Pompei Policarp Moruşca - Biblioteca Judeteana ASTRA Sibiu

drumul duce pe pământ.”( 28 ).
Abia cu ochii aţintiţi spre Cer, calea de pe pământ
ne este netezită, paşii mai siguri în încercarea de a da cu
adevărat valoare şi sens vieţii noastre şi asta pentru că
acestea sunt de neconceput fără directa “coordonare”
dumnezeiască şi numai cu înalta şi iubitoarea Lui asistenţă,
chiar când pare sau credem că suntem biruiţi de rău.
A avea faţa îndreptată în sus înseamnă a umbla cu
capul aplecat dar a-ţi aşeza gândurile sus, către Dumnezeu,
în Adevăr şi adevărata Viaţă.
“Şi în drumul pe care înaintăm ne asemănăm unor
călători porniţi să urce un munte plecând din diferite părţi.
Până sunt la poale, sunt departe unul de altul, nu se văd, cu
cât urcă mai sus cu atât se apropie de olaltă şi tocmai pe
culme îşi dau mâna, se pot îmbrăţişa. Cu cît ne vom apropia
mai mult de idealul evangheliei şi de cel naţional, menajate
de biserică, ne vom îmbrăţişa mai curând. 29 ”
Perfecta comuniune a „călătorilor“ care, deşi nu s-au
văzut şi nici nu-şi băniesc “vecinătatea”, au aceeaşi ţintă,
acelaşi „dor“ întru idealul Evangheliei, pentru idealul
naţional, prin Biserică.
Privind spre pământ, bizuindu-ne pe oameni, pe
anumite lucruri, pe diferite locuri sau pe ceva din eul nostru,
nu mai umblăm decât înaintea oamenilor, lucrurilor,
locurilor sau a propriei imagini pe care vrem să o
promovăm lipsindu-ne de pacea şi acea sfântă bucurie care
28 Moruşca, P Preotul, Eu merg la tatăl meu, În: Telegraful Român, 1917, Nr.
34, pp. 135-136.
29 P.M., Evenimente bisericeşti, În: Revista Teologică, 1921, Nr. 8-11 pp. 279-
283
30