manual TF_1

1. Scurt istoric
Terapia de familie este o abordare terapeutică care include grupul familial ca întreg şi îşi propune să
depăşească limitele abordărilor psihoterapeutice individuale prin studierea interacţiunilor dintre
membrii familiei, a patternurilor de comunicare şi relaţionare dintre aceştia şi prin implicarea întregii
familii în demersul terapeutic. Comportamentul unui individ în familie capătă sens doar în contextul şi
în corelaţie cu comportamentele celorlalţi membri ai sistemului din care face parte.
Iată de ce terapia de familie este o abordare completă şi complexă a întregului sistem familial, care
cunoaşte în prezent o extindere pe scară largă, fiind utilizată într-o varietate de tulburări psiho-afective
şi afecţiuni psihosomatice, tulburări alimentare şi adicţii, dificultăţi de integrare/adaptare a copilului şi
adolescentului, probleme de cuplu, disfuncţii sexuale, dificultăţi relaţionale ş.a.
Terapia de familie ar putea fi definită ca fiind o intervenţie sistemică centrată pe familie, nu doar pe
individ, și care are drept obiectiv rezolvarea problemelor prin schimbarea tiparelor de interacţiune şi
comunicare dintre membri, tipare care contribuie la menţinerea comportamentului-problemă.
Apariţia terapiei de familie
Începuturile terapiei de familie se regăsesc în a doua jumătate a secolului XX, având la bază activitatea
şi cercetările unor clinicieni din domeniul psihologiei, psihiatriei, sociologiei şi altor ştiinţe sociale, care
au făcut trecerea de la individ la mediul familial şi au pus în lumină fenomene şi procese deosebit de
importante. Dar încă din prima parte a secolului se conturau primele mişcări în acest sens, provenind
din câteva direcţii:
Mişcarea de consiliere şi terapie maritală a început să se dezvolte în această perioadă şi a făcut
schimbarea de la terapia individuală (soţii separat) la aducerea soţilor împreună în terapie, pentru
rezolvarea conflictelor maritale. Astfel, între 1929-1932 au apărut primele centre de consiliere
maritală: cel înfiinţat de Abraham şi Hannah Stone, doi medici din New York (1929); Consiliul pentru
căsătorii, inaugurat de Emily Hartshorne Mudd în Philadelphia (1932); Institutul american pentru
relaţii de familie, de Paul Popenoe în L.A., California. Soţii Stone au publicat în 1935 lucrarea Manual de
căsătorie, retipărită de-a lungul anilor în 22 de ediţii; Emily Mudd se ocupa de dificultăţile familiilor
legate de creşterea copiilor sau problemele de cuplu, ceea ce a condus mai târziu la formarea unui
program de studiu al familiei la Universitatea Pennsylvania.
Alte nume: Bela Mittelman de la Institutul de psihanaliză din New York; Ernest Groves, care în 1933
publică lucrarea Marriage şi predă cursuri de parentaj şi viaţă de familie la Universitatea din Boston şi
cea din Carolina de Nord. El are un rol important în formarea forului de specialitate American
Association of Marriage Counsellors (1945), care în 1978 a devenit AAMFT, asociaţia americană care
reglementează activitatea de terapie maritală și familială în SUA.
Centrele de consiliere pentru copii (Guidance Clinic), în care se lucra nu numai cu copilul cu probleme, ci
şi cu părinţii. Până atunci, metoda de lucru presupunea ca problemele şi tulburările copiilor să fie
abordate individual (izolat de restul familiei), familia fiind considerată doar o extensie nesemnificativă
a copilului. După apariţia acestor clinici, modelul standard a devenit ca psihiatrul să lucreze cu copilul,
care era evaluat şi de psiholog, iar asistentul social să lucreze cu părinţii (de regulă, cu mamele). Deşi
nu era vorba de terapie de familie în accepţiunea zilelor noastre – curentul a apărut prin anii `50 şi s-a
dezvoltat din ce în ce mai mult începând cu anii `60 -`70 –, totuşi aceste clinici au constituit primii paşi
în direcţia conştientizării rolului şi impactului pe care îl au relaţiile familiale asupra comporta-mentului
individual, ideea de bază fiind că tulburările emoţionale își au rădăcinile în copilărie.