OR editia 136 august 2022

Să scriem corect româneşte AUGUST
2022 11
ACADEMIA ȘI DICȚIONARELE SALE DOOM – EDIȚIA A TREIA (VI)
Dan Caragea
(Lisabona - Portugalia)
Ne vom referi acum la dubletele accentuale, comparând nu doar DOOM 3 cu precedentul,
dar și cu DOOM 1 , pentru a vedea mai bine evoluția normei în ultimii patruzeci de ani.
Pentru ca cititorul să poată urmări formele, vom marca peste tot accentul prin sublinierea
vocalei tonice.
DOOM 1 DOOM 2 DOOM 3 =
antic antic/antic antic
asfixie asfixie/asfixie asfixie DOOM 3 = DOOM 1
candid candid/candid candid DOOM3 = DOOM 1
fi r a v firav/firav fi r a v
pojghiță pojghiță/pojghiță pojghiță
polip polip/polip polip/polip DOOM 3 = DOOM 2
sinecdocă sinecdocă/sinecdocă sinecdocă DOOM 3 = DOOM 1
Nu știm ce mai caută varianta polip în DOOM 3 , de vreme ce în toate edițiile polip este
forma preferată.
Pentru pojghiță, din 1939 până astăzi, nu a existat decât un singur dicționar care să-o
accepte ca formă-titlu: DLRLC (1955-1957). Dicționarul limbii române moderne (1958) a
revenit: pojghiță. Așadar, preferința pentru pojghiță rămâne un mister.
DOOM 2 schimbă pentru prima dată la noi o serie de forme-titlu de etnonime, dar și de
alte adjective, aplicând sufixul dezvoltat -e/ean, -e/eană la formele de singular: herculeean,
marmoreean, mediteraneean.
Formele vechi herculean, marmorean, mediteranean (pron. -le -an; -re -an; -ne-an) sunt
astăzi variante. De pildă, herculeean, cu variantele, herculean, Herculane, dar și erculean,
în folclorul nostru existând chiar un personaj cu acest nume:
„Ercul Erculean / Căpitan râmlean” (V. Alecsandri, „Poezii populare ale românilor” în
Opere, vol. III, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1978, p. 119; ed. I, 1866)
Regula propusă de DOOM 3 nu este aplicată cu regularitate. Ne întrebăm de ce oare de
la fr. lycéen nu avem norma liceean, ci licean? Nici fr. européen nu a dat la noi europeean,
ci european, pron. e-u-ro-pean. Cam multe sufixe românești pentru unul singur francez!
De evidențiat regularitatea la etnonime de tipul arameean, caldeean, hiperboreean,
precum coreean, unde se poate vorbi de Arameea, Caldeea, Hiperboreea, Coreea.
Să vedem acum ce s-a întâmplat cu unele dublete lexicale din DOOM 2 în ediția a treia a
dicționarului. Astăzi nu vom discuta decât două serii:
DOOM 1 DOOM 2 DOOM 3 =
afgan afgan/afghan afgan DOOM 3 = DOOM 1
arameic arameic/aramaic aramaic
Forma afghan este atât de puțin adaptată limbii române, încât nu ne mai întrebăm ce a
căutat în DOOM 2 și nici de ce a fost abandonată. Pur și simplu am revenit la norma din 1982
și nu este rău.
Nu putem trece însă peste aramaic și (limba) aramaică, mai ales că aici DEX-ul nu oferă
o soluție etimologică clară, trimițând la arameean.
Aram este numele dat de vechii evrei Siriei. Aram era al cincilea copil al lui Sem (Facerea,
10:22), motiv pentru care descendenții s-au numit arameeni. Lăsăm de o parte etimologia
propusă de Dicționarul de neologisme (1986), direct din semiticul aramaik, preluată și de
Dicționarul de termeni lingvistici (1998), pe care o considerăm, cum se va înțelege mai jos,
inacceptabilă.
Noua ediție a Dicționarului etimologic al limbii române (DELR), cea din 2022, explică
pe aramaic prin arameic.
aramáic, -ă adj., s.f. „(referitor la) limba vorbită de arameeni” 1898 (var. araméic, Enc.
rom. I, 740) < germ. aramäisch, ulterior și engl. Αramaic // cf. arameean DEX.
Se deslușește așa: aramaic provine din germană (germana explică varianta arameic, nu și
forma-titlu!), ulterior „întărită” prin engleză. Ni se mai spune că etimologia dată de DEX, din
fr. araméen, este greșită. Prima atestare (a variantei): 1898, în Enciclopedia română, I, p. 740.
Enciclopedia română, al cărui prim volum a apărut în 1898 la Sibiu, a fost coordonată de
Corneliu Diaconovici (Diaconovich, pe foaia de titlu), având un număr mare de autori de pe
tot cuprinsul țării. DELR citează arameic de la p. 740, dar nu menționează (sic!) articolul
principal (p. 227) pe care îl redăm mai jos:
Aramäa, (ţeara muntoasa*, contrastul de la Canaan = »șes«), în anticitate întreg teritorul
dintre Arabia, Eufrat și Palestina, mai ales însă Siria în stânga Iordanului. Limba aramäica,
aparţinĕtoare limbilor semite, cu 2 dialecte: cei de vest (siriac) și cel de est (chaldeic).
Mai există și alte ocurențe (la „abba” și „Daniil, profet”), unde forma este tot arameic,
ceea ce arată ca varianta din germană a fost preferată de Victor Szmighelschi, profesor la
Blaj, autorul articolelor legate de Biblie și arheologie biblică, de către coordonatorul lucrării
și revizorii, care stăpâneau germana.
Desigur, engleza susține forma aramaic, dar nu joacă în etimologia acestui cuvânt decât
un rol tardiv, secundar, de întărire.
Vom arăta mai întâi că termenul aramaïque exista în franceză și era curent în secolul al
XIX-lea. În Encyclopédie du dix-neuvième siècle, répertoire universel des sciences, des lettres
et des arts, vol. III, Paris, 1838, apare articolul aramaïque. În cunoscutul Dictionnaire
national, ou Grand dictionnaire classique de la langue française (vol. I, Chez Simon Éditeur,
Paris, 1845), de Louis Nicolas Bescherelle, apare cuvântul-titlu aramaïque: „Au commencement,
les Juifs parlaient la langue aramaïque.” La 1856, se publica la Paris Complément
de l’Encyclopédie moderne, dictionnaire abrégé des sciences, des lettres, des arts..., de Noël
de Vergers, Léon Renier, Edouard Carteron (vol. I, Firmin Didot Frères). Articolul de aici
se intitula: „ARAM, ARAMÉEN, ARAMAÏQUE”. De asemenea, vom mai cita în încheiere
dicționarul lui Pierre Larousse, Grand dictionnaire universel du XIX e siècle, tom I, Paris,
1866, unde, de asemenea, există un articol: aramaïque. Larousse face însă distincția între
aramaică și arameeană, după dicționarul lui Théodore Bachelet:
ARAMAÏQUE s. et adj. (a-ra-ma-i-ke). Linguist. Idiome sémitique ayant de grands rapports
avec l’araméen : L’aramaïque se compose de vingt-deux lettres, et est parlé dans le
pays de Bagdad et de Bassora. (Bachelet.)
Littré a preferat forma unică: araméenne, iar această soluție s-a păstrat și în lexicografia
actuală (V. TLFi). Să nu se creadă însă că varianta aramaïque s-a stins în franceză. Mai deunăzi,
am observat că se vindea la FNAC cartea De l’Aramaïque en Occident. Sons et sens
avant l’écriture, de Danielle Prades (Esméralda, Paris, 2004).
Nu ne rămâne decât de cercetat atestările mai vechi de la noi, înainte de a conchide.
În limba ebraică nu s-au conservat de cât 5 forme, în etiopiană patru, iar în aramaică
numai trei. (Mariu Șăineanu, Limbile semitice. Schiță istorică-linguistică, Lito-tip. Codreanu
& Săvoiu, București, 1895)
Elementul grec s-a propagat până departe în Orient: în Asia, el s-a introdus în idioamele
semitice (aramaica, araba), în persiana, turca, arména și georgiana... (Lazăr Șăineanu,
Infl uența orientală asupra limbii și culturii române, Editura Librăriei Socec, București,
1900, p. XXXVIII)
Așadar, prima oară, anterior Enciclopediei de la Sibiu, termenul apare atestat, în 1895,
la Mariu Șăineanu (1869-1947), fratele lui Lazăr, „Dr. phil., Diplomat al Școlii de limbi
orientale din Paris”, cum se semnează pe foaia de titlu. În notele acestui studiu de 49 de
pagini, remarcăm că bibliografia este dominant franceză și germană. Este evident că termenul
aramaic era preluat din școala franceză (cf. Renan, între alții).
Să vedem totuși și o atestare pentru arameică, forma intrată din germană:
... de la o religiune magică la altă religiune magică (Spengler numără printre dânsele
și păgânismul decadent), și pe de altă parte, au expus aceeași dogmă religioasă în limbi
diferite: arameică, ebraică, greacă, arabă, etc. (H. Sanielevici, Noi probleme literare,
politice, sociale, Ed. Ancora, București, 1927, p. 49)
Așadar, DELR ar fi trebuit să dea cele două căi: 1. aramaic, din franceză (1895), ulterior
și engleză (d. 1970) și 2. arameic, din germană (1898). Astăzi, sub influența engleză,
forma aramaic se dovedește a fi nu doar mai frecventă, ci și mai îndreptățită, între cele
două, pentru a fi declarată normă (ca în DOOM 3 ).
***
Nota Redacției:
Dan Caragea este critic literar, publicist, eseist, critic de artă, critic de teatru
și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică
computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul
Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română (specialitate
B: Limbă și Literatură Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada
1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și
Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză,
traducător, critic, publicând în diverse reviste culturale din România. Între
1991 și 2008 a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autorul unui manual
de portugheză pentru străini, Viver em Portugal, director al societății Cyberlex,
responsabilă pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului Tropes
(analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI,
unde realizează versiunea românească a programului Tropes și un software de detectare
a similitudinilor (Semplag). Publică Analiza automată a discursului în 2013,
la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un
mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este
și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti –
Iorgu Iordan” din București, colaborând la prima fază de implementare a proiectului
Romtext în România. Publică și în revista culturală Leviatan.