manual TF_1

Studiile şi cercetările privind comunicarea şi interacţiunile din familiile cu pacienţi schizofreni. Dacă
până atunci majoritatea terapeuţilor abordau pacientul individual, căutând cauzele comportamentului
-problemă la nivel intrapsihic, începând cu anii `50 au apărut şi altfel de preocupări, care vizau în
principal studierea sistemului familial şi a relaţiilor dintre membri. Terapeuţii au început să lucreze cu
pacienţi psihotici înainte de a avea o teorie comprehensivă asupra sistemelor familiale. Munca cu aceste
familii cu pacienţi schizofreni a dus la observaţii şi cercetări deosebit de importante în câmpul terapiei
de familie.
Patternurile de interacţiune şi comunicare dintre membri prezentau aspecte particulare care au generat
ipoteze şi concluzii nepuse în discuţie până atunci. Terapeuţii au început să-şi reorienteze concepţiile
anterioare şi să includă întreaga familie în demersul terapeutic. Deşi cercetările iniţiale aveau ca scop
ca prin acest demers să rezolve problemele din interiorul familiei şi să vindece această boală, rezultatele
nu au confirmat aşteptările.
Se poate spune însă că observarea câmpului de interacţiune pacient-familie a început mult mai
devreme; chiar Freud a făcut unele menţiuni despre influenţa familiei asupra pacientului psihotic
(1911), subliniind importanţa factorilor psihologici în tulburări precum paranoia şi schiozofrenie.
Iniţial terapia familială a fost utilizată în activitatea clinică cu pacienţi cu schizofrenie şi familiile lor,
însă ulterior ea şi-a găsit aplicabilitate într-o gamă variată de tulburări psihice, fiind o abordare
completă a individului în contextul sistemului său familial, împreună cu relaţiile şi interacţiunile care-l
definesc. Mulţi dintre pionierii terapiei de familie au fost adevăraţi creatori de şcoli în acest domeniu,
figuri proeminente şi carismatice care şi-au pus amprenta asupra modului de abordare sistemică a
familiei.
Putem spune că anii `50 constituie debutul terapiei de familie ca metodă de intervenţie în rezolvarea
problemelor psiho-emoţionale ale membrilor, născută din emergenţa mai multor curente şi teorii, dar
şi cercetări şi studii medicale, sociale, psihologice, antropologice ş.a.
Partea de asistenţă socială a avut şi ea o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui curent, alături de
psihiatrie şi psihologie clinică; spre deosebire de medici şi psihologi, care vedeau pacientul în clinicile
de specialitate (cabinete, spitale şi secţii de psihiatrie), asistenţii sociali mergeau frecvent în vizite la
domiciliul familiilor şi aveau un tablou complet al interacţiunilor, surprinzând cu mai mare acurateţe
dinamica şi climatul intrafamilial.
Mary Richmond, asistent social de la începutul secolului XX, a subliniat încă de atunci importanţa
abordării familiei ca întreg, considerând că legăturile de coeziune dintre membri sunt esenţiale pentru
capacitatea lor de a se dezvolta armonios. În consecinţă, mulţi asistenţi sociali au devenit terapeuţi de
familie renumiţi, Virginia Satir fiind cel mai cunoscut exemplu, dar şi Peggy Papp, Lynn Hoffman, Froma
Walsh, Michael White, Harry Aponte, Braulio Montalvo ş.a.
Teoria sistemelor, cibernetica, teoria grupurilor mici
În terapia de familie, teoria sistemelor şi cibernetica au avut o influenţă deosebită (ca şi în multe alte
domenii ştiinţifice). Ideea de sistem a fost preluată şi integrată în terapia de familie, sistemul fiind
definit ca un ansamblu de elemente aflate într-o ordine şi organizare nonîntâmplătoare, care
funcţionează pe baza unor reguli şi dispune de homeostazie (tendinţa spre echilibru).
Ludwig von Bertalanffy (1948) a elaborat teoria sistemelor generale şi a lansat ideea conform căreia un
sistem este mai mult decât suma părţilor sale (principiul nonsumativităţii), iar elementele sale
componente se influenţează reciproc.