Evoluţia cercetării ştiinţifice asupra cutremurelor de pământ - noema

Evoluția cercetării ştiințifice asupra cutremurelor de pământ
Seismicitate şi scurt istoric al Seismologiei româneşti
România fiind o țară expusă hazardului seismic, aşa cum am
văzut mai sus, era de aşteptat să existe şi preocupări majore în studiul
seismicității şi implicit în dezvoltarea seismologiei.
De-a lungul secolului XX activitatea de cercetare şi monitorizare
a cutremurelor s-a făcut în mai multe etape.
Prima etapă a avut loc la începutul secolului când Romania se
număra printre primele țări ale Europei care aveau o rețea
macroseismică, imaginată inițial de Hepites în anul 1892. Prin contribuțiile
sale la studiul şi monitorizarea cutremurelor, Şt. Hepites
poate fi considerat părintele Seismologiei româneşti. Tot Hepites
este cel care în 1901 înființează în țară Serviciul Român de Seismologie.
Urmărirea activității seismice se făcea în 400 de stații de
observare ale Institutului Național de Meteorologie, rețea completată
în 1902 cu stația seismologică din Bucureşti care a fost înființată
pentru observații continue şi sistematice asupra cutremurelor de
pământ. Sistemul de culegere de informații despre cutremure a fost
luat ca model pentru organizare de rețele de acelaşi tip şi de alte țări,
cum ar fi Bulgaria şi Chile.
Din această perioadă începe redactarea catalogului de cutremure
de pământ din România. Lucrările lui G. Demetrescu în care
se stabileşte caracterul intermediar al cutremurelor vrâncene, cea a
lui Grigoriu Ştefănescu (1901) „Cutremurele de pământ în România
în timp de 1391 de ani, de la anul 455 până la anul 1846”, cât şi a lui
A. Sieberg (1901) aduc o contribuție importantă la studiul istoriei
seismicității din România.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940, în care s-au văzut clar
efectele distructive ale cutremurelor vrâncene, a marcat începutul
unei etape de revizuire a codurilor de construcții şi de punere în
funcțiune a altor câteva observatoare seismologice. Din păcate, în
timpul celui de al doilea război mondial, datele obținute de la aceste
observatoare nu au putut fi folosite imediat, cercetarea fiind sistată.
O primă variantă a catalogului de seisme, deşi incompletă, a
fost realizat în 1958 de către A. Florinescu.
În 1960 Comisia Europeană de la Helsinki a trasat etapele
activității de cercetare a seismicității, subliniind importanța realiză-
435