, „iarnă, frig, ger”, + -
rnus, sufix.
În alte limbi iarnă se traduce prin:
āʒən - аʒын în abhază;
calikālaṃ - చలికాలం, śītakālamu -
శీతకాలము în telugu;
cheimónas, khjimónas - χειμώνας m în
greacă,
kheimṓn - χειμών m în vechea greacă;
dimër în albaneză (din proto-albanezul
târziu *dimənə < *ðimənə, din proto-albanezul
*j́īmanʉh, din proto-indo-europeanul
*ǵʰéymōn < *ǵʰeym-, „iarnă”; cognat cu
vechiul grec kheimṓn - χειμών, „iarnă”);
dōngjì - 冬 天 , 冬 季 în chineză;
fuyu - ふゆ în japoneză;
gaeaf m în velșă (din galezul medieval
gayaful, din vechiul galez gaema, din protocelticul
* gyamo-, din proto-indo-europeanul *
ǵʰyem-), geamhradh m în galeză,
geimhreadh m în irlandeză (din vechiul
irlandez gemred, din protocelticul
*gamur, din protoindo-europeanul
*ǵʰyem-),
goañv în bretonă,
gwav în cornish,
geurey m în manxi;
gyeoul - 겨울 în coreeană;
hai în navajo;
hcaung: - ဆ
ောင ်း în burma;
hĕlle - хĕлле în ciuvașă;
hemanta - हेमन्त m în
sanscrită;
enviern m în romanșă,
hiver m în franceză,
hivern m în catalană,
ibérru m în sardă,
inverno m în galiciană,
hibierno m în aragoneză,
italiană, portugheză și spaniolă,
ivèrn m în occitană,
iviernu m în asturiană,
nvèrnu m în siciliană,
unvier m în friuliană (toate, pe diferite
căi, din latinul vulgar *invernum, o modificare
a latinului hībernum (tempus), din hībernus,
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

34
Taifas literar nr. 25/2020
„de iarnă”, din proto-indo-europeanul *ǵʰeym-r-ino-,
din proto-indo-europeanul *ǵʰey-);
iarnã în aromână,
iarnă f în română;
jivend, jevend, ivend, ivendvent, jivénd,
nyilény în țigănească (romani);
jmeṙ - ձմեռ în armeană;
khóref - חורף m în ebraică;
kipupwe, majira ya baridi, kipindi cha
baridi în suaheli;
kış în turcă, kış - кыш în chirchiză, qïš -
ҡыш în bașchiră, gyş în turcmenă, qıs - қыс în
cazahă, qish - قىش în uigură, qish în uzbecă, qış
- кыш în tătară, qış în azeră (din vechiul turcic
kış, „iarnă”, din prototurcicul
*kïĺ, „iarnă”);
Cuvântul
„iarnă” în diferite limbi
la-dū-nāo -
ລະດູ ໜາວ în laoțiană;
mùa đông - 務
冬 , đông - 冬 în
vietnameză,
musim dingin în indoneziană și în
malai;
m în hindi;
ហេមន្ត în kmeră;
negu în bască;
övöl - өвөл în mongolă;
réu-doo năao - ฤดูหนาว în thai;
sardī - सर्दी f, jāṛā - जाडा m,śiśir - शिशिर
seʔseʔreaʔ - សិសិរៈ, heemɑn, heemɑntaʔ -
سرما - sarmā m, جاڙا - jāṛā m, سسر - śiśir
m, zimastān - زمستان m în urdu;
śiśira ṛtuva - ශිශිර ඍතුව în singaleză;
šitá’ - شتاء m în arabă ();
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
śītakāl - শীতকাল,śīt - শীত în bengali;
taglamig în tagalogă;
takurua în maori;
talv în estonă,
talvi în finlandeză;
dálvi în sami, tăl - тӑл în khanty de
nord, tāl - та̄л în manxi sau mansi, tel - тöв în
komi, tél în maghiară, tel - тел în mari de vest,
tele - теле în mari de est și în erzia, tələg -
тәләг în khanty de est, tĕtə în khanty de sud,
tjala - тяла în moksha, tol - тол în udmurtă, töl
- тӧл în komi-zyrian, töv - тӧв în komipermyak
(toate, pe diferite căi, din protouralicul
* tälwä, „iarnă”);
vetur m în
feroeză și în islandeză,
vinter în daneză,
suedeză, norvegiană
nynorsk și norvegiană,
vínter - װינטער m în
idiș, (yi)vintro în
esperanto, Wanter m
în luxemburgheză,
winter în engleză,
olandeză (nl), africană (afrikaans) și frizonă,
Winter m în germană;
xitokal - শীতকাল, xit – শীত în asameză;
xitwa în malteză;
zamtari - ზამთარი în gruzină;
zëma f în casubă (ramură slavă, în
nord-vestul Poloniei), ziema f în letonă, žiema
f în lituaniană, zima - зима f în bulgară,
macedoneană, rusă și sârbo-croată, zima -
зіма f în belarusă, zima f în cehă, poloneză,
slovacă și slovenă, zimiston - зимистон în
tadjică, zimiston în zazachi, zivistan, zistan -
ucraineană, în kurdă, zyma - зима f în زستان
zyma f în sorba veche, zymæg - зымӕг în
osetiană (cele din zona slavă din proto-slavicul
*zima, din proto-ondo-europeanul
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

35
Taifas literar nr. 25/2020
*ǵʰeymeh₂);
zemestān - زمستان în persană (din
persanul medieval ẕmstʾn' /zamestān/, din
proto-indo-iranianul *j́ʰimás, din proto-indoeuropeanul
*ǵʰyem-).
Iarna în (c)arte
Moto: „... /Iarna e aproape de cuvânt,/De-a
început să ningă cu vocale,/Nici nu mai știu prin
viață unde sunt/Și cine-aleargă-n urma mea pe
cale...” (Nicolae Nicoară-Horia, „Pleacă
toamna...”)
Cu o lună înainte de
venirea iernii prevestirea
despre plecarea toamnei o
dădea amicul Nicolae Nicoară-
Horia prin noiembrie în poezia
„Pleacă toamna...”, tocmai din
Kuppenheim, la 24 noiembrie
2019, cel care ne informa pe 3
decembrie 2019 că a căzut
zăpada (romglezii ar zice „the
pada”)...
Nicolae Nicoară-Horia
A căzut zăpada...
Kuppenheim, 3 Dcembrie 2019
A căzut zăpada peste casa mea,
Troienindu-mi pașii, gândurile, anii,
Albul ei m-apasă ca o cergă grea,
Precum pe altare sfintele litanii
A căzut zăpada pentru-ntâia oară
Și cu ea deodată sus pe Dealuri lin
Murmură Colindul, îngeri parcă zboară:
În curând se naște Fiul Cel Divin!
Doamne, ce cuvinte! Cât de luminoase!
A căzut zăpada peste-Acasa mea,
Nimeni nu-i acolo, storurile-s trase,
Dincolo lumina stă-n genunchi și ea...
Și n-aș fi vrut să mă uit
cum ninge decembrie... Poate
vreți să ascultați scrisoarea la
început de iarnă a lui Ducu
Bertzi, unde puteți citi și
versurile. Și dacă vreți să știți
ce prefer eu, treceți la Winter
Night Jazz Music...
Studii...,
Meritocrație, taică!
studii...
Asta după ce am tot
văzut zilele astea perorații
multiple despre așa zisa revoluție și când totul
demonstrează că a fost eliminată meritocrația
și promovați toți cei cu studii și rezultate
incerte și totul a fost DEGEABA (... pentru noi
luminile s-au stins...)! Acum pot veni
colindătorii! Asta pentru că, în amintirile mele,
e strașnic iarna pe uliță!
Cu sau fără zăpadă, să fiți iubiți!
A căzut zăpada, ce cădere înaltă!
Mi-a fost dor de fulgii vălurind sub cer,
Sufletul din mine ca un prunc tresaltă,
Veșnic lui nu-i pasă că afară-i ger!
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

36
Taifas literar nr. 25/2020
Elena Agiu-Neacșu
frustraţilor, depresivilor, astenicilor, într-un
cuvânt, al rataţilor. Pentru că, da, cele mai multe
Nosce te ipsum! eşecuri se datorează lipsei de sinceritate, de
onestitate faţă de noi înşine. Dacă ne lăsăm
Nosce te ipsum... Cunoaşte-te pe tine însuţi... furaţi de aparenţe şi, mai ales, dacă rămânem
Dar, mai ales, apreciază-te la justa valoare. subiectivi, nu vom reuşi niciodată să ne
Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a cunoaştem şi vom avea, inevitabil, de suferit. Să
progresa. Dacă ştii bine unde te afli, ce ne cunoaştem şi să ne apreciem la justa valoare,
cunoştinţe ai, care îţi este valoarea, automat îţi căci idealismul este dăunător şi nu face decât să
poţi fixa un ţel, a cărui îndeplinire trebuie ne aducă un mare deserviciu. Mai devreme sau
urmărită cu stoicism pentru a te simţi împlinit. mai târziu, adevărul va ieşi la iveală. Trezirea va
Cunoscându-te bine, automat ştii ce poţi şi cât avea loc inevitabil şi dacă ne-am supralicitat
poţi. De aceea, introspecţia, autoanaliza este un posibilităţile, s-ar putea să trăim o ireversibilă
capital cu care porneşti la drum. Cunoscându-ţi dramă.
potenţialul, îţi fixezi şi
Ca să n-ajungem
un scop realizabil, nu-ţi
într-o asemenea
iroseşti energia pe cai
postură, să luăm,
verzi pe pereţi. Pentru
aşadar, aminte! Dar mai
că, da, la îndeplinirea
ales să ascultăm, să
unui ideal este
citim şi să învăţăm din
important să ştii de
experienţa înaintaşilor
unde pleci şi încotro te
noştri. A ne limita
îndrepţi. Numai astfel
numai la propria experienţă nu este suficient,
poţi atinge scopul propus. Aşadar, fă-ţi
pentru că s-ar putea ca celebra zicală a loviturii
autoanaliza, dar mai ales acordă importanţă
cu capul de pragul de sus să ne fie, dacă nu fatală,
autoaprecierii reale. Pentru că, în mod sigur,
cel puţin neplăcută sau cu posibile sechele pe
majoritatea eşecurilor nu se datorează unor
viaţă.
influenţe exterioare, aşa cum în mod constant
Orgoliul, vanitatea, mândria sunt de multe ori
încercăm să aruncăm vina asupra altora, pozând
duşmanul number one al fiecăruia dintre noi.
în victime. Ţapul ispăşitor, eternă poveste... Nu...
Pentru că nu avem tăria de a ne recunoaşte
Culpabil este cel care se aventurează dincolo de
greşelile şi de a învăţa din eşecuri ca să nu le mai
posibilităţile sale fizice, intelectuale, morale. Să
repetăm, ci, dimpotrivă, persistăm în greşeală
ne cunoaştem aşadar şi să ne apreciem la
până ajungem să pozăm în victime nedreptăţite
adevărata valoare. Să încercăm să ne detaşăm,
de soartă, de oameni, de societate. Nu am
să fim obiectivi şi să analizăm la rece o situaţie
recunoaşte propria vină, Doamne fereşte... Cum
dată. Numai astfel ne vom simţi mulţumiţi,
să ne călcăm în picioare orgoliul, vanitatea, care
împliniţi şi nu vom îngroşa rândurile
trage sfori nevăzute din culise, acceptate cu
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

37
Taifas literar nr. 25/2020
ştiinţă sau, mai degrabă, fără ştiinţă de la bun
început de noi înşine. Pur şi simplu, suntem
sclavii propriului eu ce ne sugrumă, egolatriei
care ne macină din interior.
Nu este vorba de lipsă de maturitate aici, ci de
o supralicitare a propriului eu, de o
autoapreciere exacerbată ce nu ne aduce decât
deservicii în cele din urmă. Pentru că aparenţele
înşeală, pot să păcălească, dar după o vreme în
mod inevitabil vom obosi şi ne vom da jos masca
de bună-voie şi nesiliţi de nimeni (nu ne putem
preface la nesfârşit, nu?!), şi nu
ştiu dacă vom putea da piept cu
semenii în ochii cărora am pozat
într-un super-erou. Dar, mai
ales, nu vom putea fi receptaţi ca
victime, ci vom rămâne aceiaşi
neînţeleşi, inadaptabili, astenici,
frustraţi, ce se luptă asemenea
lui Don Quijote cu morile de
vânt.
Fixându-ne din orgoliu ţeluri
care ne depăşesc posibiltăţile
este ca şi cum am cere unui
şoarece de bibiotecă să treacă la roabă şi la
lopată. Or, pentru asta, chit că e considerată
muncă necalificată şi, de facto, se crede că
oricine o poate presta, trebuie să ai în spate ani
de muncă, de călire în câmpul muncii. Altfel, rişti
să clachezi sau, mai grav, să te pricopseşti cu
vreo boală ce îţi poate aduce ani grei de suferinţă
dacă nu chiar moartea.
În concluzie: Nosce te ipsum...
anul IV, nr. 25, 2020
Adrian Grauenfels
François Villon – Bard
sau derbedeu?
Războiul de 100 de ani a lăsat în Franța nu
victime, ci numeroase castele construite de
combatanți în frumoasa regiune Aquitaine, pe
superbele malurile ale râului Dordogne. La
finele războiului, a urmat o perioada de
sărăcire a populației lăsate la vatră, care nu
mai găsea de lucru, unii fiind împinși să aleagă
drumul vagabondajului, al
aventurii și al jafului, atunci
când se ivea vreo ocazie. Un
astfel de personaj, François de
Montcorbier, alias Francois
Villon (născut 1431, Paris –
dispărut în ianuarie 1463) a
devenit unul dintre marii poeți
ai Franței medievale.
Interesant este că tot ce se știe
despre Villon a fost colectat din
documentele legale și din
propriile sale scrieri. Villon s-a
născut la un cuplu francez,
sărac, în 1431, la Paris. Tatăl
său a murit când era băiat mic,
iar el și mama sa au fost lăsați într-o sărăcie
care se înrăutățea pe măsură ce Parisul a
suferit ocupația engleză, război civil și
foamete. Băiatul a fost predat lui Guillaume de
Villon, un capelan al bisericii Saint-Benoît-le-
Béntourné și viitor profesor de drept
ecleziastic la Universitatea din Paris. Maestrul
Guillaume l-a adoptat pe François, i-a
schimbat numele de familie și a început să-l
învețe gramatica și sintaxa latină. La vârsta de
unsprezece ani, Villon a devenit student la
Facultatea de Arte a Universității Sorbona, iar
sub tutela tatălui său adoptiv a primit diploma
de licență în 1449. Până în anul 1452, când
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

38
Taifas literar nr. 25/2020
Villon primește diploma de Maestru în Arte,
tânărul era pe făgașul unei cariere
promițătoare, fie în biserică, fie în drept.
Se știe foarte puțin despre viața sa din
următorii câțiva ani, dar la 5 iunie 1455, Villon
a fost arestat pentru uciderea preotului
Philippe Sermoise, într-o luptă la un bar din
Paris. Cu toate acestea, de pe patul său de
moarte, preotul l-a iertat în public pe Villon,
care fugise din oraș, la Angers. Astfel, tânărul
poet a fost grațiat.
În anul 1456, Villon s-a întors la casa sa din
Paris. În decembrie, el a scris „Le Petit
Testament”, una dintre cele mai importante
lucrări ale sale. Villon a susținut că a terminat
poezia de Crăciun, în
timp ce s-a întâlnit cu
mai mulți cunoscuți și
ulterior a furat 500 de
coroane de aur din
cufărul cu bani al
Colegiului din
Navarra, unde
comunitatea își păstra
fondurile. Întemnițat
la Châtelet, a evadat, părăsind din nou Parisul,
pentru o perioadă de șase ani de vagabondaj.
În „Le Lais” – „Micul Testament” (1457),
Villon se arată compunând poemul în aceleași
ore în care se petrece jaful. În notele
scriitorului Louis Simpson (*) despre
traducere, acesta pune întrebarea: „S-ar putea
ca Villon să fi scris aceste strofe după jaful la
Colegiu, pentru a-și fabrica un alibi?”
(*) Louis Simpson, câștigător al premiului Pulitzer
în poezie, este autorul mai multor cărți de poezie și
critică. A tradus pe Villon în limba engleză.
La scurt timp după incident își caută un
adăpost în provincie. Între timp, unii dintre
compatrioții săi criminali au format o gașcă de
răufăcători care jefuiau tot nordul Franței.
Când autoritățile au început să aresteze și să-i
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
spânzure prietenii, Villon a fost, de asemenea,
acuzat și alungat din Paris. A rătăcit câțiva ani
găsind refugiu între decembrie 1457 –
ianuarie 1458 la Blois la ducele Charles
d’Orléans, prinț și poet, admirator al operei
sale, care în cele din urmă a aranjat grațierea
lui Villon.
La Blois are loc un concurs de poezie pe
tema „Cad mort de sete – alături de fântână”,
temă dată de Ducele d’Orelans. Villon este
declarat învingător. Balada se intitulează:
„Balada lui Villon, zisă a întrecerii de la Blois”.
Firea de răzvrătit a lui Villon nu s-a adaptat la
plictisul vieții de la curte, făcându-l ca în 1461
să părăsească traiul tihnit în schimbul
aventurii alături de
bandă de răufăcători.
Apare pe la Bourges și
la Moulins în regiunea
Bourbonnais. Tot în
1461, după ce a fost
din nou încarcerat
pentru o crimă
minoră, Villon a fost
închis la închisoarea
Château de Meung-sur-Loire, de unde a fost
grațiat la trecerea regelui Louis XI prin oraș. În
închisoare, Villon a compus ceea ce este
considerat capodopera sa, „Le Testament”.
Cele peste două mii de versete scrise sunt
inspirate de posibilitatea imediată a unei
condamnări la moarte, prin spânzurarea sa,
întru potolirea furiei generale și a fervorii
religioase. Dar, norocul lui Villon îl trădează în
cele din urmă.
Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie
1462, poetul s-a văzut amestecat, deși fără a
avea un rol activ, într-o altercație de stradă în
urma căreia a fost arestat, judecat și
condamnat la moarte prin spânzurare.
Urmând un apel de ultim moment în
Parlament, Curtea Supremă pariziană („Le
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

39
Taifas literar nr. 25/2020
Parlement de Paris”) i-a comutat pedeapsa la
expulzarea din oraș pentru o perioadă de zece
ani.
În așteptarea sentinței capitale, Villon a
compus „Balada apelului lui Villon” „Balada
oamenilor spânzurați” și „Eu sunt Francois, ei
m-au prins”. Villon avea doar 34 de ani. A
părăsit orașul și a dispărut pentru vecie.
Villon este deci un caracter ambiguu care
oscilează între teolog, poet, hoț și bătăuș, a
cărui viață aventuroasă îi aduce o faima de
derbedeu notoriu. Personaj legendar, el oferă
o nesecată sursă de inspirație pentru artiști,
scriitori și muzicieni, până în
zilele noastre.
Cu primele sale versuri
Villon a cunoscut o celebritate
imediată. Semincerul și
Testamentul, operele sale de
căpătâi au fost publicate
pentru prima dată în 1489 – la
numai 26 de ani de la dispariția
sa – urmată de alte 34 de ediții
până la mijlocul secolului XVI.
De la primele apariții s-a
născut „legenda Villon”, cu
diferite caractere, conform
diferitelor epoci: farsor, escroc
sau poet blestemat.
În opera sa „Marele Testament” Villon trece
în revistă viața sa și își exprimă groaza de
boală, închisoare, bătrânețe și frica de moarte.
Această lucrare, mai ales, reflecta regretul său
adânc pentru tinerețea irosită și talentul
risipit. El amintește tavernele și bordelurile
din lumea interlopă din Paris, pomenind de
mulți dintre vechii săi prieteni în stare de
ebrietate și de decădere, cărora le făcuse
diverse „servicii” în Le Lais. Dar tonul lui Villon
este aici mult mai spurcat decât în lucrările
sale anterioare și e scris cu o mai mare
detașare ironică.
anul IV, nr. 25, 2020
Modul criminal de viață a lui Villon,
eclipsează cu ușurință pe autorul instruit în
disciplina intelectuală riguroasă a școlii
medievale. Poezia sa face un apel direct la
emoțiile noastre, pe când afișează un control
remarcabil al rimei și dezvăluie o compoziție
disciplinată, care sugerează o preocupare
profundă pentru formă și nu doar o inspirație
întâmplătoare. De exemplu, balada („Falsă
frumusețe, pentru care plătesc un preț atât de
scump”), adresată prietenei sale, o prostituată,
nu numai că susține un model dublu de rimă,
ci este și un acrostih, care conține numele de
Françoys și Marthe. Chiar și
aranjarea strofelor din poem
pare să urmeze o ordine greu
de realizat, care nu este
rezultatul întâmplării.
Operele sale nu sunt ușor de
descifrat fără note și explicații.
Limbajul folosit de el nu ne este
ușor accesibil. Aluziile la
Parisul epocii sale, arta sa de a
folosi sensurile duble și
antifraza fac adesea textele
sale dificil de înțeles, chiar dacă
exegezele contemporane au
reușit să facă lumină în destul
de multe dintre aspectele obscure ale vieții și
operei sale. Mesajul poeziei villoniene îl
situează printre moderni, chiar dacă a utilizat
formele medievale de versificație. Poezia lui
Villon este plină de jocuri de cuvinte, revoltă,
umor suculent, satiric, caustic, milă, ironie,
căință, patos și forța lirică și un permanent
dialog cu moartea. Versurile villoniene, scrise
într-un ritm și o rimă impecabile, au fost
compuse ca un fel de șarade, antifraze și aluzii
la evenimente și la persoane anterioare sau
contemporane poetului, într-un limbaj diferit
de franceza modernă, „argoul hoților”, așa
numitul dialect Moyen français (1400 -1600),
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

40
Taifas literar nr. 25/2020
dificil de înțeles și de tradus chiar și pentru un
specialist în limba franceză.
Balada apelului
Ce crezi, Garnier, de jalba mea,
A fost cuminte ori sfruntată?
Orice făptură și-ar scăpa
Pielea – cu sila-ncătușată
Ea se dezleagă, doar să poată.
Să-mi ție predici, le-a plăcut
Și dăscăleli, la judecată:
Se cuvenea să fi tăcut?
Pe Hue Capet de-l moșteneam,
Ce-i fiu de măcelar, se știe,
În zdrențe, nu mă mai umflam
Cu apă chioară-n
pușcărie.
Pricepi cea
înșelătorie?
Mă osândiră cum au
vrut,
Dar pe nedrept, cu
mișelie:
Se cuvenea să fi tăcut?
Sub pălărie oare crezi
Că n-am nici pe atât glagoare
Să spun cuvântul „Apelez”?
Ba am destulă, mi se pare,
Chiar de nu mă încred prea tare.
Iar când sentința a căzut:
„Spânzurat fi-vei!” spune, oare
Se cuvenea să fi tăcut?
Prințe, de n-aveam piuit,
Precum Clotar m-ar fi făcut,
Par la răscruce, colbuit.
Se cuvenea să fi tăcut?
Petiție la ducele de Bourbon
Stăpân al meu și prințe preatemut,
Lujer de crin, din rege zămislit,
François Villon, ce soarta l-a bătut
Cu vânătăi avane, crunt lovit,
Te roagă prin scrisoarea lui, smerit,
Să-i dai un împrumut dacă ai vrea;
La toate Curțile e gata a jura
Că-ți dă ‘napoi, nu pierde-ncredințarea:
Nici pagubi, nici câștig nu ai avea,
Nimic n-ai pierde, decât așteptarea.
De la alți prinți lescaie n-a cerut,
Doar de la tine, robul tău, cel care
Din șase scuzi primiți cu împrumut,
Mai toți i-a cheltuit pentru mâncare.
De-odată a-i plăti,
după onoare,
Ușor și de îndată semplinește;
În codrul din Patay
ghinzi de găsește
Și din castane
împlinind vânzarea,
La țanc, fără zăbavă te
plătește;
Nimic n-ai pierde, decât așteptarea.
Ci de puteam să-mi vând din sănătate
Unui lombard, ce-i lacom prin natură,
Lipsa de bani cum mă mâna din spate,
Poate-ncercam și astă aventură.
N-am bani în sân, nici pungă la centură;
O, Doamne bun, îți spun mirarea toată,
Că orice cruce-n cale mi se-arată,
De lemn ori piatră-i, asta mi-e onoarea;
De-ar fi s-o văz pe cea adevărată,
Nimic n-ai pierde, decât așteptarea.
O, prinț de crin și plin de bunătate,
Ce greu mi-ar fi, vei înțelege poate,
De nu mi s-ar plini acum rugarea.
Ascultă, rogu-te, m-ajută și socoate:
Nimic n-ai pierde, decât așteptarea
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

41
Taifas literar nr. 25/2020
taifasuri... 43-46
Florin T. Roman
România mea personală –
partea 5/5
LOCUITORII
Locuitorii României mele se împart în două
mari categorii: POPORUL ROMÂN (redus ca
număr) şi populaţia României (mulţi, dar
proşti).
„Patria este norodul, iară nu tagma
jefuitorilor!” (Tudor Vladimirescu – Declaraţia
de la Padeş)
Poporul român crede în
Dumnezeu. Populaţia nu crede
în Dumnezeu sau crede că
crede în Dumnezeu.
Poporul român Îl urmează
pe Iisus Hristos Cel Adevărat.
Populaţia urmează hristoşi
mincinoşi.
Poporul român o
preacinsteşte pe Maica
Domnului şi îi venerează pe
sfinţi, populaţia se preface
numai.
Poporul român are multe
lucruri sfinte: Biserica
Ortodoxă cea adevărată, Sfânta
Liturghie, Sfânta Împărtăşanie, Preoţia şi
celelalte cinci Sfinte Taine, Biblia, Crucea,
icoanele, moaştele sfinţilor, aghiasma,
untdelemnul sfinţit, mirul, anafora, lumânările.
Populaţia nu mai are nimic sfânt.
Poporul român respectă şi apreciază
cuceririle ştiinţei, dar numai atunci când ele
sunt folosite într-un scop bun, constructiv.
Populaţia nu crede decât în ştiinţă şi în
Discovery. „Mă plimb în vârf de munţi. E
noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu
întunericul, văd la depărtări mari, vag, ce-i
drept, dar totuşi văd. Aprind un muc de
lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, dar
mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă,
cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu
întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept
– la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa
îşi aprinde însă mucul de lumânare, dintr-odată
vedem totul la doi paşi, dar mai departe
deloc…” (Lucian Blaga).
Poporul român merge în pelerinaj la sfintele
mănăstiri, populaţia merge în excursie la
mănăstiri.
Poporul român îi caută şi îi ascultă pe preoţii
şi călugării vrednici (care îşi dau şi viaţa pentru
oile din turma lor). Populaţia îi caută şi îi
urmează pe preoţii care sunt doar cuiere de
haine bisericeşti (pravilişti, răspopiţi, însetaţi
de câştiguri materiale) şi pe vrăjitoare,
ghicitori, bioenergeticieni,
eretici, yoghini, horoscopişti
etc.
Poporul român merge în
fiecare dimineaţă de Duminică
la biserică, la Sfânta Liturghie,
timp în care populaţia se duce
la piaţă, la supermarketuri, în
week-enduri la schi, la mare sau
la un grătar prin păduri, ori
doarme, iar la biserică merge
numai la Paşti şi la Crăciun.
Poporul român posteşte în
cele 4 posturi de peste an şi
miercurile şi vinerile din afara
lor, populaţia nu posteşte deloc
sau posteşte câte o zi, două, din
când în când.
Poporul român se spovedeşte în fiecare din
cele 4 posturi ale anului sau cel puţin odată pe
an, de regulă în Postul Paştilor. Populaţia nu se
spovedeşte.
Poporul român are program de rugăciune în
fiecare dimineaţă şi seară, populaţia are numai
programe de tembelizor, casculator, infernet.
Când se uită la TV, poporul român alege
numai emisiunile educative, care hrănesc
sufletul (interviuri cu preoţi, oameni de ştiinţă,
artişti adevăraţi, emisiuni culturale şi artistice
autentice, documentare despre natură etc.).
Populaţia urmăreşte ştirile (îmbâcsite cu
violenţă şi sex), emisiunile de tip „senzaţional”,
talk-show-urile ce conţin numai bârfe,
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

42
Taifas literar nr. 25/2020
interviuri cu troglodiţi ce se autointitulează
„politicieni”, „psihologi”, „sexologi”, „afacerişti”,
„bioenergeticieni”,
„horoscopişti”,
„nutriţionişti”, „oameni de carieră”, „VIP-uri”
etc.
Poporul român citeşte des Sfânta Scriptură,
cărţi duhovniceşti şi alte publicaţii ziditoare de
suflet. Populaţia citeşte numai ziarele de
scandal, revistele mondene, cărţile la modă
(cum ar fi Codul lui Da Vinci, Evanghelia lui
Iuda, Herry Potter şi alte spurcăciuni demonice
blasfemiatoare).
Poporul român îşi cinsteşte sfinţii (Cuvioasa
Paraschiva de la Iaşi, Cuviosul Dimitrie cel Nou
– Ocrotitorul Bucureştilor, Sfântul Ştefan cel
Mare, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh
Calinic de la Cernica, sfinţii martiri din
închisorile comuniste
etc.) şi eroii (de la
Decebal, Vlad Ţepeş,
Mihai Viteazul, Tudor
Vladimirescu,
Ecaterina Teodoroiu
etc. până la eroii cazuţi
în Revoluţia din 1989).
Populaţia îi adoră pe
fotbalişti, manelişti,
prezentatoarele TV.
Poporul român
ascultă pricesne bisericeşti şi muzică populară
autentică – care este românească, duioasă,
armonioasă, căruia tot românul îi înţelege
versurile şi care abordează principalele
evenimente ale vieţii românului: Botezul,
plecarea în armată, Nunta, moartea, precum şi
sentimentele sale nobile: iubirea de mamă, de
tată, de fraţi şi de surori, de logodnică, de soţie
şi soţ, de bunici, de copii şi nepoţi, dorul de ţară
şi de satul natal, dorul după cei dragi – plecaţi
departe sau pe lumea cealaltă, bucuriile şi
necazurile, calităţile şi defectele, visele şi
neîmplinirile… De asemenea, poporul român
mai ascultă muzică folk şi muzică clasică de
înaltă ţinută. Populaţia ascultă zgomotele
denumite muzică pop, rock, rock-and-roll,
heavy-metal, hause, techno, rap, beat, funky,
jazz, blues, psihedelică etc., care nu au nimic
comun cu spiritul poporului român şi ale căror
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
versuri – pe care majoritatea nu le înţelege – fac
apologia sexului, a violenţei, a urii rasiale, a
câştigului fără muncă şi chiar – direct –
apologia diavolului. De asemenea, populaţia
ascultă manele – care îndeamnă la aceleaşi
nonvalori, însă în limba română.
Apropo de limba română, poporul român,
dacă e român, vorbeşte o limbă română curată,
fără îmbâcseli şi foloseşte din limbile străine
numai cuvintele care n-au corespondent
autohton. Populaţia vorbeşte agramat şi
foloseşte frecvent termeni de împrumut cum ar
fi: „trend”, „cool”, „shopping”, „make-up”, „hairstilist”,
„O.K.”, „week-end”, „supermarket”,
„mall”, „best-seller”, „talk-show”, „show-bizz”,
„fast-food”, „second-hand”, „baby-sitter”,
„airbag”, „hit”, „pub”, „living”. Al. Odobescu
spunea că un popor care foloseşte multe
cuvinte străine e un
popor pe cale de pieire.
Poporul român dă
copiilor nume de sfinţi,
nume româneşti.
Populaţia dă copiilor
nume străine.
Poporul român face
numai umor. Părintele
Stăniloae: „Cel mai bun
discurs pentru poporul
român este umorul”; G. Bacovia: „România e o
ţară tristă cu oameni veseli”. Populaţia nu face
umor, ci băşcălie şi deriziune.
Poporul român nu are idoli, ci părinţi,
maeştri şi modele, precum preoţii şi monahii
sporiţi duhovniceşte (pe unii i-am amintit mai
sus), oamenii de ştiinţă şi de cultură adevărată,
ca Gheorghe Zamfir, Dorel Vişan, Tudor
Gheorghe, Andrei Pleşu, Dan Puric, Dinu C.
Giurăscu, Grigore Leşe. Populaţia nu are
părinţi, maeştri şi modele, ci idoli precum
Beyonce, Michael Jackson, Madonna,
Maradona, Brad Pitt, Angelina Jolie, Messi,
Cristiano Ronaldo, Claudia Schiffer, care nu se
remarcă decât prin calităţi fizice, băunături şi
mişcări lascive.
Poporul român vizionează doar filme cu
caracter moralizator, cum ar fi filmele istorice,
filmele educative pentru copii, ecranizările
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

43
Taifas literar nr. 25/2020
unor cărţi celebre bune, filmele biografice ale
unor mari personalităţi, comediile socialironice.
Populaţia vizionează în mare parte
numai filme comerciale străine (în principal
americane), cu violenţă şi sex.
Poporul român visează frumos, iubeşte
poezia, începând cu Eminescu (Doar românul s-
a născut poet, nu?) şi citeşte numai literatură
valoroasă. Populaţia n-are timp de vise, de
poezii şi de chestii de genul ăsta.
Poporul român se pregăteşte de Crăciun
postind tot postul, cântând colinde, mergând
mai des la biserică, rugându-se mai mult,
abţinându-se mai atent de la păcate,
spovedindu-se şi împărtăşinduse,
făcând milostenii. Populaţia
se pregăteşte de Crăciun
mergând în week-end-uri la ski,
colindând supermarketurile şi
hipermarketurile,
cumpărându-şi cei mai scumpi
brazi, ornându-şi locuinţele cu
cele mai strălucitoare
ornamente şi beculeţe,
ascultând cântece de iarnă
americăneşti de genul „Gingle
bell”, înconjuraţi de crăciunei şi
crăciuniţe, umplându-şi
frigiderele, mesele şi
stomacurile, chefuind în
destrăbălare.
Poporul român se pregăteşte de Sfintele
Paşti postind tot postul, cântând pricesne,
mergând mai des la biserică, rugându-se mai
mult, abţinându-se mai atent de la păcate,
spovedindu-se şi împărtăşindu-se, făcând
milostenii. Populaţia se pregăteşte de Sfintele
Paşti mergând în week-end-uri la iarbă verde,
cu mititei şi grătare, colindând
supermarketurile şi hipermarketurile,
cumpărându-şi cele mai frumoase ouă şi cei
mai drăgălaşi iepuraşi, umplându-şi frigiderele,
mesele şi stomacurile, chefuind în destrăbălare.
Poporul român arde de dorul Raiului
pierdut temporar, care nu se află pe pământ, ci
anul IV, nr. 25, 2020
în Ceruri. Populaţia României este fascinată de
civilizaţia occidentală şi de visul american. Dar
„cultura, în gloriosul şi nobilul sens al tradiţiei
europene, e cu neputinţă să se dezvolte într-o
lume fără tradiţii spirituale, unde zgârie-norul
ţine locul catedralei gothice sau al domului
italic, unde cinematograful ţine locul teatrului
şi al picturii, unde jazzul ţine locul muzicii, unde
catastiful ţine locul filosofiei, unde viteza ţine
locul contemplaţiei şi al poeziei şi unde sectele
istorice ţin locul creştinismului, iar
gangsterismul locul morale publice” (Nichifor
Crainic).
Poporul român respiră (a se citi „trăieşte
tainic”) Duhul Sfânt, respiraţii
care au născut versuri populare
cum ar fi: „De eşti om şi-ai suflet
mare/Te calcă lumea-n
picioare,/De eşti om şi-ai suflet
bun/Te crede lumea nebun”;
„Astăzi joc pă sub
hidede/Mâine-oi fi sub iarbă
verde,/Astăzi nu mă dau pă
nime’/ Măine-or creşte spini pă
mine!”; „Suflet lângă suflet,
multe dobândeşti/Dacă ai
credinţă şi dacă iubeşti!”. În
acelaşi timp, populaţia
României trăieşte (a se citi
„respiră fiziologic”) la nivel
vegetativ, „trăiri” care au generat lătrături
manelistice ce nu merită reproduse.
Poporul român ştie că este un popor ales de
Dumnezeu, populaţia nu ştie că nu face parte
din poporul român.
Eu, unul, iubesc poporul român dar mă
feresc, pe cât posibil, să intru în contact cu
populaţia. M-aş bucura însă ca populaţia să se
întoarcă la popor.
AŞADAR, ROMÂNIA MEA PERSONALĂ ESTE
O MARE MĂNĂSTIRE ORTODOXĂ, ÎN
MIJLOCUL CĂREIA SE AFLĂ BISERICA LUI
HRISTOS, CEA PE CARE NICI PORŢILE IADULUI
NU O VOR BIRUI!
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

44
Taifas literar nr. 25/2020
Dandu Briel
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Paranormal în locuință
PARANORMALE ÎN CASĂ.
Recent o prietenă, căreia eu i-am transmis
mesajul că bea prea puțină apă, mi-a spus că
nu se simte bine și are probleme cu capul. M-a
surprins acest lucru deoarece eu o știu ca
persoană plină de exuberanță și energie dar
am convenit să-i fac, totuși o verificare.
Pentru asta am parcurs mai multe etape,
verificarea chakrelor, a locului în care doarme,
a energiei de protecție etc... totul era ok.
La un moment dat
am ajuns și la
verificarea locuinței și
am descoperit, cu
ajutorul raportoarelor
specifice, că are
probleme de tip
paranormal în casă și
cu deosebire în
bucătărie. Pentru că
nu puteam merge mai
departe fără ajutorul ei, am rugat-o să îmi
transmită câteva fotografii cu obiectele din
bucătărie. Fiind o persoană serioasă a executat
imediat câteva fotografii și eu le-am măsurat
pe rând. Toate erau fără probleme cu excepția
ultimei, la care măsurătoarea îmi dădea că are
în ea obiecte paranormale nocive.
nocivitate și am fost iar surprins, deoarece
aceasta era de cinci metri în jurul lui. Deci
obiectul era nociv fără să funcționeze ca
televizor. Explicații pot fi mai multe și nu știu
dacă este cazul să le enumerăm pe toate. În
principal am descoperit că anumite piese din
televizor erau cele care aveau o influență
nocivă. Ceea ce era însă ieșit din comun era
faptul că piesa, sau pisele nocive nu făceau
parte din construcția televizorului ci au fost
adăugate la un moment dat, probabil, cu
scopul de a face rău.
Poate că multă lume este convinsă că acest
lucru nu este posibil dar iată că este și mai ales
că eu, cu tehnica pe care o am, pot determina
de la distanță acest fenomen.
Bineînțeles că am rugat-o pe prietena mea
să scoată acest obiect
din bucătărie, ceea ce a
și făcut, iar după aceea
a fost surprinsă de
senzația de confort și
libertate care domina
spațiul.
Acum vreo patru
zile am avut un caz
similar într-o altă
locație. O doamnă mi-a spus că are stări de
disconfort în dormitor și am rugat-o la fel să
îmi fotografieze obiectele. Pe peretele de la
capul patului se afla un obiect care reprezenta
un fel de basorelief cu două mâini împreunate
în poziție de rugăciune. Am măsurat și acel
obiect era total nociv pe o rază de patru metri.
Am rugat persoana respectivă să arunce
obiectul la ghena dar mai înainte să-l distrugă
pentru a nu ajunge la altcineva. Cum de a ajuns
un astfel de obict cu o conotație foarte pozitivă
să aibă caracter negativ?
Realitatea este că nu se vedea mare lucru,
dar trebuia insistat. Am observat în cadrul
fotografiei, la partea superioară, un suport de
televizor și o bucată din acesta iar
măsurătorile mele îl idicau clar ca fiind cel
vinovat. Am solicitat suplimentar încă o Am aflat că piesa de decor a fost primită de
fotografie numai cu televizorul și am și primit. la o doamnă cu niște ani în urmă. Făcând
Pentru că instrumentele mele arătau foarte măsurători asupra acesteia am constatat că
evident că televizorul este autorul am mai este o persoană complet lipsită de energie și
cerut câteva date. Culmea a fost să aflu că care poate fi dăunătoare oricărei ființe pe care
acesta nu funcționează și este chiar scos din o contactează. În acesată situație și prin
priză. Am făcut o verificare a razei de atingerea unor obiecte le conferă acestora o
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

45
Taifas literar nr. 25/2020
stare negativă. Nu mai vorbesc de situația în
care cu intenție, ea încarcă obiectele pe care le
oferă cu energie negativă. Oricum, la final,
doamna care deținea obiectul, l-a spart cu
ciocanul, l-a aruncat la ghenă și lucrurile s-au
liniștit.
Sfatul meu este să fim atenți la tot ce ni se
oferă și mai ales la cine face acest lucru. Sunt
persoane negative care nu se recunosc cu
acestă stare și care chiar oferă cu plăcere
diferite obiecte dar din păcate acestea sunt
încărcate, prin atingere, cu energia lor
negativă.
La fel și persoanele care gândesc ceva rău
despre noi, fără intenția de a ne
vampiriza, reușesc prin
emiterea gândului lor să își
înfigă un string (cordon
energetic al unui gând) în
spatele nostru și pe care apoi
să-l purtăm ani de zile după noi
fără să știm. O verificare în
acest sens se poate face în
câteva minute de un specialist
ca și tăierea stringului
respectiv. Senzația de eliberare
este instantanee.
Tratamente
paranormale.
Un caz autentic.
Pentru că nu am mai scris de mult ceva
concret, pasiunea mea fiind SF-urile, m-am
gândit să relatez ultimul caz pe care l-am
început pentru tratament. Este vorba de o
familie, mama, tata și copilul. Nu am să le dau
numele întrucât nu pot fi confundați.
Solicitarea a venit printr-o prietenă, din
partea mamei. Problema este simplă, toți cei
din casă se simt rău și nu știu de ce.
Am început prin măsurarea chakrelor și am
constatat că mama și tata erau blocați de la
ceakra patru în jos deci, cum s-ar spune, nu
erau cu picioarele pe pământ.
Apoi am purces la măsurarea energiilor din
aura fiecărei persoane. Eu de regulă măsor
doar primul corp din aură căci restul sunt la
egală distanță spre exterior. Măsurătorile le
fac în unități vibraționale Bovis. Concluzia a
fost că băiatul avea 45000 de unități din
capacitatea lui de 145000, ceea ce este foarte
puțin, mama avea 105000 din 160000, ceea ce
este bine dar totuși nu suficient, iar tatăl avea
80000 din 200000, pornirea fiind foarte joasă
iar nivelul superior posibil, de excepție.
În faza următoare am măsurat pozițiile de
dormit ale fiecărei persoane și
am constatat că băiatul dormea
pe un nod al rețelei magnetice
Hrtmann. Am mai explicat că
această poziție este mortală.
Adică mori dar nimeni nu știe
de ce. Este locul care îți suge
toată vlaga din organism, lent,
într-o perioadă mai lungă de
timp. Am întâlnit nenumărate
cazuri de acest fel.
În continuare am măsurat
situația în care una din
persoane ar putea avea vreun
string negativ înfipt în spate ca
urmare a gândurilor
nepotrivite emise de o altă persoană la adresa
ei. Constatarea a fost că mama avea un astfel
de string negru. Așa numesc eu aceste
stringuri, diferite de cele de argint care
pornesc de la inimă la inimă, între mama și
copil. Acestea nici nu pot fi tăiate căci țin locul
cordonului ombilical energetic.
Mai departe am măsurat numărul de vieți
anterioare, pentru a vedea care este
experiența de viață a celor din familie și am
constatat că mama și tatăl au mai avut trei vieți
dar băiatul este la prima. E un fel de balon de
săpun, extrem de sensibil și delicat. Această
situație necesită o atenție sporită.
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

46
Taifas literar nr. 25/2020
Spre final am măsurat câtă apă consumă
fiecare și practic toți erau deficitari. Aici nu
vorbim de cei doi litri din reclamă ci de
cantitatea de apă suficientă pentru persoana
respectivă.
Am mai verificat dacă în locuință există
efecte paranormale negative cum ar fi, efecte
telurice, mobilă veche încărcată negativ,
aglomerație de obiecte inutile și altele . Puțină
lume știe că dacă ții deschis capacul de la vasul
de wc, bagi în casă un plus de 40% de enegie
negativă din canalizarea orașului. Statuile din
abanos negru realizate de meșteri populari din
Africa sunt de asemenea negative, fiind
realizate „pentru moartea omului alb”. În acest
caz totul era în regulă.
Pentru a rezolva
situația familiei am
luat următoarele
MĂSURI:
- am rugat să fie
schimbată poziția de
dormit a băiatului la
cel puțin un metru față
de vechea poziție și am
verificat noua poziție
care s-a dovedit a fi foarte bună,
- am reglat chakrele mamei iar după aceasta
am trecut la tăierea stringului pe care aceasta
îl avea înfipt chiar în rinichiul drept (era unul
singur ) care s-a dovedit puțin încăpățânat dar
până la urmă am reușit. Eu am „defectul” de a
vedea aceste stringuri.
- am reglat și chakrele tatălui și instantaneu
energia lui a început să crească,
- am stat de vorbă la telefon cu mama și i-
am explicat cum stă treaba și ce masuri voi lua.
Totul fiind gratuit nu a fost de loc deranjată!
EFECTE.
A doua zi de dimineața mama mi-a declarat
că au dormit ca niște prunci nou născuți, că
baiatul nu s-a mai agitat toată noaptea (este și
normal deoarece a schimbat locul otrăvit ) și
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
că se simt plini de energie cu toții. Ea nu a mai
avut acele stări de discomfort pe care ți le dă
un string negru înfipt în spate. Toți trei și-au
atins potențialul energetic din prima zi,băiatul
140000, mama 160000, și tatăl de excepție
200000 de unități vibraționale Bovis.
Menționez că tot tratamentul s-a facut
numai de la distanță completat cu două
convorbiri telefonice. Nu cunosc personal
nicio persoană din familia repspectivă.
Mulțumirile pe care le-am primit mi-au întărit
convingerea că am procedat corect. În timp
mai urmează un tratament de fixare a celor
obținute până acum dar acela se face prin
intermediul unui dispozitiv numit Antena
Lecher și care pornește numai dacă
subconștientul
persoanei respective
accepta una din cele
11 forme de tratament
pe care acest
dispozitiv le emite,
altfel nu este posibil.
De regulă, majoritatea,
acceptă primirea de
energie cosmică sau
divină. Acestea sunt și
dintre cele mai puternice.
Multe persoane au tot felul de stări negative
dar niciuna nu se întreabă dacă au vreo
problemă energetică, realitatea este că, din
păcate, nici nu-și imaginează că astfel de
probleme există. Expresia „nu a avut zile
săracul!” sintetizează perfect acest mod de
gândire insuficient.
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE

47
Taifas literar nr. 25/2020
Director fondator: Lenuş Lungu
Redactor şef: Gabriela Mimi Boroianu
Secretar de redacţie: Lenuş Lungu
Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu,
Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar,
membru al U. S. R., Puiu Răducan, Matei Ioaniţiu
Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean
Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web)
Tehnoredactare: Ioan Muntean
Corectură: Gabriela Mimi Boroianu
Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel –
Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău,
prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA
Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana
Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista
Taifas Literar aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății
de exprimare.
Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică
sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 –
ISSN-L 2458-0198
Fondată la Constanţa,
noiembrie 2015
Revista de scrieri şi opinii literare
Taifas Literar poate fi citită online
pe site-urile Cronopedia
(lenusa.ning.com)
sau Revista Taifas literar
Email: cronostaifas@gmail.com
Telefon: 0770406865
Comenzi pentru achiziționarea
revistei se pot face pe site-ul
Cronopedia şi pe adresa de email
de mai sus.
Autori în sumar:
ADRIAN GRAUENFELS 37, ANIŞOARA IORDACHE 15, CAMELIA ARDELEAN 16, CAMELIA ARDELEAN 3, CONSTANTIN
MÂNDRUŢĂ 11, CONSTANTIN NIŢU 33, DANDU BRIEL 44, DANIELA VÎLCEANU 19, DORINA POP 26, ELENA AGIU-
NEACȘU 36, FLORIN T. ROMAN 41, GABRIELA MIMI BOROIANU 12, ILIANA CĂTĂNESCU 10, IOAN MUNTEAN
8, ION MINULESCU 2, LENUŞ LUNGU 7, 48, MARIA GIURGIU 20, MATEI IOANIŢIU 47, MIHAI EMINESCU 2,
NICOLETA MIJA 13, NICU DOFTOREANU 17, PAUL ROTARU 18, PUIU RĂDUCAN 25, VASILE DAN MARCHIŞ 14,
VLADIMIR NICHITA 6
Matei Ioaniţiu
singur
singur
abătut
neglijat
secătuit de puteri
gol
şi tot ce mi-aş dori mai mult
e s-o strâng în braţe
până când i-aş fura
orice urmă de amor
dar ea nu e
nu e lângă mine
nu ştie cum mă simt
poate nici nu vrea să ştie
sau poate că strânge la piept alt trup
singur
sărută-mă
sărută-mă
să mă săruţi mult
sărută-mă tare
să mă săruţi cu pasiune
sărută-mă cu mâinile pe trupul meu
să mă săruţi ca şi cum nu poţi ajunge acolo
sărută-mă precum ai nevoie să trăieşti
să mă săruţi până îmi uit numele
sărută-mă până când vom geme împreună
să mă săruţi în tunet
să mă săruţi în ploaie
sărută-mă când sunt înlăcrimat
să mă săruţi pentru că sunt trist
sărută-mă şi nu te opri
sărută-mă pentru prima dată
să mă săruţi încă de pe acum
sărută-mă
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198

48
Taifas literar nr. 25/2020
Lenuş Lungu
Gânduri... gânduri
TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198