Arhiva Sirenei Nr. 2

R e v i s t a

Fiecare Voce

ARHIVA

Î n t r e v a l u r i ș i e c o u r i , S i r e n a c a u t ă c e e a c e i s t o r i a a

p i e r d u t ș i t ă c e r e a a a s c u n s .

sirenei

R e v i s t a F i e c a r e V o c e - A r h i v a S i r e n e i - n r . 2

Nota fondatorilor

Proiectul Fiecare Voce a fost creat din dorința de a

acorda oportunitatea exprimării libere a diverselor

opinii legate de: istorie, politică, educație și

diversitate, considerând că părerile și experiențele

personale trebuie scoase la suprafață, nu adâncite

într-un ocean de nesiguranță.

Revista a venit ca o extensie naturală, , ce are ca

obiectiv dezvoltarea mult mai amplă a temelor cu

care publicul nostru este obișnuit.

Vă invităm să vă lăsați ghidați de Sirena

FiecareVoce prin arhiva ei ce a adunat interviuri

emoționante, mituri deslușite și istorie ce inspiră, în

timp ce înotați în oceanul vocilor auzite!

Instagram:

Luca Georgescu și Iulia Geambazu

Instagram: @fiecarevoce

Tik Tok: @fiecarevoce

Mail: fiecarevoce@gmail.com

2 | A R H I VA S I R E N E I

Surse poze: Pinterest

R e v i s t a F i e c a r e V o c e - A r h i v a S i r e n e i - n r . 2

Cuprins

Nota fondatorilor................................................2

Cumperi dragoste? Nu. Adopt-o!...................4

Copiii Copiilor comunismului..........................6

Generația Tate....................................................9

Destinații de travel............................................11

Grădina ta, oaza ta de liniște.........................23

Burnout Academic...........................................26

Dosarele orfelinatelor.....................................30

Manipularea Bisericii.......................................33

Femeile vii în cultură......................................40

Din spatele revistei.........................................43


Surse poze: Pinterest

REDACTOR: BĂNICĂ ELENA

C u m p e r i d r a g o s t e ? N u .

Adopt-o!

Nu există un preț pentru iubire. Este un sentiment

profund, pur, care se naște din conexiune și

afecțiune necondiționată. Atunci când ne gândim

să aducem un animal de companie în viața

noastră, trebuie să ne punem o întrebare esențială:

căutăm un simbol al statutului social sau un suflet

pereche? Dragostea și fericirea pe care le primim

de la un animal nu depind de rasa sa, de prețul

plătit pentru el sau de un certificat de pedigree.

Un suflet nevinovat, salvat de pe străzi sau dintr-

un adăpost, are o capacitate infinită de a iubi și de

a aprecia fiecare moment petrecut alături de tine.

Recunoștința lor este profundă, iar legătura pe

care o formați este autentică și unică.

Adopția nu înseamnă doar a face o faptă

bună. Înseamnă a salva o viață, a oferi o a

doua șansă și a câștiga un partener de

viață devotat. Fiecare adopție eliberează

un loc într-un adăpost, permițând altui

animal să primească ajutor. Astfel, tu devii

o parte activă a unui ciclu al salvării, un

erou pentru un suflet nevinovat.

Nu este vorba de a fi împotriva raselor pure, ci de a sublinia faptul că

toți cățeii, pisicile sau păsările, indiferent de origine, merită o casă și

o familie iubitoare. Multe dintre animalele de rasă se regăsesc în

adăposturi din cauza abandonului, pierderii sau a altor circumstanțe

nefericite. Alături de ele, maidanezii – adesea percepuți ca fiind mai

puțin valoroși – așteaptă o mână întinsă. Ei sunt la fel de dornici să

ofere și să primească afecțiune. Un cățel de pe stradă te poate

aprecia mult mai mult, tocmai pentru că tu ești acea persoană care i-

a oferit o șansă la o viață normală, plină de iubire și siguranță.


Animalele metise sau „corcite” au o diversitate genetică

mai mare. Aceasta le conferă o imunitate mai robustă și le

face mai rezistente la bolile ereditare specifice raselor pure.

De exemplu, un câine maidanez are un risc mult mai mic de

a suferi de displazie de șold decât un Ciobanesc German

de rasă sau de a dezvolta probleme cardiace precum un

Cavalier King Charles Spaniel.

Un animal adult adoptat vine cu o personalitate deja

formată, iar adăposturile pot oferi informații prețioase

despre temperamentul său. Astfel, poți alege un partener

care se potrivește cu adevărat stilului tău de viață. Un câine

mai liniștit, care preferă să stea pe canapea, poate fi o

alegere perfectă pentru o persoană în vârstă, în timp ce

unul energic ar fi ideal pentru o familie activă.

Costurile inițiale de adopție sunt incomparabil mai

mici decât prețul unui animal de rasă. Majoritatea

adăposturilor se asigură că animalele sunt vaccinate,

deparazitate și sterilizate, ceea ce îți economisește

sute, chiar mii de lei. De exemplu, o procedură de

sterilizare poate costa între 300 și 800 de lei, în timp

ce adopția acoperă deja aceste costuri.

Un animal salvat de la un adăpost îți va fi profund recunoscător.

Această recunoștință se traduce în loialitate necondiționată și

într-o legătură emoțională specială. Dragostea lor nu este

cumpărată, ci câștigată, și este cel mai de preț dar pe care îl poți

primi.

În cele din urmă, alegerea de a adopta un animal este un act de

iubire pură, care transcende valoarea monetară sau statutul de

rasă. Fiecare suflet salvat, fie că este un maidanez cu o poveste

de supraviețuire sau un animal de rasă abandonat, îți va oferi o

legătură bazată pe recunoștință și o afecțiune necondiționată.

Prin adopție, nu doar că oferi o a doua șansă, ci primești un dar

inestimabil: o dragoste autentică, sinceră, care nu are nevoie de

pedigree. Îndrăznește să iubești un suflet nevinovat și alege

adopția. Nu vei cumpăra fericirea, o vei găsi.


C o p i i i c o p i i l o r

comunismului

REDACTOR: BELU MARIA

Suntem copii, de acum vom fi

Plini de uimire, plini de iubire

Cu ochii vă urmărim

Știm de pe acum ce ne-așterneți la drum

Nenumarate Nenumărate flori si palate

Sa Să avem noi maine mâine aur si paine pâine

Voi sunteti niste niste niște eroi

Dar intr-o într-o zi și si noi.

Versuri simple, cântate de copii — cuvinte pline de lumină și recunoștință.

Dar dacă v-aș spune că aceste versuri răsunau într-o altă epocă, într-o altă

eră a poporului român? Poate că nu m-ați crede…

Astăzi, ne întoarcem în timp. Explorăm o perioadă pentru care unii au murit

sperând să dispară, iar alții o privesc cu nostalgie, o apreciază și o

omagiază. O epocă a contrastelor, a tăcerilor forțate și a cântecelor

colective — o epocă în care și cele mai simple versuri purtau un mesaj.

Să pășim, așadar, în această lume trecută. Cu ochi curioși, dar și cu inimă

deschisă.

Cu toții am auzit povești de la părinți, sau bunici, despre cum era

copilăria lor și cât de diferită a fost față de a noastră. "Pe vremea mea.. "

este o zicală pe care toți am auzit-o și care la un moment dat ne-a

enervat venind din gura alor noștri. Sunt convinsă că în momentul când

noi vom ajunge părinți se va întâmpla același lucru și nu ne vom înțelege

copiii, care vor trăi într-o altă lume față de noi, la propriu și la figurat.


Deși, atunci când ne gândim la copilărie, ne imaginăm o lume

plină de magie, fericire și posibilități infinite, realitatea nu este

întotdeauna atât de idilică. Acest contrast este cu atât mai

evident în cazul celor care au copilărit în perioada comunistă. Ei

sunt cunoscuți drept „copiii comunismului” – o generație care,

la rândul ei, a devenit părintele unei noi generații. Deși trăiesc

într-o altă epocă, mulți dintre acești copii de azi sunt crescuți

într-un mod similar cu cel în care au fost crescuți părinții lor,

moștenind, adesea, traumele trecutului.

Nu este un lucru nou faptul că la acea vreme termenul de

parenting nu era un domeniu explorat, mai bine zis care nu

EXISTA. Părinții nu erau interesați de ce simțim și ce este în

interiorul nostru, un alt lucru neexistent atunci, ci erau

preocupați de cum copii lor învață, fiind aspri cu ei în

momentul în care veneau acasă cu note mici. Încă de mic

copil auzeam poveștile tatălui de cum nu era stresat cu

învățatul de bunicii mei, fiind maxim de doua-trei ori

obligat în a face ceva.

Deși suntem în anul 2025 și trăim într-o societate considerată

evoluată, violența asupra copiilor și mentalitatea „Bătaia e ruptă

din rai” persistă în multe familii. Frustrările părinților și modelul

de educație pe care l-au primit la rândul lor influențează modul

în care își cresc propriii copii. De asemenea, ideea de a avea un

copil din dorința de a avea sprijin la bătrânețe continuă să fie

un factor prezent în modul de a educa.

Până și unele dintre locurile de muncă existente în ziua de

azi sunt percepute ca meserii fără viitor, neînțelese de unii

părinți. Internetul evoluează pe zi ce trece, apar mii de

joburi, iar social media ia amploare din ce în ce mai mult.


Încă un subiect în care gândirea comunistă și-a lăsat bine

simțită prezența este orientarea sexuală. Pentru mulți părinți, o

altă orientare este percepută că fiind anormală și greșită. Nu le

este ușor să înțeleagă, iar unii dintre ei se dezic de copii.

În ciuda celor menționate anterior, nu toți copiii născuți în

perioada comunistă perpetuează ceea ce au învățat sau

transmit mai departe copiilor lor temerile și fricile din trecut.

Mulți dintre ei aleg să se schimbe și fac eforturi reale în acest

sens. Apelează la terapie, se informează din cărți sau de pe

internet și încearcă să înțeleagă comportamentele părinților lor,

realizând că și aceștia, la rândul lor, au acționat după modelul

primit de la generațiile anterioare. Ceea ce contează cu

adevărat este dorința de dezvoltare odată cu trecerea timpului

și capacitatea de a se adapta treptat la noile generații și la

modul în care acestea aleg să-și trăiască viața.

Nu moștenirea ne definește, ci alegerile pe

care le facem pentru a rupe lanțurile

trecutului.


Fiii tăcerii

REDACTOR: GHEORGHE SOFIA

G e n e r a ț i a

tate

Acești băieți nu s-au născut în sensul clasic. N-au fost legănați de povești

calde sau crescuți sub privirile blânde ale unor mentori răbdători. Ei au fost

fabricați. Forjați, mai degrabă — ca niște cuțite puse prea devreme în foc,

într-o lume care le-a cerut să devină duri înainte să învețe să fie oameni.

Aceasta este Generația Tate. O denumire care nu se reduce doar la numele

unui influencer, ci la întreaga atmosferă culturală pe care acesta o

simbolizează.

Cine este Andrew Tate?

Andrew Tate este un fost kickboxer devenit influencer

online, cunoscut pentru discursul său hipermasculin, ostil

față de feminism și adesea profund misogin. A câștigat

rapid notorietate în rândul adolescenților prin videoclipuri

virale în care promovează idei despre „bărbatul alfa”,

despre controlul absolut într-o relație, despre cum

„slăbiciunea” (emoțională, financiară, afectivă) trebuie

disprețuită. În mediul online, Tate nu este doar o persoană,

ci un simbol — al unei masculinități toxice, îmbrăcată în lux,

mușchi, mașini și dispreț față de orice semn de umanitate.

Pentru unii tineri, el a devenit figura paternă pe

care n-au avut-o. Pentru alții, un idol al puterii. Și

pentru mulți, o sursă de confuzie profundă, în

care ideea de „a fi bărbat” se amestecă periculos

cu ura și rușinea față de emoții.

Trăim într-o epocă în care masculinitatea a devenit o

mască, nu o prezență. Primele modele emoționale ale

acestor copii nu vin din familie, ci din algoritmi. Au crescut

cu videoclipuri virale care ridică pe piedestal puterea

toxică și disprețul față de empatie. În lumea lor, să fii

vulnerabil e un act de trădare. Să fii tandru e o greșeală. Să

ai nevoie de dragoste e o rușine.


Internetul le-a devenit părintele de serviciu. Iar educația

lor? Un flux continuu de „sfaturi” care le repetă că trebuie

să fie „alfa”, să nu arate niciun sentiment, să controleze sau

să fie controlați. Așa învață să-și ridice ziduri în jurul inimii.

Să râdă de lacrimi. Să batjocorească emoțiile. Să reducă

relațiile la jocuri de putere. Și în spatele acestor gesturi, se

ascunde o frică profundă: frica de a fi văzuți așa cum sunt

cu adevărat.

Modelele lor sunt zgomotoase, sigure pe ele, arogante.

Locuiesc prin vile închiriate și vorbesc despre succes, bani

și femei ca despre trofee. Și când acești băieți privesc, li se

aprinde în piept o flacără — dar nu una care să lumineze, ci

una care arde orice slăbiciune. Devine o foame după

putere, dar și o înstrăinare de sine.

Pentru că nimeni nu i-a învățat să spună „Mă doare.” Le-au spus

doar să spună „Sunt bine.” Nimeni nu le-a arătat că pot cere ajutor

fără să fie slabi. Că pot plânge fără rușine. În lumea lor, emoțiile sunt

considerate periculoase. Orice semn de umanitate trebuie

suprimat, ascuns, ironizat.

Dar dincolo de toată această armură, e durere. Multă. Singurătatea e

camuflată sub aroganță. Furia e confundată cu forța. Iar tăcerea –

acea tăcere grea și apăsătoare – e luată drept autocontrol. În

realitate, mulți dintre acești tineri sunt pierduți în ei înșiși. Nu știu cum

să iubească fără să piardă. Nu știu cum să piardă fără să se distrugă.

Nu știu cum să se arate, pentru că nu li s-a dat niciodată voie.

Dacă nu le oferim un nou limbaj al vulnerabilității, vor continua să urle

în tăcere. Dacă tot ce văd în jur sunt bărbați care rănesc mai mult

decât vindecă, vor învăța că asta înseamnă să fii tare. Și dacă le

repetăm că puterea înseamnă să controlezi, vor continua să-și

construiască identitatea pe ură.

Generația Tate nu e o cauză pierdută. Dar este un semnal de alarmă.

Privim, în direct, cum o întreagă generație de băieți primește măști în

loc de oglinzi. Iar datoria noastră — a profesorilor, părinților, colegilor,

creatorilor — este să le oferim imaginea reală. Nu una care să-i forțeze

să fie reci și impenetrabili. Ci una care să le spună:

Ai voie să simți. Și totuși să fii puternic.

1 0 | A R H I VA S I R E N E I

REDACTOR: JURCA ANA

D e s t i n a ț i i d e

travel

î n R o m â n i a

travel

Introducere

Introducere

România are o mulțime de lucruri de oferit, de la peisajele citadine

superbe, pâna la satele din munți, unde tradițiile sunt cele mai

prețuite. Deseori uităm de frumusețea țării noastre, care merită să

fie pusă pe lista de călătorii. Acestea fiind spuse, în acest articol vă

voi prezenta câteva destinații cu adevărat speciale, potrivite atât

pentru iubitorii de citybreak-uri și mare, cât și pentru cei care

preferă aventura și răcoarea de la munte.

Cluj-Napoca

Clujul este un oraș ce merită vizitat, datorită clădirilor sale

istorice, fiecare având o istorie, care se îmbină cu suflul

nou al orașului. Acesta este el însuși o poveste, care

merită descoperită pas cu pas.

Fun fact: Cu o istorie de peste două milenii, orașul este

supranumit Inima Transilvaniei sau Orașul comoară.

Piața Unirii este un must, acolo găsindu-se numeroase

obiective turistice, precum Catedrala Romano-Catolică

Sfântul Mihail, ruinele construcției romane și Ansamblul

Matia Corvin. Ea este situată în centrul Clujului. Aici există

o mulțime de pub-uri, restaurante și cafenele, unde vă

puteți petrece timpul într-o atmosferă foarte veselă. Însă,

acest loc nu înseamnă doar mâncare bună și băutură. Se

țin multe festivaluri și concerte aici, unul dintre ele fiind

TIFF-Transilvania International Film Festival, unde au fost

prezenți oameni veniți din toate colțurile lumii, inclusiv

jurnaliști români și posturi de radio. În Cluj se organizează

și alte festivaluri, spre exemplu Untold, care este organizat

la stadionul Cluj Arena(alt loc frumos ce merită vizitat) și

Electric Castle. Iarna, în această piață este organizat

Târgul de Crăciun, spațiul gol fiind umplut de căsuțe

frumos decorate, cu tot felul de bunătăți, care așteaptă să

fie savurate de turiștii pofticioși.


Pentru cei care vor ceva mai verde și o

priveliște panoramică superbă, Parcul

Cetățuia este o alegere perfectă. Conține

foarte multă verdeață, și în același timp

dezvăluie imaginea de sus a Clujului, care

se întinde pe dealuri și creează valuri de

clădiri, însoțite de mult verde.

Pont: : Se poate servi masa la Panoramic

Cetățuie, o pensiune-restaurant cu o

priveliște impresionantă asupra orașului.

Turnul Croitorilor are o istorie bogată, având

multe povești și lucruri interesante de oferit. El

face parte din vechea fortificație care înconjura

Clujul medieval. Avea rolul de a apăra orașul de

atacurile externe, fiind cel mai asediat turn al

fortificației orașului. Cu o istorie îndelungată și o

arhitectură impresionantă, acest turn este o

mărturie a evoluției semnificative a orașului și a

momentelor importante prin care a trecut. Vă las

pe voi să descoperiți mai multe.

Pont: : Puteți vizita Turnul Croitorilor gratuit de

luni până duminică între orele 09:00 și 13:00,

respectiv între 14:00 și 17:00.

Muzeul Steampunk Transilvania este un obiectiv foarte

special, oferind o experiență inedită. Acesta vă

dezvăluie lumea sub formă de artă pură și fantezie. Aici

veți găsi instalații steampunk, laborator de alchimie,

pădurea magică de fantezie, o cameră de tortură și

mașina timpului. Sunt combinate într-un întreg multe

lucruri unice și fascinante, și tocmai de aceea este unul

dintre cele mai vizitate obiective turistice din Cluj-

Napoca.

Pont: : Este situat pe strada Ștefan Iosif nr. 4. Se poate

vizita de luni până duminică, între orele 12:00 și 21:00.

În zilele cu lună plină, muzeul este deschis până la ora

01:00 noaptea. Bilete: 45 lei/adult, 40 lei/student, 35

lei/copil cu vârsta până în 7 ani.


Pentru cei care vor să se relaxeze, Lacul

Chioș este o alegere numai bună. Acesta

este un lac artificial creat în 1865, situat în

centrul orașului. Este o oază de relaxare,

unde vă puteți plimba cu hidrobicicleta pe

lac sau puteți lua masa în aer liber la

restaurantul din zonă.

Fun fact: : Lacul Chioș a fost inclus în anul

2010 pe lista monumentelor istorice din

județul Cluj.

Un loc ce merită vizitat de iubitorii de natură

este Grădina Botanică Alexandru Borza. Arată ca

o grădină de vis, împânzită de plante care mai de

care, fiecare având propria ei frumusețe. De

asemenea, puteți urca în Turnul de Apă, de unde

puteți admira întreaga grădină botanică, dar și o

parte a orașului. Tot aici puteți vizita Grădina

japoneză, punctul ei central fiind ceainăria

construită pe lac.

Pont: Aceasta este situată în zona centrală a

orașului, la 15 minute de mers pe jos de Piața

Unirii. Se poate vizita de luni până duminică între

orele 09:00 și 19:00. Preț: 15 lei/adult, 7 lei

pentru studenți, elevi și pensionari.

Adrenalin Park (de lângă Cluj) este ideal pentru

iubitorii de aventură. Parcul de aventură are

trasee suspendate special amenajate pentru

fiecare categorie de vârstă, dar și alte activități

inedite precum turn de escaladă, tiroliene sau

copac de cățărat. Atât cei mari, cât și cei mici

se pot distra de minune, petrecând timp

împreună. Acest loc este unul dintre cele mai

îndrăgite parcuri de aventură din România.

Pont: Se află la 14,4 km sud de Cluj, la 27 de

minute cu mașina. Este deschis de luni până

duminică de la 10:00 până la 20:00. Preț: 60

lei/copil, 70 lei/adult și 220/ familie (2 adulți și 2

copii) Acces în incintă pentru 2 ore.


Sighișoara

Deși Sighișoara este un oraș micuț, acesta nu trebuie subestimat. Clădirile sale au niște

culori vibrante, care fac orașul să fie plin de viață, indiferent de câți turiști ar fi pe străzi.

Este un oraș animat, care are nestemate ascunse, ce așteaptă să fie descoperite.

Piața Cetății și străduțele pline de farmec ale

orașului sunt o oportunitate superbă de a explora

orașul. Pe acestea sunt o mulțime de cafenele și

locuri cu mâncare bună, precum și cazări inedite

plasate central. Iată câteva recomandări: The

Throne-M Museum Hotel (cei care se cazează aici au

mic dejun inclus și acces gratuit la Casa Breslelor și

Casa Armelor și Hărților, pe care le voi prezenta la

punctele următoare), Casa Lily-Japanese Retreat (v-

ați prins, o cazare pentru iubitorii culturii japoneze), o

cafea bună se găsește la UP Speciality Coffee. De

asemenea, pentru cei care vor o gustare, Pasticceria

UP este locul în care se găsesc tot soiul de bunătăți,

iar pentru o masă mai consistentă, restaurantele

Boutique von Graf și Joseph Haydn vă oferă o gamă

largă de preparate delicioase și inedite.

Pont: : Din piață se poate lua și un trenuleț care face

turul centrului, fiind o activitate potrivită atât pentru

zilele însorite, cât și pentru cele ploioase.

Pentru iubitorii de istorie, dar și pentru curioșii

care vor să afle mai multe despre trecutul

orașului, Casa Breslelor este locul perfect. Este

poziționată lângă turnul cu ceas, iar aici se află o

expoziție fascinantă de unelte, echipamente și

mașinării folosite în urmă cu peste 100 de ani de

către meșteșugarii sași din Sighișoara și din

împrejurimi. Toate obiectele din interiorul

muzeului sunt autentice și au fost restaurate cu

grijă, făcând expoziția mult mai specială și unică.

Casa Hărților și Armelor este o atracție turistică ce

merită vizitată, datorită colecției uimitoare de arme

și hărți pe care o găzduiește. Unele dintre ele sunt

din perioada preistorică, având o vechime

impresionantă.

Pont: : Un bilet la ambele muzee costă 30 lei/adult și

20 lei/copil sau student


Pentru o priveliște panoramică

a Sighișoarei, Turnul cu Ceas

este o oportunitate care nu

trebuie irosită. Acesta este cel

mai emblematic obiectiv

turistic al orașului, având o

înălțime de 64 m, partea de jos

datând din secolul al XIV-lea.

Construcția are multe povești

de oferit turiștilor care sunt

dornici să o asculte.

Galeria Art Coloris Transilvania, deținută de

Rareș Kerekeș este un must. Pictorul este foarte

apreciat și are un stil aparte, care merită să fie

văzut de cât mai multă lume. Artistul a

reprezentat România la diferite expoziții din mai

multe colțuri ale lumii, iar pe multe a reușit să le

și câștige. Atelierul său este foarte colorat,

autentic și plin de viață, conține și desene

primite cadou de la alți copii, pe care i-a întâlnit

în călătoriile lui.

Pont: : Vă puteți cumpăra tablouri din propriul lui

atelier.

Biserica din Deal și Drumul Panoramic Sighișoara

sunt ideale pentru o plimbare la apus. Biserica a fost

construită în mai multe etape între anii 1345-1525,

aflându-se în vârful așa-numitului Deal al Școlii. De

asemenea este considerată cel mai valoros

monument arhitectonic din oraș. Lângă biserică se

află o alee pietruită, aceasta fiind drumul panoramic

al Sighișoarei. Înconjoară pe exterior zidul vechi al

cetății, acesta delimitând Orașul Vechi de Orașul

Nou. Priveliștea și liniștea din acel loc sunt

încântătoare.


Mamaia

Mamaia este una dintre cele mai celebre destinații de pe litoralul românesc. Găzduiește

atât hoteluri de lux, cât și cazări la prețuri accesibile pentru toată lumea. Este împânzită

de plaje, perfecte pentru bălăceală și înot, dar și pentru jocuri pe apă și multă distracție în

aer liber. De asemenea, are și alte tipuri de activități de care turiștii se pot bucura.

Satul de vacanță este ideal pentru cei care vor să se

distreze alături de prieteni și familie și se află în

sudul stațiunii Mamaia. Turiștii se pot plimba, pot

face shopping și pot gusta diverse bunătăți

preparate acolo. Luna Park este atracția principală a

Satului de vacanță, acesta având o mulțime de

instalații, lumini, jocuri colorate, trenulețe pentru cei

mici și roller-coastere pentru a oferi senzații de

neuitat celor mari.

Pentru iubitorii parcurilor acvatice, Aqua Magic merită

trecut pe listă. Este cel mai emblematic parc acvatic din

țară, fiind situat la intrarea în stațiunea Mamaia. Pune la

dispoziție o mulțime de lucruri, printre care piscină

pentru copii cu multe topogane și personaje din povești.

Pont: : Programul parcului este în intervalul orelor 10:00-

18:00, iar topoganele pot fi folosite în intervalul orar

10:30-17:30. Preț: 60 lei/adult, 30 lei/copil. Însă, după ora

15:00 prețurile sunt reduse la 40 lei/adult, 20 lei/copil.

Pentru turiștii care vor să schimbe puțin registrul,

Insula Ovidiu este o alegere foarte bună. Este situată

la 500 m de malul orașului Ovidiu și la 5 km de

Mamaia. Jumătate din insulă este amenajată în scop

turistic. Pe aceasta se ajunge cu vaporașul, așa că

veți avea parte de o călătorie minunată pe apă dacă

alegeți să faceți această activitate.

Pont: : Insula se poate vizita între orele 11:30-22:00.

Preț: 25 lei/adult, 20 lei/copil (4-14 ani).


Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice

din Constanța, atât vara, cât și în extrasezon. Este

potrivit pentru persoane de toate vârstele. Muzeul

cuprinde atât Delfinariul, unde se pot urmări

demonstrațiile spectaculoase ale delfinilor, cât și

Planetariul(primul obiectiv de acest gen din țară,

unde se pot observa corpurile cerești) însoțit de

Microrezervație.

Pentru o vedere impresionantă asupra stațiunii Mamaia

puteți lua telegondola. Vă puteți urca în zona Perla

Mamaia sau la 2 km distanță, în zona Cazino Mamaia.

Timp de 8 minute puteți să admirați peisajul de la o

înălțime maximă de 50 m. Nu aveți de ce vă teme,

deoarece gradul maxim de siguranță este garantat de

echipamentele moderne care respectă standardele

europene de siguranță.

În cazul unei zile ploioase, există alternative de cum

vă puteți petrece timpul. Lake View-Entertainment

and Sports Center este un centru de distracții

modern situat la 400 m de intrarea sudică a stațiunii.

Centrul este amenajat și puteți juca ping-pong,

bowling sau biliard. În caz că vi se face foame, la

parter se află un restaurant unde puteți lua masa. O

altă variantă inedită de a vă petrece timpul este

Muzeul Marinei Constanța. Este situat lângă Portul

Constanța. Prezintă istoria marinei militare și

comerciale din țara noastră, găzduind colecții

impresionante de ancore, dispozitive de navigație,

machete, documente, chiar și costume de marinari.


Gura Portiței

Gura Portiței este potrivită pentru cei care iubesc marea, dar vor să se bucure de liniștea

pură a naturii, fără a avea deloc aglomerație în jur. Este un loc izolat, unde se poate ajunge

doar cu barca, acest lucru ferindu-l de valurile necontrolate de turiști. Plajele sunt

neamenajate, experiența devenind mai autentică.

Călătoria până la această stațiune este o experiență.

Turiștii au parte de o călătorie lină și liniștită pe apă

până la destinație.

Pentru cei care vor să descopere gastronomia

tradițională, trebuie neapărat să încerce borșul de

pește de la Jurilovca. Este făcut din pește

proaspăt pescuit, stațiunea fiind de fapt un sat de

pescari. De asemenea, vă puteți bucura de

peisajul pe care vi-l oferă restaurantul, savurându-

vă delicatesa în liniște.


Vă mai puteți plimba cu barca, dacă v-a făcut plăcere

prima dată. Un loc minunat pentru acest lucru este

complexul Razim-Sinoe, unde puteți admira atât peisajele

frumoase, cât și cadrul natural, plin de verdeață.

Pentru cei interesați de istoria locului, Muzeul de artă

tradițională merită pus pe listă. Este situat chiar în satul

Enisala. Muzeul reprezintă sinteza arhitecturii tradiționale

din nordul Dobrogei la începutul sec. al XX-lea, fiind

primul muzeu etnografic din județul Tulcea.

Rezervația Pădurea Bujorului este un loc încântător, plin de bujori, pe

care îl veți îndrăgi dacă sunteți iubitori de natură. Acesta se află la 39

km de Cetatea Enisala, pe versantul sudic al Dealului Bujorului din

Podișul Babadag, în apropierea comunei Ciucurova. Veți găsi o

mulțime de bujori, încât veți avea impresia că stați pe un covor roșu

frumos mirositor.

După ce vă îndreptați spre pensiune, merită să faceți un popas la

pădurea Babadag-Codru, unde puteți face un picnic alături de cei

dragi. Aceasta se află în apropierea drumului național DN22 care leagă

localitatea Ovidiu de municipiul Tulcea. Rezervația naturală este

declarată arie protejată și este inclusă în Parcul Național Delta Dunării

aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Chiar și în locurile izolate distracția este binevenită. Sâmbăta în Gura Portiței se organizează

petreceri cu specific lipovenesc la care sunt invitați toți turiștii. Este o atmosferă primitoare

și plină de voie bună, așadar cu siguranță vă veți distra dacă alegeți această destinație.

Bran

Zona Bran este o zonă extrem de pitorească datorită multitudinii de obiective turistice și

a peisajelor superbe de munte pe care le găzduiește. Merită vizitat toamna, deoarece

priveliștile sunt ireal de frumoase, pline de culoare, iar zona și împrejurimile sunt de

neratat. De asemenea, fiind extrasezon, nu este aglomerație, iar prețurile sunt mai

accesibile.

Drumeția care se începe de la satul Măgura este un

must, prezentând niște peisaje de poveste. Se poate

ajunge până la un punct cu mașina. Aceasta poate fi

lăsată pe drum, în rând cu celelalte mașini parcate.

Traseul este potrivit pentru oricine, fiind de dificultate

ușoară. Veți trece pe lângă case tradiționale, curți și

case de vacanță, pătrunzând în viața autentică a satelor

montane.

Pont: : Satul Măgura se află la 15 km de Bran.

Pentru căutătorii de distracție și mișcare, Dino

Parc Râșnov este alegerea perfectă. Încă de la

început, veți fi întâmpinați de dinozaurul de la

intrare, care vă urează bun venit! Acest loc este

potrivit pentru copii și adulți deopotrivă. Dinozaurii

sunt poziționați prin pădure, oferind un efect

foarte realist. Pe traseu există chiar și un vulcan,

unde copiii pot vedea cum acesta erupe, cu

ajutorul unor simulări. Sunt multe lucruri de făcut

acolo, așa că vă las pe voi să explorați mai

departe.

Un obiectiv turistic ce merită vizitat este

Castelul Bran, denumit și Castelul lui Dracula.

Este cunoscut pentru legendele sale fascinante

și peisajele încântătoare pe care le oferă

asupra împrejurimilor. Castelul vă oferă o

privire în trecut, cu camerele sale pline de

mistere și arhitectura deosebită. De asemenea,

expozițiile de istorie și artă sunt de neratat,

oferind o mulțime de informații și lucrări

fascinante. Construcția istorică ascunde multe

secrete, care așteaptă să fie descoperite de

cât mai mulți turiști.


Amfiteatrul Transilvania este un loc magic, care trebuie

neapărat pus pe listă. Deși drumul este foarte rău și prăfuit,

poate urca orice mașină fără probleme, exceptând iarna,

când drumul este foarte periculos. Peisajul panoromic ce se

vede de acolo este absolut extraordinar. Drumul merită

parcurs până la final. Locul este frumos amenajat, cu căpițe

de fân, leagăne cu panorama în spate, un loc foarte drăguț

unde puteți bea ceva, chiar și un restaurant în vârful

dealului, unde vă veți bucura de frumusețea naturii.

Observație: : Dacă aveți mașină joasă, să circulați prudent.

Tot în aceeași zi cu Amfiteatrul Transilvania,

puteți combina Sania de vară de la Fundata,

dacă timpul vă permite. Este potrivită

pentru a simți adrenalina și distracția prin

vene. De asemenea, puteți încerca și alte

senzații tari, spre exemplu tiroliana. Mai sunt

multe opțiuni din care puteți alege.

Plaiul Foii este un loc ce vă oferă posibilitatea

să admirați creasta Pietrei Craiului de aproape.

În același timp, acolo puteți servi masa,

mâncarea fiind delicioasă. Personalul este

amabil și vă poate ajuta dacă aveți nevoie de

ajutor. De regulă însă, este destul de aglomerat,

așa că este recomandat să faceți o rezervare

cu ceva timp înainte.

Prăpăstiile Zărneștiului sunt niște chei pitorești, ușor

de vizitat. Este o oportunitate numai bună pentru o

plimbare în natură alături de cei dragi. Sunt niște

locuri interesante unde pereții de stâncă se apropie

destul de mult în partea de sus, oferind foarte multă

umbră. De asemenea, veți vedea copaci care cresc

pe stânci, acesta fiind un alt lucru uimitor.


Poiana Glăvoi

Poiana Glăvoi este perfectă pentru a dormi în cort, atât pentru cei care nu au mai făcut

asta, cât și pentru iubitorii campatului. Din comuna Pietroasa sunt 20 km până la poiană,

dar pe un drum neasfaltat. Locul este spațios și izolat, fiind ideal pentru petrecerea

timpului în aer liber alături de familie și prieteni.

Pont: Dacă vreți să evitați aglomerația este recomandat să mergeți în intervalul mai-iunie

sau final de august, început de septembrie. În aceste perioade puteți beneficia și mai

mult de liniște.

La Poiana Ponor se ajunge foarte ușor. De la salvamont

începeți să urcați panta și veți ajunge în aproximativ 25

de minute. Poiana este foarte frumoasă, plină de

verdeață. Prin ea trece pârâul Ponor. Din acest loc puteți

să mergeți spre Izbucul Ponor, pentru a vedea cum iese

apa de sub pământ. Apa rece din munte este perfectă

pentru a vă răcori dacă vă este cald.

Un loc cu adevărat special este Focul Viu, un ghețar într-o

peșteră. Acesta este un traseu de 2-3 ore doar dus. Vă puteți

întoarce pe același drum, sau puteți să transformați drumeția

în circuit, continuând pe deasupra Cetăților Ponorului. Este un

peisaj superb, care vă oferă posibilitatea de a vedea Cetățile

de sus, dintr-o perspectivă aparte.

Obsevații: Să vă luați o geacă pe voi, în peșteră fiind destul de

rece.

Să aveți echipament de munte adecvat. (este valabil pentru

orice traseu montan)

La balcoane(care merg pe deasupra Cetăților Ponorului), să

mergeți cu grijă, deoarece zona este expusă.

Vârful Biserica Moților oferă o schimbare a peisajului. De acolo de

sus se vede platoul, bineînțeles fiind însoțit de Munții Apuseni.

Aceștia sunt dovada că nu doar munții cu altitudini mari pot avea

priveliști spectaculoase. Din Poiana Glăvoi până la Padiș faceți în

jur de 20 de minute cu mașina, iar de acolo o luați pe jos către

vârf. Traseul durează în jur de 3 ore dus-întors (fiind și pauzele

incluse).

Pont: Cum la munte nu prea este semnal, vă puteți pregăti

dinainte. Înainte să plecați vă puteți instala pe telefon aplicația

Mapy.cz de pe care puteți descărca hărți din zona în care mergeți.


Un traseu frumos pe care îl mai puteți parcurge

este cel care vă duce la Avenul Negru și Avenul

Gemănata. Sunt impresionante, mai ales atunci

când le veți vedea adâncimea. Apa le-a creat în

timp, pătrunzând printre roci, formând astfel

aceste avene. Drumeția are o durată de

aproximativ 2-3 ore doar dus.

Observație: : Să mergeți cu grijă pe lângă avene și

să nu vă apropiați prea mult de margine,

deoarece zona nu este amenajată.

Piatra Galbenei este un traseu foarte frumos prin

pădure, iar dacă prindeți ceața dimineții este și mai

frumos. La un moment dat veți începe ascensiunea

spre vârf. De acolo se zăresc denivelările

impresionante ale dealurilor și munților din

împrejurimi, chiar și puțin din Groapa Ruginoasă.

Traseul este de aproximativ 2 ore și jumătate-3 ore

și jumătate doar dus.

Concluzie

Acestea sunt doar câteva dintre destinațiile superbe pe care ni le pune la dispoziție

țara noastră. Prezintă niște obiective foarte interesante și deosebite fiecare dintre

locațiile pe care vi le-am prezentat. Fiecare dintre ele merită o vizită. Dacă mai doriți să

vedeți și alte locații, poate unele dintre ele mai puțin cunoscute, stați cu ochii pe noi,

deoarece va urma și partea a doua!

Recomandări

Uite câteva recomandări cu persoane pe care le puteți urmări dacă iubiți să

călătoriți (inclusiv în străinătate):

@mika.nita, @isa.outdoor, @omul.muntelui, @calatorinbascheti,

@nechita.andrada, @haihuin2, @movemountains.ro


REDACTOR: MIHAI DARIA

G r ă d i n a t a ,

o a z a t a d e

Cum ajută grădinăritul starea de bine

Grădinăritul este o modalitate de a da sens vieții. A fi în

grădină și a simți o conexiune profundă cu pământul

oferă sentimente de uimire și recunoștință față de

complexitatea și frumusețea naturii. În plus, interacțiunea

cu natura, și în special cu plantele, poate avea un efect

deosebit de relaxant asupra minții, reducând semnificativ

nivelul de stres și anxietate.

liniste

Cu toate acestea, munca în grădină oferă și alte recompense, mai puțin spirituale. În afară

de faptul că ocupația poate fi o sursă de produse proaspete și sănătoase, grădinăritul

poate ameliora starea de spirit afectată de frământările interioare.

Într-un studiu realizat în Norvegia, oameni care au fost

diagnosticați cu depresie, tulburare bipolară de tip II sau

astenie, au fost îndrumați să petreacă aproximativ șase ore

pe săptămână ocupându-se de creșterea florilor și

legumelor. După o perioadă de trei luni, jumătate dintre

participanți au observat o îmbunătățire semnificativă a

simptomelor depresiei. Mai mult, starea lor de spirit a

continuat să fie mai bună timp de alte trei luni după ce s-a

încheiat programul de grădinărit.

De asemenea, grădinăritul poate reduce riscul de demență.

Unele cercetări sugerează că activitatea fizică asociată cu

grădinăritul ajută la scăderea riscului de a dezvolta demență.

Două studii separate, care au urmărit persoane în vârstă de

60 și 70 de ani, au constatat că cei care grădinăreau în mod

regulat aveau un risc de demență cu 36% și 47% mai mic,

chiar și atunci când o serie de alți factori de sănătate au fost

luați în considerare.


Rolul plantelor în spiritualitate și turism

Plantele au, de asemenea, un rol important în cultura și

spiritualitatea multor popoare. Multe plante sunt

considerate sacre și sunt utilizate în ceremonii religioase

sau spirituale, în timp ce altele constituie un simbol

cultural și sunt utilizate foarte des în artă (în funcție de

perioadă, florile alese reprezentau puritate, bogăție, iubire

etc).

Majoritatea acestora reprezintă o parte importantă și în

industria turismului. Peisajele spectaculoase cu plante

rare sunt o atracție turistică majoră, iar parcurile și

grădinile botanice sunt destinații populare pentru

vizitatori.

Legătura dintre grădinărit și sport

Grădinăritul este o activitate realizată în exterior, iar

persoanele care îl practică petrec timpul la soare și la aer

proaspăt, lucruri care ajută organismul. Mai mult decât atât,

mișcarea și efortul realizate în grădină pot fi comparate cu

exercițiile sportive, ambele contribuind la bunăstare și

sănătate. De exemplu, săpatul, plantatul și plivitul, deoarece

sunt sarcini repetitive, necesită forță și răbdare și ajută în

special persoanele în vârstă, cu dizabilități sau cu dureri.

Contribuția plantelor asupra mediului și omenirii

Prin procesul de fotosinteză, plantele eliberează oxigen în

atmosferă, ajutând la respirația tuturor organismelor vii,

inclusiv a oamenilor.

Sunt o sursă primară de hrană, acestea oferind o mare

varietate de fructe, legume și cereale, care sunt esențiale

pentru o dietă echilibrată.

Stau la baza ecosistemelor, oferind habitate pentru

nenumărate organisme și susținând biodiversitatea.

Joacă un rol important în atenuarea schimbărilor climatice.

Acestea absorb dioxidul de carbon din atmosferă, contribuind

astfel la reducerea încălzirii globale.

Rădăcinile plantelor ajută la fixarea solului,

prevenind degradarea pământului și menținând

fertilitatea acestuia.


Cultivarea plantelor

Amenajarea unei grădini sănătoase și sustenabile începe

prin cultivarea de specii locale, specii care se protejează

unele pe altele sau specii care au afinități. Reducerea

dependenței de pesticide și ținerea la distanță a

dăunătorilor sunt foarte importante, mai ales pentru

menținerea sănătoasă a roadelor.

Plantele pot fi cultivate pe scară largă (cultură în câmp),

în grădini, în jardiniere etc, dar asta necesită voință.

Totuși, deși grădinăritul se realizează în special în grădină

sau în mediul rural, multe persoane care locuiesc la bloc

aleg să planteze mirodenii și plante leguminoase pitice în

balcon, unde pot fi folosite ghivece și jardiniere. De

obicei, sunt ușor de cultivat și sunt folosite în medicina

populară sau pentru aroma lor folosită la gătit.

Perspectiva unei persoane pasionate de

grădinărit

„Când intri în grădină ajungi într-o lume ce pare simplă față

de viața de zi cu zi. Săpatul, smulgerea buruienilor, copilitul

roșiilor, legarea castraveților… activități simple, necesare

dezvoltării plantelor. Fără stres, fără interacțiuni interumane,

fără necunoscute și responsabilități. Totul e simplu. Mirosul

pământului reavăn, aroma pătrunjelului, a mentei sau a

busuiocului. Un fel de muzică clasică după ce ai ascultat

toată ziua heavy metal.”


REDACTOR: ȘINCA ANDA

B u r n o u t

academic

Pentru început, merită menționat faptul că elevul este beneficiarul primar al

învățământului preuniversitar (Art. 2 din Statutul Elevului), ceea ce înseamnă

că orice decizie luată în educație trebuie să fie luată spre mai binele acestuia,

fie că este vorba despre burse, fie că este despre calitatea educației care îi

este livrată de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC). În pofida acestui

fapt, se pare că educația, vizată nu doar de tipicile “reforme” anuale, mai nou

este și în vizorul noilor măsuri fiscale de austeritate (Legea(

141/2025).

Aruncând o privire către ansamblul legilor în vigoare care nu par să facă

vreun pas înspre debirocratizare în niciun fel (psst.. Debirocratizare-

simplificare și digitalizare: Împreună facem sistemul de educație-cercetare

mai atractiv!), dar care în principiu ar trebui să dispună de îmbunătățirea

procesului de învățare și de crearea unui mediu școlar mai propice educației,

putem identifica câteva mari erori:

Planuri-cadru noi pentru învățământul liceal întârziate, rigide

prin centralizarea și specializarea lor timpurie și aprobate pe

repede înainte– măsuri educaționale luate pe placul

reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari ai

educației, nu a Consiliului Național al Elevilor, , uneori chiar și

celor care nici nu se încadrează în termenul de beneficiar;

Metodologii învechite privind predarea materiilor la nivel de

liceu, iar adaptate necorespunzător la nivel de învățământ

primar și gimnazial, precum se poate vedea din rezultatele

PISA 2024– – măsuri educaționale neconforme standardelor

europene;

Creșterea în medie cu doi elevi per clasă, scăderea

fondurilor pentru burse și transport, creșterea numărului

limită necesar pentru o școală, creșterea normei didactice–

măsuri fiscale care afectează calitatea educației.


Dar cum se leagă toate aceste măsuri de

burnout în rândul elevilor, mai exact?

Burnout-ul, conform unui articol realizat de ULIM

Chișinău, are trei dimensiuni: extenuarea emoțională

(tonus emoțional scăzut), depersonalizarea

(dereglarea relațiilor cu ceilalți) și reducerea

realizărilor personale (autoapreciere negativă). Sau,

conform unui articol Școala9: “Oboseala se

ameliorează rapid prin odihnă și relaxare, în timp ce

pentru burnout sunt necesare schimbări

semnificative ale stilului de viață, sprijin psihologic,

uneori chiar psihiatric și o perioadă lungă necesară

pentru recuperare.”.

Ambele definiții aduc perspective diferite asupra

sindromului de burnout, care deși nu este întru totul

o afecțiune medicală, poate declanșa una adevărată.

Prima “caracterizare”, puțin impropriu spus, ne ajută

să corelăm cele trei idei despre erorile din sistemul

educațional cu câte o dimensiune a burnout-ului.

Așadar, extenuarea emoțională poate fi asociată cu

metodologiile nepotrivite atât cerințelor mediului

academic european, cât și stării actuale a pieței de

muncă. De ce? Pentru că metodele de predare

centrate pe memorare, precum dovedesc atât

examenul de bacalaureat, , cât și evaluarea națională,

prin structura lor lipsită de probleme de gândire

critică și creativitate, fac elevul să se disocieze de

realitatea care îl înconjoară. Nefiind pus în situații în

care să interacționeze cu mediul înconjurător sau să

aplice conceptele teoretice învățate, teoria de care

se lovește și la materii practice precum chimia sau

educația tehnologică, îl face să se extenueze cognitiv

până în pragul creării unor frustrări acumulabile și

greu soluționate fără sprijin profesionist.


Mai departe, depersonalizarea este strâns legată de

măsurile fiscale luate recent prin prisma faptului că relația

elev – școală va părea una tranzacțională, dar în care elevul

să nu aibă niciun fel de control. În plus, clasele devin

aglomerate, elevul pierde din relația cu fiecare pedagog,

care, la rândul lui, nu își mai permite și din cauza normei

ridicate, să personalizeze metodele sale de predare. Relațiile

deja precare sunt în continuare puse în și mai mult pericol.

Ne rămâne reducerea realizărilor personale să fie corelată cu

aprobarea noilor planuri-cadru. Ce înseamnă aceste planuri-

cadru? Pe scurt, ele reglementează modul în care arată

orarul fiecărui elev din țară, materiile studiate la liceu în

funcție de profil, iar mai apoi, în funcție de specializare. Până

acum, acestea au rămas neschimbate din 2009, rămânând

restante cele pentru liceu din 2021 (atunci când generația

de elevi care a prins planuri-cadru schimbate pentru

învățământul primar și gimnazial a intrat la liceu). Deci,

schimbarea lor, de principiu nu ar trebui să fie o măsură

negativă, chiar din contră. Modul în care au fost actualizate,

este totuși.

Structura planurilor-cadru lor-cadru nu a fost radical

schimbată, cel puțin la prima vedere. Cu toate

acestea, am ajuns să rămânem cu materii precum

religia, istoria holocaustului, istoria comunismului,

șamdp în cârcă (fiind în trunchiul comun, obligatoriu

toți elevii le studiază), în timp ce materii precum

educație pentru sănătate au rămas în blocaj (sunt

“opționalele” din curriculum la decizia elevului din

oferta școlii).

Dincolo de aceste alegeri controversate, cel mai probabil l orchestrate

de alte instituții, , rămâne chestiunea de efectele specializării timpurii.

Sentimentul de “dacă aleg greșit” în perioada alegerii opțiunilor pentru

liceu sau de “am ales greșit” de pe parcursul liceului adaugă un strat de

anxietate și de frică pentru viitorul său academic și/ sau profesional

unui elev nesigur, neconsiliat în carieră din cauza lipsului de consilieri

școlari, fără absolut niciun rost. Aceste emoții pot duce la exarcerbarea

situației unui elev afectat de presiunea academică atunci când observă

că nu excelează în domeniul ales la abia 14 ani și căruia acum trebuie

să-i dedice între 8 și 14 ore din viața lui în fiecare săptămână.


Prin urmare, luând în vedere cele de mai sus, nu e de

mirare când, conform consultării realizate de către

Consiliul Județean al Elevilor Bihor despre sănătatea

mintală a elevilor, mai mult de jumătate dintre

respondenți afirmă faptul că tema sănătății mintale

nu este abordată în școala lor, că nu au un consilier

școlar implicat activ și că nu au auzit de demersuri

privitoare la încurajarea participării la consiliere

școlară, deși peste 80% dintre aceștia simt un nivel

ridicat al presiunii academice.

Dacă o problemă în educație nu este una “vizibilă” se pare

că nu merită să aibă o soluție legiferată în decursul unei luni

și câteva zile de la nașterea noului guvern. Nimeni nu

dorește să investească bani într-o problemă care nu există

(Nu mai știm ce înseamnă meritul– – Premierul Bolojan; Le-am

stricat mintea elevilor în 2-3 ani și acum consideră că nu pot

merge la școală dacă nu primesc bani– – Ministrul Daniel

David).

Nota autorului:

Nicio măsură luată în privința educației nu poate fi detașată de

politică. A rămâne ignorant și indiferent este un privilegiu care nu este

acordat tuturor, iar ca viitor al României, merităm oameni în

conducerea MEC care măcar și-au dorit să fie acolo (nu(

am mers

acolo fiindcă am vrut eu– – Daniel David). Deci, pentru a încheia,

încurajez orice elev să adopte o atitudine critică, dar în același timp și

calmă, față de reformele constante în educație.


REDACTOR: NEAGOE MARIA-GABRIELA

I s t o r i a n e s p u s ă

a c o p i i l o r î n c h i ș i î n

orfelinatele comuniste

1. Generalități. Sistemul orfelinatelor în

România comunistă

În România comunistă, copilăria nu a fost o etapă

despre jocuri, liniște, dulciuri și fericire, mai ales pentru

miile de copii abandonați, luați cu forța de la părinți

sau declarați „orfani de stat”. Odată cu Decretul 770

din anul 1966, care a interzis avortul și orice mijloc

contraceptiv, rata natalității a crescut, iar odată cu

aceasta și rata abandonului. Statul a instituit

numeroase orfelinate, internate și lagăre, unde copiii

erau crescuți în condiții inumane.

Aceste instituții erau prezentate în propagandă ca „adăposturi sigure”, dar

realitatea era alta. A fost vorba despre centre de izolare, control și distrugere

psihică.


TW: Imagini cu un puternic impact emoțional

2. Condițiile de după ziduri

Potrivit UNICEF, 700 de orfelinate adăposteau aproximativ

100.000 de copii. Însă în spatele acestor uși se afla o

realitate greu de imaginat: acestea erau împânzite de

șobolani, iar copiii nu erau tratați ca niște ființe umane, ci ca

„numere” sau „cazuri sociale”.

Frigul constant, asistența medicală precară și lipsa

medicamentelor erau cauze directe ale morbidității. În multe

instituții, copiilor li se aplicau tratamente inumane. Aceștia

erau spălați cu furtunul cu apă rece, îngrijitoarele îi băteau cu

bestialitate pentru a nu fi deranjate de la croșetat și, deși

duceau o viață mai bună, tot ele le luau mâncarea de la gură.

Situația era și mai gravă în căminele-spital destinate copiilor cu dizabilități. Regimul de aici

era de tip gulag: tortură, abandon și moarte. Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor

Comunismului, 800 de copii au murit oficial în aceste instituții. Mulți dintre cei internați

erau perfect sănătoși, dar au fost catalogați greșit intenționat și uitați în spatele gratiilor.

Supraviețuitorii au ieșit grav bolnavi și marcați pe viață.

3. Experimentele pe copii-cobai

Unul dintre cele mai controversate experimente a fost

cel cu Aslovital Infantil de la Siret. Căminul-spital de la

Siret a fost înființat în anul 1956 prin ordin al

ministrului Sănătății. Copiii de la Siret se deosebeau

prin faptul că au fost cobai ai experimentului de

testare a medicamentului Aslovital Infantil, creat de

Ana Aslan la Institutul de Geriatrie. Cei aleși pentru

testare aveau ceva în comun: proveneau din familii

dezorganizate și alcoolice.

Căminul spital de la Siret/ jud. Suceava în noiembrie 2023. Într-una

dintre clădirile de aici și-au făcut locuință o parte dintre cei care

au supraviețuit.

Timp de doi ani li s-a administrat medicamentul, în

anumite cazuri renunțându-se chiar la medicația de

care copiii aveau nevoie. Conform monografiei

semnate de Grigore Popescu și alți medici implicați,

după acești doi ani, copiii ar fi înregistrat progrese în

vocabular, exprimare, echilibru emoțional și adaptare

socială, fără efecte adverse.

„Copiii erau împărțiți în grupuri, cu voci mai bune sau

mai slabe, dar nimeni nu știa ce li se punea în gură. Ni

se spunea că este un medicament pentru «oameni

mari». Nu puteai întreba, nu aveai voie.” – declarație a

unui supraviețuitor de la Siret.

Pe lângă aceste experimente, din păcate, în toate

instituțiile au existat și altele, printre care cele privind

nutriția și igiena. Copiii erau hrăniți cu mâncare

proastă, uneori infestată cu paraziți, pentru a se studia

dezvoltarea lor fizică și mentală.

4. Identități pierdute și un trecut șters intenționat

Copiii din orfelinate nu aveau o identitate. Aceștia erau înregistrați cu

inițiale, numere sau porecle, nu cu numele lor reale. În multe cazuri,

documentele lor reale au fost distruse sau pierdute intenționat. După anul

1989, aceștia au încercat să-și reconstruiască trecutul, dar s-au lovit de

ziduri administrative.

Lucian Scherps, un copil român adoptat în Belgia, a

declarat într-un interviu publicat de „Decât o Revistă”

că identitatea lui a fost ca un puzzle imposibil de

rezolvat:


„Numele meu la naștere a fost Voinea Lucian. Nu sunt

sigur de data exactă a nașterii, nici de spitalul unde am

venit pe lume. Asta nu mi-a spus nimeni niciodată.”

Din păcate, cazul lui Lucian nu este singular. Mii de

copii au trecut prin aceeași poveste. Aceste identități

pierdute nu sunt doar povestea lor proprie, ci

povestea unui stat întreg care a dorit să îngroape

trecutul. Un trecut care încă așteaptă să fie

recunoscut și asuma

5. Tăcerea de după 1989 și lipsa asumării

După prăbușirea regimului comunist, România a privit

spre viitor de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. În ciuda

imaginilor șocante de la Siret, Cighid sau Plătărești,

care au făcut înconjurul lumii, nicio anchetă serioasă

nu a fost deschisă în primii 20 de ani după Revoluție.

Directori de instituții, medici și funcționari au ieșit la

pensie fără a fi trași la răspundere, în timp ce

supraviețuitorii nu au primit nicio compensație, iar în

societate au fost primiți cu suspiciune și dispreț, nu cu

empatie.

După anul 2015, au fost demarate câteva anchete la

presiunile Institutului de Investigare a Crimelor

Comunismului, dar acestea s-au blocat rapid, fără

condamnări sau scuze oficiale.

Și în anul 2025, după 36 de ani de la Revoluție,

dreptatea pentru copiii orfani din perioada comunistă

încă se lasă așteptată.

Bibliografie

* DW

* UNICEF

* Casa de Avocatură Grigoriu și Grigoriu

* Romania.europalibera

* Decât o Revistă

* Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului


REDACTOR: MANOLACHE NICOLAE

M a n i p u l a r e a

bisericii

În societatea românească a secolului 21,

majoritatea populației locuiește în

mediile urbane, atât centrale cât și

periferice. Mersul societății, avansurile

și trendurile pe care țara le urmează par

a fi toate decise în marile metropole,

punând într-un con de umbră ruralul din

ce în ce mai neglijat și uitat; o viață care

se desfășoară mai greoi și cu respect

pentru tradițiile înaintașilor. O generație

dinamică versus una cvasistatică,

blocuri de zece etaje versus căsuțe mai

îngrijite sau mai dărăpănate, două medii

ce par a se diferenția complet unul de

altul. Și totuși, sunt mari șanse ca un

anumit edificiu să aducă o pată de

asemănare și familiaritate între ele, unul

ce ridică falnic o cruce deasupra

capetelor locuitorilor lor: biserica și

catedrala orașului. Toate marile orașe

au o catedrală ortodoxă impunătoare,

Iași, Timișoara, Cluj, Constanța, toate

situate fie în centrul orașului, fie ușor

vizibile din acesta. Ajungând în Gara de

Nord, la o privire mai atentă a peisajului,

este imposibil să nu îți fie furată privirea

de o serie de cupole aurite ce crestează

cerul: Catedrala Națională a României,

aflată chiar în curtea Casei Poporului,

punctul culminant al unirii dintre

stăpânirea seculară și stăpânirea

cerească (de altfel, sediul Patriarhiei

Române se află la doar 13 minute de

mers pe jos, pornind din piața din fața

Parlamentului, conform Google Maps).

O asemenea etalare a omniprezenței și

a omnipotenței poate surprinde (plăcut

sau neplăcut) un străin, iar pe un

orășean îl poate lăsa indiferent, dar

pentru populația rurală și micul urban, în

care credința ortodoxă și cuvântările

duhovnicilor pătrund până în adâncurile

sufletelor lor, poate însemna un imbold

de supunere în fața autorității cerești ce

a avut puterea de a ridica astfel de

giganți. Astfel, bisericile și în special

Biserica Ortodoxă Română (BOR)

primesc o putere asupra unui segment

atât de însemnat al populației, pe care

adesea nu se sfiesc să o folosească

pentru propriile dorințe (personale sau

instituționale). BOR este atât de

omniprezentă în viața de zi cu zi a

societății românești, o prezență ce

devine din ce în ce mai în fundal, mai în

umbră, dar cu consecințe cât se poate

de concrete în discursurile publice pe

diverse teme importante, sociale, legale,

morale, politice. Articolul de față se vrea

un rezumat cât mai cuprinzător, dar și

accesibil, al implicării BOR în societatea

românească, motivele din spate,

metodele și consecințele ei. Discuția se

va învârti în jurul a trei domenii: socio-

legal, politic și științific. Dar mai întâi:


„N-am inventat noi apa caldă” și „În

Roma, faci ca romanii”

Istoria bisericii este o adevărată ceață

de nepătruns pentru istoricii neafiliați

BOR, care nu au acces la arhivele

Bisericii, documente ce ar putea

discredita mari fețe bisericești, ierarhi

puternici ce se află la frâiele celui mai

important formator de opinie. Istorici

precum Oliver Jens Schmitt, ce

încearcă să asambleze o poveste

separată de apologeticele oamenilor de

casă ai patriarhiei, se confruntă cu

adevărate uși legislative închise și

refuzul persoanelor împuternicite

asupra acelor documente, adică ierarhii

în speță, de a asigura accesul la acele

documente vitale pentru studiul critic al

activității acestei entități ce a coabitat

cu statul român încă de la începuturile

sale ca stat modern. Ceea ce a reușit

însă să creioneze acesta, în cartea sa,

Biserica de stat, sau Biserica în stat? O

istorie a Bisericii Ortodoxe Române,

scoate la iveală nu atât motivele

comportamentelor, cât atestă vechimea

lor. BOR, de la înființarea sa, s-a

caracterizat printr-un oportunism

feroce, o mare maleabilitate în fața

vremurilor și regimurilor, dar și

rezistența în ceea ce privește evoluția

concepțiilor sale antice despre

coabitarea în mediul interconfesional și

interetnic ce caracterizau România

Mare, pe care a căutat să le suprime cu

orice preț. Pretențiile de „biserică

națională” (singura confesiune ce

caracteriza apartenența la națiunea

română,

considerându-se

român=ortodox), împreună cu sprijinirea

curentelor antioccidentale, ortodoxiste,

xenofobe și antisemite (cea mai de

seamă,


dar nu singura, fiind Mișcarea Legionară)

au lăsat amprente adânci atât în

societatea inter și postbelică, cât și cea

contemporană, soldându-se chiar, în

punctul cel mai încins al celui de-al

Doilea Război Mondial, cu masacrarea

diferitelor etnii din teritoriile estice,

cucerite de armata română de la URSS,

la care ierarhi și alte cadre ale bisericii

nu s-au sfiit să participe activ. BOR însă

este compusă din mai multe organisme

structurale, dar și intelectuali extremiști

simpatizanți, persoane cu viziuni

diferite, de aceea nu este posibilă decât

o trasare generală a implicării bisericii în

diferite aspecte, fiecare participând în

grade diferite la propășirea nației

româno-ortodoxe. Dar, de-a lungul

ultimului secol, s-a remarcat constant

dansul susținerea clerului inferior-

tăcerea clerului superior. În principal

ierarhii au acționat, de-a lungul

schimbărilor politice, ca niște

legitimatori ai noilor conduceri

(dictatoriale), în schimbul beneficiilor

materiale și puterii. Arma lor cea mai

abilă era tăcerea legitimatoare, ce

încuraja extremiștii în faptele și

doctrinele lor reprobabile prin lipsa unui

obstacol real în calea lor, dar și

dictatorii, care vedeau în această

închidere a ochilor o susținere tacită a

regimurilor lor (asta în cazurile în care

susținerea nu venea în mod deschis,

ceea ce se întâmpla nu foarte rar).

”România nu-i Sodoma”. Soarele

răsare dinspre Est

Integrarea României la organismele

europene și occidentale, precum UE

(2007) și NATO (2004), a adus în

societate un val de deschidere față de

subiectele considerate tabu până

atunci, precum conceptul de sexualitate

și gen, drepturile femeilor la avort și de

acces la putere, dar și confruntarea cu

o lume din ce în ce mai globalizată și

dinamică, în care ideile și informațiile

circulă cu o viteză nemaiîntâlnită în

nicio altă etapă a istoriei. Evenimentele

din Fâșia Gaza, SUA sau de pe frontul de

război ucrainean ajungeau la cei

interesați aproape instantaneu și, dată

fiind globalizarea, acestea au ajuns să

afecteze în mod direct viețile românilor,

forțându-i astfel să își deschidă

orizonturile și la celelalte țări. Mai ales

cei tineri au fost afectați de aceste

fenomene, laolaltă cu o „privatizare a

credinței”, slăbind astfel adeziunea și

atragerea tinerelor generații la BOR.

Astfel, Biserica a fost și ea nevoită să se

adapteze, pentru a ajunge și la cei ce nu

mai frecventează bisericile pentru a auzi

pilda duhovnicului direct. Sub

oblăduirea Patriarhului Daniel Ciobotea

(din 2007), BOR a început o nouă eră

mediatică, site-uri de propagandă

(basilica.ro), posturi radio și de

televiziune (Trinitas), canale de

Facebook și Youtube, pe calea cărora se

diseminează informații și comunicate cu

mult mai rapid decât înainte. În 2025, se

împlinesc 20 de ani de la primul marș

Pride în București, o manifestare

complet nouă pentru o țară proaspăt

ieșită dintr-o dictatură a conformității

sublime.


La primul marș din 2005 au participat

100-200 de persoane, care au

întâmpinat o ură adâncă din partea

membrilor Noua Dreaptă, la acea vreme

o simplă organizație, dar actual partid

politic. Un partid politic neolegionar și

fascist, cu un program politic ce prevede

„accentuarea majorității demografice”

(pct. 35), desființarea CNCD (pct. 23)

sau apărarea BOR de „ofensiva

secularismului și creștinofobiei” (pct.

27), acesta este organizatorul Marșului

Normalității, o procesiune cu caracter

ortodoxist și homofob, unde laici și

preoți defilează pe Calea Victoriei în

urma Marșului Pride cu agheasmă, cruci

și pancarde cu „România nu-i Sodoma”.

Liderii BOR, în momentele dintre lungile

tăceri apăsătoare despre aceste

participări ale clerului la astfel de

evenimente cu conotații direct legionare,

adesea au dat comunicate ce atacă

membrii LGBTQA+ și organizarea

marșului, reafirmându-și credințele

antice despre cum natura homosexuală

este un „păcat”, iar, printre dinți, lăsând

voci izolate să își exprime pura

homofobie violentă. O personalitate

politică ce nu vrea să se lase dusă de la

astfel de spectacole este afaceristul

George Becali, un propovăduitor devotat

al ideilor naționaliste și un apropiat al

BOR, pe care o susține financiar (a donat

2 milioane de dolari pentru construcția

Catedralei Naționale; de altfel, a fost

primul mirean care a intrat în aceasta) și

al ierarhilor săi, ca dovadă stând

invitațiile lui Becali la evenimentele

Bisericii (ex. prezența acestuia, alături de

alți înalți demnitari, la aniversarea de 15

ani de la întronarea Patriarhului Daniel

Ciobotea în 2022).

Becali este și un om cu largă deschidere

la ușa politicienilor, sprijinind financiar

partidele românești de pe tot spectrul

politic în campanie, fiind răsplătit nu

doar cu favoritism în justiție, dar chiar și

cu posturi de parlamentar (în

legislaturile 2012-2016 și 2024-prezent,

ultimul din partea partidului fascist

AUR) și europarlamentar (legislatura

2009-2012). Lupta acestor două forțe

unite, ecleziastice și politice (atât

directe cât și indirect de partidele

aflate la putere, profund conservatoare)

cu creșterea toleranței societății

românești față de această comunitate

(vizibilă prin creșterea spectaculoasă a

participanților la marșuri de până la zeci

de mii doar în București) a atins apogeul

în anul 2018, atunci când Coaliția pentru

Familie, o „inițiativă cetățenească”

despre care s-a vehiculat intens că este

doar un paravan al forțelor ecleziastice

(de toate confesiunile, dar BOR a

reprezentat cea mai importantă

componentă) de a-și exercita direct

influența asupra unei direcții mult mai

conservator-izolaționistă a societății

românești. Comunicatele în care

Patriarhul categorisea criticile asupra

inutilității organizării referendumului în

condițiile instabilității grave a țării în

acel moment (sub guvernul Dragnea) ca

„acţiuni de boicotare agresivă şi

denigrare injustă” arată în continuare

frica de critică a Bisericii și pretenția de

autoritate morală incontestabilă pe care

o are. Propaganda virulentă, agresivă,

profund homofobă, mincinoasă (și chiar

ilegală) făcută de clerul inferior în școli,

mănăstiri, și biserici în rândul copiilor,

părinților și enoriașilor mai bătrâni au

avut ca scop mobilizarea clasică a

claselor de jos în atingerea scopurilor

sale.


Cu toate eforturile supraomenești

(inclusiv cu ajutorul politicului, care a

crescut numărul zilelor de votare și a

relaxat legile supravegherii votării, o

adevărată invitație la fraudă) depuse de

BOR, referendumul a picat din cauza

prezenței scăzute (20%), sub pragul

minim de validare (de 30%), semn că

supremația BOR a ajuns să se clatine

chiar din temeliile sale, adică din rândul

laicilor, un eșec nemaivăzut până atunci.

Dar, cu acea ocazie, forțele de dreapta-

extremă dreapta au ajuns să se

coaguleze, crescându-și puterea și

băgând ghimpi în coasta societății de

atunci încoace.

Odată cu invazia Rusiei asupra Ucrainei din

24 februarie 2022, s-a intensificat mult

discuția asupra propagandei rusești, veche

din zorii apariției țării noastre moderne,

efectelor și exponenților ei din România.

Minciunile asupra cauzelor ei, victimelor și

catastrofei reale din țara vecină au fost

împânzite în spațiul românesc de diferite

personaje care mai de care mai

controversate (ex. Diana Iovanovici-

Șoșoacă, Ion Cristoiu, George Simion), dar

noi vom incerca să ne focusăm pe un

personaj de la vârful ierarhiei locale

constănțene a BOR, cunoscut de mult ca

simpatizant rus. Arhiepiscopul Tomisului,

ÎPS Teodosie Petrescu, chiar înainte de

începerea invaziei, pe 9 februarie, îi ridica

în slăvi pe Putin și Medvedev ca pe „mari

ctitori” de biserici în Ierusalim și Athos și

„să nu îi judecăm ca pe niște răufăcători” la

postul local Radio Dobrogea. După

începere, Teodosie a luat atitudinea

istorică a BOR când este strânsă cu ușa să

aibă o opinie despre mai-marii săi, anume

o evitare a unei condamnări fățișe, un

îndemn la o pace de carton și chiar la o

relativizare a vinei la ambele tabere

beligerante (război nu al „apărării gliei”, ci

doar un „conflict între două țări surori”).

Pe site-urile precum ortodoxinfo.ro

circulă de ani de zile articole homofobe,

prozelitiste, anti-UE, anti stat de drept

și chiar apologii ale legionarilor (văzuți

ca „sfinți ai închisorilor”). Astfel de

articole sunt menite să scadă

încrederea în statul român prin minciuni

și nu să aducă o critică tăioasă dar

adevărată. Articole mincinoase anti-

transgender, anti-homosexuali au

scopul de a dezbina societatea, de a

crea probleme false, pentru a nu se

putea focusa pe adevăratele probleme

și astfel să fie mai ușor de manevrat de

conducătorii de la Kremlin. Propaganda

rusească pentru o țară teocratică,

conservatoare, autoritară se mulează

perfect pe utopia dorită de BOR, așa că

o susține total.

„Plandemia” și „Neo

Decrețeii”

Titulatura de „doctor de suflete” nu a

părut să mulțumească BOR niciodată,

dorind să devină și autorități infailibile

în domeniul medical. Predicile

duhovnicilor precum a fostului legionar

Ilie Cleopa au susținut de ani de zile

cauza „păcătoasă” a bolilor umane și

deci tratamentul „liturgic” al lor, precum

și leacuri băbești pentru boli precum

cancer, pneumonii sau diabet zaharat.

Însă, pe unele subiecte, avântul preoților

pare a fi încetinit (și nu stopat, din

păcate) de drepturile femeilor, precum

dreptul la avort la cerere până în

săptămâna a 14-a de sarcină.

Deși, în Biblie, subiectul avorturilor nu este

dezbătut ca atare, conform cercet. biblic

Daniel McClellan, această dezbatere a

venit pe cale grecească despre momentul

intrării sufletului în corp, la concepție

(conform lui Pitagora), la zbaterea copilului

(conform lui Aristotel) sau la naștere

(stoicii).


După numeroase polemici, concepția

pitagoreică a ajuns doctrina oficială BOR,

iar acum încearcă să o apere împotriva

oricărui argument științific care să o

detroneze. În societatea românească,

această discuție a găsit țara după

abolirea Decretului 770/1966, care

interzicea avortul la cerere, și experiența

că oricât de interzis ar fi avortul, acest

lucru nu va împiedica absolut deloc

femeile disperate să încerce să îl facă,

doar le va priva de un mediu

corespunzător, ducând la traume

nenecesare și chiar moarte.

Predicile preoților celebri nu au contenit să

atace femeile care fac avort, ajungându-se

la amenințări cu focurile iadului. Ilie Cleopa

a avut dialoguri întregi, distribuite de site-

uri precum doxologia.ro, , site-ul oficial al

Arhiepiscopiei Iașilor, în care numește

femeile care fac avort și chiar pe cele care

au pierdut copiii fără voia lor „ucigașe de

oameni”. Acest tip de limbaj nu este izolat

în mediile ortodoxe, ci chiar încurajat.

Politica natalității este un subiect sensibil

pentru BOR, căci un număr crescut de

copii asigură un număr crescut de enoriași,

plus împovărarea familiilor cu copii nedoriți

le aruncă în brațele unei noi nevoi de

suport, pe care biserica îl exploatează

intens. Exponenții acestor politici, preoți și

diverse asociații (ex. Pro Vita) tipăresc

materiale cu informații cel puțin

îndoielnice, în care fie sunt descrise

povești particulare în care femeile suferă în

urma avortului sau păreri ale unor

specialiști la fel de indoielnici, care aduc

argumente false. Jurnaliștii safielumina.ro

au descoperit la SJ Neamț o hotărâre prin

care toate femeile care doresc avort la

cerere vor trebui să primească semnăturile

de consiliere al unor organizații precum

„Capela Sf. Spiridon” a spitalului și

asociația Pro Vita.

Organizații pro-avort veneau pe secția

de obstetrică-ginecologie a spitalului

din Bacău cu acordul conducerii și

încercau să le convingă să nu facă avort,

ajungându-se chiar la amenințări cu

„focurile Gheenei” a celor ce nu au fost

convinse. Peste toate acestea se

adaugă materialele cu informații

flagrant și hilar de greșite științific,

semnate de preoți, medici și profesori și

girate chiar de mai-marii

arhiepiscopiilor. Informații precum

„folosirea prezervativului este imorală”

și „SIDA se transmite prin sărut” sunt

distribuite prin maternități și școli, cu

consecințe dintre cele mai grave

precum răspândirea de boli sau

paranoia cu privire la informațiile cu

adevărat științific corecte, prin diluarea

acestora într-o mare de informații false,

ce derutează oamenii de bună credință.

Mai gravă este asocierea persoanelor cu

pregătire științifică cu aceste curente,

ducând la legitimarea acelor informații

doar prin apelul la autoritate și nu prin

surse sau studii.

Pandemia virusului SARS-CoV-2 a luat

prin surprindere toată planeta, fiind o

criză nemaiîntâlnită până atunci. O

gestionare dezastruoasă a crizei de

către decidenți și neprevăzutul asociat

noii boli au dus la măsuri foarte

restrictive care nu au fost mereu

argumentate satisfăcător. Astfel s-a

ajuns la o frustrare a populației în fața

tăcerii autorităților, situație exploatată

de cei ce doreau slăbirea încrederii în

stat și știință. Am avut din nou situația

clasică, în care clerul inferior radicalizat

și presa alternativă ortodoxisto-

legionară au distribuit propagandă

copiată de pe site-urile rusești la umbra

tăcerii conducerii.


Conducerea BOR a părut destul de

conformă cu legile carantinei, acceptând

să nu se facă public slujba Învierii,

excepția evidentă fiind ÎPS Teodosie,

care s-a împotrivit legilor, și chiar i s-a

făcut dosar penal pentru zădărnicia

combaterii bolilor. Informații paranoice

despre carantină (că ar fi o metodă de

control a populației) sau originea

virusului (că ar fi creat special în

laborator pentru a extermina omenirea;

de aici termenul „plandemie”) au avut

purul scop de a crește panica și a face

oamenii paranoici. Scepticismul și

paranoia au ajuns interschimbabile,

paranoicul considerându-se doar

sceptic iar realii sceptici au ajuns să fie

considerați paranoici, ducând la o

întărire a credințelor ambelor tabere și

astfel crescând falia dintre ele. Divide et

impera

„Dați cezarului ce este

al cezarului” și

cezaropapismul

Am precizat în treacăt până acum

implicarea anumitor persoane din

conducerea diferitelor instituții în acțiunile

BOR sau persoane cu legături în politică.

Dar acestea nu reprezintă deloc cazuri

izolate, ci o adevărată simbioză dintre stat

și BOR, un pseudocezaropapism, în care

singura diferență e lipsa formalismului

unui patriarh-conducător (excepția fiind

reprezentată de mandatul lui Miron

Cristea de prim-ministru). Prin contactele

sale extinse cu oamenii politici, Biserica își

asigură o ușă deschisă pentru beneficii de

la stat, retrocedări de terenuri din

patrimoniul statului, acorduri de asistență

liturgică în structurile de stat (deși statul

se declară neutru din punct de vedere

religios) și fonduri de la buget pentru

proiectele sale grandomanice.

De la primari la senatori, miniștri, peste

tot există oameni care curtează BOR

pentru puterea sa de a mobiliza politic

masele la vot. De aceea vedem cazuri

precum campania pentru Victor Ponta

la alegerile prezidențiale din 2014

împotriva lui Klaus Iohannis, în care

preoți precum pr. Sebastian de la

mănăstirea Teghea îndemna în mod

direct enoriașii să voteze Victor Ponta

pentru simplul fapt că e ortodox.

Sprijinul BOR pentru Gabriela Firea pe

post de Primar General al Bucureștiului

i-a adus o alocare de 71,5 milioane de lei

din bugetul capitalei pentru construirea

Catedralei Naționale.

În ultimii ani, de la ieșirea în evidență a

partidului fascist AUR, a apărut o nouă

categorie de propagandă politică în

biserici, cea din convingere (sau, mai

exact, o parte din ea). Partidele

extremiste au adus în discursul public

din nou ideile legionare cu care mulți

lideri bisericești actuali au cochetat în

tinerețe (ex. Bartolomeu Anania,

episcopul Clujului), așa că susținerea nu

a întârziat să apară. ÎPS Teodosie a

oficiat slujba de căsătorie a lui George

Simion într-un cadru parcă desprins din

nunta lui Corneliu Zelea Codreanu și a

sfințit sediul AUR Constanța. AUR a avut

candidat la alegerile locale din 2024 la

Mun. Suceava un preot. La alegerile

prezidențiale din 2024 și 2025, membri

ai clerului au susținut candidații fasciști,

adică pe Călin Georgescu și George

Simion, pe baza discursului lor ce

combina adesea concepte creștine cu

ideile profund pro rusești și

antidemocratice. Doar o mobilizare

impecabilă a societății la urne au

împiedicat alegerea vreunuia dintre cei

doi.


Aceste legături sunt foarte periculoase

dacă ne uităm în trecut la cum a decurs

implicarea membrilor BOR în Mișcarea

Legionară, ajungând într-un final la

Pogroame și revolte. Sprijinul informal al

AUR pentru o conducere autoritară și

ierarhică, antidemocratică și

antioccidentală este exact programul

pentru care BOR a luptat de la înființarea

sa. Odată cu acest val al reînvierii

fascismului, vom vedea în viitor cum va

influența asta viitorul României.

BOR este intrinsec o structură ierarhică și

totalitară, în care membrii săi inferiori nu

au drept de cuvânt în viața Bisericii.

Modelele de tip Șaguna au fost

abandonate în favoarea unor conduceri

rigide. Acest lucru îl doresc și pentru

conducerea civilă a țării, crezând că e

nevoie de un despot luminat, care să

rezolve toate problemele țării cu o mână

de fier. Deși și-a pierdut statului

constituțional de „Biserică dominantă”, nu

e greșit să spunem că politicienii

consideră de facto că deține acest titlu în

continuare. Niciun alt cult nu este atât de

favorizat în relația cu statul, care pare a

presupune din start că cetățenii săi sunt

creștin-ortodocși, urmând ca ei să

demonstreze dacă nu e așa. Serviciile

religioase din armată și spitale sunt

exclusiv ortodoxe, alocările de fonduri

sunt cele mai numeroase, iar

reprezentanții BOR sunt invitați la

evenimentele oficiale, lucru rar întâlnit la

liderii celorlalte culte recunoscute din

țară. Cu toate că focusul a fost pe BOR, e

important de menționat că și celelalte

culte au fost implicate în multe din

problemele discutate, dar aportul lor a

fost destul de redus. De asemenea, aceste

tactici nu sunt particulare BOR. Tabieturi

ce se găsesc în clasa intelectuală, politică

de-a lungul istoriei au fost împrumutate

de BOR.

REDACTOR: DRAGNE MARIA-IOANA

F e m e i l e v i i î n

cultura

Unde sunt femeile din poveștile noastre?

Gândește-te la prima lecție de istorie pe care o mai ții minte.

Poate erai mic și, cu uimirea copilului care descoperă lumea, ai

aflat despre Ștefan cel Mare și bătăliile lui glorioase. Poate ai

ascultat fascinat povestea unirii lui Mihai Viteazul sau ai aflat cum

Alexandru Ioan Cuza a reformat țara. Mai târziu, în liceu, ai învățat

despre Unirea din 1918, despre marii bărbați de stat, despre lideri,

revoluționari și generali. Nume grele, importante, oameni care au

construit istoria. Dar dacă ești fată, poate că, în tot acest peisaj de

eroi și învingători, ai avut, chiar și pentru o clipă, un gând care nu-ți

dădea pace: Unde sunt cei ca mine în poveștile astea?

E o întrebare simplă. Dar e genul de întrebare care, odată pusă, nu

mai poate fi ignorată. Odată rostită, schimbă felul în care privești

manualele, filmele, statuile din piețe sau discursurile festive. Și nu e

despre vanitate. Nu e despre a cere locuri în față. Este despre

nevoia profund umană de a te vedea – și pe tine – în oglinda

poveștilor care ni se spun.

Femeile nu au lipsit din istorie. Au fost acolo, mereu.

Dar au fost, adesea, invizibile. Și asta doare.

Femeile au fost acolo. Dar nu au fost lăsate să

vorbească.

Istoria, așa cum o învățăm noi, nu e neapărat o minciună.

Dar e incompletă. Selectivă. A lăsat afară multe voci. De

prea multe ori, acelea ale femeilor. Femeile nu au stat

acasă „așteptând să se termine lupta”. Au fost în tranșee,

în spitale, în stradă, în umbra marilor decizii. Au fost

infirmiere, curajoase până la inconștiență. Au fost mame

care și-au crescut copiii sub bombe. Au fost luptătoare

pentru drepturi, chiar când asta însemna ani grei de

închisoare.


Regina Maria, de exemplu, nu a fost doar „soția regelui”. A fost un

lider real în timpul Primului Război Mondial, negociind cu diplomați,

mergând pe front, încurajând soldații și inspirând o națiune. Ana

Ipătescu nu a fost o simplă figură pasivă în Revoluția de la 1848. A

fost în stradă, printre oameni, ridicând glasul pentru schimbare.

Elisa Leonida Zamfirescu nu a ascultat de cei care îi spuneau că

locul femeii e în bucătărie și a devenit prima femeie inginer din

Europa.

Dar de câte ori ai întâlnit aceste nume într-un manual? Și dacă le-

ai întâlnit, cât de mult ai aflat cu adevărat despre ele? Un paragraf?

Două? Poate o notă de subsol?

Cultura nu e completă fără vocile femeilor

Să trecem puțin la literatură. Dacă ai urmat programa

clasică, ai citit, poate, cu pasiune, poeziile lui Eminescu,

schițele lui Caragiale, romanele lui Rebreanu. Nimic greșit

aici. Sunt autori valoroși, parte esențială din ADN-ul

cultural al acestei țări. Dar, cu aceeași sinceritate, trebuie

să ne întrebăm: ai auzit vreodată, în școală, o voce

feminină în literatură? Ai citit vreun roman scris de o

femeie româncă? Ai studiat vreodată o poezie scrisă de

o autoare?

Hortensia Papadat-Bengescu a scris despre femei și

despre conflictele lor interioare, într-un timp în care

literatura despre „emoții” era văzută ca frivolă. Ana

Blandiana a continuat să scrie, chiar și când cenzura

regimului comunist îi răsfoia poemele cu pixul roșu în

mână. Gabriela Adameșteanu a vorbit despre viața din

România anilor ’80 fără metafore comode, cu o

sinceritate aproape tăioasă.

Nu e vorba să „scoatem bărbații din cărți”. Nu despre asta e

discuția. Ci despre a adăuga. Despre a completa imaginea. Pentru

că fără vocile femeilor, pierdem o jumătate de adevăr. Și un

adevăr pe jumătate spus e, de fapt, o minciună subtilă.


De ce contează toate astea

Educația nu e doar despre ce știm. E și despre cine ajungem să

fim. O fată care citește doar despre eroi, dar niciodată despre

eroine, poate ajunge să creadă că misiunea de a schimba lumea nu

i se adresează. Că ea trebuie să fie martor, nu actor. Că valoarea ei

stă în sprijin, nu în inițiativă.

La fel, un băiat care nu citește niciodată despre femei curajoase,

inteligente, puternice, poate ajunge să creadă – chiar și inconștient

– că femeile sunt mai puțin relevante. Că nu au contat. Că nu au ce

căuta în frunte.

Dar realitatea este alta. Femeile au fost în frunte. Doar că istoria a

fost, adesea, scrisă de alții.

Ce putem face, concret?

E ușor să ne simțim copleșiți. Să credem că nu putem

schimba nimic, dacă nu suntem autori de manuale sau

decidenți în Ministerul Educației. Dar lucrurile mari

pornesc de la pași mici. Iar fiecare dintre noi poate face

ceva: Vorbește cu profesorii tăi. Poate nu vor putea

schimba programa, dar pot adăuga un nume, o poveste,

o poezie la ora de curs. Uneori, e nevoie doar de o

sugestie sinceră. Alege o carte scrisă de o femeie. Nu

pentru că „trebuie”, ci pentru că ai toate șansele să

descoperi o lume nouă. Poate una care te privește direct.

Pune întrebări. De ce învățăm despre el, dar nu și despre

ea? De ce îl recităm mereu pe Eminescu, dar aproape

niciodată pe Nina Cassian? Ascultă femeile din jurul tău.

Mame, bunici, profesoare, colege. Și ele au povești. Și ele

fac parte din cultura vie, chiar dacă nu sunt în cărți.

Femeile nu sunt personaje secundare

Femeile nu sunt doar „soții de” sau „mame ale cuiva”. Nu sunt note

de subsol în istorie. Sunt părți egale ale lumii în care trăim. Au

gândit, au creat, au luptat, au construit. Sunt autoare, profesoare,

lideri, activiste, visătoare. Nu au nevoie să fie inventate. Doar

descoperite. Doar lăsate să vorbească.

„Femeile vii în cultură” nu e doar un proiect frumos. E o idee necesară. E

începutul unei conversații care a întârziat prea mult. O conversație în

care, în sfârșit, toate vocile contează. Și poate că, într-o zi, fetele care

învață azi istorie și literatură nu vor mai trebui să întrebe: „Unde sunt cei

ca mine?”


R e v i s t a F i e c a r e V o c e - A r h i v a S i r e n e i - N r . 2

Din spatele revistei

Editori:

Georgescu Luca

Bucur Briana

Costache Teodora

Graphic Designers:

Georgescu Luca

Redactori:

Dragne Maria-Ioana

Șinca Anda

Gheorghe Sofia

Manolache Nicolae

Jurca Ana

Neagoe Maria-Gabriela

Belu Maria

Mihai Daria

Bănucă Elena


R e v i s t a A r h i v a S i r e n e i , c a r e e s t e i n s p i r a t ă d i n m i t u l c l a s i c a l s i r e n e l o r ,

f i i n ț e c ă r o r a v o c e a l e e r a , d e o p o t r i v ă , a r m ă ș i b l e s t e m , a f o s t c r e a t ă d i n

d o r i n ț a d e a a d u c e î n p r i m - p l a n p e r s p e c t i v e l e d i v e r s e l o r v o c i .

Î n a c e s t n u m ă r i n a u g u r ă m o s e r i e e d i t o r i a l ă c a r e î ș i p r o p u n e s ă

p r i o r i t i z e z e : n e d r e p t ă ț i s i s t e m i c e , i s t o r i e n e t e r m i n a t ă , d i s c r i m i n a r e ,

d a r ș i s p e r a n ț ă , r e v e n d i c a r e ș i c r e a ț i e p r i n i n t e r m e d i u l a r t i c o l e l o r ș i

i n t e r v i u r i l o r r e a l i z a t e d e e c h i p a F i e c a r e V o c e .

ARHIVA SIRENEI

R e v i s t a

Fiecare Voce

D i n i n t e r v i u r i c u e l e v i e x c e p ț i o n a l i ș i p e r s o a n e c u

d i z a b i l i t ă ț i , p â n ă l a e s e u r i d e s p r e m a n i p u l a r e a b i s e r i c i i ,

f e m i n i s m s a u b u r n o u t a c a d e m i c , a m a d u n a t a i c i e c o u r i d i n

l u m i d i v e r s e , v o c i c e m e r i t ă a f i a s c u l t a t e !

R e v i s t a F i e c a r e V o c e d e s c h i d e a c e a s t ă a r h i v ă c u i n t e n ț i a

c l a r ă d e a f a c e d i n a r t i c o l e n u o c o n c l u z i e , c i o i n r o d u c e r e .

A s c u l t ă m . Î n r e g i s t r ă m . R e d ă m .

Pentru că tăcerea nu e o optiune.

Arhiva Sirenei Nr. 2

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Delete template?

Save as template ?