Revista Se Poate

9

S e p t e m b r i e 2 0 2 5

R E V

I S T A S E P O A T E

F a c e b o o k : R e v i s t a S e P o a t e

I n s t a g r a m : @ r e v i s t a s e p o a t e

Povești autentice, menite să te inspire

OREVISTASEP

ATE

Notă introductivă

Revista Se Poate este un proiect născut din dorința de a-i ajuta pe ceilalți să

înainteze în parcursul către a deveni cea mai bună versiune a lor. Într-o lume

marcată de inegalități socio-economice și experiențe dificile, tot mai multe

persoane trăiesc în condiții precare. Mediul în care au fost crescute și

încercările prin care au trecut joacă un rol important în conturarea parcursului

lor ca indivizi. Prin intermediul acestei publicații, ne dorim să aducem în

atenția publicului povești autentice, care să scoată la iveală problemele sociale

actuale și care să arate cum o mentalitate corectă poate conduce spre succes.

Revista noastră îşi propune să devină un far pentru cei care își doresc să

crească, să descopere și să-și schimbe modul de a vedea lumea, cu alte

cuvinte, un pilon pentru atingerea unui nivel superior al propriei vieți. Nu

dorim să fim doar o publicație, ci să creem o experiență captivantă care îmbină

poveștile autentice cu lecții de viață prin concepte inovatoare. Vrem să

aprindem conversaţii despre auto-împlinire, provocări sociale și călătoria

transformării personale.

Revista Se Poate prezintă perspectivele și poveștile de succes ale unor

persoane remarcabile, însă dorim să subliniem că nu avem nicio afiliere directă

cu acestea. De asemenea, valorile și opiniile exprimate de persoanele

intervievate sau prezentate nu reflectă neapărat valorile și pozițiile noastre.

Scopul nostru este de a inspira și informa, lăsând cititorii să-și formeze

propriile concluzii.

Ne dorim să arătăm că se poate, indiferent de mediul sau de

circumstanţele din care provii. Viziunea noastră este să ne conectăm cu un

public divers care nu caută doar să se dezvolte personal și profesional, dar care

este și curios cu privire la straturile mai profunde ale experienței umane.

Suntem aici pentru visători, inovatori, cei care aduc schimbarea, oameni care

sunt gata să conteste normele convenționale, să adopte noi moduri de gândire

și să depăşească limitele impuse de societatea care îi înconjoară.

A n e l i n e G u l i e ș i A n d r e i B a r b u , f o n d a t o r i

Cuprins

Revista Se Poate -NR.9

1-3

4-5

6-9

10-13

14-17

18-20

CUVINTE UNICE DIN ÎNTREAGA LUME ȘI VALENȚELE LOR ÎN CULTURĂ

DOES LINGUISTIC LOSS LEAD TO IDENTITY LOSS?

RECENZIE- A STUDY ON ROMANIAN GRIEF IN AMERICA

DE JULIA BOCA

LATINA - INIMA LIMBILOR ROMANTICE, INFLUENȚA ȘI

IMPORTANȚA ISTORICĂ A COLONIZĂRII ROMANE.

DIN ROMÂNIA SPRE NECUNOSCUT: EXPERIENȚELE

LUI ANDREI ȘI TIJANA

DE CE PLECĂM ÎN ALTE ȚĂRI ȘI CUM NE AFECTEAZĂ ASTA

VIAȚA PE TERMEN LUNG?

21-28 NE INFLUENȚEAZĂ LIMBA PE CARE O VORBIM MODUL DE

GÂNDIRE? O PERSPECTIVĂ LINGVISTICĂ /// INTERVIU CU

DENIS SEMINIUC ȘI DAN MIREA.

Sursă foto: Pinterest

C U V I N T E U N I C E DI N

Î N T R E A G A L U M E Ș I

VA L E N Ț E L E L OR Î N

C U L T U R Ă

Redactor: Timeea Budin

E xistă cuvinte ale căror semnificație nu poate fi transpusă în altă limbă.

Ele sunt mai mult decât niște simple părți de vorbire: sunt fragmente de cultură,

stări sufletești condensate și o particulă din modul în care poprul respectiv

privește lumea. Astfel de cuvinte sunt „dor” pentru români, „saudade” pentru

portughezi sau „komorebi” pentru japonezi, toate vorbind despre emoții și stări

atât de specifice și autentice, încât traducerea fidelă pare să le răpească din

semnificație. Întâlnite în literatură, rolul lor de mărturie a istoriei și pulsului unui

popor este amplificat, deoarece, așa cum spunea și Umberto Eco, „Traducerea

este întotdeauna o negociere: ceva se pierde, dar ceva se câștigă”.

Conform unei celebre teorii,

modul în care gândim este

influențat de limba pe care o

vorbim. Spre exemplu, în limba

română, verbul „a cânta” se referă

strict la această acțiune ce

presupune utilizarea vocii sau a unui

instrument cu scopul de a produce

sunete melodioase, frumoase. În

engleză, există „to sing” care este

echivalentul propriu-zis al lui „a

cânta”, însă nu poate fi aplicat și

instrumentelor: în acest context,

verbul „to play” este cel potrivit.

1 | R E V I S T A S E P O A T E

Ce înțelegem din această analogie? Că a cânta, în limba română, are o

conotație mai serioasă și mai neutră, cât timp pentru englezi pare a fi ceva mai

distractiv, mai jucăuș. Totodată, o astfel de comparație poate fi realizată între

limbile care atribuie genuri substantivelor. În anul 1990, s-a realizat un studiu în

care subiecții erau spanioli și germani.

Deoarece genurile nu corespondeau pentru toate substantivele, vorbitorii de

spaniolă au evaluat fluturii, cheile, merele și alte obiecte specifice genului

feminin ca fiind definite de eleganță, cât timp germanii le-au privit ca pe niște

atribute masculine datorită genului lor în limba germană. Așadar, modul în care

privim lumea poate fi construit, printre altele, de simplele cuvinte pe care le

utilizăm zilnic.

Revenind la cuvintele ce nu pot fi traduse și care modelează identitatea unei

culturi, merită menționat „dorul”. Acesta este mai mult decât un substantiv:

este un verb, o emoție, o stare. Din punct de vedere psihologic, dorul este un

sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva/ceva trăiește dorul.

Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest

amalgam de trăiri. Pentru noi, dorul de persoana iubită este mai intens decât

„to miss” (a-ți lipsi cineva): este setea de prezența celeilalte persoane, un

sentiment care nu își poate găsi traducerea. O altă valență a acestui sentiment

este dorul de țară, specific fiecărei etape prin care poporul nostru a trecut.

Indiferent dacă vorbim despre perioade definite de război sau de emigrarea

specifică secolului prezent, acesta rămâne o constantă. Altfel spus, dorul de țară

nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele

dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională.

Sentimentele condensate în acest cuvânt scurt sunt atât de puternice, încât

reprezintă o inepuizabilă sursă de inspirație în muzica folclorică și în literatura

românească, adăugând autenticitate și viață acestora.

Limba în care este citită o operă influențează profund percepția acesteia,

deoarece fiecare limbă poartă nu doar cuvinte, ci și nuanțe culturale și

emoționale specifice. Deoarece în fiecare operă se regăsesc expresii și cuvinte

care sunt dificil de tradus, semnificația acestora poate fi diluată. Acest aspect

poate rezulta în transmiterea mai puțin autentică a mesajului original, iar

cititorilor le va fi mai greu să intre în contact cu energia limbii și cultura în care

lucrarea a fost scrisă. A traduce poate fi considerată o formă de artă deoarece

un traducător trebuie să țină cont nu doar de a transmite mesajul cât mai fidel,

ci și de modul în care face această acțiune. Nu se poate implica afectiv,

indiferent de emoțiile pe care lucrarea i le transmite, ceea ce, pentru

majoritatea oamenilor, este extrem de dificil. Cu toate acestea, mulțumită

traducerilor, deschiderea către cultură este evident mai largă și, deși anumite

valențe pot lipsi, parfumul și atmosfera descrise în paginile cărților pot fi

resimțite și de cititorii care vorbesc altă limbă.

Fiecare limbă este în continuă evoluție. Aproape în fiecare an în vocabularul

unui popor sunt adăugate noi cuvinte sau forma unora mai vechi poate fi


modificată. Totodată, anumite cuvinte

sunt atât de rar utilizate, încât se ia în

considerare eliminarea lor. Un astfel de

gest ar șterge o parte din istoria

respectivei țări și ar evapora din nucleul

acelei culturi. Frumusețea fiecărei limbi

stă în autenticitatea specifică expresiilor

și cuvintelor sale, care îi stabilesc

identitatea națională. Această

autenticitate nu se limitează doar la

comunicarea de zi cu zi, ci reflectă

modul în care oamenii gândesc,

simt și percep lumea înconjurătoare,

făcând fiecare limbă un depozit

viu al memoriei și al tradițiilor

unei comunități.

Astfel, cuvintele unice din

toată lumea conturează

frumusețea diversității,

aducând în prim-plan un

cuvânt cheie ce definește

orice popor: autenticitatea.

Literatura le amplifică și le

transformă în simboluri

culturale, iar traducerea lor,

chiar și imperfectă, devine

un exercițiu de apropiere

între lumi. În aceste

diferențe și nuanțe

stă, de fapt,

frumusețea

diversității

umane.

Sursă foto: Curt Melo, thenation.com

***‌


Sursă foto: MedicalNewsToday.com

Does Linguistic Loss‌

lead to Identity loss ?‌

Este pierderea limbii echivalentă cu pierderea identității?

Redactor: Ilinca Seleușean

Î

ntrebarea pare la prima vedere o simplă formulă teoretică, însă ea

ascunde o dilemă care atinge miezul condiției umane: cât din ceea ce suntem

depinde de limba pe care o vorbim? Răspunsul nu este nici simplu, nici extrem

de greu de digerat, dar merită explorat prin prisma felului în care limbajul se

împletește cu memoria culturală și cu sentimentul de apartenență.

Lingviștii și antropologii au subliniat adesea că limba nu este doar un

instrument de comunicare, ci un spațiu simbolic ce păstrează amintiri colective,

valori și viziuni asupra lumii. Proverbele, expresiile intraductibile sau nuanțele

afective greu de reprodus într-o altă limbă sunt mărturii ale modului în care o

comunitate a filtrat experiența. Din acest motiv, pierderea limbii materne poate

echivala cu pierderea unei dimensiuni a identității, o ruptură invizibilă dar

resimțită profund.

Cazurile istorice ale comunităților minoritare arată această tensiune. Atunci

când limba a fost marginalizată sau interzisă, nu doar comunicarea a avut de

suferit, ci și solidaritatea comunitară.

Cu toate acestea, identitatea nu se dizolvă în totalitate odată cu dispariția

limbii. În multe contexte, ea se reconfigurează prin alte canale: ritualuri,

simboluri, credințe sau chiar printr-o memorie colectivă transmisă non-verbal.


Identitatea se dovedește

a fi un organism viu,

capabil de

adaptare.

La nivel individual, fenomenul este la fel de nuanțat. Copiii din familiile

migranților, de pildă, trăiesc între două lumi: pe de o parte, limba părinților,

pe care o înțeleg dar nu o simt deplin ca „a lor”, și pe de altă parte, limba țării

de adopție, care devine repede naturală. Această dublă apartenență poate

produce dezrădăcinare, dar și resurse neașteptate. Din tensiunea dintre

pierdere și câștig se naște adesea o identitate stratificată, hibridă, în care mai

multe universuri coexistă și se completează reciproc.

...Astfel, echivalența dintre linguistic loss și identity loss nu poate fi

acceptată ca absolută. Pierderea unei limbi înseamnă, fără îndoială, pierderea

unei părți din identitate, dar nu și dispariția ei completă. Corect ar fi să

vorbim despre o reconfigurare, uneori dureroasă, alteori binevenită, prin care

identitatea își caută noi forme de expresie. Într-o lume globalizată, unde

mobilitatea și contactul intercultural sunt realități cotidiene, această

capacitate de reinventare devine nu doar inevitabilă, ci și o resursă esențială.

5 | R E V I S T A S E P O A T E ***‌

Recenzie‌

A STUDY‌‌

ON ROMANIAN

GRIEF IN

AMERICA‌

De Julia Boca‌

Redactor: Aneline Gulie

“A fly entered my room. My primitive instincts kicked in as I hurried to

grab the first book in sight. The fly meant no harm. But it was there, it was

buzzing, it was occupying the space I claimed as my own. … I did not know

I was the fly when I first came to America.” (Ro: O muscă a intrat în

camera mea. Instinctele mele primare au intrat în acțiune și m-am grăbit

să iau prima carte pe care am văzut-o. Musca nu voia să-mi facă rău. Dar

era acolo, bâzâia, ocupa spațiul pe care eu îl consideram al meu. … Nu

știam că eu eram musca atunci când am venit prima dată în America.)

Așa debutează autobiografia Juliei Boca A Study on Romanian Grief in

America, bazată pe experiențele ei ca student internațional care a locuit

vreme de aproape cinci ani peste ocean. Însăși acest incipit este o reflexie a

conținutului impecabil, presărat cu metafore ingenioase și adevăruri dure, dar

definitorii pentru studenții care au hotărât să îi ofere o șansă visului american.


Cu emoții mari, un ajutor financiar de peste 62k de dolari pe an, valize

încărcate cu lucrurile esențiale și speranțe la fel de înalte ca zgârienorii pe care

avea să îi admire mai târziu, Julia ajunge pe campusul Wellesley College, una

dintre cele mai bune universități de liberal arts din SUA, recunoscută ca parte

a The Five Sisters (familie de cinci universități pentru femei).

Toată această călătorie a început precum o poveste, exact așa cum viața în

țara tuturor posibilităților este adesea prezentată în fața elevilor care au cele

mai ambițioase aspirații și care speră cu ardoare că visurile lor pot prinde

contur în acest spațiu. Oportunități cât cuprinde, universități de prestigiu,

condiții de trai superioare, salarii la care românii ce au rămas în țară pot doar

visa, iar lista poate continua. Acestea sunt elementele la care ne gândim

adesea când vine vorba de viața în Statele Unite ale Americii. Și pe cât de

adevărate sunt acestea, media refuză adesea să prezinte și partea goală a

paharului, asemenea unor clauze ascunse pe care nu ajungi să le citești când

semnezi un contract sau când ești de acord cu termenii și condițiile de

utilizare. Însă aici intră în scenă ASORGIA, care îți pune în față toate

evenimentele pe care ți-ai dori sau nu să le experimentezi.

Lectura în sine a manuscrisului se simte extrem de profund, ca și cum ai citi

jurnalul unei prietene de suflet. Ajungi să te atașezi încă de la început de

narator și simți că experimentați împreună fiecare acțiune. Indiferent dacă

poți relaționa sau nu cu întâmplările, Julia reușește cu succes să te pună în

pielea versiunii ei anterioare, ceea ce în unele momente este minunat,

bucurându-te de reușitele care apar în parcursul ei, pe cand în altele

copleșitor, cum te vei simți adesea vulnerabil în fața inegalităților. Firul narativ

curge foarte ușor, astfel că nu vei avea timp să te plictisești. Mereu se va

întâmpla ceva ce îți va capta atenția.

Pentru că nu îmi doresc să vă stric plăcerea lecturii, am să fiu relativ

succintă. Iluzia paradisului idilic se estompează după relativ foarte scurt timp,

odată ce sentimentul de dor de casă începe să își facă loc, la pachet cu

diferențele dintre studenții domestici și cei internaționali. Nevenind dintr-o

familie înstărită, Julia a fost nevoită să muncească pe parcursul facultății

pentru a-și duce existența de pe o zi pe alta. Și aici încep să apară primele

semne ca deși ești în aparență binevenit în acea țară, nu vei fi niciodată egal

cu americanii. Bineînțeles, cum aveți o cultură diferită în spate, nu va fi o

surpriză foarte mare. It is all well and good. Mai puțin în momentul în care

trebuie să aplici la sute de joburi ca aplicația ta să fie respinsă doar pentru că

nu ai cetățenie americană. Deodată experiența ta anterioară și potențialul în

poziția respectivă pălesc în fața identității tale care aparține clar tricolorului,

nu steagului înstelat.

Aici intervine și un alt element foarte important pentru poveste: loteria

vizelor (a green cardului). Odată ce ieși de pe băncile universității, va trebui să

identifici o companie care să te sponsorizeze pentru a putea rămâne în State.


Mai poți aplica în același timp și

pentru un green card, sau

bineînțeles, o ironie pe parcursul

manuscrisului, să te căsătorești cu

un cetățean american. Testul

suprem. Indiferent dacă

într-adevăr există dragoste la

mijloc sau nu, este în continuare

considerată o opțiune demnă de

luat în considerare, care întinde

însă multe dintre barierele

relațiilor pe care le au

studenții internaționali. Nici green

cardul nu este mai ușor de obținut,

cum alegerea în sine a finaliștilor se

aseamănă cu un bilet câștigător la loto:

selectat în mod aleatoriu.

În urma neobținerii green cardului, la

pachet cu dorința puternică de a fi

înconjurată de români, Julia a decis să se

reîntoarcă în România în vara anului

2023. În ciuda opiniei populare, ea spune

că a fost una dintre cele mai bune decizii

pe care le-a luat. Cu toate dezavantajele

ei, România s-a dovedit în ultima instanță

locul potrivit pentru ca ea să fie fericită.

Sigur, experiența dintr-un campus

universitar american nu se va putea

compara niciodată cu ce oferă cele

din România: poți face cercetare la

cel mai înalt nivel, ai acces la

internship-uri, resurse financiare,

profesori deosebit de implicați,

sute de cluburi din care poți face parte,

fraternities and sororities, petreceri

mai glamuroase sau mai puțin

glamuroase, campusuri impunătoare,

fiecare cu o arhitectură specială. Condiții

superioare raportate la cele din țara

noastră. Educația superioară pe care o primești în

Statele Unite și resursele la care ai acces cu siguranță

vor fi la cel mai înalt nivel. Dar ce urmează după

depinde de dezavantajele pe care ești dispus sau nu să

ți le asumi, precum și de felul tău de a fi. Când îți

petreci majoritatea timpului fie lucrând în clădirea cu

100 de etaje a corporației din care faci parte, fie

participând la petreceri rafinate, asemenea celor pe

Sursă foto: Amazon.com


care le vezi pe marile ecrane, e dificil să evadezi foamea necruțătoare de a vrea mai

mult. O foame atât de puternică încât ajunge să fie distructivă, cum îți acaparează

toată viața: te trezești deodată într-o cursă alertă pentru a găsi capătul curcubeului,

care însă nu va apărea niciodată. Majoritatea conversațiilor între studenții emigranți se

bazau exact pe această foame acută de a câștiga mai mult, ceea ce pe termen lung

ridică semne de întrebare dacă acest stil nou de viață de peste ocean este sau nu un

ideal la care trebuie să aspirăm. Nu există un răspuns potrivit pentru toată lumea, la

finalul zilei, fiecare țară vine cu trandafirii și spinii săi. Important este să fii conștient de

ambele părți pentru a putea să iei cea mai bună decizie pentru tine. Iar în acest sens,

manuscrisul Juliei face o treabă excelentă: îți va exemplifica foarte multe aspecte la

care poate nici nu te-ai gândit, dar care cu siguranță îți vor influența viața cotidiană.

Ea spre exemplu și-a dedicat o mare parte din timp punând bazele unei comunități

strânse de români, pentru a adânci sentimentul de apartenență a studenților din țara

noastră care locuiesc peste ocean și își doresc să țină vii elementele specifice culturii

românești. Acest lucru a mai alinat dorul de casă, însă nu suficient de mult încât să

poată fi ascuns complet. În ciuda vieții în aparență de vis, această fantezie prezenta

verigile ei slabe, iar românii din jur erau amintiri veridice ale vieții pe care a lăsat-o în

urmă. Și pe care în cele din urmă a ales-o.

Din acel punct, lucrurile au luat o întorusătură spre bine. După ce în urmă cu cinci

ani Julia plecase și începuse totul de la 0, era timpul să o facă din nou, de data aceasta

chiar în România. A continuat să scrie la manuscrisul ASORGIA, care încă nu era în

forma lui finală, precum și să lucreze la propria companie, fondată de pe vremea când

locuia în State. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Julia Boca Academy este firma

de consiliere pentru studii în America, Europa și mai nou Coreea cu cele mai bune

rezultate din România. În fiecare an trimite generații noi de elevi în toate colțurile

lumii pentru a-și putea urma visurile adânc brodate în sufletul lor. Majoritatea dintre

aceștia aleg Statele Unite ale Americii, același drum ales și de ea. Diferența este că

fiecare elev care acum spune da visului american știe încă de la început clauzele

ascunse din termenii și condițiile pe care le are în față. May your journey be easier

than mine (sper ca parcursul vostru să fie mai ușor decât al meu) este fraza cu care

se încheie autobiografia.

Testimonial Julia Boca‌

Fiind prima mea carte, am încercat să fiu perfecționistă și m-am ferit din a o

publica până nu credeam că fiecare cuvânt sau propoziție își are sensul. Însă, după

un an și jumătate, am realizat că acest proces perfecționist “takes away” de la

frumusețea scrisului. M-am lăsat să revizuiesc cartea cum mi-am dorit, am cerut

feedback, am încercat să o recitesc cu ochi noi. Am tăiat, am adăugat, am scos iar

și m-am decis ca la finalul lui mai, o voi publica așa cum este ea. Mă bucură că

există această istorie din viața mea pe hârtie în casele mai multor oameni. Într-un

fel, acest lucru înseamnă că suferința respectivă nu va fi uitată niciodată. Și asta

sper că ar putea afla și Julia de la 19 ani în vreun fel.


***‌

LATINA - INIMA LIMBILOR

ROMANICE, INFLUENȚA ȘI

IMPORTANȚA ISTORICĂ A

COLONIZĂRII ROMANE.

Redactor: Daria-Alexandra Sandu

„How many times do you think about the Roman Empire?” este unul dintre

cele mai virale trenduri din spațiul media la momentul de față, dar oare ne-am

pus vreodată cu adevărat această întrebare? Sunt de părere că frecvența

fenomenului reflectă chiar faptul că noi, ca populație, conștientizăm influența

și importanța pe care Imperiul Roman a avut-o asupra întregii lumi. Romanii au

lăsat de-a lungul timpului un aport crucial popoarelor europene, iar datorită

acestuia putem vorbi despre termenul de latinitate - faptul de a avea origine

latină sau caracter latin (dexonline - definiție și paradigmă latinitate).

POPOARELE ROMANICE

Teritoriul masiv al imperiului, care a urmat a fi împărțit în jumătăți, partea de

vest (Imperiul Roman de Apus) și partea de est (Imperiul Roman de Răsărit), a

fost contopit din provincii numeroase, diverse însă ca mărime și importanță.

Printre cele mai cunoscute, care au rămas și sub influența puternică a fostei

stăpâniri romane, sunt provinciile: Gallia (Franța), Hispania (Spania), Italia,

Lusitania (Portugalia) și Dacia (România). În provinciile enumerate anterior se

găsesc astăzi popoarele romanice, adică popoarele ale căror limbi și culturi au

caracter latin. Prin intermediul acestor popoare care și-au păstrat identitatea

națională, valorile romane sunt păstrate și în prezent, reprezentând cea mai

importantă moștenire a civilizației antice.

Limba fiecărui popor romanic poate fi descrisă ca având următoarea

structură: strat + substrat + adstrat. Ce înseamnă acest lucru? Stratul reprezintă

limba care s-a impus ca dominantă, dând fundamentul și structura de bază a

noii limbi. În cazul tuturor limbilor romanice, stratul este limba latină vulgară,

adusă și impusă de romani în provinciile cucerite. Aceasta a constituit

fundamentul lexical, gramatical și fonetic, fiind nucleul în jurul căruia s-au

format limbile romanice de mai târziu. Substratul face referire la limba

indigenă vorbită înainte de sosirea unei limbi influente, precum în cazul nostru

este latina. Adstratul este compus din influențele ulterioare care au dus la

1 0 | R E V I S T A S E P O A T E

finalizarea procesului de etnogeneză lingvistică. Limbile romanice au toate un

element comun, acela fiind că cea mai mare influență lingvistică este ilustrată

de limba latină vulgară, adoptată ca limbă administrativă, juridică și militară de

provinciile ocupate de romani. Spre exemplu, spaniola este formată prin

îmbinarea latinei și a limbilor autohtone, cu origini indo-europene, precum

celta, lusitana ș.a.m.d, dar și a influențelor de origine punică. Portugheza

urmează și ea acest tipar îndeaproape, având caracteristici foarte

asemănătoare cu cele ale limbii spaniole. Franceza este rezultatul combinării

limbilor galice cu latina și a francei, iar italiana este urmașa directă a limbii

latine, dezvoltându-se fără rupturi brutale sau evoluții rapide.

LATINITATEA LIMBII ROMÂNE

CONDIȚII ISTORICE

Legăturile pe plan extern cu Roma ale geto-dacilor au apărut încă din

vremea lui Burebista, considerat făuritorul Daciei, care și-a declarat susținerea

pentru Pompei în războiul intern dintre Pompei și Cezar. De atunci această

relație tensionată dintre locuitorii teritoriului carpato-danubian și latini urma să

ia o întorsătură drastică.

Între timp, la conducerea triburilor din Oltenia, Muntenia și Moldova ajunge

predecesorul lui Decebal, Duras-Diurpaneus, care decide să atace provincia

Moesia cu scopul de a elibera teritoriile dobrogene, anexate acesteia de către

împăratul roman Domitian, care aștepta momentul prielnic să transforme

restul Daciei în provincie romană. Getul câștigă lupta cu ajutorul nepotului său,

Decebal, căruia avea să-i cedeze tronul.

Cele mai importante războaie purtate între cele două tabere sunt cele dintre

Traian și Decebal, în cele două campanii din 101-102 și 105-106. Înfrângerea din

primul război îl determină răzbunător pe conducătorul roman să construiască

un pod pe Dunăre și astfel să cucerească Dacia în 106 D.H.

CONDIȚII LINGVISTICE

Civilizația și cultura poporului roman a fost una înfloritoare, care nu a putut

fi întrecută de nicio alta de-a lungul vremii, deci geto-dacii încep a se romaniza,

adoptând forțat obiceiurile și limba acestora. Această mișcare a fost influențată

masiv de armata romană aflată pe teritoriu în număr mare, compusă din

oameni a căror preocupare nu a fost studiul literar, deci care vorbeau drept

urmare latina vulgară.

Într-adevăr, limba română și-a dobândit caracteristicile sale etnice complete

numai după amestecul influențelor slavice, nesemnificative procentual

comparativ cu dacoromana. Deși nu au contribuit în mod notabil la lexicul


limbii române, influențele slavice ne-au oferit cuvinte oarecum importante, cum

ar fi clasicele nume: Radu, Dan, Dragomir, nume de orașe sau fluvii: Craiova,

Dâmbovița ș.a.m.d. Multe cuvinte slave au fost adoptate treptat, fiind preluate

ulterior de la ruși, odată cu stăpânirea regimului de comunism. Ele însă nu

formează familii de cuvinte, pe când cele provenite din latină sunt comune și

des folosite. Morfologia și sintaxa limbii române sunt, de asemenea, latine.

Mai există cuvinte în limba română cu origini germanice, maghiare sau turce,

însă în ciuda tuturor influențelor, româna este o limbă romanică.

IMPORTANȚA LATINITĂȚII

Odată cu sentimentul de identitate națională, a început dezbaterea privind

originea românilor. Nu a fost greu să se constate că româna este o continuare a

latinei, date fiind și asemănările celor două. Mulți au încercat să demonstreze

proveniența noastră de-a lungul timpului, una dintre cele mai mari campanii

apartinandu-i Școlii Ardelene, o mișcare politică care s-a încadrat curentului

iluminismului. Printre renumiții scriitori și istorici care atestă originea latină a

poporului în lucrările lor se numără Grigore Ureche în „Letopisețul Țării

Moldovei" și Miron Costin în „Istorie în versuri polone despre Moldova și Țara

Românească”, dar exemplele sunt multiple. De ce era important să demonstrăm

acest lucru? Era nevoie de acordarea drepturilor politice poporului român din

Transilvania, care se afla sub conducerea Imperiului Austro-Ungar.

CONCLUZIE

„Toate drumurile duc la Roma”, dar și inimile noastre tot acolo duc. Putem spune

cu mândrie că purtăm sânge de romani și că avem numeroase popoare surori,

dar este nevoie să conștientizăm, de asemenea, că romanizarea a fost un proces

îndelungat și dureros. Aș dori să închei cu un citat emblematic importanței

latinității:


„ORICE CULTURĂ

ÎNCEPE CU UN

MIRACOL AL

SPIRITULUI : LIMBA”‌‌

- JACOB BURCKHARDT‌


***‌

Andrei

ANDREI- Identitate & Apartenență: Cum m-au văzut localnicii

De multe ori, primul lucru pe care îl observau oamenii era accentul meu. Nu

conta cât de bine vorbeam limba, întotdeauna exista acel mic semn care

spunea: „nu ești de aici”. În America, am descoperit rapid că mulți asociau

România cu o listă de clișee: Dracula, vampiri, chiar și glume răsuflate despre

hoți sau chiar și stereotipuri rasiste despre oameni de etnie romă. Uneori

reacțiile erau amuzate și superficiale, alteori purtau în ele un strop de

prejudecată. Totuși, am întâlnit și oameni sincer curioși, care voiau să afle

despre tradițiile noastre, despre mâncare sau despre istoria reală din spatele

poveștilor. Am trăit ambele extreme: fascinația pentru „exoticul” din mine și

respingerea pentru „diferența” mea. În cele din urmă, am învățat să accept că

felul în care mă văd ceilalți nu e ceva ce pot controla în totalitate.

ANDREI- Familie & Distanță: Legătura cu cei de acasă

Păstrarea legăturii cu familia din

România a fost un proces constant de

adaptare. La început, apelurile video erau

aproape zilnice deoarece aveam nevoie să

simt că nu m-am rupt complet. Dar, oricât

de des vorbeam, golul cel mai mare era

gândul că mi-am lăsat bunica în urmă. Ea

fusese o prezență constantă în viața mea,

cu sfaturile ei, cu grija ei, cu mâncarea

făcută „ca la carte”. Știam că odată plecat,

timpul petrecut lângă ea nu se va mai

întoarce. Distanța a transformat familia

într-o ancoră invizibilă: chiar și departe,

cu un ocean între noi, simțeam că există

un fir nevăzut care ne ținea legați.

ANDREI- Viața de zi cu zi: Obiceiuri și stil de viață

Când m-am mutat în America, ce m-a surprins cel mai mult nu au fost

marile diferențe culturale, ci micile obiceiuri cotidiene. Modul în care oamenii

își beau cafeaua pe fugă, felul în care își fac cumpărăturile, dar mai ales ora

cinei, mult mai devreme decât eram obișnuit în România. La început, încercam

să le păstrez pe ale mele: mesele târzii, sarmalele de Crăciun, obiceiul de a sta

la povești până după miezul nopții. Însă, treptat, am început să împrumut din

stilul lor de viață: am descoperit bucuria unei cine timpurii și liniștea serilor mai

lungi. Am ajuns să trăiesc într-un amestec de „acasă” și „aici”, un echilibru fragil

între ce am adus cu mine și ce am învățat să prețuiesc pe drum.


Tijana

TIJANA- Identitate & Apartenență: Cum m-am văzut pe mine însămi

Prima mea noapte ca studentă în străinătate la primul meu apartament

(împărțit cu o colegă din Polonia) a fost unul dintre cele mai emoționante

momente trăite vreodată. Eram atât de entuziasmată de experiențele noi care

urmau: un apartament doar al meu, oportunitatea de a studia ce mă

pasionează și posibilitatea de a cunoaște oameni noi din diferite părți ale lumii.

În același timp, eram copleșită și terifiată – nu eram pregătită să comunic doar

în limba engleză, mă speria gândul că o să răcesc și nu o să fie mama lângă

mine, sau ideea de a-mi construi un nou grup de prieteni.

Totuși, privind înapoi, nu aș schimba această experiență pentru nimic. În ultimii

doi ani, de când am început facultatea, m-am cunoscut mai mult decât am

făcut-o vreodată. Am ajuns la concluzia că nu aș fi fost niciodată „pregătită”

pentru o schimbare atât de mare, trebuia pur și simplu să fac acest pas și să

învăț pe parcurs.

TIJANA- Familie & Distanță: Cum mi-am construit familia aleasă

Una dintre cele mai mari provocări a fost limba. Vorbitul constant în engleză

mă obosea și nu mă simțeam sigură pe mine. Chiar și așa, am descoperit

singură că nu eram singura în situația asta: primul meu grup de prieteni se

simțea exact la fel. A fost o ușurare să știu că toată lumea trece prin această

stare, că nimeni nu prea știe ce face și încotro se îndreaptă. Cu toate că acest

grup nu a rămas intact (ba chiar nu mai țin legătura cu nimeni din el), a fost

atât de frumos să îi am aproape și să învățăm unii de la alții.

La puțin timp după ce am început facultatea l-am cunoscut și pe actualul meu

iubit. Această relație m-a ajutat să mă adaptez mai repede la noua mea viață, să

descopăr mai bine cultura daneză și să încerc lucruri noi.

TIJANA- Viața de zi cu zi: Provocările vieții de studentă

Încă de la primele cursuri am realizat că nu sunt la fel de

pregătită ca și colegii mei din alte țări. De-a lungul anilor

petrecuți în învățământul românesc, nu am fost învățată cum să

scriu un eseu academic, cum se structurează o bibliografie sau

cum să folosesc unele software-uri. Lucruri banale pentru restul,

precum scrierea unui e-mail către un profesor, mă puneau în

dificultate. Primele luni au fost frustrante – în timp ce eu mă

acomodam cu citirea articolelor academice, colegii mei cu

bacalaureatul internațional (IB) știau deja cu ce se mănâncă

educația daneză. În ciuda acestui aspect, această diferență m-a

împins să muncesc mai mult. Cu toate că nu a fost deloc ușor,

sunt recunoscătoare că acest proces m-a făcut mai independentă

și mai sigură pe mine.


Concluzie

Poveștile lui Andrei și Tijana arată că emigrarea nu e niciodată un drum

liniar. Ea înseamnă confruntarea cu stereotipuri și prejudecăți, dar și cu

propriile temeri. Înseamnă despărțiri dureroase de oameni dragi, dar și legături

noi care se transformă în familie. Înseamnă schimbarea obiceiurilor cotidiene și

acceptarea faptului că „acasă” nu mai este un singur loc, ci o combinație de

lumi.

Dincolo de diferențele dintre America și Danemarca, dintre adolescența lui

Andrei și experiența universitară a Tijanei, există o trăsătură comună: curajul de

a porni de la zero și de a construi sens în mijlocul necunoscutului. Iar aceasta

este, poate, cea mai importantă lecție pe care o împărtășesc amândoi, aceea că

indiferent unde ajungi, identitatea ta nu se pierde, ci se transformă, aducând

cu tine atât România, cât și locul pe care începi să îl numești „acasă”.

Poate că cel mai bine surprind această idee cuvintele scriitoarei Anita Desai:

“Wherever you go

becomes a part of you

somehow.”

(Oriunde mergi, acel loc devine într-un fel parte din tine.)


***‌

din România au ca motiv principal căutarea unui loc de muncă. Al doilea motiv

proeminent este legat de reunificarea familiei. De asemenea, 2% dintre

emigranții români au luat această decizie pentru a urma studii universitare,

majoritar în țări precum Regatul Unit, Belgia, Franța, dar nu numai. Totodată,

nu pot fi ignorate emigrațiile cauzate de dorința unei vieți mai calitative din

punct de vedere al sistemului de sănătate, guvernării, protecției și stabilității.

În acest context, efectele unei scăderi atât de drastice a populației nu pot fi

ignorate. În domeniul economiei, în anul 2023, conform Romania Insider, 7

miliarde de euro au fost trimiși în țară de către românii din diaspora, aceștia

contribuind la consumul intern și servind drept un sprijin pentru familiile

rămase acasă. De asemenea, România se confruntă cu o problemă

demografică, cauzată de aceste emigrații, care vin la pachet cu îmbătrânirea

populației și scăderea ratei de natalitate. În lipsa forței de muncă cauzată de

cele precizate, unele sectoare, precum sănătatea, construcțiile, agricultura, se

confruntă cu deficit de personal, iar salariile cresc artificial pentru a atrage

lucrători.

Dincolo de asta, fenomenul migrației are un impact social semnificativ, atât

asupra migranților, cât și asupra familiilor lor de acasă. Sute de mii de copii

cresc fără unul sau chiar ambii părinți în preajmă. Trebuie să lupte cu dorul,

singurătatea și detașarea de exterior, elemente ce pot duce la probleme

emoționale, de adaptare și de performanță școlară. În ceea ce îi privește pe

părinții acestora, ei trebuie să se adapteze brusc unei culturi noi, fiind supuși

adesea prejudecăților, barierelor lingvistice și sentimentului de izolare.

Identitatea culturală a emigranților români se transformă, iar dorul de casă

este un factor psihologic important.

Repatrierea devine în acest context un subiect tot mai dezbătut. Un studiu

realizat de RePatriot demonstrează că 47% dintre românii stabiliți în diaspora

iau în calcul reîntoarcerea în România. Motivele sunt diverse, însă cei mai mulți

declară că s-ar întoarce pentru că vor să fie din nou acasă, alături de familie și

prieteni. 29% dintre ei spun că vor să facă ceva pentru a ajuta România, iar 27%

spun că vor să-și petreacă în România anii de pensie. Unii revin dezamăgiți de

condițiile de muncă sau de dificultatea integrării. Totuși, dorința de

reîntoarcere în țară este în scădere, semn al neîncrederii diasporei în sistemul

românesc, iar în lipsa unor politici de reintegrare, birocrația și salariile mici o să

îi determine pe mulți să rămână definitiv peste hotare.

În ciuda tuturor provocărilor, prin măsuri concrete și relevante, România

poate câștiga diaspora înapoi. Acestea pot consta în salarii mai competitive,

investiții în infrastructură, prioritizarea educației și proiecte reale de stopare a

corupției instituționalizate.


Emigrația a avut un impact major în România, de la

economie și piața muncii, până la demografie și valorile sociale.

Dacă pe termen scurt contribuția economică a diasporei aduce beneficii, pe

termen lung pierderea e regretabilă, ajungând să pierdem profesioniști, figuri

parentale sau studenți cu un potențial imens. Toate acestea pot încetini

dezvoltarea țării pe termen lung, afectând toate palierele sociale. Este

nevoie de măsuri rapide pentru a opri exodul și a atrage comunitățile

române din străinătate înapoi. Cu pași concreți, România ar putea

transforma această provocare într-o oportunitate, devenind o

țară în care românii să își dorească să rămână și să își

construiască un viitor.

***‌


NE INFLUENȚEAZĂ LIMBA PE

CARE O VORBIM MODUL DE

GÂNDIRE? O PERSPECTIVĂ

LINGVISTICĂ

///////////////////////////////////////////////////////////////////////

INTERVIU CU DENIS SEMINIUC

ȘI DAN-MIRCEA MIREA.

Redactor: Aneline-Cristiana-Maria Gulie

Dan-Mircea Mirea a obținut prima medalie de aur la Olimpiada

Internațională de Lingvistică, iar în prezent este președintele

Comisiei Internationale a Olimpiadei de Lingvistică pentru ediția

din 2026. Este absolvent al Universității Cambridge, de unde și-a

obținut licența în Natural Sciences, precum și doctorand în

psihologie la Universitatea Princeton. Începând cu anul 2020,

publică frecvent conținut pe social media despre psihologie și

lingvistică, unele dintre cele două mari fascinații ale sale, reușind

să capteze interesul unei audiențe de 134K followers pe Instagram

și peste 243k pe TikTok (@danniesbrain). Stabilit în Statele Unite

ale Americii, continuă să lucreze la promovarea sănătății mintale

în România, prin intermediul rolului său de coordonator de

proiecte pentru Asociația Mental Health for Romania.

Denis Siminiuc este student în anul patru la MIT, cu un

double major în Computer Science și Mathematics și un

minor în lingvistică. A descoperit lingvistica încă din

gimnaziu, iar din acel punct a început o pasiune aparte

pentru puzzleul pe care fiecare limbă îl ascundea, astfel

dedicându-și o bucată mare din timp studiind îndeaproape

acest subiect. Mai târziu, pe timpul liceului, a reușit să

performeze, devenind olimpic internațional.


Cu ajutorul experienței pe care fiecare dintre ei o are în aria

lingvisticii, am descoperit câteva dintre tainele ascunse în spatele

acestui domeniu rar abordat în învățământul românesc, după cum

urmează să descoperiți în rândurile de mai jos.

1.Pentru început, spune-ne ce reprezintă lingvistica pentru tine. Cum ai

descoperit-o și ce te inspiră la ea?

Denis: Lingvistica a fost o noutate pentru mine, din moment ce nu se vorbește

despre ea în școlile românești, sau cel puțin până un elev ajunge la facultate.

Olimpiada de Lingvistică este probabil modul în care cei mai mulți elevi români

ajung să audă despre această știință. Problemele de la olimpiadă erau extrem de

interesante pentru că abordau fenomene ce nu se întâlnesc în română și te făceau

să gândești, ajungând la concluzii ca: „Wow, gramatica poate fi atât de diferită!” sau

„Ce cool abordează oamenii ăștia semantica”. Evident, nu aveai termenii exacți

pentru a explica tot ce vedeai, dar vedeai fenomenele și asta era important. Mulți au

dorit să fie capabili să formalizeze aceste gânduri și au luat cursuri de lingvistică la

facultate; această listă mă include.

Dan: Eu am descoperit lingvistica chiar prin Olimpiada de Lingvistică. Bineînțeles, ca

toți elevii din România, am fost supus la învățarea limbilor străine în școală și chiar

mi-a plăcut: când mă uit în spate îmi dau seama că am avut mereu un interes foarte

larg pentru acest subiect. Într-adevăr, în cazul englezei, dacă ești consumator de

conținut din vest, este ușor să te familiarizezi. Elementul de noutate a apărut în clasa

a 5-a, când am început să învăț germană: îmi plăcea să văd cum se conjugă verbele,

ce cuvinte aparte au etc. Conceptul de lingvistică a apărut în viața mea abia în clasa

a 10-a. Eram deja în lumea olimpiadelor, iar la un moment dat frunzăream pe

website-ul unde sunt afișate toate cele internaționale și am întâlnit-o pentru prima

dată pe cea de lingvistică. Am deschis o problemă pentru a-mi face o idee. Încă o am

în minte, era cu limba dyirbal, care grupează au o categorie de substantive (clasă

nominală) care grupează împreună substantivele care denotă femei, foc și chestii

periculoase. Din prima secundă m-a fascinat complet acest tip de puzzle.

N-am participat în anul acela la olimpiadă, însă anul viitor am fost anunțat de faza

județeană, la care m-am încris fără așteptări. Am ajuns astfel la etapa națională și

ulterior la cea internațională, care a fost în China, reușind să iau medalia de aur.

Contează foarte mult flerul lingvistic. Când am aplicat la undergrad, știam că vreau

să merg la Cambridge și eram între două variante: a studia științele sau lingvistica.

Cu toate că am ales prima variantă, datorită cursurilor pe care le oferea

universitatea, am reușit să mă familiarizez cu mai multe limbi. Am continuat să fiu în

contact cu olimpiada din România. În 2019 am participat la olimpiada din Coreea ca

voluntar și mi-am reamintit de plăcerea pe care acest domeniu mi-o aduce și am

aplicat să fiu parte din comitetul care face probleme și care evaluează lucrările. În

2020 m-am apucat să produc și conținut pentru mass-media: mă întrebam cum pot

să comunic lingvistica pentru un public larg și cum pot să fac oamenii să dezvolte o

pasiune pentru lingvistică. Am citit foarte multe cărți, am luat anumite cursuri și am

continuat să creez materiale video scurte. După tot acest parcurs lung, acum

lingvistica pentru mine este o activitate adițională, dar care este în același timp

foarte centrală. Vreau să împărtășesc cât mai mult din ce are de oferit, cum aceasta

nu se predă în școală și drept urmare nu mulți intră în contact cu ea.


2. Care sunt tiparele pe care le-ai observat în culturile a căror limbă provine din

aceeași familie? Ne poți oferi mai multe exemple?

Denis: Sunt de acord că limba influențează cultura unei țări. Nu știu dacă pot

generaliza, însă, spre exemplu, limbile germanice apar în țări în care individualismul

este apreciat în societate: Germania, Scandinavia, America, etc.

În țările latine, există o cultură unde a

împărți și a avea relații mai strânse cu

vecinii și rudele este mai apreciată.‌

Nu știu cât este lingvistic totuși. Putem să ne uităm și la limbile slavice și să găsim

unele asemănări, însă eu cred că istoria recentă a dat mult mai multă formă decât

limba.

3. Limbile pe care le vorbim ne pot influeța chiar percepția pe care o avem despre

subiecte precum egalitatea de gen? Aș vrea să ne vorbești puțin despre modul în

care fiecare limbă e construită și cum ne influențează acest lucru modul de a ne

raporta la lume?

Dan: Ideea că limba ne influențează modul de gândire este puțin controversată, o să

spun de la început. Este o ipoteză care a început, acum aproape 100 de ani, de la doi

lingviști care încercau să demonstreze că limba pe care o vorbești te limitează. Spre

exemplu dacă limba ta nu are un concept pentru x, tu nu ai acel concept psihologic.

Științele sociale și umaniste de la vremea aceea aveau puțin un caracter rasist, voiau să

vadă cum gândesc Native Americans și cum dacă ei nu au un concept în vocabularul

lor, nu pot gândi ca societatea de elită. Deci foarte problematic. Subiectul este

controversat chiar și acum, studiile care se desfășoară fiind tratate drept o perspectivă,

nu un adevăr general. Însă într-adevăr concepția modernă este că limba ne

influențează subtil modul de gândire. Spre exemplu, nu toate limbile au un verb

specific pentru posesie (a avea), însă asta nu înseamnă că ele nu pot exprima posesia.

În rusă sau în turcă există existential phrases, care se formează cu verbul a fi + o

prepoziție (în loc să spui că eu am telefonul, vei spune telefonul este la/cu mine). Când

vine vorba de pronume și egalitatea de gen, nu poți spune că doar pentru că nu avem

un cuvânt pentru ceva, nu avem capacitatea de înțelegere a acestuia. Ar fi o scuză

pentru cei mai conservatori. Pentru persoanele nonbinare, în română este o problemă

foarte mare, cum nu avem un pronume sugestiv. Noi avem el/ea/ei/ele. Nu avem

caracteristici ale limbii care să ne ajute în această direcție. Multe organizații care luptă

împotriva stereotipurilor de gen și orientare sexuală, folosesc x la finalul unui cuvânt.

Totuși, chiar dacă limba română are anumite constrângeri, asta nu înseamnă că nu

înțelegem conceptul.


Cu privire la studiile care s-au făcut și se leagă de egalitatea de gen, există unul făcut în

Estonia. Estonienii vorbesc și estoniană (limbă fino-ugrică, nu indo-europeană) și rusă

(limbă indo-europeană, precum română, engleza, franceza: cam toate au formă de

masculin și feminin, deci mereu distingem diferența dintre bărbat și femeie). În

estoniană nu se distinge, este un singur pronume neutru. Sunt niște studii

experimentale în care persoanele bilingve estoniană-rusă au fost întrebate lucruri

legate de egalitatea de gen și atitudinea față de persoane nonbinare. Când persoanele

au fost întrebate în estoniană, au fost mai pro acestei idei, pe când în rusă, au fost mai

reticenți. Acum există și opțiunea ca atunci când ești întrebat în rusă, să te gândești

involuntar la cultura rusească, care automat intră și ea în această ecuație complexă. Nu

știm concret dacă limba sau cultura influențează percepția colectivă, însă pot exista

anumite preconcepții formate în jurul particularităților unei limbi. Revenind la

exemplul anterior, un alt aspect interesant ar fi raportarea la schimbările climatice.

Estoniana nu are timpul viitor marcat, deci practic vorbește despre viitor ca prezent.

Rusa are această distincție bine marcată. S-a observat că atunci când oamenii erau

întrebați în estoniană, era mai probabil să susțină inițiativele care se învârteau în jurul

schimbărilor climatice, cum percepeau viitorul mai apropiat de prezent. Concluzia este

că există studii, însă tot ar trebui să rămânem sceptici: sunt efecte mici, dar eu sunt de

părere că tot au în rol în a ne forma gândirea. Totuși cultura este posibil să aibă un rol

mai puternic.

4. Ce pot dezvălui caracteristicile unei limbi despre cultura

pe care o reprezintă?

Denis: Cred că este posibil ca sistemul fonetic să se poată lega

într-o oarecare măsură de cultura unei civilizații: mult mai

multe vocale rotunde în limbile latine, sunete mai harsh în

limbile germanice dezvăluie, poate, aceleași trenduri ca la

răspunsul de la întrebarea a doua. De asemenea, se poate

observa câte ceva din semantica unei limbi: cum numără, cum

formează cuvintele noi (în multe probleme de la olimpiadă

sunt fenomene interesante, sisteme de numărare bazate pe

numărul de degete sau fired arms fiind oameni albi + suliță,

etc). Sunt de părere în același timp că sistemele de scriere pot

dezvălui anumite particularități, tocmai de aceea eu însumi

îmi doresc să fi știut mai mult despre lingvistică istorică.

5. Cum se leagă adaptarea vocabularului de evoluția unei

civilizații?


Denis: Din păcate sau din fericire, la MIT ne focusăm foarte

mult pe reguli și partea mai sistematică a lingvisticii, nu pe

discuții filozofice. Dar, din câte știu, există și niște cazuri

interesante: swahili (video, kideo, unde pluralurile încep cu v

așa că video e plural și kideo a devenit singular), româna (cum

atribuie gen cuvintelor împrumutate, de obicei neutru:

computer, website, etc), engleza (când se păstrează pronunția

Garage și când nu many greek words). Este probabil să existe

lucrări care discută despre anumite limbi, dar e destul de greu

să vii cu generalizări, cred eu.

6. Dacă este să ne raportăm la modurile de exprimare a timpului, foarte diverse de

altfel, care ar fi cele care ți-au rămas în minte și ce factori au contribuit la această

abordare?

Dan:

Ideea cu limbile este că tot ce crezi că

este un adevăr general valabil, nu este.‌

Există culturi și limbi care contrazic normele cu care suntem familiarizați. Nu există

universalități în lingvistică. Aproape nimic nu există în toate limbile. Sunt multe

exemple demne de menționat dacă ne raportăm la exprimarea timpului. Un exemplu

ar fi ceasul. Nici faptul că avem 24 de ore nu este valabil în toate limbile: în swahili,

poate cea mai vorbită limbă din Africa Centrală, ei pornesc numărătoarea de la răsărit

la apus, față de noi, care o începem la ora 0. Avem 12 luni într-un an. Și acest lucru este

super arbitrar. În calenadrul roman obișnuiau de fapt să fie 10 luni, ianuarie și februarie

fiind adăugate după, iar anul începea cu luna martie. Un alt aspect, ilustrat într-o

problemă de la olimpiadă, este săptămâna, pe care noi o percepem ca fiind formată din

șapte zile. În schimb, problema menționată înfățișa o limbă în care săptămâna avea opt

zile, iar acest lucru era fenomenul unic pe care trebuia să îl observi. Te lupți cu

presupunerea aceasta că vor fi șapte și îți dai seama că sunt opt de fapt în limba aceea.

Există și limbi cu șase, super variabil conceptul. La fel și cu anii. Anul este dat în general

de rotația soarelui, însă există chiar și în acest caz excepții, precum calenadrul maiaș.

Ziua, dată de rotația Pământului, prezintă de asemenea valențe. Cum ne gândim la

timp este o combinație dintre factorii astronomici (rotația soarelui, a Pământului, a

lunii) și factorii culturali. Culturile au propriul lor mod de a interpreta aceste fenomene

astronomice.


7. Dan, știu că vorbești în prezent nouă limbi. Cum crezi că te-a schimbat acest

aspect? Ce ai observat pe parcursul acestui proces de învățare?

Dan: Deseori când vorbesc inclusiv cu elevi care participă la Olimpiada de Lingvistică,

mă lovesc de percepția că sigur capacitatea lor nu este suficient de bună pentru a

învăța mai multe limbi, cu toate că și-ar dori acest lucru. Eu, când eram în liceu, nu

vorbeam decât română și engleză, poate și puțin germană, dar nu la nivelul la care să

port o conversație. Pe mine ce m-a ajutat foarte mult au fost cursurile de la facultate,

precum și călătoriile în alte state. Stăteam o săptămână, iar după vizionam filme pe

Netflix în limba respectivă. Așa am procedat pentru toate limbile latine: spaniolă,

portugheză, franceză. Când ești adult e mult mai ușor să faci aceste lucruri. Un mesaj

pentru toți cei care vor să vorbească mai multe limbi: eu le-am învățat pe toate (cu

excepția românei și englezei) după liceu, iar independența financiară mi-a venit în

ajutor. Acest lucru mi-a deschis uși către părți ale existenței noastre colective la care

nu aveam acces. Spre exemplu, mi-a plăcut foarte mult Squid Game, dar din cauza

faptului că nu înțelegeam coreana, simțeam că pierd o parte din mesajul transmis,

lucru care nu se întâmpla în cazul spaniolei sau ale celorlalte limbi pe care le vorbesc.

Când călătoresc, aud conversațiile din jur, vorbesc cu localnicii, văd lucruri scrise pe

care nu le poți căuta pe internet, cum ar fi o frântură de cultură pe care o observi

într-un colț de stradă. Dacă știi limba, poți să înțelegi imediat la ce se referă. Chiar și cu

evoluția tehnologiei, nu este același lucru să vezi pe ecranul telefonului traducerea: e

precum o distilare a culturii respective. Dacă știi limba, te simți ca un outsider care a

fost lăsat să intre. Chiar și când vizionez tiktok-uri, faptul că știu limba în care acestea

sunt realizate este foarte important pentru a intra în contact cu o altă perspectivă.

8. Cât de mult consideri că lingvistica ne ajuta să înțelegem mai bine contextul

nostru socio-cultural?

Denis: Se poate și fără, dar limba e o componentă extrem de importantă a culturii, așa

cum de altfel și cultura este o componentă esențială a limbii. Ambele sunt esențiale

pentru a căpăta o înțelegere multilaterală.

9. O componentă importantă a lingvisticii

este fonetica. Inclusiv mișcările maxilarului

nostru sunt direct proporționale cu natura

sunetelor limbii. Cum ne putem adapta unei

limbi care nu este în concordanță cu

instinctele noastre native?

Denis: Well, răspunsul, pe scurt, este foarte

greu: aproape toată lumea are accent într-o

limbă care este dintr-o altă familie/are sunete

extrem de diferite (româna este învățată cu

ușurință de orice vorbitor de altă limbă

romanică). Foarte multă practică și atenție la

detaliu – poate perfecționiștii au o șansă mai

mare, dar principiul meu în viață e quantity

over quality: aș prefera să știu cât mai mult

vocabular și să am un accent mai pronunțat

decât ceilalți, decât să nu mă dea de gol

accentul, dar să fiu limitat în ceea ce pot spune.


10. În limbă engleză, deoarece britanicii erau foarte politicoși, utilizau tot timpul

you pentru a se referi la persoana a II-a. În română, spre exemplu, avem forma de

tu și dumneavoastră. Ai și alte exemple care reflectă cum formulele de politețe

influențează dinamica unei limbi?

Denis: Cred că în limba thai există foarte multe forme dacă nu mă înșel și sunt clar de

părere că asta reflectă cum funcționează societatea.

11. Merită să studiem o limba moartă?

Denis: Din punctul meu de vedere, da, merită, din trei motive foarte simple:

Unu la mână, ar trebui să nu pierdem

nimic din ce putem păstra.‌

Doi la mână, vedem cum gândeau‌

‌oamenii din trecut.‌

Trei la mână, ne dezvoltăm cultura‌

generală.‌

12. Ne poți enumera câteva caracteristici mai atipice ale unor limbi cu care ai

interacționat, care prezintă o diferență semnificativă raportat la limba română?

Denis: Printre cele care mi-au atras cel mai mult atenția se numără: sisteme de

numărare diferite, lipirea cuvintelor pentru a forma înțelesuri noi, cazuri foarte

specifice pentru substantive, relații de rudenie și culori (unele limbi nu au anumite

culori în vocabularul lor).


13. Ca să ne întoarcem la obiceiurile noastre, în final, sunt curioasă de care sunt

elementele definitorii ale limbii române? Ce avem noi unic în comparație cu alte

limbi?

Dan: Româna e unica limbă latină cu o influență foarte mare slavă, dar chiar toate

limbile din jur au conturat elementele ei definitorii (maghiara, greaca, turca – de unde

au venit multe cuvinte din persană și arabă). Interacțiunea cu otomanii clar a

schimbat radical evoluția limbii, introducând și cuvintele în persană și arabă (spre

exemplu, în persană există cuvântul care se pronunță doșman, a fost împrumutat de

turcă și ulterior și de română, doar că în loc de o avem u). În arabă există musafir (care

înseamnă de fapt călător, de la verbul lor pentru a călători, de unde vine și

safari=călătorie). În română ne referim la musafir ca la un oaspete, o prezență

trecătoare în spațiul nostru. Când limbile împrumută termeni din alte limbi, se

produce acest shift semantic: sensul se schimbă ușor. Mai sunt multe exemple

relevante. Prosop vine de la cuvântul care în greacă înseamnă față. Ca și feature

lingvistic, aș aduce în discuție perfectul simplu. Nu este unic, toate celelalte limbi

latine au un perfect simplu. Noi suntem diferiți pentru că în cultura noastră a devenit

un regionalism și are această nuanță de recență, care este diferită în comparație cu

alte limbi. Altă caracteristică ar fi că româna face parte dintr-o zonă de limbă balcanică

(ca bulgara, greaca, albaneza, macedoneana): toate au niște caracteristici gramaticale

similare, care nu au treabă cu originea lor. Spre exemplu modul conjunctiv (vreau să

fac) în română este format din verb + conjuncție + verb, în comparație cu engleza,

unde este format din verb + to + infinitiv. Aș mai adăuga genul neutru din limba

română în această conversație despre unicitate. El a devenit un mix dintre masculin și

feminin, așa cum știm cu toții: nu există forme specifice pentru neutru, în comparație

cu alte limbi care au acest gen. Noi folosim formele de masculin și feminin. Putem

spune că este chiar neutru.


***‌

Editori: Emma Stănică

Aneline-Cristiana-Maria Gulie

Andrei Barbu

Graphic designer: Andrei Barbu


Redactori:

Timeea Budin

Andrei Barbu


Daria-Alexandra Sandu

Tijana Ștețco

Beatrice-Alissia Creța

Ilinca Seleuşan

D E Z V O L T A R E • P R O B L E M E S O C I A L E • C U L T U R Ă

OREVISTASEP

ATE

Povești autentice, menite să te inspire

Revista Se Poate - EDIȚIA IX

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Revista Se Poate - EDIȚIA IX

Transform your PDFs into Flipbooks and boost your revenue!

Delete template?

Save as template ?