Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!
Leverage SEO-optimized Flipbooks, powerful backlinks, and multimedia content to professionally showcase your products and significantly increase your reach.
Dedicăm această carte
nașei noastre, Guzun Efrosinia
- un om special,
o doamnă Carismatică, Inteligentă,
Frumoasă, Stilată, într-un cuvânt:
Extraordinară,
cea mai puternică femeie
pe care o cunoaștem.
Ne bucurăm și vă mulțumim
că faceți parte din viața noastră.
FEBRUARIE, 2020
Atât de iubitoare, atentă,
sensibilă şi atât de puternică în
acelaşi timp, eşti o persoană
specială în care am
descoperit sinceritatea,
respectul, cumpătarea şi
curajul.
Emani căldură, seninătate şi
serveşti drept un model de
verticalitate pentru noi,
demonstrând, prin tot ce faci,
că, prin multă muncă,
perseverenţă şi credinţă
„Imposibilul devine Posibil”.
MODESTIA
Modeşti. Foarte modeşti. Apreciaţi lucrurile simple şi ştiţi să vă
bucuraţi de momentele unice şi irepetabile din fiecare zi. În orice
lucru mic şi neînsemnat găsiţi ceva preţios. Radiaţi căldură şi fericire
cu care îi învăluiţi pe toţi cei din jur. Orice lucru banal devine valoros
în ochii voştri. Vă asemănaţi unui alchimist care transformă lumea
din jurul lui. Oare vă daţi seama ce mult înseamnă acest lucru pentru
toţi ceilalţi?
Deşi aţi reuşit să vă faceţi un nume atât în ţară, cât şi peste hotare aţi
rămas aceleaşi persoane simple, blânde şi receptive la nevoile
celorlalţi. Discreţia măgulitoare de care daţi dovadă cucereşte
inevitabil.
Pentru aceasta în faţa voastră ne plecăm cu profundă consideraţie.
ÎNȚELEPCIUNEA
Voi aţi fost cei care aţi împărtăşit cu noi din valoroasa experienţă şi
înţelepciune acumulată de-a lungul vieţii.
Prin propriul exemplu, ne ghidaţi cu pricepere pe un drum: cel drept. Prin
dragostea şi bunătatea de care daţi dovadă şi pe care ne îndemnaţi să le
luăm ca model, ne deschideţi şi nouă calea spre armonie şi fericire.
Această afirmaţie a lui Peter O'Toole o caracterizează pe naşa în
totalitate: „Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu
Extraordinar”. Asta le transmiteţi copiilor voştri, prin acţiunile voastre,
deciziile pe care le luaţi şi asta învăţăm şi noi de la voi. După fiecare
întâlnire sau discuţie cu naşa nu încetăm să o admirăm cum, ca prin
magie, reuşeşte într-o zi să facă cât altul într-o lună. De fiecare dată
plecăm cu o lecţie nouă învăţată. De admirat cât de mult poţi să inspiri şi
să influenţezi, în sensul frumos al cuvântului, oamenii ce te înconjoară.
PRIETENIA
Naşa, să ştii că noi te simţim întotdeauna alături. Ne-i oferit prietenia
ta, sprijinul şi buna sfătuire. Acestea sunt cel mai de preţ tezaur pe
care îl puteam primi.
Se spune că prietenii sunt familia pe care ne-o alegem. Iar acest lucru
înseamnă că sunteţi persoane speciale pentru noi şi viaţa noastră
este mai colorată alături de voi.
„Dragostea este o
prietenie care
cântă.”
J O S E P H C A M P B E L L
„Dragostea este o
prietenie care
cântă.”
J O S E P H C A M P B E L L
SPERANȚA
Emani lumină şi dorinţă de viaţă. Pe chipul tău încolţeşte mereu un
zâmbet, iar pe buze un cuvânt de încurajare. Cucereşti oamenii pe
care îi întâlneşti prin carisma ta unică şi prin seninătatea ce ţi se
citeşte în priviri.
Familia voastră inspiră siguranţă, căldură, împlinire, bucurie şi pace
prin atitudinea plină de blândeţe, bunătate şi credinţă. Admirăm
încrederea cu care mergeţi prin viaţă şi energia pe care o radiaţi.
Mereu plini de speranţă, mereu cu o discretă voie bună ne-aţi învăţat
să ne agonisim pacea interioară şi să ne bucurăm de fiecare zi ca de o
unică binecuvântare.
DRAGOSTEA
Ne apreciaţi aşa cum suntem şi e
aşa de plăcut să vă simţim calda
afecţiune! Oare nu aceasta este
dovada iubirii sincere?
Dragostea a domnit peste toate
celelalte emoţii. Poate de aceea
în casa voastră şi-a făcut cuib
buna înţelegere, pacea şi
armonia. Dovada şi rodul iubirii
voastre sunt cei patru copii
frumoşi: Rusanda, o studentă
excelentă, cu diplome şi medalii
olimpice atât naţionale, cât şi
internaţionale, mândria naşei;
Anastasia (Nata Ciocolata), o
dulceaţă de fetiţă, cochetă şi
carismatică, copia leită a mamei;
Grigoraş, copilul trimis de
Dumnezeu să vă convingă că
sunteţi mai puternici decât aţi
crezut că sunteţi; Trofimaş,
mezinul, fericirea şi împlinirea
familiei.
Patru copii minunaţi şi deosebiţi
la fel ca şi voi, cu nume inspirate
din romanul ce pune accent pe
cele mai profunde sentimente
umane, „Frunze de dor”.
Îngeraşi ce vă luminează viaţa şi
primesc în schimb iubirea
necondiţionată. De mai mult nici
nu ar fi nevoie, căci orice altceva
este efemer în comparaţie cu ea.
Dragostea voastră şi stima
profundă pe care v-o purtaţi unul
altuia vă pregăteşte să ieşiţi
victorioşi din orice luptă dusă cu
indiferenţa şi uitarea. Ne-aţi făcut
să înţelegem că iubirea este
răspunsul la toate întrebările.
Omul nu e
niciodată atât de
mare ca atunci
când se lasă în
genunchi ca să
ajute un copil.
Pitagora
BUNĂTATEA
Ai altoit în suflet mărinimia şi bunăvoinţa, iar roadele lor, împărţite cu
toţi cei din preajmă, tot mai mult se înmulţesc. Eşti un om
extraordinar, să ajuţi şi să dăruieşti este o plăcere pentru tine şi faci
asta cu mare drag şi dăruire de fiecare dată când este nevoie.
Vă mulţumim că nu ne-aţi lipsit nici pe noi de inegalabila generozitate
ce vă inundă fiinţa. Aveţi mereu la îndemână un gând curat, un
cuvânt alinător, de parcă toate intenţiile bune s-au adăpostit la voi ca
acasă. Iar noi nu vă putem dori decât să vă sporească bunătatea şi
bucuria ce încununează roadele ei.
EMPATIA
Empatia este una dintre
capodoperele fiinţei, pe care aţi
şlefuit-o cu delicateţe şi răbdare.
Mereu receptivi la nevoile
celorlalţi, înzestraţi cu milă şi
mărinimie înduioşătoare,
atrageţi persoane magnifice în
preajmă. Comoara
autenticităţii voastre şi
compasiunea pe care o
manifestaţi face
ca toţi oamenii ce vă cunosc să
îşi dorească să fie în
preajma voastră.
O inimă bună are un regat. În
cazul vostru e regatul celor uluiţi
de bogăţia compătimirii sincere
pe care au descoperit-o în voi.
Chipul luminos al celor alinaţi de
milostivirea voastră este cea mai
bună oglindă a sufletelor voastre
mari.
LA MULȚI ANI!!!
poză
Am scris această poveste cu zâmbete, bucurii, dragoste şi realizări.
Am umplut sacul amintirilor cu noi evenimente, clipe de fericire şi
uneori provocări.
Şi în continuare destinul îţi pregăteşte surprize frumoase şi daruri
preţioase. Fie ca printre ele să se regăsească iarăşi comoara
virtuţilor lăuntrice, alături de oameni dragi, împliniri şi sănătate.
Pacea sufletească, dragostea şi prosperarea să te însoţească pas
cu pas. Să ştii că pentru noi eşti „Omul anului” în fiecare an, de la
tine avem întotdeauna de învăţat,
eşti exemplul nostru de Om, femeie, soţie, mamă, prietenă, naşă...
Te iubim!
MyVerySpecialBook.com