06.09.2022 Views

Criza - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

CRIZA

Ellen G. White


Capitolul 1

Criza din fața noastră

Ce indicații sunt în Scriptură că un timp teribil de strâmtorare

se află chiar în fața noastră?

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail,

ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de

strâmtorare, cum n-a fost de când au luat ființă națiunile și până la

vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și

anume oricine va fi găsit scris în carte.” -- Daniel 12, 1.

Pentru cei păcătoși -- Apocalipsa 14, 9-11; 16, 1-21.

Pentru cei neprihăniți -- Apocalipsa 13 -- Apocalipsa 15 --

Apocalipsa 17.

Cum descrie sora White perioada de necaz care vine asupra

lumii?

O criză teribilă

„Lucrul pe care Biserica nu l-a făcut într-un timp de pace și

prosperitate, va trebui să-l facă într-o criză teribilă sub cele mai

descurajatoare și grele circumstanțe.” -- Evangelism 3; Testimonies

for the Church 5:463.

1


Ultima criză mare

„În acest timp în care fărădelegea domină peste tot, nouă ni s-a

dat să cunoaștem faptul că ultima criză mare este aproape. când

defăimarea Legii lui Dumnezeu este aproape universală, când

poporul lui Dumnezeu este opresat și chinuit de către semenii lor,

Domnul Se va interpune.” -- Christ’s Object Lessons, 178.

„Calamitățile pe uscat și pe mare, starea tulburată a societății,

alarmele de război, sunt prevestitoare de rău. Ele prezic apropierea

de evenimente de cea mai mare importanță. Agențiile răului își

combină și consolidează forțele. Ele se întăresc pentru ultima criză

mare. Mari schimbări vor avea loc în curând în lumea noastră, iar

evenimentele finale se vor succeda rapid.” -- Testimonies for the

Church 9:11.

Cea mai importanta luptă a veacurilor

„O mare criză așteaptă poporul lui Dumnezeu. O criză așteaptă

lumea. Cea mai importantă luptă a tuturor veacurilor este chiar în

fața noastră.” -- Testimonies for the Church 5:711.

Criza veacurilor

„Noi suntem pe pragul crizei veacurilor. Judecățile lui

Dumnezeu vor urma una după alta în succesiune rapidă… foc,

inundații și cutremure, cu război și vărsare de sânge. Nu trebuie să

fim surprinși de acest timp de evenimente, deopotrivă mari și

2


decisive, căci îngerul harului nu mai poate rămâne mult ca să

adăpostească pe păcătoși.” -- Prophets and Kings, 278.

Cea mai mare criză de la începutul lumii

„Ne apropiem de o mare criză care, mai mult decât oricare alta

dinainte de când lumea a fost creată, va cere deplina consacrare a

oricărui care a luat asupra lui numele lui Hristos.” -- Gospel

Workers, 323.

O criză uluitoare

„Prezentul este un timp de un interes covârșitor pentru toate

ființele. Legiuitori și oameni de stat, oameni care ocupă poziții înalte

de încredere și autoritate, femei și bărbați de toate clasele, au atenția

îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei

urmăresc relațiile care există între națiuni. Ei observă intensitatea cu

care este luat în stăpânire fiecare element de pe pământ, și recunosc

că ceva mare și decisiv este aproape să aibă loc, că lumea se află pe

pragul unei crize uluitoare.” -- Prophets and Kings, 537; Evangelism

703, 704; Education, 179.

O furtună

„Se stârnește o furtună care va zgudui și va proba temelia

spirituală a fiecăruia până la maximum.” -- Testimonies for the

Church 5:129.

3


„O furtună vine, necruțătoare în furia ei. Suntem noi pregătiți

să o întâmpinam?” -- Testimonies for the Church 8:315.

„Furtuna vine, o furtună care va încerca credința fiecărui om,

care o va proba de ce categorie este. Credincioșii trebuie să fie acum

ferm înrădăcinați în Hristos, altfel vor fi abătuți de la calea cea bună

de vreun anumit fel de erezie. Credința voastră să fie susținută prin

Cuvântul lui Dumnezeu. Apucați cu fermitate mărturia vie a

adevărului. Aveți credința stabilită în Hristos ca într-un Mântuitor

personal. El a fost și întotdeauna va fi Stâncă noastră a Veacurilor.”

-- Evangelism 361, 362.

„Dumnezeu mi-a descoperit ce va avea loc în ultimele zile,

pentru ca poporul Său să fie pregătit să reziste împotriva furtunii de

opoziție și mânie.” -- Testimonies for the Church 5:452.

„Furtuna vine, iar noi trebuie să ne pregătim pentru furia ei prin

pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul nostru Isus

Hristos. Dumnezeu Se va ridica și va zgudui teribil pământul. Noi

vom vedea tulburări în toate părțile. Mii de vase marine vor fi

aruncate în adâncurile mării. Unități de marină se vor scufunda și

vieți omenești vor fi sacrificate cu milioanele. Incendii vor izbucni

pe neașteptate și nici un efort omenesc nu va fi capabil să le stingă.

Palatele pământului vor dispărea în furia flăcărilor. Dezastre pe

calea ferată vor fi din ce în ce mai frecvente; confuzie, ciocniri și

moarte fără avertizarea momentului vor avea loc pe marele linii de

călătorie. Sfârșitul este aproape. Timpul de probă se încheie. O, să

căutăm pe Domnul câtă vreme poate fi găsit, să-L chemăm câtă

4


vreme este aproape!” -- Messages to Young People 89, 90.

Cel mai mare conflict pe care cineva l-a văzut vreodată

„Conflictul care este chiar asupra noastră va fi cel mai teribil pe

care cineva l-a văzut vreodată.” -- Testimonies for the Church 6:407.

Un conflict îngrozitor

„Satana își organizează oștirile sale; suntem noi pregătiți

individual pentru conflictul îngrozitor care este chiar în fața noastră?

Pregătim noi copiii noștri pentru marea criză?” -- The Adventist

Home 186.

Marea încercare

„Dacă credincioșii adevărului nu sunt susținuți prin credință în

aceste zile de pace relativă, ce-i va susține pe ei când va veni marea

încercare și decretul care va sta împotriva tuturor acelora care nu se

vor închina chipului fiarei și nu vor primi semnul ei pe frunțile și

mâinile lor? Această perioadă solemnă nu este departe. În loc să

devină slabi și șovăielnici, copiii lui Dumnezeu ar trebui să strângă

putere și curaj pentru timpul de strâmtorare.” -- Testimonies for the

Church 4:251.

O teroare mare

„Păcatul a atins aproape limitele lui. Confuzie umple pământul

5


și o mare teroare vine asupra ființelor omenești. Sfârșitul este foarte

aproape.” -- Testimonies for the Church 8:28.

Sunt locuitorii Cerului conștienți de conflictul care vine

asupra noastră?

„Întregul univers urmărește cu un interes greu de descris pentru

a vedea încheierea finală în marea controversă dintre Hristos și

Satana.” -- Testimonies for the Church 5:526.

Sunt locuitorii pământului în aceeași măsură conștienți de

evenimentele care sunt aproape să se întâmple?

„Noi care cunoaștem adevărul ar trebui să ne pregătim pentru

ceea ce va izbucni curând asupra lumii ca o surpriză covârșitoare.” -

- Testimonies for the Church, 28; The SDA Bible Commentary

7:911.

„Creștinii trebuie să se pregătească pentru ceea ce va izbucni

curând asupra lumii ca o surpriză covârșitoare, și trebuie să facă

această pregătire printr-o serioasă studiere a Cuvântului lui

Dumnezeu, străduindu-se a-și conforma viața lor după preceptele

lui… Dumnezeu cheamă la o reînviorare și la o reformă.” --

Prophets and Kings, 626.

6


Avem noi, Adventiștii de Ziua a șaptea o justă apreciere a

crizei din fața noastră?

„Timpul de strâmtorare așa cum niciodată n-a mai fost, va

începe curând asupra noastră și noi vom avea nevoie de o experiență

pe care acum nu o posedăm, și care mulți sunt prea indolenți să o

obțină. Se întâmplă adesea ca strâmtorarea să fie mai mare în

anticipare decât în realitate, dar aceasta nu este adevărat despre criza

din fața noastră. Cea mai vie prezentare, nu poate descrie mărimea

chinului (torturii, calvarului).” -- The Great Controversy, 622.

„Noi suntem chiar în pragul timpului de strâmtorare și lucrurile

uluitoare pe care abia ni le putem închipui sunt chiar în fața

noastră.” -- Testimonies for the Church 9:43.

Este posibil pentru creștini să fie nepregătiți pentru timpul

de strâmtorare care vine, în ciuda avertizărilor date dinainte?

(Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 32-34; Matei 26, 56; Luca 24, 6-8)

De ce au fost ucenicii atât de total nepregătiți?

„Ei nu puteau tolera gândul că Acela în care toate speranțele lor

erau centralizate, trebuia să sufere o moarte rușinoasă. Cuvintele pe

care ei trebuiau să și le amintească, erau dispărute din mintea lor; și

când timpul de încercare a venit, i-a găsit nepregătiți. Moartea lui

Isus a distrus în întregime speranțele lor ca și cum El nu i-ar fi

avertizat dinainte.” -- The Great Controversy, 594.

7


„Petru nu avea dorința să vadă crucea în lucrarea lui Hristos.” -

- The Desire of Ages, 415.

Ne-a dat Domnul în mod clar un contur în legătură cu

încheierea timpului de probă?

„Evenimentele în legătură cu încheierea timpului de probă și

lucrarea de pregătire pentru timpul de strâmtorare, sunt clar

prezentate. Cu toate acestea mulțimi nu au mai multă înțelegere a

acestor adevăruri importante decât dacă nu le-ar fi fost descoperite

niciodată.” -- The Great Controversy, 594.

„El (omul) are o hartă care arată fiecare jalon în călătoria sa

spre ceruri și nu trebuie să ghicească cu privire Ia nimic.” -- The

Great Controversy, 598.

„Noi vom vedea în istorie împlinirea profeției, pentru ca să

studiem lucrările Providenței în marile mișcări de reformă și să

înțelegem progresul evenimentelor în conducerea națiunilor spre

conflictul final în marea controversă.” -- The Ministry of Healing

44; Testimonies for the Church 8:307.

Înseamnă aceasta că noi putem să înțelegem fiecare detaliu

în anticiparea evenimentelor înainte de a avea loc?

„Semnul fiarei este exact ceea ce a fost proclamat să fie. Nu

totul în ce privește această problemă este înțeles, nici nu va fi înțeles

până sulul nu se va desfășura.” -- Testimonies for the Church 6:17;

8


Testimonies for the Church 8:159.

„Multe din aceste lucruri mi-au fost arătate, dar pot să vă

prezint doar câteva idei. Mergeți la Dumnezeu pentru voi înșivă,

rugați-vă pentru iluminare divină, pentru ca să puteți ști, pentru ca

voi să știți care este adevărul, ca atunci când minunata putere

lucrătoare de minuni va fi manifestată și vrășmașul va veni ca un

înger de lumină, să puteți deosebi între lucrarea adevărată a lui

Dumnezeu și lucrarea falsă a puterilor întunericului.” -- The Review

and Herald, 24 decembrie, 1889, 3.

Cât de important este pentru noi să studiem profețiile în

legătură cu ultimele zile?

„Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul istoriei acestei lumi,

profețiile în legătură cu ultimele zile, cer în mod special studiul

nostru.” -- Christ’s Object Lessons, 133.

„Ei trebuie să știe lucrurile care se vor întâmpla înainte de

încheierea istoriei acestei lumi. Aceste lucruri privesc situația

noastră veșnică, iar profesori și studenți ar trebui să dea mai multă

atenție studierii lor.” -- Testimonies for the Church 6:129.

„Am văzut atunci al treilea înger. Îngerul care mă însoțea mi-a

spus, «Înspăimântătoare este lucrarea lui. Îngrozitoare este misiunea

lui. El este îngerul care trebuie să selecteze grâul de neghină și să

sigileze, sau să lege grâul pentru grânarele cerului.» Aceste lucruri

ar trebui să ocupe toată mintea, să absoarbă toată atenția noastră.” --

9


Early Writings, 118.

„În timpul nopții mi s-a spus, «Însărcinează profesorii din

școlile noastre să pregătească elevii pentru ceea ce vine asupra

lumii.»” -- Fundamentals of Christian Education, 526, 527.

„Dar există o zi pe care Dumnezeu a hotărât-o pentru

încheierea istoriei acestei lumi.” „Această evanghelie a împărăției va

fi predicată în toată lumea spre mărturie tuturor națiunilor; și atunci

va veni sfârșitul.” „Profeția se împlinește cu repeziciune. Mult, mult

mai mult trebuie să fie proclamate aceste subiecte extraordinare și

importante.” -- Fundamentals of Christian Education, 335.

„Străjerii să înalțe vocea și să dea solia care este adevărul

prezent pentru acest timp. Să arătăm poporului unde ne aflăm în

istoria profetică.” -- Testimonies for the Church 5:716.

„Mari pedepse vor fi primite dacă nu prezentăm acest subiect

oamenilor. Faptul solemn este că îl reținem nu numai dinaintea

oamenilor ci și dinaintea Bisericii noastre și anume că ziua

Domnului va veni deodată, pe neașteptate.

Avertizarea înfricoșătoare a profeției este adresată fiecărui

suflet. Nici unul să nu se simtă în siguranță cu privire la pericolul de

a fi surprins. Nu lăsa ca interpretarea profeției, de către oricine, să te

jefuiască de convingerea cunoștinței evenimentelor care arată că

acest eveniment este aproape, este chiar la ușă.” -- Fundamentals of

Christian Education, 336.

10


Ce suntem noi în mod specific avertizați să nu facem?

„Există un timp de strâmtorare care vine asupra poporului lui

Dumnezeu, dar noi nu trebuie să ținem aceasta constant înaintea

poporului și să-l constrângem ca el să aibă un timp de strâmtorare

dinainte. Va fi o cernere în poporul lui Dumnezeu, dar acesta nu este

adevărul prezent care să fie purtat bisericilor.” -- Selected Messages

1:180; Selected Messages 2:13.

„Timpuri furtunoase se află înaintea noastră, dar să nu

exprimăm nici un cuvânt de necredință sau descurajare.” -- Christian

Service, 136.

Ce ar trebui să facem noi în vederea apropierii crizei?

„Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, va veni timpul

când veți fi duși înaintea consiliilor și fiecare poziție a adevărului pe

care o dețineți va fi sever criticată. Timpul pe care atât de mulți îl

lasă să se risipească, ar trebui devotat însărcinării pe care Dumnezeu

ne-a dat-o, și anume de a ne pregăti pentru criza ce se apropie.” --

Testimonies for the Church 5:717.

Numai cine va sta în picioare în ultimul mare conflict?

„Nici unul, cu excepția acelora care și-au fortificat mintea cu

adevărurile Bibliei, nu va sta în picioare în ultimul mare conflict.” --

The Great Controversy, 593.

11


„Studiază Biblia așa cum niciodată n-ai studiat-o înainte. Dacă

nu te ridici la o stare mai înaltă, mai sfântă în viața ta religioasă, nu

vei fi gata pentru apariția Domnului nostru.” -- Testimonies for the

Church 5:717.

„Ne apropiem de timpuri furtunoase. Noi vom fi cercetați

asupra fiecărei poziții a credinței noastre, și dacă nu suntem profund

cunoscători ai Bibliei, întemeiați, întăriți, stabiliți, înțelepciunea

marilor oameni ai lumii ne va duce în rătăcire.” -- Testimonies for

the Church 5:546.

„Numai aceia care au fost cercetători serioși și sârguincioși ai

Scripturilor și care au primit iubirea de adevăr, vor fi adăpostiți de

puternica amăgire care va lua lumea captivă.” -- The Great

Controversy, 625.

12


Capitolul 2

Unirea bisericilor

Orice biserică protestantă din America va intra în unirea

bisericilor care va urma?

„Când bisericile cele mai proeminente din Statele Unite,

unindu-se la asemenea puncte de doctrină care sunt ținute de ele în

comun, vor influența statul să impună decretul lor și să susțină

instituțiile lor, atunci America Protestantă va fi format o imagine a

ierarhiei Romane iar aplicarea pedepselor civile asupra celor care nu

se conformă, va rezulta în mod inevitabil.” -- The Great

Controversy, 445.

Pe ce bază se vor uni în cele din urmă bisericile

Protestante?

„Larga diversitate de credință din bisericile Protestante este

considerată de mulți ca o dovadă hotărâtoare că nici un efort de a

asigura o uniformitate forțată nu poate fi făcut. Dar a existat și există

în creștere de ani de zile în bisericile Protestante, un sentiment

puternic în favoarea unei uniri bazată pe punctele comune de

doctrină. Pentru a asigura o asemenea unire, discutarea subiectelor

asupra cărora nu toți au căzut de acord -- oricât de importantă ar

putea fi aceasta din punct de vedere al poziției Bibliei, va trebui să

fie pusă deoparte.” -- The Great Controversy, 444.

13


Care sunt cele două doctrine eronate principale ținute în

comun de către biserici?

„Prin cele două mari erori, imortalitatea sufletului și sfințirea

duminicii, Satana va aduce poporul sub decepțiile sale. În timp ce

prima pune temelia spiritismului, cea de-a doua face o legătură de

înțelegere cu Roma.” -- The Great Controversy, 588.

Se va uni în cele din urmă protestantismul cu catolicismul?

„Cuvântul lui Dumnezeu învață că aceste scene (vrăjmășia

Romei împotriva adevăratului Sabat) se vor repeta atunci când

catolicii și protestanții se vor uni pentru înălțarea duminicii.” -- The

Great Controversy, 578.

„Cum poate biserica catolică să se dezvinovățească de acuzația

idolatriei, noi nu putem înțelege… și aceasta e religia la care

protestanții încep să privească cu atât de multă favoare și care, în

cele din urmă, va fi adoptată de către Protestantism.” -- The Review

and Herald, 1 iunie, 1886, 338.

„Atâta vreme cât solia de îndurare trebuie să fie proclamată

lumii, va exista un apel pentru eforturi în favoarea altor instituții și

lucrări diferite de evanghelizare similare cu acela privitor la școlile

noastre. Atâta timp cât opoziția continuă, va exista oportunitatea

pentru lucrarea de colportaj. Când denominațiunile religioase se vor

uni cu papalitatea pentru a opresa poporul lui Dumnezeu, locurile

14


unde este libertate religioasă vor fi deschise prin lucrarea de

colportaj. Dacă într-un loc persecuția devine severă, lucrătorii să

facă așa cum a îndrumat Hristos, «Când vă vor persecuta într-o

cetate, mergeți în alta.»” -- Testimonies for the Church 6:478.

Va fi unirea aceasta o unire organizațională sau o unire de

acțiuni?

„Lumea care aderă la protestantismul apostaziat va forma o

confederație cu omul fărădelegii iar biserica și lumea vor fi într-o

armonie coruptă.” -- The SDA Bible Commentary 7:975.

„Romanismul din lumea veche și protestantismul apostaziat din

lumea nouă, vor urma un curs asemănător față de aceia care

onorează toate preceptele divine” -- The Great Controversy, 616.

Roma, sau protestantismul se va schimba, pentru ca să facă

posibilă această reunire?

„Această uniune nu va fi totuși efectuată printr-o schimbare în

catolicism; căci Roma nu se schimbă niciodată. Ea pretinde

infailibilitate. Protestantismul este cel care se va schimba. Adoptarea

de către el a ideilor liberale, îl va duce pe el (protestantismul) să

strângă mâna catolicismului. «Biblia, Biblia este temelia credinței

noastre», a fost strigătul protestanților din timpul lui Luther, în timp

ce catolicii au strigat, «Părinții, Datina, Tradiția.» Acum mulți

protestanți găsesc dificil să dovedească doctrina lor din Biblie, și

totuși ei nu au curajul moral să accepte adevărul care cuprinde o

15


cruce; așadar, ei vin în grabă pe terenul catolicilor… Da, protestanții

secolului al XIX-lea se apropie rapid de catolici în infidelitatea lor

privind Scripturile.” -- The Review and Herald, 1 iunie 1886, 338.

„Protestanții Statelor Unite vor fi primii în a întinde mâinile

deasupra abisului pentru ca să apuce mâna spiritismului. Ei se vor

întinde deasupra abisului pentru a strânge mâna puterii Romane; și

sub influența acestei întreite uniri, această țară va urma pe urmele

pașilor Romei în călcarea drepturilor conștiinței.” -- The Great

Controversy, 588.

„Când protestantismul va întinde mâna de-a curmezișul

prăpastiei ca să apuce mâna puterii romane, când el se va întinde

peste abis ca să strângă mâna Spiritismului, când sub influența

acestei întreite uniuni țara noastră va renega orice principiu din

Constituția sa ca un guvern protestant și republican și va adopta

clauza pentru propagarea falsurilor și înșelăciunilor papalității,

atunci putem ști că a sosit timpul pentru lucrările miraculoase ale

Satanei și că sfârșitul este aproape.” -- Testimonies for the Church

5:451.

„Protestantismul va da mâna frăției cu puterea romană. Atunci

va exista o lege împotriva Sabatului creațiunii lui Dumnezeu, și

atunci Dumnezeu va face lucrarea Sa neobișnuită pe pământ.” -- The

SDA Bible Commentary 7:910.

„Când națiunea noastră va retracta în așa fel principiile

guvernului ei încât să decreteze o lege duminicală, prin acest act

16


protestantismul va da mâna cu papalitatea.” -- Testimonies for the

Church 5:712.

Cât de puternică va deveni în cele din urmă Papalitatea aici

în America?

„Protestanții… deschid ușa papalității pentru ca să-și recapete

în America protestantă supremația pe care ea a pierdut-o în Lumea

Veche.” -- The Great Controversy, 573.

Cine va conduce poporul când el se unește pentru a se

împotrivi urmașilor lui Dumnezeu?

„Pe măsură ce ne apropiem de ultima criză, este de importanță

vitală ca armonie și unire să existe printre copiii Domnului. Lumea

este plină de izbucniri, războaie, și diversitate. Și totuși sub un

singur conducător -- puterea papală, poporul se va uni să se opună

lui Dumnezeu în persoana martorilor Lui. Această unitate este

cimentată prin mare apostazie.” -- Testimonies for the Church

7:182.

Cine stă în realitate în spatele Papei?

„Există unul arătat în profeție ca «omul fărădelegii». El este

reprezentantul lui Satana… Aici este omul de încredere al lui

Satana, gata să ducă mai departe lucrarea pe care Satana a început-o

în ceruri, aceea de a încerca să schimbe Legea lui Dumnezeu. Iar

lumea creștină a aprobat eforturile sale prin adoptarea acestui

17


«copil» născut de papalitate… instituția duminicii.” -- The SDA

Bible Commentary 7:910; The Review and Herald, 9 martie, 1886,

146.

Ce ar trebui să facem noi acum pentru a întâmpina cu

succes opoziția combinată a Creștinătății?

„Lumea este împotriva noastră, legile țării vor fi în curând

împotriva noastră. Dacă a fost vreodată un timp când poporul lui

Dumnezeu să strângă rândurile, atunci timpul acela este acum.” --

Testimonies for the Church 5:236.

18


Capitolul 3

Legea duminicală națională

Ce spune Biblia despre omagiul pe care America

protestantă îl va da puterii Romano Catolice?

Apocalipsa 13, 11-17.

Când se va împlini această profeție?

„Profeția din Apocalipsa 13 declară că puterea reprezentată

prin fiara cu coarne ca de miel va face pământul și pe cei ce locuiesc

pe el să se închine papalității…. În acest capitol este simbolizată

prin fiara care seamănă cu un leopard…. Această profeție va fi

împlinită când Statele Unite va impune respectarea duminicii, pe

care Roma o pretinde ca pe o recunoaștere specială a supremației

ei.” -- The Great Controversy, 578, 579.

„Decretarea păzirii duminicii în bisericile protestante este o

impunere a închinării papalității.” -- The Great Controversy, 448.

De unde va veni presiunea pentru legislația duminicii?

„Demnitarii bisericii statului se vor uni ca să mituiască, să

convingă sau să silească toate clasele pentru a onora duminica.

Lipsa de autoritate divină va fi înlocuită prin acte opresive. Corupția

19


politică distruge iubirea de dreptate și respectul pentru adevăr și

chiar în America liberă conducători și legiuitori, pentru ca să-și

asigure favoarea publică, vor ceda cerinței majorității pentru o lege

impunând păzirea duminicii.” -- The Great Controversy, 59; The

Spirit of Prophecy 4:410.

„Pentru a-și asigura popularitate și putere, legiuitorii vor ceda

cererii pentru o lege duminicală.” -- Testimonies for the Church

5:451.

„Legiuitorii vor ceda cererii pentru legi duminicale.” --

Prophets and Kings, 606.

„Protestanții Statelor Unite vor fi cei dintâi în întinderea

mâinilor lor asupra prăpastiei ca să dea mâna spiritismului; Ei se vor

întinde peste prăpastie ca să strângă mâna puterii Romane, și sub

influența acestei întreite uniuni, această țară va păși pe urmele

Romei în călcarea drepturilor conștiinței.” -- The Great Controversy,

588.

„Dacă poporul poate fi condus să sprijine o lege duminicală,

atunci preoțimea intenționează să exercite influența ei unită, pentru a

obține un amendament religios la constituție și să silească națiunea

să țină duminica.” -- The Review and Herald, 24 decembrie, 1889.

Înțeleg acești apărători ai legii duminicale ce fac?

„Sunt mulți, chiar printre aceia angajați în această mișcare de

20


impunerea păzirii duminicii, care sunt orbiți asupra rezultatelor care

vor urma acestei acțiuni. Ei nu văd că lovesc direct împotriva

libertății religioase. Există mulți care niciodată nu au înțeles

obligațiile Sabatului Biblic și falsa temelie pe care stă instituția

duminicii.” -- Testimonies for the Church 5:711.

„Ei lucrează în orbire. Ei nu văd că dacă un guvern protestant

sacrifică principiile care i-a făcut pe ei o națiune liberă,

independentă și prin legislație aduc în Constituție principiile care

vor propaga falsurile și înșelăciunile papalității, ei se aruncă în

ororile anilor întunecimii ale Romei.” RH extra 12-11-1888

„Există o forță satanică care împinge mișcarea duminicii, dar ea

este ascunsă. Chiar oamenii care sunt angajați în această lucrare, ei

înșiși sunt orbiți față de rezultatele care vor urma acțiunii lor.” --

The Review and Herald, 1 ianuarie, 1889; The SDA Bible

Commentary 7:975.

Cine este în realitate conducătorul care a conceput și

lucrează la acest proiect al legislației duminicale?

„Nici o mișcare n-a fost făcută pentru înălțarea acestui sabat

fals, în forțarea păzirii duminicii prin legislație, fără ca Satana să nu

fie în spatele ei, iar el a fost un lucrător care a condus lucrurile.” --

The SDA Bible Commentary 7:97.

„Când forurile legislative pregătesc legi care să înalțe prima zi

a săptămânii și s-o pună în locul zilei a șaptea, planul lui Satana va

21


fi adus la îndeplinire perfectă.” -- The SDA Bible Commentary

7:976.

„Acest sabat fals va fi impus printr-o lege aspră. Satana și

îngerii săi sunt foarte treji și activi, lucrând cu energie și

perseverență prin instrumente omenești ca să-și atingă scopul lui de

a șterge din mintea oamenilor cunoștința de Dumnezeu.” -- The

SDA Bible Commentary 7:985; The Review and Herald, 13

decembrie, 1892.

Asupra cui aruncă dispreț o lege duminicală?

„Un efort mult mai hotărât va fi făcut ca să se înalțe sabatul fals

și să se arunce dispreț asupra lui Dumnezeu însuși prin înlocuirea

zilei pe care El a binecuvântat-o și a sfințit-o. Acest sabat fals va fi

impus printr-o lege aspră.” -- The SDA Bible Commentary 7:985.

Ne putem aștepta la legi duminicale în anumite state, ori

Congresul Statelor Unite va lua acțiune legislativă?

„Pământul nostru este expus unui iminent pericol. Timpul se

apropie când legiuitorii țării noastre vor retracta în așa fel principiile

protestantismului încât să dea aprobare apostaziei Romane. Poporul

pentru care Dumnezeu a lucrat așa de minunat, întărindu-l ca să

azvârle jugul vătămător al papalității, va da vigoare printr-un act

național credinței corupte a Romei și astfel va ridica tirania care

așteaptă numai o atingere pentru ca să înceapă din nou cruzimea și

dictatura.” -- The Spirit of Prophecy 4:410; The Signs of the Times,

22


17 iulie, 1907 P7.

„Noi vedem că se fac eforturi pentru limitarea libertăților

religioase. Problema despre duminică ia acum mari proporții. Un

amendament la constituția noastră este solicitat și când acesta va fi

obținut, opresiunea va urma cu siguranță.” -- The Review and

Herald, 18 decembrie, 1888; Testimonies for the Church 5:711.

„În curând se va deschide înaintea noastră o perioadă de un

interes covârșitor pentru toate ființele. Controversele trecutului vor

reînvia, noi controverse se vor ridica. Scenele care se vor petrece în

lumea noastră nici nu pot fi închipuite încă. Satana este la lucru prin

agenți omenești. Aceia care fac un efort ca să schimbe Constituția și

să obțină o lege impunând păzirea duminicii își dau foarte puțin

seama care va fi rezultatul. O criza este chiar asupra noastră.” --

Testimonies for the Church 5:753.

„Când națiunea noastră va renega în așa fel principiile

guvernului ei încât să decreteze o lege duminicală, protestantismul

va uni prin acest act mâinile cu papalitatea.” -- Testimonies for the

Church 5:712.

„O mare criză așteaptă poporul lui Dumnezeu. Foarte curând

națiunea noastră va încerca să impună asupra tuturor respectarea

primei zile a săptămânii ca o zi sfântă. Făcând aceasta, ei vor fi

lipsiți de orice considerent moral în a sili pe oameni împotriva

propriei lor conștiințe, de a respecta ziua pe care națiunea o va

declara ca fiind Sabatul.” -- The Review and Herald extra, 11

23


decembrie, 1888, 4.

„Când Legea lui Dumnezeu va fi anulată iar apostazia va

deveni un păcat național, Domnul va lucra în favoarea poporului

Său.” -- The Review and Herald, extra, 24 decembrie, 1889, 3.

„Prin decretul impunând tradiția papalității în violarea Legii lui

Dumnezeu, națiunea noastră se va separa pe ea însăși în întregime

de neprihănire.” -- Testimonies for the Church 5:451.

Vor continua Statele Unite să fie o națiune favorizată după

ce a pus deoparte prin vot legislativ Legea lui Dumnezeu?

„Poporul Statelor Unite a fost un popor favorizat, dar când el

va limita libertatea religioasă, când va sacrifica Protestantismul și va

da sprijin papalității, măsura vinei lor va fi plină și în cărțile cerești

va fi înregistrat, «apostazie națională.»” -- The Review and Herald,

2 mai, 1893, 274.…

Astfel această apostazie poate fi un semn pentru noi că limita

îndurării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii națiunii

noastre este plină…” -- Testimonies for the Church 5:451.

Care va fi rezultatul acestei apostazii naționale?

„Va veni un timp când în țara noastră Legea lui Dumnezeu va

fi într-un anumit fel anulată. Conducătorii națiunii noastre, prin

decrete legislative, vor pune în vigoare legea duminicală și astfel

24


poporul lui Dumnezeu va fi adus într-un mare pericol. Când

națiunea noastră va decreta în consiliile sale legislative legi care să

forțeze conștiințele oamenilor în ce privește privilegiile lor

religioase, impunând păzirea duminicii și folosind autoritate

opresivă împotriva acelora care țin Sabatul zilei a șaptea, Legea lui

Dumnezeu va fi în mod intenționat și plănuit anulată în țara noastră;

iar apostazie națională va fi urmată de ruină națională.” -- The

Review and Herald, 18 decembrie, 1888; The SDA Bible

Commentary 7:977.

„În timpul apostaziei naționale, când conducătorii țării vor

acționa după tactica sau viclenia lui Satana, se vor așeza pe ei înșiși

de partea omului fărădelegii… atunci măsura vinovăției este plină;

apostazie națională este semnalul ruinei naționale.” -- General

Conference Daily Bulletin, 13 aprilie, 1891, 259.

„Rezultatele acestei apostazii vor fi ruină națională.” -- The

Review and Herald, 2 mai, 1893, 274.

„Protestanții vor prelucra pe conducătorii țării pentru a face

legi care să restaureze înălțarea pierdută de către omul fărădelegii

care stă în Templul lui Dumnezeu, pretinzându-se pe el însuși că

este Dumnezeu. Principiile bisericii Romano-Catolice vor fi luate

sub grija și protecția statului. Apostazia națională va fi rapid urmată

de ruină națională… Guvernele protestante vor ajunge într-o situație

neobișnuită. Ele se vor adapta cerințelor lumii. De asemenea, în

despărțirea lor de Dumnezeu, ei vor lucra pentru a comite înșelătorie

și apostazie în ce privește Legea lui Dumnezeu și a națiunii.” -- The

25


Review and Herald, 15 iunie, 1897.

„Când bisericile protestante se vor uni cu puterea civilă ca să

susțină o religie falsă, o poziție pentru care părinții lor au îndurat cea

mai sălbatică persecuție, atunci sabatul papal va fi impus prin

combinata autoritate a bisericii și a statului. Atunci va fi o apostazie

națională care se va sfârși categoric în ruină națională.” --

Evangelism, 235 (1889).

„Când bisericile protestante vor căuta suportul puterii civile,

urmând astfel exemplul bisericii apostaziate, opoziție pentru care

părinții lor au îndurat cea mai aspră persecuție, atunci va avea loc o

apostazie națională care se va sfârși cu siguranță în ruină națională.”

-- The Spirit of Prophecy 4:410 (1884).

„Când bisericile protestante se vor uni cu puterea civilă ca să

susțină o religie falsă… când statul va folosi puterea lui pentru ca să

pună în vigoare decrete prin care să sprijine tradiția bisericii…

atunci America protestantă va fi format un chip al papalității și va

avea loc o apostazie națională care se va sfârși în ruină națională.” --

The Signs of the Times, 22 martie, 1902; The SDA Bible

Commentary 7:976.

Cum va forma America protestantă un chip al fiarei?

„Când bisericile cele mai mari ale Statelor Unite unindu-se

asupra acelor puncte de doctrina care sunt ținute de ele în comun vor

influența statul să impună decretele lor și să susțină tradițiile lor,

26


atunci America protestantă va fi format un chip al ierarhiei romane,

iar aplicarea pedepselor civile asupra celor care nu se vor conforma,

va rezulta în mod inevitabil.” -- The Great Controversy, 445; (vezi

de asemenea The Spirit of Prophecy 4:278)

„Chiar prin actul impunerii de către puterea statului a

practicilor religioase, bisericile vor forma ele înșile un chip pentru

fiară, deci, decretul ținerii duminicii în Statele Unite va fi un decret

al închinării fiarei și chipului ei.” -- The Great Controversy, 449.

Va urma, sau va preceda încheierii timpului de probă

decretarea ținerii duminicii (formarea unui chip al fiarei)?

„Domnul mi-a arătat clar că chipul fiarei va fi făcut înainte ca

timpul de probă să se încheie; pentru că aceasta trebuie să constituie

marea încercare pentru poporul lui Dumnezeu… Aceasta este

încercarea pe care poporul lui Dumnezeu trebuie să o aibă înainte ca

ei să fie sigilați.” -- The SDA Bible Commentary 7:976.

„Prin decretul impunând tradiția papalității în violarea Legii lui

Dumnezeu, națiunea noastră se va separa ea însăși în totalitate de

neprihănire. Când protestantismul va întinde mâna peste prăpastie ca

să apuce mâna puterii romane, când el se va întinde peste prăpastie

ca să dea mâna cu Spiritismul, când sub influența acestei întreite

uniuni țara noastră va renega orice principiu al Constituției ei ca

guvern protestant și republican și va face pregătire pentru

propagarea falsurilor și înșelăciunilor papale, atunci putem să știm

că a sosit timpul pentru lucrările miraculoase ale Satanei și că

27


sfârșitul este aproape.”

„Așa după cum apropierea armatelor romane a fost un semn

pentru ucenici, pentru apropiata distrugere a Ierusalimului, tot astfel

această apostazie poate fi un semn pentru noi că limita răbdării lui

Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii noastre este umplută și

că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată să nu se

întoarcă.” -- Testimonies for the Church 5:451.

„Viziunile lui Ana fixează formarea chipului fiarei după

încheierea timpului de probă. Aceasta nu este corect. Tu pretinzi că

crezi mărturiile; lasă ca ele să te îndrume în această problemă.

Domnul mi-a arătat în mod clar că chipul fiarei va fi format înainte

ca timpul de probă să se încheie, căci ea va fi marea încercare pentru

poporul lui Dumnezeu prin care soarta lor veșnică va fi hotărâta.” --

Selected Messages 2:81.

Luând în considerare anticipata legiferare a duminicii, ce

sunt îndemnați să facă cât mai repede posibil adventiștii care

locuiesc în orașe?

„El dorește ca noi să trăim acolo unde putem avea loc

corespunzător pentru lucru. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se

îngrămădească în orașe. El vrea ca ei să-și scoată familiile lor din

orașe pentru ca ei să se pregătească mai bine pentru viața veșnică. În

scurt timp ei vor trebui să părăsească orașele… Ieșiți din orașe cât

mai repede posibil…” -- Selected Messages 2:356.

28


„În curând vine criza păzirii duminicii…. Dacă prin providența

lui Dumnezeu putem să ne asigurăm locuri departe de orașe,

Domnul ne va călăuzi să facem aceasta, înaintea noastră se află

timpuri agitate (tulburătoare). Văd necesitatea de a ne grăbi să

facem toate aceste lucruri în vederea crizei.” -- Selected Messages

2:359.

Ce avertizare va constitui legea duminicală pentru

adventiștii care încă mai rămân în orașe?

„Așa după cum împresurarea Ierusalimului de către armatele

romane a fost semnalul de fugă pentru creștinii Iudei, tot astfel

asumarea puterii de către națiunea noastră în decretul impunând

sabatul papal va fi o avertizare pentru noi. Atunci va fi timpul ca să

părăsim orașele mari, pregătitor părăsirii orașelor mici pentru

locuințe retrase în locuri singuratice în munți.” -- Testimonies for

the Church 5:464, 465.

Cum va trebui să petrecem duminicile după ce legea

duminicală va fi votată?

„Adventiștii de ziua a șaptea trebuie să-și arate înțelepciunea

lor, abținându-se de la lucrul lor obișnuit în acea zi, devotând timpul

pentru lucrare misionară.”

„Sfidarea legilor duminicale va întări persecuția fanaticilor

religioși care vor căuta să le impună… Nu le dați ocazie să vă

cheme călcători ai legii… O persoană nu primește semnul fiarei

29


pentru că dovedește că înțelege necesitatea înțelepciunii menținerii

păcii prin abținerea de la lucrul care aduce infracțiune…”

„Oricând este posibil, faceți ca serviciile divine să fie ținute

duminica… Profesorii din școlile noastre să dedice duminica

efortului misionar.” -- Testimonies for the Church 9:232, 233. „Nu

faceți demonstrație duminica prin sfidarea legii.” -- Testimonies for

the Church 9:235.

„Odată, cei cu răspunderea școlii noastre de la Avondale m-au

întrebat, «Ce trebuie să facem? Organele legii au primit însărcinarea

să aresteze pe cei ce lucrează duminica.» Le-am răspuns, «Va fi

foarte ușor să evităm acea dificultate. Dedicați duminica Domnului

ca o zi pentru a face lucrare misionară. Veți găsi oamenii acasă și

veți avea o splendidă posibilitate de a prezenta adevărul. Acest fel

de a folosi duminica este totdeauna acceptabil Domnului.»” --

Testimonies for the Church 9:238.

„În timp ce locuiam la Cooranbong, unde este situată școala

Avondale … întrebarea privitoare la lucrul duminica a fost luată din

nou în considerație. Părea ca și cum funiile aveau să se strângă

curând atât de tare în jurul nostru încât nu vom mai putea lucra

duminica. Școala noastră era situată în inima pădurilor, departe de

orice localitate sau stație de cale ferată. Nici unul nu locuia

îndeajuns de aproape ca să fie deranjat în vreun fel de ceea ce ar fi

făcut. Cu toate acestea, eram supravegheați. Organelor civile li s-au

cerut să observe ce facem pe teritoriul școlii; și au venit, dar părea

că nu observaseră pe cei care erau la lucru. Încrederea și respectul

30


lor pentru poporul nostru erau în așa fel câștigate prin lucrarea pe

care o făcusem pentru bolnavii din acele împrejurimi, încât ei nu

doreau să se amestece în lucrul nostru nevătămător pe care-l făceam

duminica.”

„Altădată, când frații noștri erau amenințați cu persecuție și se

întrebau cu privire la ceea ce trebuiau să facă, am dat același sfat pe

care îl dădusem în răspunsul la întrebarea privitoare la folosirea

duminicii pentru jocuri sportive. Am spus, «Folosiți duminica în

lucrare misionară pentru Dumnezeu. Profesori, mergeți cu elevii

voștri…»”

„Profesorii din școlile noastre să dedice duminica efortului

misionar.” -- Testimonies for the Church 5:549.

Care trebuie să fie atitudinea noastră astăzi? Cum trebuie

să lucrăm și să ne rugăm?

„Noi nu împlinim voia lui Dumnezeu dacă stăm în tihnă

nefăcând nimic pentru a păstra libertatea de conștiință. Rugăciuni

fierbinți, stăruitoare trebuie înălțate spre ceruri pentru ca această

calamitate să fie amânată până când împlinim lucrarea care a fost

neglijată atât de mult. Printre noi trebuie să existe cele mai

stăruitoare rugăciuni și apoi să lucrăm în armonie cu rugăciunile

noastre. Ar putea părea că Satana este triumfător și că adevărul este

copleșit de minciună și eroare… Dar Dumnezeu ar dori ca să ne

reamintim de felul cum s-a purtat El cu poporul Său în trecut pentru

ca să-i salveze din mâna dușmanilor lor. Pentru manifestarea puterii

31


Sale, El a ales întotdeauna limitele, când nu se putea vedea nici o

posibilitate de eliberare din capcanele Satanei. Nevoia presantă a

omului constituie oportunitate pentru Dumnezeu.” -- Testimonies

for the Church 5:714.

„Noi trebuie să studiem cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu și

să ne rugăm cu credință pentru ca Dumnezeu să țină în frâu puterile

întunericului; căci până acum solia a ajuns numai la un număr

relativ mic de persoane, iar lumea trebuie să fie luminată de slava

lui. Adevărul prezent -- poruncile lui Dumnezeu și credința lui

Isus… n-au fost proclamate până acum așa cum trebuie… noi

trebuie să luăm o poziție hotărâtă că nu vom respecta prima zi a

săptămânii ca Sabat…” -- The Review and Herald, extra, 24

decembrie, 1888.

„Am așteptat atâția ani ca o lege duminicală să fie decretată în

țara noastră, iar acum când mișcarea este chiar asupra noastră, ne

întrebăm, «Ce să facă poporul nostru în această situație?»… Trebuie

în mod special să căutăm pe Dumnezeu pentru ca har și putere să fie

date poporului Său acum. Dumnezeu trăiește; a sosit pe deplin

timpul când El va îngădui ca libertățile noastre să fie restrânse.

Profetul a văzut patru îngeri stând la cele patru colțuri ale

pământului ținând cele patru vânturi pentru ca să nu sufle pe

pământ, nici pe mare, nici pe vreun copac. Un alt înger dinspre

răsărit le-a strigat spunând, «Nu vătămați pământul, nici marea, nici

copacii până nu vom sigila slujitorii Dumnezeului nostru pe frunțile

lor. Aceasta ne indică lucrarea pe care trebuie să o facem acum și

anume de a ne ruga stăruitor lui Dumnezeu pentru ca îngerii să țină

32


cele patru vânturi până când misionarii vor fi trimiși spre toate

părțile pământului pentru a proclama avertizarea împotriva

neascultătorilor de Legea lui Iehova»” -- The Review and Herald,

extra, 11 decembrie, 1888; The Ellen G. White 1888 Materials 4, 5.

„O mare responsabilitate revine bărbaților și femeilor

rugăciunii de pe tot întinsul pământului, de a cere ca Dumnezeu să

împingă înapoi acest nor vătămător și să ne dea încă puțini ani de

har pentru a lucra pentru Stăpânul nostru.” -- The Review and

Herald, extra, 11 decembrie, 1888; The Ellen G. White 1888

Materials 4.

„Noi ne dăm seama că acei care acum țin poruncile lui

Dumnezeu trebuie să pornească la acțiune pentru ca să poată obține

ajutorul special pe care numai Dumnezeu poate să-l dea. Ei trebuie

să lucreze cu mai multă silință pentru ca să întârzie cât mai mult

posibil calamitățile amenințătoare.” -- The Review and Herald, 18

decembrie, 1888.

„Dacă ei nu fac nimic pentru a lămuri mințile oamenilor și prin

ignoranța față de adevăr legiuitorii noștri vor renega principiile

protestantismului și vor acorda satisfacție și sprijin Romei

înșelătoare și sabatului fals, Dumnezeu va considera răspunzător pe

poporul Său care a avut mare lumină, pentru lipsa de stăruință și

credincioșie. Dar dacă subiectul legislației religioase este judicios și

inteligent prezentat înaintea oamenilor, și ei înțeleg că prin

decretarea duminicii apostaziei, Roma va fi restabilită prin lege și că

tirania anilor trecuți va fi repetată, atunci orice va veni, noi ne-am

33


făcut datoria noastră.” -- RH extra, 24 decembrie, 1889, 3.

„Poporul lui Dumnezeu păzitor al poruncilor Sale să nu fie

tăcut în acest timp, ca și cum noi am fi acceptat mulțumitori situația.

Înaintea noastră există perspectiva de a fi într-un conflict continuu

prin riscul închisorii, a pierderii proprietății și chiar a vieții însăși,

pentru ca să apărăm Legea lui Dumnezeu care va fi desființată prin

legile oamenilor.” -- The Review and Herald, 1 ianuarie, 1889; The

SDA Bible Commentary 7:975.

„Eu sper că trâmbiță va da un sunet clar în privința acestei

mișcări a legii duminicale. Cred că va fi cel mai bine dacă în

revistele noastre subiectul perpetuității Legii lui Dumnezeu ar fi

tratat ca un subiect special… Ar trebui acum să facem tot ce putem

pentru a împiedeca această lege duminicală.” -- Counsels to Writers

and Editors, 97-98 (1906).

„Sunt mulți care sunt liniștiți, care sunt ca și cum ar fi adormiți.

Ei spun, «Dacă profeția a prezis dinainte impunerea păzirii

Duminicii, legea va fi decretată cu siguranță», și ajungând la această

concluzie, ei rămân nepăsători și calmi în așteptarea evenimentului,

mângâindu-se singuri cu gândul că Dumnezeu va proteja pe poporul

Său în ziua de necaz. Dar Dumnezeu nu ne va salva pe noi dacă nu

depunem nici un efort pentru a face lucrarea ce ne-a fost

încredințată.” -- The Review and Herald, extra, 24 decembrie, 1889.

„Aceia care au fost avertizați dinainte despre evenimente, nu

trebuie să stea calmi în așteptarea furtunii care vine, mângâindu-se

34


că Dumnezeu va adăposti pe credincioșii Săi în ziua strâmtorării.

Noi trebuie să fim ca oameni așteptând pe Domnul lor, nu în

așteptare trândavă, ci în lucrare sârguincioasă, cu credință

neșovăielnică. Acum nu este timpul să lăsăm mințile noastre să fie

absorbite cu lucruri de mică importanță… Mișcarea duminicii își

croiește drumul ei în întuneric. Conducătorii ascund adevărata sursă

și mulți dintre cei ce se unesc la această mișcare nu văd încotro tinde

curentul. Declarațiile lor sunt blânde (dulci) și în aparență

creștinești; dar când vor vorbi, se va descoperi spiritul balaurului.

Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a

îndepărta pericolul amenințător. Trebuie să ne străduim să

dezarmăm prejudiciul pentru a ne pune într-o lumină

corespunzătoare înaintea oamenilor. Trebuie să le prezentăm

adevărata obiecțiune la această chestiune și în felul acesta să

exprimăm cele mai eficace proteste împotriva măsurilor de limitare

a libertății de conștiință. Trebuie să cercetăm Scripturile și să fim în

stare să prezentăm motivul pentru credința noastră.” -- The Review

and Herald, extra, 11 decembrie, 1888.

„Cărțile Patriarhi și Profeți, Daniel și Apocalipsa și Marea

Luptă sunt necesare acum ca niciodată înainte. Ele trebuie să aibă o

circulație largă, pentru că adevărurile pe care ele le scot în evidență

vor deschide mulți ochi orbi… Mulți din poporul nostru au fost orbi

în ce privește importanța acestor cărți care au fost cele mai necesare.

Dacă ar fi fost tact și îndemânare în vânzarea acestor cărți, mișcarea

legii duminicale n-ar fi unde este astăzi.” -- Colporteur Ministry

123; The Review and Herald, 16 februarie, 1905.

35


„Noi nu ne putem strădui să fim pe placul oamenilor care vor

folosi influența lor ca să reprime libertatea religioasă și să ia măsuri

opresive prin care să silească pe semenii lor să țină duminica ca pe

Sabat. Prima zi a săptămânii nu e o zi care trebuie să fie venerată. Ea

este un sabat fals.

Membrii familiei Domnului nu pot participa cu oamenii care

înalță această zi și violează Legea lui Dumnezeu prin călcarea

Sabatului Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze pentru

punerea unor asemenea oameni în oficiu; căci atunci când ei fac

aceasta, ei sunt părtași cu ei la păcatele pe care ei le comit în timp ce

sunt în acel post.” -- Fundamentals of Christian Education, 475;

Gospel Workers, 391, 397.

36


Capitolul 4

Legea duminicala universală

Ce spune Biblia despre reînvierea universală a influenței

Romano Catolice înainte de timpul sfârșitului?

Apocalipsa 13, 3-8.

Ce națiune favorizată va conduce impunerea păzirii

duminicii?

„Și totuși chiar această clasă -- (aceia care au deschis ușa

infidelității, spiritismului, și a sfidării Legii sfinte a lui Dumnezeu) -

- (notă luată din paragraful precedent) ridică pretenția că

stricăciunea, decăderea sau corupția ce se răspândește cu

repeziciune, este în mare parte atribuită pângăririi așa numitului

Sabat creștin, iar decretarea păzirii duminicii va îmbunătăți starea

morală a societății. Această pretenție este în special provocată aici în

America unde doctrina adevăratului Sabat a fost în cea mai mare

măsură predicată.” -- The Great Controversy, 587.

„Națiunile străine vor urma exemplul Statelor Unite. Cu toate

că USA vor lua conducerea în implementarea decretului păzirii

duminicii, totuși aceeași criză va veni asupra poporului nostru în

toate părțile lumii.” -- Testimonies for the Church 6:395.

37


Câte națiuni vor urma exemplul Statelor Unite?

„Ea a făcut toate națiunile să bea din vinul mâniei desfrânării

ei.” -- Apocalipsa 14, 6-8.

„Cum se va face aceasta? Forțând oamenii să accepte un sabat

fals.” -- Testimonies for the Church 8:94.

„Păzirea Sabatului va fi chestiunea în marele conflict final în

care toată lumea va acționa o parte.” -- Testimonies for the Church

6:352.

Ce religie mondială este în mod deosebit afectată de

impunerea păzirii duminicii?

„Când Sabatul va fi devenit punctul special al controversei

peste toată creștinătatea și autoritățile religioase și civile se vor fi

unit ca să impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici

minorități de a ceda cerinței majorității îi va face pe ei subiecte ale

blestemelor universale.” -- The Great Controversy, 615.

„Toată Creștinătatea va fi împărțită în două clase mari, aceia

care țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus și aceia care se

închină fiarei și chipului ei, și primesc semnul ei.” -- The Great

Controversy, 415; Testimonies for the Church 9:16; Selected

Messages 2:55.

38


Ce se va întâmpla adventiștilor de ziua a șaptea care nu pot

încuviința legea duminicală?

„Decretul ce forțează respectarea acestei zile se va răspândi în

toată lumea. Necaz și persecuție va veni asupra tuturor care, în

ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu vor refuza să se închine

sabatului fals.” -- The SDA Bible Commentary 7:976.

„Tot pământul va fi agitat prin ura împotriva adventiștilor de

ziua a șaptea pentru că ei nu vor da omagiu papalității prin onorarea

duminicii, instituția acestei puteri anticreștine. Este scopul lui Satana

ca ei să fie șterși de pe pământ, pentru ca supremația lui asupra lumii

să nu fie disputată.” -- Testimonies to Ministers and Gospel

Workers, 37; The Review and Herald, 22 august, 1893.

„Puterile pământului unindu-se la război împotriva poruncilor

lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci,

liberi și robi, (Apocalipsa 13:16) să se conformeze obiceiurilor

bisericii prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză să fie de

acord, vor fi pedepsiți cu pedepse civile, și în final va fi declarat că

ei merită moartea.” -- The Great Controversy, 604.

Ce efect va avea redeșteptarea falsă asupra celor mal mulți

creștini cu numele?

„Ei declaraseră că aveau adevărul; că printre ei se săvârșeau

minuni; că o mare putere, semne și minuni erau făcute printre ei, și

că acela era mileniul temporal pe care ei îl așteptaseră atât de mult

39


timp. Întreaga lume a fost convertită și a fost în armonie cu legea

duminicală.” -- Scrisoarea 6, 1884.

Care două semne diferite vor fi primite de cele două

grupuri de oameni din lume, când păzirea duminicii este impusă

de lege?

„În timp ce păzirea sabatului fals în de acord cu legea statului,

contrară poruncii a patra va fi o dovadă de supunere unei puteri care

este în opoziție cu Dumnezeu, ținerea adevăratului Sabat, în

ascultare de Legea lui Dumnezeu, este o dovadă de loialitate către

Creator. În timp ce o clasă, prin acceptarea semnului de supunere

puterilor lumești primește semnul fiarei, cealaltă, alegând simbolul

supunerii autorității divine, primește sigiliul lui Dumnezeu.” -- The

Great Controversy, 605.

„Înspăimântătoare este chestiunea cu care lumea va fi

confruntată. Puterile pământului, unindu-se la război împotriva

poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și

săraci, liberi și robi, (Apocalipsa 13, 16) să se conforme obiceiurilor

bisericii prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză să fie de

acord, vor fi pedepsiți cu pedepse civile și în final va fi declarat că ei

merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, poruncind

sfințirea zilei de odihnă a Creatorului, cere ascultare și amenință cu

mânie pe cei care calcă preceptele Sale. Cu chestiunea în acest fel

clară adusă în fața lumii, oricine va călca Legea lui Dumnezeu,

pentru ca să asculte de un decret omenesc, primește semnul

fiarei…” -- The Great Controversy, 604.

40


Ce legătură are legea duminicală universală cu încheierea

timpului de probă?

„Dumnezeu acordă națiunilor un anumit timp de probă.” -- The

SDA Bible Commentary 4:1143.

„Cu o precizie de negreșit, Cel Infinit încă ține un cont cu toate

națiunile. În timp ce îndurarea Sa este oferită cu chemări la pocăință,

acest cont rămâne deschis; dar când cifrele ating o anumită sumă pe

care Dumnezeu a fixat-o, lucrarea mâniei Lui începe. Contul se va

închide. Răbdarea divină va înceta. Nu va mai exista pledarea

harului în favoarea lor.” -- Testimonies for the Church 5:208.

„Dumnezeu ține un cont cu toate națiunile. Cifrele iau proporții

împotriva lor în cărțile din ceruri iar când o lege va fi votată prin

care călcarea primei zile a săptămânii va fi pedepsită, atunci paharul

lor va fi plin.” -- The SDA Bible Commentary 7:910.

„Când cifrele acumulate în cărțile din ceruri vor marca suma

completă a păcătuirii, mânia lui Dumnezeu va veni, neamestecată cu

milă, și atunci se va vedea ce lucru teribil este să epuizezi răbdarea

divină. Această criză va fi atinsă când națiunile se vor uni să anuleze

Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:524.

„Acest pământ aproape a atins punctul când Dumnezeu va

permite distrugătorului să aducă la îndeplinire voința sa pe el.

Înlocuirea Legii lui Dumnezeu cu legile oamenilor, înălțarea

41


duminicii doar prin autoritate omenească în locul Sabatului Biblic,

este ultimul act în dramă. Când această înlocuire devine universală,

Dumnezeu își va face cunoscut prezența și puterea Sa. El se va

ridica în maiestatea Sa ca să zguduie teribil pământul. El va ieși din

locul Său, pentru ca să pedepsească pe conducătorii lumii pentru

fărădelegea lor și pământul va scoate la iveală sângele lui și nu va

mai acoperi morții lui.” -- Testimonies for the Church 7:141.

„Înlocuirea adevărului cu falsitate, este ultimul act în drama

lumii. Când aceasta devine universală, Dumnezeu însuși Se va

descoperi. Când legile oamenilor sunt înălțate deasupra Legilor lui

Dumnezeu, când puterile acestui pământ încearcă să forțeze oamenii

să țină prima zi a săptămânii, să știți că a sosit timpul ca Dumnezeu

să lucreze. El Se va ridica în maiestatea Sa și va scutura în mod

teribil pământul. El va ieși din locașul Său pentru ca să pedepsească

pe locuitorii lui pentru nelegiuirea lor.” -- The SDA Bible

Commentary 7:980.

Toți adventiștii de ziua a șaptea cred că legea duminicală

universală va fi scoasă înainte de încheierea timpului de probă?

„Nu, nu toți. Unii dintre cei ce studiază Biblia și Spiritul

Profetic așteaptă ca legiferarea Duminicii să nu devină universală

decât după un oarecare timp după încheierea timpului de probă.

Citatul prezentat sub întrebarea precedentă se interpretează de unii

astfel. O altă declarație care susține acest punct de vedere este,

«Când Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Spiritul Său care restrânge,

sau ține în frâu este retras de la conducători și de la oameni. Ei sunt

42


lăsați sub controlul îngerilor răi. Atunci asemenea legi vor fi făcute

sub îndrumarea și direcția Satanei, care dacă timpul n-ar fi foarte

scurt, nici o ființă nu va putea scăpa.»” -- Testimonies for the

Church 1:204.

43


Capitolul 5

Un timp scurt de strâmtorare

Care a fost deseori soarta copiilor lui Dumnezeu în trecut?

2 Timotei 3, 12; Ioan 15, 20; 16, 2; Daniel 7, 25; Apocalipsa

13, 7.

S-a schimbat Satana, sau încă este un persecutor?

Apocalipsa 12, 13.17.

Ce tulburări specifice va aduce Satana în viitor asupra

sfinților?

Apocalipsa 13, 15-17.

Când încep aceste strâmtorări în raport cu încheierea

timpului de probă?

„Am văzut că Dumnezeu are copii de-ai Săi care nu înțeleg

importanța Sabatului și nu-l țin. Ei nu au respins lumina despre el.

Iar la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluți de Spiritul

Sfânt, ne-am dus și am proclamat Sabatul mai pe deplin.” --

Evangelism 33.

44


„Începutul timpului de strâmtorare menționat aici nu se referă

la timpul când plăgile vor începe să fie revărsate, ci la o scurtă

perioadă înainte de a fi revărsate, în timp ce Hristos este în

Sanctuar.” -- Early Writings, 85.

Care este una din cauzele principale ale acestui timp de

strâmtorare?

„Sabatul lui Dumnezeu va fi călcat în picioare și un alt sabat va

fi înălțat. Într-o lege duminicală există posibilitatea de mare

suferință pentru aceia care păzesc ziua a șaptea. Realizarea

planurilor lui Satana va aduce persecuție poporului lui Dumnezeu.

Dar slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de

rezultatul conflictului.” -- Selected Messages 2:375.

„Dacă papalitatea sau principiile sale vor ajunge din nou la

putere prin lege, focurile persecuției vor fi reaprinse împotriva

acelora care nu vor sacrifica conștiința și adevărul prin cedarea la

ereziile populare. Această fărădelege este pe punctul de a se

realiza.” -- Testimonies for the Church 5:712.

Va fi poporul lui Dumnezeu persecutat pentru călcarea

duminicii sau pentru păzirea Sabatului?

„Lumea Protestantă vede astăzi în mica ceată care ține Sabatul,

un Mardoheu la poartă. Caracterul și credința lor care exprimă

venerație pentru Legea lui Dumnezeu, sunt o continuă mustrare

pentru aceia care au părăsit teama de Domnul și calcă în picioare

45


Sabatul Său. Intrusul nepoftit trebuie prin anumite mijloace să fie

înlăturat.” -- Testimonies for the Church 5:450.

„Poporul lui Dumnezeu va simți mâna persecuției pentru că ei

sfințesc ziua a șaptea.” -- The SDA Bible Commentary 7:975.

„Faceți ca să aibă loc o reînviere a credinței și puterii primei

biserici, și spiritul persecuției va fi reînviat, iar focul persecuției

reaprins.” -- The Great Controversy, 48.

Cât de înverșunată va deveni ura împotriva adventiștilor de

ziua a șaptea?

„Aceia care onorează Sabatul Biblic vor fi acuzați că sunt

dușmani ai legii și ordinii, că distrug barierele morale ale societății,

că produc anarhie și corupție și că aduc judecățile lui Dumnezeu

asupra pământului. Atitudinile lor conștiincioase vor fi considerate

încăpățânare, îndărătnicie și dispreț față de autorități. Ei vor fi

acuzați de lipsă de afecțiune față de guvern. Predicatori care neagă

obligația Legii divine, vor prezenta de la amvon datoria ascultării de

autoritățile civile ca și cum ar fi fost poruncită de către Dumnezeu.

În sălile legislative și tribunalele de justiție, păzitorii poruncii vor fi

fals prezentați și condamnați. Cuvintele lor vor fi fals zugrăvite; cea

mai rea interpretare va fi pusă asupra motivelor lor.” -- The Great

Controversy, 592; Prophets and Kings, 183, 184.

„Înainte ca lupta să se sfârșească și biruința să fie câștigată, noi

ca popor vom experimenta încercări asemănătoare cu cele ale

46


apostolului Pavel. Vom întâmpina aceeași învârtoșare a inimii,

aceeași sălbatică determinare de distrugere, aceeași ură de

neînduplecat… Focul persecuției se va aprinde din nou împotriva

acelora care sunt loiali lui Dumnezeu; motivele lor vor fi greșit

interpretate, numele lor lepădate ca necurate… Dumnezeu va avea

poporul Său pregătit pentru criza care vine în curând. Pregătiți sau

nepregătiți, va trebui să o întâmpinăm.” SKP 251, 252

„Va veni un timp când datorită apărării adevărului Bibliei vom

fi tratați ca trădători.” -- Testimonies for the Church 6:394.

„Bogăție, geniu, educație, se vor uni pentru a-i acoperi cu

batjocoră. Conducători ai poporului, persecutori, predicatori și

membri ai bisericii, vor conspira împotriva lor. Cu glasul și cu

condeiul, prin lăudăroșenie, amenințări și ridiculizări, ei vor căuta să

zdruncine credința lor.” -- Testimonies for the Church 5:450.

Ce organizații vor face extrem de dificil pentru Adventiștii

de Ziua a șaptea să continue mai departe lucrarea lor în orașe?

„Sindicatele vor fi unele din agențiile care vor aduce un timp

de strâmtorare asupra acestui pământ, așa cum n-a fost de când

lumea a fost întemeiată.” -- Selected Messages 2:142.

„Datorită acestor sindicate și confederații, curând va fi foarte

dificil pentru instituțiile noastre să continue lucrarea lor în orașe.

Avertizarea mea este, «Nu stați în orașe!»

47


«Nu clădiți sanatorii în orașe!»” -- Selected Messages 2:142.

„Câțiva oameni se vor uni să pună mâna pe toate mijloacele

pentru ca să fie menținute în anumite sectoare de afaceri. Se vor

forma sindicate și aceia care refuză să se asocieze cu acestea vor fi

oameni marcați.” -- Selected Messages 2:142.

„Vine timpul cu repeziciune când puterea autoritară a

sindicatelor de muncă va fi foarte asupritoare. În repetate rânduri

Domnul a dat instrucțiuni ca poporul nostru să-și ducă familiile lor

departe de orașe, la țară, unde ei pot să-și cultive proviziile lor

proprii de mâncare, căci în viitor problema de a cumpăra și a vinde

va fi o problemă serioasă.” -- Selected Messages 2:141.

Pe măsură ce timpul înaintează, ce decret oficial va ieși în

ce privește cumpărarea și vinderea?

„În ultimul conflict mare în controversa cu Satana, aceia care

sunt loiali lui Dumnezeu vor vedea orice suport tăiat. Pentru că ei

refuză să calce Legea Sa prin ascultarea de autoritățile pământești, li

se va interzice să cumpere sau să vândă.” -- The Desire of Ages,

121, 122.

„Satana spune, «de teama lipsei de mâncare și îmbrăcăminte ei

se vor uni cu lumea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Pământul va fi

în întregime sub stăpânirea mea.»” -- Prophets and Kings, 183, 184;

Testimonies for the Church 5:152.

48


„Bogăția adunată va fi în curând fără valoare. Când decretul va

ieși ca nimeni să nu cumpere sau să vândă dacă nu are semnul fiarei,

acea bogăție nu va folosi la nimic. Dumnezeu ne cheamă acum să

facem totul în puterea noastră pentru a da lumii avertizarea.” -- The

Review and Herald, 21 martie, 1878, 91.

„Va veni timpul când nu vom putea vinde cu nici un preț. În

curând va ieși decretul interzicând oamenilor să cumpere sau să

vândă oricărui om, cu excepția acelora care au semnul fiarei. Noi

aproape am ajuns la realizarea acestui lucru în California cu puțin

timp în urmă; dar aceasta a fost numai amenințarea suflării celor

patru vânturi. Până acum ele sunt ținute în frâu de cei patru îngeri.

Noi nu suntem gata încă. Există încă o lucrare de a fi făcută și atunci

li se va porunci îngerilor să le dea drumul, pentru ca cele patru

vânturi să sufle pe pământ. Acela va fi un timp notărilor pentru

copiii lui Dumnezeu, un timp de strâmtorare cum niciodată n-a mai

fost de când au luat ființă națiunile. Acum este posibilitatea noastră

să lucrăm” -- Testimonies for the Church 5:152.

Ce lege suplimentară va fi decretată înainte de închiderea

timpului de har?

„Evenimente uluitoare vor începe curând înaintea lumii.

Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Timpul de strâmtorare este

aproape să vină asupra poporului lui Dumnezeu. Atunci se va

întâmpla ca decretul să intre în vigoare, interzicând acelora care țin

Sabatul Domnului să cumpere sau să vândă, amenințându-i cu

pedeapsa și chiar cu moartea, dacă nu păzesc prima zi a săptămânii

49


ca Sabat.”

„În acest timp Mihail se va ridica, Marele Preot care reprezintă

copiii poporului tău și va fi un timp de strâmtorare așa cum

niciodată n-a fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta.”

-- The Review and Herald, 19 noiembrie, 5.

Cum vor fi tratați unii tineri de către proprii lor părinți?

„Ascultarea credincioasă de Cuvântul lui Dumnezeu va fi

tratată ca rebeliune. Orbiți de Satana, părinții vor exercita asprime și

severitate asupra copilului credincios. Stăpânul sau stăpâna va

chinui pe servitorul care ține porunca. Afecțiunea va fi înstrăinată,

copiii vor fi dezmoșteniți și alungați de acasă.” -- The Great

Controversy, 608.

Cum vor avea unii de a face cu tribunalele judiciare?

„Și totuși aceia care vor dovedi loialitatea lor prin ascultarea de

Legea lui Iehova, trebuie să fie pregătiți ca să fie arestați, să fie

aduși înaintea consiliilor care nu cunosc standardul Legii înalte și

sfinte a lui Dumnezeu.” -- The Review and Herald, 26 decembrie,

1899, 8; The SDA Bible Commentary 7:977.

„Mila duioasă a acestei puteri va fi expusă în celulele

închisorilor și în temnițe. Pregătirile înaintează deja și mișcările care

vor avea ca rezultat înfăptuirea unui chip fiarei sunt în creștere.” --

The Review and Herald, 23 aprilie, 1899, 257.

50


„În timp ce apărătorii adevărului refuză să onoreze sabatul

duminicii, unii dintre ei vor fi aruncați în închisoare, unii vor fi

exilați, unii vor fi tratați ca sclavi. Pentru rațiunea omenească toate

acestea par imposibile, dar când Spiritul lui Dumnezeu care ține în

frâu va fi retras de la oameni și ei vor fi sub controlul lui Satana care

urăște preceptele divine, vor avea loc desfășurări neobișnuite de

evenimente. Inima poate fi sălbatică atunci când teama și iubirea de

Dumnezeu sunt înlăturate.” -- The Great Controversy, 608.

Este posibil ca unii să facă sacrificiul suprem?

„Înaintea noastră există o perspectivă de a continua lupta cu

riscul închisorii, a pierderii proprietății și chiar a vieții pentru ca să

apărăm Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:712.

„Așa după cum el a influențat națiunile păgâne să distrugă

Israelul, tot astfel în viitorul apropiat va agita puterile nelegiuite ale

pământului ca să distrugă poporul lui Dumnezeu. Oamenilor li se va

cere să dea ascultare edictelor omenești prin călcarea Legii divine.”

„Aceia care sunt loiali lui Dumnezeu vor fi amenințați,

denunțați, scoși de sub protecția legii. Ei vor fi trădați de către

părinți, frați, cunoscuți și prieteni și ca rezultat condamnați chiar și

la moarte.” -- Prophets and Kings, 587, 588.

51


Vor fi înfricoșați de celulele închisorilor sau chiar de

moarte aceia care vor fi condamnați pentru credința lor?

„Dacă suntem chemați să suferim de dragul lui Hristos, vom fi

în stare să mergem la închisoare, încrezându-ne în El așa cum un

copilaș se încrede în părinții lui. Acum este timpul să cultivăm

credința în Dumnezeu.” -- Our High Calling, 357.

„Nu ni se cere să avem curajul și vitejia martirilor vremurilor

vechi, până când nu vom fi aduși în situația în care ei se aflau…

Dacă va fi o revenire a persecuției, va fi har dăruit pentru înălțarea

oricărei energii a sufletului pentru ca să se dovedească un adevărat

eroism.” -- Our High Calling, 125.

„Ucenicii nu au fost umpluți cu curajul și vitejia de martiri

până când asemenea har nu a fost necesar.” -- The Desire of Ages,

354.

„Când de dragul adevărului, credinciosul stă la bara

tribunalelor nedrepte, Hristos spune: «Eu sunt Cel care trăiește, am

fost mort, și iată că sunt viu în veci și am cheile iadului și ale

morții.» Apocalipsa 1, 8. Viața care e sacrificată pentru Mine este

păstrată pentru slava veșnică.” -- The Desire of Ages, 669.

Care vor fi cei mal activi și eficace agenți ai diavolului în

reprezentarea greșită și acuzarea adventiștilor?

„Oameni de talent și înțelepciune încântătoare, care cândva s-

52


au bucurat în adevăr, își vor angaja puterile lor ca să înșele și să

ducă suflete în rătăcire. Ei devin cei mai înverșunați dușmani ai

fraților lor de mai înainte. Când păzitorii Sabatului sunt aduși

înaintea tribunalelor pentru a da socoteală de credința lor, acești

apostaziați sunt cei mai activi agenți ai lui Satana pentru a-i acuza

prin rapoarte false și insinuări și să stârnească pe conducători

împotriva lor.” -- The Great Controversy, 608.

Care două grupuri mari creștine se vor uni pentru a

persecuta pe apărătorii adevărului?

„Lumea protestantă va forma o confederație cu omul

fărădelegii… Scripturile învață că papalitatea va recăpăta

supremația ei pierdută iar aceasta se va face prin întinderea de către

protestantism a mâinii drepte de prietenie. când papalitatea va fi

adusă la putere prin legislație și prin concesiile oamenilor care la

data aceea se vor afla în birourile guvernamentale, focurile

persecuției vor fi reaprinse împotriva acelora care nu vor sacrifica

conștiința și adevărul pentru ereziile papalității. Odată ce vor face ca

mințile lumii creștine să fie întoarse de la Dumnezeu, odată ce vor

face ca Legea Sa să fie dezonorată și ziua sfântă a lui Dumnezeu

călcată în picioare, ei vor fi gata să facă orice pas unde Satana ar

putea să-i conducă.” -- The Review and Herald, 1 ianuarie, 1887.

„Biserica apelează la brațul puternic al puterii civile și în

lucrarea aceasta papiștii și protestanții se vor uni.” -- The Great

Controversy, 607.

53


„Toți cei care nu se vor pleca în fața decretului consiliilor

naționale și nu vor asculta de legile naționale pentru înălțarea

sabatului instituit de omul fărădelegii în desconsiderarea zilei sfinte

a lui Dumnezeu, vor simți, nu numai puterea opresivă a papalității,

ci și a lumii protestante, chipul fiarei.” -- Selected Messages 2:380.

„Preoțimea populară ca și cea a fariseilor din vechime, umpluți

cu mânie când autoritatea lor va fi pusă la îndoială, vor denunța

solia ca fiind de la Satana și vor agita mulțimile iubitoare de păcat,

să batjocorească și să persecute pe aceia care o vor proclama.” --

The Great Controversy, 607.

„Protestanții lucrează deghizați pentru ca să aducă duminica pe

primul plan așa cum au făcut Romano-Catolicii. Pe tot întinsul

pământului papalitatea își îngrămădește structurile ei semețe și

masive în ascunzișuri secrete în care persecuțiile ei de mai înainte

vor fi repetate.” -- Testimonies for the Church 5:449, 450; The Great

Controversy, 581.

Va fi peste tot o persecuție uniformă?

„Atâta timp cât solia harului va fi dată lumii, va exista o

chemare pentru eforturi în favoarea altor instituții și acțiuni

curajoase asemănătoare cu acelea pentru ajutorarea necesară în

școlile noastre. Și atâta timp cât perioada de probă continuă, va

exista posibilitatea pentru colportori să lucreze. Când

denominațiunile religioase se vor uni cu papalitatea pentru a asupri

poporul lui Dumnezeu, locurile unde acum este libertate religioasă

54


vor fi deschise prin lucrarea evanghelistică. Dacă într-un loc

persecuția devine severă, lucrătorii să facă cum i-a îndrumat Hristos,

«Când ei vă persecută în această cetate, fugiți în alta.» Dacă

persecuția vine acolo, mergeți în altă parte. Dumnezeu va conduce

poporul Său, făcându-l o binecuvântare în multe locuri. Dacă n-ar fi

fost persecuția, ei n-ar fi fost împrăștiați atât de mult peste hotare

pentru ca să proclame adevărul” -- Testimonies for the Church

6:478.

Cum vor fi membrii nesfințiți ai bisericii afectați de furtuna

de ridiculizare, batjocoră, încercare și dispreț?

„Pe măsură ce se apropie furtuna, o mare clasă care a mărturisit

credința în solia îngerului al treilea, dar nu fusese sfințită prin

ascultarea de adevăr, abandonează poziția ei și se unește cu ceata

împotrivitorilor. Prin unirea cu lumea și participând la spiritul ei,

aceștia au ajuns să vadă chestiunile în aproape aceeași lumină; și

când proba vine, ei sunt pregătiți ca să aleagă partea ușoară,

populară.” -- The Great Controversy, 608.

Cum va acționa adevărata „oaie” când persecuția vine?

„Când furtuna persecuției se dezlănțuie cu adevărat asupra

noastră, adevărata oaie cunoaște și ascultă de vocea adevăratului

Păstor. Eforturi de sacrificiu de sine vor fi făcute pentru salvarea

celor pierduți și mulți care se rătăciseră de la staul vor veni înapoi

pentru ca să urmeze pe marele Păstor. Poporul lui Dumnezeu se va

aduna laolaltă și va prezenta dușmanului un front unit. În vederea

55


pericolului comun, lupta pentru supremație va înceta; Nu vor mai

exista dispute în ce privește cine să fie considerat mai mare.” --

Testimonies for the Church 6:401.

Ce demonstrare puternică a puterii lui Dumnezeu va fi

văzută în toată lumea după ce va începe persecuția?

„Iubirea lui Hristos, iubirea de frații noștri, vor da mărturie

lumii că noi am umblat cu Isus și am învățat de la El. Atunci solia

îngerului al treilea va crește într-o mare strigare și tot pământul va fi

luminat de slava Domnului.” -- Testimonies for the Church 6:401.

Care ar trebui să fie atitudinea și conduita noastră în

timpul de față în anticiparea timpului de strâmtorare din fața

noastră?

„În repetate rânduri mi s-a dat solia că noi nu trebuie să spunem

nici un cuvânt, să nu publicăm nici o frază, în special în atacuri

personale, cu excepția că este absolut esențial pentru dovedirea

adevărului, care să stârnească dușmanii noștri împotriva noastră și să

mărească pasiunile lor dincolo de limită. Lucrarea noastră se va

încheia curând și curând timpul de strâmtorare așa cum niciodată n-a

fost, despre care nu avem decât o mică idee, va veni asupra noastră.”

-- Testimonies for the Church 9:241.

Fiecare să poarte în minte că noi nu trebuie în nici un caz să

invităm persecuția. Nu trebuie să folosim cuvinte aspre, tăioase.

Evitați-le în fiecare articol scris, scoateți-le din fiecare discurs

56


prezentat. Lăsați Cuvântul lui Dumnezeu să facă lucrarea de tăiere,

de mustrare; lăsați ca oamenii limitați să se ascundă și să rămână în

Hristos…

„Va fi un timp de strâmtorare așa cum niciodată n-a fost de

când sunt neamurile.” -- Testimonies for the Church 9:244.

„Este foarte aproape timpul când persecuția va veni peste aceia

care proclamă adevărul. Perspectiva nu este încântătoare; cu toate

acestea, să nu renunțăm la eforturile noastre de a salva pe aceia care

sunt gata să piară, pentru răscumpărarea cărora Prințul Cerului și-a

dat viața Sa prețioasă. când un mijloc nu reușește, încercați altul.

Eforturile noastre nu trebuie să fie moarte și fără viață. Atâta timp

cât viața ne este cruțată, să lucrăm pentru Dumnezeu.” --

Testimonies for the Church 9:227.

57


Capitolul 6

Marea cernere

Ce învață Biblia cu privire la subiectul perseverenței

sfinților -- „odată salvat, pentru totdeauna salvat”? Este posibil

pentru un creștin veritabil să piardă iubirea sa pentru

Dumnezeu?

Matei 24, 13; 13, 18-23; 1 Corinteni 9, 27; 10, 12; Evrei 6, 4-6;

Ezechiel 18, 24; 2 Petru 2, 20.21.

Ne dă Biblia vreo descriere a apostaziei unor anumite

persoane care s-au bucurat odată de aprobarea lui Dumnezeu?

Ezechiel 18, 24; 2 Petru 2, 4; 1 Samuel 2, 20; 28, 15.

Este apostazierea și cernerea membrilor împreună cu

căderea lor de la credință limitată numai la secolele trecute?

„Marea zguduire a început și va continua, iar toți acei care nu

sunt dispuși să ia poziție fermă pentru adevăr și care nu vor sacrifica

pentru Dumnezeu și cauza Sa, vor fi cernuți și vor cădea. Îngerul

spuse, «Gândiți că va fi vreunul constrâns să facă sacrificiu? Nu, nu.

Va trebui să fie o jertfă de bunăvoie.»” -- Early Writings, 50, 51

(1850).

58


„Am văzut că ne aflăm acum în timpul zguduirii. Satana

lucrează cu toată puterea lui ca să smulgă sufletele din mâna lui

Hristos…” -- Testimonies for the Church 1:429 (1864).

„Dumnezeu își cerne acum poporul Său, probând scopurile și

motivele lor. Mulți nu vor fi decât pleavă, nu grâu, fără nici o

valoare în ei.” -- Testimonies for the Church 4:51 (1876).

„Ne aflăm în timpul zguduirii, timpul când tot ce poate fi

zguduit va fi zguduit. Dumnezeu nu va scuza pe cei ce cunosc

adevărul, dacă ei nu împlinesc în cuvânt și faptă poruncile Sale.” --

Testimonies for the Church 6:332 (1900).

„Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunțile lor …

acesta nu este vreun sigiliu sau un semn care poate fi văzut, ci o

întemeiere în adevăr, intelectual și spiritual în așa fel încât ei să nu

poată fi clintiți de la adevăr, și va fi pregătit pentru zguduire, aceasta

va veni. Într-adevăr, ea a început deja; judecățile lui Dumnezeu sunt

acum asupra pământului, ca să ne dea avertizarea, pentru ca să

putem ști ce vine asupra noastră.” -- The SDA Bible Commentary

4:1161 (1902).

„Chiar în zilele noastre au fost și vor continua să fie familii

întregi care s-au bucurat odată în adevăr, dar care își vor pierde

credința datorită calomniilor și falsurilor aduse asupra lor de către

aceia pe care ei i-au iubit și cu care ei au avut întruniri plăcute. Ei au

deschis inimile lor la semănatul neghinei. Firele de neghină au

încolțit printre firele de grâu; au prins putere; cultura de grâu a

59


devenit din ce în ce mai mică, și adevărul prețios și-a pierdut puterea

pentru ei.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 411.

Ce experiență în viitorul apropiat va mări mult numărul de

apostaziați din biserica adventiștilor de ziua a șaptea?

„Nu este departe timpul când fiecare suflet va fi pus la probă.

Semnul fiarei va fi impus asupra noastră. Aceia care pas cu pas au

cedat cerințelor lumești și s-au conformat obiceiurilor lumești, nu

vor găsi o chestiune grea, mai degrabă să cedeze puterilor existente,

decât să se supună batjocurii, insultei, amenințărilor cu închisoarea

și moartea. Disputa este între poruncile lui Dumnezeu și poruncile

oamenilor. În acest timp în biserică, aurul este separat de zgură.” --

Testimonies for the Church 5:81.

„În timp ce furtuna se apropie, un mare număr de membri care

au mărturisit credința în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost

sfințiți prin ascultare de adevăr, abandonează pozițiile lor și se unesc

cu împotrivitorii.” -- The Great Controversy, 608.

„Lucrarea pe care biserica a neglijat să o facă într-un timp de

pace și prosperitate va trebui să o facă într-o criză teribilă, sub cele

mai descurajatoare și amenințătoare circumstanțe. Iar în timpul

acela, clasa superficială, conservativă, a cărei influență a frânat

continuu progresul lucrării, va renunța la credință.” -- Testimonies

for the Church 5:463.

„În timp ce încercările se vor înmulți în jurul nostru, ambele --

60


separare și unire vor fi văzute în rândurile noastre. Unii care acum

sunt gata să ridice armele de luptă, în timpul de pericol real vor

demonstra că n-au clădit pe stânca solidă; ei vor ceda când proba va

veni. Aceia care au avut mare lumină și privilegii prețioase, dar nu

le-au valorificat, sub un pretext sau altul, vor ieși din rândurile

noastre.” -- Testimonies for the Church 6:400.

„În lipsa persecuției, au fost recrutați în rândurile noastre

oameni care par a sta bine spiritual și al căror creștinism pare

veritabil, dar care, când persecuția va veni, vor pleca din rândurile

noastre.” -- Evangelism, 360.

Pe lângă persecuție, ce alte cauze mai sunt pentru

zguduirea poporului lui Dumnezeu?

„Am întrebat despre însemnătatea zguduirii pe care am văzut-o,

și mi s-a arătat că va fi cauzată de mărturia dreaptă scoasă la iveală

prin sfatul Martorului Credincios către laodiceeni. Aceasta va avea

efectul ei asupra inimii acelui ce o primește și-l va conduce să înalțe

standardul și să scoată la iveală adevărul curat. Unii nu vor suporta

această mărturie adevărată. Ei se vor ridica împotriva ei, iar aceasta

este ceea ce va cauza o zguduire în poporul lui Dumnezeu.” -- Early

Writings, 270.

„Spiritul lui Dumnezeu a iluminat fiecare pagină a Sfintelor

Scripturi, dar există aceia asupra cărora acestea fac doar puțină

impresie, pentru că ele sunt înțelese în mod imperfect. Când

zguduirea vine, prin introducerea teoriilor false, acești cititori

61


superficiali, neancorați, sunt ca și nisipul mișcător. Ei alunecă spre

orice teorie falsă, pentru a menține neîntrerupt cursul orientării

create de simțămintele lor de amărăciune.” -- Testimonies to

Ministers and Gospel Workers, 112.

„Neprimind iubirea pentru adevăr, ei vor fi duși în amăgirile

vrăjmașului; Aceștia vor da atenție duhurilor seducătoare și

doctrinelor diavolului și se vor îndepărta de la credință.” --

Testimonies for the Church 6:401.

Ce expresie folosește sora White pentru ca să descrie

această experiență?

„În marea cernere care va avea loc în curând, noi vom putea să

măsurăm mai bine tăria Israelului. Semnele descoperă că timpul este

aproape când Domnul va demonstra că vânturătoarea Sa este în

mâna Sa și că El va curăța pe deplin aria Sa.” -- Testimonies for the

Church 5:80.

A fost vreodată întregul număr de creștini compus din

creștini adevărați?

„Din ceea ce mi s-a arătat, nu sunt mai mult de jumătate de

tineri care practică religia și adevărul și care au fost cu adevărat

convertiți.” -- Testimonies for the Church 1:158; Messages to

Young People, 131, 1857.

„Numele sunt înregistrate în registrele bisericii de pe pământ,

62


dar nu în cartea vieții. Am văzut că nu este unul din douăzeci de

tineri care cunosc ce este religia experimentală.” -- Testimonies for

the Church 1:504.

„În ultima viziune care mi-a fost dată, mi s-a arătat

surprinzătorul fapt că numai o mică parte din cei ce mărturisesc

adevărul vor fi sfințiți prin el și mântuiți.” -- Testimonies for the

Church 1:608 (1867).

„Am declarat înaintea lor, că din ceea ce mi s-a arătat, numai

un mic număr dintre cei ce acum pretind a crede adevărul vor fi în

cele din urmă mântuiți…” -- Testimonies for the Church 2:445

(1870).

„Vă spun că nu puțini predicatori care stau înaintea poporului

pentru a explica Scripturile sunt mânjiți. Inimile lor sunt corupte,

mâinile lor sunt necurate.” -- Testimonies for the Church 5:78

(1882).

„Este o declarație solemnă pe care o fac Bisericii, că nici unul

din douăzeci de membri ale căror nume sunt scrise în registrele

bisericii nu este pregătit să încheie capitolul lui pământesc, și va fi

tot atât de adevărat fără Dumnezeu și fără speranță în lumea viitoare,

ca și un păcătos de rând.” -- Christian Service 41, 1893.

63


În aceste zile de libertate, confort și prosperitate de care ne

bucurăm acum, ce ne putem aștepta să se dezvolte în biserică?

„Prosperitatea mărește numărul de credincioși. Necazurile îi

îndepărtează din biserică.” -- Testimonies for the Church 4:89.

„În biserică vor apărea partide. Două partide se vor dezvolta în

biserică. Grâul și neghina cresc împreună pentru seceriș.” --

Selected Messages 2:114.

Când marea cernere are loc, ce devin membrii neconsacrați

ai bisericii noastre?

„Atunci când va veni ziua când Legea lui Dumnezeu va fi

anulată și biserica va fi cernută prin încercări mari care vor proba pe

toți cei care trăiesc pe fața pământului, un mare număr din aceia care

par a fi creștini veritabili, vor da atenție la spirite seducătoare, vor

deveni trădători și vor trăda convingeri sfinte. Ei se vor dovedi a fi

cei mai înverșunați persecutori ai noștri.” -- Prophets and Kings,

188; Testimonies for the Church 5:81.

„Zguduirea Domnului înlătură mulțimi, ca niște frunze uscate.”

-- Testimonies for the Church 5:89.

„În ultima lucrare solemnă, puțini oameni mari vor fi angajați.”

-- Testimonies for the Church 5:80.

64


Ce procent din membrii noștri Adventiști de Ziua a șaptea

vor apostazia?

„În curând poporul lui Dumnezeu va fi probat prin încercările

focului, și marea proporție a acelora care acum par a fi veritabili și

adevărați, se va dovedi a fi metal inferior.” -- Testimonies for the

Church 5:136.

„A rămâne în apărarea adevărului și neprihănirii când

majoritatea ne părăsesc, a lupta bătăliile Domnului când campioni

sunt puțini … aceasta va fi proba noastră. În acest timp noi trebuie

să adunăm căldură din răceala altora, curaj din frica lor, și loialitate

din trădarea lor.” -- Testimonies for the Church 5:136.

„Când Legea lui Dumnezeu este anulată, biserica va fi cernută

prin încercări ale focului, și o mai mare proporție decât anticipăm

acum, va da atenție la spirite seducătoare și doctrine ale demonilor.”

-- Selected Messages 2:368; Evangelism 361.

Toți adventiștii de ziua a șaptea care nu sunt consacrați vor

fi zguduiți și îndepărtați din biserică în această perioadă de

strâmtorare înainte de încheierea timpului de har?

„Acei credincioși numai cu numele care vor ajunge până la

timpul de strâmtorare nepregătiți, în disperarea lor vor mărturisi

păcatele lor înaintea tuturor în cuvinte de durere și de chin arzător,

în timp ce nelegiuiții vor exalta asupra tulburării lor. Cazul tuturor

acestora este fără speranță. când Hristos Se va ridica și va părăsi

65


Sfânta Sfintelor, atunci începe timpul de strâmtorare și cazul fiecărui

suflet este decis.” -- Spiritual Gifts 3:134.

Trebuie ca în mod constant să i se amintească poporului

nostru că vine persecuția și că o mare clasă va apostazia?

„Există un timp de strâmtorare care vine asupra poporului lui

Dumnezeu, dar noi nu trebuie să ținem aceasta în mod constant

înaintea poporului și să le cauzăm lor a avea un timp de strâmtorare

înainte de vreme. Va fi o zguduire în rândurile poporului lui

Dumnezeu, dar acesta nu este adevărul prezent care să fie purtat

bisericilor…” -- Selected Messages 1:180; Selected Messages 2:13.

Când majoritatea membrilor noștri se retrag, va cădea

biserica adventiștilor de ziua a șaptea?

„Biserica va părea ca aproape să cadă, dar nu va cădea. Ea

rămâne, în timp ce păcătoșii din Sion vor fi cernuți și înlăturați …

pleava va fi separată de grâul prețios. Aceasta este o lucrare teribilă,

dar cu toate acestea ea trebuie să aibă loc.” -- Selected Messages

2:380.

„Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos, și prin

ea se va face manifestată în cele din urmă expunerea deplină a

iubirii lui Dumnezeu pentru lumea care trebuie să fie luminată cu

slava ei.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 50.

„Bastioanele Satanei nu vor triumfa niciodată. Solia celui de-al

66


treilea înger va fi însoțită de biruință. Așa după cum Căpitanul oștirii

Domnului a dărâmat zidurile Ierihonului, tot astfel păzitorii

poruncilor lui Dumnezeu vor triumfa și toate elementele

împotrivitoare vor fi înfrânte.” -- Testimonies to Ministers and

Gospel Workers, 410.

Cum va afecta această probă teribilă concepția generală și

atitudinea adventiștilor loiali care rămân în biserică?

„Când opoziția și bigotismul se vor ridica, când intoleranța va

începe din nou să domine, când focul persecuției se va reaprinde, cei

cu inima împărțită și cei ipocriți se vor clătina și renunța la credință;

dar adevăratul creștin va sta ferm, neclintit ca o stâncă, credința sa

mai puternică, speranța sa mai luminoasă decât în zilele

prosperității.” -- The Great Controversy, 602.

„În mijlocul adâncirii întunecimii ultimei mari crize a

pământului, lumina lui Dumnezeu va străluci mai puternic, și

cântecul de speranță și încredere va fi auzit în acorduri mai clare și

mai distinse.” -- Education, 166.

„Când furtuna de persecuție se dezlănțuie cu adevărat asupra

noastră, oaia adevărată va auzi vocea adevăratului Păstor. Eforturi

pline de lepădare de sine vor fi făcute pentru a salva pe cei pierduți,

și mulți care s-au rătăcit de la staulul lui Dumnezeu se vor întoarce

ca să urmeze pe Marele Păstor. Poporul lui Dumnezeu va strânge

rândurile și va prezenta dușmanului un front unit. În vederea

primejdiei comune, lupta pentru supremație va înceta; nu vor mai

67


exista dispute cu privire la cine să fie socotit cel mai mare… Atunci

solia celui de-al treilea înger va crește într-o mare strigare, și tot

pământul va fi luminat de slava Domnului.” -- Testimonies for the

Church 6:401.

Ce au la această dată pe frunțile lor acești adventiști de

neclintit?

„Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunțile lor …

acesta nu este un sigiliu sau un semn care poate fi văzut, ci o

înrădăcinare (stabilire permanentă în adevăr), intelectual și spiritual,

astfel că ei nu pot fi clintiți … este pregătit pentru sigilare, iar

aceasta va veni. Cu adevărat ea a și început deja; judecățile lui

Dumnezeu sunt acum asupra pământului, ca să ne dea avertizarea,

pentru ca noi să știm ce vine asupra noastră.” -- The SDA Bible

Commentary 4:1161.

În timp ce solia crește acum într-o mare strigare, care va fi

rezultatul?

„Stindard după stindard a fost abandonat (lăsat să cadă în

țărână) în timp ce companie după companie din oastea Domnului s-a

unit cu dușmanul și grupă după grupă din rândurile dușmanului s-a

unit cu poporul care ține poruncile lui Dumnezeu.” -- Testimonies

for the Church 8:41.

„Numărul din această companie s-a micșorat. Unii au fost

zguduiți și au rămas pe cale. Cei nepăsători și indiferenți, care nu s-

68


au unit cu aceia care au prețuit biruința și mântuirea îndeajuns ca să

pledeze în mod perseverent și să agonizeze pentru ele, nu le-au

obținut și au fost lăsați în urmă în întuneric, iar locurile lor au fost

imediat umplute de alții îmbrățișând adevărul și venind între

rânduri.” -- Early Writings, 27; Testimonies for the Church 1:182.

„Domnul are slujitori credincioși, care în timpul zguduirii și al

probei vor ieși la iveală. Există suflete prețioase acum ascunse, care

nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal. Ei nu au avut lumina care

a strălucit într-o vâlvătaie intensă asupra noastră. Sub un exterior

aspru și de nedorit, ar putea exista o strălucire a unui caracter creștin

veritabil care poate fi scos la iveală. În timpul zilei privim spre cer

dar nu vedem stele. Ele sunt acolo, fixate pe firmament, dar ochiul

nu le poate distinge. În timpul nopții putem vedea adevărata lor

strălucire.” -- Testimonies for the Church 5:80, 81.

„În ciuda agențiilor asociate împotriva adevărului, un mare

număr de oameni ia poziție de partea Domnului.” -- The Great

Controversy, 612.

69


Capitolul 7

Înaintea conducătorilor și a împăraților

Prin ce mijloace a adus uneori Dumnezeu Evanghelia în

atenția marilor oameni ai pământului?

Matei 10, 17-20; Marcu 13, 9-11; Faptele Apostolilor 5, 21.27;

25:22; Filipeni 1, 12.13.

Înaintea cui va fi poporul lui Dumnezeu privilegiat să

poarte mărturia credinței lor în viitorul apropiat?

„Toți cei care dovedesc loialitate prin ascultarea de Legea lui

Iehova, trebuie să fie pregătiți de a fi arestați pentru a fi duși înaintea

consiliilor de judecată care nu au ca standard al lor Legea înaltă și

sfântă a lui Dumnezeu.” -- The SDA Bible Commentary 7:977.

„Mulți vor trebui să stea în sălile legislative; unii vor trebui să

stea în fața împăraților și înaintea învățaților pământului ca să dea

mărturie pentru credința lor.” -- Our High Calling, 355.

„Nu este departe timpul când poporul lui Dumnezeu va fi

chemat să dea mărturie înaintea conducătorilor pământului. Nici

unul în douăzeci nu-și dau seama ce pași mari facem noi acum spre

marea criză din istoria noastră…” -- Our High Calling, 355.

70


„Ei vor avea prilejul de a duce lumina înaintea acelora care

sunt numiți oameni mari ai pământului și dacă ai studiat Biblia, dacă

ești gata cu umilință și teamă să dai un răspuns fiecărui om care te

întreabă despre speranța care este în tine, dușmanii tăi nu vor fi în

stare să biruiască sau să depășească înțelepciunea ta.” -- Our High

Calling, 355.

„Mulți vor fi chemați să vorbească înaintea consiliilor și

tribunalelor, foarte posibil de unul singur. Experiența care i-ar fi

ajutat în acest timp de urgență, au neglijat să o obțină, și sufletele lor

sunt împovărate cu remușcări pentru ocaziile risipite și privilegiile

neglijate.” -- Testimonies for the Church 5:463.

Vom fi probați în grup sau individual?

„Membrii Bisericii vor fi puși la încercare și probați în mod

individual. Ei vor fi așezați în circumstanțe unde vor fi nevoiți să

poarte mărturie despre adevăr.” -- Testimonies for the Church 5:463.

„Acum nu ni se pare posibil că fiecare trebuie să stea singur;

dar dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, vă spun că va veni

timpul când vom fi aduși înaintea consiliilor și înaintea miilor de

persoane de dragul Numelui Său, și fiecare va trebui să dea

socoteală de credința lui. Atunci va urma cea mai severă critică

asupra fiecărei poziții care a fost luată pentru adevăr. Avem deci

nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca să putem ști

pentru ce credem în doctrinele pe care le apărăm.” -- The Review

and Herald, 18 decembrie, 1888, 786; Testimonies for the Church

71


5:717; Evangelism, 69.

Numai predicatorii, sau fiecare membru al bisericii trebuie

să se pregătească pentru a da mărturie de credința lor în

public?

„Mulți vor trebui să stea în sălile legislative; unii vor trebui să

stea înaintea împăraților și înaintea oamenilor învățați ai pământului

pentru a da mărturie de credința lor. Nici unul să nu-și imagineze că

el nu are nevoie să studieze, pentru că el nu trebuie să predice de la

amvonul sfânt. Tu nu știi ce ar putea Domnul să ceară de la tine.” --

Our High Calling, 355.

Suntem noi toți pregătiți de a fii interogați pentru credința

noastră?

„Mi s-a arătat că mulți care pretind a avea o cunoștință a

adevărului prezent, nu știu ce cred. Ei nu înțeleg dovezile credinței

lor. Ei nu au o corectă apreciere a lucrării pentru timpul prezent.

Când timpul de strâmtorare va veni, există oameni care acum

predică altora, dar care vor descoperi în timpul examinării poziției

pe care o mențin, că sunt multe lucruri pentru care ei nu pot prezenta

motive satisfăcătoare. Până când au fost astfel probați, ei n-au

cunoscut marea lor ignoranță. Sunt mulți în biserică care consideră

că ei înțeleg ceea ce cred, dar până când se ivește controversa, ei nuși

dau seama de propria lor nepricepere și insuficiență. Când vor fi

separați de cei de aceeași credință și împinși să stea singuri și să

explice credința lor, ei vor fi surprinși a vedea cât de confuze sunt

72


ideile lor cu privire la ceea ce ei acceptaseră ca adevăr.” --

Testimonies for the Church 5:705.

„Aceia care au numai o înțelegere superficială a adevărului, nu

vor fi capabili să expună în mod clar Scripturile, și să dea motive

clare, hotărâte despre credința lor. Ei vor deveni confuzi și nu vor fi

lucrători care n-au de ce să se rușineze.” -- Our High Calling, 355.

Ce ar trebui să facem noi acum pentru ca să fim gata când

vom fi chemați pentru a da mărturie pentru credința noastră?

„Am văzut că sfinții trebuie să obțină o completă înțelegere a

adevărului prezent, pe care ei vor fi obligați să-l susțină din Sfintele

Scripturi.” -- Early Writings, 87.

„Slujitorii lui Hristos nu trebuie să pregătească cuvântări pentru

ca să le prezinte când vor fi aduși la judecată pentru credința lor.

Pregătirea lor trebuie să fie făcută zi de zi, prin înmagazinarea în

inimile lor a prețioaselor adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu,

prin hrănirea cu învățăturile lui Hristos și prin rugăciune întărindu-și

credința lor; atunci când aduși la judecată, Spiritul Sfânt le va aduce

aminte de adevărurile care vor mișca inimile acelora ce vor veni să

le audă. Dumnezeu va face să strălucească în mintea lor, chiar la

timpul când este necesar, cunoștința obținută prin cercetarea

stăruitoare a Scripturilor.” -- Our High Calling, 356; -- Counsels on

Sabbath School Work 41.

„Este nevoie ca poporul nostru să înțeleagă adevărurile

73


dumnezeiești; este necesar ca el să posede o sistematică cunoștință a

principiilor adevărului descoperit care îi va face pe ei să fie pregătiți

pentru ceea ce vine asupra pământului și care-i va proteja de a fi

purtați încoace și încolo de orice fel de vânt de doctrină.” --

Testimonies for the Church 5:273.

„Poporul nostru a fost considerat ca prea neînsemnat de a fi

luat în seamă, dar va avea loc o schimbare. Lumea creștină face

acum mișcări care va aduce fără îndoială pe păzitorii poruncilor lui

Dumnezeu în atenția tuturor…. Fiecare poziție a credinței noastre va

fi cercetată; iar dacă noi nu suntem în totalitate cercetători

întemeiați, întăriți și stabili ai Bibliei, înțelepciunea marilor oameni

ai lumii ne va abate de la calea cea dreaptă.” -- Testimonies for the

Church 5:546.

„Nici unul, în afară de aceia care și-au fortificat mintea cu

adevărurile Bibliei nu va rămâne în picioare în ultimul mare

conflict.” -- The Great Controversy, 593.

Ce este chiar și mai important decât abilitatea de a

prezenta oamenilor un motiv pentru credința noastră?

„Abilitatea de a prezenta un motiv pentru credința noastră este

o realizare bună, dar dacă adevărul nu merge și mai departe decât

aceasta, sufletul nu va fi niciodată mântuit. Inima trebuie să fie

curățită de toată necurăția ei morală.” -- Our High Calling, 142.

„Acum trebuie să te pregătești pentru timpul strâmtorării.

74


Acum trebuie să știi dacă picioarele tale sunt fixate pe stânca eternă.

Tu trebuie să ai o experiență individuală și să nu depinzi de alții

pentru lumina ta. Când vei fi pus la probă, cum poți ști că nu vei fi

singur, fără nici un prieten omenesc lângă tine? Vei putea să-ți dai

seama atunci că Hristos este sprijinul tău?” -- Our High Calling,

356.

Care este scopul acestor probe publice?

„Dumnezeu intenționează ca adevărul să fie adus în prima linie

și să devină un subiect de examinare și discuție, chiar dacă aceasta

se face prin batjocoră pusă asupra lui. Mințile oamenilor trebuie să

fie agitate. Fiecare controversă, fiecare reproș, fiecare calomnie sau

defăimare, va fi mijlocul lui Dumnezeu de a provoca întrebări și de

a trezi minți care altfel ar dormita.” -- Testimonies for the Church

5:453; The Review and Herald, extra, 11 decembrie, 1888 p, 4.

75


Capitolul 8

Minunile lui Satana

A fost Spiritismul o problemă în timpurile istoriei Biblice?

Exod 22, 18; Leviticul 20, 6.27; Deuteronomul 18, 9-12; Marcu

5, 1-18; 9, 14-29; Fapetele Apostolilor 16, 16-18.

Cum a personificat uneori Satana ceva sau pe cineva mai

atractiv decât el însuși?

Geneza 3, 1-5; 1 Samuel 28, 6-14.

Este el și acum capabil să se transforme în ceva ce este de

dorit?

2 Corinteni 11, 13-15.

Pentru care motiv va face Satana minuni în ultimele zile ale

istoriei pământului?

Apocalipsa 12, 13.14; 13, 13.14; 2 Tesaloniceni 2, 9.10; Matei

24, 4.24.

76


Unde a început Spiritismul modem?

„Am văzut că ciocăniturile misterioase din New York

(Hydesville, N.Y.) în 1848 și în alte locuri au fost puterea Satanei și

că aceste lucruri vor fi din ce în ce mai obișnuite, îmbrăcate în

vesmânt religios, în așa fel încât să legene pe cei înșelați într-o mai

mare siguranță și să atragă mințile poporului lui Dumnezeu, dacă va

fi posibil, spre acele lucruri, făcându-l să se îndoiască de învățăturile

și puterea Spiritului Sfânt.” -- Early Writings, 43.

„Ciocăniturile misterioase cu care Spiritismul modern a

început, nu au fost rezultatul înșelăciunii sau vicleniei omenești, ci

au fost lucrarea directă a îngerilor răi…” -- The Great Controversy,

553.

În ce privință își schimbă spiritismul forma acum?

„Spiritismul își schimbă forma acum, ascunzându-și unele din

caracteristicile sale condamnabile, asumându-și o mască creștină…

În timp ce înainte a negat pe Hristos și Biblia, acum mărturisește că

le acceptă pe amândouă.” -- The Great Controversy, 557, 558.

Pentru ce face Satana acum pregătire specială?

„Satana s-a pregătit mult timp pentru efortul său final de a

înșela lumea. Puțin câte puțin el a pregătit calea pentru cea mai mare

înșelătorie a lui în dezvoltarea spiritismului.” -- The Great

Controversy, 561.

77


„Duhul lui Dumnezeu Se retrage treptat de la lume. Satana își

mobilizează de asemenea forțele răului, înaintând spre împărații

pământului și spre toată lumea, pentru a-i aduna sub drapelul lui, ca

să-i instruiască în vederea acelei zile mari a Atotputernicului

Dumnezeu.” -- The SDA Bible Commentary 7:983.

După care eveniment putem să ne așteptăm la o

manifestare deosebită a lucrărilor sale miraculoase?

„Prin decretul impunând tradiția papalității în violarea Legii lui

Dumnezeu, națiunea noastră se va separa complet de neprihănire.

Când protestantismul va întinde mâna sa deasupra abisului ca să dea

mâna cu puterea Romană, când el se va apleca peste prăpastie ca să

dea mâna cu Spiritismul, când sub influența acestei întreite unificări

țara noastră va nega orice principiu a constituției sale ca guvern

protestant și republican și va face pregătire pentru propagarea

falsurilor și înșelăciunilor papale, atunci putem ști că a sosit timpul

pentru lucrările miraculoase ale Satanei și că sfârșitul este aproape.”

-- Testimonies for the Church 5:451.

Vor recomanda spiritele rele păzirea Sabatului, sau a

duminicii?

„Puterea făcătoare de minuni a lui Satana manifestată prin

spiritism, va exercita influența ei împotriva acelora care aleg să

asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni. Comunicări din

partea spiritelor vor declara că Dumnezeu i-a trimis ca să convingă

78


pe respingătorii duminicii de eroarea lor, afirmând că legile țării

trebuie să fie păzite așa cum sunt păzite Legile lui Dumnezeu.” --

The Great Controversy, 590, 591.

Prin ce mijloc specific va înșela Satana pe mulți?

„Priveliști înspăimântătoare cu caracter supranatural vor fi

descoperite în curând pe cer, ca semn al puterii lucrătoare de minuni

a demonilor.” -- The Great Controversy, 624.

„Se vor ridica persoane pretinzând că sunt Hristos, că au

autoritatea Lui și că merită închinarea care aparține

Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni extraordinare de

vindecare și vor pretinde a avea descoperiri din cer contrazicând

mărturia Scripturilor.” -- The Great Controversy, 624.

„Bolnavii vor fi vindecați în fața noastră. Minuni vor fi făcute

sub ochii noștri. suntem noi pregătiți pentru încercarea care ne

așteaptă când minunile înșelătoare ale lui Satana vor fi expuse pe

deplin?” -- Testimonies for the Church 1:302.

„Satana poate, prin anumite înșelătorii, să săvârșească minuni,

care par a fi veritabile. Acest lucru el a sperat a-l face o chestiune de

probă pentru Israeliți în perioada eliberării lor din Egipt.” -- Selected

Messages 2:52.

79


Vindecă el cu adevărat bolnavii?

„Scene uimitoare cu care Satana este îndeaproape conectat, vor

avea loc în curând. Cuvântul lui Dumnezeu declară că Satana va

săvârși minuni. El va face pe oameni bolnavi și apoi instantaneu va

îndepărta puterea lui satanică de la ei. Ei vor fi atunci considerați ca

vindecați. Aceste lucrări de aparentă vindecare vor aduce o probă

asupra adventiștilor de ziua a șaptea.” -- Selected Messages 2:53.

„Oameni sub influența spiritelor rele vor săvârși minuni. Ei vor

îmbolnăvi pe oameni prin aruncarea vrăjilor asupra lor, iar apoi vor

îndepărta vrăjile, făcând pe alții să spună că aceia care erau bolnavi,

au fost în mod miraculos vindecați. Acest lucru l-a făcut Satana în

repetate rânduri.” -- Selected Messages 2:53.

„El va lua în stăpânire corpuri omenești și va face pe bărbați și

pe femei bolnavi. Apoi, în mod instantaneu va înceta să exercite

puterea sa diavolească asupra lor și va fi proclamat că o minune a

fost săvârșită.” -- Medical Ministry, 110.

Odată ce acestea au început, ne putem aștepta la o încetare

a acestor minuni false?

„Suntem avertizați că în ultimele zile el va lucra cu semne și

minuni înșelătoare. Iar el va continua cu aceste minuni până la

încheierea timpului de probă, pentru ca să prezinte evidența că el

este un înger de lumină și nu al întunericului.” -- Selected Messages

2:51; The SDA Bible Commentary 7:911; 5:1099.

80


Ce minune de tipul minunilor lui Ilie va fi săvârșită de unii

urmași devotați ai Satanei?

„Cuvântul lui Dumnezeu declară că vrăjmașul va lucra prin

agenții săi care s-au îndepărtat de credință și vor săvârși minuni

asemănătoare, chiar coborând foc din cer în fața oamenilor.” --

Selected Messages 2:54.

„Nu trebuie să avem încredere în pretențiile oamenilor. Ei ar

putea, așa cum a declarat Hristos, pretinde că fac minuni, vindecând

bolnavii. Este aceasta ceva de mirare, când chiar în spatele lor stă

marele înșelător, făcătorul de minuni, care va coborî chiar foc din

cer în fața oamenilor?” -- Selected Messages 2:49.

„Am văzut că în curând va fi considerat blasfemie de a vorbi

împotriva doctrinei răpirii secrete și că ea se va răspândi din ce în ce

mai mult, că puterea Satanei va crește și că unii dintre urmașii săi

devotați vor avea putere să săvârșească minuni și chiar să coboare

foc din cer în fața oamenilor.” -- Early Writings, 59, 86, 87.

„Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele lor luminate și strălucind de

sfântă consacrare, vor alerga din loc în loc ca să proclame solia din

ceruri. Avertizarea va fi dată prin mii de voci pe întreg pământul.

Minuni vor fi săvârșite, bolnavii vor fi vindecați și semne și minuni

vor însoți pe credincioși. Satana de asemenea lucrează cu minuni,

chiar coborând foc din cer în fața oamenilor, dar acestea sunt

înșelătoare. (Apocalipsa 13, 13.) Astfel locuitorii pământului vor fi

81


aduși să ia o poziție.” -- The Great Controversy, 612.

„Minunile înșelătoare ale diavolului vor captiva lumea, el va

face ca foc să coboare din cer în fața oamenilor. El va face minuni;

și această putere uimitoare făcătoare de minuni va avea o rază de

acțiune în toată lumea.” -- Selected Messages 2:51.

„El pretinde a fi Hristos, și vine pretinzând a fi marele misionar

medical. El face să se coboare foc din cer în fața oamenilor, ca să

dovedească că el este Dumnezeu.” -- Medical Ministry, 87, 88.

Este acesta un foc real, sau numai o aparență de foc?

„El face minuni mari, încât să cadă foc din cer pe pământ în

fața oamenilor și înșeală pe cei care locuiesc pe pământ prin

mijlocul acestor minuni pe care el are putere să le facă. (Apocalipsa

13, 13.14.) Aici sunt prezise nu doar înșelătorii. Oamenii sunt

înșelați prin miracole pe care agenții lui Satana au putere să le facă,

nu pe care ei pretind că le fac.” -- The Great Controversy, 553.

Cum vor privi vrăjmașii lui Hristos asupra acestei abilități

de a săvârși minuni?

„Papiștii care se mândresc cu minunile, considerându-le ca un

semn de netăgăduit al adevăratei biserici, vor fi grabnic înșelați prin

această putere făcătoare de minuni.” -- The Great Controversy, 588.

„Când vrăjmașii lui Hristos, prin instigația Satanei le cer lor

82


(urmașilor lui Hristos) să le arate câteva semne, ei trebuie să le

răspundă tot atât de umilit cum a răspuns Fiul lui Dumnezeu

Satanei, «Este scris, să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.»

Dacă ei nu vor fi convinși prin mărturia inspirată, o manifestare a

puterii lui Dumnezeu nu le va aduce nici un beneficiu.” -- Spiritual

Gifts 4a:150.

„Necredincioșii le vor cere să facă câteva minuni, dacă ei cred

că puterea specială a lui Dumnezeu este în biserică și că ei sunt

poporul ales al lui Dumnezeu. Necredincioșii care sunt loviți de

infirmități, le vor cere să facă o minune pentru vindecarea lor, dacă

într-adevăr Dumnezeu este cu ei. Urmașii lui Hristos trebuie să

urmeze exemplul Domnului lor. Isus cu puterea Sa divină n-a făcut

nici o lucrare plină de putere pentru distracția Satanei. Nici slujitorii

lui Hristos nu pot face. Ei trebuie să îndrepte necredincioșii către

mărturia scrisă și inspirată pentru a obține dovada că ei sunt un

popor loial lui Dumnezeu și moștenitori ai mântuirii.” -- Spiritual

Gifts 4a:151.

Care putere va crede marea masă a omenirii că lucrează

atât de minunat în bisericile lor?

„Înainte ca judecățile finale ale lui Dumnezeu să fie aduse

asupra pământului, va fi în mijlocul poporului lui Dumnezeu o

asemenea reînviere a evlaviei din primele zile a creștinismului care

n-a fost văzută din zilele apostolilor… Vrăjmașul sufletelor dorește

să împiedice această lucrare, și înainte ca timpul unei asemenea

lucrări să vină, el va lucra din greu să o prevină prin introducerea

83


unei imitații. În acele biserici pe care el poate să le aducă sub

puterea sa înșelătoare, el va face să apară că binecuvântarea specială

a lui Dumnezeu este revărsată; vor avea loc manifestări care vor fi

considerate trezirea unui mare interes în cele religioase. Mulțimi vor

exalta că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ei, în timp ce

lucrarea este aceea a unui alt spirit. Sub o mască a religiei, Satana va

căuta să extindă influența sa asupra lumii creștine.” -- The Great

Controversy, 464.

„Înainte ca marea strigare a îngerului al treilea să fie dată, el

(Satana) va provoca o excitare în aceste corpuri religioase, pentru ca

aceia care au respins adevărul să creadă că Dumnezeu este cu ei. El

speră ca să înșele pe acei sinceri și să-i facă a gândi că Dumnezeu

încă lucrează pentru biserica lor. Dar lumina va străluci și toți cei

care sunt sinceri vor părăsi bisericile acestea căzute și vor lua poziție

cu rămășița.” -- Early Writings, 261.

„Minuni vor fi făcute prin agențiile spiritismului…. Multe

minuni de netăgăduit vor fi săvârșite. Și din moment ce spiritiștii vor

pretinde că ei cred în Biblie și vor manifesta respect pentru instituția

bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca o manifestare a puterii

divine.” -- The Great Controversy, 588.

Va fi lucrarea poporului lui Dumnezeu în timpul marii

strigări de asemenea însoțită de minuni?

„În viziuni de noapte, manifestări ale unei mari mișcări

reformatoare printre copiii lui Dumnezeu au trecut pe dinaintea mea.

84


Mulți lăudau pe Dumnezeu. Bolnavii erau vindecați, și alte minuni

erau săvârșite. Un spirit de mijlocire era văzut, chiar așa cum a fost

manifestat înainte de marea zi de la Rusalii. Sute și mii de

credincioși au fost văzuți vizitând familii și deschizând înaintea lor

Cuvântul lui Dumnezeu. Inimi erau convinse de puterea Duhului

Sfânt și un spirit de conversație sinceră, lipsită de ipocrizie era

manifestată. Ușile le erau larg deschise în toate părțile pentru

proclamarea adevărului. Lumea părea să fie luminată cu influența

cerească. Mari binecuvântări erau primite de adevăratul și umilul

popor al lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 9:126.

Cum trebuie să considerăm noi minunile? Vor fi ele o

probă așa cum a fost în timpul lui Ilie?

„Felul în care Hristos a lucrat, a fost să predice Cuvântul și să

ușureze suferința prin lucrări miraculoase de vindecare. Dar mie mi

s-a spus că noi nu putem lucra acum în acest fel, căci Satana va

exercita puterea sa făcând minuni.

Slujitorii lui Dumnezeu nu pot lucra astăzi prin minuni, pentru

că lucrări false și înșelătoare de vindecare, pretinzând a fi divine,

vor fi săvârșite de Satana în aceste ultime zile și vor fi crezute.

Multe lucruri ciudate vor părea minuni uluitoare, care ar trebui

considerate ca amăgiri fabricate de tatăl minciunilor.” -- Selected

Messages 2:53.

„Satana înconjurat de îngeri răi, și pretinzând a fi Dumnezeu,

va face minuni de tot felul, ca să înșele, dacă e posibil, chiar pe cei

85


aleși. Poporul lui Dumnezeu nu se va simți a fi în siguranță făcând

minuni, căci Satana va imita minunile care vor fi săvârșite.” --

Testimonies for the Church 9:16.

Cum putem noi deosebi adevărul de minciună?

„Dacă aceia prin care sunt săvârșite minuni, sunt dispuși, pe

seama acestor manifestări, să scuze neglijarea Legii lui Dumnezeu,

și să continue în neascultare, deși au putere să facă orice și în orice

măsură, însemnează că nu posedă marea putere a lui Dumnezeu.

Dimpotrivă, aceasta este puterea lucrătoare de minuni a marelui

înșelător.” -- The SDA Bible Commentary 5:1009.

„Ultima mare amăgire se va prezenta curând înaintea noastră.

Anticristul va săvârși lucrările sale miraculoase înaintea noastră.

Atât de bine se va asemăna imitația cu adevărul, încât va fi

imposibil să le deosebești, decât călăuzit de Cuvântul Sfintelor

Scripturi. Fiecare declarație și fiecare minune trebuie verificată prin

mărturia Scripturilor.” -- The Great Controversy, 593.

„Biblia nu va putea fi înlocuită niciodată cu manifestări

miraculoase.” -- Selected Messages 2:48.

Care este cea mai reușită și fascinantă amăgire a Satanei?

„Satana găsește acces la mii de inimi prezentându-se el însuși

sub masca prietenilor răposați… Prin spiritism, mulți dintre cei

bolnavi, nenorociți, depravați și curioși, comunică cu spiritele

86


diavolești. Toți care se aventurează să facă aceasta sunt pe un teren

periculos.” -- The Review and Herald, 7 septembrie, 1911.

„Aceasta este amăgirea care are cel mai mare succes și care

este cea mai fascinantă … una care a fost calculată să capteze

sentimentele îndurerate ale acelora care au pus pe cei dragi ai lor în

mormânt. Îngerii răi vin în forma celor dragi, și relatează întâmplări

conectate cu viețile lor pe care ei le-au săvârșit pe când erau în viață.

În felul acesta ei fac persoane să creadă că prietenii lor morți sunt

îngeri, plutind în aer deasupra lor și comunicând cu ei. Acești îngeri

răi care pretind a fi prietenii lor decedați, sunt priviți cu o anumită

măsură de venerație, fiind considerați de ei demni de închinare și

pentru mulți cuvântul lor are mai mare greutate decât Cuvântul lui

Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:826 (1889).

Cât de reală pare a fi imitația?

„El are putere să aducă înaintea oamenilor aparența prietenilor

lor decedați. Imitația este perfectă; înfățișarea familiară, cuvintele,

tonul, sunt reproduse cu o asemănare uimitoare.” -- The Great

Controversy, 552.

„Cei dragi ai lor vor apare în veșminte de lumină, tot așa de

familiar la vedere, ca atunci când ei erau pe pământ.” -- The Review

and Herald, 1 aprilie, 1875, 162.

87


Va fi aceasta o experiență izolată, sau mulți oameni vor fi

confruntați de îngeri răi personificând pe cei dragi ai lor

decedați?

„Mulți vor fi confruntați de spiritele diavolești, personificând

rude iubite sau prieteni, declarând cele mai periculoase erezii. Acești

vizitatori vor apela la cele mai duioase sentimente și vor săvârși

minuni pentru a sprijini pretențiile lor.” -- The Great Controversy,

560.

„Nu este dificil pentru îngerii răi să personifice, atât pe sfinți

cât și pe păcătoșii care au murit și să facă aceste personificări

vizibile ochilor omenești. Aceste manifestări, vor fi din ce în ce mai

frecvente iar înmulțirea lor de un caracter mult mai surprinzător, pe

măsură ce ne apropiem de încheierea timpului.” -- Evangelism, 604.

„Am văzut că sfinții trebuie să obțină o totală înțelegere a

adevărului prezent, pe care ei vor trebui să-l susțină din Sfintele

Scripturi. Ei trebuie să înțeleagă starea omului în moarte, căci

spiritele demonilor vor apare chiar și lor, pretinzând a fi prieteni

dragi și rude, care le vor declara că Sabatul s-a schimbat, de

asemenea și alte doctrine care nu sunt în armonie cu Scripturile. Ei

vor face tot ce stă în puterea lor de a apela la emoțiile lor și vor

săvârși minuni înaintea lor, pentru ca să confirme cele declarate de

ei.” -- Early Writings, 87.

88


Pe cine altcineva vor personifica spiritele înșelătoare?

„Apostolii personificați de aceste spirite înșelătoare vor fi

făcuți să contrazică ceea ce ei au scris prin dictarea de către Spiritul

Sfânt pe când erau pe pământ. Ei vor nega originea divină a Bibliei.”

-- The Great Controversy, 557.

„Vrăjmașul se pregătește să înșele toată lumea prin puterea sa

făcătoare de minuni. El își va lua înfățișarea îngerilor luminii, pentru

ca să personifice pe Isus Hristos.” -- Selected Messages 2:21, 96.

89


Capitolul 9

Personificarea lui Hristos de către Satana

Care este capodopera decepției Satanei?

„Conflictul va deveni din ce în ce mai intens. Satana va intra în

câmpul său de luptă și va personifica pe Hristos. El va reprezenta

greșit, va aplica greșit și va perverti orice va putea să pervertească,

pentru ca să înșele, dacă va fi posibil chiar și pe cei aleși.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 411.

„O putere din umbră lucrează pentru a aduce ultimele scene în

drama omenirii… Satana va veni personificând pe Hristos și va

lucra cu toată înșelăciunea nelegiuirii în aceia care se adună la un

loc în adunări secrete, misterioase.” -- Testimonies for the Church

8:28; The SDA Bible Commentary 5:1106; The SDA Bible

Commentary 7:911.

„Dacă oamenii sunt induși atât de ușor în eroare acum, cum vor

rezista ei când Satana va personifica pe Hristos și va face minuni?

Cine va rămâne neclintit față de reprezentările sale false, atunci când

va pretinde a fi Hristos, când de fapt este doar Satana, asumându-și

înfățișarea persoanei lui Hristos și în mod aparent făcând lucrările

lui Hristos? Ce va reține poporul lui Dumnezeu de a nu manifesta

supunere hristoșilor falși? «Nu te duce după ei»” -- Luca 17, 2;

Selected Messages 2:394; Selected Messages 2:58.

90


Cât de apropiată va fi asemănarea înfățișării lui Satana de

cea a lui Hristos?

„Prin expunerea puterii supranaturale în facerea șarpelui

mediumul lui, Satana a cauzat căderea lui Adam și a Evei în Eden.

Înainte de încheierea timpului, el va face minuni încă și mai mari.

Atât de mult cât puterea sa se poate extinde, el va face minuni

reale… Dar există o limită peste care Satana nu poate trece și aici el

cheamă înșelăciunea în ajutorul său și imită lucrarea pe care el n-are

putere să o facă. În ultimele zile el va apărea în asemenea fel încât

să facă oamenii să creadă că el este Hristos venit a doua oară în

lume. El însuși se va transforma într-un înger de lumină. Dar în timp

ce va purta aparența lui Hristos în orice detaliu, numai în ce privește

înfățișarea, el nu va înșela decât pe aceia care ca și Faraon caută să

reziste adevărului.” -- Testimonies for the Church 5:698.

„Satana va lucra cu toată înșelătoria nelegiuirii pentru a

personifica pe Isus Hristos; dacă va fi posibil să înșele chiar pe cei

aleși. Dat fiind faptul că imitația va purta atât de apropiat o

reproducere a originalului, nu este esențial a sta de veghe pentru ca

nimeni să nu te înșele?” -- Selected Messages 2:87. „Lui Satana nu-i

este permis să imite felul celei de-a doua veniri a lui Hristos.” -- The

Great Controversy, 625.

91


Ce va face și ce va spune Satana și cum va reacționa

poporul?

„Ca un act de încoronare în marea dramă de înșelătorie, Satana

însuși se va personifica în Hristos. Pentru un timp îndelungat

biserica a mărturisit că privește spre cea de-a doua venire a

Mântuitorului ca la o împlinire a speranțelor ei. Acum marele

amăgitor va face să apară că Hristos a venit. În diferite părți ale

pământului, Satana va apare printre oameni ca o ființă maiestoasă de

o strălucire amețitoare, înfățișând descripția Fiului lui Dumnezeu

dată de Ioan în Apocalipsa. (Apocalipsa 1, 13-15.) Slava care îl

înconjoară nu poate fi depășită de nimic din ceea ce ochii muritori

au văzut vreodată. Strigătul de triumf va răsuna în atmosferă:

«Hristos a venit!» «Hristos a venit!» Poporul se prosterne în adorație

în fața lui, în timp ce el ridică mâinile și pronunță o binecuvântare

asupra lor, așa cum Hristos a binecuvântat ucenicii când El a fost pe

pământ. Vocea lui este blândă, suavă și plină de melodie. În tonuri

de iubire și pline de milă el prezintă câteva din aceleași adevăruri

pline de har ceresc pe care Mântuitorul le-a spus; el vindecă bolile

oamenilor și apoi în caracterul său pretins al lui Hristos, el pretinde

că a schimbat Sabatul în duminică și poruncește tuturor să sfințească

ziua pe care el a binecuvântat-o. El declară că aceia care persistă în

păzirea zilei a șaptea ca o zi sfântă, aduc blasfemie și profanează

numele său prin refuzul de a asculta de îngerii săi pe care i-a trimis

cu lumină și adevăr. Aceasta este o înșelătorie puternică, înșelătoria

aproape cea mai de frunte. Ca și Samaritenii care au fost înșelați de

Simon Magul, mulțimile de la cel mai mic până la cel mai mare,

acceptă aceste vrăjitorii spunând, «Aceasta este marea putere a lui

92


Dumnezeu.»” -- The Great Controversy, 624, 625.

„Pe măsură ce a doua venire a Domnului nostru Isus Hristos se

apropie, agenții satanice se pun în mișcare în secret. Satana nu va

apărea numai ca o ființă omenească, ci va personifica pe Isus

Hristos; și lumea care a respins adevărul, îl va primi pe el ca pe

Domnul domnilor și Regele regilor.” -- The SDA Bible

Commentary 5:1105, 1106.

Va fi el acceptat chiar și de șefi de guverne?

„Mascat într-un înger de lumină, el va umbla pe pământ ca un

făcător de minuni. În cuvinte minunate, el va prezenta sentimente

nobile. El va spune vorbe iubitoare, și va săvârși fapte bune. Hristos

va fi personificat, dar într-un singur punct va fi o deosebire. Satana

va întoarce oamenii de la Legea lui Dumnezeu. În ciuda acestui fapt,

el va imita atât de bine neprihănirea, încât va înșela, dacă va fi cu

putință chiar pe cei aleși. Capete încoronate, președinți, conducători

în poziții înalte, se vor pleca teoriilor lui false.” -- Fundamentals of

Christian Education, 471, 472.

Ce va trebui să facem noi când ni se va porunci să ne

închinăm lui?

„Satana a venit ca un înger de lumină în pustia ispitei pentru ca

să-L înșele pe Hristos; și el nu vine la om într-o formă hidoasă, cum

este uneori zugrăvit, ci ca un înger de lumină. El va veni

personificând pe Hristos, făcând minuni pline de putere; iar oamenii

93


se vor arunca la pământ și se vor închina lui ca lui Isus Hristos.

Nouă ni se va porunci să ne închinăm acestei ființe pe care lumea o

va glorifica așa cum glorifică pe Hristos. Ce va trebui să facem noi

atunci? Spuneți-le că Hristos ne-a avertizat împotriva acestui

dușman care este cel mai înverșunat dușman al omului și totuși care

pretinde a fi Dumnezeu; și că atunci când Hristos își va face apariția

Sa, ea va fi cu putere și cu mare slavă, însoțit de zece mii de ori zeci

de mii și mii și mii de îngeri; de asemenea spuneți-le că atunci când

El va veni, noi vom cunoaște vocea Lui.” -- The SDA Bible

Commentary 6:1105, 1106; The Review and Herald, 18 decembrie,

1888, 787.

Până la ce culme va înălța în cele din urmă Biserica

apostaziată pe Satana?

„În această epocă, Antihristul se va prezenta ca adevăratul

Hristos și atunci Legea lui Dumnezeu va fi anulată în totalitate în

națiunile lumii noastre. Rebeliunea împotriva sfintei Legi a lui

Dumnezeu va fi pe deplin coaptă. Dar adevăratul conducător al

rebeliunii este Satana îmbrăcat ca un înger de lumină. Oamenii vor

fi înșelați și-l vor înălța până la poziția de Dumnezeu și-l vor venera.

Dar Atotputernicul va interveni și sentința va fi dată bisericilor

apostaziate care se unesc în înălțarea lui Satana. Așadar, plăgile

pământului vor veni într-o zi, moarte, bocet și foamete, el va fi în

întregime mistuit prin foc; căci puternic este Domnul Dumnezeu

care îl judecă.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 62.

94


În ce privește timpul personificării* lui Hristos de către

Satana, când are loc revărsarea mâniei lui Dumnezeu prin cele

șapte plăgi?

„Puțin câte puțin el a pregătit calea pentru cea mai mare

înșelăciune a sa în dezvoltarea spiritismului. El nu a atins încă pe

deplin realizarea proiectului său, dar va fi atins în ultima rămășiță de

timp. Profetul spune, «Am văzut trei spirite necurate ca niște

broaște».… ele sunt spirite rele făcând minuni, care înaintează spre

împărații pământului și în toată lumea, pentru ca să-i adune pentru

bătălia marei zile a Atotputernicului Dumnezeu. (Apocalipsa 16,

13.14.) Cu excepția acelora care sunt susținuți de puterea lui

Dumnezeu, prin credința în Cuvântul Său, lumea întreagă va cădea

pradă acestei amăgiri. Oamenii sunt amăgiți cu repeziciune, fiind

fermecați și ținuți într-o siguranță falsă, pentru a fi treziți doar prin

revărsarea mâniei lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 561,

562.

„După ce îl pun pe Isus pe planul doi, ei atrag atenția lumii

asupra lor înșiși și asupra miracolelor și minunilor lor înșelătoare, pe

care ei le declară că întrec pe departe lucrările lui Hristos. Astfel

lumea este prinsă în cursă și legănată într-un simțământ de

siguranță, pentru a nu descoperi marea lor amăgire până când cele

șapte plăgi vor fi revărsate.” -- Early Writings, 266.

„Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi înșelat. Învățăturile acestui

Hristos fals nu sunt în conformitate cu Scripturile. Binecuvântările

sale sunt pronunțate asupra închinătorilor fiarei și chipului ei, chiar

95


clasa aceea despre care Biblia declară că mânia lui Dumnezeu

neamestecată va fi revărsată asupra lor.” -- The Great Controversy,

625.

Cât timp va rămâne Satana în această formă de

personificare a lui Hristos?

„Nu avem nici o lumină în privința aceasta. În mod aparent,

Satana nu va fi vizibil în timpul plăgii a șaptea, altfel poporul se va

întoarce înfuriat împotriva lui, dar toți oamenii se vor uni în a

îngrămădi cele mai aspre condamnări asupra predicatorilor.” -- The

Great Controversy, 655.

Cum trebuie să ne pregătim pentru înșelătoriile Satanei

pentru ca să putem rezista marii sale puteri făcătoare de

minuni?

„Mergeți la Dumnezeu pentru voi înșivă, rugați-vă pentru

iluminare divină, pentru ca să puteți ști, pentru ca să știți ce este

adevărul, pentru ca atunci când marea putere făcătoare de minuni a

lui Satana va fi expusă și când vrăjmașul va veni ca un înger de

lumină, să puteți deosebi între lucrarea adevărată a lui Dumnezeu și

lucrarea de imitație a puterii întunericului.” -- The Review and

Herald, 24 decembrie, 1889.

„Mulți din cei care au îmbrățișat a treia solie îngerească, nu au

avut o experiență în cele două solii îngerești proclamate mai înainte.

Satana a înțeles aceasta și ochiul său diavolesc a fost asupra lor

96


pentru ca să-i dărâme; dar al treilea înger îi îndreaptă spre Sfânta

Sfintelor și aceia care aveau o experiență în primele două solii

îngerești le arătau drumul spre Sanctuarul ceresc. Mulți vedeau un

lanț perfect de adevăr în soliile îngerești și cu bucurie l-au primit și

L-au urmat pe Isus prin credință în Sanctuarul ceresc. Aceste solii

mi-au fost reprezentate ca o ancoră pentru poporul lui Dumnezeu.

Aceia care le înțeleg și le primesc vor fi păziți de a fi îndepărtați de

multele amăgiri ale lui Satana.” -- Early Writings, 256.

Sunt toți adventiștii de ziua a șaptea de acord că Satana va

personifica pe Hristos înaintea închiderii timpului de probă?

Nu, nu toți. Mulți cercetători capabili ai Bibliei și Spiritului

Profetic plasează personificarea lui Hristos de către Satana în

perioada plăgii a șasea. Cele două paragrafe principale care sprijină

această părere sunt:

„Încetul cu încetul el a pregătit calea pentru marea sa amăgire

prin dezvoltarea Spiritismului. El nu a atins încă împlinirea deplină

a obiectivelor sale; dar aceasta va fi atinsă în ultima parte de timp.

Profetul spune, «Am văzut trei duhuri necurate ca niște broaște …

ele sunt spiritele diavolilor, săvârșind minuni, a căror influență se

extinde până la împărații pământului și la toată lumea, cu scopul de

a-i aduna pentru bătălia marii zile a Atotputernicului Dumnezeu.

(Apocalipsa 16, 13.14.)» Toată lumea va fi înșelată de această

amăgire, cu excepția acelora care sunt sprijiniți de puterea lui

Dumnezeu, prin credința în Cuvântul Său.” -- The Great

Controversy, 561, 562.

97


„Priveliști înspăimântătoare de un caracter supranatural vor fi

descoperite în curând pe cer, ca un semn al puterii făcătoare de

minuni a demonilor. Duhurile diavolilor se vor duce la împărații

pământului și la toată lumea pentru a-i amăgi și a-i îndemna să se

unească cu Satana în ultima sa luptă împotriva guvernului din

Ceruri. Prin acești agenți, conducători și oameni de rând, vor fi în

aceeași măsură amăgiți. Se vor ridica persoane pretinzând a fi

Hristos însuși și pretinzând titlul și închinarea care aparține

Răscumpărătorului lumii. Ei vor săvârși minuni uluitoare de

vindecare și vor pretinde că au descoperiri din ceruri care contrazic

Sfintele Scripturi. Ca o încoronare a actului în marea dramă a

amăgirii, Satana însuși se va personifica în Hristos.” -- The Great

Controversy, 624.

„Folosirea de către sora White a expresiei, «ultima parte de

timp» și faptul că ea se referă la plaga a șasea în descrierea

dramaticei apariții a lui Satana personificat în Hristos, sunt

considerate de unii ca fiind argumente care se armonizează în

favoarea plasării acestei amăgiri în timpul celei de-a șasea plăgi.

Această linie de raționament nu este totuși pe deplin concludentă.

Fraza «ultima parte de timp» nu se referă numai la viitor. Sora

White spune că noi suntem în acest timp acum. «Satana ca un

general puternic a intrat pe câmpul de bătălie și în acest timp din

urmă el lucrează prin toate metodele imaginabile ca să închidă ușa

luminii pe care Dumnezeu dorește să o reverse asupra poporului

Său.»” -- The Review and Herald, extra, 24 decembrie,1889, 3.

98


„Noi trăim în ultima parte a timpului.” -- Evangelism, 217

(1903).

„Mai mult decât atât, folosirea de către ea a expresiei, «plaga a

șasea», nu este limitată la o anumită perioadă din viitor. Este

adevărat că demonii merg în toată lumea în timpul celei de-a șasea

plăgi, dar aceasta este exact ceea ce Satana face astăzi.”

„Spiritul lui Dumnezeu Se retrage treptat de la lume. Satana își

mobilizează și își pregătește forțele sale diavolești, mergând la

împărații pământului și la toată lumea, pentru a-i aduna sub steagul

său, cu scopul de a-i pregăti pentru bătălia marii zile a

Atotputernicului Dumnezeu.” -- The SDA Bible Commentary 7:983

(1889).

În lumina acestor ultime două citate, putem trage concluzia că

este perfect logic să aplicăm „Ultima parte de timp” și „Satana

merge la împărații pământului…” la un anumit punct înainte de

încheierea timpului de probă. Așadar, amăgirea sa cea mai mare --

personificarea lui Hristos, ar putea de asemeni să fie plasată înainte

de încheierea timpului de probă.

99


Capitolul 10

Duhul Sfânt

Care a fost subiectul favorit al lui Hristos?

„Hristos, Marele învățător a avut o infinită varietate de subiecte

din care să aleagă, dar unul asupra căruia El a stăruit cel mai mult a

fost înzestrarea cu Duhul Sfânt.” -- Selected Messages 1:156.

Cât de important este darul Spiritului Sfânt în planul lui

Dumnezeu pentru răscumpărarea noastră?

„În darul Spiritului Sfânt, Isus a dat omului cel mai mare dar pe

care cerul l-a putut dărui.” -- Our High Calling, 150.

„Înainte de a Se oferi pe Sine însuși ca victimă de jertfă,

Hristos a căutat cel mai important și complet dar, pe care să-l ofere

urmașilor Săi, un dar care avea să aducă la îndemâna lor nesfârșitele

resurse ale harului. «Eu voi ruga pe Tatăl» a spus El, «și El vă va da

un alt Mângâietor.»” -- The Desire of Ages, 668, 669.

„Spiritul Sfânt a fost cel mai mare dar din toate darurile pe care

El îl putea cere de la Tatăl Său pentru exaltarea poporului Său.

Spiritul Sfânt avea să fie dat ca un agent regenerator, iar fără acesta,

sacrificiul lui Hristos ar fi fost nefolositor.” -- The Desire of Ages,

671.

100


„Numai acelora care așteaptă în umilință ca s-o primească de la

Dumnezeu, numai acelora care veghează și iau seama la îndrumarea

și harul Său, li se vor da Spiritul Sfânt. Puterea lui Dumnezeu

așteaptă ca să fie cerută și primită de către ei. Această binecuvântare

făgăduită, cerută prin credință, aduce toate celelalte binecuvântări

împreună cu ea.” -- The Desire of Ages, 672.

Apreciem noi așa cum ar trebui acest dar făgăduit?

„Chiar înainte de a părăsi pe ucenicii Săi și a Se îndrepta spre

curțile cerești, Isus i-a încurajat cu făgăduința Duhului Sfânt.

Această făgăduință ne aparține nouă, tot atât de mult cât le-a

aparținut și lor și totuși, cât de rar este ea prezentată înaintea

poporului, și primirea ei proclamată în biserică. Ca o consecință a

acestei tăceri asupra celei mai importante teme, despre care

făgăduință știm noi cel mai puțin prin împlinirea ei practică decât

despre această bogată făgăduință a darului Duhului Sfânt, prin care

va fi dată eficacitate întregii noastre strădanii spirituale? Făgăduința

Duhului Sfânt este doar ocazional adusă în discursurile noastre, este

amintită doar din întâmplare și aceasta este cam tot. Profețiile s-au

studiat în mod îndelungat, doctrine s-au explicat; dar aceea ce este

esențial pentru biserică pentru ca ea să crească în tărie spirituală și

eficiență, pentru ca predicarea să poată aduce convingere și sufletele

să fie convertite pentru Dumnezeu, a fost în mare măsură lăsată

deoparte în lucrarea pastorală.” -- Testimonies to Ministers and

Gospel Workers, 174; Testimonies for the Church 8:21.

101


Este necesar ca noi să înlăturăm toate păcatele înainte de a

primi Duhul Sfânt, sau Duhul Sfânt ne ajută să înlăturăm

păcatele noastre?

Ioan 16:7-9.

„Fără lucrarea divină, omul nu poate face nici un lucru bun.

Dumnezeu cheamă pe orice om la pocăință și totuși omul nu poate

nici chiar să se pocăiască, dacă Duhul Sfânt nu lucrează asupra

inimii lui.” -- Testimonies for the Church 8:64.

„Duhul Sfânt este acela care convinge de păcat și cu

consimțământul ființei omenești, înlătură păcatul din inimă.” -- Our

High Calling, 152.

„Domnul Isus lucrează prin Duhul Sfânt, căci El este

reprezentantul Său. Prin El, Isus toarnă viață spirituală în suflet,

deșteptând energiile sale pentru fapte bune, curățindu-l de

întinăciune morală și făcându-l corespunzător pentru împărăția Sa.”

-- Our High Calling, 152.

Cum are loc minunea nașterii din nou?

Ioan 3, 5; 1 Corinteni 6, 11.

„Există o moarte a eului personal și a păcatului și o viață pe

deplin nouă. Această schimbare poate fi adusă la îndeplinire numai

prin lucrarea eficace a Duhului Sfânt.” -- The Desire of Ages, 172.

102


„Lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omenești… Nu poate fi

mai mult explicată, decât pot fi explicate mișcările vântului. Un om

ar putea să nu fie în stare să redea timpul sau locul exact, sau să

descrie circumstanțele în procesul său de convertire; dar aceasta nu

poate fi o dovadă că el este neconvertit. Printr-un mijloc tot atât de

nevăzut ca și vântul, Hristos lucrează constant asupra inimii. Puțin

câte puțin, poate, inconștient pentru primitor, sunt făcute impresii

care tind să conducă sufletul la Hristos. Acestea pot fi primite prin

meditație asupra Lui, prin citirea Scripturilor, or prin auzirea

cuvântului de la predicator. Deodată, în timp ce Duhul Sfânt vine cu

un apel mai direct, sufletul se predă cu bucurie lui Hristos. De către

mulți aceasta este numită o convertire instantanee; dar ea este

rezultatul unei îndelungate mijlociri din parte Duhului lui

Dumnezeu, -- un proces prelungit, răbdător.” -- The Desire of Ages,

172.

„Când Duhul lui Dumnezeu ia în stăpânire inima, el transformă

viața… Binecuvântarea vine, când prin credință sufletul se predă lui

Dumnezeu. Atunci acea putere pe care nici un ochi omenesc n-o

poate vedea, crează o ființă nouă, după chipul lui Dumnezeu.” --

The Desire of Ages, 173.

„Prin Duhul Sfânt, Hristos locuiește în noi; și Duhul lui

Dumnezeu primit în inimă prin credință, este începutul vieții

veșnice.” -- The Desire of Ages, 388.

103


Cât de des avem noi nevoie de a fi convertiți prin ajutorul

Duhului lui Dumnezeu?

„Pentru a urma pe Isus, se cere o deplină convertire la început

și o repetare a acestei convertiri în fiecare zi.” -- Sons and Daughters

of God, 207.

Cum putem noi ca adevărați creștini rezista multelor ispite

care ne confruntă zilnic?

Romani 8, 1.4.9.13.14.

„Păcatului i se poate rezista și poate fi biruit numai prin

ajutorul puternic a Celei de-a treia Persoană a Dumnezeirii…” --

The Desire of Ages, 671.

„El a venit ca să distrugă lucrările diavolului și a făcut posibil

ca Duhul Sfânt să fie împărtășit fiecărui suflet pocăit, pentru a-l

ajuta să nu păcătuiască.” -- The Desire of Ages, 311.

„Hristos a dat Duhul Său ca o putere divină pentru ca să biruim

toate tendințele păcătoase moștenite și cultivate și să imprime

propriul Său caracter asupra Bisericii Sale.” -- The Desire of Ages,

671.

Cine locuiește de fapt cu noi prin prezența Duhului Sfânt?

„Prin Duhul Sfânt, Hristos avea să rămână în mod continuu în

104


inimile copiilor Săi. Unirea lor cu El era mai strânsă decât atunci

când El era personal cu ei.” -- Steps to Christ, 75.

„Duhul Sfânt este Mângâietorul, El este ca și prezența

personală a lui Hristos pentru suflet.” -- The Review and Herald, 29

noiembrie, 1892.

„În ziua de Rusalii, Mângâietorul făgăduit a coborât și puterea

din înălțimi a fost dată, iar sufletele credincioșilor vibrau de

prezența conștientă a Domnului lor înălțat.” -- The Great

Controversy, 351.

Când Duhul Sfânt face prezența lui Isus reală în noi, cum

va afecta aceasta caracterele noastre?

2 Corinteni 3, 18; Galateni 5, 22.23; 1 Petru 1, 22; 2

Tesaloniceni 2, 13.

„Împărtășirea Duhului Sfânt este împărtășirea vieții lui Hristos.

Ea umple sau îmbibă primitorul cu atributele lui Hristos.” -- The

Desire of Ages, 805.

„Inima omenească nu va cunoaște niciodată fericirea până când

nu este predată pentru a fi modelată de Duhul lui Dumnezeu. Duhul

ajută la reînnoirea sufletului pentru a se asemăna cu modelul care

este Isus Hristos. Prin influența Sa, vrăjmășia împotriva lui

Dumnezeu este schimbată în credință și iubire și mândria în

umilință. Sufletul vede frumusețea adevărului iar Hristos este onorat

105


în excelența și desăvârșirea de caracter.” -- Our High Calling, 152.

„Duhul Sfânt avea să glorifice pe Hristos prin descoperirea

bogățiilor harului Sau asupra lumii. Chipul lui Dumnezeu trebuie să

fie reprodus în umanitate. Onoarea lui Dumnezeu, onoarea lui

Hristos, este reflectată în desăvârșirea caracterului poporului Său.” -

- Our High Calling, 154.

„Prin credință, Duhul Sfânt lucrează în inimă ca să creeze

sfințire în ea; dar aceasta nu se poate face, dacă agentul uman nu

cooperează cu Hristos. Noi putem fi corespunzători pentru cer

numai prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii… Lucrarea Duhului

Sfânt este aceea care înalță simțămintele, care sfințește inima și

înnobilează ființa întreagă.” -- The Review and Herald, 1 noiembrie,

1892.

106


Capitolul 11

Ploaia târzie

De la intrarea păcatului în lume, a fost vreodată o perioadă

de timp când Dumnezeu n-a lucrat prin Duhul Sfânt?

Geneza 6, 3; Isaia 63, 10.11.

„De la început, Dumnezeu a lucrat prin Duhul Sfânt…” -- The

Acts of the Apostles, 53.

„Lucrarea Duhului Sfânt a fost de a împărtăși din generație în

generație iubire inimilor omenești, căci iubirea este principiul de

viață al frățietății.” -- Testimonies for the Church 8:139.

„În timpul perioadei patriarhale, influența Duhului Sfânt a fost

manifestată într-o măsură semnificativă, dar niciodată în toată

plinătatea ei.” -- The Acts of the Apostles, 37.

Ce fenomen al naturii folosește Domnul ca să ilustreze

lucrarea Duhului Sfânt?

Zaharia 10, 1; Osea 6, 3; Ioel 2, 28.

„El va face să cadă peste tine ploaie, ploaie timpurie și târzie…

Domnul se folosește de aceste lucrări ale naturii ca să reprezinte

107


lucrarea Duhului Sfânt.” -- Testimonies to Ministers and Gospel

Workers, 506.

Care este lucrarea ploii timpurii (care în Palestina cade

spre sfârșitul lui octombrie sau în noiembrie)?

„În Orient, ploaia timpurie cade în timpul semănatului. Ea este

necesară pentru ca sămânța să germineze. Sub influența averselor de

ploaie binefăcătoare, lăstarul plăpând iese la iveală.” -- Testimonies

to Ministers and Gospel Workers, 506.

Care este lucrarea ploii târzii (care în Palestina cade în

martie sau la începutul lui aprilie)?

„Ploaia târzie căzând aproape de încheierea sezonului, ajută la

coacerea lanului și-l pregătește pentru recoltat.” -- Testimonies to

Ministers and Gospel Workers, 506.

Cum reprezintă ploaia timpurie lucrarea Duhului Sfânt în

inima fiecăruia?

„Așa după cum rouă și ploaia sunt date prima dată să facă

sămânța să germineze iar apoi să ajute cultura să crească, tot la fel

Duhul Sfânt este dat cu scopul de a duce mai departe de la o treaptă

la alta procesul creșterii spirituale.” -- Testimonies to Ministers and

Gospel Workers, 506.

„În nici un stagiu din experiența noastră nu ne putem dispensa

108


de ajutorul a ceea ce ne face pe noi în stare să facem primul început.

Binecuvântările primite sub ploaia timpurie sunt necesare până la

sfârșit.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 507.

Cum reprezintă ploaia târzie lucrarea Duhului Sfânt cu

persoane individuale?

„Coacerea lanului reprezintă desăvârșirea lucrării harului lui

Dumnezeu în suflet. Prin puterea Duhului Sfânt, imaginea morală a

lui Dumnezeu face să fie desăvârșită în caracter. Noi trebuie să fim

transformați pe deplin în asemănarea noastră cu Hristos.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 506.

„Duhul Sfânt caută să rămână în fiecare suflet. Dacă El este

primit ca un oaspete onorat, aceia care-L primesc vor fi desăvârșiți

pe deplin în Hristos. Lucrarea bună începută, va fi terminată;

gândurile sfinte, afecțiunile cerești și acțiunile asemănătoare cu ale

lui Hristos vor lua locul gândurilor necurate, sentimentelor perverse

și faptelor de rebeliune.” -- Counsels on Health, 561.

„Când cerem de la Dumnezeu Duhul Sfânt, El va produce în

noi blândețe, umilință și o conștientă dependență de Dumnezeu în

vederea desăvârșirii depline pe care o va aduce ploaia târzie.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 509.

109


Care sunt unele din ocaziile pe care le folosește Domnul

pentru a trimite Duhul Său poporului Său?

„Adunările bisericii, cum ar fi adunările anuale de redeșteptare,

adunările din biserica noastră locală și toate ocaziile unde se face o

lucrare personală pentru suflet -- acestea sunt ocazii rânduite de

Dumnezeu pentru a da ploaie timpurie și târzie.” -- Testimonies to

Ministers and Gospel Workers, 508.

Pot persoane individuale să aibă ploaia Duhului Sfânt în

viața lor personală, chiar dacă cei mai mulți dintre cei apropiați

ai lor n-ar primi această binecuvântare?

Geneza 5, 24.

„Caracterul evlavios al acestui profet (Enoh), reprezintă starea

de sfințire care trebuie obținută de aceia care vor fi răscumpărați de

pe pământ în timpul celei de-a doua veniri a lui Hristos.” --

Patriarchs and Prophets, 88, 89.

„Există creștini ca Enoh în zilele noastre.” -- Christ’s Object

Lessons, 332.

Cum reprezintă ploaia timpurie lucrarea Duhului Sfânt

pentru întreaga biserică creștină ca tot?

„Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost începutul

ploii timpurii și rezultatul a fost glorios. Până la sfârșitul timpului

110


prezența Duhului Sfânt va rămâne cu biserica adevărată.” -- The

Acts of the Apostles, 54, 55.

„Păcatul care a fost acumulat timp de secole ar putea fi restrâns

și i se va putea rezista numai prin puterea Duhului Sfânt, a treia

Persoană a Dumnezeirii, care va veni nu cu mai puțină forță, ci în

plinătatea puterii divine.” -- Testimonies to Ministers and Gospel

Workers, 392.

Ce pregătire în inimă și în viață au făcut apostolii, făcând

posibilă primirea ploii timpurii în biserică?

„Ei n-au așteptat în neactivitate. Raportul biblic spune că ei

erau în continuu în templu, lăudând și binecuvântând pe

Dumnezeu.” Luca 24, 53.

„Ei și-au umilit inimile în adevărată pocăință și și-au mărturisit

necredința lor.” -- The Acts of the Apostles, 37.

„Ucenicii s-au rugat cu stăruință pentru a fi pregătiți să

întâmpine oamenii în ocupațiile lor zilnice și să poată să le

vorbească cuvinte prin care să-i conducă la Hristos.” -- The Acts of

the Apostles, 37.

„Punând la o parte diferențele, toate dorințele de supremație

sau întâietate, ei au ajuns apropiați unul de altul în unitatea

creștină.” -- The Acts of the Apostles, 37.

111


„Numai după ce ucenicii au ajuns la perfectă unitate, când ei nu

se mai luptau după locul cel mai de frunte, Duhul Sfânt a fost

revărsat.” -- Testimonies for the Church 8:20.

„Ei simțeau din greu povara pentru salvarea sufletelor.” -- The

Acts of the Apostles, 37.

Cum a afectat ploaia timpurie spiritualitatea membrilor

bisericii?

„Sub influența Duhului Sfânt, cuvinte de căință și mărturisire

se amestecau cu cântări de laudă pentru păcatele iertate.” -- The

Acts of the Apostles, 38.

„Aceia care la Rusalii au fost înzestrați cu putere de sus, nu au

fost din acel moment înainte scutiți de ispite și încercări… Era

necesar ca ei să se străduiască cu toată puterea dată de Dumnezeu ca

să atingă măsura staturii de bărbați și femei în Hristos Isus.” -- The

Acts of the Apostles, 49.

„Ei se rugau zilnic pentru noi provizii de har, pentru ca să se

ridice sus, și mai sus spre desăvârșire.” -- The Acts of the Apostles,

49.

„Sub lucrarea Duhului Sfânt, chiar și cel mai slab dintre ei, prin

exercitarea credinței în Dumnezeu, a învățat să folosească puterile

încredințate lui și să devină sfințit, curățit de imperfecțiuni morale și

înnobilat. Când în umilință s-au supus influenței modelatoare a

112


Duhului Sfânt, ei au primit plinătatea dumnezeirii și au fost modelați

după asemănare divină.” -- The Acts of the Apostles, 49, 50.

Cum a afectat ploaia timpurie puterea lor de a mărturisi

adevărul altora?

„Ce a urmat? Sabia Duhului, proaspăt ascuțită prin puterea

dobândită în focul cerului, își croia drum prin necredință. Mii de

oameni au fost convertiți într-o zi.” -- The Acts of the Apostles, 38.

„Duhul Sfânt… i-a făcut în stare să vorbească curgător în limbi

cu care ei nu erau până atunci obișnuiți.” -- The Acts of the

Apostles, 39.

„Inimile lor au fost atât de mult încărcate de iubire și sacrificiu

de sine, încât le-a dat forța spirituală să meargă până la marginile

pământului mărturisind despre puterea lui Hristos.” -- The Acts of

the Apostles, 46.

„Apariția focului reprezintă zelul aprins cu care apostolii aveau

să lucreze și puterea care avea să însoțească lucrarea lor.” -- The

Acts of the Apostles, 39.

Care a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt în ziua

Cincizecimii?

„Veștile minunate ale unui Mântuitor înviat erau purtate spre

cele mai îndepărtate părți ale lumii locuite.” -- The Acts of the

113


Apostles, 48.

„Biserica a văzut convertiți venind spre ea în număr mare din

toate direcțiile. Cei care căzuseră de la credință, erau reconvertiți.” -

- The Acts of the Apostles, 48.

„Ambiția credincioșilor era să manifeste în viața lor

asemănarea caracterului lui Hristos și să lucreze pentru extinderea

împărăției Sale.” -- The Acts of the Apostles, 48.

A retras Domnul Duhul Sfânt după Rusalii?

„Domnul n-a închis rezervorul cerului după revărsarea Duhului

Sfânt asupra ucenicilor… Dacă noi nu avem puterea Sa, aceasta este

datorită letargiei noastre spirituale, indiferenței și nepăsării noastre.

Să ieșim din această formalitate și din această moarte spirituală.” --

The SDA Bible Commentary 6:1055.

Cum reprezintă ploaia târzie lucrarea Duhului Sfânt

pentru întreaga biserică creștină ca tot?

„În timpul sfârșitului, când lucrarea lui Dumnezeu pe pământ

se va închide, eforturi serioase puse la lucru de către credincioși

consacrați sub călăuzirea Duhului Sfânt vor fi însoțite de semne

speciale ale harului divin.” -- The Acts of the Apostles, 54.

„Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o mai mică

manifestare a puterii lui Dumnezeu, decât a marcat începutul ei.

114


Profețiile care s-au împlinit în revărsarea ploii timpurii la începutul

propovăduirii Evangheliei se vor împlini din nou în revărsarea ploii

târzii la încheierea ei. Acestea sunt timpurile de înviorare spre care

apostolul Petru privea când a spus, «Pocăiți-vă deci și căiți-vă,

pentru ca păcatele voastre să fie înlăturate când timpurile de

înviorare vor veni de la prezența Domnului; și el va trimite pe

Isus»… lucrarea va fi asemănătoare cu cea a zilei de la Rusalii.” --

The Great Controversy, 611.

„Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost ploaia

timpurie, și glorios a fost rezultatul. Dar ploaia târzie va fi mai

abundentă.” -- Testimonies for the Church 8:21.

„Ceea ce Dumnezeu a făcut pentru poporul Său din timpul

acela, este tot atât de important și încă și mai important ca El să facă

pentru poporul Lui astăzi. Tot ce apostolii au făcut, trebuie să facă

fiecare membru al bisericii astăzi. Și noi trebuie cu atât mai mult să

lucrăm cu mai mare zel, să fim însoțiți într-o mai mare măsură de

Duhul Sfânt, cu cât creșterea nelegiuirii cere o mai hotărâtă chemare

la pocăință.” -- Testimonies for the Church 7:33.

Cum va afecta ploaia târzie spiritualitatea și îmbunătățirea

caracterului membrilor bisericii?

„Ploaia târzie, maturizarea sau coacerea recoltei pământului,

reprezintă harul spiritual care pregătește biserica pentru venirea

Fiului Omului. Dar dacă ploaia timpurie n-a căzut, nu va exista

viață; firul verde nu va răsări. Dacă ploile timpurii nu și-au făcut

115


lucrarea lor, ploaia târzie nu poate aduce sămânța la perfecțiune.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 506.

„Aproape de terminarea secerișului pământului, este făgăduită

o revărsare specială de har, pentru a pregăti biserica pentru venirea

Fiului Omului. Această revărsare a Duhului Sfânt este asemănată cu

căderea ploii târzii…” -- The Acts of the Apostles, 55.

„Ploaia târzie este aceea care-i reînviorează și-i întărește pentru

a trece prin timpul de strâmtorare.” -- Testimonies for the Church

1:353; The SDA Bible Commentary 7:984.

„Ei vor primi ploaia târzie, reînviorarea de la fața Domnului, și

vor fi pregătiți pentru ceasul strâmtorării din fața lor.” -- The Great

Controversy, 613.

„În acel timp, ploaia târzie, sau reînviorarea de la fața

Domnului, va veni ca să dea tărie vocii puternice a îngerului al

treilea, și să pregătească sfinții ca să poată sta în picioare în perioada

când ultimele șapte plăgi vor fi revărsate.” -- Early Writings, 86.

„Înainte ca judecățile finale ale lui Dumnezeu să cadă, în

rândurile poporului lui Dumnezeu va fi o asemenea reînviere a

evlaviei de la început, așa cum n-a mai fost văzută din zilele

apostolice. Spiritul și puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate asupra

copiilor Săi.” -- The Great Controversy, 464.

116


Cum va afecta ploaia târzie biserica în ce privește puterea

ei în mărturisirea adevărului?

„Sub efectul ploii târzii, invențiile oamenilor și mașinăriile lor,

la anumite intervale vor fi înlăturate, granițele autorității omenești

vor fi ca trestii frânte iar Duhul Sfânt va vorbi prin agenții omenești,

plini de însuflețire, și cu putere convingătoare. Nici unul nu va

urmări dacă în vorbirea lor frazele sunt bine aranjate, dacă gramatica

este fără greșeală. Apa vieții va curge prin canalele lui Dumnezeu.”

-- Selected Messages 2:58, 59.

„Ei vor proclama adevărul prin puterea Spiritului Sfânt.

Mulțimi de oameni vor accepta credința și se vor alătura armatelor

Domnului.” -- Evangelism, 700.

„În timpul marii strigări, biserica, ajutată de intervenții

providențiale ale Domnului ei înălțat, va răspândi cunoștința

mântuirii atât de abundent, încât lumina va fi transmisă oricărui oraș

mare și mic. Pământul va fi umplut de cunoștința mântuirii.” -- The

Great Controversy, 612.

„Slujitorii lui Dumnezeu cu fețele lor strălucind de sfântă

consacrare, vor alerga din loc în loc ca să proclame solia din ceruri.

Prin mii de voci, avertizarea va fi dată pe tot pământul. Minuni vor

fi săvârșite, bolnavii vor fi vindecați, semne și minuni vor însoți pe

credincioși.” -- The Great Controversy, 612.

117


Va veni ploaia târzie după ce poporul lui Dumnezeu a fost

sigilat, sau înainte ca sigilarea să ne terminată?

„Înainte ca lucrarea să fie încheiată și sigilarea poporului lui

Dumnezeu terminată, noi vom primi revărsarea Duhului lui

Dumnezeu.” -- Selected Messages 1:111.

Va veni ploaia târzie înainte, sau după închiderea timpului

de probă?

„Începutul timpului de strâmtorare menționat aici nu se referă

la timpul când plăgile vor începe să fie revărsate, ci la o scurtă

perioadă chiar înainte ca ele să fie revărsate, în timp ce Hristos este

încă în Sanctuar. În acea vreme, în timp ce lucrarea mântuirii se

încheie, pe pământ va veni strâmtorare și națiunile vor fi înfuriate,

totuși ținute în frâu pentru ca să nu împiedice lucrarea îngerului al

treilea. În timpul acela, ploaia târzie sau înviorarea de la fața

Domnului, va veni ca să dea putere strigătului îngerului al treilea și

să pregătească sfinții ca să reziste în perioada când ultimele șapte

plăgi vor fi revărsate.” -- Early Writings, 85, 85.

Toți membrii bisericii noastre vor primi puterea Duhului

Sfânt?

„Sperăm să vedem întreaga biserică reînviorată? Timpul acela

niciodată nu va veni. Există persoane în biserică care nu sunt

convertite și care nu se vor uni în rugăciune stăruitoare și plină de

putere de sus. Trebuie să ne apucăm de lucru în mod individual,

118


trebuie să ne rugăm mai mult și să vorbim mai puțin.” -- Selected

Messages 1:122.

„Aceia care nu fac efort hotărât, ci doar așteaptă Duhul Sfânt

să-i împingă la acțiune, vor pieri în întunecime. Nu trebuie să stăm

nemișcați nefăcând nimic în lucrarea lui Dumnezeu.” -- Christian

Service, 228.

„Numai aceia care trăiesc potrivit cu lumina pe care o au, vor

primi lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea

virtuților creștine active, nu vom recunoaște manifestările Duhului

Sfânt în ploaia târzie. Ea ar putea să cadă asupra inimilor din jurul

nostru, dar noi nu o vom discerne și nici nu o vom primi.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 507.

„Am văzut că mulți neglijau pregătirea atât de necesară și

așteptau timpul de reînviorare și ploaia târzie pentru a-i face în stare

a sta în picioare în ziua Domnului și a putea trăi în prezența Lui. Ah,

cât de mulți am văzut în timpul de strâmtorare fără nici un adăpost!

Ei neglijaseră pregătirea necesară, așadar, nu au putut primi

reînviorarea pe care toți trebuie să o aibă pentru a-i face

corespunzători de a rămâne în viață în fața unui Dumnezeu sfânt.” --

Early Writings, 71.

119


Ce pregătire a inimii și a vieții trebuie să facem noi, pentru

ca să fim pregătiți pentru revărsarea specială a Duhului Sfânt al

lui Dumnezeu?

Să înălțăm rugăciuni stăruitoare.

„Noi trebuie să ne rugăm tot atât de stăruitor pentru coborârea

Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în ziua de Rusalii. Dacă ei au

avut nevoie de ea în acel timp, noi avem mult mai multă nevoie de

ea astăzi… Fără ajutorul Duhului Sfânt, eforturile noastre în a

prezenta adevărul divin vor fi în zadar.” -- The Review and Herald,

25 august, 1896.

„O reînviere a adevăratei evlavii printre noi este cea mai mare

și cea mai urgentă din toate nevoile noastre. Dobândirea acesteia,

trebuie să fie lucrarea noastră principală. Trebuie să se facă eforturi

serioase pentru a obține binecuvântarea Domnului, nu pentru că

Dumnezeu nu este doritor să lase binecuvântarea Sa asupra noastră,

ci pentru că noi nu suntem pregătiți să o primim. Tatăl nostru ceresc

este mult mai doritor să dea Duhul Său cel Sfânt acelora care-L

roagă, decât sunt părinții pământești doritori să dea daruri bune

copiilor lor. Dar este lucrarea noastră prin mărturisire a păcatelor,

umilință, pocăință și rugăciuni stăruitoare să împlinim condițiile pe

care Dumnezeu le-a lăsat pentru realizarea făgăduinței cu privire la

binecuvântarea Sa. Ne putem aștepta la înviorarea de la fața Sa

numai ca răspuns la rugăciune.” -- Selected Messages 1:121.

„Noi am putea poseda o oarecare măsură a Duhului lui

120


Dumnezeu, dar prin rugăciune și credință trebuie să căutăm continuu

o mai mare măsură de Spirit. Niciodată nu trebuie să înceteze

eforturile noastre. Dacă nu progresăm în viața spirituală, dacă nu

ajungem la o stare corespunzătoare de a primi ploaia timpurie și

ploaia târzie, vom pierde sufletele noastre, iar vina va fi a noastră.” -

- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 508.

„Măsura Duhului Sfânt pe care noi o primim, va fi

proporțională cu măsura dorinței noastre și a credinței exercitate

pentru ea și de folosirea luminii și a cunoștinței ce ni se va da. Nouă

ni se va încredința Duhul Sfânt în raport cu capacitatea noastră de a-

L primi și abilitatea noastră de a împărtăși din puterea Lui și altora.”

-- The Review and Herald, 5 mai, 1896, 273.

Să curățim templul sufletului de orice întinăciune

„Domnul să ajute poporul Său să curețe templul sufletului de

orice întinăciune, și să mențină o asemenea strânsă legătură cu El,

pentru ca ei să fie părtași ai ploii târzii atunci când ea va fi

revărsată.” -- The SDA Bible Commentary 6:1055; The Review and

Herald, 20 iulie,1886.

„Nici unul dintre noi nu va primi vreodată sigiliul lui

Dumnezeu, atâta timp cât caracterele noastre au o pată sau o

mânjitură pe ele. Nouă ni s-a lăsat lucrarea de a remedia defectele

din caracterul nostru, să curățim templul sufletului nostru de orice

necurăție. Apoi ploaia târzie va cădea asupra noastră așa cum ploaia

timpurie a căzut asupra ucenicilor în ziua de Rusalii.” -- Testimonies

121


for the Church 5:214.

„Ploaia târzie va veni și binecuvântările Domnului vor umple

orice suflet care este curățit de orice întinăciune. Este lucrarea

noastră astăzi de a preda sufletele noastre lui Hristos, ca să fim

pregătiți pentru timpul de reînviorare de la fața Domnului…

pregătiți pentru botezul Spiritului Sfânt…” -- Evangelism, 70;

Selected Messages 1:191.

„Mi s-a arătat că dacă poporul lui Dumnezeu nu face eforturi,

ci așteaptă ca reînviorarea să vină asupra lor și să îndepărteze

păcatele, să îndrepte greșelile; dacă ei se bazează pe aceasta ca să-i

curețe de întinăciunile cărnii și duhului și să-i facă corespunzători

pentru a se angaja în marea strigare a îngerului al treilea, ei vor fi

găsiți prea ușori. Reînviorarea sau puterea lui Dumnezeu, vine

numai asupra acelora care s-au pregătit pentru ea, făcând lucrarea pe

care Dumnezeu le-a poruncit-o și anume, curățindu-se de toate

întinăciunile cărnii și duhului, desăvârșind sfințirea în frica de

Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 1:619.

„Domnul să ajute poporul Său să curățe templul sufletului de

orice întinăciune, și să mențină o asemenea strânsă legătură cu El

pentru ca ei să fie părtași ai ploii târzii când ea va fi revărsată.” --

The SDA Bible Commentary 6:1055.

„Nu este nimic de care Satana se teme atât de mult, ca de faptul

că poporul lui Dumnezeu va curați calea prin îndepărtarea oricărei

piedici, în așa fel încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra

122


bisericii Sale toropite. Fiecare ispită, fiecare influență

împotrivitoare, fie că e vizibilă sau secretă, poate fi cu succes

biruită, nu prin tărie sau putere, ci «prin Duhul Meu» zice Domnul

oștirilor. -- Zaharia 4, 6”, Selected Messages 1:124.

„Aceia care cresc în orice privință, care rezistă oricărei

încercări și biruiesc, coste aceasta oricât ar costa, au aplicat în

experiența vieții lor sfatul Martorului credincios, vor primi ploaia

târzie și astfel vor fi pregătiți pentru înălțarea la cer.” -- Testimonies

for the Church 1:187.

Să dăm la o parte toate neînțelegerile și certurile

„Creștinii să înlăture toate neînțelegerile și să se predea lui

Dumnezeu pentru mântuirea celor pierduți. Să ceară în credință

binecuvântarea făgăduită și ea va veni. Revărsarea Duhului Sfânt în

zilele apostolilor a fost ploaia timpurie și glorios a fost rezultatul.

Dar ploaia târzie va fi și mai abundentă.” -- Testimonies for the

Church 8:21; Evangelism, 698.

„Când noi aducem inimile noastre în uniune cu Hristos și

viețile noastre în armonie cu lucrarea Sa, Spiritul Sfânt care a

coborât în ziua de Rusalii, va coborî asupra noastră.” -- Testimonies

for the Church 8:246.

123


Să obținem biruință asupra fiecărui cuvânt rău și fiecărei

fapte rele

„Am văzut că nici unul nu se poate împărtăși de reînviorare,

dacă nu a obținut biruință asupra oricărei înclinații rele, asupra

mândriei, egoismului, iubirii de lume și asupra oricărui cuvânt rău

sau acțiuni rele. Noi trebuie deci să venim din ce în ce mai aproape

de Domnul și să urmărim cu seriozitate acea pregătire necesară, care

să ne facă în stare să stăm în picioare în luptă, în ziua Domnului.” --

Early Writings, 71.

Să studiem Cuvântul lui Dumnezeu

„Când noi ca popor al lui Dumnezeu vom înțelege care este

semnificația pentru noi a acestei cărți (Apocalipsa), se va vedea

printre noi o mare reînviorare.” -- Testimonies to Ministers and

Gospel Workers, 113.

Să devenim lucrători activi în slujba lui Hristos

„Marea revărsare a Duhului lui Dumnezeu, care luminează tot

pământul cu slava Lui, nu va veni până când noi nu avem un popor

luminat, care știe din experiență personală ce însemnează a fi

lucrător împreună cu Dumnezeu. Când noi avem o consacrare

deplină, cu toată inima în serviciul lui Hristos, Dumnezeu va

recunoaște aceasta printr-o revărsare fără măsură a Spiritului Său;

dar aceasta nu se va întâmpla, atâta timp cât cea mai mare parte din

Biserică nu sunt lucrători împreună cu Dumnezeu.” -- Christian

124


Service, 253; The Review and Herald, 21 iulie, 1896; Evangelism,

699.

„Când bisericile devin biserici vii, lucrătoare, Spiritul Sfânt va

fi dat ca răspuns la cererea lor sinceră. Atunci ferestrele cerului vor

fi deschise pentru căderile bogate ale ploii târzii.” -- The Review

and Herald, 25 februarie, 1890, 113.

„Când reproșul indolenței și leneviei vor fi înlăturate din

biserică, Spiritul Domnului va fi manifestat din abundență. Puterea

divină va fi descoperită. Biserica va vedea lucrarea providențială a

Domnului oștirilor. Lumina adevărului va străluci în raze clare, raze

puternice și, ca și în zilele apostolilor, multe suflete se vor întoarce

de la ignoranță și lucruri false la adevăr. Pământul va fi luminat cu

slava Domnului.” -- Testimonies for the Church 9:46.

Când noi ne facem partea noastră, ce va face Dumnezeu?

„Când drumul este pregătit pentru Spiritul lui Dumnezeu,

binecuvântarea va veni. Satana nu poate împiedeca o ploaie de

binecuvântare de a cădea asupra poporului lui Dumnezeu, așa după

cum nu poate să închidă ferestrele cerului pentru ca ploaia să nu

cadă asupra pământului.” -- Selected Messages 1:124.

„Răspunsul poate veni cu o viteză neașteptată și cu o putere

covârșitoare; sau ar putea întârzia zile și săptămâni și credința

noastră să fie încercată. Dar Dumnezeu știe când și cum să răspundă

rugăciunii noastre. Partea pe care noi o avem de făcut este să ne

125


conectăm cu canalul divin. Dumnezeu va face partea Sa de lucru.

«Credincios este Cel ce a făgăduit.» Problema mare și importantă

pentru noi este să fim cu o inimă și un gând, dând la o parte toată

invidia și răutatea și, ca niște petiționari umiliți, cerând cu stăruință,

să veghem și să așteptăm. Isus, Răscumpărătorul și Conducătorul

nostru este gata să facă pentru noi ceea ce a făcut pentru cei care se

rugau și vegheau în ziua de Rusalii.” FF vol. 2 683

126


Capitolul 12

Marea strigare

Care este ultima solie de avertizare a lui Dumnezeu care

trebuie sa fie data lumii?

Apocalipsa 18, 1-5.

„Această scriere sfântă arată către viitor spre un timp când

proclamarea căderii Babilonului, așa cum este anunțată de îngerul al

doilea din Apocalipsa 14:8 va fi repetată cu adăugarea suplimentară

a corupției, care a intrat în diferite organizații care constituie

Babilonul, de când această solie a fost dată pentru prima dată, în

vara anului 1844” -- The Great Controversy, 603; Early Writings,

277.

„Așa după cum a fost prezis în capitolul 18 din Apocalipsa,

solia îngerului al treilea va fi proclamată cu mare putere de către

aceia care dau ultima avertizare împotriva fiarei și a chipului ei…” -

- Testimonies for the Church 8:118.

„Textul din Apocalipsa 18 arată către timpul când, ca rezultat

al respingerii întreitei avertizări din Apocalipsa 14, 6-12, biserica va

fi atins pe deplin starea prezisă de îngerul al doilea și că poporul lui

Dumnezeu, care se află încă în Babilon, va fi chemat să se desprindă

de legăturile lui. Această solie este ultima solie care va fi dată

127


lumii…” -- The Great Controversy, 390.

„Aceste proclamări, unindu-se cu solia îngerului al treilea,

constituie ultima avertizare dată locuitorilor pământului.” -- The

Great Controversy, 604.

Este aceasta aceeași solie pe care noi am predicat-o din

1844, sau ea este o chemare specială?

„Când Isus a început lucrarea Sa publică, El a curățit Templul

de întinăciunile sale profanatoare. Printre ultimele fapte ale lucrării

Sale, a fost cea de-a doua curățire a Templului. Tot astfel, în ultima

lucrare de avertizare a lumii, două apeluri distincte sunt făcute

bisericilor. Cea de-a doua solie îngerească este prezentată în

Apocalipsa 14, 8. Și în marea strigare a soliei îngerului al treilea, o

voce din cer este auzită spunând,” -- Apocalipsa 13, 4-5; Selected

Messages 2:118; The SDA Bible Commentary 7:785; Early

Writings, 277.

Care este centrul celor trei solii îngerești?

Apocalipsa 14, 6.

„Mai mulți mi-au scris, întrebându-mă dacă solia îndreptățirii

prin credință este solia îngerului al treilea și am răspuns, «Cu

adevărat ea este solia îngerului al treilea.»”-- Testimonies for the

Church 6:19.

128


„Domnul în marea Sa îndurare a trimis cea mai prețioasă solie

poporului Său prin predicatorii Waggoner și Jones. Această solie

trebuia să aducă tot mai proeminent în fața lumii Mântuitorul înălțat

și sacrificiul pentru păcatele întregii lumi. Ea prezenta îndreptățirea

prin credința în Cel ce S-a pus chezaș pentru noi; ea invita poporul

să primească îndreptățirea lui Hristos, care se manifestă în ascultare

de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți pierduseră din vedere pe

Isus. Ei aveau nevoie să aibă ochii îndreptați spre Persoana Sa

divină, spre meritele Sale și iubirea Sa neschimbată pentru familia

omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, pentru ca El să

împartă daruri bogate oamenilor, împărtășind neprețuitul dar al

propriei Sale dreptăți agentului omenesc lipsit de ajutor. Aceasta

este solia pe care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Ea este a

treia solie îngerească, care trebuie să fie proclamată cu o voce

puternică și însoțită de revărsarea Duhului Sfânt într-o mare

măsură.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 91, 92.

„Solia îndreptățirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt

al pământului până la celălalt pentru ca să pregătească calea

Domnului. Aceasta este slava lui Dumnezeu, care încheie lucrarea

îngerului al treilea.” -- Testimonies for the Church 6:19.

„Ultima solie de har care trebuie să fie dată lumii, este o

descoperire a caracterului și a iubirii Sale. Copiii lui Dumnezeu

trebuie să manifeste slava Sa. În viața și în caracterul lor, ei trebuie

să descopere ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei.” -- Christ’s

Object Lessons, 415, 416.

129


De ce se spune că această solie va fi dată cu o voce

puternică sau un strigăt mare?

Apocalipsa 18, 2.

„Ploaia târzie sau reînviorarea de la fața Domnului, va veni ca

să dea putere strigătului puternic al îngerului al treilea și să

pregătească sfinții ca să stea în picioare, în perioada când cele șapte

plăgi vor fi revărsate.” -- Early Writings, 86.

„Am văzut pe aceia îmbrăcați în armură, proclamând adevărul

cu mare putere. El avea efect… Am întrebat, ce făcuse această mare

schimbare. Un înger mi-a răspuns, «Ploaia târzie, reînviorarea de la

fața Domnului, marea strigare a îngerului al treilea.»” -- Early

Writings, 271.

Către cine este adresată în mod special marea strigare?

„În capitolul 18 din Apocalipsa, poporul lui Dumnezeu este

chemat să iasă afară din Babilon. Dar în care corpuri religioase va fi

găsită cea mai mare parte de urmași ai lui Hristos? Fără îndoială, în

diferite biserici care practică credința protestantă.” -- The Great

Controversy, 383.

„Este adevărat că există creștini adevărați în Biserica Romano

Catolică. Unii din acea biserică slujesc lui Dumnezeu după cea mai

mare lumină pe care o au… Mulți din aceștia vor lua poziție

împreună cu poporul lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 565.

130


„În ciuda întunecimii spirituale și înstrăinării de Dumnezeu

care există în bisericile care constituie Babilonul, marea majoritate a

adevăraților urmași ai lui Hristos va fi găsită în bisericile lor.” -- The

Great Controversy, 390; 449, 605.

Ce va introduce Satana în bisericile populare înainte ca

Apocalipsa 18, 1 să se împlinească?

„Vrăjmașul sufletelor dorește să împiedice această lucrare; și

înainte ca timpul pentru o asemenea mișcare să vină, el va lucra ca

să o prevină prin introducerea unei contrafaceri sau imitații. În acele

biserici pe care el le poate aduce sub puterea sa înșelătoare, el va

face să pară că binecuvântarea specială a lui Dumnezeu este

revărsată; în mijlocul lor se va manifesta ceea ce se va crede a fi un

mare interes religios. Mulțimi de oameni se vor bucura că

Dumnezeu lucrează miraculos pentru ei, în timp ce lucrarea este a

unui alt spirit. Sub o mască a religiei, Satana va căuta să extindă

influența sa asupra lumii creștine.” -- The Great Controversy, 464.

„În timp ce Satana lucrează prin minunile sale înșelătoare,

timpul prezis în Apocalipsa va fi împlinit și îngerul puternic, care va

lumina pământul cu slava lui, va proclama căderea Babilonului și va

chema poporul lui Dumnezeu să-l părăsească.” -- The SDA Bible

Commentary 7:985.

131


Cum putem noi să facem deosebire între reînviorarea falsă

a lui Satana și marea strigare?

„Există o excitare sentimentală, o amestecare a adevărului cu

falsitate, care este bine adaptată ca să inducă în eroare. Și totuși, nici

unul nu trebuie să fie înșelat. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu,

nu este dificil să determinăm natura acestei mișcări. Oriunde

oamenii neglijează mărturia Bibliei, părăsind adevărurile curate,

simple, cercetătoare de suflet, care cer lepădare de sine și renunțare

la lume, acolo putem fi siguri că binecuvântările lui Dumnezeu nu

sunt lăsate asupra lor. De asemenea, prin regula pe care Hristos

însuși a lăsat-o, «După roadele lor îi veți cunoaște» Matei 7, 16, va

fi evident că aceste mișcări nu sunt lucrarea Spiritului lui

Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 464, 465.

Știm noi timpul exact când ploaia târzie va cădea și când

îngerul din Apocalipsa 18 va coborî din cer?

„Nu mi s-a dat un timp specific când va avea loc revărsarea

Duhului Sfânt… Când îngerul puternic va coborî din ceruri și se va

uni cu îngerul al treilea în încheierea lucrării pentru această lume,

mesajul meu este -- singura siguranță se află în a fi gata pentru

reînviorarea cerească…” -- The SDA Bible Commentary 7:984.

A fost căderea Babilonului completă (Apocalipsa 18, 2)

când sora White a scris Marea Luptă?

„Încă nu poate fi spus că Babilonul este căzut… pentru că «el a

132


făcut toate națiunile să bea din vinul mâniei desfrânării ei.» El nu a

făcut încă toate națiunile să bea din vinul desfrânării ei.” -- The

Great Controversy, 389.

Când va fi completă căderea Babilonului, astfel ca

Apocalipsa 18, 2 să fie proclamat ca o profeție împlinită pe

deplin?

„El a făcut toate națiunile să bea din vinul mâniei desfrânării

lui. Apocalipsa 14, 6-8. Cum este făcută aceasta? Prin forțarea

oamenilor să accepte sabatul fals.” -- Testimonies for the Church

8:94 „Până când această stare nu va fi atinsă și unirea bisericii cu

lumea nu va fi pe deplin realizată în toată creștinătatea, căderea

Babilonului nu va fi deplină. Schimbarea sau tranziția este

progresivă și deplina împlinire a Apocalipsa 14, 8 este încă în

viitor.” -- The Great Controversy, 390.

Cum va afecta legiferarea duminicii împreună cu

persecuția, propovăduirea celei de-a treia solii îngerești?

„Când furtuna de persecuție se dezlănțuie pe deplin asupra

noastră…, atunci solia îngerului al treilea va crește într-o mare

strigare și tot pământul va fi luminat de slava Domnului.” --

Testimonies for the Church 6:401.

„La începutul timpului de strâmtorare, noi am fost umpluți cu

Duhul Sfânt în timp ce înaintam proclamând Sabatul mult mai

deplin.” -- Early Writings, 33; Early Writings, 85.

133


„Păzirea acestui sabat fals va fi impusă printr-o lege tiranică.

Satana și îngerii săi sunt treji și extrem de activi… Dar în timp ce

Satana lucrează cu puterile sale înșelătoare, timpul prezis în

Apocalipsa va fi împlinit și îngerul puternic, care va lumina

pământul cu slava lui, va anunța căderea Babilonului și va chema

poporul lui Dumnezeu să iasă din el și să-l părăsească.” -- The

Review and Herald, 13 decembrie, 1892; The SDA Bible

Commentary 7:985.

Cum va afecta această experiență minunată poporul lui

Dumnezeu?

„Pe măsură ce membrii bisericii se apropie de perioada

ultimului lor conflict, -- «timpul strâmtorării lui Iacob», ei se vor

maturiza în Hristos și se vor împărtăși în mare măsură din Spiritul

Său. Pe măsură ce a treia solie va crește într-o mare strigare când

putere și slavă mare vor însoți încheierea lucrării, poporul credincios

al lui Dumnezeu se va împărtăși de această slavă. Ploaia târzie este

aceea care-i reînviorează și-i întărește ca să treacă prin timpul de

strâmtorare. Fețele lor vor străluci de slava acelei lumini care

însoțește pe cel de-al treilea înger.” -- The SDA Bible Commentary

7:984; Testimonies for the Church 1:353.

„În timp ce solia îngerului va crește într-o mare strigare, putere

și slavă mare vor însoți proclamarea ei. Fețele copiilor lui

Dumnezeu vor străluci de lumina cerului.” -- Testimonies for the

Church 7:17.

134


„Pe măsură ce se apropie sfârșitul, mărturiile slujitorilor lui

Dumnezeu vor deveni mult mai hotărâte și mult mai puternice.” --

The Review and Herald, 13 decembrie, 1892, 769.

Se va compara aceasta în vreun fel cu „strigarea din miezul

nopții” de la 1844?

„Îngerul care se alătură în proclamarea soliei îngerului al treilea

va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este prezisă o lucrare

mondială și de o putere neobișnuită. Mișcarea adventă de la 1840-

1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; solia

primului înger a fost dusă la orice centru misionar din lume și în

unele țări a avut loc cel mai mare interes religios care a fost văzut în

orice țară din timpul Reformațiunii secolului al XVI-lea; Dar acestea

vor fi depășite de mișcarea puternică sub ultima avertizare a

îngerului al treilea.” -- The Great Controversy, 611.

„Am văzut că această solie va face lucrarea de încheiere cu o

putere și tărie depășind cu mult strigarea de la miezul nopții.” --

Early Writings, 278.

„Puterea care a trezit poporul atât de mult în mișcarea de la

1844 va fi descoperită din nou. Solia îngerului al treilea se va

propaga nu cu o voce slabă, ci cu o voce puternică.” -- Testimonies

for the Church 5:252; Evangelism, 693.

135


Ce a fost strigarea de la miezul nopții?

„Ca o revărsare de ape, mișcarea a trecut cu forță pe pământ…

A fost puțină, doar puțină bucurie a extazului, mai degrabă adâncă

cercetare a inimii, mărturisire a păcatelor și părăsirea lumii.

Pregătirea pentru a întâmpina pe Domnul a fost povara sufletelor în

agonie. Se făceau rugăciuni perseverente și exista consacrare fără

rezervă lui Dumnezeu…”

„Dintre toate mișcările religioase din zilele apostolilor, nici una

n-a fost mai mult lipsită de imperfecțiune omenească și de vicleniile

Satanei cum a fost cea din toamna anului 1844…”

„Ei studiau Cuvântul lui Dumnezeu cu o intensitate de interes

necunoscută până atunci… în acel timp a existat credința care a adus

răspuns la rugăciuni… Asigurarea acceptării din partea

Mântuitorului era mult mai necesară decât hrana lor zilnică…” --

The Great Controversy, 400-403.

În ce fel se va asemăna Marea Strigare cu Rusaliile?

„Lucrarea va fi asemănătoare cu cea din ziua de Rusalii. Așa

cum a fost dată ploaia timpurie, în revărsarea Duhului Sfânt la

începutul Evangheliei, pentru a face semințele prețioase să

încolțească, tot așa ploaia târzie va fi dată la încheierea ei, pentru

coacerea sau maturizarea recoltei.” -- The Great Controversy, 611.

„Înainte ca ultimele judecăți ale lui Dumnezeu să cadă asupra

136


pământului, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va fi o asemenea

reînviorare a evlaviei dintâi, așa cum n-a mai fost văzută din zilele

apostolice.” -- The Great Controversy, 464.

„Revărsarea Duhului Sfânt în zilele apostolilor a fost ploaia

timpurie și rezultatul a fost glorios. Dar ploaia târzie va fi mult mai

abundentă.” -- Evangelism, 701.

„Va veni timpul când vor fi converti ți tot atât de mulți într-o zi

ca în ziua de Rusalii, după ce ucenicii primiseră Duhul Sfânt.” --

Evangelism, 692.

Vor fi săvârșite minuni așa cum a fost la Rusalii și imediat

după aceea?

„Lucrarea va fi asemănătoare cu cea din ziua de Rusalii…

Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu mai puțină

manifestare a puterii lui Dumnezeu decât a marcat începutul ei.

Profețiile care s-au împlinit în revărsarea ploii timpurii la începutul

propovăduirii Evangheliei, vor fi din nou împlinite în ploaia târzie la

încheierea ei. Acestea sunt vremurile de înviorare spre care

apostolul Petru a privit în viitor când a zis, «Pocăiți-vă și întoarcețivă

la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la

Domnul vremurile de înviorare și să trimeată pe Cel care a fost

rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos.»” Faptele

Apostolilor 3, 19.20.

„Slujitorii lui Dumnezeu cu fețele lor strălucind de sfântă

137


consacrare, vor alerga din loc în loc ca să proclame solia din cer.

Avertizarea va fi dată prin mii de voci pe tot pământul. Minuni vor

fi săvârșite, bolnavii vor fi vindecați și semne și minuni vor însoți pe

credincioși. Satana lucrează de asemenea cu minuni înșelătoare,

chiar coborând foc din cer în văzul tuturor. Apocalipsa 13, 13.

Astfel locuitorii pământului vor fi aduși în situația de a lua o

poziție.” -- The Great Controversy, 611, 612.

„Minuni mari erau săvârșite, bolnavii erau vindecați și semne și

minuni însoțeau pe credincioși.” -- Early Writings, 278.

Care este atitudinea lui Dumnezeu față de aceia care neagă

că El va săvârși minuni din nou?

„În acest pasaj, vedem că biserica -- Sanctuarul Domnului -- a

fost prima care să simtă lovitura mâniei lui Dumnezeu. Oamenii de

mai înainte, aceia cărora Dumnezeu le-a dat mare lumină și care au

stat în calitate de gardieni ai intereselor spirituale ale poporului, au

trădat încrederea lor. Poziția luată de ei era că nu trebuie să ne

așteptăm la minuni și manifestări mari ale puterii lui Dumnezeu ca

în zilele timpurii.” -- Testimonies for the Church 5:211.

Este posibil ca darul limbilor să fie repetat?

„Cu dorință sinceră și aprigă, privesc înainte spre timpul când

evenimentele zilei de la Rusalii se vor repeta cu încă și mai mare

putere decât cu acea ocazie. Ioan spune, «Am văzut un alt înger

coborându-se din cer, având mare putere; și pământul s-a luminat de

138


slava lui.» Atunci ca și în timpul Rusaliilor, poporul va auzi

adevărul vorbit lor, fiecare în limba lui proprie.” -- The SDA Bible

Commentary 6:1055; The Review and Herald, 7-20-1886.

Cum vor răspunde copiii lui Dumnezeu, care se află încă în

Babilon, la marea strigare?

„Mulțimi vor primi credința și se vor uni cu armatele

Domnului.” -- Evangelism, 700.

„Suflete, care erau răspândite în toate corpurile religioase, au

răspuns chemării și cele prețioase au fost zorite să iasă din bisericile

osândite așa cum Lot a fost zorit să iasă afară din Sodoma înainte de

distrugerea ei.” -- Early Writings, 279.

„Când criza vine, mulți vor fi pregătiți să ia hotărâri drepte

chiar în fața dificultăților extrem de grele care vor fi aduse prin

minunile înșelătoare ale lui Satana. Cu toate că aceștia vor mărturisi

adevărul și vor deveni lucrători cu Hristos în ceasul al

unsprezecelea, ei vor primi plata egală cu aceia care au lucrat toată

ziua. Aceasta va fi o armată de credincioși neclintiți, care va sta

hotărâtă ca o stâncă până la ultima probă.” -- The Review and

Herald, 24 decembrie, 1889, 3.

Pentru ce S-a dus Hristos la mare și la munți?

„El trebuia să dea Cuvântul vieții oamenilor. Ei nu l-au înțeles

chiar în momentul acela. O bună parte nici acum nu-l înțeleg, pentru

139


a lua poziție de partea lui, dar aceste lucruri influențează viețile lor

și când solia se va transmite cu o voce tare, ei vor fi gata pentru el.

Ei nu vor ezita mult; vor ieși și vor lua poziție de partea lui

Dumnezeu.” -- Evangelism, 300, 301.

„Solia va fi dusă nu atât prin argumente, cât prin adâncă

convingere a Spiritului lui Dumnezeu. Argumentele fuseseră

prezentate. Sămânța fusese semănată și acum ea va încolți și va

aduce rod. Publicațiile distribuite de lucrătorii misionari au exercitat

influența lor, totuși mulți, ale căror minți fuseseră impresionate, au

fost împiedicați de la o deplină înțelegere a adevărului sau de la

împlinirea lui. Acum razele de lumină pătrund peste tot, adevărul

este văzut în claritatea lui și copiii sinceri ai lui Dumnezeu se

desprind de legăturile care îi țineau. Legături familiale, legături

bisericești, sunt fără putere să le reziste acum. Adevărul este mai

prețios decât orice altceva. În ciuda agențiilor combinate împotriva

adevărului, un mare număr ia poziție de partea Domnului.” -- The

Great Controversy, 612.

„Am auzit pe aceia îmbrăcați cu armătură, predicând Cuvântul

cu mare putere. El avea efect. Mulți fuseseră legați, unele soții de

soții lor și unii copii de părinții lor. Cei sinceri, care fuseseră

împiedicați de a auzi adevărul acum îl primeau cu bucurie. Ei

flămânziseră și însetaseră după adevăr; acum le era mai drag și mai

prețios decât viața. Am întrebat ce făcuse această schimbare. Un

înger mi-a răspuns, «Ploaia târzie, reînviorarea de la fața Domnului,

marea strigare a îngerului al treilea.»” -- Early Writings, 271.

140


Va asculta vreunul din adventiștii apostaziați de această

solie?

„Mulți dintre cei care s-au înstrăinat de staul, vor veni înapoi ca

să urmeze pe Marele Păstor.” -- Testimonies for the Church 6:401.

Ce carte din Spiritul Profetic va fi un instrument în a

conduce pe mulți să ia poziție împreună cu poporul lui

Dumnezeu care ține poruncile Sale?

„Apreciez cartea Marea Luptă mai mult decât argintul sau aurul

și doresc foarte mult ca ea să ajungă în mâna poporului… rezultatele

circulării acestei cărți nu trebuie să fie judecate după ce se vede

acum. Prin citirea ei, unele suflete vor fi trezite și vor avea curajul să

se unească imediat cu aceia care țin poruncile lui Dumnezeu. Dar un

număr mult mai mare de oameni care o citesc, nu vor lua poziție

până nu văd împlinindu-se acele evenimente prezise în ea.

Împlinirea unora dintre preziceri le va inspira încrederea că altele se

vor împlini, iar când pământul va fi luminat de slava Domnului la

încheierea lucrării, multe suflete vor lua poziție pentru păzirea

poruncilor lui Dumnezeu ca rezultat al acestei cărți.” -- Colporteur

Ministry 128, 129.

Cum vor reacționa membrii neconvertiți ai bisericii

adventiștilor de ziua a șaptea la proclamarea soliilor din

Apocalipsa 14, 4-12 și Apocalipsa 18, 1-4?

„Ce-a de a treia solie îngerească nu va fi înțeleasă, lumina care

141


va lumina pământul cu slava ei va fi numită o lumină falsă de către

aceia care refuză să umble în slava ei progresivă.” -- The Review

and Herald, 27 mai, 1890, 321.

„Dacă aceia care pot ajuta lucrarea în _____ nu sunt treziți

pentru a înțelege care este datoria lor, ei nu vor recunoaște lucrarea

lui Dumnezeu când se va auzi marea strigare a îngerului al treilea.” -

- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 300.

„În biserici va fi o minunată manifestare a puterii lui

Dumnezeu, dar nu va avea influență asupra acelora care nu s-au

umilit pe ei înșiși înaintea Domnului și n-au deschis ușa inimii lor

prin mărturisire și pocăință. În manifestarea puterii care luminează

pământul cu slava lui (al îngerului din Apocalipsa 14 și 18), ei vor

vedea doar ceva care în orbirea lor vor crede că e periculos, ceva

care va stârni temerile lor iar ei își vor împietri inimile ca să-i

reziste. Pentru că Domnul nu lucrează după așteptările și ideile lor,

ei se vor opune lucrării. «De ce», spun ei «n-ar trebui noi să

cunoaștem Spiritul lui Dumnezeu, când noi am fost în lucrare atâția

ani?»” -- The Review and Herald, 7 noiembrie, 1918.

„Pe măsură ce se apropie furtuna, o mare clasă care a mărturisit

credința lor în solia îngerului al treilea, dar nu a fost sfințită prin

ascultare de adevăr, abandonează poziția ei și se unește cu

împotrivitorii adevărului.” -- The Great Controversy, 608.

142


Care va fi reacția preoțimii care se bucură de acceptarea

maselor și a mulțimilor iubitoare de păcat?

„Dar, din moment ce mulți refuză să fie satisfăcuți cu doar o

autoritate omenească și pretind un clar «Așa zice Domnul»,

preoțimea dominantă, care se bucură de acceptarea maselor ca și

Fariseii de pe timpuri, umpluți de mânie când autoritatea lor va fi

pusă la îndoială, vor denunța solia ca fiind a lui Satana și vor

provoca mulțimile iubitoare de păcat să batjocorească și să persecute

pe cei care-o proclamă.”

„Pe măsură ce controversa se extinde spre câmpuri noi și

mințile oamenilor sunt chemate spre Legea călcată în picioare a lui

Dumnezeu, Satana este agitat. Puterea care însoțește solia va înfuria

pe aceia care i se împotrivesc. Preoțimea va depune eforturi aproape

supra omenești ca să închidă calea luminii, ca nu cumva să

strălucească asupra turmelor lor. Prin orice mijloace la îndemâna

lor, ei se vor lupta să rețină și să înăbușe discutarea acestor

probleme vitale. Biserica apelează la brațul puternic al puterii civile

și în lucrarea aceasta, papiștii și protestanții se vor uni. Pe măsură ce

mișcarea pentru impunerea sfințirii Duminicii devine din ce în ce

mai îndrăzneață și hotărâtă, va fi emisă legea împotriva păzitorilor

poruncilor lui Dumnezeu. Ei vor fi amenințați cu amenzi și

închisoare, unora li se vor oferi poziții înalte, iar altora răsplătiri și

avantaje ca stimulente pentru a renunța la credința lor.” -- The Great

Controversy, 607.

„Ultima mare avertizare a răsunat peste tot și a agitat și înfuriat

143


pe locuitorii pământului care n-au acceptat-o.” -- Early Writings,

279.

Cât de departe va fi răspândită cunoștința mântuirii?

„În timpul marii strigări, biserica, ajutată prin intervenții

providențiale ale Domnului ei înălțat, va răspândi cunoștința

mântuirii atât de abundent, încât lumina va fi transmisă oricărui oraș

și localitate. Pământul va fi umplut de cunoștința mântuirii. Atât de

abundent va încununa cu succes Spiritul regenerator al lui

Dumnezeu instrumentele omenești foarte active, încât lumina

adevărului prezent va fi văzută sclipind peste tot.” -- Evangelism,

694.

„O criză se află chiar asupra noastră. Noi trebuie să proclamăm

acum, prin puterea Spiritului Sfânt, marile adevăruri pentru ultimele

zile. Nu va trece mult până când fiecare va fi auzit avertizarea și va

fi luat hotărârea pentru el însuși. Atunci va veni sfârșitul.” --

Evangelism, 703.

Trebuie să se retragă poporul lui Dumnezeu din biserica

adventiștilor de ziua a șaptea și să se alăture vreunui grup mai

curat și mai sfânt în timpul marii strigări?

„Cum e posibil, ca aceste pamflete acuzând pe adventiștii de

ziua a șaptea ca fiind Babilon să fie răspândite peste tot, chiar în acel

timp când biserica primea revărsarea Duhului lui Dumnezeu? Cum e

posibil, ca oamenii să fie atât de înșelați încât să-și imagineze că

144


marea strigare consistă în a chema poporul lui Dumnezeu afară din

comuniunea bisericii care se bucură de binecuvântarea reînviorării?”

-- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 23.

„Tu vei lua pasaje din Mărturii care vorbesc despre încheierea

timpului de probă, despre zguduire în poporul lui Dumnezeu și vei

vorbi despre o ieșire din acest popor și o atașare a lui de un alt popor

mai sfânt, care se va ridica în viitor. Acum toate acestea încântă pe

vrăjmaș. Dacă mulți vor accepta aceste vederi pe care le susții și

promovezi, despre care vorbești și după care acționezi, noi vom

vedea una dintre cele mai mari tulburări fanatice care a fost vreodată

văzută printre adventiștii de ziua a șaptea. Aceasta este ceea ce

Satana dorește.” -- Selected Messages 1:179.

„Noi nu putem intra acum în nici o organizație nouă, căci

aceasta ar însemna apostazie de la adevăr.” -- Selected Messages

2:390.

Va veni marea strigare ca rezultat al unei plănuiri

omenești?

„Aș dori să vă spun că Domnul va lucra în această ultimă

lucrare într-un fel foarte neobișnuit și contrar oricărei planificări

omenești. Printre noi vor exista aceia care totdeauna vor să

controleze lucrarea lui Dumnezeu, să dicteze chiar și ce mișcări să

fie făcute când lucrarea merge înainte sub îndrumarea îngerului, care

se unește cu îngerul al treilea în proclamarea soliei ce trebuie dată

lumii. Dumnezeu va folosi căi și mijloace prin care se va vedea că

145


El ia hățurile în mâinile Lui proprii. Lucrătorii vor fi surprinși și

uimiți de mijloacele simple pe care El le va folosi ca să împlinească

și să desăvârșească lucrarea Sa de neprihănire.” -- Testimonies to

Ministers and Gospel Workers, 300.

„Lucrătorii vor fi calificați mai degrabă prin ungerea Duhului

Său, decât prin pregătirea în instituțiile de învățământ. Oameni ai

credinței și rugăciunii, vor fi îndemnați să înainteze cu zel sfânt,

declarând cuvintele pe care Dumnezeu le va da lor.” -- The Great

Controversy, 606; Early Writings, 700.

„Mulți, chiar printre needucați, proclamă acum cuvintele

Domnului. Copii sunt mânați de Spiritul Sfânt să meargă și să

proclame solia din ceruri. Spiritul este revărsat asupra tuturor care se

vor supune îndemnurilor Sale și lepădându-se de toate mașinăriile

omului, de restricțiile lor care-i țin legați și de metodele lor de

precauție, vor declara adevărul prin tăria puterii Spiritului.” --

Evangelism, 700.

„Lumina va fi dată numai sufletelor care o caută cu sinceritate

și care acceptă cu bucurie fiecare rază de iluminare divină din

Cuvântul Său cel sfânt. Prin aceste suflete, Dumnezeu va descoperi

acea lumină și putere care va lumina tot pământul cu slava Lui.” --

Testimonies for the Church 5:729.

„Când puterea divină va fi combinată cu efortul omenesc,

lucrarea se va răspândi ca focul în miriște. Dumnezeu va angaja

agenții, ale căror origină oamenii n-o vor putea discerne; îngeri vor

146


face o lucrare pe care oamenii ar fi avut binecuvântarea să o aducă

la îndeplinire, dacă n-ar fi neglijat să răspundă apelurilor lui

Dumnezeu.” -- The Review and Herald, 15 decembrie, 1885, 769.

147


Capitolul 13

Vremuri și anotimpuri

Știm noi timpul exact când ploaia târzie va fi revărsată?

„Nu ni s-a permis să știm timpul hotărât, nici pentru revărsarea

Duhului Sfânt, nici pentru venirea lui Hristos.” -- Evangelism, 22;

The SDA Bible Commentary 6:1050; The Review and Herald, 27

martie, 1892.

„Nu am un timp specific despre care să vă spun când va avea

loc revărsarea Duhului Sfânt… când îngerul puternic se va coborî

din cer și se va uni cu îngerul al treilea în încheierea lucrării pentru

această lume; solia mea este: singura noastră siguranță este în a fi

gata pentru reînviorarea cerească, având lămpile noastre pregătite și

arzând.” -- Selected Messages 1:192; The SDA Bible Commentary

7:984.

Ce a spus Isus cu privire la data reîntoarcerii Sale?

Matei 24, 36; Ioan 21, 22.23; Faptele Apostolilor 1, 6.7.

Pentru ce a fost reținută de la noi cunoștința despre timpul

reîntoarcerii lui Hristos?

„De ce nu ne-a dat Dumnezeu această cunoștință?… Pentru că

148


dacă El ne-ar fi dat-o, noi n-am fi făcut din ea o bună folosire. Din

această cunoaștere ar fi rezultat în poporul nostru un aspect de

lucruri care ar fi încetinit în mare măsură lucrarea lui Dumnezeu în

pregătirea poporului ca să stea în picioare în marea zi care va veni

asupra noastră. Noi nu trebuie să fim absorbiți de speculații în

legătură cu vremurile și perioadele pe care Dumnezeu nu ni le-a

descoperit.” -- Evangelism, 221; The Review and Herald, 22 martie,

1892.

Ce indicații sunt că Isus se putea reîntoarce spre această

lume la scurt timp după ce ultima profeție se terminase?

„Am văzut că aceia, care în timpul din urmă vor îmbrățișa

adevărul, vor trebui să știe ce înseamnă a suferi de dragul lui

Hristos, căci ei vor avea să treacă prin încercări care vor fi ca tăieturi

adânci, pentru ca ei să fie curățiți și adaptați prin suferință, pentru a

primi sigiliul viului Dumnezeu, pentru a fi în stare să treacă prin

timpul strâmtorării, pentru a putea vedea pe Rege în frumusețea Sa

și să locuiască în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor imaculați și

sfinți…”

„Dar acum, timpul este aproape sfârșit și, ceea ce noi am

învățat în ani de zile, ei vor trebui să învețe în câteva luni.” -- Early

Writings, 67 (1850).

„Mi s-a arătat adunarea care era prezentă la Conferință, îngerul

a spus, «Unii vor fi hrană pentru viermi, unii vor primi cele șapte

plăgi de la urmă, iar unii vor rămâne în viață pe pământ ca să fie

149


schimbați la venirea lui Isus.»” -- Testimonies for the Church 1:131,

132 (1856).

Care a fost scopul soliei către Laodicea care a început să fie

predicată în 1856 printre adventiștii care păzeau Sabatul?

„Am văzut că solia aceasta nu va împlini lucrarea sa în câteva

luni. Ea a fost desemnată pentru trezirea poporului lui Dumnezeu,

pentru a le descoperi rămânerile lor în urmă și a-i conduce spre o

pocăință deplină, pentru ca ei să fie favorizați cu prezența lui Isus și

să fie corespunzători pentru marea strigare a îngerului al treilea.” --

Testimonies for the Church 1:186 (1859).

A realizat această solie scopul pentru care a fost dată?

„Poporul lui Dumnezeu nu este pregătit pentru marea strigare a

îngerului al treilea.” -- Testimonies for the Church 1:486 (1867).

Pentru ce nu S-a reîntors Isus imediat?

Iona 3, 4-10; Ieremia 18, 7-10.

„Lunga noapte de tristețe este obositoare, dar dimineața este

amânată din milă, pentru că, dacă Stăpânul ar veni, atât de mulți ar fi

găsiți nepregătiți.” -- Evangelism, 694; Testimonies for the Church

2:194 (1868).

150


Cu toate acestea, a crezut sora White că venirea Domnului

era aproape?

„Pentru că timpul este scurt, noi trebuie să lucrăm cu sârguință

și energie dublă. Copiii noștri ar putea ca niciodată să nu intre la

colegiu.” -- Testimonies for the Church 3:159 (1872).

De ce nu S-a reîntors Isus în anii dinainte de 1883?

„Dacă adventiștii după marea dezamăgire din 1844 ar fi ținut

cu tărie credința lor și ar fi urmat mai departe în unitate atunci când

providențele lui Dumnezeu începuseră să se manifeste, primind solia

îngerului al treilea și în puterea Duhului Sfânt proclamând-o lumii,

ei ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu, Domnul ar fi lucrat cu putere

prin eforturile lor, lucrarea ar fi fost terminată și Hristos ar fi venit

înainte de aceasta, pentru ca să primească pe poporul Său pentru a le

da răsplătirea lor… N-a fost voința lui Dumnezeu ca venirea lui

Hristos să fie în acest fel întârziată… Timp de patruzeci de ani

necredința, murmurarea și rebeliunea sau răzvrătirea au ținut

poporul Israel din vechime afară de pe pământul Canaanului.

Aceleași păcate au întârziat intrarea Israelului modern în Canaanul

ceresc, în niciunul din cele două cazuri făgăduințele lui Dumnezeu

n-au fost greșite. Necredința, iubirea de lume, neconsacrarea și

luptele (conflictele, partidele, disensiunile) din poporul lui

Dumnezeu sunt acelea care ne-au ținut în această lume a păcatului și

durerii atât de mulți ani.” -- Evangelism, 695, 696.

„Dacă toți cei care au lucrat împreună în lucrarea de la 1844 ar

151


fi primit solia îngerului al treilea și ar fi proclamat-o în puterea

Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere prin eforturile lor. Un

potop de lumină ar fi strălucit asupra lumii. Cu ani în urmă locuitorii

pământului ar fi fost avertizați, lucrarea ar fi fost terminată, iar

Hristos ar fi venit pentru răscumpărarea poporului Său.” -- The

Spirit of Prophecy 4:291, 1884

În ciuda întârzierii până la acel timp, care a fost încă

așteptarea profetei Domnului?

„Vocea Dătătorului de viață n-a chemat încă sfinții adormiți din

închisorile lor întunecate, dar noi nu ne-am pierdut credința, pentru

că ora prezisă n-a sosit încă… Ora va sosi; nu este departe și unii

dintre noi, care acum suntem în credință, vor fi în viață, vom vedea

prezicerea împlinită și vom auzi vocea Arhanghelului, și trâmbiță lui

Dumnezeu de la munte la câmpie și de la mare până la cele mai

îndepărtate colțuri ale pământului. Toată creațiunea va auzi acea

voce și aceia care au trăit și au murit în Isus, vor răspunde chemării

Prințului vieții.” -- The Review and Herald, 31 iulie, 1888, 182.

„În această epocă a lumii, când scenele istoriei pământului se

vor încheia curând și noi suntem aproape să intrăm în timpul de

strâmtorare, un timp așa cum niciodată n-a mai fost, cu cât sunt mai

puține căsătorii contractate, cu atât mai bine pentru toți, bărbați și

femei.” -- Testimonies for the Church 5:366 (1885).

152


Care solie, proclamată cu putere în cei trei ani care au

urmat conferinței generale de la 1888, a fost „începutul marii

strigări”?

„Timpul de probă este chiar asupra noastră, căci marea strigare

a celui de-al treilea înger a început deja prin descoperirea

îndreptățirii lui Hristos, Răscumpărătorul, care iartă păcatele. Acesta

este începutul luminii îngerului, a cărui slavă va umple tot

pământul.” -- Selected Messages 1:363; The SDA Bible

Commentary 7:984; The Review and Herald, 22 noiembrie, 1892,

722.

A căzut ploaia târzie în 1892 asupra poporului lui

Dumnezeu, sau atunci a fost doar „amplificarea” soliei care în

cele din urmă va deveni marea strigare?

„Nouă nu ni s-a permis să știm timpul hotărât, nici pentru

revărsarea Duhului Sfânt, nici pentru venirea lui Hristos… Solia

îngerului al treilea crește într-o mare strigare… Astăzi tu trebuie să

ai vasul curățit pentru ca să fii gata pentru rouă cerească, gata pentru

revărsările ploii târzii; căci ploaia târzie va veni și binecuvântarea

lui Dumnezeu va umple orice suflet care este curățit de orice

întinăciune. Lucrarea noastră astăzi este de a ne preda sufletele lui

Hristos, ca să fim pregătiți pentru timpul reînviorării de la fața

Domnului… pregătiți pentru botezul Spiritului Sfânt.” -- The

Review and Herald, 22 martie, 1891 (predica de la Lansing, MI, 5

Sept 1891)

153


Care a fost atitudinea sorei White în 1891 privitor la

apropierea revenirii lui Hristos?

„Ai putea spune că El va veni într-un an, doi sau cinci, dar nu

poți plasa atât de departe în viitor venirea Sa, declarând că s-ar putea

să nu fie în zece sau douăzeci de ani.” -- The Review and Herald, 22

martie, 1891, (predica de la Lansing MI, 5 Sept. 1891); Evangelism,

221.

De ce a amânat Domnul Isus atât de mult cea de-a doua

venire a Sa?

„Dacă biserica lui Hristos ar fi făcut lucrarea încredințată, așa

cum Domnul i-a poruncit, toată lumea ar fi fost până acum

avertizată și Domnul ar fi venit pe pământul nostru cu putere și slavă

mare.” -- Hristos lumina lumii, 633, 634 (1898).

„Dacă planurile lui Dumnezeu ar fi fost duse la îndeplinire de

către poporul Său în ducerea soliei de har lumii, Hristos ar fi venit

până acum pe pământ iar sfinții ar fi primit invitația lor de a intra în

cetatea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 6:450 (1900).

„Învățătura pe care o putem lua din acest raport este pentru

folosul nostru. Domnul a pregătit drumul înaintea poporului Său. Ei

erau foarte aproape de pământul făgăduit. Numai puțin și ei ar fi

intrat în Canaan. Ei înșiși au întârziat intrarea. Dacă ei și-ar fi pus

încrederea în Dumnezeu, ei ar fi intrat drept în Canaan. Dumnezeu

ar fi mers înaintea lor… Frați și surori, din lumina dată mie, știu că

154


dacă poporul lui Dumnezeu ar fi păstrat o vie legătură cu El, dacă ei

ar fi ascultat de Cuvântul Lui, ei ar fi putut fi astăzi în Canaanul

ceresc.” -- The General Conference Bulletin, 30 martie, 1903;

Evangelism, 694.

A cui este vina că noi ne aflăm încă în această lume

păcătoasă și Isus nu S-a reîntors încă?

„Noi am putea rămâne în această lume încă mulți ani datorită

nesupunerii, așa cum au făcut copiii lui Israel; Dar de dragul lui

Hristos, poporul Său n-ar trebui să adauge păcat la păcat, acuzând pe

Dumnezeu pentru consecințele cursului lor greșit de acțiune.” --

Evangelism, 696 (1901).

Ce așteaptă Domnul Hristos?

„Când caracterul Domnului Hristos va fi reprodus perfect în

poporul Său, atunci El va veni și-l va lua la El ca fiind al Lui. Este

privilegiul fiecărui creștin nu numai să aștepte, ci și să grăbească

venirea Domnului nostru Isus Hristos.” -- Christ’s Object Lessons,

69.

Cum se aseamănă așteptările sorei White cu privire la

revenirea Domnului Hristos, cu acelea ale profeților Bibliei?

Apocalipsa 22, 6.7.12.20; 1 Corinteni 7, 29; Romani 13, 11.12.

„În soliile date oamenilor, îngerii Lui Dumnezeu înfățișează

155


timpul ca fiind foarte scurt. În acest fel mi-a fost întotdeauna

prezentat. Este adevărat că timpul a continuat mai lung decât ne-am

așteptat în primele zile ale acestei solii. Mântuitorul nostru n-a

apărut atât de repede cum noi am sperat. Dar a dat vreodată greș

Cuvântul Domnului?

Niciodată! Este necesar să ne amintim că făgăduințele și

amenințările lui Dumnezeu sunt deopotrivă condiționate.” -- The

SDA Bible Commentary 7:729.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră astăzi?

„În loc să ne epuizăm puterile minții noastre în speculații cu

privire la vremuri și sezoane, pe care Domnul le-a așezat în puterea

Sa proprie și le-a reținut de la oameni, noi trebuie să ne predăm pe

noi înșine controlului Duhului Sfânt, să împlinim datoriile prezente

și să dăm pâinea vieții nealterată de opinii omenești sufletelor care

mor din lipsă de adevăr.” -- Evangelism, 70; The SDA Bible

Commentary 6:1052; The Review and Herald, 22 martie, 1892.

156


Capitolul 14

Sigiliul lui Dumnezeu

Ce eveniment special este descris ca având loc scurt timp

înainte de închiderea timpului de probă?

Apocalipsa 7, 1-4; Ezechiel 9, 1-6.

„Ioan vede elementele naturii… cutremure, furtuni, conflicte

politice… înfățișate ca ținute în frâu de îngeri. Aceste vânturi sunt

ținute sub control până când Dumnezeu va da porunca să li se dea

drumul. Pentru biserica lui Hristos există siguranță. Îngerii lui

Dumnezeu ascultă de porunca Lui, ținând în frâu vânturile

pământului, pentru ca să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici pe

vreun copac, până când vor fi sigilați slujitorii lui Dumnezeu pe

frunțile lor… Această sigilare a slujitorilor lui Dumnezeu este

aceeași care i s-a arătat lui Ezechiel în viziune.” -- Testimonies to

Ministers and Gospel Workers, 444, 445.

Care este sigiliul viului Dumnezeu?

Exod 20:8-11; 31, 12-17.

„Prea târziu văd ei că Sabatul poruncii a patra este sigiliul

viului Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 640.

157


„Adevărata păzire a Sabatului este semnul loialității față de

Dumnezeu.” -- The SDA Bible Commentary 7:981.

„Aceia care vor să aibă sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor,

trebuie să țină Sabatul poruncii a patra.” -- The SDA Bible

Commentary 7:970.

„Asupra poporului lui Dumnezeu va fi pus un semn, iar acel

semn este ținerea sfântului Său Sabat.” -- The SDA Bible

Commentary 7:981.

„Nouă ca Israel, ne-a fost dat Sabatul ca un legământ veșnic.

Pentru aceia care venerează ziua Sa sfântă, Sabatul este un semn, că

Dumnezeu îi recunoaște ca fiind copii ai poporului Său. Acesta este

un angajament că El va împlini pentru ei legământul Său. Fiecare

suflet, care acceptă semnul guvernării lui Dumnezeu, se așează sub

legământul veșnic, divin. El se leagă pe el însuși de lanțul de aur al

ascultării. Fiecare verigă a acestui lanț este o făgăduință. Singura din

toate cele zece porunci, cea de-a patra conține sigiliul marelui

Dătător al Legii, Creatorul cerurilor și al pământului.” --

Testimonies for the Church 6:350; Patriarchs and Prophets, 307.

Care trebuie să fie starea spirituală a tuturor acelora care

primesc sigiliul lui Dumnezeu?

„Ei vor avea caractere desăvârșite. Căutăm noi plinătatea Lui,

totdeauna concentrându-ne toată energia spirituală, alergând spre

ținta așezată înaintea noastră… desăvârșirea caracterului Său? Când

158


poporul lui Dumnezeu va atinge acest standard, ei vor fi sigilați pe

frunțile lor. Umpluți cu Duhul Sfânt, ei vor fi pe deplin în Hristos iar

îngerul raportor va declara, «S-a sfârșit»” -- The SDA Bible

Commentary 6:1118.

Nimic nu-i poate clinti de la adevăr

„Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunțile lor…

acesta nu este un sigiliu sau un semn care poate fi văzut, ci o

întemeiere în adevăr, ambele intelectual și spiritual, în așa fel încât

ei nu pot fi clintiți… Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat și

pregătit pentru zguduire, ea va veni. Într-adevăr, ea a început deja;

judecățile lui Dumnezeu sunt acum asupra pământului, pentru ca să

ne dea avertizarea, pentru ca noi să știm ce vine asupra noastră.” --

The SDA Bible Commentary 4:1161.

Ei au asemănarea Domnului Hristos

„Sigiliul viului Dumnezeu va fi pus numai asupra acelora care

au o asemănare cu Hristos în caracter.” -- The SDA Bible

Commentary 7:970.

Ei sunt biruitori

„Aceia care biruiesc lumea, firea pamântească și diavolul, vor

fi privilegiații care vor primi sigiliul viului Dumnezeu.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 445.

159


Ei sunt curați și fără pată

„Acum este timpul să ne pregătim. Sigiliul lui Dumnezeu nu va

fi pus niciodată asupra frunții unui bărbat sau a unei femei care nu

are inima curată. Niciodată nu va fi pus pe fruntea unui bărbat sau

femei ambițioși sau iubitori de lume. Nu va fi pus niciodată pe

fruntea oamenilor sau femeilor cu limba mincinoasă sau inimă

înșelătoare. Toți cei care primesc sigiliul, trebuie să fie fără pată

înaintea lui Dumnezeu… candidați pentru ceruri.” -- Testimonies for

the Church 5:216.

Ei plâng și suspină pentru păcatele lor proprii, pentru

păcatele din biserică și din lume

„În timpul când pericolul și apăsarea din biserică va fi cea mai

grea, mica grupă care stă în lumină va suspina și va plânge pentru

fărădelegile care sunt făcute pe pământ. Dar cel mai mult

rugăciunile lor se vor înălța mai ales în favoarea bisericii, pentru că

membrii ei săvârșesc fapte după felul lumii. Ei se plâng și suspină

pentru că în biserică se află mândrie, avariție, egoism și înșelăciune

aproape de orice fel… Clasa care nu se simte îndurerată pentru

decăderea lor spirituală și nici nu plâng pentru păcatele altora, va fi

lăsată fără sigiliul lui Dumnezeu… Sigiliul lui Dumnezeu va fi pus

numai pe frunțile acelora care suspină și gem pentru fărădelegile

făcute pe pământ.” -- Testimonies for the Church 5:209-212.

„Numai aceia care prin atitudinea lor înaintea lui Dumnezeu

ocupă pozițiile acelora care se pocăiesc și mărturisesc păcatele lor în

160


marea zi antitipică a ispășirii, vor fi recunoscuți de către El și vor

primi semnul prin care se va arăta că merită protecția lui

Dumnezeu.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 445.

Suntem noi acum în timpul sigilării? Dacă da, când a

început?

„Am văzut că proba cu privire la Sabat n-a putut veni până

când mijlocirea lui Isus în Sfânta n-a fost terminată, iar El să treacă

dincolo de perdeaua de despărțire în a doua încăpere; așadar,

credincioșii care au trecut la odihnă înainte ca ușa spre Sfânta

Sfintelor să fie deschisă, când s-a sfârșit strigarea din miezul nopții

în luna a șaptea din anul 1844 și care n-au ținut adevăratul Sabat, se

odihnesc acum cu speranța primei învieri, căci ei n-au avut lumina și

proba cu privire la Sabat pe care noi o avem acum de când ușa aceea

a fost deschisă. Am văzut că Satana ispitea pe unii din poporul lui

Dumnezeu la acest punct. Pentru că așa de mulți creștini buni au

adormit în triumful credinței lor și n-au ținut adevăratul Sabat, ei se

îndoiau de faptul că Sabatul este o probă pentru noi acum… Satana

folosește orice mijloace în acest timp al sigilării ca să împiedice

mințile poporului lui Dumnezeu de a accepta adevărul prezent

făcându-i să se îndoiască.” -- Early Writings, 42, 43.

„Timpul sigilării este foarte scurt și în curând se va termina.

Acum este timpul, în timp ce cei patru îngeri țin cele patru vânturi,

să dăm cu certitudine dovadă de chemarea și alegerea noastră.” --

Early Writings, 58.

161


Știm noi de unii oameni care au fost sigilați deja?

„Am văzut că ea (sora Hastings) a fost sigilată și va învia la

auzirea glasului lui Dumnezeu și va sta pe pământ împreună cu cei

144.000. Am văzut că noi nu trebuie să o jelim; ea se va odihni în

timpul de strâmtorare.” -- Selected Messages 2:263.

„Pe pământ se află în viață oameni care au depășit vârsta de 80

și 90. Rezultatele naturale ale vârstei lor înaintate sunt văzute în

slăbiciunea lor. Dar ei cred în Dumnezeu și El îi iubește. Sigiliul lui

Dumnezeu este asupra lor și ei vor fi printre aceia despre care

Domnul a zis: «Ferice de morții care mor în Domnul.»” -- The SDA

Bible Commentary 7:982.

Este posibil ca să existe bărbați și femei în viață astăzi care

au primit deja sigiliul lui Dumnezeu?

„Un alt lucru puțin cunoscut de alții spune, «Binecuvântați pe

Domnul frați și surori, aceasta este încă o adunare pentru aceia care

au sigiliul viului Dumnezeu. Nu există nimic în aceasta care noi nu

credem și susținem încă. Materialele noastre publicate vor arăta

credința noastră cu privire la faptul că neprihăniții care sunt în viață

vor primi sigiliul lui Dumnezeu înainte de încheierea timpului de

probă; de asemenea că aceștia se vor bucura de onoruri speciale în

împărăția lui Dumnezeu.»” -- Selected Messages 1:66.

162


Ce eveniment glorios va avea loc înainte ca sigilarea

poporului lui Dumnezeu să fie terminată?

„Înainte ca lucrarea să fie încheiată și sigilarea poporului lui

Dumnezeu să fie terminată, noi vom primi revărsarea Duhului lui

Dumnezeu.” -- Selected Messages 1:111.

„Niciunul dintre noi nu va primi vreodată sigiliul lui Dumnezeu

atâta timp cât caracterele noastre au vreo pată pe ele. Nouă ni s-a

lăsat corectarea defectelor din caracterele noastre, curățirea

templului sufletului de orice necurăție. Apoi ploaia târzie va cădea

asupra noastră așa cum a căzut ploaia timpurie asupra ucenicilor în

ziua de Rusalii.” -- Testimonies for the Church 5:214.

Ce se va întâmpla acelora care nu sunt întemeiați și

înrădăcinați în adevăr… în așa fel încât ei să nu poată fi clintiți?

„Imediat ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunțile lor…

acesta nu este un semn care poate fi văzut, ci o întemeiere în adevăr,

intelectual și spiritual, așa încât ei nu pot fi clintiți… Imediat ce

poporul lui Dumnezeu este sigilat și pregătit pentru zguduire, ea va

veni. Într-adevăr, ea a început deja; Judecățile lui Dumnezeu sunt

acum asupra pământului ca să ne dea avertizarea, pentru ca noi să

putem ști ce se va întâmpla în viitor.” -- The SDA Bible

Commentary 4:1161.

163


Ce decret universal va fi emis înainte ca tot poporul lui

Dumnezeu să fie sigilat?

„Puterile pământului, unindu-se la război împotriva poruncilor

lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci,

liberi și sclavi (Apocalipsa 13, 16) să se conforme tradițiilor bisericii

prin păzirea sabatului fals… Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu

poruncind ascultare față de cerințele zilei de odihnă a Creatorului și

amenințând cu mânie împotriva tuturor acelora care calcă preceptele

ei. Cu această chestiune atât de clar adusă înaintea oamenilor,

oricine va călca în picioare Legea lui Dumnezeu ca să asculte de un

decret omenesc, primește semnul fiarei.” -- The Great Controversy,

604.

„În timp ce o clasă, prin acceptarea semnului supunerii față de

puterile pământești, primește semnul fiarei, cealaltă, alegând

simbolul supunerii față de autoritatea divină, primește sigiliul lui

Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 605.

„Când te conformezi decretului care-ți poruncește să te oprești

de la muncă Duminica… tu consimți să primești semnul fiarei, și

refuzi sigiliul lui Dumnezeu. Dacă noi primim acest semn pe frunțile

sau mâinile noastre, judecățile pronunțate asupra neascultătorilor,

vor cădea asupra noastră. Dar sigiliul viului Dumnezeu este pus

asupra acelora care cu conștiinciozitate țin Sabatul Domnului.” --

The Review and Herald, 13 iulie, 1897; The SDA Bible

Commentary 7:980.

164


„Domnul mi-a arătat clar că chipul fiarei va fi format înainte ca

timpul de probă să se încheie; căci aceasta va trebui să fie marea

încercare pentru poporul lui Dumnezeu prin care va fi decis destinul

lor veșnic…” -- Apocalipsa 13, 11-17.

„Aceasta este încercarea pe care poporul lui Dumnezeu trebuie

să o aibă înainte ca ei să fie sigilați. Toți cei care dovedesc

loialitatea lor față de Dumnezeu prin păzirea Legii Sale și refuzând

să accepte un sabat fals, se vor alinia sub stindardul Domnului

Dumnezeu care este Iehova și vor primi sigiliul viului Dumnezeu.

Aceia care sacrifică adevărul de origine cerească și acceptă sabatul

Duminicii, vor primi semnul fiarei.” -- The SDA Bible Commentary

7:976.

Care este numărul acelora care au fost sigilați?

Apocalipsa 7, 14.

Știm noi dacă acesta este un număr literal sau un număr

figurativ?

„Nu este voința Lui ca ei să intre într-o controversă a acestei

întrebări care nu-i va ajuta spiritual; spre exemplu, cine va compune

ceata celor 144.000? Cei care sunt aleși de Dumnezeu vor ști aceasta

fără îndoială într-un scurt timp.” -- Selected Messages 1:174.

165


Ce va face Isus când îngerul care pune sigiliul va termina

lucrarea sa?

„Un înger reîntorcându-se de pe pământ anunță că lucrarea sa

este făcută; Ultima probă fusese adusă lumii și toți aceia care s-au

dovedit loiali față de preceptele divine au primit sigiliul viului

Dumnezeu. Atunci Isus încetează mijlocirea Sa în Sanctuarul de

sus.” -- The Great Controversy, 613.

„Am văzut îngeri ducându-se și întorcându-se în grabă din cer.

Un înger cu o călimară la brâu s-a întors de pe pământ și a raportat

lui Isus că lucrarea sa este făcută și că sfinții au fost numărați și

sigilați. Apoi am văzut pe Isus care slujea înaintea chivotului

conținând cele zece porunci, aruncând jos cădelnița. El a ridicat

mâinile Sale și a spus cu o voce tare, «S-a sfârșit». Și toată oștirea

îngerească a pus jos coroanele lor când Isus a făcut declarația

solemnă, «Cel ce este nedrept, să fie nedrept și mai departe; și cel ce

este necurat să fie necurat și mai departe; și cel ce este drept să fie

drept și mai departe; și cel ce este sfânt să fie sfânt și mai departe.»”

-- Early Writings, 279, 280.

Ce vor face apoi cei patru îngeri?

„Chiar înainte de a intra (în timpul de strâmtorare), noi toți am

primit sigiliul viului Dumnezeu. Apoi am văzut cei patru îngeri

încetând de a mai ține în frâu cele patru vânturi. Și am văzut

foamete, molimă și sabie, națiune s-a sculat împotriva altei națiuni și

tot pământul era în confuzie.” -- The SDA Bible Commentary 7:968.

166


Numai cine va fi protejat în timpul de strâmtorare?

„Aceia care primesc sigiliul lui Dumnezeu și sunt protejați în

timpul de strâmtorare trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus.” --

Early Writings, 71.

Va fi sigiliul lui Dumnezeu pus asupra noastră?

„Peste puțină vreme oricine este un copil al lui Dumnezeu va

avea sigiliul Său asupra lui. O, de ar fi pus și pe frunțile noastre!

Cine ar putea suporta gândul de a fi pentru totdeauna trecut cu

vederea când îngerul merge să sigileze slujitorii lui Dumnezeu pe

frunțile lor?” -- The Review and Herald, 28 mai, 1889.

„Propriul nostru curs de acțiune va determina dacă noi vom

primi sigiliul viului Dumnezeu, sau vom fi doborâți de către armele

distrugătoare! Câțiva stropi ai mâniei lui Dumnezeu au căzut deja

asupra pământului; dar când cele șapte plăgi vor fi vărsate, fără a fi

amestecate în paharul mâniei Sale, atunci va fi pentru totdeauna prea

târziu ca să ne pocăim și să găsim adăpost. Nici un sânge

răscumpărător nu va spăla atunci mânjiturile păcatelor.”

„Și în timpul acela Mihail Se va ridica!… Fiecare caz este

hotărât; nu mai există timp de probă, nu mai există milă pentru

nepocăiți. Sigiliul viului Dumnezeu este pus asupra poporului Său.”

-- Testimonies for the Church 5:212, 213.

167


Capitolul 15

Semnul fiarei

Cum ne-a avertizat Ioan vizionarul împotriva primirii

semnului fiarei?

Apocalipsa 14, 9.10; Apocalipsa 16, 2.

Cum va amenința Satana pe cei care refuză semnul fiarei?

Apocalipsa 13, 11.15-17.

Care este semnul fiarei?

„Ioan a fost chemat să vadă poporul deosebit care se afla

printre aceia care se închină fiarei sau chipului ei prin păzirea primei

zile a săptămânii. Păzirea acestei zile este semnul fiarei.” --

Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 133.

„Semnul sau sigiliul lui Dumnezeu este descoperit în păzirea

Sabatului zilei a șaptea, memorialul creațiunii Domnului… Semnul

fiarei este opusul acestuia -- păzirea primei zile a săptămânii.” --

Testimonies for the Church 8:117.

„Semnul fiarei este sabatul papal…” -- Evangelism, 234.

168


„Când încercarea vine, va fi arătat în mod clar care este semnul

fiarei. Este păzirea duminicii.” -- The SDA Bible Commentary

7:980. „Păzirea duminicii nu este semnul fiarei încă și nu va fi până

când nu va fi emis decretul care să facă pe oameni să se închine

acestui sabat idolatru. Va veni timpul când această zi va constitui o

probă, dar acel timp n-a venit încă.” -- The SDA Bible Commentary

7:977, 1899.

Cât de mulți oameni a spus sora White că aveau semnul

fiarei?

„Nici unul n-a primit încă semnul fiarei.” -- Evangelism, 234,

1899.

Când va fi primit semnul fiarei? Va fi aceasta înainte, sau

după încheierea timpului de probă? Va fi posibil pentru vreunul

să treacă de încheierea timpului de probă fără a primi, fie

sigiliul lui Dumnezeu, fie semnul fiarei?

„Timpul de încercare n-a sosit încă. Există adevărați creștini în

fiecare biserică și chiar în Biserica Romano-Catolică. Nici unul nu

este condamnat până n-a avut lumina și n-a înțeles obligativitatea

poruncii a patra. Dar când se va emite decretul impunând

respectarea sabatului fals și marea strigare a îngerului al treilea va

avertiza oamenii împotriva închinării fiarei și chipului ei, linia dintre

fals și adevăr va fi în mod clar trasată. Atunci cei ce vor continua în

călcarea Legii, vor primi semnul fiarei.” -- Evangelism, 234, 235.

169


„Dacă lumina adevărului ți-a fost prezentată, descoperindu-ți că

nu există fundament în Cuvântul lui Dumnezeu pentru păzirea

duminicii și tu te ții agățat de sabatul fals, refuzând să sfințești

Sabatul pe care Dumnezeu îl numește «Ziua Mea cea sfântă», tu

primești semnul fiarei. Când are loc aceasta? Când tu asculți de

decretul care-ți poruncește să te oprești de la lucru duminica și să te

închini lui Dumnezeu, în timp ce știi că nu există nici un cuvânt în

Biblie arătând duminica a fi altceva decât o zi obișnuită de lucru, tu

consimți a primi semnul fiarei și refuzi sigiliul lui Dumnezeu.

„Dacă noi primim acest semn pe frunțile și pe mâinile noastre,

judecățile pronunțate asupra celor neascultători vor cădea cu

siguranță asupra noastră. Dar sigiliul lui Dumnezeu este pus asupra

acelora care în mod conștiincios țin Sabatul Domnului.” -- The

Review and Herald, 13 iulie, 897; The SDA Bible Commentary

7:980; Evangelism, 235.

„Când păzirea duminicii va fi impusă de lege și lumea va fi

luminată în ce privește obligativitatea adevăratului Sabat, atunci

oricine va călca porunca lui Dumnezeu, ca să asculte de un precept

care nu are o autoritate mai înaltă decât cea a Romei, va onora deci

papalitatea mai presus de Dumnezeu. În felul acesta lumea dă

omagiu Romei și puterii care impune instituția poruncită de Roma.

El se închină fiarei și chipului ei. În timp ce oamenii resping atunci

instituția pe care Dumnezeu a declarat-o a fi semnul autorității Sale

și în schimb onorează ceea ce Roma a ales ca un simbol al

supremației sale, ei vor accepta prin aceasta semnul supunerii față

de Roma…chipul fiarei. Iar cei care continuă în călcarea poruncilor

170


lui Dumnezeu nu vor primi semnul fiarei până când chestiunea nu

va fi adusă în felul acesta clar înaintea poporului și oamenii sunt

aduși în situația de a alege între poruncile lui Dumnezeu și poruncile

oamenilor.” -- The Great Controversy, 449.

„Puterile pământului unindu-se la război împotriva poruncilor

lui Dumnezeu, vor decreta ca «Toți, mici și mari, bogați și săraci,

liberi și sclavi,» (Apocalipsa 13, 16) să se conformeze tradițiilor

bisericii prin păzirea sabatului fals… Pe de altă parte, Legea lui

Dumnezeu poruncind păzirea zilei de odihnă a Creatorului, cere

ascultare și amenință cu mânie împotriva acelora care calcă

preceptele Sale.”

„Cu această chestiune în mod clar adusă înaintea oamenilor,

oricine calcă în picioare Legea Iui Dumnezeu pentru ca să asculte de

un decret omenesc, primește semnul fiarei…” -- The Great

Controversy, 604.

„În timp ce o clasă, acceptând semnul supunerii față de puterile

pământești, primește semnul fiarei, cealaltă, alegând simbolul

supunerii față de autoritatea divină, primește sigiliul lui Dumnezeu.”

-- The Great Controversy, 605.

171


Capitolul 16

Încheierea timpului de probă

Există unii oameni în viață astăzi, care au încheiat timpul

lor individual de probă, astfel ca Duhul Sfânt să nu le mai poată

converti inima?

„În fiecare zi pentru unii timpul de probă se încheie. În fiecare

ceas unii trec dincolo de limita harului.” -- Patriarchs and Prophets,

140.

„În fiecare zi, am fost asociați cu bărbați și femei care se

îndreptau spre judecată. Fiecare zi pentru unele suflete poate fi o

linie de despărțire; cineva ar fi putut lua hotărârea care îi va

determina soarta viitoare. Care a fost influența noastră asupra

acestor semeni? Ce eforturi am depus noi pentru ca să-i aducem la

Hristos?” -- Testimonies for the Church 5:466.

Știm noi când perioada noastră de probă ar putea să se

încheie?

„Noi nu știm cât de curând timpul nostru de probă ar putea să

se încheie. Indiferent cât de lungă ar fi viața pe pământ, nu avem

decât un scurt timp de trăit aici și nu știm cât de curând săgeata

morții va lovi inima noastră. Nu știm cât de curând am putea fi

chemați să părăsim lumea și toate interesele ei.” -- The Ministry of

172


Healing, 454.

În care cel puțin patru ocazii din trecut a fost o încheiere

generală a timpului de probă pentru un mare număr de

oameni?

„În zilele lui Noe a fost o închidere a ușii. În acel timp a existat

o retragere a Duhului lui Dumnezeu de la neamul omenesc care a

pierit în apele potopului.” -- Geneza 6; Selected Messages 1:63.

„În zilele lui Avraam a fost o închidere a ușii. Harul a încetat să

mai pledeze pentru locuitorii Sodomei…” -- Selected Messages

1:63.

„În zilele lui Hristos a fost o închidere a ușii. Fiul lui

Dumnezeu a declarat Iudeilor necredincioși ai acelei generații, «Vi

se lasă casa pustie.»” -- Matei 23, 38; Selected Messages 1:63.

„În 1844 a fost o închidere a ușii. Toți cei care au văzut lumina

primei și celei de-a doua solii îngerești și au respins lumina aceea,

au fost lăsați în întuneric. Iar aceia care le-au acceptat și au primit

Duhul Sfânt care însoțea proclamarea soliei din cer și care după

aceia au renunțat la credința lor și au numit experiența lor o înșelare,

au respins prin aceasta Duhul lui Dumnezeu, iar El n-a mai pledat

pentru ei.” -- Selected Messages 1:63.

173


Ce decret divin va închide timpul de probă pentru întreaga

familie omenească?

Apocalipsa 22, 11.12.

Ce act al lui Hristos va indica terminarea pentru totdeauna

a mijlocirii Sale în favoarea păcătoșilor?

Daniel 12, 1; Apocalipsa 15:8.

Știm noi când va sosi ceasul care va decide soarta omenirii?

„Dumnezeu nu ne-a descoperit timpul când această solie se va

încheia, sau când timpul de probă va lua sfârșit. Acele lucruri care

sunt descoperite, noi trebuie să le acceptăm pentru noi înșine și

pentru copiii noștri, dar, să nu căutăm a cunoaște ceea ce este ținut

în secret în consiliile Atotputernicului…” -- Selected Messages

1:191; The SDA Bible Commentary 7:989.

„Mi-au sosit scrisori întrebându-mă dacă am vreo lumină

specială în ce privește data când se va încheia timpul de probă; și

răspund că am numai acest mesaj de sus, că acum este timpul să

lucrăm cât este încă ziuă, căci noaptea vine când nici un om nu mai

poate lucra.” -- Selected Messages 1:191; The SDA Bible

Commentary 7:989.

„Nu există poruncă pentru nimeni ca să cerceteze Scripturile

pentru ca să stabilească dacă e posibil, când se va închide timpul de

174


probă. Dumnezeu nu are o asemenea solie pentru nici o ființă

omenească. El nu va însărcina nici un glas muritor pentru a declara

ceea ce El a ascuns în consiliile Sale secrete.” -- Selected Messages

1:192; The SDA Bible Commentary 7:990.

Mai există vreo altă profeție care cuprinde o perioadă de

timp care încă trebuie să se împlinească înainte ca timpul de

probă să se încheie?

„Poporul nu va avea o altă solie despre timpul hotărât… Cel

mai lung calcul atinge toamna anului 1844.” -- The SDA Bible

Commentary 7:971.

Ce prezicere clară este făcută în ce privește impunerea

păzirii duminicii înainte de încheierea timpului de probă?

„Domnul mi-a arătat clar că chipul fiarei va fi format înainte ca

timpul de probă să se încheie; căci ea va fi cea mai mare probă

pentru poporul lui Dumnezeu prin care se va decide destinul lor

veșnic… Aceasta e proba pe care poporul lui Dumnezeu trebuie să o

aibă înainte de a fi sigilat.” -- The SDA Bible Commentary 7:976.

„Marea încercare finală va veni la sfârșitul timpului de probă a

omenirii, când va fi prea târziu ca nevoile sufletului să fie

îndeplinite.” -- Christ’s Object Lessons, 412.

175


Care este legătura dintre legea duminicală universală și

încheierea timpului de probă pentru națiunile pământului?

„Dumnezeu acordă națiunilor un anumit timp de probă.” -- The

SDA Bible Commentary 4:1143.

„Când cifrele acumulate în cărțile din ceruri vor marca suma

completă a păcătuirii, mânia lui Dumnezeu va veni, neamestecată cu

milă și atunci se va vedea ce lucru teribil este să epuizezi răbdarea

divină. Această criză va fi atinsă când națiunile pământului se vor

uni să anuleze Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church

5:524.

Care trei lucrări sunt terminate aproape simultan la

încheierea timpului de probă?

„Poporul lui Dumnezeu a împlinit lucrarea pe care trebuia s-o

facă… Un înger întorcându-se de pe pământ anunță că lucrarea sa

este sfârșită… Atunci Isus încetează mijlocirea Sa în Sanctuarul de

sus. El ridică mâinile Sale și cu o voce tare spune, «S-a sfârșit!»” --

The Great Controversy, 613.

„Lucrările documentare din materialele noastre publicate vor

arăta credința noastră precum că drepții care sunt în viață vor primi

sigiliul lui Dumnezeu înainte de încheierea timpului de probă; de

asemenea că aceștia se vor bucura de onoruri speciale în împărăția

lui Dumnezeu.” -- Selected Messages 1:66.

176


„Când lucrarea judecății de cercetare va fi sfârșită, când

cazurile acelora din toate veacurile care au mărturisit a fi urmași ai

lui Hristos au fost examinate și hotărâte, atunci, și nu până atunci,

timpul de probă se va încheia și ușa harului va fi închisă.” -- The

Great Controversy, 428.

Cum va fi viața în această lume în ziua când timpul de

probă se va încheia? Va fi vreunul conștient că ora decisivă a

sosit?

„Înainte de potop, după ce Noe a intrat în corabie, Dumnezeu l-

a încuiat pe el înăuntru și a încuiat pe cei necredincioși afară; dar

timp de șapte zile, poporul neștiind nimic de faptul că osânda lor

fusese fixată, au continuat viața lor nepăsătoare și iubitoare de

plăceri și și-au bătut joc de avertizările unei judecăți iminente. «Tot

astfel» spune Mântuitorul, «va fi venirea Fiului Omului.»” Matei 24,

39. În tăcere, pe neobservate, ca hoțul din miezul nopții, va veni ora

decisivă care marchează stabilirea destinului fiecărui om și

retragerea finală a ofertei harului de la oamenii vinovați.” -- The

Great Controversy, 491.

„În timp ce oamenii de afaceri sunt absorbiți în căutarea de

câștig, în timp ce iubitorul de plăceri caută dedarea la plăceri și

pofte, în timp ce fiica modei își aranjează podoabele ei… în acea oră

s-ar putea ca Judecătorul întregului pământ să pronunțe sentința, «Ai

fost cântărit în balanță și găsit prea ușor.»” -- The Great

Controversy, 491.

177


„Criza se așterne pe nesimțite asupra noastră. Soarele

strălucește pe ceruri urmându-și drumul lui obișnuit și cerurile încă

declară gloria lui Dumnezeu. Oamenii încă mănâncă și beau, sădesc

și construiesc, se căsătoresc și dau în căsătorie. Negustorii încă

cumpără și vând. Oamenii se îmbrâncesc unii pe alții luptându-se

după cel mai înalt loc. Iubitorii de distracții încă se îngrămădesc în

teatre, curse de cai și săli de jocuri de noroc. Cea mai înaltă excitare

domină, cu toate acestea ora probării se încheie rapid și cazul

fiecăruia este aproape a fi decis pentru veșnicie. Satana vede că

timpul lui este scurt. El și-a pus toate agențiile sale la lucru pentru ca

oamenii să fie întunecați, înșelați, amăgiți, ocupați și vrăjiți până

când ziua de probă se va încheia iar ușa harului încuiată pentru

totdeauna.” -- Christian Service, 51; Fundamentals of Christian

Education, 335.

Cum va continua să fie viața până în momentul distrugerii

celor nelegiuiți?

„Așa după cum poporul zilelor lui Noe n-a știut nimic până a

venit potopul și i-a luat pe toți; tot astfel, -- în cuvintele

Mântuitorului, «va fi de asemenea venirea Fiului Omului» Matei 24,

39. când poporul care pretinde a fi al lui Dumnezeu se unește cu

lumea, trăind așa cum trăiește ea, unindu-se cu ea în plăceri

interzise; când luxul din lume devine luxul bisericii; când clopoțeii

căsătoriei sună și toți se uită înainte spre mulți ani de prosperitate

lumească… atunci deodată, așa cum strălucește fulgerul pe ceruri,

va veni sfârșitul aspirațiilor lor luminoase și al speranțelor lor

iluzorii.” -- The Great Controversy, 338, 339.

178


„Când rațiunea filozofiei va face să dispară frica de judecata lui

Dumnezeu; când învățații religioși îndreaptă atenția mulțimii spre

mulți ani de pace și prosperitate, iar lumea e absorbită în cercurile

lor de afaceri și plăceri, sădind și clădind, sărbătorind și petrecând,

respingând avertizările lui Dumnezeu și batjocorind pe mesagerii

Săi… atunci, distrugerea vine asupra lor, iar ei nu vor scăpa.” --

Patriarchs and Prophets, 104.

„Vină când ar veni, ziua lui Dumnezeu vine pe neașteptate

peste cei nelegiuiți. Când viața își urmează cursul în drumul ei

neschimbat; când oamenii absorbiți în distracții, în afaceri, în

comerț, în câștiguri de bani; când conducătorii religioși preamăresc

progresul și iluminarea lumii și poporul este legănat într-o siguranță

falsă… atunci, așa cum hoțul din miez de noapte prădează locuința

nepăzită, tot astfel distrugerea va veni deodată asupra celor

nepăsători și neevlavioși iar ei nu vor scăpa.” -- The Great

Controversy, 38.

„Formele religiei vor fi continuate de către poporul de la care

Spiritul lui Dumnezeu a fost în cele din urmă retras; iar zelul satanic

cu care prințul răului îi va inspira pentru realizarea scopurilor sale

răutăcioase, va purta asemănarea zelului lui Dumnezeu.” -- The

Great Controversy, 615.

179


Se vor aștepta adventiștii de ziua a șaptea la încheierea

timpului de probă atunci când ea va avea loc?

„Ziua Domnului va veni deodată, pe neașteptate, realitatea

aceasta solemnă trebuie să fie prezentată nu numai poporului din

lume, ci și poporului din bisericile noastre.” -- Fundamentals of

Christian Education, 336.

„Când timpul de probă se va încheia, aceasta va veni deodată,

pe neașteptate… într-un timp când noi ne așteptăm cel mai puțin să

se întâmple. Dar noi putem avea astăzi în ceruri un raport curat și

știm că Dumnezeu ne acceptă.” -- The SDA Bible Commentary

7:989.

Unde vor trăi cei drepți și ce vor face ei până când se va

încheia timpul de probă?

„Grâul și neghina cresc împreună până la seceriș. În împlinirea

datoriilor vieții, drepții vor fi până la urmă aduși în contact cu

necredincioșii. Copiii luminii sunt răspândiți printre copiii

întunericului, astfel încât contrastul să fie văzut de toți.” --

Testimonies for the Church 5:100.

Va avea loc vreun semn supranatural pe pământ care să

indice că Hristos a terminat lucrarea Sa de mijlocire în ceruri?

„Pastorul G. A. Irwin a scris în revista Review and Herald din

21 Iunie 1898 1, «Un întuneric va acoperi pe locuitorii pământului

180


când Isus va ieși din Sanctuarul ceresc, așa cum a învăluit pământul

în timpul răstignirii.» Totuși, trebuie să fie înțeles clar că nu există

sprijin în Spiritul Profeției pentru această declarație. Sora White

spune, «Când El părăsește Sanctuarul, întunericul va acoperi pe

locuitorii pământului.»” -- The Great Controversy, 614.

„Acest întuneric este fără îndoială spiritual, întunericul ereziei

și amăgirii.” -- Early Writings, 104.

Vor avea cei drepți vreo altă cale de a ști că timpul de

probă s-a închis?

„Când hotărârea irevocabilă din Sanctuarul ceresc a fost

pronunțată și destinul lumii a fost stabilit pentru totdeauna, locuitorii

pământului nu vor ști nimic despre acestea.” -- The Great

Controversy, 615.

„Cei drepți și cei răi încă vor locui pe pământ în starea lor

firească -- oamenii vor planta, vor clădi, vor mânca și vor bea, toți

inconștienți că decizia finală, irevocabilă a fost pronunțată în

Sanctuarul de deasupra.” -- The Great Controversy, 491.

Va ști Satana că timpul de probă s-a încheiat?

„În timpul strâmtorării, Satana agită pe cei nelegiuiți ca să

înconjoare poporul lui Dumnezeu pentru a-l nimici. Dar el nu știe că

„Iertat” a fost scris în dreptul numelui lor în cărțile din ceruri.” --

The Review and Herald, 19 noiembrie, 1908, 5.

181


„El vede că îngerii sfinți îi ocrotesc și se teme că păcatele lor

au fost iertate, dar el nu știe că soarta lor a fost hotărâtă în

Sanctuarul de deasupra.” -- The Great Controversy, 618.

Ce spune Biblia că va avea loc după încheierea timpului de

probă?

Apocalipsa 15, 8; Apocalipsa 16, 1; Apocalipsa 19, 11-15.

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține în frâu cele patru vânturi

până când lucrarea lui Isus în Sanctuar va fi terminată și atunci vor

cădea cele șapte plăgi de la urmă.” -- Early Writings, 36.

„Când lucrarea judecății de cercetare se va termina, soarta

tuturor va fi decisă pentru viață sau pentru moarte. Timpul de probă

se va încheia la scurt timp înainte de arătarea Domnului pe norii

cerului.” -- The Great Controversy, 490.

182


Capitolul 17

Desăvârșirea în Hristos

Cât de sfinți sau drepți suntem noi la naștere?

Iov 14, 4; Psalmii 51, 5; Romani 3, 10.19.

„Adam a fost creat o ființă fără păcat și reflecta imaginea lui

Dumnezeu. El putea să cadă în păcat și a căzut prin călcarea Legii.

Datorită păcatului său, posteritatea lui s-a născut cu tendințe

moștenite de neascultare.” -- The SDA Bible Commentary 5:1128.

Cât de mulți au cedat tendințelor lor naturale spre păcat?

Romani 3, 23.

Cât de desăvârșiți sau sfinți trebuie să fim noi dacă vrem să

fim mântuiți în împărăția lui Dumnezeu?

Evrei 12, 14.

„Cel care va intra în cer trebuie să aibă un caracter care este

fără pată sau zbârcitură sau orice altceva de felul acesta. Nimic care

pângărește nu va intra acolo. Nici un defect nu va fi văzut în toată

oastea răscumpărată.” -- Messages to Young People, 144.

183


Pentru a completa diferența dintre cerințele Sale perfecte și

viața noastră imperfectă ce a făcut Dumnezeu pentru noi?

„Hristos a fost tratat așa cum noi am meritat, pentru ca noi să

fim tratați așa cum El merita. El a fost condamnat pentru păcatele

noastre, la care El n-a fost părtaș, pentru ca noi să putem fi

îndreptățiți prin dreptatea Lui, la care noi n-am fost părtași. El a

suferit moartea care era a noastră, pentru ca noi să putem primi viața

care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiți.»” -- The Desire of

Ages, 25.

Cum poate păcătosul să beneficieze de Darul cerului?

Romani 3, 24-28.

„Singura cale prin care el poate obține îndreptățire este prin

credință. Prin credință el poate prezenta lui Dumnezeu meritele lui

Hristos și Domnul așează ascultarea Fiului Său în contul

păcătosului.” -- Selected Messages 1:367.

După ce Domnul Hristos ne iartă păcatele și ne acoperă cu

haina îndreptățirii Sale, cât de desăvârșiți suntem noi înaintea

lui Dumnezeu?

Romani 4, 5-7.

„Prin îndreptățirea lui Hristos noi vom sta înaintea lui

Dumnezeu iertați, ca și cum n-am fi păcătuit niciodată.” -- The SDA

184


Bible Commentary 5:1142.

„Prin sacrificiul lui Hristos, noi putem sta înaintea lui

Dumnezeu curați și fără pată, păcatele noastre expiate, iertate…

Păcătosul răscumpărat, îmbrăcat în veșmântul îndreptățirii lui

Hristos, poate sta în prezența unui Dumnezeu care urăște păcatul,

făcut desăvârșit prin meritele Mântuitorului.” -- The Signs of the

Times, 15 martie, 1905.

„Isus spune de asemenea, «Așa după cum voi Mă mărturisiți pe

Mine înaintea oamenilor, tot astfel vă voi mărturisi și Eu înaintea lui

Dumnezeu și a îngerilor sfinți. Voi sunteți martorii Mei pe pământ,

canale prin care harul Meu poate curge pentru vindecarea lumii.

Astfel Eu voi fi reprezentantul vostru în ceruri. Tatăl nu privește

caracterul vostru imperfect, ci vă vede îmbrăcați în desăvârșirea

Mea.»” -- The Desire of Ages, 357.

Cu toate că noi într-un anumit sens putem fi considerați

desăvârșiți la convertire, care este partea următoare a planului

lui Dumnezeu pentru noi?

1 Tesaloniceni 4, 3.

„A restaura în om imaginea Făcătorului, a-l aduce înapoi la

desăvârșirea în care a fost creat, a promova dezvoltarea corpului,

minții și sufletului pentru ca planul Său divin să fie realizat în

creațiunea Sa… acestea aveau să fie lucrarea răscumpărării. Acesta

este obiectivul educației, marele obiectiv al vieții.” -- Education, 15,

185


16.

„Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel

mai înalt gând omenesc pe care mintea omenească poate să-l atingă.

«Fiți desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru care este în ceruri este

desăvârșit.» Această poruncă este o făgăduință. Planul mântuirii

cuprinde recuperarea noastră completă din puterea Satanei. Hristos

separă totdeauna sufletul pocăit de păcat.” -- The Desire of Ages,

311.

„Când sufletele sunt convertite, mântuirea lor nu este realizată

încă. Atunci ei au o cursă de alergat. Lupta aprigă este înaintea lor

pentru ca «să lupte lupta cea bună a credinței… Bătălia este de o

viață și aceasta trebuie să fie purtată cu energie hotărâtă,

proporțională cu valoarea obiectivului care-l urmărim, care este

viața veșnică…” -- Our High Calling, 163.

„Lucrarea de sfințire trebuie să se continue, nu prin impulsuri

ci prin înaintări energetice constante, progresând către desăvârșire.”

-- The Review and Herald, 3 martie, 1895.

„Îndreptățirea prin care suntem considerați drepți ne este

atribuită; îndreptățirea prin care suntem sfințiți ne este împărtășită.

Prima este titlul sau certificatul nostru pentru cer, a doua este ceea

ce ne face pe noi corespunzători pentru cer.” -- Messages to Young

People, 35.

186


În timpul experienței noastre de creștini, cum suntem

considerați de Domnul, desăvârșiți, nedesăvârșiți… sau ambele?

A. Desăvârșiți.

„Un creștin născut din nou este desăvârșit așa cum un copil nou

născut este desăvârșit. Isus ne-a iertat păcatele. Noi suntem

îndreptățiți prin dreptatea lui Hristos atribuită nouă. Din acest punct

de vedere, tâlharul de pe cruce era desăvârșit.”

„Domnul consideră desăvârșit pe credinciosul care este în

creștere, dacă El este satisfăcut cu dezvoltarea lui. Noi am putea fi

creștini numai pentru o scurtă perioadă, am putea înțelege lucrurile

spirituale numai parțial iar credința noastră ar putea fi slabă, dar

Dumnezeu încă ne consideră desăvârșiți dacă ne maturizăm constant

prin îndreptățirea împărtășită a lui Hristos. „La fiecare treaptă de

dezvoltare, viața noastră poate fi desăvârșită; pe lângă aceasta, dacă

planul lui Dumnezeu pentru noi este realizat, va avea loc o înaintare

continuă.” -- Christ’s Object Lessons, 65.

„În ciuda greșelilor lor, Biblia numește pe Noe, Ezechia și Asa

desăvârșiți. Geneza 6, 9; Isaia 38, 3; 1 Împărați 15, 14. Apostolul

Pavel vorbește despre aceia din zilele sale care erau desăvârșiți.

Filipeni 3:15, dar în aceeași declarație spune că cea mai înaltă

desăvârșire nu a fost atinsă. Filipeni 3, 12”

„Creștinul este de asemenea considerat desăvârșit când, prin

îndreptățirea împărtășită a lui Hristos, atinge treapta unde nu mai

187


păcătuiește, nici chiar printr-un gând. Un asemenea creștin, prin

puterea divină dată lui, a atins cea mai înaltă treaptă de desăvârșire

care se poate obține în această viață. La încheierea timpului de

probă, fiecare dintre sfinții în viață, prin harul lui Dumnezeu va fi

atins acest nivel de spiritualitate.”

B. Nedesăvârșiți.

„Se poate crede despre tâlharul de pe cruce ca și despre toți cei

noi convertiți că au fost nedesăvârșiți în aceea că nu au avut

posibilitatea de a-și dezvolta caracterele. Există un timp de o viață

întreagă pentru a îmbunătăți caracterul.”

„Un creștin cu mulți ani de experiență este cu siguranță

nedesăvârșit în timp ce el continuă să păcătuiască, chiar ocazional.

David a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar el avea destule

păcate. Noi nu suntem desăvârșiți încă, dar este privilegiul nostru să

ne desprindem de legăturile eului și ale păcatului, și să înaintăm spre

desăvârșire.” -- The Acts of the Apostles, 565.

„Creștinul care încetează să păcătuiască chiar printr-un gând,

este nedesăvârșit în sensul că încă are mult mai mult de învățat

despre Dumnezeu. Chiar cei mai desăvârșiți creștini pot crește

continuu în cunoștința și iubirea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for

the Church 1:340.

„Prin creșterea zilnică în viața divină, el nu va ajunge până la

statura deplină a unui om desăvârșit în Hristos până când timpul de

188


probă nu se încheie.” -- Testimonies for the Church 4:367.

„Creștinul care nu păcătuiește, nici chiar printr-un gând, este

încă supus ispitelor naturii sale pământești. El încă are de luptat

bătălia și trebuie să facă aceasta până în momentul revenirii lui

Hristos. El este nedesăvârșit și va fi astfel până când Hristos îi dă un

trup nou cu toate tendințele naturale spre păcat înlăturate. Noi nu

putem spune, «sunt fără păcat» până când acest trup păcătos nu este

schimbat și modelat în asemănarea trupului Său glorios.” -- The

Signs of the Times, 23 martie, 1888.

„Creștinul care încetează să păcătuiască, chiar și printr-un

gând, este încă o ființă omenească, capabilă de a face greșeli

neintenționate. El ar putea folosi un limbaj de calitate inferioară și ar

putea avea chiar o personalitate, trăsături de caracter, sau obiceiuri

de higienă personală neplăcute. Caracterul poate fi desăvârșit.

Caracterul său ar putea fi desăvârșit, dar în calitatea sa de copil al lui

Adam, el este nedesăvârșit. Tot ce este omenesc este nedesăvârșit.” -

- Selected Messages 1:20.

„Ca noi să dăm afară pe cei greșiți, n-am face cum Hristos ne-a

făcut nouă. Noi suntem expuși greșelii. Avem nevoie de mila,

considerația și iertarea altora. Noi nu putem găsi desăvârșire nicăieri

și nu trebuie să ne așteptăm la ea. Trebuie cu răbdare să suportăm

perversitatea oamenilor și să încercăm să-i învățăm (ce este bine).” -

- Scrisoarea 1, 1885.

189


Când Domnul Isus a spus, „Fiți desăvârșiți” ce a vrut El să

spună?

„Hristos prezintă înaintea noastră cea mai înaltă perfecțiune a

caracterului creștin pe care în tot timpul vieții noastre trebuie să

urmărim a o atinge. «Fiți desăvârșiți,» spune El «așa după cum Tatăl

vostru care este în ceruri este desăvârșit.» În ce privește această

desăvârșire, apostolul Pavel scrie, «Nu ca și cum am ajuns-o deja,

nici că sunt deja desăvârșit, dar o urmăresc…»” -- Manuscript 148,

1902.

„Însuși apostolul se lupta ca să atingă același standard de

sfințire pe care el l-a așezat înaintea fraților săi.” -- The Sanctified

Life, 86.

„Cu puterile noastre limitate, noi trebuie să fim sfinți în sfera

noastră, așa după cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa.” -- Sons and

Daughters of God 155; The Review and Herald, 1 noiembrie, 1892.

„Lucrarea noastră este de a ne strădui să obținem desăvârșirea

pe care Hristos a obținut-o în viața Sa de pe pământ, în fiecare

aspect al caracterului.” -- Sons and Daughters of God 154; Medical

Ministry, 253.

„El este modelul nostru… Noi nu putem egala modelul, dar nu

vom obține aprobarea lui Dumnezeu dacă nu-l copiem și după

abilitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, să-l reproducem.” --

Testimonies for the Church 2:549.

190


Este acest obiectiv… desăvârșirea în sfera noastră de

acțiune… un ideal, sau o țintă care poate fi atinsă cu adevărat?

„Numai aceia care prin credința în Hristos ascultă de toate

poruncile lui Dumnezeu vor atinge starea fără de păcat în care Adam

a trăit înainte de păcătuirea sa. Ei mărturisesc despre iubirea lui

Hristos prin ascultarea de toate preceptele Sale.” -- The SDA Bible

Commentary 6:1118.

„Acest exemplu ne este dat pentru ca noi să putem cunoaște

posibilitățile și înălțimile pe care noi le putem atinge în și prin

Hristos. Standardul pe care El îl prezintă este desăvârșirea în El și

prin meritele Sale o putem obține. Noi rămânem sub nivelul cerut

pentru că suntem mulțumiți a privi mai degrabă la lucrurile

pământești decât la cele cerești.” KH 117

„Isus n-a demonstrat calități și n-a exercitat puteri pe care

oamenii nu le pot avea prin credința în El. Toți urmașii Lui ar putea

poseda umanitatea Sa perfectă, dacă ei ar fi în supunere față de

Dumnezeu așa cum a fost El.” -- The Desire of Ages, 664.

„El a făcut posibil pentru ei să-și desăvârșească caractere

creștine prin numele Său și să biruiască în dreptul lor așa cum El a

biruit în favoarea lor.” -- Testimonies for the Church 3:365.

„Dumnezeu ne cheamă să atingem standardul desăvârșirii și ne

așează înaintea noastră exemplul caracterului lui Hristos. În

191


umanitatea Sa, desăvârșită printr-o viață de constantă rezistență a

răului, Mântuitorul a arătat că prin cooperarea cu Divinitatea,

ființele omenești pot obține în această viață desăvârșirea

caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu pentru noi, că

noi putem obține de asemenea biruința deplină.” -- Acts of the

Apostles, 531.

Intenționează Domnul ca noi prin harul Său să trăim aici și

acum o viață fără de păcat?

„Noi putem birui. Da; pe deplin, în totalitate. Isus a murit

pentru ca să ne procure o cale de scăpare pentru ca noi să putem

birui fiecare tendință rea, fiecare păcat, fiecare ispită și să stăm în

cele din urmă împreună cu El.” -- Testimonies for the Church 1:144.

„Hristos a murit ca să facă posibil pentru tine să încetezi a mai

păcătui.” -- The Review and Herald, 28 august, 1894.

„Dacă tu dorești să stai sub drapelul pătat de sânge al Prințului

Emanuel, cu credincioșie făcând slujba Lui, niciodată nu va trebui să

cedezi ispitei, căci lângă tine stă Unul care poate să te păzească de

cădere.” -- Our High Calling, 19.

„Nu există scuze pentru păcat. Un temperament sfințit, o viață

asemănătoare cu cea a lui Hristos este accesibilă fiecărui copil

credincios, pocăit al lui Dumnezeu.” -- The Desire of Ages, 311.

„Viața Sa dovedește că este posibil pentru noi să ascultăm de

192


Legea lui Dumnezeu.” -- The Desire of Ages, 24.

„Satana… caută în mod constant să înșele pe urmașii lui

Hristos cu subtila sa argumentație fatală, că este imposibil pentru ei

ca să biruiască… Așadar, nici unul să nu considere defectele sale ca

fiind incurabile. Dumnezeu ne va da credință și har ca să le biruim.”

-- The Great Controversy, 489.

„Hristos a venit pentru a ne face părtași naturii Sale divine, iar

viața Sa arată în mod clar că umanitatea unită cu divinitatea nu

comite păcat.” -- The Ministry of Healing, 180.

„Trăind o viață fără păcat, el a dovedit că orice fiu sau fiică a

lui Adam poate rezista ispitelor aceluia care a adus primul păcatul în

lume.” -- Selected Messages 1:226.

„Cea mai puternică ispită nu este scuză pentru păcat. Oricât de

mare ar fi presiunea pe care sufletul este chemat să o suporte,

păcătuirea este actul nostru propriu. Puterile pământului și ale

iadului nu pot forța pe nimeni să păcătuiască. Voința trebuie să

consimtă, inima să cedeze, altfel pasiunea sau dorința de a păcătui

nu pot birui rațiunea, nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra

neprihănirii. -- The Signs of the Times, 15 aprilie, 1913.

„Nici printr-un gând El n-a cedat ispitei. Tot astfel poate fi și

cu noi.” -- The Desire of Ages, 123.

193


Însemnează aceasta că fiecare înclinație păcătoasă din noi

poate fi biruită?

„Dacă noi consimțim, El Se va identifica în așa fel cu gândurile

și țintele noastre, inima și mintea noastră vor fi în așa fel îmbinate în

conformitate cu voința Lui, încât, când vom asculta de El, nu vom

face altceva decât aducerea la îndeplinire a îndemnurilor noastre

proprii.” -- The Desire of Ages, 668.

„Hristos a venit în această lume și a trăit în conformitate cu

Legea lui Dumnezeu, pentru ca omul să aibă perfectă stăpânire

asupra înclinațiilor firești care corup sufletul… Omul poate fi

biruitor al eului său personal, biruitor al înclinațiilor sale proprii.” --

The Ministry of Healing 130, 131.

„Noi trebuie să învățăm de la Hristos. Trebuie să cunoaștem

ceea ce El este pentru aceia pe care i-a răscumpărat. Noi trebuie să

înțelegem că prin credința în El, este privilegiul nostru să fim părtași

ai naturii divine și astfel să putem scăpa de corupția care este în

lume prin poftele trupești. Atunci vom fi curățiți de toate păcatele,

toate defectele de caracter. Noi nu trebuie să reținem nici o tendință

de păcat.” -- The SDA Bible Commentary 7:943.

„Fără procesul transformator care vine numai prin puterea

divină, înclinațiile firești spre păcat sunt lăsate în inimă în toată tăria

lor, pentru a forja lanțuri noi, ca să impună o sclavie care niciodată

nu poate fi zdrobită prin putere omenească.” -- Evangelism, 192.

194


„Înclinațiile care stăpânesc inima firească, trebuie să fie biruite

prin harul lui Hristos, înainte ca omul căzut să fie corespunzător de a

intra în ceruri.” -- The Acts of the Apostles, 273.

Este creștinul care „nu reține nici o înclinație păcătoasă”

eliberat de lupta zilnică cu aceste înclinații rele? Încetează ele

să-l mai tulbure?

„Sfințirea lui Pavel a fost un conflict constant cu eul. El a spus,

«Eu mor zilnic» 1 Corinteni 15, 31. Voința și dorințele sale erau în

fiecare zi în conflict cu datoria și cu voința lui Dumnezeu. În loc să

urmeze înclinațiile lui proprii, el a împlinit voința lui Dumnezeu,

oricât de neplăcută și răstignitoare ar fi fost aceasta pentru firea sa.”

-- Life Sketches of Ellen G. White, 237.

Se află oameni care au mai mult de biruit decât alții

datorită firii lor moștenite și a factorilor înconjurători?

„În timp ce unii sunt în continuu hărțuiți, loviți și tulburați

datorită trăsăturilor lor neplăcute de caracter, aflându-se în război cu

vrăjmașii lăuntrici ai firii lor, alții n-au nici jumătate din această

luptă împotriva lor.” -- Testimonies for the Church 2:74, 75.

Îngăduie Domnul printre noi aceste diferențe individuale?

Așteaptă El de la copiii Săi să aibă o experiență creștină

identică?

„Îndrumați poporul să privească la Isus ca la singura lor

195


speranță și ajutor; lăsați Domnului loc să lucreze asupra minții, să

vorbească sufletului și să impresioneze mintea pentru a o face să

înțeleagă. Nu este esențial pentru tine să știi și să dai altora în detaliu

toate explicațiile a ceea ce constituie o inimă nouă, sau poziția pe

care ei pot și trebuie să o atingă pentru ca să nu păcătuiască

niciodată. Nu ți s-a dat o asemenea lucrare de făcut. Nu toți sunt

zidiți la fel. Convertirile nu sunt toate la fel…” -- Selected Messages

1:177.

Pot aceia care au cele mai puternice ispite să obțină o

biruință deplină asupra păcatului?

„Nimeni să nu spună, eu nu pot corecta defectele mele de

caracter. Dacă tu ajungi la această concluzie, cu siguranță nu vei

putea obține viața veșnică. Imposibilitatea stă în voința ta proprie.” -

- Christ’s Object Lessons, 331.

„Prin planul mântuirii, Dumnezeu ne-a dat mijloace pentru ca

să biruim fiecare trăsătură păcătoasă și să rezistăm oricărei ispite,

oricât de puternică ar fi.” -- Selected Messages 1:82.

Au fost vreodată oameni în trecut care prin puterea

Spiritului Sfânt au învățat să trăiască în așa fel încât păcatul să

nu aibă efect asupra lor?

„Caracterul evlavios al acestui profet (Enoh), reprezintă starea

de sfințenie care trebuie obținută de aceia care vor fi răscumpărați

de pe pământ la vremea celei de-a doua veniri a lui Hristos.” --

196


Patriarchs and Prophets, 88, 89; The Review and Herald, 31 iulie,

1888.

„Nici chiar printr-un gând n-a putut Mântuitorul să fie adus în

starea de a ceda puterilor ispitei… Aceasta este starea în care trebuie

să fie găsiți aceia care vor trebui să stea în picioare în timpul de

strâmtorare.” -- The Great Controversy, 623.

„Cazul lui Daniel a fost prezentat înaintea mea. Cu toate că el a

fost un om cu aceleași pasiuni ca și noi, pana inspirată îl prezintă

având un caracter fără pată. Viața sa ne este dată ca un exemplu

luminos a ceea ce poate deveni un om chiar în această viață dacă el

va face pe Dumnezeu tăria sa și va folosi cu înțelepciune

posibilitățile și privilegiile care sunt la îndemână lui.” -- Testimonies

for the Church 4:569.

„Stai ca Daniel, acel om de stat credincios, un om pe care nici o

ispită nu l-a putut corupe.” -- Christ’s Object Lessons, 332; The

Great Controversy, 470; Our High Calling, 249.

Se află astăzi oameni în viață care trăiesc în afara

păcatului?

„În orice treaptă a clădirii caracterului tău, trebuie să fii pe plac

lui Dumnezeu. Poți să faci aceasta; Căci Enoh i-a fost pe plac, cu

toate că trăia într-un veac degenerat. Și există și alții ca Enoh în

zilele noastre.” -- Christ’s Object Lessons, 332.

197


Își dau seama acei creștini care trăiesc cel mai aproape de

Hristos cât de sfinți sunt ei?

„Cu cât te apropii mai mult de Isus, cu atât mai greșit vei apare

în ochii tăi proprii, căci vederea ta va fi mai clară iar imperfecțiunile

tale vor fi văzute în contrast mare și distinct cu natura Sa perfectă.

Aceasta este dovada că amăgirile Satanei și-au pierdut puterea; căci

influența vie a Spiritului lui Dumnezeu se trezește în tine.” -- Steps

to Christ, 64, 65.

„Cu cât contemplăm mai mult caracterul lui Hristos și

experimentăm mai mult puterea Sa mântuitoare, cu atât mai bine ne

vom da seama de slăbiciunea și imperfecțiunea noastră proprie și cu

atât mai serios vom privi spre El ca tărie a noastră și Răscumpărător

al nostru.” -- The Sanctified Life, 83.

„Cu cât venim mai aproape de Isus și cu cât discernem mai clar

curăția caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea păcătoșenia

mare a păcatului și cu atât mai puțin vom dori să ne înălțăm pe noi

înșine. În noi va exista o continuă înălțare a sufletului spre

Dumnezeu, o continuă, sinceră și sfâșietoare de inimă mărturisire a

păcatelor și umilire a inimii înaintea Lui. Pocăința noastră va deveni

mai profundă la fiecare pas de înaintare în experiența noastră

creștină.” -- The Acts of the Apostles, 561.

„Aceia care trec prin experiența sfințirii pe care o găsim în

Biblie, vor manifesta un spirit de umilință. Ca și Moise, ei au avut o

vedere a maiestății extraordinare a sfințeniei și simt nevrednicia lor

198


proprie în contrast cu curăția și desăvârșirea slăvită a Celui Infinit.”

-- The Great Controversy, 470.

„Aceia care caută cu adevărat desăvârșirea caracterului creștin,

nu vor permite niciodată în mintea lor gândul că ei sunt fără păcat.”

-- The Sanctified Life, 7.

„Cu cât distanța între ei și Mântuitorul lor este mai mare, cu

atât mai drepți ei apar în ochii lor proprii.” -- The Sanctified Life, 8.

„Niciunul care pretinde că este sfânt, nu este cu adevărat sfânt.

Aceia care sunt înregistrați ca sfinți în curțile din ceruri, nu sunt

conștienți de acest fapt și sunt ultimii care să se laude cu bunătatea

lor proprie.” -- The Signs of the Times, 26 februarie, 1885.

Care este atitudinea lui Hristos față de aceia care comit

păcat în timp ce cu sinceritate încearcă a fi creștini?

„Deseori va fi necesar să îngenunchem la picioarele lui Isus

datorită lipsurilor și greșelilor noastre; dar nu trebuie să fim

descurajați. Chiar dacă suntem biruiți de vrăjmaș, nu suntem

lepădați, nici părăsiți sau respinși de Dumnezeu.” -- Steps to Christ,

64.

„Isus iubește copiii Săi, chiar dacă ei greșesc. Când ei trăiesc

viața creștină cât pot mai bine, strigând la Dumnezeu pentru ajutor,

cu siguranță viața lor va fi acceptată, deși imperfectă. Isus este

desăvârșit. Dreptatea lui Hristos le este atribuită, iar El va spune,

199


«Dezbrăcați-l de hainele murdare și îmbrăcați-l cu veșminte curate!»

Isus compensează deficiențele noastre inevitabile.” Ser. nr. 17, 1896

„Când în inimă există dorința de a asculta de Dumnezeu, când

sunt depuse eforturi în scopul acesta, Isus acceptă această atitudine

și acest efort ca cea mai bună slujire și compensează deficiențele cu

propriul Său merit divin.” -- Selected Messages 1:382; My Life

Today, 250.

„Dacă vreunul care se află zilnic în comuniune cu Dumnezeu

cade de pe cărare, dacă el se întoarce un moment și nu privește

neclintit la Isus, aceasta nu se întâmplă pentru că el păcătuiește cu

intenție; căci atunci când el vede greșeala sa, se întoarce din nou și

își fixează ochii asupra lui Isus iar faptul că a greșit, nu-l face pe el

mai puțin scump inimii lui Dumnezeu.” -- The Review and Herald,

12 mai, 1896.

„Dacă prin mulțimea de ispite noi suntem surprinși sau amăgiți

de păcat, El nu se întoarce de la noi lăsându-ne să pierim. Nu, nu, nu

este acesta felul Mântuitorului nostru… Credința noastră privește

sus spre El, se agață de El ca de Unul care mântuiește pe deplin și

parfumul jertfei Sale care este pe deplin satisfăcătoare este acceptat

de Tatăl ceresc.” -- Our High Calling, 49.

„Când prin credința în Isus Hristos, omul trăiește după gradul

cel mai înalt al abilității lui și caută să țină calea Domnului prin

ascultarea de cele zece porunci, desăvârșirea lui Hristos îi este

atribuită pentru a acoperi călcările Legii de către sufletul pocăit și

200


ascultător.” -- Fundamentals of Christian Education, 135.

Care trebuie să fie atitudinea creștinului când cade în

păcat?

„Dacă săvârșești greșeli și cazi în păcat, să nu te simți atunci că

nu poți să te mai rogi… ci caută pe Domnul cu mai multă

seriozitate.” -- Our High Calling, 49.

„Când noi suntem îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos, nu

vom avea plăcere pentru păcat; căci Hristos va lucra în noi. Noi am

putea face greșeli, dar vom urî păcatul care a cauzat suferințele

Fiului lui Dumnezeu.” -- Selected Messages 1:360; Messages to

Young People, 338.

„Fă totul în puterea ta să obții desăvârșirea; dar nu gândi că

dacă faci greșeli, ești exclus din slujba lui Hristos.” -- Messages to

Young People, 226.

„Când Satana îți spune că Domnul nu va privi asupra ta cu

iubire pentru că tu ai păcătuit, spune-i, «Isus și-a dat viața pentru

mine. El a suferit o moarte crudă pentru ca să mă facă în stare să

rezist ispitei. Eu știu că El mă iubește, în ciuda imperfecțiunii mele.

Eu am încredere în iubirea Sa. Dumnezeu a acceptat desăvârșirea Sa

în favoarea mea. El este neprihănirea mea și mă încred în meritele

Sale.»” -- The Signs of the Times, 13 august, 1902, 2.

201


Ne spune pana inspirată despre alți oameni temători de

Dumnezeu care au fost biruiți de ispite?

„Pana inspirată credincioasă însărcinării ei, ne spune despre

păcatele care i-au biruit pe Noe, Lot, Moise, Abraam, David,

Solomon și chiar spiritul tare al lui Ilie s-a prăbușit sub povara

ispitei în timpul încercării sale. Neascultarea lui Iona și idolatria

poporului Israel sunt cu credincioșie înregistrate. Tăgăduirea lui

Hristos de către Petru, dezacordul dintre Pavel și Barnaba, căderile

și slăbiciunile profeților și apostolilor, toate sunt așternute clar pe

paginile Sfintelor Scripturi de către Duhul Sfânt care ridică perdeaua

de pe inima omenească. Acolo, în fața noastră stau viețile

credincioșilor, cu toate defectele și păcatele lor, cu scopul de a fi o

lecție pentru toate generațiile care au urmat. Dacă ei ar fi fost fără

slăbiciuni, ar fi fost mai mult decât ființe omenești iar noi, cu

caracterele noastre, ne-am fi pierdut speranța de a atinge vreodată un

asemenea punct de desăvârșire. Dar noi, având posibilitatea de a

vedea unde s-au luptat și au căzut, unde au prins din nou curaj și

prin harul lui Dumnezeu au cucerit, suntem încurajați și conduși să

înaintăm dincolo de obstacolele care degenerează trăsăturile din

natura noastră pământească pe calea vieții. -- Testimonies for the

Church 4:12.

Ce diferență este între creștinul care uneori este dus în

păcat și omul lumesc care comite același păcat?

„În timp ce urmașii lui Hristos au păcătuit, ei nu s-au dat pe ei

înșiși controlului păcatului.” -- Testimonies for the Church 5:474.

202


„A fi dus în păcat inconștient… neintenționând să păcătuiești,

ci făcând aceasta din lipsă de veghere și rugăciune, fără să discerni

ispita lui Satana și astfel să cazi în capcana lui… este foarte diferit

de unul care plănuiește și deliberat, sau de bună voie, intră în ispită

și plănuiește un curs al păcatului.” -- Our High Calling, 177.

„Caracterul este descoperit nu prin fapte bune sau prin fapte

rele ocazionale, ci prin tendința cuvintelor și faptelor obișnuite.” --

Steps to Christ, 57, 58.

Există vreo diferență între creștinul care pretinde a avea

credință dar care este sclavul unui obicei rău și omul lumesc?

„O singură dorință păcătoasă nutrită, va neutraliza în cele din

urmă puterea evangheliei.” -- Testimonies for the Church 5:53.

„Un singur păcat permis, va dovedi caracterului ce face

viermele care roade scândurile vaporului -- dezastru total și ruină.” -

- Testimonies for the Church 4:90.

„Un singur defect, cultivat în loc de a fi biruit, face pe om

imperfect și închide în fața lui poarta sfintei Cetăți.” -- Messages to

Young People, 144.

203


Ce mare binecuvântare a cerului va fi revărsată curând

asupra acelora care au obținut biruință asupra oricărui păcat

care îl atacă și care nu sunt sub controlul diavolului?

„Aceia care ar dori mai degrabă să moară decât să comită o

faptă rea, sunt singurii care vor fi găsiți ca fiind credincioși.” --

Testimonies for the Church 5:53; Steps to Christ, 38.

Care este scopul ploii târzii?

„Ploaia târzie, căzând aproape de încheierea sezonului, coace

grâul și-l pregătește pentru secere. Domnul folosește aceste

fenomene ale naturii ca să reprezinte lucrarea Duhului Sfânt…

Coacerea grâului reprezintă desăvârșirea lucrării harului lui

Dumnezeu în suflet. Prin puterea Spiritului Sfânt, imaginea morală a

lui Dumnezeu este desăvârșită în caracter. Noi trebuie să fim pe

deplin transformați, în asemănare cu Hristos. Ploaia târzie făcând să

coacă recolta, reprezintă harul spiritual care pregătește biserica

pentru venirea Fiului Omului.” -- Testimonies to Ministers and

Gospel Workers, 506.

„Când noi căutăm pe Dumnezeu pentru primirea Duhului

Sfânt, El va lucra în noi blândețe, umilință a minții, o conștientă

dependență de Dumnezeu pentru desăvârșirea adusă de ploaia

târzie.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 509.

204


La ce stare spirituală va fi adus poporul lui Dumnezeu…

cei 144.000 sub puterea ploii târzii care desăvârșește pe om

aproape de închiderea timpului de probă?

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui

pământ, noi, ori avansăm rapid în creșterea creștină, ori regresăm

rapid, îndreptându-ne spre lume.” -- The Review and Herald, 13

decembrie, 1892.

„Ceea ce noi am învățat în ani de zile, ei vor trebui să învețe în

câteva luni.” -- Early Writings, 67.

De ce este absolut necesar pentru cei 144.000 să nu

păcătuiască nici chiar printr-un gând după închiderea timpului

de probă?

„Ei au trecut prin timpul strâmtorării așa cum niciodată n-a fost

de când a existat vreo națiune… Ei au stat fără un mijlocitor prin

perioada revărsării finale a judecăților lui Dumnezeu.” -- The Great

Controversy, 649.

După ce timpul de probă se va închide, vor simți ei încă

îndemnurile păcatului și vor mai fi ei ispitiți?

„Atâta timp cât Satana domnește, noi vom avea de răstignit eul

și de biruit păcate care ne asaltează din nou și din nou; Atâta timp

cât viața va dura, nu va exista punct de oprire, sau vreun punct pe

care să-l atingem când să spunem, «am ajuns la țintă». Sfințirea este

205


rezultatul unei vieți întregi de ascultare. -- The Acts of the Apostles,

560, 561.

„Acelora care au încercat atât de greu să obțină prin credință

așa numita natură sfântă, eu le-aș spune, tu n-o poți obține. Nici unul

dintre voi nu are fire sfântă acum. Nici o ființă omenească de pe

pământ n-are trup sfânt… noi am putea avea perfecțiune creștină a

sufletului. Prin sacrificiul făcut în favoarea noastră, păcatele pot fi

pe deplin iertate… Mulțumim lui Dumnezeu că noi n-avem de-a

face cu imposibilități. Noi putem cere sfințirea.” -- Selected

Messages 2:32.

„Noi am putea crea o lume ireală în mințile noastre proprii și

imagina o biserică ideală, unde ispitele Satanei nu ne mai îndeamnă

la rău; dar perfecțiunea există numai în imaginația noastră.” -- The

Review and Herald, 8 august, 1893.

Când vor înceta toate ispitele?

„Când ființele omenești primesc corpuri sfinte, ele nu vor

rămâne pe pământ, ci vor fi luate la cer. În timp ce păcatul este iertat

în această viață, rezultatele lui nu sunt pe deplin îndepărtate acum.

La venirea Sa Domnul Hristos va schimba corpurile noastre supuse

păcatului, pentru ca să fie modelate după asemănarea corpului Său

glorios.” -- Selected Messages 2:33.

„Noi nu putem spune, eu sunt fără păcat, până când acest corp

stricat nu este schimbat și modelat după asemănarea corpului Său

206


glorios.” -- The Signs of the Times, 23 martie, 1888.

„Am auzit strigăte de triumf de la îngeri și de la sfinți, care

răsunau ca zece mii de instrumente muzicale, pentru că ei nu mai

aveau să fie hărțuiți și ispitiți de Satana și pentru că locuitorii altor

lumi erau eliberați de prezența și ispitele sale.” -- The Story of

Redemption, 416.

„Există tendințe spre rău moștenite și cultivate care trebuie să

fie biruite. Apetitul și pasiunile trebuie aduse sub controlul Duhului

Sfânt. Nu există sfârșit al acestei lupte în această parte a eternității.”

-- Counsels to Parents, Teachers, and Students, 20.

207


Capitolul 18

Decretul de moarte

Care este intenția finală a lui Satana privitor la poporul lui

Dumnezeu?

„Lumea întreagă va fi provocată la dușmănie împotriva

adventiștilor de ziua a șaptea, pentru că ei nu vor acorda omagiu

papalității, prin onorarea duminicii, instituția puterii anticreștine.

Este scopul lui Satana de a-i șterge de pe fața pământului pentru ca

supremația lui asupra acestei planete să nu fie disputată.” -- The

Review and Herald, 22 august, 1893.

„Biserica rămășiței va fi adusă într-o mare încercare și într-un

mare necaz. Aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui

Isus vor simți furia balaurului și a oștirilor sale. Dacă el ar putea să-i

șteargă de pe fața pământului, triumful său ar fi complet. Așa cum el

a influențat națiunile păgâne să distrugă pe Israel, tot astfel în

viitorul apropiat el va agita puterile răului de pe pământ pentru a

distruge poporul lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church

9:231.

Cum va încerca Satana să realizeze planul său?

„Marele amăgitor zice, «Preocuparea noastră principală este să

reducem la tăcere această sectă de păzitori ai Sabatului. Noi trebuie

208


să provocăm indignarea poporului împotriva lor. Vom înrola oameni

mari și oameni înțelepți de talie mondială de partea noastră și vom

influența pe aceia cu autoritate să aducă la îndeplinire scopurile

noastre. Atunci sabatul pe care l-am înființat va fi impus prin cele

mai dificile și aspre legi. Aceia care le vor desconsidera, vor fi siliți

să iasă din orașe și comune, făcuți să sufere de foame și multe alte

lipsuri. Odată ce vom avea puterea, vom arăta ce putem face cu

aceia care nu se abat de la supunerea față de Dumnezeu. Noi am

dirijat Biserica Romană să impună închisoare, tortură și moarte

asupra acelora care refuză să se supună decretelor lor; și acum din

moment ce vom aduce bisericile protestante și lumea în armonie cu

acest braț drept al puterii noastre, vom avea în sfârșit o lege care să

extermine pe toți aceia care nu se vor supune autorității noastre și

atunci mulți care sunt acum în rândurile păzitorilor poruncilor lui

Dumnezeu vor trece de partea noastră.»” -- Testimonies to Ministers

and Gospel Workers, 472, 473.

Va fi de la început moartea ca pedeapsă pentru violarea

legii duminicale universale?

„Puterile pământului unindu-se la război împotriva poruncilor

lui Dumnezeu, vor decreta ca toți, mici și mari, bogați și săraci,

liberi și robi (Apocalipsa 13, 16) să se conformeze tradiției bisericii

prin păzirea sabatului fals. Toți cei care refuză, vor suferi pedepse

civile și în sfârșit se va decreta că ei merită moartea.” -- The Great

Controversy, 604.

209


În legătură cu Închiderea timpului de probă, când va

deveni pedeapsa capitală o pedeapsă pentru călcarea legii

duminicale?

„Evenimente uimitoare se vor desfășura înaintea lumii.

Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Timpul de strâmtorare este

aproape să vină asupra poporului lui Dumnezeu. Atunci se va emite

decretul interzicând acelora care țin Sabatul Domnului să cumpere

sau să vândă, amenințându-i cu pedepse, sau chiar cu moartea, dacă

ei nu țin prima zi a săptămânii ca Sabat. «În acel timp Mihail Se va

ridica, marele prinț care mijlocește pentru copiii poporului tău: și va

fi un timp de strâmtorare, așa cum niciodată n-a fost de când a

existat vreo națiune până în acea vreme.»” -- The Review and

Herald, 19 noiembrie, 1908, 5.

„Și în acel timp Mihail, marele prinț care mijlocește pentru

copiii poporului tău Se va ridica: și va fi un timp de strâmtorare, așa

cum niciodată n-a fost de când a existat vreo națiune până în acel

timp; și atunci poporul tău va fi eliberat, oricine va fi găsit scris în

carte. Când acest timp de strâmtorare vine, fiecare caz este hotărât;

nu mai există timp de probă, nu mai există milă pentru nepocăiți.

Sigiliul viului Dumnezeu este asupra poporului Său. Această mică

rămășiță, care nu este în stare de a se apăra singură în conflictul de

moarte cu puterile pământului care sunt conduse de balaurul cel

mare, îl fac pe Dumnezeu adăpostul lor. Decretul a fost aprobat de

cea mai mare autoritate pământească ca ei să se închine fiarei și să

primească semnul ei sub tortura persecuției și a morții. Domnul să

ajute poporul Său acum, căci ce vor putea face ei atunci într-un

210


asemenea conflict fără ajutorul Său!” -- Testimonies for the Church

5:212, 213.

Vor renunța unii adventiști la credința lor când vor fi

amenințați cu închisoarea și cu moartea?

„Nu este departe timpul când fiecare suflet va fi încercat.

Semnul fiarei va fi impus asupra noastră. Aceia care pas cu pas au

cedat cerințelor lumești și s-au conformat obiceiurilor lumești, nu

vor considera o problemă grea mai degrabă să se supună puterilor

existente, decât să se supună pe ei înșiși derâderilor, insultelor,

amenințărilor, închisorii și morții. Disputa este între poruncile lui

Dumnezeu și poruncile oamenilor. Atunci în biserică, aurul va fi

separat de zgură.” -- Testimonies for the Church 5:81.

Vor avea loc unele martiraje?

„Așa după cum el a influențat națiunile păgâne să distrugă pe

Israel, tot astfel în viitorul apropiat va stârni puterile nelegiuite ale

pământului ca să distrugă poporul lui Dumnezeu. Oamenilor li se

vor cere să dea ascultare edictelor omenești în violarea Legii lui

Dumnezeu. Aceia care sunt loiali lui Dumnezeu vor fi amenințați,

denunțați, scoși în afara legii. Ei vor fi trădați de către părinți, de

frați, cunoștințe și prieteni, chiar până la moarte.” -- Prophets and

Kings, 587, 588.

„Înaintea noastră există o perspectivă a unei lupte continue, cu

riscul închisorii, pierderii proprietății și chiar vieții însăși, pentru a

211


apăra Legea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church 5:712.

În această oră de cea mai adâncă apostazie, vor exista

adventiști în fiecare țară care se vor dovedi loiali față de

Dumnezeu?

„În Africa păgână, pe pământurile catolice ale Europei și în

Sudul Americii, în China, în India, în insulele mării și în toate

colțurile întunecate ale pământului, Dumnezeu are în rezervă un

firmament de suflete alese care vor străluci în mijlocul întunecimii,

descoperind clar unei lumi apostaziate puterea transformatoare a

ascultării de Legea Sa. Chiar acum ei ies la iveală în fiecare națiune,

printre oameni de fiecare limbă și în fiecare popor; iar la ora de cea

mai adâncă apostazie, când efortul suprem al Satanei este de a-i face

pe «toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi» să primească

sub pedeapsa cu moartea semnul supunerii față de o zi de odihnă

falsă, acești credincioși, «fără vină și nevinovați, copii ai lui

Dumnezeu fără reproș» vor străluci ca lumini în lume.” -- Prophets

and Kings, 189.

Când timpul de probă se încheie și plăgile încep să cadă,

cine va fi învinuit ca fiind cauza acestor judecăți?

„Aceste plăgi i-au înfuriat pe cei nelegiuiți împotriva celor

drepți; Ei credeau că noi am adus judecățile lui Dumnezeu asupra

lor și că dacă ar putea scăpa de noi, atunci plăgile vor înceta.” --

Early Writings, 36.

212


Care va fi rezultatul acestei raționări?

„Un decret a fost emis ca să omoare sfinții, care i-au făcut pe ei

să strige zi și noapte pentru eliberare.” -- Early Writings, 36, 37.

„Va fi decretat că acei puțini care stau în opoziție unei instituții

a bisericii și legii statului, nu trebuie să fie tolerați; căci este mai

bine ca ei să sufere, decât toate națiunile să fie azvârlite în confuzie

și anarhie. Același argument a fost adus cu 1800 de ani în urmă

împotriva lui Hristos de către conducătorii poporului. Acest adevăr

va părea convingător; și un decret va fi în cele din urmă emis

împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțândui

ca meritând cea mai aspră pedeapsă, dând poporului libertatea

după un anumit timp să-i omoare.” -- The Great Controversy, 615.

„Am văzut conducătorii pământului consultându-se împreună și

Satana cu îngerii lui activi împrejurul lor. Am văzut o scriere, a cărei

copii au fost împrăștiate în diferite părți ale lumii, dând ordine că,

dacă sfinții nu cedează la credința lor diferită, nu renunță la Sabat și

nu păzesc prima zi a săptămânii, poporul era liber după un anumit

timp să-i omoare.” -- Early Writings, 282, 283.

„Când Isus părăsește Sfânta Sfintelor, Spiritul Său care ține în

frâu, este retras de la conducători și popor. Ei vor fi lăsați sub

controlul îngerilor răi. Atunci asemenea legi vor fi emise de

consiliul lui Satana și sub direcția lui, care dacă timpul n-ar fi scurt,

nici un muritor n-ar putea fi salvat.” -- Testimonies for the Church

1:204.

213


„Mânia omului se va ridica în special împotriva acelora care

sfințesc Sabatul poruncii a patra și în cele din urmă un decret

universal va denunța pe aceștia ca meritând moartea.” -- Prophets

and Kings, 512.

Ce timp teribil de strâmtorare pentru drepți va urma

emiterii decretului universal de moarte?

„Un decret a fost emis ca să ucidă pe sfinți, care i-a făcut pe

aceștia să strige zi și noapte pentru eliberare. Acesta era timpul

strâmtorării lui Iacob.” -- Early Writings, 36, 37.

Va exista în acest decret o dată specifică la care adventiștii

de ziua a șaptea vor fi omorâți?

„Cu toate că decretul a fixat timpul când păzitorii poruncilor lui

Dumnezeu vor fi omorâți, dușmanii lor în unele cazuri vor vrea să o

ia înaintea decretului și înainte de timpul specificat, se vor strădui să

le ia viețile.” -- The Great Controversy, 631.

„Pe măsură ce timpul stabilit în decret se apropie, poporul va

conspira să distrugă din rădăcini secta pe care ei o urăsc.” -- The

Great Controversy, 635.

214


Ce decret din vechime a avut de asemenea o dată fixată

pentru distrugerea poporului lui Dumnezeu?

„Decretul care va fi emis împotriva poporului lui Dumnezeu va

fi foarte asemănător cu acela care a fost emis prin Ahașveroș

împotriva Iudeilor în timpul lui Estera.” -- Testimonies for the

Church 5:450; Prophets and Kings, 605.

Care plagă va urma după decretul de moarte?

„Și râurile și fântânile de apă … au devenit sânge. Teribile așa

cum sunt aceste pedepse, dreptatea lui Dumnezeu stă pe deplin

dovedită. Îngerul lui Dumnezeu declară, «Tu ești drept, O Doamne

… pentru că ai judecat astfel. Căci ei au vărsat sângele sfinților și

profeților și Tu le-ai dat sânge să bea; căci ei merită.» Condamnând

la moarte poporul lui Dumnezeu, ei și-au atras tot atât de adevărat

vina sângelui lor, ca și când ar fi fost vărsat de mâinile lor.” -- The

Great Controversy, 628.

În timp ce se așteaptă a fi ucis, unde se va afla poporul lui

Dumnezeu?

„Când decretul emis de diferiți conducători ai Creștinismului

împotriva păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu va retrage protecția

guvernului și-i va abandona pe mâna acelora care doresc distrugerea

lor, poporul lui Dumnezeu va fugi din orașe și comune și se va

asocia în grupuri, locuind în cele mai părăsite și singuratice locuri.

Mulți vor găsi refugiu în întăriturile munților… Dar mulți din toate

215


națiunile și de toate clasele, înalte și joase, bogate și sărace, negri și

albi, vor fi aruncați în cea mai nedreaptă și crudă sclavie. Preaiubiții

lui Dumnezeu trec prin zile istovitoare, legați în lanțuri, închiși în

spatele gratiilor închisorilor, condamnați să fie uciși, iar alții în

aparență lăsați să moară de foame în închisori întunecate și

dezgustătoare.” -- The Great Controversy, 626.

„Poporul lui Dumnezeu … unii în celulele închisorilor, alții

ascunși în locuri izolate în păduri și munți, ... încă pledează pentru

protecție divină, în timp ce în fiecare grupă de oameni înarmați ale

oștilor îngerilor răi, se fac pregătiri pentru omorârea lor.” -- The

Great Controversy, 635.

„Poporul lui Dumnezeu nu se află în această vreme în același

loc. El se află în grupuri diferite și în toate părțile pământului;

credincioșii vor fi judecați separat, nu în grupuri. Fiecare individual,

trebuie să treacă prin încercare. -- The SDA Bible Commentary

4:1143.

Ce vor încerca cei nelegiuiți să facă drepților care vor fi

rămas în orașe și comune?

„Când sfinții au părăsit orașele și comunele, ei au fost urmăriți

de către cei nelegiuiți, care căutau să-i ucidă. Dar săbiile lor care au

fost ridicate să omoare poporul lui Dumnezeu, s-au rupt și au căzut

la pământ fără putere ca un pai. Îngerii lui Dumnezeu i-au apărat pe

sfinți.” -- Early Writings, 284, 285.

216


„Deși un decret general a fixat timpul când păzitorii poruncilor

lui Dumnezeu pot fi omorâți, dușmanii lor în unele cazuri vor căuta

să o ia înaintea decretului și înainte de timpul specificat, se vor

strădui să le ia viețile. Dar nici unul nu poate trece de gărzile

staționate în jurul fiecărui suflet credincios. Unii sunt atacați în fuga

lor din orașe și comune, dar săbiile ridicate împotriva lor se frâng și

cad la pământ fără putere ca un pai. Alții sunt apărați de îngeri în

formă de oameni de război.” -- The Great Controversy, 631.

„În timpul strâmtorării noi toți am fugit din orașe și comune,

dar am fost urmăriți de cei răi care au intrat prin casele sfinților cu o

sabie. Ei au ridicat sabia să ne omoare, dar ea s-a rupt ca un pai și a

căzut fără putere la pământ.” -- Early Writings, 34.

Pe măsură ce timpul fixat pentru aducerea la îndeplinire a

decretului de moarte se apropie, de ce se tem unii dintre sfinți?

„Unii începuseră să se teamă că Dumnezeu i-a lăsat în cele din

urmă să piară de mâna celor răi.” -- Early Writings, 283. Și totuși

pentru ochii omenești va apare că poporul lui Dumnezeu trebuie

curând să pecetluiască mărturia lor cu propriul lor sânge, așa cum au

făcut martirii dinaintea lor. Ei înșiși încep să se teamă că Domnul i-a

lăsat să cadă loviți de mâna dușmanilor lor. Este un timp de agonie

înspăimântătoare. Zi și noapte ei strigă la Dumnezeu pentru

izbăvire. Cei răi exaltează și strigătul lor batjocoritor se aude «Unde

este credința voastră acum? De ce nu vă scapă Dumnezeu din

mâinile noastre dacă sunteți într-adevăr poporul Lui?» Dar cei ce

așteaptă își amintesc de Isus murind pe crucea de pe Calvar și pe

217


mai marii preoților și conducătorii strigând în batjocoră, «El a

mântuit pe alții. El nu poate să Se salveze pe El Însuși. Dacă EI este

împăratul lui Israel, să Se dea jos de pe cruce și noi vom crede în

El.» Ca și Iacob, toți se luptau cu Dumnezeu. Fața lor exprima lupta

lor interioară. Paloarea exista pe fiecare față. Și totuși ei nu încetau

pledarea lor plină de stăruință.” -- The Great Controversy, 634.

„Ochiul lui Dumnezeu privind de-a lungul anilor, a fost fixat

asupra crizei pe care poporul Său avea să o întâmpine, când puterile

pământului se vor uni împotriva lor. Ca și captivii în exil, ei vor fi

cu teama de moarte prin lipsa de mâncare sau prin violență.” -- The

Great Controversy, 634.

Care trei grupuri separate de ființe înconjurau sfinții în

acea vreme?

„Dar dacă ochii lor ar fi putut să fie deschiși, s-ar fi văzut pe ei

înșiși înconjurați de îngerii lui Dumnezeu. Următorii, erau masele

înfuriate ale celor nelegiuiți, apoi îngerii răi, zorindu-i pe cei

nelegiuiți să ucidă pe sfinți. Dar înainte de a se apropia de poporul

lui Dumnezeu, cei nelegiuiți trebuiau mai întâi să treacă de

compania îngerilor puternici și sfinți. Aceasta era imposibil.” --

Early Writings, 28; Testimonies for the Church 9:17.

Cum vor plănui cei nelegiuiți să distrugă poporul lui

Dumnezeu?

„Când protecția legilor omenești va fi retrasă de la aceia care

218


onorează Legea lui Dumnezeu, va exista în diferite țări o mișcare

simultană pentru distrugerea lor. Când timpul stabilit în decret se va

apropia, poporul va conspira să smulgă din rădăcină secta urâtă de

el. Va fi hotărât ca într-o singură noapte să se dea o lovitură decisivă

care va reduce pe deplin la tăcere vocea celor neconformiști și

vrednici de ocară.” -- The Great Controversy, 635.

Cum va răsplăti Dumnezeu pe copiii Săi credincioși?

„Cu sunete de triumf, insultătoare și batjocoritoare, mulțimi de

oameni nelegiuiți sunt aproape să se repeadă asupra prăzii lor, când,

iată, o întunecime densă, mai adâncă decât întunecimea nopții, cade

asupra pământului…. La miezul nopții Dumnezeu își va manifesta

puterea Sa pentru eliberarea poporului Său… Cele mai mândre orașe

ale pământului se prăbușesc. Palatele domnești, asupra cărora marii

oameni ai lumii și-au risipit averea pentru ca să se slăvească pe ei

înșiși, se prăbușesc în ruine în fața ochilor lor. Pereții închisorilor

sunt sfărâmați în bucăți și poporul lui Dumnezeu care a fost ținut în

sclavie pentru credința lui este eliberat.” -- The Great Controversy,

635, 637.

„Am văzut că Dumnezeu va păstra într-un fel minunat poporul

Său în timpul strâmtorării. Așa după cum Isus a vărsat sufletul Său

în agonie în grădină, tot astfel poporul Său va striga cu seriozitate și

va agoniza zi și noapte pentru eliberare. Decretul va fi impus

cerându-le ca ei să desconsidere Sabatul poruncii a patra și să

onoreze ziua întâia, ori își vor pierde viața; dar ei nu vor ceda și nu

vor călca sub picioarele lor Sabatul Domnului, ca să onoreze o

219


instituție a papalității. Oastea lui Satana și oamenii nelegiuiți îi vor

înconjura și vor exalta asupra lor, pentru că va părea că nu există

nici o cale de scăpare pentru ei. Dar în mijlocul urgiei și triumfului

lor, sunt auzite bubuituri după bubuituri ale celor mai puternice

tunete. Cerurile sunt întunecate și sunt luminate numai prin

străfulgerarea luminii și gloriei teribile de la tronul Celui

Atotputernic în timp ce glasul lui Dumnezeu se aude din locuința Sa

sfântă.

„Temeliile pământului se cutremură; clădiri se clatină și cad cu

o puternică prăbușire, marea fierbe ca o oală și tot pământul este

într-o teribilă mișcare. Captivitatea drepților este total schimbată și

cu șoptiri dulci și solemne ei spun unul altuia, «suntem eliberați.»

Aceasta este vocea lui Dumnezeu.” -- Testimonies for the Church

1:353, 354.

„Cea mai întunecată oră a luptei bisericii cu puterile răului, este

aceea care precedă imediat ziua eliberării ei finale.” -- Prophets and

Kings, 725.

Cât de mulți sfinți vor fi uciși sub decretul de moarte?

„Dumnezeu nu va lăsa pe cei nelegiuiți să distrugă pe aceia

care așteptau înălțarea la cer și care nu se supuneau decretului fiarei

și nu primeau semnul ei. Am văzut că dacă celor nelegiuiți li s-ar fi

permis să ucidă pe sfinți, Satana și toată oștirea sa demonicească și

toți cei care urăsc pe Dumnezeu ar fi fost satisfăcuți. Și ah, ce triumf

ar fi pentru maiestatea satanică să aibă putere în ultima luptă de

220


încheiere asupra acelora care au așteptat atât de mult să privească pe

Acela pe care ei L-au iubit! Aceia care și-au bătut joc de ideea că

sfinții vor fi înălțați la cer, vor fi martorii grijii lui Dumnezeu pentru

poporul Său și vor vedea eliberarea lor glorioasă.” -- Early Writings,

284.

„Dacă sângele martorilor credincioși ai lui Hristos va fi vărsat

în acea vreme, nu va fi ca sângele martirilor, ca o sămânță semănată

care să producă o recoltă pentru Dumnezeu… Glorioasă va fi

eliberarea acelora care cu răbdare au așteptat venirea Sa și ale căror

nume sunt scrise în cartea vieții.” -- The Great Controversy, 634.

Ce eveniment va încorona toată istoria omenirii pe acest

pământ?

„Curând apare la răsărit un mic nor negru, aproape cât o

jumătate de mână de om… Regele regilor Se coboară pe nor,

învăluit în foc arzător.” -- The Great Controversy, 640, 641.

221


Capitolul 19

Timpul strâmtorării lui Iacov

Cum descrie Domnul perioada teribilă de durere mare pe

care regele Babilonului avea să o aducă asupra lui Iuda?

Ieremia 30, 5-7.

Ce va aduce Satana și oștirile sale asupra Israelului modern

la scurt timp după ce îngerul harului își ia zborul?

„Așa după cum apropierea armatelor Romane a fost pentru

ucenici un semn despre distrugerea imediată a Ierusalimului, tot

astfel această apostazie va fi un semn pentru noi că limita îndurării

lui Dumnezeu este atinsă, că măsura nelegiuirii națiunii noastre este

plină și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată să

nu se mai întoarcă. Poporul lui Dumnezeu va fi atunci aruncat în

acele scene de durere și necaz pe care profeții le-au descris ca timpul

strâmtorării lui Iacob.” -- Testimonies for the Church 5:451.

Asupra cărei chestiuni va stârni Satana toată lumea

împotriva adventiștilor de ziua a șaptea?

„Când Sabatul va deveni punctul special al controversei în tot

creștinismul și autoritățile religioase și civile se vor uni ca să

impună păzirea duminicii, refuzul persistent al unei mici minorități

222


de a ceda cerințelor populare va face din ei subiecte ale blestemului

universal.” -- The Great Controversy, 615.

Care va fi cauza imediată a acestei perioade teribile de

necaz?

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține cele patru vânturi până

când lucrarea lui Isus va fi terminată în Sanctuar iar apoi vor cădea

cele șapte plăgi. Aceste plăgi i-au înfuriat pe cei nelegiuiți împotriva

celor drepți; ei gândeau că noi am adus judecata lui Dumnezeu

asupra lor și că dacă ei ne puteau îndepărta de pe pământ atunci

plăgile vor înceta. A fost emis un decret prin care să ucidă pe sfinți,

care i-au făcut să strige zi și noapte pentru izbăvire. Acesta era

timpul strâmtorării lui Iacob.” -- Early Writings, 36, 37.

„Un decret va fi emis în cele din urmă împotriva acelora care

sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritând cea mai

aspră pedeapsă și dând poporului libertatea, ca după un anumit timp

să-i omoare. Romano-Catolicii din lumea veche și protestantismul

apostaziat din cea nouă, vor urmări același curs asupra acelora care

onorează toate preceptele divine.

„Poporul lui Dumnezeu va fi atunci aruncat în acele scene de

durere și necaz descrise de profet ca «timpul strâmtorării lui

Iacob.»” -- The Great Controversy, 615, 616.

223


De ce este numită această criză timpul strâmtorării lui

Iacob?

Geneza 32, 24.28.

„Iacob și Esau reprezintă două clase, Iacob, pe cei drepți și

Esau pe cei nelegiuiți. Necazul lui Iacob, când a auzit că Esau venea

împotriva lui cu patru sute de oameni, reprezintă strâmtorarea

drepților când va fi emis decretul ca să-i omoare, chiar înainte de

venirea Domnului. Când cei nelegiuiți se vor aduna împrejurul lor,

ei vor fi umpluți de durere, căci ca și Iacob, ei nu văd scăpare pentru

viața lor. Îngerul s-a așezat înaintea lui Iacob, iar el l-a apucat și l-a

ținut luptându-se cu el toată noaptea. Tot la fel cei drepți, în timpul

lor de strâmtorare și chin se luptă în rugăciune cu Dumnezeu așa

cum Iacob s-a luptat cu îngerul. Iacob în necazul lui s-a rugat toată

noaptea pentru eliberare din mâna lui Esau. Drepții în chinul lor

mintal teribil vor striga la Dumnezeu zi și noapte pentru izbăvire din

mâna celor nelegiuiți care i-au înconjurat.” -- The Story of

Redemption, 97; Spiritual Gifts 3:131, 132.

„Experiența lui Iacob din timpul acelei nopți de luptă și chin,

reprezintă strâmtorarea prin care trebuie să treacă poporul lui

Dumnezeu imediat înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos.

Profetul Ieremia, în viziune sfântă, privind de-a lungul anilor până la

timpul acesta a spus… Vai, căci acea zi este mare, așa că nici una nu

este ca ea: este timpul strâmtorării lui Iacob; dar el va fi izbăvit din

ea.”

224


„Când Hristos va înceta lucrarea Sa ca Mijlocitor în favoarea

omului, atunci va începe acest timp de strâmtorare. Atunci cazul

fiecărui suflet va fi decis și nu va mai exista sânge iertător care să

curățe de păcat. Când Isus părăsește poziția Sa ca Mijlocitor înaintea

lui Dumnezeu, anunțul solemn este făcut, «Cel care este nedrept să

fie nedrept și mai departe.…» Atunci Spiritul lui Dumnezeu care

ține în frâu este retras de pe pământ. Așa cum Iacob a fost amenințat

cu moartea prin ura fratelui său, tot astfel poporul lui Dumnezeu va

fi în pericol din partea celor nelegiuiți care caută să-i distrugă. Și așa

cum patriarhul s-a luptat toată noaptea pentru izbăvire din mâna lui

Esau, tot așa vor striga drepții la Dumnezeu zi și noapte pentru

izbăvire din mâna dușmanilor care-i înconjoară.” -- Patriarchs and

Prophets, 201.

Sunt toți adventiștii de acord că noaptea strâmtorării lui

Iacob va începe odată cu decretul universal de moarte după

încheierea timpului de probă?

Nu, nu toți. Sunt unii care cred că timpul strâmtorării lui Iacob

va începe când va fi emisă legea duminicală națională, înaintea

încheierii timpului de probă. Concluzia lor e bazată pe următoarea

declarație:

„Pentru a-și asigura popularitate și protejarea intereselor lor,

legiuitorii vor ceda cerinței pentru legea duminicală… Așa după

cum armatele romane au fost pentru ucenici un semn al apropiatei

distrugeri a Ierusalimului, tot astfel această apostazie va fi un semn

pentru noi că limita răbdării lui Dumnezeu este atinsă, că măsura

225


nelegiuirii națiunii noastre este plină și că îngerul harului este

aproape să-și ia zborul și niciodată să nu se mai întoarcă. Poporul lui

Dumnezeu va fi atunci aruncat în acele scene de chin și necaz pe

care profeții le-au descris ca «timpul strâmtorării lui Iacob.»” --

Testimonies for the Church 5:451.

Declarația din Testimonies for the Church 5:451 se

armonizează perfect cu paragrafele deja citate. Poporul lui

Dumnezeu «atunci» (după ce îngerul harului își ia zborul) va fi

aruncat în timpul strâmtorării lui Iacob.

Avem în Spiritul Profeției un tablou complet al acestui

calvar?

„Timpul strâmtorării așa cum n-a mai fost niciodată, va începe

în curând asupra noastră, iar nouă ne trebuie o experiență pe care

acum n-o posedăm și pe care mulți sunt prea nepăsători să o obțină.

Deseori se întâmplă ca necazul să pară mai mare în anticipare decât

în realitate; dar aceasta nu este adevărat despre criza din fața

noastră. Cea mai vie prezentare nu poate reda mărimea acestui

calvar. În acel timp de strâmtorare, fiecare suflet trebuie să stea

pentru el însuși înaintea lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy,

622.

Va fi timpul strâmtorării lui Iacob o probă prea aspră

pentru unii dintre adevărații creștini?

1 Corinteni 10, 13.

226


„Nu constituie întotdeauna o siguranță a cere vindecarea

necondiționată… El știe dacă aceia pentru care cererile sunt

prezentate vor putea să îndure încercarea și proba care va veni

asupra lor dacă ei ar fi trăit. El știe sfârșitul de la început. Mulți vor

fi trecuți la odihnă înainte ca încercarea cu flăcări a timpului de

strâmtorare să vină asupra lumii.” -- Counsels on Health, 375.

„Domnul mi-a dat de multe ori instrucțiuni că mulți copilași

vor fi trecuți la odihnă înainte de timpul strâmtorării. Noi vom vedea

copiii noștri din nou. Îi vom întâlni și îi vom recunoaște în curțile

cerești.” -- Selected Messages 2:259.

Unde va fi poporul lui Dumnezeu în această vreme?

(Notă la 81 întrebarea 14).

Este recomandabil pentru noi să plănuim acum pentru

nevoile noastre temporale pe care le vom avea în timpul

strâmtorării?

„Domnul mi-a arătat în repetate rânduri că este contrar Bibliei

să facem provizii pentru nevoile noastre temporale în vederea

timpului de strâmtorare când sabia, foametea și molima vor fi în țară

pentru că acestea vor fi luate de la ei de mâini violente, iar străinii

vor aduna-o de pe câmpurile lor.” -- Early Writings, 56.

„Case și pământuri nu vor fi de folos sfinților în timpul

227


strâmtorării, căci ei vor trebui atunci să fugă din fața gloatelor

înfuriate.” -- Early Writings, 56.

Cine ne va susține pe noi în acea vreme?

„Atunci va fi timpul pentru noi să ne încredem pe deplin în

Dumnezeu și El ne va susține.” -- Early Writings, 56.

„În timpul strâmtorării, imediat înainte de venirea lui Hristos,

viața drepților va fi păstrată prin slujirea îngerilor.” -- The Signs of

the Times, 26 februarie, 1880, 85.

„Dumnezeu care a avut grijă de Ilie nu va trece cu vederea

niciunul din copiii Săi care s-au jertfit pe ei înșiși. El care numără

perii din capul lor, va avea grijă de ei; și în timp de foamete ei vor

avea îndeajuns. În timp ce nelegiuiții mor de foame și de ciumă,

îngerii vor proteja pe cei drepți și le vor satisface nevoile lor.

Aceluia care umblă în neprihănire îi aparține făgăduința, «pâinea îi

va fi dată, apa îi va fi asigurată.»” -- The Great Controversy, 629.

Cât de multă hrană va fi asigurată sfinților?

„Timpul de strâmtorare este înaintea noastră și atunci necesități

severe vor cere poporului lui Dumnezeu să se lepede de sine și să

mănânce doar atât cât sã întreținã viața; dar Dumnezeu ne va pregăti

pe noi pentru timpul acela. În acea oră înfricoșată, necesitățile

noastre vor constitui oportunitate pentru Dumnezeu ca să împartă

puterea Sa întăritoare și să susțină poporul Său.” -- Testimonies for

228


the Church 1:206; Counsels on Diet and Foods 202.

„Pâinea și apa sunt tot ceea ce este făgăduit rămășiței în timpul

strâmtorării.” -- Spiritual Gifts 3:252; The Story of Redemption,

129.

„Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferință; dar în timp

ce este persecutat și chinuit, în timp ce îndură lipsuri și suferă din

lipsă de hrană, ei nu vor fi lăsați să piară.” -- The Great Controversy,

629.

„Îngerii i-au aprovizionat cu hrană și apă în timp ce nelegiuiții

sufereau de foame și de sete.” -- Early Writings, 282.

„Am văzut că pâinea și apa ne vor fi asigurate în timpul acela și

că nu vom duce lipsă și nu vom suferi de foame; căci Dumnezeu

poate să întindă o masă în pustie pentru noi. Dacă va fi necesar, El

va trimite corbii să ne hrănească, așa cum El a hrănit pe Ilie, ori să

ploaie mană din cer, așa cum a făcut pentru poporul Israel.” -- Early

Writings, 56.

„Distrugere sigură îi amenință și, ca și Iacob, ei nu vor lăsa

credința lor să slăbească, pentru că rugăciunile lor nu sunt ascultate

imediat. Cu toate că vor suferi chinurile foamei, ei nu vor înceta

pledările lor.” -- Spiritual Gifts 3:135.

229


Pe cât suport moral de la prietenii noștri putem noi conta în

timpul acestui chin care ne probează?

„Credința membrilor individuali ai bisericii va fi încercată ca și

cum n-ar fi existat o altă persoană în lume. -- The SDA Bible

Commentary 7:983.

Va răspunde Domnul imediat la rugăciunile poporului Său

când el strigă la El pentru izbăvire?

„Chiar acea întârziere, atât de dureroasă pentru ei, este cel mai

bun răspuns la cererile lor. În timp ce ei manifestă perseverență în a

aștepta cu încredere ca Domnul să lucreze, ei sunt conduși să

exercite credința, speranța și răbdarea care au fost prea puțin

practicate în timpul experienței lor religioase.” -- The Great

Controversy, 631.

„Timpurile de chin și durere dinaintea noastră vor cere o

credință care poate îndura oboseală, istovire, amânare și foame ... o

credință care nu se va ofili deși aspru încercată.” -- The Great

Controversy, 621.

Care vor fi lucrurile de care vor începe să se teamă unii

sfinți?

(Vezi pagina 82 întrebarea 16).

230


Cu toată persecuția și foamea pe care sfinții o vor îndura,

care va fi în realitate cauza principală a chinului lor?

„Cu toate că poporul lui Dumnezeu va fi împresurat de

dușmani care urmăresc distrugerea lor, totuși chinul care le cauzează

suferință nu este persecuția înspăimântătoare de dragul adevărului;

ei se tem că nu s-au căit de toate păcatele și că prin vreo greșeală în

ei înșiși, nu vor putea vedea realizarea făgăduinței Mântuitorului,

«Eu te voi păzi în ceasul încercării care va veni asupra lumii».

Apocalipsa 3, 10. Dacă ei ar putea avea asigurarea iertării, nu s-ar da

înapoi de la tortură și moarte; dar dacă ei se vor dovedi nevrednici și

își vor pierde viața datorită defectelor lor de caracter, atunci numele

sfânt al lui Dumnezeu va fi discreditat.” -- The Great Controversy,

619.

Care este părerea lor despre ei înșiși?

„Drepții în chinul lor, vor avea un simțământ adânc al

nevredniciei lor și cu multe lacrimi vor recunoaște totala lor

nevrednicie și ca Iacob vor pleda pentru împlinirea făgăduințelor lui

Dumnezeu prin Hristos, făcute unui asemenea păcătos dependent și

neajutorat care se căiește.” -- Spiritual Gifts 3:132; The Story of

Redemption, 97; The Spirit of Prophecy 1:121, 122.

Vor putea sfinții să-și reamintească vreun păcat specific pe

care ei l-au comis?

„Ei nu pot să-și reamintească de nici un păcat specific, dar în

231


întreaga lor viață nu pot vedea decât puține lucruri bune. Păcatele lor

au mers înainte la judecată și «iertat» s-a scris în dreptul numelui

lor. Păcatele lor au fost duse pe pământul uitării iar ei nu și le pot

reaminti.” -- Spiritual Gifts 3:134, 135; The Spirit of Prophecy

1:123, 124.

„Dar în timp ce ei au un adânc simțământ al nevredniciei lor,

nu au greșeli ascunse pe care să le poată scoate la iveală. Păcatele

lor au mers înainte la judecată și au fost șterse; iar ei nu-și pot aminti

de ele.” -- The Great Controversy, 620.

Cu toate acestea, când celor drepți li se reamintește despre

păcatele lor din trecut, în ce adâncuri de aproape disperare sunt

ei conduși?

„În chinul lui, Iacob s-a prins cu fermitate de înger și nu a vrut

să-l lase să plece. În timp ce el a făcut plângeri cu lacrimi, îngerul i-

a amintit despre greșelile lui din trecut și s-a străduit să scape de

Iacob ca să-l încerce și să-l probeze. Tot astfel drepții, în ziua

chinului lor, vor fi examinați, încercați și probați pentru a manifesta

tăria credinței lor, perseverența și încrederea nezdruncinată în

puterea lui Dumnezeu pentru a-i izbăvi.

„Iacob n-a putut fi dat la o parte; el știa că Dumnezeu este

îndurător și el a apelat la îndurarea Lui. El a arătat spre regretele sale

din trecut și la pocăința pentru faptele lui rele și a înaintat cu

stăruință cererea lui de izbăvire din mâna lui Esau. Astfel acest

petiționar persistent a continuat toată noaptea. Când el și-a revizuit

232


greșelile lui din trecut, a fost împins aproape la disperare. Dar el știa

că va trebui să primească ajutor de la Dumnezeu sau va pieri. El s-a

apucat cu tărie de înger și a prezentat cererea lui cu strigăte serioase,

agonizante, până când a biruit. Tot astfel va fi și cu cei drepți. când

ei revizuiesc evenimentele din trecutul vieții lor, speranțele lor

aproape se vor scufunda.” -- Spiritual Gifts 3:132, 133; The Story of

Redemption, 97, 98.

„În timp ce Satana acuză poporul lui Dumnezeu din pricina

păcatelor lor, Domnul îi permite să-i încerce până la maximum.

Încrederea lor în Dumnezeu, credința și hotărârea lor, vor fi aspru

încercate. Când ei revizuiesc trecutul, speranțele lor se scufundă;

căci ei pot vedea doar puține lucruri bune în viața lor.” -- The Great

Controversy, 618, 619.

Ce apel vor face drepții la Dumnezeu în ce privește multele

lor păcate?

„Dar pe măsură ce ei înțeleg că aceasta este o situație de viață

și de moarte, ei vor striga cu stăruință la Dumnezeu și vor apela la

El în ce privește regretul lor din trecut și a pocăinței lor umile pentru

multele lor păcate iar apoi vor prezenta făgăduința Lui «Să se apuce

de tăria Mea și să facă pace cu Mine». Astfel cererile lor pline de

seriozitate vor fi prezentate lui Dumnezeu ziua și noaptea…” --

Spiritual Gifts 3:133.

„Ei își chinuiesc sufletele înaintea lui Dumnezeu arătând spre

pocăința lor din trecut pentru multele lor păcate.” -- The Great

233


Controversy, 619.

Câte păcate nemărturisite sunt readuse în amintirea lor?

„Ei vor simți nevrednicia lor, dar nu vor avea păcate ascunse pe

care să le poată scoate la iveală. Dacă ei ar fi avut păcate

nemărturisite și nepărăsite care să apară înaintea lor pe când erau

torturați de teamă și de chin sufletesc, ei ar fi fost copleșiți;

disperarea ar fi nimicit credința lor iar ei n-ar fi avut încredere să

pledeze cu Dumnezeu pentru izbăvire. Dar în timp ce ei au un

simțământ adânc despre nevrednicia lor, nu au fapte rele ascunse pe

care să le descopere. -- The Great Controversy, 620.

Care va fi intensitatea chinului sfinților care nu exercită

decât o credință mică acum?

„Aceia care nu exercită decât o credință mică acum, sunt în cel

mai mare pericol de a cădea sub puterea amăgirilor satanice și a

decretului care forțează conștiința. Și chiar dacă ei suportă proba, în

timpul strâmtorării vor fi azvârliți într-un chin și o durere mai

adâncă, pentru că ei niciodată n-au făcut un obicei din a se încrede

în Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 622.

Cum va asculta Domnul rugăciunile poporului Său, chiar

înainte de a fi izbăviți de dușmanii lor?

„Cu toate că dușmanii lor au permisiunea să-i arunce în

închisoare, totuși, zidurile închisorii nu pot întrerupe legătura de

234


comunicare dintre sufletele lor și Hristos. Acela care înțelege fiecare

slăbiciune a lor, care este obișnuit cu fiecare încercare, se află

deasupra tuturor puterilor pământești; și îngeri din cer vor coborî la

ei în celulele lor singuratice, aducând lumină și pace din ceruri.

Închisoarea va fi ca un palat pentru ei; căci cei bogați în credință

locuiesc acolo și pereții întunecați vor fi luminați cu lumina

cerească, ca atunci când Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de

laudă la miezul nopții în închisoarea din Filipi.” -- The Great

Controversy, 627; Prophets and Kings, 512, 513.

„În timp ce aceia care se luptă trimit petițiile lor înaintea lui

Dumnezeu, perdeaua care-i separă pe ei de cele nevăzute pare

aproape dată la o parte. Cerurile strălucesc cu lumina zorilor zilei

eterne și ca o melodie a cântărilor îngerești, cuvintele cad asupra

urechilor, «Stați tari în credința voastră. Ajutorul vine…»

Mântuitorul scump trimite ajutor chiar atunci când aveți nevoie de

el.” -- The Great Controversy, 632, 633.

„Dacă oamenii ar putea să vadă cu vederea cerească, ei ar putea

privi companii de îngeri staționate în jurul acelora care au păstrat

cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o grijă plină de milă, îngerii au fost

martori la chinul lor și au auzit rugăciunile lor. Ei așteaptă porunca

de la Comandantul lor ca să-i smulgă pe ei din pericol.” -- The Great

Controversy, 630.

235


Cum va aduce Domnul în cele din urmă izbăvire poporului

Său?

„Cu strigăte de triumf, de batjocoră și blesteme, mulțimi de

nelegiuiți sunt aproape să se repeadă asupra prăzii lor, când, iată, o

întunecime densă, mai adâncă decât întunecimea nopții cade asupra

pământului… La miezul nopții Dumnezeu își va manifesta puterea

Sa pentru izbăvirea poporului Său… În mijlocul cerurilor înfuriate,

există un spațiu senin de o glorie indescriptibilă, de unde vine vocea

lui Dumnezeu ca sunetul multor ape, spunând, «S-a sfârșit.»” -- The

Great Controversy, 635, 636.

(Vezi de asemenea paragrafele de la pagina 83).

Care este numărul acelora care vor trece victorioși prin

timpul strâmtorării lui Iacob?

Apocalipsa 7, 4; Apocalipsa 14, 1.

Cum se va deosebi experiența lor de aceea a oricărui alt

grup de creștini de la începutul istoriei?

„Și ei cântau o cântare nouă înaintea tronului, o cântare pe care

nimeni nu poate să o învețe cu excepția celor 144.000. Este cântarea

lui Moise și a Mielului… o cântare de eliberare. Nici unul în afară

de cei 144.000 nu poate să învețe acea cântare, căci este cântarea

experienței lor… o asemenea experiență pe care nici o altă ceată n-a

avut-o vreodată. «Aceștia sunt cei care îl urmează pe Miel oriunde

236


El merge». Aceștia fiind luați de pe pământ dintre cei vii, sunt

considerați ca primele fructe ale lui Dumnezeu și ale Mielului.

Aceștia sunt cei care vin din mare strâmtorare, așa cum n-a mai fost

niciodată de când a existat vreun popor; ei au îndurat chinul teribil al

strâmtorării lui Iacob; ei au stat fără un mijlocitor în timpul

revărsării finale a judecăților lui Dumnezeu.” -- The Great

Controversy, 649.

Câte păcate vor fi comise de ei în timpul întregii perioade a

marelui timp de strâmtorare?

„Nici printr-un gând n-a putut să fie adus Mântuitorul nostru să

cedeze puterii ispitei… Aceasta este starea în care trebuie să fie

găsiți aceia care vor trece prin timpul strâmtorării.” -- The Great

Controversy, 623.

Pentru al cui beneficiu va îi demonstrată această

exemplificare minunată a stării de neprihănire?

„În cruțarea vieții primului criminal, Dumnezeu a prezentat

înaintea universului o lecție care cuprindea marea controversă…

„Scopul Său a fost, nu numai să înfrângă o rebeliune, ci să

demonstreze întregului univers natura rebeliunii… Locuitorii cei

sfinți ai celorlalte lumi, priveau cu un adânc interes evenimentele

care au loc pe pământ… „Dumnezeu poartă cu El înțelegerea și

aprobarea întregului univers, în timp ce pas cu pas marele Său plan

înaintează către realizarea lui completă.” -- Patriarchs and Prophets,

237


78, 79.

„Dar planul mântuirii a avut un scop mai larg și mai adânc

decât salvarea omului. N-a fost numai pentru acest scop că Hristos a

venit pe pământ; n-a fost doar ca locuitorii acestei lumi mici să

poată considera Legea Iui Dumnezeu așa cum ea ar trebui să fie

considerată; ci a fost să dovedească caracterul lui Dumnezeu

înaintea universului. Către acest rezultat al marelui Său sacrificiu…

influența lui asupra ființelor inteligente ale altor lumi, ca și asupra

omului… Mântuitorul a privit în viitor când chiar imediat înainte de

răstignire a spus: «Acum este judecata lumii acesteia; acum prințul

acestei lumi va fi aruncat afară. Iar Eu, dacă voi fi înălțat de pe

pământ, voi atrage toți oamenii la Mine» Ioan 12, 31.32. Actul lui

Hristos de a muri pentru salvarea oamenilor nu va face numai cerul

accesibil oamenilor, ci înaintea întregului univers, va justifica pe

Dumnezeu și pe Fiul Său în atitudinea luată de Ei față de rebeliunea

lui Satana.” -- Patriarchs and Prophets, 68, 69.

„Lumile necăzute și îngerii cerești au privit cu un mare interes

pe măsură ce conflictul se apropia de încheierea lui.” -- The Desire

of Ages, 693.

„Noi suntem ca oameni condamnați la moarte în arenă, un

spectacol pentru tot universul… îngeri ca și oameni.” 1 Corinteni 4,

9.

„Întregul univers privește cu neexprimat interes încheierea

scenelor marii controverse dintre bine și rău.” -- Prophets and Kings,

238


148.

„Mica noastră lume este cartea de învățătură a universului.” --

The Desire of Ages, 19.

239


Capitolul 20

Marele timp de strâmtorare

Cine ține astăzi în frâu forțele distrugătoare pentru a nu

bântui asupra pământului?

Apocalipsa 7, 1-3.

„Îngerii încercuiesc acum pământul refuzându-i Satanei

pretențiile lui la supremație, declarată datorită unei vaste mulțimi de

aderenți ai săi. Noi nu auzim vocile lor, cu privirea noastră nu

vedem lucrarea acestor îngeri, dar mâinile lor sunt unite ca verigile

de lanț împrejurul lumii și cu o vigilență intensă, ei țin armatele lui

Satana la distanță, în imposibilitatea de a avansa, până când se va

termina sigilarea poporului lui Dumnezeu.” -- The SDA Bible

Commentary 7:967.

„Ioan vede elementele naturii… cutremure, furtuni, lupte

politice… reprezentate ca fiind ținute în frâu de patru îngeri. Aceste

vânturi sunt sub control, până când Dumnezeu va da poruncă să li se

dea drumul.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 444.

„Aceeași putere distructivă exercitată de îngerii sfinți când

Dumnezeu dă comanda, va fi exercitată de îngerii răi când El

permite. Există acum forțe gata, așteptând doar permisiunea divină

ca să împrăștie pustiire peste tot.” -- The Great Controversy, 614.

240


Care este ultimul act în dramă, după ce timpul de probă va

fi închis și Satana va fi lăsat să aducă la îndeplinire voința lui pe

pământ?

„Acest pământ a atins aproape starea când Dumnezeu îi va

permite distrugătorului să lucreze după bunul lui plac pe el.

Înlocuirea Legii lui Dumnezeu cu legile oamenilor, înălțarea doar

prin autoritate omenească a duminicii în locul Sabatului Biblic, este

ultimul act în această dramă a veacurilor. Când această înlocuire

devine universală, Dumnezeu însuși Se va descoperi. El se va scula

din locul Său ca să pedepsească pe locuitorii pământului pentru

nelegiuirea lor și pământul va scoate la iveală sângele lui și nu va

mai acoperi pe cei uciși.” -- Testimonies for the Church 7:141.

Când timpul de probă se va încheia, cât de complet va fi

controlul lui Satana asupra celor nelegiuiți?

„Dumnezeu va spune îngerilor, «Nu vă luptați cu Satana în

eforturile sale de a distruge. Lăsați-l să lucreze răutatea sa asupra

copiilor neascultării; căci cupa nelegiuirii lor este plină.»” -- The

Review and Herald, 17 septembrie, 1901.

„Când El părăsește Sanctuarul, întunericul acopere pe locuitorii

pământului. În acel timp înspăimântător, cei drepți trebuie să

trăiască în fața unui Dumnezeu sfânt fără un mijlocitor.

Restrângerea care a fost asupra celor nelegiuiți este îndepărtată iar

Satana are controlul deplin al celor care au rămas nepocăiți până la

241


sfârșit. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârșit. Lumea a

respins mila Sa, a disprețuit iubirea Sa și a călcat în picioare Legile

Sale. Cei nelegiuiți au trecut de hotarul probării lor; Spiritul lui

Dumnezeu, căruia I S-a rezistat în mod persistent a fost în cele din

urmă retras. Neacoperiți de harul divin, ei nu au protecție în fața

celui rău.” -- The Great Controversy, 614.

Cum vorbește Biblia despre acest timp?

Daniel 12, 1.

Când focurile patimii și ale nelegiuirii scapă de sub control,

cum va arăta lumea?

„Spiritul de anarhie va pătrunde în toate națiunile iar

izbucnirile, care din când în când provoacă groaza lumii, nu sunt

decât indicații ale îngrămădirii focurilor urii și lipsei de legi, care

odată ce au scăpat de sub control, vor umple pământul cu tulburare

și pustiire. Tabloul pe care inspirația ni l-a dat despre lumea

antideluviană, reprezintă foarte adevărat starea spre care societatea

modernă se îndreaptă cu repeziciune.” -- Patriarchs and Prophets,

102.

Este un război la scară mare, internațională, o posibilitate

reală?

Pregătiri pentru război au loc chiar acum.

242


„Totul în lume se află într-o stare nesigură. Națiunile sunt

înfuriate și fac mari pregătiri de război. Națiune complotează

împotriva altei națiuni și împărăție împotriva altei împărății. Marea

zi a Domnului se apropie cu repeziciune. Dar deși națiunile își

mobilizează forțele pentru război și vărsare de sânge, porunca pentru

îngeri este încă în efect ca ei să țină în frâu cele patru vânturi, până

când slujitorii lui Dumnezeu vor fi sigilați pe frunțile lor.” -- The

SDA Bible Commentary 7:968 (1909).

Națiune se ridică împotriva altei națiuni

„Chiar înainte de a intra în el (timpul strâmtorării), noi toți am

primit sigiliul viului Dumnezeu. Apoi am văzut cei patru îngeri

încetând să mai țină în frâu cele patru vânturi. Și am văzut foamete,

molimă și sabie, națiune s-a ridicat împotriva altei națiuni și toată

lumea era în confuzie.” -- The SDA Bible Commentary 7:969.

Vase maritime vor fi înmormântate în adânc

„Îngeri puternici țin în frâu forțele acestui pământ, până când

slujitorii lui Dumnezeu vor fi sigilați pe frunțile lor. Națiunile

pământului sunt nerăbdătoare pentru conflict; dar sunt ținute sub

control de către îngeri. Când această putere restrângătoare este

îndepărtată, va veni un timp de strâmtorare și chin. Mijloace

omorâtoare de război vor fi inventate. Vase maritime împreună cu

încărcătura lor vie vor fi înmormântate la mare adâncime. Toți cei

care nu au spiritul adevărului se vor uni sub conducerea agenției

satanice. Dar ei vor fi ținuți sub control, până când va veni vremea

243


pentru marea bătălie de la Armaghedon.” -- The SDA Bible

Commentary 7:967.

O încleștare generală se apropie

„Doar numai un moment mai rămâne încă. Deși națiune se

ridică împotriva altei națiuni și împărăție împotriva altei împărății,

acum nu are loc o încleștare generală. Până acum cele patru vânturi

sunt ținute în frâu, până când slujitorii lui Dumnezeu vor fi sigilați

pe frunțile lor. Apoi puterile pământului vor conduce armatele lor

pentru ultima mare bătălie.” -- Testimonies for the Church 6:14; --

The SDA Bible Commentary 7:968.

Este războiul nuclear o posibilitate?

„Satana va azvârli atunci locuitorii pământului într-o mare și

ultimă tulburare. Când îngerii lui Dumnezeu încetează a mai ține

sub control vânturile violente ale patimii umane, toate elementele

luptei vor fi slobozite. Lumea întreagă va fi adusă la o ruină mult

mai teribilă decât aceea care a venit asupra Ierusalimului din

vechime.” -- The Great Controversy, 614.

„Cetatea Ierusalim și Templul au fost rase de pe fundațiile lor

și pământul pe care a stat clădirea sfântă a fost arat «ca un ogor». În

asedierea și masacrul care au urmat, mai mult de un milion de

oameni au murit.” -- The Great Controversy, 35.

„Profeția Mântuitorului privitor la trimiterea judecăților asupra

244


Ierusalimului trebuie să aibă o altă împlinire, în care acea teribilă

pustiire n-a fost decât o umbră slabă. În osânda cetății alese, putem

vedea osânda lumii care a respins mila lui Dumnezeu și a călcat în

picioare Legile Sale.” -- The Great Controversy, 36.

„Cu o ocazie, când mă aflam în orașul New York, am fost

chemată într-o noapte să privesc clădiri înălțându-se etaj după etaj

spre cer. Aceste clădiri erau garantate a fi rezistente la foc și ele erau

zidite ca să glorifice pe proprietarii și constructorii lor…

„Scena următoare care a trecut prin fața mea a fost o alarmă de

foc. Oameni priveau clădirile înalte și presupuse rezistente la foc și

spuneau, «Ele sunt în siguranță perfectă.» Dar aceste clădiri au fost

arse ca și cum ar fi fost construite din smoală. Mașinile de pompieri

n-au putut face nimic pentru a se împotrivi distrugerii. Pompierii n-

au putut să opereze mașinile lor pentru stingerea incendiilor.” --

Testimonies for the Church 9:12, 13.

Este posibil pentru noi să ne facem o imagine clară în

mințile noastre despre ruina totală și lupta care vor avea loc

după ce timpul de probă se va încheia?

„Îngerii țin acum în frâu vânturile conflictului pentru ca ele să

nu sufle, până când lumea va fi avertizată de osânda ei care se

apropie; dar norii grei ai unei furtuni mari se adună și este gata să

izbucnească asupra pământului; iar când Dumnezeu va porunci

îngerilor Săi să dea drumul vânturilor, va fi o asemenea scenă de

conflict pe care nici o pană n-o poate descrie.” -- Education, 179,

245


180.

Cine va fi învinuit pentru toate lucrurile pustiitoare ale

Satanei?

„Când îngerul harului își strânge aripile și pleacă, Satana va

săvârși faptele ticăloase pe care de mult timp a dorit să le facă.

Furtuni, uragane, război și vărsare de sânge…. În aceste lucruri se

desfată el și astfel adună el recolta lui. Și așa de complet vor fi

oamenii înșelați de el, încât vor declara că aceste calamități sunt

rezultatul pângăririi primei zile a săptămânii. De la amvoanele

bisericilor populare, va fi auzită declarația că lumea este pedepsită

pentru că duminica nu este onorată așa cum ar trebui să fie. Și nu va

necesita mare putere de imaginație pentru ca oamenii să poată crede

aceasta.” -- The Review and Herald, 17 septembrie, 1901.

Pe lângă ravagiile pe care Dumnezeu îl lasă pe Satana să le

facă, ce lucruri dureroase vor fi revărsate asupra celor

nelegiuiți?

Apocalipsa 15, 1.8; Apocalipsa 16, 1.

„Am văzut că cei patru îngeri vor ține vânturile în frâu până

când lucrarea lui Isus va fi terminată în Sanctuar iar apoi vor cădea

cele șapte plăgi.” -- Early Writings, 36.

246


Cât de înspăimântătoare vor fi primele patru plăgi?

„Aceste plăgi nu vor fi universale, altfel locuitorii pământului

vor fi șterși de pe fața pământului. Și totuși ele vor fi cele mai

teribile lovituri care au fost cunoscute vreodată de muritori.” -- The

Great Controversy, 628, 629.

Care sunt primele două plăgi?

Apocalipsa 16, 2.3.

Cum vor reacționa cei nelegiuiți în timpul primirii plăgilor?

„Plăgile cădeau asupra locuitorilor pământului. Unii îl acuzau

pe Dumnezeu și-L blestemau. Alții alergau la poporul lui Dumnezeu

și-l rugau să-i învețe cum pot scăpa de judecățile Lui. Dar sfinții nu

aveau nimic pentru ei. Ultima lacrimă pentru păcătoși fusese

vărsată, ultima rugăciune plină de agonie fusese oferită, ultima

povară pentru ei purtată, ultima avertizare dată.” -- Early Writings,

281.

De ce se vor hotărî conducătorii guvernului să extermine pe

toți păzitorii poruncilor lui Dumnezeu?

„Aceste plăgi au înfuriat pe cei răi împotriva celor drepți; ei

gândeau că noi am adus judecățile lui Dumnezeu asupra lor și dacă

ei ne puteau curăța de pe pământ, plăgile ar fi putut fi oprite. Un

decret a fost emis ca să ucidă pe sfinți, care i-a făcut pe aceștia să

247


strige zi și noapte pentru eliberare. Acesta era timpul strâmtorării lui

Iacob.” -- Early Writings, 36, 37.

Care va fi răspunsul lui Dumnezeu la decretul de moarte?

Apocalipsa 16, 4-7.

„Și «râurile și fântânile de apă… au devenit sânge.» Teribile

așa cum sunt aceste pedepse, dreptatea lui Dumnezeu stă pe deplin

apărată. Îngerul lui Dumnezeu declară, «Tu ești drept, O Doamne,…

pentru că Tu ai judecat astfel. Căci ei au vărsat sângele sfinților și

profeților și Tu le-ai dat lor să bea sânge; căci ei merită.»

Condamnând poporul lui Dumnezeu la moarte, ei și-au atras asupra

lor tot așa de adevărat vina sângelui lor, ca și cum ar fi fost vărsat de

propriile lor mâini.” -- The Great Controversy, 628.

În timp ce drepții fug pentru a-și scăpa viața, care este

plaga a patra pe care Dumnezeu o va trimite asupra

pământului?

Apocalipsa 16, 8.9.

„În plaga care urmează, soarelui îi este dată putere ca să ardă

oamenii cu foc. Și oamenii erau arși cu o mare căldură. Astfel

descriu profeții starea pământului în acest timp înspăimântător….

«Recolta de pe pământ este distrusă. Toți pomii de pe câmpie sunt

uscați: datorită acestui fapt, bucuria este dispărută de la fiii

oamenilor. Sămânța este stricată sub bulgării de pământ și grânarele

248


sunt pustiite. Cum gem fiarele pământului! Cirezile de vite sunt

zăpăcite, pentru că n-au pășune…. Râurile de apă sunt uscate iar

focul a devorat pășunile pustietății…. Multe corpuri moarte se vor

afla în orice loc.»” -- The Great Controversy, 628.

Cum va aduce Domnul toate ambițiile celor nelegiuiți la o

oprire bruscă în timpul celei de-a cincea plăgi?

„Cu strigăte de triumf, batjocură și blesteme, mulțimi de

nelegiuiți sunt aproape să se arunce asupra prăzii lor, când, iată, o

întunecime densă, mai adâncă decât întunecimea nopții cade asupra

pământului. Apoi un curcubeu, strălucind cu gloria de la tronul lui

Dumnezeu, se proiectează pe întinderea cerului și pare că înconjoară

fiecare ceată care se roagă. Mulțimile înfuriate sunt deodată oprite.

Strigătele lor de batjocură se pierd. Subiectele furiei lor criminale

sunt uitate. Cu înfricoșătoare presimțiri rele, ei privesc asupra

simbolului legământului lui Dumnezeu și tânjesc să fie protejați de

strălucirea lui copleșitoare.” -- The Great Controversy, 635, 636.

În timpul plăgii a șasea, care sunt cele două grupe opuse în

care fiecare persoană s-a strâns?

„Două mari puteri opuse sunt descoperite în ultima mare

bătălie. Într-o parte stă Creatorul cerului și al pământului. Toți cei

din grupa Sa poartă pecetea Sa. Ei sunt ascultători de poruncile Lui.

În cealaltă grupă, stă prințul întunericului împreună cu aceia care au

ales apostazie și rebeliune.” -- The SDA Bible Commentary 7:982,

983.

249


„Îngerii răi își unesc puterile lor cu nelegiuiții și așa după cum

ei au fost într-o luptă continuă obținând o experiență în cele mai

bune feluri de înșelătorie și bătălie, fortificându-se timp de secole,

nu vor ceda în ultimul mare conflict fără o luptă disperată. Toată

lumea va fi într-o parte sau în cealaltă a controversei. Bătălia de la

Armaghedon va avea loc, iar acea zi nu trebuie să ne găsească pe

nici unul dintre noi dormind… Puterea Spiritului Sfânt trebuie să fie

asupra noastră, iar Căpitanul oștirii Domnului va sta în fruntea

îngerilor cerului ca să conducă bătălia.” -- The SDA Bible

Commentary 7:982.

Când au început eforturile lui Satana de a aduna pe toți

împărații și poporul întregii lumi sub steagul său, în timpul

plăgii a șasea, ori aceasta este apogeul multor ani de efort depus

de el?

„Vrăjmășia lui Satana împotriva binelui se va manifesta din ce

în ce mai mult pe măsură ce el își pune forțele lui în activitate în

ultima sa lucrare a rebeliunii; și orice suflet care nu este predat pe

deplin lui Dumnezeu și susținut de puterea divină, va face o alianță

cu Satana împotriva Cerului și se va uni în bătălia împotriva

Creatorului universului.” -- Testimonies to Ministers and Gospel

Workers, 465.

„Spiritul lui Dumnezeu Se retrage treptat de la lume. Satana își

mobilizează de asemenea forțele sale demonicești, ducându-se la

împărații pământului și la toată lumea, pentru a-i aduna sub steagul

250


său, ca să-i instruiască pentru bătălia marii zile a Atotputernicului

Dumnezeu.” -- The SDA Bible Commentary 7:983.

„Noi trebuie… să înțelegem progresul evenimentelor în

mărșăluirea națiunilor pentru conflictul final al marii controverse.” -

- Testimonies for the Church 8:307.

„Curând, toți locuitorii pământului vor fi luat poziția, fie de

partea guvernului Cerului, fie împotriva lui.” -- Testimonies for the

Church 7:141.

Și-a pregătit Dumnezeul cerului de asemenea forțele Sale

pentru bătălia finală?

„Puterile răului nu se vor preda în acest conflict fără o luptă

aprigă. Dar Providența are o parte de acțiune în bătălia de la

Armaghedon. Când pământul va fi luminat cu slava îngerului din

Apocalipsa 18, elementele religioase ale binelui și răului se vor trezi

din dormitare iar armatele viului Dumnezeu vor domina câmpul de

luptă.” -- The SDA Bible Commentary 7:983.

Este bătălia de la Armaghedon… bătălia marii zile a

Atotputernicului Dumnezeu în mod evident o bătălie dintre

forțele binelui și răului?

„Un conflict teribil se află înaintea noastră. Noi ne apropiem de

bătălia marii zile a Atotputernicului Dumnezeu. Tot ce a fost ținut

sub control, va fi slobozit, îngerul harului își strânge aripile sale,

251


pregătindu-se să coboare de pe tron și să lase lumea sub controlul lui

Satana. Forțele dominante ale națiunilor și puterile pământului sunt

în revoltă împotriva acelora care slujesc Lui și curând, foarte curând,

va fi purtată ultima bătălie dintre bine și rău. Pământul va fi câmpul

de bătălie… scena ultimei lupte și victorii finale. Aici, unde pentru

atât de mult timp, Satana a condus oamenii împotriva lui Dumnezeu,

rebeliunea va fi pentru totdeauna zdrobită.” -- The Review and

Herald, 13 mai, 1902, 9; My Life Today, 308.

Este bătălia de la Armaghedon o bătălie reală, literală, sau

o bătălie „spirituală”, ori amândouă?

„Bătăliile purtate între cele două armate sunt tot atât de reale ca

și acelea purtate de armatele acestui pământ și de rezultatul acestui

conflict spiritual depind destine eterne.” -- Prophets and Kings, 176.

În timpul celei de-a șaptea plăgi, cum ia Domnul inițiativa

în bătălie?

Apocalipsa 16, 17-21.

„Tot pământul se unduiește și se umflă ca valurile mării.

Suprafața lui se crapă. Temeliile lui par că cedează. Lanțuri de

munți se scufundă. Insule populate dispar. Porturile mărilor care

deveniseră ca și Sodoma în nelegiuire sunt înghițite de ape

înfuriate… Cele mai mândre orașe ale pământului se prăbușesc.

Palatele domnești, asupra cărora marii oameni ai lumii au risipit

averea lor pentru a se glorifica pe ei înșiși, se prăbușesc în ruine în

252


fața ochilor lor. Pereții închisorii cad la pământ, iar poporul lui

Dumnezeu care era ținut în captivitate pentru credința lor, este pus

în libertate.

„Mormintele se deschid și mulți dintre cei ce dorm în țarina

pământului… se trezesc, unii pentru viață veșnică iar alții pentru

rușine și batjocoră veșnică.” -- The Great Controversy, 637.

Când urmașii lui Satana văd că totul este pierdut, cât de

amară va fi remușcarea lor?

„Cei bogați gem pentru distrugerea caselor lor mărețe… Nici o

limbă omenească nu poate exprima dorința aprigă pe care cei

neascultători și neloiali o vor simți după ceea ce au pierdut pentru

totdeauna… viața veșnică… Toți se unesc ca să arunce asupra

preoților și predicatorilor lor cea mai amară condamnare… Săbiile

care erau pregătite să ucidă poporul lui Dumnezeu, sunt

întrebuințate acum ca să distrugă pe inamicii lor. Pretutindeni se

vede numai luptă și vărsare de sânge.” -- The Great Controversy,

654, 655; Early Writings, 290.

„Este imposibil să se poată descrie groaza și disperarea acelora

care au călcat în picioare cerințele sfinte ale lui Dumnezeu.” -- The

Great Controversy, 639.

253


Cum va aduce Domnul Isus istoria spre punctul ei

culminant?

Apocalipsa 19, 11-20.

„În curând va fi purtată bătălia de la Armaghedon. Acela pe a

Cărui haină și coapsă este scris «Regele regilor și Domnul

domnilor,» conduce armatele cerului, îmbrăcate în in subțire, curat

și alb și pe cai albi.” -- The SDA Bible Commentary 7:982.

„Curând apare la răsărit un mic nor negru… Regele regilor

coboară pe nor, învăluit în flăcări de foc… nelegiuiții se roagă ca să

fie îngropați sub stâncile munților… nelegiuiții sunt șterși de pe fața

pământului.” -- The Great Controversy, 640-642, 657.

254


Capitolul 21

Acasă, în cele din urmă

Este cerul un loc real, sau un spațiu nedefinit, plin cu

spirite intangibile?

Evangelism, 11, 14, 16; 1 Petru 1, 4; Ioan 14, 3.

„Ce sursă de bucurie pentru ucenici ca să afle că ei aveau acum

un asemenea Prieten în ceruri care să pledeze în favoarea lor! Prin

înălțarea vizibilă a lui Hristos, toate părerile și contemplațiile lor

despre cer sunt schimbate, înainte, în mințile lor ei și-l imaginau ca

pe un spațiu nelimitat, locuit de spirite lipsite de materie. Acum,

cerul era conectat cu gândul despre Isus pe care ei L-au iubit și

adorat mai mult decât toți alții, cu care ei conversaseră și

călătoriseră și pe care ei L-au atins chiar și în corpul Său înviat…

„Cerul nu le mai părea acum ca un spațiu nedefinit, de

neînțeles, plin cu spirite intangibile. Ei priveau acum asupra lui ca la

căminul lor din viitor, unde erau pregătite palate pentru ei de către

iubitul lor Răscumpărător.” -- The SDA Bible Commentary 6:1054.

(Notă. În acest capitol nu este făcută nici o distincție între cer și noul

pământ.).

„Teama ca nu cumva moștenirea viitoare să pară prea

materială, a determinat pe mulți să spiritualizeze chiar acele

255


adevăruri care ne-au îndrumat să privim asupra lui (cerului) ca la un

cămin al nostru.” -- The Great Controversy, 674.

Dorește Satana ca noi să petrecem timp gândindu-ne la

cer?

„Ispitele Satanei prezintă lucrurile pământești și le face

fascinante și atractive, pentru ca realitățile cerești să fie eclipsate iar

atașamentul de lume să fie făcut o prioritate.” -- Our High Calling,

285.

Dorește Domnul Hristos ca noi să ne luăm timp pentru a

gândi la cer?

„Isus vine ca să prezinte avantajele și imaginile minunate ale

cerului, pentru ca atracțiile cerului să devină familiare gândirii

noastre și pe pereții coridoarelor memoriei să fie agățate tablourile

cerești și ale iubirii eterne.” -- Our High Calling, 286.

De ce ne-a dat Domnul atât de multe informații despre

viața viitoare?

„Marele învățător dă omului o vedere a lumii viitoare. El o

aduce, cu darurile sale atractive în raza viziunii sale… Dacă El poate

întări mintea asupra vieții viitoare și a binecuvântărilor sale, în

comparație cu preocupările temporare ale acestei lumi, atunci

contrastul izbitor este adânc imprimat asupra minții, captivând

inima, sufletul și întreaga ființă.” -- Our High Calling, 286, 250,

256


319.

„Motive și agenții mai puternice niciodată n-ar putea fi

angajate la lucru: răsplătirile nemărginite pentru împlinirea a ceea ce

este bine, bucuria cerului, societatea îngerilor, comuniunea și iubirea

lui Dumnezeu și a Fiului Său, creșterea și prelungirea tuturor

puterilor noastre de-a lungul veșniciei… nu sunt acestea stimulente

și încurajări puternice care să ne îndemne să acordăm Creatorului și

Răscumpărătorului nostru slujirea plină de iubire a inimii?” -- Steps

to Christ, 21-22.

Este posibil pentru noi ca să înțelegem gloria acelui pământ

mai bun?

„Nu pot descrie lucrurile minunate pe care le-am văzut acolo.

O, dacă aș putea vorbi limba Canaanului, atunci aș putea să spun

puțin despre gloria acelei lumi mai bune. Am văzut acolo table de

piatră pe care erau gravate cu litere de aur numele celor 144.000.

După ce am privit la slava templului, am ieșit afară și Isus ne-a lăsat

și a plecat spre cetate.” -- Early Writings, 19.

„Limba este prea săracă pentru a încerca o descriere a cerului.

În timp ce scenele se prezintă în fața mea, sunt pierdută în uimire.

Purtată prin splendoarea neîntrecută și slava strălucitoare, pun pana

jos și exclam, «O, ce iubire! Ce iubire minunată!» Cea mai iscusită

limbă nu poate descrie gloria cerului sau adâncurile neegalate ale

iubirii Mântuitorului.” -- Early Writings, 289.

257


„Dacă noi am privi numai odată orașul ceresc, n-am mai dori

niciodată să mai trăim pe pământ din nou. Există peisaje minunate

pe pământ, iar eu mă bucur de aceste priveliști minunate din natură.

Le asociez cu Creatorul. Dar știu că dacă iubesc pe Dumnezeu și țin

poruncile Lui, există o mult mai mare măsură de glorie eternă

rezervată în ceruri pentru mine. Așa minunate cum sunt peisajele de

pe pământ, nu se pot compara cu slava lumii eterne.” -- The Signs of

the Times 8 aprilie, 1889.

„Limba omenească este insuficientă de a descrie răsplătirile

celor drepți. Ele vor fi cunoscute numai de aceia care le vor privi.

Nici o minte limitată nu poate înțelege gloria Paradisului lui

Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 675.

Care sunt unele din lucrurile care pot fi găsite acolo?

Munți, câmpii și râuri

„Acolo există râuri care curg pentru totdeauna, limpezi ca și

cristalul și pe lângă ele se află copaci care se unduiesc și care-și

aruncă umbrele lor asupra cărărilor pregătite pentru răscumpărații

Domnului. Acolo, marele și întinsele câmpii cresc progresiv în

dealuri minunate, iar munții lui Dumnezeu își ridică semeț înălțimile

lor distinse. Pe acele câmpii liniștite, pe lângă acele râuri de viață,

poporul lui Dumnezeu, atât de mult timp pelegrin și călător, va găsi

un cămin.” -- The Great Controversy, 675.

258


Păduri

„Apoi am intrat într-o pădure, nu ca pădurile întunecate pe care

le avem noi aici; nu, nu; ci luminoasă și peste tot strălucitoare;

Crengile copacilor se legănau încoace și încolo iar noi toți am

strigat, «Noi vom locui în siguranță în locuri pustii și vom dormi în

păduri!» Am trecut prin pădure, căci eram în drum spre muntele

Sionului.” -- Early Writings, 118.

Tot felul de copaci și pomi

„Muntele Sionului era chiar înaintea noastră și pe el era un

templu glorios, iar împrejurul lui erau alți șapte munți pe care

creșteau trandafiri și crini. Am văzut copii urcând, sau, dacă ei

alegeau, folosind aripioarele lor ca să zboare spre vârful munților și

rupeau florile care nu se veștejesc niciodată. În jurul templului, erau

tot felul de copaci pentru a înfrumuseța locul; Merișorul, bradul,

pinul, palmierul, mirtul, rodia și smochinul care se apleca de

greutatea smochinelor lui timpurii… Acestea făceau locul strălucitor

peste tot.” -- Early Writings, 19.

Toate felurile de flori

„Toate felurile de flori și în timp ce le-am cules, am strigat,

«ele nu se vor veșteji niciodată!» Apoi am văzut o câmpie cu iarbă

înaltă, prea splendidă pentru a fi privită, era de un verde viu și avea

o reflecție de argint și aur, în timp ce se unduia cu mândrie în

onoarea Regelui Isus.” -- Early Writings, 18.

259


Toate felurile de fructe

„Și am văzut o masă de argint curat; era lungă de multe mile și

totuși ochii noștri puteau să se extindă până la capătul ei. Am văzut

fructele pomului vieții, mana, migdale, smochine, rodii, struguri și

multe alte feluri de fructe. L-am rugat pe Domnul Isus să mă lase să

mănânc din fructe.” -- Early Writings, 19.

Pomul vieții

„Aici noi am văzut pomul vieții și tronul lui Dumnezeu. Din

tron ieșea un râu de apă curată și pe fiecare parte a râului era pomul

vieții. Un trunchi al copacului era pe o parte a râului și un trunchi pe

cealaltă parte; ambele de aur curat și transparent. Prima dată am

crezut că am văzut doi pomi. Am privit din nou și am văzut că cele

două trunchiuri erau unite la vârf într-un singur pom. Astfel că

pomul vieții era pe fiecare mal al râului vieții. Crengile lui se

aplecau spre locul unde ne aflam, iar fructele lui erau strălucitoare,

arătau ca aur amestecat cu argint.” -- Early Writings, 17.

Toate animalele erau blânde și prietenoase

„Nu va exista nimic care să «producă durere sau să cauzeze

distrugere pe tot muntele Meu cel sfânt» zice Domnul. Acolo omul

va fi restabilit în împărăția sa pe care a pierdut-o, iar viețuitoarele

inferioare vor recunoaște din nou stăpânirea sa; cele fioroase vor

deveni prietenoase, iar cele timide încrezătoare.” -- Education, 304.

260


Zi continuă

„Lumina soarelui va fi înlocuită cu o radianță care nu este

stânjenitoare, supărătoare sau orbitoare și totuși va depăși

incomensurabil strălucirea din miezul zilelor noastre. Gloria lui

Dumnezeu și a Mielului va inunda sfânta cetate cu lumina care nu

va scădea. Răscumpărații vor umbla în strălucirea fără soare a zilei

permanente.” -- The Great Controversy, 676.

Cum va arăta poporul lui Dumnezeu? Cât de înalți vor fi

ei? Cât de puternici? Care sunt capabilitățile lor?

De aproximativ patru metri înălțime

„Readuși la pomul vieții în Edenul de mult timp pierdut,

răscumpărații vor crește (Maleahi 4, 2) la statura deplină a rasei

umane în slava ei de la început.” -- The Great Controversy, 645.

„El (Adam), era mai înalt decât înălțimea dublă a oamenilor

care trăiesc acum pe pământ și era bine proporționat.” -- Spiritual

Gifts 3:34.

Cu vitalitate de douăzeci de ori mai mare

„Dacă Adam la creerea sa, n-ar fi fost dotat cu de douăzeci de

ori mai multă forță vitală decât cea pe care o au oamenii acum,

neamul omenesc cu obiceiurile lui prezente de viață în violarea

261


legilor naturale, ar fi fost exterminat.” -- Fundamentals of Christian

Education, 23.

„Niciunul nu va avea nevoie de odihnă. Nu va exista oboseală

în a face voia lui Dumnezeu și în a oferi laude Numelui Lui. Noi

vom simți întotdeauna prospețimea dimineții și vom fi întotdeauna

departe de încheierea ei.” -- The Great Controversy, 676.

„Durere nu poate exista în atmosfera cerului. Nu vor mai exista

lacrimi, nici șiruri funerare, nici semne de doliu. «Nu va fi moarte,

nici tânguire, nici plânset… căci lucrurile dintâi au trecut».

«Locuitorii nu vor zice, sunt bolnav»” -- The Great Controversy,

676.

„Cerul este în întregime sănătate.” -- Testimonies for the

Church 3:172.

„Acumularea de cunoștințe nu va obosi mintea, sau epuiza

energiile.” -- The Great Controversy, 677.

Identitatea prezenta va fi perfect păstrată

„Învierea lui Isus a fost un tip de înviere finală a tuturor acelora

care se odihnesc în El. Înfățișarea Mântuitorului înviat, manierele

Sale, vorbirea Sa, toate erau familiare ucenicilor Săi. Așa după cum

Isus a înviat din morți, tot astfel aceia care au adormit în El vor

învia. Noi vom cunoaște prietenii noștri, tot așa după cum ucenicii

L-au cunoscut pe Isus. Ei ar fi putut fi deformați, cu boli serioase,

262


sau desfigurați în această viață muritoare, dar vor învia în sănătate și

simetrie perfectă; și totuși identitatea lor va fi perfect păstrată în

corpul lor glorificat.” -- The Desire of Ages, 804.

Vom avea memorii perfecte

„Oamenii dinainte de potop nu aveau cărți, ei nu aveau

înregistrări scrise; dar cu marea lor vigoare fizică și mintală, ei

aveau memorii bune, capabile de a înțelege și reține ceea ce le era

comunicat și de a transmite intact posterității.” -- Patriarchs and

Prophets, 83.

Minți capabile de continuă dezvoltare

„Pe măsură ce ei învață din ce în ce mai mult despre

înțelepciunea, iubirea și puterea lui Dumnezeu, mințile lor se vor

dezvolta continuu și bucuria lor va crește continuu.” -- Testimonies

for the Church 5:702.

Vedere microscopică și telescopică

„Cu vedere nemicșorată ei privesc asupra gloriei creațiunii…

Sori și stele și sisteme planetare, toate în drumul lor rânduit,

încercuind tronul divinității.” -- The Great Controversy, 677.

„Acolo, când perdeaua care întunecă vederea noastră va fi

îndepărtată și ochii noștri vor privi acea lume de frumusețe despre

care acum obținem doar o slabă privire prin microscop; când vom

263


privi la gloriile cerului, acum scrutate de departe prin telescop, când

distrugerile păcatului vor fi îndepărtate, tot pământul va apare în

«Frumusețea Domnului Dumnezeului nostru,» atunci, ce câmp va fi

deschis pentru studiul nostru!” -- Education, 303.

„Perdeaua care se interpune între lumea vizibilă și invizibilă va

fi dată la o parte și lucruri minunate vor fi descoperite.” --

Education, 304.

Abilitatea de a călători în spațiu

„Mulțimea mântuiților va umbla din lume în lume și o mare

parte din timpul lor va fi folosit în cercetarea misterelor

răscumpărării.” -- The SDA Bible Commentary 7:990.

„Toate comorile universului vor fi deschise pentru studiu

răscumpăraților lui Dumnezeu. Descătușați de imortalitate, ei se

avântă în zborul lor neobosit spre lumi îndepărtate…” -- The Great

Controversy, 677.

O cunună a vieții

„Răsplata, gloria cerului, revărsate asupra biruitorilor, vor fi

proporționale cu gradul în care ei au reprezentat caracterul lui

Hristos în fața lumii. «Cel care seamănă cu economie, va culege de

asemenea cu economie»” 2 Corinteni 9, 6.

„… Cununa vieții va fi luminoasă sau mai puțin luminoasă, va

264


străluci cu multe stele, sau va fi luminată doar cu puține mărgăritare,

după cursul nostru propriu de acțiune.” -- Our High Calling, 123.

Va exista acolo viață de familie, căsătorii sau nașteri?

Matei 22, 23-30.

Nu vor fi căsătorii sau nașteri

„Există oameni astăzi care își exprimă credința că vor fi

căsătorii și nașteri pe noul pământ, dar aceia care cred Scripturile nu

pot accepta asemenea doctrină. Doctrina că pe noul pământ vor fi

născuți copii, nu face parte din «cuvântul sigur al profeției»” --

Medical Ministry, 99; Selected Messages 1:172.

Să nu facem speculații cu privire la lucrurile pentru care nu

avem informații

„Lucrătorii lui Dumnezeu nu trebuie să folosească timp

speculând în ce privește stările de lucruri care vor predomina pe

noul pământ. Constituie o îndrăzneală a-ți permite presupuneri și

teorii în ce privește probleme pe care Domnul nu le-a descoperit. El

a făcut orice pregătire pentru fericirea noastră în viața viitoare și noi

nu trebuie să facem speculații privitor la planurile Sale pentru noi.

Nu trebuie să măsurăm stările de lucruri ale vieții viitoare după

stările de lucruri ale acestei vieți.” -- Gospel Workers, 314.

„Constituie o îndrăzneală a-ți permite să faci presupuneri și a

265


crea teorii privitor la chestiuni pe care Dumnezeu nu le-a făcut

cunoscut în Cuvântul Său. Noi nu trebuie să intrăm în speculații cu

privire la starea noastră din viitor.” -- Selected Messages 1:173.

Copilași luați la cer

„Când copilașii ies din morminte în imortalitate din paturile lor

de țărână, ei zboară imediat spre brațele mamei lor. Ei se întâlnesc

din nou, ca niciodată să nu se mai despartă. Dar mulți dintre cei

micuți nu au mama lor acolo. Noi ascultam în zadar pentru a auzi

cântarea de triumf din partea mamei. Îngerii primesc copilașii fără

mamă și-i conduc la pomul vieții.” -- Selected Messages 2:260.

Copilași pe noul pământ

„Și am văzut pe copilași cățărându-se, sau dacă ei alegeau,

folosind aripioarele lor și zburau spre vârful munților și culegând

florile care niciodată nu se veștejesc.” -- Early Writings, 19.

Reuniți cu prietenii noștri

„Prieteni de mult timp separați prin moarte sunt reuniți, pentru

ca niciodată să nu se mai despartă și cântări de bucurie se înalță spre

cetatea lui Dumnezeu.” -- The Great Controversy, 645.

Se va locui în case

„Apoi noi am început să ne uităm la lucrurile strălucitoare din

266


afara cetății. Acolo am văzut cele mai splendide case care aveau

înfățișarea de argint, sprijinite pe patru stâlpi îmbrăcați cu perle prea

strălucitoare să le poți privi. Acestea aveau să fie locuite de sfinți. În

fiecare casă era un raft de aur. Am văzut mulți dintre sfinți intrând în

case, luând jos coroanele lor strălucitoare și punându-le pe raft.” --

Early Writings, 18.

„Ei vor zidi case și vor locui în ele.” -- The Great Controversy,

675; Isaia 65:21.

Cu cine vom avea noi bucuria să stăm față în față?

Îngerul nostru păzitor

„Fiecare mântuit va înțelege slujirea îngerilor în viața lui

proprie. Îngerul care a fost păzitorul său din primul moment al vieții,

îngerul care a vegheat pașii lui și i-a acoperit capul în ziua

primejdiei; îngerul care a fost cu el în valea umbrei morții, care a

marcat locul lui de odihnă, care a fost primul să-l salute în dimineața

învierii… Ce va fi, când vom întreține conversații cu el și vom auzi

istoria intervenției lor în viața individuală și a conlucrării cerești în

fiecare lucrare pentru umanitate.” -- Education, 305. „Noi nu vom

ști niciodată din ce pericole văzute și nevăzute am fost salvați prin

intervenția îngerilor, până când în lumina eternității nu vom vedea

providențele lui Dumnezeu.” -- The Desire of Ages, 240.

267


Ceilalți îngeri și credincioșii din toate generațiile

„Afecțiunile și simpatiile pe care însuși Dumnezeu le-a plantat

în suflet vor găsi acolo cea mai veritabilă și dulce aplicare.

Comuniunea curată cu ființele sfinte, viața socială armonioasă cu

îngerii binecuvântați și cu credincioșii din toate generațiile, care șiau

spălat și și-au albit hainele în sângele Mielului, legăturile sfinte

care unesc «toată familia cerească și pământească»… acestea ajută

la constituirea fericirii celor răscumpărați.” -- The Great

Controversy, 677; Education, 306.

Tatăl și Fiul

„Poporul lui Dumnezeu este privilegiat să aibă comuniune cu

Tatăl și cu Fiul… Noi vom vedea față în față, fără nici o perdea între

noi.” -- The Great Controversy, 676, 677.

„Dacă în această viață ei sunt loiali lui Dumnezeu, ei vor

«vedea în cele din urmă fața Lui; și numele Lui va fi pe frunțile lor.»

Apocalipsa 22, 4. Și care este fericirea cerului, decât să vezi pe

Dumnezeu? Ce bucurie mai mare ar putea veni asupra păcătosului

mântuit prin harul lui Hristos, decât să privească fața lui Dumnezeu

și să-L cunoască pe El ca Tată?” -- Testimonies for the Church

8:268.

268


Care singură amintire a lucrării pline de cruzime a

păcatului va fi întotdeauna înaintea noastră?

„O singură amintire rămâne: Răscumpărătorul nostru va purta

pentru totdeauna semnele crucificării Sale. Pe fruntea Sa rănită, pe

coasta Sa, pe mâinile și picioarele Sale, se află singurele urme ale

lucrării pline de cruzime pe care le-a făcut păcatul.” -- The Great

Controversy, 674.

„Cu toate că amărăciunile, durerile și ispitele pământești sunt

sfârșite, iar cauza lor îndepărtată, poporul lui Dumnezeu va avea

întotdeauna o cunoștință clară și inteligentă a prețului plătit pentru

mântuirea lui.” -- The Great Controversy, 651.

În ce activități și studii ne vom angaja?

Ne vom aduna în mod regulat să ne închinăm înaintea lui

Dumnezeu.

„Și se va întâmpla ca de la o lună nouă la alta și de la un Sabat

la altul, toată făptura va veni să se închine înaintea Mea, spune

Domnul.” -- Prophets and Kings, 733; Isaia 66, 22.23.

Vom auzi și vom crea cea mai perfecta muzică

„Apoi am văzut un foarte mare număr de îngeri aducând din

cetate cununi splendide… o cunună pentru fiecare sfânt, cu numele

său scris pe ea. Când Domnul a cerut cununile, îngerii I le-au

269


prezentat și cu mâna Sa dreaptă, iubitul Isus le-a pus pe capul

sfinților. În același fel îngerii au adus harpe și Isus le-a dat de

asemenea sfinților. Prima dată îngerii conducători au dat tonul, apoi

fiecare voce s-a înălțat în laude de recunoștință și fericire și fiecare

mână a trecut cu îndemânare peste strunele harpei scoțând melodii

de muzică în acorduri bogate și perfecte.” -- Early Writings, 288.

„Acolo va exista muzică și cântări, asemenea muzică și cântări

care cu excepția în viziunile lui Dumnezeu nici o ureche de muritor

n-a auzit și nici o minte omenească n-a conceput.” -- Education,

307.

Vom studia istoria marii controverse

„Atunci se va deschide înaintea lui cursul istoriei marelui

conflict care a avut începutul înainte de începerea timpului și care se

sfârșește numai după ce timpul se va sfârși” -- Education, 304.

Vom descoperi motivele tuturor încurcăturilor și dilemelor

vieții

„Toate încurcăturile și dilemele vieții vor fi clarificate în ceea

ce părea numai confuzie și dezamăgire, scopuri zădărnicite și

planuri distruse, se va vedea un plan mare dominant și plin de

biruință, o armonie divină. -- Education, 305.

270


Vom auzi despre lucrarea fiecărei fapte bune din aceasta

viață

„Acolo toți care au lucrat cu un spirit neegoist vor vedea

fructele strădaniilor lor. Se va vedea lucrarea fiecărui principiu

adevărat și a fiecărei fapte nobile. Câte ceva din acestea vedem aici.

Dar cât de puțin din rezultatul celei mai nobile lucrări din lume este

cunoscut de cel ce o face! Cât de mulți trudesc în mod neegoist și

neobosit pentru aceia despre care nu se va ști în această viață dacă

aceasta a avut vreo influență asupra lor! Părinți și profesori trec la

odihnă pentru ultimul lor somn, lucrarea vieții lor părând că a fost

făcută în zadar; ei nu știu că prin credincioșia lor a deschis izvoare

de binecuvântări care nu pot fi niciodată oprite; numai prin credință

ei văd copiii pe care i-au format devenind o binecuvântare și o

inspirație pentru semenii lor și că influența se repetă de o mie de ori.

Mulți lucrători trimit în lume solii de tărie, speranță și curaj, cuvinte

care duc binecuvântare inimilor în fiecare țară. Dar cel care trudește

în singurătate și obscuritate, puțin știe despre rezultate. În acest fel

darurile sunt acordate, poverile sunt purtate și lucrarea este făcută.

Oamenii seamănă sămânța din care, deasupra mormintelor lor, alții

culeg recolta binecuvântată. Ei sădesc pomi ca alții să mănânce

fructele. Ei sunt bucuroși aici să știe că au pus în mișcare energiile

spre bine. Acțiunile și reacțiile tuturor acestora vor fi văzute în

lumea viitoare.” -- Education, 305, 306.

Vom lucra în grădină și la câmp

„Pe pământul reînnoit, mântuiții se vor angaja în ocupații și

271


plăceri care le-au adus fericire lui Adam și Evei la început. Viața din

Eden va fi trăită, viața în grădină și la câmp.” -- Prophets and Kings,

730; Education, 304.

„Am văzut pe mulți dintre sfinți intrând în casă, luându-și de pe

cap coroanele lor strălucitoare și punându-le pe raft, apoi ieșind la

câmpul de lângă casă, ca să lucreze la pământ; dar nu așa cum noi

trebuie să lucrăm pământul aici, nu, nu. O lumină glorioasă strălucea

în jurul capului lor, iar ei strigau și dădeau încontinuu laude lui

Dumnezeu.” -- Early Writings, 18.

Vom studia toate comorile universului

„Toate comorile universului vor fi deschise studiului copiilor

lui Dumnezeu. Cu o negrăită desfătare, noi vom intra în bucuria și

înțelepciunea ființelor necăzute. Ne vom împărtăși de comorile

adunate de-a lungul anilor petrecuți în contemplarea lucrărilor

mâinilor lui Dumnezeu. Și pe măsură ce anii veșniciei se

rostogolesc, vor continua să ne aducă mai multe descoperiri

glorioase….” -- Education, 307; The Great Controversy, 678.

Ne vom dezvolta încontinuu, fără limită

„Acolo orice putere se va dezvolta și orice capabilitate va

crește. Cele mai mari acțiuni vor fi întreprinse, cele mai înalte

aspirații vor fi atinse, cele mai mari ambiții vor fi realizate. Și încă

vor rămâne noi înălțimi de cucerit, noi minuni de admirat, noi

adevăruri de pătruns, obiective proaspete care să solicite puterile

272


corpului, ale minții și ale sufletului.” -- Education, 307; The Great

Controversy, 677.

Care va fi bucuria supremă a mântuiților?

„Totul în cer este nobil și înălțător. Toți urmăresc interesul și

fericirea altora. Niciunul nu-și dedică timpul îngrijindu-se de sine

însuși sau fiind preocupat de el. Bucuria supremă a tuturor ființelor

sfinte este să vadă bucuria și fericirea celor din jurul lor.” --

Testimonies for the Church 2:239.

Ce aș putea să fac pentru a fi acolo?

„Trebuie să fie hotărârea fiecărui suflet, nu atât a căuta să

înțeleagă totul despre stările de lucruri care predomină în lumea

viitoare, cât de a cunoaște ce cere Domnul de la el în această viață.”

-- Counsels to Parents, Teachers, and Students, 249.

„Pacea și armonia cerului nu vor fi tulburate de prezența unuia

care este aspru și rău sau lipsit de amabilitate. Acela care în această

lume se înalță pe sine însuși în lucrarea încredințată lui, nu va vedea

niciodată împărăția lui Dumnezeu, dacă nu este schimbat în spirit,

dacă nu devine blând și umilit, manifestând simplitatea unui

copilaș.” -- Testimonies for the Church 8:140.

„Dacă vreți să fiți sfinți în cer, trebuie să fiți mai întâi sfinți pe

pământ.” -- Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 145.

273


Iată, Eu vin curând; și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau

fiecăruia după fapta lui. Ferice de cei ce-și spălă hainele ca să aibă

drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate. Apocalipsa 22,

12.13.

274

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!